Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobat prin Ordinul nr. 77 din 18 august 2017, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 697 din 29 august 2017.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Prezentul regulament de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, denumit în continuare regulament, stabileşte: a) modul de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi; b) părţile implicate şi responsabilităţile acestora în organizarea şi funcţionarea pieţei de certificate verzi; c) modul de înregistrare şi de gestionare a informaţiilor referitoare la tranzacţionarea certificatelor verzi; d) informaţiile necesare monitorizării funcţionării pieţei de certificate verzi. ART. 2 Prezentul regulament se aplică: a) participanţilor la piaţa de certificate verzi; b) operatorului pieţei de certificate verzi - în calitate de organizator şi administrator al pieţei de certificate verzi, precum şi de administrator al Registrului certificatelor verzi; c) operatorului de transport şi sistem, în calitate de emitent al certificatelor verzi. ART. 3 (1) Termenii utilizaţi în prezentul regulament sunt cei definiţi în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În înţelesul prezentului regulament, următorii termeni se definesc astfel: a) an de analiză - anul pentru care se stabilesc atât cota anuală obligatorie de achiziţie de certificate verzi, cât şi furnizorii de energie electrică şi producătorii cu obligaţie de achiziţie de certificate verzi conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu şi-au îndeplinit cota obligatorie pentru acel an, inclusiv penalităţile pentru aceştia; b) certificat verde anulat - certificatul verde care a fost anulat de către operatorul de transport şi sistem sau certificatul verde emis unui producător de energie electrică din surse regenerabile de energie care nu a fost tranzacţionat de acesta pe piaţa de certificate verzi şi şi-a încetat durata de valabilitate sau certificatul verde achiziţionat din piaţa de certificate verzi pentru situaţia în care au fost emise şi tranzacţionate certificatele verzi necuvenite, iar deducerea din numărul de certificate verzi cuvenite pe luna/lunile următoare a certificatului verde necuvenit nu poate fi realizată; c) certificat verde blocat - certificatul verde care a fost tranzacţionat pe piaţa de certificate verzi şi nu a fost transferat încă din contul vânzătorului în contul cumpărătorului; d) certificat verde blocat - expirat - certificatul verde emis unui producător de energie electrică din surse regenerabile de energie, care a fost tranzacţionat pe piaţa de certificate verzi şi a expirat în contul vânzătorului în aşteptarea efectuării plăţii de către cumpărător; e) certificat verde consumat - certificatul verde utilizat pentru a dovedi îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi de către un operator economic; f) certificat verde expirat - certificatul verde emis unui producător de energie electrică din surse regenerabile de energie, a cărui perioadă de valabilitate a încetat şi se găseşte în contul unui operator economic cu obligaţie de achiziţie de certificate verzi, în perioada de aşteptare a calculării cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi de către ANRE; g) certificat verde recuperat - certificatul verde care a fost amânat de la tranzacţionare, inclusiv de la transferul din contul de producător în contul de furnizor, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2^1) şi alin. (2^5) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi este eliberat pentru tranzacţionare în condiţiile Regulamentului de emitere a certificatelor verzi, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 4/2015; h) certificat verde transferat - certificatul verde care a fost plătit/încasat de către cumpărător/vânzător şi este mutat de către operatorul pieţei de certificate verzi din contul producătorului, în calitate de vânzător, în cel al furnizorului, în calitate de cumpărător, în cel mult o zi lucrătoare de la data înregistrării la operatorul pieţei de certificate verzi a confirmării de încasare a contravalorii certificatelor verzi vândute de către vânzător sau certificatul verde mutat din contul de producător în cel de furnizor (pentru cazul producătorului de energie electrică din surse regenerabile care are şi obligaţia legală de achiziţie de certificate verzi), în cel mult o zi lucrătoare de la data înregistrării la operatorul pieţei de certificate verzi a cererii de transfer în acest sens şi care conţine în mod obligatoriu preţul la care se realizează transferul CV din contul de producător în cel de furnizor, unde devine valabil sau expirat, după caz; i) certificat verde valabil - certificatul verde care poate fi comercializat de producătorul de energie electrică din surse regenerabile de energie, respectiv utilizat pentru îndeplinirea cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi de către operatorul economic cu obligaţie de achiziţie de certificate verzi. În cazul certificatului verde emis unui producător înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 acesta trebuie să se afle în perioada de valabilitate de 12 luni începând cu luna în care a fost emis de către operatorul de transport şi de sistem, caz în care poate fi comercializat de către producătorul care îl deţine; j) certificat verde tranzacţionat - certificatul verde care a fost vândut/cumpărat pe piaţa de certificate verzi, a fost plătit/încasat de cumpărător/vânzător şi transferat din contul vânzătorului în contul cumpărătorului sau certificatul verde aflat în contul unui producător de energie electrică din surse regenerabile care are şi obligaţia legală de achiziţie de certificate verzi şi care a fost transferat în contul de furnizor la preţul stabilit de acesta, unde devine certificat verde valabil sau expirat, după caz; k) cod numeric al certificatului verde - codul unic de identificare al certificatului verde, atribuit de operatorul de transport şi de sistem la emiterea acestuia pentru tranzacţionare; l) codul de identificare al participantului la piaţa de certificate verzi - codul alfanumeric alocat de către operatorul pieţei de certificate verzi unui operator economic la înregistrarea acestuia ca participant la piaţa de certificate verzi; m) confirmare de tranzacţie - raportul transmis de operatorul pieţei de certificate verzi fiecărui participant la piaţa de certificate verzi care a introdus oferte pentru o sesiune de tranzacţionare din pieţele centralizate anonime de certificate verzi, în conformitate cu rezultatele înregistrate în sistemul de tranzacţionare, prin care este informat asupra tranzacţiilor care îl privesc, realizate în cadrul sesiunii de tranzacţionare respective; n) contract bilateral de certificate verzi - contractul standard de vânzare-cumpărare de certificate verzi încheiat între părţile stabilite în urma desfăşurării unei sesiuni de tranzacţionare organizate pe piaţa centralizată anonimă la termen de certificate verzi, în urma corelării unei oferte de vânzare cu o ofertă de cumpărare, aplicabil pentru perioada de valabilitate specifică pentru care a fost încheiată tranzacţia, respectiv contractul de vânzare-cumpărare de certificate verzi încheiat prin negociere directă între un producător de energie electrică din surse regenerabile de energie care deţine grupuri/centrale electrice care beneficiază de sistemul de promovare, cu puteri instalate de cel mult 1 MW pe producător şi un furnizor de energie electrică la clienţii finali; o) contract bilateral de certificate verzi încheiat înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 - contractul bilateral de vânzare-cumpărare de certificate verzi încheiat cu respectarea prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 44/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, respectiv contractul de vânzare-cumpărare de certificate verzi încheiat între părţile stabilite în urma desfăşurării unei licitaţii publice organizate pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale de certificate verzi, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 şi data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017, cu respectarea prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 57/2013 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, cu modificările ulterioare, respectiv a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 60/2015 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, cu modificările şi completările ulterioare, după caz; p) convenţie de participare la piaţa de certificate verzi - convenţia standardizată elaborată de operatorul pieţei de certificate verzi care prevede drepturile şi obligaţiile reciproce ale operatorului pieţei de certificate verzi şi ale fiecărui participant la piaţa de certificate verzi, inclusiv pe fiecare componentă a acesteia; q) contract standard de certificate verzi - contract stabilit de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei utilizat pentru fiecare produs standard tranzacţionat între participanţii care au finalizat tranzacţii pe piaţa centralizată anonimă la termen de certificate verzi; r) oferte compatibile - oferte cărora le sunt aplicabile următoarele condiţii: preţul ofertei de cumpărare este mai mare sau egal cu preţul ofertei de vânzare, respectiv preţul ofertei de vânzare este mai mic sau egal cu preţul ofertei de cumpărare; s) operator piaţă de certificate verzi - persoana juridică ce asigură organizarea şi funcţionarea pieţei de certificate verzi, îndeplinind funcţiile prevăzute de prezentul regulament, precum şi administrarea Registrului certificatelor verzi; t) participant la piaţa de certificate verzi - orice operator economic care a fost înregistrat să participe la piaţa de certificate verzi, în baza semnării Convenţiei de participare la piaţă cu operatorul pieţei de certificate verzi; u) piaţă centralizată anonimă spot de certificate verzi - cadrul transparent şi nediscriminatoriu de desfăşurare zilnică a tranzacţiilor cu certificate verzi între participanţii la piaţă, organizat şi administrat de operatorul pieţei de certificate verzi, pe baza unor reguli specifice aprobate de către ANRE; v) piaţa centralizată anonimă la termen a contractelor bilaterale de certificate verzi - cadrul transparent şi nediscriminatoriu de desfăşurare zilnică a tranzacţiilor cu produse standard de certificate verzi între participanţii la piaţă, organizat şi administrat de operatorul pieţei de certificate verzi, pe baza unor reguli specifice aprobate de către ANRE; w) piaţa contractelor bilaterale de certificate verzi - piaţa formată din piaţa centralizată anonimă la termen a contractelor bilaterale de certificate verzi şi piaţa contractelor bilaterale de certificate verzi încheiate prin negociere directă, prin care este facilitată încheierea de contracte bilaterale de certificate verzi între producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie care deţin grupuri/centrale electrice care beneficiază de sistemul de promovare, cu puteri instalate de cel mult 1 MW pe producător şi furnizorii clienţilor finali de energie electrică; x) piaţa de certificate verzi - piaţa formată din piaţa centralizată anonimă spot de certificate verzi şi piaţa contractelor bilaterale de certificate verzi; y) preţ de atribuire pe piaţa centralizată anonimă la termen a contractelor bilaterale de certificate verzi - preţul la care se încheie o tranzacţie şi reprezintă preţul ofertei nou-introduse în piaţă care este de sens contrar ofertei existente în piaţă (oferta iniţială) şi care propune cel mai bun preţ pe sensul respectiv de ofertare, compatibilă cu oferta iniţială; z) preţ de închidere al pieţei centralizate anonime spot de certificate verzi - preţul la care sunt încheiate tranzacţiile pe piaţa centralizată anonimă spot de certificate verzi, într-o sesiune de tranzacţionare; aa) preţ negociat pe piaţa contractelor bilaterale de certificate verzi - preţul la care sunt încheiate tranzacţiile din contractul bilateral negociat direct între un producător de energie electrică din surse regenerabile de energie care deţine grupuri/centrale electrice care beneficiază de sistemul de promovare, cu puteri instalate de cel mult 1 MW pe producător, şi un furnizor de energie electrică la clienţi finali şi care trebuie să fie cuprins între valorile minimă şi maximă de tranzacţionare a certificatelor verzi stabilite conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017; bb) producător de energie electrică din surse regenerabile de energie - operator economic, persoană fizică sau juridică, ce deţine centrale/grupuri de producere a energiei electrice din surse regenerabile şi are certificate verzi valabile în contul de propriu de producător din Registrul certificatelor verzi; cc) Registrul participanţilor la piaţa de certificate verzi - registru în format electronic întocmit de operatorul pieţei de certificate verzi în care se înregistrează operatorii economici care au dreptul să deruleze tranzacţii cu certificate verzi pe piaţa de certificate verzi; dd) Registrul certificatelor verzi - registrul în format electronic întocmit de operatorul pieţei de certificate verzi în care se înregistrează toate certificatele verzi emise de operatorul de transport şi de sistem, precum şi toate tranzacţiile de certificate verzi efectuate între participanţii la piaţa de certificate verzi; ee) sistem de tranzacţionare - sistemul informatic stabilit şi menţinut de operatorul pieţei de certificate verzi în scopul realizării tranzacţiilor de certificate verzi pe pieţele centralizate anonime pentru tranzacţionarea certificatelor verzi; ff) scală de preţ - intervalul în care trebuie să se situeze preţul de vânzare/cumpărare a certificatelor verzi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; gg) zi lucrătoare - ziua calendaristică, cu excepţia sâmbetei, duminicii şi a oricărei zile declarate sărbătoare legală în România; hh) zi de tranzacţionare - ziua lucrătoare în care are loc o sesiune de tranzacţionare pe piaţa centralizată anonimă spot de certificate verzi, respectiv pe piaţa centralizată anonimă la termen a contractelor bilaterale de certificate verzi, în care se stabileşte numărul de CV vândute/cumpărate şi preţul de tranzacţionare a acestora pe piaţa centralizată anonimă spot de certificate verzi, respectiv pentru fiecare produs standard tranzacţionat, preţul de atribuire pe piaţa centralizată anonimă la termen a contractelor bilaterale de certificate verzi. ART. 4 Abrevierile utilizate în cadrul prezentului regulament au următoarele semnificaţii: a) ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei; b) CV - certificat verde; c) CBCV - contract bilateral de certificate verzi; d) E-SRE - energie electrică din surse regenerabile de energie; e) Lege - Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; f) OTS - operatorul de transport şi de sistem; g) OPCV - operatorul pieţei de certificate verzi; h) OUG nr. 24/2017 - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative; i) PCV - piaţa de certificate verzi; j) PCBCV - piaţa contractelor bilaterale de certificate verzi; k) PCSCV - piaţa centralizată anonimă spot de certificate verzi; l) PCTCV - piaţa centralizată anonimă la termen de certificate verzi; m) PCBCV-ND - piaţa contractelor bilaterale negociate direct de certificate verzi; n) PIPCSCV - preţ de închidere al pieţei centralizate anonimă spot de certificate verzi; o) PAPCTCV - preţ de atribuire pe piaţa centralizată anonimă la termen de certificate verzi; p) PNPCBCV - preţ negociat pe piaţa contractelor bilaterale de certificate verzi; q) RCV - Registrul certificatelor verzi; r) RPPCV - Registrul participanţilor la piaţa de certificate verzi; s) SRE - surse regenerabile de energie; t) SEN - Sistemul electroenergetic naţional. CAP. II Organizarea şi funcţionarea PCV SECŢIUNEA 1 Structura PCV şi reguli generale specifice ART. 5 (1) PCV este o piaţă concurenţială, separată de piaţa de energie electrică, unde se tranzacţionează CV aferente E-SRE care beneficiază de sistemul de promovare a E-SRE prin CV instituit prin Lege. (2) PCV are următoarele componente: a) PCBCV care cuprinde: (i) PCTCV; (ii) PCBCV-ND; b) PCSCV. (3) Tranzacţiile cu CV rezultate din CBCV încheiate înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 24/2017 cu respectarea cadrului de reglementare în vigoare la data încheierii acestora sunt asimilate tranzacţiilor cu CV desfăşurate pe PCBCV-ND. ART. 6 Pe durata de valabilitate a unui CV, acesta poate face obiectul tranzacţionării în condiţiile stabilite de Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 7 Valoarea de tranzacţionare a CV se stabileşte prin mecanisme concurenţiale specifice pieţelor în care este încheiată tranzacţia, cu încadrare în scala de preţ. ART. 8 (1) CV vândute pe PCV sunt blocate de către OPCV în contul din RCV al vânzătorului până la efectuarea transferului acestora în contul din RCV al cumpărătorului. (2) Transferul CV din contul vânzătorului în contul cumpărătorului se face de către OPCV numai după confirmarea încasării contravalorii CV vândute de către vânzător şi îşi produce efectele începând cu data înregistrării transferului în RCV. SECŢIUNEA a 2-a Participanţii la PCV ART. 9 În cadrul PCV sunt implicaţi: a) participanţii la PCV, care tranzacţionează CV; b) OPCV, ca administrator al PCV. ART. 10 (1) Participanţii la PCV sunt: a) producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie acreditaţi; b) furnizorii de energie electrică care achiziţionează energie electrică atât pentru consumul final al acestora, cât şi în vederea vânzării către clienţii finali; c) producătorii de energie electrică care utilizează energia electrică produsă pentru consum final propriu, altul decât consumul propriu tehnologic; d) producătorii de energie electrică care utilizează energia electrică produsă pentru alimentarea cu energie electrică a clienţilor racordaţi prin linii directe de centrala electrică. (2) În înţelesul prezentului ordin, operatorul de distribuţie şi operatorul de transport şi sistem se asimilează furnizorului de energie electrică pentru alimentarea prin autofurnizare a locurilor proprii de consum, altele decât cele aferente acoperirii consumului propriu tehnologic al reţelelor electrice de distribuţie/transport. (3) Operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) au obligaţia de a se înregistra la PCV. (4) OPCV are obligaţia de a trata în mod nediscriminatoriu orice participant la PCV. SECŢIUNEA a 3-a Participarea la PCV ART. 11 (1) Operatorii economici se înregistrează ca participanţi la PCV conform Procedurii privind înregistrarea, retragerea, suspendarea şi revocarea participanţilor la/de la piaţa de certificate verzi elaborată de OPCV. (2) Tranzacţionarea CV se realizează între operatorii economici înscrişi la PCV. (3) În vederea tranzacţionării CV recuperate în condiţiile legii, operatorii economici a căror decizie de acreditare pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi a expirat/a fost retrasă se pot reînscrie ca participanţi la PCV în baza primei comunicări OTS de eliberare a CV recuperate pentru tranzacţionare. ART. 12 (1) OPCV stabileşte conţinutul-cadru al convenţiei de participare la PCV, care trebuie să cuprindă drepturile şi responsabilităţile reciproce ale OPCV şi ale participantului la PCV. (2) Pentru a se înscrie la PCV, operatorii economici se adresează în scris la OPCV şi semnează cu acesta convenţia de participare la PCV. (3) Înregistrarea ca participant la PCV a operatorului economic respectiv devine efectivă începând cu data intrării în vigoare a convenţiei prevăzute la alin. (1). (4) Semnarea convenţiei de participare la PCV oferă participanţilor la PCV dreptul de a participa atât la PCBCV, cât şi la PCSCV. (5) După semnarea convenţiei de participare la PCV, operatorii economici vor fi înregistraţi în RPPCV. ART. 13 RPPCV conţine pentru fiecare participant cel puţin următoarele informaţii: a) numele complet, adresa sediului social înregistrată la registrul comerţului şi datele de contact ale participantului la PCV; b) codul de identificare al participantului la PCV; c) data şi numărul de înregistrare ale convenţiei de participare la PCV. ART. 14 Un participant se poate retrage din proprie iniţiativă de la PCV în baza unei înştiinţări scrise, semnată de reprezentantul autorizat al participantului. ART. 15 (1) OPCV suspendă din proprie iniţiativă un participant la PCV în oricare dintre următoarele cazuri: a) după expirarea valabilităţii tuturor CV emise producătorilor de E-SRE şi deţinute de aceştia, în cazul expirării/suspendării/ retragerii deciziei de acreditare; b) după stabilirea de către ANRE a gradului de îndeplinire a cotei obligatorii de achiziţie CV pentru un an de analiză în care participantul a avut obligaţia de achiziţie de CV, dacă acesta nu mai are obligaţia de achiziţie de CV pentru anul următor anului de analiză respectiv; c) nu asigură actualizarea informaţiilor din RPPCV referitoare la datele de identificare şi/sau de contact ale participantului respectiv în termen de o zi lucrătoare de la data apariţiei modificărilor; d) nu transmite la OPCV până la data de 31 martie a fiecărui an declaraţia pe propria răspundere actualizată din care să rezulte dacă se încadrează/nu se încadrează în categoria operatorilor economici cu obligaţie de achiziţie de CV prevăzuţi la art. 8 alin. (1) din Lege, în conformitate cu prevederile procedurii prevăzute la art. 11 alin. (1). (2) În cazul în care un participant la PCV încalcă regulile aplicabile unei componente ale PCV, OPCV îl suspendă din proprie iniţiativă de la tranzacţionarea pe componenta de PCV respectivă, pentru oricare dintre următoarele cazuri: a) neplata CV achiziţionate pe PCSCV, dacă factura este emisă în conformitate cu legislaţia în vigoare; b) nu deţine CV necesare tranzacţiei efectuate pe PCTCV la termenele stabile conform prezentului regulament; c) nu transmite la OPCV confirmările pe propria răspundere de încasare a contravalorii corespunzătoare CV tranzacţionate pe PCSCV şi/sau pe PCTCV şi/sau pe PCBCV-ND, inclusiv prin CBCV încheiate înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 24/2017, sau notificările privind neîncasarea contravalorii acestora, la termenul prevăzut de prezentul regulament; d) nu transmite la OPCV, la termenul prevăzut de prezentul regulament, CBCV încheiat pe PCBCV; e) nu încheie CBCV rezultat din tranzacţionarea pe PCTCV cu respectarea contractului standard pentru produsul standard tranzacţionat; f) nu transmite la OPCV informaţiile referitoare la tranzacţiile efectuate prin CBCV pe PCBCV, respectiv numărul de CV tranzacţionate, preţul de tranzacţionare şi codurile numerice ale acestora în cadrul confirmărilor pe propria răspundere privind încasarea CV tranzacţionate, la termenele prevăzute de prezentul regulament. ART. 16 (1) În oricare dintre cazurile prevăzute la art. 15, OPCV dispune suspendarea participantului de la PCV sau de la componenta PCV, după caz, pentru o perioadă de 3 luni, prin transmiterea către participantul în cauză a unei notificări care cuprinde atât motivele suspendării, cât şi data de la care aceasta produce efecte, dacă până la acea dată participantul nu a făcut dovada înlăturării cauzelor ce pot duce la suspendare. (2) În situaţia în care un participant a fost suspendat de la PCSCV conform art. 15 alin. (2) lit. a) şi/sau lit. b), suspendarea se revocă după împlinirea termenului de 3 luni. (3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), în situaţia în care un participant dovedeşte că a înlăturat cauzele care au dus la suspendare conform art. 15, în interiorul termenului de 3 luni, suspendarea se revocă. (4) Dacă un participant este suspendat de la PCV conform prevederilor art. 15 alin. (1), atunci respectivul participant nu mai are dreptul să transmită noi oferte pe pieţele centralizate anonime de CV, toate ofertele acestuia pentru sesiunea curentă de tranzacţionare se consideră automat anulate, contul/conturile de CV din RCV sunt blocate pe perioada de suspendare, cu excepţia cazului în care: a) participantul la PCV are obligaţie legală de achiziţie CV, a achiziţionat şi plătit contravaloarea CV respective înainte de data suspendării, dar confirmarea de încasare a vânzătorului este transmisă după data suspendării, caz în care CV respective sunt transferate în contul cumpărătorului; b) participantul la PCV în calitate de vânzător a transmis la OPCV confirmarea de încasare după data suspendării, caz în care CV respective sunt transferate în contul cumpărătorului. (5) Dacă un participant este suspendat de la una dintre componentele PCV conform prevederilor art. 15 alin. (2), atunci respectivul participant nu mai are dreptul să transmită noi oferte pe componenta de PCV de la care este suspendat, toate ofertele acestuia pentru sesiunea curentă de tranzacţionare pe componenta respectivă de PCV se consideră automat anulate şi nu mai are dreptul să tranzacţioneze CV pe componenta de piaţă respectivă pe perioada de suspendare, cu excepţia cazului în care: a) participantul la PCV are obligaţie legală de achiziţie CV, a achiziţionat pe componenta de PCV respectivă şi a plătit contravaloarea CV respective înainte de data suspendării, dar confirmarea de încasare a vânzătorului este transmisă după data suspendării, caz în care CV respective sunt transferate în contul cumpărătorului; b) participantul la PCV în calitate de vânzător a transmis OPCV confirmarea de încasare după data suspendării, caz în care CV respective sunt transferate în contul cumpărătorului. (6) Pe perioada suspendării de la una dintre componentele PCV, vânzătorul implicat într-un CBCV încheiat pe componenta PCV respectivă poate onora obligaţiile contractuale doar prin achiziţia de CV de pe celelalte componente ale PCV. (7) Suspendarea de la PCV sau o componentă a PCV a participantului care are obligaţie legală de achiziţie de CV nu îl exonerează pe acesta de îndeplinirea obligaţiei legale respective. ART. 17 (1) În situaţia în care după expirarea perioadei de suspendare de la PCV sau de la o componentă a PCV un participant la PCV nu poate dovedi că a înlăturat cauzele care au condus la suspendarea sa, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 15 alin. (2) lit. a), OPCV îl revocă de la PCV şi îi transmite o notificare în acest sens, în care se va specifica momentul producerii efectelor revocării. Din momentul în care revocarea produce efecte, participarea la PCV a participantului respectiv este interzisă. (2) Revocarea de la PCV nu exonerează operatorul economic respectiv de obligaţia legală de achiziţie de CV. ART. 18 (1) Dacă un participant la PCV se retrage sau este revocat de la PCV conform prevederilor art. 17, atunci respectivul participant nu mai are dreptul să transmită noi oferte pe pieţele centralizate anonime de CV, iar contul/conturile de CV din RCV sunt blocate. (2) Retragerea, suspendarea sau revocarea unui participant la PCV nu exonerează părţile de îndeplinirea obligaţiilor angajate pe PCV până la acel moment. (3) OPCV informează ANRE în cadrul rapoartelor lunare elaborate conform anexei nr. 1 la regulament asupra participanţilor retraşi, suspendaţi sau revocaţi de la PCV. (4) Suspendarea, retragerea şi revocarea unui participant de la PCV/componentă a PCV, după caz, se realizează conform procedurii prevăzute la art. 11 alin. (1). SECŢIUNEA a 4-a Registrul certificatelor verzi ART. 19 OPCV actualizează RCV ori de câte ori este nevoie. ART. 20 (1) În RCV, OPCV consemnează următoarele informaţii: a) participanţii la PCV, codurile numerice ale CV din contul fiecărui participant, denumirea operatorului economic participant la PCV de la care CV au fost transferate, data transferului CV în cont, precum şi starea fiecărui CV (valabil, blocat, blocat temporar, expirat, blocat - expirat, consumat sau anulat); b) numărul de CV vândute/cumpărate de pe PCBCV şi PCSCV, inclusiv din CBCV încheiate înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 24/2017, transferate după primirea confirmării de încasare; c) evidenţa tuturor CV tranzacţionate pe PCBCV şi PCSCV; d) preţul de achiziţie/transfer din contul de producător în cel de furnizor al CV, în cazul participanţilor la PCV cu cont de furnizor; e) numărul de tranzacţii pentru fiecare CV. (2) În conturile producătorilor de E-SRE din RCV, OPCV asigură evidenţierea CV valabile emise de OTS producătorilor respectivi, distinct de CV achiziţionate din PCV pentru acoperirea numărului de CV din CBCV în care sunt angajaţi. ART. 21 (1) OPCV pune la dispoziţia fiecărui participant la PCV o cheie de acces la contul propriu din RCV. (2) OPCV corectează erorile din RCV în termen de o zi lucrătoare de la data semnalării acestora de către participanţii la PCV. ART. 22 (1) Pentru actualizarea RCV, OTS transmite lunar la OPCV lista producătorilor de E-SRE cărora li s-au emis CV, precum şi codurile numerice aferente acestor CV emise, pe măsură ce acestea sunt emise. (2) Modificarea stării CV din RCV ca urmare a tranzacţionării CV pe PCV se realizează de către OPCV în fiecare zi lucrătoare, după încheierea sesiunii de tranzacţionare pe PCSCV. SECŢIUNEA a 5-a Competenţe şi atribuţii în organizarea şi funcţionarea PCV ART. 23 OPCV are următoarele atribuţii şi competenţe: a) actualizează RPPCV şi RCV ori de câte ori este nevoie pe parcursul unei zile; b) elaborează conţinutul convenţiei de participare la PCV; c) înregistrează în RPPCV participanţii la PCV în baza convenţiei de participare la PCV şi înscrie datele participanţilor în RPPCV, în conformitate cu prevederile procedurii prevăzute la art. 11 alin. (1); d) înregistrează în conturile producătorilor de E-SRE din RCV codurile numerice ale CV emise de OTS; e) administrează în condiţii de transparenţă, obiectivitate şi nediscriminare tranzacţiile derulate pe PCSCV, PCTCV şi pe PCBCV-ND, inclusiv tranzacţiile derulate prin CBCV încheiate înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 24/2017; f) organizează sesiuni zilnice de tranzacţionare pe PCSCV şi PCTCV, în conformitate cu prevederile procedurilor specifice aplicabile pieţelor în cauză, respectiv cu prevederile Procedurii privind funcţionarea pieţei centralizate anonime spot pentru PCSCV şi cu prevederile Procedurii privind funcţionarea pieţei centralizate anonime la termen pentru PCTCV şi administrarea PCBCV, elaborate de OPCV; g) stabileşte modul de transmitere, formatul şi conţinutul-cadru al ofertelor pentru PCSCV conform procedurii specifice prevăzute la lit. f); h) anonimizează prin intermediul sistemului de tranzacţionare ofertele introduse pentru o sesiune de tranzacţionare pe PCSCV şi PCTCV, prin codificarea acestora, şi le publică pe site-ul propriu la sfârşitul fiecărei sesiuni de tranzacţionare; i) validează ofertele de vânzare prin intermediul sistemului de tranzacţionare al PCSCV, având în vedere numărul de CV valabile emise de OTS fiecărui producător din RCV; j) publică rezultatele sesiunii de tranzacţionare de pe PCSCV, precizând numărul de CV tranzacţionate şi PIPCSCV; k) codifică şi publică produsele standard tranzacţionabile pe PCTCV definite conform prevederilor prezentului regulament; l) publică rezultatele sesiunilor de tranzacţionare de pe PCTCV, precizând părţile contractante, produsul standard tranzacţionat şi preţul de atribuire; m) transmite confirmările de tranzacţie participanţilor la PCV care au încheiat tranzacţii pe PCSCV/PCTCV; n) afişează în prima zi lucrătoare din fiecare lună, pentru anul de tranzacţionare în curs, informaţii cumulate privind numărul de CV emise de OTS, numărul de CV tranzacţionate pe PCSCV, respectiv pe PCBCV, până la sfârşitul lunii precedente; o) transferă CV tranzacţionate din contul vânzătorului în contul cumpărătorului pentru tranzacţiile încheiate pe PCV în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data înregistrării la OPCV a confirmării de încasare a vânzătorului sau a cererii de transfer; p) transmite la ANRE în formă electronică, în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, un raport care conţine informaţiile referitoare la funcţionarea PCV pentru luna precedentă, conform machetelor prevăzute în anexele nr. 1-5, care fac parte integrantă din prezentul regulament; q) înregistrează în RCV, în conturile participanţilor, starea CV în conformitate cu prevederile Procedurii privind consemnarea stării CV în RCV elaborată de OPCV; r) publică anual valorile minimă şi maximă de tranzacţionare a CV, în lei, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; s) publică în prima zi lucrătoare a fiecărei luni preţul mediu ponderat al tranzacţiilor încheiate pe PCSCV din luna anterioară. SECŢIUNEA a 6-a Funcţionarea PCSCV ART. 24 (1) PCSCV are ca scop să pună la dispoziţia participanţilor la piaţă un cadru concurenţial de tranzacţionare a CV transparent, nediscriminatoriu, cu lichiditate ridicată şi care oferă acestora un preţ de referinţă pentru încheierea contractelor bilaterale stabilit conform unor reguli predefinite. (2) Participarea la PCSCV este voluntară şi este permisă participanţilor la PCV în vederea tranzacţionării CV valabile existente în conturile vânzătorilor de CV din RCV. (3) OPCV asigură organizarea şi administrarea cadrului de tranzacţionare a CV pe PCSCV. (4) Tranzacţiile pe PCSCV se desfăşoară în fiecare zi lucrătoare, în baza ofertelor de vânzare şi a ofertelor de cumpărare transmise de participanţii la această piaţă. (5) Fiecare participant la PCSCV are dreptul să transmită pentru o sesiune de tranzacţionare oferte de vânzare sau oferte de cumpărare, conform drepturilor ce îi revin în conformitate cu prevederile Legii, pentru: a) un număr total maxim de CV care să nu depăşească numărul de CV valabile din cont ce i-au fost emise de OTS, dar nu mai mult de maximum 10 000 CV, în cazul vânzătorilor; b) un număr maxim de 10 000 CV, în cazul cumpărătorilor. (6) Sesiunea de tranzacţionare este anonimă şi constă în intervalul de ofertare şi cel de încheiere a tranzacţiilor, conform procedurii specifice de funcţionare menţionate la art. 23 lit. f). (7) Tranzacţiile încheiate pe PCSCV creează obligaţia vânzătorilor implicaţi în tranzacţie de a emite facturi şi a cumpărătorilor de a achita facturile respective, astfel încât plata CV tranzacţionate să se realizeze în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea confirmării de tranzacţie de la OPCV, exclusiv data primirii confirmării de tranzacţie. (8) Pentru tranzacţiile din sesiunea de tranzacţionare încheiate pentru care vânzătorul nu transmite confirmarea de încasare a contravalorii CV vândute/notificarea privind neîncasarea contravalorii CV respective sau transmite notificarea privind neîncasarea contravalorii CV vândute, OPCV contactează părţile implicate în tranzacţie în a 6-a zi lucrătoare de la transmiterea confirmării de tranzacţie şi solicită acestora clarificarea plăţii în maximum o zi lucrătoare de la data solicitării, iar dacă acesta nu primeşte confirmarea de încasare/notificarea privind neîncasarea contravalorii CV vândute sau menţinerea notificării de neîncasare a CV respective, procedează la anularea tranzacţiei respective, cu informarea părţilor implicate în tranzacţia anulată. (9) Anularea unei tranzacţii de către OPCV conform prevederilor alin. (8) presupune, în conformitate cu procedura prevăzută la art. 23 lit. f): a) consemnarea unei abateri de la regulile de tranzacţionare pe PCV pentru participantul la piaţă care a refuzat încheierea tranzacţiei; b) suportarea de către participantul la piaţă care a refuzat încheierea tranzacţiei a unei penalităţi în cuantum de 10% din valoarea tranzacţiei refuzate, plătită în contul OPCV; c) suspendarea dreptului de tranzacţionare pe PCSCV al participantului care a refuzat încheierea tranzacţiei până la achitarea penalităţii; d) virarea de către OPCV a contravalorii penalităţii încasate în contul partenerului de tranzacţie al participantului la PCSCV care a refuzat încheierea tranzacţiei. (10) În situaţia prevăzută la alin. (8), pe lângă anularea tranzacţiei, OPCV procedează la deblocarea CV respective din contul vânzătorului. ART. 25 (1) Participanţii la PCSCV au următoarele drepturi: a) să transmită fie oferte de vânzare, fie oferte de cumpărare de CV, în intervalul de ofertare pentru sesiunea de tranzacţionare, conform procedurii menţionate la art. 23 lit. f); b) să cunoască cantităţile şi preţurile propuse spre tranzacţionare de ceilalţi participanţi la PCSCV începând cu momentul introducerii ofertelor pe PCSCV, fără a cunoaşte identitatea acestora; c) să modifice sau să retragă ofertele de vânzare/cumpărare introduse pe tot parcursul intervalului de ofertare; d) să primească confirmări de tranzacţie de la OPCV privind numărul CV tranzacţionate şi preţul de tranzacţionare a acestora, după fiecare sesiune de tranzacţionare pe PCSCV; e) să încaseze contravaloarea CV vândute pe PCSCV; f) să primească de la OPCV notificări pentru clarificarea situaţiei plăţii în cadrul unei tranzacţii pe PCSCV pentru care nu a fost primită confirmarea de încasare a contravalorii CV vândute/notificarea privind neîncasarea contravalorii CV respective sau transmisă notificarea privind neîncasarea contravalorii CV vândute, în termenul prevăzut de prezentul regulament; g) să primească contravaloarea penalităţii suportate de către partenerul său de tranzacţie în cazul în care, din vina partenerului de tranzacţie, o tranzacţie este anulată; h) să consulte, ori de câte ori consideră necesar, informaţiile din RCV referitoare la situaţia CV pe care acesta le deţine, asupra tranzacţiilor efectuate într-o anumită perioadă de timp; i) să solicite corectarea oricărei inexactităţi din RCV identificate în contul său. (2) Participanţii la PCSCV au următoarele obligaţii: a) să transmită oferte de vânzare numai pentru CV valabile emise de OTS şi deţinute în contul de producător din RCV; b) să emită facturi pentru CV vândute în sesiunea de tranzacţionare în cel mult o zi lucrătoare de la primirea de la OPCV a confirmării de tranzacţie; c) să transmită la OPCV, după fiecare sesiune de tranzacţionare, confirmările de încasare a contravalorii corespunzătoare CV tranzacţionate sau notificările privind neîncasarea contravalorii acestora, cel mai târziu în a 6-a zi lucrătoare de la primirea confirmării de tranzacţie de la OPCV, exclusiv data primirii confirmării de tranzacţie; d) să plătească facturile pentru CV cumpărate în sesiunea de tranzacţionare până la data scadentă a acestora, care este a 3-a zi lucrătoare de la data emiterii facturii. ART. 26 (1) Participanţii la PCSCV pot introduce, on-line, în sistemul de tranzacţionare, în fiecare zi de tranzacţionare, în intervalul de ofertare cuprins între 9,00 şi 11,00, fie oferte de vânzare, fie oferte de cumpărare CV, după cum urmează: a) oferte de vânzare de CV dacă sunt producători de E-SRE; b) oferte de cumpărare de CV dacă sunt operatori economici cu obligaţie de achiziţie de CV sau producători de E-SRE aflaţi în condiţiile stabilite prin art. 10 alin. (5) din Lege. (2) Participanţii la PCSCV pot introduce în sistemul de tranzacţionare fie oferte de vânzare, fie oferte de cumpărare, specificând numărul de certificate verzi şi preţul propus, cu respectarea prevederilor art. 24 alin. (5). (3) Preţurile ofertelor propuse, respectiv ale tranzacţiilor încheiate trebuie să se încadreze în scala de preţ a CV. (4) Ofertele sunt introduse electronic de către participanţii la PCSCV, prin intermediul interfeţei de care dispun pentru accesarea sistemului de tranzacţionare în vederea corelării şi executării acestora. (5) Fiecare ofertă de vânzare este validată din punctul de vedere al numărului de CV propuse spre vânzare cu numărul de CV valabile emise de OTS şi disponibile în contul producătorului de E-SRE. (6) Numărul de CV valabile emise de OTS şi disponibile în contul producătorului de E-SRE este preluat în sistemul de tranzacţionare la începutul fiecărei zile de tranzacţionare din RCV şi este diminuat la sfârşitul sesiunii de tranzacţionare cu numărul de CV aferente fiecărei oferte de vânzare validate şi intrate în tranzacţie, urmând apoi să fie diminuat cu numărul de CV pentru care există confirmări de încasare primite. (7) În situaţia în care la sfârşitul sesiunii de tranzacţionare numărul de CV valabile emise de OTS şi disponibile în contul producătorului de E-SRE este mai mic decât cel din confirmările de încasare primite, OPCV realizează transferul CV aferente confirmărilor respective, după marca de timp. (8) Modul de transmitere, precum şi formatul şi conţinutul ofertelor pentru PCSCV sunt stabilite de OPCV în conformitate cu prevederile procedurii prevăzute la art. 23 lit. f). (9) Ofertele trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii: a) tipul ofertei - fie de cumpărare, fie de vânzare; b) numărul de CV de tranzacţionat şi preţul acestora. (10) Participanţii la PCSCV dispun în sistemul de tranzacţionare de toate informaţiile privind cantităţile şi preţurile ofertate, în mod anonim, începând cu momentul introducerii acestora în vederea tranzacţionării. ART. 27 (1) Participanţii la PCV care au transmis oferte pot decide modificarea/retragerea acestora până la încheierea intervalului de ofertare. (2) Orice modificare adusă unei oferte presupune actualizarea automată a datelor din ofertă, care primeşte marca de timp corespunzătoare momentului modificării ofertei iniţiale. ART. 28 (1) După încheierea intervalului de ofertare, sistemul de tranzacţionare trece în etapa de încheiere a tranzacţiilor şi are loc corelarea automată a ofertelor de vânzare şi de cumpărare existente în sistemul de tranzacţionare la momentul închiderii intervalului de ofertare. (2) Toate ofertele sunt ordonate în funcţie de preţ, şi anume în ordine descrescătoare, dacă ofertele introduse sunt de cumpărare, respectiv în ordine crescătoare, dacă ofertele introduse sunt de vânzare. În cazul introducerii mai multor oferte cu acelaşi preţ, ordonarea acestora se face în funcţie de marca de timp. (3) Procesul de corelare a ofertelor pe PCSCV va asigura corelarea tuturor ofertelor compatibile, cu respectarea regulilor de ordonare în funcţie de preţ şi marca de timp, după cum urmează: a) ofertele de cumpărare se corelează în ordinea descrescătoare a preţului ofertat, şi anume prima ofertă de cumpărare corelată este oferta de cumpărare cu preţul cel mai mare; b) ofertele de vânzare se corelează în ordinea crescătoare a preţului ofertat, şi anume prima ofertă de vânzare corelată este oferta de vânzare cu preţul cel mai mic; c) dacă sunt mai multe oferte care pot fi corelate, atunci corelarea se face în funcţie de timp, începând de la cea mai puţin recentă ofertă până la cea mai recentă ofertă. (4) Procesul de corelare se încheie în momentul în care toată cantitatea de CV aferentă ofertelor compatibile a fost tranzacţionată. (5) Ofertele compatibile se tranzacţionează la acelaşi preţ, respectiv PIPCSCV stabilit de sistemul de tranzacţionare, în conformitate cu procedura privind funcţionarea PCSCV menţionată la art. 23 lit. f). ART. 29 (1) După încheierea procesului prevăzut la art. 28, OPCV blochează în conturile vânzătorilor numărul de CV tranzacţionate începând de la CV cu cel mai vechi cod. (2) Participanţii la PCSCV care au ofertat pentru sesiunea de tranzacţionare respectivă dispun în mod anonim de informaţii privind numărul de CV tranzacţionate şi preţul de tranzacţionare. (3) După încheierea sesiunii de tranzacţionare, în aceeaşi zi, OPCV transmite confirmările de tranzacţie care cuprind cel puţin următoarele informaţii: a) denumirea participantului; b) ziua de tranzacţionare; c) numărul de CV vândute/cumpărate de participant în sesiunea de tranzacţionare pe PCSCV curentă şi codurile acestora; d) PIPCSCV - preţul la care s-a încheiat tranzacţia; e) denumirea participantului/participanţilor la PCV cu care acesta a intrat în tranzacţie în sesiunea de tranzacţionare curentă şi, pentru acesta/fiecare dintre aceştia, numărul de CV şi codurile numerice ale CV cumpărate/vândute. (4) La sfârşitul fiecărei zile din sesiunea de tranzacţionare, numărul de CV valabile emise de OTS şi disponibile în contul producătorului de E-SRE la sfârşitul intervalului de ofertare este diminuat cu CV blocate pentru tranzacţiile încheiate pe PCSCV. ART. 30 (1) Pentru ofertele care au condus la încheierea de tranzacţii, vânzătorii emit facturi pentru CV vândute în sesiunea de tranzacţionare încheiată şi le transmit cumpărătorilor în format electronic până cel mai târziu la sfârşitul zilei lucrătoare următoare zilei în care a avut loc sesiunea de tranzacţionare şi ulterior în original, conform legislaţiei specifice în vigoare. (2) Ofertele care au condus la încheierea de tranzacţii pe PCSCV determină obligaţia cumpărătorilor de a achita obligaţiile de plată, la PIPCSCV şi pentru numărul de CV tranzacţionate la acest preţ. ART. 31 OPCV elaborează o procedură de urgenţă pentru PCSCV, care reglementează gestionarea unor situaţii de forţă majoră, cum ar fi: a) incapacitatea totală sau parţială de funcţionare ori altă defecţiune a sistemului de tranzacţionare sau a altui sistem informatic utilizat de OPCV pentru procesul de închidere a pieţei; b) întreruperea liniilor de comunicaţie ale OPCV. ART. 32 (1) Facturile prevăzute la art. 30 alin. (1) trebuie achitate până la data scadentă a acestora, care este a 3-a zi lucrătoare de la data emiterii acestora. (2) Dacă un cumpărător nu achită factura în termenul prevăzut la alin. (1), OPCV procedează la suspendarea de la tranzacţionarea pe PCSCV în condiţiile art. 15 alin. (2) lit. a). ART. 33 OPCV transferă CV vândute din contul vânzătorului în contul cumpărătorului, după primirea confirmării de încasare de la vânzător în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data înregistrării la OPCV a confirmării de încasare de la vânzător. SECŢIUNEA a 7-a Structura şi funcţionarea PCBCV ART. 34 PCBCV este o piaţă compusă din piaţa centralizată anonimă la termen de certificate verzi şi piaţa contractelor bilaterale de CV încheiate prin negociere directă între producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie care deţin grupuri/centrale electrice care beneficiază de sistemul de promovare, cu puteri instalate de cel mult 1 MW pe producător, şi furnizorii clienţilor finali de energie electrică. ART. 35 Participarea la PCBCV este voluntară şi este permisă participanţilor la PCV. ART. 36 OPCV asigură administrarea PCBCV, inclusiv a tranzacţiilor derulate în baza CBCV încheiate înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 24/2017, cu respectarea cadrului de reglementare în vigoare la data încheierii acestora, în conformitate cu prevederile procedurii prevăzute la art. 23 lit. f). SUBSECŢIUNEA 7.1 Funcţionarea PCTCV ART. 37 (1) PCTCV are ca scop încheierea de CBCV între participanţii la această piaţă, în urma desfăşurării unei sesiuni de tranzacţionare organizate în mod transparent şi nediscriminatoriu, în baza unor produse standard definite prin prezentul regulament, pentru tranzacţionarea la termen a certificatelor verzi, la un preţ de atribuire notificat de către OPCV conform rezultatelor sesiunii de tranzacţionare încheiate. (2) Participarea la PCTCV este voluntară şi este permisă participanţilor la PCV. (3) OPCV asigură organizarea şi administrarea cadrului de tranzacţionare a CV pe PCTCV. (4) Tranzacţiile pe PCTCV se desfăşoară în fiecare zi lucrătoare, în baza ofertelor de vânzare şi a ofertelor de cumpărare introduse on-line în sistemul de tranzacţionare de participanţii la această piaţă, în intervalul orar 12,00-14,00. (5) Fiecare participant la PCTCV poate introduce în sistemul de tranzacţionare oferte, fie de vânzare, fie de cumpărare, pentru produsele standard disponibile pentru tranzacţionare. (6) O ofertă introdusă în sistemul de tranzacţionare este valabilă toată perioada sesiunii de tranzacţionare sau pentru orice perioadă stabilită de participantul la piaţă, dar nu mai mult de a 5-a zi lucrătoare înainte de data de începere a livrării pentru produsul standard pentru care a fost introdusă oferta, după care aceasta este anulată automat dacă nu a făcut obiectul unei tranzacţii în una dintre sesiunile de tranzacţionare din perioada respectivă. (7) Pe parcursul unei sesiuni de tranzacţionare ofertele de vânzare sunt corelate în mod continuu şi automat cu ofertele de cumpărare care îndeplinesc condiţia de compatibilitate de preţ, conform procedurii specifice de funcţionare menţionate la art. 23 lit. f). (8) Orice ofertă introdusă de către un participant la PCTCV în sistemul de tranzacţionare presupune în mod implicit acceptarea clauzelor contractului standard de vânzare/ cumpărare a CV şi asumarea fermă a condiţiilor privind cantitatea, preţul, durata livrării şi a datei de începere. (9) Ultima zi de tranzacţionare pe PCTCV va fi anunţată pe site-ul OPCV în cursul lunii februarie 2032. ART. 38 (1) OPCV codifică şi publică pe site-ul propriu produsele standard cu caracteristica fermă durata livrării, respectiv o lună calendaristică/un trimestru/un an calendaristic şi calendarul lor de tranzacţionare. (2) Calendarul de tranzacţionare de la alin. (1) este stabilit de OPCV şi este publicat pe site-ul propriu conform procedurii specifice de funcţionare prevăzute la art. 23 lit. f), astfel încât data de începere a livrării nu poate fi mai devreme de prima zi lucrătoare după 4 zile lucrătoare de la data sesiunii de tranzacţionare (exclusiv ziua sesiunii de tranzacţionare). ART. 39 Contractul standard pentru produsul standard tranzacţionat este prevăzut în anexa nr. 6, iar utilizarea acestuia este obligatorie pentru toţi participanţii care încheie tranzacţii pe PCTCV. ART. 40 (1) Participanţii la PCTCV au următoarele drepturi: a) să introducă on-line în sistemul de tranzacţionare, pentru oricare dintre produsele definite la art. 38, oferte, fie de vânzare, fie de cumpărare, cu specificarea tipului ofertei şi a preţului propus, conform procedurii menţionate la art. 23 lit. f); b) să cunoască ofertele propuse spre tranzacţionare de ceilalţi participanţi la PCTCV începând cu momentul introducerii ofertelor pe PCTCV, fără a cunoaşte identitatea acestora; c) să modifice şi/sau să retragă ofertele de vânzare sau cumpărare pe perioada sesiunii de tranzacţionare; d) să primească confirmări de tranzacţie de la OPCV pentru tranzacţiile încheiate, conform rezultatelor sesiunii de tranzacţionare, după fiecare sesiune de tranzacţionare pe PCTCV; e) să încaseze contravaloarea CV vândute pe PCTCV; f) să consulte, ori de câte ori consideră necesar, informaţiile din RCV referitoare la situaţia CV pe care acesta le deţine, asupra tranzacţiilor efectuate într-o anumită perioadă de timp; g) să solicite corectarea oricărei inexactităţi din RCV identificate în contul său. (2) Participanţii la PCTCV au următoarele obligaţii: a) să semneze contractul standard specific pentru produsul tranzacţionat şi să deruleze operaţiunile de vânzare-cumpărare CV în conformitate cu anexa nr. 2 la contractul standard încheiat; b) să respecte clauzele contractului standard de vânzare/cumpărare CV pentru produsul standard tranzacţionat, inclusiv prevederile referitoare la cantităţile şi preţurile aferente tranzacţiilor încheiate pe PCTCV, conform angajamentului asumat prin semnarea convenţiei de participare la PCV; c) să transmită la OPCV copii ale contractelor standard încheiate pe PCTCV, în termen de 3 zile lucrătoare de la transmiterea de către OPCV a confirmărilor de tranzacţie, exclusiv data transmiterii confirmărilor de tranzacţie, în cazul participanţilor la PCTCV în calitate de vânzători; d) să emită facturi pentru CV vândute în baza contractului standard încheiat; e) să transmită la OPCV informaţiile referitoare la CV care urmează a fi tranzacţionate prin contractul standard încheiat pe PCTCV, respectiv numărul de CV tranzacţionate şi codurile numerice ale acestora, f) să transmită confirmările de încasare a contravalorii corespunzătoare CV tranzacţionate sau notificările privind neîncasarea contravalorii acestora, în termen de o zi lucrătoare de la data încasării contravalorii CV respective; g) să plătească facturile pentru CV cumpărate, conform termenului prevăzut în contractul standard încheiat. ART. 41 (1) Participanţii la PCTCV pot introduce on-line în sistemul de tranzacţionare, în fiecare zi de tranzacţionare, în sesiunea de tranzacţionare, pentru oricare dintre produsele standard supuse tranzacţionării, oferte, fie de vânzare, fie de cumpărare, după cum urmează: a) oferte de vânzare dacă sunt producători de E-SRE; b) oferte de cumpărare dacă sunt operatori economici cu obligaţie de achiziţie de CV sau producători de E-SRE aflaţi în condiţiile stabilite prin art. 10 alin. (5) din Lege. (2) Fiecare participant la PCTCV poate introduce în sistemul de tranzacţionare oferte, fie de vânzare, fie de cumpărare, selectând produsul standard şi specificând cantitatea şi preţul propus. (3) Numărul maxim de CV dintr-o ofertă vânzare/cumpărare este de 10.000. (4) Preţurile ofertelor propuse, respectiv ale tranzacţiilor încheiate trebuie să se încadreze în scala de preţ a CV. (5) Ofertele sunt introduse în sistemul de tranzacţionare de către participanţii la PCTCV, prin intermediul interfeţei proprii puse la dispoziţie de OPCV pentru accesarea sistemului de tranzacţionare al PCTCV, în vederea corelării şi încheierii de tranzacţii. (6) Ofertele pentru fiecare produs standard tranzacţionabil trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii: a) tipul ofertei - de cumpărare sau de vânzare; b) numărul de CV; c) preţul propus. (7) Participanţii la PCTCV dispun în sistemul de tranzacţionare de toate informaţiile privind cantităţile şi preţurile ofertate, în mod anonim, începând cu momentul introducerii acestora în vederea tranzacţionării. (8) Numărul maxim de CV estimat de către ANRE care poate fi ofertat de fiecare producător "j" spre vânzare pe durata de valabilitate a schemei de promovare prin CV se calculează pe baza următoarei formule:
n
NCVjmax= Σ(Pi * FCi * tfi * NCVj),
i
unde, NCVjmax - numărul maxim de CV estimat pentru ofertele de vânzare până la încheierea schemei de promovare prin CV pentru producătorul j [CV]; Pi - puterea electrică instalată în centrala electrică acreditată i a producătorului j [MW]; FCi - factorul de capacitate pe tip de tehnologie aplicabil centralei acreditate i, prevăzut în tabelul 3 din anexa 11 la Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi în vigoare; tfi - timpul de funcţionare a centralei electrice acreditate i, în perioada 1 septembrie 2017 - data expirării deciziei de acreditare [h]; NCVi - numărul de CV legal stabilit pentru fiecare 1 MWh produs de centrala electrică i, conform deciziei de acreditare inclusiv CV recuperate [CV/MWh]; n - numărul de centrale E-SRE acreditate pe producător. Numărul maxim de CV estimat de către ANRE la alin. (8) se comunică OPCV până la data de 31.08.2017. (9) OPCV actualizează numărul maxim de CV calculat conform alin. (8) pe baza tranzacţiilor încheiate pe pieţele centralizate şi anonime de CV şi CV transferate în baza contractelor bilaterale negociate direct şi îl comunică fiecărui participant la piaţă. ART. 42 (1) În intervalul de ofertare, participanţii pot să introducă, să modifice şi/sau să retragă ofertele proprii de vânzare sau cumpărare, precum şi să vizualizeze toate ofertele existente în piaţă. (2) Orice modificare adusă cantităţii sau preţului din oferta propusă presupune actualizarea automată a datelor ofertei, care primeşte marca de timp corespunzătoare momentului modificării ofertei iniţiale. ART. 43 (1) Toate ofertele pentru unul dintre produsele standard tranzacţionabile disponibile în sistemul de tranzacţionare sunt ordonate în funcţie de preţ, şi anume în ordine descrescătoare, dacă ofertele introduse sunt de cumpărare, respectiv în ordine crescătoare, dacă ofertele introduse sunt de vânzare. În cazul introducerii mai multor oferte cu acelaşi preţ, ordonarea acestora se face în funcţie de marca de timp. (2) Ofertele nou-introduse/modificate care îndeplinesc condiţia de compatibilitate, şi anume preţul ofertei de cumpărare este mai mare sau egal cu preţul ofertei de vânzare, respectiv preţul ofertei de vânzare este mai mic sau egal cu preţul ofertei de cumpărare, sunt corelate prin proces automat, derulat în timp real. (3) Procesul de corelare a ofertelor pe PCTCV va asigura corelarea tuturor ofertelor compatibile, cu respectarea regulilor de ordonare în funcţie de preţ şi marca de timp, după cum urmează: a) ofertele de cumpărare se corelează în ordinea descrescătoare a preţului ofertat, şi anume prima ofertă de cumpărare corelată este oferta de cumpărare cu preţul cel mai mare; b) ofertele de vânzare se corelează în ordinea crescătoare a preţului ofertat, şi anume prima ofertă de vânzare corelată este oferta de vânzare cu preţul cel mai mic; c) dacă sunt mai multe oferte care pot fi corelate, atunci corelarea se face în funcţie de timp, începând de la cea mai puţin recentă ofertă până la cea mai recentă ofertă. (4) Procesul de corelare se încheie la sfârşitul sesiunii de tranzacţionare, când nu mai există oferte care îndeplinesc condiţia de corelare. (5) Preţul de atribuire la care se încheie tranzacţia în ziua de tranzacţionare, ca urmare a regulilor de corelare, este preţul unei oferte de sens contrar la cel mai bun preţ compatibilă cu oferta existentă în piaţă aflată la cel mai bun preţ. ART. 44 (1) OPCV transmite, până la sfârşitul zilei în care se desfăşoară sesiunea de tranzacţionare, fiecărui participant care a încheiat tranzacţii confirmări de tranzacţie, conform rezultatelor înregistrate în sistemul de tranzacţionare al PCTCV. (2) Confirmările de tranzacţie conţin informaţii referitoare la produsul standard tranzacţionat, numărul de CV tranzacţionate, preţul de atribuire şi partenerul de contract. (3) Ofertele corelate care au condus la încheierea de tranzacţii determină în mod implicit obligaţia participanţilor notificaţi de a respecta condiţiile contractului standard de vânzare/cumpărare a CV, conform rezultatelor din sesiunea de tranzacţionare, de a semna contractul standard cu partenerul de tranzacţie pentru produsul standard respectiv şi ulterior de a derula operaţiunile de vânzare-cumpărare CV în conformitate cu anexa nr. 2 la contractul standard încheiat. (4) OPCV publică pe pagina sa web rezultatele sesiunii de tranzacţionare, precizând părţile contractante, produsul standard tranzacţionat, numărul de CV tranzacţionate şi preţul de atribuire. (5) Încheierea CBCV pe baza rezultatelor sesiunii de tranzacţionare se realizează de către părţi prin semnarea, în maximum 3 zile lucrătoare de la data transmiterii confirmărilor de tranzacţie, exclusiv data comunicării confirmărilor de tranzacţie, a contractului standard pentru produsul standard tranzacţionat. (6) OPCV verifică încheierea fiecărui contract rezultat din tranzacţionare/conformitatea contractului semnat cu cel standard, iar în cazul nerespectării acestei condiţii OPCV anunţă public invaliditatea contractului, suspendă participanţii implicaţi în contractul respectiv de la tranzacţionarea pe PCTCV şi notifică ANRE în vederea aplicării sancţiunilor legale ce se impun. ART. 45 OPCV elaborează o procedură de urgenţă pentru PCTCV, care reglementează gestionarea unor situaţii de forţă majoră, cum ar fi: a) incapacitatea totală sau parţială de funcţionare ori altă defecţiune a sistemului de tranzacţionare sau a altui sistem informatic utilizat de OPCV pentru procesul de închidere a pieţei; b) întreruperea liniilor de comunicaţie ale OPCV. ART. 46 (1) Vânzătorii de CV pe PCTCV transmit la OPCV cel târziu cu 6 zile lucrătoare înainte de data livrării informaţiile referitoare la CV care urmează a fi tranzacţionate prin contractul standard încheiat, respectiv numărul de CV tranzacţionate şi codurile numerice ale acestora, şi emit către cumpărători facturile aferente. (2) OPCV verifică existenţa CV notificate conform alin. (1) în conturile vânzătorilor din RCV şi le blochează în contul acestora. (3) În cazul în care vânzătorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin conform contractului standard, cumpărătorul are obligaţia să notifice OPCV asupra situaţiei existente până la data-limită a livrării, iar OPCV notifică vânzătorul în acest sens şi solicită acestuia remedierea de îndată a situaţiei. În cazul în care la data încheierii perioadei de livrare vânzătorul nu deţine în contul propriu CV necesare livrării, OPCV procedează la suspendarea acestuia de la tranzacţionare pe PCTCV şi înştiinţează părţile implicate asupra situaţiei create şi ANRE în vederea aplicării sancţiunilor legale. (4) Facturile prevăzute la alin. (1) trebuie achitate la data scadentă, care se stabileşte cu două zile lucrătoare înainte de data de livrare. (5) Vânzătorii de CV pe PCTCV transmit la OPCV, după fiecare tranzacţie încheiată conform contractului standard, confirmările de încasare a contravalorii corespunzătoare CV tranzacţionate în termen de o zi lucrătoare de la data efectuării încasării sau notificările privind neîncasarea contravalorii acestora. (6) Dacă un cumpărător nu achită factura în termenul prevăzut la alin. (4), vânzătorul notifică OPCV în vederea consemnării unei abateri de la regulile de tranzacţionare şi ANRE în vederea aplicării sancţiunilor legale ce se impun. ART. 47 OPCV transferă CV vândute din contul vânzătorului în contul cumpărătorului, după primirea confirmărilor de încasare de la vânzătorii implicaţi în CBCV standard încheiate pe PCTCV în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data înregistrării confirmărilor de încasare la OPCV. SUBSECŢIUNEA 7.2 ART. 48 (1) Pe PCBCV-ND, participanţii sunt liberi să se angajeze în tranzacţii bilaterale cu CV, în conformitate cu drepturile şi obligaţiile din prezentul regulament. (2) Pe PCBCV-ND se încheie CBCV, la preţuri negociate, pe durate determinate, între participanţii la piaţa de CV prevăzuţi la art. II din Legea nr. 23/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Preţurile negociate trebuie să fie cuprinse între valorile minimă şi maximă de tranzacţionare a CV stabilite conform OUG nr. 24/2017. (4) Modalităţile de plată a CV tranzacţionate se stabilesc conform înţelegerii părţilor contractante. ART. 49 (1) Vânzătorul de CV prin CBCV negociate direct are următoarele drepturi: a) să încheie unul sau mai multe CBCV; b) să încaseze contravaloarea CV vândute, la termenele prevăzute în contract; c) să consulte, ori de câte ori consideră necesar, informaţiile din RCV referitoare la situaţia CV pe care acesta le deţine, asupra tranzacţiilor efectuate într-o anumită perioadă de timp; d) să solicite corectarea oricărei inexactităţi din RCV identificate în contul său. (2) Vânzătorul de CV prin CBCV negociate direct are următoarele obligaţii: a) să transmită la OPCV copii de pe CBCV în termen de 3 zile lucrătoare de la data încheierii acestora; b) să transmită la OPCV informaţiile referitoare la tranzacţiile efectuate prin CBCV încheiate prin negociere directă, respectiv numărul de CV tranzacţionate, preţul de tranzacţionare, codurile numerice ale acestora, inclusiv confirmările de încasare privind stingerea obligaţiilor de plată între părţi corespunzătoare CV tranzacţionate, în termen de o zi lucrătoare de la încasare; c) să factureze contravaloarea CV vândute pe PCBCV-ND, respectând termenele şi condiţiile impuse prin contract. ART. 50 (1) Cumpărătorul de CV prin CBCV negociate direct are următoarele drepturi: a) să încheie unul sau mai multe CBCV; b) să consulte, ori de câte ori consideră necesar, informaţiile din RCV referitoare la situaţia CV pe care acesta le deţine, asupra tranzacţiilor efectuate într-o anumită perioadă de timp; c) să solicite corectarea oricărei inexactităţi din RCV identificate în contul său. (2) Cumpărătorul de CV prin CBCV negociate direct are obligaţia să achite contravaloarea CV tranzacţionate prin CBCV negociate direct, respectând termenele şi condiţiile impuse prin contract. ART. 51 (1) Vânzătorii de CV pe PCBCV-ND transmit la OPCV informaţiile referitoare la CV care urmează a fi tranzacţionate prin contractul bilateral de CV încheiat, respectiv numărul de CV tranzacţionate şi codurile numerice ale acestora la data emiterii către cumpărători a facturilor aferente. (2) OPCV verifică existenţa CV notificate conform alin. (1) în conturile vânzătorilor din RCV şi le blochează în contul acestora. (3) Participanţii la PCV care tranzacţionează CV în cadrul CBCV încheiate înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 24/2017, cu respectarea cadrului de reglementare în vigoare la data încheierii acestora, au aceleaşi obligaţii de raportare/notificări ca cei care derulează CBCV pe PCBCV-ND. ART. 52 Neîndeplinirea obligaţiilor rezultate din derularea tranzacţiilor cu CV în cadrul CBCV încheiate înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 24/2017, cu respectarea cadrului de reglementare în vigoare la data încheierii acestora şi/sau a CBCV încheiate pe PCBCV-ND, reprezintă încălcarea prevederilor CBCV încheiate între părţile semnatare, caz în care se aplică prevederile contractuale incidente. CAP. III Raportări privind funcţionarea PCV ART. 53 (1) ANRE monitorizează anual modul de funcţionare a PCV din România, pentru anul de analiză. (2) Monitorizarea PCV se evaluează prin intermediul unui set de indicatori care rezultă fie direct, fie prin prelucrarea acestora din informaţiile transmise atât de participanţii la PCV, cât şi de OPCV şi OTS, prin completarea machetelor prevăzute în reglementările în vigoare. (3) Indicatorii menţionaţi la alin. (2) sunt stabiliţi în baza unei metodologii de monitorizare a energiei produse din surse regenerabile de energie şi a schemei de sprijin prin certificate verzi, aprobată de ANRE. ART. 54 Informaţiile transmise lunar la ANRE de către OPCV, în format Excel, conform machetelor prevăzute în anexele nr. 1-5, se referă la: a) participanţii înregistraţi la PCV, inclusiv cei retraşi/ suspendaţi/revocaţi de la PCV; b) numărul de CV tranzacţionate pe PCSCV, respectiv pe PCBCV; c) preţul de închidere al PCSCV, preţul de atribuire pe PCTCV şi preţul de tranzacţionare a CV din CBCV încheiate prin negociere directă şi prin CBCV încheiate înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 24/2017; d) numărul de tranzacţii încheiate pe fiecare produs standard pe PCTCV. ART. 55 Machetele de culegere a datelor se revizuiesc ori de câte ori este necesar pentru a reflecta prevederile cadrului legal în vigoare. CAP. IV Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 56 (1) CBCV încheiate înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 23/2014, cu respectarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 44/2011, în vigoare la data încheierii acestora, îşi produc în continuare efectele juridice până la data expirării acestora, fără posibilitatea de prelungire a acestora. (2) CBCV încheiate pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale de CV produc efecte juridice până la data expirării acestora, fără posibilitatea de prelungire a acestora. ART. 57 (1) Orice neînţelegere sau dispută care poate apărea pe PCV va fi soluţionată pe cale amiabilă între părţile implicate, în termen de cel mult 15 zile de la data apariţiei unei astfel de neînţelegeri sau/şi dispute. (2) Dacă neînţelegerea/divergenţa respectivă nu a putut fi rezolvată până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), pe cale amiabilă, aceasta va fi soluţionată având în vedere prevederile legale în vigoare. ART. 58 (1) CV emise de OTS înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 24/2017, aflate în contul din RCV al unui operator economic cu obligaţie de achiziţie de CV, care sunt excedentare cotei obligatorii de achiziţie de CV a acestuia pentru anul 2017 şi a căror valabilitate expiră înainte de data de 31 decembrie 2017, sunt anulate în RCV după stabilirea de către ANRE a gradului de îndeplinire a cotei obligatorii de achiziţie de CV pentru anul 2017. (2) CV emise de OTS înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 24/2017, aflate în contul din RCV al unui operator economic cu obligaţie de achiziţie de CV, care sunt excedentare cotei obligatorii de achiziţie de CV a acestuia pentru anul 2017 şi a căror valabilitate expiră după data de 31 decembrie 2017, pot fi utilizate de către operatorul economic care le deţine pentru îndeplinirea cotei obligatorii de achiziţie de CV pentru anul 2018. (3) După stabilirea de către ANRE a gradului de îndeplinire a cotei obligatorii de achiziţie de CV pentru anul 2018, OPCV anulează în RCV toate CV prevăzute la alin. (2) care sunt excedentare cotei obligatorii de achiziţie de CV pentru anul 2018 a operatorului economic care le deţine. ART. 59 Convenţiile de participare la PCV încheiate în baza prevederilor Convenţiei de participare la piaţa de certificate verzi, elaborată de OPCV şi avizată de ANRE prin avizul nr. 8 din 6.04.2016, îşi păstrează valabilitatea până la actualizarea lor în conformitate cu prevederile prezentului regulament. ART. 60 Începând cu data de 1 ianuarie 2018, alocarea certificatelor verzi rezultate din tranzacţiile încheiate într-o sesiune de tranzacţionare pe piaţa centralizată anonimă spot de certificate verzi se realizează proporţional cu ofertele de vânzare/cumpărare certificate verzi. ART. 61 Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul regulament. ANEXA NR. 1 la regulament Anul: Luna: A. Lista operatorilor economici înscrişi la piaţa de certificate verzi
┌────┬───────────────┬────────────────┬────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │Numele │Data înscrierii │Adresă, telefon,│Calitatea înscrierii │
│crt.│participantului│la piaţa de │fax, e-mail, │la PCV (de operator │
│ │ │certificate │persoană de │economic cu obligaţie│
│ │ │verzi │contact │de achiziţie CV/ │
│ │ │ │ │producător E-SRE) │
├────┼───────────────┼────────────────┼────────────────┼─────────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼────────────────┼────────────────┼─────────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼────────────────┼────────────────┼─────────────────────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴───────────────┴────────────────┴────────────────┴─────────────────────┘
NOTĂ: În tabel se vor evidenţia prin scriere cu o altă culoare operatorii economici înscrişi la piaţa de certificate verzi în luna de raportare. B. Lista participanţilor retraşi/suspendaţi/revocaţi de pe piaţa de certificate verzi
┌────┬───────────────┬────────────────┬────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │Numele │Starea │Data retragerii/│Motivul retragerii/ │
│crt.│participantului│participantului │suspendării/ │suspendării*1)/ │
│ │ │pe piaţa de │revocării │revocării │
│ │ │certificate │ │participantului pe │
│ │ │verzi (retragere│ │piaţa de certificate │
│ │ │/suspendare │ │verzi │
│ │ │/revocare) │ │ │
├────┼───────────────┼────────────────┼────────────────┼─────────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼────────────────┼────────────────┼─────────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼────────────────┼────────────────┼─────────────────────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴───────────────┴────────────────┴────────────────┴─────────────────────┘
────────── *1) În cazul suspendării se va completa cu piaţa de CV sau cu componenta pieţei de CV de la care respectivul participant a fost suspendat.────────── ANEXA NR. 2 la regulament Anul: Luna: A. Lista participanţilor care au încheiat contracte standard pe piaţa centralizată anonimă la termen a certificatelor verzi
┌────┬────────┬────────────┬────────┬────────┬──────────┬───────────────────┐
│Nr. │Nr./Data│Durata │Data de │Vânzător│Cumpărător│Preţul de atribuire│
│crt.│contract│contractului│începere│ │ │a contractului │
│ │standard│standard │livrare │ │ │(lei/CV) │
│ │ │încheiat │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────────┼────────┼────────┼──────────┼───────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴────────────┴────────┴────────┴──────────┴───────────────────┘
B. Lista participanţilor care au încheiat CBCV prin negociere directă pe piaţa contractelor bilaterale de certificate verzi
┌────┬────────┬─────────────┬────────┬──────────┬───────────────┐
│Nr. │Nr./Data│Data de │Vânzător│Cumpărător│Preţul din CBCV│
│crt.│CBCV │expirare a │ │ │(lei/CV) │
│ │ │CBCV încheiat│ │ │ │
├────┼────────┼─────────────┼────────┼──────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴─────────────┴────────┴──────────┴───────────────┘
C. Lista participanţilor care au încheiat CBCV înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu respectarea prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 44/2011
┌────┬────────┬─────────────┬────────┬──────────┬───────────────┐
│Nr. │Nr./Data│Data de │Vânzător│Cumpărător│Preţul din CBCV│
│crt.│CBCV │expirare a │ │ │(lei/CV) │
│ │ │CBCV încheiat│ │ │ │
├────┼────────┼─────────────┼────────┼──────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴─────────────┴────────┴──────────┴───────────────┘
D. Lista participanţilor care au încheiat CBCV pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale de certificate verzi înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative
┌────┬────────┬─────────────┬────────┬──────────┬───────────────┐
│Nr. │Nr./Data│Valabilitatea│Vânzător│Cumpărător│Preţul de │
│crt.│CBCV │CBCV încheiat│ │ │adjudecare din │
│ │ │ │ │ │CBCV (lei/CV) │
├────┼────────┼─────────────┼────────┼──────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴─────────────┴────────┴──────────┴───────────────┘
ANEXA NR. 3 la regulament Anul: Luna: A. Rezultatele tranzacţionării CV pe contracte standard încheiate în urma desfăşurării sesiunilor de tranzacţionare pe piaţa centralizată anonimă la termen a certificatelor verzi
┌────┬────────┬─────────────┬────────┬────────┬──────────┬───────┬─────────┐
│Nr. │Nr./Data│Valabilitatea│Data de │Vânzător│Cumpărător│Nr. de │Preţul de│
│crt.│contract│contractului │începere│ │ │CV │tranzac- │
│ │standard│standard │a │ │ │tran- │ţionare │
│ │ │încheiat │livrării│ │ │zacţio-│CV │
│ │ │ │ │ │ │nate │(lei/CV) │
├────┼────────┼─────────────┼────────┼────────┼──────────┼───────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────┼────────┼────────┼──────────┼───────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────┼────────┼────────┼──────────┼───────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴─────────────┴────────┴────────┴──────────┴───────┴─────────┘
B. Rezultatele tranzacţionării CV pe CBCV încheiate înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative
┌────┬────────┬─────────────┬────────┬──────────┬─────────┬─────────┐
│Nr. │Nr./Data│Valabilitatea│Vânzător│Cumpărător│Nr. de CV│Preţul de│
│crt.│CBCV │CBCV încheiat│ │ │tranzac- │tranzac- │
│ │ │ │ │ │ţionate │ţionare │
│ │ │ │ │ │ │CV │
│ │ │ │ │ │ │(lei/CV) │
├────┼────────┼─────────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴─────────────┴────────┴──────────┴─────────┴─────────┘
C. Rezultatele tranzacţionării CV pe CBCV încheiate prin negociere directă
┌────┬────────┬─────────────┬────────┬──────────┬─────────┬─────────┐
│Nr. │Nr./Data│Valabilitatea│Vânzător│Cumpărător│Nr. de CV│Preţul de│
│crt.│CBCV │CBCV încheiat│ │ │tranzac- │tranzac- │
│ │ │ │ │ │ţionate │ţionare │
│ │ │ │ │ │ │CV │
│ │ │ │ │ │ │(lei/CV) │
├────┼────────┼─────────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴─────────────┴────────┴──────────┴─────────┴─────────┘
D. Tranzacţii cu CV aferente contractelor încheiate pe CBCV înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu respectarea prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 44/2011
┌────┬────────┬─────────────┬────────┬──────────┬─────────┬─────────┐
│Nr. │Nr./Data│Valabilitatea│Vânzător│Cumpărător│Nr. de CV│Preţul de│
│crt.│CBCV │CBCV încheiat│ │ │tranzac- │tranzac- │
│ │ │ │ │ │ţionate │ţionare │
│ │ │ │ │ │ │CV │
│ │ │ │ │ │ │(lei/CV) │
├────┼────────┼─────────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴─────────────┴────────┴──────────┴─────────┴─────────┘
ANEXA NR. 4 la regulament Anul: Luna Sesiunea de tranzacţionare: (zi lucrătoare din lună) Rezultatele tranzacţionării pe piaţa centralizată anonimă spot de certificate verzi Preţul de închidere al pieţei centralizate anonime spot de certificate verzi: lei/certificat verde Nr. de certificate verzi tranzacţionate: buc.
┌────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐
│Nr. │ Vânzător │Numărul de certificate │
│crt.│ │verzi vândute │
├────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │
├────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │
├────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │
├────┴─────────────────────────┼────────────────────────┤
│Total certificate verzi │ │
│vândute │ │
└──────────────────────────────┴────────────────────────┘
┌────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐
│Nr. │ Cumpărător │Numărul de certificate │
│crt.│ │verzi cumpărate │
├────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │
├────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │
├────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │
├────┴─────────────────────────┼────────────────────────┤
│Total certificate verzi │ │
│cumpărate │ │
└──────────────────────────────┴────────────────────────┘
ANEXA NR. 5 la regulament Anul: Luna: Lista certificatelor verzi anulate
┌────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐
│Nr. │Producător E-SRE/Operator│Numărul de certificate │
│crt.│economic cu obligaţie de │verzi anulate │
│ │achiziţie CV │ │
│ │ │ │
├────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │
├────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │
├────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │
├────┴─────────────────────────┼────────────────────────┤
│Total certificate verzi │ │
│anulate │ │
└──────────────────────────────┴────────────────────────┘
ANEXA NR. 6 la regulament CONTRACT STANDARD de vânzare-cumpărare certificate verzi pe piaţa centralizată anonimă la termen a certificatelor verzi nr. ..... din ziua ...... luna ...... anul .... Între părţile contractante Societatea ........................................................., cu sediul în ..........................................................., cod poştal ............, tel. .................., fax ....................., cu atributul fiscal RO, înmatriculat în registrului comerţului la nr. ..........................., cont de virament nr. ....................., deschis la ........................, producător de energie electrică din surse regenerabile de energie, titular al Deciziei/deciziilor ANRE nr. ................ privind acreditarea pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, cod de identificare pe piaţa de certificate verzi, reprezentată legal prin ............., având calitatea de vânzător, pe de o parte, Societatea ........................................................., cu sediul în ..........................................................., cod poştal ............, tel. .................., fax ....................., cu atributul fiscal RO, înmatriculat în registrului comerţului la nr. ..........................., cont de virament nr. ....................., deschis la ........................, operator economic cu obligaţie de achiziţie de certificate verzi titular al Licenţei ANRE de furnizare a energiei electrice nr. ................(dacă este cazul)/producător de energie electrică din surse regenerabile de energie, titular al Deciziei/deciziilor ANRE nr. ................privind acreditarea pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, cod de identificare pe piaţa de certificate verzi, reprezentată legal prin ....................................................., având calitatea de cumpărător pe de altă parte, denumiţi colectiv în cele ce urmează "părţile" şi individual "partea", s-a încheiat prezentul contract în conformitate cu rezultatul sesiunii de tranzacţionare ................... din data .............................pe piaţa centralizată anonimă la termen a contractelor bilaterale de certificate verzi. Terminologie ART. 1 Termenii utilizaţi în prezentul contract sunt definiţi în anexa nr. 1. Obiectul contractului ART. 2 (1) Obiectul contractului îl constituie vânzarea-cumpărarea numărului de certificate verzi menţionat în anexa nr. 2, tranzacţionat prin intermediul pieţei centralizate anonime la termen a contractelor bilaterale de certificate verzi. (2) Preţul de contract este cel prevăzut în anexa nr. 3, se încadrează în limitele legal stabilite şi reprezintă preţul de atribuire al tranzacţiei încheiate între părţi în sesiunea de tranzacţionare ......... din data de ................. pe piaţa centralizată anonimă la termen a contractelor bilaterale de certificate verzi. Condiţii de desfăşurare a vânzării-cumpărării ART. 3 Numărul de certificate verzi contractat prevăzut în anexa nr. 2 pct. 1 este ferm şi fix, vânzătorul asumându-şi obligaţia de a-l vinde cumpărătorului şi a asigura livrarea acestuia, iar cumpărătorul asumându-şi obligaţia de a accepta şi cumpăra certificatele verzi la preţul de contract din anexa nr. 3. ART. 4 Vânzătorul poate să îşi îndeplinească obligaţia de a vinde numărul de certificate verzi contractat prin achiziţia de certificate verzi de la producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie din pieţele centralizate anonime de certificate verzi. Perioada de valabilitate a contractului ART. 5 (1) Perioada de valabilitate a prezentului contract va începe la data de ................... (data de intrare în vigoare, care este data de 1 a lunii/trimestrului/anului conform produsului standard tranzacţionat) şi va înceta la data de ............................, (data de expirare - ultima zi calendaristică a lunii/trimestrului/anului, conform produsului standard tranzacţionat). (2) La expirarea perioadei de valabilitate, părţile nu vor mai fi ţinute de termenii şi condiţiile prezentului contract decât în măsura necesară pentru punerea în executare a drepturilor şi obligaţiilor părţilor, aşa cum iau naştere din prezentul contract înainte de sfârşitul perioadei de valabilitate. Facturare şi condiţii de plată ART. 6 Contravaloarea certificatelor verzi ce urmează să fie primită de către vânzător de la cumpărător se calculează ca produsul dintre numărul de certificate verzi prevăzut în anexa nr. 2 şi preţul de contract prevăzut în anexa nr. 3. ART. 7 (1) În perioada de valabilitate a contractului, vânzătorul va transmite cumpărătorului câte o factură pentru fiecare livrare din interiorul perioadei de valabilitate a contractului, calculată conform art. 6, cu cel târziu 6 zile lucrătoare înainte de data livrării prevăzută în anexa nr. 2 pct. 2, la care anexează lista codurilor numerice ale certificatelor verzi facturate. (2) Factura emisă conform alin. (1) va fi plătită de cumpărător la data scadentă, care se stabileşte cu două zile lucrătoare înainte de data de livrare. ART. 8 În cazul în care o sumă facturată de către vânzător este contestată integral sau în parte de cumpărător, acesta va înainta o notă explicativă vânzătorului cuprinzând obiecţiile sale, în termen de o zi lucrătoare de la data primirii facturii prin fax sau poşta electronică, şi va plăti suma rămasă necontestată până la termenul-limită de plată, conform art. 7 alin. (2). Obiecţiile cumpărătorului privind valorile facturate prezentate în nota explicativă se vor concilia între părţi în termen de două zile lucrătoare de la data primirii pretenţiilor formulate de către cumpărător. Pentru sumele contestate, dar stabilite ulterior pe cale amiabilă sau hotărâre judecătorească a fi datorate de cumpărător, acesta va plăti, pe lângă suma datorată, o penalitate calculată conform prevederilor art. 10. În cazul în care în urma contestaţiei s-a stabilit pe cale amiabilă reducerea valorilor facturate, cumpărătorului i se restituie eventualele sume şi penalităţi aferente calculate potrivit art. 10, deja plătite, corespunzătoare reducerii respective. ART. 9 Factura se consideră achitată de către cumpărător la data la care contul vânzătorului a fost alimentat cu suma de bani care a făcut obiectul plăţii, dacă plata se face prin virament bancar, sau la data preluării cecului de către vânzător sau la data intrării numerarului în casieria vânzătorului. ART. 10 Neachitarea facturii de către cumpărător conform termenului-limită de plată prevăzut la art. 7 atrage plata de penalităţi de întârziere, după cum urmează: a) penalităţile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv; b) nivelul penalităţilor de întârziere este egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere. Obligaţii şi drepturi ART. 11 Vânzătorul are următoarele obligaţii: a) să factureze cumpărătorului numărul de certificate verzi livrat; b) să asigure livrarea către cumpărător a numărului de certificate verzi contractat în termenii prezentului contract; c) să transmită OPCV cu 4 zile înainte de momentul livrării informaţiile referitoare la certificatele verzi care urmează a fi tranzacţionate prin contract, respectiv numărul de CV tranzacţionate şi codurile numerice ale acestora; d) să transmită OPCV, după fiecare livrare conform contractului, confirmările de încasare a contravalorii corespunzătoare certificatelor verzi livrate, în termen de o zi lucrătoare de la data efectuării încasării sau notificările privind neîncasarea contravalorii acestora. ART. 12 Vânzătorul are următoarele drepturi: a) să încaseze contravaloarea certificatelor verzi vândute, cu condiţia comunicării facturii către cumpărător astfel încât aceasta să fie achitată în termenul de scadenţă; b) să întrerupă livrarea de certificate verzi cumpărătorului cu respectarea procedurii prevăzute în contract. ART. 13 Cumpărătorul are următoarele obligaţii: a) să accepte livrarea de certificate verzi şi să achite facturile pentru numărul de certificate verzi contractat; b) să notifice OPCV la data-limită a livrării dacă vânzătorul nu livrează certificatele verzi conform contractului. ART. 14 Cumpărătorul are următoarele drepturi: a) să primească numărul de certificate verzi contractat în conformitate cu prevederile prezentului contract; b) să factureze vânzătorului contravaloarea certificatelor verzi nelivrate şi să încaseze contravaloarea acestora. ART. 15 (1) Părţile se obligă una faţă de cealaltă să deţină şi să păstreze pe parcursul derulării contractului toate aprobările necesare fiecăreia pentru exercitarea obligaţiilor cuprinse în prezentul contract, respectând în acelaşi timp toate prevederile legale. (2) Părţile se obligă una faţă de cealaltă să asigure accesul, conform legii, cu restricţii de confidenţialitate conform prevederilor art. 16, la toate informaţiile, documentaţiile sau datele necesare pentru buna derulare a prezentului contract. (3) Părţile garantează una celeilalte că prezentul contract reprezintă o obligaţie fermă, legală, opozabilă în justiţie în termenii acestuia. Confidenţialitatea ART. 16 (1) Fiecare parte se obligă să asigure confidenţialitatea tuturor informaţiilor, documentaţiilor, datelor sau cunoştinţelor furnizate de către cealaltă parte în baza prezentului contract şi să nu le dezvăluie unei terţe părţi, în totalitate sau parţial, fără consimţământul scris, prealabil, al celeilalte părţi. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1): a) informaţiile solicitate de autorităţile competente, în conformitate cu reglementările în vigoare; b) informaţiile care au fost făcute publice până la încheierea contractului; c) informaţiile solicitate de operatorul de transport şi de sistem, în conformitate cu prevederile Regulamentului de emitere CV aprobat prin ordin al preşedintelui Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energiei, respectiv de operatorul pieţei de certificate verzi, în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi aprobat prin ordin al preşedintelui Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energiei. (3) Prevederile alin. (1) rămân valabile timp de 5 ani după încetarea valabilităţii prezentului contract. Întreruperea livrării de certificate verzi ART. 17 (1) Întreruperea livrării de certificate verzi din iniţiativa vânzătorului, înainte de data încetării contractului, poate fi dispusă cu respectarea următoarelor condiţii cumulative: a) a trecut o zi lucrătoare de la termenul-limită de plată a facturilor emise conform art. 7 alin. (1), iar cumpărătorul nu a achitat suma restantă; b) vânzătorul a transmis cumpărătorului un preaviz după expirarea termenului-limită de plată a facturilor, iar cumpărătorul nu a achitat suma restantă; c) a trecut o zi lucrătoare de la data transmiterii preavizului şi suma restantă nu a fost achitată, termen după care vânzătorul poate decide întreruperea livrării de certificate verzi la cumpărător. (2) Reluarea livrării de certificate verzi se poate realiza după achitarea tuturor obligaţiilor de plată către vânzător (sume facturate şi penalizări pentru întârzierea la plată). Reluarea livrării se face în termen de o zi lucrătoare de la primirea de către la vânzător prin fax sau e-mail a documentului care atestă îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată prevăzute în acest articol. Remiterea documentelor de plată către vânzător ţine loc de cerere de reluarea livrărilor. Încetarea contractului ART. 18 (1) Prezentul contract încetează să îşi producă efectele în următoarele cazuri: a) expirarea perioadei de valabilitate stabilite conform prevederilor art. 5 alin. (1); b) în caz de dizolvare, lichidare, faliment; c) în cazul în care evenimentele de forţă majoră împiedică părţile să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, conform prevederilor art. 20 alin. (5); d) în orice alte situaţii prevăzute de lege; e) din iniţiativa uneia dintre părţi în cazul în care cealaltă parte refuză să încheie un act adiţional la prezentul contract, în condiţiile modificării reglementărilor şi/sau circumstanţelor, aşa cum este definită în art. 19, care au stat la baza încheierii acestuia într-un termen de 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data apariţiei acestor modificări. Încetarea contractului nu are loc în această situaţie decât dacă vânzătorul şi cumpărătorul nu ajung la o înţelegere în termenul de 30 (treizeci) de zile calendaristice menţionat mai sus. Modificarea circumstanţelor ART. 19 (1) În sensul prezentului contract, "modificare de circumstanţe" semnifică intrarea în vigoare a unor acte normative şi reglementări aplicabile în România, ce modifică şi/sau abrogă acte normative şi reglementări incidente, existente la data de intrare în vigoare a prezentului contract. (2) Dacă printr-un act normativ sunt emise prevederi contrare clauzelor din prezentul contract, se aplică prevederile din actul normativ de la data intrării în vigoare a acestuia, iar părţile contractante au obligaţia preluării modificării/completării într-un act adiţional la contract. Forţa majoră ART. 20 (1) Părţile sunt exonerate de orice răspundere pentru neîndeplinirea parţială sau totală a obligaţiilor ce decurg din acest contract, dacă aceasta este rezultatul acţiunii forţei majore. (2) Partea care invocă forţa majoră trebuie să notifice acest lucru în scris celeilalte părţi în termen de 3 zile de la apariţia acesteia, cu confirmarea organelor competente de la locul producerii evenimentului ce constituie forţă majoră şi cu estimarea duratei după care aceasta îşi încetează efectele. (3) Neîndeplinirea obligaţiei de comunicare a forţei majore nu înlătură efectul exonerant de răspundere al acesteia, dar antrenează obligaţia părţii care o invocă de a repara pagubele cauzate celeilalte părţi prin faptul necomunicării. (4) Partea care a invocat prevederile prezentului articol şi a trimis notificarea prevăzută la alin. (2) se obligă să comunice celeilalte părţi o notificare de îndată ce evenimentul de forţă majoră a încetat şi partea poate să îşi reia obligaţiile. (5) În cazul în care situaţia de forţă majoră se prelungeşte pentru mai mult de treizeci (30) de zile consecutive sau pentru mai mult de şaizeci (60) de zile adunate într-o perioadă de un an calendaristic, partea care a primit notificarea de forţă majoră poate denunţa unilateral contractul fără preaviz şi fără plata penalităţilor. Litigii ART. 21 Orice divergenţe de natură tehnică, operaţională sau comercială între părţile prezentului contract, care nu se pot rezolva pe cale amiabilă în termen de 15 zile calendaristice de la data notificării conform art. 22, se vor înainta spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente. Notificări ART. 22 (1) Orice notificare de punere în întârziere sau solicitare cerută sau autorizată prin prezentul contract va fi transmisă în scris şi va fi considerată transmisă numai dacă notificarea, punerea în întârziere sau solicitarea va fi: (i) predată personal părţii respective; sau (ii) va fi transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire cerută de către partea în cauză; sau (iii) va fi transmisă prin fax şi o copie cu scrisoare cu confirmare prin poştă. (2) Notificările, punerile în întârziere sau solicitările vor fi trimise: Pentru cumpărător, la adresa: ................... În atenţia: .............. Pentru vânzător, la adresa: ................... În atenţia: .............. Adresele de mai sus pot fi schimbate oricând de oricare dintre părţi prin notificare scrisă către cealaltă parte, notificarea producând efecte începând cu data primirii. (3) Orice notificare de punere în întârziere sau solicitare va fi considerată primită de către destinatar: (i) la momentul predării, dacă este înmânată personal părţii respective; (ii) în termen de 3 zile calendaristice după transmiterea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (în fiecare caz, cu cererea confirmării de primire din partea părţii relevante); (iii) la data primirii faxului conform protocolului de confirmare, cu condiţia transmiterii originalului personal sau prin poştă. Dispoziţii finale ART. 23 (1) Prezentul contract şi toate obligaţiile care rezultă pentru părţi din derularea acestuia se supun în totalitate şi sub toate aspectele legislaţiei române în vigoare. (2) Completările şi/sau modificările aduse prezentului contract nu sunt valabile între părţile contractului şi în raporturile cu terţii decât dacă rezultă expres din acte semnate de reprezentanţii legali ai părţilor. (3) Anularea unora dintre prevederile acestui contract nu va înlătura drepturile şi obligaţiile părţilor ce rezultă din prevederile rămase în vigoare şi nu aduce atingere obligaţiilor deja executate de părţi. (4) Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice altă înţelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui. (5) Părţile declară că dispun de toată experienţa şi cunoştinţele necesare încheierii prezentului contract, că toate prevederile prezentului contract (inclusiv ale anexelor acestuia) au fost negociate de către părţi, că prezentul contract este încheiat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la efectele acestuia, cunoscând şi înţelegând pe deplin toate aspectele legale, tehnice şi comerciale legate de încheierea, executarea şi încetarea prezentului contract. ART. 24 Anexele nr. 1-3, fac parte integrantă din prezentul contract. Prezentul contract a fost încheiat la data de [.................] în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
SEMNATARI:
Din partea vânzătorului Din partea cumpărătorului
....................... .........................
ANEXA NR. 1 la contractul ........ DEFINIŢII ŞI TERMENI
┌───────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ANRE │Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei │
├───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Certificat │Document care atestă producerea din surse regenerabile de │
│Verde (CV) │energie a unei cantităţi de energie electrică │
├───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Cod de │Cod alfanumeric alocat fiecărui participant la piaţa de │
│identificare pe│certificate verzi de către operatorul pieţei de certificate │
│piaţa de │verzi │
│certificate │ │
│verzi │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Data de livrare│Data la care vânzătorul transmite confirmarea încasării │
│ │contravalorii certificatelor verzi vândute şi reprezintă │
│ │ziua lucrătoare următoare celei în care contul vânzătorului │
│ │a fost alimentat cu suma de bani care a făcut obiectul │
│ │plăţii │
├───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Energie │Energia electrică produsă de centrale electrice care │
│electrică │utilizează numai surse regenerabile de energie, precum şi │
│produsă din │proporţia de energie electrică produsă din surse │
│surse │regenerabile de energie în centrale electrice │
│regenerabile │multicombustibil │
│de energie │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Operator │Persoană juridică şi/sau persoană fizică ce se încadrează în│
│economic cu │prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 220/2008 pentru │
│obligaţie de │stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din│
│achiziţie de │surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările │
│certificate │şi completările ulterioare │
│verzi │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Operator al │Persoana juridică ce asigură cadrul de tranzacţionare a │
│pieţei de │certificatelor verzi pe pieţele centralizate şi anonime de │
│certificate │certificate verzi, îndeplinind funcţiile prevăzute de │
│verzi │regulament - operatorul pieţei de certificate verzi este │
│ │Societatea Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze │
│ │Naturale OPCOM - S.A. │
├───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Operator de │Persoana juridică, titulară de licenţă pentru transportul │
│Transport şi │energiei electrice şi servicii de sistem - Operatorul de │
│de Sistem │Transport şi de Sistem este Compania Naţională de Transport │
│ │al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. │
├───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Parte/Părţi │[PRODUCĂTOR DE ENERGIE ELECTRICĂ din surse regenerabile de │
│ │energie]/[Operator economic cu obligaţie de achiziţie de │
│ │certificate verzi] sau [PRODUCĂTOR DE ENERGIE ELECTRICĂ din │
│ │surse regenerabile de energie] │
├───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Participant la │Producătorii de E-SRE şi operatorii economici cu obligaţie │
│piaţa de │de achiziţie de certificate verzi │
│certificate │ │
│verzi │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Producător de │Persoana fizică sau juridică, titulară a unei decizii de │
│energie │acreditare a centralei electrice de producere a energiei │
│electrică │electrice din surse regenerabile de energie │
│produsă din │ │
│surse │ │
│regenerabile │ │
│de energie │ │
│(E-SRE) │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Piaţa │Cadrul organizat de desfăşurare a tranzacţiilor cu │
│centralizată │certificate verzi între participanţii la piaţa de │
│şi anonimă de │certificate verzi, organizat şi administrat de Societatea │
│certificate │OPCOM - S.A., pe piaţa centralizată anonimă spot de │
│verzi │certificate verzi şi/sau pe piaţa centralizată anonimă la │
│ │termen a contractelor bilaterale de certificate verzi │
├───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Piaţa │Totalitatea contractelor bilaterale încheiate pe piaţa │
│centralizată │centralizată anonimă la termen între producătorii de energie│
│anonimă la │electrică din surse regenerabile şi furnizorii de energie │
│termen a │electrică pentru vânzarea/cumpărarea de certificate verzi │
│contractelor │ │
│bilaterale de │ │
│certificate │ │
│verzi │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Surse │Surse de energie nefosile, cum sunt: vântul, soarele, │
│regenerabile │biomasa, biogazul provenit din biomasă, gazul de fermentare │
│de energie │a deşeurilor denumit gazul de depozit, gazul de fermentare │
│(SRE) │a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate │
├───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Zi lucrătoare │Zi calendaristică, cu excepţia sâmbetei, duminicii şi a │
│ │oricărei zile declarate sărbătoare legală în România │
└───────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA NR. 2 la contractul ........ Număr de certificate verzi 1. Numărul de certificate verzi contractat între părţi este de ......... certificate verzi. 2. Perioada de livrare a numărului de certificate verzi stabilit la pct. 1 este: - Luna ...........din anul ..................... – Trimestrul ...............din anul ......... – Anul .............................................. Numărul de certificate verzi ce urmează a fi tranzacţionate pe perioada de derulare a contractului este stabilit la cererea cumpărătorului, cu acordul vânzătorului, conform modelului de mai jos:
┌──────────────────┬────────────────────┬─────────────┬────────────────────┐
│ Data de livrare │Număr de certificate│ Preţ unitar │ Contravaloarea CV │
│ │verzi pentru vânzare│ (lei/CV) │ pentru vânzare │
│ │ │ │ (lei) │
├──────────────────┼────────────────────┼─────────────┼────────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3=1*2 │
├──────────────────┼────────────────────┼─────────────┼────────────────────┤
│ │ │ │ │
├──────────────────┼────────────────────┼─────────────┼────────────────────┤
│ TOTAL │ │ │ │
└──────────────────┴────────────────────┴─────────────┴────────────────────┘
SEMNATARI:
Din partea vânzătorului Din partea cumpărătorului
....................... .........................
ANEXA NR. 3 la contractul ........ Preţul de contract 1. Preţul de contract este de ........ lei/certificat verde şi reprezintă preţul de atribuire contract din sesiunea de tranzacţionare ...................... .
SEMNATARI:
Din partea vânzătorului Din partea cumpărătorului
....................... .........................
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.