Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
PROCEDURĂ din 15 martie 2022 privind desemnarea şi notificarea organismelor de evaluare a conformităţii produselor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) 2019/945 al Comisiei din 12 martie 2019 privind sistemele de aeronave fără pilot la bord şi operatorii de sisteme de aeronave fără pilot la bord din ţări terţe
EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 260 din 17 martie 2022
──────────
Aprobată prin ORDINUL nr. 274 din 15 martie 2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 260 din 17 martie 2022.
──────────
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
Prezenta procedură stabileşte metodologia privind desemnarea organismelor de evaluare a conformităţii produselor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) 2019/945 al Comisiei din 12 martie 2019 privind sistemele de aeronave fără pilot la bord şi operatorii de sisteme de aeronave fără pilot la bord din ţări terţe [denumit în continuare Regulamentul delegat (UE) 2019/945], denumite în continuare produse, şi de notificare a acestor organisme către Comisia Europeană şi celelalte state membre ale Uniunii Europene.
ART. 2
(1) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, denumit în continuare MTI, în calitate de autoritate de notificare în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 643/2020 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului delegat (UE) 2019/945 al Comisiei din 12 martie 2019 privind sistemele de aeronave fără pilot la bord şi operatorii de sisteme de aeronave fără pilot la bord din ţări terţe şi a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/947 al Comisiei din 24 mai 2019 privind normele şi procedurile de operare a aeronavelor fără pilot la bord, desemnează şi notifică numai organisme de evaluare a conformităţii care îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 22 din Regulamentul delegat (UE) 2019/945 şi care sunt stabilite în România.
(2) Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 643/2020, îndeplinirea cerinţelor prevăzute la alin. (1) este atestată, prin acreditare, de către Asociaţia de Acreditare din România - RENAR.
CAP. II
Desemnarea şi notificarea
ART. 3
(1) În scopul desemnării ca organism de evaluare a conformităţii produselor, solicitantul, persoană juridică stabilită în România, va înregistra la Direcţia transport aerian din cadrul MTI, denumită în continuare DTA, o cerere care va cuprinde informaţii privind sediul principal al afacerilor şi sediile secundare, datele de contact şi reprezentantul legal în România.
(2) Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită de următoarele documente:
a) certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, în copie;
b) o descriere detaliată a activităţilor de evaluare a conformităţii, a modulului sau modulelor de evaluare a conformităţii aplicabile şi a produsului sau a produselor pentru a căror evaluare a conformităţii se solicită desemnarea şi notificarea;
c) certificatul de acreditare prin care se atestă, de către Asociaţia de Acreditare din România - RENAR, că solicitantul satisface cerinţele prevăzute la art. 22 din Regulamentul delegat (UE) 2019/945 pentru a fi desemnat şi notificat ca organism de certificare a conformităţii pentru produsele specificate la lit. b), în copie certificată;
d) asigurarea de răspundere civilă, în termen de valabilitate, în copie;
e) contractul/contractele de subcontractare încheiat/ încheiate pentru subcontractarea unor activităţi în legătură cu sarcinile pentru care solicită desemnarea, în copie, dacă este cazul;
f) o declaraţie scrisă prin care solicitantul este de acord ca Asociaţia de Acreditare din România - RENAR să pună la dispoziţia MTI, la cerere, documente şi informaţii în legătură cu acreditarea sa;
g) o declaraţie scrisă prin care solicitantul este de acord cu prelucrarea de către MTI a datelor cu caracter personal menţionate în cerere şi în documentaţia depusă, anexată cererii, în scopul evaluării solicitării.
(3) Toate documentele vor fi depuse în limba română, iar în situaţia în care acestea au fost emise în altă limbă, va fi anexată traducerea în limba română, legalizată.
ART. 4
(1) Verificarea îndeplinirii de către un solicitant a cerinţelor şi condiţiilor care îi sunt aplicabile pentru a fi desemnat ca organism de evaluare a conformităţii se realizează de către o comisie tehnică a cărei componenţă se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.
(2) Comisia tehnică are în componenţă un reprezentant al DTA şi 2 reprezentanţi ai Autorităţii Aeronautice Civile Române, desemnaţi la solicitarea DTA.
(3) Comisia tehnică poate cere solicitantului completarea documentaţiei depuse în vederea desemnării ca organism de evaluare a conformităţii sau clarificări cu privire la documentaţia depusă.
(4) Comisia tehnică elaborează un raport în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea documentaţiei complete sau a clarificărilor prevăzute la alin. (3), prin care propune, cu justificările aferente, desemnarea solicitantului ca organism de evaluare a conformităţii pentru anumite produse sau respingerea solicitării de desemnare.
ART. 5
(1) În baza raportului comisiei tehnice, la propunerea DTA, MTI emite ordinul privind desemnarea solicitantului ca organism de evaluare a conformităţii.
(2) În cazul unui raport de respingere, DTA informează solicitantul cu privire la decizia de neaprobare a solicitării de desemnare ca organism de evaluare a conformităţii, anexând justificarea prezentată de comisia tehnică.
(3) Ordinul prevăzut la alin. (1) se emite cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare.
(4) După desemnare, organismul de evaluare a conformităţii este notificat Comisiei Europene şi statelor membre ale Uniunii Europene de către MTI, folosind instrumentul de notificare electronică dezvoltat şi gestionat de către Comisia Europeană, devenind organism notificat. Notificarea va cuprinde toate elementele prevăzute la art. 26 alin. (3) din Regulamentul delegat (UE) 2019/945.
(5) În conformitate cu art. 23 alin. 5 din Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor şi de abrogare a Deciziei 93/465/CEE a Consiliului, organismul de evaluare a conformităţii poate îndeplini activităţile unui organism notificat numai dacă comisia şi celelalte state membre nu au ridicat obiecţii în termen de două săptămâni de la notificare.
(6) Organismul notificat poate emite certificate numai după ce MTI i-a confirmat notificarea şi i-a transmis numărul de identificare ca organism notificat, alocat de către Comisia Europeană.
CAP. III
Monitorizarea. Restricţionarea, suspendarea sau revocarea desemnării
ART. 6
(1) Monitorizarea unui organism notificat se face de către Asociaţia de Acreditare din România - RENAR, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 643/2020.
(2) În caz de existenţă a oricărei suspiciuni privind nerespectarea cerinţelor care au stat la baza acreditării şi/sau desemnării, Asociaţia de Acreditare din România - RENAR, la solicitarea MTI sau din propria iniţiativă, va realiza o evaluare neplanificată a organismului notificat în cauză.
(3) Asociaţia de Acreditare din România - RENAR va transmite MTI raportul şi concluziile privind evaluarea neplanificată prevăzută la alin. (2), în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea acestuia, însoţite de eventuale propuneri privind restricţionarea, suspendarea sau retragerea desemnării.
ART. 7
(1) Orice modificare a documentelor prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)-e) din prezenta procedură se aduce la cunoştinţa MTI de către organismul notificat, în cel mult 5 zile de la modificare.
(2) Organismele desemnate au obligaţia să informeze MTI cu privire la restrângerea, suspendarea, retragerea sau reînnoirea certificatului de acreditare, în termen de cel mult 5 zile de la data deciziei de restrângere, suspendare, retragere sau, după caz, reînnoire a acestuia.
ART. 8
(1) În baza raportului prevăzut la art. 6 alin. (3), în situaţia restrângerii, suspendării, retragerii, expirării certificatului de acreditare sau la solicitarea organismului notificat, MTI poate decide restricţionarea, suspendarea sau retragerea desemnării unui organism notificat.
(2) Restricţionarea, suspendarea sau retragerea desemnării unui organism notificat se face prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii, la propunerea DTA, după analizarea documentelor prevăzute la alin. (1).
(3) Suspendarea se decide pentru o perioadă de cel mult 6 luni. Pe perioada suspendării desemnării, organismul notificat nu poate emite certificate. Dacă în această perioadă organismul notificat nu a remediat neconformităţile care au stat la baza suspendării, desemnarea acestuia ca organism de evaluare a conformităţii este retrasă.
(4) În situaţia retragerii desemnării, organismul notificat are obligaţia să asigure predarea documentelor şi a înregistrărilor cu privire la evaluările realizate ori în curs de realizare din perioada în care a fost desemnat către un alt organism desemnat în domeniu şi să informeze MTI în legătură cu acestea sau să le pună la dispoziţia MTI şi a autorităţii de supraveghere a pieţei responsabile, la cererea acestora.
ART. 9
MTI informează Comisia Europeană şi statele membre ale Uniunii Europene în legătură cu orice decizie privind restricţionarea, suspendarea sau retragerea desemnării unui organism notificat.
ART. 10
Orice decizie de respingere a unei solicitări de desemnare ca organism de evaluare a conformităţii, de restricţionare, suspendare sau de retragere a unei desemnări poate fi contestată în conformitate cu legislaţia în domeniul contenciosului administrativ.
CAP. IV
Dispoziţii finale
ART. 11
Un organism notificat trebuie să îndeplinească în mod permanent cerinţele şi condiţiile care au stat la baza deciziei privind desemnarea sa ca organism de evaluare a conformităţii.
ART. 12
Organismul notificat transmite DTA şi Asociaţiei de Acreditare din România - RENAR, în fiecare an, anterior datei de 1 martie, un raport scris referitor la activităţile întreprinse în anul calendaristic anterior. Raportul anual va conţine informaţii privind:
a) activităţile de evaluare a conformităţii realizate în limita domeniului notificării şi în legătură cu orice altă activitate realizată, inclusiv activităţi transfrontaliere şi subcontractate;
b) orice refuz, restricţie, suspendare sau retragere a certificatelor de conformitate, însoţite de motivarea acestora;
c) reclamaţiile/sesizările primite, inclusiv informaţii privind modul de rezolvare a acestora;
d) dificultăţile întâmpinate în realizarea sarcinilor; măsurile proprii întreprinse şi/sau pe care le propune pentru îmbunătăţirea activităţii;
e) activităţile subcontractate, subcontractanţii, măsurile întreprinse şi/sau pe care le propune pentru îmbunătăţirea acestor activităţi;
f) cererile de informare cu privire la activităţile de evaluare a conformităţii desfăşurate, primite de la autorităţile de supraveghere a pieţei;
g) participarea la activitatea de standardizare din domeniul în care a fost desemnat;
h) participarea la activitatea grupurilor organismelor notificate, organizate la nivelul Comisiei Europene.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: