Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
RAPORT nr. 14.915 din 3 noiembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Oamenilor Liberi în anul 2023
- extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-24.10.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de Partidul Oamenilor Liberi în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022. I. Constatări Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că la Partidul Oamenilor Liberi au fost înregistrate venituri în sumă totală de 10.293,35 lei, iar cheltuielile totale au fost în sumă de 2.646,23 lei.
II. Sancţiuni aplicate Nu s-au constatat abateri de natură contravenţională.
Bucureşti, 3 noiembrie 2023. Nr. 14.915.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email