Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
RAPORT nr. 17.653 din 20 decembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Uniunea Democrată Maghiară din România - Organizaţia Judeţeană Braşov
EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 351 din 7 mai 2019
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 29.10.2018-9.11.2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de Uniunea Democrată Maghiară din România - Organizaţia Judeţeană Braşov, perioada verificată fiind 1.01.2015-31.12.2017.
I. Constatări:
În anul 2015, veniturile obţinute de Organizaţia Judeţeană Braşov a Uniunii Democrate Maghiare din România au fost în valoare totală de 19.204,50 lei, după cum urmează: 12.104,50 lei - venituri din cotizaţii şi 7.100,00 lei - venituri din donaţii. Cheltuielile au fost în valoare totală de 49.612,93 lei.
În anul 2016, veniturile obţinute de Organizaţia Judeţeană Braşov a Uniunii Democrate Maghiare din România au fost în valoare totală de 73.879,33 lei, după cum urmează: 10.376,50 lei - venituri din cotizaţii, 63.500,00 lei - venituri din donaţii (activitate curentă - 5.500,00 lei, contribuţiile candidaţilor pentru alegerile locale - 50.000,00 lei, contribuţiile candidaţilor pentru alegerile parlamentare - 8.000,00 lei) şi 2,83 lei - venituri din dobânzi bancare. Cheltuielile au fost în valoare totală de 128.711,08 lei.
În anul 2017, veniturile obţinute de Organizaţia Judeţeană Braşov a Uniunii Democrate Maghiare din România au fost în valoare totală de 11.086,00 lei, după cum urmează: 10.086,00 lei - venituri din cotizaţii şi 1.000,00 lei - venituri din donaţii. Cheltuielile au fost în valoare totală de 77.115,41 lei.
S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru aceste fapte, entitatea verificată a fost sancţionată potrivit art. 52 alin. (2) din acelaşi act normativ.
II. Recomandări:
- să se acorde o atenţie sporită prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.969/2007 privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile şi Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.
Bucureşti, 20 decembrie 2018.
Nr. 17.653.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: