Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
RAPORT nr. 5.273 din 20 decembrie 2011 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Forumul Democrat al Germanilor din Romania - Organizatia Judeteana Cluj
EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 919 din 23 decembrie 2011
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, şi cu Planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele Autoritãţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 3-5 octombrie 2011 s-a efectuat controlul finanţãrii Forumului Democrat al Germanilor din România - Organizaţia Judeţeanã Cluj pentru anul 2010.
I. Constatãri:
Ca urmare a verificãrilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat cã veniturile Forumului Democrat al Germanilor din România - Organizaţia Judeţeanã Cluj au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumã de 2.978 lei, donaţii în sumã de 9.249,75 lei şi alte venituri în sumã de 684,04 lei.
Din actul de control întocmit rezultã cã exista o diferenţã de 521,30 lei în plus în balanţa de verificare faţã de chitanţiere şi extrasele de cont.
La primirea donaţiilor nu s-au întocmit fişe şi contracte de donaţie.
Inventarierea generalã a elementelor de patrimoniu nu a fost efectuatã în conformitate cu Normele privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.861/2009.
Au fost încasate donaţii de la persoane fizice strãine în sumã de 8.271,00 lei, încãlcându-se astfel prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, fapt care constituie contravenţie şi se sancţioneazã conform art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, republicatã, cu completãrile ulterioare.
În urma controlului, controlorul financiar a propus sancţionarea Forumului Democrat al Germanilor din România cu avertisment şi cu confiscarea sumei care face obiectul contravenţiei.
II. Recomandãri:
- întocmirea fişelor şi a contractelor de donaţie la primirea acestora;
- corectarea soldurilor din balanţa de verificare;
- întocmirea formularelor cod FC1, FC2, FC5, FC7, FD1a, FD2a, FD1b, FD2b, FD5, FD6, precum şi a inventarierii generale a elementelor de patrimoniu în termen de 15 zile şi înaintarea acestora cãtre Autoritatea Electoralã Permanentã - Filiala Nord-Vest;
- organizarea şi conducerea contabilitãţii în conformitate cu reglementãrile legale în vigoare;
- înaintarea cãtre Autoritatea Electoralã Permanentã, în termenul legal, a situaţiilor prevãzute de Legea nr. 334/2006, republicatã, cu completãrile ulterioare.
Bucureşti, 20 decembrie 2011.
Nr. 5.273.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: