Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROTOCOL nr. 15 din 24 iunie 2013  la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale*)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROTOCOL nr. 15 din 24 iunie 2013 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale*)

EMITENT: ACT INTERNAŢIONAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 886 din 5 decembrie 2014

──────────
    *) Traducere.
──────────

                                    Preambul

    Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte înalte părţi contractante la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare Convenţia), semnatare ale prezentului protocol,
    luând în considerare Declaraţia adoptată în cadrul conferinţei la nivel înalt privind viitorul Curţii Europene a Drepturilor Omului, desfăşurată la Brighton în perioada 19-20 aprilie 2012, precum şi declaraţiile adoptate în cadrul conferinţelor de la Interlaken din perioada 18-19 februarie 2010 şi Izmir din perioada 26-27 aprilie 2011,
    luând în considerare Avizul nr. 283 (2013) adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei la 26 aprilie 2013,
    considerând că este necesar să se asigure faptul că în continuare Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare Curtea) îşi va juca rolul preeminent în apărarea drepturilor omului în Europa,
    au convenit asupra celor ce urmează:

    ART. 1
    La finalul preambulului Convenţiei se adaugă un considerent nou, cu următorul cuprins:
    "Afirmând că înaltelor părţi contractante le revine responsabilitatea primară, conform principiului subsidiarităţii, de a garanta respectarea drepturilor şi libertăţilor definite în prezenta Convenţie şi protocoalele la aceasta şi că, în acest sens, acestea beneficiază de o marjă de apreciere, sub controlul Curţii Europene a Drepturilor Omului instituite prin prezenta Convenţie"
    ART. 2
    1. La art. 21 din Convenţie se introduce paragraful 2, care va avea următorul cuprins:
    "Candidaţii trebuie să aibă mai puţin de 65 de ani la data până la care lista de trei candidaţi este aşteptată de Adunarea Parlamentară, în temeiul art. 22."
    2. La art. 21 din Convenţie, paragrafele 2 şi 3 devin paragrafele 3 şi, respectiv, 4.
    3. La art. 23 din Convenţie, paragraful 2 se abrogă. La art. 23, paragrafele 3 şi 4 devin paragrafele 2 şi, respectiv, 3.
    ART. 3
    La art. 30 din Convenţie se elimină cuvintele "în afara cazului în care una dintre părţi se opune la aceasta".
    ART. 4
    La art. 35 paragraful 1 din Convenţie, sintagma "într-un termen de 6 luni" se înlocuieşte cu sintagma "într-un termen de 4 luni".
    ART. 5
    La litera b a alineatului 3 al art. 35 din Convenţie se elimină cuvintele "şi cu condiţia de a nu respinge pentru acest motiv nicio cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanţă naţională".
    Dispoziţii finale şi tranzitorii
    ART. 6
    1. Prezentul protocol este deschis spre semnare de către înaltele părţi contractante la Convenţie, care îşi pot exprima consimţământul de a fi parte la acesta prin:
    a. semnarea fără rezerva ratificării, acceptării sau aprobării; ori
    b. semnare sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare.
    2. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.
    ART. 7
    Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care toate înaltele părţi contractante la Convenţie îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi parte la Protocol, în conformitate cu dispoziţiile art. 6.
    ART. 8
    1. Modificările aduse prin art. 2 din prezentul protocol se aplică exclusiv candidaţilor de pe listele prezentate Adunării Parlamentare de către înaltele părţi contractante, în temeiul art. 22 din Convenţie, ulterior intrării în vigoare a prezentului protocol.
    2. Modificarea adusă prin art. 3 din prezentul protocol nu se aplică cauzelor pendinte în care una dintre părţi s-a opus, anterior intrării în vigoare a prezentului protocol, propunerii uneia dintre camerele Curţii de a se desesiza în favoarea Marii Camere.
    3. Art. 4 din prezentul protocol va intra în vigoare la expirarea unei perioade de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului protocol. Art. 4 din prezentul protocol nu se aplică cererilor în care decizia definitivă, în sensul art. 35 par. 1 din Convenţie, este anterioară datei intrării în vigoare a art. 4 din prezentul protocol.
    4. Toate celelalte dispoziţii din prezentul protocol se aplică de la data intrării sale în vigoare, în conformitate cu dispoziţiile art. 7.
    ART. 9
    Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei şi celorlalte înalte părţi contractante la Convenţie:
    a. orice semnare;
    b. depunerea oricărui instrument de ratificare, acceptare sau aprobare;
    c. data intrării în vigoare a prezentului protocol, conform art. 7; şi
    d. orice alt act, notificare sau comunicare având legătură cu prezentul protocol.

    În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au semnat prezentul protocol.
    Încheiat la Strasbourg la 24 iunie 2013, în limbile engleză şi franceză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care se va depune în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copii certificate fiecărui stat membru al Consiliului Europei şi celorlalte înalte părţi contractante la Convenţie.

                                     -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016