Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
RAPORT nr. 10.847/1 din 7 iunie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul National Democrat Crestin
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), <>art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu Calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele Autoritãţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna mai s-a efectuat controlul finanţãrii Partidului Naţional Democrat Creştin pentru anul 2009.
I. Constatãri: Veniturile înregistrate de Partidul Naţional Democrat Creştin au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumã de 136,00 lei şi din donaţii în sumã de 13.232,00 lei. În urma controlului s-a constatat cã nu fost respectate prevederile <>art. 9 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Conform <>art. 41 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, acest fapt constituie contravenţie şi s-a sancţionat cu amendã în valoare de 5.000 lei. II. Recomandãri: Au fost recomandate Partidului Naţional Democrat Creştin actualizarea în mod permanent a procedurilor financiar-contabile în conformitate cu prevederile legale în vigoare, utilizarea formularelor pentru cotizaţii, donaţii şi alte venituri conform <>Hotãrârii Guvernului nr. 749/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a <>Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile ulterioare, achiziţionarea unui registru unic de control şi preluarea corectã a datelor primare în situaţiile contabile de sintezã.
Bucureşti, 7 iunie 2010. Nr. 10.847/1.
_____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email