Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
1. Prezentare generalã În conformitate cu prevederile <>art. 24 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitãţii educaţiei, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 87/2006 , şi ale art. 9 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calitãţii în Învãţãmântul Preuniversitar (ARACIP), aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.258/2005 , cu modificãrile ulterioare, Agenţia Românã de Asigurare a Calitãţii în Învãţãmântul Preuniversitar (ARACIP) dispune de un aparat propriu format din experţi şi personal administrativ şi foloseşte, pentru îndeplinirea atribuţiilor sale legale, experţi în evaluare şi acreditare în calitate de colaboratori externi, din ţarã şi din strãinãtate, angajaţi pe bazã de contract. Experţii au obligaţia, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sã participe la activitãţi şi programe de formare profesionalã în domeniul evaluãrii instituţionale şi al acreditãrii. În vederea realizãrii unitare a activitãţilor de evaluare instituţionalã pentru autorizarea, acreditarea şi evaluarea externã a calitãţii educaţiei în instituţiile de învãţãmânt preuniversitar, ARACIP a elaborat prezentul program de formare. Programul propus se încadreazã în categoria a treia de programe de formare continuã, prevãzutã de art. 11 din Metodologia de acreditare a programelor de formare continuã a personalului din învãţãmântul preuniversitar, aprobatã prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetãrii nr. 4.611/2005 . Programul va fi supus de cãtre ARACIP procedurilor de acreditare, în conformitate cu prevederile legii. Programul se adreseazã atât experţilor din aparatul propriu, angajaţi prin concurs, conform legii, precum şi colaboratorilor externi care au trecut de primele douã etape ale procedurilor de selecţie (analiza dosarelor personale şi interviu), urmând ca înscrierea lor în registrul propriu al experţilor în evaluare şi acreditare sã se realizeze numai dupã parcurgerea şi finalizarea acestui program de formare, care va cuprinde şi realizarea practicã a 3 vizite de evaluare externã. 2. Standardele utilizate Având în vedere cã, în conformitate cu art. 14 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calitãţii în Învãţãmântul Preuniversitar (ARACIP), aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.258/2005 , cu modificãrile ulterioare, doar cadrele didactice pot îndeplini calitatea de colaborator extern, expert în evaluare şi acreditare, pregãtirea va avea la bazã competenţe prevãzute în Standardele de formare continuã pentru funcţiile didactice din învãţãmântul preuniversitar, elaborate de Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învãţãmântul Preuniversitar (CNFP). Totodatã, având în vedere şi faptul cã evaluarea instituţionalã presupune o cunoaştere aprofundatã a funcţionãrii unitãţii şcolare şi a integrãrii acesteia în cadrul sistemului de învãţãmânt preuniversitar, programul de formare se va referi şi la competenţele prevãzute în Standardele de formare continuã pentru funcţiile de conducere, de îndrumare şi control din învãţãmântul preuniversitar (elaborate de CNFP). Toate aceste competenţe vor fi abordate parţial, avându-se în vedere activitãţile şi modalitãţile de realizare specifice misiunii şi funcţiilor ARACIP. La aceste competenţe generale sunt adãugate competenţele specifice în domeniul auditului şi evaluãrii instituţionale, prevãzute în actele normative şi în modelele naţionale şi internaţionale de evaluare a instituţiilor şi persoanelor (inclusiv standardele ISO şi standardele EFQM). 3. Durata şi structura programului de formare Durata totalã = 89 de ore pentru fiecare participant, din care: - 60 de ore de pregãtire centralizatã - teoreticã şi practicã - în condiţii de simulare; - 24 de ore de practicã în condiţii reale; - 5 ore de evaluare: prezentarea dosarelor de evaluare şi interviul. Pregãtirea teoreticã şi practicã în condiţii de simulare se va realiza în 4 stagii compacte (16 ore de formare dispuse pe parcursul a 3 zile calendaristice), cu excepţia ultimului modul în care se vor efectua 12 ore de pregãtire. Pregãtirea practicã în condiţii reale constã în 3 evaluãri de instituţii de învãţãmânt preuniversitar, realizate de cãtre fiecare participant, sub coordonarea unui expert din aparatul propriu al ARACIP sau a unui expert deja înscris în registrul propriu al experţilor în evaluare şi acreditare, conform planificãrii ARACIP. Evaluarea va consta în interviu şi prezentarea, în faţa comisiei de examinare, a celor 3 rapoarte de evaluare externã. 4. Repartizarea orelor pe module
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Pregãtirea Pregãtirea
crt. Module teoreticã practicã Total
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Evaluarea de proces*1) 2 6 8
2. Evaluarea proiectului de dezvoltare institu-
ţionalã şi a documentelor manageriale*2) 2 6 8
3. Evaluarea resurselor umane, fizice şi finan-
ciare ale unitãţii şcolare*3) 2 8 10
4. Auditul instituţional - abordarea ISO 4 6 10
5. Evaluarea instituţionalã - modelul european al
excelenţei (EFQM) 4 6 10
6. Evaluarea de sistem 4 6 10
7. Managementul de sine (self-management) - 4 4
Total ore de pregãtire teoreticã şi practicã în
condiţii de simulare 42 60
8. Practicã în condiţii reale - 24 24
9. Evaluare 5
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL GENERAL: 18 66 89
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------- *1) Conform Standardelor de formare continuã pentru funcţiile didactice din învãţãmântul preuniversitar (2005). Bucureşti: CNFP - Competenţe metodologice, de evaluare, psihosociale, de comunicare şi relaţionare. *2) Conform Standardelor de formare continuã pentru funcţiile de conducere, de îndrumare şi control din învãţãmântul preuniversitar (2002). Bucureşti: CNFP - Competenţe de conducere şi coordonare. *3) Idem - Competenţe de gestionare a resurselor şi de evaluare. 5. Structura programului de pregãtire Modulul 1: Evaluarea de proces
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Obiective. La sfarsitul Temele Nr. Metodolo- Resur- Criteriile de
formarii, participantul de ore gia sele evaluare
va fi capabil:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
■ Sã evalueze activitãţile ■ Evaluarea 2 ■ Prezen- ■ Docu- ■ Cunoasterea
de învãţare în ceea documentelor tarea mente principalelor
ce priveşte adecvarea de proiectare ■ Exerci- norma- documente nor-
la documentele normative a activitati- tiul tive mative si re-
şi reglatoare (curriculum lor de inva- ■ Dezba- si re- glatoare re-
naţional - trunchi tare terea glatoare feritoare la
comun, curriculum ■ Observarea 2 ■ Studiul ■ Folii/ proiectarea,
diferenţiat, CDŞ/CDL) activita- de caz Prezen- realizarea si
şi la caracteristicile tilor curri- ■ Jocul tari evaluarea
grupului de elevi culare si de rol PP activitatii
■ Sã evalueze activi- extracurri- ■ Exerci- ■ Fise de didactice
tãţile de învãţare în culare tiul lucru ■ Evaluarea co-
ceea ce priveşte ■ Comunicarea 2 ■ Inregis- recta a rezul-
adecvarea la interperso- trari vi- tatelor inva-
grupul-ţintã concret nala in si- deo tarii din per-
de elevi, în funcţie tuatii de spectiva adec-
de nivelul, forma evaluare varii la si-
şi tipul de ■ Elaborarea 2 tuatia de in-
învãţãmânt si aplicarea vatare con-
■ Sã evalueze activi- instrumente- creta si la
tãţile de învãţare lor de eva- documentele
în ceea ce priveşte luare de programa-
adecvarea conţinuturilor, re utilizate
metodologiei şi auxi- ■ Estimarea u-
liarelor curriculare tilitatii
la obiectivele activitatilor
stabilite de invatare
■ Sã evalueze adecvarea pentru dez-
instrumentelor de voltarea ul-
evaluare la terioara a
caracteristicile elevi- elevilor
lor şi ale activitãţilor ■ Capacitatea
de învãţare de ascultare
■ Sã identifice modalitã- activa
ţile de optimizare a ■ Realizarea
activitãţii în urma unui inter-
evaluãrii viu de eva-
■ Sã comunice eficient luare cu ca-
cu cadrele didactice drele didac-
din instituţia tice
şcolarã evaluatã ■ Elaborarea
■ Sã elaboreze şi sã instrumente-
aplice instrumente lor de evalu-
de analizã a are pentru e-
satisfacţiei benefi- levi si pa-
ciarilor (elevi, rinti(chestio-
pãrinţi etc.) faţã de nare, ghiduri
oferta de interviu
educaţionalã a şcolii individual/
■ Sã analizeze proiectele de grup)
educaţionale ale cadrelor
didactice (altele decât
cele didactice) în raport
cu obiectivele stabilite
şi cu
grupurile-ţintã
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Modulul 2: Evaluarea proiectului de dezvoltare instituţionalã şi a documentelor manageriale
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Obiective. La sfarsitul Temele Nr. Metodolo- Resur- Criteriile de
formarii, participantul de ore gia sele evaluare
va fi capabil:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
■ Sã analizeze proiectul ■ Management 2 ■ Prezentarea ■ Cazuri ■ Estimarea co-
de dezvoltare institu- de proiect: ■ Dezbaterea (PDI) recta a nece-
ţionalã (nece-sitate proiectul ■ Studiul de pentru sitatii si
şi fezabilitate) de dezvol- caz studiile fezabilitatii
■ Sã analizeze planurile tare insti- ■ Proiectul de caz PDI
opera-ţionale tutionala ■ Folii/ ■ Evaluarea co-
din perspectiva (PDI) Prezen- erentei in-
adecvãrii la proiectul ■ Elemente de 2 tari PP terne a PDI
de dezvoltare institu- design or- ■ Fise de si intre PDI
ţionalã ganizatio- lucru si planurile
■ Sã evalueze structura nal operationale
organi-zaţionalã ■ Autoevaluarea 4 ■ Analiza si
şi de comunicare a institutionala conceperea
unitãţii şcolare unei orga-
nigrame pen-
tru o insti-
tutie sco-
lara
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Modulul 3: Evaluarea resurselor umane, fizice şi financiare ale unitãţii şcolare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Obiective. La sfarsitul Temele Nr. Metodolo- Resur- Criteriile de
formarii, participantul de ore gia sele evaluare
va fi capabil:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
■ Sã evalueze ■ Elemente 4 ■ Prezen- ■ Cazuri ■ Analiza corelarii
adecvarea de mana- tarea (bugete, resurselor educa-
resurselor gement ■ Dezba- state de tionale (umane,
umane şi materiale finaciar terea functiuni) financiare, materiale
la nivelul şi ■ Elemente 4 ■ Studiul pentru - inclusiv materiale-
tipul de unitate de MRU de caz studiile le didactice/ auxili-
şcolarã ■ Manage- 2 de caz arele curriculare)
■ Sã analizeze bugetul ment de ■ Folii/ la nivelul si tipul
unitãţii curricu- Prezen- de institutie sco-
şcolare din perspec- lum: uti- tari lara
tiva adecvãrii la lizarea PP ■ Analiza corelarii
nivelul şi tipul de auxilia- ■ Fise de resurselor educa-
unitate şcolarã relor lucru tionale (umane, fi-
■ Sã evalueze adecvarea curricu- nanciare, materiale
resurselor umane şi lare - inclusiv mate-
materiale la proiectul rialele didactice/
de dezvoltare auxiliare curricu-
instituţionalã lare) la documen-
tele programatice
ale scolii (PDI si
planuri operatio-
nale) si referi-
toare la activita-
tile de invatare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Modulul 4: Auditul instituţional - abordarea ISO
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Obiective. La sfarsitul Temele Nr. Metodolo- Resur- Criteriile de
formarii, participantul de ore gia sele evaluare
va fi capabil:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
■ Sã aplice Standardul ■ Cerinte 2 ■ Prezentarea ■ Standar- ■ Cunoasterea
ISO 9001/2001 pentru ■ Dezbaterea dul ISO standardelor
■ Sã cunoascã cerinţele auditori, ■ Studiul de 19011/2003 ISO 19011/2003,
ISO 19011/2003 cunostin- caz ■ Standardul ISO 9001/2001,
■ Sã auditeze sistemele te, de- ISO ISO 10015/2000
de management al prinderi, 9001/2001 ■ Elaborarea unui
calitãţii experienta ■ Standardul plan de audit
■ Sã aplice un program ■ Vocabular 1 ISO ■ Evaluarea abili-
de audit specific 10015/2000 tatilor de au-
■ Sã se integreze într-o ■ Chestionar 3 ■ Plan de ditor
echipã de audit de audit audit
■ Plan de 3
audit
■ Evaluarea 1
auditorilor
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Modulul 5: Evaluarea instituţionalã - modelul european al excelenţei (EFQM)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Obiective. La sfarsitul Temele Nr. Metodolo- Resur- Criteriile de
formarii, participantul de ore gia sele evaluare
va fi capabil:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
■ Sã cunoascã ■ Modelul de 2 ■ Prezenta- ■ Modelul ■ Descrierea modelului
structura mode- excelenta rea EFQM de excelenta
lului de exce- al EFQM ■ Studiul ■ Fisa de ■ Utilizarea instrumente-
lenţã al EFQM ■ Structura 2 de caz evaluare lor de evaluare
■ Sã aplice o unui pro- ■ Dezba- a facto- ■ Capabilitatea de a
procedurã de gram de terea rilor lucra in echipa
evaluare a evaluare ■ Anali- determi- ■ Aplicarea metodologiei
sistemului de ■ Realiza- 2 za de nanti RADAR
management al rea rapor- documen- ■ Fisa de
unei organizaţii tului de te evaluare
■ Sã fie integrat evaluare ■ Exerci- a rezul-
într-o echipã de ■ Elaborarea 2 tiul de tatelor
evaluare a unei unui raport grup ■ Studii
organizaţii de feedback de caz
■ structura 2
unei matrice
RADAR
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Modulul 6: Evaluarea de sistem
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Obiective. La sfarsitul Temele Nr. Metodolo- Resur- Criteriile de
formarii, participantul de ore gia sele evaluare
va fi capabil:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
■ Sã descrie sistemul ■ Sistemul 2 ■ Prezen- ■ Legislatia ■ Descrierea co-
românesc de învãţãmânt national tarea in domeniu recta a sis-
■ Sã descrie sistemul de inva- ■ Dezba- invataman- temului roma-
românesc de management tamant terea tului nesc de invata-
şi de asigurare a ■ Sistemul 6 ■ Studiul ■ Acte norma- mant
calitãţii educaţiei romanesc de caz tive si do- ■ Interpretarea
■ Sã descrie principalele de manage- ■ Analiza cumente si utilizarea
iniţiative europene ment si de documen- programa- corecta a acte-
privind asigurarea asigurare telor tice ale lor normative
calitãţii educaţiei a calitatii ARACIP si a instru-
■ Initiative 2 ■ Documente mentelor de e-
europene in europene valuare ela-
asigurarea privind borate de
calitatii asigurarea ARACIP
calitatii ■ Cunoasterea
educatio- principalelor
nale initiative
■ Cazuri europene in
pentru domeniul a-
studiile sigurarii
de caz calitatii
educatiei
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Modulul 7: Managementul de sine (self-management)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Obiective. La sfarsitul Temele Nr. Metodolo- Resur- Criteriile de
formarii, participantul de gia sele evaluare
va fi capabil: ore
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
■ Sã gestioneze eficient ■ Managemen- 2 ■ Exercitiul ■ Suportul ■ Folosirea eficienta
timpul în cadrul tul timpu- ■ Studiul de de curs a timpului in ca-
activitãţilor de lui caz drul procedurilor
evaluare ■ Managemen- 2 de evaluare
■ Sã gestioneze eficient tul infor- ■ Discernerea, in ca-
informaţia şi matiei si drul activitatilor
prioritãţile al priori- de evaluare, a
tatilor activitatilor si a
problemelor prio-
ritare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.