Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată prin ORDINUL nr. 421/53/2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 409 din 28 aprilie 2022.────────── ART. 1 Emiterea rovinietelor cu titlu gratuit pentru vehiculele care efectuează transporturi în cadrul unor misiuni de protecţie civilă sau misiuni umanitare pe teritoriul României sau care tranzitează România în acest scop, în condiţiile în care termenele stabilite la art. 3^1 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi respectate, se realizează de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., denumită în continuare CNAIR - S.A., la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. ART. 2 (1) Solicitarea prevăzută la art. 1 se transmite prin e-mail şi este anunţată în prealabil prin telefon. (2) Adresele de corespondenţă prin e-mail şi numerele de telefon alocate în vederea comunicării sunt stabilite de comun acord de către CNAIR - S.A. şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerul Afacerilor Interne. (3) Subiectul e-mailului transmis va fi personalizat, de forma „Solicitare roviniete zz.ll.aaaa“. (4) Solicitarea se transmite în format *.xls/.xlsx, conform anexei care face parte integrantă din prezenta procedură şi cuprinde lista numerelor de înmatriculare ale vehiculelor, însoţită de copii de pe certificatele de înmatriculare ale acestora, precum şi perioada de desfăşurare a transporturilor pe teritoriul României. (5) În cazul unui ansamblu de vehicule, numărul de înmatriculare al vehiculului motor şi numărul de înmatriculare al vehiculului tractat se înscriu asociat, în conformitate cu configuraţia în care circulă. (6) Dimensiunea e-mailului transmis, care conţine fişierul în format *.xls/.xlsx şi copiile de pe certificatele de înmatriculare, nu va depăşi 10 Mb. (7) Solicitarea se transmite de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă de îndată ce se primeşte informarea privind desfăşurarea misiunii urgente. ART. 3 (1) Pentru solicitările primite în intervalul orar 8.00-20.00, în cazul zilelor lucrătoare, respectiv intervalul orar 10.00-14.00, în cazul zilelor nelucrătoare sau de sărbătoare legală, CNAIR - S.A. emite, în cursul aceleiaşi zile, numărul minim de roviniete cu titlu gratuit în funcţie de tipul vehiculului şi de duratele de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, astfel încât să fie acoperită integral perioada de desfăşurare pe teritoriul României a transporturilor, aşa cum a fost solicitată, şi informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin e-mail, cu privire la emiterea acestora prin transmiterea documentului „Copie client“ care atestă emiterea rovinietelor solicitate şi înscrierea informaţiilor în baza de date a Sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei (SIEGMCR). (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru solicitările primite în afara termenelor prevăzute, personalul CNAIR - S.A. emite rovinietele solicitate până cel târziu la ora 11.00 a zilei următoare. ANEXA 1 la procedură
┌────┬─────────────┬─────────────┬───────────────┬─────────────┬─────────────┬────┬────┐
│ │ │Nr. │ │Data de │Data de │ │ │
│Nr. │Nr. │înmatriculare│Ţara de │începere a │finalizare a │Nr. │ │
│crt.│înmatriculare│semiremorcă/ │înmatriculare a│transportului│transportului│de │Obs.│
│ │autovehicul │remorcă │autovehiculului│pe teritoriul│pe teritoriul│zile│ │
│ │ │ │ │României │României │ │ │
├────┼─────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────┼────┼────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │
├────┼─────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────┼────┼────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────┼────┼────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────┼────┼────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────────┴─────────────┴───────────────┴─────────────┴─────────────┴────┴────┘
Instrucţiuni pentru completare: Coloana 1/Coloana 2 [ ] se completează în coloana 1 numărul de înmatriculare al autovehiculului (vehicul solo/cap tractor/camion); [ ] se completează în coloana 2 numărul de înmatriculare al semiremorcii/remorcii, dacă este cazul; [ ] se folosesc caractere numerice şi alfanumerice înscrise cu litere mari (CAPS); [ ] nu se folosesc spaţii sau caractere speciale (-,/ etc.). Coloana 3 [ ] se înscrie ţara de înmatriculare a autovehiculului; [ ] se folosesc caractere alfanumerice înscrise cu litere mari (CAPS); [ ] nu se folosesc spaţii sau caractere speciale (-,/ etc.). Coloana 4/Coloana 5 [ ] se înscrie data de începere/de sfârşit a transportului pe teritoriul României; [ ] câmpul va fi de format dată, utilizându-se formatul zz-ll-aaaa; [ ] data înscrisă în coloana 4 nu poate fi anterioară celei în care s-a transmis solicitarea. Coloana 6 [ ] numărul de zile de desfăşurare a transportului pe teritoriul României, rezultat utilizând formula „Coloana 5 – Coloana 4 + 1 zi“. Coloana 7 [ ] informaţii suplimentare, dacă este cazul. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.