Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT - CADRU din 17 martie 2004  de organizare si functionare a formatiei si a ansamblului profesionist pentru promovarea culturii traditionale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT - CADRU din 17 martie 2004 de organizare si functionare a formatiei si a ansamblului profesionist pentru promovarea culturii traditionale

EMITENT: MINISTERUL CULTURII SI CULTELOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 8 aprilie 2004
CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Formaţia/ansamblul profesionist pentru promovarea culturii tradiţionale ....., denumitã/denumit în continuare formaţie/ansamblu, este instituţie publicã sau privatã de spectacol, cu personalitate juridicã.
ART. 2
Formaţia/ansamblul, ca instituţie publicã de spectacol, funcţioneazã sub autoritatea consiliului judeţean ..... / sindicatului ..... / organizaţiei neguvernamentale ......
ART. 3
Formaţia/ansamblul îşi desfãşoarã activitatea în conformitate cu prevederile legislaţiei române în vigoare, cu cele ale propriului regulament de organizare şi funcţionare elaborat în temeiul regulamentului-cadru.
ART. 4
Formaţia/ansamblul are sediul în imobilul situat în ............, str. ......... nr. ....., judeţul ........ Toate actele, facturile, anunţurile, publicaţiile etc. vor conţine denumirea completã a instituţiei şi indicarea sediului.

CAP. II
Scopul şi obiectul de activitate

ART. 5
(1) Formaţia/ansamblul este o instituţie care îndeplineşte rolul de promovare şi valorificare a culturii tradiţionale şi a creaţiei populare contemporane, printr-o riguroasã activitate artisticã, realizatã prin spectacole, pe stagiuni.
(2) Formaţia/ansamblul iniţiazã şi desfãşoarã proiecte în domeniul educaţiei permanente, al culturii tradiţionale şi al creaţiei populare contemporane, urmãrind cu consecvenţã:
- elaborarea unor proiecte atractive şi utile de educaţie permanentã;
- conservarea şi transmiterea valorilor morale, artistice şi tehnice ale comunitãţii locale, precum şi ale patrimoniului cultural naţional şi universal;
- pãstrarea şi cultivarea specificului spaţiului cultural în care îşi desfãşoarã activitatea;
- stimularea creativitãţii şi talentului;
- cultivarea valorilor şi autenticitãţii creaţiei populare contemporane şi artei interpretative profesioniste (muzicã, coregrafie);
- desfãşurarea unor programe adecvate intereselor şi preocupãrilor, de petrecere a timpului liber al populaţiei, valorificând şi obiceiurile tradiţionale;
- dezvoltarea schimburilor culturale pe plan judeţean, naţional şi internaţional.
ART. 6
Formaţia/ansamblul are urmãtoarele atribuţii principale:
a) organizeazã şi desfãşoarã activitãţi de educaţie permanentã;
b) organizeazã şi desfãşoarã activitãţii cultural-artistice;
c) efectueazã culegeri de folclor în vederea îmbogãţirii repertoriului;
d) promoveazã obiceiurile şi tradiţiile populare autentice, precum şi valorile creaţiei populare contemporane;
e) iniţiazã şi desfãşoarã proiecte şi programe de conservare şi transmitere a valorilor morale şi artistice ale spaţiului cultural în care îşi desfãşoarã activitatea, precum şi ale patrimoniului naţional şi universal;
f) sprijinã formaţiile artistice de amatori prin organizarea şi/sau susţinerea concursurilor şi festivalurilor folclorice;
g) participã la proiecte şi schimburi culturale interjudeţene, naţionale, internaţionale;
h) organizeazã şi realizeazã şi alte activitãţi în conformitate cu obiectivele instituţiei.
ART. 7
În vederea exercitãrii în condiţii optime a atribuţiilor ce-i revin, formaţia/ansamblul îşi desfãşoarã activitatea pe baza unor programe aprobate pe stagiuni şi pe luni calendaristice care includ: numãrul de premiere, numãrul de spectacole şi numãrul de repetiţii, precum şi obligaţiile membrilor formaţiei/ansamblului.
ART. 8
Pentru exercitarea atribuţiilor care îi revin şi pentru realizarea activitãţilor specifice, formaţia/ansamblul colaboreazã cu instituţii de specialitate, organizaţii neguvernamentale, persoane juridice de drept public sau/şi privat şi cu persoane fizice, fãrã a exprima nici un fel de interese de grup (politice, religioase şi altele).

CAP. III
Patrimoniul

ART. 9
(1) Patrimoniul formaţiei/ansamblului cu statut de instituţie publicã este format din drepturi şi obligaţii asupra unor bunuri aflate în proprietatea publicã sau privatã a statului şi/sau a unitãţii administrativ-teritoriale, dupã caz, pe care le administreazã în condiţiile legii, precum şi asupra unor bunuri aflate în proprietatea privatã a instituţiei.
(2) Patrimoniul formaţiei/ansamblului poate fi îmbogãţit şi completat prin achiziţii, donaţii, precum şi prin preluarea în regim de comodat sau prin transfer, cu acordul pãrţilor, de bunuri, din partea unor instituţii publice ale administraţiei publice centrale şi locale, a unor persoane juridice de drept privat sau persoane fizice din ţarã sau din strãinãtate.
(3) Bunurile mobile şi imobile aflate în administrarea formaţiei/ansamblului se gestioneazã potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, conducerea instituţiei fiind obligatã sã aplice mãsurile de protecţie prevãzute de lege în vederea protejãrii acestora.

CAP. IV
Personalul şi conducerea

ART. 10
(1) Personalul formaţiei/ansamblului se structureazã în personal de conducere, de specialitate şi personal auxiliar.
(2) Ocuparea posturilor, eliberarea din funcţie, precum şi încetarea raporturilor de muncã ale personalului formaţiei/ansamblului se realizeazã în condiţiilie legii.
ART. 11
(1) Structura organizatoricã şi numãrul de posturi, aprobate de autoritatea tutelarã, în cazul formaţiilor/ansamblurilor cu statut de instituţie publicã, sunt cele prevãzute în anexa la Regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora.
(2) Atribuţiile personalului încadrat în formaţie/ansamblu sunt cele prevãzute în fişele postului.
(3) Personalul de specialitate şi, dupã caz, cel auxiliar, încadrat în formaţie/ansamblu, are obligaţia absolvirii unui curs de perfecţionare, o datã la 3 ani.
ART. 12
(1) Formaţia/ansamblul este condus de un director, numit prin concurs, conform legii.
(2) Directorul are urmãtoarele atribuţii principale:
a) asigurã conducerea activitãţii curente a instituţiei;
b) asigurã condiţiile de îndeplinire şi respectare a criteriilor de acreditare a instituţiei;
c) elaboreazã programele de activitate;
d) aprobã programele stagiunilor, inclusiv repertoriile;
e) conduce nemijlocit şi concret un domeniu distinct din activitãţile specifice instituţiei;
f) este ordonator de credite;
g) hotãrãşte mãsurile disciplinare sau de recompensare a personalului din subordine, în concordanţã cu legislaţia în vigoare;
h) reprezintã şi angajeazã instituţia în raporturile cu persoanele juridice şi fizice din ţarã şi din strãinãtate, precum şi în faţa organelor jurisdicţionale;
i) informeazã trimestrial consiliul de conducere asupra realizãrii obiectivelor stabilite şi a prestaţiei colectivului pe care îl conduce, stabilind împreunã cu acesta mãsuri corespunzãtoare pentru îmbunãtãţirea activitãţii;
j) angajeazã personal de specialitate şi administrativ în concordanţã cu reglementãrile în vigoare;
k) întocmeşte fişele posturilor prevãzute în structura organizatoricã şi urmãreşte îndeplinirea sarcinilor şi respectarea atribuţiilor concrete ale personalului din subordine;
l) informeazã semestrial consiliul local asupra realizãrii obiectivelor stabilite şi a prestaţiei colectivului pe care îl conduce, propunând şi mãsurile pentru desfãşurarea activitãţii în condiţii optime şi asigurarea calitãţii proiectelor.
(3) În exercitarea atribuţiilor sale directorul emite decizii.
(4) În absenţa directorului formaţia/ansamblul este condus de o persoanã din cadrul acestuia, desemnatã de director prin decizie scrisã.
ART. 13
(1) În exercitarea atribuţiilor sale directorul este ajutat de un contabil-şef, dupã caz, numit cu acordul autoritãţii tutelare, conform legii.
(2) Contabilul-şef se subordoneazã directorului şi îndeplineşte urmãtoarele atribuţii principale:
- coordoneazã activitatea financiar-contabilã şi de salarizare;
- exercitã controlul financiar propriu, prin viza de control financiar preventiv propriu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- organizeazã şi rãspunde de efectuarea înregistrãrilor financiar-contabile;
- organizeazã şi rãspunde de efectuarea inventarierilor periodice ale patrimoniului instituţiei;
- propune mãsuri pentru îmbunãtãţirea activitãţii financiar-contabile a instituţiei;
- participã în mod nemijlocit la elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiei;
- îndeplineşte orice alte atribuţii specifice funcţiei pe care o ocupã, potrivit legii.
(3) În absenţa contabilului-şef toate atribuţiile sale se exercitã de persoana desemnatã de acesta cu avizul directorului.
ART. 14
(1) Activitatea directorului este sprijinitã de consiliul de administraţie, organ colectiv de conducere cu caracter deliberativ.
(2) Componenţa consiliului de administraţie este urmãtoarea:
- preşedinte - directorul formaţiei/ansamblului;
- membri - contabilul-şef, şefii de compartimente;
- secretar - prin rotaţie, unul dintre membrii consiliului de administraţie, numit de preşedinte.
ART. 15
Consiliul de administraţie îşi desfãşoarã activitatea dupã cum urmeazã:
a) se întruneşte la sediul formaţiei/ansamblului, trimestrial sau de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui sau a unei treimi din numãrul membrilor sãi;
b) este legal întrunit în prezenţa a douã treimi din numãrul total al membrilor sãi şi ia hotãrâri cu majoritatea simplã din numãrul total al membrilor prezenţi;
c) consiliul de administraţie este prezidat de preşedinte;
d) dezbaterile consiliului de administraţie au loc potrivit ordinii de zi, comunicatã membrilor sãu cu cel puţin 3 zile înainte, prin grija secretarului;
e) dezbaterile se consemneazã în procesul-verbal de şedinţã, inserat în registrul de şedinţe, semnat de cãtre toţi cei prezenţi la şedinţã;
f) procesul-verbal de şedinţã se semneazã de cãtre toţi participanţii la lucrãrile consiliului.
ART. 16
(1) Consiliul de administraţie are urmãtoarele atribuţii principale:
- analizeazã şi aprobã programele de activitate şi repertoriile instituţiei, hotãrând direcţiile de dezvoltare ale formaţiei/ansamblului;
- aprobã colaborãrile formaţiei/ansamblului cu alte instituţii din ţarã şi din strãinãtate;
- aprobã proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiei, în vederea avizãrii acestuia de cãtre ordonatorul principal de credite, iar dupã avizarea lui, defalcarea pe activitãţi specifice;
- supune, anual, aprobãrii autoritãţii tutelare, statul de funcţii al instituţiei, ţinând seama de scopul, obiectivele şi atribuţiile principale ale instituţiei;
- aprobã Regulamentul de ordine interioarã al instituţiei;
- analizeazã şi propune modificãri ale Regulamentului de organizare şi funcţionare şi ale structurii organizatorice a instituţiei;
- analizeazã şi aprobã mãsuri pentru perfecţionarea, încadrarea şi promovarea salariaţilor, potrivit legii;
- hotãrãşte organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante şi aprobã tematica de concurs;
- urmãreşte buna gospodãrire şi folosire a mijloacelor materiale şi financiare ale instituţiei, luând mãsurile necesare pentru asigurarea integritãţii patrimoniului din administrare şi, dupã caz, pentru recuperarea pagubelor pricinuite;
- stabileşte modul în care se utilizeazã bugetul şi sunt orientate sumele realizate din venituri extrabugetare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(2) În exercitarea atribuţiilor sale, consiliul de administraţie adoptã hotãrâri.

CAP. V
Bugetul de venituri şi cheltuieli

ART. 17
Cheltuielile curente şi de capital ale formaţiei/ansamblului, cu statut de instituţie publicã, se finanţeazã din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul local, prin autoritatea tutelarã.
ART. 18
Veniturile extrabugetare se realizeazã din activitãţi realizate direct de formaţie/ansamblu, şi anume, din:
a) încasãri din spectacole;
b) încasãri din turnee cu spectacole în strãinãtate;
c) închirieri de sãli şi bunuri;
d) încasãri din contracte încheiate între formaţie/ ansamblu şi unitãţi economice şi/sau persoane fizice în vederea prestãrii unor servicii artistice;
e) realizarea şi difuzarea unor lucrãri şi publicaţii pe orice fel de suport (tipãrituri, audio, video, CD etc.) din domeniul culturii populare, educaţiei permanente, ştiinţei şi literaturii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
f) prestarea şi a altor servicii (culturale, de educaţie permanentã etc.) ori activitãţi, în conformitate cu obiectivele şi atribuţiile instituţiei.

CAP. VI
Dispoziţii finale

ART. 19
(1) Formaţia/ansamblul dispune de ştampilã şi sigiliu proprii.
(2) Formaţia/ansamblul are arhivã proprie în care se pãstreazã, conform prevederilor legale:
- actul normativ de înfiinţare;
- documentele financiar-contabile, planul şi programul de activitate, dãri de seamã şi situaţii statistice;
- corespondenţa;
- alte documente, potrivit legii.
ART. 20
(1) Prezentul regulament se completeazã, de drept, cu actele normative în vigoare.
(2) În temeiul prezentului regulament şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare directorul elaboreazã Regulamentul de ordine interioarã al instituţiei.
(3) Orice modificare şi completare a prezentului regulament de organizare şi funcţionare vor fi propuse de consiliul de administraţie, în vederea aprobãrii de cãtre autoritatea tutelarã, dupã caz.

-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016