Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
RAPORT nr. 14.790 din 9 noiembrie 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alternativa Civică, Atitudine, Solidaritate, Acţiune
EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 11 din 5 ianuarie 2023
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2022, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2022-21.10.2022 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de Partidul Alternativa Civică, Atitudine, Solidaritate, Acţiune în anul 2021, perioada verificată fiind 1.01.2021-31.12.2021.
I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor justificative puse la dispoziţia echipei de control nu rezultă că formaţiunea politică conduce şi organizează contabilitatea în conformitate cu reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial. Prin nedepunerea documentelor solicitate, echipa de control nu a putut verifica respectarea prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
II. Sancţiuni aplicate
Partidul Alternativa Civică, Atitudine, Solidaritate, Acţiune a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 50.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 49 alin. (3), art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Bucureşti, 9 noiembrie 2022.
Nr. 14.790.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: