Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată prin ORDINUL nr. 174 din 20 iulie 2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 789 din 17 august 2021.────────── ART. 1 În sensul prezentei proceduri, termenii folosiţi se definesc după cum urmează: a) menţiunea „produs montan“ - o menţiune de calitate instituită pentru a-i ajuta pe producători să comunice, pe piaţa europeană, caracteristicile sau proprietăţile care oferă valoare adăugată propriilor produse agricole, conform prevederilor art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calităţii produselor agricole şi alimentare. Menţiunea este cu aplicare facultativă; b) zona montană - zona delimitată conform Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 97/1.332/2019 privind aprobarea criteriilor de încadrare şi a listei localităţilor din zona montană; c) produs montan - produs destinat consumului uman, în cazul căruia: - materiile prime provin din zone montane; – furajele pentru animalele de fermă provin în principal din zone montane; – în cazul produselor prelucrate, prelucrarea are loc, de asemenea, în zone montane. Prin derogare de la art. 31 alin. (1) lit. (b) din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012 şi de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Regulamentul delegat (UE) 665/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte condiţiile de utilizare a menţiunii de calitate facultative „produs montan“, următoarele operaţiuni de prelucrare pot avea loc în afara zonelor montane, cu condiţia ca distanţa în linie aeriană faţă de limita administrativă a zonei montane să nu depăşească 30 km: (a) operaţiunile de prelucrare pentru producţia de lapte şi produse lactate în instalaţiile de prelucrare aflate în funcţiune la 3 ianuarie 2013; (b) sacrificarea animalelor, tranşarea şi dezosarea carcaselor; d) solicitant - persoană fizică ce deţine atestat de producător eliberat în conformitate cu prevederile Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, sau societăţi comerciale înmatriculate conform prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ce desfăşoară activitate în sectorul agroalimentar, sau persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale înregistrate în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, sau cooperative agricole înregistrate în conformitate cu Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau grupuri de producători recunoscute în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 338/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sau societăţi cooperative înfiinţate în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare, sau obştile şi composesoratele înfiinţate în baza dispoziţiilor Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, sau asociaţii, fundaţii, federaţii ce desfăşoară activităţi agricole, constituite în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sau unităţi şi instituţii de drept public înfiinţate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară activităţi de microproducţie agroalimentară în zona montană; e) beneficiar - persoana fizică şi/sau juridică precizată la lit. d) care în urma deciziei menţionate la art. 8 a obţinut dreptul de utilizare a menţiunii „produs montan“; f) cerere - documentul depus de solicitant în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 1; g) caietul de sarcini - documentul depus de solicitant în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 2; h) documente justificative - documente anexate cererii care dovedesc îndeplinirea condiţiilor necesare pentru obţinerea dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“; i) documentaţie - ansamblul documentelor compus din cerere conform anexei nr. 1, caietul de sarcini conform anexei nr. 2, împreună cu documentele justificative anexate cererii; j) Registrul special de autocontrol - documentul obligatoriu completat de beneficiar pentru toate unităţile de producţie, pentru fiecare produs care poartă menţiunea „produs montan“, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 3; k) Registrul de evidenţă a produselor montane - document obligatoriu completat de oficiile de dezvoltare montană, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 4; l) Registrul de control al produselor montane - document obligatoriu completat de centrele regionale de dezvoltare montană, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 9; m) Registrul naţional al produselor montane - denumit în continuare RNPM - document în format digital administrat de Agenţia Naţională a Zonei Montane (ANZM) care cuprinde toţi beneficiarii care au obţinut dreptul de utilizare a menţiunii „produs montan“; n) decizie de acordare a dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“ - document care certifică faptul că deţinătorul îndeplineşte condiţiile legale şi beneficiază de drepturi depline cu privire la utilizarea menţiunii de calitate facultative „produs montan“, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 6; o) centre regionale de dezvoltare montană, denumite în continuare CRDM, şi oficii de dezvoltare montană, denumite în continuare ODM - structuri teritoriale din cadrul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane. ART. 2 (1) Pentru a beneficia de dreptul de utilizare a menţiunii „produs montan“, produsul agroalimentar trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012, pe cele prevăzute de Regulamentul delegat (UE) nr. 665/2014 şi pe cele prevăzute în prezenta procedură. (2) Produsele care primesc dreptul de utilizare a menţiunii „produs montan“ nu pot fi denumite sub un nume care intră sub incidenţa reglementărilor privind protecţia indicaţiilor geografice, a denumirilor de origine şi alte denumiri protejate de legislaţia specifică în vigoare. ART. 3 (1) În vederea dobândirii dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“, solicitantul poate transmite documentaţia prin una dintre următoarele modalităţi: a) depunere în format fizic la sediul oficiului de dezvoltare montană la care este arondată unitatea administrativ-teritorială (UAT) unde îşi are sediul unitatea/locul de producţie; b) transmitere prin servicii de curierat sau poştal, cu confirmare de primire, a documentaţiei în format fizic la sediul oficiului de dezvoltare montană la care este arondat UAT-ul unde îşi are sediul unitatea/locul de producţie; c) transmitere a documentaţiei în format electronic, cu confirmare de primire, pe adresa de e-mail a oficiului de dezvoltare montană la care este arondat UAT-ul unde îşi are sediul unitatea/locul de producţie, împreună cu o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului privind conformitatea documentaţiei cu originalul. Personalul din cadrul oficiilor de dezvoltare montană va confirma primirea documentaţiei; d) transmiterea documentaţiei prin accesarea platformei PRODUS MONTAN de pe site-ul www.azm.gov.ro sau accesarea în mod direct a linkului https://produsmontan.ro/home/judete-cu-zone-montane/. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) se iau în considerare doar documentele scanate/în copie care sunt lizibile. (3) Lista cu oficiile de dezvoltare montană şi UAT-urile arondate acestora se regăseşte pe site-ul www.azm.gov.ro. ART. 4 Oficiile de dezvoltare montană înregistrează cererile în Registrul de evidenţă a produselor montane, conform modelului din anexa nr. 4. ART. 5 (1) Personalul din cadrul oficiilor de dezvoltare montană verifică dacă unitatea de producţie/locul de producţie se află în zona montană, conform prevederilor art. 1 lit. b). (2) În cazul în care unitatea de producţie/locul de producţie nu se încadrează în zona montană, personalul din cadrul oficiului de dezvoltare montană respinge cererea, consemnează acest aspect în Registrul de evidenţă a produselor montane şi informează solicitantul. (3) În cazul în care unitatea de producţie/locul de producţie se încadrează în zona montană, personalul din cadrul oficiului de dezvoltare montană verifică caietul de sarcini şi documentele justificative anexate cererii. (4) În situaţia în care în urma verificării documentaţiei depuse se identifică neconformităţi referitoare la respectarea prevederilor prezentei proceduri şi/sau Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 şi/sau ale Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014, personalul din cadrul oficiului de dezvoltare montană, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la primirea acesteia, solicită clarificări cu privire la neconformităţile constatate, prin notificare scrisă. (5) În cazul în care solicitantul nu răspunde solicitării de clarificări în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii notificării, personalul din cadrul oficiului de dezvoltare montană respinge cererea ca fiind neconformă şi notifică solicitantul. ART. 6 (1) În situaţia în care se constată că documentaţia depusă corespunde prevederilor prezentei proceduri, Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 şi Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014, personalul din cadrul oficiului de dezvoltare montană verifică la faţa locului informaţiile înscrise în caietul de sarcini şi conformitatea cu originalul a documentelor justificative anexate. (2) Rezultatul verificărilor se înscrie în procesul-verbal de constatare, conform anexei nr. 5, redactat în 3 exemplare originale, verificându-se dacă sunt îndeplinite condiţiile şi criteriile menţionate în prezenta procedură şi/sau în Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012 şi/sau în Regulamentul delegat (UE) nr. 665/2014, stabilindu-se motivele acordării/neacordării dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“. (3) Procesul-verbal de constatare se semnează de către personalul din cadrul oficiului de dezvoltare montană şi de către solicitant sau de împuternicitul legal al acestuia. Un exemplar al procesului-verbal de constatare completat se înmânează solicitantului, unul rămâne la oficiul de dezvoltare montană, iar unul se transmite la Compartimentul de promovare a produselor montane din cadrul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane. (4) Rezultatul verificării se consemnează şi în Registrul de evidenţă a produselor montane. (5) Solicitantul poate depune contestaţie împotriva aspectelor înscrise în procesul-verbal de constatare, prevăzută la alin. (3), în termen de 30 de zile de la data primirii, în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 7 În cazul în care în urma verificărilor la faţa locului se constată că documentaţia corespunde prevederilor prezentei proceduri, Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 şi Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014, personalul din cadrul oficiului de dezvoltare montană transmite Compartimentului de promovare a produselor montane, în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care s-a întocmit anexa nr. 5, un exemplar al procesului-verbal de constatare, însoţit de o copie a documentaţiei depuse sau trimise electronic la oficiul de dezvoltare montană. ART. 8 (1) Agenţia Naţională a Zonei Montane emite decizia de acordare a dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“, conform anexei nr. 6, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea documentaţiei menţionate la art. 7 şi înregistrează produsul/produsele în RNPM, în vederea publicării acestuia pe site-ul oficial al Agenţiei Naţionale a Zonei Montane şi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. (2) Decizia de acordare a dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“ se transmite către solicitant în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data emiterii acesteia. ART. 9 (1) În urma emiterii deciziei menţionate la art. 8, beneficiarul deschide şi completează Registrul special de autocontrol, în conformitate cu modelul din anexa nr. 3 la prezenta procedură. (2) Registrul special de autocontrol se actualizează de către beneficiar ori de câte ori este necesar, pentru a demonstra respectarea prevederilor legislaţiei europene/naţionale referitoare la utilizarea menţiunii „produs montan“. ART. 10 (1) Produsele care sunt înregistrate cu menţiunea „produs montan“ se marchează cu logoul naţional „produs montan“, ale cărui reprezentare grafică şi descriere sunt prezentate în anexa nr. 12. (2) Logoul naţional este proprietatea exclusivă a Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, aceasta având drepturile stabilite de lege. (3) Agenţia Naţională a Zonei Montane asigură gestiunea logoului naţional „produs montan“. (4) Etichetarea produselor agroalimentare care beneficiază de menţiunea „produs montan“ se face în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare. (5) Pe eticheta produselor agroalimentare înregistrate în RNPM se inscripţionează, la loc vizibil, logoul „produs montan“ şi numărul care reprezintă poziţia din RNPM a fiecărui produs. (6) Beneficiarii care deţin dreptul de utilizare a menţiunii „produs montan“, comercianţii care comercializează produse montane sau entităţile care desfăşoară activităţi de promovare a produselor montane pot utiliza logoul generic „produs montan“, neinscripţionat cu poziţia din RNPM, doar pe materialele promoţionale. (7) Logoul naţional „produs montan“ se poate utiliza şi în alte condiţii decât cele prezentate la alin. (4) , (5) şi (6) doar cu acordul scris al Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, în condiţiile legii. (8) Folosirea logoului naţional fără respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta procedură se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare. (9) Falsificarea atestatului şi a logoului se constată şi se sancţionează conform legii. (10) În cazul pierderii, furtului sau deteriorării deciziei de acordare a dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“, deţinătorul are obligaţia de a solicita ANZM eliberarea unui duplicat. (11) Este interzisă înstrăinarea deciziei de „produs montan“ şi a logoului. (12) La locul de comercializare a produselor este obligatorie deţinerea unei fotocopii a deciziei de acordare a menţiunii „produs montan“. (13) Agenţia Naţională a Zonei Montane pune la dispoziţia producătorului care a obţinut dreptul de utilizare a menţiunii de calitate „produs montan“ codul QR pentru fiecare produs. Aplicarea lui va fi opţională pentru fiecare producător. ART. 11 (1) Agenţia Naţională a Zonei Montane, prin centrele regionale de dezvoltare montană, desfăşoară activităţi de verificare şi control conform tematicii de verificare şi control aprobate de directorul general, periodic sau la primirea unei sesizări/reclamaţii. (2) În cadrul acestor activităţi se verifică respectarea de către beneficiari a condiţiilor de acordare a dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“. (3) Verificarea beneficiarilor care au obţinut dreptul de utilizare a menţiunii „produs montan“ se realizează numai după notificarea prealabilă a acestora. (4) Notificarea beneficiarilor se face cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de data controlului, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 7, solicitându-se pregătirea documentelor necesare cu privire la activitatea desfăşurată în perioada ce urmează a fi verificată. (5) Beneficiarii care au obţinut dreptul de utilizare a menţiunii „produs montan“ au obligaţia de a permite reprezentanţilor Agenţiei Naţionale a Zonei Montane din cadrul centrelor regionale de dezvoltare montană accesul în unitate şi în secţia de producţie şi să pună la dispoziţia acestora informaţiile şi documentele solicitate, conform competenţelor legale. (6) În urma verificărilor efectuate, constatările şi măsurile stabilite se consemnează de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Zonei Montane din cadrul centrelor regionale de dezvoltare montană în nota de control, conform anexei nr. 8 la prezenta procedură. (7) Nota de control se întocmeşte în 4 exemplare originale şi se semnează de către personalul din cadrul centrelor regionale de dezvoltare montană şi de către beneficiarul dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“ sau de împuternicitul legal al acestuia. Refuzul beneficiarului de a semna se consemnează în nota de control. (8) Un exemplar al notei de control se înmânează beneficiarului, unul se transmite la oficiul de dezvoltare montană, unul la Compartimentul de promovare a produselor montane din cadrul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane şi unul se păstrează la centrul regional de dezvoltare montană. (9) Evidenţa activităţii de control se realizează de către personalul de la centrele regionale de dezvoltare montană, prin completarea registrului de control al produselor montane, conform anexei nr. 9. (10) În situaţia în care în urma controlului se constată nerespectarea condiţiilor şi/sau criteriilor care au stat la baza acordării dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“, neconformităţile se consemnează în nota de control. Agenţia Naţională a Zonei Montane va emite decizia de retragere a dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“, conform anexei nr. 10, şi va radia produsul/produsele din RNPM. (11) Pentru deficienţele identificate care pot fi remediate se stabilesc măsuri şi termene de realizare, care se consemnează în nota de control. (12) În cazul neîndeplinirii în termen a măsurilor stabilite în nota de control se emite decizia de retragere a dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“, conform anexei nr. 10, şi se radiază produsul/produsele din RNPM. (13) Beneficiarii cărora le-a fost emisă decizia de retragere a dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“ au dreptul să depună o nouă documentaţie pentru produsul/produsele pentru care a fost retrasă decizia, după o perioadă mai mare de 12 luni de la data retragerii acesteia. ART. 12 (1) În situaţia în care beneficiarul solicită renunţarea, din proprie iniţiativă, la dreptul de utilizare a menţiunii „produs montan“, acesta va depune o cerere adresată conducerii Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, conform anexei nr. 11. (2) În baza cererii menţionate la alin. (1), Agenţia Naţională a Zonei Montane emite decizia de retragere a dreptului de utilizare a menţiunii, conform anexei nr. 10, şi anulează poziţia/poziţiile din RNPM. (3) Beneficiarii care renunţă din proprie iniţiativă la dreptul de utilizare a menţiunii „produs montan“ au dreptul să depună o nouă documentaţie pentru produsul pentru care a fost retrasă decizia, după o perioadă mai mare de 12 luni de la data retragerii acesteia. ART. 13 (1) În situaţia în care operatorul economic îşi schimbă denumirea formei juridice sub care a fost înregistrat în RNPM, acesta trebuie să notifice ANZM în termen de 15 zile lucrătoare de la data apariţiei modificării. (2) Operatorul economic înregistrat în RNPM va certifica printr-o declaraţie pe propria răspundere menţinerea condiţiilor care au stat la baza eliberării deciziei de utilizare a menţiunii de calitate facultative „produs montan“. (3) Agenţia Naţională a Zonei Montane, prin compartimentul de specialitate, va emite o nouă decizie în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării notificării, cu păstrarea numerelor din RNPM ale produselor. ART. 14 (1) În situaţia decesului titularului înregistrat în RNPM, succesorii în drepturi au obligaţia să notifice ANZM în termen de 15 zile lucrătoare de la data apariţiei modificării. (2) Succesorii în drepturi vor certifica printr-o declaraţie pe propria răspundere menţinerea condiţiilor care au stat la baza eliberării deciziei de utilizare a menţiunii de calitate facultative „produs montan“. (3) Agenţia Naţională a Zonei Montane, prin compartimentul de specialitate, va emite o nouă decizie în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării notificării, cu păstrarea numerelor din RNPM ale produselor. ART. 15 (1) În situaţia în care titularul înregistrat în RNPM intenţionează să modifice denumirea produselor înregistrate în RNPM, cu păstrarea reţetei, acesta are obligaţia să notifice ANZM. (2) Ca urmare a notificării solicitantului, ANZM, prin reprezentanţii ODM-ului competent, va efectua o vizită în teren pentru confirmarea celor notificate. (3) Agenţia Naţională a Zonei Montane, prin compartimentul de specialitate, va emite o nouă decizie în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării notificării, cu păstrarea numerelor din RNPM ale produselor. ART. 16 (1) În cazul în care în conţinutul deciziei de acordare a dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“ se constată erori materiale, după ce a fost comunicată beneficiarului, acesta are obligaţia de a notifica ANZM cu privire la erorile constatate. (2) Agenţia Naţională a Zonei Montane, prin compartimentul de specialitate, va emite o nouă decizie în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării notificării. ART. 17 În ceea ce priveşte produsele prelucrate pe teritoriul naţional se aplică derogarea prevăzută la art. 6 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 665/2014. ART. 18 Anexele nr. 1-12 fac parte integrantă din prezenta procedură. ANEXA 1 la procedură Solicitant ............... Nr. ...... din ........... CERERE Către Agenţia Naţională a Zonei Montane Oficiul de Dezvoltare Montană ......................................................................... Subsemnatul/Subsemnata: a) persoana juridică/PFA/II/IF/cooperativa ..................., cu sediul în localitatea ........................., judeţul ................................, înscrisă la registrul comerţului cu nr. ......., CUI ..................., cod CAEN ........................./reprezentată de ......................., CNP ....................; b) persoana fizică ......................., domiciliată în localitatea ......................., judeţul ......................., str. ...................... nr. ......, deţinătoare a BI/CI seria ..... nr. ..........., eliberat/eliberată la data ............. de ..................., CNP .....................; c) Obştea/Composesoratul/Asociaţia/Fundaţia/Federaţia .............................., cu sediul în localitatea .........................., judeţul ...................., înscrisă/înscris în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor cu nr. ............, data ................................; d) Unitate/Instituţie de drept public (institut de cercetare-dezvoltare etc.) .........................................., înscrisă în ...........cu nr. ....... din ...................., cu sediul în ............................., judeţul .................., solicit acordarea dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“ şi înregistrarea în Registrul naţional al produselor montane pentru următoarele produse: .............................................................................. .............................................................................. .............................................................................. În susţinerea cererii mele depun următoarele documente: - .......................................................................... – .............................................................................. Cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, declar că datele înscrise în formularul de cerere şi în documentele anexate sunt reale, corecte, complete şi perfect valabile. Data .......................... Solicitant, Numele şi prenumele (în clar) ............................................... Semnătura: ........................ NOTĂ: Se înscriu toate documentele depuse, indicându-se distinct tipul documentului, numărul şi data acestuia. Documentele depuse în copie se certifică de către reprezentantul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane din cadrul oficiului de dezvoltare montană responsabil cu primirea şi verificarea cererii şi a documentelor însoţitoare sau de către solicitant în baza unei declaraţii pe propria răspundere. ANEXA 2 la procedură Cod SIRUTA: (al UAT-ului în care se află unitatea/unităţile de producţie, se va completa de reprezentatul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane) CAIET DE SARCINI pentru solicitarea dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“ Solicitantul ..........................., adresa/sediul: str. ............... nr. ....., localitatea ……...................., judeţul ................., telefon ..............., fax .................., e-mail ......................., Unitatea de producţie/Locul de producţie: str. ........................... nr. .........., localitatea ................., judeţul ..................... Nr. atestat de producător/Nr. înregistrare în registrul comerţului/Nr. înregistrare în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ................... Nr. Registrul unic de identificare (APIA) ................................................................................................................................ Cod de exploataţie ANSVSA ....................................................................................................................................................... Reprezentat de .........................................................................., CNP/CUI ...................................., în calitate de ..................... AUTOEVALUARE: A. Tipul produselor care fac obiectul solicitării (a se bifa categoriile corespunzătoare): [ ] Produse de origine animală () Produse neprocesate (a se completa secţiunea I) () Produse procesate (a se completa secţiunea a II-a) [ ] Produse apicole (a se completa secţiunea a III-a) [ ] Produse de origine vegetală () Produse neprocesate (a se completa secţiunea a IV-a) () Produse procesate (a se completa secţiunea a V-a) (Atenţie!!! Informaţiile prezentate trebuie demonstrate cu documente justificative, anexate la cerere.) Secţiunea I - Produse de origine animală neprocesate (Caseta de mai jos se va replica de câte ori este necesar, pentru fiecare produs în parte.) Denumire şi descriere produs (de exemplu, lapte, ouă, carne): ..................................................................................... ..................................................................................... ..................................................................................... 1. Produsul este obţinut de la animale/păsări crescute cel puţin ultimele 2/3 ale vieţii lor în zona montană, denumită în continuare ZM? [ ] Da [ ] Nu 2. Produsul provine de la animale transhumante, crescute cel puţin 1/4 din viaţă în transhumanţă şi care au păscut pe păşuni din ZM? [ ] Da [ ] Nu [ ] Nu este cazul. 3. Operaţiunile de sacrificare a animalelor, tranşare şi dezosare a carcaselor, în conformitate cu derogarea menţionată la art. 6 alin. (1) lit. b) din Regulamentul delegat (UE) nr. 665/2014, cu condiţia ca distanţa faţă de ZM să nu depăşească 30 km, au loc în afara ZM? [ ] Da*) *) Se vor preciza localitatea .................., judeţul ............... . [ ] Nu [ ] Nu este cazul. 4. Hrana animalelor^1) de la care provine produsul reprezintă: ^1) Documente justificative: extras din registrul agricol, extras APIA, registru de fermă, borderou de achiziţie, avize de însoţire, carnet de comercializare, facturi fiscale, contracte, după caz. [ ] peste 60% substanţă uscată din raţia furajeră anuală provenită din ZM în cazul rumegătoarelor (cu excepţia animalelor transhumante, care trebuie să respecte condiţia de la pct. 2); [ ] peste 50% substanţă uscată din raţia furajeră anuală provenită din ZM în cazul celorlalte animale (de exemplu, păsări); [ ] peste 25% substanţă uscată din raţia furajeră anuală provenită din ZM în cazul porcinelor. 5. Cantitatea anuală de producţie estimată/nr. de animale de la care provine: Secţiunea a II-a - Produse de origine animală procesate (Caseta de mai jos se va replica de câte ori este necesar, pentru fiecare produs în parte.) Denumire şi descriere produs (de exemplu, brânză, caşcaval, pastramă etc.): .......................................................................... 1. Produsul este obţinut de la animale/păsări crescute cel puţin ultimele 2/3 din viaţă în ZM? [ ] Da [ ] Nu 2. Produsul este prelucrat în ZM? [ ] Da [ ] Nu 3. Produsul provine de la animale transhumante, crescute cel puţin 1/4 din viaţă în transhumanţă şi care au păscut pe păşuni din ZM? [ ] Da [ ] Nu [ ] Nu este cazul. 4. Operaţiunile de sacrificare a animalelor, tranşare şi dezosare a carcaselor, în conformitate cu derogarea menţionată la art. 6 alin. (1) lit. b) din Regulamentul delegat (UE) nr. 665/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte condiţiile de utilizare a menţiunii de calitate facultative „produs montan“, cu condiţia ca distanţa faţă de ZM să nu depăşească 30 km, au loc în afara ZM? [ ] Da*) *) Se vor preciza localitatea .................., judeţul ............... . [ ] Nu [ ] Nu este cazul. 5. Operaţiunile de prelucrare pentru producţia de lapte şi produse lactate în instalaţiile de prelucrare aflate în funcţiune la 3 ianuarie 2013, în conformitate cu derogarea menţionată la art. 6 alin. (1) lit. a) din Regulamentul delegat (UE) nr. 665/2014, cu condiţia ca distanţa faţă de ZM să nu depăşească 30 km, au loc în afara ZM? [ ] Da*) *) Se vor preciza localitatea .................., judeţul ............... . [ ] Nu [ ] Nu este cazul. 6. Hrana animalelor^2) de la care provine produsul reprezintă: ^2) Documente justificative: extras din registrul agricol, extras APIA, registru de fermă, borderou de achiziţie, avize de însoţire, carnet de comercializare, facturi fiscale, contracte, după caz. [ ] peste 60% substanţă uscată din raţia furajeră anuală provenită din ZM în cazul rumegătoarelor (cu excepţia animalelor transhumante, care trebuie să respecte condiţia de la pct. 3); [ ] peste 50% substanţă uscată din raţia furajeră anuală provenită din ZM în cazul celorlalte animale/păsări; [ ] peste 25% substanţă uscată din raţia furajeră anuală provenită din ZM în cazul porcinelor. 7. Ingredientele cum sunt: plante aromatice, condimente, zahăr şi alte produse neenumerate în anexa nr. 1 la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene provin din ZM - reprezintă peste 50% din totalul ingredientelor? [ ] Da [ ] Nu [ ] Nu este cazul. 8. Cantitate anuală de producţie estimată/nr. de animale de la care provine: 9. Produsul este atestat ca fiind produs tradiţional? [ ] Da [ ] Nu Secţiunea a III-a - Produse apicole (Caseta de mai jos se va replica de câte ori este necesar, pentru fiecare produs în parte.) Denumire şi descriere produs (de exemplu, miere, propolis etc.): ............................................................................................ 1. Nectarul şi polenul au fost colectate de albine exclusiv în ZM? [ ] Da^3) ^3) Documente justificative: adeverinţă atribuire cod de stupină, adeverinţă de la primărie cu amplasarea stupinei, ordin de deplasare în pastoral, după caz. [ ] Nu 2. Cantitate anuală de producţie estimată/nr. de stupi de la care provine: Secţiunea a IV-a - Produse de origine vegetală neprocesate (Caseta de mai jos se va replica de câte ori este necesar, pentru fiecare produs în parte.) Denumire şi descriere produs (de exemplu, cătină, zmeură): ................................................................................. 1. Produsul este cultivat/crescut în ZM? [ ] Da^4) ^4) Documente justificative: extras din registrul agricol care atestă suprafaţa şi cultura, în cazul în care suprafaţa este declarată la APIA, extras APIA, carnet de comercializare etc., orice alt document, după caz. [ ] Nu 2. Cantitate anuală de producţie estimată: Secţiunea a V-a - Produse de origine vegetală procesate (Caseta de mai jos se va replica de câte ori este necesar, pentru fiecare produs în parte.) Denumire şi descriere produs (de exemplu, dulceaţă de cătină, zmeură): ........................................................................ 1. Materia primă provine din ZM? [ ] Da^5) ^5) Documente justificative: extras din registrul agricol care atestă suprafaţa şi cultura, în cazul în care suprafaţa este declarată la APIA, extras APIA, carnet de comercializare, document de înregistrare sanitar-veterinar, autorizaţie de la DSV de vânzare directă sau vânzare cu amănuntul/atestat de producător etc., orice alt document, după caz. [ ] Nu 2. Ingredientele cum sunt: plante aromatice, condimente, zahăr şi alte produse neenumerate în anexa nr. 1 la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene provin din ZM - reprezintă peste 50% din totalul ingredientelor? [ ] Da [ ] Nu 3. Cantitate anuală de producţie estimată: 4. Produsul este atestat ca fiind produs tradiţional? [ ] Da [ ] Nu B. Descrierea metodelor şi tehnicilor de producere a produsului/produselor respectiv(e) C. Descrierea unităţilor de procesare Documentul de înregistrare/Autorizaţia sanitar-veterinară pentru unitatea de producţie/locul de producţie mai sus menţionată/menţionat nr. ...../data .......... (anexat/anexată în copie). Cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, declar că datele înscrise în caietul de sarcini şi în documentele anexate sunt reale, corecte, complete şi perfect valabile. Nume şi prenume: Semnătură: Dată: ATENŢIE! Secţiunile vor fi completate de solicitanţi acolo unde este cazul. ANEXA 3 la procedură Beneficiar:............................ Adresă/Sediu: str. ............................ nr. .........., localitatea ........................................................., judeţul ........................, telefon/fax .............................., e-mail .................................. Unitatea de producţie/Locul de producţie: str. .......................... nr. .........., localitatea ......................, judeţul ......................... REGISTRUL SPECIAL DE AUTOCONTROL Înregistrarea documentelor justificative referitoare la provenienţa hranei animalelor, a materiilor prime şi a ingredientelor folosite la producerea produselor montane, precum şi a celor referitoare la destinaţia de comercializare a produselor Denumire produs cu drept de utilizare a menţiunii „produs montan“: ....................................... Număr în Registrul naţional al produselor montane:.......................
┌────┬────────────┬──────────────────────────────────┬─────────────────────────┐
│Nr. │Specificaţie│INTRĂRI │IEŞIRI │
│crt.│^1 │ │ │
├────┼────────────┼────────────┬────────┬─────────┬──┼────────────┬─────────┬──┤
│ │ │Document │Furnizor│ │ │Document │ │ │
│ │ │justificativ│/Sursa/ │Cantitate│UM│justificativ│Cantitate│UM│
│ │ │^2 │UAT │ │ │^3 │ │ │
├────┼────────────┼────────────┼────────┼─────────┼──┼────────────┼─────────┼──┤
│1 │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼────────────┼────────┼─────────┼──┼────────────┼─────────┼──┤
│2 │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼────────────┼────────┼─────────┼──┼────────────┼─────────┼──┤
│…. │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴────────────┴────────┴─────────┴──┴────────────┴─────────┴──┘
NOTĂ: Se completează periodic după primirea deciziei de acordare a dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“. Se va completa în mod centralizat, unde este cazul, prin specificarea documentului care prezintă situaţia în detaliu, iar o copie a documentului se va ataşa prezentului registru de autocontrol. ^1 Denumire furaj, materie primă, ingrediente etc. ^2 Carnet de comercializare, borderou de achiziţie, factură fiscală, declaraţie lunară de prim-cumpărător etc. ^3 Carnet de comercializare, borderou de achiziţie, factură fiscală, documente de evidenţă contabilă etc. ANEXA 4 la procedură REGISTRUL DE EVIDENŢĂ a produselor montane
┌────┬──────────┬───────┬──────────┬────────┬───────┬───────────┬──────────┐
│ │ │Nr. şi │Nr. şi │Nr. şi │Produse│ │ │
│Nr. │Solicitant│data │data notei│data │/nr. în│Rezultatul │Observaţii│
│crt.│ │cererii│de │deciziei│RNPM │verificării│ │
│ │ │ │constatare│ │ │ │ │
├────┼──────────┼───────┼──────────┼────────┼───────┼───────────┼──────────┤
│(0) │(1) │(2) │(3) │(4) │(5) │(6) │(7) │
├────┼──────────┼───────┼──────────┼────────┼───────┼───────────┼──────────┤
│1. │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼───────┼──────────┼────────┼───────┼───────────┼──────────┤
│2. │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼───────┼──────────┼────────┼───────┼───────────┼──────────┤
│3. │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼───────┼──────────┼────────┼───────┼───────────┼──────────┤
│4. │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼───────┼──────────┼────────┼───────┼───────────┼──────────┤
│....│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴──────────┴───────┴──────────┴────────┴───────┴───────────┴──────────┘
ANEXA 5 la procedură MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE Agenţia Naţională a Zonei Montane Oficiul de Dezvoltare Montană ............................... PROCES-VERBAL DE CONSTATARE nr. ............. din data de .................... privind verificarea realităţii datelor înscrise în documentaţia pentru acordarea dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“ 1. Obiectul controlului: verificarea realităţii datelor înscrise în documentaţia depusă la Agenţia Naţională a Zonei Montane, conform anexei nr. 1 la Procedura de verificare a conformităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative „produs montan“ şi de realizare a controlului în vederea verificării respectării legislaţiei europene şi naţionale de către operatorii economici care au obţinut dreptul de utilizare a respectivei menţiuni, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 174/2021. 2. Subsemnatul/Subsemnata, ..............................., posesor/posesoare al/a Legitimaţiei nr. ........., eliberată de Agenţia Naţională a Zonei Montane, în urma verificării realităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini pentru acordarea dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“ pentru produsul/produsele .................., fabricat(e) de .... 3. Solicitantul .................................................., înmatriculat în registrul comerţului cu nr. ..............., cod unic de înregistrare ........................., nr. de înregistrare în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ......................., Atestat de producător nr. ............/.........., adresa sediului .........................../tel. ............../fax ................., cu unitatea (filială, punct de lucru), adresa: ..............................., reprezentat legal de domnul/ doamna ....................., posesor/posesoare al/a actului de identitate ...... seria ....... nr. ..........., eliberat de .................... la data de ..................., CNP ................................., am constatat următoarele: - unitatea de producţie/locul de producţie îndeplineşte/nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“. (Se vor menţiona distinct motivele acordării/neacordării dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“.) .......................................................... ........................................................ 4. Măsuri stabilite în baza constatării unor neconcordanţe şi termenul finalizării lor: ...................................................... ..................................................... Oficiul de dezvoltare montană ........................................... Numele, prenumele reprezentantului ….....................................……………….. Funcţia …………………..........….. (semnătura) Operatorul economic sau reprezentantul împuternicit ………………..…............................. (semnătura) ANEXA 6 la procedură *) Anexa nr. 6 este reprodusă în facsimil. (a se vedea imaginea asociată) ANEXA 7 la procedură MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE AGENŢIA NAŢIONALĂ A ZONEI MONTANE Nr. …….... din ....................... NOTIFICARE Către: .................................... Prin prezenta vă informăm că în data de ..........., ora ......, locul .................., va avea loc o acţiune de verificare şi control al respectării condiţiilor care au stat la baza emiterii Deciziei nr. .../......., în conformitate cu prevederile art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calităţii produselor agricole şi alimentare, ale Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte condiţiile de utilizare a menţiunii de calitate facultative „produs montan“ şi ale caietului de sarcini, pentru produsele: ....................................................................................... ....................................................................................... ....................................................................................... Precizăm că misiunea de verificare şi control în teren va fi realizată de către domnul/doamna ............................, legitimat/legitimată cu ................, având funcţia de consilier în cadrul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, Centrul regional de dezvoltare montană nr. ................. . În vederea asigurării unei activităţi de control eficiente, vă rugăm să asiguraţi prezentarea următoarelor documente: ....................................................................................... ....................................................................................... ....................................................................................... (Se vor menţiona documentele relevante care să ateste dinamica producţiei din unitatea de producţie.) Cu stimă, Director general, .......................... ANEXA 8 la procedură MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE AGENŢIA NAŢIONALĂ A ZONEI MONTANE Centrul regional de dezvoltare montană. ............ Adresa: localitatea .................., str. .................... nr. ......., cod poştal ........., telefon/fax ............, e-mail ................., web .............. NOTĂ DE CONTROL nr. ................ din data de .................... 1. Subsemnatul/Subsemnata, ................................................, posesor/posesoare al/a Legitimaţiei nr. ............, eliberată de Agenţia Naţională a Zonei Montane, în urma tematicii de control/reclamaţiei/sesizării, s-a prezentat în vederea verificării respectării prevederilor art. 29 şi 31 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calităţii produselor agricole şi alimentare şi ale Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte condiţiile de utilizare a menţiunii de calitate facultative „produs montan“ pentru produsele agroalimentare care au obţinut dreptul de utilizare a menţiunii „produs montan“ conform Deciziei de acordare nr. ……………/……….... 2. Beneficiarul ................................, înmatriculat în registrul comerţului cu nr. ................, cod unic de înregistrare ..................., nr. de înregistrare în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ............................../Atestat de producător nr. ........., adresa sediului ..................., tel./fax ................................ 3. Unitatea (filială, punct de lucru), adresa: ......................................................., cod SIRUTA, unde am fost primiţi de domnul/doamna ......................., în calitate de ....................., posesor/posesoare al/a actului de identitate ......... seria ....... nr. ........, eliberat de .................... la data de ..................., CNP .................................., am constatat următoarele: - unitatea îndeplineşte/nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţie pentru menţinerea dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“. ....................................................................................... (Se vor menţiona distinct motivele menţinerii/retragerii dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“.) 4. Măsuri stabilite în baza constatării unor neconcordanţe şi termenul finalizării lor: ....................................................................................... ....................................................................................... ....................................................................................... ....................................................................................... ....................................................................................... Prezentul document a fost întocmit în 4 (patru) exemplare originale, din care un exemplar pentru Agenţia Naţională a Zonei Montane (ANZM), care se va arhiva la documentaţia depusă, unul pentru salariatul centrului regional de dezvoltare montană, unul pentru oficiul de dezvoltare montană şi unul pentru beneficiar. Salariatul din cadrul centrului regional de dezvoltare montană - ANZM Numele/funcţia/data/semnătura ................................... Operatorul economic sau persoana împuternicită Denumirea/data/semnătura ................................... ANEXA 9 la procedură REGISTRUL DE CONTROL al produselor montane
┌────┬──────────┬────────┬───────┬───────────┬───────┬───────────┬──────────┐
│ │ │ │ │ │Nr. si │ │ │
│Nr. │ │Nr. şi │Produse│Nr. şi data│data │Rezultatul │ │
│crt.│Beneficiar│data │/ nr. │notificării│notei │verificării│Observaţii│
│ │ │deciziei│în RNPM│de control │de │ │ │
│ │ │ │ │ │control│ │ │
├────┼──────────┼────────┼───────┼───────────┼───────┼───────────┼──────────┤
│(0) │(1) │(2) │(3) │(4) │(5) │(6) │(7) │
├────┼──────────┼────────┼───────┼───────────┼───────┼───────────┼──────────┤
│1. │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴──────────┴────────┴───────┴───────────┴───────┴───────────┴──────────┘
ANEXA 10 la procedură MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE AGENŢIA NAŢIONALĂ A ZONEI MONTANE DECIZIE nr. ........./data ...................... de retragere a dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“ Având în vedere: Nota de control nr. ……… din data de ……………… cu ocazia controlului efectuat de către …………......... conform (împuternicirii/legitimaţiei de control etc.) la sediul operatorului economic ............................, cu sediul în localitatea .........................., str. .................. nr. ....., judeţul ................, cu unitatea de producţie având sediul în localitatea ..........................., cod SIRUTA ..........., str. ................ nr. ..., judeţul ............., s-a constatat că acesta nu mai îndeplineşte criteriile şi condiţiile care au stat la baza acordării dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“, respectiv^1) ....................................................................................... sau Cererea beneficiarului înregistrată la Agenţia Naţională a Zonei Montane cu nr. ………../data ………., în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (10) şi (12) din anexa la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 174/2021 privind aprobarea Procedurii de verificare a conformităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative „produs montan“ şi de realizare a controlului în vederea verificării respectării legislaţiei europene şi naţionale de către operatorii economici care au obţinut dreptul de utilizare a respectivei menţiuni, începând cu data comunicării prezentei decizii, dreptul de utilizare a menţiunii „produs montan“ pentru produsul/ produsele ………………… înregistrat/înregistrate în Registrul naţional al produselor montane la numărul/numerele ………….. se retrage/se retrag. Prezenta decizie poate fi contestată în termenul şi condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Agenţia Naţională a Zonei Montane Director general, ........................ ^1) Se va preciza concret pe care anume criteriu/condiţie nu îl/o mai îndeplineşte. ANEXA 11 la procedură CERERE Către: Agenţia Naţională a Zonei Montane Subsemnatul/Subsemnata: a) persoana juridică/PFA/II/IF/cooperativa ..............., cu sediul în localitatea ....................., judeţul ....................., înscrisă la registrul comerţului cu nr. ......., CUI ................., cod CAEN ........................./reprezentată de ......................., CNP .............; b) persoana fizică ......................., domiciliată în localitatea ......................., judeţul ......................., str. ...................... nr. ......, deţinătoare a BI/CI seria ..... nr. ..........., eliberat/eliberată la data ............. de ..................., CNP ....................., cont bancar .............. deschis la ........................ c) Obştea/Composesoratul/Asociaţia/Fundaţia/Federaţia .............................., cu sediul în localitatea .........................., judeţul .............................., înscrisă în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor cu nr. ............, data ..................... d) Unitate/instituţie de drept public (institut de cercetare-dezvoltare etc.) ......................................................., înscrisă în ....... cu nr. .......... din ...................., cu sediul în ......................................................, judeţul .................................., solicit retragerea dreptului de utilizare a menţiunii „produs montan“ acordate prin Decizia nr. ……. pentru produsul/ produsele înregistrat(e) în Registrul naţional al produselor montane la poziţia/poziţiile cu nr. …….., având următoarele motive: .......................................................................................................................................... Data .......................... Solicitant, Numele şi prenumele (în clar) ............................................... Semnătura: ........................ ANEXA 12 *) Anexa nr. 12 este reprodusă în facsimil. la procedură Reprezentarea grafică şi descrierea logoului naţional (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.