Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
La <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.311 din 2 decembrie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 4 alin. (1) şi (3), art. 5 şi <>art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 130/2004 privind unele mãsuri pentru vânzarea de cãtre societãţile comerciale, companiile şi societãţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apãrare, precum şi de cãtre alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere, pensionarilor sau disponibilizaţilor cu ultimul loc de muncã la aceşti agenţi economici, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 29 decembrie 2008, se fac urmãtoarele rectificãri (care nu aparţin Redacţiei "Monitorul Oficial, Partea I"):
- la paragraful al doilea, în loc de: "La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã." se va citi: "La apelul nominal rãspunde personal Lefter (Deceanu) Florentina, autoare a excepţiei, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.";
- la paragraful al treilea, în loc de: "Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii dã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie." se va citi: "Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii dã cuvântul autoarei excepţiei, care solicitã admiterea acesteia, şi, apoi, reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie."
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: