Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
REGLEMENTARI din 18 decembrie 2006 aeronautica civila romana privind accesul pe piata serviciilor de handling la sol pe aeroporturi - RACR-APSH, editia 02/2006
EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.053 din 29 decembrie 2006
ART. 1
Scop
1. Prezenta Reglementare se aplicã tuturor aeroporturilor de pe teritoriul României deschise traficului comercial în urmãtoarele condiţii:
(a) Prevederile art. 7(1) referitoare la categoriile de servicii de handling la sol altele decât cele la care se face referire în art. 7 (2), se aplicã oricãrui aeroport, indiferent de volumul traficului;
(b) Prevederile referitoare la categoriile de servicii de handling la sol la care se face referire în art. 7 (2), se aplicã aeroporturilor al cãror trafic anual este mai mare de un milion de pasageri sau 25.000 tone de marfã;
(c) Prevederile referitoare la categoriile de servicii de handling la sol la care se face referire in art. 6 se aplicã aeroporturilor care au un trafic anual mai mare de 2 milioane de pasageri sau 50.000 tone de marfã.
2. În situaţia în care un aeroport atinge pragul de trafic de marfã menţionat în prezentul articol, fãrã a atinge pragul corespunzãtor de trafic de pasageri, prevederile prezentei Reglementãri nu se vor aplica la categoriile de servicii de handling la sol care sunt rezervate exclusiv pentru pasageri.
3. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va prezenta Comisiei, înainte de 1 iulie al fiecãrui an, datele necesare pentru întocmirea listei cu aeroporturile din România la care se face referire in prezentul articol.
ART. 2
Definiţii şi abrevieri
1. În accepţiunea prezentei Reglementãri:
(a) "aeroport" are înţelesul conform definiţiei date în <>art. 3.9 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, cu modificãrile ulterioare;
(b) "sistem de aeroporturi" înseamnã douã sau mai multe aeroporturi grupate, care deservesc acelaşi oraş sau conurbaţie, prevãzut în Anexa II la Regulamentul Consiliului (EEC) nr. 2048/92 din 23 iulie 1992 privind accesul transportatorilor aerieni comunitari pe rute aeriene intera-comunitare.
(c) "organ de conducere al aeroportului" înseamnã o entitate care, în legãturã cu alte activitãţi sau fãrã legãturã cu acestea, dupã cum este cazul are drept obiectiv, în condiţiile respectãrii legislaţiei şi reglementãrilor naţionale, administrarea şi conducerea infrastructurii aeroportului sau, coordonarea şi controlul activitãţilor diverşilor operatori prezenţi pe aeroport sau pe sistemul de aeroporturi;
(d) "utilizator al aeroportului" înseamnã orice persoanã fizicã sau juridicã, responsabilã pentru transportul pasagerilor, al poştei şi/sau al mãrfurilor, pe calea aerului, de la sau cãtre aeroportul în cauzã:
(e) "handling la sol" înseamnã serviciile oferite utilizatorilor aeroportului, pe aeroporturi, conform descrierii din Anexa la prezenta Reglementare;
(f) "handling propriu" înseamnã o situaţie în care un utilizator al unui aeroport presteazã direct pentru el însuşi una sau mai multe categorii de servicii de handling la sol şi nu încheie nici un fel de contracte cu terţi pentru prestarea de astfel de servicii; în sensul acestei definiţii, utilizatorii aeroportului, între ei, nu vor fi consideraţi terţe pãrţi atunci când:
- unul dintre ei deţine pachetul majoritar de acţiuni al altuia, sau
- o cantitate deţine pachetul majoritar al fiecãruia dintre aceştia;
(g) "prestator de servicii de handling la sol" înseamnã orice persoanã fizicã sau juridicã, care presteazã unor terţe pãrţi una sau mai multe categorii de servicii de handling la sol.
2. Abrevierile utilizate în textul prezentei reglementãri au urmãtorul înţeles:
(a) MTCT - Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
(b) AACR - Regia Autonomã Autoritatea Aeronauticã Civilã Romanã
(c) ROMATSA - Regia Autonomã "Administraţia Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA
(d) Comisia - Comisia Europeanã
ART. 3
Organul de conducere al aeroportului
1. În sensul prezentei Reglementãri, atunci când un aeroport nu este administrat şi operat de o singurã entitate, ci de mai multe entitãţi distincte, fiecare dintre acestea va fi consideratã parte a organului de conducere al aeroportului.
2. În mod similar, în sensul prezentei Reglementãri, acolo unde a fost instituit un singur organ de conducere pentru mai multe aeroporturi sau sisteme de aeroporturi, fiecare dintre aceste aeroporturi sau sisteme de aeroporturi va fi luat în considerare în mod distinct.
3. MTCT va asigura aplicarea prezentei Reglementãri, în contextul obligaţiilor legale ce îi revin.
ART. 4
Separarea conturilor
1. Atunci când organul de conducere al aeroportului, un utilizator al aeroportului sau un prestator de servicii de handling la sol efectueazã servicii de handling la sol, aceştia au obligaţia de a separa în mod riguros conturile aferente activitãţii de handling la sol de cele aferente celorlalte activitãţi.
2. Sunt interzise transferurile financiare între activitatea de prestator de servicii de handling la sol efectuatã de organul de conducere al aeroportului şi celelalte activitãţi desfãşurate de acesta conform obligaţiilor legale ce îi revin.
3. Modul în care sunt respectate prevederile paragrafelor 1 şi 2 este controlat de cãtre AACR şi constituie un element obligatoriu în scopul eliberãrii sau prelungirii Certificatului de exploatare al aeroportului.
ART. 5
Comitetul utilizatorilor aeroportului
1. Cel târziu în 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei reglementãri, aeroporturile au obligaţia de a asigura înfiinţarea unui comitet al reprezentanţilor utilizatorilor aeroportului sau al unor organizaţii care sã îi reprezinte.
2. Toţi utilizatorii aeroportului vor avea dreptul sã facã parte din acest comitet sau, în funcţie de opţiunea acestora, sã fie reprezentaţi în cadrul acestuia printr-o organizaţie numitã în acest scop.
ART. 6
Handlingul la sol pentru terţe pãrţi
1. Aeroporturile vor lua mãsurile necesare, pentru a asigura accesul liber pe piaţã al prestatorilor de servicii de handling la sol, pentru furnizarea de asemenea servicii cãtre terţe pãrţi. Cu aprobarea MTCT, aeroportul poate impune ca prestatorii de servicii de handling la sol sã fie rezidenţi ai Comunitãţii.
2. Cu aprobarea MTCT, aeroportul poate limita numãrul de prestatori autorizaţi de servicii de handling la sol pentru urmãtoarele categorii de servicii:
- handlingul de bagaje;
- handlingul de rampã;
- handlingul de combustibili şi lubrifianţi;
- handlingul de marfa şi poştã, în ceea ce priveşte handlingul efectiv de marfã şi poştã la sosire, plecare şi/sau transfer între terminale şi aeronavã.
Limitarea numãrului de prestatori nu poate fi fãcutã la mai puţin de doi prestatori pentru fiecare serviciu de handling la sol.
3. În plus, cel puţin unul dintre prestatorii autorizaţi nu va fi, direct sau indirect, sub controlul:
- organului de conducere al aeroportului,
- oricãrui utilizator al aeroportului care a transportat mai mult de 25% din pasageri sau mãrfuri, pe acel aeroport, în decursul anului precedent celui în care au fost selectaţi acei prestatori,
- unei entitãţi controlate direct sau indirect de respectivul organ de conducere al aeroportului sau utilizator al aeroportului.
4. Acolo unde, în baza paragrafului 2, este limitat numãrul de prestatori autorizaţi, aeroportul nu va împiedica un utilizator al aeroportului, cãruia îi este alocatã oricare parte a aeroportului, sã facã o alegere efectivã între cel puţin doi prestatori de servicii de handling la sol, pentru fiecare dintre categoriile de servicii de handling la sol care sunt supuse restricţiilor, în condiţiile stabilite la paragrafele 2 şi 3.
ART. 7
Handling propriu
1. Aeroporturile vor lua mãsurile necesare pentru a asigura libertatea de efectuare a handlingului propriu.
2. Totuşi, pentru urmãtoarele categorii de servicii de handling la sol:
- handlingul bagajelor;
- handlingul de rampã;
- handlingul de combustibili şi lubrifianţi;
- handlingul de marfã şi poştã, în ceea ce priveşte handlingul efectiv de marfa şi poştã la sosire, plecare şi/sau transfer între terminale şi aeronavã.
aeroporturile pot rezerva, cu aprobarea MTCT, dreptul de handling propriu pentru cel puţin doi utilizatori ai aeroportului, cu condiţia ca aceştia sã fie aleşi pe baza unor criterii relevante, obiective, transparente şi nediscriminatorii.
ART. 8
Infrastructuri centralizate
1. Prin exceptare de la aplicarea articolelor 6 şi 7, aeroportul, cu aprobarea MTCT, poate rezerva pentru sine sau pentru altã entitate, managementul infrastructurilor centralizate utilizate pentru prestarea serviciilor de handling la sol a cãror complexitate, cost şi impact asupra mediului ambiant nu permit diviziunea sau duplicarea, cum ar fi: sortarea bagajelor, degivrarea, purificarea apei şi sistemele de distribuire a combustibilului. El poate impune, pentru prestatorii de servicii de handling la sol şi utilizatorii aeroportului cu handling propriu, utilizarea infrastructurilor respective.
2. Aeroportul în cauzã va lua mãsurile necesare pentru ca managementul acestor infrastructuri sã fie transparent, obiectiv şi nediscriminatoriu şi, în mod special, pentru a nu împiedica accesul prestatorilor de servicii de handling la sol sau al utilizatorilor de aeroport cu handling propriu, în limitele stabilite prin prezenta Reglementare.
ART. 9
Exceptãri
1. În situaţia în care, pe un aeroport, constrângeri specifice privind capacitatea sau spaţiul disponibil ce iau naştere în special din gradul de aglomerare şi utilizare al spaţiului, fac imposibilã deschiderea pieţei şi/sau implementarea handlingului propriu conform prezentei Reglementãri, aeroportul poate decide, cu aprobarea MTCT:
(a) sã limiteze numãrul de prestatori pentru una sau mai multe categorii de servicii de handling la sol altele decât cele la care se face referire în art. 6 (2), pe întreg aeroportul sau doar în parte; în acest caz prevederile art. 6(2) şi (3) se aplicã;
(b) sã rezerve pentru un singur prestator una sau mai multe categorii de servicii de handling la sol la care se face referire în art. 6(2);
(c) sã rezerve handlingul propriu pentru un numãr limitat de utilizatori ai aeroportului pentru categoriile de servicii de handling la sol altele decât cele la care se face referire în art. 7 (2), cu condiţia ca acei utilizatori sã fie aleşi pe bazã de criterii relevante, obiective şi nediscriminatorii;
(d) sã interzicã handlingul propriu sau sã îl limiteze la un singur utilizator al aeroportului pentru categoriile de servicii de handling la sol la care se face referire în art. 7 (2).
2. Pentru toate exceptãrile decise în baza paragrafului 1, trebuie:
(a) sã se specifice categoria sau categoriile de servicii de handling la sol pentru care a fost acordatã exceptarea, precum şi restricţiile specifice de spaţiu disponibil sau capacitate care sã justifice aceastã decizie;
(b) sã fie însoţite de un plan de mãsuri adecvate pentru depãşirea acestor constrângeri, în plus, exceptãrile nu trebuie:
(i) sã prejudicieze în mod nejustificat scopurile prezentei Reglementãri;
(ii) sã distorsioneze concurenţa între prestatorii de servicii de handling la sol şi/sau utilizatorii de aeroport cu handling propriu;
(iii) sã se extindã mai mult decât este necesar.
3. MTCT va notifica Comisia asupra oricãror exceptãri acordate în baza paragrafului 1 cu cel puţin 3 luni înainte intrãrii în vigoare a acestora, cât şi asupra motivelor care au stat la baza acordãrii acestor exceptãri. Exceptãrile vor intra în vigoare numai dupã aprobarea Comisiei şi publicarea deciziei acesteia în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene.
4. Exceptãrile acordate în baza paragrafului 1 nu pot depãşi o duratã de trei ani, excepţie fãcând cele acordate în baza paragrafului 1(b). In termen de cel mult trei luni înainte de sfârşitul acestei perioade, aeroportul trebuie sã ia o nouã hotãrâre asupra oricãrei cereri de exceptare, care va fi de asemenea supusã procedurii descrise în cadrul acestui articol.
Exceptãrile acordate în baza paragrafului 1(b) nu pot depãşi o duratã de doi ani. Cu toate acestea, aeroportul poate sã solicite, în baza prevederilor paragrafului 1, ca aceastã perioadã sã fie prelungitã o singurã datã, cu încã doi ani. O astfel de solicitare va fi supusã procedurii de aprobare descrise în cadrul acestui articol.
ART. 10
Selecţia prestatorilor de servicii de handling
1. Aeroporturile vor lua mãsurile necesare pentru organizarea unei proceduri de selecţie a prestatorilor autorizaţi sã furnizeze servicii de handling la sol, în situaţia în care numãrul lor este limitat conform prevederilor articolului 6 (2) sau ale articolului 9. Aceastã procedurã trebuie sã respecte urmãtoarele principii:
(a) In cazul în care aeroportul stabileşte obligativitatea îndeplinirii unor standarde sau specificaţii tehnice de cãtre prestatorii de servicii de handling la sol, atunci acele standarde sau specificaţii vor fi stabilite dupã consultãri cu Comitetul utilizatorilor aeroportului. Criteriile de selecţie prevãzute prin standardele sau specificaţiile tehnice menţionate trebuie sã fie relevante, obiective, transparente şi nediscriminatorii;
MTCT poate impune, dupã notificarea Comisiei, ca în cadrul standardelor şi specificaţiilor tehnice pe care prestatorii de servicii de handling la sol trebuie sã le îndeplineascã, sã fie incluse şi obligaţii de serviciu public aferente unor aeroporturi ce deservesc zone periferice sau în curs de dezvoltare ţarã, care nu prezintã interes comercial dar care sunt de importanţã majorã pentru România.
(b) Invitaţia de participare la licitaţie trebuie publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene, astfel încât sã permitã participarea oricãrui prestator de servicii de handling la sol interesat;
(c) Prestatorii de servicii de handling la sol vor fi aleşi:
(i) de cãtre organul de conducere al aeroportului, dupã consultarea cu Comitetul utilizatorilor aeroportului, cu condiţia ca acesta:
- sã nu ofere servicii similare de handling la sol şi
- sã nu aibã controlul direct sau indirect asupra oricãrui furnizor de astfel de servicii, şi
- sã nu fie implicat în nici un fel în furnizarea unor astfel de servicii;
(ii) în toate celelalte cazuri, de cãtre o Comisie independentã de organul de conducere al aeroportului în cauzã, numitã de Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului dupã consultarea cu Comitetul utilizatorilor aeroportului şi cu organul de conducere al aeroportului respectiv.
(d) Prestatorii de servicii de handling la sol vor fi selectaţi pentru o perioadã de maxim şapte ani;
(e) Atunci când un prestator de servicii de handling la sol îşi înceteazã activitatea înainte de starşitul perioadei pentru care a fost desemnat, el va fi înlocuit pe baza aceleiaşi proceduri.
2. Acolo unde numãrul prestatorilor de servicii de handling la sol este limitat conform prevederilor articolului 6 (2) sau ale articolului 9, organul de conducere al aeroportului poate furniza el însuşi servicii de handling la sol fãrã a se supune procedurii de selecţie descrisã în paragraful 1 în mod similar, poate autoriza antrepriza acestor servicii pe aeroportul în cauzã, fãrã parcurgerea procedurii sus amintite, dacã:
- controleazã antreprenorul direct sau indirect, sau
- este controlat de antreprenor direct sau indirect.
3. Organul de conducere al aeroportului va informa Comitetul utilizatorilor aeroportului asupra deciziilor luate în conformitate cu acest articol.
ART. 11
Consultãri
Aeroporturile vor asigura organizarea unei proceduri obligatorii de consultare în legãturã cu aplicarea prezentei Reglementãri, între organul de conducere al aeroportului, Comitetul utilizatorilor aeroportului şi furnizorii de servicii de handling la sol. La astfel de consultãri, vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai MTCT. Aceastã consultare va cuprinde, între altele, tarifele acelor servicii pentru care a fost acordatã o exceptare în conformitate cu art. 9 (1) (b), cât şi organizarea prestãrii respectivelor servicii. O astfel de consultare va fi organizatã cel puţin o datã pe an.
ART. 12
Aprobãri
În scopul derulãrii activitãţii de handling la sol, un prestator de servicii de handling la sol sau un utilizator al aeroportului care efectueazã handling propriu trebuie sã deţinã o autorizaţie valabilã emisã de AACR, conform prevederilor reglementãrilor aeronautice specifice.
ART. 13
Reguli de conduitã
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului poate, la propunerea organului de conducere al aeroportului şi în condiţii bine justificate:
- sã interzicã unui prestator de servicii de handling la sol sau unui utilizator al aeroportului, sã furnizeze servicii de handling la sol sau de handling propriu, dacã acel prestator sau utilizator nu se conformeazã regulilor impuse pentru asigurarea bunei funcţionãri a aeroportului.
Aceste reguli trebuie sã respecte urmãtoarele principii:
(a) ele trebuie aplicate într-o manierã nediscriminatorie faţã de prestatorii de servicii de handling la sol şi utilizatorii aeroportului;
(b) ele trebuie sã rãspundã obiectivului propus;
(c) ele nu trebuie sã reducã, în practicã, accesul pe piaţã sau dreptul de a efectua handling propriu, la un nivel inferior celui stabilit prin prezenta Reglementare.
- sã cearã, în mod particular, prestatorilor de servicii de handling la sol de pe un aeroport, sã participe într-o manierã corectã şi nediscriminatorie la îndeplinirea obligaţiilor privind serviciul public, în conformitate cu reglementãrile şi legislaţia naţionalã, incluzând şi obligaţia asigurãrii continue a serviciului.
ART. 14
Accesul la instalaţii
1. Aeroporturile vor lua mãsurile necesare pentru a asigura accesul prestatorilor de servicii de handling la sol şi utilizatorilor de aeroport cu handling propriu, la instalaţiile aeroportului, în mãsura în care acestea le sunt necesare pentru desfãşurarea activitãţii. Dacã organul de conducere al aeroportului sau, dupã caz, oricare altã entitate sub al cãrui control se aflã acesta, impune condiţii privind accesul, aceste condiţii vor trebui sã fie relevante, obiective, transparente şi nediscriminatorii.
2. Spaţiul disponibil pentru handlingul la sol pe un aeroport trebuie împãrţit intre diverşii prestatori de servicii de handling la sol şi utilizatori de aeroport cu handling propriu, inclusiv noii veniţi în domeniu, în mãsura necesarã exercitãrii drepturilor lor şi pentru a asigura o concurenţã, efectivã şi corectã, în baza unor reguli şi criterii relevante, obiective, transparente şi nediscriminatorii.
3. Acolo unde accesul la instalaţiile aeroportului presupune aplicarea unor tarife, acestea vor fi stabilite în conformitate cu criterii relevante, obiective, transparente şi nediscriminatorii.
ART. 15
Siguranţa şi securitatea
Prevederile prezentei Reglementãri nu afecteazã în nici un fel drepturile şi obligaţiile specifice cu privire la ordinea publicã, siguranţa şi securitatea aeroporturilor.
ART. 16
Compatibilitatea cu legislaţia naţionalã
Prestatorii de servicii de handling la sol au obligaţia de a respecta prevederile legislaţiei naţionale, compatibile cu legislaţia comunitarã.
ART. 17
Reciprocitate
1. În legãturã cu accesul pe piaţa de handling propriu sau de handling la sol fãrã a se aduce vreun prejudiciu angajamentelor şi obligaţiilor internaţionale ale Comunitãţii, atunci când un stat terţ:
(a) nu oferã prestatorilor de servicii de handling la sol sau utilizatorilor de aeroport cu handling propriu din România, un tratament de jure sau de facto care sã fie comparabil celui acordat de cãtre România prestatorilor de servicii de handling la sol sau utilizatorilor de aeroport cu handling propriu din acea ţarã, sau
(b) nu oferã, de jure sau de facto, prestatorilor de servicii de handling la sol sau utilizatorilor de aeroport cu handling propriu din România, un tratament naţional sau
(c) oferã prestatorilor de servicii de handling la sol sau utilizatorilor de aeroport cu handling propriu din alte ţãri, un tratament preferenţial faţã de cel oferit celor din România,
MTCT poate suspenda, total sau parţial obligaţiile ce decurg din prezenta Reglementare fatã de prestatorii de servicii de handling la sol sau utilizatorii de aeroport cu handling propriu din acea ţarã.
2. Dacã este luatã o astfel de decizie, MTCT va informa în acest sens Comisia.
ART. 18
Dreptul de contestaţie
Eventualele contestaţii ale deciziilor sau mãsurile individuale luate în conformitate cu prevederile art. 7 (2) şi art. 10 la 12 se pot face cu respectarea prevederilor legislaţiei specifice.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: