Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
REGULAMENT din 17 martie 2022 privind analiza şi soluţionarea plângerilor referitoare la încălcarea Legii nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european
EMITENT: Consiliul Concurenţei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 356 din 11 aprilie 2022
──────────
Pus în aplicare prin ORDINUL nr. 359 din 17 martie 2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 356 din 11 aprilie 2022.
──────────
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
Scopul regulamentului
(1) Prezentul regulament reglementează procedura privind analiza şi soluţionarea de către Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar a plângerilor formulate în temeiul art. 56 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Lege.
(2) Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, în calitate de organism de reglementare naţional unic, doreşte să încurajeze orice solicitant să formuleze o plângere atunci când este cazul, pentru a semnala posibile încălcări prevăzute la art. 56 alin. (2) şi (3) din Lege.
ART. 2
Etape procedurale
(1) Plângerile şi sesizările referitoare la posibile încălcări ale Legii sunt transmise preşedintelui Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, după înregistrarea acestora la registratura generală a Consiliului Concurenţei.
(2) Preşedintele Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar repartizează spre soluţionare actele prevăzute la alin. (1) structurii organizatorice care asigură aparatul tehnic necesar desfăşurării activităţii Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, structură prevăzută la art. 55 alin. (16) din Lege, denumită în continuare structură de specialitate.
(3) Etapele procedurale prin care Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar soluţionează plângerile şi sesizările referitoare la posibile încălcări ale Legii sunt, după caz, următoarele: analiza preliminară a plângerii, analiza propriu-zisă a plângerii, adoptarea şi comunicarea deciziei şi urmărirea aplicării măsurilor dispuse.
ART. 3
Domeniul de aplicare
(1) Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar analizează toate plângerile formulate de solicitanţi privind un posibil tratament inechitabil, discriminatoriu sau o pretinsă nedreptate adusă solicitantului, potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) şi (3) din Lege.
(2) Modalitatea de denunţare a posibilelor încălcări ale prevederilor Legii constă în transmiterea unei plângeri. Sesizarea care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezentul regulament pentru a fi considerată plângere poate constitui punctul de pornire pentru efectuarea, din proprie iniţiativă, de către Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar a unei analize având ca obiect posibile încălcări ale Legii, conform competenţelor sale.
CAP. II
Criterii privind admisibilitatea unei plângeri
ART. 4
Obiectul plângerii
Pentru a fi considerată admisibilă, o plângere depusă la Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar trebuie să aibă ca obiect un pretins tratament inechitabil, discriminatoriu sau o pretinsă nedreptate adusă solicitantului, în special prin deciziile adoptate de către administratorul infrastructurii sau, după caz, de către operatorul de transport feroviar sau de către operatorul unei infrastructuri de servicii, cu privire la:
a) documentul de referinţă al reţelei în versiunile provizorii şi finale ale acestuia;
b) criteriile stabilite în documentul de referinţă al reţelei;
c) procedura de alocare şi rezultatul său;
d) sistemul de tarifare;
e) nivelul sau structura tarifelor de infrastructură care i se cer sau i se pot cere a fi plătite;
f) măsuri privind accesul în conformitate cu prevederile art. 10-13 din Lege;
g) accesul la servicii şi tarifarea acestora, în conformitate cu prevederile art. 13 din Lege;
h) managementul traficului;
i) planificarea lucrărilor de reînnoire şi operaţiunile de mentenanţă programate sau neprogramate;
j) conformitatea cu cerinţele privind conflictele de interese prevăzute la art. 7-7^4 din Lege;
k) refuzul de acordare de capacităţi de infrastructură sau contestarea termenilor unei oferte de capacitate.
ART. 5
Condiţia demonstrării unui interes legitim
(1) Poate avea calitatea de reclamant, îndreptăţit să înainteze Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar o plângere, în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (2) şi (3) din Lege, numai un solicitant definit la art. 3 pct. 28 din Lege, care demonstrează un interes legitim.
(2) Reclamantul trebuie să demonstreze un interes legitim direct sau indirect. Existenţa interesului nu poate fi prezumată. Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar este îndreptăţit, fără a aduce atingere dreptului său de a efectua o analiză din proprie iniţiativă cu privire la o posibilă încălcare a prevederilor Legii, conform competenţei, să nu dea curs plângerii unui solicitant care nu poate demonstra interesul său legitim.
(3) Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar poate verifica, în orice etapă a procedurii, dacă este îndeplinită sau nu condiţia prevăzută la alin. (1).
ART. 6
Completarea formularului de plângere
(1) Plângerile depuse la Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar trebuie să conţină toate informaţiile minime solicitate prin formularul de plângere, al cărui model este prevăzut în anexa la prezentul regulament. Reclamanţii trebuie să furnizeze şi copii ale documentelor relevante pentru a susţine plângerea depusă, documente care le sunt în mod rezonabil disponibile, şi, dacă este posibil, să indice Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar de unde pot fi obţinute alte informaţii şi documente relevante în cauză, care nu le sunt disponibile.
(2) Plângerea se depune la Registratura generală a Consiliului Concurenţei, pentru Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, în două exemplare, dintre care unul va fi în format electronic.
(3) Documentele ce însoţesc plângerea vor fi certificate pentru conformitate de reclamant, care va identifica, prin adresa de înaintare, motivat, datele şi documentele în care consideră că există informaţii calificate drept secrete de afaceri sau alte informaţii confidenţiale. În această situaţie, reclamantul face o solicitare motivată pentru asigurarea confidenţialităţii acestora şi transmite, de asemenea, o versiune neconfidenţială a plângerii, precum şi a fiecărui document care o însoţeşte.
(4) În cazul în care Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar constată că informaţiile, inclusiv documentele, conţinute în formularul de plângere sunt incomplete, informează în scris reclamantul despre acest fapt şi fixează un termen în cadrul căruia acesta să completeze plângerea.
(5) În eventualitatea în care reclamantul nu furnizează informaţiile şi documentele solicitate pentru a completa integral formularul de plângere, Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar îl informează, în scris, asupra faptului că solicitarea depusă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezentul regulament pentru a fi calificată drept plângere. Informaţiile furnizate în această situaţie pot fi considerate de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar doar o informare generală, ce poate fi utilizată de către acesta în cadrul desfăşurării activităţii sale.
ART. 7
Analiza preliminară a plângerii
(1) Procedura analizei preliminare cuprinde următoarele etape:
a) analiza aspectelor prevăzute la art. 4-6, efectuată de către structura de specialitate;
b) formularea de către structura de specialitate a propunerilor de soluţionare şi transmiterea acestora spre aprobare Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar.
(2) În situaţia în care Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar constată că aspectele sesizate nu intră sub incidenţa Legii în ceea ce priveşte faptele reclamate şi/sau că sesizarea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezentul regulament pentru a fi calificată drept plângere, reclamantul va fi informat, în acest sens, în termen de 30 de zile de la înregistrarea plângerii/sesizării.
CAP. III
Procedura de analiză a plângerilor
ART. 8
Analiza propriu-zisă a plângerii
(1) Examinarea unei plângeri implică două aspecte, şi anume analiza faptelor care trebuie dovedite pentru a stabili că reclamantul a fost tratat inechitabil, a fost discriminat sau nedreptăţit în ceea ce priveşte aspectele prevăzute la art. 56 alin. (2) şi (3) din Lege, pe de o parte, şi încadrarea legală a comportamentului care constituie obiectul plângerii, pe de altă parte.
(2) În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale, Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, prin structura de specialitate, poate solicita informaţii şi/sau documente sau poate iniţia consultări cu părţile implicate, precum şi cu orice altă entitate publică sau privată care poate oferi informaţii relevante despre aspectele reclamate, în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii plângerii.
(3) Informaţiile solicitate de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar se furnizează în termenul stabilit prin cererea de informaţii, care nu poate depăşi 30 de zile. Menţiunile, justificările şi concluziile din cadrul consultărilor vor fi consemnate într-un proces-verbal, care va face parte din dosarul cauzei.
(4) În situaţii excepţionale, solicitarea de prelungire a termenului de furnizare a informaţiilor trebuie transmisă Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar cu cel puţin 2 zile lucrătoare înainte ca termenul stabilit pentru furnizarea informaţiilor să se împlinească.
(5) În cazul unei plângeri având ca obiect posibile încălcări ale Legii cu privire la accesul la infrastructura feroviară şi/sau infrastructura de servicii, precum şi tarifarea unei trase internaţionale, Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar consultă anterior adoptării deciziei sale organismele de reglementare ale tuturor celorlalte state membre prin care trece trasa respectivă, precum şi, după caz, Comisia Europeană şi poate solicita acestora informaţii relevante pentru soluţionarea plângerii, dacă este cazul, şi, anterior luării unei decizii, solicită de la acestea informaţiile necesare.
(6) În scopul analizării unei plângeri pe tema accesului la infrastructura feroviară şi/sau infrastructura de servicii sau a tarifării în cazul unei trase internaţionale, Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar solicită administratorului infrastructurii toate informaţiile necesare, în conformitate cu prevederile art. 58 alin. (7) din Lege.
(7) În scopul îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de Lege, printr-o hotărâre a Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar inspectorii de concurenţă sunt abilitaţi cu puterile de inspecţie prevăzute de Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind aplicabile, în mod corespunzător, art. 38-40. Inspectorii de concurenţă pot proceda la inspecţii doar în baza hotărârii Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către preşedintele Curţii de Apel Bucureşti sau de către un judecător delegat de acesta.
(8) După primirea şi analiza informaţiilor şi/sau documentelor solicitate, structura de specialitate supune aprobării Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar o notă privind declararea plângerii ca fiind completă. Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar dispune, după caz, transmiterea unei adrese către reclamant cu privire la data declarării plângerii ca fiind completă, respectiv completarea şi/sau clarificarea informaţiilor cuprinse în plângere. În acest din urmă caz se reia procedura privind obţinerea tuturor informaţiilor necesare declarării plângerii ca fiind completă.
(9) Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar informează, în scris, reclamantul cu privire la data la care plângerea este considerată completă. De la această dată începe să curgă termenul prevăzut la art. 56 alin. (4) lit. b) din Lege.
(10) Pentru o mai bună administrare a activităţii sale, Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, la propunerea structurii de specialitate, poate:
a) conexa o plângere la o altă plângere, atunci când între acestea există o strânsă legătură de părţi şi/sau de obiect şi cauză;
b) disjunge o plângere dacă aceasta are un caracter complex, iar pentru o parte dintre aspectele semnalate sunt necesare mai multe informaţii.
ART. 9
Încadrarea juridică a faptelor
Încadrarea legală a faptelor este atributul Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar. Reclamanţii nu sunt obligaţi să ofere o încadrare exactă a faptelor, ci doar opinia lor în această privinţă.
ART. 10
Soluţionarea plângerilor şi adoptarea deciziilor
(1) În urma analizei efectuate de către structura de specialitate, Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar va delibera şi se va pronunţa prin decizie, până la împlinirea termenului de 40 de zile de la data la care plângerea a fost declarată completă. Deliberările nu sunt publice.
(2) În urma deliberării, Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar poate, după caz, prin decizie:
a) să impună măsuri care să asigure remedierea situaţiei, în cazul în care se constată că reclamantul a fost tratat inechitabil, a fost discriminat sau nedreptăţit, conform prevederilor art. 56 alin. (2) din Lege, stabilind, în funcţie de complexitatea situaţiei, un termen în care acestea să fie respectate/implementate;
b) să impună modificarea hotărârii administratorului infrastructurii pronunţate cu privire la aspectele prevăzute la art. 56 alin. (3) din Lege;
c) să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute de Lege în competenţa sa;
d) să respingă plângerea.
(3) Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar va respinge plângerea dacă:
a) nu sunt identificate elemente care să demonstreze că reclamantul a fost tratat inechitabil, a fost discriminat sau nedreptăţit în ceea ce priveşte aspectele prevăzute la art. 56 alin. (2) din Lege;
b) persoana care depune plângerea nu trimite informaţiile solicitate, până la data stabilită de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar;
c) se confirmă că hotărârea administratorului infrastructurii pronunţată cu privire la aspectele prevăzute la art. 56 alin. (3) din Lege rămâne neschimbată.
(4) Deciziile vor fi adoptate în şedinţa Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, cu respectarea cerinţelor legale privind cvorumul şi numărul necesar de voturi, prevăzute la art. 55 alin. (6) din Lege.
(5) Deciziile vor fi motivate şi vor conţine considerentele de fapt şi de drept care justifică adoptarea acesteia. Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar nu este obligat să adopte o poziţie asupra fiecărui argument invocat de reclamant în susţinerea plângerii sale.
(6) Decizia de respingere a plângerii îl împiedică pe reclamant să solicite redeschiderea procedurii, în afară de cazul în care acesta aduce noi elemente de probă semnificative. Corespondenţa ulterioară cu reclamantul cu privire la aceeaşi presupusă încălcare a Legii nu va fi considerată ca fiind o nouă plângere, cu excepţia cazului în care informaţii şi documente noi semnificative, care susţin afirmaţiile din cuprinsul plângerii, sunt aduse în atenţia Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar. Cu toate acestea, dreptul Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar de a redeschide din oficiu un caz rămâne rezervat.
(7) Deciziile Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar sunt obligatorii pentru toate părţile vizate de acestea, vor fi comunicate părţilor în cauză prin poştă, dar şi prin alte mijloace electronice, cu confirmare de primire, şi vor fi publicate pe pagina web proprie. La publicare se va ţine seama de interesele legitime ale părţilor, astfel încât secretul de afaceri să nu fie divulgat.
(8) Deciziile Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare.
ART. 11
Colaborarea cu alte autorităţi
În cadrul analizei unei plângeri, dacă există aspecte referitoare la aplicarea legislaţiei concurenţei sau a ajutorului de stat sau a legislaţiei altor autorităţi/instituţii competente, Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar va sesiza autorităţile/instituţiile respective cu privire la acele aspecte, potrivit competenţei acestora.
ART. 12
Confidenţialitatea documentelor
(1) Informaţiile şi documentele primite în cadrul procedurii de analiză a unei plângeri alcătuiesc dosarul plângerii. Acestea nu vor fi comunicate sau făcute publice de către Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, în măsura în care acestea conţin secrete de afaceri sau alte informaţii confidenţiale ale oricărei persoane.
(2) În sensul alin. (1), entităţile care furnizează informaţii şi documente Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, prin aceeaşi adresă, vor formula o cerere motivată pentru asigurarea confidenţialităţii informaţiilor conţinute şi vor transmite o versiune neconfidenţială a acestora.
(3) Motivele pentru care se solicită ca informaţiile respective să fie tratate ca secrete de afaceri sau alte informaţii confidenţiale trebuie fundamentate. Cererile de confidenţialitate sunt formulate numai cu privire la informaţiile obţinute de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar de la entitatea care le-a furnizat, iar nu cu privire la informaţiile obţinute din alte surse. În solicitare este necesar să se identifice părţile faţă de care informaţiile respective sunt considerate confidenţiale. În funcţie de motivele invocate, Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar poate să accepte sau nu acordarea caracterului confidenţial pentru informaţiile şi/sau documentele transmise.
(4) Dacă entităţile menţionate la alin. (2) nu furnizează o versiune neconfidenţială a documentelor transmise, pe care nu doresc, motivat, să fie comunicate sau făcute publice de către Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, acestea sunt considerate că nu conţin informaţii confidenţiale.
(5) Calificarea unei informaţii ca fiind confidenţială nu împiedică Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar să dezvăluie o astfel de informaţie atunci când este necesar să se probeze o încălcare a prevederilor Legii.
(6) Documentele interne din dosarul plângerii nu au caracter incriminator sau dezincriminator şi nu constituie parte a probelor pe care Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar se întemeiază în analiza unei plângeri.
(7) Sunt considerate documente interne, de exemplu: procesele-verbale ale şedinţelor, minutele de deliberare, proiectele, opiniile, notele Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar sau, după caz, ale structurii de specialitate, corespondenţa purtată prin e-mail sau prin alte mijloace între Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi structura de specialitate, corespondenţa dintre Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi alte autorităţi publice, inclusiv alte organisme de reglementare similare din statele membre ale Uniunii Europene sau Comisia Europeană şi altele asemenea.
(8) Documentele interne nu sunt puse la dispoziţia părţilor şi a altor terţe persoane.
ART. 13
Dispoziţii finale
Prezentul regulament este aprobat prin hotărâre de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, este pus în aplicare prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ANEXA 1
la regulament
FORMULAR DE PLÂNGERE
I. Informaţii privind reclamantul şi entitatea împotriva căreia se depune plângerea
1. Furnizaţi informaţii complete cu privire la identitatea dumneavoastră, în calitate de reclamant. În cazul în care faceţi parte dintr-un grup de întreprinderi, identificaţi grupul de întreprinderi respectiv şi furnizaţi o prezentare succintă a activităţii acestuia. Furnizaţi numele unei persoane de contact (inclusiv număr de telefon, adresă poştală şi electronică) de la care pot fi obţinute explicaţii suplimentare.
2. Identificaţi entitatea al cărei comportament constituie obiectul plângerii. Furnizaţi toate informaţiile disponibile dumneavoastră cu privire la grupul de întreprinderi din care aceasta face parte şi cu privire la domeniul concret de activitate al acesteia.
3. Indicaţi poziţia dumneavoastră, în calitate de reclamant, faţă de entitatea împotriva căreia depuneţi plângerea (client, furnizor etc.)
II. Detalii privind presupusa încălcare a legii şi informaţii şi documente în susţinerea acestora
1. Prezentaţi cât mai în detaliu faptele din care rezultă, în opinia dumneavoastră, că aţi fost tratat inechitabil, discriminat sau nedreptăţit cu privire la aspectele prevăzute la art. 56 alin. (2) şi (3) din Lege şi indicaţi decizia prin care respectivul comportament este aplicat. De asemenea, prezentaţi, în special, modul în care comportamentul reclamat vă afectează, precum şi relaţiile comerciale asupra cărora se răsfrânge comportamentul reclamat.
2. Transmiteţi toate documentele aflate în posesia dumneavoastră referitoare sau aflate în directă legătură cu faptele menţionate în plângere (de exemplu: contracte, facturi, borderouri, circulare, proceduri, instrucţiuni specifice, minute ale întâlnirilor, consultărilor sau negocierilor, termeni ai tranzacţiilor, documente de afaceri, corespondenţă, note ale conversaţiilor telefonice etc.). Transmiteţi statistici sau alte date aflate în posesia dumneavoastră, dacă este cazul, referitoare la faptele susţinute.
3. Prezentaţi opinia dumneavoastră referitoare la serviciul afectat de comportamentul reclamat din punctul de vedere al dimensiunilor geografice (de exemplu: dimensiune regională, naţională, internaţională, ruta/secţia/trasa, localizarea şi descrierea detaliată a infrastructurii de servicii, descrierea serviciilor furnizate în cadrul infrastructurii de servicii, concurenţi, dimensiunea cererii şi ofertei, tarife percepute, metodologii de tarifare, reduceri tarifare etc.).
4. Menţionaţi dacă, din informaţiile de care dispuneţi, entitatea al cărei comportament constituie obiectul plângerii are cunoştinţă de intenţia dumneavoastră de a vă adresa Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar în legătură cu faptele prezentate în plângere.
III. Soluţionarea plângerii de către Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar
1. Explicaţi ce concluzii sau măsuri aşteptaţi ca rezultat al procedurii întreprinse de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar.
2. Prezentaţi motivele în temeiul cărora invocaţi un interes legitim ca reclamant şi explicaţi modul în care, din punctul dumneavoastră de vedere, intervenţia Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar va putea remedia situaţia reclamată.
3. Specificaţi dacă v-aţi adresat cu privire la aceleaşi probleme sau la probleme strâns legate de acestea unui organism de reglementare similar dintr-un alt stat membru, Consiliului Concurenţei, altor autorităţi publice, Comisiei Europene şi/sau dacă a fost intentat un proces în faţa instanţelor judecătoreşti. În caz afirmativ, furnizaţi informaţii complete referitoare la autoritatea în cauză şi informaţiile pe care le-aţi prezentat acesteia.
4. Prezentaţi o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că informaţiile cuprinse în acest formular şi în anexele la acesta sunt date cu bună-credinţă.
Data, numele şi semnătura reprezentantului legal/convenţional al întreprinderii
.........................................
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: