Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată prin ORDINUL nr. 589 din 16 decembrie 2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1046 din 30 decembrie 2019.────────── ART. 1 Sfera de aplicare (1) Prezenta procedură se aplică pentru obligaţiile bugetare administrate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (denumită în continuare AAAS). (2) Prin obligaţii bugetare administrate de AAAS se înţelege obligaţii bugetare principale rezultate din activitatea AAAS reprezentând dividende, fonduri de restructurare şi redresare, credite garantate de către AAAS şi împrumuturi pentru plata furnizorilor de utilităţi, precum şi obligaţii accesorii aferente acestora, calculate de AAAS. (3) Prin obligaţii bugetare administrate de AAAS se înţelege inclusiv obligaţiile bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii, existente în evidenţa AAAS în vederea recuperării. (4) Debitorii ce pot beneficia de facilităţile prevăzute în prezenta procedură sunt persoanele juridice sau persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2018 inclusiv au obligaţii bugetare principale restante administrate de AAAS. (5) În categoria debitorilor prevăzuţi la alin. (4) se includ şi următorii debitori: a) debitorii declaraţi insolvabili, potrivit legii; b) persoanele cărora li s-a stabilit răspunderea solidară potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul de procedură fiscală, sau răspunderea potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, sau potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, pentru obligaţiile bugetare aferente perioadei anterioare datei de 31 decembrie 2018 inclusiv, indiferent de data emiterii deciziei de atragere a răspunderii sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de atragere a răspunderii; c) debitorii aflaţi în procedura insolvenţei ori aflaţi în dizolvare, potrivit prevederilor legale în vigoare; d) debitorii care la data de 31 decembrie 2018 inclusiv înregistrează numai obligaţii de plată accesorii nestinse aferente obligaţiilor bugetare principale stinse până la această dată, iar accesoriile nu au fost stinse până la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţă, respectiv până la data de 8 august 2019. (6) Facilităţile la plata obligaţiilor bugetare prevăzute la art. 2 alin. (1) se acordă de către AAAS. (7) În cazul titlurilor executorii existente în evidenţa AAAS în vederea recuperării, pentru care calculul de accesorii se efectuează de către AAAS, facilităţile la plata obligaţiilor bugetare se acordă de către AAAS. (8) Obligaţiile bugetare de a căror plată depinde acordarea facilităţilor sunt cele administrate de AAAS. (9) Obligaţiile bugetare accesorii ce urmează a fi anulate sunt cele calculate de către AAAS. ART. 2 Obiectul facilităţilor la plata obligaţiilor bugetare (1) AAAS acordă următoarele facilităţi la plata obligaţiilor bugetare: a) amânarea la plată a obligaţiilor de plată accesorii rămase nestinse la data emiterii extrasului de cont, până la data soluţionării cererii de anulare a accesoriilor sau până la data de 16 decembrie 2019 inclusiv, în cazul nedepunerii acestei cereri, pentru debitorii care notifică AAAS conform art. 28 alin. (1) din ordonanţă; b) anularea obligaţiilor de plată accesorii. (2) Categoriile de obligaţii de plată accesorii care, potrivit ordonanţei, pot face obiectul facilităţilor la plata obligaţiilor bugetare prevăzute la alin. (1) sunt următoarele: a) dobânzi/majorări de întârziere; b) penalităţi de întârziere/penalităţi; c) orice alte obligaţii de plată accesorii (cheltuieli de judecată, cheltuieli de executare). (3) Obligaţiile de plată accesorii prevăzute la alin. (2) sunt aferente: a) obligaţiilor bugetare principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv, respectiv obligaţiilor bugetare pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată până la 31 decembrie 2018 inclusiv şi obligaţiilor de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa AAAS în vederea recuperării la data de 31 decembrie 2018 inclusiv; b) obligaţiilor bugetare principale cu termene de plată până la 31 decembrie 2018 inclusiv şi stinse până la această dată. ART. 3 Procedura de acordare a amânării la plată (1) Debitorii îşi exprimă intenţia de a beneficia de anularea obligaţiilor de plată accesorii potrivit ordonanţei, prin depunerea unei notificări, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedură, astfel: a) la registratura AAAS; b) prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (2) După primirea notificării prevăzute la alin. (1), AAAS procedează la analiza situaţiei datoriilor debitorului în vederea stabilirii cu certitudine a obligaţiilor bugetare ce constituie condiţie pentru acordarea facilităţilor la plata obligaţiilor bugetare potrivit art. 24 şi 26 din ordonanţă. (3) După depunerea notificării, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, AAAS emite şi comunică debitorului decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi extrasul de cont. (4) Extrasul de cont prevăzut la alin. (3) se eliberează pe baza datelor existente în evidenţa AAAS, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta procedură. (5) În cazul în care există neconcordanţe între sumele înscrise în extrasul de cont şi evidenţa contabilă a debitorului, debitorul poate solicita punerea de acord a acestora în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data comunicării extrasului de cont. După clarificarea neconcordanţelor, AAAS întocmeşte în două exemplare procesul-verbal de punere de acord, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la prezenta procedură, precum şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi noul extras de cont. (6) După întocmirea procesului-verbal de punere de acord sau în cazul în care debitorul nu solicită clarificarea neconcordanţelor în termenul prevăzut la alin. (5), AAAS emite decizia de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii prevăzută în anexa nr. 4 la prezenta procedură, precum şi adresa de sistare temporară, totală sau parţială, a executării silite adresată instituţiilor de credit la care debitorul are deschise conturile bancare şi/sau terţilor popriţi care deţin/datorează sume de bani debitorului ori, după caz, înştiinţarea de respingere a notificării prevăzută în anexa nr. 5 la prezenta procedură, dacă debitorul nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de prevederile art. 24 şi 26 din ordonanţă. (7) Notificările depuse anterior publicării prezentei proceduri în Monitorul Oficial al României, Partea I, se soluţionează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data publicării. (8) Notificarea va cuprinde cel puţin următoarele elemente: a) datele de identificare a debitorului: denumirea/numele şi prenumele acestuia, a/ale reprezentantului legal/împuternicitului, dacă este cazul, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală, numărul de telefon/fax al acestora, adresa de e-mail; b) obiectul notificării, respectiv intenţia de a beneficia de anularea obligaţiilor de plată accesorii prevăzute la art. 2 alin. (2), cu precizarea exactă a prevederilor legale în care debitorul consideră că se încadrează; c) data şi semnătura debitorului/reprezentantului legal/ împuternicitului. (9) De la data emiterii deciziei de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii, pentru obligaţiile de plată accesorii care fac obiectul amânării la plată: a) nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită; b) nu se efectuează stingerea până la data soluţionării cererii de anulare a accesoriilor sau până la data de 16 decembrie 2019 inclusiv, după caz. (10) În cazul în care, ulterior emiterii deciziilor de amânare la plată a obligaţiilor accesorii, se constată erori în conţinutul acestora, pe baza documentelor care atestă această situaţie, AAAS emite decizia de modificare a deciziei de amânare la plată a obligaţiilor accesorii prevăzută în anexa nr. 6 la prezenta procedură. Decizia de modificare a deciziei de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii înlocuieşte decizia emisă anterior. Amânarea la plată a obligaţiilor accesorii se acordă în baza notificării iniţiale. Deciziile de modificare a deciziei de amânare la plată a obligaţiilor bugetare accesorii emise de AAAS se transmit debitorului. (11) În situaţia în care debitorul nu depune cererea de anulare a accesoriilor până la data de 16 decembrie 2019 inclusiv, AAAS emite şi comunică decizia de pierdere a valabilităţii amânării la plată a obligaţiilor de plată accesorii, prevăzută în anexa nr. 7 la prezenta procedură. (12) În cazul obligaţiilor de plată stabilite de AAAS, prin decizie referitoare la obligaţii de plată accesorii se înţelege titlul de creanţă prin care se individualizează obligaţiile de plată accesorii, potrivit legislaţiei specifice. (13) Notificarea privind intenţia de a beneficia de anularea obligaţiilor de plată accesorii nu este obligatorie, ci are drept scop obţinerea efectelor prevăzute la alin. (9). ART. 4 Procedura de acordare a anulării obligaţiilor de plată accesorii (1) Anularea obligaţiilor de plată accesorii se solicită de către debitori, inclusiv de către cei care au notificat AAAS conform art. 3 alin. (1), în baza unei cereri de anulare a accesoriilor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8 la prezenta procedură, depusă la registratura AAAS sau comunicată prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Cererea poate fi depusă după îndeplinirea condiţiilor de acordare a anulării, dar nu mai târziu de 16 decembrie 2019 inclusiv. (2) Cererea de anulare a accesoriilor cuprinde cel puţin următoarele: a) datele de identificare a debitorului: denumirea/numele şi prenumele acestuia, a/ale reprezentantului legal/împuternicitului, dacă este cazul, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală, numărul de telefon/fax al acestora, adresa de e-mail; b) obiectul cererii, respectiv anularea obligaţiilor de plată accesorii prevăzute la art. 2 alin. (2), cu precizarea facilităţilor la plata obligaţiilor bugetare solicitate, prevăzute la art. 24 şi 26 din ordonanţă; c) data şi semnătura debitorului/reprezentantului legal/împuternicitului. (3) Pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 24 lit. b) din ordonanţă, debitorul trebuie să aibă stinse la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor toate obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de AAAS cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor. (4) În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de anulare a accesoriilor, AAAS: a) analizează îndeplinirea condiţiilor prevăzute la cap. II din ordonanţă; b) emite şi comunică, dacă este cazul, decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii, în vederea actualizării obligaţiilor de plată accesorii ce pot face obiectul anulării; c) reface evidenţa contabilă în situaţia în care au fost stinse obligaţii de plată accesorii ce pot face obiectul anulării; d) emite decizia de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, prevăzută în anexa nr. 9 la prezenta procedură, sau decizia de respingere a cererii de anulare a accesoriilor, prevăzută în anexa nr. 10 la prezenta procedură, după caz. (5) Înainte de emiterea deciziei de respingere a cererii de anulare a accesoriilor, AAAS audiază debitorul, potrivit art. 9 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, ocazie cu care îi indică condiţiile ce nu au fost îndeplinite. (6) În situaţia în care au fost stinse obligaţii de plată accesorii începând cu data de 8 august 2019, ce pot face obiectul anulării, potrivit art. 31 alin. (2) din ordonanţă se naşte dreptul de restituire al debitorului, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. (7) În aplicarea prevederilor art. 26 din ordonanţă, obligaţiile de plată accesorii ce pot face obiectul anulării sunt: a) cele aferente obligaţiilor bugetare principale al căror termen de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită conform Codului de procedură fiscală nu s-a împlinit; b) cele datorate şi nestinse la data de 31 decembrie 2018 inclusiv. (8) În situaţia în care, ulterior emiterii deciziilor de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, se constată erori în conţinutul acestora, pe baza documentelor care atestă această situaţie, AAAS emite decizie de modificare a deciziei de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, prevăzută în anexa nr. 11 la prezenta procedură. ART. 5 Retragerea notificării/cererii de anulare a accesoriilor (1) Notificarea depusă potrivit art. 3 poate fi retrasă de debitor oricând, prin depunerea în acest sens a unei cereri la AAAS. AAAS comunică debitorului decizia prin care se ia act de retragerea notificării şi se desfiinţează decizia de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 12 la prezenta procedură. (2) Cererea de anulare a accesoriilor poate fi retrasă de debitor oricând, prin depunerea în acest sens a unei cereri la AAAS. Prin retragerea cererii, debitorul îşi menţine dreptul de a depune o nouă cerere de anulare a accesoriilor, cu respectarea condiţiilor prevăzute în acest sens de ordonanţă. ART. 6 Anularea obligaţiilor în cazul persoanelor pentru care s-a atras răspunderea (1) În situaţia debitorilor prevăzuţi la art. 1 alin. (5) lit. b), notificarea/cererea de anulare se depune la AAAS, cu indicarea debitorului principal şi a cuantumului obligaţiilor bugetare pentru care le-a fost atrasă răspunderea, aplicându-se în mod corespunzător prevederile art. 3-5. (2) La acordarea facilităţii pentru obligaţiile pentru care s-a atras răspunderea potrivit legii, pentru analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute la cap. II din ordonanţă, AAAS are în vedere numai obligaţiile ce îi revin persoanei răspunzătoare, nu şi pe cele ce revin debitorului principal. ART. 7 Dispoziţii finale Deciziile prevăzute în prezenta procedură se emit de către AAAS, în două exemplare, dintre care un exemplar se comunică debitorului, iar un exemplar se arhivează la dosarul acestuia. Aceste prevederi sunt aplicabile şi înştiinţării prevăzute la art. 3 alin. (6). ART. 8 Anexe Anexele nr. 1-12 fac parte integrantă din prezenta procedură. ANEXA 1 la procedură
NOTIFICARE privind intenţia de a beneficia de anularea obligaţiilor de plată accesorii potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale A. Datele de identificare a debitorului Codul de identificare fiscală: ................................ Denumirea/Numele şi prenumele: ................................................. Domiciliul fiscal: judeţul/sectorul ............., localitatea ..........., str. ........... nr. ............, bl. ……….., sc. ........., ap. ............ Telefon ..........…, fax .............., e-mail ........... B. Datele de identificare a împuternicitului/reprezentantului legal Denumirea/Numele şi prenumele: ……………………………………. Adresa: …………………………………………… Codul de identificare fiscală: ……………………………………. C. Obiectul notificării Intenţia de a beneficia de anularea obligaţiilor de plată accesorii (dobânzi, majorări de întârziere, penalităţi de întârziere, penalităţi, orice alte obligaţii de plată accesorii) conform prevederilor cap. II din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare (ordonanţă):
┌┬─────────────────────────────────────┐
││Anularea accesoriilor aferente │
││obligaţiilor bugetare restante la │
││data de 31 decembrie 2018 (art. 24 │
││din ordonanţă) │
├┼─────────────────────────────────────┤
││Anularea accesoriilor aferente │
││obligaţiilor bugetare cu termene de │
││plată până la data de 31 decembrie │
││2018 şi stinse până la această dată │
││(art. 26 din ordonanţă) │
└┴─────────────────────────────────────┘
D. Anularea obligaţiilor în cazul persoanelor pentru care s-a atras răspunderea potrivit legii Date de identificare a debitorului principal
┌─────────────────────────────────────┬┐
│Codul de identificare fiscală ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Denumirea/Numele şi prenumele ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Cuantumul obligaţiilor bugetare ││
│pentru care a fost atrasă răspunderea││
│(lei) ││
└─────────────────────────────────────┴┘
Semnătura ........................................... ANEXA 2 la procedură
AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI Nr. ………......... din ……......……….. EXTRAS DE CONT Ca urmare a Notificării nr. .................din data de ..................., se certifică prin prezenta că: Denumirea/Numele şi prenumele ....................................................... Codul de identificare fiscală .......................................................... Domiciliul fiscal: judeţul ............................., localitatea ..........................., sectorul ............ Str. .............................. nr. ..................., bl. ................., sc. ............, et. ..........., ap. ..................... Cod poştal: ............................ Obligaţii bugetare administrate de AAAS Sus-numitul debitor figurează în evidenţele contabile ale AAAS cu următoarele obligaţii bugetare restante la data eliberării prezentului extras de cont:
┌─────────────────────────────────────────────────────┐
│-lei- │
├────┬──────────┬─────┬──────────┬──────────┬─────────┤
│ │Denumirea │ │Dobânzi/ │Penalităţi│Alte │
│Nr. │obligaţiei│Debit│Majorări │de │obligaţii│
│crt.│bugetare │ │de │întârziere│accesorii│
│ │ │ │întârziere│ │ │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│1. │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│2. │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│…...│ │ │ │ │ │
├────┴──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│Total general │ │ │ │ │
└───────────────┴─────┴──────────┴──────────┴─────────┘
din care^1): ^1) Se va completa capitolul corespunzător solicitării formulate de debitor în notificare. Cap. III se va completa obligatoriu în cazul completării cap. I şi II. Capitolul I - Obligaţii bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, precum şi obligaţiile accesorii aferente, rămase nestinse la data eliberării prezentului extras de cont, conform art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare (ordonanţă)
┌─────────────────────────────────────────────────────┐
│-lei- │
├────┬──────────┬─────┬──────────┬──────────┬─────────┤
│ │Denumirea │ │Dobânzi/ │Penalităţi│Alte │
│Nr. │obligaţiei│Debit│Majorări │de │obligaţii│
│crt.│bugetare │ │de │întârziere│accesorii│
│ │ │ │întârziere│ │ │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│1. │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│2. │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│…...│ │ │ │ │ │
├────┴──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│Total general │ │ │ │ │
└───────────────┴─────┴──────────┴──────────┴─────────┘
Capitolul II - Dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile rămase nestinse la data eliberării prezentului extras de cont, aferente obligaţiilor bugetare principale cu termene de plată până la 31 decembrie 2018 inclusiv şi stinse până la această dată, conform art. 26 din ordonanţă
┌─────────────────────────────────────────────────────┐
│-lei- │
├────┬──────────┬─────┬──────────┬──────────┬─────────┤
│ │Denumirea │ │Dobânzi/ │Penalităţi│Alte │
│Nr. │obligaţiei│Debit│Majorări │de │obligaţii│
│crt.│bugetare │ │de │întârziere│accesorii│
│ │ │ │întârziere│ │ │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│1. │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│2. │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│…...│ │ │ │ │ │
├────┴──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│Total general │ │ │ │ │
└───────────────┴─────┴──────────┴──────────┴─────────┘
Capitolul III - Obligaţiile bugetare cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 şi data eliberării prezentului extras de cont, rămase nestinse la data eliberării extrasului de cont
┌─────────────────────────────────────────────────────┐
│-lei- │
├────┬──────────┬─────┬──────────┬──────────┬─────────┤
│ │Denumirea │ │Dobânzi/ │Penalităţi│Alte │
│Nr. │obligaţiei│Debit│Majorări │de │obligaţii│
│crt.│bugetare │ │de │întârziere│accesorii│
│ │ │ │întârziere│ │ │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│1. │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│2. │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│…...│ │ │ │ │ │
├────┴──────────┼─────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│Total general │ │ │ │ │
└───────────────┴─────┴──────────┴──────────┴─────────┘
Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului Numele şi prenumele .................................... Semnătura şi ştampila AAAS .................................... Prezentul extras de cont se eliberează în vederea stabilirii obligaţiilor bugetare ce pot forma obiect al amânării la plată a obligaţiilor accesorii în conformitate cu prevederile cap. II din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare. ANEXA 3 la procedură
AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI Nr. ….........…….. din …………….... PROCES-VERBAL DE PUNERE DE ACORD încheiat astăzi, ……/……/…….., la sediul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului Subsemnatul(a), ..............., având funcţia de ............. în cadrul Direcţiei ..........., am procedat la clarificarea neconcordanţelor existente între evidenţa contribuabilului şi sumele înscrise în extrasul de cont nr. …......................... din data de …................... Drept urmare, am constatat că ...............^1) figurează în evidenţa contabilă cu următoarele obligaţii accesorii ce pot face obiectul facilităţilor la plata obligaţiilor bugetare prevăzute de cap. II din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, conform extrasului de cont nr. …....……… din data de ..........^2): ^1) Se menţionează denumirea/numele şi prenumele debitorului. ^2) Se menţionează numărul şi data extrasului de cont eliberat după punerea de acord a sumelor.
┌──────────────────────────────────────────────────────────────┐
│-lei- │
├────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬─────────┤
│ │Denumirea │Dobânzi/ │Penalităţi│ │Alte │
│Nr. │obligaţiei│Majorări │de │Penalităţi│obligaţii│
│crt. │bugetare │de │întârziere│ │accesorii│
│ │ │întârziere│ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│1. │ │ │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│2. │ │ │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│........│ │ │ │ │ │
├────────┴──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│Total general │ │ │ │ │
└───────────────────┴──────────┴──────────┴──────────┴─────────┘
Alte menţiuni: ..................................... Obiecţiile debitorului: .................. Debitor, ……………………...……. Avizat Director, ………...............………….. ANEXA 4 la procedură
AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI Nr. ……….......... din ………..…….. DECIZIE de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii Datele de identificare a debitorului Denumirea/Numele şi prenumele …………….................…. Adresa ……………………….............................................… Codul de identificare fiscală …………….......................…… Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele …….……........................ Adresa ………………………………….................................. Codul de identificare fiscală …………………...................…. În temeiul prevederilor art. 28 alin. (5) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) nr. 589/2019 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, având în vedere Notificarea nr. ……….. din data de …………, înregistrată la AAAS cu nr. ……… din data de ….......….., luând în considerare că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de cap. II din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, se emite următoarea decizie: Se acordă amânarea la plată a obligaţiilor accesorii aferente obligaţiilor principale bugetare prevăzute la art. ……… din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019, cu modificările şi completările ulterioare, în sumă totală de ………………... lei, reprezentând:
┌──────────────────────────────────────────────────────────────┐
│-lei- │
├────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬─────────┤
│ │Denumirea │Dobânzi/ │Penalităţi│ │Alte │
│Nr. │obligaţiei│Majorări │de │Penalităţi│obligaţii│
│crt. │bugetare │de │întârziere│ │accesorii│
│ │ │întârziere│ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│1. │ │ │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│2. │ │ │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│........│ │ │ │ │ │
├────────┴──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│Total general │ │ │ │ │
└───────────────────┴──────────┴──────────┴──────────┴─────────┘
Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la AAAS. Prezenta decizie produce efecte juridice faţă de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului Numele şi prenumele ............................................... Semnătura şi ştampila AAAS ............................................... Document care conţine date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) ANEXA 5 la procedură
AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI Nr. …......…….. din ………....…….. ÎNŞTIINŢARE de respingere a notificării Date de identificare a debitorului Denumirea/Numele şi prenumele …………....................….. Adresa ……………............................................................... Codul de identificare fiscală …………...............................… Date de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele …………………............... Adresa …………………………………...........................…… Codul de identificare fiscală …………..............…………….. În temeiul prevederilor cap. II din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) nr. 589/2019 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, având în vedere Notificarea dumneavoastră nr. ............... din data de ................, înregistrată la AAAS cu nr. .............. din data de .........................., luând în considerare că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de cap. II din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, se respinge notificarea privind intenţia de a beneficia de anularea obligaţiilor de plată accesorii. Motivele de fapt pentru care se respinge notificarea depusă de dumneavoastră: .............................................................................................. Temeiul de drept: ............................................................................................... Menţiuni privind audierea debitorului: .............................................................................................. Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului Numele şi prenumele ............................................... Semnătura şi ştampila AAAS ............................................... Document care conţine date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) ANEXA 6 la procedură
AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI Nr. ……......….. din ……………......... DECIZIE de modificare a deciziei de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii Datele de identificare a debitorului Denumirea/Numele şi prenumele ….................................... Adresa …….......................................................................... Codul de identificare fiscală ……......................................... Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ……................................. Adresa …….......................................................................... Codul de identificare fiscală ……......................................... În temeiul prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) nr. 589/2019 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, luând în considerare motivele de fapt …..........................................................................................................................… vă comunicăm că Decizia de amânare la plată a obligaţiilor accesorii nr. ...…. din data de …...... se modifică după cum urmează: Se acordă amânarea la plată a obligaţiilor accesorii aferente obligaţiilor bugetare principale prevăzute la art. …....... din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019, cu modificările şi completările ulterioare, în sumă totală de …................ lei, reprezentând:
┌──────────────────────────────────────────────────────────────┐
│-lei- │
├────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬─────────┤
│ │Denumirea │Dobânzi/ │Penalităţi│ │Alte │
│Nr. │obligaţiei│Majorări │de │Penalităţi│obligaţii│
│crt. │bugetare │de │întârziere│ │accesorii│
│ │ │întârziere│ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│1. │ │ │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│2. │ │ │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│........│ │ │ │ │ │
├────────┴──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│Total general │ │ │ │ │
└───────────────────┴──────────┴──────────┴──────────┴─────────┘
Prezenta decizie înlocuieşte Decizia nr. …............ Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la AAAS. Prezenta decizie produce efecte juridice faţă de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului Numele şi prenumele ............................................... Semnătura şi ştampila AAAS ............................................... Document care conţine date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) ANEXA 7 la procedură
AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI Nr. ...........…. din …........................... DECIZIE de pierdere a valabilităţii amânării la plată a obligaţiilor de plată accesorii Date de identificare a debitorului Denumirea/Numele şi prenumele ..................................….. Adresa ……......................................................................... Codul de identificare fiscală ……......................................... Date de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ……................................. Adresa …….......................................................................... Codul de identificare fiscală ……......................................... În temeiul prevederilor cap. II din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) nr. 589/2019 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, vă comunicăm că amânarea la plată aprobată prin Decizia de amânare la plată a obligaţiilor accesorii nr. ……. din data de ……........….. şi-a pierdut valabilitatea începând cu data de ………………. Suma rămasă de plată din amânare este în cuantum de ………………. lei. Motivele de fapt pentru care s-a constatat pierderea valabilităţii amânării la plată a obligaţiilor accesorii: .............................................................................................. Temeiul de drept: ............................................................................................... Consecinţele pierderii valabilităţii amânării la plată a obligaţiilor accesorii: ……........................................................................................... Menţiuni privind audierea debitorului: ……........................................................................................... Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la AAAS. Prezenta decizie produce efecte juridice faţă de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului Numele şi prenumele ............................................... Semnătura şi ştampila AAAS ............................................... Document care conţine date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) ANEXA 8 la procedură
CERERE DE ANULARE a obligaţiilor de plată accesorii, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale A. Datele de identificare a debitorului Codul de identificare fiscală: ………………………………………… Denumirea/Numele şi prenumele: ......................................................... Domiciliul fiscal: judeţul/sectorul ……........., localitatea …….............., str. …....................... ...... nr. …..., bl. …...., sc. …...., ap. ……. Telefon ……................, fax ….............…. e-mail ……........................ B. Datele de identificare a împuternicitului/reprezentantului legal Denumirea/Numele şi prenumele: ….................................................…. Adresa: …............................................................................................... Codul de identificare fiscală: ...........................................................…… C. Obiectul notificării Anularea obligaţiilor de plată accesorii (dobânzi, majorări de întârziere, penalităţi de întârziere, penalităţi, orice alte obligaţii de plată accesorii) conform prevederilor cap. II din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare (ordonanţă):
┌┬─────────────────────────────────────┐
││Anularea accesoriilor aferente │
││obligaţiilor bugetare restante la │
││data de 31 decembrie 2018 (art. 24 │
││din ordonanţă) │
├┼─────────────────────────────────────┤
││Anularea accesoriilor aferente │
││obligaţiilor bugetare cu termene de │
││plată până la data de 31 decembrie │
││2018 şi stinse până la această dată │
││(art. 26 din ordonanţă) │
└┴─────────────────────────────────────┘
D. Anularea obligaţiilor accesorii în cazul persoanelor pentru care s-a atras răspunderea potrivit legii Date de identificare a debitorului principal
┌─────────────────────────────────────┬┐
│Codul de identificare fiscală ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Denumirea/Numele şi prenumele ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Cuantumul obligaţiilor bugetare ││
│pentru care a fost atrasă răspunderea││
│(lei) ││
└─────────────────────────────────────┴┘
Semnătura ............................................... ANEXA 9 la procedură
AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI Nr. ………....... din …....………….. DECIZIE de anulare a obligaţiilor de plată accesorii Datele de identificare a debitorului Denumirea/Numele şi prenumele …………..................…… Adresa …............................................................................. Codul de identificare fiscală ……......................................... Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele …….……........................ Adresa …….......................................................................... Codul de identificare fiscală ……......................................... În temeiul prevederilor art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) nr. 589/2019 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, având în vedere motivele de fapt …….............................................................................................................................…, luând în considerare că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. ……... din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, se emite următoarea decizie: Se acordă anularea obligaţiilor de plată accesorii aferente obligaţiilor principale bugetare prevăzute la art. ……… din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019, cu modificările şi completările ulterioare, în sumă totală de ………….. lei, reprezentând:
┌──────────────────────────────────────────────────────────────┐
│-lei- │
├────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬─────────┤
│ │Denumirea │Dobânzi/ │Penalităţi│ │Alte │
│Nr. │obligaţiei│Majorări │de │Penalităţi│obligaţii│
│crt. │bugetare │de │întârziere│ │accesorii│
│ │ │întârziere│ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│1. │ │ │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│2. │ │ │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│........│ │ │ │ │ │
├────────┴──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│Total general │ │ │ │ │
└───────────────────┴──────────┴──────────┴──────────┴─────────┘
Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la AAAS. Prezenta decizie produce efecte juridice faţă de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului Numele şi prenumele ............................................... Semnătura şi ştampila AAAS ............................................... Document care conţine date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) ANEXA 10 la procedură
AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI Nr. ……..........….. din ….....………….. DECIZIE de respingere a cererii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii Date de identificare a debitorului Denumirea/Numele şi prenumele …................................…. Adresa …….......................................................................... Codul de identificare fiscală ……......................................... Date de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ........................................ Adresa ................................................................................. Codul de identificare fiscală …….......................................... În temeiul prevederilor cap. II din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) nr. 589/2019 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, având în vedere Cererea dumneavoastră nr. …....… din data de …….....…., înregistrată la AAAS cu nr. ....…….. din data de …………, luând în considerare că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de cap. II din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, se respinge cererea de anulare a obligaţiilor de plată accesorii. Motivele de fapt pentru care se respinge cererea de anulare a obligaţiilor accesorii: ............................................................................................... Temeiul de drept: ................................................................................................ Menţiuni privind audierea debitorului: ................................................................................................ Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la AAAS. Prezenta decizie produce efecte juridice faţă de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului Numele şi prenumele ............................................... Semnătura şi ştampila AAAS ............................................... Document care conţine date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) ANEXA 11 la procedură
AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI Nr. ………........ din ………...…….. DECIZIE de modificare a deciziei de anulare a obligaţiilor de plată accesorii Datele de identificare a debitorului Denumirea/Numele şi prenumele ….................................… Adresa ….............................................................................. Codul de identificare fiscală ….........................................… Datele de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele ……................................. Adresa …….......................................................................... Codul de identificare fiscală ……......................................... În temeiul prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) nr. 589/2019 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, luând în considerare motivele de fapt ….........................................................................................................................…, vă comunicăm că Decizia de anulare a obligaţiilor de plată accesorii nr. ….....… din data de ….......…. se modifică după cum urmează: Se acordă anularea la plată a obligaţiilor de plată accesorii aferente obligaţiilor bugetare principale prevăzute la art. ……… din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019, cu modificările şi completările ulterioare, în sumă totală de …... lei, reprezentând:
┌──────────────────────────────────────────────────────────────┐
│-lei- │
├────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬─────────┤
│ │Denumirea │Dobânzi/ │Penalităţi│ │Alte │
│Nr. │obligaţiei│Majorări │de │Penalităţi│obligaţii│
│crt. │bugetare │de │întârziere│ │accesorii│
│ │ │întârziere│ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│1. │ │ │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│2. │ │ │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│........│ │ │ │ │ │
├────────┴──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┤
│Total general │ │ │ │ │
└───────────────────┴──────────┴──────────┴──────────┴─────────┘
Prezenta decizie înlocuieşte Decizia nr. …............ . Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la AAAS. Prezenta decizie produce efecte juridice faţă de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului Numele şi prenumele ............................................... Semnătura şi ştampila AAAS ............................................... Document care conţine date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) ANEXA 12 la procedură
AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI Nr. ………........ din ………...…….. DECIZIE prin care se ia act de retragerea notificării şi se desfiinţează decizia de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii Date de identificare a debitorului Denumirea/Numele şi prenumele ……….....................……. Adresa …….......................................................................... Codul de identificare fiscală ……......................................... Date de identificare a împuternicitului Denumirea/Numele şi prenumele …………………............... Adresa ….............................................................................. Codul de identificare fiscală ………………..............……….. În temeiul prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) nr. 589/2019 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, luând în considerare motivele de fapt …............................................................................................................................., având în vedere Notificarea dumneavoastră nr. .........… din data de …........... prin care v-aţi manifestat intenţia de a beneficia de anularea obligaţiilor de plată accesorii, înregistrată la AAAS cu nr. ……… din data de …………………., precum şi Cererea nr. ……...… din data de ……………. de retragere a notificării, înregistrată la AAAS cu nr. …....….. din data de .........….., vă comunicăm că am luat act de retragerea notificării menţionate mai sus, astfel că Decizia de amânare la plată a obligaţiilor accesorii nr. .......….. din data de …............ se desfiinţează şi nu mai produce efecte, începând cu data de …............. . Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la AAAS. Prezenta decizie produce efecte juridice faţă de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului Numele şi prenumele ............................................... Semnătura şi ştampila AAAS ............................................... Document care conţine date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.