Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
RAPORT nr. 33.306 din 29 decembrie 2020 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020
EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 185 din 24 februarie 2021
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 28.10.2020-15.01.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale înregistrate de Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020.
Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control sa constatat că pentru campania electorală aferentă alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020:
- contribuţiile electorale au fost în cuantum de 9.641.192,76 lei, astfel: 5.323.070,76 lei reprezentând venituri proprii ale candidaţilor, 36.000,00 lei reprezentând donaţii primite de la persoane fizice, 602.122,00 lei reprezentând împrumuturi ale candidaţilor, 1.000.000,00 lei reprezentând contribuţii ale formaţiunii politice din activitatea curentă şi 2.680.000,00 lei reprezentând transferuri din contul de subvenţii;
– cheltuielile electorale au fost în cuantum de 9.382.893,23 lei.
Conform cererii de rambursare a cheltuielilor electorale depuse de către mandatarul financiar coordonator, cuantumul cheltuielilor electorale solicitate în vederea rambursării este de 6.718.370,48 lei.
În conformitate cu prevederile art. 48 alin. (12) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în urma verificărilor efectuate, echipa de control a validat suma de 2.831.303,10 lei aferentă cheltuielilor electorale, pe care o propune în vederea rambursării către competitorul electoral, şi a invalidat suma de 3.887.067,38 lei în baza prevederilor art. 48 alin. (4), alin. (11) lit. b) şi c) şi prevederilor art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 28 alin. (1) lit. a), alin. (2), (9), (11), (12), (14) şi (15), art. 36 alin. (3), art. 38 alin. (2) şi art. 47 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Bucureşti, 29 decembrie 2020.
Nr. 33.306.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: