Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
RAPORT nr. 16.991 din 11 decembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Liberal - Filiala Bacău
- extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 25.06.2018-29.06.2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de Partidul Naţional Liberal - Filiala Bacău în anul 2017, perioada verificată fiind 1.01.2017-31.12.2017. I. Constatări Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că în anul 2017 veniturile Partidului Naţional Liberal – Filiala Bacău au totalizat 156.252,00 lei şi au fost obţinute din cotizaţii în sumă de 139.032,00 lei şi din donaţii în sumă de 17.220,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 120.537,19 lei. S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru aceste fapte, Partidul Naţional Liberal - Filiala Bacău a fost sancţionat potrivit art. 52 alin. (2) din acelaşi act normativ.
II. Recomandări: - acordarea unei atenţii sporite la înregistrarea în contabilitate a documentelor justificative; – înregistrarea în evidenţa financiar-contabilă a documentelor justificative la data emiterii; – respectarea surselor de finanţare a activităţii partidelor politice conform reglementărilor legale; – respectarea termenului legal de restituire a contribuţiilor către candidaţi; – aprofundarea permanentă şi aplicarea continuă a prevederilor legale privind activitatea financiar-contabilă a persoanelor juridice fără scop patrimonial; – respectarea cu stricteţe a tuturor reglementărilor legale privind organizarea contabilităţii, precum şi respectarea tuturor dispoziţiilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016.
Bucureşti, 11 decembrie 2018. Nr. 16.991.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email