Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
RAPORT nr. 16.253 din 23 noiembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Ader la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie
EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 66 din 25 ianuarie 2024
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 23.08.2023-14.11.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de Partidul Ader la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.
I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că în anul 2022 veniturile obţinute de Partidul Ader la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie au totalizat 18.310,00 lei şi au fost obţinute din cotizaţii în sumă de 3.310,00 lei şi din împrumuturi în sumă de 15.000,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 19.038,90 lei.
II. Sancţiuni aplicate
Partidul Ader la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 15.000,00 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (8), art. 5 alin. (4) şi ale art. 49 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare.
Bucureşti, 23 noiembrie 2023.
Nr. 16.253.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: