Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 15 februarie 2021  de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT din 15 februarie 2021 de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial

EMITENT: Ministerul Culturii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 190 din 25 februarie 2021
──────────
    Aprobat prin ORDINUL Nr. 2.617 din 15 februarie 2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 190 din 25 februarie 2021.
──────────
    ART. 1
    (1) Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial este o structură fără personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii, denumită în continuare Comisia, şi are atribuţii de coordonare a activităţilor de protejare şi promovare a patrimoniului cultural imaterial, desfăşurate în baza politicilor culturale ale Ministerului Culturii.
    (2) Comisia este constituită din 21 de membri şi funcţionează în conformitate cu prezentul regulament de organizare şi funcţionare.
    (3) Membrii Comisiei au obligaţia exercitării mandatului cu respectarea următoarelor principii:
    a) respectarea şi aplicarea corectă a legii;
    b) prioritatea interesului public;
    c) asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor prin aplicarea aceluiaşi regim juridic în situaţii identice sau similare;
    d) profesionalismul, prin îndeplinirea mandatului cu responsabilitate, competenţă, eficienţă, corectitudine şi conştiinciozitate;
    e) imparţialitatea şi independenţa, care obligă la o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură în exercitarea mandatului;
    f) integritatea morală.

    (4) Comisia se constituie din personalităţi, specialişti din domeniul patrimoniului cultural imaterial, numiţi prin ordin al ministrului culturii, pentru un mandat de doi ani, care poate fi reînnoit consecutiv o singură dată.
    (5) Membrii Comisiei sunt numiţi la propunerea:
    a) Academiei Române - 5 membri;
    b) universităţilor de profil - 5 membri;
    c) muzeelor etnografice - 5 membri;
    d) Ministerului Culturii - 4 membri;
    e) Institutului Naţional al Patrimoniului - 2 membri.

    (6) Comisia este condusă de un preşedinte, numit prin ordin al ministrului culturii din cei 21 de membri. Preşedintele asigură legătura Comisiei cu Ministerul Culturii şi reprezintă Comisia pe plan naţional şi internaţional.
    (7) Secretariatul Comisiei este format dintr-un reprezentant al direcţiei de specialitate şi un reprezentant din structura care asigură relaţia cu UNESCO din cadrul Ministerului Culturii şi este numit prin ordin al ministrului culturii.
    (8) Componenţa Comisiei se publică pe paginile de internet ale Ministerului Culturii şi ale serviciilor publice deconcentrate ale acestuia.
    (9) Membrii Comisiei au obligaţia să semneze, cel târziu la prima şedinţă la care participă, declaraţia privind confidenţialitatea şi imparţialitatea, potrivit modelului cuprins în anexa la prezentul regulament.
    (10) Nedepunerea declaraţiei prevăzute la alin. (9) atrage revocarea imediată a mandatului de membru al Comisiei, prin ordin al ministrului culturii.

    ART. 2
    Comisia are următoarele atribuţii:
    a) coordonează activităţile de protejare şi promovare a patrimoniului cultural imaterial, în baza politicilor culturale ale Ministerului Culturii;
    b) elaborează Programul naţional de salvgardare, protejare şi punere în valoare a patrimoniului cultural imaterial;
    c) emite puncte de vedere de specialitate asupra dosarelor de candidatură pentru Listele de patrimoniu cultural imaterial recunoscute de către UNESCO, respectiv Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii şi Lista elementelor patrimoniului cultural imaterial aflate în pericol de dispariţie;
    d) la solicitarea Ministerului Culturii, elaborează puncte de vedere de specialitate privind iniţiativele legislative sau alte instrumente, documente, demersuri cu impact în domeniul patrimoniului cultural imaterial, iar observaţiile, recomandările sau punctele de vedere ale Comisiei cu privire la acestea vor fi transmise cu sprijinul secretariatului Comisiei;
    e) propune şi analizează iniţiativele privind elementele de patrimoniu cultural imaterial în vederea includerii acestora în Registrul naţional al patrimoniului cultural imaterial;
    f) alcătuieşte listele patrimoniului cultural imaterial, care se constituie în Registrul naţional al patrimoniului cultural imaterial, conform prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial;
    g) analizează dosarele de candidatură şi conferă titlul de Tezaur uman viu persoanelor prevăzute la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial;
    h) recomandă, în scris, Institutului Naţional al Patrimoniului acordarea mărcii tradiţionale distinctive, conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial;
    i) elaborează şi propune Ministerului Culturii strategii de salvgardare a elementelor de patrimoniu cultural imaterial;
    j) propune criterii de identificare şi evaluare, standarde de conservare şi procedee de punere în valoare a manifestărilor culturale ale comunităţilor;
    k) propune Ministerului Culturii iniţierea unor proiecte editoriale, respectiv volume, broşuri, antologii, cataloage, în domeniile patrimoniului cultural imaterial.


    ART. 3
    (1) Comisia se reuneşte la convocarea secretariatului acesteia, şedinţele fiind conduse de către preşedinte.
    (2) În absenţa preşedintelui, Comisia va alege, prin vot, un membru care să îi exercite atribuţiile în cadrul şedinţei respective.
    (3) Şedinţele Comisiei sunt legal constituite în prezenţa a jumătate plus unu din numărul total de membri, iar în cazul neîntrunirii cvorumului, şedinţa se va reprograma în cel mai scurt timp posibil.
    (4) Deciziile Comisiei se iau prin vot, cu majoritatea simplă, la vedere sau cu vot secret, în funcţie de tema supusă analizării, iar în caz de balotaj, votul preşedintelui este decisiv. Cazurile în care se utilizează votul secret se stabilesc la începutul şedinţei, cu votul majorităţii simple.
    (5) În situaţia în care, pentru soluţionarea unor aspecte specifice atribuţiilor sale, Comisia consideră necesar sprijinul altor specialişti, poate propune formarea unor grupuri de lucru, a căror componenţă şi atribuţii urmează a fi stabilite prin ordin al ministrului culturii.
    (6) Calitatea de membru al Comisiei încetează în următoarele situaţii:
    a) încheierea valabilităţii mandatului;
    b) revocare, în cazul încălcării prevederilor legale şi/sau a prezentului regulament;
    c) demisie;
    d) absentare nemotivată de la 3 şedinţe consecutive ale Comisiei sau de la 4 şedinţe ale Comisiei în 12 luni, cu excepţia absentării în situaţii legate de starea de sănătate sau în cazul imposibilităţii participării, ca urmare a îndeplinirii unor sarcini de serviciu urgente;
    e) deces;
    f) refuzul de a analiza şi de a formula puncte de vedere cu privire la subiectele aflate pe ordinea de zi;
    g) când în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile este condamnat pentru una dintre faptele prevăzute şi sancţionate în legătură cu exercitarea profesiei;
    h) retragerea motivată a mandatului membrului de către instituţia care l-a desemnat;
    i) constatarea nerespectării angajamentelor cuprinse în declaraţia privind confidenţialitatea şi imparţialitatea;
    j) alte situaţii prevăzute de lege.

    (7) Semnalarea situaţiilor prevăzute la alin. (6) lit. b) şi i) poate fi făcută în scris ministrului culturii de către membrii sau de către secretariatul comisiei, precum şi de către orice persoană fizică sau juridică interesată.
    (8) Încetarea calităţii de membru, în situaţiile prevăzute la alin. (6), se dispune prin ordin al ministrului culturii.
    (9) În cazul în care unul dintre membrii Comisiei pierde această calitate, în condiţiile prevăzute la alin. (6), ministrul culturii numeşte prin ordin un nou membru, conform prevederilor art. 1 alin. (5).
    (10) Comisia elaborează şi înaintează conducerii Ministerului Culturii un raport anual de activitate, precum şi la încetarea mandatului, care să conţină prezentarea activităţii, precum şi propuneri şi observaţii pentru îmbunătăţirea funcţionării comisiei. Raportul se publică pe pagina de internet a Ministerului Culturii.
    (11) La şedinţele Comisiei pot participa, în calitate de invitaţi cu caracter permanent, reprezentanţi ai Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi/sau ai Direcţiei patrimoniu cultural şi cultură tradiţională din cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului, pe baza invitaţiei comunicate de către secretariatul Comisiei.
    (12) Secretariatul Comisiei poate invita la şedinţele Comisiei, cu caracter temporar, orice alte persoane relevante pentru subiecte care vizează activitatea Comisiei, în baza aprobării conducerii direcţiei de specialitate.
    (13) În funcţie de disponibilităţile tehnice, şedinţele se pot desfăşura fără participarea fizică, în acelaşi spaţiu, a tuturor membrilor Comisiei şi a invitaţilor, cu asigurarea dezbaterilor prin telefon sau videoconferinţă.

    ART. 4
    Preşedintele Comisiei are următoarele responsabilităţi:
    a) conduce şedinţele Comisiei;
    b) răspunde în faţa ministrului culturii de activitatea Comisiei;
    c) semnează procesul-verbal al fiecărei şedinţe;
    d) reprezintă Comisia în raport cu ministerul, precum şi în raport cu alte entităţi, în baza aprobării de către Ministerul Culturii şi în limitele mandatului dat de către acesta;
    e) înaintează ministrului culturii un raport referitor la activitatea Comisiei la sfârşitul fiecărui an de mandat, acesta urmând a se publica pe pagina de internet a Ministerului Culturii;
    f) informează membrii Comisiei atât direct, cât şi prin mijloace electronice cu privire la orice demers, acţiune, decizie sau altele asemenea, care vizează domeniul de activitate, activitatea efectivă şi atribuţiile Comisiei sau ale membrilor acesteia.


    ART. 5
    Secretariatul Comisiei îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) întocmeşte procesul-verbal al fiecărei şedinţe, care va fi semnat de către preşedinte şi de către secretariatul Comisiei;
    b) întocmeşte ordinea de zi a şedinţelor Comisiei;
    c) întocmeşte şi pregăteşte documentele necesare desfăşurării şedinţelor Comisiei;
    d) convoacă membrii Comisiei;
    e) înştiinţează conducerea Ministerului Culturii cu privire la activitatea şi deciziile Comisiei;
    f) transmite Direcţiei economice din cadrul Ministerului Culturii lista de prezenţă şi procesul-verbal al fiecărei şedinţe, pentru plata indemnizaţiei membrilor pentru activitatea prestată în lunile în care Comisia se întruneşte şi a decontării cheltuielilor de transport şi cazare, după caz;
    g) constată situaţiile prevăzute la art. 3 alin. (6), pe care le aduce la cunoştinţa ministrului culturii, în cel mai scurt timp posibil;
    h) înregistrează şi arhivează procesele-verbale ale şedinţelor Comisiei.


    ART. 6
    (1) Indemnizaţia lunară cuvenită fiecărui membru al Comisiei este stabilită prin ordin al ministrului culturii, se acordă pentru activitatea prestată în lunile în care comisiile se întrunesc şi nu poate depăşi 10% din indemnizaţia lunară a unui secretar de stat, la care se adaugă decontarea cheltuielilor de participare la lucrările Comisiei.
    (2) Şedinţele Comisiei se desfăşoară la sediul Ministerului Culturii sau online, iar desfăşurarea şedinţelor în altă localitate se va realiza doar cu aprobarea prealabilă a ministrului culturii.
    (3) Membrii Comisiei beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport şi cazare, în condiţiile stabilite pentru salariaţii instituţiilor publice, în cazul în care şedinţele Comisiei se desfăşoară în altă localitate decât cea de domiciliu.
    (4) Decontarea cheltuielilor de transport şi cazare se face pe baza documentelor justificative depuse la Direcţia economică.
    (5) Membrii Comisiei îşi desfăşoară activitatea pe baza încheierii unor contracte civile cu Ministerul Culturii, în condiţiile legii.

    ANEXA 1

    la regulament
    DECLARAŢIE
    privind confidenţialitatea şi imparţialitatea
    Subsemnatul(a), ......................................., membru(ă) în Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, declar pe propria răspundere, sub sancţiunea falsului în declaraţii, prevăzut de art. 326 din Codul penal, următoarele:
    a) pe durata mandatului, în calitate de membru, nu voi asista la dezbaterile şi nu voi participa la votul Comisiei, referitor la documentaţii la a căror pregătire/elaborare/verificare am participat sau particip şi care sunt supuse analizării şi avizării sau la a căror pregătire/elaborare/verificare au participat/ participă soţul sau soţia, rudele de gradul I, precum şi în cazul în care aş avea relaţii contractuale cu persoane fizice ori juridice care au calitatea de elaborator/comanditar/beneficiar al respectivelor documentaţii;
    b) nu am niciun interes de natură să afecteze imparţialitatea mea pe parcursul procesului de deliberare în cadrul Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.
    Mă angajez să păstrez confidenţialitatea informaţiilor şi datelor cu caracter personal şi a celor care intră sub incidenţa protecţiei date de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, pe care le voi obţine sau le voi afla ca efect al calităţii de membru al Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, pe toată durata mandatului şi după încetarea acestuia, potrivit prevederilor legale.
    Mă angajez ca, în situaţia în care aş descoperi, pe durata exercitării mandatului, că mă aflu în una dintre situaţiile arătate sau în afara angajamentelor de mai sus, voi declara imediat acest lucru şi nu voi participa la etapa dezbaterilor interne ale Comisiei, inclusiv la vot.
    Declar că am luat cunoştinţă de prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

    Semnătură,
    Prenume, nume
    Data
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016