Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
REGULAMENT din 19 aprilie 2017 de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării
EMITENT: Ministerul Cercetării şi Inovării PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 287 din 24 aprilie 2017
──────────
Aprobat de Ordinul nr. 211 din 19 aprilie 2017, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 287 din 24 aprilie 2017.
──────────
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, denumit în continuare CNECSDTI, este organism consultativ, fără personalitate juridică, al Ministerului Cercetării şi Inovării, denumit în continuare MCI.
(2) CNECSDTI îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2
CNECSDTI se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit prevederilor prezentului regulament, aprobat în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
ART. 3
(1) Întreaga activitate a CNECSDTI se va baza pe corectitudine, principialitate şi responsabilitate.
(2) În derularea activităţilor sale, CNECSDTI va respecta reglementările legale în vigoare privind incompatibilităţile şi conflictele de interese.
(3) Constituie conflict de interese situaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi situaţia în care o persoană, membru al CNECSDTI sau al unui grup de lucru al acestuia, analizează o sesizare ori o contestaţie ce implică persoane care se află în una dintre următoarele relaţii cu membrul CNECSDTI sau al grupului de lucru al acestuia:
a) sunt soţi, afini sau rude până la gradul al III-lea inclusiv;
b) sunt angajate în aceeaşi unitate sau instituţie;
c) au colaborat în ultimii 5 ani, având publicaţii sau proiecte de cercetare-dezvoltare dezvoltate în comun;
d) furnizează sau au furnizat membrului CNECSDTI sau unui grup de lucru al acestuia, în ultimii 5 ani anteriori analizei, servicii ori foloase de orice natură.
(4) Membrii CNECSDTI şi ai grupurilor de lucru ale acestuia au obligaţia de a raporta preşedintelui CNECSDTI orice situaţie în care consideră că se află într-un conflict de interese, imediat după ce constată existenţa conflictului de interese, şi de a se recuza de la luarea hotărârilor sau deciziilor supuse direct conflictului de interese.
(5) Membrii CNECSDTI nu pot fi în acelaşi timp membri ai altor organisme consultative ale MCI.
CAP. II
Atribuţii
ART. 4
CNECSDTI are următoarele atribuţii:
a) elaborează şi propune spre aprobare conducerii MCI regulamentul de organizare internă al CNECSDTI, denumit în continuare ROI;
b) monitorizează aplicarea şi respectarea dispoziţiilor legale referitoare la normele de etică şi deontologie în cercetare de către unităţile şi instituţiile din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, denumit în continuare sistemul CDI, precum şi de către personalul de cercetare-dezvoltare;
c) elaborează rapoarte cu analize, opinii şi recomandări în legătură cu problemele de natură etică ridicate de evoluţia ştiinţei şi a cunoaşterii şi cu etica şi deontologia profesională în activitatea de cercetare-dezvoltare, pe care le supune spre aprobare conducerii MCI;
d) analizează cazurile referitoare la încălcarea normelor de bună conduită, în urma sesizărilor/contestaţiilor primite sau prin autosesizare;
e) emite hotărâri cu privire la cazurile pe care le analizează şi în cazul în care au fost constatate abateri, numeşte persoana sau persoanele fizice şi/sau juridice vinovate de respectivele abateri şi stabileşte sancţiunile ce urmează a fi aplicate, conform legii;
f) propune modificări ale Codului de etică şi deontologie profesională al personalului din cercetare-dezvoltare;
g) elaborează şi face propuneri cu privire la coduri de etică pe domenii ştiinţifice, cu privire la cele mai bune practici internaţionale pentru depistarea şi combaterea plagiatului, pe care le propune spre aprobare conducerii MCI;
h) propune MCI reglementări pentru evaluarea plagiatelor, pe baza experienţei şi a cazuisticii/legislaţiei etc.;
i) elaborează anual un raport de activitate pe care îl supune spre aprobare conducerii MCI;
j) colaborează cu structuri şi organisme naţionale şi internaţionale cu responsabilităţi similare;
k) colaborează în realizarea atribuţiilor sale cu alte organisme consultative ale MCI şi ale Ministerului Educaţiei Naţionale;
l) îndeplineşte şi alte atribuţii din domeniul său de competenţă, stabilite de către MCI.
ART. 5
Raportul anual de activitate al CNECSDTI, hotărârile CNECSDTI, precum şi alte documente cuprinzând analize, opinii şi recomandări se publică pe pagina de internet a acestuia, administrată de către MCI.
CAP. III
Organizare şi funcţionare
ART. 6
(1) CNECSDTI este format din 19 membri, inclusiv preşedintele şi cei 2 vicepreşedinţi, numiţi prin ordin al ministrului cercetării şi inovării.
(2) Membrii CNECSDTI, inclusiv cei care vor ocupa funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte, sunt numiţi în urma aplicării metodologiei de selecţie a membrilor organelor consultative.
(3) Metodologia de selecţie şi componenţa comisiei de selecţie se stabilesc prin ordin al ministrului cercetării şi inovării.
(4) Preşedintele şi vicepreşedinţii formează biroul executiv al CNECSDTI.
(5) Membrii CNECSDTI nu pot fi reprezentaţi sau substituiţi în activităţile CNECSDTI de către alte persoane.
ART. 7
(1) Preşedintele CNECSDTI are următoarele atribuţii:
a) conduce şedinţele de lucru în plen ale CNECSDTI şi ale biroului executiv.
b) stabileşte ordinea de zi a şedinţelor CNECSDTI, pe baza propunerilor biroului executiv, ordinea de zi putând fi modificată prin votul membrilor CNECSDTI, la cererea oricărui membru al CNECSDTI;
c) asigură comunicarea hotărârilor, avizelor, recomandărilor şi documentelor elaborate de CNECSDTI către ministrul cercetării şi inovării;
d) reprezintă CNECSDTI în relaţia cu ministrul cercetării şi inovării;
e) reprezintă CNECSDTI în relaţia cu terţii, conform mandatului acordat de către ministrul cercetării şi inovării.
(2) În cazul indisponibilităţii sale, preşedintele CNECSDTI poate delega atribuţiile sale unuia dintre vicepreşedinţi, pe baza unei decizii scrise.
(3) Membrii CNECSDTI au următoarele obligaţii:
a) participarea la şedinţele de lucru şi activităţile din cadrul CNECSDTI;
b) respectarea normelor etice şi de deontologie profesională;
c) îndeplinirea sarcinilor ce le revin ca urmare a calităţii de membru al CNECSDTI.
ART. 8
(1) Mandatul membrilor CNECSDTI este de 4 ani şi poate fi reînnoit o singură dată.
(2) În cazul în care un membru al CNECSDTI încalcă normele etice sau de deontologie profesională ori nu se implică în mod sistematic în activităţile CNECSDTI, acesta va fi revocat din calitatea de membru al CNECSDTI. Condiţiile şi procedura de revocare sunt stabilite prin regulamentul de ordine interioară al CNECSDTI, denumit în continuare ROI.
(3) În cazul existenţei unui loc vacant în componenţa CNECSDTI sau în situaţia în care un membru este în imposibilitatea de a-şi exercita mandatul sau pentru situaţiile prevăzute la alin. (2), ministrul cercetării şi inovării va numi un alt membru.
(4) Mandatul noului membru care este numit în cazurile referite la alin. (2) şi (3) încetează la data finalizării mandatului membrului pe care îl înlocuieşte.
ART. 9
(1) În termen de 10 zile de la numire, CNECSDTI elaborează ROI, pe care îl înaintează spre aprobare conducerii MCI.
(2) ROI cuprinde, în principal, prevederi referitoare la:
a) atribuţiile preşedintelui şi vicepreşedinţilor CNECSDTI;
b) procedura de convocare a şedinţelor CNECSDTI;
c) procedura de adoptare a hotărârilor CNECSDTI;
d) condiţiile şi procedura pentru revocarea unui membru al CNECSDTI;
e) regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a grupurilor de lucru ale CNECSDTI.
ART. 10
(1) CNECSDTI are un secretariat tehnic care asigură suportul logistic pentru desfăşurarea activităţilor CNECSDTI şi ale grupurilor de lucru ale acestuia.
(2) Secretariatul tehnic asigură gestionarea paginii de internet a CNECSDTI.
ART. 11
(1) Şedinţele CNECSDTI sunt convocate de către preşedintele CNECSDTI, de către ministrul cercetării şi inovării sau la cererea a cel puţin 7 membri ai CNECSDTI.
(2) Cvorumul de lucru al CNECSDTI este de 10 membri.
ART. 12
(1) Ministrul cercetării şi inovării sau un reprezentant al acestuia participă de drept la şedinţele CNECSDTI.
(2) În cadrul şedinţelor CNECSDTI pot fi cooptaţi, cu aprobarea prealabilă a conducerii MCI, specialişti care nu sunt membri ai CNECSDTI numai pentru anumite puncte de pe ordinea de zi şi numai pe durata discutării acestora.
ART. 13
(1) CNECSDTI poate înfiinţa, la propunerea biroului executiv al CNECSDTI, grupuri de lucru, prin cooptarea de specialişti pentru rezolvarea unor probleme apărute pe parcurs.
(2) Grupurile de lucru se organizează şi funcţionează pe baza regulamentului-cadru stabilit prin ROI CNECSDTI.
CAP. IV
Logistică şi finanţare
ART. 14
(1) Suportul tehnic, secretariatul şi resursele materiale necesare funcţionării CNECSDTI sunt asigurate de către MCI.
(2) Cheltuielile privind remuneraţia membrilor CNECSDTI şi a specialiştilor din grupurile de lucru, precum şi cheltuielile de transport şi cazare sunt asigurate în baza unui contract-cadru încheiat între Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, denumită în continuare UEFISCDI, şi MCI.
(3) Pentru activitatea desfăşurată, membrii CNECSDTI şi specialiştii din grupurile de lucru sunt remuneraţi, în afara activităţii de bază, în funcţie de numărul orelor efectiv lucrate, la nivelul maxim al gradului profesional cel mai mare din activitatea de cercetare-dezvoltare, stabilit pentru unităţile bugetare.
ART. 15
(1) În vederea încadrării în bugetul alocat, membrii CNECSDTI şi specialiştii din grupurile de lucru au obligaţia respectării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În cazul acelor membri ai CNECSDTI sau al acelor specialişti din grupurile de lucru ale acestuia ale căror costuri de transport nu se încadrează în limitele prevăzute, li se asigură participarea la reuniuni prin videoconferinţă sau prin alte modalităţi uzuale de participare la reuniune de la distanţă.
CAP. V
Norme de etică şi deontologie profesională
ART. 16
(1) Membrii CNECSDTI şi specialiştii din grupurile de lucru ale acestuia au obligaţia să respecte reglementările aplicabile şi normele de etică şi deontologie profesională, conform prevederilor legale cu incidenţă în materie.
(2) Membrii CNECSDTI şi specialiştii din grupurile de lucru ale acestuia au obligaţia de a raporta cu celeritate preşedintelui CNECSDTI orice situaţie în care consideră că se află într-un conflict de interese, imediat ce constată existenţa conflictului de interese, şi de a se recuza de la luarea deciziilor afectate de conflictul de interese.
(3) Membrii CNECSDTI şi specialiştii din grupurile de lucru, precum şi persoanele care asigură secretariatul CNECSDTI au obligaţia păstrării confidenţialităţii în privinţa documentelor supuse dezbaterii şi poziţiilor exprimate pe parcursul acestora, cu excepţia acelor documente care sunt făcute publice.
(4) În momentul nominalizării, atât membrii CNECSDTI, cât şi specialiştii din grupurile de lucru ale acestuia, precum şi persoanele care asigură secretariatul CNECSDTI vor semna o declaraţie de confidenţialitate.
(5) Membrii CNECSDTI nu pot face parte din componenţa altui organism consultativ al MCI.
CAP. VI
Dispoziţii finale
ART. 17
(1) Membrii CNECSDTI şi specialiştii din grupurile de lucru ale acestuia răspund, în condiţiile legii, pentru orice hotărâre cu privire la un aviz sau la o recomandare emisă în exercitarea atribuţiilor lor, inclusiv pentru cele care au creat un prejudiciu bugetului public al MCI ori conducătorilor de programe de cercetare-dezvoltare şi inovare care implementează proiecte propuse de CNECSDTI.
(2) Orice membru CNECSDTI care a votat împotriva unei hotărâri nu răspunde pentru prejudiciul creat dacă a transmis în scris ministrului cercetării şi inovării motivele votului împotrivă.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: