Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
---------- *) Aprobata prin <>Ordinul nr. 106 din 20 februarie 2003 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 16 aprilie 2003. ANEXA MINISTERUL INDUSTRIEI ŞI RESURSELOR INSPECŢIA DE STAT PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE ŞI INSTALAŢIILOR DE RIDICAT - ISCIR - REGLEMENTARE TEHNICĂ NAŢIONALĂ - PRESCRIPŢIE TEHNICĂ PT R 13-2003 ediţia 1, "Cerinţe tehnice privind proiectarea, construirea, montarea, exploatarea şi verificarea tehnicã a ascensoarelor cu schip" Colecţia Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR - Ediţie oficialã - Scopul principal al prescripţiilor tehnice este crearea unui cadru legal unitar în vederea aplicãrii întocmai a prevederilor <>Hotãrârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind asigurarea protecţiei utilizatorilor, mediului înconjurãtor şi proprietãţii. Prevederile prezentei prescripţii tehnice sunt obligatorii pentru toţi cei care proiecteazã, construiesc, monteazã, reparã, întreţin, deţin, exploateazã sau verificã ascensoare cu schip. Utilizatorii prezentei prescripţii tehnice sunt rãspunzãtori de aplicarea corectã a acesteia. ISCIR Str. Sf. Elefterie nr. 47-49, sector 5 BUCUREŞTI www.iscir.ro Cod: 726111 Telefon: (+4021) 411.97.60; 411.97.61 Fax: (+4021) 411.98.70 E-mail: iscir@fx.ro Reproducerea sau utilizarea integralã sau parţialã a prezentei prescripţii tehnice în orice publicaţie şi prin orice procedeu (electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.) este interzisã dacã nu existã acordul scris al ISCIR. Utilizatorii prezentei prescripţii tehnice sunt obligaţi sã se asigure cã sunt în posesia ediţiei oficiale tipãrite. 1 GENERALITĂŢI 1.1 Scop Prezenta prescripţie tehnicã face parte din reglementãrile tehnice naţionale referitoare la ascensoare cu schip, denumite în continuare "ascensoare" sau "instalaţii". Autoritatea tehnicã ce asigurã punerea în aplicare şi respectarea prevederilor din prezenta prescripţie tehnicã este ISCIR- Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, care, în conformitate cu prevederile <>Hotãrârii Guvernului nr. 1.340/ 2001 , este organ de specialitate cu personalitate juridicã în subordinea Ministerului Industriei şi Resurselor având ca principal obiect de activitate asigurarea în numele statului a protecţiei utilizatorilor şi securitatea în funcţionare pentru instalaţiile în categoria cãrora se integreazã şi ascensoarele cu schip. Documentele, documentaţia tehnicã precum şi inscripţionãrile privind informarea şi avertizarea utilizatorilor trebuie sã fie redactate sau traduse în limba românã. 1.2 Clasificarea ascensoarelor cu schip 1.2.1 Dupã locul de instalare: a) de suprafaţã; b) subterane. 1.2.2 Dupã poziţia glisierelor: a) verticale; b) înclinate. 1.2.3 Dupã modul de descãrcare al schipului a) descãrcare prin basculare; b) descãrcare prin perete lateral; c) descãrcare prin partea inferioarã. 1.2.4 dupã modul de acţionare: a) manualã; b) mecanicã (electricã, hidraulicã, pneumaticã etc.). Sarcina nominalã este sarcina maximã, exprimatã în kg sau t, pentru care poate fi utilizat ascensorul în condiţii de securitate. Sarcina nominalã se alege din gama sarcinilor nominale, conform standardelor în vigoare. Viteza nominalã este viteza de deplasare a schipului (benei), exprimatã în m/s. 1.3 Domeniu de aplicare Prezenta prescripţie tehnicã se aplicã ascensoarelor cu schip cu acţionare mecanicã (electricã, hidraulicã sau pneumaticã). Instalaţiile care nu fac obiectul prezentei prescripţii tehnice sunt menţionate în anexa U. 1.4 Referinţe normative Prezenta prescripţie tehnicã face referiri explicite sau implicite la acte legislative, standarde, prescripţii tehnice şi alte reglementãri naţionale. 1.4.1 Legi şi hotãrâri ● <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat ● <>Legea nr. 90/1996 privind protecţia muncii ● <>Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii ● <>Legea nr. 137/1995 Legea protecţiei mediului 1.4.2 Standarde
● SR EN 719:1995 Coordonarea sudãrii. Sarcini şi responsabilitãţi
● SR EN 757:1998 Materiale pentru sudare. Electrozi înveliţi pentru
sudarea manualã cu arc electric a oţelurilor cu
limitã de curgere ridicatã. Clasificare
● SR EN 1600:2000 Materiale pentru sudare. Electrozi înveliţi pentru
sudarea manualã cu arc electric a oţelurilor
inoxidabile şi refractare. Clasificare
● SR EN 10113/1:1995 Produse laminate la cald din oţeluri de construcţii
sudabile cu granulaţie finã. Partea I: Condiţii
generale de livrare
● STAS 500/1-89 Oţeluri de uz general pentru construcţii. Condiţii
tehnice generale de calitate
● STAS 500/2-80 Oţeluri de uz general pentru construcţii. Mãrci
● STAS 1125/1-91 Sudarea metalelor. Electrozi înveliţi pentru sudarea
cu arc electric. Condiţii tehnice generale de
calitate
● STAS 1125/6-90 Sudarea metalelor. Electrozi înveliţi pentru
încãrcarea prin sudare. Condiţii tehnice de calitate
● STAS 7194-79 Sudabilitatea oţelurilor. Elemente de bazã
● STAS 8183-80 Oţeluri pentru ţevi fãrã sudurã de uz general. Mãrci
şi condiţii tehnice de calitate
● STAS 8324-86 Oţel laminat la cald. Profile din oţel silicios
● STAS R 8542-79 Alegerea oţelurilor pentru construcţii metalice
● STAS 10108/1-81 Construcţii civile, industriale şi agricole.
Prescripţii pentru proiectarea construcţiilor din
ţevi de oţel
● STAS 10382-88 Oţeluri pentru ţevi utilizate la temperaturi
scãzute. Mãrci şi condiţii tehnice de calitate
● STAS 12604/5-90 Protecţia împotriva electrocutãrilor. Instalaţii
electrice fixe. Prescripţii de proiectare, execuţie
şi verificare
● STAS 7526-91 Instalaţii de ridicat. Transmisii prin cablu. Reguli
de calcul şi prescripţii de proiectare
● STAS 6979-83 Instalaţii de ridicat. Tambure pentru cabluri de
oţel. Caneluri
● STAS 3208-72 Instalaţii de ridicat. Role pentru cabluri de oţel.
Diametre de înfãşurare şi profilul şanţului
● SR ISO 4301-1:1994 Instalaţii de ridicat. Clasificare. Partea I:
Generalitãţi.
1.5 Termeni şi definiţii 1.5.1 activitate de reparare - ansamblu de lucrãri şi operaţiuni specializate de investigare a defectelor apãrute, asigurare a pieselor de schimb, efectuare a depanãrilor şi/sau înlocuirilor de componente defecte şi încercare funcţionalã a ascensorului pentru demonstrarea calitãţii reparaţiei efectuate menite sã readucã ascensorul în stare bunã de funcţionare în condiţii de securitate. Capacitatea unui agent economic de a efectua lucrãrile de reparare trebuie sã fie confirmatã printr-o autorizaţie emisã de ISCIR-INSPECT IT; 1.5.2 ascensor cu schip - instalaţia de ridicat pe verticalã sau înclinat, echipatã cu o benã sau schip ghidatã pe glisiere, în care se transportã materiale în vrac, în bucãţi sau sub formã de pastã şi care se descarcã cu ajutorul unui dispozitiv de basculare sau golire al schipului. 1.5.3 autorizarea funcţionãrii - ansamblu de activitãţi de verificare tehnicã şi validare a rezultatelor mãsurãrilor şi încercãrilor funcţionale efectuate la punerea în funcţiune iniţialã a ascensoarelor sau cu ocazia verificãrilor tehnice periodice ale acestora, în scopul confirmãrii îndeplinirii condiţiilor de securitate în funcţionare a ascensoarelor montate la deţinãtori. Se efectueazã de cãtre ISCIR-INSPECT IT; 1.5.4 componente de securitate - componente omologate/certificate care au rolul sã asigure funcţionarea ascensorului cu schip fãrã pericol de avarii sau accidente; 1.5.5 deţinãtorul ascensorului - persoanã fizicã sau juridicã care are ascensoare în proprietate directã sau în altã formã de posesie; 1.5.6 glisiere - elemente rigide care asigurã ghidarea schipului sau contragreutãţii; 1.5.7 manevrant ascensor cu schip - persoanã instruitã special care manevreazã ascensoare cu schip; 1.5.8 organism de inspecţie - ISCIR - INSPECT, organism pentru supravegherea şi verificarea tehnicã în funcţionare a ascensoarelor; 1.5.9 proiectant - persoanã juridicã ce îşi asumã responsabilitatea proiectãrii ascensoarelor şi a proiectelor de reparaţii la ascensoare; 1.5.10 puţ - spaţiu în care se deplaseazã schipul (bena), la ascensoarele cu schip verticale; 1.5.11 revizie tehnicã curentã - ansamblu de operaţii de control a stãrii unui ascensor menite sã corecteze eventualele abateri de la starea de funcţionare normalã şi sã preîntâmpine apariţia unor defecte majore. Activitatea se efectueazã numai de cãtre agenţi economici autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT; 1.5.12 sarcinã nominalã - sarcina (în kg sau t) pentru care a fost proiectat şi construit ascensorul; se admite ca în locul sarcinii nominale sã se utilizeze capacitatea nominalã a benei şi densitatea volumetricã maximã a materialului transportat. 1.5.13 verificare tehnicã periodicã - activitate solicitatã de deţinãtor, la intervale predeterminate sau ori de câte ori deţinãtorul considerã necesar, pentru a se asigura cã ascensorul pe care îl deţine şi utilizeazã satisface cerinţele de funcţionare în siguranţã. Activitatea cuprinde un ansamblu de verificãri şi încercãri menite sã constate starea de bunã funcţionare în condiţii de siguranţã a ascensorului şi cã acesta îşi îndeplineşte rolul funcţional conform specificaţiilor producãtorului. Activitatea se efectueazã de cãtre RSVTI autorizat de ISCIR-INSPECT IT; 1.5.14 vitezã nominalã (v) - viteza în metri pe secundã a schipului (benei) pentru care a fost proiectat şi construit ascensorul. Termenii şi definiţiile menţionaţi(te) anterior se aplicã numai în sensul prezentei prescripţii tehnice. 1.6 Abrevieri ● IT - Inspecţia Teritorialã ● PT - Prescripţie tehnicã ● RSVTI - Responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor ● RTS - Responsabil Tehnic cu Sudura 2 PROIECTAREA 2.1 Condiţia de bazã pe care trebuie sã o îndeplineascã proiectarea ascensoarelor cu schip este asigurarea funcţionãrii acestora în condiţii de siguranţã pe toatã perioada de utilizare prevãzutã în documentaţia tehnicã; 2.2 Proiectele pentru construirea şi repararea ascensoarelor se vor elabora de cãtre agenţi economici de proiectare autorizaţi de ISCIR-INSPECT. Condiţiile privind autorizarea agenţilor economici de proiectare precum şi obligaţiile şi rãspunderile acestora sunt prevãzute în anexa A. 2.3 Proiectantul trebuie sã-şi asume responsabilitatea privind concepţia soluţiilor constructive, alegerea materialelor, calculul de rezistenţã al tuturor elementelor instalaţiilor şi componentelor, potrivit condiţiilor de funcţionare date, precum şi pentru stabilirea metodelor pentru încercãri şi verificãri tehnice. 2.4 La proiectarea elementelor portante (de rezistenţã) ale ascensoarelor cu schip, proiectantul trebuie sã ţinã seama de solicitãrile ce apar în cazul încercãrilor statice şi solicitãrile seismice ce pot apãrea în construcţiile respective conform zonãrii seismice a teritoriului României. 2.5 Ascensoarele cu schip verticale se prevãd cu puţ. Ascensoarele cu schip înclinate se pot prevedea, dupã caz, în loc de puţ cu o estacadã pe care se monteazã glisierele (calea de ghidare) schipului. 2.6 Puţurile ascensoarelor cu schip, cu excepţia celor prevãzute la pct. 2.8, trebuie sã fie împrejmuite pe toatã înãlţimea şi prevãzute cu uşi care sã nu permitã accesul persoanelor în timpul funcţionãrii instalaţiei; uşile trebuie sã se deschidã numai spre exteriorul puţului şi trebuie sã fie astfel realizate încât sã nu fie posibilã funcţionarea ascensorului în timpul cât sunt deschise. 2.7 Împrejmuirea puţului trebuie sã se execute cu plasã de sârmã din oţel. Plasa de sârmã va avea diametrul sârmei de cel puţin 2 mm şi ochiurile cu latura sau diametrul de cel mult 30 mm. 2.8 La ascensoarele la care este exclusã cãderea sarcinii în timpul deplasãrii schipului pe glisiere se admite ca puţul sã fie împrejmuit numai pe o înãlţime de minimum 2000 mm de la sol. 2.9 La ascensoarele cu schip înclinate montate pe o estacadã, trebuie prevãzute, dupã caz, podeste şi balustrade în lungul cãilor de ghidare. Podestele trebuie sã aibã o lãţime de minim 400 mm. Balustradele trebuie sã aibã o înãlţime de cel puţin 1000 mm şi vor fi prevãzute cu mânã curentã, bordurã de protecţie cu înãlţimea de 100 mm şi o barã intermediarã montatã între mâna curentã şi bordura de protecţie. 2.10 La ascensoarele cu schip verticale se va prevedea, la partea inferioarã a puţului, un spaţiu de siguranţã a cãrui înãlţime va fi de minim 1250 mm. 2.11 Ascensoarele cu schip şi mecanismele lor, în funcţie de condiţiile de lucru, se vor încadra şi calcula în grupe de funcţionare conform SR ISO 4301-1:1994. 2.12 Transmisiile prin cablu ale ascensoarelor cu schip se vor calcula şi alege în conformitate cu prevederile STAS 7526-91. La tamburi, profilul canelurilor va corespunde prevederilor STAS 6979-83. La rolele de cablu, profilul şanţului va corespunde prevederilor STAS 3208-72. 2.13 Frânele ascensoarelor cu schip trebuie sã asigure un moment de frânare corespunzãtor, funcţie de grupele de funcţionare prevãzute în SR ISO 4301-1:1994. 2.14 Utilizarea lanţurilor ca organe de tracţiune este interzisã, cu excepţia lanţurilor tip "Gall". 2.15 Mecanismul de acţionare poate fi montat, dupã caz, fie într-o camerã specialã denumitã camera mecanismului de acţionare, fie în spaţii deschise, protejat împotriva intemperiilor şi împrejmuit corespunzãtor pentru evitarea accidentelor. 2.16 Camera sau împrejmuirea mecanismului de acţionare trebuie sã fie prevãzutã cu uşã în permanenţã încuiatã; cheia trebuie sã fie pãstratã de cãtre responsabilul instalaţiei şi va fi încredinţatã numai personalului de întreţinere, revizie, reparaţie şi verificare. 2.17 Ascensoarele cu schip trebuie prevãzute cel puţin cu urmãtoarele componente de securitate: a) limitatoare de sfârşit de cursã pentru poziţia superioarã şi pentru cea inferioarã, precum şi contacte electrice cap de linie; b) contacte electrice pentru controlul închiderii uşilor de acces la puţ; c) opritoare sau tampoane amortizoare; d) contact electric pentru controlul slãbirii cablului (contact de cablu moale); e) dispozitiv de limitare a vitezei de coborâre în caz de spargere a conductelor la ascensoarele acţionate hidraulic. De asemenea, ascensoarele cu schip trebuie sã fie prevãzute şi cu urmãtoarele: a) dispozitiv de semnalizare acusticã şi opticã; b) butoane sau cabluri care sã acţioneze întrerupãtorul de avarie; c) buton de "STOP" pe pupitrul de comandã. 2.18 Ascensoarele cu schip acţionate hidraulic sau pneumatic trebuie sã fie prevãzute şi cu aparate de mãsurã corespunzãtoare; pentru mãsurarea presiunii fluidului de lucru trebuie sã se monteze un manometru pe pupitrul de comandã. 2.19 În cazurile în care proiectantul apreciazã cã sunt necesare condiţii de siguranţã suplimentare, ascensoarele cu schip trebuie sã fie prevãzute cu componente de securitate care sã asigure prinderea schipului pe glisiere sau pe calea de ghidare în caz de rupere a cablurilor de tracţiune, precum şi în cazul depãşirii vitezei nominale. În aceste cazuri se vor respecta standardele în vigoare, referitoare la glisiere, paracãzãtoare şi limitatoare de vitezã. 2.20 Pentru revizia, întreţinerea, depanarea accidentalã, repararea şi verificarea ascensoarelor cu schip se vor prevedea scãri de acces, podeste sau pasarele prevãzute cu balustrade sau coşuri de protecţie, dupã caz, în conformitate cu standardele şi normativele tehnice în vigoare, astfel încât accesul sã se facã uşor şi fãrã pericol de accidente. 2.21 Principalele elemente componente ale instalaţiei (reductoare, motoare electrice, frâne etc.) se marcheazã, dupã caz, conform standardelor în vigoare. 2.22 La staţia de încãrcare a ascensorului cu schip trebuie sã se prevadã o placã pentru marcarea instalaţiei, pe care se vor înscrie cel puţin sarcina nominalã şi scadenţa stabilitã pentru verificare. 3 CONSTRUIREA ŞI MONTAREA 3.1 Condiţia de bazã pe care trebuie sã o satisfacã construirea şi montarea ascensoarelor cu schip este asigurarea funcţionãrii în condiţii de securitate pe toatã perioada de utilizare prevãzutã în documentaţia tehnicã a ascensorului. 3.2 Construirea şi montarea ascensoarelor cu schip trebuie sã fie efectuatã de agenţi economici care dispun de mijloacele tehnice corespunzãtoare, personal tehnic calificat şi sunt autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT. Condiţiile privind autorizarea agenţilor economici pentru construire şi montare (producãtor şi montator) precum şi obligaţiile şi rãspunderile acestora sunt prevãzute în anexa A. 3.3 Agentul economic care a construit ascensorul (producãtor) va completa şi preda beneficiarului, odatã cu instalaţia, "Cartea ascensorului cu schip - partea de construcţie", conform modelului din anexa N. Numãrul de evidenţã din registrul producãtorului pe care îl poartã cartea ascensorului se va înscrie şi pe placa de fabricaţie a ascensorului care se va aplica în loc vizibil, pe troliu. 3.4 Cartea ascensorului cu schip- partea de construcţie se completeazã de cãtre producãtor, pe rãspundere proprie, pentru fiecare ascensor în parte. 3.5 La lucrãrile de construire şi montare se vor respecta Normele Tehnice de protecţia muncii specifice şi Normele Tehnice pentru prevenirea şi stingerea incendiilor valabile pe teritoriul României. 3.6 La terminarea lucrãrilor, agentul economic care efectueazã lucrãrile de montare (montator) trebuie sã efectueze verificarea şi reglarea întregii instalaţii. Punerea în funcţiune a ascensorului cu schip, se va face numai dupã ce au fost îndeplinite urmãtoarele condiţii: a) toate lucrãrile de montare au fost terminate; b) lucrãrile puţului sau cãilor de ghidare şi a camerei sau împrejmuirii mecanismului de acţionare au fost finisate; c) s-au montat toate componentele de securitate; d) s-a asigurat ungerea tuturor elementelor componente ale ascensorului cu schip, supuse frecãrii; e) au fost îndepãrtate toate elementele strãine de instalaţie din puţ şi din camera sau împrejmuirea mecanismului de acţionare (scule, schele, dispozitive etc.); f) instalaţia a fost legatã electric la pãmânt, acest lucru fiind atestat printr-un buletin de mãsurãri. 3.7 Pentru fiecare instalaţie montatã, montatorul va completa şi preda beneficiarului, imediat dupã terminarea lucrãrilor "cartea ascensorului cu schip -partea de montaj", care va purta un numãr de evidenţã din registrul montatorului şi va cuprinde urmãtoarele: a) documentul din care sã rezulte cã lucrãrile de montare s-au executat în conformitate cu documentaţia tehnicã şi instrucţiunile de montare; b) certificatul de calitate privind execuţia construcţiei puţului respectiv estacadei; c) certificatele de calitate ale mecanismelor care se asambleazã la locul de montaj; d) buletinele mãsurãtorilor izolaţiei, reglãrii automatelor de protecţie şi verificãrii instalaţiei de protecţie împotriva tensiunilor de atingere; e) desenele cuprinzând dimensiunile de gabarit şi spaţiile de siguranţã, cu indicarea accesului la schip; f) fişa de mãsurãtori dimensionale, cu abaterile efective faţã de documentaţia tehnicã, determinate dupã terminarea montajului; g) proces-verbal de efectuare a încercãrilor de casã. În cazul obţinerii unor rezultate corespunzãtoare la verificãrile şi încercãrile de casã, montatorul va întocmi un proces-verbal pe care îl va anexa în documentaţia tehnicã a ascensorului cu schip, pe baza cãreia instalaţia va putea sã fie prezentatã la verificare în vederea autorizãrii de funcţionare. 4 AUTORIZAREA DE FUNCŢIONARE 4.1 Ascensoarele cu schip noi sau vechi montate din nou vor putea fi puse în funcţiune numai dupã obţinerea, prin grija beneficiarului, a autorizaţiei de funcţionare, în urma unei verificãri tehnice oficiale efectuate în conformitate cu prevederile prezentei prescripţii tehnice. Verificãrile tehnice oficiale se vor efectua de cãtre ISCIR - INSPECT IT în a cãrei razã de activitate se aflã ascensorul, conform metodologiei prevãzute în anexa C. 4.2 Prezentarea ascensorului cu schip la verificarea tehnicã oficialã în vederea autorizãrii de funcţionare se va face de cãtre montator, data verificãrii stabilindu-se cãtre ISCIR-INSPECT IT de comun acord cu deţinãtorul instalaţiei. 4.3 La data stabilitã pentru verificare, deţinãtorul şi montatorul trebuie sã pregãteascã ascensorul şi sã punã la dispoziţie echipamentul şi sarcinile pentru încercãri. De asemenea, vor asigura şi personalul de manevrare şi deservire necesar. 4.4 Pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare trebuie sã se prezinte inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT urmãtoarea documentaţie: a) cartea ascensorului cu schip - partea de construcţie; b) cartea ascensorului cu schip - partea de montaj; c) procesul-verbal de efectuare a încercãrilor de casã, întocmit de cãtre montator; d) document/dovadã de luare în evidenţã eliberat(ã) de ISCIR-INSPECT în conformitate cu reglementãrile ISCIR în vigoare la data efectuãrii importului. 4.5 În cazul instalaţiilor procurate din import cartea ascensorului va fi tradusã în limba românã. 4.6 La verificare nu trebuie sã lipseascã responsabilii cu supravegherea tehnicã ai deţinãtorului, montatorului şi întreţinãtorului. 4.7 Evidenţa ascensoarelor cu schip va fi ţinutã de cãtre deţinãtori într-un registru, conform modelului din anexa L. 4.8 Deţinãtorul este obligat sã pãstreze în bunã stare cartea ascensorului cu schip şi sã o transmitã odatã cu ascensorul în cazul transferãrii acestuia. 5 EXPLOATAREA 5.1 Supravegherea 5.1.1 Exploatarea ascensoarelor cu schip trebuie sã se facã în conformitate cu prevederile prezentei prescripţii tehnice, normelor de protecţia muncii din sectorul de activitate respectiv, instrucţiunilor de exploatare din cartea ascensorului cu schip şi instrucţiunilor elaborate de deţinãtor. 5.1.2 Pentru exploatarea în condiţii de securitate a ascensoarelor cu schip, în conformitate cu prevederile prezentei prescripţii tehnice sunt direct rãspunzãtori agenţii economici care deţin şi utilizeazã asemenea instalaţii. 5.1.3 Exploatarea ascensoarelor cu schip trebuie sã fie supravegheatã de responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor (RSVTI) al agentului economic deţinãtor, autorizat de ISCIR-INSPECT IT. 5.1.4 Responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor (RSVTI) se autorizeazã în conformitate cu prevederile anexei O. 5.1.5 Pentru fiecare ascensor deţinãtorul trebuie sã posede un registru de supraveghere, ţinut la zi, în care personalul de deservire a ascensorului şi cel care efectueazã întreţinerea şi revizia tehnicã sunt obligaţi sã înscrie, sub semnãturã, toate observaţiile referitoare la instalaţie, inclusiv remedierile efectuate. În cazul transferãrii ascensorului cu schip la un alt deţinãtor registrul de supraveghere va însoţi instalaţia. 5.1.6 Registrul de supraveghere, întocmit conform modelului din anexa P, se va numerota şi viza de conducerea deţinãtorului şi se va completa la zi, în conformitate cu prevederile prezentei prescripţii tehnice. 5.1.7 La solicitarea celui care a fãcut constatarea, personalul tehnic responsabil cu efectuarea remedierilor înscrise în registrul de supraveghere va lua la cunoştinţã sub semnãturã despre cele constatate. 5.1.8 Dacã în timpul exploatãrii se constatã deficienţe care pericliteazã funcţionarea în condiţii de securitate a instalaţiei, aceasta se va opri imediat din funcţiune, se consemneazã în registrul de supraveghere motivele opririi şi se anunţã imediat RSVTI. 5.1.9 Responsabilul cu supravegherea tehnicã a instalaţiilor (RSVTI), autorizat de ISCIR-INSPECT IT, va verifica periodic registrul de supraveghere şi modul de rezolvare a observaţiilor înscrise în acesta cel puţin o datã pe lunã. 5.2 Manevrarea 5.2.1 Ascensoarele cu schip se manevreazã numai de personal instruit special (denumit în continuare manevranţi). Manevranţii trebuie sã fie instruiţi în raport cu importanţa instalaţiei pe care o deservesc de cãtre agentul economic deţinãtor, în conformitate cu prevederile din anexa R. 5.2.2 Trecerea manevrantului de la un tip de ascensor cu schip la altul se poate efectua de deţinãtor numai pe baza unui instructaj prealabil şi a unei noi autorizãri. Trecerea manevrantului de la un ascensor cu schip la altul, de acelaşi tip, se poate face numai pe baza unui instructaj prealabil. Efectuarea instructajelor menţionate mai sus se vor consemna în fişa personalã de instructaj pentru protecţia muncii. 5.2.3 Manevranţii instruiţi vor fi supuşi periodic unor instructaje şi reexaminaţi în vederea împrospãtãrii cunoştinţelor profesionale. 5.2.4 Periodicitatea reexaminãrilor se vor stabili de deţinãtor în funcţie de felul şi gradul de complexitate al instalaţiilor iar îndatoririle manevranţilor se vor afişa în locul de manevrare al instalaţiilor respective. 5.2.5 Îndatoririle manevrantului ascensorului cu schip sunt urmãtoarele: a) sã cunoascã şi sã respecte prevederile prezentei prescripţii tehnice, instrucţiunile de exploatare şi normele de protecţia muncii la locul de lucru; b) sã verifice înainte de începerea lucrului: - legãturile la instalaţiile de protecţie împotriva tensiunilor de atingere; - buna funcţionare a componentelor de securitate şi semnalizare; - starea cablului de tracţiune şi modul de fixare a acestuia; - buna funcţionare a troliului şi a frânei, având bena descãrcatã; - dacã pe traseul benei nu existã obstacole. c) sã controleze dacã iluminatul este corespunzãtor; d) sã manevreze instalaţia numai dupã ce, în prealabil, a dat semnalul de pornire; e) sã nu ridice sarcini mai mari decât sarcina nominalã sau care depãşesc dimensiunile benei; f) sã nu transporte persoane cu ascensorul cu schip; g) sã nu punã în funcţiune ascensorul dacã instalaţia electricã este defectã, nu funcţioneazã componentele de securitate sau se produce un zgomot anormal la troliu sau la ghidaje; h) sã nu manevreze ascensorul dacã condiţiile de protecţia muncii, pentru locul acestuia de lucru, nu sunt îndeplinite; i) sã opreascã funcţionarea ascensorului dacã temperatura este sub -20 °C; j) sã decupleze imediat întreruptorul din camera troliului în cazul întreruperii curentului electric în timpul lucrului; k) la terminarea lucrului sã deconecteze întreruptorul principal, sã-l asigure cu cheia şi sã predea ascensorul manevrantului din schimbul urmãtor (dacã se lucreazã în mai multe schimburi). 5.2.6 Manevrantul ascensorului cu schip este obligat sã opreascã funcţionarea ascensorului când constatã deficienţe periculoase care pot conduce la avarii sau accidente. Cele constatate se vor consemna în registrul de supraveghere şi se vor aduce imediat la cunoştinţa responsabilului cu supravegherea şi verificarea tehnicã (RSVTI) al agentului economic deţinãtor. 5.3 Întreţinerea şi revizia 5.3.1 În timpul exploatãrii ascensoarele cu schip vor fi supuse unor lucrãri de întreţinere şi revizii tehnice periodice şi generale, care se vor executa de cãtre agenţi economici autorizaţi conform prevederilor din anexa A. 5.3.2 Periodicitatea efectuãrii lucrãrilor de întreţinere şi de revizii periodice şi generale ale instalaţiei se stabileşte de agentul economic care executã aceste lucrãri în acord cu agentul economic deţinãtor, ţinând seama de destinaţia ascensorului, starea sa tehnicã, vechimea instalaţiei şi regimul de funcţionare. Periodicitatea lucrãrilor menţionate mai sus se va înscrie în registrul de supraveghere. 5.3.3 Întreţinerea se va efectua potrivit instrucţiunilor aflate în cartea ascensorului şi condiţiilor specifice de lucru şi va cuprinde ansamblul de lucrãri care sã asigure funcţionarea în condiţii de siguranţã a instalaţiei. 5.3.4 Reviziile tehnice curente şi reviziile tehnice generale se vor executa în conformitate cu instrucţiunile de exploatare elaborate de proiectantul instalaţiei şi au ca scop asigurarea continuitãţii în funcţionare a ascensorului. În cadrul reviziilor tehnice se va executa şi remedierea deficienţelor semnalate şi rãmase nerezolvate în cadrul lucrãrilor de întreţinere. Calitatea reviziilor tehnice generale va fi atestatã printr-un certificat care se ataşeazã de cãtre deţinãtor, dupã recepţia lucrãrii, la cartea ascensorului. 5.3.5 Efectuarea operaţiilor de întreţinere şi revizie tehnicã, inclusiv constatãrile şi remedierile deficienţelor se consemneazã în registrul de supraveghere a ascensorului. 5.3.6 În cazul constatãrii unor defecţiuni importante care necesitã oprirea din funcţiune a ascensorului pe o perioadã mai mare de timp, în vederea efectuãrii reparaţiilor necesare, va fi informat deţinãtorul ascensorului. În registrul de supraveghere a ascensorului se vor consemna data şi ora începerii şi, respectiv, terminãrii lucrãrilor de întreţinere planificate sau accidentale. 5.3.7 În cazul în care, cu ocazia efectuãrii lucrãrilor de întreţinere, sunt constatate deficienţe care afecteazã securitatea în funcţionare a ascensorului, întreţinãtorul, prin personalul sãu tehnic de specialitate, este obligat sã opreascã ascensorul din funcţiune, fãcând menţiunea respectivã în registrul de supraveghere a ascensorului. 5.3.8 În timpul efectuãrii lucrãrilor de întreţinere sau de revizii tehnice curente, echipa de întreţinere trebuie sã afişeze pe toate uşile de acces la puţ tãbliţe cu menţiunea "ASCENSOR ÎN REVIZIE" care interzic utilizarea ascensorului pe toatã durata lucrãrilor respective. 5.3.9 Neefectuarea lucrãrilor de întreţinere şi a reviziilor tehnice la termenele stabilite conduce la anularea de la sine a autorizaţiei de funcţionare a ascensorului. 6 REPARAREA 6.1 Condiţia de bazã pe care trebuie sã o satisfacã repararea, modificarea sau modernizarea ascensoarelor cu schip este asigurarea funcţionãrii în condiţii de securitate pe toatã perioada de utilizare prevãzutã în documentaţia tehnicã a ascensorului. 6.2 Repararea, modificarea sau modernizarea ascensoarelor cu schip trebuie sã fie efectuatã de agenţi economici care dispun de mijloacele tehnice corespunzãtoare şi sunt autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT conform prevederilor anexei A. Repararea componentelor de securitate se va face numai de cãtre producãtorul acestora. 6.3 Ascensoarele cu schip la care s-au efectuat reparaţii supuse verificãrii dupã reparaţie, conform prevederilor din anexa J, pot fi date în exploatare numai dupã verificarea lor de cãtre responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor (RSVTI) al deţinãtorului, în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice. 6.4 Documentaţia tehnicã pentru repararea ascensoarelor se va elabora de cãtre proiectanţi autorizaţi în limitele şi condiţiile prevãzute în anexa J. Proiectul de reparaţie pentru reparaţiile menţionate în anexa J trebuie sã fie avizat de proiectantul şi/sau constructorul ascensorului. 6.5 Reparatorul rãspunde de alegerea corectã a procedeelor tehnologice de execuţie şi de calitatea execuţiei şi a materialelor folosite, în conformitate cu prevederile prezentei prescripţii tehnice, cu prevederile documentaţiei tehnice pentru reparare şi cu instrucţiunile de reparare a ascensoarelor. Condiţiile privind autorizarea reparatorilor precum şi obligaţiile şi responsabilitãţile ce le revin sunt prevãzute în anexa A. 6.6 La lucrãrile de reparare, reparatorul va respecta Normele Tehnice de protecţia muncii şi Normele Tehnice pentru prevenirea şi stingerea incendiilor valabile pe teritoriul României. 7 VERIFICAREA TEHNICĂ PERIODICĂ ŞI VERIFICAREA TEHNICĂ NEPROGRAMATĂ 7.1 Ascensoarele cu schip sunt supuse în timpul exploatãrii unor verificãri tehnice oficiale periodice care se efectueazã de cãtre responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor (RSVTI) al deţinãtorului. 7.2 Data efectuãrii verificãrilor se stabileşte de comun acord de cãtre întreţinãtor şi deţinãtor. 7.3 Datele stabilite pentru verificarea ascensoarelor cu schip nu trebuie sã depãşeascã scadenţa operaţiei de verificare oficialã înscrisã în cartea ascensorului cu schip. În caz contrar, ascensorul cu schip se opreşte din funcţiune de cãtre întreţinãtor. 7.4 Deţinãtorul este singurul rãspunzãtor pentru respectarea termenelor scadente de efectuare a verificãrilor. 7.5 Autorizarea funcţionãrii în continuare a ascensorului cu schip se acordã numai dacã la verificarea tehnicã periodicã se constatã îndeplinirea condiţiilor de securitate menţionate în prescripţia tehnicã. Rezultatele verificãrii se vor consemna într-un proces-verbal conform modelului din anexa K, care va fi scris în cartea ascensorului cu schip. 8 AVARII ŞI ACCIDENTE 8.1 În cazul avariilor care determinã oprirea din funcţiune sau funcţionarea în condiţii de nesiguranţã a ascensoarelor cu schip precum şi în cazuri de accidente provocate de acestea, agenţii economici deţinãtori sunt obligaţi sã anunţe, telefonic sau prin fax, în cel mult 24 ore de la constatare ISCIR - INSPECT IT în a cãrei razã de activitate îşi are sediul deţinãtorul ascensorului în vederea efectuãrii cercetãrilor tehnice necesare şi obligatorii. 8.2 Deţinãtorul ascensorului este obligat sã ia toate mãsurile necesare astfel ca situaţia produsã de avarie sau în timpul accidentului sã rãmânã nemodificatã pânã la sosirea inspectorului de specialitate al ISCIR - INSPECT IT în a cãrei razã de activitate îşi are sediul deţinãtorul ascensorului, cu excepţia cazului când situaţia respectivã ar pune în pericol viaţa persoanelor sau ar crea alte situaţii periculoase. Atunci când este necesar sã se modifice starea de fapt din momentul avariei sau accidentului, deţinãtorul ascensorului va face fotografii sau schiţe ale locului unde s-a produs avaria sau accidentul. 8.3 În vederea stabilirii cauzelor care au produs avarii sau accidente, deţinãtorul ascensorului va trimite la laboratoare de specialitate, pentru cercetare, piese sau dispozitive precum şi probe de materiale, conform dispoziţiilor consemnate în procesul-verbal de constatare. 9 DISPOZIŢII FINALE 9.1 În cazul unor abateri de la prevederile prezentei prescripţii tehnice referitoare la proiectarea, construirea, montarea şi repararea ascensoarelor cu schip, proiectanţii, producãtorii, montatorii şi reparatorii vor putea stabili, pe propria rãspundere, soluţii compensatoare motivate corespunzãtor din punct de vedere tehnic, care sã nu afecteze securitatea în funcţionare a ascensoarelor şi sã excludã pericolul de avarii sau accidente. Proiectanţii, producãtorii, montatorii şi reparatorii care au stabilit astfel de soluţii le vor supune avizãrii principalilor factori interesaţi: proiectant, producãtor, montator, deţinãtor şi ISCIR - INSPECT. 9.2 Dacã agentul economic autorizat pentru efectuarea lucrãrilor menţionate în prescripţia tehnicã a depus documente în baza cãrora i s-a eliberat autorizaţia şi acestea sunt neconforme cu realitatea, autorizaţia este nulã de drept. 9.3 Nerespectarea prevederilor prezentei prescripţii tehnice se sancţioneazã conform legislaţiei în vigoare, mergând pânã la retragerea autorizaţiilor acordate. Nerespectarea prevederilor prezentei prescripţii tehnice referitoare la componentele de securitate conduce inclusiv la retragerea autorizaţiei acordate. 9.4 Trimiterile fãcute în text la alte reglementãri tehnice sau documente normative se referã la ediţiile în vigoare pe perioada aplicãrii prezentei prescripţii tehnice. 9.5 Odatã cu intrarea în vigoare a prezentei prescripţii tehnice "Prescripţii tehnice privind proiectarea, construirea, montarea, exploatarea şi verificarea ascensoarelor cu schip R 8-83" îşi înceteazã valabilitatea. 9.6 Orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei prescripţii tehnice îşi înceteazã valabilitatea. ANEXA A Autorizarea agenţilor economici pentru executarea lucrãrilor de proiectare, construire, montare, reparare, întreţinere şi revizie tehnicã a ascensoarelor cu schip A.1 Proiectarea ascensoarelor cu schip A.1.1 Proiectele de construire, montare şi reparare a ascensoarelor cu schip se elaboreazã de cãtre agenţi economici de proiectare specializaţi şi autorizaţi de ISCIR-INSPECT. Proiectele pot fi elaborate şi de cãtre alţi agenţi economici, urmând ca proiectele respective, pentru a putea fi folosite, sã fie, în prealabil, verificate de o unitate de proiectare autorizatã de ISCIR-INSPECT şi avizate în conformitate cu prevederile pct. A.1.3. Agenţii economici de proiectare vor confirma în proiectele pe care le elaboreazã cã au respectat prevederile prescripţiilor tehnice specifice în domeniu şi cã îndeplinesc prevederile pct. A.1.3 lit. a), b) şi c). A.1.2 În vederea autorizãrii, unitãţile de proiectare sau agenţii economici care au unitãţi de proiectare pentru lucrãrile menţionate la pct. A.1.1 vor înainta la ISCIR-INSPECT o documentaţie întocmitã în conformitate cu prevederile anexei B. A.1.3 Agenţii economici autorizaţi, respectiv unitãţile de proiectare autorizate, au urmãtoarele obligaţii şi rãspunderi: a) sã posede prescripţiile tehnice specifice domeniului pentru care solicitã autorizarea; b) sã numeascã personal tehnic de specialitate, în numãr necesar, care sã verifice proiectele elaborate din punct de vedere al siguranţei în funcţionare şi care sã rãspundã împreunã cu proiectantul de aplicarea prevederilor prescripţiei tehnice, semnând proiectele în acest sens; c) sã adopte soluţii constructive care sã permitã funcţionarea în condiţii de siguranţã a ascensoarelor cu schip şi sã prevadã în documentaţia tehnicã examinãrile şi încercãrile ce trebuie sã fie efectuate la agenţii economici producãtori şi reparatori, la locul de montaj şi la locul de funcţionare, pentru verificarea parametrilor de siguranţã în funcţionare, rãspunzând de alegerea corectã a acestora şi de respectarea prevederilor prescripţiei tehnice; d) sã elaboreze, în cadrul proiectelor, desenul tip de ansamblu care sã cuprindã principalele date tehnice şi care sã permitã verificarea parametrilor de funcţionare în siguranţã a ascensoarelor cu schip în timpul execuţiei, la omologare şi la locul de montare pentru emiterea autorizaţiei de funcţionare în exploatare; e) sã elaboreze instrucţiuni tehnice privind exploatarea, întreţinerea, revizia şi verificarea tehnicã a ascensoarelor cu schip, care sã serveascã şi pentru pregãtirea personalului de exploatare, întreţinere, revizie şi verificare; f) sã solicite în scris la ISCIR-INSPECT avizarea conformã a proiectelor elaborate, prezentând în acest scop desenul tip de ansamblu verificat de personalul tehnic de specialitate propriu menţionat la lit. b); este interzisã folosirea proiectelor, respectiv a desenului tip de ansamblu, fãrã avizul conform al ISCIR-INSPECT; g) sã propunã, în vederea autorizãrii de cãtre ISCIR-INSPECT, personalul tehnic de specialitate care urmeazã sã avizeze conform, în condiţiile precizate în anexa C, proiectele proprii sau elaborate de unitãţi neautorizate, respectiv desenele tip de ansamblu; orice schimbare a personalului tehnic de specialitate, autorizat de ISCIR-INSPECT pentru verificare şi avizare conformã, va fi comunicatã la ISCIR-INSPECT şi va deveni definitivã dupã confirmarea acesteia; h) sã înregistreze la ISCIR-INSPECT proiectele pe care le avizeazã conform şi sã ţinã evidenţa acestora; i) sã comunice periodic (cel puţin o datã pe trimestru) la ISCIR-INSPECT, lista proiectelor elaborate şi avizate conform pentru perioada expiratã precum şi lista proiectelor pe care le vor elabora şi care trebuie sã fie avizate conform în perioada urmãtoare; j) sã avizeze conform proiectele, respectiv desenele tip de ansamblu, pentru care primeşte împuternicire scrisã din partea ISCIR-INSPECT. A.1.4 Personalul tehnic de specialitate care verificã proiectele din punct de vedere al siguranţei în funcţionare, numit de agentul economic de proiectare şi autorizat de ISCIR-INSPECT, are urmãtoarele obligaţii şi rãspunderi: a) sã verifice proiectele din punct de vedere al respectãrii prevederilor prescripţiei tehnice; b) sã confirme cã a efectuat verificarea pieselor scrise şi desenate ale proiectului prin aplicarea ştampilei pe desenul tip de ansamblu, în conformitate cu prevederile anexei C. A.1.5 Personalul tehnic de specialitate autorizat de ISCIR-INSPECT sã avizeze conform proiectele are urmãtoarele obligaţii şi rãspunderi: a) sã avizeze conform desenele tip de ansamblu ale proiectelor pentru care a primit împuternicire din partea ISCIR-INSPECT; b) sã confirme avizarea conformã prin aplicarea ştampilei pe desenul tip de ansamblu, în conformitate cu prevederile din anexa C, precizând şi numãrul de exemplare avizate; c) sã participe la întrunirile periodice organizate de ISCIR-INSPECT. A.1.6 Personalul tehnic de specialitate ce urmeazã a fi autorizat de ISCIR-INSPECT pentru avizarea conformã de proiecte trebuie sã fie absolvent al unui institut de învãţãmânt superior tehnic de specialitate şi sã aibã o vechime în specialitate de cel puţin 8 ani, din care cel puţin 3 ani în proiectare sau 5 ani în construcţia, exploatarea sau verificarea ascensoarelor. A.1.7 În vederea autorizãrii agenţilor economici de proiectare, în conformitate cu prevederile prezentei anexe, ISCIR-INSPECT are urmãtoarele obligaţii şi rãspunderi: a) sã verifice concordanţa dintre datele înscrise în documentaţia prezentatã de unitatea de proiectare care solicitã autorizarea şi situaţia din unitatea respectivã precum şi existenţa prescripţiilor tehnice specifice în domeniu, întocmind un proces-verbal asupra constatãrilor fãcute; b) sã verifice, din punct de vedere al cunoaşterii prevederilor prescripţiei tehnice, personalul tehnic de specialitate propus pentru autorizare; c) sã elibereze în baza constatãrilor fãcute, în cazul îndeplinirii condiţiilor de autorizare, autorizaţia de proiectare conform modelului din anexa D. A.2 Construirea şi montarea ascensoarelor cu schip A.2.1 În vederea acordãrii autorizaţiei, agentul economic care construieşte sau monteazã ascensoare va înainta la ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia îşi are sediul o documentaţie întocmitã în conformitate cu prevederile anexei G. A.2.2 Agenţii economici autorizaţi sã execute lucrãrile de construire şi montare au urmãtoarele obligaţii şi rãspunderi: a) sã execute lucrãrile de construire şi montare în conformitate cu documentaţia tehnicã valabilã la data introducerii în fabricaţie, cu prevederile procesului tehnologic de execuţie, cu cele cuprinse în Sistemul de Management al Calitãţii, dupã caz, cu cele din documentaţia de omologare precum şi cu cele din prescripţia tehnicã, rãspunzând de aplicarea corespunzãtoare a acestora pe toatã durata prevãzutã pentru utilizarea instalaţiei; b) sã introducã în fabricaţia de serie numai instalaţii omologate cu acordul ISCIR-INSPECT şi sã repete încercãrile de tip asupra instalaţiilor din fabricaţie la intervalele stabilite cu ocazia omologãrii sau la cererea inspectorilor de specialitate ai ISCIR-INSPECT, în vederea verificãrii corespondenţei cu prototipul omologat; c) sã pregãteascã şi sã prezinte instalaţiile şi toate documentaţiile tehnice necesare, în timpul şi la sfârşitul construirii şi montãrii, la verificãrile care se efectueazã de cãtre inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT sau de cãtre organele proprii autorizate de ISCIR-INSPECT în acest scop, în condiţiile precizate în anexa C; d) sã foloseascã la lucrãrile de construire şi montare pentru elementele sudate tehnologii de execuţie şi de examinare având la bazã proceduri de sudare omologate în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice specifice în vigoare; e) sã foloseascã la lucrãrile de construire şi montare numai personal calificat; sudorii şi personalul care executã examinãrile nedistructive vor fi autorizaţi în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice specifice în vigoare; f) sã întocmeascã şi sã prezinte odatã cu ascensorul cu schip documentaţia tehnicã prevãzutã de prescripţia tehnicã; g) sã numeascã personal tehnic propriu pentru supravegherea lucrãrilor care fac obiectul autorizãrii şi responsabil tehnic cu sudura, ingineri şi tehnicieni de specialitate, în raport cu numãrul şi complexitatea instalaţiilor, care sã fie autorizat în acest scop de ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia îşi au sediul; prin Responsabil Tehnic cu Sudura (RTS), în sensul prevederilor prescripţiei tehnice, se înţelege "Coordonatorul sudor" definit în standardul SR EN 719; personalul de specialitate ce urmeazã a fi autorizat de ISCIR-INSPECT ca Responsabil Tehnic cu Sudura (RTS) trebuie sã aibã o vechime în domeniul proiectãrii sau aplicãrii tehnologiilor de sudare utilizate la construirea, montarea sau repararea instalaţiilor, dupã cum urmeazã: ● minim 2 ani pentru absolvenţii unui institut de învãţãmânt superior tehnic; ● minim 5 ani pentru maiştri sau tehnicieni, cu specialitatea sudurã. h) sã posede prescripţiile tehnice specifice domeniului pentru care solicitã autorizarea; i) sã întocmeascã şi sã ţinã la zi un registru de evidenţã pentru fiecare categorie de lucrãri pentru care au fost autorizaţi; registrele vor fi numerotate, vizate şi sigilate de ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia îşi au sediul şi vor cuprinde datele prevãzute în anexa H; la agenţii economici care au subunitãţi în teritoriu va exista pentru fiecare subunitate un registru de evidenţã a lucrãrilor executate; j) sã ia mãsurile corespunzãtoare astfel ca personalul tehnic propriu, autorizat de ISCIR-INSPECT, sã-şi poatã îndeplini în bune condiţii sarcinile prevãzute la pct. A.2.3 şi A.2.4 şi sã comunice în scris la ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia îşi au sediul orice schimbare a personalului tehnic respectiv, menţionat la lit. g), şi sã o definitiveze numai dupã confirmarea acestuia de cãtre ISCIR-INSPECT IT; pânã la definitivarea schimbãrii personalului tehnic respectiv nu se vor putea efectua lucrãri care fac obiectul autorizaţiei; k) sã comunice periodic (cel puţin odatã pe trimestru) la ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia îşi au sediul necesarul de verificãri şi încercãri privind: ● prototipurile ascensoarelor cu schip pe care le vor omologa; ● ascensoarele cu schip noi pe care le vor construi, monta, sau repara; ● numãrul sudorilor pe care urmeazã a-i pregãti în vederea autorizãrii; sã implementeze Sistemul de Management al Calitãţii, sã elaboreze proceduri de verificare a calitãţii, de control şi încercãri specifice şi sã le aplice efectiv. A.2.3 Personalul tehnic autorizat de ISCIR-INSPECT pentru supravegherea lucrãrilor de construire, montare şi verificare a ascensoarelor cu schip are urmãtoarele obligaţii şi rãspunderi: a) sã cunoascã legislaţia, prescripţia tehnicã şi standardele în domeniu; b) sã verifice introducerea în fabricaţie numai a documentaţiei tehnice de execuţie având desenul tip de ansamblu avizat conform de cãtre ISCIR-INSPECT sau de cãtre persoanele din unitãţile de proiectare autorizate de ISCIR-INSPECT în acest scop; autorizaţia agenţilor economici de proiectare trebuie sã fie valabilã la data avizãrii conforme a proiectelor; c) sã verifice introducerea în fabricaţie a materialelor şi execuţia pe faze de lucru şi la terminarea construirii, montãrii sau reparãrii, din punct de vedere al respectãrii prevederilor prescripţiei tehnice şi ale documentaţiei tehnice de execuţie, şi sã supunã la încercãri ascensoarele cu schip; d) sã verifice documentaţia tehnicã întocmitã pentru lucrãrile efectuate (cartea ascensorului cu schip - partea de construcţie sau montare) sub aspectul respectãrii prevederilor prescripţiei tehnice precum şi concordanţa ascensorului cu schip cu documentaţia respectivã; e) sã încheie documente de verificare în care sã consemneze constatãrile şi rezultatele verificãrilor şi examinãrilor precum şi dispoziţiile obligatorii; f) sã verifice registrele de evidenţã a lucrãrilor executate şi sã urmãreascã ţinerea la zi a acestora; g) sã participe la întrunirile periodice organizate de ISCIR-INSPECT. A.2.4 Responsabilul tehnic cu sudura autorizat de ISCIR-INSPECT, suplimentar faţã de cerinţele din SR EN 719, are şi urmãtoarele obligaţii şi rãspunderi: a) sã cunoascã legislaţia, prevederile prescripţiilor tehnice specifice, standardele şi alte normative în vigoare privind sudarea elementelor instalaţiilor; b) sã verifice dacã tehnologia de execuţie şi de examinare a elementelor sudate este în concordanţã cu procedura de sudare omologatã; c) sã verifice documentaţia tehnicã de execuţie înainte de lansarea acesteia în fabricaţie astfel încât soluţiile constructive adoptate sã asigure condiţii optime de sudare şi verificare iar starea de tensiuni datorate ciclului termic de sudare sã fie minimã; d) sã asigure alegerea corectã a materialelor de adaos, funcţie de materialele de bazã utilizate în conformitate cu procedurile de sudare omologate, astfel încât prin condiţiile tehnologice impuse sã se realizeze o îmbinare sudatã corectã a instalaţiei; e) sã aibã grijã ca materialele de adaos sã fie însoţite de certificatele de calitate prevãzute de standarde şi sã admitã introducerea în fabricaţie numai a materialelor de adaos prevãzute în documentaţia tehnicã sau stabilite ca echivalente la omologarea procedurii de sudare; f) sã asigure condiţiile necesare pentru efectuarea probelor şi încercãrilor în vederea omologãrii procedurilor de sudare în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice specifice şi sã ia mãsurile necesare ca la construirea, montarea şi repararea elementelor ascensoarelor cu schip sã se foloseascã numai tehnologii stabilite pe baza procedurilor de sudare omologate; g) sã supravegheze ca materialele de bazã introduse în fabricaţie sã fie conforme cu documentaţia tehnicã de execuţie; h) sã verifice modul în care se depoziteazã şi se introduc în fabricaţie materialele de adaos, luând mãsuri pentru preîntâmpinarea eventualelor schimbãri faţã de tehnologia elaboratã şi de procedura de sudare omologatã; i) sã organizeze, sã îndrume şi sã verifice activitatea privind specializarea şi autorizarea sudorilor şi sã ţinã evidenţa lucrãrilor efectuate de aceştia, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice specifice; j) sã urmãreascã efectuarea verificãrii calitãţii îmbinãrilor sudate pe fluxul tehnologic de execuţie, sã verifice rezultatele obţinute şi sã vizeze documentele privind verificarea îmbinãrilor sudate, care se ataşeazã la cartea ascensorului cu schip; k) sã participe la analiza şi stabilirea cauzelor eventualelor defecte datorate sudurii şi sã ia mãsurile corespunzãtoare pentru remedierea şi evitarea lor în viitor; l) sã ţinã la zi evidenţa poansoanelor sudorilor autorizaţi de ISCIR-INSPECT şi a procedurilor de sudare omologate; m) sã participe la întrunirile periodice organizate de ISCIR-INSPECT. A.2.5 În vederea autorizãrii agenţilor economici de construire sau de montare, în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice, ISCIR-INSPECT a) sã verifice concordanţa dintre datele din documentaţia prezentatã de agenţii economici care solicitã autorizarea şi situaţia existentã la aceştia; b) sã verifice personalul tehnic de specialitate propus privind pregãtirea în domeniu şi cunoaşterea prevederilor prescripţiilor tehnice ISCIR; c) sã verifice existenţa la agentul economic a prescripţiilor tehnice ISCIR în domeniu; d) sã întocmeascã un proces-verbal asupra constatãrilor fãcute privind verificãrile prevãzute la lit. a), b) şi c). A.2.6 În cazul îndeplinirii condiţiilor de autorizare prevãzute de prescripţia tehnicã şi pe baza constatãrilor fãcute în conformitate cu prevederile pct. A.2.5, ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia îşi are sediul agentul economic va elibera autorizaţia conform modelului din anexa I A.3 Întreţinerea, revizia tehnicã şi repararea ascensoarelor cu schip A.3.1 În vederea acordãrii autorizaţiei, agentul economic va înainta la ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia îşi are sediul o documentaţie tehnicã întocmitã în conformitate cu prevederile anexei G. A.3.2 Agenţilor economici autorizaţi sã execute întreţinerea, revizia tehnicã şi repararea ascensoarelor cu schip le revin sarcinile prevãzute la pct. A.2.2. (cele specifice domeniului de autorizare) precum şi urmãtoarele: a) sã fie dotaţi cu mijloace tehnice corespunzãtoare în vederea înlãturãrii operative a deranjamentelor care se pot ivi în exploatare şi sã ţinã evidenţa deranjamentelor respective; b) sã prezinte ascensoarele cu schip la verificarea tehnicã oficialã la scadenţã sau ori de câte ori se solicitã de cãtre ISCIR-INSPECT IT; c) sã opreascã din funcţiune ascensoarele cu schip dacã în timpul exploatãrii apar deficienţe care pot avea ca urmare avarii sau accidente; A.3.3 Reparaţiile executate la instalaţiile de categoria celor care nu trebuie sã fie verificate de inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT, conform prevederilor anexei J, vor fi efectuate numai de agenţi economici autorizaţi sã execute astfel de reparaţii. A.3.4 Personalului tehnic propriu autorizat de ISCIR-INSPECT pentru supravegherea lucrãrilor de întreţinere, revizie tehnicã şi reparare a ascensoarelor cu schip îi revin, conform specificului sãu de activitate, sarcinile prevãzute la pct. A.2.3 (cele specifice domeniului de autorizare) precum şi urmãtoarele: a) sã ia mãsuri pentru oprirea din funcţiune a ascensoarelor cu schip care nu mai prezintã siguranţã în exploatare, anunţând aceste opriri la ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia se aflã montat ascensorul; b) sã verifice periodic, cel puţin o datã pe an, pregãtirea tehnicã a personalului de întreţinere şi reparare a ascensoarelor cu schip, consemnând rezultatele într-un proces-verbal; c) sã verifice, prin sondaj, ţinerea la zi a registrelor de supraveghere a ascensoarelor, completarea corectã a acestora şi consemnarea sub semnãturã în acestea; d) sã participe la întrunirile periodice organizate de ISCIR-INSPECT IT. A.3.5 Responsabilului tehnic cu sudura, autorizat de ISCIR-INSPECT, îi revin obligaţiile şi rãspunderile prevãzute la pct. A.2.4. A.3.6 În vederea autorizãrii agenţilor economici de întreţinere, revizie tehnicã şi reparare a ascensoarelor cu schip şi în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice, ISCIR-INSPECT IT îi revin sarcinile prevãzute la pct. A.2.5. A.3.7 În cazul îndeplinirii condiţiilor de autorizare prevãzute de prescripţia tehnicã şi pe baza constatãrilor fãcute în conformitate cu prevederile pct. A.2.5, ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia îşi are sediul agentul economic va elibera autorizaţia conform modelului din anexa I. ANEXA B Conţinutul documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de a proiecta ascensoare cu schip Documentaţia se întocmeşte de cãtre agentul economic solicitant şi se înainteazã la ISCIR-INSPECT. Documentaţia care va fi constituitã din: a) adresã (domeniul solicitat, documente anexate etc.); b) acte agent economic (copie): - statut (actul constitutiv) actualizat; - certificat de înmatriculare; - certificat de înregistrare fiscalã sau CUI (cod unic de înregistrare fiscalã). c) procedurã privind modul de executare a activitãţii de proiectare (organizare şi responsabilitãţi, prescripţii tehnice, standarde şi normative de proiectare specifice domeniului de proiectare solicitat); d) lista personalului calificat propus pentru autorizare (original); e) deciziile de numire a personalului propus pentru autorizare (original); f) curriculum vitae pentru personalul propus pentru autorizare (original); g) documentele de studii şi calificare pentru personalul propriu propus pentru autorizare (în original şi o copie); h) lista principalelor proiecte elaborate de personalul pentru care se solicitã autorizarea (original). NOTĂ : În cazul existenţei unor subunitãţi (filiale, ateliere etc) pentru care se solicitã autorizarea şi care au un alt sediu decât agentul economic solicitant, se vor indica adresele acestora şi, dupã caz, datele menţionate la aliniatele a), d), e), f), şi g). ANEXA C Verificarea şi autorizarea ascensoarelor cu schip C.1 Verificarea proiectãrii C.1.1 Verificãrile în faza de proiectare constau din: a) verificarea proiectelor în ceea ce priveşte concordanţa acestora cu prevederile prescripţiei tehnice; b) avizarea conformã a desenului tip de ansamblu cu privire la respectarea prevederilor prescripţiei tehnice. Aceastã avizare va consta din avizarea desenului tip de ansamblu, la terminarea execuţiei, reparaţiei (numai când se modificã proiectul iniţial) etc. a ascensorului cu schip, cuprinzând toate modificãrile introduse în timpul acestora în desenul tip de ansamblu care va fi introdus în cartea ascensorului cu schip - partea de construcţie. Dupã avizarea conformã a desenului tip de ansamblu acesta se va înregistra la ISCIR-INSPECT, fãrã de care nu se poate acorda autorizaţia de funcţionare a ascensorului cu schip. Un exemplar din desenul tip de ansamblu se va transmite la ISCIR-INSPECT IT pe teritoriul cãreia se aflã unitatea de proiectare respectivã. C.1.2 Verificarea proiectelor, în ceea ce priveşte concordanţa acestora cu prevederile prescripţiei tehnice, se efectueazã de cãtre agenţii economici de proiectare autorizaţi de ISCIR-INSPECT conform prevederilor anexei A. În acest scop agenţii economici de proiectare autorizaţi vor numi personal de specialitate care sã efectueze verificarea pieselor scrise şi desenate ale proiectului. Confirmarea verificãrii se va face pe desenul tip de ansamblu, consemnându-se pe acesta prin ştampilare pe original şi copii, urmãtoarele: - Denumirea agentului economic de proiectare, autorizat de ISCIR-INSPECT -" Verificat, corespunde prescripţiei tehnice PT R 13-2003" - Numele şi prenumele ..................... - Data ...................... - Semnãtura ................. C.1.3 Avizarea conformã a desenului tip de ansamblu, cu privire la respectarea prevederilor prescripţiei tehnice, se efectueazã de cãtre ISCIR-INSPECT. Avizarea conformã de cãtre ISCIR-INSPECT se va efectua numai dupã verificarea proiectelor respective de cãtre o unitate autorizatã de ISCIR-INSPECT. Aceastã avizare conformã se poate efectua şi de cãtre personalul propriu de specialitate din unitãţile de proiectare, autorizat de ISCIR-INSPECT în acest scop conform prevederilor anexei A, dar numai cu acordul scris al ISCIR-INSPECT. C.1.4 Confirmarea avizãrii conforme pe desenul tip de ansamblu se face consemnându-se prin ştampilare pe un numãr de exemplare (minim 2 copii) inclusiv originalul, urmãtoarele: a) în cazul în care avizarea se face de cãtre ISCIR-INSPECT: AVIZAT conform ISCIR-INSPECT Numele ............ Prenumele ............ Data ............. Semnãtura ............. b) în cazul în care avizarea se face de cãtre personalul propriu de specialitate din unitãţile de proiectare, autorizat de ISCIR-INSPECT şi împuternicit în scris de ISCIR-INSPECT pentru proiectul respectiv: AVIZAT conform AUTORIZAT ISCIR Denumirea unitãţii ................ Scrisoarea ISCIR-INSPECT de împuternicire nr. ...../...... Numele ........... Prenumele ............ Data .............. Semnãtura .......... C.1.5 Avizarea conformã a desenului tip de ansamblu este valabilã pânã la modificarea acestuia ca urmare a modificãrii prescripţiei tehnice, a modificãrilor intervenite în diferite faze de asimilare (prototip, serie zero, serie) sau a modernizãrii ascensorului cu schip. În cazul întreruperii fabricaţiei mai mult de un an, proiectul trebuie sã fie reavizat conform la reluarea acesteia. C.1.6 Agentul economic în cadrul cãruia se avizeazã conform desenele tip de ansamblu va reţine câte un exemplar din fiecare. Acestea vor fi înscrise într-un registru de evidenţã conform modelului din anexa F. C.1.7 Avizarea conformã a proiectelor, respectiv a desenelor tip de ansamblu, pentru ascensoarele cu schip care se procurã din import se va face de cãtre ISCIR-INSPECT, dupã ce, în prealabil, acestea au fost verificate prin grija solicitantului, în ceea ce priveşte concordanţa cu prevederile prescripţiei tehnice, de cãtre un agent economic de proiectare autorizat de cãtre ISCIR-INSPECT. C.2 Verificarea construirii, montãrii şi reparãrii ascensoarelor cu schip C.2.1 Verificarea în timpul şi la terminarea construirii, montãrii şi reparãrii instalaţiilor se executã de cãtre inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT sau de cãtre personalul propriu de specialitate de la agentul economic producãtor, montator sau reparator, autorizat în acest scop conform prevederilor anexei A şi împuternicit în scris de ISCIR-INSPECT IT. Instalaţiile care se verificã de inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT în unitãţile constructoare, montatoare sau reparatoare se stabilesc de ISCIR-INSPECT IT. Celelalte instalaţii se verificã de cãtre personalul autorizat din unitãţile respective, în baza acordului scris al ISCIR-INSPECT IT. C.2.2 Rezultatele verificãrilor vor fi consemnate de persoanele care le-au efectuat astfel: a) pentru verificãrile efectuate pe parcursul execuţiei, montãrii şi reparaţiei precum şi pentru verificãrile executate la terminarea montãrii şi reparaţiei se vor încheia documente de verificare (procese-verbale, buletine etc.). b) pentru verificãrile finale efectuate la terminarea construirii, montãrii (în cazul în care montarea se executã la unitatea constructoare) sau reparaţiei cu bune rezultate se va semna şi cartea instalaţiei-partea de construcţie (documentaţia de montare/documentaţia de reparaţie), conform prevederilor prescripţiei tehnice. C.3 Autorizarea funcţionãrii ascensoarelor cu schip C.3.1 La prima punere în funcţiune C.3.1.1 Ascensoarele cu schip pot fi date în exploatare numai dupã verificarea tehnicã oficialã şi eliberarea autorizaţiei de funcţionare de cãtre ISCIR-INSPECT IT. C.3.1.2 Verificarea tehnicã oficialã la punerea în funcţiune, în vederea autorizãrii de funcţionare, are ca scop sã stabileascã dacã: a) documentaţia tehnicã, cartea ascensorului cu schip - partea de construcţie şi partea de montaj este completã şi corespunde cu instalaţia; b) ascensorul cu schip a fost executat, echipat şi montat în conformitate cu prescripţia tehnicã; c) ascensorul cu schip, supus încercãrilor şi verificãrilor prevãzute în prescripţia tehnicã, a corespuns şi funcţioneazã normal; d) este asiguratã întreţinerea, revizia tehnicã şi supravegherea corespunzãtoare şi dacã personalul de deservire este instruit; e) instalaţia electricã este prevãzutã cu dispozitivele de protecţie necesare şi cu inscripţiile necesare; f) sunt prevãzute marcãrile, plãcuţele de fabricaţie şi de avertizare, conform prescripţiei tehnice. C.3.1.3 Verificarea tehnicã oficialã constã din: a) verificarea principalelor elemente componente ale instalaţiei; b) încercãri în gol; c) încercãri în sarcinã (statice şi dinamice); d) alte încercãri. C.3.1.4 Verificarea principalelor elemente componente ale instalaţiei constã din verificarea corespondenţei acestora cu documentaţia tehnicã de execuţie şi de montaj respectiv cu desenul tip de ansamblu şi cu prevederile prescripţiei tehnice. Dacã rezultatele verificãrilor sunt corespunzãtoare se vor efectua încercãrile în gol. C.3.1.5 Încercãrile în gol se efectueazã prin manevrarea ascensorului cu schip, fãrã sarcinã. Cu aceastã ocazie se verificã funcţionarea componentelor de securitate. Dacã rezultatele încercãrilor în gol au corespuns se vor efectua încercãrile în sarcinã. C.3.1.6 Încercarea staticã se efectueazã cu schipul ridicat la 100 mm de la poziţia limitã inferioarã, timp de 10 minute, încãrcat cu o sarcinã mai mare cu 50% decât sarcina nominalã. La încercarea staticã se verificã soliditatea fixãrii cablurilor, alunecarea cablurilor în şanţurile roţii de fricţiune, comportarea schipului propriu-zis, suspensia acestuia şi a contragreutãţii, comportarea construcţiei portante şi siguranţa funcţionãrii frânei. C.3.1.7 Încercarea staticã a ascensoarelor cu schip acţionate hidraulic se efectueazã cu schipul în poziţia limitã superioarã, încãrcat cu o sarcinã mai mare cu 50% decât sarcina nominalã, timp de 10 minute; coborârea schipului în acest interval de timp nu trebuie sã fie mai mare de 100 mm. C.3.1.8 Încercarea dinamicã se efectueazã cu schipul încãrcat cu sarcina nominalã şi apoi cu o sarcinã mai mare cu 10% decât sarcina nominalã şi constã din executarea repetatã a tuturor manevrelor admise, verificându-se funcţionarea normalã a instalaţiei în condiţiile pentru care a fost proiectatã; de asemenea, în cadrul acestei încercãri, se verificã şi componentele de securitate. Dupã încercarea dinamicã se verificã comportarea schipului propriu-zis, suspensia acestuia şi a contragreutãţii precum şi funcţionarea în condiţii de siguranţã a frânei. C.3.1.9 Verificarea dispozitivelor de prindere pe glisiere, a dispozitivelor de limitare a vitezei de coborâre în caz de spargere a conductelor precum şi verificarea etanşeitãţii instalaţiei hidraulice, dupã caz, se efectueazã cu schipul încãrcat cu o sarcinã mai mare cu 10% decât sarcina nominalã. În timpul încercãrilor statice şi dinamice este interzis accesul persoanelor în benã; sarcina de încercare trebuie sã fie constituitã numai din greutãţi. C.3.1.10 Dacã rezultatele verificãrii tehnice oficiale sunt corespunzãtoare, inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT întocmeşte procesul verbal prin care se autorizeazã funcţionarea ascensorului cu schip. Procesul verbal se întocmeşte în cartea ascensorului - partea de exploatare conform modelului din anexa K. Dacã rezultatele sunt necorespunzãtoare, deficienţele se consemneazã în procesul-verbal şi nu se acordã autorizaţia de funcţionare. C.3.1.11 In funcţie de condiţiile şi regimul de funcţionare, gradul de complexitate al ascensorului cu schip, precum şi de capacitatea tehnicã a deţinãtorului de a asigura o supraveghere corespunzãtoare în timpul exploatãrii, prin procesul-verbal de autorizare se stabilesc parametrii funcţionali şi scadenţa (luna, anul) urmãtoarei verificãri, care nu va fi mai mare de 2 ani. La ascensoarele cu schip incluse în linii tehnologice (ca de exemplu cele care deservesc furnale sau cuptoare de var), verificarea tehnicã se va efectua ţinând seama şi de prevederile instrucţiunilor de exploatare elaborate de proiectantul general al liniei tehnologice, iar scadenţa urmãtoarei verificãri se stabileşte conform planului de opriri a liniei tehnologice respective (cu ocazia reparaţiilor capitale), dar nu mai mare de 7 ani. C.3.1.12 Este interzisã acordarea autorizaţiei de funcţionare în urmãtoarele cazuri: a) cartea ascensorului-partea de construcţie şi de montaj lipsesc sau sunt incomplete; b) lipsesc sau funcţioneazã defectuos componentele de securitate; c) frâna funcţioneazã defectuos; d) sistemul de semnalizare opticã şi acusticã este incomplet sau funcţioneazã defectuos; e) instalaţia electricã este executatã defectuos şi prezintã pericol de electrocutare; f) lipsã certificat privind mãsurãrile împotriva tensiunii de atingere; g) lipsã certificat privind rezistenţa de izolaţie; h) la verificãrile şi încercãrile în gol şi în sarcinã (statice şi dinamice) s-au obţinut rezultate necorespunzãtoare; i) personalul de deservire (manevrare) a instalaţiei nu este instruit. C.3.1.13 Cartea ascensorului (partea de construcţie şi de montaj) împreunã cu partea de exploatare formeazã cartea ascensorului cu schip, care va purta un numãr de înregistrare, dat de deţinãtor, din registrul de evidenţã a instalaţiilor întocmit conform modelului din anexa L. C.3.2 Ascensoare cu schip aflate în exploatare C.3.2.1 În timpul exploatãrii, ascensoarele cu schip sunt supuse la termenul scadent unor verificãri tehnice periodice. Verificãrile şi încercãrile se vor efectua conform prevederilor pct. C.3.1.3...C.3.1.9. Cu aceastã ocazie se verificã starea tehnicã a ascensorului şi se acordã, dupã caz, autorizaţia de funcţionare în continuare. C.3.2.2 Dacã rezultatele verificãrilor tehnice şi încercãrilor, comparativ cu prevederile documentaţiei tehnice însoţitoare şi ale prezentei prescripţii tehnice, au corespuns se întocmeşte un proces-verbal de verificare prin care se acordã autorizarea de funcţionare în continuare, în funcţie de condiţiile şi regimul de funcţionare, de gradul de complexitate al instalaţiei precum şi de capacitatea tehnicã a deţinãtorului de a asigura o supraveghere corespunzãtoare în timpul exploatãrii prin procesul-verbal de autorizare se stabileşte scadenţa (luna, anul) urmãtoarei verificãri, care nu va fi mai mare de 2 ani. Rezultatele verificãrii tehnice se vor consemna în cartea ascensorului-partea de exploatare. Dacã rezultatele sunt necorespunzãtoare, deficienţele (menţionate la pct. C.3.1.12) se consemneazã în procesul-verbal şi nu se acordã autorizaţia de funcţionare. Opririle din funcţiune, inclusiv cauzele acestora, se vor înscrie în registrul de supraveghere a ascensorului. C.3.2.3 La verificarea tehnicã oficialã periodicã este obligatorie prezenţa personalului autorizat al întreţinãtorului. C.3.2.4 Dacã ascensorul nu a fost verificat la scadenţã el trebuie oprit imediat din funcţiune pânã la executarea verificãrilor tehnice, autorizaţia de funcţionare anulându-se de la sine odatã cu depãşirea scadenţei. C.3.2.5 Responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnicã (RSVTI) al agentului economic deţinãtor precum şi inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT au dreptul sã efectueze verificãri neprogramate pentru a constata dacã sunt respectate prevederile prezentei prescripţii tehnice şi dispoziţiile date cu ocazia verificãrilor anterioare. C.3.2.6 Examinãrile şi încercãrile periodice nu trebuie sã fie mai dure decât cele cerute înainte de punerea în funcţiune a ascensorului. Aceste încercãri nu trebuie, prin repetarea lor, sã cauzeze uzura excesivã sau scãderea rezistenţei care ar duce la diminuarea securitãţii ascensorului. C.4 Dispoziţii finale C.4.1 Punerea în funcţiune a ascensoarelor cu schip neautorizate, în afara termenelor scadente sau fãrã verificare tehnicã la scadenţã este interzisã şi se sancţioneazã conform legislaţiei în vigoare, mergând pânã la retragerea autorizaţiilor acordate de ISCIR-INSPECT IT. C.4.2 Procesul-verbal de verificare care se încheie de cãtre responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor (RSVTI) va cuprinde cel puţin verificãrile şi încercãrile efectuate, constatãrile şi rezultatele acestor verificãri şi încercãri şi dispoziţiile obligatorii stabilite. C.4.3 Dreptul de a prelungi autorizaţia de funcţionare dupã verificãrile tehnice periodice, la ascensoarele cu schip aflate în exploatare, revine responsabilului cu supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor (RSVTI), autorizat de ISCIR-INSPECT. C.4.4 Inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT şi responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor (RSVTI) au obligaţia sã interzicã funcţionarea ori de câte ori constatã cã nu sunt îndeplinite condiţiile de siguranţã în funcţionarea ascensoarelor cu schip, în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice şi ale legislaţiei în vigoare. C.4.5 Inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT au dreptul de a efectua verificãri tehnice prin sondaj la toate ascensoarele cu schip precum şi de a efectua verificãri prin sondaj asupra modului în care montatorii, reparatorii, întreţinãtorii şi deţinãtorii executã lucrãrile specifice sau exploateazã aceste instalaţii. C.4.6 Verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor şi normelor de protecţia muncii, pe durata efectuãrii verificãrilor şi încercãrilor ascensoarelor cu schip, precum şi asigurarea echipamentului de protecţie necesar sunt exclusiv în sarcina deţinãtorului. De efectuarea instructajului de protecţia muncii pentru persoanele care participã la verificãri şi încercãri rãspund agenţii economici din care fac parte persoanele respective, în cazurile când activitatea se desfãşoarã în mediu normal. În cazul când verificãrile şi încercãrile se desfãşoarã în alte medii decât normal (exploziv, toxic etc.) agentul economic în incinta cãruia are loc activitatea respectivã va efectua un instructaj suplimentar specific mediului, înainte de începerea lucrãrilor, tuturor celor care participã la aceste lucrãri. C.4.7 În cazul nepregãtirii ascensoarelor cu schip în vederea efectuãrii verificãrii, ascensorul cu schip nu va putea funcţiona decât dupã efectuarea verificãrii. C.4.8 În vederea efectuãrii în bune condiţii a verificãrii tehnice a ascensoarelor cu schip, montatorii, reparatorii, dupã caz, sunt obligaţi sã punã la dispoziţia inspectorilor de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT: a) datele, informaţiile sau documentele în legãturã cu verificarea tehnicã a ascensoarelor; b) personalul şi echipamentul de lucru şi protecţie necesar; c) mijloacele de transport, dacã nu existã mijloace publice de transport la şi de la locul respectiv. ANEXA D INSPECŢIA DE STAT PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE ŞI INSTALAŢIILOR DE RIDICAT ISCIR-INSPECT AUTORIZAŢIA DE PROIECTARE Nr. ........ din .......... În baza prevederilor legale în vigoare, a prescripţiei tehnice PT R 13 şi în urma verificãrilor efectuate şi consemnate în procesul-verbal nr. ............... din ................... I Se autorizeazã pentru proiectare de*1).................... agentul economic ................. din ............... str. ................... nr. ................ judeţ/sector .................. din cadrul*2)...................... unitatea de proiectare ................. din ............... str. .............. nr. .............. judeţ/sector ............... urmare cererii nr. .............. din .............. II Se autorizeazã pentru avizare conformã de proiecte proprii sau elaborate de unitãţi neautorizate urmãtoarele persoane (salariaţi ai unitãţii de proiectare):*3) ......................................... ................................................................. ................................................................. În cazul schimbãrii denumirii, întreruperii activitãţii sau desfiinţãrii .......................*4) are obligaţia sã anunţe în termen de 15 zile ISCIR-INSPECT. Autorizaţia poate fi retrasã de ISCIR-INSPECT în baza documentului de constatare a comiterii unor abateri de la prevederile legale. Prezenta autorizaţie este valabilã pânã la data de*5)............ INSPECTOR DE STAT ŞEF INSPECTOR ŞEF ISCIR-INSPECT (numele, prenumele, (numele, prenumele, semnãtura şi ştampila) semnãtura şi ştampila) Inspector de specialitate---------- *1) Se indicã succint domeniul autorizaţiei. *2) Se completeazã pentru filialele sau unitãţile având alt sediu. *3) Se indicã numele şi prenumele persoanelor. *4) Se va indica unitatea de proiectare. *5) Se va indica data efectivã (ziua, luna, anul) - maximum 2 ani. ANEXA E Model de decizie pentru numirea personalului tehnic de specialitate responsabil cu supravegherea lucrãrilor de construire, montare, întreţinere, revizie tehnicã şi reparare ascensoare sau a responsabilului cu supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor (RSVTI) ANTETUL AGENTULUI ECONOMIC DECIZIE nr. .......... din ........... Agentul economic ................................ reprezentat prin .................. manager (director), Având în vedere legislaţia cu privire la funcţionarea în condiţii de securitate a instalaţiilor mecanice sub presiune şi de ridicat, prin care agenţii economici autorizaţi pentru construire, montare, reparare, întreţinere şi revizie tehnicã precum şi cei care deţin aceste instalaţii sunt obligaţi sã numeascã personal tehnic de specialitate*1), în raport cu numãrul şi complexitatea instalaţiilor, care sã fie autorizat de ISCIR-INSPECT IT în vederea aplicãrii prevederilor prescripţiilor tehnice ISCIR specifice, DECIDE: 1 D-ul (D-na) .............................. de specialitate*1) ........................ având funcţia de .................... începând cu data de ..................... se numeşte responsabil*2) ........................ din cadrul ...................... urmând a fi autorizat de ISCIR-INSPECT IT. 2 Responsabilul*2) ....................................... este obligat sã cunoascã şi sã aplice întocmai prevederile legislaţiei în vigoare şi ale prescripţiilor tehnice specifice, sarcinile acestuia fiind cele care rezultã din acestea. 3 Activitatea responsabilului*2) ............................. va fi coordonatã şi îndrumatã din partea conducerii de ................... care rãspunde împreunã cu acesta de luarea mãsurilor pentru aplicarea legislaţiei în vigoare şi a prevederilor prescripţiilor tehnice specifice. 4 Încãlcarea obligaţiilor prevãzute în prevederile prescripţiilor tehnice specifice, atrage, dupã caz, rãspunderea disciplinarã, materialã, civilã sau penalã a celor vinovaţi. 5 Prezenta decizie anuleazã decizia anterioarã nr. ................. din .............. şi devine definitivã dupã autorizarea responsabilului de cãtre ISCIR-INSPECT. MANAGER, OFICIUL JURIDIC Numele şi prenumele Numele şi prenumele (Semnãtura şi ştampila) (Semnãtura) Data: ....................---------------- *1) Personalul tehnic de specialitate responsabil cu supravegherea lucrãrilor de construire, montare, reparare, revizii tehnice şi întreţinere ascensoare poate fi format din: ingineri, subingineri, maiştri sau tehnicieni de specialitate. Responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor (RSVTI) trebuie sã fie inginer, subinginer, maistru sau tehnician de specialitate. *2) Se va completa astfel: "cu supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor" sau "cu supravegherea lucrãrilor de reparare, revizii tehnice şi întreţinere ascensoare."
ANEXA F
Registru de avizãri conforme proiecte de*1)
..............................................
┌───┬─────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──────────┬───────────────────┐
│Nr.│Nr. │Denumirea │Unitatea │Parametrii│Beneficiar│Nr. si data adresei│
│crt│proiect │proiectului│de │maximi │ │ISCIR-INSPECT de │
│ │ │ │proiectare│ │ │imputernicire │
│ │ │ │ │ │ │pentru │
│ │ │ │ │ │ │AVIZARE CONFORMA │
├───┼─────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────────────┤
├───┼─────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────────────┤
├───┼─────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────────────┤
├───┼─────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────────────┤
├───┼─────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────────────┤
└───┴─────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴───────────────────┘
┌──────────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┐
│ FINAL │Nr. si │Obs.*3) │
├─────────────────────┬────────────────────────────────┤data │ │
│VERIFICAT conform │ │inregis- │ │
│PT ISCIR*2) │ AVIZAT CONFORM │trarii la │ │
├──────────┬──────────┼──────────┬──────────┬──────────┤ISCIR- │ │
│Nume si │Semnatura │Nume si │Semnatura │Data │INSPECT │ │
│prenume │ │prenume │ │ │ │ │
├──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┘
NOTE: *1) În cuprinsul registrului, acesta se subâmparte pentru fiecare tip de proiect (execuţie, montare sau reparare) şi instalaţie (ascensoare cu schip etc.). *2) Împuternicit prin decizie datã de conducerea unitãţii (poate fi şi personal autorizat de ISCIR-INSPECT, dar avizarea conformã o efectueazã ISCIR-INSPECT sau altã persoanã autorizatã din unitate pentru avizare, prin precizare pe decizie). *3) Se mai pot trece şi alte rubrici în funcţie de specificul unitãţii de proiectare. ANEXA G Conţinutul documentaţiei pentru obţinerea/reactualizarea autorizaţiei de a efectua lucrãri de construire, montare, întreţinere, revizie tehnicã şi reparare ascensoare cu schip Documentaţia se întocmeşte de cãtre agenţii economici care efectueazã lucrãri de construire, montare, întreţinere, revizii tehnice şi reparare ascensoare cu schip şi se înainteazã la ISCIR-INSPECT-IT în raza cãreia îşi are sediul agentul economic. Documentaţia este constituitã dintr-un memoriu tehnic din care sã rezulte cã agentul economic poate efectua lucrãri de construire, montare, reparare, întreţinere şi revizii în condiţii optime şi de siguranţã, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi prevederile documentaţiei tehnice. Memoriul tehnic trebuie sã cuprindã urmãtoarele: a) felul lucrãrilor (construire, montare, reparare etc.); b) domeniul autorizaţiei, cu precizarea parametrilor maximi şi a caracteristicilor principale; c) dotarea minimã cu piese de schimb (relee, contactori, inclusiv miezuri şi bobine, componente electronice, siguranţe fuzibile, dispozitive de semnalizare, ferodouri etc.); d) calitatea principalelor materiale de bazã folosite (conform cu gruparea din prescripţiile tehnice ISCIR specifice); e) domeniul de dimensiuni al materialelor de bazã ce vor fi utilizate, cu precizarea pentru fiecare grupã a limitelor de grosime pentru ţevi (conform prevederilor prescripţiilor tehnice ISCIR specifice); f) procedurile de sudare (cap la cap "manual" cu arc electric a tablelor, cap la cap "manual" cu arc electric a ţevilor etc.) ce vor fi folosite în execuţie, cu precizarea pentru fiecare procedurã a tipurilor de îmbinãri (cap la cap, de racord, în colţ) ce vor fi executate şi poziţiile de sudare folosite; g) eficienţa metodelor şi mijloacelor de examinare nedistructivã din dotare, pentru punerea în evidenţã a eventualelor defecte ce ar putea sã aparã în execuţie, în materialele de bazã şi îmbinãrile sudate, funcţie de calitatea şi grosimea acestora precum şi a procedurilor de sudare aplicate; h) numele, pregãtirea şi vechimea în specialitate a personalului tehnic pentru supravegherea lucrãrilor de construire, montare, reparare, întreţinere, revizie tehnicã şi verificare a instalaţiilor precum şi a responsabilului tehnic cu sudura, propuşi de agentul economic sã fie autorizaţi de cãtre ISCIR-INSPECT. La memoriu se vor ataşa documente care vor cuprinde urmãtoarele: a) dotarea cu utilaje de execuţie, conform datelor din tabelul 1; b) proceduri de sudare omologate, conform datelor din tabelul 2; c) metodele folosite pentru verificarea calitãţii produselor executate precum şi dotarea cu laborator pentru efectuarea examinãrilor nedistructive (autorizat de ISCIR-INSPECT) şi laborator pentru efectuarea încercãrilor mecanice, tehnologice, metalografice şi analizelor chimice (autorizat de ISCIR-INSPECT); în cazul în care agentul economic nu dispune de laboratoare proprii, se va anexa contractul de colaborare (copie) încheiat cu alt agent economic autorizat de ISCIR-INSPECT pentru efectuarea examinãrilor; de asemenea, se va prezenta şi dotarea cu standuri pentru încercãri şi verificãri, conform datelor din tabelul 3; d) pregãtirea şi activitatea practicã în domeniu a personalului de execuţie şi control, conform datelor din tabelul 4; e) natura şi volumul lucrãrilor efectuate în colaborare cu alţi agenţi economici, conform datelor din tabelul 5.
Tabelul 1
┌────┬───────────────────────────────────────────────┬──────────────────┬──────┐
│Nr. │ Utilajul pentru executie │ Tipul (marca) si │ Obs. │
│crt.│ │ caracteristicile │ │
│ │ │ principale*1) │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────────────┼──────┤
│ 1 │Taiere: │ │ │
│ │a) foarfeci; │ │ │
│ │b) ghilotine; │ │ │
│ │c) aparate oxiacetilenice; │ │ │
│ │d) aparate cu plasma; │ │ │
│ │e) alte masini si aparate. │ │ │
│ 2 │Formare: │ │ │
│ │a) indoire; │ │ │
│ │b) ambutisare; │ │ │
│ │c) masini de indoit; │ │ │
│ │d) masini si dispozitive pentru prelucrarea │ │ │
│ │ rostului; │ │ │
│ │e) masini unelte (strunguri, masini de frezat, │ │ │
│ │ raboteze, masini de alezat, masini de │ │ │
│ │ rectificat, masini de gaurit). │ │ │
│ 3 │Sudare: │ │ │
│ │a) convertizoare; │ │ │
│ │b) transformatoare; │ │ │
│ │c) tractoare de sudare; │ │ │
│ │d) aparatura WIG, TIG sau MIG; │ │ │
│ │e) masini de sudat prin rezistenta; │ │ │
│ │f) aparate pentru sudare in baie de zgura. │ │ │
│ 4 │Tratamente termice: │ │ │
│ │a) cuptoare; │ │ │
│ │b) instalatii de tratament local; │ │ │
│ │c) dispozitive de preincalzire inainte de │ │ │
│ │sudare. │ │ │
└────┴───────────────────────────────────────────────┴──────────────────┴──────┘
*1) Pentru utilajul de sudare se va mentiona, dupa caz, aparatura de stabilire, masurare si reglare a parametrilor regimului de sudare. Tabelul 2
┌────┬─────────┬─────────┬────────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──────┐
│ │ │ │ │ │ Grupa de │ │ │
│ │ │ │Nr. fisei de│ Grupa de │grosimi si│ │ │
│Nr. │Procedeul│ Tipul │ omologare │ oteluri │diametrul │Pozitia de│ Obs. │
│crt.│de sudare│imbinarii│agent econo-│acoperite │acoperite │ sudare │ *) │
│ │ │ │mic/ │de fisa de │de fisa de│ │ │
│ │ │ │ ISCIR │ omologare │omologare │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼────────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────┤
└────┴─────────┴─────────┴────────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────┘
*) Pentru fişele de omologare a procedurilor de sudare, preluate de la alţi agenţi economici, se va menţiona agentul economic care a efectuat omologarea. Tabelul 3
┌────┬───────────────────────────────────────────────┬──────────────────┬──────┐
│Nr. │ Utilajul pentru verificare si control │ Tipul (marca) si │ Obs. │
│crt.│ │ nr. buc. │ │
│ │ │ caracteristicile │ │
│ │ │ principale │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────────────┼──────┤
│ 1 │Pentru masurarea si verificarea dimensiunilor: │ │ │
│ │a) dispozitive pentru masurarea diametrelor; │ │ │
│ │b) sabloane pentru verificarea abaterilor de la│ │ │
│ │ forma geometrica; │ │ │
│ │c) aparate si dispozitive pentru verificarea │ │ │
│ │ paralelismului, denivelarilor si │ │ │
│ │ verticalitatii; │ │ │
│ │d) aparate si dispozitive pentru masurarea │ │ │
│ │ deformatiilor; │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────────────┼──────┤
│ 2 │Standuri pentru rodaje la mecanisme │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────────────┼──────┤
│ 3 │Standuri pentru verificarea subansamblurilor │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────────────┼──────┤
│ 4 │Standuri pentru incercari, echipamente cu │ │ │
│ │aparatura de masurare si control, in │ │ │
│ │conformitate cu prevederile prescriptiilor │ │ │
│ │tehnice, Colectia ISCIR, si normele de │ │ │
│ │fabricatie: │ │ │
│ │a) la presiune hidraulica; │ │ │
│ │b) sub sarcina; │ │ │
│ │c) a componentelor de securitate (pentru │ │ │
│ │ limitarea presiunii, sarcinii, vitezei) │ │ │
└────┴───────────────────────────────────────────────┴──────────────────┴──────┘
Tabelul 4
┌────┬─────────────────────────────────────┬────────────────┬─────────┬────────┐
│Nr. │ Personalul de executie nominalizat │ Specialitatea*)│ Numar │ Obs. │
│crt.│ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────┼────────┤
│ 1 │Sudori autorizati │ │ │ │
│ 2 │Personal pentru examinari │ │ │ │
│ │nedistructive, │ │ │ │
│ │din care: │ │ │ │
│ │- ingineri; │ │ │ │
│ │- tehnicieni; │ │ │ │
│ │- operatori. │ │ │ │
└────┴─────────────────────────────────────┴────────────────┴─────────┴────────┘
*) Pentru sudori se va mentiona conform prescriptiei tehnice specifice. Tabelul 5
┌────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬────┐
│Nr. │ │Lucrarile cuprinse │ │ │
│crt.│ Natura colaborarii │ in contractul de │ Denumirea agentului │ │
│ │ │colaborare si felul │ economic cu care se │Obs.│
│ │ │ in care se │ efectueaza │ │
│ │ │ realizeaza │ colaborarea │ │
├────┼────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼────┤
└────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴────┘
ANEXA H
Registru pentru evidenta lucrãrilor de construire,
montare şi reparare ascensoare cu schip
┌───┬────────┬────────────┬────────┬──────────┬─────────┬───────┬────┐
│ │ │ │Nr. si │Parametrii│ │Proces-│ │
│Nr.│Felul si│Documentatie│ data │ascenso- │Benefi- │verbal │ │
│crt│ tipul │ tehnica │actului │ rului │ciarul │ de │ │
│ *)│ascen- │de executie │de omo- │ **) │(denum. │recep- │Obs.│
│ │sorului │(unitatea │logare │ │ si │tie │ │
│ │ │priectanta, │ │ │ sediu) │(nr. si│ │
│ │ │nr. si data)│ │ │ │data) │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼────────┼────────────┼────────┼──────────┼─────────┼───────┼────┤
└───┴────────┴────────────┴────────┴──────────┴─────────┴───────┴────┘
------------ *) Este acelaşi cu numãrul de fabricaţie menţionat în cartea ascensorului. **) Pentru ascensoare: sarcina nominalã (kg); viteza (m/s); numãrul de staţii. NOTE: (1) Pentru agenţii economici autorizaţi sã efectueze lucrãri de montare la ascensoare cu schip se va folosi modelul de registru completat cu o coloanã în plus în care se va scrie agentul economic constructor (denumire şi sediu); (2) Pentru agenţii economici autorizaţi sã efectueze lucrãri de reparare la ascensoare cu schip se va folosi modelul de registru completat cu trei coloane în plus în care se vor scrie: - agentul economic constructor (denumirea şi sediul); - numãrul şi anul fabricaţiei, numãrul procesului-verbal al autorizaţiei de funcţionare; - elementele reparate sau înlocuite, caracteristicile lor constructive. ANEXA I ISCIR INSPECŢIA DE STAT PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE ŞI INSTALAŢIILOR DE RIDICAT ISCIR-INSPECT IT.......................... Str. ........ nr. ......... telefon ...... AUTORIZAŢIE nr. ... din ... În baza prevederilor legale în vigoare, a prescripţiei tehnice PT R 13 şi în urma verificãrilor efectuate şi consemnate în procesul-verbal nr. ... din ...... I Se autorizeazã pentru*1)............ agentul economic ....... din .... str. ..... nr. .......... urmare cererii nr. ....... din ......... . II Se autorizeazã pentru supravegherea lucrãrilor de mai sus urmãtorul personal tehnic de specialitate: ...................................................... şi responsabilul tehnic cu sudura .......................................... În cazul schimbãrii denumirii, întreruperii activitãţii sau desfiinţãrii*2) ........ ............................................................... are obligaţia sã anunţe în termen de 15 zile ISCIR - INSPECT IT emitentã a autorizaţiei. Autorizaţia poate fi retrasã de ISCIR-INSPECT IT în baza documentului de constatare a comiterii unor abateri de la prevederile legale. Prezenta autorizaţie este valabilã pânã la data de*3) ........ Se considerã reînnoirea autorizaţiei numai cazul în care cererea scrisã de reînnoire va fi depusã la ISCIR-INSPECT IT cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului de valabilitate al autorizaţiei, în caz contrar se considerã autorizare nouã. INSPECTOR ŞEF (numele, prenumele semnãtura şi ştampila)----------- *1) Se va indica succint domeniul autorizaţiei (construire, montare, reparare, întreţinere şi revizie tehnicã). *2) Se va indica agentul economic. *3) Se va indica data efectivã (ziua, luna, anul) - maximum 2 ani. ANEXA J Verificarea reparaţiilor ascensoarelor cu schip J. 1 Generalitãţi Prezenta anexã conţine prevederi tehnice minime obligatorii care se referã la verificarea tehnicã a reparaţiilor executate la ascensoarele care fac obiectul prescripţiei tehnice efectuatã de personalul tehnic de specialitate al agenţilor economici deţinãtori, autorizat de ISCIR-INSPECT IT. J.2 Specificarea reparaţiilor care se verificã de cãtre RSVTI al deţinãtorului J.2.1 Lucrãrile de reparare sunt: a) înlocuirea sau modificarea construcţiei metalice, refacerea sau remedierea îmbinãrilor sudate ale elementelor de rezistenţã; b) modificarea de principiu a schemei electrice de acţionare (forţã, comandã, semnalizare); c) înlocuirea totalã a instalaţiei electrice; d) înlocuirea componentelor de securitate ale ascensorului cu alte tipodimensiuni; e) înlocuirea troliului şi înlocuirea sau recondiţionarea elementelor cinematice ale sale; f) înlocuirea completã a frânei cu alte tipodimensiuni. J.2.2 Dacã în cadrul reparaţiilor (planificate sau neplanificate) s-au efecutat lucrãri care nu sunt cuprinse la pct. J.2.1, şi nu afecteazã securitatea în exploatare a ascensorului, verificarea tehnicã a reparaţiei se va efectua de cãtre personalul tehnic de specialitate al reparatorului şi al deţinãtorului. J.2.3 Lucrãrile de reparaţii ale ascensoarelor se vor executa cu respectarea prevederilor prescripţiei tehnice şi ale documentaţiei tehnice de reparaţie. J.3 Verificarea tehnicã a reparaţiilor J.3.1 În cazul reparaţiilor prevãzute la pct. J.2.1 se întocmeşte un proiect de reparaţie care se ataşeazã la documentaţia de reparaţie. Proiectele de reparaţii trebuie sã fie avizate de proiectantul şi/sau constructorul ascensorului pentru reparaţiile prevãzute la pct. J.2.1. J.3.2 În vederea efectuãrii verificãrii tehnice a reparaţiei, reparatorul va întocmi o documentaţie minimã care va cuprinde: a) autorizaţia de reparare eliberatã de ISCIR-INSPECT IT (copie); b) proiectul sau tehnologia de reparaţie; c) certificatele de calitate (declaraţiile de conformitate) ale subansamblelor sau pieselor importante (motoare, reductoare, componente de securitate), în cazul în care cele vechi au fost înlocuite; d) schema cinematicã, schema electricã şi desenul tip de ansamblu ale instalaţiei, dacã cu ocazia reparaţiei s-au efectuat modificãri ale acestora; e) procesul-verbal în care sunt consemnate rezultatele încercãrilor de casã, în care sã se specifice cã instalaţia se poate supune verificãrilor tehnice oficiale în scopul autorizãrii funcţionãrii; f) certificat de calitate (inspecţie) a reparaţiei; g) certificat de garanţie a reparaţiei. J.3.3 La data stabilitã pentru verificare deţinãtorul şi reparatorul trebuie sã pregãteascã ascensorul, având echipamentul şi sarcinile pentru încercãri pregãtite. De asemenea, se va asigura personalul de manevrare şi deservire necesar. La verificare nu trebuie sã lipseascã reprezentanţii reparatorului. J.3.4 Verificarea tehnicã a reparaţiei constã din: - verificarea documentaţiei tehnice de reparaţie; - verificarea execuţiei reparaţiei şi efectuarea verificãrilor şi încercãrilor de la pct. C.3.1.3...C.3.1.9. J.3.5 Rezultatele verificãrilor se consemneazã de cãtre cel care a efectuat verificarea într-un proces-verbal, conform modelului din anexa K. În procesul-verbal încheiat cu ocazia verificãrii în vederea autorizãrii de funcţionare se stabileşte şi data urmãtoarei verificãri, care nu va fi mai mare de 2 ani. J.3.6 Dacã rezultatele sunt necorespunzãtoare, deficienţele (menţionate la pct. C.3.1.12) se consemneazã în procesul-verbal şi nu se acordã autorizaţia de funcţionare. Opririle din funcţiune, inclusiv cauzele acestora, se vor înscrie în registrul de supraveghere a ascensorului. J.3.7 Documentaţia tehnicã de reparaţie se va anexa la cartea ascensorului. J.3.8 Efectuarea lucrãrilor de reparaţii se va înscrie în registrul de supraveghere a ascensorului şi în cartea ascensorului - partea de exploatare, la rubrica evidenţa exploatãrii. J.3.9 Reparatorii autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT sã efectueze reparaţii la ascensoare vor ţine la zi evidenţa lucrãrilor executate într-un registru numerotat şi întocmit conform modelului din anexa H. J.3.10 Punerea în funcţiune a ascensoarelor cu schip fãrã o verificare tehnicã dupã reparaţie este interzisã şi se sancţioneazã conform legislaţiei în vigoare, mergând pânã la retragerea autorizaţiilor acordate de ISCIR-INSPECT IT. J.3.11 Examinãrile şi încercãrile dupã reparaţie nu trebuie sã fie mai dure decât cele cerute înainte de punerea în funcţiune a ascensorului. Aceste încercãri nu trebuie, prin repetarea lor, sã cauzeze uzura excesivã sau scãderea rezistenţei care ar duce la diminuarea securitãţii ascensorului.
ANEXA K
┌─────────────────────────┬────────────────────────┬──────────────────────────┐
│ ROMANIA │ │ │
│Inspectia de stat pentru │ │ INSPECTIA │
│ controlul │ │ TERITORIALA ........... │
│cazanelor, recipientelor │ Proces-verbal │ Adresa ................ │
│ sub presiune si │ de verificare tehnica │ Telefon ............... │
│ instalatiilor de │ nr. ................ │ Fax ................... │
│ ridicat │ │ │
│ -ISCIR- │ │ │
└─────────────────────────┴────────────────────────┴──────────────────────────┘
Incheiat astazi ......... cu ocazia ........... efectuat in baza <>HG nr. 1.340/2001 , <>HG nr. 19/2001 si <>Decretului nr. 587/1973 , modificat si completat prin <>Decretal nr. 417/1985 , aplicabile, si prescriptiilor tehnice, Colectia ISCIR, la ....... tip ...... cu numarul de fabricatie/inventar ....... si cartea instalatiei nr. ..... avand parametrii ultimei verificari ............................................................. .................................................................... Denumirea agentului economic ............. din localitatea ........ str. ....... nr. ........ judet/sector .......... cod fiscal ....... . Verificarea s-a efectuat la ......... din localitatea ......... str. .... nr. ........ judet/sector ............. Subsemnatul*1) ................... am constatat urmatoarele : ........ ...................................................................... ...................................................................... ...................................................................... ...................................................................... ...................................................................... ...................................................................... Am dat urmatoarele dispozitii: ................................... ...................................................................... ...................................................................... ...................................................................... ...................................................................... Dupa aceasta verificare s-a admis*2) ................................. ...................................................................... ...................................................................... Scadenta urmatoarei verificari se fixeaza la data de ................. Pentru aceasta verificare se va plati suma de ............ lei de catre .......... din localitatea ............ str. .......... nr. ...... judet/sector .......... in cont ...... deschis la Banca .......... filiala ........... Am luat la cunostinta Organ de Directorul agentului Responsabil cu Delegatul agentului verificare economic sau supravegherea si economic montator, delegatul sau verificarea reparator tehnica ........... .................. ................ ................. ........... .................. ................ .................------------ *1) Functia, numele si prenumele. *2) Se vor inscrie parametrii de functionare ai instalatiei in functie de felul (tipul) acesteia.
ANEXA L
Model de registru pentru evidenta instalatiilor
┌────────┬─────────────┬───────────┬──────────┬───────┬────────┬────────┬────┐
│Numar │ Locul │ Denumirea │ Numar de │Produ- │ Proces-│Scadenta│Obs.│
│inregis-│functionarii │instalatiei│fabricatie│cator/ │verbal/ │ urma- │ │
│trare │instalatiilor│ parametrii│ /an de │Monta- │auto- │ toarei │ │
│intern │(sectia, loc.│principali │fabricatie│ tor │rizatie │ verifi-│ │
│ │strada, nr., │ │ │ │ de │ cari │ │
│ │ sector, │ │ │ │functi- │ │ │
│ │ judet) │ │ │ │onare/ │ │ │
│ │ │ │ │ │ data │ │ │
│ │ │ │ │ │autori- │ │ │
│ │ │ │ │ │zarii │ │ │
├────────┼─────────────┼───────────┼──────────┼───────┼────────┼────────┼────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└────────┴─────────────┴───────────┴──────────┴───────┴────────┴────────┴────┘
ANEXA M Model de autorizaţie pentru responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor (RSVTI) INSPECŢIA DE STAT PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE ŞI INSTALAŢIILOR DE RIDICAT ISCIR-INSPECT IT ................... AUTORIZAŢIE PENTRU SUPRAVEGHEREA ŞI VERIFICAREA TEHNICĂ A INSTALAŢIILOR AUTORIZAŢIA Nr.*)......... Numele şi prenumele ......... Data şi locul naşterii ......... Cod numeric personal ........................... În baza prevederilor legale în vigoare şi urmare adresei nr. ..... din ..... a agentului economic ................ se autorizeazã sã efectueze în cadrul unitãţii: a) supravegherea şi verificarea tehnicã**) ...................... din dotarea sau folosinţa agentului economic. Data ........... INSPECTOR ŞEF, (Semnãtura, ştampila) Posesorul autorizaţiei are obligaţiile şi rãspunderile prevãzute de legislaţia în vigoare şi prescripţiile tehnice specifice. Rãspunde, împreunã cu conducerea agentului economic, de luarea mãsurilor pentru aplicarea prevederilor prescripţiilor tehnice specifice. Autorizaţia este valabilã numai în cadrul agentului economic pentru care a fost autorizat personalul. Autorizaţia poate fi retrasã de ISCIR-INSPECT în baza documentului de constatare a comiterii unor abateri de la prevederile legale. Prezenta autorizaţie este valabilã pânã la data de ***) ............--------------- *) Se va trece numãrul de înregistrare al agentului economic în evidenţa ISCIR-INSPECT IT supra numãrul de ordine al autorizaţiei. Exemple: B 175/1; B 275/2; G 1305/1. **) Se va trece, dupã caz: instalaţii de ridicat, instalaţii mecanice sub presiune şi de ridicat etc. ***) Se va indica data efectivã (ziua, luna, anul). Autorizaţia se va acorda pe maximum 2 ani.
ANEXA N
CARTEA ASCENSORULUI CU SCHIP
- PARTEA DE CONSTRUCŢIE -
(MODEL)
Denumirea agentului economic constructor:
Adresa:
CARTEA ASCENSORULUI CU SCHIP
- PARTEA DE CONSTRUCŢIE -
(MODEL)
Nr. de fabricaţie ...........
Anul fabricaţiei ............
┌────────────────────────────────────────┐
│ Lista documentatiei livrate cu cartea │
│ ascensorului cu schip │
│ (piese scrise si desenate) │
└────────────────────────────────────────┘
┌─────────────────┬─────────────────────┬────────────────┐
│ Denumirea │Simbolul actului │Numarul de file │
│ actului │ │ │
├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
└─────────────────┴─────────────────────┴────────────────┘
Data ............ Intocmit .....................
(numele, prenumele si semnatura)
Verificat CTC Organ de verificare
Sef compartiment control autorizat de ISCIR-INSPECT
tehnc de calitate
............................ ....................
(numele, prenumele, (numele, prenumele,
semnatura si stampila) semnatura si stampila)
1. Date generale
┌────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐
│ Agent economic constructor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ Tipul ascensorului cu schip │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ Numãrul de fabricaţie │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ Anul de fabricaţie │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ Numãrul şi data documentului de omologare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ Mecanismul de acţionare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ Temperatura admisibilã la care poate sã funcţioneze, °C │ │
│ (temperatura minimã şi maximã) │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ Mediul înconjurãtor în care poate sã funcţioneze │ │
│ ascensorul (uscat, umed - gradul de umiditate, cu pericol │ │
│ de explozie sau incendiu etc.) │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ Norme tehnice de bazã conform cãrora s-a executat │ │
│ ascensorul (simbolul şi denumirea lor) │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘
2 Caracteristici şi date tehnice de bazã*
2.1 Parametri principali
┌────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐
│ Sarcina nominalã, kg (t) (capacitatea nominalã şi │ │
│ densitatea volumetricã maximã) │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ Viteze de deplasare, m/s │ │
│ - nominalã │ │
│ - redusã │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ Grupa de funcţionare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ Numãrul de staţii │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ Numãrul uşilor puţului │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ Cursa ascensorului cu schip, m │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ Tipul troliului(mecanismul de acţionare) │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘
┌─────────────────────────────┬──────────┬───────────────────┬───────────────┐
│ │ │ Tensiunea (V), │ │
│ │ Felul │abaterea admisibila│ Frecventa │
│ │curentului│ % (±) │ %(Hz) │
│ │ │ │ │
├─────────────────────────────┼──────────┼───────────────────┼───────────────┤
│ Circuit de forţã │ │În regim normal: │ │
│ │ │La pornirea │ │
│ │ │motorului electric │ │
├─────────────────────────────┼──────────┼───────────────────┼───────────────┤
│ Circuit de comandã │ │ │ │
├─────────────────────────────┼──────────┼───────────────────┼───────────────┤
│ Circuit de iluminat │ │ │ │
├─────────────────────────────┼──────────┼───────────────────┼───────────────┤
│ Circuit de semnalizare │ │ │ │
└─────────────────────────────┴──────────┴───────────────────┴───────────────┘
2.2 Motoare electrice
┌─────────────────────────────────────┬────────┬──────────┬─────────┬────────┐
│ Destinaţie │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────┼────────┼──────────┼─────────┼────────┤
│ Tipul şi simbolul conform standard │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────┼────────┼──────────┼─────────┼────────┤
│ Puterea, kW │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────┼────────┼──────────┼─────────┼────────┤
│ Turaţia, rot/min │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────┼────────┼──────────┼─────────┼────────┤
│ Masa, kg │ │ │ │ │
└─────────────────────────────────────┴────────┴──────────┴─────────┴────────┘
2.3 Frâne
┌─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────┐
│ Tip (sistem)*) │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ Momentul de frânare la care se regleazã frâna(daNm) │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ Diametrul tamburului de frânã, mm │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ Coeficientul de siguranţã al frânãrii │ │
├────────────────┬────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ Tipul │ │
│ Acţionarea ├────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ frânei │ Forţa de închidere, daN │ │
│ ├────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ Cursa organului de acţionare, mm │ │
└────────────────┴────────────────────────────────────────┴──────────────────┘
*)Se va indica: cu saboţi, în formã de con etc.------------ * Pentru instalaţiile acţionate altfel decât electric tabelele se vor completa corespunzãtor.
┌─────────────────────┐
│ 2.4 Reductor │
└─────────────────────┘
┌──────────────────────────────────────────┬───────────────────┐
│Tip (simbolizat conform standardului) │ │
├──────────────────────────────────────────┼───────────────────┤
│Numãrul de fabricaţie │ │
├──────────────────────────────────────────┼───────────────────┤
│Anul de fabricaţie │ │
├──────────────────────────────────────────┼───────────────────┤
│Raport de transmisie │ │
├──────────────────────────────────────────┼───────────────────┤
│Masa, kg │ │
└──────────────────────────────────────────┴───────────────────┘
┌──────────┐
│ 2.5 Uşa │
└──────────┘
┌──────────────────────────────────────────┬───────────────────┐
│Construcţia │ │
├──────────────────────────────────────────┼───────────────────┤
│Dimensiunea golului uşii (lãţimea x │ │
│înãlţimea), mm │ │
├──────────────────────────────────────────┼───────────────────┤
│Acţionare (manualã, electricã, hidraulicã │ │
│etc.) │ │
├──────────────────────────────────────────┼───────────────────┤
│Modul de deschidere a închizãtorului uşii │ │
│puţului la oprirea schipului la nivelul │ │
│staţiei de oprire │ │
├──────────────────────────────────────────┼───────────────────┤
│Modul de deschidere a uşii puţului când │ │
│lipseşte schipul din staţie │ │
└──────────────────────────────────────────┴───────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────┐
│ 2.6 Schipul şi contragreutatea │
└────────────────────────────────────────────┘
┌─────────────────────────────────────────┬───────────────────┐
│Dimensiunile nominale ale schipului, mm │ │
├─────────────────────────────────────────┼───────────────────┤
│Modul de descãrcare a schipului │ │
├─────────────────────────────────────────┼───────────────────┤
│Dimensiunile contragreutãţii, mm │ │
│(în cazul în care existã) │ │
├─────────────────────────────────────────┼───────────────────┤
│Masa, kg │ │
│ - Schip: │ │
│ - Contragreutatea: │ │
└─────────────────────────────────────────┴───────────────────┘
┌──────────────────────────┐
│ 2.7 Cabluri de oţel*) │
└──────────────────────────┘
┌────────────────────────────┬─────────────┬──────────┬──────────────┬────┬────┐
│ │ Schip │ Contra- │ Limitator │ │ │
│ Caracteristica │ │ greutãţii│ de viteza │ │ │
├────────────────────────────┼─────────────┼──────────┼──────────────┼────┼────┤
│Simbolizarea completã a │ │ │ │ │ │
│cablului şi standardul │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────────────┼──────────┼──────────────┼────┼────┤
│Numãrul de cabluri │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────────────┼──────────┼──────────────┼────┼────┤
│Lungimea unui cablu, m │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────────────┼──────────┼──────────────┼────┼────┤
│Forţa realã de rupere a │ │ │ │ │ │
│cablului, daN │ │ │ │ │ │
└────────────────────────────┴─────────────┴──────────┴──────────────┴────┴────┘
______________
*) Tabelul se completeazã conform datelor din certificatele
constructorului cablurilor;
┌──────────────────────────────┐
│ 2.8 Componente de securitate │
└──────────────────────────────┘
┌───────────────┬─────────────────────────────────────┬───────┬───────────────┐
│ │ │Schipu-│Contragreutatii│
│ │ │lui │ │
├───────────────┼─────────────────────────────────────┼───────┼───────────────┤
│Paracãzãtoare │Tipul │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────────────┤
│ │Conectare(la slãbirea şi ruperea │ │ │
│ │cablului, la mãrirea vitezei) │ │ │
├───────────────┼─────────────────────────────────────┼───────┼───────────────┤
│Limitator de │Tipul (cu pendul, centrifugal etc.) │ │ │
│vitezã ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────────────┤
│ │Viteza de punere în funcţiune a │ │ │
│ │paracãzãtoarelor, m/s │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────────────┤
│ │Masa dispozitivului de întindere, kg │ │ │
│Tampoane │Tip (cu arc, hidraulic etc.) │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────────────┤
│ │Numãrul │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────────────┤
│ │Mãrimea cursei, mm │ │ │
├───────────────┼─────────────────────────────────────┼───────┼───────────────┤
│ │Tipul │ │ │
│Limitatori ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────────────┤
│cursã │Destinaţia │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────────────┤
│ │Numãrul │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────────────┤
│ │Distanţa pânã la opritor în momentul │ │ │
│ │deconectãrii motorului │ │ │
├───────────────┼─────────────────────────────────────┼───────┼───────────────┤
│Contacte │Tipul │ │ │
│electrice de ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────────────┤
│siguranţã │Locul de montare │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────────────┤
│ │Destinaţia │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────────────┤
│ │Numãr │ │ │
└───────────────┴─────────────────────────────────────┴───────┴───────────────┘
┌─────────────────────────────────────────────────┐
│ 2.9 Alte probe, încercãri, examinãri, mãsurãri*)│
└─────────────────────────────────────────────────┘
____________ *) Se completeazã în cazul efectuãrii altor încercãri şi mãsurãri determinate de particularitãţile constructive ale ascensorului, ca de exemplu: încercarea la suprapresiune a corpurilor cilindrilor hidraulici, corpului distribuitoarelor etc.
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ 2.10 Certificate de calitate pentru materialele folosite la construirea │
│ elementelor de rezistentã (tabelul 1) menţionate în desenul de ansamblu │
│ precum şi pentru asamblarea prin sudare a acestora (tabelul 2) │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabelul 1
┌────┬─────────────────────┬────────┬────────────────┬──────────────────┐
│ │ │ │ Marca │ │
│Nr. │Denumirea elementului│Felul │ materialului şi│ Nr. şi data │
│crt.│şi nr. desenului │semi- │ standardul sau │ certificatului │
│ │ │fabri- │ norma │de calitate │
│ │ │catului │ │ │
│ │ │utilizat│ │ │
├────┼─────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
└────┴─────────────────────┴─────────────────────────┴──────────────────┘
Tabelul 2
┌───┬────────────┬────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────────────────┐
│Nr.│Denumirea │Simbolul│Procedura│Numele si│Poanson │Examinarile si │
│crt│elementului │ sudurii│de sudare│prenumele│sudor │incercarile sudurilor│
│ │sudat si nr.│ │omologata│sudorului│ │si rezultatele aces- │
│ │desenului │ │aplicata │nr. si │ │tora conform documen-│
│ │ │ │la sudare│data auto│ │tatiei tehnice │
│ │ │ │ │rizarii │ │ │
│ │ │ │ │sau pre- │ │ │
│ │ │ │ │lungirii │ │ │
│ │ │ │ │autoriza-│ │ │
│ │ │ │ │tiei │ │ │
├───┼────────────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
└───┴────────────┴────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────────────────┘
3 Concluzii 3.1 Ascensorul cu schip, numãrul de fabricaţie ....... a fost executat în conformitate cu prescripţia tehnicã PT R 13, standardele şi celelalte normative în vigoare. 3.2 La verificãrile efectuate s-a constatat cã ascensorul cu schip corespunde prescripţiei tehnice indicate mai sus şi documentaţiei de execuţie. 3.3 În conformitate cu prescripţia tehnicã menţionatã mai sus au fost efectuate, cu rezultate corespunzãtoare, urmãtoarele încercãri: ● încercarea staticã cu o sarcinã de ................... kg ● încercarea dinamicã cu o sarcinã de .................. kg ● .......................................................... ● .......................................................... ● .......................................................... (se completeazã cu toate încercãrile efectuate, funcţie de specificul ascensorului) 3.4 Ascensorul cu schip corespunde prototipului omologat cu acordul ISCIR-INSPECT*). 3.5 Ascensorul cu schip corespunde pentru funcţionarea în condiţii de securitate la parametrii indicaţi în prezenta carte. 3.6 Prezenta carte conţine .............. file. Director sau împuternicitul sãu (numele, prenumele, semnãtura şi ştampila) Data....................... Şeful compartimentului control tehnic de calitate ................................................ (numele, prenumele şi semnãtura) Responsabil tehnic autorizat de ISCIR-INSPECT ............................................ (numele, prenumele şi semnãtura) Anexe obligatorii 1 Desenul tip de ansamblu (având urmãtorul conţinut): 1.1 Desenul plan de ansamblu Pe desenul plan de ansamblu al ascensorului cu schip se vor menţiona caracteristicile tehnice principale astfel: - Denumirea: - Codul: 1.1.1 Caracteristici principale - Sarcina nominalã: (kg sau t)(Se poate exprima în capacitate nominalã indicându-se totodatã şi densitatea volumetricã maximã): - Viteza nominalã (m/s): ● Nr. de staţii: ● Nr. de accese:________ * Se completeazã numai în cazul fabricaţiei de serie. - Amplasarea camerei troliului faţã de puţ: Cursa maximã (m): - Tensiunea şi frecvenţa de alimentare (V, Hz): - Grupa de funcţionare : - Mediul înconjurãtor în care poate sã funcţioneze ascensorul cu schip: 1.1.2 Schipul - Dimensiuni nominale (mm): - Modul de descãrcare a schipului: - Masa schipului (kg): 1.1.3 Contragreutatea - Dimensiuni (mm): - Masa (kg): 1.1.4 Cabluri de otel
┌──────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐
│ │ Destinaţia │
│ ├────────────┬──────────────────┬──────────┬───────┤
│ Caracteristica │Tractiune │Intrerupator de │Limitator │ │
│ │ │sfarsit de cursa │de vitezã │ │
├──────────────────────────┼────────────┼──────────────────┼──────────┼───────┤
│Diametrul necesar (mm) │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼────────────┼──────────────────┼──────────┼───────┤
│Numãrul de cabluri │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼────────────┼──────────────────┼──────────┼───────┤
│Simbolizare conform │ │ │ │ │
│standardului │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼────────────┼──────────────────┼──────────┼───────┤
│Modul de fixare a cablului│ │ │ │ │
└──────────────────────────┴────────────┴──────────────────┴──────────┴───────┘
1.1.5 Glisiere În desen se vor indica dimensiunile şi modul de montare a glisierelor pentru schip şi contragreutate. 1.1.6 Tampoane şi opritoare În desen se vor indica: tipul, numãrul, amplasarea şi cursa tampoanelor pentru schip şi contragreutate. 1.1.7 Troliul de acţionare - Tipul troliului: - Tipul reductorului, simbolizat conform standard: - Raportul de transmisie al reductorului: - Tipul motorului electric de acţionare, simbolizat conform standard: - Puterea motorului electric (kW): - Turaţia motorului electric (rot/min): - Tipul frânei: - Acţionarea frânei: - Diametrul tamburului de frânã (mm): - Coeficientul de siguranţã al frânãrii: 1.1.8 Comanda - Felul comenzii: - Tensiunea circuitului electric de comandã (V): 1.1.9 Semnalizarea - Opticã: - Acusticã: 1.1.10 Dispozitive de securitate
┌─────┬────────────────────┬──────────┬──────┬────────────┬─────────────────┐
│ Nr. │ │ Locul │ │ Domeniul │ Nr. şi data │
│ crt.│Tipul dispozitivului│amplasarii│ Buc. │ de │procesului-verbal│
│ │ │ │ │acţionare │ de omologare │
├─────┼────────────────────┼──────────┼──────┼────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└─────┴────────────────────┴──────────┴──────┴────────────┴─────────────────┘
1.2 Desenele de execuţie ale subansamblurilor construcţiei metalice ale schipului (benzi) şi suspensiei acestuia, în care se vor arãta elementele de rezistenţã sudate, materialele din care se executã acestea precum şi sudurile de rezistenţã, examinãrile şi încecãrile sudurilor precum şi condiţiile de admisibilitate. 1.3 Schema de principiu şi desfãşuratã pentru instalaţia electricã de acţionare. 1.4 Schema de principiu şi desfãşuratã pentru instalaţia electricã de comandã. 1.5 Borderoul desenului tip de ansamblu. Desenul plan de ansamblu din cadrul desenului tip de ansamblu va cuprinde semnãturile de verificare şi avizare. NOTĂ: Pentru ascensoarele cu schip cu acţionare hidraulicã, în desenul plan de ansamblu se vor menţiona caracteristicile tehnice şi funcţionale specifice acestui tip de ascensor. De asemenea, se vor întocmi schemele electrice şi hidraulice de principiu desfãşurate. 2 Instrucţiuni de exploatare Instrucţiunile de exploatare vor cuprinde, printre altele, descrierea funcţionãrii instalaţiei, inclusiv reglarea frânei şi a componentelor de securitate, indicaţii cu privire la întreţinere, revizii, ungere, deranjamente posibile în exploatare şi modul de înlãturare a acestora. 3 Instrucţiuni de montare Instrucţiunile de montare vor cuprinde, printre altele, modul în care trebuie sã fie executate şi verificate lucrãrile de montare, parametrii principalelor aparate electrice, mãrcile şi secţiunile conductoarelor şi indicaţii cu privire la modul în care trebuie efectuate încercãrile de casã. ANEXA O Responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor (RSVTI) O.1 Agenţii economici care deţin (exploateazã) ascensoare cu schip au urmãtoarele obligaţii şi rãspunderi: a) sã posede prescripţiile tehnice specifice; b) sã pregãteascã şi sã prezinte ascensoarele precum şi documentaţia tehnicã la verificãrile care se efectueazã de cãtre inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT sau de RSVTI al deţinãtorului, în vederea autorizãrii funcţionãrii ascensoarelor; c) sã numeascã personal tehnic pentru supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor (RSVTI), ingineri şi tehnicieni de specialitate, în raport cu numãrul şi complexitatea ascensoarelor, care sã fie autorizat de ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia îşi au sediul; modelul pentru decizia de numire a personalului propus pentru autorizare este prezentat în anexa E; modelul autorizaţiei emise de ISCIR-INSPECT IT este prezentat în anexa M; d) sã ia mãsurile corespunzãtoare astfel încât personalul tehnic de specialitate propriu autorizat de ISCIR-INSPECT sã-şi poatã îndeplini în bune condiţii sarcinile prevãzute la pct. O.2 şi sã comunice în scris la ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia îşi au sediul orice schimbare a personalului tehnic respectiv şi sã o definitiveze numai dupã confirmarea acesteia de cãtre ISCIR-INSPECT. O.2 Personalul tehnic autorizat de ISCIR-INSPECT IT pentru supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor (RSVTI) are urmãtoarele obligaţii şi rãspunderi: a) sã cunoascã legislaţia în vigoare, prescripţiile tehnice specifice şi standardele în domeniu; b) sã participe la testãrile şi întrunirile periodice organizate de ISCIR-INSPECT; c) sã întocmeascã şi sã ţinã la zi un registru de evidenţã a ascensoarelor, conform modelului din anexa L; d) sã urmãreascã pregãtirea ascensoarelor, echipamentelor şi sarcinilor de încercare necesare pentru verificarea tehnicã oficialã şi sã participe la efectuarea acesteia; e) sã supravegheze ca ascensoarele sã fie folosite în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice, instrucţiunile de exploatare şi normele de protecţia muncii; f) sã urmãreascã realizarea la termen a dispoziţiilor date prin procesele-verbale cu ocazia verificãrilor tehnice oficiale, sã examineze în mod regulat registrul de supraveghere a ascensorului şi sã ia mãsuri pentru remedierea imediatã a defectelor semnalate. ANEXA P Registru de supraveghere a ascensoarelor cu schip Registrul de supraveghere se întocmeşte pentru fiecare ascensor cu schip în parte şi va cuprinde urmãtoarele: P.1 Pe copertã se vor menţiona urmãtoarele: 1) Denumirea şi adresa deţinãtorului: 2) Numãrul şi anul fabricaţiei ascensorului: 3) Numãrul de înregistrare în evidenţa deţinãtorului: 4) Caracteristicile tehnice principale ale instalaţiei: 5) Periodicitatea stabilitã pentru lucrãrile de întreţinere, revizie tehnicã curentã şi revizie generalã: 6) Actul normativ care a stat la baza stabilirii celor de la pct. 5): P.2 În interior se vor scrie pe coloane: 1) Numãrul curent; 2) Data; 3) Operaţiile de întreţinere, revizie curentã, revizii generale efectuate precum şi constatarea unor deficienţe sau deranjamente în timpul exploatãrii; 4) Principalele lucrãri executate ca urmare a celor de la pct. 3); 5) Numele, prenumele şi semnãtura persoanei care a constatat deficienţe sau deranjamente ale instalaţiei; 6) Numele, prenumele şi semnãtura persoanei responsabile pentru efectuarea lucrãrilor de întreţinere, revizie curentã, revizie generalã sau pentru înlãturarea deficienţelor şi deranjamentelor constatate în timpul exploatãrii; 7) Observaţii. P.3 Pe ultima paginã se va scrie: Se certificã de noi cã prezentul registru, conţine.......pagini numerotate (în cifre şi litere). (Numele, semnãtura şi ştampila deţinãtorului) ANEXA R Metodologie pentru instruirea personalului manevrant al ascensoarelor cu schip R.1 Generalitãţi Instruirea este obligatorie pentru personalul de deservire (manevranţi) a ascensoarelor cu schip. Carnetul de manevrant se elibereazã de cãtre deţinãtorul instalaţiilor, individual, persoanelor care, prin promovarea examenelor, fac dovada îndeplinirii condiţiilor specificate în prezenta anexã privind capabilitatea teoreticã şi practicã de a exercita activitatea de deservire a ascensoarelor cu schip. R.2 Condiţii de instruire R.2.1 Absolvirea cursului de instruire a manevranţilor se face pe baza unui examen susţinut în faţa comisiei tehnice indicate la pct. R.5.3 R.2.2 Pentru a fi admişi la examen candidaţii trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii: a) au vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi; b) fac dovada unei minime pregãtiri profesionale; c) îndeplinesc condiţiile de sãnãtate pentru deservirea şi/sau manevrarea ascensoarelor cu schip şi prezintã o adeverinţã medicalã cu menţiunea "Apt pentru prestarea activitãţii de manevrant ascensoare cu schip"; d) fac dovada cã au absolvit cursurile de instruire în vederea autorizãrii, organizate conform prevederilor de la pct. R. 3; e) îndeplinesc condiţiile de practicã stabilite în prezenta anexã. R.3 Organizarea cursurilor R.3.1 În vederea instruirii personalului de deservire şi/sau manevrare a ascensoarelor cu schip trebuie sã se organizeze şi sã se deruleze cursuri de instruire de cãtre agentul economic deţinãtor. R.3.2 Cursurile se vor preda pe baza programei analitice specificate în anexa S, care prevede minimum de cunoştinţe necesare şi de duratã a cursurilor în vederea instruirii personalului de deservire şi/sau manevrare. Cursurile vor fi predate de ingineri, tehnicieni sau instructori de specialitate sau de specialitãţi înrudite domeniului pentru care se va face instruirea de cãtre deţinãtor, care au competenţa tehnicã necesarã şi experienţã profesionalã în domeniul exploatãrii ascensoarelor cu schip şi care cunosc prevederile prescripţiei tehnice. R.4 Examinarea cursanţilor şi eliberarea carnetului de manevrant R.4.1 Agentul economic organizator al cursurilor va asigura urmãrirea frecvenţei participãrii cursanţilor la lecţiile teoretice şi practice ţinute şi verificarea nivelului de însuşire a cunoştinţelor teoretice şi practice predate. Pe aceastã bazã, agentul economic va elibera cursanţilor, la încheierea stagiului de pregãtire, adeverinţe de absolvire. R.4.2 Examinarea candidaţilor se face de cãtre o comisie tehnicã compusã din: a) RSVTI al agentului economic deţinãtor - preşedintele comisiei; b) responsabilul cursului; c) unul sau mai mulţi lectori ai cursului. R.4.3 Înainte de începerea examenului, comisia de examinare va verifica: a) dacã au fost respectate prevederile pct. R.2.2; b) catalogul cursului de instruire; c) adeverinţele de absolvire a cursului, prevãzute la pct. R.4.1; d) adeverinţele de practicã pe ascensoare cu schip. R.4.4 Examenul de absolvire constã într-o probã teoreticã şi o probã practicã având ca scop verificarea însuşirii cunoştinţelor prevãzute în programa analiticã a cursului de instruire şi a dobândirii deprinderilor practice necesare pentru deservirea unui ascensor cu schip. R.4.5 Pentru obţinerea carnetului de manevrant, candidatul trebuie sã fie declarat "ADMIS" atât la probã teoreticã cât şi la proba practicã, în cazul când la una din probe a obţinut rezultate nesatisfãcãtoare, candidatul va fi declarat "RESPINS" la examen. R.4.6 Rezultatele examenelor vor fi consemnate de comisie într-un proces-verbal care va purta un numãr dat de RSVTI. R.4.7 Pe baza datelor din procesul-verbal, agentul economic deţinãtor va elibera candidaţilor care au reuşit la examen un carnet de autorizare tip, conform modelului din anexa T, în care se va înscrie tipul ascensorului cu schip. Evidenţa carnetelor de manevrant eliberate se va ţine la agentul economic deţinãtor emitent. R.5 Verificãri periodice R.5.1 Persoanele instruite, în conformitate cu prevederile prezentei anexe, au obligaţia sã se prezinte din doi în doi ani la examinarea medicalã, prezentând rezultatul comisiei menţionate la pct. R.5.3. R.5.2 Pentru împrospãtarea cunoştinţelor profesionale, persoanele instruite conform prezentei anexe vor fi instruite periodic, odatã cu instructajul de protecţia muncii, de cãtre personalul tehnic de specialitate desemnat pentru acest scop de cãtre conducerea agentului economic deţinãtor de ascensoare cu schip iar rezultatele instruirii periodice vor fi consemnate într-un proces-verbal. R.5.3 Persoanele instruite, în conformitate cu prevederile prezentei anexe, vor fi examinate anual pentru verificarea cunoştinţelor profesionale şi a deprinderilor practice de cãtre o comisie numitã de conducerea agentului economic deţinãtor la care acestea îşi desfãşoarã activitatea. Din comisie va face parte obligatoriu şi responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor (RSVTI), autorizat de ISCIR-INSPECT IT. în calitate de preşedinte al comisiei. Rezultatele examinãrilor vor fi consemnate într-un proces-verbal de verificare. R.5.4 Persoanelor instruite, în conformitate cu prevederile prezentei anexe, care practicã activitatea de manevrant ascensoare cu schip pentru care deţin carnet de manevrant şi nu se prezintã la examinãrile menţionate la pct. R.5.1 şi R.5.3 sau persoanelor care, în urma examinãrilor respective, obţin rezultate necorespunzãtoare li se vor retrage carnetele de manevrant de cãtre agentul economic deţinãtor pe timp limitat sau definitiv, dupã caz. R.5.5 Persoanele care au întrerupt practicarea efectivã a activitãţii de manevrant ascensoare cu schip pentru care sunt instruite, mai mult de un an pot sã reia practicarea activitãţii respective numai cu condiţia respectãrii prevederilor de la pct. R.5.1 şi R.5.3. R.5.6 Carnetul de manevrant este valabil numai pentru deservirea ascensoarelor cu schip ale agentului economic deţinãtor care 1-a eliberat. R.6 Sancţionarea personalului manevrant R.6.1 Personalul instruit, în conformitate cu prevederile prezentei anexe, poate fi verificat de cãtre inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT precum şi de cãtre organele în drept ale agentului economic deţinãtor la locul de muncã, în timpul efectuãrii activitãţilor de deservire şi/sau manevrare a ascensoarelor cu schip, cu privire la modul cum îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu şi cum aplicã cunoştinţele teoretice şi practice. Verificarea se va efectua în prezenţa RSVTI sau a altor persoane competente desemnate de conducerea agentului economic. În cazul în care în urma verificãrilor efectuate se constatã deficienţe tehnice la ascensoare cu schip, datorate personalului de deservire şi/sau manevrare, sau alte abateri care pericliteazã securitatea în funcţionare a acestora, în funcţie de gravitatea lor, se vor lua urmãtoarele mãsuri: a) sesizarea conducerii agentului economic deţinãtor pentru aplicarea de sancţiuni prevãzute în regulamentul de ordine interioarã; b) consemnarea în carnetul de manevrant a abaterii constatate; c) aplicarea unei amenzi, în cazul în care abaterea se încadreazã în prevederile legislaţiei în vigoare privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor; d) retragerea carnetului de manevrant pe timp limitat sau definitiv, în funcţie de gravitatea abaterii comise; e) retragerea definitivã a carnetului dupã comiterea a 5 abateri consemnate în carnetul de manevrant. Mãsurile de la lit. a) şi b) se vor lua pe baza procesului-verbal de verificare întocmit de cãtre cei care constatã abaterile. Mãsurile de la lit. c) se vor aplica numai de cãtre ISCIR-INSPECT IT, pe baza procesului -verbal de verificare întocmit de inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT. Mãsurile precizate la lit. d) şi e) vor fi aplicate de emitentul carnetului şi vor fi aduse la cunoştinţa persoanelor sancţionate, în scris. R.6.2 În cazul în care personalul instruit se prezintã la locul de muncã sub influenţa alcoolului sau deserveşte ascensorul cu schip necorespunzãtor, astfel încât pericliteazã securitatea în funcţionare a acestuia, conducerea agentului economic deţinãtor, pe lângã sancţiunile prevãzute în regulamentul de ordine interioarã, poate retrage carnetul de manevrant pe termen limitat sau definitiv. R.7 Dispoziţii finale R.7.1 Personalul instruit, conform prevederilor prezentei anexe, este obligat sã poarte permanent, la locul de muncã, carnetul de manevrant asupra sa. Lipsa carnetului de manevrant, la verificarea efectuatã de cãtre persoanele îndreptãţite, este echivalentã cu exploatarea ascensoarelor cu schip de cãtre personal neinstruit pentru deservire şi/sau manevrare. R.7.2 Nerespectarea prevederilor prezentei anexe de cãtre persoanele instruite sau folosirea de cãtre agenţii economici deţinãtori de personal fãrã instruire, la exploatarea ascensoarelor cu schip care conform prevederilor prescripţiei tehnice necesitã personal de deservire instruit, va fi sancţionatã conform legislaţiei în vigoare pe baza proceselor-verbale de constatare întocmite de inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT. ANEXA S Programa analiticã pentru cursul de pregãtire în vederea instruirii manevrantilor ascensoarelor cu schip
┌────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┐
│ │Numãrul orelor de │
│ I Partea teoreticã şi practicã │ predare │
│ ├─────────┬─────────┤
│ │Teoreticã│Practicã │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│a) Noţiuni generale │ 2 │ - │
│● Felurile curentului electric; Surse de curent folosite│ │ │
│ la instalaţia unui ascensor cu schip │ │ │
│● Protecţia prin legare electricã la pãmânt │ │ │
│● Siguranţe, contacte, electromagneţi, relee, automate │ │ │
│ de protecţie etc. │ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│b) Clasificarea ascensoarelor cu schip; Descrierea │ 10 │ 3 │
│ tipurilor uzuale │ │ │
│● Clasificarea dupã destinaţie, modul de deservire, │ │ │
│ acţionare, amplasare, construcţie puţ, viteze etc. │ │ │
│● Descrierea ansamblurilor pãrţii mecanice (puţ, schip, │ │ │
│ cabluri, glisiere, camerã troliu, troliu etc.) │ │ │
│● Descrierea ansamblurilor pãrţii electrice (instalaţia │ │ │
│ electricã, sistemele de comandã şi acţionare etc.) │ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│c) Componente de securitate │ 10 │ 2 │
│● Limitatorul de vitezã │ │ │
│● Limitatoare de sfârşit de cursã │ │ │
│● Contacte electrice de securitate │ │ │
│● Frâne │ │ │
│● Tampoane │ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│d) Responsabilitãţile manevrantilor │ 3 │ 3 │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│e) Manevrarea şi exploatarea ascensoarelor cu schip: │ 10 │ 10 │
│● Verificarea tehnicã a ascensoarelor cu schip │ │ │
│ (verificare periodicã şi dupã reparaţie) Autorizaţia │ │ │
│ de funcţionare (cartea ascensorului cu schip) │ │ │
│● Registrul de supraveghere şi instrucţiuni de │ │ │
│ exploatare │ │ │
│● Regim de lucru │ │ │
│● Întreţinerea, revizia tehnicã şi repararea │ │ │
│ ascensoarelor cu schip │ │ │
│● Analiza cauzelor care determinã deranjamente mai │ │ │
│ frecvente la instalaţii şi mãsuri de luat │ │ │
│● Modul de executare a comenzilor; Comenzi nepermise │ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│f) Avarii şi accidente la ascensoare cu schip │ 2 │ - │
│● Cauzele avariilor şi accidentelor │ │ │
│● Mãsuri pentru evitarea şi eliminarea avariilor │ │ │
│ şi accidentelor │ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│g) Tehnica securitãţii muncii │ 5 │ 2 │
│● Legislaţia în vigoare privind protecţia muncii │ │ │
│● Echipamentul de protecţie │ │ │
│● Mãsuri de prim ajutor în caz de avarii, de incendiu │ │ │
│ şi în caz de accidente la ascensoare cu schip etc. │ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│h) Legislaţie, regulamente, instrucţiuni │ 4 │ - │
│● Decret 587/1973 şi Decret 417/1985, HG 1340/2001 │ │ │
│● PT R 13, în vigoare │ │ │
│● Instrucţiuni tehnice interne întocmite de deţinãtor │ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│i) Educaţie │ 2 │ - │
│● Disciplina în muncã; Respectarea legislaţiei, │ │ │
│ a PT-Colecţia ISCIR, a normelor de tehnica securitãţii│ │ │
│ şi protecţiei muncii etc. │ │ │
└────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴─────────┘
Recapitulaţie: I Partea teoreticã ......................... 48 ore Partea practicã ............................ 20 ore II Verificarea însuşirii cunoştinţelor - 1 orã/candidat ANEXA T (Coperta carnetului) CARNET DE MANEVRANT Denumirea agentului economic ............................
──────────────────────────────────────────────────────────────────
(Pe prima copertã, în interior)
Posesorul carnetului are obligaţia sã cunoascã şi sã aplice întocmai prevederile Prescripţiilor tehnice - Colecţia ISCIR şi ale instrucţiunilor specifice referitoare la exploatarea instalaţiilor respective. Acesta trebuie sã se prezinte din doi în doi ani la examenul medical şi anual la verificarea cunoştinţelor în faţa comisiei din unitatea unde lucreazã.
Carnetul este personal, se va pãstra permanent asupra posesorului în bunã stare şi se va prezenta la cererea delegatului ISCIR-INSPECT şi a RSVTI al deţinãtorului.
Posesorul carnetului nu poate deservi decât instalaţii de tipul celor înscrise în carnet.
Este interzisã deservirea instalaţiilor dacã acestea nu sunt autorizate sã funcţioneze, exceptând cazurile în care se executã verificãri şi încercãri în vederea punerii în funcţiune sau omologãrii prototipurilor.
Carnetul se poate retrage de cãtre RSVTI al deţinãtorului când posesorul este gãsit sub influenţa alcoolului în timpul serviciului sau când se constatã cã a sãvârşit abateri grave care pericliteazã securitatea instalaţiei şi a persoanelor. Modificarea carnetului se considerã falsificare de acte publice şi se sancţioneazã conform legii.
În cazul pierderii carnetului persoana în cauzã poate obţine un nou carnet de la agentul economic emitent.*1)
___________
*1) În cazul în care este necesar textul se va continua şi pe interiorul ultimei coperte.
──────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────
(Pagina 1)
Denumirea agentului economic ___________________________
CARNET DE MANEVRANT
Nr. ______*1)________
*2)
_____
____________
*1) Numãrul carnetului se va scrie pe fiecare paginã, în partea de jos.
*2) În partea de jos, dreapta sau stânga, se va scrie numãrul paginii respective (pe toate paginile carnetului).
──────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────
(Pagina 2)
CARNET DE MANEVRANT*1)
Numele ..............................................
Prenumele ...........................................
Data şi locul naşterii ..............................
CNP*2) ..............................................
Instruit pentru a deservi ...........................
Eliberat de*3) ......................................
în baza procesului-verbal nr. ....... din ...........
Delegat agentului economic ..........................
(Semnãtura şi ştampila)
Nr. _________
____________
*1) Completarea carnetului se va face cu tuş negru.
*2) CNP - Cod numeric personal.
*3) Denumirea agentului economic emitent.
──────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────
(Paginile 3- 10)
EXAMINĂRI ANUALE
┌───────────────────┬────────────────────────────┬─────────────────────────┐
│ Nr. proces-verbal │ │ Preşedintele comisiei │
│ Data │ Denumirea deţinãtorului │ (numele, prenumele, │
│ │ │ semnãtura, ştampila) │
├───────────────────┼────────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ *1) │ │ │
└───────────────────┴────────────────────────────┴─────────────────────────┘
Nr. _________
_________ *1) Pe fiecare paginã se vor tipãri 5 rânduri.
──────────────────────────────────────────────────────────────────
(Paginile 11 şi 12)
ABATERI
de la normele legale în vigoare
┌───────────────────┬────────────────────────────┬─────────────────────────┐
│ │ │Organul care a constatat │
│Nr. proces-verbal │ Natura abaterii │ abaterea │
│ Data │ Sancţiunea │ (numele, prenumele, │
│ │ │ semnãtura, ştampila) │
├───────────────────┼────────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ *1) │ │ │
└───────────────────┴────────────────────────────┴─────────────────────────┘
Nr. ________________________ *1) Pe fiecare paginã se vor tipãri 3...... 5 rânduri. ANEXA U Instalaţii care nu fac obiectul prescripţiei tehnice Nu fac obiectul prevederilor prescripţiei tehnice urmãtoarele instalaţii: a) ascensoarele cu schip mobile, precum şi cele ataşate betonierelor mobile, având sarcina nominalã de pânã la 11 inclusiv (care pot fi mutate dintr-un loc în altul, dupã necesitãţi); b) ascensoarele cu schip din exploatãrile miniere; c) ascensoarele cu schip (încãrcãtoarele de cãrbuni) din staţiile şi depourile de cale feratã; d) ascensoarele cu schip de pe construcţii plutitoare sau de pe nave; e) ascensoarele cu schip cu acţionare manualã; f) ascensoarele special proiectate şi construite cu destinaţie militarã şi pentru poliţie şi ordine publicã. Aceste instalaţii trebuie sã fie supuse regimului prevãzut în prescripţiile tehnice elaborate de ministerele în administrarea cãrora se aflã acestea, ţinând seama în mod corespunzãtor de prezenta prescripţie tehnicã.
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.