Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobat prin ORDINUL nr. 3 din 13 ianuarie 2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 24 ianuarie 2024.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă, denumit în continuare Centrul Naţional, funcţionează în baza prevederilor art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1.490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 259/2005 privind înfiinţarea şi stabilirea atribuţiilor Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă. (2) Centrul Naţional este constituit în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, denumit în continuare IGSU, ca unitate specializată abilitată să realizeze: a) efectuarea de studii şi încercări de laborator şi evaluarea conformităţii produselor în domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile; b) formarea profesională în ocupaţii şi funcţii specifice pompierilor şi protecţiei civile; c) formarea, evaluarea şi certificarea competenţei profesionale în ocupaţii din domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile; d) atestarea persoanelor juridice care desfăşoară activităţi în domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile. ART. 2 (1) Centrul Naţional este finanţat integral de la bugetul de stat şi nu are personalitate juridică. (2) Şeful Centrului Naţional are calitatea de ordonator terţiar de credite şi se subordonează nemijlocit inspectorului general al IGSU. ART. 3 (1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Centrul Naţional colaborează cu structurile din subordinea IGSU, cu instituţii militare şi civile de învăţământ şi cu unităţi şi organe specializate din Ministerul Afacerilor Interne. (2) Centrul Naţional cooperează, după caz, cu institute de cercetare-proiectare, laboratoare sau operatori economici de profil, cu organisme de inspecţie, certificare, precum şi cu organisme cu obiect de activitate similar din alte ţări, cu operatori economici care desfăşoară activităţi conexe apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile, cu asociaţii profesionale şi organisme neguvernamentale cu profil de activitate în domeniul apărării împotriva incendiilor şi al protecţiei civile. CAP. II Organizarea Centrului Naţional ART. 4 (1) Centrul Naţional are următoarea structură organizatorică: 1. Comanda 2. Laboratorul de încercări la foc 3. Serviciul certificarea personalului şi atestarea persoanelor juridice 4. Compartimentul certificare produse 5. Compartimentul financiar 6. Compartimentul logistică 7. Compartimentul resurse umane 8. Compartimentul juridic şi contencios 9. Compartimentul secretariat şi documente clasificate (2) Organigrama Centrului Naţional este prevăzută în anexa nr. 1. ART. 5 Diagrama de relaţii a Centrului Naţional este prevăzută în anexa nr. 2. ART. 6 (1) Sistemul informaţional este o componentă a procesului decizional şi cuprinde ansamblul datelor, fluxurilor şi circuitelor informaţionale, precum şi al procedurilor şi mijloacelor de prelucrare a acestora. (2) Fluxul informaţional se asigură permanent, în baza diagramei de relaţii. (3) Sistemul informaţional asigură necesarul de informaţii pentru fiecare nivel ierarhic de conducere cu responsabilităţi în luarea deciziei. CAP. III Atribuţiile Centrului Naţional ART. 7 (1) Atribuţiile Centrului Naţional sunt aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 259/2005 şi constau în: a) efectuarea de studii, cercetări şi experimentări de nivel naţional în domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile şi colaborarea, după caz, cu institute de cercetare-proiectare sau cu agenţi economici de profil; b) efectuarea de studii privind unele tipuri de riscuri din domeniul de competenţă al IGSU; c) asigurarea, în laboratoare şi poligoane de profil, a încercărilor privind comportarea la foc a produselor pentru construcţii şi a altor materiale, studierea, încercarea şi experimentarea produselor, procedeelor şi echipamentelor destinate apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile; d) verificarea, la cererea producătorilor, importatorilor sau a utilizatorilor, a calităţii produselor pentru construcţii cu rol în securitatea la incendiu, a mijloacelor de protecţie pentru pompieri şi a altor mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor şi de protecţie civilă, confirmând prin rapoarte de încercare parametrii calitativi în domeniul de competenţă; e) verificarea în domeniul de competenţă, în condiţiile legii, la solicitarea organelor de control, a parametrilor calitativi ai unor materiale şi produse prelevate de pe piaţă; f) asigurarea certificării sau, după caz, a agrementării produselor pentru construcţii cu rol în securitatea la incendiu, a mijloacelor de protecţie pentru pompieri şi a altor mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor şi de protecţie civilă, prin organismul de certificare din structură, sub marca de certificare CNSIPC-CERT; g) elaborarea de metodologii, ghiduri, specificaţii tehnice privind încercarea comportării la foc a materialelor şi încercarea şi experimentarea mijloacelor de protecţie pentru pompieri şi a altor mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile; h) acordarea, la cerere, conform legii, de asistenţă tehnică şi consultaţii de specialitate persoanelor fizice şi juridice în domeniul utilizării produselor, procedeelor şi echipamentelor destinate apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile; i) organizarea, în condiţiile legii, de cursuri pentru formarea profesională iniţială şi continuă a personalului de pompieri, iar la cerere, de cursuri pentru formarea profesională, evaluarea competenţei profesionale şi certificarea pentru ocupaţii în domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile, precum şi a cadrelor tehnice cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor din ministere, organe ale administraţiei publice centrale şi alte instituţii publice, regii autonome şi societăţi comerciale; j) atestarea persoanelor juridice pentru prestarea lucrărilor de termoprotecţie şi ignifugare, a celor de verificare, întreţinere şi reparare a autospecialelor, utilajelor, instalaţiilor şi a altor mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor, precum şi pentru desfăşurarea altor activităţi de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, stabilite prin lege; k) participarea la elaborarea şi realizarea, în domeniul de competenţă, a unor programe comune cu asociaţii profesionale şi organisme neguvernamentale cu profil de activitate în domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile; l) efectuarea de încercări şi demonstraţii practice în poligoanele şi staţiile de încercări ale serviciilor de urgenţă profesioniste din subordinea IGSU, cu acordul şi sprijinul comandanţilor acestora şi, după caz, în colaborare cu alte instituţii sau agenţi economici interesaţi; m) participarea la elaborarea proiectelor de acte normative de nivel naţional, în domeniul de competenţă; n) executarea, la cerere, de constatări tehnico-ştiinţifice şi participarea, împreună cu organele abilitate prin lege, la cercetarea cauzelor generatoare şi împrejurărilor determinante în producerea incendiilor şi a altor situaţii de urgenţă din domeniul de competenţă; o) îndeplinirea oricăror altor atribuţii stabilite de lege. (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) lit. c), d), e), f), i), j) şi l) reprezintă prestări de servicii care se efectuează contra cost, conform art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 259/2005. CAP. IV Comanda Centrului Naţional ART. 8 (1) Comanda Centrului Naţional se exercită de către şeful centrului care este numit prin ordin al inspectorului general al IGSU. (2) Şeful Centrului Naţional răspunde de aplicarea legilor în domeniul de competenţă şi asigură exercitarea dispoziţiilor organelor ierarhice. (3) În aplicarea prevederilor legale în vigoare şeful Centrului Naţional emite ordine. (4) Şeful Centrului Naţional este autoritatea învestită legal cu dreptul să exercite comanda asupra întregului personal al unităţii. (5) Şeful Centrului Naţional răspunde în faţa conducerii IGSU de întreaga activitate pe care o desfăşoară Centrul Naţional. ART. 9 (1) În activitatea de conducere, şeful Centrului Naţional este ajutat de un locţiitor, numit prin ordin al inspectorului general al IGSU. (2) Pe timpul cât şeful Centrului Naţional lipseşte, conducerea Centrului Naţional se asigură de către locţiitorul său sau, în absenţa acestuia, de altă persoană desemnată în acest sens de către şeful Centrului Naţional. ART. 10 Fişele posturilor şefului Centrului Naţional şi locţiitorului şefului Centrului Naţional sunt prevăzute în anexele nr. 3 şi 4. CAP. V Atribuţiile componentelor organizatorice ale Centrului Naţional ART. 11 Laboratorul de încercări la foc răspunde de elaborarea studiilor privind fenomenele specifice arderii, de încercarea eficacităţii produselor de stingere şi de termoprotecţie, de încercarea şi verificarea comportării la foc a produselor pentru construcţii şi a altor materiale, precum şi de încercarea mijloacelor tehnice destinate apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile şi are următoarele atribuţii: a) asigură, în laboratoare şi poligoane de profil, încercarea comportării la foc a produselor pentru construcţii şi a altor materiale, studierea, încercarea şi experimentarea produselor, procedeelor şi echipamentelor destinate apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile, în vederea asigurării cerinţelor de securitate la incendiu; b) elaborează, prin personalul laboratorului sau în colaborare cu specialişti din compartimentele IGSU, cu institute de cercetare-proiectare, lucrările specifice domeniului de activitate al laboratorului prevăzute în planurile de activităţi; c) participă la elaborarea metodologiei de încercare a materialelor, substanţelor şi mijloacelor tehnice destinate apărării împotriva incendiilor şi la armonizarea continuă a reglementărilor privind comportarea la foc şi eficacitatea de stingere, pentru corelarea cu dispoziţiile europene şi internaţionale în domeniu; d) studiază, experimentează şi încearcă instalaţiile, echipamentele, accesoriile, mijloacele de protecţie şi salvare şi alte mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile; e) verifică, la cererea producătorilor, importatorilor sau a utilizatorilor calitatea produselor pentru construcţii cu rol în securitatea la incendiu, a mijloacelor de protecţie pentru pompieri şi a altor mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, confirmând prin rapoarte de încercare şi de clasificare, în condiţiile legii, parametrii calitativi, în domeniul de competenţă; f) execută încercări şi analize fizico-chimice şi elaborează studii tehnice de specialitate necesare certificării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor şi protecţiei civile; g) execută încercări, ca subcontractant, cu alte organisme de certificare, în vederea evaluării conformităţii produselor sau mijloacelor tehnice; h) execută încercări, ca subcontractant, la solicitarea organelor de control, pentru stabilirea parametrilor calitativi ai unor materiale şi produse prelevate de pe piaţă; i) efectuează încercări şi demonstraţii practice în poligoanele şi staţiile de încercări ale serviciilor de urgenţă profesioniste din subordinea IGSU, cu acordul şi sprijinul inspectorilor şefi şi, după caz, în colaborare cu alte instituţii sau operatori economici interesaţi; j) proiectează şi urmăreşte realizarea în atelierul Centrului Naţional, în cooperare cu Baza de reparaţii a tehnicii de intervenţie Dragalina ori, prin contract, la alte unităţi specializate sau operatori economici, dispozitive şi standuri necesare activităţilor specifice laboratorului; k) participă, prin specialiştii săi, la manifestări ştiinţifice (congrese, conferinţe, simpozioane etc.), în calitate de invitaţi sau autori ai unor lucrări şi redactează sau participă la redactarea unor lucrări tehnice vizând domeniul de activitate al laboratorului, în vederea publicării; l) asigură îndeplinirea măsurilor impuse de cerinţele prevederilor legale în vigoare privind funcţionarea laboratorului acreditat/notificat şi menţinerea sistemului intern al calităţii; m) asigură menţinerea legăturii cu Asociaţia de Acreditare din România - RENAR şi cu alte laboratoare de încercări din sistemul naţional de acreditare, prin contracte de colaborare specifice; n) desfăşoară, prin persoanele desemnate de şeful centrului, activităţi de colaborare şi propune încheierea de protocoale de recunoaştere mutuală cu institute, laboratoare şi organisme cu obiect de activitate similar din alte ţări. ART. 12 Serviciul certificarea personalului şi atestarea persoanelor juridice răspunde de organizarea şi desfăşurarea activităţii de atestare a persoanelor fizice şi juridice care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor şi al protecţiei civile şi de formarea, evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale ale personalului, pentru ocupaţiile din domeniul de competenţă, având următoarele atribuţii: a) asigură evaluarea dosarelor în vederea atestării persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor; b) organizează, în condiţiile legii, cursuri pentru formarea profesională iniţială şi continuă a personalului în specialitatea pompieri şi protecţie civilă; c) organizează, în condiţiile legii, cursuri pentru formarea, evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale ale personalului, pentru ocupaţiile din domeniul apărării împotriva incendiilor şi al protecţiei civile; d) participă la elaborarea şi actualizarea metodologiilor, procedurilor şi ghidurilor specifice pentru atestarea persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor şi al protecţiei civile; e) desfăşoară, prin specialiştii serviciului, activităţi didactice (expuneri tehnice, prezentări demonstrative, dezbateri, exerciţii practice), angrenând, după caz, şi alţi specialişti din afara unităţii, în funcţie de nevoile de pregătire; f) proiectează şi urmăreşte realizarea în atelierul Centrului Naţional, în cooperare cu Baza de reparaţii a tehnicii de intervenţie Dragalina sau, prin contract, la alte unităţi specializate sau operatori economici, dispozitive şi standuri necesare desfăşurării cursurilor de formare profesională; g) elaborează, cu sprijinul specialiştilor celorlalte structuri ale Centrului Naţional, cursuri, manuale, expuneri tehnice şi alte materiale didactice (machete, filme, diapozitive, planşe); h) asigură menţinerea legăturii cu alte organisme, institute etc. de profil şi participă la unele manifestări ştiinţifice (congrese, conferinţe, simpozioane, exerciţii demonstrative) în calitate de invitaţi sau autori ai unor lucrări în domeniul certificării personalului şi atestării persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor şi al protecţiei civile; i) asigură îndeplinirea măsurilor impuse de cerinţele prevederilor legale în vigoare privind funcţionarea serviciului şi menţinerea sistemului intern al calităţii; j) asigură planificarea şi mobilizarea resurselor proprii la instituirea măsurilor excepţionale prevăzute de lege, precum şi la declararea stărilor de mobilizare şi război; k) asigură controlul accesului în Centrul Naţional, conform reglementărilor în vigoare. ART. 13 Compartimentul certificare produse răspunde de asigurarea condiţiilor tehnice şi organizatorice pentru desfăşurarea activităţii de certificare a mijloacelor tehnice destinate apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile, având următoarele atribuţii: a) asigură certificarea sau, după caz, agrementarea produselor pentru construcţii cu rol în securitatea la incendiu, a mijloacelor de protecţie pentru pompieri şi a altor mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă; b) evaluează, pe baza reglementărilor specifice în vigoare, conformitatea mijloacelor tehnice destinate apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile cu standardele europene, române sau cu alte specificaţii tehnice; c) participă la elaborarea şi actualizarea metodologiilor, procedurilor şi ghidurilor specifice pentru certificarea şi introducerea pe piaţă a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, precum şi a celor comercializate într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European; d) ţine evidenţa produselor introduse pe piaţă şi comercializate în mod legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European, conform reglementărilor tehnice echivalente celor din România, în baza declaraţiei pe propria răspundere; e) asigură îndeplinirea măsurilor impuse privind menţinerea sistemului intern al calităţii, pentru respectarea prevederilor legale privind certificarea şi introducerea pe piaţă a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor; f) urmăreşte menţinerea legăturii cu alte organisme de certificare din sistemul naţional de evaluare a conformităţii, prin contracte de colaborare specifice; g) asigură participarea personalului propriu la manifestări ştiinţifice (congrese, conferinţe, simpozioane etc.), în calitate de invitat sau de autor al unor lucrări privind certificarea şi introducerea pe piaţă a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor; h) acordă, la cerere, conform legii, asistenţă tehnică şi consultaţii de specialitate persoanelor fizice şi juridice în domeniul certificării, introducerii pe piaţă şi utilizării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor. ART. 14 Compartimentul financiar are următoarele atribuţii: a) organizează şi conduce contabilitatea, cantitativ şi valoric, în conformitate cu reglementările în vigoare din domeniul contabilităţii; b) asigură şefului Centrului Naţional, în calitate de ordonator terţiar de credite, toate informaţiile cu privire la execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli şi patrimoniul aflat în administrare; c) garantează organizarea şi efectuarea inventarierii, potrivit Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.861/2009, înregistrează în contabilitate rezultatul inventarierii, precum şi evaluarea elementelor deţinute cu ocazia inventarierii şi prezentarea acestora în situaţiile financiare anuale conform normelor şi reglementărilor contabile; d) întocmeşte graficul privind circulaţia documentelor justificative la nivelul Centrului Naţional şi verifică documentele întocmite din punctul de vedere al îndeplinirii condiţiilor cerute de normele legale în vigoare; e) asigură întocmirea situaţiilor financiare privind situaţia patrimoniului aflat în administrare şi a execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a altor raportări financiar-contabile; f) asigură înregistrarea plăţilor de casă şi a cheltuielilor efective, pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, potrivit bugetului propriu aprobat Centrului Naţional; g) organizează finanţarea cheltuielilor în limita bugetului aprobat, angajarea, lichidarea şi plata cheltuielilor, precum şi evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice; h) asigură organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu conform bazei legale în vigoare; i) asigură organizarea şi exercitarea controlului ierarhic la nivelul său; j) verifică, analizează şi centralizează lunar necesarul de mijloace financiare aferent Centrului Naţional; k) controlează şi actualizează bugetul de venituri şi cheltuieli al Centrului Naţional, în vederea asigurării permanente a echilibrului material şi financiar; l) urmăreşte respectarea dispoziţiilor legale în vederea prevenirii producerii de pagube; m) organizează evidenţa debitelor unităţii şi urmăreşte recuperarea în timp util a acestora, conform prevederilor legale; n) coordonează, îndrumă şi controlează modul de funcţionare a casieriei şi efectuarea corectă a operaţiunilor de casă; o) asigură calcularea şi plata tuturor drepturilor băneşti, potrivit legii, aferente cadrelor militare, funcţionarilor publici şi personalului contractual, precum şi virarea la destinaţie a reţinerilor; p) întocmeşte şi transmite la structura de specialitate a ordonatorului secundar de credite situaţia privind monitorizarea numărului de posturi şi a cheltuielilor de personal, respectiv situaţia privind execuţia cheltuielilor de personal, conform prevederilor legale în vigoare; q) execută alte atribuţii prevăzute de actele normative în vigoare. ART. 15 Compartimentul logistică coordonează, planifică, organizează şi desfăşoară activităţi administrative şi tehnice destinate asigurării logistice a unităţii, îndeplinind următoarele atribuţii specifice: a) elaborează proiectele anuale ale programelor de asigurare logistică a unităţii privind înzestrarea, investiţiile şi aprovizionarea tehnico-materială, în domeniul de competenţă; b) organizează şi desfăşoară activităţi de exploatare, asistenţă tehnică şi menţinere în stare de operativitate a materialelor şi tehnicii de resortul armament, geniu, chimic; c) asigură utilizarea şi întreţinerea corespunzătoare a autovehiculelor din dotare; d) organizează, execută şi urmăreşte gestionarea, depozitarea, inventarierea, declasarea şi casarea bunurilor materiale aflate în dotarea unităţii; e) elaborează documente, sinteze, rapoarte, informări şi alte lucrări pe linie de logistică; f) întocmeşte şi propune spre aprobare planul anual al achiziţiilor; g) organizează şi desfăşoară proceduri de achiziţie publică, elaborează documentele pe care le pune la dispoziţia ofertanţilor, asigură publicitatea prevăzută de normele legale şi soluţionează contestaţiile împotriva hotărârilor de adjudecare; h) încheie contracte cu furnizorii producători de bunuri şi ţine evidenţa contractelor încheiate; i) asigură integritatea patrimoniului unităţii şi executarea cercetării administrative pe linie logistică; j) elaborează documentele de deschidere a creditelor bugetare, pe baza solicitărilor celorlalte compartimente ale unităţii şi le înaintează compartimentului Financiar, după aprobare; k) asigură etalonarea şi verificarea metrologică, în condiţiile legii, a aparaturii de măsură şi control din dotarea Centrului Naţional; l) organizează şi asigură verificarea şi controlul tehnic al instalaţiilor şi mijloacelor tehnice din dotarea Centrului Naţional; m) asigură, pe baza propunerilor compartimentelor, completarea fondului documentar al bibliotecii unităţii; n) întocmeşte documentele legale prevăzute de reglementările privind donaţiile/sponsorizările şi ţine evidenţa acestora; o) organizează, coordonează şi controlează activitatea de asigurare a apărării împotriva incendiilor şi pe linia protecţiei mediului în cadrul Centrului Naţional; p) asigură condiţiile de securitate a armamentului şi muniţiei pe timpul depozitării acestuia; q) verifică respectarea prevederilor legale şi normelor proprii aprobate de ordonatorul terţiar de credite privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor; r) organizează şi asigură efectuarea curăţeniei şi menţinerea acesteia în spaţiile şi în împrejurimile imobilelor; s) asigură nevoile de transport materiale şi de personal pentru unitate; t) organizează şi asigură activitatea de hrănire şi echipare a personalului, în conformitate cu reglementările în vigoare; u) elaborează specificaţiile tehnice pentru materiale de resort şi le promovează spre aprobare şi avizare, conform reglementărilor în vigoare; v) analizează, avizează şi propune spre avizare documentele referitoare la scoaterea din funcţiune/declasarea şi casarea bunurilor din dotarea unităţii; w) asigură executarea lucrărilor de asistenţă tehnică şi de întreţinere a tehnicii auto din dotarea unităţii, inclusiv a celor de trecere la exploatarea de vară (iarnă), pentru menţinerea în stare de operativitate a mijloacelor de transport; x) ţine evidenţa exploatării parcului auto; y) desfăşoară activităţi pentru cunoaşterea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice şi prevenirea accidentelor de circulaţie; z) ţine evidenţa testării periodice a personalului cu drept de a conduce autovehiculele din dotarea Ministerului Afacerilor Interne; aa) stabileşte necesarul de materiale pentru funcţionarea operativă a tehnicii din dotare; bb) asigură abonamentele anuale la publicaţiile de specialitate editate de diferite instituţii şi edituri, corespunzător solicitărilor primite şi în limita fondurilor alocate; cc) ţine evidenţa fondului documentar al bibliotecii unităţii. ART. 16 Compartimentul Resurse umane are următoarele atribuţii specifice: a) asigură, împreună cu celelalte compartimente, recrutarea, selecţionarea şi încadrarea cu personal, potrivit statului de organizare al Centrului Naţional; b) planifică, organizează şi desfăşoară concursuri în vederea încadrării posturilor; c) organizează activitatea de evidenţă a personalului din Centrul Naţional şi asigură operarea şi comunicarea schimbărilor survenite Compartimentului financiar, compartimentelor în care a survenit mutarea personalului, precum şi raportarea acestora la eşalonul superior; d) asigură managementul carierei şi condiţiile pentru dezvoltarea competenţelor profesionale şi a celor individuale; e) efectuează, potrivit competenţelor stabilite şi în conformitate cu dispoziţiile legale, lucrările de încadrare, încetarea contractelor individuale de muncă sau trecere în rezervă, înaintare în gradul următor, promovarea în grade, trepte profesionale şi gradaţii, eliberarea sau promovarea în funcţii, recompensarea şi sancţionarea disciplinară, acordarea şi suspendarea indemnizaţiei de comandă personalului militar, personalului contractual şi funcţionarilor publici; f) întocmeşte lucrări cu privire la aprecierea, soluţionarea dosarelor şi trimiterea propunerilor privind participarea la cursuri în instituţiile civile şi militare de învăţământ, înaintarea în gradul următor, conferirea de ordine şi medalii, constituirea şi actualizarea fondului de personal de rezervă, mutarea personalului în cadrul unităţii sau în alte structuri, trecerea în rezervă ori direct în retragere; g) actualizează permanent în documentele de evidenţă schimbările survenite în situaţiile angajaţilor pe linie de salarizare, recompense, sancţiuni, schimbări de funcţii, calificative acordate în aprecierile anuale, participarea la cursurile de perfecţionare; h) conlucrează cu IGSU şi cu Centrul de psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne pe linia verificării psihologice periodice prin testarea personalului militar şi civil din unitate; i) întocmeşte dosarele de pensionare şi de urmaşi pentru personalul militar şi civil care beneficiază de aceste drepturi; j) întocmeşte proiectul planului anual de pregătire continuă a personalului, pe baza propunerilor compartimentelor unităţii; k) participă la realizarea diagnozei privind nevoile de pregătire a personalului; l) asigură planificarea participării personalului la cursuri de perfecţionare, specializare etc. organizate de către Ministerul Afacerilor Interne sau instituţiile civile; m) asigură coordonarea activităţii de evaluare a pregătirii continue, organizează şi conduce activitatea sportivă a cadrelor militare şi şedinţele de tragere obligatorii cu armamentul din dotare; n) ţine evidenţa şi procesează rezultatele participării personalului la activităţile de pregătire şi evaluare; o) coordonează activitatea de evaluare a personalului; p) urmăreşte respectarea drepturilor omului, egalitatea de şanse, respectarea unei conduite nediscriminatorii în derularea raporturilor de serviciu/de muncă ale personalului Centrului Naţional; q) analizează, împreună cu şefii de compartimente, rapoartele şi cererile personalului, prezintă propuneri şefului centrului privind modul de soluţionare a acestora; r) urmăreşte respectarea prevederilor ordinelor ministrului afacerilor interne cu privire la organizarea şi funcţionarea consiliilor de onoare şi de judecată, ţine evidenţa hotărârilor adoptate de către acestea, întocmeşte documentele specifice şi le înaintează la eşalonul care are competenţa de a decide asupra propunerilor; s) raportează operativ la eşalonul superior sancţiunile aplicate cadrelor militare, funcţionarilor publici şi personalului contractual; întocmeşte şi înaintează la IGSU, la termenele stabilite, situaţiile privind starea şi practica disciplinară în rândul personalului angajat; t) urmăreşte exercitarea tutelei profesionale, sprijinirea integrării socioprofesionale a personalului nou-angajat şi a elevilor şi studenţilor repartizaţi să desfăşoare stagiu de practică în cadrul Centrului Naţional; u) asigură conducerii şi personalului Centrului Naţional consiliere pe linie de resurse umane; v) desfăşoară activităţi de prevenire a riscurilor profesionale şi protecţie a muncii. ART. 17 Compartimentul Juridic şi contencios constituie structura specializată, cu competenţă generală în domeniul asistenţei juridice, în cadrul Centrului Naţional şi are următoarele atribuţii specifice: a) întocmeşte, împreună cu compartimentele de specialitate, şi prezintă conducerii Centrului Naţional propuneri de măsuri privind îndeplinirea sarcinilor ce revin acesteia, în vederea aplicării stricte a legilor şi a altor acte normative, imediat după publicarea acestora; b) urmăreşte modul de aplicare a normelor juridice în activitatea Centrului Naţional şi face propuneri pentru perfecţionarea acestora; c) întocmeşte observaţii şi propuneri, motivate juridic, la proiectele de acte normative; d) ţine evidenţa actelor cu caracter normativ care interesează activitatea Centrului Naţional, în scopul furnizării operative şi calificate a informaţiilor solicitate de conducerea unităţii; e) pregăteşte şi examinează, sub aspectul legalităţii şi eficienţei juridice, documentaţiile care stau la baza deciziilor conducerii Centrului Naţional; f) avizează pentru legalitate actele normative cu caracter intern sau actele cu caracter individual emise ori semnate de conducerea Centrului Naţional, potrivit competenţei, precum şi orice alte acte care pot angaja răspunderea patrimonială a unităţii; g) prin delegare, reprezintă şi apără interesele Centrului Naţional în faţa autorităţilor administraţiei publice, a instanţelor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie; h) sesizează conducerea Centrului Naţional cu privire la deficienţele rezultate din soluţionarea litigiilor în instanţele judecătoreşti, pentru luarea măsurilor adecvate; i) ia măsuri pentru obţinerea titlurilor executorii, în vederea realizării creanţelor şi a altor drepturi patrimoniale ale Centrului Naţional; j) participă, în comisiile de achiziţii, la negocierea şi încheierea contractelor, avizează pentru legalitate proiectele de contracte, înţelegeri, protocoale, precum şi orice alte acte juridice care sunt de natură să angajeze răspunderea juridică a Centrului Naţional; k) participă la negocierea de convenţii, acorduri şi înţelegeri internaţionale în legătură cu domeniul de activitate al Centrului Naţional; l) elaborează puncte de vedere privitoare la interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale şi acordă conducerii şi personalului unităţii consultaţii cu caracter juridic pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu, potrivit competenţelor; m) formulează proiectele răspunsurilor la petiţiile cetăţenilor şi organizaţiilor neguvernamentale interne adresate Centrului Naţional, care au fost repartizate spre soluţionare; n) iniţiază şi participă la acţiuni de cunoaştere a legilor şi de prevenire a încălcării acestora de către personalul Centrului Naţional; o) acordă asistenţă juridică consiliilor de onoare, consiliilor de disciplină şi consiliilor de judecată constituite la nivelul Centrului Naţional, potrivit prevederilor actelor normative şi competenţei. ART. 18 Compartimentul Secretariat şi documente clasificate răspunde de organizarea activităţii de secretariat şi arhivă la nivelul unităţii şi de asigurarea securităţii informaţiilor clasificate şi îndeplineşte următoarele atribuţii: a) primeşte, verifică, clasifică, ordonează, înregistrează şi prezintă spre soluţionare şefului Centrului Naţional documentele sosite din afara unităţii; b) primeşte şi înregistrează, după aprobarea şefului Centrului Naţional, documentele elaborate de personal; c) asigură, după caz, transmiterea sau expedierea corespondenţei civile şi militare; d) desfăşoară activităţi de inventariere a documentelor clasificate, sigiliilor şi ştampilelor, conform prevederilor reglementărilor în vigoare; e) urmăreşte respectarea prevederilor legale cu privire la tehnoredactarea şi multiplicarea documentelor; f) verifică îndosarierea şi efectuează anual scăderea şi arhivarea documentelor; g) organizează activitatea de primire în audienţă a persoanelor; h) organizează, desfăşoară şi controlează activitatea de primire, evidenţă, păstrare şi multiplicare a documentelor clasificate, a ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter intern, păstrarea şi folosirea corectă a ştampilelor şi sigiliilor din evidenţa unităţii; i) ţine evidenţa zilnică a prezenţei la serviciu şi a deplasărilor personalului Centrului Naţional; j) ţine evidenţa ordinelor, instrucţiunilor şi regulamentelor emise de eşaloanele superioare; k) întocmeşte nomenclatorul arhivistic şi prezintă propuneri privind procedura/normele interne de circulaţie a documentelor; l) urmăreşte rezolvarea petiţiilor şi comunicarea răspunsurilor către petenţi în termenul legal; m) întocmeşte ordinul de zi pe unitate, pe care îl prezintă pentru semnare şefului Centrului Naţional şi îl aduce la cunoştinţă celor în drept. CAP. VI Dispoziţii finale ART. 19 Centrul Naţional îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile legilor, ordinelor şi instrucţiunilor în vigoare, precum şi a prevederilor prezentului regulament. ART. 20 Întregul personal încadrat pe funcţiile prevăzute în statul de organizare al Centrului Naţional este obligat să cunoască şi să aplice întocmai prevederile prezentului regulament, în părţile ce îl privesc. ART. 21 Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul regulament. ANEXA 1 la regulament ORGANIGRAMA Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă
┌────────────┐
│ COMANDA │
└─────┬──────┘
│
▼
┌───────────────────────────────┬───────────────────────┐
│ │ │
│ ┌──────────────────────┐ │ ┌──────────────┐ │ ┌──────────────┐
├─────►│ LABORATORUL DE │ ├───►│COMPARTIMENTUL│ ├────►│COMPARTIMENTUL│
│ │ ÎNCERCĂRI LA FOC │ │ │ FINANCIAR │ │ │RESURSE UMANE │
│ └──────────────────────┘ │ └──────────────┘ │ └──────────────┘
│ │ │
│ │ ┌──────────────┐ │ ┌──────────────┐
│ ┌──────────────────────┐ └───►│COMPARTIMENTUL│ │ │COMPARTIMENTUL│
│ │SERVICIUL CERTIFICAREA│ │ LOGISTICĂ │ ├────►│ JURIDIC ŞI │
│ │ PERSONALULUI ŞI │ └──────────────┘ │ │ CONTENCIOS │
├─────►│ATESTAREA PERSOANELOR │ │ └──────────────┘
│ │ JURIDICE │ │
│ └──────────────────────┘ │ ┌──────────────┐
│ │ │COMPARTIMENTUL│
│ ┌──────────────────────┐ └────►│SECRETARIAT ŞI│
└─────►│ COMPARTIMENTUL │ │ DOCUMENTE │
│ CERTIFICARE PRODUSE │ │ CLASIFICATE │
└──────────────────────┘ └──────────────┘
ANEXA 2 la regulament DIAGRAMA DE RELAŢII a Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă
┌─────────────────────┐
│INSPECTORATUL GENERAL│
│ PENTRU SITUAŢII DE │
│ URGENŢĂ │
└─────────────────────┘
.
.
.
┌───────────────────────┐ .
│ MINISTERUL AFACERILOR │ . ┌──────────────────────────┐
│ INTERNE │ . │Asociaţia de standardizare│
│ ├───┐ . ┌─────┤ din România -ASRO │
│Direcţii şi servicii │ │ . │ └──────────────────────────┘
│din cadrul ministerului│ │ . │ ┌──────────────────────────┐
│Inspectoratul General │ │ . ├─────┤Departamente din ministere│
│al Poliţiei Române │ │ . │ └──────────────────────────┘
│Unităţi militare de │ │ . │
│învăţământ, cercetare │ │ . │ ┌──────────────────────────┐
│şi producţie ale MAI │ │ . ├─────┤ Institute de proiectare, │
└───────────────────────┘ │ . │ │ cercetare şi învăţământ │
│ . │ └──────────────────────────┘
│ . │ ┌──────────────────────────┐
┌───────────────────────┐ │ . ├─────┤ Asociaţia Naţională de │
│ Baza de reparaţii a │ │ . │ │ Acreditare-RENAR │
│tehnicii de intervenţie├───┤ . │ └──────────────────────────┘
│ Dragalina │ │ . │ ┌──────────────────────────┐
└───────────────────────┘ │ . │ │ Institute, organisme şi │
│ . ├─────┤ laboratoare din │
│ . │ │ străinătate │
┌───────────────────────┐ │ ╔══════════════════════╗ │ └──────────────────────────┘
│Baza pentru logistică a├───┤ ║ CENTRUL NAŢIONAL ║ │ ┌──────────────────────────┐
│ I.G.S.U. │ ├──────╣PENTRU SECURITATE LA ╠──┤ │ Autoritatea Naţională │
└───────────────────────┘ │ ║INCENDIU ŞI PROTECŢIE ║ ├─────┤ Pentru Protecţia │
│ ║ CIVILĂ ║ │ │ Consumatorilor │
┌───────────────────────┐ │ ╚══════════════════════╝ │ └──────────────────────────┘
│ Muzeul Naţional al │ │ │ ┌──────────────────────────┐
│ Pompierilor ├───┤ ├─────┤ Institutul Naţional de │
└───────────────────────┘ │ │ │ Metrologie │
│ │ └──────────────────────────┘
│ │ ┌──────────────────────────┐
┌────────────────────────┐ │ ├─────┤ Direcţii şi unităţi din │
│Facultatea de Pompieri; │ │ │ │ structura MApN │
│Şcoala de subofiţeri │ │ │ └──────────────────────────┘
│pompieri şi protecţie │ │ │ ┌──────────────────────────┐
│civilă "Pavel Zăgănescu"│ │ ├─────┤ Oficiul de Stat pentru │
│Boldeşti; ├──┤ │ │ Invenţii şi Mărci │
│Centrul Naţional de │ │ │ └──────────────────────────┘
│Pregătire pentru Manage-│ │ │ ┌──────────────────────────┐
│mentul Situaţiilor de │ │ ├─────┤ ONG-uri, asociaţii, │
│Urgenţă Ciolpani. │ │ │ │ agenţi economici │
└────────────────────────┘ │ │ └──────────────────────────┘
│ │ ┌──────────────────────────┐
│ │ │ Autoritatea Naţională │
┌────────────────────────┐ │ └─────┤ pentru Calificări │
│Laboratoare acreditate ├──┘ └──────────────────────────┘
└────────────────────────┘
LEGENDA:
. . . . subordonare
─────── cooperare
ANEXA 3 la regulament MINISTERUL AFACERILOR INTERNE FIŞA POSTULUI A. Identificarea postului 1. Compartimentul: COMANDA 2. Denumirea şi codul postului: ŞEF CENTRU 3. Poziţia postului în statul de organizare: 1 4. Punctajul postului: nu este cazul. 5. Relaţii cu alte posturi: 5.1. relaţii ierarhice: - se subordonează inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă; – are în subordine întregul personal al Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă; 5.2. relaţii funcţionale: - colaborează cu direcţiile şi serviciile din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne; 5.3. relaţii de control: - îndrumă şi controlează activitatea tuturor structurilor Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă; 5.4. relaţii de reprezentare: - reprezintă Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă în relaţiile cu instituţiile militare şi civile; 5.5. relaţii cu autorităţi: - desfăşoară relaţii de informare şi colaborare cu instituţii publice, operatori economici, organizaţii neguvernamentale şi persoane juridice private; 5.6. relaţii internaţionale: - colaborează cu organizaţii de profil din alte state, pe baza acordurilor, înţelegerilor şi programelor stabilite, potrivit dispoziţiilor legale. 6. Definirea sumară a atribuţiilor postului: - organizează, coordonează şi conduce activitatea desfăşurată de Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă cu privire la efectuarea încercărilor în vederea certificării produselor şi mijloacelor tehnice destinate apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile şi a produselor pentru construcţii, formarea, certificarea şi atestarea persoanelor fizice şi juridice care prestează servicii în domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile, certificarea/agrementarea/ introducerea pe piaţă a produselor din domeniul de competenţă a Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă; – reprezintă unitatea în relaţiile cu comanda Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate acestuia, cu conducerile instituţiilor şi operatorilor economici şi ale organismelor cu care cooperează. B. Cerinţele postului 1. Categoria de personal care poate ocupa postul: ofiţer 2. Gradul militar necesar ocupantului postului: maior 3. Pregătirea necesară ocupantului postului: 3.1. pregătire de bază: studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licenţă - ciclul I Bolognia în domeniile fundamentale: Ştiinţe inginereşti, Ştiinţe sociale ori domeniile de licenţă Fizică, Chimie, Inginerie chimică, Ştiinţa mediului şi studii de master sau studii postuniversitare ori, după caz, studii universitare de lungă durată, în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei sau în domeniul management; 3.2. pregătire de specialitate: curs de perfecţionare/ specializare în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă sau domenii conexe; 3.3. alte cunoştinţe: cultură generală, cunoştinţe aprofundate cu privire la managementul situaţiilor de urgenţă; 3.4. autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor: certificat de securitate/autorizaţie de acces pentru lucrul cu informaţii şi documente clasificate, nivel "strict secret"; 3.5. limbi străine: nivel de cunoaştere pentru citit/scris/vorbit: nu este cazul. 4. Experienţă: 4.1. vechime în muncă/din care în Ministerul Afacerilor Interne: 10 ani/5 ani 4.2. vechime în specialitate: 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei; 4.3. vechime în funcţii de conducere: 3 ani 4.4. perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: 6 luni. 5. Aptitudini şi abilităţi necesare: capacitate de planificare, de conducere, de organizare, de coordonare şi control - dezvoltare foarte bună; discernământ - dezvoltare foarte bună; spirit de observaţie - dezvoltare foarte bună; intuiţie - dezvoltare bună; curajul răspunderii - dezvoltare foarte bună; tact - dezvoltare bună; capacitatea de a lucra sub presiunea timpului şi a stresului - dezvoltare foarte bună; motivarea celorlalţi - dezvoltare obişnuită; capacitate de comunicare - dezvoltare bună; gândire analitică şi conceptuală - dezvoltare foarte bună; capacitatea de a lucra cu supervizare redusă - dezvoltare bună; abilităţi de folosire a computerului personal - dezvoltare obişnuită. 6. Atitudini necesare/Comportament solicitat: moralitate - dezvoltare foarte bună; stăpânire de sine - dezvoltare foarte bună; discreţie - dezvoltare bună; spirit de iniţiativă, simţ inovator - dezvoltare bună; colegialitate şi capacitatea de a lucra în echipă - dezvoltare foarte bună; flexibilitate în gândire - dezvoltare bună; respect şi consideraţie faţă de reguli, spirit conformist - dezvoltare bună; sociabilitate - dezvoltare bună; disponibilitate la schimbare - dezvoltare obişnuită; prestanţă - dezvoltare foarte bună; obiectivitate - dezvoltare foarte bună. 7. Parametri privind starea sănătăţii somatice: apt medical pentru funcţii de conducere. 8. Trăsături psihice şi de personalitate: - rezistenţă şi stabilitate psihică, echilibru emoţional, fără tendinţe impulsive sau depresive; – apt psihologic pentru funcţii de conducere. C. Condiţii specifice de muncă 1. Locul de muncă: nu este cazul. 2. Programul de lucru: nu este cazul. 3. Deplasări curente: frecvenţă redusă [participă, în condiţiile legii, la manifestări ştiinţifice, prezentări tehnice (congrese, conferinţe, simpozioane, exerciţii demonstrative) în ţară sau în străinătate, în calitate de invitat sau autor al unor lucrări] 4. Condiţii deosebite de muncă: expunere la radiaţii electromagnetice 5. Riscuri implicate de post: afecţiuni profesionale, risc de suprasolicitare psihică 6. Compensări: - drepturi salariale conform legislaţiei în vigoare; concediu suplimentar de odihnă; se încadrează cu caracter permanent în locuri de muncă şi activităţi cu condiţii de muncă speciale. D. Descrierea sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor postului 1. Sarcini şi îndatoriri: a) munca desfăşurată în fiecare zi - 70% - asigură organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice unităţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu ordinele ministrului afacerilor interne, ale inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi cu prevederile regulamentelor militare; – asigură organizarea activităţilor de elaborare a studiilor, de încercări, de certificare/agrementare/introducere pe piaţă a produselor din domeniul de competenţă a centrului, de formare profesională/atestare în activităţi din domeniul apărării împotriva incendiilor; – asigură desfăşurarea comitetelor tehnice de standardizare vizând domeniul protecţiei la foc şi informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă asupra programelor şi stadiului realizării acestora; – participă împreună cu organele abilitate prin lege la cercetarea cauzelor generatoare şi împrejurărilor determinante în producerea incendiilor, în vederea efectuării constatărilor şi a expertizelor tehnico-ştiinţifice; – ia măsuri pentru eliminarea lipsurilor constatate la inspecţii şi controale; – asigură organizarea activităţilor financiar-contabile şi de asigurare materială a Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă şi verifică utilizarea, corespunzător reglementărilor legale şi cu maximă eficienţă, a fondurilor avute la dispoziţie, urmăreşte prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuţiei bugetare; – conduce activitatea de resurse umane şi de perfecţionare a pregătirii profesionale; – îndeplineşte atribuţiile specifice ordonatorului terţiar de credite pe linia elaborării, repartizării şi execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli; – desfăşoară activităţile stabilite în competenţă de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pe linie de mobilizare şi alertare a efectivelor unităţii; – asigură organizarea şi luarea măsurilor legale privind accesul în unitate, apărarea secretului militar şi de stat, întreţinerea şi folosirea armamentului şi muniţiei din dotarea cadrelor; – asigură, în cadrul Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă, respectarea şi verificarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, precum şi a normelor de securitate şi sănătate în muncă şi de protecţie a mediului; – asigură condiţiile pentru o bună administrare a Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă, astfel încât întreaga activitate a personalului unităţii să se desfăşoare neîntrerupt, oportun şi eficient; – pe linia protecţiei informaţiilor clasificate are următoarele atribuţii: – să asigure organizarea activităţii funcţionarului de securitate şi a compartimentelor speciale pentru gestionarea informaţiilor clasificate, în condiţiile legii; – să solicite instituţiilor abilitate efectuarea de verificări pentru avizarea eliberării certificatului de securitate şi autorizaţiei de acces la informaţii clasificate pentru angajaţii proprii; – să notifice Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat eliberarea certificatului de securitate sau a autorizaţiei de acces pentru fiecare angajat care lucrează cu informaţii clasificate; – să aprobe listele cu personalul verificat şi avizat pentru lucrul cu informaţiile secrete de stat şi evidenţa deţinătorilor de certificate de securitate şi autorizaţii de acces şi să le comunice Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi la instituţiilor abilitate să coordoneze activitatea şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit legii; – să întocmească lista informaţiilor secrete de stat şi a termenelor de menţinere în nivelurile de secretizare şi să o supună aprobării Guvernului, potrivit legii; – să solicite asistenţă de specialitate instituţiilor abilitate să coordoneze activitatea şi să controleze măsurile privitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat; – să elaboreze şi să aplice măsurile procedurale de protecţie fizică şi de protecţie a personalului care are acces la informaţii clasificate; – să întocmească ghidul pe baza căruia se va realiza încadrarea corectă şi uniformă în nivelurile de secretizare a informaţiilor secrete de stat, în strictă conformitate cu legea, şi să îl prezinte, spre aprobare, împuterniciţilor şi funcţionarilor superiori abilitaţi prin lege să atribuie nivelurile de secretizare; – să asigure aplicarea şi respectarea regulilor generale privind evidenţa, întocmirea, păstrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea şi distrugerea informaţiilor secrete de stat şi a interdicţiilor de reproducere şi circulaţie, în conformitate cu actele normative în vigoare; – să comunice instituţiilor abilitate, potrivit competenţelor, lista funcţiilor din subordine care necesită acces la informaţii secrete de stat; – la încheierea contractelor individuale de muncă, a contractelor de colaborare sau convenţiilor de orice natură, să precizeze obligaţiile ce revin părţilor pentru protecţia informaţiilor clasificate în interiorul şi în afara unităţii, în timpul programului şi după terminarea acestuia, precum şi la încetarea activităţii în unitatea respectivă; – să asigure includerea funcţionarului de securitate în sistemul permanent de pregătire şi de perfecţionare, conform standardelor de protecţie a informaţiilor clasificate; – să aprobe normele interne de aplicare a măsurilor privind protecţia informaţiilor clasificate, în toate componentele acesteia, şi să controleze modul de respectare în cadrul unităţii; – să asigure fondurile necesare pentru implementarea măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, conform legii; – să analizeze, ori de câte ori este necesar, dar cel puţin semestrial, modul în care funcţionarul de securitate şi personalul autorizat asigură protecţia informaţiilor clasificate; – să asigure inventarierea anuală a documentelor clasificate şi, pe baza acesteia, să dispună măsuri în consecinţă, conform legii; – să sesizeze instituţiile prevăzute la art. 25 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, conform competenţelor, în legătură cu incidentele de securitate şi riscurile la adresa informaţiilor secrete de stat; – să dispună efectuarea de cercetări şi, după caz, să sesizeze organele de urmărire penală în situaţia compromiterii informaţiilor clasificate; b) săptămânal - 15% - stabileşte obiective şi sarcini pentru structurile centrului şi face analize cu şefii acestora privind îndeplinirea sarcinilor asumate; – aprobă planurile de activităţi (săptămânale, trimestriale, anuale) ale structurilor centrului; c) ocazional - 10% - ia măsuri pentru rezolvarea cererilor şi reclamaţiilor persoanelor din afara Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă; – ia măsuri pentru rezolvarea rapoartelor şi propunerilor subordonaţilor sau intervine pentru soluţionare la comanda Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă; – verifică modul de asigurare a respectării drepturilor omului şi coordonează activitatea de parteneriat cu societatea civilă; – verifică periodic ţinuta şi documentele de legitimare a cadrelor militare şi a personalului civil din unitate; d) temporar - 5% - organizează şi conduce nemijlocit activitatea de pregătire continuă a personalului unităţii; – asigură elaborarea procedurilor scrise pentru toate activităţile structurilor unităţii; – asigură întocmirea şi actualizarea fişelor de risc. 2. Responsabilităţi: a) de planificare: - întocmeşte planul anual de activităţi al unităţii şi îl supune spre aprobare inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă; b) de raportare: - prezintă informări şi rapoarte periodice în cadrul Consiliului de conducere al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la activităţile unităţii; c) de lucru cu publicul: - asigură acordarea consultanţei persoanelor fizice şi juridice, referitoare la domeniul de competenţă al unităţii, conform programului de audienţe; – participă, în condiţiile legii, la manifestări ştiinţifice, prezentări tehnice (congrese, conferinţe, simpozioane, exerciţii demonstrative) în ţară sau în străinătate, în calitate de invitat ori autor al unor lucrări. 3. Accesul la informaţii: - are acces la informaţii clasificate - nivel "strict secret"; – respectă secretul de stat şi de serviciu, prevederile regulamentelor militare, ordinelor şi instrucţiunilor; – respectă secretul profesional, condiţiile de confidenţialitate din procedurile specifice, precum şi prevederile Codului deontologic al funcţionarului Ministerului Afacerilor Interne. E. Standarde de performanţă asociate postului 1. Indicatori cantitativi: elaborarea în volum complet a lucrărilor repartizate 2. Indicatori calitativi: - asigurarea unui management performant al activităţilor structurilor unităţii; – elaborarea unor documente viabile, corecte, coerente şi uşor de pus în aplicare. 3. Costuri: asigură realizarea sarcinilor în condiţiile optimizării costurilor şi consumurilor legale şi încadrarea strictă în limitele resurselor materiale şi financiare, aprobate în acest sens. 4. Timp: îndeplineşte atribuţiile ce îi revin în termenele stabilite şi în baza dispoziţiilor primite. 5. Utilizarea resurselor: folosirea eficientă a tuturor resurselor şi mijloacelor de care dispune unitatea. 6. Mod de realizare: individual şi în echipă cu cadrele de conducere ale unităţii şi în colaborare cu structuri din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Inspector general, ................. Titularul postului ..................... Semnătura: .............. Data: ................. ANEXA 4 la regulament MINISTERUL AFACERILOR INTERNE FIŞA POSTULUI A. Identificarea postului 1. Compartimentul: COMANDA 2. Denumirea şi codul postului: LOCŢIITOR ŞEF CENTRU 3. Poziţia postului în statul de organizare: 2 4. Punctajul postului: nu este cazul. 5. Relaţii cu alte posturi: 5.1. relaţii ierarhice: - se subordonează nemijlocit şefului Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă; – are în subordine nemijlocită şeful Laboratorului de încercări la foc, şeful Serviciului certificarea personalului şi atestarea persoanelor juridice şi ofiţerul specialist I care coordonează Compartimentul certificare produse; 5.2. relaţii funcţionale: - colaborează cu direcţiile şi serviciile din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne; – coordonează şi îndrumă activităţile pe linie de mobilizare, informaţii clasificate, control intern/managerial şi pregătire continuă în cadrul unităţii; 5.3. relaţii de control: - îndrumă şi controlează activitatea tuturor structurilor din subordine; 5.4. relaţii de reprezentare: - reprezintă Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă în relaţiile cu instituţiile militare şi civile; 5.5. relaţii cu autorităţi: - desfăşoară relaţii de informare şi colaborare cu instituţii publice, operatori economici, organizaţii neguvernamentale şi persoane juridice private; 5.6. relaţii internaţionale: - colaborează cu organizaţii de profil din alte state, pe baza acordurilor, înţelegerilor şi programelor stabilite, potrivit dispoziţiilor legale. 6. Definirea sumară a atribuţiilor postului: - răspunde de întreaga activitate a unităţii pe linie de mobilizare, informaţii clasificate, control intern/managerial şi pregătire continuă, coordonează efectuarea studiilor, experimentărilor şi a încercărilor, certificarea/agrementarea/ introducerea pe piaţă a produselor din domeniul de competenţă al Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă, organizarea cursurilor de formare profesională şi a atestării pentru persoane care desfăşoară activităţi în domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile; – îndeplineşte atribuţiile funcţionarului de securitate în cadrul Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă. B. Cerinţele postului 1. Categoria de personal care poate ocupa postul: ofiţer 2. Gradul militar necesar ocupantului postului: maior 3. Pregătirea necesară ocupantului postului: 3.1. pregătire de bază: studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licenţă - ciclul I Bolognia în domeniile fundamentale: Ştiinţe inginereşti, Ştiinţe sociale ori în domeniile de licenţă Fizică, Chimie, Inginerie chimică, Ştiinţa mediului şi studii de master sau studii postuniversitare ori, după caz, studii universitare de lungă durată, în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei sau în domeniul management; 3.2. pregătire de specialitate: curs de perfecţionare/specializare în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă sau în domenii conexe; 3.3. alte cunoştinţe: cultură generală, cunoştinţe aprofundate cu privire la managementul situaţiilor de urgenţă; 3.4. autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor: certificat de securitate/autorizaţie de acces pentru lucrul cu informaţii şi documente clasificate, nivel "strict secret"; 3.5. limbi străine: nivel de cunoaştere pentru citit/scris/vorbit: nu este cazul. 4. Experienţă: 4.1. vechime totală în muncă/din care în Ministerul Afacerilor Interne: 10 ani/5 ani; 4.2. vechime în specialitate: 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei; 4.3. vechime în funcţii de conducere: 3 ani; 4.4. perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: 6 luni. 5. Aptitudini şi abilităţi necesare: capacitate de planificare, de conducere, de organizare, de coordonare şi control - dezvoltare foarte bună; discernământ - dezvoltare foarte bună; spirit de observaţie - dezvoltare foarte bună; intuiţie - dezvoltare bună; curajul răspunderii - dezvoltare foarte bună; tact - dezvoltare bună; capacitatea de a lucra sub presiunea timpului şi a stresului - dezvoltare foarte bună; motivarea celorlalţi - dezvoltare obişnuită; capacitate de comunicare - dezvoltare bună; gândire analitică şi conceptuală - dezvoltare foarte bună; capacitatea de a lucra cu supervizare redusă - dezvoltare bună; abilităţi de folosire a computerului personal - dezvoltare obişnuită. 6. Atitudini necesare/comportament solicitat: moralitate - dezvoltare foarte bună; stăpânire de sine - dezvoltare foarte bună; discreţie - dezvoltare bună; spirit de iniţiativă, simţ inovator - dezvoltare bună; colegialitate şi capacitatea de a lucra în echipă - dezvoltare foarte bună; flexibilitate în gândire - dezvoltare bună; respect şi consideraţie faţă de reguli, spirit conformist - dezvoltare bună; sociabilitate - dezvoltare bună; disponibilitate la schimbare - dezvoltare obişnuită; prestanţă - dezvoltare foarte bună; obiectivitate - dezvoltare foarte bună. 7. Parametri privind starea sănătăţii somatice: apt medical pentru funcţii de conducere. 8. Trăsături psihice şi de personalitate: - rezistenţă şi stabilitate psihică, echilibru emoţional, fără tendinţe impulsive sau depresive; – apt psihologic pentru funcţii de conducere. C. Condiţii specifice de muncă 1. Locul de muncă: nu este cazul 2. Programul de lucru: nu este cazul 3. Deplasări curente: frecvenţă redusă [participă, în condiţiile legii, la manifestări ştiinţifice, prezentări tehnice (congrese, conferinţe, simpozioane, exerciţii demonstrative) în ţară sau în străinătate, în calitate de invitat sau autor al unor lucrări]. 4. Condiţii deosebite de muncă: expunere la radiaţii electromagnetice. 5. Riscuri implicate de post: afecţiuni profesionale, risc de suprasolicitare psihică. 6. Compensări: - drepturi salariale conform legislaţiei în vigoare; concediu suplimentar de odihnă; se încadrează cu caracter permanent în locuri de muncă şi activităţi cu condiţii de muncă speciale. D. Descrierea sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor postului 1. Sarcini şi îndatoriri: a) munca desfăşurată în fiecare zi - 70% - asigură organizarea şi desfăşurarea tuturor activităţilor specifice unităţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu ordinele ministrului afacerilor interne, ale inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi cu prevederile regulamentelor militare; – participă, împreună cu organele abilitate prin lege, la cercetarea cauzelor şi împrejurărilor determinante în producerea incendiilor, în vederea efectuării constatărilor şi a expertizelor tehnico-ştiinţifice; – coordonează organizarea şi desfăşurarea studiilor şi a activităţilor de încercare a produselor pentru construcţii şi a mijloacelor tehnice destinate apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile; – coordonează organizarea şi desfăşurarea activităţilor de atestare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile, formarea, evaluarea şi certificarea personalului pentru ocupaţii din domeniul de referinţă; – coordonează organizarea şi desfăşurarea activităţilor de certificare a mijloacelor tehnice destinate apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile; – coordonează activitatea de control intern/managerial; – participă, prin expuneri şi informări tehnice, la activitatea de desfăşurare a cursurilor de formare şi specializare; – asigură colaborarea pe linii specifice cu institute de specialitate şi asociaţii profesionale, prin programe comune şi contracte de cercetare; – îndeplineşte atribuţiile specifice funcţionarului de securitate: – elaborează şi supune aprobării şefului Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă normele interne privind protecţia informaţiilor clasificate, potrivit legii; – întocmeşte programul de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate pentru Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă şi îl supune avizării instituţiilor abilitate, iar după aprobare acţionează pentru aplicarea acestuia; – coordonează activitatea de protecţie a informaţiilor clasificate, în toate componentele acesteia; – asigură relaţionarea cu instituţia abilitată să coordoneze activitatea şi să controleze măsurile privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit legii; – monitorizează activitatea de aplicare a normelor de protecţie a informaţiilor clasificate şi modul de respectare a acestora; – consiliază şeful centrului în legătură cu toate aspectele privind securitatea informaţiilor clasificate; – informează şeful centrului despre vulnerabilităţile şi riscurile existente în sistemul de protecţie a informaţiilor clasificate şi propune măsuri pentru înlăturarea acestora; – acordă sprijin reprezentanţilor autorizaţi ai instituţiilor abilitate, potrivit competenţelor legale, pe linia verificării persoanelor pentru care se solicită accesul la informaţii clasificate; – organizează activităţi de pregătire specifică a persoanelor care au acces la informaţii clasificate; – asigură păstrarea şi organizează evidenţa certificatelor de securitate şi a autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate; – actualizează permanent evidenţa certificatelor de securitate şi a autorizaţiilor de acces; – întocmeşte şi actualizează listele informaţiilor clasificate elaborate sau păstrate de unitate, pe clase şi niveluri de secretizare; – prezintă şefului centrului propuneri privind stabilirea obiectivelor, sectoarelor şi locurilor de importanţă deosebită pentru protecţia informaţiilor clasificate din sfera de responsabilitate şi, după caz, solicită sprijinul instituţiilor abilitate; – efectuează, cu aprobarea şefului centrului, controale privind modul de aplicare a măsurilor legale de protecţie a informaţiilor clasificate; – exercită alte atribuţii în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, potrivit legii; – îndeplineşte atribuţiile şefului centrului, în absenţa acestuia; b) săptămânal - 15% - stabileşte obiective şi sarcini pentru structurile pe care le coordonează şi face analize cu şefii acestora privind îndeplinirea sarcinilor asumate; – avizează planurile de activităţi (săptămânale, trimestriale, anuale) ale structurilor subordonate; – prezintă şefului centrului spre aprobare măsurile legale necesare privind accesul în unitate şi urmăreşte respectarea cu stricteţe a acestora; c) ocazional - 10% - răspunde de asigurarea respectării drepturilor omului şi de activitatea de parteneriat cu societatea civilă; – face propuneri şefului centrului, de participare a personalului unităţii la sesiuni de comunicări ştiinţifice, simpozioane, expoziţii; – organizează şi urmăreşte completarea fondului de documentare tehnică şi literatură militară şi de specialitate necesare unităţii şi verifică modul de utilizare a acestora; d) temporar - 5% - organizează, conduce şi îndrumă nemijlocit activităţile de pregătire pentru creşterea capacităţii operaţionale şi de mobilizare; – organizează, coordonează şi îndrumă personalul unităţii prin activităţi specifice de instruire; – coordonează elaborarea raportului anual privind evaluarea activităţii Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă; – coordonează elaborarea procedurilor scrise pentru toate activităţile structurilor subordonate; – coordonează activitatea de standardizare desfăşurată de către personalul Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă în cadrul comitetelor tehnice de standardizare ale ASRO; – coordonează întocmirea şi actualizarea fişelor de riscuri. 2. Responsabilităţi: a) de planificare: - asigură întocmirea planificării lunare a serviciului de continuitate la conducerea Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă; – prezintă spre aprobare şefului centrului propunerile privind întocmirea planului anual de activităţi al unităţii; b) de raportare: - prezintă informări şi rapoarte periodice privind stadiul îndeplinirii măsurilor din planul de activităţi şi la finalizarea auditurilor interne; c) de lucru cu publicul: - asigură acordarea consultanţei persoanelor fizice şi juridice, referitoare la domeniul de competenţă al unităţii, conform programului de audienţe; – participă, în condiţiile legii, la manifestări ştiinţifice, prezentări tehnice (congrese, conferinţe, simpozioane, exerciţii demonstrative) în ţară sau în străinătate, în calitate de invitat sau de autor al unor lucrări; d) de luare a deciziilor: - asigură întocmirea şi semnează documentele emise de unitate, potrivit domeniului legal de competenţă. 3. Accesul la informaţii: - are acces la informaţii clasificate - nivel "strict secret"; – respectă secretul de stat şi de serviciu, prevederile regulamentelor militare, ordinelor şi instrucţiunilor; – respectă secretul profesional, condiţiile de confidenţialitate din procedurile specifice, precum şi prevederile Codului deontologic al funcţionarului Ministerului Afacerilor Interne. E. Standarde de performanţă asociate postului 1. Indicatori cantitativi: elaborarea în volum complet a lucrărilor repartizate. 2. Indicatori calitativi: - asigurarea unui management performant al activităţilor compartimentelor pe care le coordonează; – elaborarea unor documente viabile, corecte, coerente şi uşor de pus în aplicare, la care intervenţia şefului să nu depăşească 20%. 3. Costuri: asigură realizarea sarcinilor în condiţiile optimizării costurilor şi consumurilor legale şi încadrarea strictă în limitele resurselor materiale şi financiare, aprobate în acest sens. 4. Timp: îndeplineşte atribuţiile ce-i revin în termenele stabilite şi a dispoziţiilor primite. 5. Utilizarea resurselor: folosirea eficientă a tuturor resurselor şi mijloacelor de care dispune unitatea. 6. Mod de realizare: individual şi în echipă cu cadrele de conducere şi cu personalul compartimentelor pe care le coordonează, precum şi în colaborare cu structuri din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Inspector general, ..................... Şef Centru .................... Avizat Departamentul de informaţii şi protecţie internă secretar de stat ......................... Titularul postului, ......................... Semnătura: .................. Data: ........... -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.