Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
RAPORT nr. 11.358/1 din 21 octombrie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Conservator - sediul central
EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 27 octombrie 2010
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi ale <>art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu Calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele Autoritãţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 20 septembrie-5 octombrie 2010 s-a efectuat controlul finanţãrii Partidului Conservator - sediul central pentru anul 2009.
I. Constatãri:
Veniturile Partidului Conservator - sediul central au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumã de 683.851,64 lei, donaţii în valoare de 206.458 lei, alte venituri în sumã de 250.182 lei, venituri din dobânzi în valoare de 15 lei şi subvenţii de la bugetul de stat în sumã de 68.677,49 lei.
În urma analizãrii şi verificãrii modului de respectare a prevederilor <>Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile ulterioare, ale <>Hotãrârii Guvernului nr. 749/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a <>Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile ulterioare, <>Legii contabilitãţii nr. 82/1991, republicatã, şi ale <>Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.969/2007 privind aprobarea reglementãrilor contabile pentru persoane juridice fãrã scop patrimonial, s-au constatat urmãtoarele: contul 733 "Venituri din donatii şi sume sau bunuri primite prin sponsorizare" nu a fost defalcat pe analitice, persoane fizice şi juridice; înregistrãri eronate de sume în conturi de venituri; neconcordanţã între sumele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi bilanţul contabil; nu s-a impus verificarea operaţiunilor financiare desfãşurate în campaniile pentru alegerile europarlamentare şi prezidenţiale care au avut loc în anul 2009, deoarece situaţia cheltuielilor şi veniturilor a fost gestionatã de Partidul Social Democrat. Partidul Conservator a format la nivel naţional o alianţã politicã cu Partidul Social Democrat. Conform documentelor contabile şi notei de relaţii a doamnei contabile, nu s-au efectuat transferuri nici prin contul bancar, nici prin casã cãtre Partidul Social Democrat.
II. Recomandãri:
Au fost recomandate Partidului Conservator - sediul central urmãtoarele: întocmirea bilanţului contabil sã aibã la bazã documentele financiar-contabile ale tuturor organizaţiilor teritoriale ale Partidului Conservator; actualizarea în mod permanent a procedurilor financiar-contabile în conformitate cu prevederile legale în vigoare; evidenţierea contabilã pe conturi analitice a donaţiilor persoanelor fizice şi juridice; înregistrarea corectã în balanţa de verificare a sumelor provenite din alte surse; sumele declarate în Monitorul Oficial al României, Partea I, sã concorde cu cele declarate în bilanţul contabil depus la Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã şi completarea formularului FD6 prevãzut în <>Hotãrârea Guvernului nr. 749/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a <>Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile ulterioare.
Bucureşti, 21 octombrie 2010.
Nr. 11.358/1.
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: