Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURĂ din 7 aprilie 2025  de reevaluare a persoanelor cu handicap prevăzute la art. 58^3 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap de către comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROCEDURĂ din 7 aprilie 2025 de reevaluare a persoanelor cu handicap prevăzute la art. 58^3 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap de către comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap

EMITENT: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 339 din 16 aprilie 2025
──────────
    Aprobată prin ORDINUL nr. 312 din 7 aprilie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 16 aprilie 2025.
──────────
    ART. 1
    Persoanele adulte încadrate în grad de handicap, deţinătoare ale unui certificat corespunzător emis pentru cel puţin una dintre afecţiunile prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii emis în temeiul art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, titulare ale unui permis de conducere, sunt supuse procedurii de reevaluare, denumită Procedura, de către comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap judeţene/locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termenul şi în condiţiile prevăzute de art. 58^3 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 2
    (1) În vederea reevaluării, după notificarea de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) în vederea declanşării procedurii de reevaluare şi comunicarea listelor cu persoanele adulte cu handicap aflate în situaţia prevăzută la alin. (1) care deţin un permis de conducere valabil, directorul DGASPC emite decizia/dispoziţia de reevaluare, al cărei model se află la anexa care face parte integrantă din prezenta procedură.
    (2) Decizia de reevaluare prevăzută la alin. (1) se comunică persoanei cu handicap, serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap, din cadrul DGASPC, şi un exemplar se transmite secretariatului comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.
    (3) Dreptul la prestaţiile sociale prevăzute la art. 58 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă pe perioada reevaluării, în baza deciziei/dispoziţiei DGASPC, emisă în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei de reevaluare.
    (4) Decizia de suspendare prevăzută la alin. (3) se emite şi se comunică persoanei cu handicap, precum şi agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.019/2018 privind aprobarea Procedurii de preluare de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, a personalului cu atribuţii în efectuarea plăţilor prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap de la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, a Procedurii de acordare a plăţilor, precum şi situaţiile de suspendare, modificare, încetare a dreptului la prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap, precum şi pentru modificarea Statutului propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 151/2012.

    ART. 3
    (1) În baza deciziei de reevaluare, serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap planifică persoana cu handicap în vederea reevaluării şi convoacă persoana, informând-o cu privire la obligativitatea prezentării în vederea reevaluării, data şi locul la care aceasta urmează să fie reevaluată, documentaţia pe care urmează să o prezinte, precum şi consecinţele neprezentării la sediul serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap la termenul stabilit.
    (2) Dosarul complet cuprinzând câte un exemplar al deciziei de reevaluare şi al adresei de convocare, precum şi referatul privind situaţia medicală prezentă, întocmit de medicul specialist pentru afecţiunea prevăzută la art. 1, împreună cu raportul de evaluare complexă elaborat de serviciul de evaluare complexă în cadrul procesului de reevaluare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 7 la Metodologia privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 430/2008, cu modificările ulterioare, se înaintează comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap judeţene/locale a sectorului municipiului Bucureşti.
    (3) În baza raportului prevăzut la alin. (2) şi cu respectarea termenului prevăzut la art. 58^3 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap judeţeană/locală a sectorului municipiului Bucureşti poate menţine încadrarea în grad şi tip de handicap sau o poate modifica.
    (4) În cazul în care persoana supusă reevaluării nu se prezintă la termenul prevăzut în convocarea la sediul serviciului de evaluare complexă, în baza raportului de reevaluare al acestui serviciu, comisia prevăzută la alin. (2) dispune neîncadrarea în grad de handicap.
    (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), în cazul în care persoana supusă reevaluării nu se poate prezenta din motive obiective şi justificate, determinate de starea de sănătate, la termenul prevăzut în convocarea la sediul serviciului de evaluare complexă, aceasta va putea fi supusă reevaluării până în ultima zi a perioadei prevăzute la art. 58^3 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 4
    (1) La data emiterii certificatului potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) îşi încetează aplicabilitatea certificatul de încadrare în grad de handicap reevaluat.
    (2) Punerea în executare a certificatelor emise de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap se face de către DGASPC.

    ANEXA 1





    la procedură
    - Model -
    DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI
    DECIZIE/DISPOZIŢIE
    Nr. .......... din .................. privind reevaluarea persoanei cu handicap
    Directorul general/executiv al DGASPC ......................................................, numit prin .........................................................,
    având în vedere:
    - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2025 privind unele măsuri din domeniul social şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
    – Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, cu modificările ulterioare;
    – prevederile art. 58^3 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

    analizând recomandările cuprinse în^1 ............... a ........................., înregistrată cu nr. .................. din data de ................ şi la DGASPC ........ cu nr. ............ din data de .................., cu privire la Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. .................. din ........................, emis de ...............................................,
    ^1 Notificarea/Adresa Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială/Agenţiei pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene/locale a municipiului Bucureşti.

    şi în temeiul competenţelor conferite de lege,
    DECIDE/DISPUNE:
    ART. 1
    Se aprobă reevaluarea doamnei/domnului ..............................................., având CNP [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ], cu domiciliul/reşedinţa în localitatea ......(sat, comună, oraş, municipiu)......, sectorul/judeţul .................., str. ............................... nr. ........., bl. ........, sc. .........., et. ........, ap. ......, codul poştal .............., în perioada ...................... de către ................................. .

    ART. 2
    Prezenta decizie/dispoziţie se comunică de îndată persoanei cu handicap, serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap, din cadrul DGASPC ................................................., şi un exemplar se transmite secretariatului comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap ............................................ .

    ART. 3
    În baza prezentei decizii/dispoziţii, serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap .................. va planifica persoana cu handicap în vederea reevaluării şi va transmite convocarea acesteia, informând-o cu privire la obligativitatea prezentării în vederea reevaluării, data şi locul la care aceasta urmează să fie reevaluată, documentaţia necesară pe care urmează să o prezinte, precum şi consecinţele neprezentării la sediul serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap la termenul stabilit.

    ART. 4
    Prezenta decizie/dispoziţie poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

    Director general/executiv,
    ....................................

    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016