Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
I. Dispozitii generale
ART. 1
Regia Autonoma "Aeroportul International Bucuresti-Baneasa", regie de interes national cu specific deosebit, cu personalitate juridica, functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara, beneficiaza de transferuri de la bugetul de stat, in conditiile art. 4 din hotarire, se organizeaza si functioneaza in conditiile legii si potrivit prevederilor prezentului regulament.
ART. 2
Sediul Regiei Autonome "Aeroportul International Bucuresti-Baneasa" este in Bucuresti, sos. Bucuresti-Ploiesti nr. 40, sectorul 1.
II. Obiectul de activitate
ART. 3
Regia Autonoma "Aeroportul International Bucuresti-Baneasa" are ca obiect de activitate:
a) administrarea si exploatarea bazei aeroportuare proprii;
b) dirijarea si deservirea la sol a aeronavelor romanesti si straine si a pasagerilor;
c) organizarea si efectuarea serviciilor de handling pe aeroport pentru aeronave romanesti si straine;
d) asigurarea securitatii tuturor activitatilor aeroportuare si a mijloacelor tehnice din dotare;
e) coordonarea unitara a activitatilor si serviciilor aeroportuare necesare deservirii, la sol, a traficului de pasageri si marfuri, precum si a activitatilor de aviatie generala si militara;
f) realizarea coordonarii intregii activitati de la sol pe aeroport si in zonele acestuia, asigurind securitatea aeronavelor, instalatiilor, cladirilor, pasagerilor si bunurilor transportate sau in tranzit, in conformitate cu prevederile reglementarilor nationale si internationale in domeniu;
g) dezvoltarea, modernizarea si intretinerea pistelor, cailor de rulare si platformelor, echipamentelor, instalatiilor si constructiilor, a celorlalte mijloace din dotare, precum si introducerea tehnologiilor moderne de deservire aeroportuara;
h) realizarea cooperarii in domeniul propriu de activitate, potrivit competentelor, cu institutii similare din alte state si cu organizatiile internationale de profil;
i) efectuarea directa de operatiuni de comert exterior prin compartimentele proprii si realizarea importului de echipamente si piese de schimb.
ART. 4
Pentru realizarea obiectului de activitate, Regia Autonoma "Aeroportul International Bucuresti-Baneasa" are urmatoarele atributii principale:
a) In domeniul tehnic
1. asigura administrarea, exploatarea, dezvoltarea, modernizarea si intretinerea intregii infrastructuri aeroportuare: piste, cai de rulare, platforme, drumuri de acces, parchinguri, aerogara, hangare si alte constructii sau dotari care concura la buna desfasurare a activitatii aeroportuare in concordanta cu standardele internationale;
2. asigura administrarea, exploatarea, dezvoltarea, modernizarea si intretinerea echipamentelor si instalatiilor aeroportuare in sectoarele mecano-energetic, telecomunicatii, de transport si de deservire aeroportuara;
3. elaboreaza, aproba si aplica norme tehnice proprii adaptate la specificul dotarii pentru administrarea, exploatarea, dezvoltarea, modernizarea si intretinerea bazei aeroportuare proprii;
4. elaboreaza studii si executa programe prin asociere sau prin alte forme si modalitati cu parteneri din tara sau din strainatate, pentru administrarea, exploatarea, dezvoltarea, modernizarea si intretinerea bazei aeroportuare;
5. organizeaza si tine evidenta de cadastru la bazei aeroportuare;
6. analizeaza si se pronunta asupra proiectelor de constructii-montaj elaborate pentru zonele cu servituti aeronautice ale regiei autonome, in vederea avizarii acestora de catre autoritatea aeronautica romana;
7. asigura semnalizarea si balizarea tuturor constructiilor existente in perimetrul aeroportuar, potrivit reglementarilor internationale recunoscute in Romania;
8. organizeaza activitatea de prevenire si stingere a incendiilor in conformitate cu reglementarile aeronautice, concomitent cu instruirea si atestarea pe posturi a pompierilor civili;
9. asigura controlul desfasurarii proceselor si operatiunilor aeroportuare in vederea respectarii normelor si regulamentelor de exploatare aeroportuara, de protectie umana si a mediului inconjurator;
10. intocmeste studii si cercetari referitoare la dezvoltarea, modernizarea activitatii aeroportuare, precum si la impactul aeroportului in zona de influenta;
11. prin posibilitati proprii sau in colaborare cu parteneri din tara sau din strainatate realizeaza, in conditiile legii, activitati de import pentru activitatea proprie si de aprovizionare tehnico-materiala a aeroportului;
12. ia masuri pentru perfectionarea pregatirii de specialitate, cu aport intern si extern, a personalului regiei autonome, atesta calificarea acestuia pentru meserii specifice activitatii aeroportuare, cu exceptia acelor meserii pentru care normele interne sau internationale in vigoare prevad alte conditii de atestare.
b) In domeniul operational
1. asigura aplicarea reglementarilor Organizatiei Aviatiei Civile Internationale potrivit anexelor la Conventia de la Chicago privind aviatia civila internationala, precum si a celorlalte reglementari interne si internationale in domeniul activitatii aeroportuare;
2. asigura facilitatile de infrastructura, mecano-energetic, de mijloace tehnice aeroportuare si de servicii, necesare desfasurarii in bune conditii calitative si de siguranta a transporturilor aeriene de pasageri si marfuri executate de transportatorii interni si externi;
3. asigura datele de informare operativa interna si internationala cu privire la starea si functionarea sectoarelor si a mijloacelor proprii care concura la activitatea aeroportului;
4. asigura si coordoneaza la nivelul aeroportului, prin personal propriu specializat, securitatea activitatii de aviatie civila in colaborare cu fortele militare si civile destinate acestui scop;
5. organizeaza si coordoneaza elaborarea documentelor de organizare si mobilizare la locul de munca, metodologia de instiintare a personalului si stabileste mijloacele de alarmare in situatii deosebite;
6. coordoneaza si participa prin personal propriu la activitatea de alarmare, cautare si salvare a aeronavelor aflate in dificultate in zona de responsabilitate a aeroportului;
7. asigura spatiile necesare pentru buna desfasurare a activitatilor de aeroport, acordind prioritate celor destinate confortului pasagerilor si fluidizarii traficului;
8. organizeaza si executa controlul tehnic periodic pentru solicitarea omologarii terenurilor si instalatiilor aeronautice proprii in vederea emiterii certificatelor de exploatare sau a prelungirii duratei lor de valabilitate;
9. asigura efectuarea controlului medical curent al personalului aeroportuar, iar, la cerere, pe baza de contract, si al personalului aeronautic ce apartine companiilor aeriene care opereaza pe aeroport, al personalului celorlalti agenti economici din zona; asigura, ocazional, asistenta medicala la cerere si cea de urgenta pentru public in aerogara si aeroport, cit si servicii pentru respectarea normelor igienico-sanitare;
10. asigura respectarea disciplinei muncii, atributiilor de serviciu si a celorlalte prevederi legale, de catre intregul personal propriu, in desfasurarea activitatii aeroportuare;
11. asigura coordonarea intregii activitati desfasurate pe platformele aeroportuare, in calitate de autoritate aeroportuara, conform normelor si instructiunilor in vigoare. Totodata, stabileste norme, reglementari specifice activitatii si conduitei din perimetrul aeroportuar propriu, obligatorii pentru agentii economici si persoane fizice;
12. organizeaza activitatea de management din structura regiei autonome, inclusiv dezvoltarea aplicarii informaticii, in vederea asigurarii rapide computerizate a informatiilor necesare luarii deciziilor tehnico-economice si organizatorice;
13. in conformitate cu cerintele cresterii calitatii serviciilor oferite transportatorilor aerieni, pasagerilor, precum si altor parteneri in traficul aerian, regiile isi pot diversifica prestatiile in scopul cresterii veniturilor proprii si al dezvoltarii bazei aeroportuare;
14. asigura, contra cost, transportul personalului propriu la si de la locul de munca, cu autobuze din parcul propriu.
c) In domeniul economico-financiar
1. realizeaza programarea si executarea activitatii economico-financiare a regiei autonome;
2. fundamenteaza politica de credite si a altor surse de finantare a regiei autonome;
3. elaboreaza programul propriu de dezvoltare si face propuneri de finantare pentru realizarea obiectivelor cuprinse in program, urmarind elaborarea si avizarea legala a documentatiei tehnice;
4. efectueaza direct operatiuni de comert exterior prin compartimente proprii si realizeaza importul de echipamente si piese de schimb;
5. identifica si exploateaza toate sursele de venituri pentru rentabilizarea activitatii pe care o desfasoara prin operatiuni specifice;
6. autorizeaza si aproba desfasurarea unor activitati pe platforma aeroportuara, in conformitate cu prevederile legale in vigoare si cu regulamentele specifice proprii emise in acest scop. Autorizatiile sint emise in scopul asigurarii functionalitatii aeroportului, respectind conditiile de securitate si numai cu conditia obtinerii de venituri;
7. se poate afilia la organe si organisme internationale din domeniile obiectului sau de activitate.
III. Patrimoniul regiei autonome
ART. 5
Patrimoniul Regiei Autonome "Aeroportul International Bucuresti-Baneasa" este cel determinat conform datelor din bilantul contabil la data de 30 septembrie 1995, reevaluat conform prevederilor <>hotaririlor Guvernului nr. 945/1990 , nr. 26/1992 si nr. 500/1994.
IV. Structura organizatorica a regiei autonome
ART. 6
Structura organizatorica si functionarea regiei autonome, relatiile in cadrul acesteia si cu tertii in domeniile sale de activitate se stabilesc de catre consiliul de administratie, in conformitate cu normele legale in vigoare.
V. Organele de conducere ale regiei autonome
ART. 7
Conducerea regiei autonome se asigura de catre consiliul de administratie si de manager, in conditiile legii.
ART. 8
Consiliul de administratie isi desfasoara activitatea in conformitate cu propriul sau regulament de organizare si functionare, avind, in principal, urmatoarele atributii, raspunderi si competente:
- aproba programele de servicii aeroportuare;
- aproba, potrivit competentelor stabilite prin lege, investitiile ce urmeaza a fi realizate de regia autonoma si propune realizarea unor investitii de amploare, cu respectarea normelor legale in vigoare;
- aproba bugetul de venituri si cheltuieli al regiei autonome;
- aproba instrainarea bunurilor imobile apartinind regiei autonome, in conditiile stabilite de legislatia in vigoare;
- raspunde de administrarea legala si eficienta a intregului patrimoniu;
- aproba elementele de fundamentare a cheltuielilor de administrare si exploatare aeroportuara, in vederea stabilirii, potrivit legii, a taxelor si tarifelor prestatiilor efectuate;
- elaboreaza si aproba statutul personalului regiei autonome;
- aproba, potrivit legii, statul de functii si structura de personal, corespunzator necesitatilor activitatii;
- aproba si alte masuri, cu exceptia celor date, potrivit legii, in competenta altor organe.
ART. 9
Consiliul de administratie este numit prin ordin al ministrului transporturilor si este alcatuit din 7-15 persoane, din a carui componenta fac parte obligatoriu;
- managerul, care este directorul general al regiei autonome si presedinte al consiliului de administratie;
- reprezentantul Ministerului Transporturilor;
- reprezentantul Ministerului Finantelor;
- reprezentantul Ministerului Apararii Nationale;
- alte persoane numite dintre ingineri, juristi, economisti, tehnicieni si specialisti in domeniul de activitate a regiei autonome.
La lucrarile consiliului de administratie pot participa, ca invitati, si reprezentanti ai unor institutii publice, pentru consultare. Consiliul de administratie isi desfasoara activitatea in conformitate cu propriul sau regulament de organizare si functionare si hotaraste in problemele privind activitatea regiei autonome, cu exceptia celor care, potrivit legii, sint date in competenta managerului sau a altor organe.
ART. 10
Membrii consiliului de administratie sint numiti pe o perioada de 4 ani, iar jumatate dintre ei poate fi inlocuita la fiecare 2 ani. Consiliul de administratie poate propune Ministerului Transporturilor inlocuirea unui membru necorespunzator, precum si completarea locurilor devenite vacante din diferite motive in cursul perioadei de 4 ani. Membrul nou-numit va functiona numai pina la incheierea acestei perioade. Membrii consiliului de administratie nu pot participa la conducerea societatilor comerciale si a regiilor autonome cu care Regia Autonoma "Aeroportul International Bucuresti-Baneasa" intretine relatii de afaceri sau fata de care are interese contrare.
ART. 11
Membrii consiliului de administratie isi pastreaza calitatea de angajati la unitatea sau la institutia de la care provin, cu toate drepturile si obligatiile derivind din aceasta calitate. Pentru activitatea depusa in consiliul de administratie acestia primesc o indemnizatie lunara al carei cuantum se stabileste prin hotarire a consiliului de administratie, conform prevederilor legale in vigoare.
ART. 12
Consiliul de administratie se intruneste lunar sau ori de cite ori este nevoie, la cererea presedintelui ori a cel putin jumatate plus unu din numarul membrilor sai.
ART. 13
Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de administratie poate atrage in activitatea de analiza consilieri si consultanti din diferite sectoare, potrivit legii.
ART. 14
Managerul sau directorul general al regiei autonome reprezinta interesele acesteia in raport cu tertii si in fata organelor si organizatiilor din tara si din strainatate.
VI. Relatiile comerciale, financiare si controlul activitatii
ART. 15
Partea de cheltuieli care depaseste nivelul veniturilor realizate se acopera de la bugetul de stat, in conditiile legii. Statul asigura, in conditiile legii, alocatii bugetare in completarea surselor proprii si a creditelor pentru realizarea obiectivelor de investitii de interes public, in principal pentru dezvoltarea si modernizarea platformei aeroportuare.
ART. 16
Operatiunile de incasari si plati ale regiei autonome se efectueaza prin conturi in lei si in valuta ale acesteia, deschise, in conditiile legii, la institutii bancare din tara si din strainatate.
ART. 17
Potrivit art. 6 din hotarire, tarifele si redeventele in lei si in valuta, percepute de regia autonoma de la beneficiari interni sau din strainatate, se stabilesc in conformitate cu legislatia interna si internationala de aviatie civila.
ART. 18
Efectuarea prestarilor de servicii si asigurarea facilitatilor aeroportuare se stabilesc pe baza de contracte cu beneficiarii.
ART. 19
Regia autonoma poate, in conformitate cu legea, sa realizeze lucrari de investitii, pe baza de licitatie publica, cu parteneri din tara sau din strainatate.
ART. 20
Gestiunea regiei autonome este controlata de organele de specialitate proprii, cit si de cele stabilite prin lege.
VII. Dispozitii referitoare la personal
ART. 21
Personalul regiei autonome de orice categorie sau specialitate este supus prevederilor statutului personalului din aviatia civila.
ART. 22
Statutul va cuprinde, potrivit reglementarilor in vigoare, norme obligatorii privind conditiile de angajare, promovare si autorizare pe functii, precum si indatoririle salariatilor, regimul sanctiunilor, alte norme specifice referitoare la protectia sociala a personalului.
ART. 23
Personalul propriu care executa activitati in strainatate in baza unor contracte de asistenta tehnica sau asigurari de sericii, incheiate intre regia autonoma si partenerii externi, beneficiaza de toate drepturile legale in domeniu.
ART. 24
Personalul de reprezentare, intretinere si exploatare, care in desfasurarea activitatii intra in relatii directe cu publicul, sau cel din activitatea tehnica aeroportuara este obligat sa poarte echipament vestimentar tipizat.
Locurile de munca in care se poarta echipamentul vestimentar tipizat, costul si modul de plata a contravalorii acestuia, modelele si insemnele caracteristice vor fi stabilite de catre consiliul de administratie, in conformitate cu reglementarile legale in domeniul respectiv, precum si cu cele financiar-contabile.
VIII. Dispozitii finale
ART. 25
Regia Autonoma "Aeroportul International Bucuresti-Baneasa" respecta si raspunde de aplicarea prevederilor din legislatia interna, precum si de reglementarile aeronautice interne si internationale.
ART. 26
Prezentul regulament se completeaza cu orice alte reglementari legale.
-----------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: