Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
RAPORTUL COMISIEI din 20 iunie 2000 pronuntat in cauza C.C.M.C. impotriva Romaniei (Plangerea nr. 32.922/96)
EMITENT: COMISIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI Prima Camera PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 20 iunie 2000
I. INTRODUCERE
1. În paginile urmãtoare sunt inserate un rezumat al situaţiei de fapt, astfel cum a fost prezentatã de pãrţi în fata Comisiei Europene a Drepturilor Omului (Comisia), precum şi o descriere a procedurii.
A. Plângerea
2. Reclamanta, cetãţean roman, s-a nãscut în anul 1940 şi domiciliazã în Craiova. În procedura din fata Comisiei ea este reprezentatã de doamna Elena Oancea, avocat în Baroul Craiova.
3. Plângerea este îndreptatã impotriva României. Guvernul parat este reprezentat de domnul Aurel Ciobanu-Dordea, director în Ministerul Justiţiei, în calitate de Agent.
4. Plângerea se referã la durata unei proceduri de executare a unei hotãrâri judecãtoreşti ce avea ca obiect demolarea unor construcţii aflate pe terenul reclamantei. Reclamanta invoca art. 6 şi 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (convenţia) şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la aceasta.
B. Procedura
5. Prezenta plângere a fost introdusã la 6 mai 1996 şi înregistratã la 10 septembrie 1996.
6. La 17 ianuarie 1997 Comisia (Prima Camera) a hotãrât sa comunice plângerea Guvernului roman în aplicarea art. 48 alin. 2 lit. b) din regulamentul sau interior şi sa invite pãrţile sa prezinte observaţii asupra admisibilitãţii şi temeiniciei plângerii.
7. Guvernul şi-a prezentat observaţiile la 21 martie 1997, iar reclamanta a rãspuns acestora la 16 aprilie 1997. La 16 septembrie 1997 Comisia a acordat reclamantei sprijin financiar pentru asistenta judiciarã.
8. La 15 ianuarie 1998 Comisia a declarat plângerea admisibilã.
9. La 26 ianuarie 1998 Comisia a înaintat pãrţilor textul deciziei asupra admisibilitãţii plângerii şi le-a invitat sa prezinte elementele sau observaţiile complementare cu privire la temeinicia plângerii. Reclamanta şi-a prezentat observaţiile la 30 ianuarie şi 25 februarie 1998. Guvernul şi-a prezentat observaţiile la 2 şi 20 martie 1998, solicitând Comisiei sa declare plângerea inadmisibila pentru neepuizarea cãilor de recurs interne. La 15 septembrie 1998 Comisia a respins cererea Guvernului de a declara plângerea inadmisibila, în aplicarea art. 29 din convenţie.
10. Dupã declararea admisibilitãţii plângerii Comisia s-a pus la dispoziţia pãrţilor, conform art. 28 alin. 1 lit. b) din convenţie, pentru a se ajunge la o soluţionare amiabila a cauzei. Având în vedere atitudinea adoptatã de pãrţi, Comisia constata ca nu a existat posibilitatea unei asemenea solutionari a cauzei.
C. Raportul Comisiei
11. Prezentul raport a fost elaborat de Comisie (Prima Camera), conform art. 31 din convenţie, dupã deliberare şi cu votul urmãtorilor membri:
domnii M.P. Pellonp, preşedinte;
N. Bratza;
E. Busuttil;
A. Weitzel;
doamna J. Liddy;
domnii L. Loucaides;
B. Conforti;
I. Bekes;
G. Ress;
A. Perenic;
C. Birsan;
K. Herndl;
M. Vila Amigo;
doamna M. Hion;
domnul R. Nicolini.
12. Textul prezentului raport a fost adoptat de Comisie la 15 septembrie 1998 şi va fi transmis Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, în aplicarea art. 31 alin. 2 din convenţie.
13. Acest raport are ca obiect, conform art. 31 din convenţie:
(i) stabilirea faptelor; şi
(ii) determinarea mãsurii în care aceste fapte constituie o încãlcare de cãtre Guvernul parat a obligaţiilor care îi incumba conform convenţiei.
14. Decizia Comisiei cu privire la admisibilitatea plângerii este anexatã la prezentul raport.
15. Textul integral al susţinerilor pãrţilor, precum şi documentele înaintate Comisiei sunt pãstrate în arhivele acesteia.
II. STABILIREA FAPTELOR
A. Împrejurãrile specifice cauzei
16. Prin sentinta civilã din 17 martie 1992 Judecãtoria Craiova a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei pentru un teren în suprafata de doua hectare, situat în Craiova.
17. Aceasta hotãrâre a devenit definitiva prin nerecurare şi a fost executatã la data de 25 august 1992 prin punerea în posesie a reclamantei. Cu toate acestea, titlul de proprietate nu i-a fost eliberat decât la data de 2 decembrie 1993.
18. Reclamanta plãteşte impozitele aferente acestei proprietãţi începând cu data de 25 august 1992.
(i) Procedura în fond
19. La data de 3 februarie 1993 Primãria Municipiului Craiova a solicitat Judecãtoriei Craiova sa îi oblige pe G.I., M.B şi E.B sa demoleze construcţiile edificate pe terenul reclamantei cu încãlcarea dispoziţiilor <>Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii construcţiilor şi unele mãsuri pentru realizarea locuinţelor. Invocand dreptul sau de proprietate asupra terenului, reclamanta a formulat cerere de intervenţie în interes propriu.
20. Prin hotãrârile pronunţate la data de 9 iunie 1993 instanta a admis cererile primãriei şi ale reclamantei şi i-a obligat pe G.I., M.B. şi E.B. sa demoleze construcţiile în termen de 30 de zile sau, în caz de neexecutare, a autorizat primãria sa demoleze construcţiile pe cheltuiala pârâţilor.
21. La data de 12 august 1993 Judecãtoria Craiova a admis cererea primãriei prin care se solicita ca I.P. sa fie obligat sa demoleze clãdirea pe care o construise pe terenul reclamantei în lipsa autorizaţiei de construire. Instanta a admis, de asemenea, cererea de intervenţie facuta de reclamanta şi l-a obligat pe I.P. sa demoleze construcţia pana la data de 1 octombrie 1993.
(ii) Procedura de executare
22. La data de 17 martie 1994 reclamanta a solicitat Primãriei Municipiului Craiova sa o informeze cu privire la mãsurile luate de administraţia localã pentru executarea hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate impotriva celor care i-au ocupat terenul, şi anume G.I., M.B., E.B. şi I.P.
23. La data de 6 aprilie 1994 Primãria Municipiului Craiova a informat reclamanta ca în perioada 1992-1994 au fost întocmite, în mai multe randuri, procese-verbale de contravenţie, prin care cei patru care i-au ocupat terenul au fost obligaţi la plata unor amenzi. Primãria a sfatuit-o pe reclamanta sa cheme în judecata persoanele respective pentru a-şi apara dreptul de proprietate.
24. La data de 13 aprilie 1994, la cererea reclamantei au fost înregistrate la executorii judecãtoreşti ai Judecãtoriei Craiova 3 dosare de executare: primul cu privire la debitorul G.I. (Dosarul nr. 1.010/E/1994), al doilea cu privire la debitorul M.B. (Dosarul nr. 1.018/E/1994) şi al treilea cu privire la debitoarea E.B. (Dosarul nr. 741/E/1994).
25. La data de 22 aprilie 1994, la cererea reclamantei executorii judecãtoreşti i-au somat pe G.I. şi pe M.B. sa se supunã hotãrârilor judecãtoreşti din data de 9 iunie 1993.
26. E.B. a primit o somaţie la data de 27 iunie 1994.
27. La data de 28 octombrie 1994, vazand refuzul lui I.P. de a-şi demola construcţiile şi lipsa de acţiune a primãriei, reclamanta i-a vândut lui I.P. partea de teren ocupatã de acesta.
28. La sfârşitul anului 1994 E.B. şi-a demolat construcţia.
29. Celelalte construcţii aparţinând lui G.I. şi lui M.B. nu au fost demolate. Prin trecerea termenului de 6 luni actele de executare efectuate s-au perimat.
30. La data de 19 ianuarie 1995 G.I. şi M.B. au fost din nou somati sa îşi demoleze construcţiile, dar fãrã succes.
31. La data de 20 februarie 1995 preşedintele Judecãtoriei Craiova i-a explicat reclamantei ca executarea nu se putea face în absenta unui reprezentant al primãriei, întrucât numai aceasta putea sa solicite ajutorul agenţilor forţei publice şi sa hotãrascã când şi cum sa se procedeze la demolarea construcţiilor.
32. La data de 22 februarie 1995 reclamanta a cerut primãriei sa punã în executare hotãrârile judecãtoreşti din data de 9 iunie 1993 şi sa demoleze construcţiile pe cheltuiala lui G.I. şi a lui M.B.
33. La data de 4 iulie 1995, neprimind nici un rãspuns, reclamanta a solicitat din nou Primãriei Municipiului Craiova sa demoleze construcţiile, dar nu a primit nici un rãspuns.
34. În aceeaşi zi reclamanta s-a deplasat la Judecãtoria Craiova, unde a fost informatã ca lucrãrile de demolare nu puteau fi efectuate decât pana la data de 7 iulie 1995, data la care incepea vacanta judecãtoreascã.
35. Lucrãrile de demolare nefiind efectuate, reclamanta a avut o intrevedere cu directorul serviciului de amenajare a teritoriului din Primãria Municipiului Craiova, care i-a promis ca va proceda la demolare în luna august 1995.
36. Construcţiile nu au fost demolate.
37. Reclamanta şi-a reînnoit cererea cãtre primãrie prin scrisoarea din 6 mai 1996.
38. La data de 29 noiembrie 1996 biroul executorilor judecãtoreşti de la Judecãtoria Craiova i-a confirmat reclamantei ca Primãria Municipiului Craiova nu mai intreprinsese nici un demers în vederea executãrii din data de 19 ianuarie 1995.
39. La o data neprecizata G.I. a plantat vita de vie pe terenul reclamantei.
40. Cerând informaţii de la primãrie în privinta neexecutãrii, reclamantei i s-a rãspuns ca executarea nu era posibila din cauza penuriei de carburant, în absenta unei persoane specializate în utilizarea unui buldozer, în contextul disensiunilor existente în cadrul primãriei între Oficiul de amenajare a teritoriului şi Oficiul juridic.
41. Prin adresa din data de 28 februarie 1997 Judecãtoria Craiova a comunicat Ministerului Justiţiei ca executarea nu se putea face fãrã sprijinul primãriei, întrucât doar aceasta putea sa îşi dea concursul în mod legal la demolarea construcţiilor şi a altor lucrãri. În plus, judecãtoria a fãcut cunoscut ca primãria invocase ratiuni de ordin umanitar pentru a explica refuzul de a cere executarea.
42. Rãspunzând unei scrisori a reclamantei din data de 27 octombrie 1997, Primãria Municipiului Craiova a informat reclamanta prin adresa din 28 noiembrie 1997 ca demolarea construcţiilor nu era posibila decât pe baza unei autorizaţii de demolare, care nu putea fi eliberata decât dacã reclamanta ar fi prezentat un anumit numãr de acte, în special autorizaţia de construcţie pe baza cãreia fuseserã ridicate clãdirile respective.
(iii) Evenimente ulterioare deciziei de admisibilitate pronunţate de Comisie
43. La data de 5 aprilie 1998, într-o duminica, în fata casei reclamantei s-a oprit o masina a poliţiei. Din masina a coborat un ofiţer care a intrat în casa reclamantei, unde a rãmas doua ore, cerandu-i sa dea o declaraţie cu privire la plângerea adresatã Comisiei şi solicitandu-i, de asemenea, sa îi prezinte toate documentele cauzei.
44. Reclamanta a refuzat, în absenta avocatului, sa se conformeze cererilor ofiţerului. În cele din urma ofiţerul a invitat-o pe reclamanta sa se prezinte la sediul poliţiei împreunã cu avocata sa.
45. La data de 8 aprilie 1998, sperand într-o mobilizare a poliţiei pentru punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti, reclamanta s-a prezentat la Poliţia Municipiului Craiova însoţitã de avocata sa. Timp de 5 minute acestea au fost primite de colonelul N., care le-a cerut din nou sa îi dea documentele privitoare la executare, dar a fost refuzat.
46. Colonelul N. a pus capãt intrevederii, explicand reclamantei ca îl contactase pe primarul municipiului Craiova în vederea executãrii şi ca primarul îl informase ca unul dintre cei care ocupasera terenul are mai mulţi copii. În sfârşit, el a lãsat sa se înţeleagã ca poliţia nu poate executa hotãrârile judecãtoreşti fãrã o cerere expresã în acest sens din partea primãriei.
47. La data de 27 mai 1998, la invitaţia primarului Craiovei reclamanta s-a prezentat la primãrie, unde a avut o intrevedere cu primarul municipiului, preşedintele Judecãtoriei Craiova, un reprezentant al Prefecturii Judeţului Dolj şi cu cei care ocupasera terenul, respectiv cu G.I. şi M.B.
48. În cursul acestei intrevederi G.I. şi M.B. au propus reclamantei sa le vândã terenul, dar aceasta a refuzat.
49. Fiind vorba de executarea unor hotãrâri de demolare, primarul municipiului a explicat reclamantei ca procedura de executare este greoaie, invocand în plus şi motive sociale, de natura sa explice refuzul primãriei de a insista în executarea respectiva.
50. Deşi a reamintit ca atât G.I., cat şi M.B. erau proprietari şi ai altor imobile şi ca nici un motiv de ordin social nu statea în calea executãrii, reclamanta nu a obţinut nici o promisiune de demolare.
51. Intrevederea a luat sfârşit în momentul în care primarul le-a recomandat lui G.I. şi M.B. sa înainteze la judecãtorie o cerere de suspendare a executãrii şi sa introducã o acţiune în justiţie impotriva reclamantei.
52. Construcţiile şi lucrãrile respective nu au fost demolate pana în prezent.
B. Elemente de drept intern
53. Articolul 494 din Codul civil:
"(1) Dacã plantaţiile, construcţiile şi lucrãrile au fost fãcute de cãtre o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pãmântului are dreptul de a le tine pentru dânsul sau de a indatora pe acea persoana sa le ridice.
(2) Dacã proprietarul pãmântului cere ridicarea plantaţiilor şi a construcţiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a fãcut; (...)."
54. Articolul 30 din <>Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii construcţiilor şi unele mãsuri pentru realizarea locuinţelor:
"În cazul în care persoanele sancţionate contraventional nu s-au conformat în termen dispoziţiilor din procesul-verbal de contravenţie, primãriile vor sesiza instanţele judecãtoreşti pentru a dispune, dupã caz:
a) desfiinţarea construcţiilor, când acestea au fost executate fãrã autorizaţie (...).
..................................................................
În cazul admiterii cererii, instanta va stabili termenele limita de executare a acestor mãsuri."
55. Articolul 49 din Codul de procedura civilã:
"Oricine are interes poate interveni într-o pricina ce se urmeazã între alte persoane.
Intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invoca un drept al sau (...)."
56. Articolul 50 din Codul de procedura civilã:
"Cererea de intervenţie în interes propriu va fi facuta în forma prevãzutã pentru cererea de chemare în judecata.
Ea se poate face numai în fata primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor. (...)."
57. Articolul 53 din Codul de procedura civilã:
"Cel care intervine va lua procedura în starea în care se afla în momentul admiterii intervenţiei; actele de procedura urmãtoare se vor îndeplini şi fata de cel care intervine."
III. OPINIA COMISIEI
A. Capete de cerere declarate admisibile
58. Comisia a declarat admisibile:
- capatul de cerere privind nesoluţionarea cauzei într-un termen rezonabil;
- capatul de cerere privind încãlcarea dreptului de proprietate al reclamantei;
- capatul de cerere privind încãlcarea dreptului reclamantei la respectarea vieţii private şi a corespondentei.
B. Probleme în litigiu
59. Comisia este chematã sa se pronunţe asupra urmãtoarelor chestiuni:
- A avut loc o încãlcare a art. 6 alin. 1 din convenţie?
- A avut loc o încãlcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie?
- A avut loc o încãlcare a art. 8 din convenţie?
C. Cu privire la încãlcarea art. 6 alin. 1 din convenţie
60. Art. 6 alin. 1 din convenţie, în dispoziţiile sale pertinente, prevede ca:
"Orice persoana are dreptul la judecarea (...) într-un termen rezonabil a cauzei sale de cãtre o instanta (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
(i) Cu privire la aplicabilitatea art. 6 alin. 1 din convenţie
61. Comisia retine ca obiectul procedurii îl constituie cererea reclamantei de demolare a construcţiilor ridicate ilegal pe terenul sau de cãtre terţi. Aceasta procedura a fost urmatã de o alta, prin care se urmarea executarea hotãrârii definitive.
62. Comisia reaminteste ca, dacã în cursul unei proceduri de executare se afla în discuţie însuşi dreptul reclamantului, aceasta procedura trebuie consideratã ca fiind prelungirea naturala a primei proceduri, în urma cãreia a fost pronunţatã hotãrârea judecãtoreascã de recunoaştere a dreptului reclamantului. Nu ar fi deci firesc sa se excludã procedura de executare din sfera de aplicare a art. 6 din convenţie (a se vedea Hotãrârea Di Pede impotriva Italiei, raportul Comisiei din 6 iulie 1995, paragraful 26, Curtea Europerana a Drepturilor Omului, culegere, 1996-IV, nr. 17, pag. 1.393).
63. Având în vedere cele de mai sus, Comisia concluzioneaza ca art. 6 este aplicabil.
(ii) Cu privire la respectarea art. 6 alin. 1 din convenţie
64. În ceea ce priveşte durata procedurii, Comisia reaminteste ca în procedurile civile urmate de o procedura de executare perioada ce urmeazã sa fie luatã în considerare nu acoperã doar durata procedurii pe fond, ci şi pe cea a procedurii de executare (a se vedea, între altele, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, Hotãrârea Silva Pontes impotriva Portugaliei din 23 martie 1994, seria A nr. 286-A, pag. 13, paragrafele 30 şi 33; Hotãrârea Di Pede impotriva Italiei din 26 septembrie 1996, mai sus citata, pag. 1.393, paragraful 24).
65. În cauza de fata procedura a început la data de 3 februarie 1993, o data cu chemarea în judecata a lui G.I. şi a lui M.B. Aceasta procedura nu s-a încheiat nici pana în prezent.
66. Comisia arata ca perioada pe care trebuie sa o ia în considerare nu începe decât o data cu intrarea în vigoare a convenţiei pentru România, la data de 20 iunie 1994. Totuşi ea va aprecia caracterul rezonabil al termenului scurs dupã data de 20 iunie 1994, ţinând seama de stadiul executãrii la acea data (a se vedea Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, Hotãrârea Foti şi alţii impotriva Italiei din 10 decembrie 1982, seria A nr. 56, pag. 18, paragraful 53).
67. În cauza de fata procedura luatã în întregul ei a durat deci ceva mai mult de 4 ani pana în prezent.
68. În înţelesul art. 6 alin. 1 din convenţie, durata procedurii în care a fost implicata reclamanta nu poate fi consideratã rezonabila.
69. Reclamanta considera ca durata procedurii este imputabilã exclusiv autoritãţilor judiciare şi administrative. În ceea ce priveşte autoritãţile administrative, reclamanta a arãtat ca primãria, deşi avea o dubla calitate, de creditor şi de organ de executare, refuza pur şi simplu sa execute hotãrârile judecãtoreşti, invocand diverse pretexte.
70. În ceea ce priveşte autoritãţile judecãtoreşti, reclamanta subliniaza, pe de o parte, ca acestea nu au solicitat suficient de ferm primãriei sa furnizeze mijloacele tehnice necesare în vederea executãrii, iar pe de alta parte, ca executorii judecãtoreşti nu s-au deplasat niciodatã la locul unde se afla construcţiile şi lucrãrile.
71. De altfel reclamanta considera ca nu i se poate cere sa execute ea însãşi hotãrârile judecãtoreşti, din moment ce, având în vedere amploarea lucrãrilor, executarea nu este posibila decât cu ajutorul primãriei.
72. Reclamanta mai aduce şi argumentul ca nu i se poate reprosa vreo întârziere în cursul procedurii de executare, reamintind numeroasele sale cereri adresate Primãriei Municipiului Craiova şi biroului executorilor judecãtoreşti de pe lângã Judecãtoria Craiova.
73. În sfârşit, reclamanta invoca lipsa de buna-credinţa a autoritãţilor, care în loc sa procedeze la executare, o hartuiesc cu vizite ale politistilor şi cu alte demersuri inutile şi stresante.
74. Guvernul argumenteaza ca, spre deosebire de cazurile Silva Pontes impotriva Portugaliei şi Scollo impotriva Italiei (seria A nr. 315-C), durata prezentei proceduri nu poate fi consideratã ca excesiva, ţinându-se seama de perioada examinata, care a început la data de 20 iunie 1994, data ratificãrii convenţiei de cãtre România, şi a luat sfârşit o data cu somatiile din data de 19 ianuarie 1995.
75. În orice caz, Guvernul considera ca durata procedurii este imputabilã numai reclamantei. El susţine ca aceasta cale de recurs aleasã de reclamanta, şi anume cererea de intervenţie în procedura initiata de primãrie, nu este o cale de atac eficace şi nici suficienta. Conform opiniei Guvernului, hotãrârea instanţelor judecãtoreşti de a admite cererea de intervenţie a reclamantei constituie o eroare judiciarã. Guvernul considera ca reclamanta nu ar fi putut participa la procedura deschisã de primãrie, întrucât aceasta procedura se întemeia pe dispoziţiile legale în materie contravenţionalã, şi mai ales pe <>art. 23 din Legea nr. 50/1991 .
76. Guvernul mai susţine ca hotãrârile din 9 iunie 1993 nu au putut stabili dreptul reclamantei de a obţine demolarea construcţiilor aflate pe terenul sau.
77. Guvernul susţine ca reclamanta şi-ar fi putut apara dreptul de proprietate mai bine şi într-un mod mai rapid dacã ar fi ales calea acţiunii întemeiate pe art. 494 din Codul civil, care i-ar fi permis sa ceara demolarea construcţiilor sau chiar sa le pãstreze pentru sine, rambursand terţilor preţul materialelor folosite şi al muncii efectuate.
78. Comisia reaminteste ca durata rezonabila a unei proceduri se apreciazã conform împrejurãrilor cauzei şi ţinându-se seama de criteriile consacrate de jurisprudenta organelor convenţiei, în special de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului, precum şi de cel al autoritãţilor competente (a se vedea, între altele Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, Hotãrârea Vernillo impotriva Frantei din 20 februarie 1991, seria A nr. 198, pag. 12, paragraful 30).
79. Comisia constata în primul rând ca dosarul în litigiu nu prezenta o complexitate deosebita.
80. În ceea ce priveşte comportamentul reclamantei, Comisia reaminteste ca ceea ce se cere unei pãrţi într-o procedura civilã este un comportament "diligent în limite normale" şi ca numai întârzierile imputabile statului pot duce la concluzia ca "termenul rezonabil" nu a fost respectat (a se vedea Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, Hotãrârea H. impotriva Frantei din 24 octombrie 1989, seria A nr. 162, pag. 21-22, paragraful 55).
81. În ceea ce priveşte susţinerea Guvernului, potrivit cãreia reclamanta nu ar fi ales calea procedurala cea mai potrivita şi ca, prin urmare, aceasta alegere ar fi influentat durata procedurii, Comisia observa în primul rând ca reclamanta a introdus la Judecãtoria Craiova, sub forma unei cereri de intervenţie, o acţiune intemeiata pe dispoziţiile legale în materie de proprietate, şi anume art. 480, 481 şi 494 din Codul civil.
82. Comisia considera ca alegerea unei cereri de intervenţie mai degraba decât a unei acţiuni separate nu a putut influenta durata procedurii sau nu ar fi putut permite reducerea duratei respective, întrucât primãria, fãcând cererea pe acelaşi temei ca şi reclamanta, era şi ea organ de executare.
83. Într-adevãr, Comisia observa, iar Guvernul nu contesta ca, având în vedere amploarea lucrãrilor, demolarea construcţiilor nu se putea face decât cu participarea primãriei.
84. În rest, Comisia nu retine nici un element care sa probeze ca reclamanta nu a avut un comportament diligent în limite normale, în cursul procedurii.
85. Comisia mai subliniaza ca Judecãtoria Craiova, care a fost sesizatã la data de 13 aprilie 1994 cu dosarele de executare a hotãrârilor pronunţate la data de 9 iunie 1993, i-a somat în doua randuri pe cei care ocupasera terenul, la data de 22 aprilie 1994 şi la data de 19 ianuarie 1995.
86. Comisia mai evidenţiazã şi o perioada de inactivitate imputabilã autoritãţilor interne. Într-adevãr Comisia noteaza ca nu s-a mai efectuat nici un act de procedura din data de 19 ianuarie 1995. Comisia considera ca în privinta acestui interval Guvernul parat nu a dat nici o explicaţie acceptabilã.
87. Comisia subliniaza ca statele contractante au obligaţia de a-şi organiza propriul sistem judiciar, astfel încât instanţele interne sa poatã garanta fiecãrei persoane dreptul de a obţine într-un termen rezonabil o hotãrâre definitiva asupra incalcarilor drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (a se vedea Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, Hotãrârea Vocaturo impotriva Italiei din 24 mai 1991, seria A nr. 206-C, pag. 32, paragraful 17).
88. În lumina criteriilor desprinse din jurisprudenta şi ţinând seama de ansamblul împrejurãrilor cauzei, Comisia considera ca durata procedurii în litigiu este excesiva şi nu îndeplineşte condiţia "duratei rezonabile".
CONCLUZIE
89. Comisia conchide în unanimitate ca în prezenta cauza a avut loc o încãlcare a art. 6 alin. 1 din convenţie.
D. Cu privire la încãlcarea art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie
90. Art. 1 din Protocolul nr. 1 dispune urmãtoarele:
"Orice persoana fizica sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
91. Reclamanta se plange ca neexecutarea hotãrârilor judecãtoreşti din data de 9 iunie 1993 constituie o încãlcare a dreptului sau la respectarea bunurilor proprii, proprietatea sa fiind ocupatã în continuare de construcţii.
92. Guvernul recunoaşte ca este vorba despre o ingerinta în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale, dar considera ca aceasta nu a utilizat soluţiile cele mai eficiente pentru a-şi apara dreptul.
93. Având în vedere împrejurãrile cauzei, precum şi concluzia arãtatã la alin. 89, Comisia nu considera necesar sa examineze dacã a avut loc în cauza o încãlcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, Hotãrârea Di Pede impotriva Italiei, mai sus citata, pag. 1.386, paragraful 35).
CONCLUZIE
94. Comisia concluzioneaza în unanimitate ca nu este necesar sa se examineze dacã în speta a avut loc o încãlcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie.
E. Cu privire la încãlcarea art. 8 din convenţie
95. Reclamanta invoca o încãlcare a art. 8 din convenţie, având în vedere, pe de o parte, imposibilitatea de a se bucura de proprietatea sa, iar pe de alta parte, starea de stres în care se afla de mai mulţi ani din cauza imposibilitãţii de a obţine executarea hotãrârilor judecãtoreşti.
96. Guvernul considera ca lipsa de acţiune a autoritãţilor nu poate constitui o atingere adusã vieţii private a reclamantei, în mãsura în care terenul, deşi apartinuse bunicii acesteia, nu are o valoare sentimentala intim legatã de viata sa privatã.
97. Ţinând seama de concluzia la care a ajuns în ceea ce priveşte art. 6 din convenţie, Comisia nu considera necesar sa examineze cererea din punctul de vedere al art. 8 din convenţie.
98. În plus, Comisia retine ca reclamanta mai invoca şi vizita unui ofiţer de poliţie la domiciliul sau, în data de 5 aprilie 1998, într-o duminica, acesta cerandu-i sa dea o declaraţie cu privire la plângerea pe care o fãcuse la Comisie şi sa îi inmaneze toate documentele cauzei.
99. Comisia apreciazã ca aceste sustineri, dacã ar putea fi dovedite, ar putea ridica probleme din punct de vedere al art. 25 din convenţie, conform cãruia Inaltele pãrţi contractante care au recunoscut dreptul de recurs individual în fata Comisiei s-au angajat sa nu împiedice în nici un fel exercitarea efectivã a acestui drept.
100. Comisia reaminteste ca "pentru ca mecanismul de recurs individual instituit prin art. 25 din convenţie sa fie eficient, este de cea mai mare importanta ca reclamanţii [...] sa fie liberi sa comunice cu Comisia, fãrã ca autoritãţile sa exercite presiuni de vreun fel, pentru ca aceştia sa-şi retragã ori sa-şi modifice plângerile" (a se vedea, între altele, Hotãrârea Akdivar impotriva Turciei din 16 septembrie 1996, Culegere, 1996-IV, nr. 15, pag. 1.219, paragraful 105).
101. Comisia observa totuşi ca reclamanta nu a invocat în mod expres art. 25 din convenţie şi ca, în orice caz, susţinerile respective nu au fost dovedite.
102. Fata de aceste împrejurãri Comisia nu considera necesar sa continue examinarea acestor sustineri din punct de vedere al art. 25 din convenţie.
CONCLUZIE
103. Comisia concluzioneaza în unanimitate ca nu mai este nevoie sa se examineze dacã a existat în cauza o încãlcare a art. 8 din convenţie.
F. Recapitulare
104. Comisia hotãrãşte în unanimitate ca în cauza a avut loc o încãlcare a art. 6 alin. 1 din convenţie (paragraful 89).
105. Comisia hotãrãşte în unanimitate ca nu este nevoie sa se examineze dacã a avut loc în cauza o încãlcare a art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie (paragraful 94).
106. Comisia hotãrãşte în unanimitate ca nu este nevoie sa se examineze dacã a avut loc în cauza o încãlcare a art. 8 din convenţie (paragraful 103).
M. P. Pellonp,
preşedintele Primei Camere
M. F. Buquicchio,
secretara Primei Camere
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
