Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
PROTOCOL ADITIONAL din 4 octombrie 2006 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Armenia la Acordul dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Armenia privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor, semnat la Bucuresti la 20 septembrie 1994
Reprezentanţii Guvernelor României şi Republicii Armenia, ţinând seama de obligaţia României de a amenda Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Armenia privind promovarea şi protejarea reciprocã a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 20 septembrie 1994 (denumit în continuare acordul), în vederea respectãrii obligaţiilor ce îi revin în calitate de viitor stat membru al Uniunii Europene, luând act de faptul cã România, conform art. 307 al Tratatului instituind Comunitatea Europeanã şi condiţiilor prevãzute de Tratatul privind aderarea la Uniunea Europeanã, trebuie sã întreprindã toate demersurile necesare pentru a elimina incompatibilitãţile dintre dreptul comunitar şi toate acordurile internaţionale încheiate, inclusiv prezentul acord, în vederea finalizãrii procesului de aderare, recunoscând cã este necesar ca anumite amendamente sã fie aduse acordului pentru a evita astfel de incompatibilitãţi, au hotãrât sã încheie un protocol adiţional care sã reglementeze regimul juridic al investiţiilor armene în România în scopul de a asigura conformitatea acestuia cu dreptul comunitar şi au convenit cele ce urmeazã:
ART. I Scopul acestui protocol este de a amenda acordul în scopul aducerii acestuia în conformitate cu obligaţiile ce revin României în calitate de membru al Uniunii Europene. ART. II Articolul 3 va fi amendat dupã cum urmeazã: 1. La alineatul (1) va fi adãugatã o nouã formulare, astfel încât acesta se va citi dupã cum urmeazã: "(1) Fãrã a aduce prejudicii mãsurilor adoptate de Uniunea Europeanã, fiecare parte contractantã va (...)." 2. La alineatul (3), formularea anteriorã conţinutã în acord va fi înlocuitã cu urmãtoarea formulare: "(3) Prevederile acestui acord referitoare la tratamentul nediscriminatoriu, tratamentul naţional şi tratamentul naţiunii celei mai favorizate nu se vor aplica avantajelor prezente sau viitoare acordate de oricare parte contractantã în virtutea apartenenţei la sau asocierii cu o uniune vamalã, economicã ori monetarã, precum Uniunea Europeanã, o piaţã comunã sau zonã de comerţ liber, investitorilor proprii, ai statelor membre ale unei astfel de uniuni, pieţe comune ori zone de comerţ liber sau ai oricãrui stat terţ. Tratamentul naţiunii celei mai favorizate nu se va referi la avantajele pe care fiecare parte contractantã le acordã investitorilor unui stat terţ în virtutea unui acord de evitare a dublei impuneri sau în virtutea oricãrui alt acord referitor la impozitare şi taxe interne." ART. III Articolul 4 alineatul (1) va fi amendat prin adãugarea unei noi formulãri, astfel încât acesta se va citi dupã cum urmeazã: "(1) Fãrã a aduce prejudicii mãsurilor adoptate de Uniunea Europeanã, fiecare parte contractantã va garanta investitorilor celeilalte pãrţi contractante transferul fãrã restricţii al investiţiilor şi veniturilor şi în particular, dar nu exclusiv al: (...)." ART. IV Articolul 11 va fi amendat prin adãugarea unui nou alineat, alineatul (3), având urmãtoarea formulare: "(3) În cazul aderãrii României la Uniunea Europeanã, prezentul acord va fi amendat, dacã este necesar, prin acordul pãrţilor, în scopul de a asigura conformitatea prevederilor sale cu obligaţiile României rezultând din calitatea de stat membru al Uniunii Europene. Dacã un asemenea consens nu poate fi obţinut, România va avea dreptul de a denunţa unilateral prezentul acord. Acesta va înceta sã se aplice la data la care România va deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene sau, în cazul în care denunţarea se produce dupã data aderãrii, la 3 luni dupã primirea notificãrii de denunţare." ART. V Acest protocol adiţional face parte integrantã din acord. Prezentul protocol adiţional va intra în vigoare la data primirii ultimei notificãri prin care pãrţile contractante îşi vor comunica reciproc îndeplinirea procedurilor legale interne necesare pentru intrarea acestuia în vigoare şi va rãmâne în vigoare atâta timp cât acordul rãmâne în vigoare. Drept care subsemnaţii, pe deplin autorizaţi de guvernele lor, au semnat acest protocol adiţional. Semnat la Erevan la data de 4 octombrie 2006, în douã exemplare originale, fiecare în limbile românã, armeanã şi englezã, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergenţe în interpretare, textul în limba englezã va prevala.
Pentru Guvernul României, Mihai Rãzvan Ungureanu, ministrul afacerilor externe
Pentru Guvernul Republicii Armenia, Vardan Oskanyan, ministrul afacerilor externe
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email