Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 17 iunie 2024  de organizare şi funcţionare al Institutului Naţional de Sănătate Publică    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT din 17 iunie 2024 de organizare şi funcţionare al Institutului Naţional de Sănătate Publică

EMITENT: Ministerul Sănătăţii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 586 bis din 25 iunie 2024
──────────
    Aprobat prin ORDINUL nr. 3.590 din 17 iunie 2024, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 586 din 25 iunie 2024.
──────────
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    (1) Institutul Naţional de Sănătate Publică este organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul sănătăţii publice, în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu statut de unitate sanitară clinică fără paturi.
    (2) Institutul are sediul în municipiul Bucureşti, str. dr. Leonte Anastasievici nr. 1-3, sectorul 5.
    (3) Pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţilor sale, Institutul poate utiliza şi alte spaţii, în condiţiile legii.

    CAP. II
    Obiectul de activitate
    ART. 2
    (1) Institutul asigură îndrumarea tehnică şi metodologică a reţelei de sănătate publică, supraveghează starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile pentru identificarea problemelor de sănătate comunitară, elaborează metodologia, instrumentele şi indicatorii de monitorizare şi evaluare a serviciilor şi programelor de sănătate publică, de promovare a sănătăţii şi de educaţie pentru sănătate şi asigură un sistem informaţional integrat pentru managementul sănătăţii publice, la nivel naţional şi regional.
    (2) Institutul are ca scop:
    a) prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile;
    b) monitorizarea stării de sănătate a populaţiei;
    c) promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate;
    d) evaluarea sănătăţii ocupaţionale şi medicina muncii;
    e) monitorizarea sănătăţii în relaţie cu mediul;
    f) participarea la elaborarea reglementărilor în domeniul sănătăţii publice;
    g) asigurarea managementului sănătăţii publice;
    h) dezvoltarea serviciilor de sănătate publică specifice;
    i) organizarea şi administrarea bazei naţionale de date privind statisticile de sănătate;
    j) elaborarea indicatorilor de evaluare a stării de sănătate şi a eficienţei reţelei sanitare.


    ART. 3
        Institutul exercită următoarele atribuţii principale:
    a) asigură îndrumarea tehnică şi metodologică a reţelei de sănătate publică prin structurile sale naţionale şi regionale;
    b) participă la elaborarea strategiilor şi politicilor din domeniul sănătăţii publice;
    c) elaborează proiecte de acte normative, norme, metodologii şi instrucţiuni privind domeniile specifice din cadrul sănătăţii publice;
    d) efectuează expertize, oferă asistenţă tehnică şi realizează servicii de sănătate publică, la solicitarea unor persoane fizice sau juridice;
    e) supraveghează starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile, pentru identificarea problemelor de sănătate comunitară;
    f) asigură sistemul de supraveghere epidemiologică, precum şi de alertă precoce şi răspuns rapid şi participă la schimbul de informaţii în cadrul reţelei europene de supraveghere epidemiologică în domeniul bolilor transmisibile;
    g) participă la efectuarea de investigaţii epidemiologice de teren, din proprie iniţiativă, la solicitarea Ministerului Sănătăţii sau a direcţiilor de sănătate publică;
    h) elaborează metodologia, instrumentele şi indicatorii de monitorizare şi evaluare a serviciilor şi programelor de sănătate publică, de promovare a sănătăţii şi de educaţie pentru sănătate;
    i) participă la procesul de învăţământ medical de specializare şi perfecţionare în domeniile specifice din cadrul sănătăţii publice, atât ca unitate acreditată să desfăşoare programe de specializare prin rezidenţiat, cât şi prin alte forme de învăţământ de specialitate medical, medico-sanitar şi farmaceutic uman;
    j) desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul sănătăţii publice şi al managementului sanitar;
    k) asigură sistemul informaţional integrat pentru managementul sănătăţii publice;
    l) colectează, analizează şi diseminează datele privind starea de sănătate a populaţiei şi alte aspecte de sănătate publică;
    m) efectuează analize, studii şi anchete medicale privind starea de sănătate a populaţiei;
    n) comunică şi transmite datele statistice din domeniul sănătăţii către organizaţiile internaţionale din care România face parte, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, denumită în continuare OMS, EUROSTAT, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, sau cele fată de care are angajamente conform legii, la cererea acestora;
    o) realizează activităţi de informare şi documentare medicală, în special în domeniul programelor iniţiate şi derulate de Comisia Europeană şi OMS.


    ART. 4
    (1) Institutul asigură implementarea programelor naţionale de sănătate pentru care este desemnat, desfăşurând activităţile prevăzute în cadrul acestora.
    (2) Institutul participă la organizarea fluxului informaţional din domeniul asistenţei de sănătate publică prin: elaborarea structurii bazelor de date, a metodologiei culegerii şi transmiterii datelor, validarea datelor, analiza şi interpretarea informaţiilor, elaborarea rapoartelor şi a sintezelor naţionale privind starea de sănătate a populaţiei în relaţie cu principalii determinanţi.

    ART. 5
        În vederea realizării atribuţiilor, Institutul colaborează cu instituţii şi autorităţi centrale sau locale, instituţii de învăţământ superior medicale, organisme şi asociaţii profesionale, precum şi cu instituţii şi organisme internaţionale.

    CAP. III
    Structura organizatorică şi conducerea
    SECŢIUNEA 1
    Structura organizatorică
    ART. 6
    (1) Institutul este format din aparat central şi structuri teritoriale, organizate în structura acestuia, fără personalitate juridică.
    (2) În cadrul Institutului funcţionează următoarele centre naţionale, care asigură coordonarea profesională specifică pe plan naţional a activităţilor Institutului, astfel:
    a) Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, denumit în continuare CNSCBT;
    b) Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, denumit în continuare CNMRMC;
    c) Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Netransmisibile, denumit în continuare CNSBN;
    d) Centrul Naţional de Statistică în Sănătate Publică, denumit în continuare CNSSP;
    e) Laboratorul Naţional de Sănătate Publică, cu statut de centru naţional, denumit în continuare LNSP.

    (3) în cadrul Institutului se organizează următoarele centre regionale de sănătate publică, denumite în continuare CRSP, structuri teritoriale fără personalitate juridică, care asigură coordonarea profesională la nivel regional a Institutului, astfel:
    a) Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj, denumit în continuare CRSPCJ;
    b) Centrul Regional de Sănătate Publică Iaşi, denumit în continuare CRSPIS;
    c) Centrul Regional de Sănătate Publică Timişoara, denumit în continuare CRSPTM;
    d) Centrul Regional de Sănătate Publică Târgu Mureş, denumit în continuare CRSPMS, cu secţia externă Sibiu;
    e) Centrul Regional de Sănătate Publică Craiova, denumit în continuare CRSPC;
    f) Centrul Regional de Sănătate Publică Galaţi, denumit în continuare CRSPGL.


    ART. 7
    (1) Structura organizatorică a Institutului este prevăzută în Anexa nr. 1 la H.G. nr. 932/2022 pentru organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Sănătate Publică şi pentru aprobarea înfiinţării unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, cu modificările ulterioare.
    (2) În cadrul structurii organizatorice şi al statului de funcţii, după caz, prin decizie a directorului general al Institutului, având în vedere nevoile instituţionale şi structura de personal, pot fi înfiinţate compartimente, colective de lucru, unităţi de implementare şi echipe de proiect sau mutate posturi, cu respectarea numărului total de posturi aprobat.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Consiliul de coordonare
    ART. 8
    (1) Consiliul de coordonare este un organism consultativ format din 15 membri, inclusiv preşedintele, care are rolul de a analiza şi propune principalele direcţii de acţiune în domeniile de strategie, organizare şi funcţionare ale Institutului.
    (2) Preşedintele şi membrii Consiliului de coordonare sunt numiţi din cadrul personalului Institutului, prin ordin al ministrului sănătăţii, şi nu sunt remuneraţi pentru această activitate.
    (3) Membrii Consiliului de coordonare sunt deţinătorii următoarelor funcţii:
    a) directorul general;
    b) directorul general adjunct;
    c) directorii centrelor naţionale;
    d) directorul şi directorul adjunct ai Direcţiei juridice şi resurse umane;
    e) medicii şefi ai CRSP;

    (4) Preşedintele Consiliului de coordonare este ales din rândul membrilor, cu majoritate simplă, o dată la doi ani.
    (5) Consiliul de coordonare se întruneşte în şedinţe ordinare o dată la 3 luni, precum şi ori de câte ori este nevoie, în şedinţe extraordinare, la cererea preşedintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi. Cheltuielile de deplasare şi/sau de cazare ale membrilor Consiliului de coordonare şi invitaţilor săi sunt suportate din bugetul Institutului sau, după caz, din ale instituţiilor/organismelor profesionale care acceptă delegarea.
    (6) Şedinţele Consiliului de coordonare se pot desfăşura şi prin mijloace de comunicare la distanţă, în timp real, precum şi prin corespondenţă electronică în interval de timp limitat, cu asigurarea condiţiilor necesare pentru confirmarea identităţii participantului, asigurarea nivelului adecvat de confidenţialitate a comunicaţiei şi, dacă este cazul, a votului, respectiv asigurarea consemnării dezbaterilor şi deciziilor, inclusiv cu posibilitatea de exercitare a votului prin corespondenţă.
    (7) Derularea şedinţei în modalităţile prevăzute la alin. (6) se face dacă în convocator este stabilită această modalitate de desfăşurare. în acest caz, prin convocator se stabileşte şi modalitatea concretă de derulare a şedinţelor prin mijloacele de comunicare la distanţă.
    (8) Convocarea şedinţelor Consiliului de coordonare se face în scris, cu precizarea datei, orei, proiectului ordinii de zi, modalităţii de desfăşurare şi, dacă este cazul, a locului de desfăşurare şi a modalităţilor recomandate de acces.
    (9) Şedinţele Consiliului de coordonare se desfăşoară numai în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, fiind conduse de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de către un alt membru al consiliului, delegat în scris de către preşedinte.
    (10) în exercitarea activităţii, Consiliul de coordonare emite hotărâri care se iau cu majoritate simplă.
    (11) La şedinţele Consiliului de coordonare pot fi invitaţi, fără drept de vot, şefii unor structuri din cadrul Institutului, când se analizează structura respectivă, dacă necesitatea o impune.

    ART. 9
        Atribuţiile Consiliului de coordonare sunt:
    a) elaborează proiectul de regulament de organizare şi funcţionare şi îl înaintează spre aprobare Ministerului Sănătăţii;
    b) analizează realizarea indicatorilor din programele naţionale de sănătate care se desfăşoară în Institut şi structurile de specialitate din judeţe şi municipiul Bucureşti şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii;
    c) propune spre aprobare directorului general strategia de dezvoltare pe termen mediu şi lung a Institutului;
    d) avizează lista investiţiilor Institutului propusă de directorul general;
    e) analizează periodic derularea exerciţiului bugetar şi eficienţa cheltuielilor Institutului, recomandând directorului general măsuri pentru continuarea activităţii în condiţii de echilibrare a bugetului, pe baza propunerilor directorului general adjunct;
    f) analizează debitele rămase nerecuperate după epuizarea căilor de recuperare în interiorul termenului legal de prescripţie şi cheltuielile efectuate în vederea recuperării, propunând cuprinderea acestora pe titlul de cheltuieli şi scoaterea din evidenţa contabilă a Institutului;
    g) propune spre aprobare directorului general cheia de repartizare a cheltuielilor pentru realizarea activităţii de venituri proprii;
    h) propune spre aprobare directorului general cuantumurile tarifelor percepute pentru prestaţiile efectuate de Institut (determinări, examene, analize şi altele);
    i) propune spre aprobare directorului general participarea Institutului în cadrul unor proiecte internaţionale, în cooperare cu instituţii sau organisme din alte ţări sau reţele profesionale internaţionale, în special din Uniunea Europeană;
    j) elaborează şi supune spre aprobare directorului general condiţiile specifice pentru ocuparea posturilor din cadrul Institutului.


    SECŢIUNEA a 3-a
    Consiliul ştiinţific
    ART. 10
    (1) în cadrul Institutului funcţionează şi un Consiliu ştiinţific, format din 7 membri, inclusiv preşedintele, cu rol de îndrumare ştiinţifică şi metodologică.
    (2) Membrii Consiliului ştiinţific sunt specialişti în domeniile sănătate publică, epidemiologie, igienă sau medicina muncii din cadrul Institutului, sunt numiţi prin decizie de către directorul general şi nu sunt remuneraţi pentru această activitate.

    ART. 11
    (1) Consiliul ştiinţific se întruneşte ori de câte ori este convocat de către preşedinte, cvorumul fiind statutar prin prezenţa majorităţii simple a membrilor. întrunirile se pot desfăşura şi prin mijloace de comunicare la distanţă, în timp real, precum şi prin corespondenţă electronică.
    (2) În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul ştiinţific adoptă rezoluţii prin votul majorităţii simple a membrilor. Rezoluţiile pot conţine decizii şi/sau recomandări cu privire la conţinutul ştiinţific pentru diferite teme de analiză/lucrări de referinţă/proiecte supuse dezbaterii.
    (3) Dezbaterile Consiliului ştiinţific au loc potrivit ordinii de zi comunicate membrilor săi.
    (4) Secretariatul Consiliului ştiinţific se asigură de către un reprezentant al Serviciului RUNOS.
    (5) Rezoluţiile Consiliului ştiinţific sunt aduse la cunoştinţa directorului general şi a Consiliului de coordonare.

    ART. 12
        Consiliul ştiinţific are următoarele atribuţii:
    a) asigură, la solicitare, îndrumare ştiinţifică şi metodologică pentru principalele proiecte şi programe la care Institutul este parte;
    b) avizează rapoartele complexe de analiză şi lucrări de referinţă elaborate la nivelul Institutului;
    c) avizează proiectele în care Institutul urmăreşte să participe;
    d) facilitează cooperarea şi colaborarea Institutului cu structuri cu care există o cooperare, cu alte instituţii academice şi de cercetare naţionale şi internaţionale.


    ART. 13
        În cadrul Consiliului ştiinţific funcţionează un Comitet de etică a cercetării, care avizează studiile în care Institutul participă.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Directorul General
    ART. 14
    (1) Conducerea Institutului este exercitată de către directorul general, numit prin ordin al ministrului sănătăţii, în condiţiile legii.
    (2) în exercitarea atribuţiilor sale, directorul general emite decizii.
    (3) Directorul general este ordonator terţiar de credite. Directorul general poate delega, prin decizie, exercitarea atribuţiei de ordonator terţiar de credite, cea de reprezentant legal, precum şi alte atribuţii, menţionate expres în decizia de delegare, directorilor şi medicilor şefi, precum şi altor persoane cu funcţii de conducere din cadrul Institutului, după caz. Prin actul de delegare se precizează limitele şi condiţiile delegării.
    (4) Directorul general reprezintă şi angajează Institutul în raporturile cu celelalte instituţii şi autorităţi publice, cu persoane juridice şi fizice din ţară sau din străinătate, în justiţie şi în raporturile cu celelalte organe jurisdicţionale.
    (5) Ministrul sănătăţii, pe perioada în care directorul general al Institutului, din motive întemeiate, nu îşi poate exercita atribuţiile, deleagă un director de centru naţional în vederea exercitării acestor atribuţii.

    ART. 15
        În subordinea nemijlocită a Directorului general funcţionează:
    a) Directorul general adjunct;
    b) Centrele naţionale;
    c) Centrele regionale de sănătate publică;
    d) Secretariatul Tehnic al Comisiei Naţionale pentru Produse Biocide;
    e) Direcţia juridică şi resurse umane;
    f) Compartimentul audit intern;
    g) Serviciul achiziţii publice;
    h) Compartimentul RSI;
    i) Compartimentul relaţii publice, comunicare şi secretariat;
    j) Cabinetul de medicina muncii.


    ART. 16
        Atribuţiile directorului general sunt următoarele:
    a) reprezintă şi angajează Institutul în raporturile cu celelalte instituţii şi autorităţi publice, cu persoane juridice şi fizice din ţară sau din străinătate, în justiţie şi în raporturile cu celelalte organe jurisdicţionale;
    b) răspunde, împreună cu directorul general adjunct, pentru modul de administrare a întregului patrimoniu, pentru integritatea acestuia, precum şi pentru modul de utilizare a mijloacelor financiare ale Institutului;
    c) angajează şi utilizează fondurile în condiţiile creditelor bugetare aprobate, pe baza bunei gestiuni financiare;
    d) numeşte persoane în funcţii de conducere, prin decizie, pe perioada interimatului, până la data ocupării posturilor prin concurs;
    e) aprobă regulamentul intern al Institutului;
    f) aprobă fişele de post pentru toţi angajaţii Institutului, stabilind atribuţiile, competenţele şi relaţiile la nivelul structurilor Institutului;
    g) selectează, angajează, promovează, premiază, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul Institutului, după caz, cu respectarea dispoziţiilor legale;
    h) aprobă comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor vacante, conform prevederilor legale;
    i) respectă atribuţiile prevăzute de legislaţia finanţelor publice pentru ordonatorii de credite;
    j) stabileşte şi dispune aplicarea de măsuri în vederea asigurării securităţii angajaţilor Institutului în timpul desfăşurării activităţilor specifice;
    k) stabileşte şi urmăreşte realizarea atribuţiilor de serviciu ale personalului angajat, la nivelul structurilor Institutului;
    l) stabileşte, prin decizie, arondarea teritorială a judeţelor la CRSP-uri, în funcţie de domeniile de competenţă ale acestora;
    m) asigură şi aprobă încadrarea salarială conform prevederilor legale;
    n) emite dispoziţii obligatorii pentru directorii centrelor naţionale şi medicii şef ai centrelor regionale şi le deleagă competenţe profesionale şi administrative;
    o) aprobă procedurile interne ale Institutului;
    p) asigură cadrul organizatoric şi funcţional necesar desfăşurării activităţii structurilor Institutului;
    q) aprobă planurile şi rapoartele de audit;
    r) aprobă cuantumurile tarifelor percepute pentru prestaţiile efectuate de Institut (determinări, examene, analize şi alte prestaţii);
    s) aprobă participarea Institutului în cadrul unor proiecte internaţionale, în cooperare cu instituţii sau organisme din alte ţări sau reţele profesionale internaţionale, în special din Uniunea Europeană;
    t) aprobă condiţiile specifice pentru ocuparea posturilor din cadrul Institutului;
    u) Îndeplineşte alte atribuţii date în competenţa sa de actele normative în vigoare sau stabilite de către conducerea Ministerului Sănătăţii.


    SECŢIUNEA a 5-a
    Directorul general adjunct
    ART. 17
        Conducerea activităţii financiar-contabile a Institutului este exercitată de către directorul general adjunct, numit prin ordin al ministrului sănătăţii, în condiţiile legii.

    ART. 18
        În subordinea directorului general adjunct se află:
    a) Serviciul financiar, buget şi investiţii;
    b) Serviciul contabilitate;
    c) Serviciul administrativ, tehnic şi mentenanţă.


    ART. 19
    (1) Atribuţiile generale ale directorului general adjunct sunt următoarele:
    a) asigură şi răspunde de buna organizare şi desfăşurare a activităţii financiare a Institutului, în conformitate cu dispoziţiile legale;
    b) organizează şi conduce contabilitatea în cadrul Institutului, în conformitate cu dispoziţiile legale, şi răspunde de efectuarea corectă şi la timp a înregistrărilor contabile;
    c) propune directorului general măsuri pentru continuarea activităţii în condiţii de echilibrare a bugetului, în urma analizei periodice a derulării exerciţiului bugetar şi a eficienţei cheltuielilor Institutului;
    d) ia măsuri pentru cuprinderea pe titlul de cheltuieli şi scoaterea din evidenţa contabilă a Institutului a debitelor analizate de Consiliul de coordonare, conform art. 6 alin. (4) lit.f) din H.G. nr. 932/2022 pentru organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Sănătate Publică şi pentru aprobarea înfiinţării unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, cu modificările ulterioare;
    e) asigură întocmirea la timp şi în conformitate cu dispoziţiile legale a balanţelor de verificare şi a bilanţurilor anuale şi trimestriale;
    f) asigură organizarea şi gestionarea în mod eficient a integrităţii întregului patrimoniu al Institutului în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu normele sau reglementările interne ale Institutului;
    g) organizează şi coordonează contabilitatea operaţiilor de capital, contabilitatea imobilizărilor, contabilitatea stocurilor, contabilitatea terţilor, contabilitatea trezoreriei, contabilitatea cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor, contabilitatea angajamentelor şi altor elemente patrimoniale, contabilitatea de gestiune în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    h) urmăreşte respectarea principiilor contabile şi ale evaluării patrimoniului;
    i) răspunde de stabilirea corectă a documentelor care se întocmesc în cadrul Institutului;
    j) răspunde de organizarea privind efectuarea inventarierii generale a patrimoniului la începutul activităţii, cel puţin o dată pe an, pe parcursul funcţionării sale, în orice situaţii prevăzute de lege şi de câte ori directorul general al Institutului o cere;
    k) organizează şi participă la întocmirea lucrărilor de închidere a exerciţiului financiar-contabil, la operaţiunile de inventariere a patrimoniului, urmărind modul de valorificare a rezultatelor inventarierii;
    l) verifică îndeplinirea la termen a obligaţiilor Institutului faţă de bugetul statului şi terţi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
    m) supervizează implementarea procedurilor de contabilitate cu ajutorul programului informaţional;
    n) supraveghează reconcilierea şi închiderea conturilor;
    o) efectuează analiza financiar-contabilă pe bază de bilanţ, pe care o prezintă în consiliul de coordonare;
    p) participă la susţinerea şi discutarea lucrărilor elaborate din cadrul serviciilor din subordine;
    q) reprezintă Institutul în cazurile încredinţate prin delegare;
    r) răspunde de eficienţa şi calitatea lucrărilor executate în cadrul serviciilor din subordine la termenele stabilite prin reglementări interne sau prin alte acte normative;
    s) verifică defalcarea pe trimestre a indicatorilor financiari aprobaţi în bugetul de venituri şi cheltuieli
    t) angajează Institutul prin semnătură, alături de directorul general, în toate operaţiunile patrimoniale, având obligaţia, în condiţiile legii, de a refuza pe acelea care contravin dispoziţiilor legale; u) răspunde de îndeplinirea atribuţiilor cu privire la exercitarea controlului financiar preventiv şi al asigurării integrităţii patrimoniului ce revin structurilor din subordine, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
    v) aprobă procedurile de scoatere din evidenţă şi casare a bunurilor de orice fel, în cazurile şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale;
    w) prin Serviciul administrativ, tehnic şi mentenanţă întocmeşte şi prezintă propuneri privind optimizarea măsurilor de bună gospodărire a resurselor materiale şi băneşti, de prevenire a formării de stocuri peste necesar, în scopul administrării cu eficienţă maximă a patrimoniului Institutului şi a sumelor încasate în baza contractelor de furnizare şi servicii;
    x) propune ordonatorului principal de credite proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli împreună cu serviciile din subordine;
    y) deleagă responsabilităţi financiar-contabile şi administrativ-tehnice structurilor regionale de sănătate publică, conform legii;
    z) prezintă Consiliului de coordonare, spre analiză, situaţia economico-financiară a Institutului.

    (2) Atribuţiile specifice ale directorului general adjunct în asigurarea managementului financiar al programelor naţionale de sănătătate publică, denumite în continuare PNSP, din domeniul de competenţă al Institutului sunt:
    a) aprobă estimarea şi fundamentarea anuală a necesarului de fonduri pentru implementarea PNSP la nivelul Institutului;
    b) coordonează estimarea şi fundamentarea anuală a necesarului de fonduri pentru unităţile de specialitate care implementează PNSP în colaborare cu personalul din subordine şi personalul responsabil desemnat pentru coordonarea PNSP;
    c) coordonează propunerile de repartizare a fondurilor alocate pe unităţile de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică în colaborare cu personalul din subordine şi personalul responsabil desemnat pentru coordonarea PNSP;
    d) participă la formularea de propuneri cu privire la strategia PNSP, de organizare şi desfăşurare a acestora, colaborare cu personalul din subordine şi personalul responsabil desemnat pentru coordonarea PNSP;
    e) participă la elaborarea procedurilor de finanţare ale PNSP în colaborare cu personalul din subordine şi personalul responsabil desemnat pentru coordonarea PNSP;
    f) monitorizează execuţia bugetară a PNSP;
    g) centralizează semestrial şi anual execuţia bugetară a PNSP cu personalul din subordine la nivelul Institutului şi o înaintează structurilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi ori de câte ori este nevoie pentru a asigura buna funcţionare la nivelul Institutului;
    h) coordonează centralizarea semestrială şi anuală a execuţiei bugetare, cu personalul din subordine, pe baza raportărilor efectuate de unităţile de specialitate care implementează PNSP;
    i) coordonează întocmirea şi avizarea situaţiilor centralizate privind cererile de finanţare lunară a PNSP şi transmiterea acestora structurii din cadrul Ministerului Sănătăţii cu atribuţii în domeniul PNSP;
    j) participă la formularea propunerilor cu privire la suplimentarea/redistribuirea fondurilor alocate programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, cu personalul responsabil desemnat pentru coordonarea PNSP;
    k) participă la întocmirea rapoartelor de informare ale structurii din cadrul Ministerului Sănătăţii cu atribuţii în domeniul PNSP asupra problemelor şi disfuncţionalităţilor întâmpinate în implementarea programelor naţionale de sănătate şi formulează propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a acestora, în colaborare cu personalul din subordine şi personalul responsabil desemnat pentru coordonarea PNSP;


    SECŢIUNEA a 6-a
    Atribuţiile generale ale directorilor şi ale celorlalţi conducători ai structurilor din organigrama Institutului
    ART. 20
    Atribuţiile directorilor şi ale celorlalţi conducători ai structurilor din organigrama Institutului sunt următoarele:
    a) organizează, coordonează, îndrumă şi răspund de activitatea structurilor pe care le conduc şi asigură buna colaborare cu alte structuri din Institut;
    b) coordonează şi răspund de realizarea activităţilor care le sunt delegate;
    c) întocmesc şi actualizează, atunci când este cazul, fişele de post pentru personalul aflat în directa subordine şi le transmit pentru păstrare la dosarul profesional;
    d) asigură informarea personalului din subordine referitor la aspectele de interes;
    e) asigură respectarea şi implementarea prevederilor Codului controlului intern managerial al entităţilor publice în domeniul de activitate;
    f) repartizează lucrările personalului din subordine, direct sau, după caz, prin intermediul şefilor şi coordonatorilor de structuri direct subordonaţi, stabilesc modul de soluţionare a acestora, prioritatea lor şi, după caz, termenele în care trebuie rezolvate;
    g) verifică şi avizează sau, după caz, aprobă lucrările întocmite în cadrul structurii pe care o coordonează;
    h) susţin, alături de personalul din subordine, lucrările elaborate de acestea în faţa conducerii;
    i) avizează foaia de prezenţă lunară pentru personalul din subordine;
    j) asigură respectarea de către salariaţii din subordine a normelor de disciplină, ordine şi etică;
    k) aprobă programarea concediilor de odihnă pentru salariaţii din subordine, cererile de efectuare a concediilor, cererile de reprogramare a efectuării concediilor de odihnă şi motivează cererile de rechemare din concediul de odihnă;
    l) duc la îndeplinire sarcinile încredinţate de conducerea institutului şi răspund pentru îndeplinirea acestora;
    m) realizează efectiv lucrările pe care le consideră ca fiind de o complexitate şi importanţă deosebită;
    n) evaluează, în mod obiectiv şi în condiţiile legii, activitatea profesională a personalului din subordine, pe baza criteriilor de performanţă stabilite pentru îndeplinirea obiectivelor specifice domeniului de activitate pe care îl coordonează;
    o) formulează propuneri referitoare la îmbunătăţirea activităţii structurilor pe care le coordonează, precum şi cu privire la asigurarea resurselor materiale, umane şi financiare necesare funcţionării structurii;
    p) asigură respectarea de către salariaţii din subordine a procesului de inventariere şi arhivare a lucrărilor prevăzute în Nomenclatorul arhivistic al Institutului, precum şi de predare a acestora la arhiva acestuia;
    q) numesc câte un responsabil pe fiecare cameră cu inventarul bunurilor mobile, conform procedurilor de la nivelul Institutului;
    r) participă la şedinţele organizate de conducerea Institutului sau de conducătorul structurii superioare;
    s) asigură reprezentarea Institutului, pe bază de delegaţie aprobată de directorul general, la evenimente organizate pe plan intern şi extern, în domeniul de activitate pe care îl coordonează;
    t) îndeplinesc orice alte atribuţii legate de specificul lor de activitate, stabilite de conducerea Institutului.


    SECŢIUNEA a 7-a
    Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile
    ART. 21
        Conducerea CNSCBT este asigurată de un director.

    ART. 22
        În subordinea directorului CNSCBT se află:
    a) Secţia supraveghere şi control boli transmisibile, condusă de către un medic şef secţie, cu următoarele compartimente:
    a.1) Compartimentul supraveghere şi control boli prevenibile prin vaccinare;
    a.2) Compartimentul supraveghere boli transmise prin apă, aliment şi zoonoze;
    a.3) Compartimentul supraveghere infecţii transmise prin sânge, IAAM, ITS, HIV, TB şi alte boli prioritare;

    b) Secţia planificare, monitorizare şi comunicarea riscului în bolile transmisibile, condusă de către un medic şef secţie, cu următoarele compartimente:
    b.1) Compartimentul de planificare şi monitorizare a strategiilor în domeniul bolilor transmisibile;
    b.2) Compartimentul de comunicarea riscului în boli transmisibile.



    ART. 23
        CNSCBT asigură coordonarea profesională specifică a Institutului, a reţelei naţionale de supraveghere epidemiologică şi control al bolilor transmisibile, exercitând următoarele atribuţii generale:
    a) asigură funcţia de coordonare tehnică profesională a structurilor de specialitate de la nivelul CRSP şi asigură suportul tehnic profesional structurilor de specialitate din direcţiile de sănătate publică;
    b) coordonează metodologic reţeaua naţională de supraveghere şi control al bolilor transmisibile;
    c) primeşte/transmite şi analizează informaţii privind evenimentele epidemiologice de boală transmisibilă de importanţă naţională şi/sau internaţională, asigurând continuitatea activităţii 24 de ore din 24, 7 zile din 7;
    d) verifică informaţii legate de evenimente naţionale şi internaţionale din domeniul bolilor transmisibile, semnalate de surse oficiale din domeniul sănătăţii şi de alte surse;
    e) realizează analiza de risc pentru evenimentele de boală transmisibilă de importanţă naţională şi/sau internaţională;
    f) asigură gestionarea de informaţii în cadrul sistemului de raportare a bolilor transmisibile şi asigură transmiterea acestora către platforma TESSy (The European Surveillance System) a Comisiei Europene, gestionată de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, denumit în continuare ECDC;
    g) colaborează cu organizaţii naţionale şi internaţionale în probleme de supraveghere a bolilor transmisibile, asigurând funcţia de structură competentă naţională pentru ECDC pentru domeniile de supraveghere, evaluare de risc, detectare de ameninţări şi training;
    h) administrează, asigură mentenanţa şi dezvoltă Registrul unic de boli transmisibile, denumit în continuare RUBT, şi Registrul electronic naţional de vaccinări, denumit în continuare RENV;
    i) elaborează, organizează şi derulează programe, cursuri de formare, cursuri de perfecţionare profesională şi instruiri în domeniul vaccinologiei pentru furnizorii de servicii medicale de vaccinare, al supravegherii bolilor transmisibile, al gestionării RENV şi altor registre specifice, pe niveluri de competenţă, precum şi examene/evaluări aferente acestora;
    j) organizează instruiri pentru personalul din direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în domeniul supravegherii bolilor transmisibile şi al alertei precoce;
    k) elaborează, actualizează şi implementează metodologii de supraveghere a bolilor transmisibile şi ghiduri metodologice în domeniile de competenţă;
    l) participă, alături de Compartimentul RSI, la elaborarea şi implementarea planurilor de acţiune pentru situaţii de urgenţă, în domeniul de competenţă;
    m) colaborează cu diverse laboratoare, instituţii naţionale şi internaţionale pentru diagnosticul de laborator al bolilor transmisibile, precum şi pentru derularea în comun de proiecte de cercetare şi studii epidemiologice în domeniul bolilor transmisibile;
    n) desfăşoară studii epidemiologice în domeniul bolilor transmisibile prioritare;
    o) coordonează activităţile de control al focarelor de boala transmisibilă şi al epidemiilor, în situaţii epidemiologice de interes naţional şi internaţional;
    p) asigură transmiterea informaţiilor rezultate din analiza datelor colectate de la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti către Ministerul Sănătăţii, precum şi către furnizorii acestor date;
    q) asigură coordonarea metodologică a sistemului de alertă precoce şi răspuns rapid în domeniul bolilor transmisibile în colaborare cu secţiile/compartimentele de epidemiologie din CRSP şi serviciile de epidemiologie din direcţiile de sănătate publicăjudeţene şi a municipiului Bucureşti;
    r) participă la elaborarea de acte normative şi alte reglementări legale din domeniul de activitate;
    s) elaborează şi propune Ministerului Sănătăţii strategii şi planuri de acţiune în domeniul bolilor transmisibile;
    t) elaborează cadrul de monitorizare şi evaluare, indicatorii şi ţintele strategiilor în domeniul bolilor transmisibile;
    u) coordonează implementarea strategiilor în domeniul bolilor transmisibile la nivel naţional;
    v) asigură monitorizarea şi evaluarea strategiilor sectoriale în domeniul bolilor transmisibile la nivel naţional;
    w) asigură integrarea supravegherii şi controlului tuberculozei în supravegherea şi controlul bolilor transmisibile;
    x) colaborează şi primeşte raportările Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" privind implementarea subprogramului de control al tuberculozei la nivel judeţean şi naţional;
    y) propune modificările legislative necesare pentru supravegherea şi controlul bolilor transmisibile la nivel naţional, precum şi pentru implementarea strategiilor în domeniul bolilor transmisibile;
    z) asigură activitatea de comunicare a riscului în domeniul bolilor transmisibile la nivel naţional;
    aa) analizează evoluţia bolilor transmisibile şi elaborează rapoarte anuale;
    bb) pe perioada implementării grantului pentru proiectul "Abordarea disfuncţionalităţilor sistemului de sănătate în îngrijirea tuberculozei în România" (GFT grant), asigură implementarea şi monitorizarea activităţilor alocate Institutului din grant;
    cc) menţine legătura operativă cu colectivul de implementare a GFT grant din Ministerul Sănătăţii;
    dd) gestionează accesul controlat în RUBT al DSP, prin cod de utilizator şi parolă.


    ART. 24
        Atribuţiile directorului CNSCBT sunt următoarele:
    a) conduce şi organizează activitatea CNSCBT;
    b) supervizează şi evaluează activitatea personalului CNSCBT;
    c) decide referitor la activitatea desfăşurată de personal;
    d) informează directorul general al Institutului cu privire la activitatea desfăşurată;
    e) stabileşte priorităţile în domeniul supravegherii şi controlului bolilor transmisibile pentru a fi implementate la nivelul laboratoarelor de epidemiologie ale Institutului (Laboratorul Naţional de Sănătate Publică, laboratoarele de epidemiologie din cadrul CRSP), precum şi la nivelul altor laboratoarele care participă la programele naţionale de supraveghere a bolilor transmisibile;
    f) asigură colaborarea cu alte structuri din cadrul Institutului, inclusiv cu secţiile de epidemiologie din CRSP, în domeniul specific;
    g) coordonează, îndrumă şi evaluează activitatea secţiilor/compartimentelor corespondente din CRSP, în domeniile de responsabilitate;
    h) avizează scoaterea la concurs a posturilor pentru domeniul specific;
    i) întocmesc fişele de post ale personalului din subordine şi le avizează pe cele din secţiile/compartimentele de epidemiologie din CRSP;
    j) asigură relaţiile interinstituţionale (reţele internaţionale de specialitate, proiecte de cercetare);
    k) reprezintă CNSCBT la nivel naţional şi internaţional şi/sau deleagă reprezentanţi din cadrul CNSCBT şi CRSP, în domeniul de competenţă.


    SECŢIUNEA a 8-a
    Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar
    ART. 25
        Conducerea CNMRMC este asigurată de un director.

    ART. 26
        În subordinea directorului CNMRMC se află:
    a) Secţia igiena mediului, condusă de către un medic şef secţie, cu următoarele compartimente:
    a1) Compartiment igiena mediului;
    a2) Compartiment supravegherea gestionării deşeurilor rezultate din activitatea medicală;

    b) Secţia igiena alimentului, copiilor şi tinerilor, condusă de către un medic şef secţie, cu următoarele compartimente:
    b1) Compartiment igiena alimentului;
    b2) Compartiment igiena copiilor şi tinerilor;

    c) Secţia sănătate ocupaţională şi informare toxicologică, condusă de către un medic şef secţie, cu următoarele compartimente:
    c1) Compartiment informare toxicologică;
    c2) Compartiment sănătate ocupaţională.



    ART. 27
        CNMRMC asigură coordonarea profesională specifică pe plan naţional, exercitând următoarele atribuţii generale:
    a) asigură funcţia de coordonare tehnică profesională a structurilor de specialitate de la nivelul CRSP, coordonează metodologic compartimentele de evaluare a factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă din cadrul direcţiilor de sănătate publicăjudeţene şi a municipiului Bucureşti şi asigură suportul tehnic profesional structurilor de specialitate din direcţiile de sănătate publică;
    b) identifică priorităţile de monitorizare a sănătăţii în relaţie cu mediul;
    c) coordonează şi participă la elaborarea metodologiilor de monitorizare şi supraveghere a sănătăţii în relaţie cu mediul de viaţă şi muncă;
    d) elaborează şi implementează metodologii noi de supraveghere a sănătăţii populaţiei în relaţie cu factorii din mediul de viaţă şi muncă şi ghiduri metodologice în domeniile de competenţă;
    e) participă la elaborarea strategiilor privitoare la prevenirea îmbolnăvirilor, supravegherea şi controlul bolilor asociate determinanţilor din mediu;
    f) coordonează programe de studii şi cercetări în vederea evaluării sănătăţii în relaţie cu mediul;
    g) propune obiectivele şi activităţile programelor naţionale din domeniile de intervenţie: igiena mediului, igiena alimentului, igiena radiaţiilor ionizante, sănătate ocupaţionala şi medicina muncii; igiena colectivităţilor de copii şi tineri, în urma colaborării cu structurile de specialitate de la nivelul CRSP şi cu Laboratorul Naţional de Sănătate Publică;
    h) realizează Raportul anual privind starea de sănătate a populaţiei în relaţie cu factorii de mediu;
    i) analizează şi diseminează rezultatele şi cunoştinţele referitoare la determinanţii sănătăţii în relaţie cu mediul şi propune recomandări pentru intervenţii specifice;
    j) efectuează, oferă asistenţă tehnică şi realizează servicii de sănătate publică la solicitarea unor persoane fizice sau juridice;
    k) participă la elaborarea de proiecte de acte normative în domeniile de competenţă;
    l) coordonează participarea la programe internaţionale şi stabileşte parteneriate cu instituţii cu preocupări similare din alte ţări în vederea efectuării de studii şi cercetări comparative şi a schimbului de experienţă şi informaţii;
    m) propune şi, după caz, asigură reprezentarea domeniului de activitate în relaţie cu partenerii instituţionali naţionali şi internaţionali;
    n) participă la sistemul de răspuns rapid pentru domeniile chimic şi radiologic;
    o) asigură administrarea Registrului naţional de informare toxicologică şi a Registrului naţional al riscurilor pentru sănătate în relaţia cu factorii de mediu, precum şi a altor registre naţionale şi baze de date din domeniul de competenţă ;
    p) organizează programe de educaţie medicală continuă şi instruiri de specialitate în domeniile de competenţă;
    q) participă, alături de Compartimentul RSI, la elaborarea şi implementarea planurilor de acţiune pentru situaţii de urgenţă, în domeniul de competenţă;
    r) integrează rezultatele activităţii de supraveghere a acordării asistenţei medicale profilactice în colectivităţile de copii şi tineri şi a activităţii de monitorizarea medicală a dezvoltării fizice, psihomotorii şi a stării de sănătate a copiilor din colectivităţi;
    s) realizează baza de date privind bolile profesionale la nivel naţional, denumită "Registrul operativ naţional informatizat al bolilor profesionale";


    ART. 28
        Atribuţiile directorului CNMRMC sunt următoarele:
    a) conduce şi organizează activitatea CNMRMC;
    b) coordonează, îndrumă şi evaluează activitatea secţiilor corespondente din centrele regionale de sănătate publică în domeniile de responsabilitate;
    c) ia decizii referitoare la activitatea desfăşurată de personal;
    d) informează directorul general al Institutului cu privire la activitatea desfăşurată;
    e) asigură colaborarea cu alte structuri din cadrul Institutului;
    f) reprezintă Institutul în relaţiile interinstituţionale (reţele internaţionale de specialitate, proiecte de cercetare), din domeniul de competenţă, cu aprobarea directorului general;
    g) reprezintă CNMRMC la nivel naţional şi internaţional şi/sau deleagă reprezentanţi din cadrul CNMRMC şi CRSP;
    h) avizează scoaterea la concurs a posturilor pentru domeniul specific;
    i) întocmesc fişele de post ale personalului din subordine şi le avizează pe cele din secţiile Sănătatea în relaţia cu mediul;
    j) coordonează metodologic şi îndrumă activitatea direcţiilor de sănătate publică;
    k) ia notă de evenimentele raportate şi asigură sprijinul metodologic şi profesional pentru centrele regionale de sănătate publică şi direcţiile de sănătate publică;
    l) participă la elaborarea de norme/reglementări în domeniul de responsabilitate.


    SECŢIUNEA a 9-a
    Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Netransmisibile
    ART. 29
        Conducerea CNSBN este asigurată de un director.

    ART. 30
        În subordinea directorului CNSBN se află:
    a) Secţia de prevenire a bolilor netransmisibile, condusă de către un medic şef secţie;
    b) Secţia promovarea sănătăţii, condusă de către un medic şef secţie.


    ART. 31
        CNSBN asigură coordonarea profesională specifică a Institutului, a reţelei naţionale de promovare şi evaluare a sănătăţii, exercitând următoarele atribuţii generale:
    a) asigură funcţia de coordonare tehnică profesională a structurilor de specialitate de la nivelul CNSBN, CRSP şi asigură suportul tehnic profesional structurilor de specialitate din direcţiile de sănătate publică;
    b) coordonează metodologic, pe baza programelor naţionale specifice, activităţile desfăşurate în domeniul de evaluare şi promovare a sănătăţii;
    c) propune obiectivele şi activităţile programelor din domeniul specific;
    d) propune şi realizează anchete şi studii specifice în vederea îndeplinirii misiunii de supraveghere şi evaluare a stării de sănătate a populaţiei;
    e) propune Calendarul activităţilor de promovare a sănătăţii şi coordonează elaborarea materialelor-suport cu privire la teme din domeniul de competenţă, cu avizul Ministerului Sănătăţii;
    f) integrează rezultatele supravegherilor specifice şi monitorizării sănătăţii publice şi realizează Raportul anual privind starea de sănătate a populaţiei;
    g) realizează periodic studii de evaluare a nevoilor de sănătate a grupurilor vulnerabile de populaţie şi realizează Raportul - Evaluare de nevoi şi comportamente la risc pentru sănătate în populaţia vulnerabilă;
    h) dezvoltă şi actualizează profilul stării de sănătate la nivelul judeţului;
    i) dezvoltă şi administrează registre electronice privind rezultatele intervenţiilor preventive şi screeningurilor;
    j) elaborează şi implementează metodologii şi ghiduri metodologice în domeniile de competenţă;
    k) participă la studii şi cercetări naţionale şi internaţionale, la acţiunile comune ale Uniunii Europene şi OMS în domeniul specific;
    l) participă la elaborarea de acte normative şi alte reglementări legale din domeniul de activitate;
    m) elaborează şi derulează programe de perfecţionare profesională în domeniul de promovare şi evaluare a stării de sănătate;
    n) organizează programe, cursuri de perfecţionare şi instruiri în domeniul sănătăţii publice;
    o) asigură reprezentarea domeniului de activitate în relaţie cu partenerii instituţionali naţionali şi internaţionali;
    p) asigură diseminarea cunoştinţelor ştiinţifice bazate pe dovezi prin elaborarea şi publicarea de materiale informative şi educaţionale;
    q) verifică şi validează informaţiile şi indicatorii stării de sănătate din sfera de activitate solicitaţi de Comisia Europeană şi alte foruri internaţionale în domenii precum: boli netransmisibile, alcool, activitate fizică;
    r) colaborează cu organizaţii naţionale şi internaţionale în probleme specifice de sănătate publică şi de promovare a sănătăţii;
    s) propune experţii desemnaţi cu pregătirea şi participarea la grupurile specifice de lucru de la nivelul UE şi OMS;
    t) efectuează expertize şi evaluări, oferă asistenţă tehnică şi realizează servicii de sănătate publică la solicitarea unor persoane fizice sau juridice în domeniul specific;
    u) organizează şi participă la evenimente ştiinţifice de specialitate pe domeniul de competenţă;
    v) organizează şi participă la activităţi de promovare a sănătăţii.


    ART. 32
        Atribuţiile directorului CNSBN sunt următoarele:
    a) conduce şi organizează activitatea CNSBN;
    b) coordonează metodologic activitatea secţiilor/compartimentelor corespondente din centrele regionale de sănătate publică în domeniile de responsabilitate;
    c) supervizează şi evaluează activitatea personalului CNSBN;
    d) informează directorul general al Institutului cu privire la activitatea desfăşurată;
    e) asigură colaborarea cu alte structuri din cadrul Institutului, în domeniul specific;
    f) asigură relaţiile interinstituţionale (reţele internaţionale de specialitate, proiecte de cercetare);
    g) reprezintă Institutul la nivel naţional şi internaţional şi/sau deleagă reprezentanţi din cadrul CNSBN sau CRSP, cu acordul directorului general;
    h) avizează scoaterea la concurs a posturilor pentru domeniul specific;
    i) întocmeşte fişele de post ale personalului din subordine şi le avizează pe cele din compartimentele de supravegherea bolilor netransmisibile şi promovarea sănătăţii.


    SECŢIUNEA a 10-a
    Centrul Naţional de Statistică în Sănătate Publică
    ART. 33
        CNSSP asigură managementul sistemului de statistică din serviciile de statistică şi informatică în sănătate publică din cadrul direcţiilor de sănătate publică şi compartimentelor/serviciilor de statistică din unităţile medicale.

    ART. 34
        Conducerea CNSSP este asigurată de un director.

    ART. 35
    (1) n subordinea directorului CNSSP se află:
    a) Serviciul statistică în sănătate publică;
    b) Serviciul sisteme informaţionale şi baze de date;

    (2) Serviciul statistică în sănătate publică este condus de un şef serviciu şi are următoarele atribuţii:
    a) organizarea, coordonarea, îndrumarea şi verificarea tehnică şi metodologică, pe întregul teritoriu al ţării, a statisticii în domeniul sănătăţii;
    b) organizarea sistemului de raportare şi administrarea bazei naţionale de date privind statisticile de sănătate;
    c) participarea la elaborarea sintezei stării de sănătate a populaţiei în baza datelor centralizate şi analizei acestora;
    d) elaborarea şi stabilirea metodologiei de culegere, înregistrare şi prelucrare a datelor statistice din sănătatea publică;
    e) asigurarea sistemului informaţional integrat pentru managementul sănătăţii publice;
    f) efectuarea de analize, studii şi anchete medicale privind starea de sănătate a populaţiei;
    g) comunicarea şi transmiterea datelor statistice din domeniul sănătăţii către organizaţiile internaţionale (OMS, Eurostat, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) sau cele faţă de care are angajamente conform legii, la cererea acestora;
    h) îndeplinirea altor atribuţii din domeniul său de activitate, rezultate din actele normative în vigoare sau dispuse de conducerea Ministerului Sănătăţii;
    i) participarea la actualizarea, întreţinerea şi introducerea de clasificaţii, standarde şi codificări în sănătatea publică;
    j) colectarea, analizarea şi diseminarea datelor privind starea de sănătate a populaţiei şi alte aspecte de sănătate publică;
    k) colectarea, elaborarea şi difuzarea indicatorilor de evaluare a stării de sănătate şi a eficienţei reţelei sanitare;
    l) elaborarea materialelor de sinteză şi periodice privind demografia, morbiditatea şi mortalitatea, statistica şi economia sanitară, pentru unităţile sanitare şi personalul de specialitate interesat;
    m) organizarea de cursuri de pregătire în domeniul statisticii medicale;

    (3) Serviciul sisteme informaţionale şi baze de date este condus de un şef serviciu şi are următoarele atribuţii:
    a) administrarea şi actualizarea bazei de date a CNSSP privind statisticile de sănătate publică;
    b) efectuarea operaţiunilor de introducere, validare şi prelucrare al datelor statistice utilizând produse software specifice, în vederea raportării cererilor de date;
    c) actualizarea şi întreţinerea site-ului Institutului şi al CNSSP;
    d) asigurarea suportului tehnic pentru sistemul din camera securizată ECHA;
    e) asigurarea consultanţei de specialitate pentru achiziţia de echipamente hardware şi software în cadrul Institutului;


    ART. 36
        Atribuţiile directorului CNSSP sunt următoarele:
    a) conduce şi organizează activitatea CNSSP;
    b) supervizează şi evaluează activitatea personalului CNSSP;
    c) ia decizii referitoare la activitatea desfăşurată de personalul din subordine;
    d) informează directorul general al Institutului cu privire la activitatea desfăşurată;
    e) asigură colaborarea, în domeniul specific, cu alte structuri din cadrul Institutului, inclusiv centrele regionale de sănătate publică, precum şi cu structurile de profil din direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Sănătăţii şi alte servicii statistice ale ministerelor;
    f) asigură relaţiile interinstituţionale lege specifice (reţele internaţionale de specialitate, proiecte de cercetare);
    g) reprezintă Institutul la nivel naţional şi internaţional şi/sau deleagă reprezentanţi din cadrul CNSSP, cu acordul directorului general;
    h) coordonează şi îndrumă activitatea direcţiilor de sănătate publică în domeniile de responsabilitate;
    i) participă la elaborarea de norme/reglementări în domeniul de responsabilitate;
    j) participă la lucrări de analiză şi sinteză solicitate de către Ministerul Sănătăţii;
    k) se deplasează sau deleagă personal în teritoriu, în cadrul atribuţiilor sau la solicitarea direcţiilor de sănătate publică, pentru a acorda sprijin metodologic acestora;
    l) coordonează colective de lucru pentru intervenţie operaţională în domeniul statisticii şi informaticii;
    m) participă la conferinţe şi congrese cu lucrări de specialitate;
    n) răspunde la solicitările conducerii Institutului, în domeniul specific;
    o) răspunde de îndeplinirea la termen a lucrărilor şi sarcinilor încredinţate, de calitatea lucrărilor, acţiunilor şi prestaţiilor efectuate;
    p) avizează scoaterea la concurs a posturilor pentru domeniul specific;
    q) întocmesc fişele de post ale personalului din subordine.


    ART. 37
        Pe domeniul de activitate specific, CNSSP colaborează în mod direct cu Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Statistică, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Institutul Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

    SECŢIUNEA a 11-a
    Laboratorul Naţional de Sănătate Publică
    ART. 38
        Conducerea LNSP este asigurată de către un director.

    ART. 39
        În subordinea nemijlocită a directorului LNSP se află:
    a) Laboratorul diagnostic seroepidemiologic, denumit în continuare LDSE;
    b) Laboratorul naţional de referinţă pentru supravegherea calităţii apei, denumit în continuare LNRSCA;
    c) Laboratorul chimia şi microbiologia mediului şi alimentului, denumit în continuare LCMMA;
    d) Laboratorul igiena radiaţiilor, denumit în continuare LIR;
    e) Laboratorul medicina muncii, denumit în continuare LMM.


    ART. 40
        LNSP asigură activităţile de laborator, exercitând următoarele atribuţii generale:
    a) colaborează permanent cu celelalte centre naţionale din cadrul Institutului şi cu structurile din cadrul CRSP pe domeniul de activitate;
    b) implementează acţiunile de supraveghere a bolilor transmisibile prioritare şi de monitorizare a sănătăţii în relaţie cu mediul de viaţă şi de muncă conform priorităţilor identificate de către CNSCBT şi CNMRMC, care oferă suport tehnic şi metodologic în domeniul supravegherii;
    c) colaborează cu laboratoarele de la nivel naţional, cu laboratoarele de referinţă din statele membre ale Uniunii Europene, precum şi cu alte organizaţii de profil din Uniunea Europeană şi din ţări terţe, în domeniile de supraveghere a bolilor transmisibile prioritare şi de monitorizare a sănătăţii în relaţie cu mediul de viaţă şi de muncă;
    d) asigură funcţia de coordonare tehnică, profesională, a structurilor de specialitate de la nivelul laboratoarelor din cadrul CRSP;
    e) prin laboratoarele sale cu rol de laboratoare naţionale de referinţă, coordonează profesional activităţile laboratoarelor direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti;
    f) stabileşte criteriile de performanţă şi identifică priorităţile de dezvoltare pentru laboratoarele institutului;
    g) coordonează participarea laboratoarelor Institutului şi participă la testele de intercomparare;
    h) organizează instruiri pentru personalul din laboratoarele Institutului şi participă la instruirile de interes naţional;
    i) asimilează, elaborează şi/sau validează metode de analiză în domeniile de competenţă şi elaborează proceduri specifice;
    j) participă, la solicitarea Ministerului Sănătăţii şi a altor autorităţi centrale la elaborarea unor proiecte de acte normative, în domeniul de competenţă şi transmite puncte de vedere referitoare la proiectele de Directive Europene care trebuie transpuse în legislaţia românească;
    k) participă la identificarea priorităţilor şi la elaborarea metodologiilor de supraveghere a bolilor transmisibile prioritare şi a metodologiilor de monitorizare a sănătăţii în relaţie cu mediul de viaţă şi de muncă;
    l) participă la elaborarea strategiilor şi planurilor de acţiune privind prevenirea şi controlul bolilor transmisibile şi a strategiilor privind prevenirea îmbolnăvirilor provocate de determinanţii din mediul de viaţă şi muncă;
    m) participă la programe de studii şi cercetări pentru prevenirea şi controlul bolilor transmisibile şi pentru evaluarea stării de sănătate în relaţie cu mediul;
    n) colaborează cu organizaţii naţionale şi internaţionale, în domeniul de competenţă;
    o) participă şi/sau coordonează participarea laboratoarelor Institutului, în cadrul unor proiecte din domenii de specialitate sau conexe, în colaborare cu institute de cercetare, cu universităţi sau cu organisme şi autorităţi de reglementare, pe plan naţional sau internaţional, cu respectarea legislaţiei în vigoare;
    p) pune în aplicare reglementările specifice prevăzute în acte normative aplicabile pentru prevenirea şi controlul bolilor transmisibile şi pentru evaluarea stării de sănătate în relaţie cu mediul;
    q) asigură suportul tehnic profesional structurilor de specialitate din Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene şi a Municipiului Bucureşti;
    r) participă la activităţile de control al focarelor de boală transmisibilă şi al epidemiilor, în situaţii epidemiologice de interes naţional şi internaţional;
    s) participă, în domeniul de competenţă, la evaluarea dosarelor de produse în vederea avizării;
    t) efectuează testări specifice de laborator în domeniile: supravegherea bolilor transmisibile şi a supravegherii sănătăţii în relaţie cu mediul de viaţă şi de muncă, în conformitate cu metodologiile specifice;
    u) efectuează testări contra cost pentru supravegherea bolilor transmisibile şi a supravegherii sănătăţii în relaţie cu mediul de viaţă şi de muncă, la solicitarea unor persoane fizice sau juridice; v) efectuează expertize, oferă asistenţă tehnică şi realizează servicii de sănătate publică la solicitarea unor persoane fizice sau juridice;
    w) participă la analiza şi interpretarea rezultatelor referitoare la determinanţii sănătăţii şi propune recomandări pentru intervenţii specifice;
    x) asigură transmiterea informaţiilor rezultate din analize la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene şi a Municipiului Bucureşti şi către CNSCBT;
    y) participă la efectuarea de studii şi referate de evaluare a impactului asupra stării de sănătate a populaţiei în relaţie cu mediul de viaţă şi de muncă, conform prevederilor legale;
    z) participă la realizarea Raportului anual de activitate al Institutului privind starea de sănătate a populaţiei;
    aa) participă la sistemul de alertă şi răspuns rapid pentru domeniile microbiologic, chimic şi radiologic în situaţiile de urgenţă.


    ART. 41
        Atribuţiile directorului LNSP sunt următoarele:
    a) conduce şi organizează activitatea LNSP, aflându-se în subordinea nemijlocită a directorului general al Institutului;
    b) supervizează şi evaluează activitatea personalului LNSP;
    c) decide cu privire la activitatea desfăşurată de către personalul din cadrul LNSP;
    d) informează directorul general cu privire la activitatea desfăşurată în cadrul LNSP;
    e) asigură colaborarea dintre LNSP şi alte structuri din cadrul Institutului;
    f) coordonează tehnic, îndrumă şi evaluează activitatea laboratoarelor corespondente din CRSP în domeniile de responsabilitate;
    g) avizează scoaterea la concurs a posturilor pentru domeniul specific;
    h) întocmesc fişele de post ale personalului din subordine şi le avizează pe cele din laboratoarele CRSP;
    i) asigură relaţiile interinstituţionale (reţele internaţionale de specialitate, proiecte de cercetare);
    j) reprezintă LNSP la nivel naţional şi la nivel internaţional şi/sau deleagă reprezentanţi din cadrul LNSP;
    k) este sprijinit în activitate de doi şefi de laborator care coordonează metodologic activităţile de laborator din domeniul supravegherii bolilor transmisibile prioritare şi domeniul monitorizării sănătăţii în relaţie cu mediul de viaţă şi de muncă.
    l) avizează scoaterea la concurs a posturilor pentru domeniul specific.


    SECŢIUNEA a 12-a
    Centrele regionale de sănătate publică
    ART. 42
        CRSP-urile sunt structuri teritoriale fără personalitate juridică ce asigură coordonarea profesională la nivel regional a Institutului.

    ART. 43
        Conducerea CRSP-urilor este asigurată de un medic şef de centru.

    ART. 44
        În cadrul CRSP funcţionează:
    a) Secţia epidemiologia bolilor transmisibile, Secţia sănătatea în relaţie cu mediul şi Compartimentul supravegherea bolilor netransmisibile şi promovarea sănătăţii, la CRSPCJ, CRSPIS şi CRSPTM;
    b) Secţia sănătatea în relaţie cu mediul, Compartimentul supravegherea bolilor netransmisibile şi promovarea sănătăţii şi Secţia externă Sibiu, la CRSPMS;
    c) Secţia de sănătate publică, la CRSPC şi CRSPGL, cu următoarele compartimente:
    c1) Compartimentul epidemiologia bolilor transmisibile;
    c2) Compartimentul sănătatea în relaţia cu mediul;
    c3) Compartimentul supravegherea bolilor netransmisibile şi promovarea sănătăţii.

    d1) Serviciul economic şi administrativ, la CRSPCJ, CRSPIS, CRSPTM şi CRSPMS, care se subordonează din punct de vedere administrativ medicului şef de centru al CRSP şi din punctul de vedere al activităţii de specialitate directorului general adjunct şi structurilor de specialitate din cadrul Institutului;
    d2) Compartimentul economic şi administrativ, la CRSPC şi CRSPGL care se subordonează din punct de vedere administrativ medicului şef de centru al CRSP şi din punctul de vedere al activităţii de specialitate directorului general adjunct şi structurilor de specialitate din cadrul Institutului.

    ART. 45
    (1) Atribuţiile CRSP-urilor sunt următoarele:
    a) asigură coordonarea profesională la nivel regional a Institutului;
    b) efectuează expertize, oferă asistenţă tehnică şi realizează servicii de sănătate publică, la solicitarea unor persoane fizice sau juridice în domeniile de competenţă;
    c) duc la îndeplinire dispoziţiile directorilor centrelor naţionale în funcţie de domeniul de specialitate al secţiilor/compartimentelor componente;
    d) intervin operativ în teren, prin structurile lor de specialitate.

    (2) Atribuţiile Secţiilor de epidemiologie a bolilor transmisibile sunt următoarele:
    a) coordonează supravegherea bolilor transmisibile prevăzute în reglementările legale în vigoare prin culegerea, validarea, analiza, interpretarea şi raportarea datelor epidemiologice, la nivel regional;
    b) implementează metodologiile naţionale de supraveghere şi control al bolilor transmisibile la nivel regional şi raportează la CNSCBT datele solicitate;
    c) evaluează tendinţele bolilor transmisibile, la nivel regional;
    d) gestionează baza de date din registrele specifice;
    e) coordonează activităţile de control al focarelor de boală transmisibilă şi al epidemiilor, în situaţii epidemiologice de interes regional;
    f) asigură transmiterea informaţiilor rezultate din analiza datelor colectate de la nivelul judeţelor către furnizorii acestor date;
    g) asigură coordonarea metodologică a sistemului de alertă precoce şi răspuns rapid la nivel regional;
    h) organizează instruiri pentru personalul din direcţiile de sănătate publică judeţene în domeniul supravegherii bolilor transmisibile şi al alertei precoce, la nivel regional, şi participă la instruirile de interes naţional;
    i) propune şi realizează studii epidemiologice, împreună cu CNSCBT;
    j) experţii desemnaţi participă la evaluarea dosarelor de produse biocide depuse la Secretariatul tehnic al Comisiei Naţionale pentru Produse Biocide;
    k) efectuează testări microbiologice şi serologice în conformitate cu metodologiile de supraveghere şi la solicitarea direcţiilor de sănătate publică judeţene;
    l) efectuează testări microbiologice şi serologice contra cost, la solicitarea furnizorilor de servicii medicale;
    m) organizează activitatea de acreditare a laboratorului;
    n) participă în investigarea focarelor de boală transmisibilă la nivel regional;
    o) organizează şi oferă programe de educaţie medicală continuă;

    (3) Atribuţiile secţiilor de sănătate în relaţie cu mediul sunt următoarele:
    a) participă la identificarea priorităţilor de monitorizare a sănătăţii în relaţie cu mediul;
    b) participă la elaborarea metodologiilor de monitorizare şi supraveghere a sănătăţii în relaţie cu mediul;
    c) participă la elaborarea strategiilor privitoare la prevenirea îmbolnăvirilor în relaţie cu mediul de viaţă şi muncă;
    d) supravegherea şi controlul bolilor asociate determinanţilor din mediu;
    e) participă la programe de studii şi cercetări pentru evaluarea în relaţie cu mediul;
    f) efectuează studii şi referate de evaluare a impactului asupra stării de sănătate a populaţiei în relaţie cu mediul, conform prevederilor legale;
    g) participă la realizarea Raportului anual privind starea de sănătate a populaţiei în relaţie cu factorii de mediu;
    h) analizează rezultatele şi cunoştinţele referitoare la determinanţii sănătăţii şi propune recomandări pentru intervenţii specifice;
    i) participă la elaborarea proiectelor de acte normative;
    j) propune şi realizează anchete şi studii specifice în vederea îndeplinirii misiunii de supraveghere şi evaluare a stării de sănătate a populaţiei;
    k) participă la programe internaţionale şi stabileşte parteneriate cu instituţii cu preocupări similare din alte ţări în vederea efectuării de studii şi cercetări comparative şi a schimbului de experienţă şi informaţii;
    l) pune în aplicare reglementările specifice prevăzute în alte acte normative aplicabile domeniului;
    m) efectuează expertize, oferă asistenţă tehnică şi realizează servicii de sănătate publică la solicitarea unor persoane fizice sau juridice;
    n) participă la sistemul de răspuns rapid pentru domeniile chimic şi radiologic;
    o) participă la realizarea bazei de date privind bolile profesionale la nivel naţional;
    p) organizează şi oferă programe de educaţie medicală continuă;
    q) participă prin experţii desemnaţi la evaluarea dosarelor de produse biocide depuse la Secretariatul tehnic pentru produse biocide

    (4) Atribuţiile compartimentelor de supravegherea bolilor netransmisibile şi promovare a sănătăţii sunt următoarele:
    a) elaborează metodologiile de evaluare a stării de sănătate, asigură asistenţa tehnică şi monitorizarea implementării, analizează şi asigură raportarea pentru temele de supraveghere a bolilor netransmisibile pentru care este desemnat coordonator;
    b) asigură elaborarea materialelor, revizia şi monitorizarea implementării pentru temele şi campaniile IEC pentru care este desemnat coordonator;
    c) participă la elaborarea Raportului anual privind starea de sănătate a populaţiei în relaţie cu principalii determinanţi;
    d) participă la elaborarea Raportului anual privind sănătatea copiilor şi tinerilor;
    e) participă la elaborarea Raportul Evaluare de nevoi şi comportamente la risc pentru sănătate în populaţia vulnerabilă;
    f) participă la elaborarea strategiilor privitoare la prevenirea îmbolnăvirilor, supravegherea şi controlul bolilor netransmisibile asociate determinanţilor sănătăţii;
    g) participă la identificarea priorităţilor de evaluare şi promovare a sănătăţii populaţiei şi grupurilor specifice;
    h) propun anchete şi studii specifice în vederea îndeplinirii misiunii de supraveghere şi evaluare a stării de sănătate a populaţiei;
    i) participă la proiectele, studiile şi acţiunile comune ale Uniunii Europene în care Institutul este partener/coordonator;
    j) participă la elaborarea de ghiduri şi metodologii în domeniile de competenţă;
    k) participă la elaborarea de proiecte de acte normative în domeniul de competenţă;
    l) propune şi asigură derularea de programe de perfecţionare profesională în domeniul de promovare a sănătăţii şi de supraveghere a bolilor netransmisibile;
    m) participă la reprezentarea domeniului de activitate în relaţie cu partenerii instituţionali naţionali şi internaţionali, conform desemnării directorului CNSBN;
    n) asigură activitatea de documentare şi actualizare a cunoştinţelor ştiinţifice bazate pe dovezi şi elaborarea şi publicarea de materiale informative şi educaţionale pentru domeniul desemnat de competenţă;
    o) participă la colaborările instituţionale ale Institutului şi realizează parteneriate proprii în probleme de promovare şi evaluare a sănătăţii;
    p) efectuează expertize şi evaluări, oferă asistenţă tehnică şi realizează servicii de sănătate publică la solicitarea unor persoane fizice sau juridice, în domeniul de competenţă;
    q) oferă suport ştiinţific în elaborarea planului de management al CNSBN şi al direcţiilor strategice de dezvoltare;
    r) participă prin experţii desemnaţi la pregătirea şi participarea la grupurile specifice de lucru de la nivelul Uniunii Europene şi OMS;
    s) organizează şi participă la activităţi de promovare a sănătăţii.
    t) răspund la orice alte sarcini profesionale desemnate de către directorul de Centru Naţional.

    (5) Atribuţiile Serviciului Economic şi Administrativ, respectiv Compartimentului Economic şi Administrativ din cadrul CRSP, sunt următoarele:
    a) asigură şi răspund de desfăşurarea în mod eficient a activităţii economice a instituţiei în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
    b) întocmesc şi răspund de înregistrările şi raportările financiar-contabile la nivel de CRSP, situaţii ce se vor consolida în situaţiile financiar contabile ale INSP;
    c) răspund de transmiterea către Serviciul financiar, buget şi investiţii şi către Serviciul contabilitate a documentelor justificative de cheltuieli sub aspectul formei, conţinutului şi legalităţii operaţiilor;
    d) asigură întocmirea raportărilor financiar-contabile lunar;
    e) asigură valorificarea după efectuarea inventarierii anuale la nivel de CRSP;
    f) asigură întocmirea dosarelor de casare şi trimiterea lor la Institut în vederea centralizării şi trimiterii lor la Ministerul Sănătăţii spre aprobare. Ulterior aprobării, răspund de scoaterea lor din evidenţă;
    g) asigură recepţia bunurilor/serviciilor/lucrărilor achiziţionate la nivelul CRSP şi acordă viză "bun de plată" conform procedurilor legale, cu excepţia celor care fac obiectul achiziţiilor derulate prin proiecte finanţate din fonduri externe;
    h) întocmesc în colaborare cu celelalte compartimente/secţii ale CRSP lista de investiţii anuale;
    i) întocmesc în colaborare cu celelalte compartimente/secţii ale CRSP bugetul de venituri şi cheltuieli al CRSP;
    j) desemnează o persoană responsabilă cu gestionarea arhivei la nivelul Serviciului Economic şi Administrativ, respectiv Compartimentului Economic şi Administrativ;
    k) înaintează sub semnătură, propunerile pentru Programul Anual al Achiziţiilor Publice, pe baza necesităţilor şi priorităţilor CRSP, document elaborat în colaborare cu responsabilul de achiziţii din cadrul CRSP;
    l) certifică şi aprobă din punct de vedere economic toate referatele de necesitate;
    m) asigură urmărirea comenzilor/contractelor de achiziţii care se desfăşoară la nivel de CRSP;
    n) organizează şi răspund de asigurarea şi executarea la timp şi în bune condiţii a transporturilor necesare, verifică şi certifică fişa activităţii zilnice, întocmeşte lunar centralizatorul consumului şi stocul de combustibil;
    o) asigură organizarea şi supravegherea activităţii de pază şi protecţie la nivelul CRSP;
    p) asigură administrarea clădirilor din patrimoniu: verificări instalaţii electrice, verificări centrale, boilere, stingătoare etc; efectuează instructaj SSM şi PSI prin intermediul persoanelor desemnate intern;
    q) întocmesc fişele de post pentru personalul din cadrul structurii;
    r) pregătesc şi întocmesc actele de salarizare pentru a fi trimise la Institut, în vederea calculării drepturilor salariale;
    s) ţin evidenţa concediilor fără plată şi a concediilor medicale; întocmesc planificarea şi evidenţa concediilor de odihnă;
    t) întocmesc dosarele candidaţilor în cazul organizării de concursuri pentru posturi vacante;
    u) în urma concursurilor, întocmesc procesele verbale aferente şi transmit documentaţia către Serviciul RUNOS al Institutului;
    v) eliberează diferite adeverinţe pentru personalul din CRSP;
    w) răspund de întocmirea şi trimiterea în timp util a documentelor financiar-contabile şi de resurse umane la Institut;
    x) asigură colaborarea cu secţiile/compartimentele CRSP şi cu celelalte structuri din cadrul Institutului, în domeniul specific;
    y) operează şi ţin evidenţa în subprogramul ALOP a propunerilor de angajare, angajamentelor bugetare şi ordonanţărilor de plată pentru fiecare achiziţie iniţiată la nivelul CRSP;
    z) îndeplinesc orice sarcini stabilite de către medicul şef, precum şi cele primite de la Institut;


    ART. 46
        Atribuţiile medicilor şefi ai CRSP-urilor sunt următoarele:
    a) asigură organizarea activităţii operaţionale la nivelul CRSP şi răspund la solicitările conducerii Institutului, în domeniul specific;
    b) informează directorul general al Institutului cu privire la activitatea desfăşurată;
    c) răspund de îndeplinirea la termen a lucrărilor şi sarcinilor încredinţate, acţiunilor şi prestaţiilor efectuate;
    d) identifică şi semnalează problemele specifice centrului;
    e) raportează evenimentele deosebite şi solicită sprijinul metodologic şi profesional al centrelor naţionale;
    f) răspund de buna gestionare a patrimoniului şi a inventarului Institutului, de la nivelul CRSP;
    g) iau măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor corespunzătoare de muncă, pentru prevenirea accidentelor şi a îmbolnăvirilor profesionale;
    h) semnează devizele, propunerile de angajare a unei cheltuieli, angajamentul de plată şi ordonanţarea de plată pentru achiziţiile realizate pentru CRSP;
    i) semnează borderourile lunare privind programele naţionale de sănătate;
    j) înaintează către structura de specialitate a Institutului documentele în vederea efectuării plăţilor;
    k) răspund de ducerea la îndeplinire a activităţilor din cadrul obiectivelor şi criteriilor de performanţă managerială stabilite pentru CRSP;
    l) întocmesc fişele de post şi fişele anuale de evaluare a performanţelor ale personalului cu funcţii de conducere şi le avizează pe cele ale personalului de execuţie;
    m) avizează şi aprobă, după caz, situaţii, rapoarte şi alte documente de specialitate emise de structurile din cadrul CRSP;
    n) propun nominalizarea personalului CRSP în diverse comisii, responsabilii cu calitatea, securitatea în muncă, PSI, ISCIR, deşeuri şi titularii de gestiune;
    o) avizează planul de activităţi propus de către şefii şi coordonatorii de structuri, pe care-l înaintează spre analiză Consiliului de coordonare şi spre aprobare directorului general;
    p) participă şi reprezintă CRSP în Consiliul de coordonare;
    q) asigură gestionarea activităţilor conform legislaţiei în vigoare, în domeniile protecţiei muncii, prevenirii incendiilor, eliminarea deşeurilor, circuitului substanţelor toxice şi a precursorilor de droguri;
    r) asigură deplasarea în teritoriu a specialiştilor din cadrul centrului, pentru situaţii de urgenţă sau la solicitarea centrelor naţionale/direcţiilor de sănătate publică judeţene, pentru a acorda sprijin metodologic acestora, cu informarea şi aprobarea directorului general;
    s) organizează serviciul de permanenţă la nivelul CRSP în situaţii de urgenţă, la solicitarea conducerii Institutului;
    t) organizează efectuarea rapoartelor de activitate anuale şi raportărilor trimestriale ale indicatorilor de eficienţă ai programelor naţionale de sănătate;
    u) răspund de îndeplinirea în termen a lucrărilor şi sarcinilor încredinţate, de calitatea lucrărilor, acţiunilor şi prestaţiilor efectuate de personalul CRSP;
    v) fac parte din Comitetul de securitate şi sănătate în muncă la nivelul Institutului, ca membri;
    w) reprezintă Institutului pentru activitatea CRSP în relaţie cu organele de control şi semnează procesele verbale întocmite de acestea;
    x) îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite de către directorul general;


    SECŢIUNEA a 13-a
    Compartimentul RSI
    ART. 47
        Compartimentul RSI este condus de un coordonator de compartiment şi are următoarele atribuţii:
    a) asigură funcţia de punct focal naţional pentru RSI, primeşte şi transmite informaţii privind evenimentele biologice, chimice şi radionucleare cu posibil impact asupra sănătăţii publice, de interes naţional şi internaţional;
    b) coordonează comunicarea la nivel naţional cu OMS în probleme de boli transmisibile care fac obiectul RSI, accidente nucleare şi accidente chimice;
    c) asigură notificarea şi transmiterea informaţiei către punctul de contact pentru RSI al OMS, precum şi alte reţele europene;
    d) asigură legătura operativă, respectiv transmiterea şi primirea de informaţii, cu toate autorităţile competente pentru punerea în aplicare a prevederilor RSI, prioritar cu Inspectoratul General pentru Situaţii de urgenţă, precum şi cu direcţiile de sănătate publică responsabile cu supravegherea şi răspunsul în domeniul sănătăţii publice, cu furnizorii de servicii de sănătate şi cu alte structuri desemnate, cu informarea directorului general;
    e) colaborează cu Centrul Operativ de Situaţii de Urgenţă din Ministerul Sănătăţii;
    f) participă la gestionarea de informaţii în cadrul reţelei europene de supraveghere epidemiologică în domeniul bolilor transmisibile EWRS (Early Warning and Reponse System) împreună cu CNSCBT şi CNMRMC;
    g) în situaţia alertelor internaţionale evaluează informaţiile primite de la OMS referitoare la evenimente care ameninţă sănătatea publică şi care evoluează pe teritoriul altui stat, utilizează instrumentul de decizie prevăzut în anexa nr. 2 la RSI în vederea analizei riscului de sănătate publică pentru România şi recomandă Ministerului Sănătăţii implementarea măsurilor de sănătate publică de răspuns atunci când este cazul, după informarea directorului general;
    h) notifică şi se consultă cu punctul de contact pentru RSI al OMS despre evenimentele ce pot constitui o urgenţă de sănătate publică de importanţă internaţională apărute pe teritoriul României şi asigură schimbul de informaţii notificate şi avizate de conducerea Institutului;
    i) solicită colaborarea cu structurile Institutului în vederea verificării informaţiilor;
    j) colaborează şi se asigură că toate sectoarele relevante vor primi informaţiile primite de la punctul de contact pentru RSI ale OMS, necesare pentru îndeplinirea funcţiilor statului membru în conformitate cu prevederile RSI;
    k) stabileşte canale de comunicare eficiente şi funcţionale cu autorităţile competente desemnate prin H.G. nr. 758/2009 pentru punerea în aplicare a RSI, anexa nr. 1, pentru a primi şi consolida intrările de date ce îi sunt necesare pentru analiza evenimentelor şi riscurilor de sănătate publică naţională;
    l) colaborează cu autorităţile responsabile din punctele de intrare desemnate (aeroporturi, porturi, puncte de intrare terestră);
    m) propune şi participă la efectuarea unor studii speciale în cazul unor situaţii epidemice;
    n) participă la elaborarea de reglementări legale în domeniul de responsabilitate.


    SECŢIUNEA a 14-a
    Secretariatul tehnic al Comisiei Naţionale pentru Produse Biocide
    ART. 48
    (1) În cadrul Institutului funcţionează, la nivel de compartiment, Secretariatul tehnic al Comisiei Naţionale pentru Produse Biocide, denumit în continuare Secretariat tehnic, organism executiv al Comisiei Naţionale pentru Produse Biocide, ce funcţionează pe lângă Ministerul Sănătăţii, potrivit prevederilor H.G. nr. 617/2014 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Asigurarea de către Institut a suportului tehnic, logistic, pentru organizarea şi funcţionarea Secretariatului tehnic nu conferă Institutului calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect obligaţia de a face, ce vizează Comisia Naţională pentru Produse Biocide.
    (3) Responsabilitatea pentru conţinutul documentelor specifice (avize, autorizaţii sau alte documente) emise de către Comisia Naţională pentru Produse Biocide şi/sau Secretariatul tehnic, în relaţie cu terţii, aparţine în exclusivitate acestora.
    (4) Atribuţiile şi responsabilităţile Secretariatului tehnic sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii, ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 637/2.492/50/2012 privind aprobarea membrilor Comisiei naţionale pentru produse biocide şi a reglementărilor de organizare şi funcţionare a acesteia, cu modificările ulterioare.

    SECŢIUNEA a 15-a
    Direcţia juridică şi resurse umane
    ART. 49
    (1) Direcţia juridică şi resurse umane este condusă de un director şi un director adjunct şi are următoarea structură:
    a) Serviciul juridic, cu următorul compartiment:
    a1) Compartimentul relaţii publice, soluţionare petiţii şi aplicare a legii nr. 544/2001;

    b) Serviciul RUNOS, cu următorul compartiment:
    b1) Compartimentul de arhivă şi documentare medicală.


    (2) Direcţia juridică şi resurse umane are următoarele atribuţii principale în domeniile juridic-contencios administrativ, precum şi în domeniul managementului resurselor umane, după cum urmează:
    a) acordă asistenţă de specialitate în problemele de natură juridică legate de activitatea Institutului;
    b) analizează şi propune soluţii legale în legătură cu problemele apărute în activitatea Institutului;
    c) avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic;
    d) întocmeşte actele de procedură şi reprezintă Institutul în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe jurisdicţionale în litigiile în care Institutul este parte;
    e) redactează, în baza documentelor comunicate de compartimentele implicate, acţiunile în justiţie, punerile în întârziere, întâmpinările, concluziile scrise, precum şi orice alte acte procedurale în cadrul derulării proceselor aflate pe rol, de competenţa direcţiei;
    f) propune exercitarea căilor de atac sau renunţarea motivată la exercitarea acestora, în litigiile de competenţa direcţiei;
    g) face demersurile necesare obţinerii titlurilor executorii, pe care le comunică structurilor de financiar şi contabilitate ale Institutului în vederea punerii în executare şi lichidării debitelor;
    h) transmite spre executare structurilor de financiar şi contabilitate ale Institutului hotărârile judecătoreşti definitive privind obligaţiile de plată stabilite în sarcina Institutului;
    i) formulează propuneri, ori de câte ori apreciază necesar, cu privire la executarea pe cale amiabilă a obligaţiilor stabilite prin hotărârile judecătoreşti;
    j) verifică şi avizează sub aspectul legalităţii clauzele contractelor şi actelor adiţionale încheiate de Institut, atribuite în urma aplicării unor proceduri de achiziţie publică;
    k) verifică clauzele contractuale din documentaţiile de achiziţii şi formulează observaţii, după caz;
    l) elaborează şi avizează proiectele de contracte de achiziţie publică, pe baza documentaţiei de atribuire întocmite de către Serviciul achiziţii publice şi aprobate de către Directorul general,
    m) participă la elaborarea unor proiecte de acte normative necesare în realizarea atribuţiilor Institutului;
    n) elaborează şi actualizează, după caz, regulamente, decizii şi alte acte cu caracter intern;
    o) analizează actele normative apărute în scopul identificării reglementărilor cu incidenţă asupra activităţii Institutului, actualizează permanent informaţiile referitoare la modificări ale legislaţiei şi asigură transmiterea operativă către factorii implicaţi/interesaţi;
    p) asigură pregătirea deciziilor şi dispoziţiilor conducerii Institutului, evidenţa şi comunicarea acestora către persoanele interesate;
    q) analizează şi întocmeşte răspunsuri la cererile, contestaţiile şi memoriile primite în domeniile juridic, resurse umane şi salarizare în baza reglementărilor legale în vigoare;
    r) asigură managementul resurselor umane în cadrul Institutului, conform legii;
    s) întocmeşte formalităţile necesare organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante sau pentru promovarea în grade sau trepte profesionale superioare a personalului Institutului precum şi în vederea numirii, delegării, detaşării, transferului şi eliberării din funcţie a personalului Institutului;
    t) avizează scoaterea la concurs a posturilor vacante din cadrul structurii;
    u) efectuează formalităţile necesare realizării procesului de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale personalului Institutului;
    v) organizează, în condiţiile legii, activitatea de formare şi perfecţionare profesională a personalului Institutului;
    w) aplică dispoziţiile legale privind salarizarea, drepturile de personal;
    x) întocmeşte, actualizează şi păstrează dosarele de personal;
    y) stabileşte necesarul de personal şi proiectează structura organizatorică;
    z) păstrează şi arhivează, potrivit Nomenclatorului de documente referitoare la fondul arhivistic şi materiale preconstituite, carnetele de muncă, registrele, opisele, documentele proprii, dosarele profesionale precum şi cele de instanţă, pe care le gestionează până la data predării la arhiva Institutului.

    (3) Direcţia juridică şi resurse umane gestionează următoarele evidenţe principale:
    a) registrul deciziilor directorului general al Institutului;
    b) registrul privind evidenţa dosarelor profesionale ale personalului Institutului, cu următoarele rubrici: număr dosar, nume şi prenume, funcţia, data numirii, data eliberării din funcţie, observaţii;
    c) dosarele profesionale ale personalului Institutului;
    d) registrul de evidenţă a fişelor de post şi fişele de post; în registru se menţionează: numărul curent, denumirea postului, direcţia/compartimentul, numele şi prenumele titularului postului, numărul fiecărei fişe de post, observaţii;
    e) registrul general de evidenţă a salariaţilor;
    f) registrul unic de control;
    g) condicile de prezenţă ale personalului din aparatul central al Institutului.


    ART. 50
    (1) Serviciul juridic este condus de un şef serviciu care este subordonat nemijlocit directorului şi are următoarele atribuţii:
    a) studiază legislaţia şi informează conducerea Institutului cu privire la publicarea actelor normative de interes în Monitorul Oficial al României;
    b) analizează şi avizează pentru legalitate proiectele de protocoale, contracte şi acte adiţionale, nepronunţându-se însă asupra aspectelor economice, medicale, tehnice sau de altă natură cuprinse în documentele supuse avizării;
    c) analizează şi avizează pentru legalitate actele administrative cu caracter individual sau normativ iniţiate de alte structuri din cadrul Institutului, în baza raporturilor de drept, comerciale sau de muncă, precum şi procesele verbale de transmitere fără plată şi valorificare a bunurilor;
    d) asigură asistenţa juridică structurilor de specialitate, din dispoziţia directorului general, la întocmirea proiectelor de contracte şi convenţii cu privire la activitatea Institutului, pentru domeniile repartizate de directorul general şi le avizează numai din punctul de vedere al legalităţii acestora;
    e) participă, din dispoziţia directorului general, cu respectarea limitelor de competenţă ale consilierului juridic şi a dispoziţiilor legale în materia incompatibilităţilor şi conflictului de interese, în cadrul comisiilor, comitetelor, grupurilor de lucru constituite atât în cadrul Institutului, cât şi la nivelul Ministerului Sănătăţii sau în cadrul altor autorităţi sau instituţii publice care au ca problematică aspecte juridice privind domeniile din responsabilitatea Institutului;
    f) asigură asistenţă juridică la solicitările formulate punctual de structurile de specialitate din Institut, conform dispoziţiilor directorului general;
    g) întocmeşte puncte de vedere referitoare la coroborarea actelor normative din domeniul de competenţă al Institutului;
    h) asigură participarea personalului la activitatea de perfecţionare a pregătirii profesionale;
    i) participă la seminarii, workshop-uri, care au ca problematică aspecte juridice din domeniul sănătăţii;
    j) participă la elaborarea unor proiecte de acte normative necesare pentru realizarea atribuţiilor Institutului;
    k) ţine evidenţa lucrărilor înregistrate;
    l) asigură întocmirea dosarului de instanţă, formulării cererilor de chemare în judecată, cererilor de chemare în garanţie, cereri privind constituirea ca parte civilă în dosare penale sau alte tipuri de cereri, inclusiv de înscriere la masa credală, pe baza şi în limita solicitărilor întocmite în acest sens de structurile de specialitate ale Institutului, aprobate de către directorul general şi însoţite de documentele justificative aferente;
    m) asigură întocmirea tuturor actelor procedurale necesare apărării intereselor Institutului, în cauzele în care acesta a fost citat, în vederea prezentării lor în faţa instanţelor judecătoreşti de toate gradele, în faţa organelor de cercetare penală şi a altor organe de jurisdicţie, respectiv asigură formularea întâmpinărilor, apelurilor, recursurilor, cererilor de chemare în garanţie, cererilor de intervenţie, concluziilor scrise, note scrise, în baza punctelor de vedere primite de la structurile de specialitate, în litigiile în care Institutul este parte;
    n) propune acţiuni în justiţie sau la alte organe cu atribuţii jurisdicţionale, modifică petitul cererilor sau renunţă la acestea, inclusiv în căile de atac, numai cu aprobarea directorului general;
    o) asigură, în limita mandatului dat de directorul general, reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti de toate gradele, în faţa organelor de cercetare penală şi a altor organe de jurisdicţie, precum şi în faţa instanţelor arbitrale permanente din România, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările ulterioare, precum şi a Statutului profesiei de consilier juridic, cu modificările ulterioare;
    p) asigură comunicarea hotărârilor definitive şi a celor aflate în faza de executare silită către structurile de specialitate în scopul punerii în executare de către acestea;
    q) formulează proiectele de sesizare a organelor de cercetare şi/sau urmărire penală pe baza şi în limita solicitărilor transmise în acest sens de structurile de specialitate şi aprobate de către directorul general;
    r) transmite deciziile/hotărârile instanţelor de judecată prin care se constată obligaţii de plată în sarcina Institutului către structurile de specialitate, în vederea conformării obligaţiilor de plată care incumbă în sarcina Institutului şi întreprinderii demersurilor necesare în vederea punerii în executare a acestora;
    s) întocmeşte referate de renunţare la drept şi referate de renunţare la judecată şi/sau la promovarea căilor de atac, pe care le supune aprobării directorului general;
    t) întreprinde diligenţe pentru administrarea probatoriului în diferite faze, sens în care solicită structurilor de specialitate transmiterea în timp util a informaţiilor şi documentelor necesare, conform cu originalul;
    u) întocmeşte note cu privire la modalitatea de punere în executare a deciziilor/hotărârilor instanţelor de judecată definitive şi opozabile Institutului, pe care le supune aprobării directorului general;
    v) întocmeşte puncte de vedere cu privire la dosarele în care există coparticipare procesuală sau în care Institutul poate avea calitatea de intervenient în interesul Ministerul Sănătăţii, cu concursul structurilor de specialitate;
    w) asigură consultarea juridică în cadrul Institutului pentru activitatea de contencios, cunoaşterea şi aplicarea legii;
    x) iniţiază ordonanţări de plată exclusiv în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată şi taxele judiciare de timbru;
    y) urmăreşte păstrarea corespunzătoare a dosarelor de instanţă;
    z) asigură respectarea şi implementarea prevederilor Codului controlului intern managerial al entităţilor publice în domeniul de activitate;
    aa) îndeplineşte orice alte atribuţii cu caracter juridic stabilite de directorul general.

    (2) Compartimentul relaţii publice, soluţionare petiţii şi aplicare a legii nr. 544/2001 are următoarele atribuţii:
    a) urmăreşte şi sprijină soluţionarea în termenul legal a cererilor şi petiţiilor;
    b) asigură desfăşurarea optimă a activităţii de relaţii publice;
    c) gestionează solicitările întemeiate în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, respectând prevederile acesteia;
    d) întocmeşte, anual, raportul de evaluare a implementării legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;

    (3) Pentru activităţile realizate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul Serviciului juridic cu atribuţii de consilier juridic beneficiază de drepturile şi îndatoririle stabilite de Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare. în activitatea sa profesională, personalul Serviciului juridic cu atribuţii de consilier juridic se bucură de protecţia legii, în condiţiile prevăzute de legea pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
    (4) Activitatea desfăşurată de consilierul juridic este o activitate de mijloace, şi nu de rezultat.
    (5) Serviciului juridic beneficiază de un spaţiu distinct şi corespunzător atât pentru buna desfăşurare a activităţilor profesionale, cât mai ales pentru asigurarea confidenţialităţii şi secretului profesional stabilite de lege.
    (6) în scopul asigurării secretului profesional, actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra consilierului juridic, la domiciliul acestuia sau la locul de exercitare a profesiei sunt inviolabile.

    ART. 51
    (1) Serviciul RUNOS este condus de un şef serviciu care este subordonat directorului şi directorului adjunct şi care are următoarele atribuţii:
    a) întocmeşte statul de personal şi statul de funcţii conform normelor de structură aprobate de Ministerul Sănătăţii;
    b) execută şi centralizează lucrările solicitate de către Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Statistică etc.;
    c) informează conducerea şi centrele naţionale şi regionale asupra dispoziţiilor cu caracter normativ transmise de Ministerul Sănătăţii, în problemele de personal-salarizare, şi semnalează sarcinile ce le revin potrivit acestor dispoziţii;
    d) întocmeşte formalităţile necesare organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante sau pentru promovarea în grade sau trepte profesionale superioare a personalului Institutului;
    e) asigură pregătirea deciziilor şi dispoziţiilor conducerii Institutului, evidenţa şi comunicarea acestora către persoanele interesate;
    f) asigură managementul resurselor umane în cadrul Institutului, conform legii;
    g) întocmeşte formele de încadrare, contractele individuale de muncă, actele adiţionale la contractele individuale de muncă, după caz, conform prevederilor legale;
    h) ţine evidenţa personalului în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, întocmit conform Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a Hotărârii nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările şi completările ulterioare;
    i) coordonează elaborarea fişelor posturilor de către şefii ierarhici pentru personalul din subordine conform reglementărilor legale;
    j) gestionează activitatea de eliberare şi avizare a legitimaţiilor de serviciu şi permiselor de acces în Institut;
    k) solicită personalului din Institut întocmirea şi/sau actualizarea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese şi asigură gestiunea declaraţiilor de avere şi de interese şi comunicarea acestora către Agenţia Naţională de Integritate;
    l) întocmeşte şi eliberează, la cerere, adeverinţe privind calitatea de salariat, atestarea vechimii în muncă şi/sau a vechimii în specialitate şi a celor privind drepturile salariale brute de care beneficiază salariatul Institutului;
    m) întocmeşte documentele de detaşare şi a celor de delegare pe funcţii, la propunerea conducerii Institutului şi a documentaţiei legale pentru deplasările în străinătate în interesul serviciului;
    n) efectuează formalităţile necesare realizării procesului de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale personalului Institutului;
    o) întocmeşte formalităţile privind participarea la cursurile de formare/perfecţionare profesională a personalului, ţine evidenţa participării la cursurile de formare profesională, precum şi a competenţelor dobândite privind efectuarea cursurilor;
    p) asigură aplicarea prevederilor legale privind pensionarea la cerere, pentru limită de vârstă sau invaliditate, pentru personalul Institutului;
    q) planifică şi ţine evidenţa concediilor de odihnă, evidenţa concediilor medicale şi a concediilor fără plată;
    r) elaborează şi actualizează, după caz, regulamente, decizii şi alte acte cu caracter intern;
    s) întocmeşte statele de plată a salariilor pentru personalul contractual al unităţii, declaraţiile lunare (D112, D100 etc.) şi situaţiile lunare (monitorizarea cheltuielilor de personal, recapitulaţie pentru Trezorerie etc);
    t) întocmeşte raportările statistice lunare, trimestriale, semestriale şi anuale;
    u) execută lucrări în legătură cu diverse evidenţe de personal solicitate;
    v) coordonează activitatea specifică RUNOS desfăşurată în centrele regionale;
    w) stabileşte atribuţiile şi activităţile specifice RUNOS la nivelul CRSP;
    x) întocmeşte, actualizează şi păstrează dosarele de personal.

    (2) Compartimentul de arhivă şi documentare medicală are următoarele atribuţii:
    a) iniţiază şi organizează activitatea de întocmire şi actualizare a nomenclatorului arhivistic;
    b) asigură legătura cu Arhivele Naţionale;
    c) preia dosarele constituite pentru arhivă de la compartimentele INSP;
    d) organizează arhiva INSP după criterii stabilite conform legii şi urmăreşte asigurarea condiţiilor corespunzătoare de păstrare şi conservare a documentelor arhivate.
    e) realizează activităţi de informare şi documentare medicală;
    f) întreţine şi exploatează fondul de carte şi al materialelor bibliografice şi arhivistice ale Institutului;
    g) identifică priorităţile anuale de celebrare şi comemorare a personalităţilor din istoria medicinii româneşti şi universale;
    h) gestionează arhiva Institutului, conform legii.


    SECŢIUNEA a 16-a
    Compartimentul audit intern
    ART. 52
        Compartimentul audit intern este subordonat directorului general şi are următoarele atribuţii:
    a) elaborează proiectul planului multianual de audit public intern, de regulă pe o perioadă de 3 ani;
    b) elaborează, pe baza planului multianual, şi/sau actualizează proiectul planului anual de audit public intern conform prevederilor legale în domeniu, care va fi aprobat de ordonatorul de credite;
    c) efectuează activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar şi control ale entităţii publice sunt transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate. Auditul intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate în Institut cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi la administrarea patrimoniului public. Compartimentul de audit public intern auditează, cel puţin o dată la 4 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:
    1. activităţile financiare sau cu implicaţii financiare desfăşurate de Institut din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din finanţare externă;
    2. plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile comunitare;
    3. administrarea patrimoniului, precum şi vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
    4. concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;
    5. constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi stabilire a titlurilor de creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;
    6. alocarea creditelor bugetare;
    7. sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia;
    8. sistemul de luare a deciziilor;
    9. sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme;
    10. sistemele informatice;

    c) efectuează misiuni de audit în baza planului de audit public intern sau la cererea directorului general şi a ordinului de serviciu aprobat în urma cărora întocmeşte rapoarte de audit public intern finalizate şi le transmite conducătorului Institutului pentru analiză şi avizare. După avizare, recomandările cuprinse în raportul de audit public intern le comunică structurii auditate; aceasta va informa compartimentul de audit asupra modului de implementare a recomandărilor, incluzând un calendar al acestora;
    d) raportează periodic asupra constatărilor, concluziilor şi recomandărilor rezultate din activităţile sale de audit organului ierarhic superior;
    e) informează directorul general asupra progreselor înregistrate de structurile auditate prin implementarea recomandărilor;
    f) elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern şi îl transmite la Ministerul Sănătăţii;
    g) raportează imediat directorului general şi structurii de control abilitate în cazul identificării unor iregularităţi sau posibile prejudicii constatate în timpul misiunilor de audit public intern;
    h) elaborează programul de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii auditului intern, care să permită un control continuu al eficacităţii acestuia;
    i) respectă normele, instrucţiunile, precum şi Codul privind conduita etică în cadrul compartimentului de audit public intern şi poate iniţia măsurile corective necesare, în cooperare cu directorul general;
    j) efectuează, cu aprobarea directorului general, misiuni de audit ad-hoc, considerate misiuni de audit public intern cu caracter excepţional, necuprinse în planul anual de audit public intern;
    k) respectă şi asigură confidenţialitatea datelor, a informaţiilor şi a documentelor utilizate în conformitate cu normele legale în vigoare;
    l) asigură arhivarea atât fizică, cât şi electronică a documentelor din domeniul de activitate conform actelor normative în vigoare;
    m) îndeplineşte alte sarcini stabilite de conducătorul unităţii, în domeniul de competenţă, în condiţiile şi respectarea cadrului legal în vigoare.


    SECŢIUNEA a 17-a
    Serviciul financiar, buget şi investiţii
    ART. 53
        Serviciul financiar, buget şi investiţii este condus de un şef serviciu care este subordonat directorului general adjunct şi are următoarele atribuţii:
    a) întocmeşte, pe baza bugetului aprobat, cererea deschiderii de credite şi dispoziţii bugetare pentru repartizarea creditelor bugetare activităţilor cuprinse în bugetul Institutului;
    b) întocmeşte împreună cu personalul din cadrul Serviciului Contabilitate proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Institutului pe care îl propune spre analiză directorului general adjunct;
    c) asigură îndeplinirea la timp şi corectă a obligaţiilor financiare ale instituţiei către terţi şi ale acestora faţă de instituţie, cu respectarea priorităţilor, potrivit legii;
    d) asigură documentele şi sumele necesare pentru deplasările efectuate de personalul propriu în interes de serviciu;
    e) întocmeşte dispoziţii de plată către casierie în vederea acordării de avansuri şi dispoziţii de încasare către casierie în vederea achitării de către angajat a avansurilor neconsumate, debitelor datorate, penalităţi la deconturi;
    f) verifică încadrarea tuturor plăţilor efectuate în fondurile prevăzute cu această destinaţie;
    g) întocmeşte propunerile de rectificare a bugetului Institutului, de modificare a alocaţiilor trimestriale, de virări de credite, de repartizare pe trimestre şi de utilizare a bugetului;
    h) întocmeşte situaţiile statistice;
    i) transmite Serviciului juridic situaţia debitorilor care nu şi-au onorat obligaţiile contractuale datorate Institutului;
    j) asigură completarea şi depunerea bugetului individual al instituţiei în sistemul FOREXEBUG, precum şi înregistrarea angajamentelor legale şi angajamentelor bugetare în sistemul de control al angajamentelor;
    k) întocmeşte Note de corecţie sau alte documente solicitate de legislaţia în vigoare pe care le raportează în sistemul FOREXEBUG;
    l) urmăreşte efectuarea tuturor plăţilor de instituţie, având evidenţa şi controlul angajamentelor bugetare prin întocmirea CAB-urilor în sistemul FOREXEBUG;
    m) centralizează veniturile obţinute de centrele regionale, urmărind încasările la nivel global;
    n) verifică şi aprobă devizele emise pentru activităţile prestate către clienţi;
    o) răspunde de respectarea disciplinei de casă, a regulamentului operaţional de casă şi a celorlalte dispoziţii privind operaţiunile cu numerar, efectuând personal sau prin altă persoană împuternicită, cel puţin lunar şi inopinant controlul casieriei, atât sub aspectul existenţei faptice a valorilor băneşti, cât şi sub aspectul securităţii acestora;
    p) realizează estimarea şi fundamentarea anuală a necesarului de fonduri pentru implementarea PNSP la nivelul Institutului;
    q) realizează estimarea şi fundamentarea anuală a necesarului de fonduri pentru unităţile de specialitate care implementează PNSP în colaborare cu personalul responsabil desemnat pentru coordonarea PNSP;
    r) verifică propunerile de repartizare a fondurilor alocate pe unităţile de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică în colaborare cu personalul responsabil desemnat pentru coordonarea PNSP;
    s) participă la formularea de propuneri cu privire la strategia PNSP, de organizare şi desfăşurare a acestora, în colaborare cu personalul responsabil desemnat pentru coordonarea PNSP;
    t) participă la elaborarea procedurilor de finanţare ale PNSP în colaborare cu personalul responsabil desemnat pentru coordonarea PNSP;
    u) participă la formularea propunerilor cu privire la suplimentarea/redistribuirea fondurilor alocate programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, cu personalul responsabil desemnat pentru coordonarea acestora;
    v) participă la întocmirea rapoartelor de informare ale structurii din cadrul Ministerului Sănătăţii cu atribuţii în domeniul programelor naţionale de sănătate asupra problemelor şi disfuncţionalităţilor întâmpinate în implementarea programelor naţionale de sănătate şi formulează propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a acestora, în colaborare cu personalul din subordine şi personalul responsabil desemnat pentru coordonarea PNSP;
    w) realizează verificarea trimestrială, centralizarea semestrială, cumulată, de la începutul anului şi anuală, a indicatorilor fizici, de eficienţă şi rezultat ai programelor naţionale de sănătate şi elaborarea rapoartelor semestriale şi anuale cu privire la implementarea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică la nivelul Institutului;
    x) centralizează rapoarte de activitate ale PNSP implementate la nivel Institutului;
    y) analizează rapoarte şi elaborează raport de activitate al PNSP;
    z) analizează şi centralizează indicatori specifici de realizare a PNSP implementate de către Institut;
    aa) urmăreşte derularea contractelor încheiate de instituţie pentru activităţile prestate;
    bb) întocmeşte facturile către clienţi în baza devizelor şi contractelor încheiate de instituţie pentru prestaţiile efectuate de către Institut;
    cc) întocmeşte lunar şi ori de câte ori este nevoie situaţia încasărilor şi situaţia facturilor neachitate şi o prezintă şefului Serviciului financiar, buget şi investiţii;
    dd) ţine evidenţa zilnică a încasărilor pentru serviciile prestate de laboratoare prin verificarea extraselor de cont şi a Registrului de casă;
    ee) comunică structurilor interesate situaţia încasărilor pentru facturile emise;


    SECŢIUNEA a 18-a
    Serviciul contabilitate
    ART. 55
        Serviciul contabilitate este condus de un şef serviciu care este subordonat directorului general adjunct şi are următoarele atribuţii:
    a) asigură evidenţa contabilă, sintetică şi analitică a mijloacelor fixe, pe locuri de folosinţă, a obiectelor de inventar în magazii şi în folosinţă, precum şi a materialelor pe gestiuni şi pe feluri de materiale, în scopul păstrării integrităţii patrimoniului unităţii, a mijloacelor băneşti, a decontărilor interne cu terţii debitori, cu terţii creditori, înregistrarea fondurilor, cheltuielilor, veniturilor, alte operaţii economice, cu respectarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice;
    b) organizează evidenţa analitică a cheltuielilor de investiţii pe obiective în conformitate cu listele de investiţii anexe;
    c) stabileşte şi asigură implementarea activităţilor descentralizate la nivelul Institutului şi verifică activităţile restante;
    d) întocmeşte raportul privind contul de execuţie al bugetului Institutului;
    e) efectuează operaţiile de punctaj între informaţiile înregistrate în contabilitatea sintetică şi informaţiile înregistrate în contabilitatea analitică;
    f) întocmeşte situaţii lunare privind salariile şi alte drepturi legale şi organizează efectuarea plăţilor, reprezentând drepturile salariale ale personalului Institutului, precum şi orice alte încasări şi plăţi, în baza documentelor legal întocmite şi vizate de cei în drept;
    g) urmăreşte execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli;
    h) trimestrial întocmeşte darea de seamă, pe care o depune la termenele fixate la Ministerul Sănătăţii, împreună cu referatul explicativ asupra bilanţului contabil;
    i) organizează şi asigură urmărirea execuţiei bugetare pentru toate activităţile finanţate din bugetul de stat, precum şi pentru activităţile finanţate din venituri proprii şi alte surse;
    j) asigură întocmirea, circuitul şi păstrarea documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor contabile;
    k) organizează evidenţa tuturor creanţelor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial care revin Institutului din contracte, protocoale, programe şi alte acte similare, urmărind realizarea la timp a acestora;
    l) asigură aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la gestionarea valorilor materiale şi ia măsuri pentru ţinerea la zi şi corectă a evidenţelor din gestiuni;
    m) întocmeşte documentele privind angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita şi pe structura bugetului aprobat, cu încadrarea în prevederile trimestriale aprobate pentru buna desfăşurare a laboratoarelor din cadrul Institutului;


    SECŢIUNEA a 19-a
    Serviciul administrativ, tehnic şi mentenanţă
    ART. 56
        Serviciul administrativ, tehnic şi mentenanţă este condus de un şef serviciu care este subordonat directorului general adjunct şi are următoarele atribuţii:
    a) acţionează pentru asigurarea şi urmărirea derulării tuturor contractelor de furnizări/servicii/lucrări necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii Institutului;
    b) asigură evidenţa şi buna funcţionare a parcului auto al Institutului (revizii, reparaţii, întocmirea raportărilor lunare a consumului de combustibil, extras din foile de parcurs, urmărirea menţinerii consumului de combustibil în conformitate cu prevederile legale);
    c) întocmeşte documentaţia privind aprobarea listei pentru investiţii şi obţinerea aprobărilor de la ordonatorul principal de credite;
    d) verifică şi certifică facturile emise (inclusiv cele transmise prin platforma Ministerului Finanţelor E-Factura) de furnizorii de servicii din punctul de vedere al valorii, precum şi specificaţiile de calcul în concordanţă cu documentaţiile ce stau la baza contractului;
    e) asigură recepţia bunurilor/serviciilor/lucrărilor achiziţionate şi acordă viză "bun de plată" la nivelul aparatului central al Institutului, conform procedurilor legale, cu excepţia celor care fac obiectul achiziţiilor derulate prin proiecte finanţate din fonduri externe;
    f) întocmirea notelor de intrare-recepţie şi gestionarea bunurilor în magazia Institutului;
    g) eliberarea bunurilor din magazie către toate structurile Institutului;


    SECŢIUNEA a 20-a
    Serviciul achiziţii publice
    ART. 57
        Serviciul achiziţii publice este condus de un şef serviciu şi are următoarele atribuţii:
    a) centralizează, elaborează şi actualizează programul anual al achiziţiilor publice, pe baza necesităţilor şi priorităţilor transmise de către toate structurile Institutului;
    b) transmite programul anual al achiziţiilor publice spre avizare directorului general;
    c) elaborează procedurile operaţionale/de sistem interne de la nivelul Serviciului;
    d) primeşte referate de necesitate aprobate de directorul general, în baza cărora iniţiază, derulează şi finalizează proceduri de achiziţie publică, inclusiv achiziţii directe, cu respectarea reglementărilor din domeniul achiziţiilor publice în vigoare;
    e) solicită structurilor de specialitate din cadrul Institutului nominalizări pentru membri în comisiile de evaluare şi contribuie cu persoane competente în comisiile de evaluare a procedurilor de achiziţie publică, inclusiv achiziţii directe, după caz, şi întocmeşte referatele pentru emiterea de către directorul general a deciziei de numire a persoanelor din componenţa comisiilor de întocmire a documentaţiilor de atribuire şi a comisiilor de evaluare a ofertelor;
    f) desfăşoară activitatea de elaborare a documentaţiei de atribuire sau, în cazul organizării unui concurs de soluţii, a documentaţiei de concurs;
    g) transmite solicitările de clarificări primite către structura din Institut care a solicitat achiziţia, în vederea formulării unui răspuns din partea comisiei de elaborare a caietului de sarcini;
    h) menţine legătura şi întocmeşte documentele solicitate şi/sau prevăzute de legislaţia achiziţiilor, pentru Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice;
    i) asigură şi răspunde de corectitudinea şi legalitatea procedurilor de achiziţii publice organizate la nivelul Institutului;
    j) întocmeşte proiectul de Strategie de contractare şi cel de clauze contractuale pentru acord cadru/contract/ contract subsecvent pentru procedurile de achiziţie publică derulate, urmărind avizarea acestuia şi aprobarea de către directorul general;
    k) în calitate de structură iniţiatoare, semnează acordurile-cadru, contractele subsecvente şi contractele de achiziţie publică;
    l) asigură colaborarea cu Serviciul financiar, buget şi investiţii în vederea restituirii garanţiei de participare;
    m) formulează puncte de vedere la solicitările structurilor de specialitate din cadrul Institutului, răspunsuri la petiţii, memorii, întrebări, interpelări, plângeri prealabile care sunt de competenţa sa;
    n) formulează apărări în favoarea Institutului în cazul contestaţiilor, în colaborare cu membrii comisiei de întocmire a documentaţiei de atribuire, cei ai comisiei de evaluare şi cu Serviciul juridic;
    o) asigură accesul public la dosarul achiziţiei finalizate, conform prevederilor legale în vigoare;
    p) constituie, arhivează şi păstrează dosarele achiziţiilor publice.
    q) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de directorul general, conform competenţelor.


    SECŢIUNEA a 21-a
    Compartimentul relaţii publice, comunicare şi secretariat
    ART. 58
        Atribuţiile Compartimentului relaţii publice, comunicare şi secretariat sunt următoarele:
    a) asigură evidenţa contactelor centrelor regionale de sănătate publică şi a instituţiilor din sistemul sanitar: denumire, adresele complete, numerele de telefon/fax, adresele de e-mail;
    b) înregistrează lucrările transmise de Institut către petenţi şi alte autorităţi, precum şi cele primite la conducerea Institutului şi ţine evidenţa repartizării acestora;
    c) înscrie în registrul specific persoanele venite în audienţă la conducerea Institutului, problemele prezentate de către acestea şi soluţiile date;
    d) primeşte corespondenţa prin poştă, poştă rapidă şi prin curieri, fax, e-mail şi înregistrează documentele la zi în caietul de evidenţă specială;
    e) înregistrează şi ţine evidenţa lucrărilor primite sau transmise personal, prin fax, e-mail, poştă;
    f) asigură transmiterea corespondenţei Institutului şi întocmeşte borderourile aferente;
    g) asigură desfăşurarea optimă a activităţii de relaţii publice;
    h) asigură monitorizarea presei;
    i) asigură atât relaţia cu publicul, cât şi cu mass-media;
    j) acordă relaţii publicului, telefonic sau direct persoanelor care solicită audienţa;
    k) îndeplineşte şi alte sarcini dispuse de conducerea Institutului.


    SECŢIUNEA a 22-a
    Cabinet medicina muncii
    ART. 59
        Atribuţiile Cabinetului de medicina muncii sunt următoarele:
    a) efectuează controlul medical la angajare şi completează fişa medicală de angajare şi fişa de aptitudini (după controlul medical de angajare), conform legislaţiei în vigoare;
    b) efectuează controlul medical periodic al lucrătorilor din cadrul Institutului şi completează fişa de control medical periodic (după controlul medical periodic al angajaţilor), conform legislaţiei în vigoare;
    c) efectuează controlul medical de adaptare, la reluarea muncii, şi asigură supravegherea specială a personalului angajat, conform legislaţiei în vigoare;
    d) colaborează la completarea fişelor de identificare a factorilor de risc profesional, conform legislaţiei în vigoare;
    e) organizează şi menţine, în bună ordine, dosarele medicale de specialitate aparţinând personalului angajat, fişele de aptitudini emise şi registrele de evidenţă ale cabinetului, precum şi alte documente care au legătură cu activitatea cabinetului;
    f) asigură buna circulaţie a documentelor, materialelor de la sau/şi către cabinetul medical de specialitate, respectiv alte structuri din cadrul instituţiei.


    CAP. IV
    Finanţarea activităţii Institutului
    ART. 60
    (1) Activitatea financiară a Institutului se desfăşoară pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de ordonatorul principal de credite.
    (2) Proiectul de buget de venituri şi cheltuieli se elaborează de către Serviciul financiar, buget şi investiţii, împreună cu directorul general adjunct şi se înaintează spre aprobare Ministerului Sănătăţii, la propunerea directorului general al Institutului.

    ART. 61
        Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Institutului se asigură, în condiţiile legii, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

    ART. 62
    (1) Conform art. 11 din H.G. nr. 932/2022 pentru organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Sănătate Publică şi pentru aprobarea înfiinţării unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, pe lângă Institut sunt aprobate unele activităţi finanţate integral din venituri proprii, în afara celor prevăzute la art. 1 din H.G. nr. 59/2003 privind înfiinţarea de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, cu completările ulterioare.
    (2) Institutul poate realiza venituri proprii din următoarele activităţi:
    a) prestaţiile pentru activităţile legate de procedurile menţionate în Ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 10/368/11/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor H.G. nr. 617/2014 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii, al viceprim-ministrului, ministrul mediului, şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 629/900/82/2017, cu modificările ulterioare;
    b) prestaţii în domeniul sănătăţii publice;
    c) activităţi privind evaluarea şi avizarea produselor de protecţie a plantelor şi avizarea îngrăşămintelor;
    d) organizarea de programe, cursuri de perfecţionare şi instruiri în domeniile: epidemiologie, igienă, sănătate publică şi sănătate ocupaţională, evaluarea stării de sănătate, promovarea sănătăţii şi statistică sanitară, precum şi concursuri sau examene aferente acestora;
    e) organizarea de sesiuni de abilitare a medicilor de medicina muncii responsabili de supravegherea medicală specială a persoanelor expuse profesional la radiaţii ionizante;
    f) organizarea de conferinţe, simpozioane, întruniri, seminare, mese rotunde cu caracter profesional şi altele asemenea;
    g) închirierea unor spaţii aflate în administrarea Institutului, conform legii;
    h) cursuri de formare în domeniul vaccinologiei pentru furnizorii de servicii medicale de vaccinare;
    i) derularea de activităţi de cercetare-dezvoltare, proiecte şi programe cu finanţare externă.

    (3) Din veniturile proprii realizate prin desfăşurarea activităţilor prevăzute la alin. (2) se asigură:
    a) cheltuielile corespunzătoare efectuării prestaţiilor şi activităţilor prevăzute la alin. (2) lit. a) - c), inclusiv plata personalului din afara Institutului şi/sau din Institut, dacă îşi desfăşoară activitatea în afara normei de bază, care desfăşoară activităţi specifice şi auxiliare, în temeiul contractelor de antrepriză încheiate pentru desfăşurarea acestor activităţi;
    b) cheltuielile corespunzătoare organizării cursurilor, programelor, sesiunilor de instruire, abilitare, concursurilor, examenelor, conferinţelor, simpozioanelor, întrunirilor, seminarelor, meselor rotunde cu caracter profesional şi altele asemenea, inclusiv plata personalului din afara Institutului şi/sau din Institut, care prestează activităţi specifice şi/sau auxiliare în vederea organizării şi desfăşurării acestora, în afara normei de bază, în temeiul contractelor de antrepriză încheiate pentru desfăşurarea acestor activităţi;
    c) cheltuieli aferente derulării activităţilor prevăzute la alin. (2) lit. i), inclusiv plata personalului din afara Institutului şi/sau din Institut, care prestează activităţi specifice şi/sau auxiliare,în afara normei de bază, în temeiul contractelor de antrepriză încheiate pentru desfăşurarea acestor activităţi;
    d) cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a spaţiilor închiriate, în condiţiile legii;
    e) cheltuieli cu investiţii pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute la alin. (2).

    (4) Veniturile proprii ale activităţilor prevăzute la alin. (2) se constituie din:
    a) tarifele stabilite pentru prestaţiile şi activităţile prevăzute la alin. (2) lit. a) -f) şi h);
    b) o cotă-parte din chiria încasată din activitatea prevăzută la alin. (2) lit. g), potrivit legii;
    c) dobânzile încasate, în condiţiile legii, la disponibilităţile băneşti şi la depozitele constituite din veniturile obţinute din activităţile prevăzute la alin. (2);
    d) donaţii, legate sau sponsorizări;
    e) contractele de finanţare aferente activităţilor prevăzute la alin. (2) lit. i);
    f) activităţi de cercetare ştiinţifică.

    (5) Pentru activităţile prevăzute la alin. (2) lit. a) -f) şi h), tarifele care nu sunt reglementate prin acte normative se stabilesc prin decizie a directorului general al Institutului.
    (6) Prin derogare de la dispoziţiile art. 61, cheltuielile curente şi de capital care se efectuează pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) se finanţează integral din veniturile proprii prevăzute la alin. (4).
    (7) în cazul cheltuielilor comune cu activităţile finanţate din bugetul de stat, sumele aferente activităţilor prevăzute la alin. (2) se stabilesc pe bază de cheie de repartizare.
    (8) în relaţiile contractuale privind activităţile prevăzute la alin. (2), Institutul poate fi reprezentat de persoanele împuternicite în acest scop prin decizie a directorului general.

    CAP. V
    Dispoziţii finale
    ART. 63
    (1) Pe baza prevederilor prezentului regulament se completează şi se actualizează fişele de post ale salariaţilor Institutului şi se emit deciziile de încadrare.
    (2) Orice modificare şi completare a prezentului regulament de organizare şi funcţionare al Institutului se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.

                               ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016