Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobat prin DECIZIA nr. 476 din 19 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 601 din 9 iulie 2020.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Prezentul regulament stabileşte atribuţiile comisiilor de examen, precum şi regulile suplimentare de natură să asigure buna organizare şi desfăşurare a examenului de absolvire a cursului de iniţiere pentru poliţiştii de penitenciare debutanţi. ART. 2 În cuprinsul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) „cursuri de iniţiere“ - cursuri de pregătire prin care se asigură dobândirea cunoştinţelor minime necesare cu privire la specificul activităţii sistemului penitenciar şi formarea competenţelor profesionale necesare îndeplinirii atribuţiilor specifice unei funcţii publice din sistemul administraţiei penitenciare; b) „cursant“ - poliţist de penitenciare debutant care urmează cursul de iniţiere; c) „planul de învăţământ“ - documentul oficial de proiectare a procesului instructiv-educativ, întocmit în conformitate cu standardul ocupaţional aprobat, ce cuprinde graficul desfăşurării cursului, baza de calcul al timpului de învăţământ, repartiţia timpului pe categorii de pregătire şi module de învăţământ, precum şi date privind desfăşurarea examenului de absolvire; d) „centru de examen“ - centrul de formare profesională sau unitatea din cadrul sistemului administraţiei penitenciare în care se organizează examenul de absolvire a cursului de iniţiere a poliţiştilor de penitenciare debutanţi. ART. 3 (1) Examenul de absolvire a cursului de iniţiere se desfăşoară în unităţi nominalizate prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, sub îndrumarea Direcţiei management resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi constă în susţinerea probelor prevăzute de Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege. (2) În cazul organizării cursului de iniţiere în unităţi penitenciare, cu cel puţin 20 de zile înainte de data stabilită pentru începerea examenului de absolvire a cursului, unităţile nominalizate la alin. (1) înaintează spre aprobare Direcţiei management resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor graficul detaliat al desfăşurării examenului de absolvire în baza prevederilor planului de învăţământ. CAP. II Organizarea examenului de absolvire a cursului de iniţiere ART. 4 (1) Cursul de iniţiere se finalizează cu susţinerea de către cursanţi a unui examen de absolvire, în perioada stabilită în planul de învăţământ al cursului. (2) Pot susţine examenul de absolvire a cursului numai cursanţii care au fost declaraţi „Promovat“ la finalizarea cursului de iniţiere, conform prevederilor planului de învăţământ aprobat. ART. 5 (1) Examenul de absolvire a cursului de iniţiere se susţine din următoarele domenii: a) pregătire de specialitate, potrivit specificului domeniului de activitate al poliţistului de penitenciare debutant; b) pregătire juridică; c) management penitenciar, numai pentru ofiţerii debutanţi. (2) Disciplinele din care se întocmesc subiecte pentru susţinerea probelor la examenul de absolvire se stabilesc prin planul de învăţământ. (3) Potrivit legii, examenul de absolvire a cursurilor de iniţiere constă în: a) susţinerea unei probe scrise sau on-line, după caz; b) susţinerea unei probe orale sau practice, după caz. ART. 6 (1) Pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, emisă cu cel puţin 15 zile înainte de începerea examenului de absolvire, se numesc următoarele comisii: a) comisia centrală de absolvire care este compusă dintr-un număr de 5 membri, dintre care unul este desemnat preşedinte al comisiei, cu condiţia ca acesta să aibă grad de ofiţer de poliţie penitenciară; b) comisia de examinare pentru verificarea competenţelor profesionale, denumită comisia de examinare, pentru fiecare centru de examen şi, după caz, pentru fiecare domeniu de activitate al cursanţilor, care este compusă dintr-un număr de 3 membri specialişti din domeniul de activitate al cursanţilor, dintre care unul este desemnat preşedinte de comisie. Pentru evaluarea cursanţilor la domeniul pregătirii juridice, unul dintre membrii comisiei de examinare va fi consilier juridic sau profesor din cadrul catedrei de ştiinţe juridice a Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna; c) comisia pentru soluţionarea contestaţiilor, pentru fiecare centru de examen şi, după caz, pentru fiecare domeniu de activitate al cursanţilor, care este compusă dintr-un număr de 3 membri specialişti din domeniul de activitate al cursanţilor, dintre care unul este desemnat preşedinte de comisie. (2) În vederea emiterii deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor privind constituirea şi numirea comisiilor examenului de absolvire, direcţiile de specialitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor vor desemna poliţişti de penitenciare pentru fiecare domeniu de activitate al cursanţilor care să facă parte din comisiile de examen. ART. 7 (1) În comisiile de examen nu se numesc persoane care au soţul sau soţia, rude ori afini până la gradul IV inclusiv în rândul cursanţilor. (2) Fiecare persoană desemnată în comisii semnează o declaraţie pe propria răspundere, în care precizează că nu se află în vreuna dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la alin. (1) şi că va respecta confidenţialitatea tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul comisiilor, conform anexei nr. 1. (3) O persoană poate deţine calitatea de membru într-o singură comisie. CAP. III Atribuţiile comisiilor constituite pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire a cursului de iniţiere ART. 8 Comisia centrală de absolvire îndeplineşte următoarele responsabilităţi: a) coordonează desfăşurarea examenului de absolvire; b) asigură aplicarea dispoziţiilor legale privind organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire; c) stabileşte şi iniţiază demersurile necesare pentru asigurarea, după caz, a bazei materiale necesare pentru susţinerea probelor examenului de absolvire: tipizate, aparatură tehnică IT, aparatură audiovideo pentru înregistrarea probei orale/practice, calculator/laptop, imprimantă multifuncţională, materiale de birotică, mijloace de imobilizare şi documente tipizate specifice sectorului operativ pentru parcurgerea circuitului practic de verificare a cunoştinţelor, precum şi alte materiale necesare; d) verifică îndeplinirea de către cursanţi a condiţiilor de participare la examenul de absolvire a cursului de iniţiere, conform prevederilor planului de învăţământ aprobat; e) asigură instruirea cursanţilor privind programul, condiţiile şi regulile de desfăşurare a examenului de absolvire; f) instruieşte comisiile de examen, pe bază de proces-verbal, cu privire la organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire; g) primeşte borderoul de notare centralizator de la proba scrisă, întocmit conform anexei nr. 6, sau rapoartele notelor obţinute la proba on-line, generate automat de către platforma on-line; h) primeşte borderoul de notare centralizator de la proba orală/practică, întocmit conform anexei nr. 12; i) primeşte procesul-verbal final de la preşedintele/preşedinţii comisiei/comisiilor de examinare, întocmit conform anexei nr. 17; j) asigură, după caz, afişarea rezultatele obţinute la proba scrisă/on-line şi la proba orală/practică la sediul centrului de examen şi al unităţilor în care sunt încadraţi cursanţii; k) transmite Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna procesul-verbal final, în vederea eliberării certificatelor de absolvire pentru cursanţii declaraţi „Promovat“; l) întocmeşte concluziile privind modul de organizare şi desfăşurare a examenului de absolvire a cursului de iniţiere şi le transmite Direcţiei management resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. ART. 9 Preşedintele comisiei centrale de absolvire răspunde de întreaga activitate din cadrul examenului de absolvire şi are următoarele atribuţii: a) instruieşte membrii comisiei centrale de absolvire şi preşedinţii comisiilor de examinare, privind atribuţiile ce le revin în cadrul examenului de absolvire, precum şi normele de conduită prevăzute în anexa nr. 2, pe bază de proces-verbal; b) stabileşte responsabilităţi şi atribuţii concrete pentru membrii comisiei centrale de absolvire şi preşedinţii comisiilor de examinare; c) propune directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în cazuri justificate, schimbări în componenţa comisiilor; d) stabileşte, după consultarea comisiilor de examinare, structura subiectelor de examen, baremul de notare şi timpul alocat pentru susţinerea probei scrise, precum şi procedura de corectare şi notare a probei orale/practice; e) dispune măsuri privind asigurarea securităţii şi confidenţialităţii subiectelor de examen, multiplicarea acestora, precum şi cu privire la gestionarea şi secretizarea sau desecretizarea lucrărilor scrise; f) iniţiază demersurile necesare pentru desemnarea supraveghetorilor pentru sălile de examen în care se desfăşoară proba scrisă/on-line, prin decizie de zi pe unitate, emisă de directorul unităţii în care se organizează examenul de absolvire; g) participă la activitatea de alegere şi desigilare a plicului cu varianta de subiecte pentru susţinerea probei scrise; h) semnează colţul negru pentru secretizarea lucrărilor scrise şi dispune aplicarea ştampilei de secretizare de către un membru al comisiei centrale de absolvire; i) în cazul probei on-line, asigură organizarea şi respectarea reglementărilor prevăzute de lege; j) transmite Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna procesul-verbal final, în vederea eliberării certificatelor de absolvire pentru cursanţii declaraţi „Promovat“; k) transmite Direcţiei management resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor concluziile cu privire la desfăşurarea examenului de absolvire, în termen de 15 zile de la finalizarea examenului de absolvire. ART. 10 Membrii Comisiei centrale de absolvire se subordonează preşedintelui comisiei centrale de absolvire şi au următoarele atribuţii: a) efectuează demersurile necesare pentru identificarea, amenajarea şi dotarea corespunzătoare a spaţiilor destinate organizării şi desfăşurării probelor examenului de absolvire; b) pun în aplicare măsurile care se impun pentru siguranţa şi controlul spaţiilor destinate comisiilor de examen sau pentru depozitarea şi păstrarea documentelor întocmite cu ocazia examenului de absolvire şi restricţionarea accesului în zonele de examen; c) duc la îndeplinire toate sarcinile stabilite prin lege şi prin prezentul regulament, precum şi cele stabilite de către preşedintele comisiei centrale de absolvire, în limitele sale de competenţă; d) întocmesc tabelele nominale cuprinzând cursanţii repartizaţi în sălile de examen şi le afişează la intrarea în sală; e) verifică îndeplinirea de către cursanţi a condiţiilor de participare la examenul de absolvire; f) aplică ştampila de secretizare pe colţul lucrărilor scrise; g) afişează rezultatele după proba scrisă/on-line şi proba orală/practică la sediul centrului de examen şi al unităţilor în care sunt încadraţi cursanţii; h) întocmesc concluziile cu privire la desfăşurarea examenului de absolvire. ART. 11 Comisia de examinare pentru verificarea competenţelor profesionale la proba scrisă, orală sau practică are următoarele atribuţii: a) elaborează subiectele şi baremele de corectare şi notare pentru proba scrisă; b) elaborează subiectele şi punctajele de evaluare pentru proba orală sau practică; c) în ziua susţinerii probei scrise, cu minimum 2 ore înainte de începere, stabileşte 2 variante de subiecte; d) instruieşte cursanţii şi supraveghetorii desemnaţi pentru proba scrisă sau proba on-line, cu privire la organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire, întocmind proces-verbal de instruire; e) organizează cursanţii în grupe, pentru susţinerea probelor de examen; f) întocmeşte procesul-verbal de alegere şi desigilare a variantei de subiecte extrase pentru proba scrisă, conform anexei nr. 3; g) întocmeşte procesul-verbal de primire-predare a lucrărilor scrise/testelor-grilă de la proba on-line, pe care îl predă responsabilului de sală cu ocazia instruirii, conform anexelor 4.1 şi 4.2; h) verifică şi notează lucrările scrise conform baremelor de corectare şi notare; i) notează răspunsurile date de cursanţi la proba orală, precum şi prestaţiile acestora la proba practică, în borderourile individuale de notare, întocmite conform anexei nr. 11; j) centralizează rezultatele obţinute de cursanţi la probele examenului de absolvire şi întocmeşte procesul-verbal final, conform anexei nr. 17; k) transmite comisiei centrale de absolvire, procesul-verbal final cu rezultatele obţinute de cursanţi la probele examenului de absolvire, în vederea afişării la sediul centrului de examen şi al unităţilor în care sunt încadraţi cursanţii. ART. 12 Preşedintele comisiei de examinare are următoarele atribuţii: a) instruieşte membrii comisiei de examinare, cursanţii şi supraveghetorii desemnaţi pentru proba scrisă sau proba online, cu privire la organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire, întocmind proces-verbal de instruire; b) stabileşte responsabilităţi şi atribuţii concrete pentru membrii comisiei de examinare; c) stabileşte prin tragere la sorţi supraveghetorii pentru fiecare sală în care se desfăşoară proba scrisă sau proba online, desemnându-l pe unul dintre ei responsabil de sală; d) informează preşedintele comisiei centrale de absolvire despre modul de desfăşurare al probei on-line şi despre eventualele deficienţe tehnice apărute; e) organizează cursanţii în grupe pentru susţinerea probelor de examen; f) pentru desfăşurarea probei scrise, dispune alegerea, de către unul dintre cursanţi, a unui plic dintre cele două care conţin variantele de subiecte elaborate de către membrii comisiei de examinare, în prezenţa preşedintelui comisiei centrale de absolvire; g) desigilează plicul ales în prezenţa membrilor comisiei de examinare şi a cel puţin 2 cursanţi; h) întocmeşte procesul-verbal de alegere şi desigilare a variantei de subiecte extrase pentru proba scrisă, conform anexei nr. 3; i) asigură multiplicarea subiectelor în prezenţa a doi cursanţi, cu respectarea principiului confidenţialităţii; j) înmânează subiectele multiplicate supraveghetorului desemnat responsabil de sală; k) asigură întocmirea procesului-verbal de primire-predare a lucrărilor scrise/testelor-grilă de la proba on-line şi predarea responsabilului de sală cu ocazia instruirii, conform anexelor nr. 4.1 sau 4.2, după caz; l) primeşte lucrările scrise sau testele-grilă rezolvate, de la responsabilul de sală, pe bază de proces-verbal de primire-predare prevăzute în anexa nr. 4.1 sau 4.2, după caz; m) corectează şi notează lucrările scrise, cu note de la 1 la 10, şi completează borderoul de notare individual întocmit conform anexei nr. 5; n) completează borderoul de notare centralizator de la proba scrisă/orală/practică, prin preluarea notelor din borderourile individuale completate de către membrii comisiei de examinare şi calculează nota finală, reprezentând media aritmetică a notelor acordate de fiecare corector, cu două zecimale, fără rotunjire, conform anexelor nr. 6 şi nr. 12; o) înscrie notele finale, cu cerneală de culoare roşie, pe lucrările scrise şi le certifică prin semnătură; p) realizează desecretizarea lucrărilor scrise ale cursanţilor, în prezenţa membrilor comisiei de examinare; q) întocmeşte procesul-verbal cu rezultatele probei scrise/online, conform anexei nr. 7, şi procesul-verbal cu rezultatele probei orale/practice, conform anexei nr. 13, şi le înmânează comisiei centrale de absolvire în vederea afişării acestora la sediul centrului de examen şi al unităţilor în care sunt încadraţi cursanţii; r) în vederea recorectării, resigilează lucrările prin lipirea colţului drept şi acoperă cu etichete notele acordate iniţial şi numerele de ordine şi renumerotează lucrările în prezenţa membrilor comisiei de examinare; s) predă lucrările sigilate, pe bază de proces-verbal, preşedintelui comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor. ART. 13 Membrii comisiilor de examinare au următoarele atribuţii: a) elaborează două variante de subiecte în concordanţă cu tematica pentru examenul de absolvire, astfel încât să permită verificarea cunoştinţelor şi competenţelor cursanţilor; b) multiplică varianta de subiecte aleasă în prezenţa a 2 cursanţi, cu respectarea principiului confidenţialităţii; c) elaborează baremul de corectare şi notare pentru varianta de subiecte aleasă; d) corectează şi notează lucrările scrise, cu note de la 1 la 10, şi completează borderoul individual de notare întocmit conform anexei nr. 5; e) elaborează subiecte pentru proba orală/practică în conformitate cu temele incluse în planurile de învăţământ, precum şi cu recomandările direcţiilor de specialitate din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, după caz; f) realizează biletele de examen pentru proba orală/practică, cu cel puţin 20% mai multe decât numărul cursanţilor care susţin proba; g) elaborează punctajul de evaluare în vederea notării răspunsurilor cursanţilor care susţin proba orală sau a prestaţiilor cursanţilor care susţin proba practică; h) evaluează şi notează răspunsurile/prestaţiile cursanţilor care susţin proba orală/practică, pe baza punctajului de evaluare, în borderourile individuale de notare, întocmite conform anexei nr. 12; i) împreună cu preşedintele comisiei de examinare, centralizează rezultatele obţinute de cursanţi la probele examenului de absolvire şi întocmesc procesul-verbal final, conform anexei nr. 17. ART. 14 Responsabilul de sală are următoarele atribuţii: a) asigură accesul cursanţilor în sala de examen după stabilirea identităţii acestora pe baza documentelor de identitate şi conform tabelului nominal afişat la intrarea în sală; b) distribuie cursanţilor foi tipizate, cu colţ negru pentru secretizare, ciorne ştampilate, precum şi, suplimentar, foi ştampilate în vederea susţinerii probei scrise; c) prezintă cursanţilor modul de completare a colţului pentru secretizarea lucrării; d) verifică corectitudinea înscrierii datelor şi apoi secretizează lucrarea prin lipirea etichetei; e) distribuie fiecărui cursant subiectele de examen la ora stabilită de către preşedintele comisiei centrale de absolvire; f) comunică cursanţilor ora la care începe elaborarea lucrării şi ora la care aceasta se va încheia; g) distribuie foi tipizate cursanţilor care doresc să îşi transcrie lucrarea, asigurându-se că transcrierea nu depăşeşte ora-limită stabilită; h) anulează foile tipizate de pe care s-a făcut transcrierea prin consemnarea, în diagonală, a cuvântului „ANULAT“, sub semnătură; i) primeşte de la fiecare cursant lucrarea scrisă/testul-grilă rezolvat, pe bază de proces-verbal şi le predă ulterior preşedintelui comisiei de examinare; j) în situaţia constatării unei fraude sau tentative de fraudă anunţă preşedintele comisiei centrale de absolvire şi întocmeşte un proces-verbal, semnat şi de ceilalţi supraveghetori, din care să rezulte în ce a constat frauda săvârşită, la care se ataşează probele materiale; k) anulează lucrarea cu menţiunea „Fraudă“, sub semnătură şi consemnează în procesul-verbal de predare-primire al lucrărilor în dreptul cursantului în cauză. ART. 15 Specialistul informatician are următoarele atribuţii: a) verifică spaţiul amenajat şi staţiile de lucru cu privire la starea de funcţionare şi asigurarea corectitudinii probei on-line; b) remediază orice deficienţă apărută în limitele sale de competenţă în timpul desfăşurării probei on-line; c) transmite preşedintelui comisiei centrale de absolvire rapoartele notelor obţinute la proba on-line. ART. 16 Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor asigură soluţionarea contestaţiilor formulate de cursanţi cu privire la rezultatele obţinute la probele examenului de absolvire a cursului de iniţiere şi are următoarele atribuţii: a) primeşte lucrările scrise secretizate, pe bază de proces-verbal, de la preşedintele comisiei de examinare; b) corectează şi notează lucrările scrise, cu respectarea procedurii şi a baremului de corectare şi notare elaborat de către comisia de examinare pentru proba scrisă; c) soluţionează contestaţia pe baza înregistrării audiovideo a probei şi a punctajului de evaluare elaborat de către comisia de examinare, în cazul contestării probei orale sau practice; d) întocmeşte procesul-verbal cu rezultatele după soluţionarea contestaţiei, conform anexelor nr. 10 şi 16, după caz, şi îl transmite comisiei de examinare în vederea afişării acestuia la sediul centrului de examen şi al unităţilor în care sunt încadraţi cursanţii. ART. 17 Preşedintele comisiei de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii: a) primeşte lucrările sigilate, pe bază de proces-verbal, de la preşedintele comisiei de examinare; b) corectează şi notează lucrările scrise, cu respectarea procedurii şi a baremului de corectare şi notare folosit la proba contestată, completând borderoul de notare individual, conform anexei nr. 8; c) completează borderoul de notare centralizator de la proba scrisă/orală/practică, prin preluarea notelor din fiecare borderou individual şi calculează nota finală, reprezentând media aritmetică a notelor acordate de fiecare corector/evaluator, cu două zecimale, fără rotunjire, conform anexelor nr. 9 şi 15; d) înscrie notele finale, cu cerneală de culoare roşie, pe lucrările scrise şi le certifică prin semnătură; e) recorectează lucrarea scrisă, împreună cu membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor, în cazul în care constată diferenţe de un punct sau mai mari între notele acordate de aceştia, stabileşte nota finală a lucrării scrise şi o înscrie distinct în borderoul centralizator; f) reanalizează înregistrările audiovideo de la proba orală/practică a examenului de absolvire, împreună cu membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor, completând borderoul individual, conform anexei nr. 14; g) în cazul în care constată diferenţe de un punct sau mai mari între notele acordate de membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor, reanalizează înregistrările audiovideo de la proba orală/practică a examenului de absolvire şi stabileşte nota finală a probei orale/practice pe care o înscrie distinct în borderoul centralizator; h) semnează fiecare pagină a borderoului centralizator; i) realizează desecretizarea lucrărilor scrise ale cursanţilor în prezenţa membrilor comisiei de soluţionare a contestaţiilor; j) întocmeşte procesele-verbale, conform anexelor nr. 10 şi 16, după caz, cu rezultatele obţinute de către cursanţi după soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă/orală sau practică şi le afişează la sediul centrului de examen şi al unităţilor în care sunt încadraţi cursanţii; k) transmite procesul-verbal cu rezultatele obţinute de către cursanţi după soluţionarea contestaţiilor preşedintelui comisiei de examinare şi preşedintelui comisiei centrale de absolvire. ART. 18 Membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor au următoarele atribuţii: a) corectează şi notează lucrările scrise, cu respectarea procedurii şi a baremului de corectare şi notare folosit la proba contestată; b) înscriu notele în borderourile individuale de notare, întocmite conform anexelor nr. 8 şi 14; c) asistă la desigilarea lucrărilor scrise; d) reanalizează înregistrările audiovideo de la proba orală/practică a examenului de absolvire, în vederea stabilirii notei după soluţionarea contestaţiei; e) semnează fiecare pagină a borderoului individual de notare şi borderoul centralizator. CAP. IV Dispoziţii finale ART. 19 După promovarea examenului de absolvire sau a sesiunii unice de reexaminare, cursanţilor li se eliberează un certificat de absolvire, după caz, conform anexei nr. 18 sau anexei nr. 19. ART. 20 Cursanţilor care au urmat cursul de iniţiere, dar nu l-au promovat, li se eliberează, la cerere scrisă, o adeverinţă care să ateste parcurgerea acestuia. ART. 21 Lucrările scrise şi documentele emise cu ocazia organizării şi desfăşurării examenului de absolvire se transmit, după caz, la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, unde se arhivează şi se păstrează, conform normelor în vigoare. ART. 22 Anexele nr. 1-19 fac parte integrantă din prezentul regulament. ANEXA 1 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Nr. .................... din ............................. DECLARAŢIE Subsemnatul, ..................................................., în calitate de ............................................ (gradul profesional, numele şi prenumele) (funcţia în cadrul comisiei) la examenul de absolvire a cursului de iniţiere a poliţiştilor de penitenciare debutanţi desfăşurat în perioada ......................................, declar pe propria răspundere că nu am calitatea de soţ sau soţie, rudă sau afin până la gradul IV inclusiv cu niciunul dintre cursanţi şi mă oblig să respect confidenţialitatea tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul comisiilor. ........................................ (data) ........................................ (Semnătura) ANEXA 2 la regulament MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR NORME DE CONDUITĂ pentru personalul implicat în organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire a cursului de iniţiere 1. Persoanele implicate în organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire a cursului de iniţiere au, pe toată durata acestuia, următoarele obligaţii: a) să ia cunoştinţă şi să respecte întocmai dispoziţiile referitoare la examenul de absolvire a cursului de iniţiere prevăzute în Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Regulamentul privind atribuţiile comisiilor de examen, precum şi regulile suplimentare de natură să asigure buna organizare şi desfăşurare a examenului de absolvire al cursului de iniţiere pentru poliţiştii de penitenciare debutanţi, aprobat prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 476/2020; b) să informeze imediat, în scris, preşedintele comisiei centrale de absolvire referitor la orice neregulă constatată personal ori despre care ia cunoştinţă, precum şi despre orice încercare de influenţare exercitată asupra lui în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire a cursului de iniţiere; c) să aibă un comportament civilizat faţă de cursanţi şi faţă de celelalte persoane cu care intră în contact în timpul examenului de absolvire a cursului de iniţiere; d) să manifeste solicitudine şi implicare în soluţionarea legală a cererilor cursanţilor sau a celorlalte persoane implicate în organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a competenţelor profesionale; e) să asigure protecţia datelor cu caracter personal ale cursanţilor şi ale personalului implicat în organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire a cursului de iniţiere, conform prevederilor legale în vigoare; f) să manifeste grijă în utilizarea materialelor şi dotărilor aparţinând unităţii sau puse la dispoziţie pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire a cursului de iniţiere; g) să îşi desfăşoare activitatea numai în spaţiul pus la dispoziţie pentru comisia din care face parte; h) să informeze preşedintele comisiei de examinare în cazul în care constată existenţa unor înscrieri, semnături sau alte semne distinctive care ar permite identificarea cursanţilor care au elaborat lucrările scrise. 2. Personalului implicat în organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire a cursului de iniţiere îi este interzis: a) să divulge conţinutul subiectelor de examen sau al rezolvărilor acestora; b) să înlocuiască, să modifice, să sustragă ori să distrugă lucrările sau orice alte înscrisuri întocmite în cadrul examenului de absolvire a cursului de iniţiere; c) să permită accesul persoanelor neautorizate în spaţiile destinate probelor de examen, în spaţiile destinate comisiilor şi în zonele interzise accesului liber; d) să intre în sălile de lucru ale comisiilor cu subiecte concepute anterior sau în afara sălii de lucru; e) să copieze, să transcrie ori să transmită în orice fel date din subiectele de examen sau să le scoată în orice mod în afara sălii de lucru ori să permită, să faciliteze ori să instige alte persoane să recurgă la astfel de activităţi. ANEXA 3 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Nr. .................... din ............................. PROCES-VERBAL Încheiat astăzi, ............................., ora ................, cu ocazia desigilării variantelor cu subiectele pentru proba scrisă de la examenul de absolvire a cursului de iniţiere desfăşurat în perioada ........................................ Se constată că variantele se aflau în plicuri sigilate şi ştampilate. Cursantul .................(numele şi prenumele).................... a extras varianta nr. ....... . Varianta de examen a fost multiplicată în ............ exemplare, câte unul pentru fiecare cursant şi unul pentru comisia de examinare. Au fost prezenţi: - preşedintele Comisiei centrale de absolvire ............(gradul profesional, numele şi prenumele) ............... - ........(semnătura)........ – preşedintele Comisiei de examinare ............(gradul profesional, numele şi prenumele) ............... - ........(semnătura)........ – membrii Comisiei de examinare 1. ............(gradul profesional, numele şi prenumele) ............... - ........(semnătura)........ 2. ............(gradul profesional, numele şi prenumele) ............... - ........(semnătura)........ – cursanţii 1. ............(numele şi prenumele) ............... - ........(semnătura)........ 2. ............(numele şi prenumele) ............... - ........(semnătura)........ ANEXA 4.1 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Nr. .................... din ............................. PROCES-VERBAL de primire-predare a lucrărilor scrise Încheiat astăzi, ........................., cu ocazia susţinerii probei scrise la examenul de absolvire a cursului de iniţiere a poliţiştilor de penitenciare debutanţi având funcţia de .................................., desfăşurat în perioada .........................., între ......................................................... - responsabil la sala de examen nr. ..............., (gradul profesional, numele şi prenumele) şi ........................................................................................................................... - preşedintele comisiei de examinare. (gradul profesional, numele şi prenumele) În sala nr. .................. au susţinut proba scrisă următorii cursanţi:
┌────┬───────────┬─────────┬───────────┬───────────────┬──────────┐
│Nr. │Numele şi │Nr. │Semnătura │Semnătura │ │
│crt.│prenumele │paginilor│cursantului│responsabilului│Observaţii│
│ │cursantului│predate │ │de sală │ │
├────┼───────────┼─────────┼───────────┼───────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼───────────┼───────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴───────────┴─────────┴───────────┴───────────────┴──────────┘
NOTĂ: Prin semnătură în tabel, cursantul certifică predarea lucrării scrise, precum şi legalitatea desfăşurării probei scrise. Supraveghetori sală: 1. .................................... 2. .................................... 3. .................................... Obiecţiile cursanţilor cu privire la legalitatea desfăşurării probei: ............................................................................................ ............................................................................................ ............................................................................................ ............................................................................................ ............................................................................................ Am primit. Preşedintele comisiei de examinare, ................................................................................ (gradul, numele, prenumele, semnătura) Am predat. Responsabil de sală, ................................................................................ (gradul, numele, prenumele, semnătura) ANEXA 4.2 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Nr. .................... din ............................. PROCES-VERBAL de primire-predare a testelor grilă de la proba on-line Încheiat astăzi, ........................, cu ocazia susţinerii probei on-line la examenul de absolvire a cursului de iniţiere a poliţiştilor de penitenciare debutanţi, având funcţia de ............................................, desfăşurat în perioada .............................., între ..........................(gradul profesional, numele şi prenumele)............................... - responsabil la sala de examen on-line şi .................................(gradul profesional, numele şi prenumele)..................................... - preşedintele comisiei de examinare. În sala de examen au susţinut proba on-line următorii cursanţi:
┌────┬───────────┬─────────┬────┬───────────┬───────────────┬──────────┐
│Nr. │Numele şi │Nr. │ │Semnătura │Semnătura │ │
│crt.│prenumele │paginilor│Nota│cursantului│responsabilului│Observaţii│
│ │cursantului│predate │ │ │de sală │ │
├────┼───────────┼─────────┼────┼───────────┼───────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼────┼───────────┼───────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────────┴─────────┴────┴───────────┴───────────────┴──────────┘
NOTĂ: Prin semnătură în tabel, cursantul certifică predarea testului, nota obţinută, precum şi legalitatea desfăşurării probei on-line. Supraveghetori sală: 1. .................................... 2. .................................... 3. .................................... Obiecţiile cursanţilor cu privire la legalitatea desfăşurării probei on-line ...................................................................................................... ...................................................................................................... ...................................................................................................... ...................................................................................................... ...................................................................................................... Am primit. Preşedintele comisiei de examinare, ................................................................................ (gradul, numele, prenumele, semnătura) Am predat. Responsabil de sală, ................................................................................ (gradul, numele, prenumele, semnătura) ANEXA 5 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Comisia de examinare constituită în vederea desfăşurării examenului de absolvire a cursului de iniţiere organizat în perioada ................. BORDEROU DE NOTARE INDIVIDUAL PROBA SCRISĂ Corector nr. ........ : ........................................ (gradul profesional, numele şi prenumele) Data probei: .................
┌─────────────────┬─────┬──────────────┐
│Nr. lucrării │Nota │Observaţii │
├─────────────────┼─────┼──────────────┤
│ │ │ │
├─────────────────┼─────┼──────────────┤
│ │ │ │
├─────────────────┼─────┼──────────────┤
│ │ │ │
└─────────────────┴─────┴──────────────┘
Corector nr. ....... Semnătura ..................... ANEXA 6 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Comisia de examinare constituită în vederea desfăşurării examenului de absolvire a cursului de iniţiere organizat în perioada ................... . BORDEROU CENTRALIZATOR PROBA SCRISĂ Data: .................. Preşedinte: ....................................... (gradul profesional, numele şi prenumele) Corector nr. 1: ................................ (gradul profesional, numele şi prenumele) Corector nr. 2: .................................. (gradul profesional, numele şi prenumele)
┌────────┬────────┬────────┬──────────┬───────┬──────────┐
│ │Notă │Notă │Notă │Notă │ │
│Nr. │corector│corector│preşedinte│finală │Observaţii│
│lucrării│1 │2 │comisie de│(media)│ │
│ │ │ │examinare │ │ │
├────────┼────────┼────────┼──────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────┼────────┼──────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────┼────────┼──────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────────┴────────┴────────┴──────────┴───────┴──────────┘
Semnătură preşedinte: .......... (gradul profesional, numele şi prenumele).......... - ..... (semnătură) ......... Semnătură corector nr. 1: .......... (gradul profesional, numele şi prenumele).......... - ..... (semnătură) ......... Semnătură corector nr. 2: .......... (gradul profesional, numele şi prenumele).......... - ..... (semnătură) ......... ANEXA 7 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Nr. .................... din ............................. PROCES-VERBAL cu rezultatele probei scrise/on-line Încheiat astăzi, ..............., de către comisia de examinare formată din: Preşedinte: .................................. (gradul profesional, numele şi prenumele) Membru: ............................................. (gradul profesional, numele şi prenumele) Membru: ..................................... (gradul profesional, numele şi prenumele) În urma susţinerii probei scrise/on-line la examenul de absolvire a cursului de iniţiere, desfăşurat în perioada .............., s-au consemnat următoarele rezultate:
┌────┬─────────────┬────────┬──────────┐
│Nr. │Numele şi │Nota │ │
│crt.│prenumele │obţinută│Observaţii│
│ │cursantului │ │ │
├────┼─────────────┼────────┼──────────┤
│ │ │ │ │
├────┼─────────────┼────────┼──────────┤
│ │ │ │ │
├────┼─────────────┼────────┼──────────┤
│ │ │ │ │
└────┴─────────────┴────────┴──────────┘
Preşedintele Comisiei de examinare .......... (gradul profesional, numele şi prenumele).......... - ..... (semnătură) ......... Membrii Comisiei de examinare 1. .......... (gradul profesional, numele şi prenumele).......... - ..... (semnătură) ......... 2. .......... (gradul profesional, numele şi prenumele).......... - ..... (semnătură) ......... ANEXA 8 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Comisia pentru soluţionare a contestaţiilor la proba scrisă - examen de absolvire a cursului de iniţiere organizat în perioada ................... . Borderou de notare individual - Soluţionarea contestaţiilor proba scrisă Corector nr. ....... : .......... (gradul profesional, numele şi prenumele) ......... Data probei: ......................
┌─────────────────┬─────┬──────────────┐
│Nr. lucrării │Nota │Observaţii │
├─────────────────┼─────┼──────────────┤
│ │ │ │
├─────────────────┼─────┼──────────────┤
│ │ │ │
├─────────────────┼─────┼──────────────┤
│ │ │ │
└─────────────────┴─────┴──────────────┘
Corector nr. ........... Semnătura .................. ANEXA 9 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Comisia de soluţionare a contestaţiilor la examenul de absolvire a cursului de iniţiere organizat în perioada .................. Borderou centralizator - Soluţionarea contestaţiilor proba scrisă Data: .................. Preşedinte: .............................................. (gradul profesional, numele şi prenumele) Corector nr. 1: .............................................. (gradul profesional, numele şi prenumele) Corector nr. 2: .............................................. (gradul profesional, numele şi prenumele)
┌────────┬────────┬────────┬──────────────┬───────┬──────────┐
│ │ │ │Notă │ │ │
│Nr. │Notă │Notă │preşedinte │Notă │ │
│lucrării│corector│corector│comisie │finală │Observaţii│
│ │1 │2 │soluţionare a │(media)│ │
│ │ │ │contestaţiilor│ │ │
├────────┼────────┼────────┼──────────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────┼────────┼──────────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────┼────────┼──────────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────────┴────────┴────────┴──────────────┴───────┴──────────┘
Semnătură preşedinte: .......... (gradul profesional, numele şi prenumele) ........ - ....... (semnătură) ........ Semnătură corector nr. 1: .......... (gradul profesional, numele şi prenumele) ........ - ....... (semnătură) ........ Semnătură corector nr. 2: .......... (gradul profesional, numele şi prenumele) ........ - ....... (semnătură) ........ ANEXA 10 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Nr. .................... din ............................. PROCES-VERBAL cu rezultatele obţinute în urma contestaţiilor la proba scrisă Încheiat astăzi, .................., de către comisia de soluţionare a contestaţiilor formată din: Preşedinte: .............................................. (gradul profesional, numele şi prenumele) Membru: .............................................. (gradul profesional, numele şi prenumele) Membru: .............................................. (gradul profesional, numele şi prenumele) În urma recorectării lucrărilor scrise contestate la examenul de absolvire a cursului de iniţiere a poliţiştilor de penitenciare debutanţi, curs organizat în perioada .............., s-au consemnat următoarele rezultate:
┌────┬───────────┬────────┬───────────┬──────────┐
│Nr. │Numele, │Nota │Nota după │ │
│crt.│prenumele │obţinută│recorectare│Observaţii│
│ │cursantului│iniţial │ │ │
├────┼───────────┼────────┼───────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────┼───────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────┼───────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴───────────┴────────┴───────────┴──────────┘
Preşedinte: .......... (gradul profesional, numele şi prenumele) ........ - ....... (semnătură) ........ Membru: .......... (gradul profesional, numele şi prenumele) ........ - ....... (semnătură) ........ Membru: .......... (gradul profesional, numele şi prenumele) ........ - ....... (semnătură) ........ ANEXA 11 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Comisia de examinare a probei orale/practice susţinute în cadrul examenului de absolvire a cursului de iniţiere organizat în perioada .................... Borderou de notare individual - Proba orală/practică Evaluator nr. ....... : .......... (gradul profesional, numele şi prenumele) ........ Data probei: .................
┌────┬─────────────────┬────┬──────────┐
│Nr. │Numele şi │ │ │
│crt.│prenumele │Nota│Observaţii│
│ │cursantului │ │ │
├────┼─────────────────┼────┼──────────┤
├────┼─────────────────┼────┼──────────┤
├────┼─────────────────┼────┼──────────┤
└────┴─────────────────┴────┴──────────┘
Evaluator nr........ Semnătura ................... ANEXA 12 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Comisia de examinare constituită în vederea desfăşurării examenului de absolvire a cursului de iniţiere organizat în perioada ................ Borderou centralizator - Proba orală/practică Data: ....................... Preşedinte: .......... (gradul profesional, numele şi prenumele) ........ - ....... (semnătură) ........ (gradul profesional, numele şi prenumele) Evaluator nr. 1: ........................................ (gradul profesional, numele şi prenumele) Evaluator nr. 2: ........................................ (gradul profesional, numele şi prenumele)
┌────┬───────────┬─────────┬─────────┬──────────┬───────┬──────────┐
│ │Numele şi │Notă │Notă │Notă │Notă │ │
│Nr. │prenumele │evaluator│evaluator│preşedinte│finală │Observaţii│
│crt.│cursantului│1 │2 │comisie de│(media)│ │
│ │ │ │ │examinare │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────────┴─────────┴─────────┴──────────┴───────┴──────────┘
Semnătură preşedinte: ............ (gradul profesional, numele şi prenumele) ........... - ....... (semnătură) ....... Semnătură evaluator nr. 1: ............ (gradul profesional, numele şi prenumele) ........... - ....... (semnătură) ....... Semnătură evaluator nr. 2: ............ (gradul profesional, numele şi prenumele) ........... - ....... (semnătură) ....... ANEXA 13 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Nr. .................... din ............................. PROCES-VERBAL cu rezultatele probei orale/practice Încheiat astăzi, .............., de către comisia de examinare formată din: Preşedinte: ...................................... (gradul profesional, numele şi prenumele) Membru: ...................................... (gradul profesional, numele şi prenumele) Membru: ...................................... (gradul profesional, numele şi prenumele) În urma susţinerii probei orale/practice la examenul de absolvire a cursului de iniţiere, desfăşurat în perioada ………………, s-au consemnat următoarele rezultate:
┌────┬─────────────┬────────┬──────────┐
│Nr. │Numele şi │Nota │ │
│crt.│prenumele │obţinută│Observaţii│
│ │cursantului │ │ │
├────┼─────────────┼────────┼──────────┤
├────┼─────────────┼────────┼──────────┤
├────┼─────────────┼────────┼──────────┤
└────┴─────────────┴────────┴──────────┘
Preşedintele Comisiei de examinare ............ (gradul profesional, numele şi prenumele) ........... - ....... (semnătură) ....... (gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura) Membrii Comisiei de examinare 1. ............ (gradul profesional, numele şi prenumele) ........... - ....... (semnătură) ....... 2. ............ (gradul profesional, numele şi prenumele) ........... - ....... (semnătură) ....... ANEXA 14 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Comisia pentru soluţionare contestaţiilor la proba orală/practică susţinută în cadrul examenului de absolvire a cursului de iniţiere organizat în perioada ............... . Borderou de notare individual - Soluţionarea contestaţiilor proba orală/practică Evaluator nr. ........ : ........ (gradul profesional, numele şi prenumele) ...... (gradul profesional, numele şi prenumele) Data probei: ..................
┌────┬─────────────────┬────┬──────────┐
│Nr. │Numele şi │ │ │
│crt.│prenumele │Nota│Observaţii│
│ │cursantului │ │ │
├────┼─────────────────┼────┼──────────┤
├────┼─────────────────┼────┼──────────┤
├────┼─────────────────┼────┼──────────┤
└────┴─────────────────┴────┴──────────┘
Evaluator nr. ......... Semnătura .......................... ANEXA 15 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor la examenul de absolvire a cursului de iniţiere organizat în perioada ..................... Borderou centralizator - Soluţionarea contestaţiilor proba orală/practică Data: ................... Preşedinte: ....................................... (gradul profesional, numele şi prenumele) Evaluator nr. 1: .................................... (gradul profesional, numele şi prenumele) Evaluator nr. 2: .................................... (gradul profesional, numele şi prenumele)
┌────┬───────────┬─────────┬─────────┬──────────────┬───────┬──────────┐
│ │ │ │ │Notă │ │ │
│Nr. │Numele şi │Notă │Notă │preşedinte │Notă │ │
│crt.│prenumele │evaluator│evaluator│comisie de │finală │Observaţii│
│ │cursantului│1 │2 │soluţionare a │(media)│ │
│ │ │ │ │contestaţiilor│ │ │
├────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────────┴─────────┴─────────┴──────────────┴───────┴──────────┘
Semnătură preşedinte: ............ (gradul profesional, numele şi prenumele) ........... - ....... (semnătură) ....... Semnătură evaluator nr. 1: ............ (gradul profesional, numele şi prenumele) ........... - ....... (semnătură) ....... Semnătură evaluator nr. 2: ............ (gradul profesional, numele şi prenumele) ........... - ....... (semnătură) ....... ANEXA 16 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Nr. .................... din ............................. PROCES-VERBAL cu rezultatele obţinute în urma contestaţiilor la proba orală/practică Încheiat astăzi, ............... , de către comisia pentru soluţionarea contestaţiilor formată din: Preşedinte: ..................................... (gradul profesional, numele şi prenumele) Membru: ..................................... (gradul profesional, numele şi prenumele) Membru: ..................................... (gradul profesional, numele şi prenumele) În urma reevaluării înregistrărilor audiovideo de la proba orală/practică de la examenul de absolvire a cursului de iniţiere a poliţiştilor de penitenciare debutanţi, curs organizat în perioada ……………………, s-au consemnat următoarele rezultate:
┌────┬───────────┬────────┬──────────┬──────────┐
│Nr. │Numele şi │Nota │Nota după │ │
│crt.│prenumele │obţinută│reevaluare│Observaţii│
│ │cursantului│iniţial │ │ │
├────┼───────────┼────────┼──────────┼──────────┤
├────┼───────────┼────────┼──────────┼──────────┤
├────┼───────────┼────────┼──────────┼──────────┤
└────┴───────────┴────────┴──────────┴──────────┘
Preşedinte: ............ (gradul profesional, numele şi prenumele) ........... - ....... (semnătură) ....... Membru: ............ (gradul profesional, numele şi prenumele) ........... - ....... (semnătură) ....... Membru: ............ (gradul profesional, numele şi prenumele) ........... - ....... (semnătură) ....... ANEXA 17 la regulament
MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR .............................................................................. (numele unităţii/centrului de examinare) Nr. .................... din ............................. PROCES-VERBAL cu rezultatele finale obţinute la examenul de absolvire a cursului de iniţiere desfăşurat în perioada ......... Încheiat astăzi, ............... , de către comisia de examinare formată din: Preşedinte: ..................................... (gradul profesional, numele şi prenumele) Membru: ..................................... (gradul profesional, numele şi prenumele) Membru: ..................................... (gradul profesional, numele şi prenumele) În urma susţinerii probelor examenului de absolvire a cursului de iniţiere, desfăşurat în perioada …………………...……, s-au consemnat următoarele rezultate:
┌────┬───────────┬──────────┬───────┬────────┬──────┬───────────┬──────────┐
│ │Numele şi │Unitatea │Proba │Proba │ │Situaţia │ │
│Nr. │prenumele │de │scrisă/│orală/ │Media │cursantului│Observaţii│
│crt.│cursantului│încadrarea│on-line│practică│finală│Promovat/ │ │
│ │ │ │ │ │ │Nepromovat │ │
├────┼───────────┼──────────┼───────┼────────┼──────┼───────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼──────────┼───────┼────────┼──────┼───────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────────┴──────────┴───────┴────────┴──────┴───────────┴──────────┘
Preşedintele Comisiei de examinare ............ (gradul profesional, numele şi prenumele) ........... - ....... (semnătură) ....... Membrii Comisiei de examinare 1. ............ (gradul profesional, numele şi prenumele) ........... - ....... (semnătură) ....... 2. ............ (gradul profesional, numele şi prenumele) ........... - ....... (semnătură) ....... ANEXA 18 la regulament *) Anexa nr. 18 este reprodusă în facsimil. (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) ANEXA 19 la regulament *) Anexa nr. 19 este reprodusă în facsimil. (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.