Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURĂ din 10 octombrie 2016  privind declararea veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor şi stabilirea impozitului datorat de către contribuabilii care califică aceste venituri în categoria veniturilor din activităţi independente    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROCEDURĂ din 10 octombrie 2016 privind declararea veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor şi stabilirea impozitului datorat de către contribuabilii care califică aceste venituri în categoria veniturilor din activităţi independente

EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 13 octombrie 2016
──────────
    Aprobată prin Ordinul nr. 2.902 din 10 octombrie 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 13 octombrie 2016.
──────────

    1. (1) Persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere/subînchiriere la sfârşitul unui an fiscal, începând cu anul fiscal următor, califică aceste venituri în categoria veniturilor din activităţi independente.
    (2) La stabilirea numărului de contracte se au în vedere contractele de închiriere/subînchiriere aflate în derulare la data de 31 decembrie a anului precedent celui de impunere, cu excepţia contractelor de arendare a bunurilor agricole.
    2. Veniturile şi cheltuielile luate în calcul pentru stabilirea venitului net anual sunt cele realizate la nivelul tuturor contractelor de închiriere/subînchiriere aflate în derulare în anul de raportare, indiferent de numărul acestora.
    3. Obligaţia contribuabililor de înregistrare a contractelor de închiriere/ subînchiriere la organul fiscal se menţine şi după îndeplinirea condiţiei de la pct. 1.
    4. Persoanele fizice care îndeplinesc condiţia de la pct. 1 determină venitul net anual în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit regulilor prevăzute pentru veniturile din activităţi independente, şi au următoarele obligaţii:
    4.1. conducerea evidenţei contabile, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 170/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind contabilitatea în partidă simplă;
    4.2. completarea Registrului de evidenţă fiscală;
    4.3. (1) completarea şi depunerea formularului 220 "Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit" până la data de 31 ianuarie a anului următor.
    (2) În formular se bifează căsuţa "Cedarea folosinţei bunurilor" şi căsuţa "peste 5 contracte" de la pct.1 "Categoria de venit", secţiunea II "Date privind activitatea desfăşurată". De asemenea, se vor completa şi rubricile privind veniturile şi cheltuielile de la secţiunea III "Date privind venitul estimat".
    (3) Declaraţia privind venitul estimat/norma de venit se depune în anul următor celui în care a fost împlinită condiţia prevăzută la pct. 1 pentru aplicarea regimului fiscal prevăzut pentru categoria veniturilor din activităţi independente sau, dacă este cazul, şi în situaţia prevăzută la art. 120 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
    4.4. (1) completarea şi depunerea formularului 200 "Declaraţie privind veniturile realizate din România" până la data de 25 mai a anului următor celui de realizare a venitului.
    (2) În formular se bifează căsuţa "Cedarea folosinţei bunurilor calificată în categoria venituri din activităţi independente" de la pct. 1 "Categoria de venit", lit. A "Date privind activitatea desfăşurată", secţiunea a II-a "Date privind veniturile realizate, pe surse şi categorii de venit". De asemenea se vor completa şi rubricile privind veniturile şi cheltuielile de la lit. B "Date privind venitul/câştigul net anual", secţiunea a II-a "Date privind veniturile realizate, pe surse şi categorii de venit".
    5. (1) Stabilirea plăţilor anticipate şi a impozitului anual datorat se efectuează de organul fiscal central competent, potrivit regulilor prevăzute pentru veniturile din activităţi independente, pentru care venitul net anual se stabileşte în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.
    (2) Pe baza documentelor depuse de contribuabil, organul fiscal va emite un singur formular 260 "Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate/contribuţii de asigurări sociale", la nivelul tuturor contractelor de închiriere/subînchiriere.
    6. Organul fiscal va verifica anual îndeplinirea condiţiei de la pct. 1.
    7. (1) În cazul în care persoanele fizice care îndeplinesc condiţia de la pct.1 nu au depus formularul 220 "Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit", organul fiscal va proceda la notificarea acestora, utilizând formularul prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.
    (2) Notificarea se comunică contribuabilului în termen de 15 zile de la împlinirea termenului prevăzut pentru depunerea declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit, aplicând prevederile legale prevăzute în cazul neîndeplinirii obligaţiilor declarative.
    (3) În cazul în care contribuabilul nu se prezintă în termen de 15 zile de la primirea notificării, organul fiscal stabileşte plăţile anticipate la nivelul sumei datorate pentru ultimul termen de plată al anului precedent, potrivit dispoziţiilor art. 121 alin. (3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere contractele de închiriere/subînchiriere aflate în derulare la 31 decembrie a anului precedent celui de impunere, indiferent de numărul acestora.
    În cazul contractelor încheiate între părţi în care venitul din cedarea folosinţei bunurilor reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului anual estimat se efectuează pe baza cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează impunerea.
    8. (1) În cazul în care, la sfârşitul unui an fiscal, nu mai este îndeplinită condiţia de la pct. 1, începând cu anul următor persoanele fizice determină şi declară venitul net estimat/realizat potrivit regulilor aplicabile pentru categoria venituri din cedarea folosinţei bunurilor.
    (2) Stabilirea plăţilor anticipate şi a impozitului anual datorat se efectuează de organul fiscal central competent, potrivit legii, conform regulilor prevăzute pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor.


                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016