Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURĂ din 3 decembrie 2018  privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROCEDURĂ din 3 decembrie 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1043 din 10 decembrie 2018
──────────
    Conţinută de Legea nr. 292 din 3 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1043 din 10 decembrie 2018.
──────────
──────────
    ^9 La elaborarea prezentei proceduri a fost utilizată comunicarea Comisiei Europene din iulie 2016.
──────────
    CAP. I
    Prevederi generale
    SECŢIUNEA 1
    Cadrul legal şi domeniul de aplicare
    ART. 1
    (1) Prezenta procedură stabileşte etapele necesare parcurgerii evaluării impactului asupra mediului pentru proiectele publice şi private.
    (2) Procedura prevăzută la alin. (1) integrează, după caz:
    a) cerinţele specifice procedurii de evaluare adecvată a efectelor potenţiale ale proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
    b) cerinţele specifice procedurii de emitere a avizului de gospodărire a apelor, care include evaluarea impactului asupra corpurilor de apă.

    (3) Procedura prevăzută la alin. (1) face parte integrantă din procedura de emitere a aprobării de dezvoltare a oricărui proiect public şi privat.
    (4) Etapele prevăzute la alin. (1) se aplică proiectelor, după parcurgerea evaluării iniţiale a proiectului, astfel cum este prevăzut la art. 8 din prezenta lege.
    (5) Etapele necesare parcurgerii procedurii de evaluare a impactului asupra mediului integrează etapele procedurii de evaluare adecvată a efectelor potenţiale ale proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar şi se corelează cu etapele din procedura de emitere a avizului de gospodărire a apelor, în vederea obţinerii aprobării de dezvoltare pentru orice proiect public şi privat.

    ART. 2
    (1) Procedura de evaluare a impactului asupra mediului, care include şi procedura de evaluare adecvată, este condusă de autorităţile competente pentru protecţia mediului, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu competenţele stabilite prin prezenta lege.
    (2) Procedura de emitere a avizului de gospodărire a apelor este condusă de autorităţile competente de gospodărire a apelor, în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare.
    (3) Responsabilitatea coordonării procedurilor prevăzute la alin. (1) şi (2) revine autorităţilor competente pentru protecţia mediului.
    (4) Evaluarea impactului asupra mediului stabileşte cadrul unei abordări integrate prin informarea şi consultarea tuturor autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului şi participarea acestora în cadrul unei comisii de analiză tehnică (CAT) organizate la nivelul judeţului unde se află amplasamentul proiectului sau, după caz, la nivel central pentru proiectele aflate în competenţa autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
    (5) Comisia de analiză tehnică este formată din reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi/sau locale, conform art. 6 alin. (4) din prezenta lege.
    (6) Pentru proiectele care ar putea afecta o arie naturală protejată, comisia de analiză tehnică include şi administratorul/custodele acesteia sau, după caz, autoritatea responsabilă cu administrarea ariilor naturale protejate neatribuite în administrare/custodie, căreia titularul proiectului îi înaintează documentaţia necesară în vederea emiterii avizului.
    (7) În funcţie de specificul proiectului, comisia de analiză tehnică poate include reprezentanţi ai autorităţilor publice de reglementare sau control/instituţii publice/foruri naţionale de ştiinţă şi cultură/institute de cercetare, proiectare sau consultanţă, precum: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Institutul Geologic al României, Agenţia Nucleară pentru Deşeuri Radioactive, Academia Română, Institutul de Economie Naţională, Sucursala de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare (CITON), precum şi alte instituţii, după caz.
    (8) Autorităţile publice participante în cadrul comisiei de analiză tehnică pot propune participarea în cadrul şedinţelor, cu rol consultativ, a unor specialişti, cercetători şi/sau cadre didactice universitare cu activitate recunoscută în domeniul respectiv, în vederea asigurării asistenţei tehnice, ştiinţifice sau juridice suplimentare necesare.
    (9) Pentru proiectele aflate în competenţa Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, reprezentanţii acesteia participă la şedinţele comisiei de analiză tehnică stabilite la nivelul judeţului/judeţelor pe raza căruia/cărora este amplasat perimetrul proiectului.
    (10) Pentru proiectele aflate în competenţa Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, reprezentanţii acesteia participă la şedinţele comisiei de analiză tehnică stabilite la nivelul judeţului/judeţelor pe raza căruia/cărora este amplasat perimetrul proiectului.

    ART. 3
    Definiţiile unor termeni specifici utilizaţi în prezenta procedură sunt cele prevăzute în prezenta lege, în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în legislaţia naţională specifică.

    ART. 4
    (1) Tarifele pentru derularea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului sunt stabilite prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
    (2) Tarifele se achită în avans, pe etape de procedură, prin virament sau la sediul autorităţii pentru protecţia mediului care are responsabilităţi în aplicarea procedurii conform competenţelor stabilite prin prezenta procedură.
    (3) În situaţiile prevăzute la art. 7 din prezenta procedură, tarifele se încasează de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului care derulează etapa de procedură.

    ART. 5
    (1) Pentru proiectele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la prezenta lege, pentru cele care intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru cele care intră sub incidenţa art. 48 şi 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, procedura de evaluare a impactului asupra mediului nu poate fi iniţiată şi efectuată după ce lucrările de investiţie au fost demarate sau proiectele au fost realizate.
    (2) Orice proiect care nu are o legătură directă ori nu este necesar pentru managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, singur sau în combinaţie cu alte proiecte, este supus unei evaluări adecvate a efectelor potenţiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, avându-se în vedere obiectivele de conservare a acesteia.
    (3) Proiectele care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele şi care pot conduce la neîndeplinirea obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane, definite de legislaţia specifică în vigoare, sunt supuse evaluării impactului asupra corpurilor de apă.
    (4) În situaţia în care o investiţie se amplasează pe terenuri aflate în raza teritorială a mai multor unităţi administrativ-teritoriale învecinate, evaluarea impactului asupra mediului se realizează pentru întreaga investiţie.
    (5) La punerea în funcţiune a investiţiilor aferente activităţilor pentru care este necesară emiterea autorizaţiei de mediu/autorizaţiei integrate de mediu, conform legislaţiei în vigoare, şi pe care autoritatea competentă pentru protecţia mediului le-a reglementat în faza de proiect conform prezentei metodologii, titularii sunt obligaţi să depună solicitarea şi să obţină această autorizaţie.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Competenţe pentru parcurgerea etapelor evaluării impactului asupra mediului
    ART. 6
    (1) Autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului organizate la nivel judeţean şi la nivelul municipiului Bucureşti sunt responsabile pentru parcurgerea etapelor procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru emiterea acordului de mediu pentru toate proiectele care fac obiectul prezentei proceduri şi ale căror amplasamente se situează pe teritoriul judeţului respectiv.
    (2) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului este responsabilă pentru parcurgerea etapelor procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru emiterea acordului de mediu pentru toate proiectele care fac obiectul prezentei procedurii al căror amplasament se întinde pe două sau mai multe judeţe.
    (3) Pentru proiectele propuse a se realiza în perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, autoritatea responsabilă pentru parcurgerea etapelor procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru emiterea acordului de mediu este Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“.
    (4) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului este responsabilă pentru parcurgerea etapelor procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru emiterea acordului de mediu pentru proiectele prevăzute la art. 19 şi 46 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului îndrumă şi coordonează procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectele care au potenţial impact semnificativ transfrontalier, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 22/2001 pentru ratificarea Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, cu completările ulterioare.
    (6) În aplicarea prezentei proceduri şi în funcţie de responsabilităţile stabilite la alin. (1)-(3), autorităţile pentru protecţia mediului sunt denumite în continuare autorităţi competente pentru protecţia mediului.
    (7) În cazul în care există tipuri de proiecte care nu se pot încadra în niciuna dintre situaţiile prevăzute la alin. (1)-(3), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte autorităţile competente.
    (8) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului poate angaja expertiză externă pentru analiza raportului privind impactul asupra mediului, a studiului de evaluare adecvată, precum şi a raportului de securitate, după caz, atunci când complexitatea proiectului este deosebită, conform prevederilor art. 12 alin. (11) din prezenta lege.

    ART. 7
    Parcurgerea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului poate fi delegată, în totalitate sau în parte, după cum urmează:
    a) de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, la agenţiile judeţene pentru protecţia mediului sau la Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, după caz;
    b) de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului la agenţiile judeţene pentru protecţia mediului.


    SECŢIUNEA a 3-a
    Etapa de evaluare iniţială
    ART. 8
    (1) Pentru realizarea etapei de evaluare iniţială, titularul proiectului solicită emiterea acordului de mediu la autoritatea competentă pentru protecţia mediului, conform prevederilor art. 6 din prezenta procedură, prin depunerea unei notificări privind intenţia de realizare a proiectului, însoţită de certificatul de urbanism emis în condiţiile legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, planurile anexă la acesta şi dovada achitării tarifului aferent acestei etape.
    (2) Conţinutul-cadru al notificării este prevăzut în anexa nr. 5.A.
    (3) Pentru proiectele privind împădurirea terenurilor pe care nu a existat anterior vegetaţie forestieră sau pentru cele privind defrişarea în scopul schimbării destinaţiei terenului, prevăzute în anexa nr. 2 pct. 1 lit. d), titularul depune la autoritatea competentă pentru protecţia mediului, alături de documentele prevăzute la alin. (1), avizul favorabil al structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură în raza căreia se află amplasamentul proiectului.

    ART. 9
    (1) În termen de 15 zile de la primirea notificării, pe baza documentelor prevăzute la art. 8 din prezenta procedură şi a verificării amplasamentului, dacă este cazul, autoritatea competentă pentru protecţia mediului informează titularul, în scris, cu privire la:
    a) clasarea notificării pentru proiectele care nu intră sub incidenţa prezentei legi, nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu intră sub incidenţa art. 48 şi 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi transmiterea unui punct de vedere cu precizarea „Nu se supune procedurii de evaluare a impactului asupra mediului“, conform modelului din anexa nr. 5.B;
    b) respingerea justificată a solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectele amplasate în zone cu restricţii de construire stabilite prin legislaţia din domeniul protecţiei mediului şi/sau gospodăririi apelor, cu precizarea neconformităţilor constatate şi/sau a actelor normative incidente ale căror prevederi nu sunt respectate, conform modelului din anexa nr. 5.C;
    c) decizia privind necesitatea demarării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, prin depunerea memoriului de prezentare, conform modelului din anexa nr. 5.D:
    1. pentru proiectele aferente activităţilor care intră sub incidenţa prezentei legi; şi/sau
    2. pentru proiectele care intră sub incidenţa prevederilor art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare; şi/sau
    3. pentru proiectele care intră sub incidenţa legislaţiei din domeniul gospodăririi apelor.


    (2) Memoriul de prezentare se întocmeşte conform conţinutului-cadru prevăzut în anexa nr. 5.E.
    (3) Pentru proiectele care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele decizia etapei de evaluare iniţială conţine obligaţia titularului de a solicita avizul de gospodărire a apelor la autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice din domeniul gospodăririi apelor.
    (4) Autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor informează, în termen de maximum 5 zile, autoritatea competentă pentru protecţia mediului despre depunerea solicitării avizului de gospodărire a apelor.
    (5) Pentru proiectele care intră sub incidenţa legislaţiei privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, memoriul va fi însoţit de notificarea specifică acestei legislaţii.
    (6) Verificarea amplasamentului se finalizează cu întocmirea unui proces-verbal, întocmit conform modelului din anexa nr. 5.F.
    (7) Pentru proiectele aflate în competenţa autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, termenul prevăzut la alin. (1) poate fi extins cu maximum 10 zile.

    CAP. II
    Evaluarea impactului asupra mediului - etape procedurale
    SECŢIUNEA 1
    Etapa de încadrare a proiectului
    ART. 10
    (1) După depunerea memoriului de prezentare şi/sau a completărilor/informaţiilor solicitate, pe suport hârtie şi în format electronic, autoritatea competentă pentru protecţia mediului derulează următoarele activităţi:
    a) stabileşte componenţa CAT;
    b) transmite membrilor comisiei de analiză tehnică documentele depuse de titular, în format electronic;
    c) analizează documentele depuse de titular;
    d) evaluează potenţialul impact semnificativ transfrontalier pentru proiectele care intră sub incidenţa Legii nr. 22/2001, cu completările ulterioare, pe baza criteriilor definite de aceasta, şi transmite autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului memoriul de prezentare, însoţit de procesul-verbal de verificare a amplasamentului, precum şi, după caz, de documentele-suport, pentru acele proiecte pentru care s-a stabilit un potenţial impact semnificativ transfrontalier, sau informează autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului despre acele proiecte care intră sub incidenţa Legii nr. 22/2001, cu completările ulterioare, şi pentru care s-a stabilit că nu există un potenţial impact semnificativ transfrontalier;
    e) identifică publicul interesat şi anunţă depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu, prin publicarea pe pagina proprie de internet a memoriului de prezentare şi a anunţului întocmit conform modelului din anexa nr. 5.H, precum şi prin afişarea la sediul său a anunţului menţionat;
    f) transmite titularului modelul de anunţ şi îl informează asupra obligativităţii publicării, în presa naţională sau locală, precum şi a afişării la sediul propriu/pe pagina proprie de internet/la sediul autorităţii sau autorităţilor administraţiei publice locale pe raza căreia/cărora este propusă implementarea proiectului, conform modelului din anexa nr. 5.G;
    g) convoacă membrii comisiei de analiză tehnică şi comunică titularului data stabilită pentru prezentarea proiectului în cadrul comisiei de analiză tehnică, în vederea participării acestuia la şedinţă.

    (2) În termen de 20 de zile de la data primirii memoriului de prezentare, în scopul exprimării opiniei în cadrul şedinţei prevăzute la alin. (1) lit. g), autorităţile reprezentate în comisia de analiză tehnică formulează în scris solicitări de completări/informaţii suplimentare sau, după caz, puncte de vedere, cu privire la potenţialul impact asupra tuturor factorilor prevăzuţi la art. 7 alin. (2) din prezenta lege, asupra ariei naturale protejate de interes comunitar şi asupra corpurilor de apă.
    (3) Punctul de vedere al autorităţii competente pentru gospodărirea apelor se concretizează în decizia privind necesitatea elaborării studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, după caz, şi conţine justificarea acesteia.
    (4) Decizia prevăzută la alin. (3) se emite în maximum 20 de zile de la data depunerii solicitării de emitere a avizului de gospodărire a apelor.
    (5) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului ia decizia etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului cu aplicarea prevederilor art. 9 alin. (2) şi (4) din prezenta lege şi a cap. III Evaluare adecvată din prezenta procedură, luând în considerare punctele de vedere ale membrilor comisiei de analiză tehnică, prevăzute la alin. (2) şi (3).
    (6) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului ia decizia etapei de încadrare cât mai rapid posibil şi în termen de cel mult 90 de zile de la data primirii tuturor informaţiilor necesare din partea titularului.
    (7) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului poate prelungi termenul prevăzut la alin. (6) atunci când natura, complexitatea, amplasarea şi dimensiunea proiectului sunt deosebite şi informează în scris titularul proiectului cu privire la motivele care justifică prelungirea şi data la care preconizează că va lua decizia.
    (8) Proiectele prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege se supun încadrării numai din punctul de vedere al aspectelor privind evaluarea adecvată şi al impactului asupra corpurilor de apă.
    (9) Proiectele prevăzute la alin. (8) pot face obiectul definirii domeniului la această etapă.

    ART. 11
    (1) În urma parcurgerii etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, autoritatea competentă pentru protecţia mediului decide, după caz:
    a) efectuarea evaluării impactului asupra mediului, a evaluării adecvate şi a evaluării impactului asupra corpurilor de apă, pentru proiectele:
    1. prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, precum şi pentru proiectele prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege, pentru care s-a luat decizia că este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului; şi
    2. pentru care s-a luat decizia că ar putea afecta în mod semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar; şi
    3. care au impact potenţial semnificativ asupra corpurilor de apă;

    b) efectuarea evaluării impactului asupra mediului şi a evaluării adecvate, fără evaluarea impactului asupra corpurilor de apă, pentru proiectele:
    1. prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, precum şi pentru proiectele prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege, pentru care s-a decis că este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului; şi
    2. pentru care s-a luat decizia că ar putea afecta în mod semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar; şi
    3. care au impact nesemnificativ asupra corpurilor de apă, conform prevederilor legale în vigoare;

    c) efectuarea evaluării impactului asupra mediului şi evaluarea impactului asupra corpurilor de apă, fără evaluarea adecvată pentru proiectele:
    1. prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, precum şi pentru proiectele prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege, pentru care s-a decis că este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului; şi
    2. pentru care s-a luat decizia că nu afectează în mod semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar; şi
    3. care au impact potenţial semnificativ asupra corpurilor de apă;

    d) efectuarea evaluării impactului asupra mediului, fără evaluarea adecvată şi fără evaluarea impactului asupra corpurilor de apă pentru proiectele:
    1. prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, precum şi pentru proiectele prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege, pentru care s-a decis că este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului; şi
    2. care nu afectează în mod semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar; şi
    3. care au impact nesemnificativ asupra corpurilor de apă, conform prevederilor legale în vigoare;

    e) continuarea procedurii privind emiterea aprobării de dezvoltare a proiectului pentru:
    1. proiectele prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege, pentru care s-a decis că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului;
    2. proiectele care nu afectează în mod semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar;
    3. care au impact nesemnificativ asupra corpurilor de apă, conform prevederilor legale în vigoare.


    (2) Pentru proiectele care nu sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la prezenta lege, dar care au impact semnificativ asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar şi/sau asupra corpurilor de apă, efectuarea evaluării impactului asupra mediului este obligatorie.
    (3) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului motivează decizia etapei de încadrare, care conţine şi informaţiile prevăzute la art. 21 şi 22 din prezenta lege, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5.I, şi transmite titularului anunţul public întocmit conform modelului din anexa nr. 5.J.
    (4) Titularul proiectului informează publicul asupra deciziei etapei de încadrare prin publicare în presa naţională sau locală, prin afişare la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, precum şi la sediul autorităţii/autorităţilor administraţiei publice locale pe raza căreia/cărora este propusă implementarea proiectului.
    (5) După depunerea de către titular a anunţului publicat în presă, autoritatea competentă pentru protecţia mediului publică pe pagina de internet anunţul întocmit în conformitate cu anexa nr. 5.K şi proiectul deciziei etapei de încadrare.
    (6) Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei etapei de încadrare în termen de 10 zile de la data afişării anunţului pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.
    (7) În termen de 10 zile de la primirea comentariilor/ observaţiilor justificate ale publicului interesat la proiectul deciziei etapei de încadrare, autoritatea competentă pentru protecţia mediului invită membrii comisiei de analiză tehnică să participe la adoptarea deciziei finale a etapei de încadrare.
    (8) În situaţia în care comentariile/observaţiile justificate ale publicului interesat conduc la reconsiderarea deciziei, aceasta se pune la dispoziţia publicului de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin afişare pe pagina de internet, şi de către titularul proiectului, prin mijloacele prevăzute la alin. (4).
    (9) În situaţia în care comentariile/observaţiile justificate ale publicului interesat nu conduc la reconsiderarea deciziei sau în lipsa acestora, proiectul deciziei etapei de încadrare devine decizie finală.

    ART. 12
    (1) Pentru proiectele cu finanţare din fonduri europene, respectiv Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi Fondul de Coeziune care nu afectează în mod semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar, autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite declaraţia prevăzută în apendicele 1 din cadrul Regulamentului UE 2015/207 al Comisiei de stabilire a normelor detaliate de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, însoţită de o hartă indicând amplasarea proiectului şi a siturilor Natura 2000.
    (2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) trebuie să includă numele sitului/siturilor în cauză, numărul de referinţă, distanţa la care este situat proiectul faţă de cel mai apropiat sit/cele mai apropiate situri Natura 2000, obiectivele de conservare şi justificarea faptului că proiectul, fie individual, fie în combinaţie cu alte proiecte, nu este de natură să aibă efecte negative semnificative asupra sitului/siturilor Natura 2000 incluse sau care urmează a fi incluse în reţeaua Natura 2000 şi, dacă este cazul, o decizie administrativă.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Etapa de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului privind impactul asupra mediului
    ART. 13
    În vederea parcurgerii etapei de definire a domeniului evaluării pentru proiectele prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a)-d) şi alin. (2) din prezenta procedură, titularul proiectului îşi stabileşte echipa de experţi în conformitate cu prevederile art. 12 din prezenta lege şi prezintă la autoritatea competentă pentru protecţia mediului:
    a) propunerea privind aspectele relevante pentru protecţia mediului care trebuie dezvoltate în raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată şi studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, în funcţie de natura, dimensiunea şi localizarea proiectului;
    b) dovada achitării tarifului aferent etapei de definire a domeniului evaluării.


    ART. 14
    (1) După prezentarea de către titular a informaţiilor prevăzute la art. 13 din prezenta procedură, autoritatea competentă pentru protecţia mediului derulează etapa de definire a domeniului evaluării după cum urmează:
    a) transmite, în format electronic, membrilor comisiei de analiză tehnică documentele şi informaţiile depuse de titular, menţionând termenul de maximum 10 zile pentru primirea observaţiilor acestora;
    b) analizează documentele şi informaţiile depuse de titular, precum şi propunerile publicului interesat cu privire la conţinutul raportului privind impactul asupra mediului, primite în scris în termen de 20 de zile de la publicarea pe pagina de internet a memoriului de prezentare conform prevederilor art. 10 alin. (1) lit. e) din prezenta procedură;
    c) redactează şi transmite titularului îndrumarul privind problemele de mediu care trebuie analizate în raportul privind impactul asupra mediului, în studiul de evaluare adecvată şi în studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, după caz, ţinând cont de propunerile justificate ale membrilor comisiei de analiză tehnică şi ale publicului interesat în ceea ce priveşte conţinutul rapoartelor menţionate;
    d) pune îndrumarul la dispoziţia publicului prin afişare pe pagina de internet.

    (2) Transmiterea de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului a îndrumarului nu exclude posibilitatea solicitării ulterioare de informaţii suplimentare.
    (3) Conţinutul îndrumarului trebuie să reflecte aspectele relevante pentru protecţia mediului, identificate în raport cu anexa nr. 4 la prezenta lege, precum şi întrebările adresate de membrii comisiei de analiză tehnică.
    (4) Pentru proiectele aferente activităţilor care intră sub incidenţa legislaţiei privind emisiile industriale, îndrumarul stabileşte şi necesitatea aplicării cerinţelor specifice autorizării integrate de mediu, inclusiv cele referitoare la nivelurile de emisii asociate celor mai bune tehnici disponibile aplicabile, sau, după caz, parametrii ori măsurile tehnice echivalente, precum şi obligativitatea respectării concluziilor privind cele mai bune tehnici disponibile prevăzute în deciziile BAT adoptate de Comisia Europeană pentru categoriile de activităţi prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) Pentru proiectele de activităţi care implică substanţe periculoase şi pentru care este stabilită necesitatea elaborării şi prezentării politicii de prevenire a accidentelor majore sau raportului de securitate, în conformitate cu prevederile legale privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, îndrumarul conţine şi această solicitare.
    (6) Pentru proiectele pentru care s-a decis efectuarea evaluării adecvate, îndrumarul conţine necesitatea prezentării studiului de evaluare adecvată, precum şi alte aspecte relevante stabilite de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului.
    (7) Pentru proiectele pentru care s-a decis efectuarea studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă în conformitate cu legislaţia specifică din domeniu, îndrumarul conţine această solicitare, precum şi alte aspecte relevante stabilite de către autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor.

    ART. 15
    (1) Pentru proiectele prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a)-d) şi alin. (2) din prezenta procedură, pe baza îndrumarului primit, titularul proiectului înaintează autorităţii competente pentru protecţia mediului, pe suport hârtie şi în format electronic, raportul privind impactul asupra mediului, şi, după caz, studiul de evaluare adecvată, politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate şi studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă.
    (2) În situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (5) din prezenta procedură, titularul proiectului înaintează autorităţii competente pentru protecţia mediului politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate. Conţinutul-cadru al politicii de prevenire a accidentelor majore şi al raportului de securitate sunt cele prevăzute în Legea nr. 59/2016, cu completările ulterioare.
    (3) În situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (6) din prezenta procedură, titularul proiectului înaintează autorităţii competente pentru protecţia mediului studiul de evaluare adecvată completat conform prevederilor cap. III „Evaluare adecvată“.
    (4) În situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (7) din prezenta procedură, titularul proiectului înaintează autorităţii competente pentru protecţia mediului studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, întocmit conform legislaţiei specifice în vigoare.
    (5) Raportul privind impactul asupra mediului respectă conţinutul-cadru din anexa nr. 4 la prezenta lege şi se realizează pe baza informaţiilor şi concluziilor rezultate, după caz, din studiul de evaluare adecvată, studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate.
    (6) Raportul privind impactul asupra mediului include descrierea alternativelor rezonabile identificate, prezentarea comparativă a impactului asupra mediului a fiecărei alternative stând la baza alegerii opţiunii finale.
    (7) Rezumatul netehnic al informaţiilor furnizate în cadrul raportului privind impactul asupra mediului include concluziile studiului de evaluare adecvată, ale studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi ale politicii de prevenire a accidentelor majore sau ale raportului de securitate, după caz.
    (8) Raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată, politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate sunt realizate de experţi conform art. 12 din prezenta lege.
    (9) Studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă este realizat de instituţii publice sau private certificate, conform legislaţiei din domeniul gospodăririi apelor în vigoare.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Etapa de analiză a calităţii raportului privind impactul asupra mediului
    ART. 16
    (1) După primirea de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului a raportului privind impactul asupra mediului, a studiului de evaluare adecvată, a politicii de prevenire a accidentelor majore sau a raportului de securitate şi a studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, după caz, precum şi a dovezii achitării tarifului corespunzător etapei de analiză, autoritatea competentă pentru protecţia mediului derulează următoarele activităţi:
    a) transmite autorităţii competente de gospodărire a apelor, pe suport hârtie şi/sau în format electronic, raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată, studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi, după caz, politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate;
    b) pune la dispoziţia membrilor comisiei de analiză tehnică şi a publicului, spre consultare, la sediul său şi prin afişare pe pagina de internet, raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată, studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi, după caz, politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate;
    c) stabileşte, de comun acord cu titularul proiectului, oportunităţile de participare a publicului la luarea deciziei legate de proiect, indicând cel puţin data şi locul dezbaterii publice;
    d) întocmeşte şi transmite titularului anunţul public privind dezbaterea publică, întocmit conform modelului din anexa nr. 5L.

    (2) Anunţul privind oportunităţile de participare a publicului interesat în luarea deciziei privind proiectul respectiv, întocmit conform modelului din anexa nr. 5M, este publicat pe paginile proprii de internet ale autorităţii competente pentru protecţia mediului şi ale autorităţii publice emitente a aprobării de dezvoltare şi afişat la sediile acestora cu cel puţin 30 de zile înainte de data prevăzută pentru şedinţa de dezbatere publică.
    (3) Titularul este obligat să publice în presa naţională sau locală şi să afişeze la sediul său/pe pagina proprie de internet/la sediul autorităţii publice locale şi/sau pe panoul de informare la amplasament anunţul comunicat de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, cu cel puţin 30 de zile înainte de data prevăzută pentru şedinţa de dezbatere publică.

    ART. 17
    (1) Publicul interesat poate transmite autorităţii competente pentru protecţia mediului comentarii/opinii/ observaţii la raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată, studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi, după caz, la politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate, până la data la care are loc dezbaterea publică.
    (2) La înaintarea comentariilor/opiniilor/observaţiilor la raportul privind impactul asupra mediului şi, după caz, la studiul de evaluare adecvată, studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi, după caz, la politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate, membrii publicului interesat sunt obligaţi să îşi declare numele, prenumele şi adresa, pe care autoritatea competentă pentru protecţia mediului le consemnează într-un formular conform celui prezentat în anexa nr. 5.N.

    ART. 18
    În intervalul de timp de la anunţarea şi până la desfăşurarea dezbaterii publice, autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor analizează rapoartele prevăzute la art. 15 alin. (1) din prezenta procedură şi stabilesc, după caz:
    a) autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte necesitatea trecerii la etapa măsurilor compensatorii, dacă soluţiile alternative identificate nu reduc semnificativ impactul negativ, dar proiectul trebuie să fie realizat din motive imperative de interes public major referitoare la sănătatea umană, securitatea publică sau beneficii pentru mediu, inclusiv de natură socială sau economică;
    b) autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor stabileşte necesitatea completării/modificării studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă.


    ART. 19
    (1) Titularul proiectului organizează dezbaterea publică sub îndrumarea autorităţii competente pentru protecţia mediului, suportând costurile acesteia.
    (2) Şedinţa de dezbatere publică are loc în prezenţa reprezentanţilor autorităţii competente pentru protecţia mediului şi ai autorităţii competente pentru gospodărirea apelor, în modul cel mai convenabil pentru public.
    (3) Şedinţa de dezbatere publică este moderată de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului.
    (4) Dacă în interval de 60 de minute de la ora anunţată pentru începerea şedinţei nu se prezintă niciun reprezentant al publicului interesat, acest fapt se consemnează într-un proces-verbal, iar şedinţa de dezbatere publică se declară închisă.

    ART. 20
    (1) În timpul şedinţei de dezbatere publică, titularul proiectului prezintă raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată, studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi, după caz, politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate şi răspunde comentariilor/opiniilor/observaţiilor publicului interesat participant.
    (2) Comentariile/opiniile/observaţiile publicului interesat participant, prezentate în cadrul şedinţei de dezbatere publică, se consemnează într-un proces-verbal/minută de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi, ulterior, se înscriu în acelaşi formular în care au fost consemnate şi propunerile primite înainte de data şedinţei de dezbatere publică.

    ART. 21
    După desfăşurarea şedinţei de dezbatere publică, autoritatea competentă pentru protecţia mediului derulează următoarele activităţi:
    a) analizează comentariile/opiniile/observaţiile publicului interesat;
    b) transmite titularului proiectului formularul prevăzut în anexa nr. 5.O şi îi solicită completarea acestuia cu soluţii de rezolvare a problemelor semnalate; formularul astfel completat se constituie anexă la raportul privind impactul asupra mediului.


    ART. 22
    (1) După depunerea de către titularul proiectului, pe suport hârtie şi în format electronic, a răspunsurilor la comentariile/opiniile/observaţiile publicului interesat, formulate conform modelului din anexa nr. 5.O, autoritatea competentă pentru protecţia mediului desfăşoară următoarele activităţi:
    a) transmite autorităţii competente pentru gospodărirea apelor şi pune la dispoziţia publicului şi a membrilor comisiei de analiză tehnică formularul din anexa nr. 5.O completat, prin afişare pe pagina proprie de internet;
    b) convoacă şi analizează împreună cu membrii comisiei de analiză tehnică formularul prevăzut la lit. a);
    c) analizează punctele de vedere transmise în scris de către membrii comisiei de analiză tehnică privind calitatea rapoartelor depuse conform art. 15 alin. (1) din prezenta procedură şi privind răspunsurile la problemele formulate de publicul interesat, inclusiv alegerea alternativei pentru realizarea proiectului, şi stabileşte necesitatea unor eventuale completări/modificări ale raportului privind impactul asupra mediului, studiului de evaluare adecvată, studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi/sau ale politicii de prevenire a accidentelor majore sau raportului de securitate, inclusiv conform analizei prevăzute la art. 18 din prezenta procedură, după caz, sau respingerea acestora;
    d) comunică, în scris, titularului proiectului necesitatea completării/modificării raportului privind impactul asupra mediului, studiului de evaluare adecvată, studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi/sau a politicii de prevenire a accidentelor majore sau raportului de securitate, după caz, conform prevederilor lit. c), sau respingerea motivată a acestuia/acestora.

    (2) Punctul de vedere al autorităţii competente pentru gospodărirea apelor se concretizează în decizia privind necesitatea completării/modificării studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă.
    (3) În lipsa comentariilor/opiniilor/observaţiilor justificate ale publicului, precum şi a necesităţii completării/modificării rapoartelor conform alin. (1) lit. c), autoritatea competentă pentru protecţia mediului ia decizia emiterii acordului de mediu, cu luarea în considerare a avizului de gospodărire a apelor.
    (4) În cazul respingerii motivate prevăzute la alin. (1) lit. d), autoritatea competentă pentru protecţia mediului notifică autoritatea centrală pentru protecţia mediului asupra respingerii raportului privind impactul asupra mediului, a studiului de evaluare adecvată şi/sau a politicii de prevenire a accidentelor majore sau a raportului de securitate, după caz.

    ART. 23
    (1) După depunerea de către titular a documentelor completate/modificate conform art. 22 alin. (1) lit. c) din prezenta procedură, autoritatea competentă pentru protecţia mediului desfăşoară următoarele activităţi:
    a) transmite autorităţii competente pentru gospodărirea apelor şi pune la dispoziţia membrilor comisiei de analiză tehnică documentele completate/modificate şi/sau informaţiile depuse de titular;
    b) pune la dispoziţia publicului, la sediul său şi prin publicare pe pagina de internet, spre consultare pentru o perioadă de 10 zile, documentele completate/modificate şi/sau informaţiile depuse de titular;
    c) convoacă şi analizează împreună cu membrii comisiei de analiză tehnică documentele şi/sau informaţiile prevăzute la lit. a);
    d) analizează punctele de vedere transmise în scris de către membrii comisiei de analiză tehnică privind documentele şi/sau informaţiile menţionate;
    e) decide emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării de emitere a acestuia, ţinând cont, după caz, de opiniile exprimate de către public, de punctele de vedere ale membrilor comisiei de analiză tehnică şi de punctul de vedere al Comisiei Europene conform prevederilor art. 26 lit. b) din prezenta procedură.

    (2) Punctul de vedere al autorităţii competente pentru gospodărirea apelor se concretizează în decizia privind emiterea/respingerea avizului de gospodărire a apelor.
    (3) După luarea deciziei prevăzute la alin. (1) lit. e), autoritatea competentă pentru protecţia mediului comunică titularului decizia luată şi transmite acestuia anunţul public întocmit conform modelului din anexa nr. 5.P la prezenta procedură.
    (4) Titularul proiectului informează publicul asupra deciziei de emitere a acordului de mediu/deciziei de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu prin publicare în presa naţională sau locală, prin afişare la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, precum şi la sediul autorităţii/autorităţilor administraţiei publice locale pe raza căreia/cărora este propusă implementarea proiectului.
    (5) După depunerea de către titular a anunţului publicat în presă, autoritatea competentă pentru protecţia mediului publică pe pagina de internet anunţul privind emiterea acordului de mediu/respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu conform modelului din anexa nr. 5.Q, respectiv proiectul acordului de mediu, conform modelului din anexa nr. 5.R/proiectul deciziei de respingere a solicitării conform modelului din anexa nr. 5.C.
    (6) Observaţiile publicului interesat se primesc în termen de 10 zile de la afişarea anunţului pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.
    (7) În toate situaţiile în care observaţiile primite din partea publicului interesat justifică aprofundarea evaluării şi solicitarea de noi informaţii sau investigaţii suplimentare, autoritatea competentă pentru protecţia mediului decide reluarea procedurii de la etapa solicitării acestor informaţii, cu plata tarifelor aferente etapelor corespunzătoare reevaluării.
    (8) Dacă decizia privind realizarea proiectului nu s-a concluzionat în timpul şedinţei comisiei de analiză tehnică întrunită în acest scop, autorităţile participante la şedinţa respectivă transmit în scris autorităţii competente pentru protecţia mediului punctul de vedere privind etapa de analiză a calităţii raportului privind impactul asupra mediului în termen de 10 zile de la data şedinţei de analiză.
    (9) Neprimirea în termenul specificat la alin. (8) a punctului de vedere al autorităţilor publice implicate în comisia de analiză tehnică echivalează cu lipsa unor obiecţii legate de realizarea proiectului.
    (10) În cazul în care concluziile autorităţilor implicate în comisia de analiză tehnică privind posibilitatea desfăşurării proiectului sunt discordante, autoritatea competentă pentru protecţia mediului, înainte de emiterea deciziei finale, invită părţile interesate la o şedinţă de reconsiderare a opiniei lor.

    ART. 24
    (1) În situaţia în care comentariile/observaţiile justificate ale publicului interesat prevăzute la art. 23 alin. (6) din prezenta procedură nu conduc la reconsiderarea deciziei de emitere a acordului de mediu/respingerea solicitării de emitere sau în lipsa acestora, proiectul acordului de mediu, sau, după caz, proiectului deciziei de respingere a solicitării devine final, iar autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite acordul de mediu sau, după caz, înştiinţează titularul proiectului despre respingerea solicitării de emitere a acestuia.
    (2) La emiterea acordului de mediu prevăzut la alin. (1), autoritatea competentă pentru protecţia mediului ia în considerare:
    a) rezultatele analizei raportului privind impactul asupra mediului, a studiului de evaluare adecvată şi a politicii de prevenire a accidentelor majore sau a raportului de securitate, după caz, precum şi opiniile membrilor comisiei de analiză tehnică şi comentariile/opiniile/observaţiile justificate ale publicului interesat, conform art. 23 alin. (1) lit. b) din prezenta procedură;
    b) măsurile şi condiţiile prevăzute în avizul de gospodărire a apelor emis de autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor.


    ART. 25
    (1) Acordul de mediu are conţinutul-cadru prevăzut în anexa nr. 5.R şi cuprinde cel puţin cerinţele prevăzute la art. 18. alin. (3) din prezenta lege.
    (2) Acordul de mediu pentru proiectele pentru care s-a luat decizia că pot avea impact semnificativ asupra integrităţii ariilor naturale protejate de interes comunitar include, după caz, pe lângă cerinţele prevăzute la art. 18 alin. (3) din prezenta lege, următoarele:
    a) măsurile de reducere sau eliminare a impactului asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, condiţiile şi modul/calendarul de implementare a acestora;
    b) măsurile compensatorii aprobate/acceptate de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, condiţiile şi modul/calendarul de implementare a acestora;
    c) considerentele privind sănătatea sau siguranţa publică ori consecinţele benefice de importanţă majoră pentru mediu, care justifică necesitatea realizării proiectului propus, pentru ariile naturale protejate de interes comunitar ce adăpostesc un tip de habitat natural prioritar şi/sau o specie sălbatică prioritară de interes comunitar;
    d) alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obţinut punctul de vedere al Comisiei Europene, care justifică necesitatea realizării proiectului propus.

    (3) Acordul de mediu pentru proiectele pentru care s-a parcurs procedura de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă include măsurile şi condiţiile prevăzute de avizul de gospodărire a apelor.
    (4) Acordul de mediu pentru instalaţiile care intră sub incidenţa legislaţiei privind emisiile industriale se emite luânduse în considerare, pe lângă cerinţele prevăzute la alin. (2), următoarele:
    a) nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile aplicabile, pentru poluanţii care pot fi emişi în cantităţi semnificative, sau, după caz, parametri sau măsuri tehnice echivalente;
    b) prevederi pentru limitarea efectelor poluării la distanţă mare sau transfrontalieră, după caz.

    (5) Acordul de mediu pentru proiectele pentru care s-a parcurs procedura de evaluare a impactului, în context transfrontalier, conţine informaţii referitoare la procedura derulată şi concluziile acesteia.
    (6) Acordul de mediu emis se pune la dispoziţia publicului pe pagina proprie de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului emitente.

    ART. 26
    Pentru proiectele prevăzute la art. 5 alin. (2) din prezenta procedură care afectează în mod negativ integritatea ariei naturale protejate de interes comunitar şi în lipsa unor soluţii alternative, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are obligaţia:
    a) de a informa Comisia Europeană despre măsurile compensatorii luate pentru a proteja coerenţa globală a reţelei Natura 2000, pentru ariile de protecţie specială avifaunistică şi siturile de importanţă comunitară, când proiectul trebuie realizat din considerente imperative de interes public major referitoare la sănătatea umană, securitatea publică sau beneficii pentru mediu. În acest caz, actul de reglementare se poate elibera înainte de informarea Comisiei Europene;
    b) de a solicita punctul de vedere al Comisiei Europene atât asupra măsurilor compensatorii propuse, cât şi asupra motivelor imperative de interes public major, altele decât cele referitoare la sănătatea umană, securitatea publică sau beneficii pentru mediu, când proiectul afectează o specie sau un tip de habitat prioritar. În acest caz, actul de reglementare va fi eliberat după primirea răspunsului Comisiei Europene.


    ART. 27
    Decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, al cărei conţinut-cadru este prevăzut în anexa nr. 5.C, cuprinde:
    a) principalele motive şi considerente pe care se bazează decizia, inclusiv informaţii cu privire la desfăşurarea procesului de participare a publicului interesat;
    b) informaţii privind procedura de contestare administrativă şi contencios administrativ prevăzute la art. 21 şi 22 din prezenta lege.


    CAP. III
    Evaluarea adecvată
    SECŢIUNEA 1
    Etapa de încadrare a proiectului
    ART. 28
    (1) După depunerea documentaţiei prevăzute la art. 10 din prezenta procedură, autoritatea competentă pentru protecţia mediului parcurge etapa de încadrare în procedura de evaluare adecvată, concomitent cu parcurgerea etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, după caz, cu derularea următoarelor activităţi:
    a) analizează documentaţia depusă de titular;
    b) completează lista de control pentru etapa de încadrare conform ghidului metodologic privind evaluarea adecvată şi solicită, după caz, informaţii suplimentare pentru definitivarea acesteia;
    c) definitivează lista de control privind etapa de încadrare a proiectului pe baza punctelor de vedere primite din partea membrilor comisiei de analiză tehnică;
    d) ia decizia etapei de încadrare a proiectului în procedura de evaluare adecvată.

    (2) În urma desfăşurării etapei de încadrare, autoritatea competentă pentru protecţia mediului decide, după caz:
    a) proiectul propus nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată, pentru cele care nu au impact semnificativ asupra integrităţii ariilor naturale protejate de interes comunitar;
    b) proiectul propus necesită efectuarea evaluării adecvate pentru cele pentru care s-a luat decizia că pot avea impact semnificativ asupra integrităţii ariilor naturale protejate de interes comunitar, prin elaborarea unui studiu care respectă conţinutul-cadru prevăzut în ghidul metodologic privind evaluarea adecvată.


    SECŢIUNEA a 2-a
    Etapa studiului de evaluare adecvată
    ART. 29
    După depunerea de către titular a studiului de evaluare adecvată, care conţine şi soluţiile alternative, după caz, autoritatea competentă pentru protecţia mediului analizează studiul şi decide una dintre următoarele:
    a) acceptarea studiului cu soluţiile alternative, după caz, şi a măsurilor de reducere prezentate;
    b) trecerea la etapa măsurilor compensatorii, dacă soluţiile alternative identificate nu reduc semnificativ impactul negativ, dar proiectul trebuie să fie realizat din motive imperative de interes public major referitoare la sănătatea umană, securitatea publică sau beneficii pentru mediu, inclusiv de natură socială sau economică;
    c) respingerea solicitării în cazul în care soluţiile alternative identificate nu elimină/reduc impactul negativ asupra integrităţii ariei naturale protejate de interes comunitar şi în lipsa motivelor de interes public major, conform deciziei de respingere prevăzute în anexa nr. 5C.


    SECŢIUNEA a 3-a
    Etapa măsurilor compensatorii, atunci când nu există soluţii alternative şi când impactul negativ persistă
    ART. 30
    (1) După completarea studiului de evaluare adecvată cu măsurile compensatorii, autoritatea competentă pentru protecţia mediului analizează măsurile compensatorii depuse de titular şi decide:
    a) acceptarea măsurilor compensatorii propuse;
    b) respingerea solicitării, luând în considerare şi punctele de vedere ale membrilor comisiei de analiză tehnică.

    (2) Pentru proiectele de interes public major care afectează o specie sau un habitat prioritar, pentru care se invocă alte motive imperative de interes public major decât cele referitoare la sănătatea umană, securitatea publică sau beneficii pentru mediu, anterior luării deciziei de emitere a acordului de mediu, autoritatea competentă transmite autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului formularul prevăzut în anexa nr. 3 la ghidul metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 19/2010, completat cu informaţiile solicitate şi studiul de evaluare adecvată cu completările ulterioare.
    (3) Pe baza documentelor prevăzute la alin. (2), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului solicită punctul de vedere al Comisiei Europene pentru proiectul respectiv şi transmite autorităţii competente răspunsul acesteia în vederea luării deciziei prevăzute la alin. (1).
    (4) În urma derulării activităţilor prevăzute la alin. (2) şi (3), autoritatea competentă pentru protecţia mediului decide emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării, luând în considerare punctele de vedere ale membrilor comisiei de analiză tehnică şi răspunsul Comisiei Europene.
    (5) Pentru proiectele care nu afectează o specie sau un habitat prioritar şi pentru care s-a luat decizia de emitere a acordului de mediu, autoritatea competentă transmite autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului formularul prevăzut în anexa nr. 3 la ghidul metodologic privind evaluarea adecvată, completat cu informaţiile solicitate, studiul de evaluare adecvată cu completările ulterioare, precum şi actul de reglementare care a fost emis.
    (6) Pe baza documentelor prevăzute la alin. (5) autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului informează Comisia Europeană asupra măsurilor compensatorii luate pentru a proteja coerenţa globală a reţelei Natura 2000.

    CAP. IV
    Confidenţialitatea informaţiilor depuse de titularul proiectului
    ART. 31
    În parcurgerea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, titularul proiectului poate solicita autorităţii competente pentru protecţia mediului exceptarea de la punerea la dispoziţia publicului a informaţiilor care fac obiectul confidenţialităţii comerciale şi industriale, inclusiv al proprietăţii intelectuale.

    ART. 32
    (1) Cererea de exceptare prevăzută la art. 31 din prezenta procedură se depune la autoritatea competentă pentru protecţia mediului odată cu depunerea documentelor ce conţin şi informaţiile care fac obiectul confidenţialităţii comerciale şi industriale, inclusiv al proprietăţii intelectuale. Cererea de exceptare se motivează în fapt şi în drept.
    (2) În cazul motivării insuficiente a solicitării de confidenţialitate şi existenţei unui dubiu privind caracterul de confidenţialitate al informaţiilor, autoritatea competentă pentru protecţia mediului poate respinge solicitarea pe baza principiului satisfacerii interesului public. Respingerea solicitării permite autorităţii competente pentru protecţia mediului să pună la dispoziţia publicului informaţia de mediu dezvăluită parţial din contextul general al informaţiei care face obiectul confidenţialităţii. În acest caz, în motivarea respingerii, autoritatea competentă specifică modul în care interesul public a fost luat în considerare în furnizarea informaţiei parţiale.
    (3) Pentru fiecare caz în parte, autoritatea competentă pentru protecţia mediului analizează cererea de exceptare şi, în soluţionarea cererii, acordă prioritate realizării interesului public.
    (4) Soluţionarea cererii prevăzute la alin. (1) se concretizează prin decizie a conducătorului autorităţii competente pentru protecţia mediului.
    (5) Decizia prevăzută la alin. (4) se emite şi se comunică titularului în termen de 10 zile de la data depunerii cererii de exceptare.
    (6) Perioada exceptării, în cazul acordării acesteia, este de maximum 4 ani, în situaţia în care legislaţia specifică nu prevede altfel.

    ART. 33
    (1) Decizia prevăzută la art. 32 alin. (4) din prezenta procedură se afişează pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.
    (2) Decizia prevăzută la art. 32 alin. (4) din prezenta procedură poate fi atacată de titularul proiectului sau de membrii publicului interesat la instanţa competentă de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

    CAP. V
    Modificări sau extinderi ale proiectelor prevăzute în prezenta lege
    ART. 34
    (1) Titularul unui proiect are obligaţia de a notifica în scris autoritatea competentă pentru protecţia mediului despre orice modificare sau extindere a proiectului survenită după emiterea deciziei etapei de încadrare, acordului de mediu şi anterior emiterii aprobării de dezvoltare.
    (2) Notificarea prevăzută la alin. (1), însoţită de raportul de verificare întocmit în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) lit. a) din prezenta lege de către verificatorul de proiecte atestat în condiţiile legii pentru cerinţa esenţială „D) igienă, sănătate şi mediu înconjurător“ prevăzută la art. 3 din Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 2.264/2018 sau, după caz, de punctul de vedere al autorităţii competente emitente a aprobării de dezvoltare conform art. 20 alin. (2) lit. b) din prezenta lege, se depune în termen de 10 zile de la data apariţiei necesităţii modificării/extinderii.
    (3) Modelul notificării este prevăzut la anexa nr. 5.S din prezenta procedură.
    (4) Pe baza documentelor prevăzute la alin. (2), autoritatea publică pentru protecţia mediului aplică în mod corespunzător prevederile art. 20 alin. (3) din prezenta lege.

    ART. 35
    Titularul unui proiect are obligaţia de a notifica în scris autoritatea competentă emitentă a aprobării de dezvoltare despre orice modificare sau extindere a proiectului survenită după emiterea aprobării de dezvoltare, în condiţiile legislaţiei specifice.

    CAP. VI
    Exceptări de la procedura de evaluare a impactului asupra mediului
    ART. 36
    (1) Titularul unui proiect prevăzut în anexa nr. 1 sau 2 la prezenta lege poate solicita autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului exceptarea acestuia, în totalitate sau în parte, de la procedura de evaluare a impactului asupra mediului.
    (2) Cererea de exceptare, care însoţeşte solicitarea emiterii acordului de mediu, se motivează în fapt şi în drept şi cuprinde, după caz, inclusiv informaţii privind posibilitatea realizării unei alte forme de evaluare corespunzătoare. Cererea se depune conform prevederilor art. 8 din prezenta lege.
    (3) Cererea de exceptare se transmite de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului la care s-a depus solicitarea la autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în termen de 5 zile de la primirea ei.

    ART. 37
    (1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului analizează cererea de exceptare şi stabileşte, după caz:
    a) necesitatea unei alte forme de evaluare;
    b) realizarea evaluării impactului asupra mediului doar pentru anumite etape ale proiectului;
    c) realizarea evaluării impactului asupra mediului pentru întregul proiect, în cazul în care se respinge cererea de exceptare.

    (2) Informaţiile obţinute prin forma de evaluare stabilită conform alin. (1) sunt puse la dispoziţia publicului ca şi în procedura de evaluare a impactului asupra mediului.

    ART. 38
    (1) Decizia de exceptare sau decizia de respingere a solicitării de exceptare se motivează în fapt şi în drept şi cuprinde cerinţele necesare a fi îndeplinite de titularul proiectului conform prevederilor art. 37 din prezenta procedură.
    (2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului emite decizia de exceptare sau decizia de respingere a exceptării, o comunică titularului, o publică pe pagina de internet şi o afişează la sediul său în termen de 15 zile de la primirea cererii de exceptare.
    (3) Decizia de exceptare se emite cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (3) din prezenta procedura.

    ART. 39
    (1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului transmite decizia de exceptare sau de respingere a solicitării de exceptare autorităţii competente pentru protecţia mediului.
    (2) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului duce la îndeplinire prevederile deciziei.
    (3) După îndeplinirea cerinţelor din decizia de exceptare şi anterior emiterii acordului de mediu, autoritatea competentă pentru protecţia mediului transmite autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului rezultatele evaluării stabilite conform art. 38 alin. (2) din prezenta procedură.
    (4) După primirea informaţiilor prevăzute la alin. (3), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului transmite Comisiei Europene decizia de exceptare şi informaţiile puse la dispoziţia propriului public, după care ia decizia de emitere a acordului de mediu/respingere a solicitării de emitere, prevederile art. 21, 22 şi 29 aplicându-se în mod corespunzător.

    ART. 40
    În cazul în care s-a decis, printr-o analiză caz cu caz, exceptarea de la procedura de evaluare a impactului asupra mediului a proiectelor care au ca obiectiv unic apărarea naţională sau reacţia la urgenţe civile la care se referă prevederile art. 5 alin. (2) din prezenta lege, autoritatea competentă pentru protecţia mediului transmite titularului o notificare cu menţiunea „Face obiectul deciziei de exceptare nr. ....... de la procedura de evaluare a impactului asupra mediului“, în termen de 5 zile de la primirea deciziei de exceptare de la autoritatea publică centrală.

    CAP. VII
    Actualizarea şi revizuirea actului de reglementare
    ART. 41
    (1) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului emitentă actualizează sau revizuieşte, la solicitarea titularului, decizia etapei de încadrare/acordul de mediu, după achitarea de către acesta a tarifului corespunzător.
    (2) Se consideră actualizare a deciziei etapei de încadrare/acordului de mediu orice înscriere de menţiuni într-o anexă la aceasta/acesta.
    (3) Revizuirea deciziei etapei de încadrare/acordului de mediu, după caz, se realizează în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acestora, care necesită revizuirea memoriului de prezentare, sau a raportului privind impactul asupra mediului, a studiului de evaluare adecvată, a studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, a politicii de prevenire a accidentelor majore sau a raportului de securitate, după caz.
    (4) După depunerea de către titular a notificării prevăzute la cap. V din prezenta procedură, autoritatea competentă pentru protecţia mediului derulează următoarele activităţi:
    a) analizează documentele depuse de titular;
    b) verifică dacă de la momentul emiterii deciziei etapei de încadrare/acordului de mediu:
    1. au apărut elemente noi, necunoscute la data emiterii acesteia/acestuia;
    2. s-a modificat legislaţia relevantă sau s-a schimbat regimul de protecţie;
    3. s-au modificat datele care au stat la baza emiterii, inclusiv aspectele relevante ale stării mediului;

    c) transmite membrilor comisiei de analiză tehnică documentele depuse de titular;
    d) convoacă comisia de analiză tehnică.

    (5) Pe baza documentelor depuse şi a analizei prevăzute la alin. (4), precum şi a punctelor de vedere exprimate în comisia de analiză tehnică, autoritatea competentă pentru protecţia mediului decide, după caz:
    a) actualizarea deciziei etapei de încadrare/acordului de mediu emise/emis iniţial;
    b) revizuirea memoriului de prezentare sau a rapoartelor prevăzute la alin. (3) şi parcurgerea etapelor procedurale necesare conform dispoziţiilor art. 10-26 din prezenta procedură şi, în consecinţă, revizuirea acordului de mediu/deciziei etapei de încadrare emis(e) iniţial sau emiterea unora noi;
    c) confirmă valabilitatea deciziei etapei de încadrare/ acordului de mediu.

    (6) În urma derulării etapei de încadrare prevăzute la alin. (5), autoritatea competentă pentru protecţia mediului transmite titularului anunţul public întocmit conform modelului din anexa nr. 5.T.
    (7) Titularul proiectului informează publicul asupra deciziei etapei de încadrare prin publicare în presa naţională sau locală, prin afişare la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, precum şi la sediul autorităţii/autorităţilor administraţiei publice locale pe raza căreia/cărora este propusă implementarea proiectului.
    (8) După depunerea de către titular a anunţului publicat în presă, autoritatea competentă pentru protecţia mediului publică pe pagina de internet anunţul întocmit în conformitate cu anexa nr. 5.U şi proiectul deciziei etapei de încadrare.
    (9) Publicul interesat poate transmite autorităţii competente pentru protecţia mediului comentarii/opinii/observaţii privind decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului, în termen de 10 zile de la afişarea acesteia pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.
    (10) În situaţia în care comentariile/observaţiile justificate ale publicului interesat conduc la reconsiderarea deciziei, aceasta se pune la dispoziţia publicului de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi de către titularul proiectului, prin afişare pe pagina de internet.
    (11) În situaţia în care comentariile/observaţiile justificate ale publicului interesat nu conduc la reconsiderarea deciziei sau în lipsa acestora proiectul deciziei devine decizie finală.

    ART. 42
    (1) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului este obligată să întocmească şi să deţină un dosar de obiectiv pentru toate proiectele care fac obiectul prezentei proceduri. Acesta cuprinde toate informaţiile relevante privind parcurgerea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, inclusiv informaţiile care se pun la dispoziţia publicului, conform prezentei proceduri.
    (2) Dosarul de obiectiv cuprinde cel puţin:
    a) calendarul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului;
    b) documentaţia care a stat la baza luării deciziilor autorităţii competente pentru protecţia mediului;
    c) îndrumarul elaborat de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului referitor la conţinutul raportului privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată, studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate, după caz;
    d) completări/modificări ale documentaţiei;
    e) raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată, politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate şi studiul de evaluare a impactului asupra mediului asupra corpurilor de apă, după caz;
    f) notificările transmise de către titularul proiectului în cazul modificării datelor/informaţiilor care au stat la baza luării deciziilor în procedura de evaluare a impactului asupra mediului;
    g) toate deciziile luate în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului;
    h) alte documente relevante pentru proiectul respectiv.

    (3) Dosarul de obiectiv va fi păstrat pe toată durata de viaţă a investiţiei, inclusiv pe perioada de refacere a amplasamentului după închidere. Acesta se va arhiva şi pe suport electronic, după caz.

    ART. 43
    (1) În cazul în care titularul proiectului nu pune la dispoziţia autorităţii competente pentru protecţia mediului toate informaţiile solicitate în orice moment al procedurii în termenul stabilit de autoritate sau în cel mult 2 ani de la data solicitării acestora, solicitarea se respinge.
    (2) Rapoartele privind impactul asupra mediului, realizate conform cerinţelor legislaţiei în vigoare la momentul respectiv, depuse la autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi aflate în proceduri nefinalizate, se actualizează, în conformitate cu legislaţia în vigoare, la solicitarea autorităţii competente pentru protecţia mediului.
    (3) La finalizarea proiectelor publice şi private care au făcut obiectul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, autoritatea competentă pentru protecţia mediului care a parcurs procedura verifică respectarea prevederilor deciziei etapei de încadrare sau a acordului de mediu, după caz.
    (4) Procesul-verbal întocmit în situaţia prevăzută la alin. (3) se anexează şi face parte integrantă din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

    ANEXA 5.A

    la procedură




    Conţinutul-cadru al notificării
    1. Date generale şi localizarea proiectului/modificării
    1.1. Denumirea proiectului: ......................................................
    - se specifică încadrarea proiectului în anexele la prezenta lege;
    – se specifică încadrarea proiectului în prevederile art. 48 şi 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

    1.2. Amplasamentul proiectului^1, inclusiv vecinătăţile şi adresa obiectivului (număr cadastral şi număr carte funciară, după caz)
    ^1 Se va preciza distanţa faţă de graniţe pentru proiectele menţionate în anexa nr. I la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată prin Legea nr. 22/2001, cu completările ulterioare, precum şi poziţia/distanţa faţă de arii naturale protejate.

    1.3. Date de identificare a titularului/beneficiarului proiectului/ modificării:
    a) denumirea titularului;
    b) adresa titularului, telefon, fax, adresa de e-mail;
    c) reprezentanţi legali/împuterniciţi, cu date de identificare.

    1.4. Încadrarea în planurile de urbanism/amenajare a teritoriului aprobate/adoptate, în zonele de protecţie prevăzute în acestea şi/sau alte scheme/planuri/programe
    1.5. Încadrarea în alte activităţi existente (dacă este cazul)
    1.6. Bilanţul teritorial - suprafaţa totală, suprafaţa construită (clădiri, accese), suprafaţă spaţii verzi, număr de locuri de parcare (dacă este cazul)

    2. Descrierea sumară a proiectului
    - se va face o descriere sumară a proiectului şi a lucrărilor necesare pentru realizarea acestuia.

    3. Modul de asigurare a utilităţilor
    3.1. alimentarea cu apă;
    3.2. evacuarea apelor uzate;
    3.3. asigurarea apei tehnologice, dacă este cazul;
    3.4. asigurarea agentului termic.

    4. Anexe - piese desenate
    - Certificat de urbanism şi planurile-anexă.

    Semnătura titularului
    ............................

    ANEXA 5.B

    la procedură




    Antetul autorităţii competente pentru protecţia mediului
    Nr. ......./................
    Clasarea notificării
    Ca urmare a solicitării depuse de .............................. (numele şi adresa titularului) pentru proiectul .......................... propus a fi amplasat în ............................ (adresa amplasamentului), înregistrată la ............................ (autoritatea competentă pentru protecţia mediului) cu nr. .............. din data de ....................,
    – în urma verificării amplasamentului proiectului (după caz), a analizării documentaţiei depuse, a localizării amplasamentului în planul de urbanism şi în raport cu poziţia faţă de arii naturale protejate, zone-tampon, monumente ale naturii, monumente istorice sau arheologice, zone cu restricţii de construit, zona costieră;
    – având în vedere că:
    • proiectul propus nu intră sub incidenţa Legii nr. ........... privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;
    • proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
    • proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 48 şi 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare,

    autoritatea competentă pentru protecţia mediului ................... decide:
    Clasarea notificării, deoarece proiectul propus nu se supune procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.
    Conducătorul autorităţii competente pentru protecţia mediului,
    ......................................................
                                            (semnătura şi ştampila)
    Responsabil reglementări,
    ...........................................
    Întocmit
    .........................................
    Responsabil biodiversitate,
    ...........................................
    Întocmit
    .........................................

    ANEXA 5.C

    la procedură




    Antetul autorităţii competente pentru protecţia mediului
    Decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu
    Nr. ......./................
    Ca urmare a solicitării depuse de ....................................... (numele şi adresa titularului) pentru proiectul ..................... propus a fi amplasat în ...................... (adresa amplasamentului), înregistrată la .......................... (autoritatea competentă pentru protecţia mediului) cu nr. ............. din data de .........................,
    – în urma verificării amplasamentului proiectului (după caz), a analizării documentaţiei depuse, a localizării amplasamentului în planul de urbanism şi în raport cu poziţia faţă de arii naturale protejate, zone-tampon, monumente ale naturii, monumente istorice sau arheologice, zone cu restricţii de construit, zona costieră;
    – în urma analizei soluţiilor alternative şi/sau a măsurilor compensatorii în legătură cu ariile naturale protejate;
    – în urma amplasării proiectului în zone cu regim de restricţie stabilite prin legislaţia specifică din domeniul gospodăririi apelor;
    – în urma emiterii deciziei de respingere motivată a studiului de evaluare adecvată;
    – în urma emiterii deciziei de respingere a avizului de gospodărire a apelor;
    – în urma analizei raportului privind impactul asupra mediului,
    autoritatea competentă pentru protecţia mediului ..................... decide:
    Respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul .....................
    Motivele care au stat la baza deciziei sunt următoarele:
    1. Justificarea se va face, de la caz la caz, în funcţie de prevederile legislative pe care proiectul le încalcă, cu luarea în considerare a modului de participare a publicului şi precizând cum au fost luate în considerare observaţiile publicului pe parcursul procedurii, precum şi în funcţie de nerespectarea termenelor stabilite de autoritatea competentă pentru protecţia mediului conform art. 15 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 256/2006, cu modificările şi completările ulterioare:
    ......................................................................................................................................................

    2. Justificarea se va face preluând integral motivele care au stat la baza deciziei de respingere a solicitării avizului de gospodărire a apelor nr. ..... din data de ........ emisă de ...........(autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor).

    Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. ........ privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    Conducătorul autorităţii competente pentru protecţia mediului,
    .....................................................
                                            (semnătura şi ştampila)
    Responsabil reglementări,
    ...........................................
    Întocmit
    .........................................
    Responsabil biodiversitate,
    ...........................................
    Întocmit
    .........................................

    ANEXA 5.D

    la procedură




    Antetul autorităţii competente pentru protecţia mediului
    Decizia etapei de evaluare iniţială (demararea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului)
    Nr. ......./................
    Ca urmare a solicitării depuse de ................................... (numele şi adresa titularului) pentru proiectul ............................. propus a fi amplasat în ............................... (adresa amplasamentului), înregistrată la ................................. (autoritatea competentă pentru protecţia mediului) cu nr. .............../data .............,
    – în urma verificării amplasamentului proiectului (după caz), a analizării documentaţiei depuse, a localizării amplasamentului în planul de urbanism şi în raport cu poziţia faţă de arii protejate, zone-tampon, monumente ale naturii, monumente istorice sau arheologice, zone cu restricţii de construit, zona costieră;
    – având în vedere că:
    • proiectul propus intră/nu intră sub incidenţa Legii nr. ............ privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. ......, la pct. ........;
    • proiectul propus intră/nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, amplasamentul acestuia fiind situat în .................. (în cazul în care intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se va preciza aria naturală protejată de interes comunitar şi poziţia amplasamentului proiectului propus: în interiorul sau în vecinătatea acesteia);
    • proiectul propus intră/nu intră sub incidenţa prevederilor art. 48 şi 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare,

    autoritatea competentă pentru protecţia mediului ................... decide:
    Necesitatea declanşării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul ............................
    Pentru continuarea procedurii titularul va depune:
    a) memoriul de prezentare, completat conform conţinutului-cadru prevăzut în anexa nr. 5.E la procedură;
    b) dovada achitării tarifului aferent etapei de încadrare/definire a domeniului evaluării, după caz.
    În cazul proiectelor din anexa nr. 1 la Legea nr. ...... privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului se va derula etapa de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului numai pentru aspectele privind evaluarea adecvată şi evaluarea impactului asupra corpurilor de apă şi se va trece direct la etapa de definire a domeniului fără încasarea tarifului etapei de încadrare. În cazul proiectelor din anexa nr. 2 la Legea nr. ...... privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului sau a celor în cazul cărora autoritatea competentă pentru protecţia mediului consideră că au un potenţial impact asupra mediului prin natura, dimensiunea şi localizarea lor, se va trece la etapa de încadrare;

    c) notificarea specifică proiectelor care intră sub incidenţa legislaţiei privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, după caz.
    Pentru proiectele care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele în conformitate cu prevederile art. 48 şi 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, titularul are obligaţia solicitării avizului de gospodărire a apelor la autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice din domeniul gospodăririi apelor.


    Conducătorul autorităţii competente pentru protecţia mediului,
    ....................................................
                                            (semnătura şi ştampila)
    Responsabil reglementări,
    ........................................
    Întocmit
    .......................................
    Responsabil biodiversitate,
    .........................................
    Întocmit
    .......................................

    ANEXA 5.E

    la procedură




    Conţinutul-cadru al memoriului de prezentare
    I. Denumirea proiectului:
    II. Titular:
    - numele;
    – adresa poştală;
    – numărul de telefon, de fax şi adresa de e-mail, adresa paginii de internet;
    – numele persoanelor de contact:
    • director/manager/administrator;
    • responsabil pentru protecţia mediului.


    III. Descrierea caracteristicilor fizice ale întregului proiect:
    a) un rezumat al proiectului;
    b) justificarea necesităţii proiectului;
    c) valoarea investiţiei;
    d) perioada de implementare propusă;
    e) planşe reprezentând limitele amplasamentului proiectului, inclusiv orice suprafaţă de teren solicitată pentru a fi folosită temporar (planuri de situaţie şi amplasamente);
    f) o descriere a caracteristicilor fizice ale întregului proiect, formele fizice ale proiectului (planuri, clădiri, alte structuri, materiale de construcţie şi altele).
    Se prezintă elementele specifice caracteristice proiectului propus:
    - profilul şi capacităţile de producţie;
    – descrierea instalaţiei şi a fluxurilor tehnologice existente pe amplasament (după caz);
    – descrierea proceselor de producţie ale proiectului propus, în funcţie de specificul investiţiei, produse şi subproduse obţinute, mărimea, capacitatea;
    – materiile prime, energia şi combustibilii utilizaţi, cu modul de asigurare a acestora;
    – racordarea la reţelele utilitare existente în zonă;
    – descrierea lucrărilor de refacere a amplasamentului în zona afectată de execuţia investiţiei;
    – căi noi de acces sau schimbări ale celor existente;
    – resursele naturale folosite în construcţie şi funcţionare;
    – metode folosite în construcţie/demolare;
    – planul de execuţie, cuprinzând faza de construcţie, punerea în funcţiune, exploatare, refacere şi folosire ulterioară;
    – relaţia cu alte proiecte existente sau planificate;
    – detalii privind alternativele care au fost luate în considerare;
    – alte activităţi care pot apărea ca urmare a proiectului (de exemplu, extragerea de agregate, asigurarea unor noi surse de apă, surse sau linii de transport al energiei, creşterea numărului de locuinţe, eliminarea apelor uzate şi a deşeurilor);
    – alte autorizaţii cerute pentru proiect.


    IV. Descrierea lucrărilor de demolare necesare:
    - planul de execuţie a lucrărilor de demolare, de refacere şi folosire ulterioară a terenului;
    – descrierea lucrărilor de refacere a amplasamentului;
    – căi noi de acces sau schimbări ale celor existente, după caz;
    – metode folosite în demolare;
    – detalii privind alternativele care au fost luate în considerare;
    – alte activităţi care pot apărea ca urmare a demolării (de exemplu, eliminarea deşeurilor).

    V. Descrierea amplasării proiectului:
    - distanţa faţă de graniţe pentru proiectele care cad sub incidenţa Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată prin Legea nr. 22/2001, cu completările ulterioare;
    – localizarea amplasamentului în raport cu patrimoniul cultural potrivit Listei monumentelor istorice, actualizată, aprobată prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004, cu modificările ulterioare, şi Repertoriului arheologic naţional prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    – hărţi, fotografii ale amplasamentului care pot oferi informaţii privind caracteristicile fizice ale mediului, atât naturale, cât şi artificiale, şi alte informaţii privind:
    • folosinţele actuale şi planificate ale terenului atât pe amplasament, cât şi pe zone adiacente acestuia;
    • politici de zonare şi de folosire a terenului;
    • arealele sensibile;

    – coordonatele geografice ale amplasamentului proiectului, care vor fi prezentate sub formă de vector în format digital cu referinţă geografică, în sistem de proiecţie naţională Stereo 1970;
    – detalii privind orice variantă de amplasament care a fost luată în considerare.

    VI. Descrierea tuturor efectelor semnificative posibile asupra mediului ale proiectului, în limita informaţiilor disponibile:
    A. Surse de poluanţi şi instalaţii pentru reţinerea, evacuarea şi dispersia poluanţilor în mediu:
    a) protecţia calităţii apelor:
    - sursele de poluanţi pentru ape, locul de evacuare sau emisarul;
    – staţiile şi instalaţiile de epurare sau de preepurare a apelor uzate prevăzute;

    b) protecţia aerului:
    - sursele de poluanţi pentru aer, poluanţi, inclusiv surse de mirosuri;
    – instalaţiile pentru reţinerea şi dispersia poluanţilor în atmosferă;

    c) protecţia împotriva zgomotului şi vibraţiilor:
    - sursele de zgomot şi de vibraţii;
    – amenajările şi dotările pentru protecţia împotriva zgomotului şi vibraţiilor;

    d) protecţia împotriva radiaţiilor:
    - sursele de radiaţii;
    – amenajările şi dotările pentru protecţia împotriva radiaţiilor;

    e) protecţia solului şi a subsolului:
    - sursele de poluanţi pentru sol, subsol, ape freatice şi de adâncime;
    – lucrările şi dotările pentru protecţia solului şi a subsolului;

    f) protecţia ecosistemelor terestre şi acvatice:
    - identificarea arealelor sensibile ce pot fi afectate de proiect;
    – lucrările, dotările şi măsurile pentru protecţia biodiversităţii, monumentelor naturii şi ariilor protejate;

    g) protecţia aşezărilor umane şi a altor obiective de interes public:
    - identificarea obiectivelor de interes public, distanţa faţă de aşezările umane, respectiv faţă de monumente istorice şi de arhitectură, alte zone asupra cărora există instituit un regim de restricţie, zone de interes tradiţional şi altele;
    – lucrările, dotările şi măsurile pentru protecţia aşezărilor umane şi a obiectivelor protejate şi/sau de interes public;

    h) prevenirea şi gestionarea deşeurilor generate pe amplasament în timpul realizării proiectului/în timpul exploatării, inclusiv eliminarea:
    - lista deşeurilor (clasificate şi codificate în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale privind deşeurile), cantităţi de deşeuri generate;
    – programul de prevenire şi reducere a cantităţilor de deşeuri generate;
    – planul de gestionare a deşeurilor;

    i) gospodărirea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase:
    - substanţele şi preparatele chimice periculoase utilizate şi/sau produse;
    – modul de gospodărire a substanţelor şi preparatelor chimice periculoase şi asigurarea condiţiilor de protecţie a factorilor de mediu şi a sănătăţii populaţiei.


    B. Utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei şi a biodiversităţii.

    VII. Descrierea aspectelor de mediu susceptibile a fi afectate în mod semnificativ de proiect:
    - impactul asupra populaţiei, sănătăţii umane, biodiversităţii (acordând o atenţie specială speciilor şi habitatelor protejate), conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice, terenurilor, solului, folosinţelor, bunurilor materiale, calităţii şi regimului cantitativ al apei, calităţii aerului, climei (de exemplu, natura şi amploarea emisiilor de gaze cu efect de seră), zgomotelor şi vibraţiilor, peisajului şi mediului vizual, patrimoniului istoric şi cultural şi asupra interacţiunilor dintre aceste elemente. Natura impactului (adică impactul direct, indirect, secundar, cumulativ, pe termen scurt, mediu şi lung, permanent şi temporar, pozitiv şi negativ);
    – extinderea impactului (zona geografică, numărul populaţiei/habitatelor/speciilor afectate);
    – magnitudinea şi complexitatea impactului;
    – probabilitatea impactului;
    – durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului;
    – măsurile de evitare, reducere sau ameliorare a impactului semnificativ asupra mediului;
    – natura transfrontalieră a impactului.

    VIII. Prevederi pentru monitorizarea mediului - dotări şi măsuri prevăzute pentru controlul emisiilor de poluanţi în mediu, inclusiv pentru conformarea la cerinţele privind monitorizarea emisiilor prevăzute de concluziile celor mai bune tehnici disponibile aplicabile. Se va avea în vedere ca implementarea proiectului să nu influenţeze negativ calitatea aerului în zonă.
    IX. Legătura cu alte acte normative şi/sau planuri/programe/strategii/documente de planificare:
    A. Justificarea încadrării proiectului, după caz, în prevederile altor acte normative naţionale care transpun legislaţia Uniunii Europene: Directiva 2010/75/UE (IED) a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea şi controlul integrat al poluării), Directiva 2012/18/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 iulie 2012 privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanţe periculoase, de modificare şi ulterior de abrogare a Directivei 96/82/CE a Consiliului, Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, Directiva-cadru aer 2008/50/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa, Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive, şi altele).
    B. Se va menţiona planul/programul/strategia/documentul de programare/planificare din care face proiectul, cu indicarea actului normativ prin care a fost aprobat.

    X. Lucrări necesare organizării de şantier:
    - descrierea lucrărilor necesare organizării de şantier;
    – localizarea organizării de şantier;
    – descrierea impactului asupra mediului a lucrărilor organizării de şantier;
    – surse de poluanţi şi instalaţii pentru reţinerea, evacuarea şi dispersia poluanţilor în mediu în timpul organizării de şantier;
    – dotări şi măsuri prevăzute pentru controlul emisiilor de poluanţi în mediu.

    XI. Lucrări de refacere a amplasamentului la finalizarea investiţiei, în caz de accidente şi/sau la încetarea activităţii, în măsura în care aceste informaţii sunt disponibile:
    - lucrările propuse pentru refacerea amplasamentului la finalizarea investiţiei, în caz de accidente şi/sau la încetarea activităţii;
    – aspecte referitoare la prevenirea şi modul de răspuns pentru cazuri de poluări accidentale;
    – aspecte referitoare la închiderea/dezafectarea/demolarea instalaţiei;
    – modalităţi de refacere a stării iniţiale/reabilitare în vederea utilizării ulterioare a terenului.

    XII. Anexe - piese desenate:
    1. planul de încadrare în zonă a obiectivului şi planul de situaţie, cu modul de planificare a utilizării suprafeţelor; formele fizice ale proiectului (planuri, clădiri, alte structuri, materiale de construcţie şi altele); planşe reprezentând limitele amplasamentului proiectului, inclusiv orice suprafaţă de teren solicitată pentru a fi folosită temporar (planuri de situaţie şi amplasamente);
    2. schemele-flux pentru procesul tehnologic şi fazele activităţii, cu instalaţiile de depoluare;
    3. schema-flux a gestionării deşeurilor;
    4. alte piese desenate, stabilite de autoritatea publică pentru protecţia mediului.

    XIII. Pentru proiectele care intră sub incidenţa prevederilor art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, memoriul va fi completat cu următoarele:
    a) descrierea succintă a proiectului şi distanţa faţă de aria naturală protejată de interes comunitar, precum şi coordonatele geografice (Stereo 70) ale amplasamentului proiectului. Aceste coordonate vor fi prezentate sub formă de vector în format digital cu referinţă geografică, în sistem de proiecţie naţională Stereo 1970, sau de tabel în format electronic conţinând coordonatele conturului (X, Y) în sistem de proiecţie naţională Stereo 1970;
    b) numele şi codul ariei naturale protejate de interes comunitar;
    c) prezenţa şi efectivele/suprafeţele acoperite de specii şi habitate de interes comunitar în zona proiectului;
    d) se va preciza dacă proiectul propus nu are legătură directă cu sau nu este necesar pentru managementul conservării ariei naturale protejate de interes comunitar;
    e) se va estima impactul potenţial al proiectului asupra speciilor şi habitatelor din aria naturală protejată de interes comunitar;
    f) alte informaţii prevăzute în legislaţia în vigoare.

    XIV. Pentru proiectele care se realizează pe ape sau au legătură cu apele, memoriul va fi completat cu următoarele informaţii, preluate din Planurile de management bazinale, actualizate:
    1. Localizarea proiectului:
    - bazinul hidrografic;
    – cursul de apă: denumirea şi codul cadastral;
    – corpul de apă (de suprafaţă şi/sau subteran): denumire şi cod.

    2. Indicarea stării ecologice/potenţialului ecologic şi starea chimică a corpului de apă de suprafaţă; pentru corpul de apă subteran se vor indica starea cantitativă şi starea chimică a corpului de apă.
    3. Indicarea obiectivului/obiectivelor de mediu pentru fiecare corp de apă identificat, cu precizarea excepţiilor aplicate şi a termenelor aferente, după caz.

    XV. Criteriile prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. ..... privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului se iau în considerare, dacă este cazul, în momentul compilării informaţiilor în conformitate cu punctele III-XIV.
    Semnătura şi ştampila titularului
    ..................................

    ANEXA 5.F

    la procedură




    Antetul autorităţii competente pentru protecţia mediului
    PROCES-VERBAL
    de verificare a amplasamentului
    Nr. ............ din ...................... (data)
    Întocmit la .................................................., în prezenţa ........................................
    I. Date de identificare şi localizare
    1. Titular proiect: .........................................................................
    2. Adresa: ..................................................................................
    3. Telefon/Fax: ............................................................................
    4. Nr. şi data înregistrării solicitării de emitere a acordului de mediu .......................
    5. Denumire proiect ......................................................................
    6. Amplasamentul propus al proiectului ..............................................

    II. Descrierea amplasamentului şi a vecinătăţilor acestuia
    1. Amplasament: ..........................................................................
    2. Vecinătăţi: ..............................................................................
    3. Alte activităţi desfăşurate în zona amplasamentului: .........................

    III. Receptori sensibili, zone cu regim special de protecţie, arii naturale protejate de interes comunitar, restricţii:
    .............................................................................................

    IV. Identificarea publicului-ţintă (potenţial interesat)
    V. Posibilităţi de asigurare a utilităţilor şi descrierea impactului potenţial asupra mediului, după caz, datorat asigurării utilităţilor
    1. Alimentarea cu apă: ..................................................................
    2. Evacuarea apelor uzate: ............................................................
    3. Sistemul de încălzire: .................................................................
    4. Gestionarea deşeurilor: ...............................................................

    VI. Concluzii
    VII. Persoana de contact/responsabilă pentru protecţia mediului din partea titularului de proiect
    VIII. Semnături Reprezentantul autorităţii competente pentru protecţia mediului
    Numele .........................................................
    Semnătura ....................................................
    Reprezentantul titularului de proiect
    Numele .........................................................
    Semnătura ....................................................


    ANEXA 5.G

    la procedură




    Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu
    (titularul proiectului)
    ..................................................... (titularul proiectului) anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ........................................... (denumirea proiectului), propus a fi amplasat în ..................................... (adresa amplasamentului).
    Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului .................. (adresa) şi la sediul .................... (denumirea titularului şi adresa), în zilele de ....................., între orele ......... .
    Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului .......................................................

    ANEXA 5.H





    Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu
    (autoritatea competentă pentru protecţia mediului)
    .................................... (autoritatea competentă pentru protecţia mediului) anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul .................... (denumirea proiectului), propus a fi amplasat în .................................. (adresa amplasamentului), titular ................................
    Informaţiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului .................. (adresa) şi la sediul .............................................. (denumirea titularului şi adresa) în zilele de ........................, între orele ...........
    Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului ......................................................
    Data afişării anunţului pe site
    .....................

    ANEXA 5.I

    la procedură




    Antetul autorităţii competente pentru protecţia mediului
    Decizia etapei de încadrare^1)
    ^1) Decizia se utilizează pentru toate proiectele indiferent de sursa de finanţare.

    Nr. ............ din .................
    Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de ............................ (denumirea titularului), cu sediul în municipiul ................................ (oraşul, comuna, satul), str. ....................... nr. ......, sectorul/judeţul ...................., înregistrată la ............................... (autoritatea competentă pentru protecţia mediului) cu nr. ...... din ................., în baza Legii nr. ..... privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
    autoritatea competentă pentru protecţia mediului ..................... decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei/şedinţelor Comisiei de analiză tehnică (după caz) din data de ............................, că proiectul ..................... (denumirea proiectului) propus a fi amplasat în .............................. (adresa amplasamentului)
    - se supune evaluării impactului asupra mediului, se supune/nu se supune evaluării adecvate şi se supune/nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă;
    – nu se supune evaluării impactului asupra mediului.

    Justificarea prezentei decizii:
    I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea efectuării/neefectuării evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:
    a) proiectul se încadrează în prevederile Legii nr. ...... privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, anexa nr. ......., pct. .....;
    b) ......................................................................;
    c) ..................................................................... .
    (Se va justifica potrivit criteriilor prevăzute în anexa nr. 3.)


    II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea efectuării/neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:
    a) ..........................................................................;
    b) ..........................................................................;
    c) ......................................................................... .
    (Se va justifica în conformitate cu prevederile ghidului metodologic privind evaluarea adecvată.)


    III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea efectuării/neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în conformitate cu decizia justificată privind necesitatea elaborării studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, după caz, nr. ..... din data de ...... emisă de ........................ (autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor) .......... sunt ..... (Motivele se preiau integral din decizia autorităţi competente de gospodărire a apelor.) următoarele:
    .....................................................
    În cazul în care s-a decis că o evaluare a impactului asupra mediului nu este necesară, se descriu toate caracteristicile proiectului şi/sau condiţiile de realizare a proiectului pentru evitarea sau prevenirea eventualelor efecte negative semnificative asupra mediului:
    a) ..........................................................................;
    b) ..........................................................................;
    c) ......................................................................... .
    d) măsurile şi condiţiile de realizare a proiectului în conformitate cu Avizul de gospodărire a apelor nr. .... din data de ...... emis de ...... (autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor) sunt:
    ...........................................................................................................................
    (Se preiau integral din avizul de gospodărire a apelor emis de către autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor.)
    (Se aplică proiectelor pentru care autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor a luat decizia că au impact nesemnificativ asupra corpurilor de apă.)




    Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.
    Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. .... privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.
    Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.
    Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. .... privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.
    Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.
    Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.
    Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. ........ privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    Conducătorul autorităţii competente pentru protecţia mediului,
    .......................................................
                                            (semnătura şi ştampila)
    Responsabil reglementări,
    ...........................................
    Întocmit
    .........................................
    Responsabil biodiversitate,
    ...........................................
    Întocmit
    .........................................

    ANEXA 5.J

    la procedură




    Anunţ public privind decizia etapei de încadrare
    (titularul proiectului)
    ........................................................... (denumirea titularului), titular al proiectului ..................................., anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către ............................... (autoritatea competentă pentru protecţia mediului), în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului*), pentru proiectul ..........................., propus a fi amplasat în ............................... (adresa amplasamentului).
    *) Se va menţiona dacă se derulează şi procedura privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, pentru proiectul în cauză.

    1. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului ............................. din ............................................ (adresa), în zilele de .........., între orele ........., precum şi la următoarea adresă de internet .............................................................. (pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului).
    Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.

    2. Publicul interesat poate depune propuneri în ceea ce priveşte conţinutul raportului privind impactul asupra mediului la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului ............................................................., în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.

    ANEXA 5.K

    la procedură




    Anunţ public privind decizia etapei de încadrare
    (autoritatea competentă pentru protecţia mediului)
    Autoritatea competentă pentru protecţia mediului .................................... anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare ...................................................., în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului*), pentru proiectul ................, propus a fi amplasat în ............................... (adresa amplasamentului), titular ............................................ .
    *) Se va menţiona dacă se derulează şi procedura privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, pentru proiectul în cauză.

    1. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului ............................. din ......................................... (adresa), în zilele de .........., între orele ........., precum şi la următoarea adresă de internet (pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului) ...................... .
    2. Publicul interesat poate depune propuneri în ceea ce priveşte conţinutul raportului privind impactul asupra mediului la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului ...................... .
    Comentariile/Observaţiile/Propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de ......... (în termen de 10 zile de la data afişării prezentului anunţ).
    Data afişării anunţului pe site ...................................

    ANEXA 5.L

    la procedură




    Anunţ public privind dezbaterea publică
    (titularul proiectului)
    ........................... (titularul proiectului) anunţă publicul interesat asupra depunerii raportului privind impactul asupra mediului*), a studiului de evaluare adecvată, a studiului de evaluare a impactului asupra corpului de apă şi a politicii de prevenire a accidentelor majore sau a raportului de securitate (după caz) pentru proiectul ......................., (denumirea proiectului) propus a fi amplasat în ....................... .
    *) Se va menţiona dacă se derulează şi procedura privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, pentru proiectul în cauză.

    Tipul deciziei posibile luate de .................................................... (autoritatea competentă pentru protecţia mediului) poate fi emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu.
    Rapoartele şi studiile, după caz, pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului ................................. (adresa) şi la sediul ......................... (denumirea titularului şi adresa), în zilele de ..............., între orele .............. .
    Documentul(ele) menţionat(e) este (sunt) disponibil(e) şi la următoarea(ele) adresă(e) de internet ...................................................... .
    Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului, a studiului de evaluare adecvată, a studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi a politicii de prevenire a accidentelor majore sau a raportului de securitate (după caz) va avea loc la ............................... (adresa), în data de ................................, începând cu orele ...................... .
    Publicul interesat poate transmite în scris comentarii/opinii/observaţii privind documentele menţionate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului ............................................... (adresa), până la data de ..................................... (data dezbaterii publice).

    ANEXA 5.M

    la procedură




    Anunţ public privind dezbaterea publică
    (autoritatea competentă pentru protecţia mediului)
    Autoritatea competentă pentru protecţia mediului ....................... anunţă publicul interesat asupra depunerii raportului privind impactul asupra mediului*), a studiului de evaluare adecvată, a studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi a politicii de prevenire a accidentelor majore sau a raportului de securitate (după caz) pentru proiectul ......................, propus a fi amplasat în ..............., titular ...................... .
    *) Se va menţiona dacă se derulează şi procedura privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, pentru proiectul în cauză.

    Tipul deciziei posibile luate de .............................. (autoritatea competentă pentru protecţia mediului) poate fi emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu.
    Rapoartele şi studiile poate (pot) fi consultat(e) la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului ............................................ (adresa) şi la sediul ................................. (denumirea titularului şi adresa), în zilele de ..............., între orele ........... .
    Documentul(ele) menţionat(e) este (sunt) disponibil(e) şi la următoarea(ele) adresă(e) de internet ............... .
    Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului, a studiului de evaluare adecvată, a studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi a politicii de prevenire a accidentelor majore sau a raportului de securitate (după caz) va avea loc la ......................... (adresa), în data de .........................., începând cu orele ............... .
    Publicul interesat poate transmite în scris comentarii/opinii/observaţii privind documentele menţionate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului ......................... (adresa), până la data de ............... (data dezbaterii publice).
    Data afişării anunţului pe site ........................................

    ANEXA 5.N

    la procedură




    Formularul privind comentariile/propunerile/observaţiile publicului interesat la raportul privind impactul asupra mediului,
    studiul de evaluare adecvată, studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi politica de prevenire a accidentelor majore
    sau raportul de securitate, după caz
    La înaintarea opiniilor/comentariilor/observaţiilor privind rapoartele/studiile menţionate membrii publicului interesat sunt obligaţi să îşi declare numele, prenumele, adresa, adresa poştei electronice, după caz. Autoritatea competentă pentru protecţia mediului consemnează opiniile/comentariile/observaţiile publicului interesat într-un formular conform modelului prezentat mai jos.

┌────┬─────────┬──────────┬────────┬─────────────┐
│Nr. │Numele şi│Domiciliul│Data │Conţinutul pe│
│crt.│prenumele│Adresa de │primirii│scurt al │
│ │ │e-mail │ │observaţiilor│
├────┼─────────┼──────────┼────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼──────────┼────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼──────────┼────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼──────────┼────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴─────────┴──────────┴────────┴─────────────┘


    ANEXA 5.O

    la procedură




    Formularul pentru prezentarea soluţiilor de rezolvare a problemelor semnalate de publicul interesat
    Titularul proiectului prezintă soluţii de rezolvare a problemelor semnalate de public, folosind formularul prezentat mai jos.

┌────┬──────────┬────────────┬────────────┬───────────┐
│ │ │Nr. de │ │ │
│ │Numele şi │identificare│Opiniile/ │Soluţia de │
│Nr. │prenumele │în │comentariile│rezolvare │
│crt.│membrilor │formularul │/ │propusă de │
│ │publicului│prevăzut în │observaţiile│titularul │
│ │interesat │anexa nr. │formulate │proiectului│
│ │ │5.N │ │ │
├────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴──────────┴────────────┴────────────┴───────────┘


    ANEXA 5.P

    la procedură




    Anunţ public privind decizia de emitere a acordului de mediu/respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu
    (titularul proiectului)
    ............................................ (titularul) anunţă publicul interesat asupra deciziei de emitere a acordului de mediu/respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul .............................. amplasat în ..................................... .
    Proiectul acordului de mediu/decizia de respingere şi informaţiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului ................................................. (adresa), în zilele de .................., între orele ..................., precum şi la următoarea adresă de internet (a autorităţii competente pentru protecţia mediului) ......................................................... .
    Observaţiile/contestaţiile publicului se primesc la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului ......................... (adresa), în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.

    ANEXA 5.Q

    la procedură




    Anunţ public privind decizia de emitere a acordului de mediu/respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu
    (autoritatea competentă pentru protecţia mediului)
    Autoritatea competentă pentru protecţia mediului ...................................... anunţă publicul interesat asupra deciziei de emitere a acordului de mediu/respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ............................. amplasat în .........................., titular ............................. .
    Proiectul acordului de mediu/decizia de respingere şi informaţiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului .................................................... (adresa), în zilele de ..............., între orele ..................., precum şi la următoarea adresă de internet ........................................................... .
    Observaţiile/contestaţiile publicului se primesc la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului ........................................ (adresa), în termen de 10 zile de la data afişării prezentului anunţ, până la data de .................. .
    Data afişării anunţului pe site
    ............................

    ANEXA 5.R

    la procedură




    Conţinutul-cadru al acordului de mediu
    Antetul autorităţii competente pentru protecţia mediului
    ACORD DE MEDIU
    Nr. .......din .............
    Ca urmare a cererii adresate de .........................., cu sediul în municipiul (oraşul, comuna, satul) .........., str. ......................... nr. ...., sectorul/judeţul ....................., înregistrată la ....................................... (autoritatea competentă pentru protecţia mediului) cu nr. ......... din .............., în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. ................ privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, se emite:
    ACORD DE MEDIU
    pentru proiectul .................................................................. (numele proiectului) din str. ................................... nr. ......, localitatea (oraşul, comuna, satul) ..................., sectorul/judeţul ................. (adresa amplasamentului) în scopul stabilirii condiţiilor şi a măsurilor pentru protecţia mediului care trebuie respectate pentru realizarea proiectului care prevede:
    I. 1. Proiectul se încadrează în prevederile Legii nr. ........... privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, anexa nr. ......., pct. ......
    2. Descrierea proiectului şi a tuturor caracteristicilor lucrărilor prevăzute de proiect, inclusiv instalaţiile, echipamentele şi resursele naturale utilizate.

    II. Motivele şi considerentele care au stat la baza emiterii acordului de mediu, de exemplu:
    • proiectul se regăseşte în planul/programul/strategia ........ adoptat(ă) de către o autoritate publică şi a fost supus unei proceduri de evaluare de mediu conform Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, cu modificările ulterioare, care transpune Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului;
    • motivele/criteriile pe baza cărora s-a ales alternativa, inclusiv tehnologică şi de amplasament;
    • încadrarea în BAT, BREF/conformarea la concluziile BAT, prevederile BREF aplicabile, după caz;
    • respectarea cerinţelor comunitare transpuse în legislaţia naţională;
    • cum răspunde/respectă zonele de protecţie sanitară, obiectivele de protecţie a mediului din zonă pe aer, apă, sol etc.;
    • compatibilitatea cu obiectivele de protecţie a siturilor Natura 2000, după caz;
    • luarea în considerare a impactului direct, indirect şi cumulat cu al celorlalte activităţi existente în zonă etc./cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente şi/sau aprobate.

    III. Concluziile Raportului privind impactul asupra mediului (inclusiv ale studiului de evaluare adecvată, studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi a politicii de prevenire a accidentelor majore sau raportului de securitate, după caz) şi măsurile pentru prevenirea, reducerea şi, unde este posibil, compensarea efectelor negative semnificative asupra mediului:
    • măsuri în timpul realizării proiectului (se vor preciza pentru: apă, aer, sol, subsol, biodiversitate/arii naturale, zgomot, vibraţii, radiaţii, deşeuri, risc pentru sănătate, peisaj, patrimoniu cultural şi istoric, resurse naturale etc.) şi efectul implementării acestora;
    • măsuri în timpul exploatării şi efectul implementării acestora;
    • măsuri pentru închidere/demolare/dezafectare şi reabilitarea terenului în vederea utilizării ulterioare, precum şi efectul implementării acestora.
    Măsuri de reducere a impactului proiectului asupra climei şi/sau, după caz, măsurile adaptate privind vulnerabilitatea proiectului la schimbările climatice.
    De asemenea, pentru proiectele pentru care studiul de evaluare adecvată a evidenţiat un impact semnificativ asupra integrităţii ariilor naturale protejate de interes comunitar se precizează măsuri corespunzătoare cel puţin uneia dintre următoarele situaţii (în funcţie de stadiul în care s-a finalizat evaluarea adecvată):
    • măsurile de reducere sau eliminare a impactului asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, condiţiile şi modul/calendarul de implementare a acestora;
    • soluţia alternativă care rezultă din evaluarea adecvată pentru care se emite acordul de mediu şi măsurile de reducere sau eliminare a impactului, aferente acesteia;
    • măsurile compensatorii aprobate/acceptate de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, condiţiile şi modul/calendarul de implementare a acestora;
    • considerentele privind sănătatea sau siguranţa publică ori consecinţele benefice de importanţă majoră pentru mediu, care justifică necesitatea realizării proiectului propus, pentru ariile naturale protejate de interes comunitar ce adăpostesc un tip de habitat natural prioritar şi/sau o specie sălbatică prioritară de interes comunitar;
    • alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obţinut punctul de vedere al Comisiei Europene, care justifică necesitatea realizării proiectului.

    De asemenea se vor prelua măsurile prevăzute în avizul de gospodărire a apelor emis cu nr. …… din data de …. de către …… (autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor)…….astfel:
    a) măsuri în timpul realizării proiectului;
    b) măsuri în timpul exploatării; şi
    c) măsuri pentru închidere/demolare/dezafectare.


    IV. Condiţii care trebuie respectate, inclusiv cele prevăzute în avizul de gospodărire apelor cu nr. …… din data de …......… emis de….......... (autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor) (particularizate pe specificul proiectului)
    1. În timpul realizării proiectului:
    a) condiţii de ordin tehnic cerute prin prevederile actelor normative specifice (naţionale sau comunitare), după caz;
    b) condiţii de ordin tehnic care reies din raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată şi politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate, după caz;
    c) condiţiile necesare a fi îndeplinite în timpul organizării de şantier (de exemplu, interzicerea amplasării organizării de şantier în interiorul ariilor naturale protejate şi altele);
    d) condiţii prevăzute în avizul de gospodărire a apelor.

    2. În timpul exploatării:
    a) condiţiile necesare a fi îndeplinite în funcţie de prevederile actelor normative specifice;
    b) condiţii care reies din raportul privind impactul asupra mediului, respectiv din cerinţele legislaţiei comunitare specifice, după caz;
    c) pentru instalaţiile care intră sub incidenţa legislaţiei privind emisiile industriale:
    • nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile aplicabile, pentru poluanţii care pot fi emişi în cantităţi semnificative, sau, după caz, parametrii ori măsuri tehnice echivalente;
    • prevederi pentru limitarea efectelor poluării la lungă distanţă sau transfrontaliere, după caz;

    d) respectarea normelor impuse prin legislaţia specifică din domeniul calităţii aerului, managementul apei, gestionării deşeurilor, zgomot, protecţia naturii;
    e) condiţii prevăzute în avizul de gospodărire a apelor.

    3. În timpul închiderii, demolării, dezafectării, refacerii mediului şi postînchidere:
    a) condiţiile necesare a fi îndeplinite la închidere/demolare/dezafectare;
    b) condiţii pentru refacerea stării iniţiale/reabilitare în vederea utilizării ulterioare a terenului;
    c) condiţii prevăzute în avizul de gospodărire a apelor.


    V. Informaţii cu privire la procesul de consultare a autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului (participante în comisiile de analiza tehnică)
    VI. Informaţii cu privire la procesul de participare a publicului în procedura derulată:
    • când şi cum a fost informat publicul, pe etape ale procedurii derulate;
    • când şi cum a participat publicul interesat la procesul decizional privind proiectul;
    • cum au fost luate în considerare propunerile/observaţiile justificate ale publicului interesat;
    • dacă s-au solicitat completări/revizuiri ale raportului privind impactul asupra mediului/studiului de evaluare adecvată/studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă şi dacă acestea au fost puse la dispoziţia publicului interesat.

    VII. Concluziile consultărilor transfrontaliere, după caz
    VIII. Planul de monitorizare a mediului, cu indicarea componentelor de mediu care urmează a fi monitorizate, a periodicităţii, a parametrilor şi a amplasamentului ales pentru monitorizarea fiecărui factor:
    a) în timpul realizării proiectului;
    b) în timpul exploatării proiectului;
    c) în timpul închiderii/dezafectării, refacerii mediului şi postînchidere;
    d) monitorizarea prevăzută în avizul de gospodărire a apelor.


    Prezentul acord de mediu este valabil pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii acordului, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acestuia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.
    Nerespectarea prevederilor prezentului acord atrage suspendarea şi anularea acestuia, după caz.
    Prezentul acord poate fi contestat în conformitate cu prevederile Legii nr. ........ privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    Conducătorul autorităţii competente pentru protecţia mediului,
    ....................................................
                                            (semnătura şi ştampila)
    Responsabil reglementări,
    ...........................................
    Întocmit,
    .........................................
    Responsabil biodiversitate,
    ...........................................
    Întocmit,
    .........................................

    ANEXA 5.S

    la procedură




    Notificarea modificărilor proiectului conform art. 20
    Antetul titularului
    Către ........................................... (autoritatea competentă pentru protecţia mediului)
    .............................. (titularul), cu sediul în municipiul (oraşul, comuna, satul) ..............., str. .......... nr. ...., sectorul/judeţul ................., titular al proiectului ........................... pentru care a fost emis(ă) decizia etapei de încadrare/acordul de mediu/ nr. ........... din ................... (data) notifică asupra modificărilor care au survenit în datele proiectului care au stat la baza emiterii deciziei Agenţiei pentru Protecţia Mediului ................ (autoritatea pentru protecţia mediului emitentă), înaintea/după emiterea aprobării de dezvoltare.
    Modificările aduse proiectului sunt următoarele:
    a) .........................................................................................................................................
    b) .........................................................................................................................................
    c) .........................................................................................................................................

    Semnătura reprezentantului titularului şi ştampila
    .......................................

    ANEXA 5.T

    la procedură




    Anunţ public privind emiterea actului de reglementare revizuit
    (titularul proiectului)
    ........................ (titularul) anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare revizuite sau a deciziei de emitere a acordului de mediu revizuit pentru proiectul ............. amplasat în ............. .
    Decizia autorităţii de mediu, precum şi informaţiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului .............. (adresa) şi la sediul ........................ (denumirea titularului, adresa), în zilele de ......., între orele ........., precum şi la următoarea(ele) adresă(e) de internet ................ (pagina de internet a autorităţii pentru protecţia mediului emitentă).
    Observaţiile/contestaţiile publicului se primesc la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului .................................................. (adresa), în termen de 10 zile de la publicarea pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.

    ANEXA 5.U

    la procedură




    Anunţ public privind emiterea actului de reglementare revizuit
    (autoritatea competentă pentru protecţia mediului)
    Autoritatea competentă pentru protecţia mediului ............... anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare revizuite sau a deciziei de emitere a acordului de mediu revizuit pentru proiectul .............. amplasat în ........................., titular ............................ .
    Decizia autorităţii de mediu, precum şi informaţiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului ................ (adresa) şi la sediul .................. (denumirea titularului, adresa), în zilele de ........, între orele ........., precum şi la următoarea(ele) adresă(e) de internet .................. .
    Observaţiile/contestaţiile publicului se primesc la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului ................. (adresa), până la data de ................. (în termen de 10 zile de la afişare).
    Data afişării anunţului pe site ..............................

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016