Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată de Decizia nr. 463/2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 17 martie 2017.────────── A. Consideraţii preliminare Obiectul prezentei proceduri îl constituie închirierea unor spaţii în interiorul unităţilor subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, destinate implementării unui sistem de efectuare a convorbirilor telefonice de către deţinuţii aflaţi în custodie. Contractul se va încheia pentru o perioadă de 2 ani de la data semnării, noua procedură fiind iniţiată în timp util raportat la această dată, pentru a se asigura continuitatea serviciilor către deţinuţi. Operatorul suportă cheltuielile de energie electrică stabilite de către unitatea penitenciară, aferente echipamentelor folosite, conform consumurilor specifice. Achitarea contravalorii chiriei, precum şi a contravalorii utilităţilor se face lunar, în maximum 30 de zile de la data facturării. Locatarul are obligaţia de a efectua plata impozitului pe clădiri aferent folosirii spaţiului închiriat în conformitate cu art. 455 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Stadiul fizic al spaţiului închiriat se constată de către părţile contractante la momentul predării/recepţionării lui, printr-un proces-verbal de predare-primire, care va fi anexat la contract. Spaţiul închiriat va fi exploatat în bune condiţii. Locatarul, precum şi subcontractorii acestuia trebuie să respecte următoarele reguli: a) locatarul trebuie să comunice locatorului o listă cu numerele de înmatriculare ale autovehiculelor şi numele delegaţilor şi şoferilor care vor asigura mentenanţa sistemului implementat; b) personalul locatarului nu are acces în unitate cu bunurile care, potrivit legislaţiei execuţional penale, sunt interzise; c) personalului locatarului îi este interzis să ia legătura cu deţinuţii, să înmâneze acestora bunuri şi alimente sau să introducă în unitate băuturi alcoolice, droguri sau precursori ai acestora; d) personalul locatarului şi mijloacele de transport ale acestuia trebuie să se supună controlului efectuat în punctul de control al locatorului; e) personalul locatarului şi mijloacele de transport ale acestuia trebuie să respecte un anumit traseu prestabilit. Prin prezenta procedură se doreşte identificarea unor operatori economici, numiţi în continuare operatori de telefonie, care să implementeze, la nivelul fiecărei unităţi penitenciare, un sistem de efectuare a convorbirilor telefonice de către deţinuţi în scopul respectării dispoziţiilor execuţional penale. Scopul acestui demers vizează: a) asigurarea dreptului la convorbiri telefonice conform prevederilor legale în vigoare; b) menţinerea relaţiilor de familie; c) creşterea numărului deţinuţilor care efectuează convorbiri telefonice simultane; d) eliminarea necesităţii aprovizionării constante a punctelor comerciale amenajate în interiorul locurilor de deţinere cu cartele telefonice - destinate deţinuţilor; e) monitorizarea şi gestionarea simplă şi eficientă a convorbirilor telefonice efectuate de deţinuţi; f) uniformizarea procedurii de efectuare a convorbirilor telefonice de către deţinuţi la nivelul tuturor locurilor de deţinere; g) îmbunătăţirea comunicării bidirecţionale, deţinut-personal unitate. B. Condiţii generale ale închirierii Suprafaţa care face obiectul închirierii se află în proprietatea publică a statului. Închirierea spaţiului se face prin licitaţie publică. Preţul de pornire se stabileşte pornind de la nivelul tarifelor în lei/mp/lună practicate de unitatea administrativ-teritorială în baza hotărârii consiliului local. Compartimentul achiziţii publice în colaborare cu Compartimentul cazarmare elaborează nota privind stabilirea preţului minim de pornire. La demararea procedurii, unitatea penitenciară solicită consiliului local comunicarea tarifului de închiriere a spaţiilor de pe raza de competenţă a acesteia, în.... lei/mp/lună. În cazul în care tariful nu este actualizat, acesta va fi actualizat în conformitate cu indicele preţului de consum ("IPS") pentru servicii publicat pe pagina Institutului Naţional de Statistică. În cazul în care tariful de închiriere a spaţiilor nu este stabilit de către unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea penitenciară, atunci aceasta, la început de an, solicită în scris consiliului local/judeţean comunicarea cuantumului lunar de închiriere. Potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consiliile locale şi judeţene au atribuţii referitoare la stabilirea tarifelor de închiriere bunuri proprietate publică. Pe parcursul exploatării spaţiului închiriat se vor respecta normele de protecţie a mediului stabilite conform legislaţiei în vigoare. Locatarul trebuie să facă dovada implementării în organizaţia sa a unui sistem de management al calităţii certificat ISO 9001 sau echivalent, valabil la data licitaţiei. Pe toată perioada închirierii se va asigura exploatarea în regim de continuitate şi permanenţă. Spaţiul închiriat nu va putea fi subînchiriat de către locatar pe toată perioada contractului. În caz contrar contractul va fi reziliat. Atât personalul angajat al ofertantului câştigător, cât şi cel/cei care va/vor asigura punerea în funcţiune a sistemului de telefonie, subcontractant, după caz, semnează un angajament de confidenţialitate că nu va comunica persoanelor fizice, juridice sau instituţiilor neautorizate detalii ale clădirilor şi ale dotărilor din perimetrul unităţilor penitenciare. Toate informaţiile la care ofertanţii au acces sunt confidenţiale şi nu pot fi folosite decât în scopul realizării ofertei. Ofertantul câştigător ia toate măsurile necesare în vederea asigurării siguranţei în exploatarea spaţiului închiriat şi a respectării tuturor normelor de protecţie a muncii conform legislaţiei în vigoare. C. Documentaţia de atribuire Documentaţia de atribuire - documentul achiziţiei care cuprinde cerinţele, criteriile, regulile şi alte informaţii necesare pentru a asigura furnizorilor o informare completă, corectă şi explicită cu privire la cerinţe sau elemente ale achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire, inclusiv specificaţiile tehnice ori documentul descriptiv, condiţiile contractuale propuse, formatele de prezentare a documentelor de către candidaţi/ofertanţi, informaţiile privind obligaţiile generale aplicabile, care este anexa la prezenta procedură. Cerinţele legate de sistemul care se va instala în spaţiul închiriat sunt următoarele: 1. Cerinţe generale: 1.1. sistemul să utilizeze o reţea separată de celelalte reţele informatice existente în unitate, conexiunea între acestea fiind permisă numai cu aprobarea scrisă a directorului locului de deţinere, în urma avizului structurii informatice din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, după asigurarea securităţii sistemului; 1.2. în cazul precizat anterior, furnizorul trebuie să asigure o bună securitate a accesului la reţeaua informatică a locului de deţinere prin instalarea unor echipamente/software de filtrare a traficului între cele două reţele - a serverului de telefonie şi a unităţii -, dar şi filtrarea comunicării cu conexiunea la internet, care să permită doar traficul informaţiilor strict necesare funcţionării sistemului; software-ul de filtrare a traficului trebuie să fie administrat în totalitate de către lucrătorul structurii informatice a unităţii, care poate fi asistat de către specialiştii furnizorului; 1.3. reţeaua de telefonie din interiorul locului de deţinere se realizează exclusiv cu tehnologie cablată, traseele cablajelor fiind stabilite de comun acord cu unitatea penitenciară; 1.4. acordarea dreptului de acces asupra serverului sistemului de telefonie şi al sistemului de supraveghere pentru lucrătorul structurii informatice a unităţii, printr-un cont personal cu drepturi de administrator, pentru, dar fără a se limita la: a) crearea backup-ului periodic al bazei de date şi al folderului de imagini; b) restartarea aplicaţiei în caz de nevoie; c) restartarea serverului în caz de nevoie; d) crearea de conturi de tip user pentru utilizatorii aplicaţiei; e) verificarea stării sistemului; 1.5. toate cheltuielile privind instalarea, utilizarea şi mentenanţa sistemului sunt suportate de furnizor; 1.6. având în vedere că întreaga aparatură a sistemului aparţine furnizorului, acesta trebuie să asigure în mod gratuit şi în timp util asistenţa tehnică şi mentenanţa necesare bunei funcţionări şi întreţinerii sistemului şi softului aferent. În cazul defectelor blocante - imposibilitatea utilizării întregului sistem de telefonie - timpul de repunere în exploatare a acestuia nu va depăşi 12 ore de la sesizarea unităţii confirmată de furnizor. Pentru celelalte defecţiuni, timpul maxim de remediere este de 48 de ore de la sesizarea unităţii confirmată de furnizor; 1.7. în situaţia în care pentru implementarea clauzelor contractuale se impune accesul la informaţii clasificate, operaţiunile în cauză se desfăşoară cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale în materie. 2. Cerinţe tehnice: a) sistemul va răspunde exigenţelor reglementărilor în vigoare cu privire la durata convorbirilor şi persoanelor apelate zilnic, la respectarea dreptului la odihnă; b) furnizorul va asigura posturi telefonice suficiente, în niciun caz mai puţin de unul, pentru asigurarea dreptului la convorbiri în integralitatea sa conform datelor furnizate de administraţia locului de deţinere. Aparatele telefonice destinate folosirii în interior vor fi de tip antivandal, iar cele destinate a fi folosite în exteriorul clădirilor vor fi de tip antivandal şi rezistente la intemperii. Aceste posturi telefonice vor fi amplasate prin fixare pe perete/stâlpi/suporturi/grilaje, astfel încât accesul la acestea să se realizeze cât mai facil; c) numărul concret de posturi telefonice necesar a fi instalate se stabileşte de fiecare unitate penitenciară la momentul iniţierii procedurii de selecţie; d) conexiunea între receptor şi baza aparatului se realizează exclusiv prin cablaj, care nu va avea o lungime mai mare de 1 metru liniar; e) pentru asigurarea integrităţii fizice a posturilor telefonice şi pentru stabilirea situaţiilor de substituire a posesorului cardului, voluntar sau involuntar, de către un alt deţinut, respectiv pentru a se înregistra orice acţiune desfăşurată asupra sau în zona postului telefonic, posturile telefonice sunt supravegheate video permanent şi simultan printr-un sistem unitar care să permită monitorizarea video de către personalul unităţii penitenciare, precum şi stocarea înregistrărilor pentru o perioadă de minimum 10 zile; sistemul de supraveghere sus-menţionat se asigură şi se menţine în stare de funcţionare de către furnizor pe cheltuiala sa, iar administrarea lui şi a datelor obţinute se face exclusiv de către unitatea penitenciară; f) sistemul să aibă posibilitatea tehnică de a permite personalului din unitate anume desemnat să întrerupă o anumită convorbire, dacă se consideră că este necesar, fără a viola secretul convorbirii; g) sursa de alimentare a sistemului trebuie să fie independentă, circuit electric de alimentare separat, dotat cu contor propriu, după caz, şi să asigure funcţionarea acestuia şi în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică din reţeaua publică, sursă în comutaţie cu posibilitatea de încărcare a unui set de baterii în sistem tampon; h) sistemul trebuie să permită o uşoară gestiune, din partea unităţii, a listei numerelor de telefon solicitate de deţinuţi, introducere, ştergere, activare-dezactivare, emiterea periodică de facturi detaliate, individuale pentru fiecare deţinut, posibilitatea introducerii unor restricţii. Sistemul trebuie să asigure condiţiile necesare astfel ca fiecare deţinut să aibă acces la un număr prestabilit, configurabil, de numere de telefon alese de acesta, care pot fi înlocuite la o anumită perioadă printr-o cerere aprobată de conducerea unităţii. În acelaşi timp, sistemul trebuie să asigure condiţiile necesare astfel ca un deţinut să poată efectua zilnic un număr maxim prestabilit, configurabil, de convorbiri telefonice a căror durată maximă să fie prestabilită, configurabilă. Realizarea acestor cerinţe trebuie să se facă fie prin emiterea de carduri individuale dotate cu elemente de siguranţă care să nu permită falsificarea sau multiplicarea lor, cod de acces, sau prin alte metode propuse de furnizorul sistemului. Mijlocul de identificare trebuie să fie strict individual şi netransmisibil; i) informarea anticipată a deţinutului în timpul convorbirii cu privire la întreruperea convorbirii pe fondul epuizării resurselor băneşti sau al expirării timpului permis al convorbirilor; j) sistemul să nu permită efectuarea de convorbiri cu un număr de telefon neaprobat prin interzicerea redirecţionării automate de la un număr de telefon aprobat; k) identificarea persoanei care utilizează postul telefonic trebuie să se realizeze prin utilizarea unui card personal, cu cod de bare, utilizabil atât pentru telefonie, cât şi pentru cumpărături, de la punctele de vânzare fixe şi mobile şi, respectiv, infochioşc; l) pentru a avea o evidenţă exactă, în timp real, a sumelor de bani din contul deţinutului plata convorbirilor se realizează automat, prin scădere imediată din disponibil; m) restricţionarea automată a convorbirilor telefonice în limita sumelor de bani disponibile în contul deţinutului; n) posibilitatea interogării sistemului de către deţinut cu privire la soldul disponibil în cont; o) tarifarea convorbirilor să înceapă în momentul stabilirii efective a conexiunii cu postul apelat şi să se facă la secundă după primul minut de convorbire, cu perioade gratuite în cazul mesajelor vocale ale furnizorului de telefonie de la începutul convorbirilor şi al interogării soldurilor; p) se va considera efectuată şi contorizată ca atare doar acea convorbire care are loc efectiv; q) posibilitatea de transmitere către unitate, în mod electronic, a evidenţei convorbirilor telefonice - număr de identificare a deţinutului, număr apelat, data, ora şi durata convorbirii -, precum şi de emitere a unei situaţii detaliate care să justifice sumele retrase din contul deţinuţilor; r) furnizorul trebuie să asigure unităţii instrumentele informatice necesare pentru obţinerea la cerere a situaţiei convorbirilor şi a costurilor aferente, separat pentru fiecare post telefonic în parte; s) sistemul să permită comunicare bidirecţională, între locurile comune şi birourile supraveghetorilor, cu funcţie de caller ID numai pentru identificarea de către personal a apelantului deţinut, nu şi invers; ş) sistemul să permită comunicare unidirecţională, între anumite birouri stabilite de directorul unităţii şi locurile comune, fără funcţie de caller ID; t) sistemul să permită avertizarea unităţii în situaţia apelării de către mai mulţi deţinuţi a aceluiaşi număr de telefon introdus în lista de numere telefonice permise; ţ) posibilitatea de a reloca sau instala un nou post telefonic la cererea conducerii penitenciarului, cu încadrarea în numărul maxim stabilit iniţial; u) softul serverului de telefonie să aibă opţiune de infochioşc şi datele personale să poată fi consultate de către deţinut după identificarea prealabilă cu cardul propriu, în totalitate sau secvenţial pe fiecare tip de informaţie; v) în vederea protejării datelor cu caracter personal legate de deţinuţi, sistemul de telefonie nu va accesa, memora sau manipula nicio informaţie legată de persoanele de mai sus, cu excepţia unui cod care identifică în mod unic deţinuţii; w) pentru a gestiona în timp real informaţia legată de soldul din contul deţinuţilor, sistemul de telefonie va opera în baza de date a unităţii penitenciare prin apelarea unor funcţii realizate şi puse la dispoziţie de către unitatea penitenciară; x) interconectarea cu aplicaţia PMSWEB se face prin modulul specializat PMSTEL, pus la dispoziţie de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. 3. Implementarea sistemului de telefonie Furnizorul va operaţionaliza sistemul de telefonie în sensul posibilităţii exercitării dreptului la convorbiri într-un termen de maximum o lună de la semnarea contractului. Nu se permite subcontractarea serviciilor efective de telefonie pentru deţinuţi, însă furnizorul va putea subcontracta lucrările de instalare şi întreţinere a echipamentelor sistemului, pe toată durata contractului. Lângă fiecare aparat telefonic furnizorul afişează obligatoriu instrucţiunile de folosire şi tarifele practicate. Costul iniţial de emitere a cardului, precum şi cel aferent schimbărilor ulterioare pe fondul deteriorării sau pierderii sunt în sarcina furnizorului de servicii. Plata convorbirilor telefonice este suportată de deţinut. D. Definiţii: a) PMSWEB reprezintă aplicaţia de evidenţă informatizată a datelor deţinuţilor folosită în toate unităţile sistemului penitenciar; b) PMSTEL reprezintă aplicaţia web de punere la dispoziţie prin intermediul unei funcţii, către sisteme externe, a unui set minimal de date necesar pentru realizarea de convorbiri telefonice; c) Infochioşc reprezintă aplicaţia informatică pusă la dispoziţia deţinuţilor pentru accesarea datelor personale şi a legislaţiei generale de interes public, în baza autentificării cu codul unic de bare. E. Anularea procedurii Unitatea organizatoare are dreptul de a anula procedura pentru atribuirea contractului, dacă ia această decizie, de regulă înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul procedurii şi, oricum, înainte de data încheierii contractului, numai în următoarele cazuri: a) nu au fost depuse oferte; b) au fost depuse numai oferte care nu îndeplinesc cerinţele din documentaţie; c) abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului. Decizia de anulare nu creează nicio obligaţie a unităţii penitenciare faţă de participanţi. Unitatea penitenciară are obligaţia de a comunica în scris tuturor participanţilor la procedura de atribuire, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data anulării, atât încetarea obligaţiilor pe care aceştia şi le-au creat prin depunerea ofertei, cât şi motivul concret care a determinat decizia de anulare. ANEXA la procedură Documentaţia de atribuire I. Autoritatea contractantă I.1. Autoritatea organizatoare
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Denumire: │
│ Unitatea penitenciară .................... │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Adresă: .................................. │
├─────────────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────┤
│ Localitate: │Cod poştal: ........... │Ţara: România │
├─────────────────────────────────┼─────────────────────────┴────────────────┤
│ Persoana de contact: ...........│Telefon: ................. │
├─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤
│ E-mail: │Fax: ..................... │
├─────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────┤
│ Adresa/Adresele de internet: │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
I.2. Principala activitate sau activităţi ale autorităţii organizatoare
┌───────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┐
│[] ministere ori alte autorităţi │[] ordine publică/siguranţă │
│publice centrale, inclusiv cele │naţională │
│subordonate la nivel regional sau local│ │
└───────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Alte informaţii şi/sau clarificări pot fi obţinute: │
├───────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┤
│ │[] la adresa mai sus menţionată │
├───────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┤
│ Date-limită de primire a solicitărilor de clarificări │
│ Data: .................. │
│ Ora-limită: ............ │
│ Adresa: .................................................... │
│ Data-limită de transmitere a răspunsului la clarificări: ................ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
II. Obiectul contractului II.1. Descriere
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ II.1.1. Denumire: │
│ Contract având ca obiect: │
│ Închirierea unor spaţii în incinta unităţii penitenciare ..................│
│în vederea asigurării dreptului la convorbiri telefonice pentru deţinuţi, │
│prin implementarea unui sistem de telefonie, în condiţiile stabilite de │
│prezenta decizie │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ II.1.2. Locaţia (spaţiile din unitate stabilite de aceasta): │
│ Perioada în care poate fi vizitată locaţia: după achitarea taxei de │
│participare │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ II.1.3. Procedura se finalizează prin: încheierea unui contract: [] │
│ Contractul se va semna cu un operator de telefonie. │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ II.1.4. Durata contractului: 2 ani cu posibilitatea prelungirii prin act │
│adiţional până la finalizarea următoarei proceduri, care se va iniţia │
│obligatoriu cu cel puţin 30 de zile înainte de data expirării contractului. │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ II.1.5. Ofertele alternative sunt acceptate: NU [] │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ III. Procedura │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ III.1. Procedura selectată: licitaţie publică │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ III.2. Legislaţia aplicată - Legea nr. 254/2013 privind executarea │
│pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele │
│judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările │
│ulterioare, Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu │
│modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1.228/1990│
│pentru aprobarea Metodologiei concesionării, închirierii şi locaţiei │
│gestiunii, cu modificările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1.389/2000 │
│privind abilitarea Ministerului Justiţiei - Direcţia Generală a │
│Penitenciarelor de a închiria unele bunuri aflate în proprietatea publică a │
│statului şi în administrarea sa, Hotărârea Guvernului nr. 157/2016 pentru │
│aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea│
│pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele │
│judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările │
│ulterioare. │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
IV. Documente de calificare Documentele de calificare vor fi prezentate într-un plic închis (lipit). La acesta se ataşează originalul documentului care atestă plata taxei de participare, împreună cu o adresă de înaintare. Nu se admit documente transmise prin e-mail sau fax. Documentele depuse după termenul-limită conduc la respingerea furnizorului de a participa la şedinţa de licitaţie publică. Prezentarea tuturor documentelor de calificare solicitate este obligatorie. Lipsa unui document duce la excluderea din procedura de licitaţie.
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│IV.1. Situaţia personală a candidatului/ofertantului │
├───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┤
│1. Fişă de informaţii generale │Completare formular anexa nr. 1 la prezenta documentaţie│
│Solicitat original [] │ │
│ │ │
│2. Declaraţie pe propria │În situaţia în care unitatea penitenciară constată că │
│răspundere că operatorul de │operatorul de telefonie are datorii neachitate în termen│
│telefonie nu are datorii faţă │faţă de unităţile din sistemul administraţiei │
│de instituţiile din sistemul │penitenciare, acesta va fi exclus din cadrul procedurii │
│administraţiei penitenciare │respective. │
│Solicitat original [] │ │
│ │ │
│3. Declaraţie │Completare formular anexa nr. 4 la prezenta documentaţie│
│Solicitat original [] │Din care să reiasă inexistenţa relaţiilor de rudenie sau│
│ │afinitate de până la gradul IV sau relaţii de orice altă│
│ │natură între reprezentantul legal al operatorului de │
│ │telefonie şi administrator/asociaţii acestuia, pe de o │
│ │parte, şi personalul din conducerea Administraţiei │
│ │Naţionale a Penitenciarelor, director general, directori│
│ │generali adjuncţi şi directori, respectiv conducerea │
│ │unităţii penitenciare în care contractul va produce │
│ │efecte, director şi directori adjuncţi, pe de altă parte│
│ │De asemenea nu pot participa la licitaţie operatori de │
│ │telefonie ai căror reprezentanţi, asociaţi sau personal │
│ │angajat au calitatea de funcţionar public cu statut │
│ │special sau personal civil în cadrul sistemului │
│ │penitenciar. Această declaraţie se va completa şi de │
│ │către subcontractant, în cazurile şi pentru operaţiunile│
│ │permise, la subcontractare. │
│ │ │
│4. Certificat fiscal │Certificat fiscal eliberat de Compartimentul impozite │
│Solicitat [] │şi taxe locale al unităţii administrativ-teritoriale pe │
│ │raza căreia societatea îşi are sediul social, care să │
│ │ateste că societatea ofertantă nu se înregistrează cu │
│ │debite la bugetul local, valabil la data deschiderii │
│ │ofertelor, original sau copie legalizată │
│ │Prezenţa debitelor impune eliminarea din cadrul │
│ │licitaţiei. │
│ │ │
│5. Certificat de atestare │Certificat de atestare fiscală eliberat de organul │
│fiscală │administrare fiscală al unităţii administrativ- │
│Solicitat [] │teritoriale pe raza căreia societatea îşi are sediul │
│ │social privind plata obligaţiilor la bugetul general │
│ │consolidat, valabil la data deschiderii ofertelor, │
│ │original sau copie legalizată, emis cu maximum 30 de │
│ │zile înainte de data şedinţei de licitaţie publică │
│ │Prezenţa debitelor impune eliminarea din cadrul │
│ │licitaţiei. │
│ │ │
│6. Declaraţie pe propria │La licitaţia desfăşurată în sistemul administraţiei │
│răspundere din partea │penitenciare nu poate participa timp de 3 ani operatorul│
│operatorului │de telefonie care, în perioada derulării contractului/ │
│Solicitat [] │contractelor anterioare, s-a aflat în una dintre │
│ │situaţiile: │
│ │a) a avut litigii cu o unitate penitenciară în privinţa │
│ │unui contract de locaţiune având destinaţie de asigurare│
│ │a dreptului la convorbiri telefonice şi s-a stabilit │
│ │culpa locatarului prin hotărâre judecătorească │
│ │definitivă în sistemul căilor de atac; termenul se │
│ │calculează în raport cu data rămânerii definitive a │
│ │hotărârii sus-menţionate; │
│ │b) a prezentat documente falsificate pentru înscrierea │
│ │la licitaţiile anterioare organizate de o unitate │
│ │penitenciară; termenul se calculează în raport cu data │
│ │rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de │
│ │constatare a falsului; │
│ │c) a participat la alte licitaţii publice desfăşurate în│
│ │sistemul administraţiei penitenciare, a adjudecat, dar a│
│ │refuzat încheierea contractului de închiriere; termenul │
│ │se calculează în raport cu data la care era obligat să │
│ │semneze contractul în cauză; │
│ │d) a deţinut un contract de închiriere pentru spaţiu │
│ │având destinaţie de asigurare a dreptului la convorbiri │
│ │telefonice într-o unitate penitenciară şi a renunţat la │
│ │acesta pe perioada derulării contractului; termenul se │
│ │calculează în raport cu data când contractul iniţial ar │
│ │fi încetat la expirarea termenului convenit la │
│ │încheierea lui. │
│ │La licitaţie nu sunt admise persoanele juridice la care │
│ │asociaţii unici sau majoritari deţin sau controlează │
│ │entităţi ce se încadrează la lit. a)-d). │
│ │De asemenea, la licitaţie nu pot participa persoanele │
│ │juridice la care asociaţii unici sau majoritari sunt │
│ │entităţi care, potrivit documentaţiei de atribuire, nu │
│ │au vocaţia să participe în nume propriu la această │
│ │procedură, din cauza interdicţiilor stabilite. │
│ │ │
│7. Certificat de participare la│La licitaţia publică, pentru închirierea unui spaţiu, │
│licitaţie cu ofertă │nu pot participa societăţi, entităţi deţinute sau │
│independentă │controlate de aceeaşi persoană, fizică sau juridică. │
│Solicitat original [] │Completare formular anexa nr. 3 la prezenta documentaţie│
│ │ │
│8. Certificat de înregistrare │Dovada înregistrării ca operator de date cu caracter │
│ca operator de date personale │personal, pentru a putea prelucra în condiţii de │
│Solicitat copie [] │legalitate datele personale care, prin natura │
│ │contractului, ajung la cunoştinţa operatorului de │
│ │telefonie/personalului său. │
│ │ │
│9. Angajament de │Completare formular anexa nr. 5 la prezenta documentaţie│
│confidenţialitate │ │
│Solicitat original [] │ │
└───────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│IV.2. Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale (înregistrare) │
├───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┤
│Persoane juridice române │Să prezinte dovada deţinerii licenţei de operare în │
│Solicitat original sau copie │materia prestării serviciilor de telefonie voce sau │
│legalizată [] │dovada că este împuternicit, acţionează în calitate de │
│ │mandatar, agent sau comisionar, în acest sens, potrivit │
│ │prevederilor legale, aspect materializat într-un înscris│
│ │valabil care să ateste calitatea de furnizor de reţele │
│ │sau de servicii de comunicaţii electronice eliberat de │
│ │Autoritatea Naţională pentru Administrare şi │
│ │Reglementare în Comunicaţii │
│ │ │
│Declaraţie pe propria │Declaraţie pe propria răspundere, semnată de │
│răspundere │reprezentantul legal, prin care confirmă că îndeplineşte│
│Solicitat [] │cerinţele de calificare, astfel cum au fost solicitate │
│ │în caietul de sarcini. │
│ │Declaraţia va fi însoţită de o anexă în care ofertantul │
│ │trebuie să menţioneze succint, dar precis, modul concret│
│ │de îndeplinire a cerinţelor stabilite prin caietul de │
│ │sarcini, inclusiv, dacă au fost solicitate, diverse │
│ │valori, cantităţi sau altele asemenea. │
│ │ │
│Certificat constatator eliberat│Certificatul constatator eliberat de Oficiul Naţional al│
│de Oficiul Naţional al │Registrului Comerţului, eliberat cu maximum 30 de zile │
│Registrului Comerţului │înainte de data licitaţiei, din care să rezulte │
│Solicitat [] │informaţii de identificare, sediul social, │
│ │administratori, domenii de activitate, durata │
│ │societăţii, asociaţi, capital social, puncte de lucru, │
│ │precum şi faptul că ofertantul nu se află în oricare │
│ │dintre următoarele situaţii: stare de faliment sau │
│ │lichidare, afacerile îi sunt administrate de un │
│ │judecător sindic sau activităţile sale comerciale sunt │
│ │suspendate ori fac obiectul unui aranjament cu │
│ │creditorii sau este într-o situaţie similară cu cele │
│ │anterioare sau că ar face obiectul unei proceduri legale│
│ │pentru declararea sa în una dintre situaţiile enumerate/│
│ │autorizaţie de funcţionare sau autorizaţie de │
│ │funcţionare. │
│ │ │
│Certificat de înregistrare │Certificat de înregistrare fiscală (CUI), copie conformă│
│fiscală │cu originalul, semnată şi ştampilată │
│Solicitat [] │ │
├───────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┤
│IV.3. Situaţia economico-financiară │
├───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┤
│Informaţii privind situaţia │Scrisoare de bonitate din partea unei bănci - în │
│economico-financiară │original, emisă cu maximum 30 de zile înainte de data │
│Solicitat [] │şedinţei de licitaţie publică │
├───────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┤
│IV.4. Capacitatea tehnică şi/sau profesională │
├───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┤
│Informaţii privind capacitatea │Lista cu dotările şi personalul de care dispune │
│tehnică │operatorul de telefonie pentru a putea asigura │
│Solicitat [] │activitatea de telefonie în spaţiul licitat, conform │
│ │caietului de sarcini, inclusiv pentru subcontractanţi, │
│ │după caz │
├───────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┤
│IV.5. Tariful în lei/minut/apel telefonic cu TVA inclus │
├───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┤
│Reţea fixă ............ │Tariful pentru chirie şi tarifele pentru telefonie │
│Reţea mobilă ............ │ofertate se depun în plic sigilat, odată cu documentele │
│ │de calificare, şi nu se modifică pe toată durata │
│ │derulării contractului. Fiecare unitate penitenciară │
│ │stabileşte în anexa nr. 2 la prezenta documentaţie, │
│ │prezentată în original, tipurile de reţea (mobilă, fixă)│
│ │pe care ofertanţii le completează cu propunerea │
│ │tarifelor (lei/minut/apel cu TVA inclus) pe care le │
│ │ofertează. │
├───────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┤
│V. Desfăşurare procedură │
├───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┤
│V.1. Taxa de participare │Cuantumul taxei de participare este fix, respectiv │
│ │500 lei. │
│ │Forma de constituire a taxei de participare: │
│ │● virament în contul autorităţii organizatoare; │
│ │● depunere în numerar în casieria unităţii. │
│ │Taxa de participare, indiferent de forma de constituire,│
│ │trebuie să fie prezentată cel mai târziu până la ora de │
│ │începere a procedurii de licitaţie publică. │
│ │Taxa de participare depusă de câştigătorul licitaţiei i │
│ │se restituie acestuia după încheierea contractului, iar │
│ │celorlalţi participanţi li se restituie după adjudecare.│
│ │În cazul în care oferta este retrasă după deschiderea │
│ │plicurilor şi înainte de adjudecarea licitaţiei, │
│ │ofertantul pierde dreptul de recuperare a sumei depuse │
│ │ca taxă de participare. │
├───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│V.2. Modul de prezentare a │Toate documentele vor fi introduse într-un plic sigilat,│
│ofertei │care se înaintează însoţit de o adresă din partea │
│ │furnizorului. │
├───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│V.3. Deschiderea plicurilor cu │În data de ......., ora ......., la sediul autorităţii │
│documentele depuse │organizatoare │
│ │După deschiderea plicurilor ofertanţilor şi vizualizarea│
│ │documentelor de calificare prezentate, comisia de │
│ │licitaţie stabileşte ofertanţii care îndeplinesc │
│ │condiţiile de participare. │
│ │Modul de desfăşurare a procedurii va fi consemnat │
│ │într-un proces-verbal întocmit de comisia de licitaţie, │
│ │document care va fi pus la dispoziţia participanţilor. │
│ │Criteriul de atribuire al procedurii de licitaţie este │
│ │"oferta cea mai avantajoasă din punctul de vedere al │
│ │chiriei şi al tarifelor pentru telefonie", utilizându-se│
│ │următoarea formulă: │
│ │Punctaj final = 20 x V(chirie oferta_)/V(max. chirie) + │
│ │80 x V(tarife telefonie min.)/ │
│ │V(tarife telefonie oferta_) │
│ │V(max. chirie) = oferta cu cea mai mare valoare a │
│ │chiriei/mp, respectiv valoarea totală (lei cu tva) a │
│ │chiriei ofertate reprezentând preţul ofertat pe mp │
│ │înmulţit cu suprafaţa închiriată; │
│ │V(chirie oferta_) = ofertele în ordine descrescătoare, │
│ │respectiv valoarea (lei cu tva) a chiriei ofertate │
│ │reprezentând preţul ofertat pe mp înmulţit cu suprafaţa │
│ │închiriată; │
│ │V(tarife telefonie min.) = valoarea ofertei cu cele mai │
│ │mici preţuri ofertate; │
│ │V(tarife telefonie_) = valoarea ofertelor în ordine │
│ │crescătoare a ofertelor; │
│ │"Mod de calcul: V(tarife telefonie) = 70 x (tarif minim │
│ │ofertat reţea fixă România/tarif ofertat reţea fixă │
│ │România) + 10 x (tarif minim ofertat reţea mobilă │
│ │România/tarif ofertat reţea mobilă România) + 10 x │
│ │(tarif minim ofertat alte reţele/tarif ofertat alte │
│ │reţele) + 10 x (tarif minim ofertat reţea x/tarif │
│ │ofertat reţea x)" │
│ │Ponderea totală a tarifelor exemplificate mai sus │
│ │trebuie să fie de 100 puncte, din perspectiva │
│ │procentului de 70 puncte care reprezintă ponderea │
│ │tarifelor în punctajul total al operatorului participant│
│ │la procedură. │
│ │Fiecare unitate penitenciară stabileşte tipurile de │
│ │tarife de reţea (mobilă, fixă) şi punctajul acestora în │
│ │algoritmul de calcul privind V(tarife telefonie) în │
│ │funcţie de cele mai uzitate tipuri de reţea de │
│ │telefonie, date rezultate din analiza opţiunilor │
│ │anterioare ale deţinuţilor din acea unitate. │
│ │În situaţia în care unul dintre ofertanţi are deja în │
│ │derulare un astfel de contract cu unitatea penitenciară,│
│ │prestarea serviciilor ca urmare a prezentei proceduri se│
│ │va desfăşura în paralel cu serviciile contractate │
│ │anterior, potrivit clauzelor specifice fiecăruia dintre │
│ │contracte. │
│ │La solicitarea operatorului de telefonie în cauză, │
│ │contractul iniţial îşi va înceta efectele, prin acordul │
│ │părţilor, dar numai după operaţionalizarea sistemului de│
│ │telefonie al operatorului de telefonie declarat │
│ │câştigător, potrivit prezentei proceduri. │
│ │În termen de 3 zile lucrătoare de la data comunicării │
│ │procesului-verbal, participanţii la licitaţie pot │
│ │formula contestaţii referitoare la organizarea şi │
│ │desfăşurarea procedurii. │
│ │Directorul unităţii organizatoare va nominaliza o altă │
│ │comisie, care va analiza şi soluţiona eventualele │
│ │contestaţii în termen de două zile lucrătoare de la │
│ │înregistrarea acestora la sediul autorităţii │
│ │organizatoare. │
│ │După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor │
│ │şi de soluţionare a eventualelor contestaţii se comunică│
│ │în scris fiecărui ofertant calificat rezultatul │
│ │procedurii. │
│ │În termen de 5 zile de la data comunicării rezultatului │
│ │procedurii de licitaţie publică, ofertantul declarat │
│ │câştigător este invitat la sediul locatorului în vederea│
│ │încheierii contractului de închiriere a spaţiilor. │
├───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│V.4. Stabilirea chiriei │Chiria care va fi achitată de către operatorul de │
│ │telefonie declarat câştigător este preţul ofertat în │
│ │lei/mp/lună. │
│ │Calculul suprafeţei ocupate de sistemul de telefonie se │
│ │realizează astfel: │
│ │- pentru aparatele telefonice se ia în calcul amprenta │
│ │dispozitivului, la verticală sau orizontală în funcţie │
│ │de modul de montare; │
│ │- pentru celelalte echipamente se ia în calcul suprafaţa│
│ │ocupată la sol de acestea. │
├───────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┤
│NOTĂ: │
│Prezenţa reprezentanţilor ofertanţilor este obligatorie, sens în care vor prezenta │
│împuternicire semnată şi ştampilată de reprezentantul legal şi cartea de identitate. │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│VI. CRITERII DE ATRIBUIRE │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│VI.1. Oferta cea mai avantajoasă din punctul de vedere al chiriei şi al tarifelor │
│pentru telefonie │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│VII. Atribuirea contractului │
├───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┤
│VII.1. Ajustarea preţului │Preţul va fi ferm în lei pe toată durata de valabilitate│
│contractului │a contractului. │
│[] NU │ │
└───────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘
┌───────────────────┬────────────────────────┬──────────────┬────────┬──────────┐
│Prenumele şi numele│ Funcţia │Compartimentul│ Data │ Semnătura│
├───────────────────┼────────────────────────┼──────────────┼────────┼──────────┤
│............... │Şef serviciu │Logistic │ │ │
├───────────────────┼────────────────────────┼──────────────┼────────┼──────────┤
│............... │Compartimentul achiziţii│Logistic │ │ │
└───────────────────┴────────────────────────┴──────────────┴────────┴──────────┘
ANEXA 1 la documentaţie OPERATOR DE TELEFONIE ................................................ (denumirea/numele) INFORMAŢII GENERALE 1. Denumirea/Numele: 2. Codul fiscal: 3. Adresa sediului central: 4. Telefon: Fax: Telex: E-mail: Cont ............. Trezoreria ............... 5. Certificatul de înmatriculare/înregistrare: .....(numărul, data şi locul de înmatriculare/înregistrare)......... 6. Obiectul de activitate, pe domenii: .....(în conformitate cu prevederile din statutul propriu)...... 7. Birourile filialelor/sucursalelor locale, dacă este cazul: .....(adrese complete, telefon/fax, certificate de înmatriculare/înregistrare)....... 8. Principala piaţă a afacerilor: 9. Cifra de afaceri pe ultimii 3 ani:
──────────────────────────────────────────────────────────────────
Anul Cifra de afaceri Cifra de afaceri
anuală la 31 decembrie anuală la 31 decembrie
(mii lei) (euro)
──────────────────────────────────────────────────────────────────
1.
──────────────────────────────────────────────────────────────────
2.
──────────────────────────────────────────────────────────────────
3.
──────────────────────────────────────────────────────────────────
Furnizor economic,
...........................
(semnătura autorizată)
ANEXA 2 la documentaţie Unitatea penitenciară ................ TARIFE OFERTATE pe tipurile de reţea (mobilă, fixă)
lei/minut/apel cu TVA inclus
┌────┬────────────────────────┬─────────────────────────┐
│Nr. │ Tip reţea │ Tariful ofertat │
│crt.│ │ │
├────┼────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 1│Reţea mobilă ...........│ │
├────┼────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 2│Reţea fixă .............│ │
├────┼────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 3│.... │ │
├────┼────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 4│ │ │
├────┼────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 5│ │ │
├────┼────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 6│ │ │
└────┴────────────────────────┴─────────────────────────┘
Furnizor,
..............................
(semnătura autorizată şi ştampila)
ANEXA 3 la documentaţie CERTIFICAT de participare la licitaţie cu ofertă independentă I. Subsemnatul/Subsemnaţii, ..........................., reprezentant/reprezentanţi legali al/ai .............., întreprindere/asociere care va participa la procedura de licitaţie publică organizată de ................................., în calitate de autoritate organizatoare, din data de .............., certific/certificăm prin prezenta că informaţiile conţinute sunt adevărate şi complete din toate punctele de vedere. II. Certific prin prezenta, în numele .............................., următoarele: 1. persoana prezentă la licitaţie are drept de semnătură pe toate documentele aferente licitaţiei, fără a modifica termenii şi condiţiile prezentate în ofertă; 2. oferta prezentată nu conţine elemente care derivă din înţelegeri între concurenţi, indiferent de natura lor; 3. detaliile prezentate în ofertă nu au fost comunicate, direct sau indirect, niciunui concurent înainte de momentul oficial al deschiderii publice, anunţată de unitatea organizatoare; 4. consimt descalificarea noastră de la procedura de licitaţie în condiţiile în care cele declarate se dovedesc a fi neadevărate şi/sau incomplete în orice privinţă. III. Sub rezerva sancţiunilor prevăzute de legislaţia în vigoare, declar că cele consemnate în prezentul certificat sunt adevărate şi întru totul conforme cu realitatea.
Ofertant, Data
........................... ........
Reprezentant/Reprezentanţi legal/legali
(semnături)
ANEXA 4 la documentaţie (Se completează de către reprezentantul legal/administrator/asociat.) DECLARAŢIE Subsemnatul(a), .............., născut(ă) în localitatea .................. la data de ........, fiul (fiica) lui ............. şi a ........................., reprezentant legal/ administrator/asociat al ............................... în funcţia de ..............................................................., cu domiciliul în localitatea .........................................., str. .............................. nr. ....., bl. ....., sc. ....., et. ....., ap. ....., judeţul/sectorul ..............., declar următoarele: Declar că între reprezentant legal/asociaţi/administratori, pe de o parte, şi personalul din conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, director general, directori generali adjuncţi şi directori, respectiv conducerea unităţii penitenciare în care contractul va produce efecte, pe de altă parte, director şi directori adjuncţi, nu există relaţii de rudenie sau afinitate de până la gradul IV inclusiv. De asemenea, declar că nu am calitatea de funcţionar public cu statut special sau personal civil în cadrul sistemului penitenciar. Existenţa oricărei relaţii dintre cele menţionate conduce la imposibilitatea participării/excluderea de la procedură. Mă angajez ca, pe timpul derulării contractului, să anunţ orice schimbare a situaţiei menţionate anterior, în termen de 3 zile de la momentul luării la cunoştinţă despre producerea sa, administraţiei penitenciarului/CE/CD/penitenciarului-spital ..................., sub sancţiunea rezilierii unilaterale a contractului, prin intermediul unei simple notificări, fără intervenţia instanţei de judecată sau orice altă formalitate, cu despăgubirea locatorului pentru prejudiciile produse prin acest fapt. Dacă în perioada derulării relaţiei contractuale se constată că există încă de la momentul depunerii ofertei sau a intervenit, ulterior, oricare dintre împrejurările descrise mai sus şi care atrăgeau excluderea de la procedură, unitatea va putea considera reziliat unilateral contractul, fără intervenţia instanţei de judecată, printr-o simplă notificare, locatarul având obligaţia să asigure continuitatea serviciilor telefonice pentru deţinuţi conform obligaţiilor contractuale şi să achite chiria stabilită, până la încheierea unui nou contract cu alt furnizor economic. Mă angajez ca, după semnarea contractului de locaţiune, personalul care va desfăşura activităţi pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale să îşi asume, prin semnare, un angajament de confidenţialitate privind nedivulgarea datelor la care are acces în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, date despre deţinuţi, despre locuri sau momente vulnerabile din unitate, despre personalul unităţii, în măsura în care intră în posesia acestor date. Cunosc faptul că, în conformitate cu prevederile art. 185 din Legea nr. 254/2013, cu modificările şi completările ulterioare, introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modemuri de internet, medii de stocare a datelor şi alcool într-un penitenciar, centru de reţinere şi arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ şi centru de detenţie, în scopul folosirii lor de către deţinuţi, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, precum şi faptul că tentativa se pedepseşte. Cunosc de asemenea faptul că, în conformitate cu prevederile art. 186 din Legea nr. 254/2013, cu modificările şi completările ulterioare, introducerea în mod ilicit de bunuri şi obiecte interzise prevăzute de regulamentul de aplicare a acestei legi, precum şi a obiectelor şi bunurilor permise a fi primite, folosite şi păstrate de deţinuţi, în penitenciar, centru de reţinere şi arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ şi centru de detenţie, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei. Mă angajez să respect regulile de acces şi să mă supun controlului de specialitate şi antiterorist, ori de câte ori este necesar. În situaţia în care voi fi contactat, prin orice modalitate, de către deţinuţi sau aparţinătorii acestora, indiferent de obiectul solicitării lor, voi informa de îndată administraţia locului de deţinere şi voi depune toate diligenţele în vederea prevenirii oricăror încălcări ale prevederilor legale. În situaţia în care voi lua cunoştinţă despre săvârşirea unor infracţiuni sau a altor abateri de la normele în vigoare, îndeosebi cu privire la faptele de corupţie, voi informa de îndată directorul unităţii. Nu voi contacta deţinuţi sau rude/aparţinători ai acestora înainte de semnarea contractului, pe parcursul procedurii de licitaţie şi nici pe durata existenţei relaţiilor contractuale. Mă angajez să nu intermediez sau să facilitez stabilirea de legături prin orice mijloace între deţinuţi sau între aceştia şi aparţinătorii ori apărătorii lor. Sunt conştient că, în cazul în care voi încălca obligaţiile asumate prin prezentul angajament, voi răspunde, potrivit legii, administrativ, material, civil ori penal, în raport cu gravitatea faptei.
Data ................ Semnătura
.........................
ANEXA 5 la documentaţie (Se completează de către reprezentantul legal/administrator/asociat.) ANGAJAMENT DE CONFIDENŢIALITATE Prezentul angajament pentru păstrarea confidenţialităţii datelor, informaţiilor şi documentelor a fost încheiat între: S.C. .................................... - S.A./S.R.L., cu sediul social în ........................, str. ............................... nr. ......, bl. ......, sc. ....., et. ......, ap. ......, judeţul/sectorul .............., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului .................... sub nr. ............. din ...................., cod fiscal nr. ............... din........................, având contul nr. ....................., deschis la ..............................., reprezentată de .........................................., cu funcţia de ......................................, în calitate de operator de telefonie/locatar, şi unitatea penitenciară, cu sediul în ......................, str. .................................. nr. ........., sectorul ........., cod fiscal nr. .......................... din ..................................., având contul nr. ........................, deschis la ............................., reprezentată de ............................................, cu funcţia de director, în calitate de locator, şi este conex contractului încheiat între acestea şi înregistrat sub nr. ................. din ..................... . I. Obiect 1. Informaţiile pe care le obţine ........................ ca efect al executării contractului sus-menţionat sunt strict confidenţiale. 2. Sunt confidenţiale următoarele informaţii: a) ........................... b) ........................... c) .......................... 3. De asemenea, sunt confidenţiale şi următoarele documente care s-au pus sau se vor pune la dispoziţia consultantului ................................ . II. Sfera circulaţiei informaţiilor 1. Operatorul telefonic poate dezvălui informaţii sau poate pune la dispoziţie documente dintre cele menţionate la pct. I subpct. 2 sau 3 numai persoanelor implicate în executarea clauzelor contractului sus-menţionat. 2. Persoanele implicate în executarea contractului, respectiv managerii, contabilii, consilierii juridici şi alte categorii de persoane, nu vor putea dezvălui informaţiile confidenţiale, cu excepţia cazului în care beneficiarul aprobă în scris această posibilitate. 3. .................................................................. vor folosi informaţiile numai în scopul luării unor decizii cu privire la executarea contractului sus-menţionat, fiind ţinute să nu le utilizeze în niciun alt scop. III. Durata angajamentului 1. Durata prezentului angajament este ........., egală cu durata contractului şi încă 2 ani după expirarea acestuia. 2. În cazul în care contractul încetează înainte de termen, obligaţia de păstrare a confidenţialităţii va subzista timp de încă 2 ani de la data încetării. IV. Sancţiuni pentru nerespectarea angajamentului 1. Partea care încalcă prevederile prezentului angajament se obligă la plata unor despăgubiri astfel: ............................ . 2. Exonerează de răspundere următoarele situaţii: a) dacă informaţiile erau cunoscute înainte de a fi fost obţinute de la .......................; b) informaţia a fost primită dintr-o sursă neconfidenţială; c) dezvăluirea informaţiei s-a făcut după ce s-a primit acordul scris pentru aceasta; d) informaţia era de circulaţie publică la data dezvăluirii ei; e) ....................... a fost obligată în mod legal să dezvăluie informaţia. V. Încetarea angajamentului 1. Încetarea angajamentului are loc la încheierea duratei lui. 2. Informaţiile prevăzute la pct. I subpct. 2 şi 3 au caracter confidenţial şi rămân aşa cum este stipulat la pct. III subpct. 1. Prezentul angajament s-a încheiat în ......... exemplare cu următoarea destinaţie: -----