────────────
*) Aprobat prin <>Ordinul nr. 101 din 20 februarie 2003 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 24 martie 2003
ANEXA
INSPECŢIA DE STAT PENTRU CONTROLUL CAZANELOR,
RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE ŞI INSTALAŢIILOR DE RIDICAT - ISCIR
- REGLEMENTARE TEHNICA NATIONALA -
PRESCRIPŢIE TEHNICA PT R 11-2003,
editia 1, "Cerinţe tehnice privind utilizarea instalaţiilor de transport pe plan înclinat pentru persoane"
Colecţia Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR
- Editie oficialã -
Scopul principal al prescripţiilor tehnice este crearea unui cadru legal unitar în vederea aplicãrii întocmai a prevederilor legale privind asigurarea protecţiei utilizatorilor, mediului înconjurãtor şi proprietãţii.
Prevederile prescripţiilor tehnice sunt obligatorii pentru toţi cei care proiecteazã, construiesc, distribuie, monteaza, instaleaza, repara, întreţin, deţin, exploateazã sau verifica instalaţii şi aparate din domeniul de activitate al ISCIR.
Utilizatorii prezentei prescripţii tehnice sunt rãspunzãtori de aplicarea corecta a acesteia.
ISCIR
Str. Sf. Elefterie nr. 47-49, sector 5
BUCUREŞTI www.iscir.ro
Cod: 726111
Telefon: (+4021) 411.97.60; 411.97.61
Fax: (+4021) 411.98.70
E-mail: iscir@fx.ro
Reproducerea sau utilizarea integrala sau parţialã a prezentei prescripţii tehnice în orice publicaţii şi prin orice procedeu (electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.) este interzisã dacã nu exista acordul scris ai ISCIR. Utilizatorii prezentei prescripţii tehnice sunt obligaţi sa se asigure ca sunt în posesia editiei oficiale tipãrite.
1 GENERALITATI
1.1 Scop
Prescripţia tehnica PT R 11-2003, editia 1, "Cerinţe tehnice privind utilizarea instalaţiilor de transport pe plan înclinat pentru persoane", denumita în continuare prescripţie tehnica, face parte din reglementãrile tehnice naţionale referitoare la instalaţiile de transport pe cablu pentru persoane.
Prezenta prescripţie tehnica stabileşte cerinţele tehnice de securitate minime obligatorii pe care trebuie sa le satisfacã instalaţiile de transport pe plan înclinat pentru persoane.
Cerinţele privind proiectarea, construirea, certificarea, funcţionarea şi securitatea în funcţionare a acestor tipuri de instalaţii se adreseazã producãtorilor, constructorilor, montatorilor, deţinãtorilor şi intretinatorilor.
Cerinţele privind montarea, punerea în funcţiune, exploatarea, verificarea tehnica periodicã, repararea, întreţinerea şi securitatea în exploatare se adreseazã agenţilor economici autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT.
Aceste cerinţe au drept scop asigurarea securitãţii sau sãnãtãţii persoanelor care pot fi utilizatori, personal de deservire sau alte persoane şi protecţia proprietãţii şi a mediului, asa cum sunt prevãzute în actele normative în vigoare.
De asemenea, prescripţia tehnica stabileşte modul de verificare a respectãrii acestor cerinţe.
Autoritatea tehnica ce asigura punerea în aplicare şi respectarea prevederilor din prezenta prescripţie tehnica este ISCIR - Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, care, în conformitate cu prevederile <>Hotãrârii Guvernului nr. 1.340/2001 , este un organ de specialitate cu personalitate juridicã în subordinea Ministerului Industriei şi Resurselor.
Documentele şi documentaţiile tehnice precum şi inscriptionarile privind exploatarea şi avertizarea utilizatorilor trebuie sa fie redactate sau traduse în limba romana, fãrã a exclude prezentarea şi în alte limbi.
1.2 Domeniu de aplicare
Prezenta prescripţie tehnica se aplica instalaţiilor de transport pe plan înclinat pentru persoane.
Nu fac obiectul prezentei prescripţii tehnice instalaţiile menţionate în anexa V.
1.3 Referinte normative
Prezenta prescripţie tehnica face referiri explicite sau implicite la standarde romane şi acte legislative.
1.3.1 Standarde
● SR EN 719:1995 Coordonarea sudarii. Sarcini şi
responsabilitãţi
● SR EN 757:1998 Materiale pentru sudare. Electrozi
inveliti pentru sudarea manualã cu arc
electric a otelurilor cu limita de
curgere ridicatã. Clasificare
● SR EN 1600:2000 Materiale pentru sudare. Electrozi
inveliti pentru sudarea manualã cu arc
electric a otelurilor inoxidabile şi
refractare. Clasificare
● SR EN 10113/1:1995 Produse laminate la cald din oteluri de
construcţii sudabile cu granulatie fina.
Partea 1: Condiţii generale de livrare
● SR 6646/2-97 Iluminatul artificial. Condiţii pentru
iluminatul spaţiilor de lucru
● SR 6646/3-97 Iluminatul artificial. Condiţii specifice
pentru iluminatul în clãdiri civile
● STAS 500/1-89 Oteluri de uz general pentru construcţii.
Condiţii tehnice generale de calitate
● STAS 500/2-80 Oteluri de uz general pentru construcţii.
Mãrci
● STAS 1125/1-91 Sudarea metalelor. Electrozi inveliti
pentru sudarea cu arc electric. Condiţii
tehnice generale de calitate
● STAS 1125/6-90 Sudarea metalelor. Electrozi inveliti
pentru încãrcarea prin sudare. Condiţii
tehnice de calitate
● STAS 1126-87 Sudarea metalelor. Sarma plinã de oţel
pentru sudare
● STAS 2700/3-89 Organe de asamblare filetate.
Caracteristici mecanice şi metode de
încercare pentru suruburi şi prezoane
● STAS 3197/1-91 Lucrãri de cale feratã. Prisma caii
● STAS 3197/2-90 Cai ferate normale. Elemente geometrice
● STAS 4067-84 Cai ferate industriale normale şi
inguste. Elemente geometrice
● STAS 4531-89 Cai ferate inguste. Gabarite
● STAS 5930-89 Surub de pasuire cu cap hexagonal. Clasa
de execuţie A
● STAS 6168-90 Mãsuri de siguranta contra incendiilor.
Scãri de salvare în caz de incendiu.
Prescripţii generale
● STAS 6221-89 Construcţii civile, industriale şi
agrozootehnice.
Iluminatul natural al încãperilor.
Prescripţii de calcul
● STAS 7076-88 Armãturi industriale din fonta şi oţel.
Condiţii tehnice generale de calitate
● STAS 7194-79 Sudabilitatea otelurilor. Elemente de
baza
● STAS 8183-80 Oteluri pentru ţevi fãrã sudura de uz
general. Mãrci şi condiţii tehnice de
calitate
● STAS 8216-68 Arcuri disc. Calculul arcurilor
● STAS 8324-86 Oţel laminat la cald. Profile din oţel
silicios
● STAS R 8542-79 Alegerea otelurilor pentru construcţii
metalice
● STAS 10101/20-90 Acţiuni în construcţii. Încãrcãri date
de vant
● STAS 10108/1-81 Construcţii civile, industriale şi
agricole. Prescripţii pentru proiectarea
construcţiilor din ţevi de oţel
● STAS 10108/2-83 Construcţii din oţel. Calculul
elementelor din oţel alcãtuite din
profile cu pereţi subtiri, formate
la rece
● STAS 10382-88 Oteluri pentru ţevi utilizate la
temperaturi scãzute.
Mãrci şi condiţii tehnice de calitate
● STAS 12604/5-90 Protecţia impotriva electrocutarilor.
Instalaţii electrice fixe.
Prescripţii de proiectare, execuţie şi
verificare
● STAS R 9188-73 Instalaţii de ridicat. Prescripţii
generale de calcul pentru alegerea şi
verificarea franelor cu doi saboti
1.3.2 Legi şi hotãrâri ● <>Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor ● <>Legea nr. 90/1996 privind protecţia muncii ● <>Legea nr. 137/1996 privind protecţia mediului ● <>Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii ● <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat ● <>Hotãrârea Guvernului nr. 433/2002 privind stabilirea condiţiilor de punere în funcţiune a instalaţiilor de transport pe cablu pentru persoane 1.4 Termeni şi definiţii Termenii şi definiţiile de mai jos se referã la prezenta prescripţie tehnica. 1.4.1 accident grav - accident mortal sau accident care produce o vãtãmare corporalã grava; 1.4.2 agent economic - societate comercialã cu sediul în România având personalitate juridicã, constituitã într-una din formele de organizare definite de legislaţia în vigoare şi a carei activitate este înscrisã la Registrul Comerţului; 1.4.3 agrement tehnic european - specificaţie tehnica exprimand o evaluare tehnica favorabilã asupra adecvarii unui produs, bazatã pe satisfacerea cerinţelor esenţiale, la o utilizare specifica, pentru construcţii, având în vedere caracteristicile intrinseci ale produsului şi condiţiile de utilizare a acestuia; 1.4.4 autorizare de funcţionare a instalaţiei - document emis de cãtre ISCIR-INSPECT IT, pe baza unei metodologii de verificare; 1.4.5 cablu de compensate - cablu care închide circuitul cablului tractor legand între ele vehiculele; 1.4.6 cablu de frana - cablu fix pe care se franeaza vehiculele; 1.4.7 cablu de întindere - cablu prin intermediul cãruia este suspendatã contragreutatea (greutatea de întindere); 1.4.8 cablu tractor - cablu care tracteaza vehiculele; este un cablu mobil; 1.4.9 cablu tractor auxiliar - cablu utilizat, în cazul ruperii cablului tractor; 1.4.10 cale de rulare - construcţie specials cu sine de oţel pe care circula vehiculele şi rolele de ghidare şi deviere a cablurilor; 1.4.11 capacitate de transport - numãrul de persoane transportate într-un sens în timp de o ora; 1.4.12 cerinta esenţialã - cerinta care are în vedere, în special, protecţia sãnãtãţii, securitatea utilizatorilor, protecţia proprietãţii şi a mediului, asa cum sunt prevãzute în actele normative în vigoare; 1.4.13 coeficient de siguranta al cablului - raportul dintre sarcina de rupere totalã a cablului şi efortul maxim de întindere a cablului; 1.4.14 componenta de securitate - orice componenta elementara, grup de componente, subansambluri sau ansambluri complete de echipamente şi orice dispozitiv inclus în instalatie în scopul asigurãrii unei funcţionari sigure, care este identificata prin analiza de securitate şi a carei defectare pune în pericol securitatea sau sãnãtatea persoanelor care pot fi utilizatori, personal de deservire sau alte persoane; 1.4.15 contractant principal - orice persoana fizica sau juridicã ce contracteazã construirea unei instalaţii; 1.4.16 declaraţie de conformitate - document prin care producãtorul componentelor de securitate sau al subsistemelor da o asigurare scrisã ca acestea sunt conform condiţiilor specificate; 1.4.17 deţinãtorul instalaţiei - persoana fizica sau juridicã deţinãtoare cu orice titlu a unei instalaţii de transport pe cablu pentru persoane, pe care o pune la dispoziţia utilizatorilor; 1.4.18 dispozitiv de întindere - sistem care asigura întinderea cablurilor; 1.4.19 efort de întindere în cablu - solicitarea (tensiunea) ce apare în cablu datoritã forţei de întindere; 1.4.20 exploatabilitate - ansamblu de mãsuri şi prevederi tehnice care influenţeazã proiectarea şi realizarea instalaţiei şi care sunt necesare pentru funcţionarea acesteia în condiţii de securitate; 1.4.21 greutate de întindere - element ce intra în componenta sistemului de întindere a cablului (uzual i se mai spune şi contragreutate); 1.4.22 grup de antrenare - ansamblu de agregate, utilaje, echipamente şi instalaţii care asigura antrenarea şi franarea; 1.4.23 instalatie - sistem complet montat în teren care cuprinde infrastructura şi subsistemele prevãzute la capitolul 2; infrastructura special proiectata pentru fiecare instalatie şi construitã în teren include traseul instalaţiei, sistemul de date, lucrãrile de linie şi staţiile care sunt necesare pentru construirea şi funcţionarea instalaţiei, inclusiv fundaţiile; 1.4.24 instalatie de transport pe plan înclinat pentru persoane - ansamblu de construcţii şi instalaţii care formeazã un mijloc de transport pentru persoane, în vehicule tractare cu cabluri de oţel, care ruleaza pe cai de circulaţie de construcţie specialã; 1.4.25 instalatie de transport pe plan înclinat pentru persoane cu simplu efect - instalatie prevãzutã cu o singura cale de rulare pe care circula în ambele sensuri un singur vehicul sau un singur convoi de vehicule, cu sau fãrã contragreutate; 1.4.26 instalatie de transport pe plan înclinat pentru persoane cu dublu efect -: a) instalatie prevãzutã cu o singura cale de rulare pe care circula simultan în ambele sensuri doua vehicule sau doua convoaie de vehicule, incrucisarea acestora realizandu-se la mijlocul caii de rulare; b) instalatie prevãzutã cu doua cai de circulate independente (patru sine) sau doua cai de circulaţie comune (trei sine) pe care circula simultan în ambele sensuri doua vehicule sau doua convoaie de vehicule, incrucisarea acestora realizandu-se la mijlocul caii de rulare. 1.4.27 lant cu rulouri - echipament mecanic care asigura devierea cablului de franare la greutatea de întindere; asigura deplasarea pe verticala a greutatii de întindere; 1.4.28 limitator de viteza - dispozitiv de control automat al vitezei cablului care semnalizeaza şi comanda automat oprirea instalaţiei în cazul depãşirii vitezei admise; 1.4.29 linie - ansamblul construcţiilor şi instalaţiilor de pe traseul instalaţiei de transport pe plan înclinat pentru persoane; 1.4.30 manson cu compoziţie - ansamblu de piese de construcţie specials care serveşte la ancorarea cablurilor la puncte fixe; 1.4.31 matisare - innadirea cablurilor prin impletire dupã anumite reguli tehnice; 1.4.32 mecanic trolist - persoana calificatã şi autorizata pentru manevrarea instalaţiilor de transport pe cablu pentru persoane; 1.4.33 mentenabilitate - ansamblul de mãsuri şi prevederi tehnice care influenţeazã proiectarea şi realizarea instalaţiei şi care sunt necesare pentru mentenanta proiectata în scopul garantarii functionarii acesteia în condiţii de securitate; 1.4.34 montator (constructor) - agent economic, autorizat de ISCIR-INSPECT IT, care îşi asuma responsabilitatea construirii (montarii) unei instalaţii de transport pe plan înclinat, ales de contractantul principal; 1.4.35 organism de inspecţie - ISCIR-INSPECT, organism desemnat şi recunoscut de Ministerul Industriei şi Resurselor pentru supravegherea şi verificarea tehnica în funcţionare a instalaţiilor de transport pe plan înclinat; 1.4.36 organism notificat - organism desemnat şi recunoscut de Ministerul Industriei şi Resurselor, în calitate de autoritate publica în domeniu, pentru evaluarea şi certificarea conformitatii componentelor de securitate şi a subsistemelor folosite la instalaţiile de transport pe plan înclinat pentru persoane şi pentru compatibilitatea electromagnetice a acestora înaintea introducerii lor pe piata; 1.4.37 personal tehnic de deservire - persoana angajata, calificatã, instruita şi desemnatã de cãtre deţinãtor în vederea întreţinerii instalaţiei, în scopul menţinerii acesteia în parametrii tehnici de funcţionare declaraţi sau specificati de producãtor; 1.4.38 producãtorul componentelor de securitate - persoana fizica sau juridicã ce îşi asuma responsabilitatea proiectãrii şi fabricãrii componentelor de securitate, care aplica marcajul CS sau CE şi întocmeşte în scris declaraţia de conformitate CE sau CS; 1.4.39 proiectant - agent economic care îşi asuma responsabilitatea proiectãrii instalaţiilor de transport pe plan înclinat pentru persoane; 1.4.40 reparator - agent economic autorizat de ISCIR-INSPECT IT care îşi asuma responsabilitatea repararii instalaţiilor de transport pe plan înclinat pentru persoane; 1.4.41 roata de antrenare - element component al grupului de antrenare care asigura miscarea cablului tractor; are un contact liniar cu cablul; 1.4.42 roata de întoarcere - element component al sistemului de întoarcere sau întoarcere-întindere a cablului tractor; are un contact liniar cu cablul; 1.4.43 roata de deviere - echipament mecanic care asigura devierea cablului tractor în staţii; are un contact liniar cu cablul; 1.4.44 rola - echipament care susţine cablul tractor; asigura un contact punctiform cu cablurile; de regula se monteaza în baterie (trenuri de role); 1.4.45 sistem de ancorare - ansamblu de dispozitive şi echipamente care asigura ancorarea cablului la punct fix; 1.4.46 specificaţie tehnica comunitara - specificaţie tehnica elaborata conform unei proceduri recunoscute la nivel comunitar şi al carei numãr de referinta a fost publicat în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene; 1.4.47 statie - construcţie special amenajatã şi echipata pentru a rãspunde cerinţelor tehnologice (antrenare, întindere etc.); denumirea statiei este data de funcţiunea tehnologicã; 1.4.48 statie finala - statie situata la capatul traseului instalaţiei de transport pe plan înclinat; 1.4.49 statie inferioarã - statie finala cu altitudinea minima; 1.4.50 statie intermediara - statie situata pe traseul instalaţiei de transport pe plan înclinat; 1.4.51 statie superioarã - statie finala cu altitudinea maxima; 1.4.52 tambur - element cilindric a cãrui mãrime depinde de diametral şi lungimea cablului tractor care se infasoara pe acesta; 1.4.53 vehicule - vagoane de diferite tipodimensiuni care ruleaza pe sinele caii de rulare servind la transportul de persoane; 1.4.54 verificare tehnica periodicã - activitate desfasurata la intervale regulate, pentru a se asigura ca instalatia de transport pe plan înclinat satisface cerinţele de fimctionare în condiţii de securitate; activitatea cuprinde un ansamblu de verificãri şi încercãri menite sa constate funcţionarea instalaţiei de transport pe plan înclinat în condiţii de securitate pentru ca aceasta sa-şi poatã îndeplini rolul funcţional conform prevederilor; activitatea se efectueazã numai de cãtre ISCIR-INSPECT IT. 1.4.55 viteza nominalã - viteza teoreticã de deplasare a instalaţiei de transport pe plan înclinat; 1.4.56 viteza de exploatare - viteza efectivã de deplasare a instalaţiei de transport pe plan înclinat; la instalaţiile cu viteza variabila se defineste ca viteza medie, iar la cele cu viteza constanta ca şi viteza de regim; 1.4.57 viteza de revizie - viteza adaptatã pentru examinarea (revizia) vizuala a liniei instalaţiei de transport pe plan înclinat. 1.5 Abrevieri IT - Inspecţia Teritorialã PT - Prescripţie tehnica RSVTI - Responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnica a instalaţiilor SP - Supraveghere piata 2 SUBSISTEMELE UNEI INSTALAŢII DE TRANSPORT PE CABLU PENTRU PERSOANE Instalatia este alcãtuitã din subsistemele enumerate în continuare, de a cãror exploatabilitate şi mentenabilitate trebuie sa se ţinã seama în fiecare caz: 2.1 cabluri şi elemente de legatura; 2.2 trolii şi frane; 2.3 dispozitive mecanice: 2.3.1 dispozitive de întindere a cablurilor; 2.3.2 dispozitive mecanice din staţii; 2.3.3 dispozitive mecanice pentru traseul instalaţiei; 2.4 vehicule: 2.4.1 cabine (vagoane); 2.4.2 dispozitive de suspendare; 2.4.3 caruciorul vehiculului; 2.5 echipamente electrotehnice: 2.5.1 echipamente de comanda, supraveghere şi securitate; 2.5.2 echipamente de comunicare şi semnalizare; 2.5.3 echipament de paratrasnet şi de legare la pãmânt. 2.6 echipament de salvare: 2.6.1 echipament de salvare fix; 2.6.2 echipament de salvare mobil. 3 CERINŢE ESENŢIALE 3.1 Obiect Instalatia, infrastructura subsistemele şi componentele de securitate ale instalaţiei trebuie sa satisfacã urmãtoarele cerinţe esenţiale care se aplica la proiectarea, construirea şi punerea în funcţiune, inclusiv mentenabilitatea şi exploatabilitatea instalaţiilor şi componentelor de securitate. 3.2 Cerinţe generate 3.2.1 Securitatea persoanelor Securitatea utilizatorilor, a personalului de deservire şi a terţelor persoane este o cerinta fundamentalã pentru proiectarea, construirea şi exploatarea instalaţiilor. 3.2.2 Principii de securitate Instalatia trebuie sa fie proiectata, realizatã, exploatatã şi intretinuta aplicându-se urmãtoarele principii, în ordinea indicatã: a) eliminarea sau, dacã aceasta nu este posibil, reducerea riscurilor prin specificaţii de proiectare şi construire; b) definirea şi aplicarea mãsurilor necesare de protecţie impotriva riscurilor ce nu pot fi eliminate prin specificaţiile de proiectare şi construire; c) definirea şi enunţarea mãsurilor de precautie ce trebuie luate pentru evitarea riscurilor care nu pot fi eliminate complet prin specificaţiile şi mãsurile prevãzute mai sus. 3.2.3 Considerarea factorilor externi Instalatia trebuie sa fie proiectata şi construitã astfel încât sa poatã fi exploatatã în condiţii de securitate, ţinându-se seama de tipul instalaţiei, de caracteristicile terenului şi mediului înconjurãtor, de condiţiile atmosferice şi de obstacolele posibile terestre şi aeriene aflate în vecinãtate. 3.2.4 Dimensionarea Instalatia, subsistemele şi toate componentele de securitate trebuie sa fie dimensionate, proiectate şi realizate pentru a rezista unui grad suficient de securitate, corespunzãtor tuturor condiţiilor previzibile, inclusiv celor ce pot aparea în afarã exploatãrii, ţinându-se seama în special de influentele exterioare, de efectele dinamice şi fenomenele de oboseala, respectându-se regulile artei în domeniu, în special pentru alegerea materialelor. 3.2.5 Montajul 3.2.5.1 Instalatia, subsistemele şi componentele de securitate trebuie sa fie astfel proiectate şi realizate încât sa asigure montarea şi amplasarea lor în condiţii de securitate. 3.2.5.2 Componentele de securitate trebuie sa fie astfel proiectate încât erorile de montaj sa devinã imposibile, fie prin construcţie, fie prin marcajele aplicate pe componentele respective. 3.2.6 Integritatea instalaţiei 3.2.6.1 Componentele de securitate trebuie sa fie astfel proiectate, realizate şi utilizate încât sa fie garantatã integritatea lor funcţionalã şi integritatea instalaţiei, astfel cum este definitã în analiza de rise prevãzutã în capitolul 5, pentru ca probabilitatea defectarii acestora sa fie cat mai redusã şi în limite corespunzãtoare de securitate. 3.2.6.2 Instalatia trebuie sa fie astfel proiectata şi realizatã încât, în timpul functionarii, defectarea unei componente, susceptibilã sa afecteze securitatea chiar şi indirect, sa facã în timp util obiectul unei mãsuri corespunzãtoare de remediere. 3.2.6.3 Mãsurile de securitate prevãzute la pct. 3.2.6.1 şi 3.2.6.2 trebuie sa se aplice pe durata întregului interval de timp dintre doua verificãri prevãzute pentru componenta respectiva. Intervalul de timp dintre doua verificãri ale componentelor de securitate trebuie sa fie indicat clar în manualul de operare. 3.2.6.4 Componentele de securitate care sunt integrate ca piese de schimb într-o instalatie trebuie sa îndeplineascã cerinţele esenţiale din prezenta prescripţie tehnica, precum şi sa asigure o buna interactiune cu celelalte componente ale instalaţiei. 3.2.6.5 Trebuie luate mãsuri care sa asigure ca efectele unui incendiu în cadrul instalaţiei nu pot pune în pericol viata sau securitatea persoanelor transportate sau a personalului de deservire şi a mecanicilor trolisti şi care sa protejeze instalatia şi persoanele de efectele trasnetelor. 3.2.7 Dispozitive de securitate 3.2.7.1 În mãsura în care este posibil, orice defectiune a instalaţiei, care ar putea conduce la o situaţie de nesiguranta, trebuie sa fie detectata, semnalata şi prelucrata cu ajutorul unui dispozitiv de securitate. Aceasta prevedere se aplica pentru toate situaţiile care pot afecta securitatea. 3.2.7.2 Instalatia trebuie sa poatã fi opritã manual în orice moment. 3.2.7.3 Dupã ce instalatia a fost opritã de un dispozitiv de securitate, repornirea acesteia sa nu poatã fi efectuatã decât dupã ce au fost luate mãsurile corespunzãtoare situaţiei respective. 3.2.8 Mentenabilitate Instalatia trebuie sa fie astfel proiectata şi realizatã încât sa permitã efectuarea în condiţii de securitate a lucrãrilor şi procedurilor de reparatie şi întreţinere atât în situaţiile obişnuite, cat şi în cele speciale. 3.2.9 Emisii poluante, zgomote şi vibratii Instalatia trebuie sa fie proiectata şi realizatã astfel încât valorile elementelor care pot avea impact negativ intern şi extern, rezultate din emisia de gaze poluante, zgomote şi vibratii, sa nu depãşeascã valorile limita admise de legislaţia în vigoare. 3.3 Cerinţe referitoare la infrastructura 3.3.1 Traseul instalaţiei, viteza, spaţiul dintre vehicule 3.3.1.1 Instalatia trebuie sa fie proiectata pentru a fimctiona în condiţii de securitate, ţinându-se seama de caracteristicile terenului şi ale mediului înconjurãtor, de condiţiile atmosferice şi meteorologice, de lucrãrile şi obstacolele terestre şi aeriene posibile din vecinãtate, fãrã sa pericliteze sau sa punã în pericol condiţiile normale de exploatare, întreţinere sau de evacuare a persoanelor. 3.3.1.2 Trebuie sa existe, lateral şi vertical, o distanta suficienta între vehicule, cai de rulare, cabluri şi lucrãrile şi obstacolele terestre sau aeriene posibile din vecinãtate, ţinându-se seama de deplasarea laterala, verticala şi longitudinala a cablurilor sau a vehiculelor, plasate în cele mai defavorabile condiţii de exploatare care pot fi prevãzute. 3.3.1.3 Distanta maxima între vehicule şi teren trebuie sa ţinã seama de tipul instalaţiei, al vehiculelor şi de modalitãţile de protecţie. În cazul vehiculelor deschise trebuie sa se ţinã seama de pericolul de cadere, precum şi de aspectele psihologice în legatura cu înãlţimea de deplasare a vehiculelor şi cu terenul. 3.3.1.4 Viteza maxima a vehiculelor, spaţiul minim, precum şi performanţele de accelerare şi franare trebuie sa fie astfel alese încât sa asigure securitatea persoanelor şi fiinctionarea în condiţii de securitate a instalaţiei. 3.3.2 Construcţiile traseului instalaţiei 3.3.2.1 Staţiile şi construcţiile traseului instalaţiei trebuie sa fie proiectate, realizate şi echipate astfel încât sa asigure stabilitatea. Acestea trebuie sa permitã o ghidare a cablurilor şi a vehiculelor şi trebuie sa poatã fi întreţinute în condiţii de deplina securitate, oricare ar fi condiţiile de exploatare care ar putea sa apara. 3.3.2.2 Spaţiile de imbarcare şi de debarcare ale instalaţiei trebuie sa fie astfel proiectate încât sa asigure securitatea traficului, a vehiculelor şi a persoanelor. Miscarea vehiculelor în staţii trebuie sa se efectueze fãrã riscuri pentru persoane, ţinându-se seama de eventuala participare activa a acestora. 3.4 Cerinţe referitoare la cabluri, sisteme de antrenare şi franare, precum şi la instalaţii mecanice şi electrice 3.4.1 Cabluri şi elemente de sprijin ale acestora 3.4.1.1 Trebuie sa fie luate toate mãsurile necesare pentru: a) a se evita ruperea cablurilor şi a elementelor de legatura ale acestora; b) a se garanta valorile minime şi maxime ale tensiunii cablurilor; c) a se asigura montarea cablurilor pe elementele de sprijin ale acestora, în condiţii de securitate, pentru a preveni deraierea cablurilor; d) a se permite supravegherea cablurilor. 3.4.1.2 Pentru ca nu pot fi eliminate toate riscurile de deraiere a cablurilor, în cazul deraierii acestora trebuie sa fie luate mãsuri astfel încât sa se asigure reţinerea cablurilor şi oprirea instalaţiei fãrã riscuri pentru persoane. 3.4.2 Instalaţii mecanice 3.4.2.1 Sistem de antrenare Sistemul de antrenare al unei instalaţii trebuie sa aibã performanţe corespunzãtoare şi o capabilitate corespunzãtoare la diferite regimuri de funcţionare. 3.4.2.2 Sistem de antrenare de securitate Instalatia trebuie sa dispunã de un sistem de antrenare de securitate la care sursa de energie sa fie independenta fata de cea a motorului principal. 3.4.2.3 Frane 3.4.2.3.1 În caz de pericol oprirea instalaţiei şi/sau a vehiculelor trebuie sa fie posibila în orice moment şi în cele mai defavorabile condiţii de încãrcare nominalã şi de aderenta a rolelor admise în timpul functionarii. Distanta de oprire trebuie sa fie redusã potrivit necesitãţilor de securitate a instalaţiei. 3.4.2.3.2 Valorile de reducere a vitezei trebuie sa fie cuprinse între limite corespunzãtoare, stabilite convenabil, astfel încât sa asigure securitatea persoanelor, precum şi o comportare corespunzãtoare a vehiculelor, a cablurilor şi a altor pãrţi ale instalaţiei. 3.4.2.3.3 La toate instalaţiile trebuie sa existe doua sau mai multe sisteme de franare capabile fiecare sa determine oprirea, coordonate astfel încât sa înlocuiascã automat sistemul de franare în acţiune, atunci când eficacitatea acestuia devine insuficienta. 3.4.2.3.4 Pentru evitarea oricãrei reporniri premature instalatia trebuie sa fie echipata cu un dispozitiv de oprire şi de blocare eficace. 3.4.3 Dispozitive de comanda Dispozitivele de comanda trebuie sa fie proiectate şi realizate pentru a fi sigure şi fiabile, astfel încât sa reziste condiţiilor nefavorabile de folosire, influentelor factorilor externi, precum umiditatea şi temperaturile extreme, interferentelor electromagnetice şi sa nu provoace situaţii periculoase, chiar şi în cazul unei manevrari gresite. 3.5 Vehicule 3.5.1 Vehiculele trebuie sa fie astfel proiectate şi echipate încât în condiţii normale de funcţionare nici o persoana sa nu poatã cãdea sau sa fie ameninţatã de orice alt pericol. 3.5.2 În condiţiile cele mai nefavorabile, elementele de cuplare şi decuplare ale vehiculelor trebuie sa fie astfel dimensionate şi realizate încât: a) sa nu deterioreze cablul tractor; b) sa treacã peste rolele de ghidare; c) sa nu alunece, cu excepţia situaţiei în care alunecarea nu afecteazã semnificativ securitatea vehiculului sau instalaţiei. 3.5.3 Pãrţile de sprijin trebuie sa fie proiectate şi realizate pentru a rezista în toate situaţiile presiunii şi sarcinii datorate utilizatorilor. 3.5.4 Vehiculele şi în special mecanismele de suspendare ale acestora trebuie sa fie proiectate şi asamblate astfel încât sa asigure securitatea personalului de deservire care trebuie sa intervinã în conformitate cu regulile şi instrucţiunile specifice. 3.5.5 Atunci când nu pot fi eliminate prin alte mãsuri toate riscurile de deraiere a vehiculului, acesta trebuie sa fie prevãzut cu un dispozitiv antideraiere, care sa permitã oprirea acestuia fãrã riscuri pentru persoane. 3.6 Cerinţe pentru utilizatori Accesul utilizatorilor în spaţiile de imbarcare şi debarcare trebuie sa fie organizat astfel încât sa asigure securitatea persoanelor, în special în zonele în care exista pericol de cadere, ţinându-se seama de circulaţia şi oprirea vehiculelor. Trebuie sa fie posibila utilizarea instalaţiei în deplina securitate de cãtre copii şi persoanele cu mobilitate redusã, dacã instalatia a fost proiectata şi pentru transportul acestor persoane. 3.7 Exploatabilitatea 3.7.1 Securitatea 3.7.1.1 Pentru ca instalatia sa poatã fi utilizata conform destinaţiei sale, specificatiilor sale tehnice şi în conformitate cu condiţiile de utilizare stabilite, trebuie sa se adopte toate mãsurile şi prevederile tehnice astfel încât sa fie respectate instrucţiunile de întreţinere, de securitate şi de funcţionare. Manualul de utilizare şi instrucţiunile aferente trebuie sa fie redactate în limba romana. 3.7.1.2 Persoanelor care manevreaza instalatia (mecanicii trolisti) trebuie sa li se asigure mijloace materiale corespunzãtoare. Aceste persoane trebuie sa fie capabile sa îndeplineascã sarcinile ce le revin. 3.7.2 Securitatea în cazul opririi instalaţiei În cazul opririi instalaţiei fãrã posibilitatea de repunere rapida în funcţiune trebuie sa se adopte toate mãsurile şi prevederile tehnice astfel încât utilizatorii sa poatã fi adusi într-un loc sigur, într-un interval de timp corespunzãtor, în funcţie de tipul instalaţiei şi de mediul înconjurãtor al acesteia. 3.7.3 Alte prevederi specifice privind Securitatea 3.7.3.1 Locurile de munca şi de manevrare a instalaţiei Elementele în mişcare, accesibile în mod obişnuit în staţii, trebuie sa fie proiectate, realizate şi montate astfel încât sa se evite orice risc sau, atunci când acesta se menţine, sa fie prevãzute dispozitive de protecţie pentru a preveni orice contact direct care poate genera accidente. Aceste dispozitive trebuie sa nu poatã fi uşor inlaturate sau scoase din uz. 3.7.3.2 Riscuri de cadere Spaţiul şi zonele de lucru sau de intervenţie, chiar şi ocazionale, precum şi accesul la acestea trebuie sa fie proiectate astfel încât sa se evite cãderea persoanelor care lucreazã sau care se misca în zona respectiva. Dacã aceste amenajãri nu sunt suficiente, trebuie sa fie prevãzute puncte de ancorare a echipamentului de protecţie al persoanelor pentru a preveni cãderea. 4 EVALUAREA CONFORMITATII ŞI CONDIŢII DE INTRODUCERE PE PIATA 4.1 Componente de securitate 4.1.1 Se admite introducerea pe piata a componentelor de securitate numai dacã permit construirea unor instalaţii care satisfac cerinţele esenţiale prevãzute în capitolul 3. 4.1.2 Se admite punerea în funcţiune a componentelor de securitate numai dacã, atunci când sunt instalate, întreţinute corect şi sunt utilizate conform destinaţiei lor, permit construirea unor instalaţii care nu pun în pericol securitatea şi sãnãtatea persoanelor sau securitatea bunurilor, dupã caz. 4.1.3 Se considera ca sunt respectate cerinţele esenţiale aplicabile, prevãzute în capitolul 3, şi se admite introducerea pe piata a componentelor de securitate, dacã: a) poarta marcajul naţional de conformitate CS, prevãzut în anexa nr. 2 la <>Legea nr. 608/2001 , şi sunt însoţite de declaraţia de conformitate CS, prevãzutã în anexa P; sau b) poarta marcajul european de conformitate CE, prevãzut în anexa nr. 3 la <>Legea nr. 608/2001 , aplicat de un producãtor dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi sunt însoţite de declaraţia de conformitate CE, tradusa în limba romana. 4.1.4 Înainte de introducerea pe piata a componentelor de securitate, producãtorul sau reprezentantul autorizat al acestuia, persoana juridicã cu sediul în România, are obligaţia: a) sa supunã componentele de securitate unei proceduri de evaluare a conformitatii, prevãzutã în anexa nr. 5 la <>Hotãrârea Guvernului nr. 433/2002 privind stabilirea condiţiilor de punere în funcţiune a instalaţiilor de transport pe cablu pentru persoane; şi b) sa aplice marcajul de conformitate pe componentele de securitate şi sa emita declaraţia de conformitate CS. 4.1.5 Pentru evaluarea conformitatii componentelor de securitate producãtorul sau reprezentantul autorizat al acestuia, persoana juridicã cu sediul în România, alege unul din organismele notificate în acest scop. Aceleaşi obligaţii revin şi producãtorilor care fabrica componente de securitate pentru uzul propriu. 4.1.6 În cazul în care componentelor de securitate li se aplica şi alte reglementãri în vigoare ce impun alte cerinţe şi care prevãd aplicarea marcajului CS, acest marcaj trebuie sa indice conformitatea componentelor de securitate cu prevederile tuturor reglementãrilor aplicabile. 4.1.7 Atunci când nici producãtorul şi nici reprezentantul autorizat al acestuia, persoana juridicã cu sediul în România, nu au îndeplinit condiţiile ce le revin conform prevederilor de la pct. 4.1.4 şi 4.1.5, aceste obligaţii revin importatorului de componente de securitate, atunci când acestea nu sunt produse într-un stat membru al Uniunii Europene. 4.1.8 Prevederile de la pct. 4.1.7 nu se aplica în cazul componentelor de securitate ce se introduc pe piata în condiţiile prevãzute la pct. 4.1.3, lit.b). 4.2 Subsisteme 4.2.1 Se admite introducerea pe piata a subsistemelor prevãzute în capitolul 2 numai dacã acestea permit realizarea unor instalaţii care satisfac cerinţele esenţiale prevãzute în capitolul 3. 4.2.2 Se considera ca subsistemele prevãzute în capitolul 2 sunt conforme cerinţelor esenţiale atunci când sunt însoţite de declaraţia de conformitate CS, care trebuie sa conţinã informaţiile prevãzute în anexa Q sau de declaraţia de conformitate CE şi de documentaţia tehnica prevãzutã la pct. 4.2.5, redactatã sau tradusa în limba romana. 4.2.3 Procedura de examinare CS a subsistemelor se efectueazã la cererea producãtorului sau a reprezentantului autorizat al acestuia, persoana juridicã cu sediul în România, de cãtre unul dintre organismele notificate în acest scop, ales de acesta. Declaraţia de conformitate CS se întocmeşte în scris de cãtre producãtor sau de reprezentantul autorizat al acestuia, persoana juridicã cu sediul în România, pe baza examinãrii CS conform prevederilor anexei nr. 7 la <>Hotãrârea Guvernului nr. 433/2002 privind stabilirea condiţiilor de punere în funcţiune a instalaţiilor de transport pe cablu pentru persoane. 4.2.4 Atunci când nici producãtorul şi nici reprezentantul autorizat al acestuia, persoana juridicã cu sediul în România, nu au îndeplinit obligaţiile ce le revin conform pct. 4.2.3, aceste obligaţii revin importatorului de subsisteme, atunci când acestea nu sunt produse într-un stat membru al Uniunii Europene. 4.2.5 Documentaţia tehnica trebuie sa cuprindã toate documentele referitoare la caracteristicile subsistemului, precum şi, dacã este cazul, toate documentele care certifica conformitatea componentelor de securitate. Documentaţia tehnica trebuie sa conţinã informaţii privind condiţiile şi restricţiile de utilizare, precum şi instrucţiuni pentru întreţinere. 4.3 Instalaţii 4.3.1 Instalaţiile se construiesc şi se pun în funcţiune în baza unei autorizaţii emise de ISCIR-INSPECT IT. 4.3.2 Componentele de securitate şi subsistemele, construite cu respectarea cerinţelor prevãzute de prezenta prescripţie tehnica, care sunt încorporate în instalaţiile construite, se monteaza şi se pun în funcţiune numai dacã permit realizarea unei instalaţii care nu pune în pericol securitatea şi sãnãtatea persoanelor sau a bunurilor, dupã caz, atunci când sunt montate şi întreţinute corect şi sunt utilizate conform destinaţiei lor. 4.3.3 În cazul în care caracteristicile componentelor de securitate sau cele ale subsistemelor din instalaţiile existente sunt supuse unor modificãri pentru care este necesarã eliberarea unei noi autorizaţii în vederea punerii în funcţiune, aceste modificãri şi efectele pe care acestea le au asupra ansamblului instalaţiei trebuie sa satisfacã cerinţele esenţiale prevãzute în capitolul 3. 4.3.4 Instalaţiile pot fi construite şi puse în funcţiune numai dacã au fost proiectate şi construite astfel încât sa satisfacã cerinţele esenţiale prevãzute în capitolul 3. 4.3.5 Se considera ca sunt respectate cerinţele esenţiale în cazul în care instalaţiile, infrastructure, subsistemele şi componentele de securitate ale instalaţiei sunt construite conform standardelor naţionale care adopta standardele europene armonizate ale cãror numere de referinta au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene. 4.3.6 În absenta standardelor naţionale prevãzute la pct. 4.3.5 se pot utiliza specificaţii tehnice comunitare sau agremente tehnice europene. 4.3.7 La solicitarea contractantului principal sau a reprezentantului autorizat al acestuia, toate instalaţiile ce urmeazã sa fie construite trebuie sa fie supuse unei analize de securitate conform prevederilor capitolului 5. Aceasta analiza trebuie sa acopere toate aspectele de securitate a instalaţiei şi condiţiile locale de amplasare la proiectare, realizare şi punere în funcţiune, pentru identificarea pe baza experienţei existente a riscurilor care pot sa apara în timpul functionarii. Analiza de securitate se încheie cu un raport de securitate care cuprinde mãsurile avute în vedere pentru eliminarea riscurilor şi lista componentelor de securitate şi a subsistemelor, cãrora le sunt aplicabile prevederile prezentei prescripţii tehnice. 4.3.8 Analizele de securitate, declarative de conformitate şi documentaţiile tehnice referitoare la componentele de securitate şi subsistemele instalaţiei trebuie sa fie prezentate de contractantul principal sau de reprezentantul sau autorizat la ISCIR-INSPECT, iar o copie de pe toate aceste documente trebuie sa fie pastrata la instalatia respectiva. 4.3.9 ISCIR-INSPECT trebuie sa fie în posesia analizei de securitate, a raportului de securitate şi a documentaţiei tehnice şi sa se asigure ca acestea conţin toate documentele referitoare la caracteristicile instalaţiei şi, dacã este cazul, toate documentele care certifica conformitatea componentelor de securitate şi a subsistemelor instalaţiei. De asemenea, ISCIR-INSPECT trebuie sa detina documentaţia referitoare la condiţiile şi restricţiile privind exploatarea, funcţionarea, supravegherea, reglarea şi întreţinerea instalaţiei. 4.3.10 În cazul în care ISCIR-INSPECT constata ca o componenta de securitate care poarta marcajul CS sau CE şi care este introdusã pe piata şi utilizata conform scopului prevãzut sau un subsistem pentru care exista o declaraţie de conformitate CS sau CE şi care este folosit conform scopului prevãzut poate pune în pericol securitatea şi sãnãtatea persoanelor şi, dupã caz, a bunurilor, trebuie sa ia mãsuri corespunzãtoare de limitare a condiţiilor de utilizare a componentei sau a subsistemului sau de interzicere a acestora, în sensul ca informeazã ISCIR-SP. În cazul în care ISCIR-INSPECT constata ca o componenta de securitate care poarta marcajul CS sau CE sau un subsistem însoţit de declaraţia de conformitate nu îndeplineşte cerinţele esenţiale, trebuie sa ia mãsurile prevãzute în prezenta prescripţie tehnica. 5 ANALIZA DE SECURITATE 5.1 Analiza de securitate care se realizeazã pentru instalaţii de transport pe plan înclinat trebuie sa ia în considerare toate modurile de operare avute în vedere. Analiza trebuie sa se efectueze conform unei metode stabilite sau recunoscute de ISCIR-INSPECT şi sa ia în considerare complexitatea instalaţiei care este supusã analizei. Scopul analizei este de a asigura ca proiectul şi configuraţia instalaţiei sa aibã în vedere condiţiile locale de amplasare, precum şi situaţiile cele mai defavorabile, pentru a garanta îndeplinirea condiţiilor de securitate. 5.2 Analiza de securitate trebuie sa acopere şi dispozitivele de securitate şi efectul pe care îl produc în instalatie şi în subsistemele asociate pe care acestea le acţioneazã, astfel încât acestea: a) sa poatã reactiona la o prima defectiune sau la o defectiune detectata, astfel încât sa rãmânã una din urmãtoarele situaţii: într-o stare care garanteazã condiţiile de securitate, într-o capacitate de funcţionare redusã, sa fie oprite în condiţii de securitate; sau b) sa fie redundante sau supravegheate; sau c) sa fie realizate astfel încât probabilitatea ca acestea sa se defecteze sa poatã fi evaluatã şi sa fie de un nivel comparabil cu cel atins de dispozitivele de securitate care îndeplinesc prevederile lit. a) şi b). 5.3 Analiza de securitate conduce la inventarul riscurilor şi situaţiilor periculoase şi la determinarea listei componentelor de securitate conform prevederilor pct. 4.3.7. 5.4 Rezultatul analizei de securitate se consemneazã într-un raport de securitate. 5.5 Analiza de securitate se va efectua de cãtre un agent economic autorizat de ISCIR-INSPECT IT. Condiţiile de autorizare şi documentaţia necesarã sunt prezentate în anexa O. 6 PROIECTAREA 6.1 Condiţia de baza pe care trebuie sa o îndeplineascã proiectarea şi construirea instalaţiilor de transport pe plan înclinat este asigurarea functionarii acestora în condiţii de securitate pe toatã perioada de funcţionare. 6.2 Proiectantul trebuie sa-şi asume responsabilitatea privind conceptia soluţiilor constructive, alegerea materialelor, calculul de rezistenta al tuturor elementelor, echipamentelor şi instalaţiilor, potrivit condiţiilor de funcţionare date, precum şi pentru stabilirea procedurilor de încercare şi verificare tehnica. 6.3 Proiectantul trebuie sa stabileascã şi sa nominalizeze componentele de securitate pentru fiecare instalatie de transport pe plan înclinat, care asigura funcţionarea în condiţii de securitate. 6.4 Proiectantul va întocmi pentru fiecare instalatie de transport pe plan înclinat lista elementelor de rezistenta pe care o va introduce în cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat, prevãzutã în anexa A. 6.5 La proiectarea elementelor portante (de rezistenta) ale instalaţiilor de transport pe plan înclinat, proiectantul trebuie sa ţinã seama şi de solicitarile seismice ce pot aparea în construcţiile respective conform zonarii seismice a teritoriului României. 6.6 Proiectantul, constructorul şi contractantul principal al instalaţiilor de transport pe plan înclinat sunt obligaţi sa respecte întocmai cerinţele esenţiale de securitate precizate la capitolul 3. 6.7 Constructorul rãspunde de alegerea corecta a procedeelor tehnologice de execuţie, de calitatea execuţiei şi a materialelor folosite în conformitate cu prevederile documentaţiei tehnice de execuţie. 6.8 Montatorul va elabora cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat-partea de construcţie. 6.9 Cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat trebuie sa cuprindã cel puţin datele prevãzute în anexa A. 6.10 Cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat se completeazã de cãtre constructor (montator), pe rãspundere proprie, pentru fiecare instalatie în parte. 6.11 Cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat se preda deţinãtorului odatã cu instalatia. 7 ECHIPAMENTE ŞI INSTALAŢII PROVENITE DIN IMPORT 7.1 Pentru introducerea pe piata în România a instalaţiilor de transport pe plan înclinat pentru persoane provenite din import este necesarã eliberarea de cãtre ISCIR-INSPECT a unui (unei) document/dovezi pentru luare în evidenta. 7.2 Documentul/dovada pentru luare în evidenta a instalaţiilor de transport pe plan înclinat pentru persoane va fi eliberat(a) în conformitate cu reglementãrile ISCIR în vigoare la data efectuãrii importului. 7.3 În vederea introducerii pe piata în România, orice instalatie de transport pe plan înclinat trebuie sa îndeplineascã cerinţele esenţiale de securitate menţionate la capitolul 3. 8 CONSTRUIREA (MONTAREA) ŞI PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE 8.1 Construirea (montarea) 8.1.1 Construirea (montarea) instalaţiilor de transport pe plan înclinat poate fi facuta de agenţi economici care dispun de mijloace tehnice corespunzãtoare şi sunt autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia îşi au sediul. 8.1.2 Conţinutul documentaţiei necesare pentru obţinerea autorizaţiei de cãtre agenţii economici care construiesc (monteaza) instalaţii de transport pe plan înclinat este prezentat în anexa B. 8.1.3 Agentul economic autorizat pentru construirea (montarea) instalaţiilor de transport pe plan înclinat are urmãtoarele obligaţii: a) sa execute lucrãrile de construire (montare) în conformitate cu documentaţia tehnica pusã la dispoziţie de producãtor; b) sa verifice înainte de începerea construirii (montarii), pentru echipamentele şi instalaţiile a cãror asamblare se realizeazã la locul de funcţionare, corespondenta echipamentului, instalaţiei sau subsistemelor primite de la producãtor cu documentaţia tehnica pusã la dispoziţie de deţinãtor şi sa consemneze rezultatele acestor verificãri într-un proces-verbal pe care-l va prezenta la verificarea tehnica oficialã; c) sa prezinte instalaţiile de transport pe plan înclinat şi toate documentaţiile tehnice necesare (cartea instalaţiei-partea de construcţie şi montaj), în timpul şi la sfârşitul construirii (montarii), la verificãrile care se efectueazã de cãtre inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT sau, cu împuternicire scrisã din partea ISCIR-INSPECT IT, de cãtre personalul tehnic de specialitate propriu autorizat pentru verificarea lucrãrilor de construire (montare); d) sa utilizeze pentru elementele de rezistenta sudate tehnologii de execuţie şi examinare având la baza procedee de sudare omologate în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice în vigoare; e) sa foloseascã la lucrãrile de construire (montare) numai personal calificat; sudorii vor fi autorizaţi în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice în vigoare; f) sa solicite acordul scris al proiectantului dacã în timpul lucrãrilor de construire (montare) apare necesitatea efectuãrii unor modificãri în construcţia instalaţiilor de transport pe plan înclinat; g) sa monteze numai acele echipamente mecanice, electrice şi confecţii metalice care sunt însoţite de certificate de calitate şi, dupã caz, de buletine de analiza, probe şi încercãri prevãzute în documentaţia de execuţie; h) sa monteze numai componente de securitate şi subsisteme care sunt însoţite de declaraţia de conformitate CS sau CE; i) sa numeascã personal tehnic de specialitate propriu (ingineri, subingineri, maiştri sau tehnicieni) pentru verificarea lucrãrilor de construire (montare); modelul deciziei de numire a personalului este prezentat în anexa G; j) sa numeascã responsabil tehnic cu sudura (ingineri sau maiştri), în cazul efectuãrii lucrãrilor de sudare la construirea (montarea) elementelor de rezistenta; modelul deciziei de numire a responsabilului este prezentat în anexa G; k) sa întocmeascã şi sa ţinã la zi un registru de evidenta pentru lucrãrile de construire (montare), conform modelului din anexa C; l) sa asigure mãsurile corespunzãtoare astfel încât personalul tehnic de specialitate propriu, autorizat de ISCIR-ESfSPECT IT, sa-şi poatã îndeplini în bune condiţii sarcinile prevãzute la pct. 8.1.4 şi 8.1.5; m) sa execute rodajul şi probele de casa ale instalaţiei de transport pe plan înclinat în prezenta deţinãtorului şi sa prezinte documentul justificativ la verificarea tehnica în vederea autorizãrii functionarii (la prima punere în funcţiune); 8.1.4 Personalul tehnic de specialitate autorizat de ISCIR-INSPECT IT pentru lucrãrile de construire (montare) are urmãtoarele obligaţii şi raspunderi: a) sa cunoascã legislaţia, prescriptive tehnice specifice, Colecţia ISCIR în vigoare, şi reglementãrile tehnice în domeniu; b) sa respecte în cadrul lucrãrilor de construire (montare) documentaţia tehnica a producãtorului şi proiectul de montare; c) sa verifice documentaţia tehnica întocmitã pentru lucrãrile efectuate (cartea instalaţiei-partea de construcţie şi de montaj) sub aspectul respectãrii prevederilor prescripţiilor tehnice specifice, Colecţia ISCIR, precum şi concordanta instalaţiei cu documentaţia respectiva; d) sa încheie documente de verificare tehnica în care sa consemneze constatãrile şi rezultatele verificãrilor şi examinarilor precum şi dispoziţiile obligatorii; e) sa verifice registrul de evidenta a lucrãrilor de construire (montare) şi sa urmãreascã ţinerea la zi a acestuia. 8.1.5 Responsabilul tehnic cu sudura autorizat de ISCIR-INSPECT, suplimentar fata de cerinţele din SR EN 719:1995, are şi urmãtoarele obligaţii şi raspunderi: a) sa cunoascã legislaţia, prevederile prescripţiilor tehnice specifice, Colecţia ISCIR, standardele şi alte normative în vigoare privind sudarea elementelor instalaţiilor; b) sa verifice dacã tehnologia de execuţie şi de examinare a elementelor sudate este în concordanta cu procedeele de sudare omologate; c) sa verifice documentaţia tehnica de construire (montare) înainte de executarea lucrãrilor astfel încât soluţiile adoptate sa asigure condiţii optime de sudare şi verificare iar starea de tensiuni datorate ciclului termic de sudare sa fie minima; d) sa urmãreascã folosirea corecta a materialelor de adaos, funcţie de materialele de baza utilizate, în conformitate cu procedeele de sudare omologate; e) sa verifice ca materialele de adaos sa fie însoţite de certificate de calitate şi sa admitã introducerea în lucru numai a materialelor de adaos prevãzute în documentaţia de construire (montare); f) sa supravegheze astfel ca materialele de baza folosite sa fie conforme cu documentaţia tehnica de construire (montare); g) sa verifice modul în care se depoziteaza şi se introduc în lucru materialele de adaos; h) sa participe la analiza şi stabilirea cauzelor eventualelor defecte datorate sudurii şi sa ia mãsuri corespunzãtoare pentru remedierea şi evitarea acestora; i) sa urmãreascã efectuarea verificãrii calitãţii imbinarilor sudate în urma operaţiunilor de construire (montare), sa verifice rezultatele obţinute şi sa vizeze documentele privind verificarea imbinarilor sudate, care se ataşeazã la cartea instalaţiei; j) sa ţinã la zi evidenta poansoanelor sudorilor autorizaţi de ISCIR-INSPECT şi a procedeelor de sudare omologate. 8.1.6 La lucrãrile de montare, constructorul (montatorul) autorizat de ISCIR-INSPECT IT va respecta Normele Tehnice de protecţia muncii specifice, Normele Tehnice pentru prevenirea şi stingerea incendiilor şi Legea protecţiei mediului, valabile pe teritoriul României. 8.2 Condiţii speciale de construire şi montare 8.2.1 Trasarea fundaţiilor caii, podurilor şi viaductelor, statiilor şi rampelor se vor face numai dupã materializarea pe teren a axului caii de rulare a instalaţiei, folosind aparatura topografica corespunzãtoare. 8.2.2 Echipamentele mecanice indicate în documentaţie ca fiind solicitate deosebit de puternic, fie în stare statica, fie în stare dinamica, trebuie sa fie supuse şi unor examinari nedistructive şi atestate prin buletine de verificare. Piesele şi elementele componente la care se vor executa examinari nedistructive, felul acestor examinari, precum şi condiţiile de acceptare, vor fi precizate de proiectant. 8.2.3 Imbinarile cablurilor prin mansoane cu compoziţie sau prin matisare se vor executa numai de personal specializat, verificat şi atestat de unitatea care efectueazã lucrãrile de construire (montare) a instalaţiilor de transport pe plan înclinat. 8.2.4 Mansoanele cu compoziţie vor fi executate conform prevederilor documentaţiei tehnice. Proiectantul este obligat sa înscrie în documentaţia tehnica, respectiv în desenul tip de ansamblu, reteta compoziţiei, temperaturile de lucru, precum şi condiţiile tehnice care trebuie sa fie respectate în timpul executãrii operatiei. Operatia de mufare la construire (montaj) şi pe parcurs în exploatare, privind turnarea compoziţiei la capetele cablurilor tractoare ale vehiculelor şi la cablurile de întindere ale cablurilor de franare, precum şi la ancorarea capetelor cablurilor de franare şi la legarea acestora la greutatile de întindere, se va efectua în prezenta inspectorului de specialitate al ISCIR-INSPECT IT şi a personalului tehnic de specialitate autorizat de ISCIR-INSPECT IT din cadrul agentului economic constructor (montator). Cu ocazia efectuãrii operatiei de mufare, în final, se va încheia un proces-verbal în acest sens, semnat de inspectoral de specialitate al ISCIR-INSPECT IT, de personalul tehnic de specialitate, autorizat de ISCIR-INSPECT IT, din cadrul agentului economic constructor (montator), de RSVTI al deţinãtorului şi de cãtre şeful echipei care a executat operatia de mufare. 8.2.5 Montarea cablurilor se va face astfel încât sa fie evitata degradarea lor prin loviri, indoiri sau prin depunerea de impuritati pe suprafata acestora. În acest scop, în timpul derulãrii lor pe traseu se vor utiliza role speciale de protecţie aşezate pe sol pe suporturi improvizate, bile din lemn sau jgheaburi din scandura, astfel încât în timpul desfãşurãrii pe teren cablurile sa nu între în contact cu solul. Proiectantul, în funcţie de traseul instalaţiei de transport pe plan înclinat, va elabora tehnologia de derulare a cablului. 8.2.6 Înainte de a se trece la derularea unui cablu nou de pe tambur se va verifica dacã este executatã infasurarea la capãt cu sarma moale, pentru evitarea despletirii. Derularea cablului se va face astfel încât sa fie evitata formarea de bucle sau ochiuri. 8.2.7 Operatia de întindere a cablurilor se va executa astfel încât tensionarea sa se facã progresiv şi uniform, fãrã socuri şi fortari, în prealabil fiind necesarã verificarea functionarii elementelor rotative în vederea asigurãrii unei alunecãri corespunzãtoare. 8.3 Rodajul 8.3.1 Constructorul (montatorul) este obligat ca dupã terminarea lucrãrilor de construcţie (montaj) sa execute rodajul în gol şi în sarcina al instalaţiei. 8.3.2 Rodajul în gol al grupului de antrenare se poate executa la producãtor sau la locul de construire (montaj), conform prevederilor documentaţiei tehnice şi în condiţiile prevãzute de aceasta. 8.3.3 Rodajul în gol al instalaţiilor de transport pe plan înclinat se va face cu instalatia funcţionând conform celor prevãzute de proiectant, timp în care se vor observa: ● înscrierea vehiculelor în gabaritele de trecere pe traseu şi în staţii; ● trecerea vehiculelor prin punctele de incrucisare ale caii; ● aşezarea şi rularea cablului tractor pe role; ● sosirea şi oprirea vehiculelor în staţii; ● funcţionarea comenzii cu program prestabilit; ● funcţionarea componentelor de securitate; ● funcţionarea sistemului de telecomunicaţie sau semnalizare între vehicule şi staţii; ● funcţionarea franarii vehiculului pe sine sau pe cablul de franare; ● dacã lagarele rolelor şi rotilor în mişcare nu se incalzesc peste limita admisã; ● poziţia contragreutatii de întindere, marcandu-se poziţiile extreme; 8.3.4 Rodajul în sarcina al instalaţiilor de transport pe plan înclinat va începe prin încãrcarea succesiva a vehiculelor conform prevederilor documentaţiei tehnice. 8.3.5 Constructorul (montatorul) va întocmi un caiet de rodaj în care se vor nota cel puţin: ● felul rodajului (în gol sau în sarcina); ● orele efective de funcţionare la fiecare faza a rodajului; ● defectiuni constatate, cauzele care le-au generat şi mãsurile luate; ● semnatura persoanelor desemnate sa execute sau sa asiste la efectuarea rodajului. 8.3.6 Deţinãtorul va asista pe toatã perioada efectuãrii rodajului instalaţiei de transport pe plan înclinat. Personalul de exploatare (mecanicii trolisti) şi cel de deservire al deţinãtorului trebuie sa participe în mod obligatoriu la efectuarea rodajului şi a tuturor probelor şi verificãrilor tehnice necesare punerii în funcţiune a instalaţiei de transport pe plan înclinat. Dupã terminarea rodajului se va încheia un proces-verbal. 8.3.7 Înainte de prezentarea instalaţiei la verificarea tehnica oficialã în vederea autorizãrii de funcţionare, montatorul împreunã cu deţinãtorul instalaţiei de transport pe plan înclinat vor efectua incercarile de casa. Incercarile de casa se vor efectua în conformitate cu prevederile instrucţiunilor de montaj şi încercãri elaborate de proiectant. 8.3.8 Efectuarea şi rezultatele încercãrilor de casa se vor consemna într-un proces-verbal, încheiat între constructorul (montatorul) şi deţinãtorul instalaţiei de transport pe plan înclinat, care se va anexa la cartea instalaţiei. Este interzis transportul de persoane pe durata rodajului instalaţiei, reglajelor şi încercãrilor de casa. 8.4 Marcarea 8.4.1 Constructorul (montatorul) va efectua marcarea instalaţiei de transport pe plan înclinat în conformitate cu prevederile documentaţiei tehnice. Marcarea se va efectua în statia de plecare şi trebuie sa conţinã cel puţin: ● tipul instalaţiei; ● denumirea şi sediul proiectantului; ● denumirea şi sediul constructorului (montatorului); ● denumirea şi sediul deţinãtorului; ● capacitatea orara de transport într-un sens; ● viteza maxima de circulaţie a vehiculelor; ● capacitatea unui vehicul; ● anul construirii (montarii). 8.4.2 Deţinãtorul instalaţiei de transport pe plan înclinat trebuie sa afiseze în staţii, în spaţiile accesibile utilizatorilor, scheme explicative cu privire la: ● fluxul de circulaţie al utilizatorilor în staţii; ● modul în care se face imbarcarea-debarcarea persoanelor în/din vehicule; ● locul de amplasare a instalaţiei de transport pe plan înclinat în zona, legãturile acesteia cu alte instalaţii de transport persoane, partii de schi sau cai de acces. 8.4.3 Echipamentul mecanic şi electric al instalaţiilor de transport pe plan înclinat va fi marcat conform standardelor şi prescripţiilor în vigoare referitoare la echipamentul respectiv. 8.4.4 Marcajele de conformitate CS şi CE trebuie sa fie aplicate în mod vizibil, lizibil şi durabil direct pe fiecare componenta de securitate sau, când acest lucru nu este posibil, pe o eticheta aplicatã în mod nedetasabil pe componenta de securitate respectiva. Este interzisã aplicarea pe componentele de securitate a unor marcaje asemãnãtoare cu marcajele de conformitate CS sau CE, care pot fi confundate cu acestea. 8.5 Punerea în funcţiune 8.5.1 Instalaţiile de transport pe plan înclinat, noi sau vechi montate din nou, pot fi date în exploatare numai dupã obţinerea autorizaţiei de funcţionare eliberata de ISCIR-INSPECT IT. 8.5.2 Înainte de punerea în funcţiune a instalaţiilor de transport pe plan înclinat, deţinãtorul acestora trebuie sa îndeplineascã urmãtoarele condiţii: a) sa se asigure ca instalatia ce urmeazã a fi exploatatã respecta cerinţele esenţiale menţionate la capitolul 3; b) sa se asigure ca la fiecare instalatie sunt inscriptionate lizibil, durabil şi vizibil cel puţin marcajele cerute la pct. 8.4; c) sa efectueze împreunã cu constructorul (montatorul) rodajul, reglajele şi incercarile de casa pentru instalatie; d) sa obţinã autorizaţia de funcţionare a instalaţiei din partea ISCIR-INSPECT IT. 8.6 Autorizarea de funcţionare la prima punere în funcţiune 8.6.1 Autorizarea de funcţionare pentru instalatia de transport pe plan înclinat se elibereazã de ISCIR-INSPECT IT. 8.6.2 În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, deţinãtorul instalaţiei de transport pe plan înclinat va depune la ISCIR-INSPECT IT, în raza cãreia se afla montata instalatia, o documentaţie care va cuprinde: a) cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat (partea de construcţie şi montaj); b) declaraţiile de conformitate CS sau CE pentru componentele de securitate şi pentru subsisteme; c) procesul-verbal cu rezultatele încercãrilor de casa; d) raportul încheiat în urma efectuãrii analizei de securitate (în copie); e) procedura de verificare şi întreţinere a instalaţiei de transport pe plan înclinat, care trebuie sa conţinã cel puţin urmãtoarele: - gradul de calificare al personalului tehnic de deservire şi de exploatare (mecanici trolisti) folosit; - instrucţiuni de întreţinere; - verificãri tehnice periodice; - incercarile şi verificãrile stabilite de proiectant; f) copie de pe documentul/dovada de luare în evidenta eliberat(a) de ISCIR-INSPECT (dacã este cazul); g) un memoriu tehnic al cãrui conţinut este prezentat în anexa E. 8.6.3 Documentaţia menţionatã la pct. 8.6.2 va fi înaintatã la ISCIR-INSPECT IT, in raza cãreia se afla montata instalatia, cu adresa de însoţire prin care se solicita autorizarea instalaţiei de transport pe plan înclinat. 8.6.4 Documentaţia incompleta va fi înapoiatã deţinãtorului pentru a fi completatã. 8.6.5 ISCIR-ESfSPECT IT, în raza cãreia se afla montata instalatia de transport pe plan înclinat, va stabili cu deţinãtorul data la care urmeazã sa se efectueze verificarea tehnica de cãtre inspectorii de specialitate. 8.6.6 Pana la data stabilitã pentru verificarea tehnica, deţinãtorul trebuie sa pregãteascã instalatia de transport pe plan înclinat, având incercarile de casa efectuate cu rezultate corespunzãtoare, precum şi utilajul şi sarcinile pentru încercãri. De asemenea, trebuie sa asigure personalul de deservire şi auxiliar necesar. De la verificarea tehnica nu trebuie sa lipseascã RSVTI, autorizat de ISCIR-INSPECT IT, al deţinãtorului şi personalul tehnic de specialitate pentru verificarea lucrãrilor de construire (montare) al constructorului (montatorului). 8.6.7 În cazul instalaţiilor de transport pe plan înclinat închiriate, la verificarea tehnica va participa atât RSVTI, autorizat de ISCIR-INSPECT IT, al deţinãtorului cat şi cel din unitatea care a închiriat instalatia. 8.7 Verificarea tehnica la prima punere în funcţiune 8.7.1 Prezenta prescripţie tehnica stabileşte condiţiile minime care trebuie sa fie respectate la efectuarea verificãrilor tehnice. 8.7.2 Înainte de începerea verificãrii tehnice, deţinãtorul (persoana fizica sau juridicã) va efectua instructajul de protecţia muncii persoanelor participante la aceasta activitate. Celelalte persoane trebuie sa fie indepartate din raza de acţiune a instalaţiei de transport pe plan înclinat. Verificarea tehnica va fi condusã de cãtre inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT. 8.7.3 Verificarea tehnica oficialã trebuie sa stabileascã dacã: a) exista cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat (partea de construcţie şi montaj), este completa şi corespunde cu instalatia de transport pe plan înclinat prezentatã pentru verificarea tehnica; b) instalatia de transport pe plan înclinat a fost executatã, echipata şi instalata în conformitate cu documentaţia tehnica a acesteia; c) instalatia de transport pe plan înclinat supusã la incercarile şi verificãrile prevãzute în prezenta prescripţie tehnica a corespuns şi funcţioneazã în condiţii de securitate; d) este asigurata întreţinerea, revizia şi supravegherea tehnica şi exista personalul de exploatare (mecanici trolisti) autorizat şi de deservire instruit; e) construcţia instalaţiei de transport pe plan înclinat şi imbinarile demontabile şi nedemontabile nu prezintã defecte vizibile; f) instalatia electrica este echipata cu dispozitivele de protecţie necesare şi este prevãzutã cu inscriptionarile specifice necesare; g) exista certificatul privind masurarile impotriva tensiunilor de atingere; h) exista certificatul privind continuitatile electrice; i) exista certificatul privind rezistenta de izolatie; j) instalatia de transport pe plan înclinat este prevãzutã cu marcajele menţionate la pct. 8.4.1 şi 8.4.2; k) a fost elaborat regulamentul de exploatare, verificandu-se prin sondaj dacã acesta este cunoscut de mecanicii trolisti şi de cãtre personalul de deservire; l) exista documentul (dovada) de luare în evidenta eliberat(a) de ISCIR-INSPECT (dacã este cazul). 8.7.4 Verificarea tehnica consta din: a) verificarea principalelor elemente componente; b) încercãri în gol; c) încercãri în sarcina; d) alte încercãri, prevãzute de proiectant. 8.7.5 Verificarea principalelor elemente componente consta în urmãrirea îndeplinirii condiţiilor enumerate la pct. 8.7.3. 8.7.6 Incercarile în gol, în sarcina şi alte încercãri se vor efectua în conformitate cu instrucţiunile elaborate de producãtorul instalaţiei de transport pe plan înclinat sau de proiectant. 8.7.7 Autorizarea functionarii se acorda numai dacã la verificarea tehnica oficialã se constata îndeplinirea tuturor condiţiilor prevãzute în prezenta prescripţie tehnica. Autorizarea functionarii şi parametrii de funcţionare aprobaţi, precum şi data (luna şi anul) stabilitã pentru urmãtoarea verificare tehnica periodicã (la scadenta) se înscriu într-un proces-verbal conform modelului din anexa D. Scadenta urmãtoarei verificãri nu va fi mai mare de 1 an. 8.7.8 Se interzice acordarea autorizaţiei de funcţionare pentru instalaţii de transport pe plan înclinat în urmãtoarele cazuri: a) lipsesc sau funcţioneazã defectuos componentele de securitate şi subsistemele instalaţiei de transport pe plan înclinat; b) grupurile de antrenare (principal şi de rezerva) nu sunt în buna stare de funcţionare; c) nu au fost efectuate sau nu se prezintã buletinele cu rezultatul examinarilor nedistructive ale subsistemelor prevãzute de proiectant sau de producãtor; d) rezultatele examinarilor nedistructive sunt necorespunzãtoare; e) nu este asigurat personalul de exploatare (mecanici trolisti) autorizat şi personalul de deservire instruit; f) dispozitivele de franare prevãzute de proiectantul instalaţiei de transport pe plan înclinat funcţioneazã defectuos sau prezintã jocuri peste limitele admise; g) protecţia impotriva tensiunilor de atingere lipseşte sau este executatã defectuos, creând pericol de electrocutare; h) lipsesc sau nu funcţioneazã dispozitivele de semnalizare optice sau acustice prevãzute în documentaţie; i) instalatia electrica este executatã defectuos, prezentând pericol de electrocutare; j) dispozitivele de semnalizare şi telecomunicaţie prezintã deranjamente; k) modul de fixare a elementelor de rezistenta, elementelor de tracţiune şi dispozitivelor de fixare nu este corespunzãtor, putând genera avarii sau accidente; l) se constata fisuri la elementele de rezistenta; m) sunt slabite sau lipsesc elementele de imbinare (suruburi sau nituri); n) exista deformatii permanente vizibile la construcţia metalicã; o) incercarile cu sarcina şi suprasarcina nu au avut rezultate corespunzãtoare; p) lipsa mijloacelor de salvare (unde este cazul); q) suprafata terenului pe care este amplasata instalatia de transport pe plan înclinat prezintã denivelari sau obstacole care pun în pericol funcţionarea acesteia în condiţii de securitate; r) terenul pe care este amplasata instalatia de transport pe plan înclinat nu asigura rigiditatea necesarã functionarii; s) nu sunt afişate instrucţiunile de utilizare sau de interzicere a accesului în zonele periculoase (în limba romana şi în alte limbi); t) dacã se constata orice alta defectiune care poate periclita siguranta în funcţionare; u) nu se poate identifica instalatia corespunzãtoare documentaţiei prezentate; v) platformele şi accesul la instalatia de transport pe plan înclinat nu asigura protecţia utilizatorului (calitatea suprafeţelor, deformatii, goluri, lipsa balustrade mana curenta etc.). 8.7.9 În cazul constatãrii deficienţelor menţionate la pct. 8.7.8 inspectorii de specialitate le vor consemna într-un proces-verbal, încheiat în doua exemplare, originalul urmând a fi pãstrat de deţinãtor. 8.7.10 Dupã acordarea autorizaţiei de funcţionare, ISCIR-INSPECT IT va elibera cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat. 8.8 Verificarea tehnica periodicã (la scadenta) şi verificarea tehnica neprogramata (inopinata) 8.8.1 În timpul exploatãrii, instalaţiile de transport pe plan înclinat sunt supuse la termenul scadent unor verificãri tehnice periodice. Cu ocazia acestor lucrãri se verifica starea tehnica şi se acorda, dupã caz, autorizaţia de funcţionare în continuare. Scadenta urmãtoarei verificãri se stabileşte ţinându-se seama şi de starea tehnica a instalaţiei de transport pe plan înclinat, de condiţiile de funcţionare, de regimul de funcţionare, dar nu va fi mai mare de 1 an. 8.8.2 Eliberarea autorizaţiei de funcţionare în continuare se va face conform prevederilor prezentei prescripţii tehnice de cãtre inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT. 8.8.3 Verificarea tehnica periodicã trebuie sa stabileascã, pe lângã cele menţionate la pct. 8.7, şi dacã: a) gradul de uzura al componentelor de securitate şi al subsistemelor nu constituie un pericol pentru funcţionare; b) exploatarea, întreţinerea şi revizia asigura funcţionarea instalaţiei de transport pe plan înclinat în condiţii de securitate; c) registrul de evidenta a functionarii instalaţiei de transport pe plan înclinat este corect completat şi ţinut la zi. 8.8.4 Este interzisã acordarea autorizaţiei de funcţionare în continuare dacã se constata prezenta uneia sau mai multor deficiente menţionate la pct. 8.7.8 şi a urmãtoarelor: a) lipsa cãrţii instalaţiei de transport pe plan înclinat; b) întreţinere necorespunzãtoare; c) gradul de uzura al componentelor de securitate şi al subsistemelor pune în pericol funcţionarea instalaţiei de transport pe plan înclinat. 8.8.5 Rezultatele verificãrii tehnice periodice se înscriu într-un proces-verbal, conform modelului din anexa D. 8.8.6 Dacã instalatia de transport pe plan înclinat nu a funcţionat mai mult de 90 de zile, repunerea acesteia în funcţiune se va face numai dupã efectuarea unei verificãri tehnice de cãtre RSVTI autorizat al deţinãtorului, cu împuternicire din partea ISCIR-INSPECT IT. Rezultatele verificãrii tehnice vor fi consemnate într-un proces-verbal în cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat - partea de exploatare, conform modelului din anexa D, iar copia procesului-verbal va fi înaintatã la ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia se afla instalatia. Scadenta urmãtoarei verificãri nu poate sa depãşeascã termenul stabilit prin ultimul proces-verbal de verificare tehnica încheiat de inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT. 8.8.7 Prevederile pct. 8.8.6 nu se aplica în cazul în care a fost depãşitã scadenta la verificarea tehnica oficialã. 8.8.8 Inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT au dreptul, ca în afarã scadentelor, sa efectueze verificãri tehnice neprogramate pentru a constata îndeplinirea dispoziţiilor date privind starea tehnica a instalaţiei de transport pe plan înclinat (remedierea unor deficiente sau înlocuiri de piese, altele decât cele menţionate la pct. 8.7.8), modul de efectuare a întreţinerii şi reviziei, a exploatãrii, inclusiv completarea la zi a registrului de evidenta a functionarii. Constatãrile se consemneazã în registrul de evidenta a functionarii sau într-un proces-verbal, dupã caz, conform modelului din anexa D. Dispoziţiile date sunt obligatorii. 8.8.9 Dacã la verificãrile tehnice sau incercarile efectuate în timpul exploatãrii de cãtre organele proprii de supraveghere tehnica ale deţinãtorului se constata deficiente care pericliteazã siguranta în funcţionare instalatia de transport pe plan înclinat va fi opritã din funcţiune. Constatãrile se consemneazã în registrul de evidenta a functionarii şi într-un proces-verbal, conform modelului din anexa D. O copie a procesului-verbal va fi înaintatã la ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia se afla instalatia. 8.9 Verificarea tehnica dupã lucrãrile de reparare 8.9.1 Instalaţiile de transport pe plan înclinat care au fost supuse unor lucrãri de reparare nu pot fi date în exploatare decât dupã efectuarea unei verificãri tehnice de cãtre inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT, în condiţiile prevãzute de prezenta prescripţie tehnica. 8.9.2 Categoriile de lucrãri de reparare care se verifica de inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT sunt urmãtoarele: a) lucrãri care au drept scop creşterea parametrilor funcţionali existenţi: viteza, capacitate de transport etc.; b) modificarea construcţiilor metalice portante; c) refacerea sau remedierea imbinarilor sudate ale elementelor de rezistenta; d) înlocuirea, reconditionarea sau transformarea de principiu a grupului de antrenare; e) înlocuirea statiilor sau amplasamentului iniţial al statiilor; f) înlocuirea dispozitivelor de franare cu alte tipodimensiuni, care diferã de cele prevãzute în documentaţia tehnica; g) modificarea construcţiei vehiculelor, a dispozitivelor de cuplare a acestora sau înlocuirea vehiculelor cu altele de tip diferit; h) modificarea de principiu a schemei electrice de actionare; i) modificarea instalaţiei de comanda; j) înlocuirea totalã a instalaţiei electrice; k) înlocuirea componentelor de securitate cu alte tipodimensiuni, care diferã de cele prevãzute în documentaţia tehnica; l) înlocuirea subsistemelor cu alte subsisteme, care diferã de cele prevãzute în documentaţia tehnica; m) înlocuirea instalaţiilor de semnalizare şi telecomunicaţie cu altele care diferã de cele prevãzute în documentaţia tehnica; n) înlocuirea sau reconditionarea caii de rulare; o) înlocuirea cablului tractor, de franare sau a cablurilor de întindere. 8.9.3 Înaintea începerii lucrãrilor de reparaţii, reparatorul, cu acordul deţinãtorului, va întocmi o documentaţie de reparatie din care sa rezulte lucrãrile care urmeazã sa se efectueze precum şi condiţiile tehnice de execuţie, verificãri şi încercãri. Documentaţia se va inainta de ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia se afla montata instalatia de transport pe plan înclinat în vederea acceptãrii începerii lucrãrilor de reparaţii. Se interzice începerea lucrãrilor de reparaţii fãrã procesul-verbal de acceptare al ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia se afla montata instalatia de transport pe plan înclinat. Procesul-verbal se întocmeşte pe un formular al cãrui model este prezentat în anexa D. În cazul lucrãrilor de reparaţii prevãzute la pct. 8.9.2, lit. a), b) şi e), se întocmeşte un proiect de reparaţii care se ataşeazã la documentaţie. Proiectele de reparaţii se întocmesc de constructorul (montatorul) instalaţiei, care îşi asuma responsabilitatea. ISCIR-INSPECT IT poate solicita documente din care sa rezulte ca lucrãrile care se vor efectua la instalatie vor fi corespunzãtoare. 8.9.4 În vederea efectuãrii verificãrii tehnice dupã reparare, reparatorul sau producãtorul instalaţiei de transport pe plan înclinat va întocmi o documentaţie tehnica cu urmãtorul conţinut, pe care o va inainta la ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia îşi are sediul deţinãtorul: a) copie de pe autorizaţia pentru efectuarea lucrãrilor de reparare, eliberata de cãtre ISCIR-INSPECT IT; b) tehnologia sau proiectul privind lucrãrile de reparare; c) lista lucrãrilor efectuate în cadrul reparatiei; d) tabelul cuprinzând materialele folosite în cadrul lucrãrilor de reparare, cu specificarea caracteristicilor tehnice şi a numãrului certificatului de calitate eliberat de furnizorul acestora; e) copii de pe declaraţiile de conformitate ale componentelor de securitate şi ale subsistemelor (în cazul înlocuirii acestora); f) certificatul de calitate pentru sudurile executate în cadrul reparatiei; g) copie de pe certificatele de calitate ale elementelor de tracţiune; h) procesul-verbal cu rezultatele corespunzãtoare ale încercãrilor de casa, semnat şi de deţinãtorul instalaţiei de transport pe plan înclinat; i) procesul-verbal de recepţie şi certificatul de calitate şi garanţie a reparatiei. 8.9.5 Lucrãrile de reparare menţionate la pct. 8.9.2 vor fi executate numai de agenţi economici autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT în acest scop. În cazul în care lucrãrile de reparare sunt efectuate de producãtorul instalaţiei de transport pe plan înclinat, nu este necesarã autorizarea din partea ISCIR-INSPECT IT pentru lucrãrile de reparare. 8.9.6 Repararea instalaţiei de transport pe plan înclinat poate fi facuta de agenţi economici care dispun de mijloace tehnice corespunzãtoare şi sunt autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT. 8.9.7 Conţinutul documentaţiei necesare pentru obţinerea autorizaţiei de cãtre agenţii economici care repara instalaţii de transport pe plan înclinat este prezentat în anexa B. 8.9.8 Agentul economic autorizat pentru lucrãri de reparare are urmãtoarele obligaţii: a) sa execute lucrãrile de reparare în conformitate cu documentaţia tehnica de reparatie; b) sa prezinte instalatia de transport pe plan înclinat şi toate documentaţiile tehnice necesare, în timpul şi la sfârşitul repararii, la verificãrile care se efectueazã de cãtre inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT sau, cu împuternicire scrisã din partea ISCIR-INSPECT IT, de cãtre personalul tehnic de specialitate propriu autorizat pentru verificarea lucrãrilor de reparare; c) sa utilizeze pentru elementele de rezistenta sudate tehnologii de execuţie şi de examinare având la baza procedee de sudare omologate în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice în vigoare; d) sa foloseascã la lucrãrile de reparare numai personal calificat; sudorii vor fi autorizaţi în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice în vigoare; e) sa solicite acordul scris al proiectantului dacã în timpul lucrãrilor de reparare apare necesitatea efectuãrii unor modificãri în construcţia instalaţiilor; f) sa numeascã personal tehnic de specialitate propriu (ingineri, subingineri, maiştri sau tehnicieni) pentru verificarea lucrãrilor de reparare; modelul deciziei de numire a personalului este prezentat în anexa G; g) sa numeascã responsabil tehnic cu sudura (ingineri sau maiştri), în cazul efectuãrii unor lucrãri de sudare la repararea elementelor de rezistenta; modelul deciziei de numire a responsabilului este prezentat în anexa G; h) sa întocmeascã şi sa ţinã la zi un registru de evidenta pentru lucrãrile de reparare, conform modelului din anexa C; i) sa asigure mãsurile corespunzãtoare astfel ca personalul tehnic de specialitate propriu, autorizat de ISCIR-INSPECT, sa-şi poatã îndeplini în bune condiţii sarcinile prevãzute la pct. 8.9.9 şi 8.9.10. 8.9.9 Personalul tehnic autorizat de ISCIR-INSPECT IT pentru supravegherea lucrãrilor de reparare are urmãtoarele obligaţii şi raspunderi: a) sa cunoascã legislaţia, prevederile prescripţiilor tehnice specifice - Colecţia ISCIR în vigoare şi reglementãrile tehnice în domeniu; b) sa respecte în cadrul lucrãrilor de reparare documentaţia tehnica a producãtorului şi proiectul de reparare; c) sa verifice documentaţia tehnica întocmitã pentru lucrãrile efectuate sub aspectul respectãrii prevederilor prescripţiilor tehnice specifice - Colecţia ISCIR precum şi concordanta instalaţiei cu documentaţia respectiva; d) sa întocmeascã documente de verificare în care sa consemneze constatãrile şi rezultatele verificãrilor şi examinarilor precum şi dispoziţiile obligatorii; e) sa verifice registrele de evidenta a lucrãrilor de reparare şi sa urmãreascã ţinerea la zi a acestora. 8.9.10 Responsabilul tehnic cu sudura autorizat de ISCIR-INSPECT IT, suplimentar fata de cerinţele din SR EN 719:1995, are şi urmãtoarele obligaţii şi raspunderi: a) sa cunoascã legislaţia, prevederile prescripţiilor tehnice specifice - Colecţia ISCIR, standardele şi alte normative în vigoare privind sudarea elementelor instalaţiilor de transport pe plan înclinat; b) sa verifice dacã tehnologia de execuţie şi de examinare a elementelor sudate este în concordanta cu procedeele de sudare omologate; c) sa verifice documentaţia de reparare înainte de executarea lucrãrilor astfel încât soluţiile adoptate sa asigure condiţii optime de sudare şi verificare iar starea de tensiuni datoratã ciclului termic de sudare sa fie minima; d) sa urmãreascã folosirea corecta a materialelor de adaos, funcţie de materialele de baza utilizate, în conformitate cu procedeele de sudare omologate; e) sa verifice ca materialele de adaos sa fie însoţite de certificate de calitate şi sa admitã introducerea în lucru numai a materialelor de adaos prevãzute în documentaţia de reparatie; f) sa supravegheze astfel ca materialele de baza folosite sa fie conforme cu documentaţia de reparatie; g) sa verifice modul în care se depoziteaza şi se introduc în lucru materialele de adaos; h) sa participe la analiza şi stabilirea cauzelor eventualelor defecte datorate sudurii şi sa ia mãsuri corespunzãtoare pentru remedierea şi evitarea lor; i) sa urmãreascã efectuarea verificãrii calitãţii imbinarilor sudate în urma operaţiunilor de reparare, sa verifice rezultatele obţinute şi sa vizeze documentele privind verificarea imbinarilor sudate, care se ataşeazã la cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat; j) sa ţinã la zi evidenta poansoanelor sudorilor autorizaţi de ISCIR-INSPECT şi a procedeelor de sudare omologate. 8.9.11 Verificarea tehnica dupã lucrãrile de reparare trebuie sa stabileascã, pe lângã cele menţionate la pct. 8.8.3, şi dacã lucrãrile s-au efectuat corespunzãtor iar materialele noi folosite sunt în conformitate cu tehnologia de reparare. 8.9.12 Lucrãrile, altele decât cele menţionate la pct. 8.9.2, pot fi executate şi de agenţi economici care nu sunt autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT iar verificarea tehnica dupã aceste reparaţii va fi efectuatã de RSVTI al deţinãtorului. 8.9.13 La verificarea tehnica dupã reparare se efectueazã verificãrile prevãzute la pct. 8.7. 8.9.14 Dacã rezultatele verificãrii tehnice satisfac prevederile prezentei prescripţii tehnice, prin procesul-verbal încheiat se acorda autorizaţia de funcţionare în continuare stabilindu-se şi scadenta urmãtoarei verificãri tehnice care nu va fi mai mare de 1 an. 8.9.15 Efectuarea lucrãrilor de reparare se va înscrie în registrul de evidenta a functionarii instalaţiei de transport pe plan înclinat. 8.9.16 Documentaţia tehnica de reparare se va ataşa la cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat. 8.9.17 Dispoziţiile date de cãtre inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT sau de cãtre RSVTI al deţinãtorului, înscrise în procesele-verbale de verificare tehnica periodicã, neprogramata sau dupã reparaţii sau în registrul de evidenta a functionarii instalaţiei de transport pe plan înclinat sunt obligatorii. Neîndeplinirea la termenele stabilite a dispoziţiilor date atrage dupã sine anularea autorizaţiei de funcţionare. 8.9.18 Funcţionarea instalaţiilor de transport pe plan înclinat în afarã termenului înscris în autorizaţia de funcţionare, cu deficiente la componentele de securitate şi subsisteme care pun în pericol securitatea utilizatorilor şi protecţia mediului sau fãrã o prealabilã verificare dupã reparaţii este interzisã şi se sancţioneazã conform legilor în vigoare. 9 EXPLOATAREA 9.1 Generalitati 9.1.1 Întreţinerea şi revizia instalaţiilor de transport pe plan înclinat poate fi facuta de agenţi economici care dispun de mijloace tehnice corespunzãtoare şi sunt autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT, având autorizaţie conform modelului din anexa S. 9.1.2 Conţinutul documentaţiei necesare pentru obţinerea autorizaţiei de întreţinere şi revizie a instalaţiilor de transport pe plan înclinat este prezentat în anexa U. 9.1.3 Agentul economic autorizat pentru lucrãri de întreţinere şi revizie tehnica are urmãtoarele obligaţii: a) sa execute lucrãrile de întreţinere şi revizie în conformitate cu prevederile documentaţiei tehnice, regulamentului de exploatare şi prezentei prescripţii tehnice; b) sa foloseascã la lucrãrile de întreţinere şi revizie numai personal calificat şi instruit; c) sa fie dotat cu mijloace tehnice corespunzãtoare în vederea efectuãrii lucrãrilor de întreţinere şi revizie; d) sa pregãteascã şi sa prezinte instalaţiile la verificarea tehnica oficialã la scadenta sau ori de câte ori se solicita de cãtre ISCIR-INSPECT IT; e) sa opreascã instalaţiile din funcţiune dacã în timpul exploatãrii apar deficiente care pot avea ca urmare avarii sau accidente; f) sa numeascã personal tehnic propriu care sa fie autorizat de ISCIR-INSPECT IT pentru supravegherea lucrãrilor de întreţinere şi revizie. 9.1.4 Personalul tehnic autorizat de ISCIR-INSPECT IT pentru supravegherea lucrãrilor de întreţinere şi revizie tehnica are urmãtoarele obligaţii şi raspunderi: a) sa cunoascã legislaţia, prescripţiile tehnice specifice, Colecţia ISCIR în vigoare, şi reglementãrile tehnice în domeniu; b) sa respecte în cadrul lucrãrilor efectuate prevederile documentaţiei tehnice, regulamentului de exploatare şi prezentei prescripţii tehnice; c) sa verifice documentaţia tehnica întocmitã pentru lucrãrile efectuate; d) sa întocmeascã documente de verificare în care sa se consemneze constatãrile şi rezultatele verificãrilor şi examinarilor, precum şi dispoziţiile obligatorii; e) sa verifice registrele de evidenta a lucrãrilor efectuate şi sa urmãreascã ţinerea la zi a acestora. 9.1.5 Pe baza prevederilor prezentei prescripţii tehnice, ale normativelor legale în vigoare, normelor de protecţia muncii, instrucţiunilor de exploatare şi documentaţiei tehnice, deţinãtorul va întocmi regulamente de exploatare care trebuie sa conţinã instrucţiuni detaliate privind funcţionarea, exploatarea, repararea şi întreţinerea instalaţiilor de transport pe plan înclinat. Regulamentul de exploatare trebuie sa fie avizat de ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia este montata instalatia. 9.1.6 Regulamentul de exploatare trebuie sa conţinã toate datele şi indicaţiile a cãror aplicare conduce la exploatarea în condiţii de securitate, atât cele cu caracter general cat şi cele specifice instalaţiei. 9.1.7 Regulamentul de exploatare va conţine cel puţin urmãtoarele date şi indicaţii: dispoziţii generale, cuprinzând descrierea succintã a instalaţiei de transport pe plan înclinat; - indicaţii privind personalul de exploatare (efective, condiţii de angajare, funcţiuni, obligaţii şi raspunderi pentru fiecare funcţie în parte); - indicaţii privind personalul de deservire (efective, condiţii de angajare, funcţiuni, obligaţii şi raspunderi pentru fiecare funcţie în parte); - date privind instalaţiile, subsistemele, componentele de securitate şi dispozitivele de telecomunicaţie şi semnalizare; - norme de exploatare în condiţii normale, viteze, acceleratii şi deceleratii admise; - norme de exploatare în condiţii excepţional (vant, chiciura, vizibilitate redusã, deranjamente); - norme de protecţia muncii şi mãsuri de paza contra incendiilor specifice instalaţiei; - indicaţii cu privire la deranjamentele posibile în exploatare şi modul de remediere a deranjamentelor; - regulile şi mijloacele utilizate pentru salvarea persoanelor aflate în vehicule la oprirea accidentala a instalaţiei de transport pe plan înclinat; - date privind reviziile, verificãrile şi incercarile care trebuie sa fie efectuate între doua verificãri tehnice periodice oficiale, cu indicarea operaţiilor care se executa în cadrul fiecãrei lucrãri, a periodicitatii lucrãrilor şi a persoanelor care le efectueazã; - indicaţii cu privire la lucrãri de întreţinere curenta şi ungere a instalaţiei; - alte date şi indicaţii, în funcţie de specificul instalaţiei de transport pe plan înclinat. 9.2 Norme generate de exploatare 9.2.1 Exploatarea instalaţiilor de transport pe plan înclinat trebuie sa se facã în conformitate cu prevederile prezentei prescripţii tehnice, regulamentul de exploatare, cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat, normele de protecţia muncii din domeniul instalaţiilor de transport pe plan înclinat şi instrucţiunile interne elaborate de deţinãtor. 9.2.2 Este interzisã funcţionarea instalaţiilor de transport pe plan înclinat dacã componentele de securitate, subsistemele, dispozitivele de semnalizare şi telecomunicaţie nu sunt în perfecta stare de funcţionare sau nu îndeplinesc condiţiile tehnice prescrise, precum şi dacã personalul de exploatare şi de deservire minim prevãzut în regulamentul de exploatare nu este prezent la post şi apt pentru munca. 9.2.3 Numãrul maxim de persoane (sarcina utila maxima) dintr-un vehicul nu va depãşi pe cel prevãzut în documentaţia tehnica şi înscris în procesul-verbal de autorizare a functionarii. Şeful instalaţiei poate sa limiteze sarcina în vehicule, sub cea prevãzutã în documentaţia tehnica, dacã constata ca pentru o situaţie data admiterea sarcinii maxime ar produce o supraincarcare a vehiculului. 9.2.4 În cazul transportului de copii, în grup, cu varsta medie sub 14 ani, masa medie a acestora se va considera 50 kg/persoana. 9.2.5 În fiecare vehicul al instalaţiei de transport pe plan înclinat se vor afişa vizibil instrucţiunile cu privire la comportamentul obligatoriu al persoanelor în timpul transportului şi interdicţia privind deschiderea uşilor. În staţii se va afişa interzicerea transportului de persoane în stare de ebrietate. Copiii sub 10 ani sau persoanele cu handicap trebuie sa fie insotiti(te) de o persoana majorã. 9.2.6 Pe traseul instalaţiei de transport pe plan înclinat, în zone accesibile publicului, se vor monta plãci de avertizare pe care se vor înscrie interdicţii de stationare şi traversare a cãilor de rulare. 9.2.7 În staţii se vor afişa: - în staţiile în care circula şi stationeaza publicul: instrucţiuni cu privire la comportamentul obligatoriu al persoanelor în timpul transportului şi în staţii; - în spaţiile de lucru ale personalului statiei: instrucţiuni privind acordarea primului ajutor, instrucţiuni de prevenire şi stingere a incendiilor, instrucţiuni de exploatare şi de protecţie a muncii, prevãzute de normativele în vigoare. 9.3 Norme pentru exploatarea normalã 9.3.1 Exploatarea normalã trebuie sa se facã cu motorul principal, când instalatia de transport pe plan înclinat este în perfecta stare de funcţionare şi prezintã deplina siguranta în funcţionare, conform prevederilor prezentei prescripţii tehnice. 9.3.2 Personalul de exploatare trebuie sa cunoascã regulile de desfãşurare a activitãţii înscrise în regulamentul de exploatare şi instrucţiunile primite. Mecanicul trolist trebuie sa urmãreascã permanent respectarea vitezelor, acceleratiilor şi deceleratiilor prevãzute. 9.3.3 Şeful instalaţiei şi mecanicul trolist trebuie sa asigure supravegherea generalã şi respectarea orarelor conform regimului de transport. 9.3.4 Nu este permisã exploatarea instalaţiei de transport pe plan înclinat decât pe timp de zi. Fac excepţie instalaţiile de transport pe plan înclinat care sunt echipate corespunzãtor şi prevãzute pentru funcţionare pe timp de noapte. 9.3.5 Funcţionarea instalaţiei de transport pe plan înclinat cu motorul de rezerva trebuie sa se limiteze la deplasarile necesare pentru readucerea vehiculelor încãrcate în staţii, urmare a defectarii motorului principal sau întreruperii alimentarii lui. 9.3.6 Înainte de funcţionarea cu motorul de rezerva se vor executa, în prealabil, toate manevrele şi verificãrile necesare. În timpul functionarii se vor respecta vitezele prescrise. 9.3.7 La antrenarea instalaţiei cu motorul de rezerva personalul va trebui sa fie pregãtit în orice moment pentru oprirea instalaţiei prin comenzi manuale. 9.4 Norme de exploatare în caz de chiciura sau zapada 9.4.1 Dacã în timpul când instalatia de transport pe plan înclinat a fost în repaus s-a depus chiciura sau zapada pe cablu şi pe elementele metalice ale vehiculelor, statiilor sau liniei, exploatarea nu poate fi reluatã decât dupã ce s-au executat urmãtoarele operaţii: - îndepãrtarea chiciurii sau a zapezii, care ar putea periclita siguranta în funcţionare sau ar putea prezenta pericol de accidentare, înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei, de pe elementele metalice ale statiilor şi de pe rolele de conducere ale cablului tractor în lungul traseului; - îndepãrtarea chiciurii sau a zapezii de pe cabluri şi de pe sine cu curatitoare speciale, prin efectuarea de curse fãrã pasageri la viteze corespunzãtoare. 9.4.2 Pentru înlãturarea stratului de zapada de pe calea de rulare a instalaţiei, trebuie ca în fiecare din staţiile finale sa existe un dispozitiv special, sub forma unui plug de zapada, care sa se poatã monta uşor la vehicule. 9.4.3 Se recomanda ca în perioada ninsorilor abundente sa se execute cel puţin o cursa pe ora pentru menţinerea în stare curata a caii, cablurilor şi rotilor. 9.4.4 Poteca sau scara de acces în lungul liniei trebuie sa fie curatata de zapada şi menţinutã în stare practicabila în orice condiţii atmosferice. 9.5 Norme de exploatare în caz de deranjamente 9.5.1 Regulamentul de exploatare trebuie sa prevadã mãsurile necesare ce trebuie luate în cazul apariţiei unor deranjamente la diferite elemente ale instalaţiei de transport pe plan înclinat. De asemenea, regulamentul de exploatare trebuie sa indice mãsurile care trebuie luate în caz de oprire inopinata a instalaţiei de transport pe plan înclinat ca urmare a intrãrii în funcţiune a unor componente de securitate. Repunerea în funcţiune se face numai cu avizul şefului instalaţiei şi numai dupã ce cauza care a provocat oprirea a fost înlãturatã. 9.5.2 În cazul când componentele de securitate sau subsistemele instalaţiei nu sunt în stare de funcţionare ca urmare a unui deranjament, şeful instalaţiei va putea admite funcţionarea instalaţiei de transport pe plan înclinat numai pana la aducerea în staţii a pasagerilor aflaţi în vehicule pe traseu, luându-se mãsurile locale necesare pentru evitarea avariilor şi accidentelor. 9.5.3 Dacã în timpul transportului de persoane se produc deranjamente sau avarii se vor lua urmãtoarele mãsuri: - declanşarea opririi automate a instalaţiei de cãtre mecanicul trolist; în caz ca aceasta nu funcţioneazã, se va comanda manual oprirea progresiva; - stabilirea deranjamentului sau avariei produse, dupã oprire; dacã este posibil şi sunt îndeplinite condiţiile de securitate, se executa manevrele de readucere a vehiculelor în staţii cu viteza redusã; dacã aducerea vehiculelor în staţii nu este posibila sau nu sunt îndeplinite condiţiile de securitate, se procedeazã la evacuarea (salvarea) persoanelor, în conformitate cu regulamentul de exploatare a instalaţiei de transport pe plan înclinat; - repunerea în funcţiune a instalaţiei de transport pe plan înclinat, în conformitate cu prevederile pct. 9.7.23. 9.5.4 Fiecare instalatie de transport pe plan înclinat trebuie sa dispunã de mijloacele necesare pentru efectuarea operaţiilor de evacuare (salvare), iar personalul folosit trebuie sa cunoascã regulile privind organizarea şi efectuarea acestei operaţii. 9.6 Personalul de supraveghere şi exploatare 9.6.1 Pentru funcţionarea în condiţii de siguranta a instalaţiilor de transport pe plan înclinat, în conformitate cu prevederile prezentei prescripţii tehnice, regulamentului de exploatare şi instrucţiunilor interne sunt direct rãspunzãtori deţinãtorii sau cei care le exploateazã. 9.6.2 Deţinãtorii sau cei care exploateazã instalaţii de transport pe plan înclinat sunt obligaţi sa obţinã autorizaţia de funcţionare a acestora de la ISCIR-INSPECT IT. 9.6.3 În vederea acordãrii autorizaţiei pentru funcţionarea instalaţiilor de transport pe plan înclinat, pe lângã documentaţia prevãzutã la pct. 8.6.2 deţinãtorul va inainta la ISCIR-INSPECT IT o documentaţie întocmitã conform prevederilor anexei E. 9.6.4 Deţinãtorii autorizaţi pentru utilizarea instalaţiilor de transport pe plan înclinat au urmãtoarele obligaţii şi raspunderi: a) sa posede prescripţiile tehnice specifice - Colecţia ISCIR; b) sa execute lucrãrile de întreţinere şi revizie tehnica curenta în conformitate cu procedura de revizie şi întreţinere a instalaţiei de transport pe plan înclinat; c) sa pregãteascã şi sa prezinte instalaţiile de transport pe plan înclinat, precum şi documentaţia tehnica prevãzutã de prezenta prescripţie tehnica la verificãrile tehnice care se efectueazã de ISCIR-INSPECT IT în vederea autorizãrii functionarii instalaţiilor de transport pe plan înclinat sau ori de câte ori se solicita de cãtre ISCIR-INSPECT IT; d) sa numeascã RSVTI, în raport cu numãrul şi complexitatea instalaţiilor de transport pe plan înclinat, care va fi autorizat de ISCIR-INSPECT IT. RSVTI al unitãţilor menţionate rãspunde împreunã cu proprietarul instalaţiilor de transport pe plan înclinat de luarea mãsurilor pentru aplicarea prevederilor prezentei prescripţii tehnice privind securitatea în funcţionare a acestora. Modelul pentru decizia de numire a RSVTI este prezentat în anexa H, iar modelul de autorizaţie atribuitã acestuia este prezentat în anexa E1. Atribuţiile RSVTI sunt menţionate la pct. 9.6.7. 9.6.5 Prevederile pct. 9.6.4 se aplica şi celor care închiriazã instalaţii de transport pe plan înclinat în vederea utilizãrii. 9.6.6 RSVTI poatefi: ● inginer ● subinginer sau ● maistru într-una din specialitatile: mecanicã, electrica sau electromecanica. 9.6.7 Responsabilul cu verificarea şi supravegherea tehnica a instalaţiilor (RSVTI), autorizat de ISCIR-INSPECT IT, trebuie sa posede cunoştinţe teoretice şi practice în domeniul instalaţiilor de transport pe plan înclinat şi are urmãtoarele sarcini: - sa ţinã evidenta instalaţiilor într-un registru (conform modelului prezentat în anexa F) şi sa urmãreascã efectuarea la termen a verificãrii tehnice oficiale fãrã de care instalaţiile respective nu pot funcţiona; - sa urmãreascã pregãtirea instalaţiilor şi sarcinilor de încercare necesare pentru verificãrile tehnice oficiale şi sa participe activ la efectuarea lor; - sa supravegheze ca instalaţiile de transport pe plan înclinat sa fie folosite în conformitate cu prevederile prezentei prescripţii tehnice, regulamentul de exploatare, instrucţiunile interne şi normele de protecţia muncii; - sa urmãreascã realizarea în termen a dispoziţiilor date prin procesele-verbale de verificare tehnica, sa examineze în mod regulat registrul de evidenta a functionarii instalaţiei şi sa ia mãsuri pentru remedierea imediata a defectelor semnalate; - sa urmãreascã afişarea în locurile stabilite a instrucţiunilor de exploatare; - sa interzicã manevrarea instalaţiilor de transport pe plan înclinat de cãtre persoane neautorizate; - sa urmãreascã efectuarea periodicã a instructajelor profesionale şi de protecţia muncii cu personalul de exploatare şi de deservire; - sa organizeze reexaminarea periodicã a mecanicilor trolisti şi sa participe în comisia de reexaminare; - sa urmãreascã efectuarea verificãrilor periodice ale instalaţiei de protecţie impotriva tensiunilor de atingere şi consemnarea rezultatelor acestora; - sa colaboreze la întocmirea planului de întreţinere, revizii şi reparaţii şi sa urmãreascã îndeplinirea lui la termenele prevãzute; - sa întocmeascã planul anual de verificãri tehnice periodice şi sa-l înainteze la ISCIR-ESfSPECT IT în raza cãreia îşi are sediul deţinãtorul pana la data de 25 noiembrie; - sa urmãreascã ca reparaţiile prevãzute la pct. 8.9.2 sa fie executate numai de agenţi economici autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT; - sa urmãreascã efectuarea la termenele prevãzute a verificãrii cablurilor; - sa urmãreascã modul în care se asigura supravegherea instalaţiilor de transport pe plan înclinat de cãtre şeful instalaţiei; - sa ţinã evidenta mecanicilor trolisti; nu este admisã angajarea mecanicilor trolisti fãrã avizul RSVTI, autorizat de ISCIR-INSPECT IT. 9.6.8 Deţinãtorul va numi pentru fiecare instalatie de transport pe plan înclinat o persoana calificatã denumita "şeful instalaţiei". În raport cu importanta instalaţiei de transport pe plan înclinat pot fi numiţi ca şef al instalaţiei: ingineri, subingineri sau maiştri în specialitatile mecanicã, electromecanica, electrotehnica sau înrudite cu acestea. Nu se admite ca mecanicul trolist care manevreaza instalatia de transport pe plan înclinat sa fie numit şeful instalaţiei. 9.6.9 Dacã în zona sunt grupate mai multe instalaţii de transport pe plan înclinat la un loc, astfel încât traseele lor se întâlnesc sau pleacã din acelaşi punct sau traseele lor se afla în prelungire sau în paralel la distanţe de maximum 200 m, în aceste cazuri poate fi numit un singur şef al instalaţiei pentru toate aceste instalaţii de transport pe plan înclinat din zona, cu condiţia ca pentru fiecare instalatie de transport pe plan înclinat sa fie numit câte un înlocuitor competent al şefului instalaţiei în conformitate cu prevederile pct. 9.6.23. 9.6.10 sefiil instalaţiei va fi confirmat, în scris, de cãtre ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia se gãsesc instalaţiile de transport pe plan înclinat respective, pe baza cunoştinţelor privind: - prescripţiile tehnice specifice, Colecţia ISCIR, în domeniu; - instalatia pe care o va supraveghea şi coordona; - regulamentul de funcţionare a instalaţiei respective. 9.6.11 Şeful instalaţiei are urmãtoarele obligaţii şi raspunderi principale: - supravegheazã instalatia şi urmãreşte ca funcţionarea şi exploatarea acesteia sa se facã în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice şi cu regulamentul de exploatare; în cazul apariţiei unor defectiuni care pericliteazã securitatea în exploatare a instalaţiei de transport pe plan înclinat, trebuie sa ia imediat mãsuri de oprire şi sa informeze, în scris, conducerea unitãţii deţinãtoare; - controleazã funcţionarea instalaţiei şi ia mãsuri de inlaturare a defectiunilor; - repartizeazã sarcinile personalului de exploatare şi deservire şi controleazã modul de executare a acestora; - rãspunde de buna întreţinere a instalaţiei; - planifica şi urmãreşte efectuarea la termen a reviziilor şi reparaţiilor, conduce efectiv aceste operaţii (care se executa cu personalul propriu) şi rãspunde de calitatea acestora; - rãspunde de efectuarea la termenele stabilite a verificãrilor tehnice oficiale, participa efectiv la aceste verificãri şi ia mãsuri pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor date; - urmãreşte îndeplinirea prevederilor de protecţia muncii, de paza contra incendiilor şi ale celorlalte norme în vigoare de cãtre personalul din subordine; - organizeazã şedinţe lunare de instructaj cu personalul de exploatare şi de deservire a instalaţiei şi verifica la locul de munca dacã acesta şi-a insusit şi aplica corect instructajul respectiv. 9.6.12 Manevrarea instalaţiilor de transport pe plan înclinat, respectiv manevrarea grupului de antrenare şi comanda, se va face numai de mecanici trolisti autorizaţi, în conformitate cu prevederile prezentei prescripţii tehnice. 9.6.13 Mecanicul trolist are urmãtoarele obligaţii şi raspunderi principale: - executa personal manevrarea grupului de antrenare şi comanda al instalaţiei; prezenta sa este obligatorie la pupitrul de comanda în tot timpul cat instalatia de transport pe plan înclinat este în funcţiune; - aplica prevederile prezentei prescripţii tehnice şi ale regulamentului de exploatare cu privire la antrenarea, franarea şi comanda instalaţiei de transport pe plan înclinat atât cu grupul principal de antrenare cat şi cu grupul de rezerva; rãspunde de aplicarea şi respectarea normelor de protecţie a muncii şi mãsurilor de paza contra incendiilor la postul de comanda şi în sala maşinilor; - controleazã personal grupul de antrenare, la începutul fiecãrui schimb, precum şi componentele de securitate, subsistemele şi dispozitivele de securitate şi semnalizare din statia de antrenare şi ia mãsurile necesare pentru buna fimctionare; în cazul în care constata defecte în funcţionarea instalaţiei de transport pe plan înclinat ia imediat mãsuri de oprire. 9.6.14 Mecanicii trolisti vor fi reexaminati anual de cãtre comisii de examinare stabilite de deţinãtor, în conformitate cu prevederile prezentei prescripţii tehnice. Rezultatul va fi înscris în autorizaţie. Dacã persoanele respective nu se prezintã la reexaminare sau dacã nu au obţinut calificativul "Admis" nu-şi mai pot continua activitatea, caz în care deţinãtorul va trebui sa comunice acest lucru la ISCIR-INSPECT IT care a eliberat autorizaţia şi sa solicite retragerea autorizaţiei. 9.6.15 Pe lângã personalul autorizat de cãtre ISCIR-INSPECT IT, deţinãtorul trebuie sa numeascã şi sa instruiascã personal necesar şi în numãr suficient pentru asigurarea deservirii instalaţiei. 9.6.16 Personalul pentru asigurarea deservirii instalaţiei se stabileşte în funcţie de tipul, capacitatea şi complexitatea instalaţiei de transport pe plan înclinat. La instalaţii de transport pe plan înclinat trebuie sa existe insotitori de vehicule şi agenţi de peron. 9.6.17 Personalul indicat la pct. 9.6.16 are, în principal, urmãtoarele obligaţii şi raspunderi: - insotitorii de vehicule: ● supravegheazã încãrcarea vehiculului în limitele stabilite (sarcina utila, în numãr de persoane sau kg); ● manevreaza închiderea şi deschiderea uşilor vehiculelor; ● conduc şi executa personal operatia de evacuare (salvare) a persoanelor din vehicul în caz de necesitate; ● îndeplinesc întocmai dispoziţiile date în timpul transportului (prin telefon sau dispozitive de semnalizare) de cãtre mecanicul trolist; comunica mecanicului trolist orice neregula observata pe traseu, la trecerea prin zona de incrucisare, cerând în caz de nevoie reducerea vitezei sau oprirea functionarii instalaţiei de transport pe plan înclinat (în caz de forta majorã acţioneazã asupra sistemului de franare a vehiculului pe sine sau cablu de franare). Însoţitorul vehiculului trebuie sa cunoascã principiile de funcţionare a franei de siguranta a vehiculului şi trebuie sa poatã executa la cererea mecanicului trolist deblocarea acesteia de pe sine sau cablul de franare. În cazul în care instalatia de transport pe plan înclinat este prevãzutã cu posibilitatea comenzii din vehicul, însoţitorul acestuia trebuie sa fie mecanic trolist autorizat. - agenţii de peron: ● rãspund de pãstrarea ordinii pe peron şi de respectarea fluxului de circulaţie prevãzut; ● urmãresc deplasarea vehiculelor în interiorul statiei, supravegheazã şi ajuta la imbarcarea şi debarcarea persoanelor în/şi din vehicule; 9.6.18 Pe lângã personalul minim menţionat la punctele anterioare deţinãtorul instalaţiei, în funcţie de prevederile documentaţiei tehnice şi dupã necesitate, va stabili numãrul corespunzãtor al persoanelor din schema fiecãrei instalaţii. 9.6.19 Personalul care efectueazã lucrãrile de întreţinere, revizie, verificãri şi încercãri periodice prevãzute în regulamentul de exploatare va fi stabilit, specializat şi instruit de cãtre deţinãtorul instalaţiei în funcţie de tipul instalaţiei de transport pe plan înclinat şi regimul sau de exploatare, cu condiţia sa fie în numãr suficient şi sa acopere gama funcţiilor (revizori de linie, de vehicule, de echipamente mecanice şi electrice, inclusiv de instalaţii şi dispozitive de securitate) şi a meseriilor necesare (mecanicã, lacatuserie, electricitate şi automatizãri). Acest personal trebuie sa intervinã operativ la instalaţii atât pentru executarea lucrãrilor de întreţinere, revizie şi verificãri de stricta specialitate cat şi pentru înlãturarea defectiunilor sau avariilor. Personalul respectiv poate fi organizat şi în echipe, pe zone sau grupuri de instalaţii. 9.6.20 Obligaţiile şi rãspunderile personalului menţionat la pct. 9.6.19 rezulta din prevederile de la subcapitolele "Întreţinerea şi revizia" şi "Evidenta exploatãrii". 9.6.21 Şeful instalaţiei, mecanicii trolisti, insotitorii de vehicule şi revizorii de linie au obligaţia sa se prezinte anual la examenele medicale, persoanele respective neputându-şi continua activitatea fãrã un asemenea aviz. 9.6.22 Personalul de exploatare şi deservire a instalaţiilor de transport pe plan înclinat trebuie sa primeascã sub semnatura regulamentul de exploatare a instalaţiei respective şi, dupã caz, instrucţiuni scrise suplimentare referitoare la sarcinile fiecãrui angajat. Difuzarea documentelor menţionate se va face de cãtre unitãţile deţinãtoare. 9.6.23 Unitatea deţinãtoare trebuie ca pentru fiecare instalatie de transport pe plan înclinat sa prevadã şi sa asigure inlocuitori competenţi ai şefului instalaţiei şi mecanicului trolist, în cazul în care instalatia de transport pe plan înclinat funcţioneazã în mai multe schimburi, precum şi în perioadele în care aceştia lipsesc (concediu de odihna sau de boala etc.). Aceşti inlocuitori trebuie sa îndeplineascã aceleaşi condiţii ca titularii. 9.7 Întreţinerea şi revizia 9.7.1 Întreţinerea şi revizia periodicã a instalaţiilor de transport pe plan înclinat trebuie sa fie executate de personal calificat şi instruit în acest scop, sub directa îndrumare a şefului instalaţiei sau a mecanicului trolist, dupã caz. 9.7.2 Întreţinerea se va face potrivit instrucţiunilor date de proiectant şi înscrise în cartea tehnica a instalaţiei de transport pe plan înclinat, în regulamentul de exploatare şi în conformitate cu prevederile prezentei prescripţii tehnice. Prin instrucţiuni se vor indica: elementele care trebuie curatate şi unse, amplasarea tuturor punctelor de ungere, reglajele şi jocurile care trebuie sa fie respectate; - periodicitatea operaţiilor de întreţinere şi ungere; - precizãri speciale preluate din cãrţile tehnice ale utilajelor şi subansamblelor cu funcţionare independente etc. Efectuarea operaţiilor de întreţinere se va consemna în registrul de evidenta a reviziilor. 9.7.3 Cablurile vor fi menţinute în stare curata şi vor fi unse cu produse corespunzãtoare. La cablurile tractoare unsoarea nu trebuie sa micşoreze coeficienţii de frecare dintre cablu şi roata de antrenare sub limita prevãzutã în cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat. 9.7.4 Spalarea şi ungerea cablurilor nu trebuie sa se facã cu produse care pot dizolva unsoarea din inima cablului (ca de exemplu petrol sau motorina) pentru evitarea unor uzuri premature. 9.7.5 Construcţiile metalice vor fi protejate anticoroziv prin vopsire la fiecare 3 ani pentru a se evita degradarea lor. 9.7.6 Staţiile şi intreaga instalatie trebuie sa fie menţinute în perfecta stare de curãţenie şi întreţinute corespunzãtor. 9.7.7 Piesele de schimb necesare, în special cele de uzura curenta, trebuie sa fie asigurate cel puţin în cantitatea prevãzutã în documentaţia tehnica. 9.7.8 Prin regulamentul de exploatare trebuie sa se stabileascã programul şi frecventa reviziilor şi verificãrilor instalaţiilor, în scopul asigurãrii unei exploatãri în condiţii de securitate. Lucrãrile care trebuie sa se execute în cadrul reviziilor şi verificãrilor specificate în prezenta prescripţie tehnica trebuie sa fie considerate un minim obligatoriu. 9.7.9 Prima revizie generalã a instalaţiei de transport pe plan înclinat se va executa dupã o perioada de 3 luni de la autorizarea de funcţionare. Data executãrii acestei revizii se va comunica la ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia se afla instalatia. La efectuarea acestei revizii va participa RSVTI, autorizat de ISCIR-INSPECT IT şi, dupã caz, inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia se afla instalatia. 9.7.10 Reviziile şi verificãrile periodice vor fi efectuate de personalul prevãzut şi nominalizat în regulamentul de exploatare sau în instrucţiunile anexate la acesta. 9.7.11 Zilnic, înaintea începerii transportului de pasageri, se vor verifica urmãtoarele: - organele de întindere a cablurilor şi poziţia contragreutatilor; - aparatajul şi alimentarea cu energie electrica; - organele de tracţiune, transmisiile între motor şi roata de antrenare; - componentele de securitate; - dispozitivele de franare; - instalaţiile şi dispozitivele de securitate, semnalizare şi telecomunicaţie; - vehiculele şi sistemul de fixare; Verificãrile menţionate la aliniatele precedente se efectueazã, dupã caz, cu instalatia aflatã în repaus, precum şi în timpul unei curse de proba la viteza nominalã. - revizia liniei la viteza prevãzutã în cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat şi în regulamentul de exploatare. 9.7.12 Sãptãmânal, în afarã de lucrãrile prevãzute la reviziile şi verificãrile zilnice, se vor mai efectua urmãtoarele: - verificarea detaliatã a organelor franelor; - verificarea detaliatã a componentelor de securitate, a instalaţiilor şi a dispozitivelor de siguranta, semnalizare şi telecomunicaţie; - revizia detaliatã a vehiculelor şi a suspensiilor, a imbinarii elementelor de rezistenta, inclusiv examinarea fenomenelor de coroziune şi a eventualelor fisuri; - revizia detaliatã a caii (sine, incrucisari, role etc.) prin parcurgerea pe jos a traseului; - o manevra de oprire cu frana de siguranta a grupului de antrenare; - o încercare în gol a motorului de rezerva; - verificarea încãrcãrii bateriilor de acumulatoare. 9.7.13 Lunar, în afarã lucrãrilor prevãzute la reviziile şi verificãrile saptamanale, se vor mai efectua urmãtoarele: - controlul mansoanelor cablurilor; - incercarile franelor la intrarea în staţii (cu mãsurarea distantelor de franare), ale dispozitivului de control la intrarea în staţii şi ale limitatoarelor de sfârşit de cursa; - verificarea stãrii tuturor pieselor supuse uzurii, cum sunt rotile, rolele, suportii rolelor, captuselile elastice, garniturile sabotilor de frana etc.; - antrenarea cu motorul de rezerva; - controlul stãrii vehiculelor, declanşarea manualã a franelor vehiculelor (cu instalatia în repaus); - verificarea vizuala a stãrii fimdatiilor. 9.7.14 Semestrial, în afarã lucrãrilor prevãzute la reviziile şi verificãrile lunare, se vor mai efectua urmãtoarele: - controlul suruburilor, a niturilor, a sudurilor vehiculului şi ale pãrţilor mobile ale instalaţiei de transport pe plan înclinat; - verificarea punerii la pãmânt a construcţiilor metalice, echipamentelor mecanice, transformatoarelor şi cablurilor şi mãsurarea rezistentei prizelor de impamantare şi a conexiunilor acestora; - controlul mansoanelor cablurilor, în interior. 9.7.15 Dacã se întrerupe funcţionarea instalaţiei de transport pe plan înclinat din cauza condiţiilor atmosferice nefavorabile (furtuna, ninsoare etc.), înainte de a se trece la transportul de persoane se va efectua o cursa de proba. În cazuri speciale, şeful instalaţiei poate decide dacã este necesarã şi o vizitare pe jos a traseului instalaţiei. 9.7.16 Rezultatele reviziilor şi verificãrilor efectuate (zilnice, saptamanale, lunare, semestriale) vor fi menţionate în registrele de evidenta ale reviziilor şi verificãrilor sub semnatura personalului care le-a efectuat. 9.7.17 Anual se va efectua cel puţin o revizie generalã în cadrul cãreia, în afarã lucrãrilor prevãzute la reviziile şi verificãrile semestriale, se vor mai executa: - încercarea sub sarcina, la parametrii la care este autorizata instalatia, a franei de serviciu şi a franei de siguranta, cu mãsurarea distantelor de franare; - încercarea la viteza prevãzutã în regulamentul de exploatare a franelor de siguranta a vehiculelor, cu mãsurarea distantelor de franare; - încercarea functionarii dispozitivelor de control pentru depãşirea vitezei; - revizia amãnunţitã a construcţiilor şi fundaţiilor, caii de rulare şi a statiilor; - verificarea strangerii buloanelor de ancorare a construcţiilor metalice; - verificarea contragreutatilor; - încercarea sub sarcina a motorului de rezerva; - un exerciţiu de evacuare (salvare) a pasagerilor aflaţi în vehicule; - examinarea magnetografica a cablurilor, dupã caz; - verificarea stãrii angrenajelor (joc, aspect etc.); - verificarea stãrii rulmentilor; - verificarea stãrii sudurilor de rezistenta. Pe baza prevederilor din documentaţia tehnica şi din cartea tehnica a instalaţiei de transport pe plan înclinat, precum şi a constatãrilor rezultate din verificarea în funcţionare a instalaţiei, deţinãtorul va stabili, dacã este cazul, ca în afarã lucrãrilor enumerate mai sus sa se mai efectueze şi verificarea prin metode nedistructive a elementelor mecanice a cãror rupere pune în pericol siguranta instalaţiei. 9.7.18 Data efectuãrii reviziilor anuale se va comunica la ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia se afla instalatia. La efectuarea acestor revizii vor participa RSVTI din unitatea deţinãtoare, autorizat de ISCIR-INSPECT IT, şi, dupã caz, inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia se afla instalatia. 9.7.19 Durata reviziilor şi verificãrilor menţionate la pct. 9.7.12, 9.7.13, 9.7.14 şi 9.7.17 se va stabili de cãtre unitatea deţinãtoare prin regulamentul de exploatare. 9.7.20 Dupã revizia generalã anuala, şeful instalaţiei va prezenta unitãţii deţinãtoare un raport detaliat asupra stãrii tehnice a instalaţiei de transport pe plan înclinat, prin care va aduce la cunostinta conducerii constatãrile sale şi va face propuneri concrete de mãsuri pentru menţinerea securitãţii în exploatare a instalaţiei de transport pe plan înclinat. În cazul când propunerile respective conduc la oprirea din funcţiune a instalaţiei de transport pe plan înclinat şi introducerea ei în reparatie, un exemplar al raportului se va inainta la ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia se afla instalatia. Un exemplar al raportului vizat de conducerea unitãţii deţinãtoare se anexeazã la cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat. 9.7.20.1 O data la 3 ani, în prezenta inspectorului de specialitate al ISCIR-INSPECT IT, se vor mai efectua urmãtoarele încercãri: - funcţionarea automatã a franei vehiculelor pe cablul de franare când tensiunea în cablul tractor scade, prin simularea ruperii cablului tractor în statie; - mãsurarea efortului care provoacã alunecarea franei pe cablul purtãtor. Înscrierea rezultatelor şi propunerilor care au rezultat din acestea se va face ca şi la revizia generalã anuala. 9.7.21 Dupã fiecare 10.000 ore de funcţionare, dar nu mai târziu de 5 ani, unitatea deţinãtoare va verifica prin demontare: - franele instalaţiei; - axele rotilor şi rolelor. Verificarea sus menţionatã se va efectua conform prevederilor pct. 3.14.6 din cartea tehnica a instalaţiei de transport pe plan înclinat (anexa A). Data începerii acestor verificãri va fi comunicatã la ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia se afla instalatia, iar la repunerea în funcţiune se va solicita acesteia verificãrile necesare în vederea reautorizarii functionarii instalaţiei. 9.7.22 Dacã funcţionarea instalaţiei este sezoniera, reviziile şi verificãrile periodice pot fi întrerupte în timpul perioadelor de stationare. În perioada de stationare se vor lua mãsuri de conservare a instalaţiei. Reinceperea exploatãrii trebuie sa fie precedatã de o revizie şi o verificare detaliatã a cablurilor şi caii de rulare, cu condiţia respectãrii prevederilor pct. 8.8.6. 9.7.23 Dupã o întrerupere a exploatãrii datoritã unei defectiuni tehnice sau dupã înlocuirea unor pãrţi ale instalaţiei se vor efectua toate incercarile şi probele legate de organele care au prezentat defectiuni sau au fost înlocuite, precum şi verificãrile necesare. În cazul executãrii unor lucrãri de reparaţii, prevãzute la pct. 8.9.2, exploatarea nu va fi reluatã decât dupã ce, în baza verificãrilor efectuate conform pct. 8.8, se autorizeaza funcţionarea instalaţiei de transport pe plan înclinat. 9.7.24 Cablurile instalaţiei (tractoare, de întindere şi de franare) trebuie sa fie controlate periodic. Controlul periodic consta din: - examinarea aspectului exterior, a uzurii generale, a coroziunii, a ungerii, a deformarii locale în secţiune transversala şi a reducerii diametrului; - examinarea ruperilor de sarme sau a punctelor unde începe ruperea, a uzurilor normale, a deformarii cablarii, a stãrii cablurilor la ieşirea din mansoane şi pe reazemele fixe sau rotative. Examinarea cablurilor se face pe toatã lungimea lor. 9.7.25 Frecventa controalelor cablurilor este cel puţin urmãtoarea: a) în timpul perioadei iniţiale de un an de la intrarea în exploatare, cablurile de franare (fixe) se vor controla dupã fiecare trei luni, iar cablurile mobile (tractoare şi de întindere) în fiecare luna; perioada iniţialã de un an se poate prelungi cu o durata egala cu aceea a perioadelor de stationare dacã funcţionarea instalaţiei de transport pe plan înclinat este sezoniera sau înceteazã dintr-un anumit motiv mai mult de o luna; b) dupã expirarea perioadei iniţiale şi dacã din controalele efectuate rezulta o comportare satisfãcãtoare a cablului din toate punctele de vedere, intervalul dintre controale poate fi prelungit pana la 6 luni pentru cablurile fixe şi 3 luni pentru cablurile mobile. Orice defectiune constatatã (uzura, coroziune, ruperea sarmelor sau alte deteriorãri) va fi reperata cu precizie şi va constitui obiectul unor examinari atente la intervale de timp suficient de apropiate pentru a se urmarii modul în care se comporta defectiunea, luându-se operativ mãsurile care se impun. 9.7.26 Rezultatele controalelor periodice ale cablurilor instalaţiei, menţionate la pct. 9.7.24 şi 9.7.25, vor fi menţionate în registrul de evidenta a reviziilor liniei instalaţiei de transport pe plan înclinat sub semnatura personalului care le-a efectuat. Şeful instalaţiei este obligat sa ia cunostinta de cele menţionate şi sa întreprindã mãsurile ce se impun pentru fimctionarea în condiţii de siguranta a instalaţiei. 9.7.27 Cablurile tractoare trebuie sa fie supuse unei examinari magnetografice, dupã cum urmeazã: - la punerea în exploatare; - dupã primul, al patrulea şi al saselea an de exploatare; - anual, dupã al saselea an de exploatare. Cablurile de franare vor fi supuse unei examinari magnetografice la punerea în exploatare şi apoi din cinci în cinci ani. 9.7.28 Unde nu se poate aplica examinarea magnetografica, cablurile de întindere vor fi examinate nedistructiv cu radiatii penetrante, pentru determinarea firelor rupte sau fisurate. Examinarea cu radiatii penetrante se va face la punerea în exploatare şi apoi din cinci în cinci ani în condiţiile menţionate la pct. 9.7.32. 9.7.29 Se recomanda ca examinarile magnetografice, la diverse intervale asupra aceluiaşi cablu, sa fie efectuate la aceeaşi viteza şi pe cat posibil de aceeaşi echipa. În funcţie de observaţiile fãcute cu ocazia diferitelor verificãri se pot stabili perioade mai scurte pentru examinarile magnetografice. 9.7.30 Examinarile magnetografice se vor efectua numai de personal autorizat în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice, Colecţia ISCIR. 9.7.31 În buletinul de examinare magnetografica se vor înscrie toate datele care sa permitã reproductibilitatea controlului (tipul aparatului utilizat, parametrii de lucru, metoda folositã, diametrul bobinei, viteza de deplasare etc.). Buletinul de examinare şi celelalte documente încheiate cu ocazia examinãrii magnetografice vor fi ataşate la cartea tehnica a instalaţiei de transport pe plan înclinat pentru a fi puse la dispoziţia echipei care efectueazã examinarea urmãtoare. Diagramele rezultate se vor pãstra în arhiva deţinãtorului şi vor fi prezentate la cererea inspectorilor de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT. 9.7.32 În situaţia când nu se poate aplica examinarea magnetografica, cum ar fi unele porţiuni din cablurile de franare şi tractoare, se va face examinarea nedistructiva cu radiatii penetrante pentru determinarea firelor rupte sau fisurate, conform unei proceduri avizate ISCIR-INSPECT. Cu ocazia verificãrii oficiale, inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT poate cere, dupã caz, examinarea cu radiatii penetrante şi a altor zone ale cablurilor. 9.7.33 Înlocuirea cablurilor se va face având în vedere urmãtoarele criterii: - existenta unor sarme rupte; - gradul de uzura al cablului şi starea lui generalã (uzura sarmelor exterioare, gradul de corodare al sarmelor, deformari sau aplatisari etc.). Pentru verificarea şi înlocuirea cablurilor se va examina vizual sau, dupã caz, magnetografic starea generalã a acestora pe toatã lungimea şi se va stabili reducerea de secţiune pe lungimea de referinta, având în vedere criteriile stabilite la aliniatul precedent. Lungimea de referinta se determina ca un multiplu al diametrului cablului [d(c)] şi este în funcţie de tipul cablului şi gradul de uzura al acestuia. Pentru verificarea şi înlocuirea cablurilor se poate folosi, dupã caz, şi examinarea cu radiatii penetrante în condiţiile arãtate la pct. 9.7.28 şi 9.7.32. 9.7.34 Cablurile se vor înlocui atunci când secţiunea utila s-a micşorat fata de secţiunea utila a cablului nou cu urmãtoarele procente, pe lungimea de referinta: a) cabluri de franare-tip închis: - 10 % pe lungimea de referinta de cel puţin 180 ori diametrul cablului; - 5 % pe lungimea de referinta de cel puţin 30 ori diametrul cablului; - 3 sarme exterioare rupte pe lungimea de un metru; - 2 sarme exterioare alãturate rupte pe lungimea de minim 18 ori diametrul cablului; b) cabluri de franare elicoidale, cu toroane: - 15 % pe lungimea de referinta de cel puţin 200 ori diametrul cablului; - 10 % pe lungimea de referinta de cel puţin 90 ori diametrul cablului; - 8 sarme exterioare rupte pe lungimea de un metru; c) cabluri tractoare: - 25 % pe lungimea de referinta de minim 500 ori diametrul cablului; - 10 % pe lungimea de referinta de minim 120 ori diametrul cablului; - 6 % pe lungimea de referinta de minim 30 ori diametrul cablului; d) cabluri de întindere: - 8 % pe lungimea de referinta de minim 120 ori diametrul cablului; - 4 % pe lungimea de referinta de minim 18 ori diametrul cablului; Dacã nu este posibila examinarea magnetografica sau examinarea cu radiatii penetrante, cablurile de întindere se vor înlocui obligatoriu dupã cel mult 10 ani de exploatare. e) toroane considerate în mod izolat: - 35 % pe lungimea de referinta de minim 18 ori diametrul toronului. 9.7.35 La determinarea procentului de reducere a secţiunii utile se va tine seama de urmãtoarele: - numãrul total de sarme rupte pe lungimea de referinta; - sarmele slabite, corodate sau degradate se vor considera sarme rupte; - sarma care are mai multe rupturi pe lungimea de referinta se va lua în calcul o singura data. Dacã un toron are o slabire evidenta se va considera în calculul secţiunii utile a cablului ca fiind rupt. În cazul când nu se dispune de date exacte (lipsa controlului magnetografic sau cu radiatii penetrante), numãrul sarmelor rupte [N(sr)] pe lungimea de referinta se va calcula astfel: - pentru cabluri cu cablare paralela: N(sr) = numãr de rupturi vizibile x 1,5; - pentru celelalte cabluri: N(sr)= numãr de rupturi vizibile x 1,25. 9.7.36 Prin grija deţinãtorului instalaţiei de transport pe plan înclinat se vor efectua controale periodice asupra stabilitatii arborilor care în cadere ar periclita instalatia, încheindu-se de fiecare data un proces-verbal de constatare. Controlul se va efectua de cãtre personalul silvic de specialitate de doua ori pe an (toamna şi primavara), atât dupã fiecare furtuna puternica sau ploi abundente în zona cat şi înaintea fiecãrei verificãri tehnice în vederea eliberãrii autorizaţiei de funcţionare (verificãri tehnice periodice sau dupã reparaţii). Instalatia nu se va repune în funcţiune decât dupã înlãturarea arborilor marcati pe teren ca neavând stabilitate şi mentionati în procesul-verbal de constatare. 9.8 Evidenta exploatãrii 9.8.1 Pentru fiecare instalatie de transport pe plan înclinat trebuie sa se ţinã la zi registrul de evidenta a functionarii, care va fi pãstrat de mecanicul trolist al instalaţiei de transport pe plan înclinat. 9.8.2 Registrul de evidenta a functionarii instalaţiei de transport pe plan înclinat va avea cel puţin urmãtoarele coloane: - Data (ziua, luna, anul); - Ora pornirii (începerea schimbului); - Ora opririi (predarea la terminarea schimbului); - Timpul de funcţionare efectivã (ore); - Timpul de stationare (ore); - Motivele stationarii; - Mãsurile luate; - Numãrul de persoane transportate la urcare; - Numãrul de persoane transportate la coborare; - Alte observaţii; Semnatura mecanicului trolist care a predat, respectiv a celui care a primit instalatia (dacã instalatia de transport pe plan înclinat a funcţionat în schimburi). 9.8.3 Registrul de evidenta a functionarii va fi completat dupã terminarea fiecãrui schimb de lucru. 9.8.4 Pentru evidenta reviziilor, verificãrilor, încercãrilor şi controalelor menţionate la pct. 9.7.12, 9.7.13, 9.7.14, 9.7.15, 9.7.16, 9.7.23 şi 9.7.24 se vor tine la zi urmãtoarele registre: a) registru de evidenta a reviziilor liniei instalaţiei de transport pe plan înclinat; b) registru de evidenta a reviziilor vehiculelor; c) registru de evidenta a reviziilor echipamentelor mecanice şi electrice, componentelor de securitate, subsistemelor, instalaţiilor şi dispozitivelor de siguranta, semnalizare şi telecomunicaţie. 9.8.5 Registrul de evidenta a reviziilor liniei instalaţiei de transport pe plan înclinat va fi completat de revizorul de linie şi va cuprinde urmãtoarele coloane: - Data reviziei (cu menţionarea inceputului schimbului); - Cablu de franare; - Cablu tractor; - Cablu de compensate; - Cabluri de întindere; - Cabluri auxiliare; - Role, ghidaje, cale de rulare; - Alte observaţii; - Propuneri ale persoanei care a efectuat revizia; - Semnatura revizorului de linie. 9.8.6 Registrul de evidenta a reviziilor vehiculelor va fi completat de revizorul vehiculelor. Registrul va avea numãrul de pagini necesar pentru fiecare vehicul, pe care se va nota numãrul de ordine al vehiculelor respective. Registrul de evidenta a reviziilor vehiculelor va avea cel puţin urmãtoarele coloane: - Data reviziei (ziua, luna, anul); - Carucior de rulare (inclusiv frana); - Suspensia vehiculului; - Schelet de rezistenta; - Usi; - Alte observaţii; - Propuneri ale persoanei care a efectuat revizia; - Semnatura revizorului vehiculelor. 9.8.7 Registrul de evidenta a reviziilor echipamentelor mecanice şi electrice, componentelor de securitate, subsistemelor, instalaţiilor şi dispozitivelor de semnalizare şi telecomunicaţie va fi ţinut prin grija mecanicului trolist. Registrul va avea cel puţin urmãtoarele coloane: - Data reviziei; - Grup de antrenare; - Componente de securitate; - Instalaţii şi dispozitive de securitate; - Subsisteme; - Instalaţii de semnalizare şi telecomunicaţie; - Aparataj electric şi de automatizare; - Echipament mecanic din staţii; - Alte observaţii; - Propuneri ale persoanei care a efectuat revizia; - Semnatura persoanelor care au efectuat reviziile respective; - Viza mecanicului trolist. 9.8.8 În registrele de revizii, revizorii vor înscrie constatãrile şi mãsurile luate, dupã caz, şi propunerile care au rezultat din revizii. Registrul se completeazã chiar dacã starea instalaţiei este corespunzãtoare, menţionându-se acest lucru în coloana respectiva. De asemenea, se vor înscrie constatãrile şi mãsurile luate de şeful instalaţiei din unitatea deţinãtoare şi de cãtre orice organ de verificare şi control al acesteia. 9.8.9 Toate registrele de evidenta vor fi numerotate. Ele vor fi parafate (semnatura şi ştampila) de conducerea unitãţii deţinãtoare. Şeful instalaţiei este obligat sa controleze, la perioadele de timp precizate în regulamentul de exploatare, ţinerea la zi a registrelor de evidenta. 10 REPARAREA 10.1 Repararea instalaţiilor de transport pe plan înclinat va fi efectuatã în condiţiile menţionate la pct. 8.9 de cãtre unitãţi autorizate de ISCIR-INSPECT IT, conform metodologiei din anexa R, şi care poseda autorizaţie conform modelului din anexa S eliberata de ISCIR-INSPECT IT. 10.2 La lucrãrile de reparare a instalaţiilor de transport pe plan înclinat se vor lua mãsurile corespunzãtoare pentru prevenirea avariilor şi accidentelor. 11 AVARII ACCIDENTE 11.1 În cazul accidentelor de persoane sau al avariilor, deţinãtorul de instalatie de transport pe plan înclinat are obligaţia sa anunţe, telefonic sau prin fax, în cel mult 12 ore de la producere, ISCIR-INSPECT IT la care sunt înregistrate instalaţiile de transport pe plan înclinat respective în vederea efectuãrii cercetãrilor tehnice necesare şi obligatorii. 11.2 Deţinãtorul este obligat sa nu modifice starea de fapt din momentul producerii avariei sau accidentului pana la sosirea inspectorilor de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT la fata locului, în afarã de cazurile când menţinerea acestei stãri ar produce alte accidente sau ar periclita viata oamenilor sau securitatea instalaţiei. Atunci când este necesar sa se modifice starea de fapt din momentul avariei sau accidentului, deţinãtorul va face schite, fotografii sau înregistrãri video ale situaţiei existente. 11.3 Inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT trebuie sa participe la cercetarea avariilor şi accidentelor conform procedurilor ISCIR. 11.4 În vederea stabilirii cauzelor care au produs avarii sau accidente, deţinãtorul instalaţiei de transport pe plan înclinat va trimite la laboratoare de specialitate, pentru cercetare, piese sau dispozitive precum şi probe de materiale, conform indicaţiilor inspectorului de specialitate al ISCIR-INSPECT IT consemnate în procesul-verbal de constatare. 11.5 Dacã avaria sau accidentul s-a produs datoritã unei defectiuni a instalaţiei de transport pe plan înclinat sau neasigurarii condiţiilor care influenţeazã în mod direct securitatea sa funcţionalã, instalatia se va scoate din funcţiune. Repunerea în funcţiune se va face dupã reparare şi o verificare tehnica oficialã completa. 12 DISPOZIŢII FINALE 12.1 Prezenta prescripţie tehnica se aplica instalaţiilor de transport pe plan înclinat noi sau vechi destinate transportului de persoane. 12.2 Deţinãtorul instalaţiei de transport pe plan înclinat este obligat sa anunţe în termen de maxim 15 zile ISCIR-INSPECT IT, în raza cãreia este înregistratã instalatia, închirierea, vânzarea sau scoaterea din uz a acesteia. 12.3 În cazul unor abateri de la prevederile prezentei prescripţii tehnice, proiectantul, constructorul (montatorul), contractantul principal, reparatorul sau deţinãtorul vor putea stabili, pe propria rãspundere, soluţii compensatoare, motivate corespunzãtor din punct de vedere tehnic, care sa nu afecteze securitatea în funcţionare a instalaţiilor de transport pe plan înclinat şi sa excludã pericolul de avarii sau accidente. Agenţii economici care au stabilit astfel de soluţii le vor supune avizãrii principalilor factori interesaţi: proiectant, constructor (montator), deţinãtor, ISCIR-INSPECT şi, dupã caz, unitãţi de cercetare, proiectare şi de învãţãmânt superior de specialitate. 12.4 Dacã agentul economic a depus documente în baza cãrora i s-a eliberat autorizaţia şi acestea nu sunt conforme cu realitatea, autorizaţia este nulã de drept. 12.5 Nerespectarea prevederilor prezentei prescripţii tehnice se sancţioneazã conform legislaţiei în vigoare mergand pana la retragerea autorizaţiilor acordate. 12.6 Prezenta prescripţie tehnica intra în vigoare la data de 01.05.2004, data la care se abroga "Prescripţii tehnice pentru proiectarea, construirea, montarea, exploatarea şi verificarea instalaţiilor de ridicat pe plan înclinat, destinate transportului de persoane şi materiale R14-84". Pana la data de 31.12.2004 se admit introducerea pe piata şi punerea în funcţiune a instalaţiilor, a componentelor de securitate şi a subsistemelor destinate acestora, care sunt în curs de realizare conform prevederilor prescripţiilor tehnice R14-84. 12.7 Trimiterile fãcute în text la alte prescripţii tehnice - Colecţia ISCIR sau alte documente normative se referã la editiile în vigoare pe perioada aplicãrii prezentei prescripţii tehnice. 12.8 Orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei prescripţii tehnice îşi înceteazã valabilitatea. ANEXA A CARTEA INSTALAŢIEI DE TRANSPORT PE PLAN ÎNCLINAT - PARTEA DE CONSTRUCŢIE - (MODEL) Denumirea unitãţii constructoare: ................................ Adresa: ........................ CARTEA INSTALAŢIEI DE TRANSPORT PE PLAN ÎNCLINAT - PARTEA DE CONSTRUCŢIE - Tipul instalaţiei de transport pe plan înclinat: ..................... Nr. de fabricaţie ..................... Anul fabricaţiei ..................... NOTA: Cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat se va pãstra sub cheie în cabina de comanda din statia de antrenare, pentru a sta la dispoziţia organelor de verificare.
┌────────────────────────────────────────┐
│ LISTA DOCUMENTAŢIEI LIVRATE CU CARTEA │
│ INSTALAŢIEI DE TRANSPORT PE │
│ PLAN ÎNCLINAT │
│ (piese scrise şi desenate) │
└────────────────────────────────────────┘
┌────┬─────────────┬─────────────────────┬────────────────┐
│Nr. │ Denumirea │Simbolul sau numãrul │Numãrul de file │
│crt.│ documentului│ documentului │ │
├────┼─────────────┼─────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
└────┴─────────────┴─────────────────────┴────────────────┘
Data ............ Întocmit .....................
(numele, prenumele şi semnatura)
Verificat CTC Organ de verificare
autorizat de ISCIR-INSPECT
............................ ....................
(numele, prenumele, (numele, prenumele,
semnatura şi ştampila) semnatura şi ştampila)
1. Date generale
┌───────────────────────────────────────────────┬────────────────────┐
│ Denumirea şi adresa unitãţii deţinãtoare │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ Denumirea şi adresa unitãţii de proiectare │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ Denumirea şi adresa unitãţii constructoare │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ Tipul instalaţiei de transport pe plan │ │
│ înclinat │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ Numãrul de fabricaţie │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ Anul de fabricaţie │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ Capacitatea orara de transport │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ Regimul de transport │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ Viteza maxima de circulaţie a vehiculelor │ │
└───────────────────────────────────────────────┴────────────────────┘
2 Condiţii tehnice de instalare Zona şi locul în care este amplasata instalatia: Locul de montare şi altitudinea - Statiei inferioare - Statiei superioare - Statiei intermediare: Temperatura minima de exploatare: Gabarite de libera trecere în profil transversal: Sistemul de evacuare (salvare) a pasagerilor: Traversari: Paralelisme: Menţiuni speciale cu privire la: - Natura terenului de fundare a construcţiilor: - Mãsuri contra pericolului avalanselor: 3 Caracteristici şi date tehnice de baza 3.1 Caracteristicile liniei (caii de rulare) Lungimea în proiectie orizontala, m: Lungimea pe inclinare, m: Diferenţa de nivel între staţiile finale, m: Diferenţa de nivel între staţiile finale şi cele intermediare, m: Diferenţa de nivel maxima în lungul traseului, m: Inclinarea medie a caii, %: Inclinarea maxima a cablului purtãtor încãrcat, %: Ecartamentul caii, m: Numãrul cãilor, buc: Tipul şi caracteristicile incrucisarii: Raze de racordare în plan orizontal: - Maxime, m: - Minime, m: Raze de racordare în plan vertical: - Maxime, m: - Minime, m: 3.2 Cabluri 3.2.1 Caracteristicile cablurilor*)
┌───────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Destinaţia cablurilor**): │
├───────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Specificaţia cablului, conform standardului: │
├───────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Masa cablului pe metru liniar, kg/m: │
├───────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Secţiunea metalicã a cablului, mmp: │
├───────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Diametrul (înãlţimea) sarmelor exterioare, mm: │
├───────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Forta teoreticã de rupere a cablului, N: │
├───────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Forta realã de rupere a cablului, N: │
├───────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Coeficient de siguranta: │
├───────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Furnizorul cablului: │
├───────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Numãr certificat de calitate: │
└───────────────────────────────────────────────────────────────┘
------------- *) Tabelul se completeazã conform datelor din certificatele de calitate ale furnizorilor de cabluri. **) Se vor înscrie în tabel caracteristicile pentru: 3.2.1.1 Cablu tractor 3.2.1.2 Cablu de frana 3.2.1.3 Cablu de întindere 3.2.1 A Cablu de compensaţie 3.2.2 Întinderea cablurilor - Locul (statia) unde se ancoreaza: - Sistem de întindere: - Masa contragreutatii, tone: - Cursa maxima, m: 3.2.3 Frangerea maxima a cablului pe o rola (cablul tractor, cablul de compensaţie), în grade şi minute 3.2.4 Raportul între diametrul cablului şi organele de infasurare (roti, role, tamburi): - Cablu tractor: - Cablu de frana: - Cabluri de întindere: 3.3 Viteze - Maxima de regim, m/s: - La trecerea prin zona incrucisarii, m/s: - La antrenarea de rezerva, m/s: - De revizie, m/s: 3.4 Vehicule - Denumirea şi adresa unitãţii constructoare: - Tipul vehiculului: - Dispozitivul de cuplare sau de prindere: - Caracteristicile franei de siguranta: - Nr. şi data declaraţiei de conformitate: - Capacitatea utila a unui vehicul (nr. persoane, kg): - Masa proprie a vehiculului, kg: - Numãrul vehiculelor sau a convoaielor pe linie, buc: - Numãrul vehiculelor în convoi (maxim), buc: 3.5 Staţii
┌────────────────────────┬───────────┬───────────┬────────────┬─────────┐
│ Elemente caracteristice│ Statia │ Statia │ Statia │Cantoane │
│ │inferioarã │superioarã │intermediara│ de paza │
├────────────────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼─────────┤
│Funcţii tehnologice │ │ │ │ │
├────────────────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼─────────┤
│Funcţii pentru public │ │ │ │ │
├────────────────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼─────────┤
│Spaţii de siguranta, m: │ - │ - │ - │ - │
├────────────────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼─────────┤
│ - fata de vehicule │ │ │ │ │
├────────────────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼─────────┤
│ - pentru personal │ │ │ │ │
├────────────────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼─────────┤
│ - pentru public │ │ │ │ │
├────────────────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼─────────┤
│ Poziţia, hm │ │ │ │ │
├────────────────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼─────────┤
│ Suprafata desfasurata, │ │ │ │ │
│ mp │ │ │ │ │
└────────────────────────┴───────────┴───────────┴────────────┴─────────┘
3.6 Regimul şi capacitatea de transport Regimul de transport: - Un schimb: - Doua schimburi: Capacitatea de transport: 3.7 Grup de antrenare*) - Denumirea şi adresa unitãţii furnizoare: - Denumirea şi adresa unitãţii constructoare a subansamblelor respective: - Tipul grupului de antrenare (fix sau mobil, roata de antrenare orizontala sau verticala etc.): ● Roata sau tambur de antrenare: - Diametrul, mm: - Numãrul canalelor de infasurare: - Materialul de captusire a canalelor: - Turatia nominalã, rot/min: ● Motorul de actionare: a) Motorul electric:
┌───────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐
│ Tip**) │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ Felul curentului │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ Tensiunea, V │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ Curentul nominal, A │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ Frecventa, Hz │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ Puterea, kW │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ Încãlzirea admisibilã a bobinajului │ │
│ motorului electric, °C (K) │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ Turatia, rot/min │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ DA, (%) │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ Frecventa de conectare (c/h)***) │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ Execuţia (normalã, cu protecţie contra │ │
│ umiditatii, prafului, apei, exploziei, │ │
│ pentru mediul marin etc.) │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ Masa, kg │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ Numãr şi an de fabricaţie │ │
└───────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘
b) Motorul termic:
┌───────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐
│ Tip │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ Combustibil utilizat │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ Turatia rotii de antrenare pe treptele │ │
│ cutiei de viteze, rot/min │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ Numãr şi an de fabricaţie │ │
└───────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘
----------- *) Se va completa pentru grupul de antrenare principal şi, dupã caz, pentru grupul de antrenare de rezerva şi cel al instalaţiei de salvare. **) Se va scrie: asincron cu rotor bobinat sau în scurtcircuit, de curent continuu cu excitatie în serie, în derivatie şi altele. ***) c/h - conectari/ora. 3.8 Frane - Caracteristicile franelor*):
┌───────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐
│Rolul funcţional al franei │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Tipul (sistemul) franei │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Diametrul tamburului de frana, mm │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Numãr de frane, buc. │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Coeficient de siguranta al franarii │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Felul organului de închidere │ │
│(contragreutati, arcuri) │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Felul organului de deschidere │ │
│(hidraulic, pneumatic, manual) │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Cursa organului de închidere, mm │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Cursa sabotilor (discurilor), mm │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Spaţiul de franare a instalaţiei, mm │ │
├───────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Timpul de franare a instalaţiei, s │ │
└───────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘
------------- *) Se va completa pentru toate franele de serviciu şi de siguranta. 3.9 Comanda instalaţiei Postul de comanda: - Amplasament: - Lista echipamentelor şi aparatelor prevãzute în postul de comanda, exclusiv pupitrul de comanda: Pupitrul de comanda: - Caracteristici: - Felul curentului în circuitul de comanda: - Tensiunea, V: - Frecventa, Hz: - Tipul automatului de protecţie: Accelerari maxime admise, m/s²: - Decelerari maxime admise, m/s²: 3.10 Instalaţii şi dispozitive de securitate 3.10.1 Instalaţii şi dispozitive de siguranta pentru evitarea sau semnalizarea automatã a deraierii cablului tractor de pe role: - Dispozitive mecanice: ● Tipul: ● Locul de amplasare: - Instalatia electrica: ● Locul de amplasare: - Circuitul de control: ● Felul curentului: ● Tensiunea, V: ● Frecventa, Hz: 3.10.2 Ghidajele pentru vehicule, în staţii: - Tipul constructiv: - Locul de amplasare: - Inclinarea transversala: 3.10.3 Dispozitive pentru controlul automat al vitezei: - Numãrul dispozitivelor: - Tipul constructiv: - Locul de montare: - Viteza la care intra în funcţiune: ● Semnalizare: ● Blocare: 3.10.4 Limitatoare automate (mecanice) de sfârşit de cursa pentru vehicule, contragreutati, carucioare de întindere:
┌─────────────────────┬──────────┬────────────────┬─────────────────┐
│ Felul limitatorului │ Vehicule │ Contragreutati │ Carucioare de │
│ │ │ │ întindere │
├─────────┬───────────┼──────────┼────────────────┼─────────────────┤
│Electrice│Tipul │ │ │ │
│ ├───────────┼──────────┼────────────────┼─────────────────┤
│ │Locul de │ │ │ │
│ │amplasare │ │ │ │
├─────────┼───────────┼──────────┼────────────────┼─────────────────┤
│Mecanice │Tipul │ │ │ │
│ ├───────────┼──────────┼────────────────┼─────────────────┤
│ │Locul de │ │ │ │
│ │amplasare │ │ │ │
└─────────┴───────────┴──────────┴────────────────┴─────────────────┘
3.10.5 Dispozitivul cu program prestabilit: - Tipul constructiv: - Locul de montare: 3.10.6 Instalatia de paratrasnet: - Tipul: - Locul de amplasare: 3.10.7 Alte instalaţii şi dispozitive de siguranta: - Tipul: - Locul de amplasare: 3.11 Instalaţii de semnalizare şi telecomunicaţie 3.11.1 Instalatia de semnalizare:
┌────────────┬───────────────────┬──────────┬──────────┬───────┬─────────────┐
│ Felul │Caracteristici │ De │ De │ De │ De │
│semnalizarii│ │exploatare│avertizare│avarie │ deranjamente│
├────────────┼───────────────────┼──────────┼──────────┼───────┼─────────────┤
│ │Tipul liniei │ │ │ │ │
│Semnalizare │aerian, ingropata) │ │ │ │ │
│ acustica ├───────────────────┼──────────┼──────────┼───────┼─────────────┤
│ │Felul curentului │ │ │ │ │
│ ├───────────────────┼──────────┼──────────┼───────┼─────────────┤
│ │Tensiunea, V │ │ │ │ │
│ ├───────────────────┼──────────┼──────────┼───────┼─────────────┤
│ │Frecventa, Hz │ │ │ │ │
├────────────┼───────────────────┼──────────┼──────────┼───────┼─────────────┤
│ │Tipul liniei │ │ │ │ │
│Semnalizare │aerian, ingropata) │ │ │ │ │
│ optica ├───────────────────┼──────────┼──────────┼───────┼─────────────┤
│ │Felul curentului │ │ │ │ │
│ ├───────────────────┼──────────┼──────────┼───────┼─────────────┤
│ │Tensiunea, V │ │ │ │ │
│ ├───────────────────┼──────────┼──────────┼───────┼─────────────┤
│ │Frecventa, Hz │ │ │ │ │
└────────────┴───────────────────┴──────────┴──────────┴───────┴─────────────┘
3.11.2 Instalatia telefonica: - Tipul liniei (aerianã, ingropata): - Locul de amplasare a aparatelor telefonice: 3.11.3 Alte instalaţii de telecomunicaţie: - Felul instalaţiei: - Locul de amplasare: 3.12 Alte probe, încercãri, examinari, masurari*) *) Se completeazã în cazul efectuãrii altor încercãri şi masurari determinate de particularitãţile constructive ale instalaţiei de transport pe plan înclinat, ca de exemplu: încercarea la suprapresiune a corpurilor cilindrilor hidraulici, corpului distribuitoarelor etc. 3.13 Concluzii Se certifica cele ce urmeazã: 1) Instalatia de transport pe plan înclinat a fost executatã în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice ............... standardele şi celelalte normative în vigoare. 2) La verificãrile efectuate s-a constatat ca instalatia de transport pe plan înclinat corespunde prescripţiei tehnice indicate mai sus şi documentaţiei tehnice de execuţie şi montaj. 3) Incercarile sub sarcina ale instalaţiei de transport pe plan înclinat au fost efectuate cu rezultate corespunzãtoare, dupã cum urmeazã ............... ...................................................................... ...................................................................... În conformitate cu prescripţia tehnica indicatã mai sus s-au efectuat urmãtoarele încercãri ale instalaţiei de transport pe plan înclinat: .................................................................... 4) Instalatia de transport pe plan înclinat corespunde pentru funcţionarea în condiţii de siguranta la parametrii indicaţi în prezenta carte. 5) Prezenta carte conţine ...... file. Director (sau împuternicitul sau) -------------------------------- (numele, prenumele, semnatura şi ştampila) Data ....... anul ...... Şeful compartimentului de control tehnic de calitate ......................... (numele, prenumele, semnatura) Responsabil tehnic autorizat de ISCIR-INSPECT ........................... (numele, prenumele, semnatura) 3.14 Anexe obligatorii 3.14.1 BREVIAR DE CALCUL: a) Dimensionarea cablurilor: tractor, de franare, de compensate, de întindere, telefonic, de semnalizare şi blocare. Verificãrile se vor referi la coeficienţii de siguranta, raportul între sarcina concentrata şi secţiunea metalicã a cablului respectiv; b) Tabelul cu rezultatele calculelor de trasare a liniei; c) Calculul puterii de antrenare, inclusiv verificarea aderentei cablului pe roata de antrenare. 3.14.2 DESENUL TIP DE ANSAMBLU Se va anexa desenul tip de ansamblu complet, întocmit conform modelului din anexa A1. 3.14.3 PROCESE-VERBALE, BULETINE DE ÎNCERCĂRI, CERTIFICATE DE CALITATE ŞI ALTE ACTE 3.14.3.1 Proces-verbal privind rodajul instalaţiei, încheiat între unitatea constructoare şi beneficiar (unitatea deţinãtoare). 3.14.3.2 Proces-verbal al încercãrilor de casa, încheiat între unitatea constructoare şi beneficiar (unitatea deţinãtoare). 3.14.3.3 Certificatul (certificatele) de calitate privind lucrãrile de construcţii aferente instalaţiei de transport pe plan înclinat (staţii, fundaţii). Certificatele se elibereazã de cãtre unitãţile care au executat lucrãrile respective. 3.14.3.4 Buletin de masurari electrice ale rezistentelor prizelor de legare la pãmânt, inclusiv ale conexiunilor, rezistentelor de izolatie ale conductoarelor, motoarelor şi aparatajului electric şi ale aparatajului electric de protecţie. 3.14.3.5 Buletin de masurari privind cotele fundaţiilor, cotele la cablu, staţii, contragreutate, inclusiv privind masa contragreutatii verificata dupã montaj. 3.14.3.6 Buletin cuprinzând rezultatele controlului nedistructiv al elementelor instalaţiei de transport pe plan înclinat, pentru care prin documentaţia tehnica s-au prevãzut asemenea controale. 3.14.3.7 Certificatele de calitate (copii) privind cablurile instalaţiei şi elementele de legatura sau innadire a cablurilor. 3.14.3.8 Certificatele de calitate privind execuţia organelor şi elementelor principale ale instalaţiei: - Grupul de antrenare (reductor, frane, roti, motoare, aparataj electric etc.); - Dispozitive de întindere (roti, tije, plãci de baza etc.); - Vehicule (elemente de suspendare, cadrul de rezistenta etc.); - Structura de rezistenta: la staţii, confecţii metalice, fimdatii etc. 3.14.3.9 Buletin de verificare metrologica a aparatelor de mãsurare şi control ale instalaţiei de transport pe plan înclinat. 3.14.3.10 Act cu masurarile privind paralelismul, perpendicularitatea, inclinarea şi coaxialitatea rotilor de antrenare, întoarcere, deviere, sustinere etc. din staţii. 3.14.3.11 Act cu masurarile (incercarile) privind simularea ruperii cablului tractor. 3.14.3.12 Act cu masurarile (incercarile) privind rezistenta la alunecare pe cablul de franare a falcilor franei caruciorului vehiculelor. 3.14.4 INSTRUCŢIUNI DE MONTAJ Se vor anexa instrucţiunile de montaj şi de încercãri sub sarcina, în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice (calea de rulare, grupul de antrenare, dispozitivele de întindere, dispozitivele de prindere a vehiculelor la cablul tractor etc.) 3.14.5 INSTRUCŢIUNI DE EXPLOATARE ŞI ÎNTREŢINERE a) Descrierea functionarii instalaţiei; b) Norme specifice de exploatare (normalã, în caz de chiciura şi zapada, în caz de deranjamente); c) Norme de protecţie a muncii şi mãsuri de paza contra incendiilor, specifice instalaţiei; d) Revizii zilnice, saptamanale, lunare, semestriale, revizia generalã (anuala); e) Instrucţiuni specifice de întreţinere (cabluri, vehicule, echipamente mecanice, grup de antrenare); f) Schema de ungere cu indicarea lubrifiantilor, locurilor de ungere, periodicitatea şi modul în care trebuie sa se efectueze ungerea; g) Lista defectelor posibile şi modul de depistare şi inlaturare operativã; h) Recomandãri de depanari în caz de urgenta; i) Lista pieselor de schimb şi desenele pieselor de uzura, inclusiv lista rulmentilor; j) Lista sculelor, aparatelor, dispozitivelor, utilajelor şi materialelor necesare întreţinerii, reviziei, repararii, exploatãrii şi verificãrii instalaţiei de transport pe plan înclinat. 3.14.6 INSTRUCŢIUNI PENTRU VERIFICĂRI TEHNICE PE PARCURSUL EXPLOATĂRII INSTALAŢIEI DE TRANSPORT PE PLAN ÎNCLINAT Acestea se vor elabora în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice şi vor avea urmãtorul conţinut: a) lista elementelor portante care preiau forte transmise de cabluri sau sarcini utile ale vehiculelor. Lista se va întocmi, pe cat posibil, tabelar, având elementele grupate pe ansamble, subansamble, metode de examinare (distructiva, nedistructiva) etc., din care sa rezulte: - numãrul desenului de ansamblu sau subansamblu; - simbolul şi denumirea elementului; - periodicitatea verificãrii; - metode de examinare (distructiva, nedistructiva; cu tehnica de lucru şi criteriile de acceptare); - menţiuni cu privire la scoaterea din uz, dupã caz; - observaţii; b) explicitarea unor verificãri care nu pot fi redate sub forma tabelara. În cazul elementelor (repere, ansamble sau subansamble) pentru care exista prevederi de verificare tehnica şi criterii de scoatere din uz în prescripţia tehnica (cabluri) sau în documentele de evaluare şi certificare se va face trimitere la acestea fãrã alte detalieri. 3.14.7 SISTEMUL ŞI SCHEMA DE EVACUARE (SALVARE) Se va anexa sistemul şi schema de salvare precum şi metodologia de salvare a pasagerilor. 3.14.8 LISTA PERSONALULUI MINIM DE EXPLOATARE A INSTALAŢIEI DE TRANSPORT PE PLAN ÎNCLINAT ÎN CONDIŢII DE SIGURANTA NOTE: Cu privire la întocmirea şi ţinerea la zi a cãrţii tehnice a instalaţiei: 1 Cartea instalaţiei de transport pe plan înclinat se întocmeşte de cãtre unitatea constructoare pe baza datelor din documentaţia tehnica şi a celorlalte documente primite sau întocmite pe parcursul construirii, rodajului şi a încercãrilor de casa. 2 Beneficiarul şi proiectantul au obligaţia de a pune la dispoziţia unitãţii constructoare documentele de care dispun, necesare întocmirii cãrţii tehnice a instalaţiei în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice. 3 Toate documentele întocmite cu ocazia reviziilor, reparaţiilor şi a altor lucrãri efectuate la instalaţii de transport pe plan înclinat se vor adauga la carte, pe baza unui borderou separat (deschis) ţinut la zi de cãtre deţinãtorul instalaţiei. ANEXA A1 DESENUL TIP DE ANSAMBLU (CONŢINUT) Desenul tip de ansamblu pentru instalaţiile de transport pe plan înclinat destinate transportului de persoane trebuie sa aibã urmãtorul conţinut: A Piese scrise: 1 Date generale cu privire la instalatie cuprinzând: - denumirea şi tipul instalaţiei de transport pe plan înclinat; - beneficiarul instalaţiei de transport pe plan înclinat; - proiectantul instalaţiei de transport pe plan înclinat. 2 Condiţii tehnice de instalare: - zona şi locul de montare a instalaţiei de transport pe plan înclinat, cu descrierea sumarã a traseului; - traversari, paralelisme, intersectii, balizare, poduri, viaducte, ziduri de sprijin şi interdicţii de acces; - cai de acces în zona; - temperatura minima de lucru. 3 Caracteristicile tehnice principale ale instalaţiei, cuprinzând: - lungimea şi diferenţa de nivel a traseului; - ecartamentul caii de rulare; - inclinarea maxima, medie şi minima a caii de rulare; - capacitatea orara de transport; - viteze: ● nominalã; ● de revizie; - tipul şi capacitatea vehiculului; - grupul de antrenare (tip, putere, sistem de franare): ● principal; ● de rezerva; - cablurile instalaţiei de transport pe plan înclinat (tip, coeficient de siguranta, sisteme de întindere): ● de franare; ● tractoare; ● de compensate; ● de întindere; ● telefonice; ● de semnalizare; ● deblocaj; ● auxiliare; - roti, role, tamburi etc.; - rapoartele dintre diametrul cablului şi diametrele sau razele elementelor respective; - felul şi amplasarea comenzii; - staţii: ● tip constructiv; ● coeficient de siguranta la stabilitate; ● gradul seismic de calcul; - vehicule: tip, capacitate de transport, dimensiuni, echipamente, coeficienţi de siguranta; - instalaţii şi dispozitive de siguranta: ● tipul, amplasarea şi rolul lor; - instalaţii de semnalizare şi telecomunicaţie: ● tipul, amplasarea şi rolul lor; - sistemul şi mijloacele de salvare din vehicule a persoanelor şi descrierea procedurii de salvare. 4 Lista elementelor de rezistenta ale construcţiilor metalice şi ale echipamentului mecanic din structura de rezistenta (de calcul) a instalaţiei de transport pe plan înclinat cu indicarea denumirii şi numãrului de desen de ansamblu unde pot fi gãsite; marca şi calitatea otelului, standardul sau norma; felul şi volumul verificãrilor, analizelor, încercãrilor şi controalele distructive şi nedistructive cu rezultatele impuse prin documentaţia tehnica. 5 Lista sudurilor de rezistenta ale construcţiilor metalice din structura de rezistenta (de calcul) a instalaţiei de transport pe plan înclinat cu indicarea simbolului sudurii conform standardului, numãrului de desen de ansamblu unde pot fi gãsite, a materialelor de baza şi pentru sudare (de adaos) cu marca şi standardul respectiv; felul şi volumul de verificare; incercarile şi controalele distructive şi nedistructive cu rezultatele impuse prin documentaţia tehnica şi procedeul de sudare omologat. 6 Lista dispozitivelor de securitate şi a contactelor electrice de securitate. În cadrul acestei liste se vor evidenţia urmãtoarele: - denumirea; - numãr desen, standard, cod sau norma interna; - desenul unde se gãseşte amplasat, cu simbolul respectiv; - numãrul de bucãţi şi, dupã caz, numãrul declaraţiei de conformitate. 7 Tabelul de reglaje care va cuprinde reglajele stabilite pentru releele de timp, releele termice şi eventual cele electromagnetice de curent maximal şi cele de tensiune minima. Tabelul va cuprinde şi motoarele cu protectiile aferente, mecanismul antrenat, tipul motorului, puterea (kW), DA (%), rotatia (rot/min), sigurantele fuzibile, valoarea de reglaj a releelor maximale şi termice şi, dupã caz, a timpului de actionare a releelor de timp. 8 Descrierea de principiu a functionarii instalaţiei de transport pe plan înclinat (grup de antrenare şi franare, comanda instalaţiei, dispozitive de siguranta). 9 Alte date: - masurari şi încercãri în timpul execuţiei şi probelor de casa; - marcarea (dimensiuni, conţinut şi loc de amplasare); - instrucţiuni specifice privind funcţionarea instalaţiei de transport pe plan înclinat în condiţii de siguranta (altele decât cele prevãzute în prescripţia tehnica). 10 Borderoul desenului tip de ansamblu conţinând toate piesele scrise şi desenate ale acestuia. B Piese desenate: 1 Traseul instalaţiei de transport pe plan înclinat, planul de situaţie şi profilul longitudinal cu reprezentarea urmãtoarelor elemente: - amplasarea în plan a statiilor; - ecartamente; - spaţii de siguranta, în profil transversal; - gabarite de libera trecere fata de teren, în profil longitudinal; - poduri, viaducte, ziduri de sprijin etc. 2 Staţii, plan şi secţiune prin spaţiile tehnologice ale statiilor din care sa rezulte: - amplasarea grupurilor de antrenare şi a sistemelor de întindere a cablurilor, precum şi a postului de comanda şi a panourilor electrice; - gabarite de libera trecere a vehiculelor; - spaţii de siguranta şi de circulaţie; - accesul şi evacuarea pasagerilor la punctul de imbarcare, respectiv debarcare. 3 Vehicule, desenul de ansamblu din care sa rezulte: - dimensiunile de gabarit exterioare şi interioare; - sistemul de fixare a cablului tractor şi sistemul de rulare pe cale; - sistemul de franare pe calea de rulare sau pe cablul de franare; - elemente de rezistenta ale suspensiei vehiculului; - enumerarea instalaţiilor, dispozitivelor, echipamentelor şi aparatelor cu care se doteaza vehiculul. 4 Grupuri de antrenare, desene de ansamblu şi, dupã caz, şi de subansamblu, din care sa rezulte: - principalele caracteristici functionale şi dimensionale; - schemele cinematice; - schemele hidraulice şi pneumatice; - sistemul de franare; - sistemul de ungere; - ansamblul rotilor de antrenare, deviere şi sustinere. 5 Scheme electrice de principiu pentru: - instalatia de alimentare (de forta); - instalatia de comanda; - instalaţiile de semnalizare, blocare, telecomanda, telecomunicaţie şi iluminat; - instalatia de protecţie; - pozarea aparatelor şi a elementelor electrice pe panouri, în dulapuri, în şi pe pupitrul de comanda. În scheme vor fi indicate tensiunile de exploatare ale circuitelor electrice şi prin legenda se vor evidenţia principalele elemente ale schemei. Tot aici se vor evidenţia şi intreruptoarele de pe circuitul de alimentare precum şi mãsurile de protecţie a instalaţiilor electrice, conform normativelor şi standardelor în vigoare. 6 Schema comenzilor Schema va cuprinde toate comenzile care se pot efectua de la postul (posturile) de comanda precum şi, dupã caz, indicarea miscarilor şi a sensurilor acestora. 7 Desenele de ansamblu ale mansoanelor. 8 Desenele de ansamblu ale sistemelor de întindere a cablurilor. ANEXA B Conţinutul documentaţiei pentru obţinerea/reactualizarea autorizaţiei pentru construirea (montarea) sau repararea instalaţiilor de transport pe plan înclinat Documentaţia se întocmeşte de cãtre agenţii economici care efectueazã lucrãri de construire (montare) sau reparare a instalaţiilor de transport pe plan înclinat şi se înainteazã la ISCIR-INSPECT IT. Documentaţia va conţine un memoriu tehnic în care se vor preciza urmãtoarele: a) felul lucrãrilor (construire, montare, reparare); b) domeniul autorizaţiei; c) calitatea principalelor materiale de baza folosite (conform grupelor din prescripţiile tehnice în vigoare); d) domeniul de dimensiuni ale materialelor de baza ce vor fi utilizate, cu precizarea pentru fiecare grupa a limitelor de grosime pentru ţevi (conform prevederilor prescripţiilor tehnice în vigoare); e) procedurile de sudare omologate de agentul economic solicitant ce vor fi executate şi poziţiile de sudare folosite; f) eficienta metodelor şi mijloacelor de examinare nedistructiva din dotare, pentru punerea în evidenta a eventualelor defecte ce ar putea sa apara în execuţie în materialele de baza şi imbinarile sudate funcţie de calitatea şi grosimea acestora, precum şi a procedurilor de sudare aplicate; g) punctele de control pe fluxul de montare sau reparare; h) numele, pregãtirea şi vechimea în specialitate a personalului tehnic pentru verificarea lucrãrilor de construire (montare) şi/sau reparare a instalaţiilor de transport pe plan înclinat precum şi a responsabilului tehnic cu sudura, propuşi de agentul economic sa fie autorizaţi de cãtre ISCIR-INSPECT IT; i) decizia de numire a personalului, conform anexei G. La memoriul tehnic se vor ataşa documente care vor preciza: a) dotarea cu utilaje de execuţie, conform datelor din tabelul 1; b) procedurile de sudare omologate, conform datelor din tabelul 2; c) metodele folosite pentru verificarea calitãţii lucrãrilor executate, precum şi dotarea cu laborator de efectuare a examinarilor nedistructive (autorizat de ISCIR-INSPECT) şi laborator de efectuare a încercãrilor mecanice, tehnologice, metalografice şi analize chimice (autorizat de ISCIR-INSPECT). În cazul în care agentul economic nu dispune de laboratoare proprii se va anexa o copie de pe contractul de colaborare încheiat cu alt agent economic autorizat de ISCIR-INSPECT pentru efectuarea examinarilor; d) dotarea cu standuri pentru încercãri şi verificãri, conform datelor din tabelul 3; e) pregãtirea şi activitatea practica în domeniu a personalului de execuţie şi control, conform datelor din tabelul 4; f) natura şi volumul lucrãrilor efectuate în colaborare cu alţi agenţi economici, conform datelor din tabelul 5.
Tabelul 1
┌────┬───────────────────────────────────────────────┬──────────────────┬──────┐
│Nr. │ Utilajul pentru execuţie │ Tipul (marca) şi │ Obs. │
│crt.│ │ caracteristicile │ │
│ │ │ principale*1) │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────────────┼──────┤
│ 1 │Tãiere: │ │ │
│ │a) foarfeci; │ │ │
│ │b) ghilotine; │ │ │
│ │c) aparate oxiacetilenice; │ │ │
│ │d) aparate cu plasma; │ │ │
│ │e) alte maşini şi aparate. │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────────────┼──────┤
│ 2 │Formare: │ │ │
│ │a) indoire; │ │ │
│ │b) ambutisare; │ │ │
│ │c) maşini de indoit; │ │ │
│ │d) maşini şi dispozitive pentru prelucrarea │ │ │
│ │ rostului la table şi ţevi; │ │ │
│ │e) maşini de mandrinat ţevi; │ │ │
│ │f) maşini unelte │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────────────┼──────┤
│ 3 │Sudare: │ │ │
│ │a) convertizoare; │ │ │
│ │b) transformatoare; │ │ │
│ │c) tractoare de sudare; │ │ │
│ │d) aparatura WIG, TIG sau MIG; │ │ │
│ │e) maşini de sudat prin rezistenta a tevilor; │ │ │
│ │f) aparate pentru sudare în baie de zgura. │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────────────┼──────┤
│ 4 │Tratament termic: │ │ │
│ │a) cuptoare; │ │ │
│ │b) instalaţii de tratament local; │ │ │
│ │c) dispozitive de preincalzire înainte de │ │ │
│ │sudare. │ │ │
└────┴───────────────────────────────────────────────┴──────────────────┴──────┘
------------ *1) Pentru utilajul de sudare se va mentiona, dupã caz, aparatura de stabilire, mãsurare şi reglare a parametrilor regimului de sudare.
Tabelul 2
┌────┬─────────┬─────────┬────────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──────┐
│ │ │ │ │ │ Grupa de │ │ │
│ │ │ │Nr. fisei de│ Grupa de │grosimi şi│ │ │
│Nr. │Procedeul│ Tipul │ omologare │ oteluri │diametrul │Poziţia de│ Obs. │
│crt.│de sudare│imbinarii│ Ag.econ./ │acoperitã │acoperite │ sudare │ │
│ │ │ │ ISCIR- │de fişa de │de fişa de│ │ │
│ │ │ │ INSPECT │ omologare │omologare │ │ │
└────┴─────────┴─────────┴────────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────┘
Tabelul 3
┌────┬───────────────────────────────────────────────┬──────────────────┬──────┐
│Nr. │ Utilajul pentru verificare şi control │ Tipul (marca) şi │ Obs. │
│crt.│ │ nr. buc. │ │
│ │ │ caracteristicile │ │
│ │ │ principale │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────────────┼──────┤
│ 1 │Pentru mãsurarea şi verificarea dimensiunilor: │ │ │
│ │a) dispozitive pentru mãsurarea diametrelor şi │ │ │
│ │ ovalitatii; │ │ │
│ │b) sabloane pentru verificarea abaterilor de la│ │ │
│ │ forma geometrica; │ │ │
│ │c) calibre pentru verificarea filetelor; │ │ │
│ │d) aparate şi dispozitive pentru verificarea │ │ │
│ │ paralelismului, denivelarilor şi │ │ │
│ │ verticalitatii; │ │ │
│ │e) aparate şi dispozitive pentru mãsurarea │ │ │
│ │ deformatiilor; │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────────────┼──────┤
│ 2 │Standuri pentru rodaje la mecanisme │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────────────┼──────┤
│ 3 │Standuri pentru verificarea subansamblurilor │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────────────┼──────┤
│ 4 │Standuri pentru încercãri, echipamente cu │ │ │
│ │aparatura de mãsura şi control, în │ │ │
│ │conformitate cu prevederile prescripţiilor │ │ │
│ │tehnice ISCIR şi normele de │ │ │
│ │fabricaţie: │ │ │
│ │a) la presiune hidraulica; │ │ │
│ │b) la presiune pneumatica; │ │ │
│ │c) sub sarcina; │ │ │
│ │d) a componentelor de securitate. │ │ │
└────┴───────────────────────────────────────────────┴──────────────────┴──────┘
Tabelul 4
┌────┬─────────────────────────────────────┬────────────────┬─────────┬────────┐
│Nr. │ Personalul de execuţie, nominalizat │ Specialitatea │ Numãr │ Obs. │
│crt.│ │ *1) │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────┼────────┤
│ 1 │Sudori autorizaţi │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────┼────────┤
│ 2 │Personal pentru examinari │ │ │ │
│ │nedistructive, │ │ │ │
│ │din care: │ │ │ │
│ │- ingineri; │ │ │ │
│ │- tehnicieni; │ │ │ │
│ │- operatori. │ │ │ │
└────┴─────────────────────────────────────┴────────────────┴─────────┴────────┘
------------ *1) Pentru sudori se va mentiona specialitatea conform prevederilor prescripţiilor tehnice în vigoare.
Tabelul 5
┌────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬────┐
│Nr. │ │Lucrãrile cuprinse │ │ │
│crt.│ Natura colaborãrii │ în contractul de │ Denumirea agentului │ │
│ │ │colaborare şi felul │ economic cu care se │Obs.│
│ │ │ în care se │ efectueazã │ │
│ │ │ realizeazã │ colaborarea │ │
└────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴────┘
ANEXA C Registru pentru evidenta lucrãrilor de construire (montare) a instalaţiilor de transport pe plan înclinat
┌───┬────────┬─────────┬────────────┬────────┬──────────┬──────┬───────┬────┐
│ │ │Agentul │Documentaţie│Nr. şi │Parametrii│Deti- │Proces-│ │
│Nr.│Felul şi│economic │de execuţie │ data │instala- │nato- │verbal │ │
│crt│ tipul │construc-│(unitatea │actului │ tiei │rul │ de │ │
│ │instala-│tor │proiectanta,│de cer- │ │insta-│recep- │Obs.│
│ │tiei │ │nr. şi data)│tificare│ │latiei│tie │ │
│ │ │(denumire│ │ │ │(denum│nr. şi │ │
│ │ │şi sediu)│ │ │ │ şi │data) │ │
│ │ │ │ │ │ │sediu)│ │ │
└───┴────────┴─────────┴────────────┴────────┴──────────┴──────┴───────┴────┘
Registru pentru evidenta lucrãrilor de reparare
a instalaţiilor de transport pe plan înclinat
┌─┬────────┬───────┬────────┬────────┬───────┬────────┬──────┬──────┬──────┬───┐
│N│Felul │Agentul│Numãrul │Documen-│Nr. şi │Parame- │Deti- │Ele- │Proces│ │
│r│şi tipul│econo- │şi anul │tatie de│data │trii │nato- │mente │verbal│ │
│ │insta- │mic │fabrica-│execuţie│actului│insta- │rul │repa- │ de │Obs│
│c│latiei │con- │tiei; │(unitate│ de │latiei │insta-│rate │recep-│ │
│r│ │struc- │numãrul │proiec- │certi- │ │latiei│ sau │tie │ │
│t│ │ tor │autori- │tanta, │ficare │ │(denu-│inlo- │ (nr. │ │
│ │ │(denu- │zatiei │nr. şi │ │ │mire │cuite;│ şi │ │
│ │ │mire şi│ de │ data) │ │ │ şi │carac-│ data)│ │
│ │ │ sediu)│functio-│ │ │ │sediu)│teris-│ │ │
│ │ │ │nare │ │ │ │ │ticile│ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ lor │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │con- │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │struc-│ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │tive │ │ │
├─┼────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼────────┼──────┼──────┼──────┼───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└─┴────────┴───────┴────────┴────────┴───────┴────────┴──────┴──────┴──────┴───┘
ANEXA D
┌─────────────────────────┬────────────────────────┬──────────────────────────┐
│ ROMÂNIA │ │ │
│Inspecţia de stat pentru │ │ INSPECŢIA │
│ controlul │ │ TERITORIALĂ ........... │
│cazanelor, recipientelor │ Proces-verbal │ Adresa ................ │
│ sub presiune şi │ de verificare tehnica │ Telefon ............... │
│ instalaţiilor de │ nr. ................ │ Fax ................... │
│ ridicat │ │ │
│ -ISCIR- │ │ │
└─────────────────────────┴────────────────────────┴──────────────────────────┘
Încheiat astãzi ....... cu ocazia ......... efectuat în baza HG 1.340/2001, HG 19/2001 şi <>Decretului nr. 587/1973 , modificat şi completat prin <>Decretul nr. 417/1985 , aplicabile, şi prescripţiilor tehnice, Colecţia ISCIR, la ....... tip ...... cu numãrul de fabricaţie/inventar ...... şi cartea instalaţiei nr. .... având parametrii ultimei verificãri .................................................... Denumirea agentului economic ........ din localitatea ...... str. ..... nr. .... judeţ/sector ....... cod fiscal ................. Verificarea s-a efectuat la ....... din localitatea ...... str. ....... nr. .... judeţ/sector ............ Subsemnatul*1) ............ am constatat urmãtoarele: ............................................................... ............................................................... ............................................................... ............................................................... ............................................................... ............................................................... ............................................................... Am dat urmãtoarele dispoziţii: ................................ ............................................................... ............................................................... ............................................................... Dupã aceasta verificare s-a admis*2) .......................... ............................................................... Scadenta urmãtoarei verificãri se fixeazã la data de .......... Pentru aceasta verificare se va plati suma de ......... lei de cãtre ........... din localitatea ........ str. ............ nr. ...... judeţ/sector ......... în cont ........... deschis la Banca .............. filiala ........... Am luat la cunostinta Organ de Directorul agentului Responsabil cu Delegatul agentului verificare economic sau supravegherea şi economic montator, delegatul sau verificarea tehnica reparator ........ ............. ............. ........... ........ ............. ............. ...........------------- *1) Funcţia, numele şi prenumele. *2) Se vor înscrie parametrii de funcţionare ai instalaţiei, funcţie de felul (tipul) acesteia. ANEXA E Conţinutul documentaţiei pentru obţinerea/reactualizarea autorizaţiei de funcţionare a instalaţiilor de transport pe plan inclinat Documentaţia se întocmeşte de cãtre deţinãtor sau de cãtre utilizator şi se înainteazã la ISCIR-INSPECT IT. Documentaţia trebuie sa conţinã un memoriu tehnic în care se vor preciza urmãtoarele: a) tipul instalaţiei pentru care se solicita autorizarea, conform tabelului de mai jos:
┌────────────┬───────────┬───────────┬────────┬────────────┬───────────┬────┐
│ Nr. │Felul şi │Parametrii │Seria şi│Producãtorul│ Locul de │Obs.│
│înregistrare│ tipul │funcţionali│numãrul │instalaţiei │funcţionare│ │
│la ISCIR- │instalaţiei│ │ de │ │ │ │
│INSPECT IT │ │ │ fabri- │ │ │ │
│ │ │ │ catie │ │ │ │
├────────────┼───────────┼───────────┼────────┼────────────┼───────────┼────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │
└────────────┴───────────┴───────────┴────────┴────────────┴───────────┴────┘
b) numele şi prenumele RSVTI din cadrul societãţii deţinãtoare şi numãrul autorizaţiei; c) dotarea cu aparate, dispozitive şi sarcini pentru efectuarea probelor şi încercãrilor la punerea în funcţiune, dupã remontare şi la verificãrile tehnice periodice la scadenta; d) personalul de exploatare calificat şi autorizat (numele, prenumele, funcţia şi numãrul autorizaţiei); e) personalul de deservire (numele, prenumele, funcţia şi specialitatea); f) personalul pentru întreţinere şi revizie (numele, prenumele, funcţia). ANEXA E1 Model de autorizaţie pentru responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnica a instalaţiilor (RSVTI) INSPECŢIA DE STAT PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE ŞI INSTALAŢIILOR DE RIDICAT ISCIR-INSPECT IT ................. AUTORIZAŢIE PENTRU SUPRAVEGHEREA ŞI VERIFICAREA TEHNICA A INSTALAŢIILOR AUTORIZAŢIA Nr.*) ....... Numele şi prenumele .......... Data şi locul naşterii .......... Cod numeric personal ........................................... În baza prevederilor legale în vigoare şi urmare adresei nr. ...... din ...... a agentului economic .......... se autorizeaza sa execute în cadrul unitãţii: a) supravegherea**) ......... din dotarea sau folosinta agentului economic. Data INSPECTOR ŞEF, (Semnatura, ştampila) Posesorul autorizaţiei are obligaţiile şi rãspunderile prevãzute de legislaţia în vigoare şi prescripţiile tehnice specifice. Rãspunde, împreunã cu conducerea agentului economic, de luarea mãsurilor pentru aplicarea prevederilor prescripţiilor tehnice specifice. Autorizaţia este valabilã numai în cadrul agentului economic pentru care a fost autorizat personalul. Autorizaţia poate fi retrasã de ISCIR-INSPECT în baza documentului de constatare a comiterii unor abateri de la prevederile legale. Prezenta autorizaţie este valabilã pana la data de***) ..........--------------- *) Se va trece numãrul de înregistrare al agentului economic în evidenta ISCIR-INSPECT supra numãrul de ordine al autorizaţiei. Exemple: BV 175/1; S 275/2; PL 1305/1. **) Se va trece, dupã caz: instalaţii de ridicat, instalaţii mecanice sub presiune etc. ***) Se va indica data efectivã (ziua, luna, anul). Autorizaţia se va acorda pe maximum 2 ani.
ANEXA F
EVIDENTA INSTALAŢIILOR
┌────────┬──────────┬────────────┬──────────┬─────────┬───────┬────────┬────┐
│Numãr de│ Denumirea│ Locul │ Numãr de │Unitatea │Proces-│Scadenta│Obs.│
│inregis-│ instala- │functionarii│fabricaţie│construc-│verbal/│ urma- │ │
│trare │ tiei, │instalaţiei │ sau │ toare │auto- │ toarei │ │
│ │parametrii│(localit., │inventar/ │ │rizatie│ verifi-│ │
│ │principali│strada, nr.,│ an de │ │ de │ cari │ │
│ │ │ sector, │fabricaţie│ │functi-│ │ │
│ │ │ judeţ) │ │ │onare/ │ │ │
│ │ │ │ │ │ data │ │ │
│ │ │ │ │ │autori-│ │ │
│ │ │ │ │ │zarii │ │ │
├────────┼──────────┼────────────┼──────────┼─────────┼───────┼────────┼────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└────────┴──────────┴────────────┴──────────┴─────────┴───────┴────────┴────┘
ANEXA G Model pentru decizia de numire a personalului tehnic pentru construirea (montarea) şi/sau repararea instalaţiilor de transport pe plan înclinat, precum şi a responsabilului tehnic cu sudura, propuşi de agentul economic sa fie autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT ANTETUL AGENTULUI ECONOMIC DECIZIA NR. ........... din ........... Unitatea .......... reprezentatã prin .......... manager (director), Având în vedere legislaţia cu privire la funcţionarea în condiţii de siguranta a instalaţiilor de transport pe plan înclinat, prin care unitãţile constructoare, montatoare şi reparatoare sunt obligate sa numeascã personal tehnic (ingineri, subingineri şi maistrii de specialitate) în raport cu numãrul şi complexitatea instalaţiilor, care sa fie autorizat de ISCIR-INSPECT IT în vederea aplicãrii mãsurilor prevãzute de prescripţiile tehnice, DECIDE: 1. Dl.(D-na.) .......... de specialitate .......... având funcţia de ........... începând cu data de ........ se numeşte responsabil cu verificarea lucrãrilor de montare (reparare sau montare şi reparare) la instalaţiile de transport pe cablu pentru persoane din cadrul ........... urmând a fi autorizat de ISCIR-INSPECT IT. 2. Responsabilul cu verificarea lucrãrilor de montare (reparare sau montare şi reparare) la instalaţiile de transport pe cablu pentru persoane este obligat sa cunoascã şi sa respecte întocmai prevederile legislaţiei în vigoare şi prescripţiilor tehnice, sarcinile acestuia fiind cele care rezulta din prescripţiile tehnice specifice, Colecţia ISCIR. 3. Activitatea responsabilului cu verificarea lucrãrilor de montare (reparare sau montare şi reparare) la instalaţiile de transport pe cablu pentru persoane va fi coordonata şi indrumata din partea conducerii de .......... care rãspunde împreunã cu acesta de luarea mãsurilor pentru aplicarea legislaţiei în vigoare şi a prescripţiilor tehnice. 4. Încãlcarea obligaţiilor prevãzute de prescripţiile tehnice specifice, Colecţia ISCIR, atrage, dupã caz, rãspunderea disciplinarã, materialã, civilã sau penalã a celor vinovaţi. 5. Prezenta decizie anuleazã decizia anterioarã nr. ..... din ..... şi devine definitiva dupã autorizarea responsabilului de cãtre ISCIR-INSPECT IT. MANAGER OFICIUL JURIDIC Numele şi prenumele Numele şi prenumele (Semnatura şi ştampila) (Semnatura) ANEXA H Model pentru decizia de numire a responsabilului cu supravegherea şi verificarea tehnica a instalaţiilor de transport pe plan înclinat, propus de agentul economic sa fie autorizat de ISCIR-INSPECT IT ANTETUL AGENTULUI ECONOMIC DECIZIA NR. ....... din ........... Unitatea .......................................... reprezentatã prin ................................. manager (director), Având în vedere legislaţia cu privire la funcţionarea în condiţii de siguranta a instalaţiilor de transport pe plan înclinat, prin care unitãţile care folosesc aceste instalaţii sunt obligate sa numeascã personal tehnic (ingineri, subingineri şi maistrii de specialitate) în raport cu numãrul şi complexitatea instalaţiilor, care sa fie autorizat de ISCIR-INSPECT IT în vederea aplicãrii mãsurilor prevãzute de prescripţiile tehnice, DECIDE: 1 Dl. (D-na.) .................................... de specialitate ........................ având funcţia de ....................... începând cu data de ................... se numeşte responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnica a instalaţiilor de transport pe cablu pentru persoane din cadrul ............................. urmând a fi autorizat de ISCIR-INSPECT IT. 2 Responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnica a instalaţiilor de transport pe cablu pentru persoane este obligat sa cunoascã şi sa respecte întocmai prevederile legislaţiei în vigoare şi prescripţiile tehnice, sarcinile acestuia fiind cele care rezulta din prescripţiile tehnice specifice, colecţia ISCIR. 3 Activitatea responsabilului cu supravegherea şi verificarea tehnica a instalaţiilor de transport pe cablu pentru persoane va fi coordonata şi indrumata din partea conducerii de ............................, care rãspunde împreunã cu acesta de luarea mãsurilor pentru aplicarea legislaţiei în vigoare şi a prescripţiilor tehnice. 4 Încãlcarea obligaţiilor prevãzute de prescripţiile tehnice, colecţia ISCIR, atrage, dupã caz, rãspunderea disciplinarã, materialã, civilã sau penalã a celor vinovaţi. 5 Prezenta decizie anuleazã decizia anterioarã nr. ............ din ................ şi devine definitiva dupã autorizarea responsabilului de cãtre ISCIR-INSPECT IT. MANAGER OFICIUL JURIDIC Numele şi prenumele Numele şi prenumele (Semnatura şi ştampila) (Semnatura) ANEXA I Autorizarea personalului de exploatare pentru instalaţiile de transport pe plan înclinat I.1 Persoanele care manevreaza instalaţiile de transport pe plan înclinat, denumite în continuare "mecanici trolisti", trebuie sa fie autorizate în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice. I.2 ISCIR-INSPECT IT elibereazã autorizaţia de mecanic trolist manevrantilor de la mecanismele de antrenare ale instalaţiilor de transport pe plan înclinat. I.3 Nu este necesarã autorizarea de cãtre ISCIR-INSPECT IT, fiind suficienta numai instruirea de cãtre unitatea deţinãtoare, a personalului de deservire pentru instalaţii de transport pe plan înclinat. Rezultatele instruirii se vor înscrie în fişa de protecţie a muncii. Aceste consemnari constituie permis de lucru pe perioada de valabilitate a instructajului şi sunt emise sub unica responsabilitate a deţinãtorului. Unitatea deţinãtoare va fi verificata anual de cãtre ISCIR-INSPECT IT cu privire la conformitatea instructajelor efectuate cu prevederile prescripţiilor tehnice specifice, Colecţia ISCIR. I.4 Persoanele care urmeazã sa susţinã examenul de autorizare ca mecanic trolist pentru instalaţii de transport pe plan înclinat, trebuie sa îndeplineascã urmãtoarele condiţii: a) sa aibã varsta de cel puţin 18 ani împliniţi; b) sa facã dovada unei minime pregatiri profesionale în activitatea operativã pentru care solicita autorizarea din partea ISCIR-INSPECT IT sau într-o activitate operativã inrudita din domeniu; c) sa fie apte din punct de vedere medical, pentru a putea practica activitatea operativã de mecanic trolist pentru instalaţii de transport pe plan înclinat; d) sa facã dovada ca au absolvit cursurile de specializare în vederea autorizãrii de cãtre ISCIR-INSPECT IT, organizate în conformitate cu prevederile din anexa J; e) sa aibã un stagiu de practica de minim 300 ore ca ajutor al unui mecanic trolist autorizat pentru instalaţii de transport pe plan înclinat. I.5 Personalul de deservire pentru instalaţii de transport pe plan înclinat trebuie sa fie calificat în specialitatea mecanicã, electromecanica sau alte specialitãţi înrudite. Personalul de deservire pentru instalaţii de transport pe plan înclinat este: - revizor de linie; - revizor de vehicule; - electrician (electronist) întreţinere şi revizie; - matisor; - agent de peron; - insotitor de vehicul; - şeful instalaţiei.
PROGRAMA ANALITICA
pentru cursul de pregãtire în vederea autorizãrii
mecanicilor trolisti de la instalaţiile de transport pe plan înclinat
┌────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────┐
│ Partea teoreticã şi practica │ Numãrul orelor │
│ │ de predare │
│ ├─────────┬────────┤
│ │Teoreticã│Practica│
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┤
│a) Descrierea şi clasificarea instalaţiilor de transport│ │ │
│ pe plan înclinat şi a mecanismelor de antrenare │ 22 │ 2 │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┤
│b) Descrierea mecanismelor uzuale inclusiv │ │ │
│ instalaţiile hidraulice pentru antrenare │ │ │
│ şi franare │ 50 │ 20 │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┤
│c) Echipamentul electric şi de automatizare │ │ │
│ a instalaţiilor de transport pe plan înclinat │ 35 │ 15 │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┤
│d) Dispozitive de securitate la instalaţiile de │ 30 │ 12 │
│ transport pe plan înclinat │ │ │
│ - Limitatori de sfârşit de cursa │ │ │
│ - Limitatori de viteza │ │ │
│ - Circuitul electric de semnalizare şi │ │ │
│ de blocare etc. │ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┤
│g) Dispozitive de franare │ 10 │ 10 │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┤
│h) Cabluri (materiale, construcţie, modul │ │ │
│ de imbinare, uzura permisã, metode de │ │ │
│ verificare şi întreţinere etc.) │ 10 │ 6 │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┤
│i) Dispozitive de suspendare │ 10 │ 10 │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┤
│j) Manevrarea şi exploatarea mecanismelor │ 25 │ 25 │
│ de antrenare a instalaţiilor de transport pe plan │ │ │
│ înclinat │ │ │
│ - Punerea în funcţiune; │ │ │
│ - Manevre permise şi nepermise │ │ │
│ - Organizarea exploatãrii; Registrul │ │ │
│ de supraveghere │ │ │
│ - Cauzele deranjamentelor şi │ │ │
│ înlãturarea acestora │ │ │
│ - Salvarea persoanelor din vehicule │ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┤
│k) Întreţinerea, revizia, repararea şi │ │ │
│ verificarea tehnica oficialã a instalaţiilor de │ │ │
│ transport pe plan înclinat │ 15 │ 10 │
│ - Întreţinerea │ │ │
│ - Revizia │ │ │
│ - Repararea │ │ │
│ - Verificarea tehnica oficialã; Autorizarea │ │ │
│ de funcţionare; Încercãri statice şi │ │ │
│ dinamice; Verificãri periodice la │ │ │
│ scadenta │ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┤
│l) Exercitii de semnalizare a comenzii │ 2 │ 5 │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┤
│m) Obligaţiile şi rãspunderile mecanicilor │ │ │
│ trolisti │ 10 │ 10 │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┤
│n) Avarii şi accidente la instalaţiile de transport │ │ │
│ pe plan înclinat │ 10 │ 10 │
│ - Cauzele avariilor şi accidentelor │ │ │
│ - Mãsuri pentru evitarea şi eliminarea │ │ │
│ avariilor şi accidentelor │ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┤
│o) Tehnica securitãţii muncii │ 10 │ 10 │
│ - Legislaţia în vigoare │ │ │
│ - Echipamentul de protecţie │ │ │
│ - Mãsuri de prim ajutor în caz de avarii, │ │ │
│ accidente şi de incendiu │ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┤
│p) Legislaţie, regulamente, instrucţiuni │ 10 │ - │
│ - Decret 587/1973 şi Decret 417/1985 │ │ │
│ - Prescripţii tehnice - Colecţia ISCIR │ │ │
│ în vigoare pentru instalaţii de transport pe plan │ │ │
│ înclinat │ │ │
│ - Instrucţiuni tehnice interne │ │ │
│ întocmite de deţinãtor │ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┤
│q) Disciplina în munca; Respectarea │ 6 │ - │
│ legislaţiei, a prescripţiilor tehnice - │ │ │
│ Colecţia ISCIR, a normelor de tehnica │ │ │
│ securitãţii şi protecţia muncii etc.) │ │ │
└────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴────────┘
Recapitulatie: I Partea teoreticã ......................... 255 ore Partea practica .......................... 135 ore II Verificarea însuşirii cunoştinţelor - o ora pentru fiecare candidat. ANEXA J Metodologia referitoare la autorizarea şi gradul de calificare al personalului de exploatare (mecanici trolisti) pentru instalaţiile de transport pe plan înclinat J.1 Autorizarea personalului tehnic de exploatare pentru instalaţii de transport pe plan înclinat J.1.1 Autorizaţia din partea ISCIR-INSPECT IT este obligatorie pentru personalul de exploatare menţionat. Autorizaţia se elibereazã individual persoanelor care, prin promovarea examenelor de autorizare, fac dovada îndeplinirii condiţiilor specificate în prescripţia tehnica privind capabilitatea teoreticã şi practica de a exercita activitatea operativã şi/sau de deservire a instalaţiilor de transport pe plan înclinat. J.1.2 Responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnica a instalaţiilor (RSVTI), autorizat de ISCIR-INSPECT IT, definit în prescripţia tehnica, nu face obiectul acestei metodologii. J.2 Definiţii J.2.1 Activitate operativã = oricare dintre activitãţile definite la pct. J.2.5, J.2.6 şi J.2.9, care implica contactul nemijlocit cu instalaţiile. J.2.2 Autorizaţia ISCIR-INSPECT IT = act (document) legal care confirma competenta profesionalã, însuşirea cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor practice adecvate necesare exploatãrii instalaţiilor în condiţii de securitate şi care dovedeşte acceptul (permisiunea) ISCIR-INSPECT IT ca deţinãtorul sa presteze activitãţile operative de exploatare la tipurile de instalaţii specificate în autorizaţie. J.2.3 Capabilitate teoreticã şi practica de a exercita activitatea de operare şi/sau deservire = capacitatea de a înţelege modul de funcţionare a instalaţiilor exploatate precum şi aptitudinile confirmate ale persoanelor instruite şi autorizate de a efectua activitãţile definite la pct. J.2.5, J.2.6 şi J.2.9 la instalaţiile aflate în exploatare la deţinãtori, în regim de garantare a securitãţii în funcţionare. J.2.4 Cursuri organizate în vederea autorizãrii personalului de cãtre ISCIR-INSPECT IT = modalitatea practica de realizare de cãtre o unitate de specialitate organizatoare a cursurilor a specializãrii în vederea autorizãrii de cãtre ISCIR-INSPECT IT a absolvenţilor. J.2.5 Deservirea echipamentelor/instalaţiilor supuse prevederilor prescripţiei tehnice = termen echivalent cu cel definit la pct. J.2.1, dar care evidenţiazã mai bine categoriile de activitãţi specifice verificãrilor şi interventiilor curente la subansamblele şi componentele instalaţiilor, atât în timpul functionarii efective a acestora cat şi în perioadele de oprire pentru revizie tehnica, în scopul aducerii şi menţinerii acestor instalaţii în regimul de funcţionare la parametrii de performanta şi securitate proiectati, pe toatã durata acestora de utilizare. Termenul operare, în sensul prescripţiei tehnice, având preponderent semnificatia de manevrare, este utilizat împreunã cu termenul deservire pentru a sublinia toatã gama de activitãţi specifice utilizãrii (exploatãrii) echipamentelor/instalaţiilor în condiţii de securitate. J.2.6 Deservirea şi supravegherea operativã a instalaţiilor supuse prevederilor prescripţiei tehnice = ansamblu de operaţii şi activitãţi specifice (manevrare, reglare, ajustare, urmãrire şi înregistrare a parametrilor de funcţionare, intervenţie, comanda, conducere etc.) efectuate de personal instruit şi autorizat la sau în legatura cu instalaţiile aflate în exploatare, în scopul aducerii şi menţinerii acestora în regimurile de funcţionare la parametrii de performanta şi securitate proiectati. J.2.7 Dovezi de capabilitate practica operativã pentru persoanele care au studii superioare de specialitate (ingineri sau subingineri) şi care solicita autorizarea din partea ISCIR-INSPECT IT pentru practicarea uneia dintre activitãţile definite la pct. J.2.5, J.2.6 şi J.2.9 = acte doveditoare (referinte de la locurile de munca anterioare, adeverinte de practica etc.) care confirma nivelul aptitudinilor practice la efectuarea activitãţilor la care se referã prescripţia tehnica, activitãţi ce implica contactul nemijlocit cu instalatia. De asemenea, capabilitatea practica operativã implica şi existenta adeverintei medicale de confirmare a faptului ca solicitantul (candidatul) este apt, din punct de vedere medical, pentru practicarea activitãţii respective. J.2.8 Mijloace tehnico-didactice specializate adecvate scopului = ansamblu de dotãri, disponibilitati şi structura organizatoricã adecvate activitãţii de instruire/specializare tehnica, pe care trebuie sa le detina unitatea de specialitate organizatoare de cursuri. Aceste mijloace trebuie sa demonstreze capacitatea unitãţii de specialitate organizatoare a cursurilor de a derula aceste cursuri în regim de îndeplinire a prevederilor prescripţiei tehnice şi de a garanta absolvenţilor un nivel corespunzãtor de pregãtire (instruire) tehnica specializatã. J.2.9 Operare a instalaţiilor supuse prevederilor prescripţiei tehnice = ansamblu de operaţii şi activitãţi specifice (manevrare, reglare, urmãrire şi înregistrare de parametri de funcţionare, intervenţie, comanda, conducere etc.) efectuate de personal instruit şi autorizat la pornirea, funcţionarea în regimuri tranzitorii sau stabilizate sau oprirea instalaţiilor aflate în exploatare curenta. Termenul este folosit cu aceeaşi semnificatie generalã ca şi termenul definit la pct. J.2.6, dar cu o conotatie mai restrictiva la operaţiuni legate de conducerea instalaţiilor în timpul functionarii efective a acestora. J.2.10 Persoane cu studii superioare de specialitate = ingineri sau subingineri, absolvenţi ai unei facultãţi tehnice cu sau fãrã diploma, care au cunoştinţe teoretice în domeniu. J.2.11 Proceduri de testare şi evaluare = metode de verificare şi comparare a nivelului de îndeplinire de cãtre candidaţi a criteriilor şi condiţiilor specificate în prescripţia tehnica, în vederea autorizãrii acestora de cãtre ISCIR-INSPECT IT. J.2.12 Specializare în vederea autorizãrii de cãtre ISCIR-INSPECT IT = instruire didactica, teoreticã şi practica, într-un cadru organizat a personalului de manevrare a instalaţiilor supuse prevederilor prescripţiei tehnice, efectuatã în scopul dobândirii unor cunoştinţe teoretice şi deprinderi practice specifice pentru asigurarea operarii/deservirii instalaţiilor în condiţii de securitate. J.2.13 Supraveghere operativã a instalaţiilor supuse prevederilor prescripţiei tehnice = ansamblu de operaţii şi activitãţi specifice (manevrare, reglare, ajustare, urmãrire şi înregistrare de parametri de funcţionare, intervenţie, comanda, conducere etc.) efectuate de personal instruit şi autorizat, în timpul functionarii instalaţiilor, şi orientate preponderent asupra prevenirii intrãrii parametrilor de funcţionare în domenii interzise (de avarie). În principal, termenul se referã la activitãţile de urmãrire-înregistrare a parametrilor de funcţionare, prelucrarea datelor pentru stabilirea strategiei de conducere a instalaţiilor aflate în funcţiune, controlul şi verificarea realizãrii funcţiilor sistemelor de automatizare ale instalaţiilor, verificarea preciziei de lucru a aparaturii de mãsurare, reglare şi protecţie automatã. Termenul se utilizeazã în conjunctie cu termenii "operare", "deservire" sau "manevrare", pe care îi completeazã în semnificatie atunci când se fac referiri la modul de exploatare a instalaţiilor în condiţii de securitate. J.2.14 Unitate de specialitate = persoana juridicã (agent economic, instituţie, organizaţie profesionalã, asociaţie etc.) care poate face dovada ca are cuprinsã în statutul legal de funcţionare activitatea de instruire/specializare tehnica a viitorului personal manevrant şi ca poseda personal de instruire calificat, competent şi cu experienta în domeniu şi mijloacele tehnico-didactice adecvate scopului. J.3 Condiţii de autorizare J.3.1 Autorizarea personalului de exploatare pentru instalaţiile de transport pe cablu pentru persoane se face pe baza unui examen susţinut în fata comisiei tehnice indicate la pct. J.6.3. J.3.2 Pentru a fi admişi la examen, în vederea autorizãrii de cãtre ISCIR-INSPECT IT, candidaţii trebuie sa îndeplineascã urmãtoarele condiţii: a) au varsta de cel puţin 18 ani împliniţi; b) fac dovada unei minime pregatiri profesionale în activitatea operativã pentru care solicita autorizarea din partea ISCIR-INSPECT IT sau într-o activitate operativã inrudita din domeniu; c) îndeplinesc condiţiile de sãnãtate pentru manevrarea instalaţiei şi prezintã o adeverinta medicalã cu menţiunea "Apt pentru manevrarea instalaţiei de transport pe plan înclinat"; d) fac dovada ca au absolvit cursurile de specializare, în vederea autorizãrii de cãtre ISCIR-INSPECT IT, organizate conform prevederilor de la pct. J.4; e) îndeplinesc condiţiile de practica stabilite în prezenta metodologie. J.3.3 Persoanele care au studii superioare de specialitate, ingineri sau subingineri, şi care solicita autorizarea din partea ISCIR-INSPECT IT pentru manevrarea instalaţiilor se pot înscrie direct la examenul de autorizare, cu condiţia sa prezinte dovezi de capabilitate practica operativã echivalente celor pentru îndeplinirea prevederilor de la pct. J.3.2, lit. b), c) şi e). J.4 Organizarea cursurilor în vederea autorizãrii de cãtre ISCIR-INSPECT J.4.1 În vederea autorizãrii de cãtre ISCIR-INSPECT IT a personalului de exploatare pentru instalaţiile de transport pe plan înclinat trebuie sa se organizeze şi sa se deruleze cursuri de cãtre o unitate de specialitate (agent economic, institut, asociaţie profesionalã etc.), care îndeplineşte condiţiile legale privind derularea activitãţilor de perfecţionare şi/sau specializare a personalului şi care face dovada ca dispune de instructori de specialitate (lectori calificaţi şi specializaţi) şi de mijloacele tehnico-didactice specializate adecvate scopului. J.4.2 Cursurile se vor preda pe baza programei analitice specificate în anexa I, care prevede minimum de cunoştinţe necesare şi de durata a cursurilor, în vederea autorizãrii personalului de exploatare. De la caz la caz, în funcţie de complexitatea instalaţiilor şi a lucrãrilor practice ce trebuie efectuate, în vederea autorizãrii absolvenţilor de cãtre ISCIR-INSPECT IT, programa analitica menţionatã va fi dezvoltata corespunzãtor. Cursurile vor fi predate de ingineri, tehnicieni sau instructori de specialitate sau de specialitãţi înrudite domeniului pentru care se va face autorizarea de cãtre ISCIR-INSPECT IT, care au competenta tehnica necesarã şi experienta profesionalã în domeniul exploatãrii instalaţiilor şi care cunosc prevederile prescripţiilor tehnice specifice - Colecţia ISCIR. J.5 Avizarea cursurilor de specializare J.5.1 Cursurile vor fi avizate de cãtre ISCIR-INSPECT IT. În acest scop, unitatea de specialitate care organizeazã aceste cursuri va depune la ISCIR-INSPECT IT, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea (deschiderea) cursurilor, în doua exemplare, cu excepţia dosarelor menţionate la lit. f), urmãtoarele: a) programa analitica întocmitã conform anexei I, dezvoltata pe lecţii şi desfasurata sub forma de orar, care va cuprinde: - obiectul (tema) lectiei - teorie şi practica; - numãrul de ore - teorie şi practica; - data, ora şi locul desfãşurãrii lectiilor; - numele şi prenumele lectorului; b) suportul de curs (materialele/cursurile scrise care se vor pune la dispoziţia cursanţilor, ca documente de referinta, pentru şedinţele teoretice cel puţin), incluzând şi bibliografia care a stat la baza întocmirii acestuia; c) tabelul cuprinzând numele şi prenumele lectorilor, pregãtirea profesionalã a acestora, conform pct. J.4.1, funcţia şi locul de munca actual, dupã caz; d) tabelul cuprinzând numele şi prenumele, data şi locul naşterii, codul numeric personal, pregãtirea şcolarã şi calificarea profesionalã a cursanţilor şi, eventual, locul de munca actual; e) tabelul cuprinzând numele şi prenumele cursanţilor şi a supraveghetorului de practica, tipul instalaţiei pe care se efectueazã practica şi orarul de efectuare a stagiului de practica; f) dosarele personale ale cursanţilor (într-un singur exemplar), întocmite de unitatea de specialitate organizatoare a cursului, care trebuie sa conţinã urmãtoarele acte: - copie de pe certificatul de naştere; - copie de pe actul de absolvire a învãţãmântului obligatoriu; - adeverinta medicalã, prevãzutã la pct. J.3.2, lit. c); Deschiderea cursurilor nu se va face decât dupã obţinerea avizului din partea ISCIR-INSPECT IT. J.5.2 Pentru avizarea cursurilor, ISCIR-INSPECT IT va efectua urmãtoarele: a) va verifica toate documentele prezentate, conform pct. J.5.1, şi va confirma ca s-au acceptat prin avizarea acestora cu semnatura şi ştampila inspectorului de specialitate desemnat; b) va verifica şi va confirma, dupã caz, respectarea prevederilor de la pct. J.5.1 şi J.4.2; c) verificãrile efectuate conform celor precizate la lit. a) şi b), constatãrile şi propunerile privind avizarea cursurilor vor fi consemnate de cãtre inspectorul de specialitate desemnat într-un proces-verbal încheiat în doua exemplare. Procesul-verbal va fi conform modelului din anexa D, adaptat corespunzãtor. d) procesul-verbal menţionat la lit. c) va fi prezentat conducerii ISCIR-INSPECT IT care va analiza şi va lua decizia corespunzãtoare privind avizarea cursului. Decizia va fi comunicatã unitãţii de specialitate organizatoare a cursului. Comunicarea oficialã va fi însoţitã de un exemplar al procesului-verbal, menţionat anterior, şi un exemplar al documentelor menţionate la pct. J.5.1, lit. a)....f) şi acceptate conform prevederilor de la pct. J.5.2, lit. a). Acest exemplar din documentele care au stat la baza avizãrii cursului, împreunã cu dosarele personale ale candidaţilor, se pãstreazã de cãtre unitatea de specialitate organizatoare a cursului, care rãspunde de corectitudinea completãrii şi pãstrãrii acestora, conform legislaţiei în vigoare. e) un exemplar al documentelor menţionate la pct. J.5.1, lit. a) ... e), împreunã cu un exemplar al procesului-verbal menţionat la pct. J.5.2, lit. c), se vor pãstra la ISCIR-INSPECT IT, ca anexa la copia comunicãrii. J.5.3 Se pot efectua modificãri ulterioare în documentele care au stat la baza avizãrii cursului, numai în intervalul de 15 zile menţionat la pct. J.5.1, alin. 1, numai la solicitarea scrisã şi motivatã a unitãţii de specialitate organizatoare a cursului şi numai cu avizul ISCIR-INSPECT IT. J.5.4 Verificãrile care stau la baza avizãrii cursurilor reprezintã raportul de evaluare a capabilitãţii profesionale şi a legalitãţii unitãţii de specialitate organizatoare a cursurilor. Avizarea cursurilor se efectueazã de cãtre ISCIR-INSPECT IT pentru fiecare curs (sesiune de cursuri) în parte. J.5.5 Inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT vor efectua, pe parcurs, verificãri privind modul în care se desfãşoarã cursurile, luând mãsurile care se impun, mergand pana la anularea avizului de curs. J.6 Examinarea cursanţilor şi eliberarea carnetului de autorizare J.6.1 Unitatea de specialitate organizatoare a cursurilor va asigura urmãrirea frecvenţei participãrii cursanţilor la lectiile teoretice şi practice ţinute şi verificarea nivelului de însuşire a cunoştinţelor teoretice şi practice predate. Pe aceasta baza, unitatea de specialitate va elibera cursanţilor, la încheierea stagiului de pregãtire, adeverinte de absolvire. Adeverinta de absolvire a cursurilor (formular conform modelului din anexa K) constituie act doveditor pentru îndeplinirea uneia din condiţiile de participare la examenul de autorizare de cãtre ISCIR-INSPECT IT, conform pct. J.3.2, lit. d). J.6.2 Data şi locul examinãrii, în vederea autorizãrii de cãtre ISCIR-INSPECT IT, propuse de unitatea organizatoare a cursurilor precum şi numãrul candidaţilor care vor participa la examen vor fi comunicate, în scris, la ISCIR-INSPECT IT cu cel puţin 15 zile înainte de cãtre conducerea unitãţii de specialitate care a organizat cursurile. ISCIR-INSPECT IT va confirma unitãţii de specialitate data exactã la care se va face examinarea candidaţilor. J.6.3 Examinarea candidaţilor se face de cãtre o comisie tehnica compusa din: a) delegatul ISCIR-INSPECT IT - preşedintele comisiei; b) responsabilul cursului; c) responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnica a instalaţiilor, autorizat de ISCIR-INSPECT, al agentului economic deţinãtor unde au loc examinarile practice; d) unul sau mai mulţi lectori ai cursului. J.6.4 Înainte de începerea examenului, comisia de examinare va verifica: a) dacã au fost respectate prevederile pct. J.3.2 şi J.5; b) catalogul cursului; c) adeverintele de absolvire a cursului, prevãzute la pct. J.6.1 şi întocmite conform modelului din anexa K; d) adeverintele de practica pe instalaţii de tipul celor pentru care se solicita autorizarea, întocmite conform modelului din anexa L; e) existenta unei fotografii mãrimea 3/4 cm pentru fiecare candidat. Candidaţii care au dosare incomplete nu vor fi primiţi la examen. J.6.5 Dosarele candidaţilor mentionati la pct. J.3.3 vor conţine urmãtoarele: a) fotocopie şi originalul diplomei de absolvire a studiilor superioare de specialitate (pentru absolvenţii cu diploma); sau b) fotocopie şi originalul adeverintei de absolvire şi foii matricole (pentru absolvenţii fãrã diploma); c) adeverinta care sa prezinte dovezi de capabilitate practica operativã echivalente celor pentru îndeplinirea prevederilor de la pct. J.3.2, lit. b) şi e); d) adeverinta medicalã, conform pct. J.3.2, lit. c); e) o fotografie 3/4 cm. J.6.6 Examenul de autorizare consta într-o proba teoreticã şi o proba practica, având ca scop verificarea însuşirii cunoştinţelor prevãzute în programa analitica a cursului şi a dobândirii deprinderilor practice necesare pentru deservirea unei instalaţii de tipul celei pentru care se solicita autorizarea. Lucrarea scrisã se ataşeazã la dosarul candidatului menţionat la pct. J.5.1, lit. f). J.6.7 Pentru a fi autorizat de cãtre ISCIR-INSPECT IT, candidatul trebuie sa fie declarat "ADMIS", atât la proba teoreticã cat şi la proba practica. În cazul când la una din probe a obţinut rezultate nesatisfacatoare, candidatul va fi declarat "RESPINS" la examen. J.6.8 Candidatul "RESPINS" se poate prezenta la o noua examinare în termen de maxim un an de la terminarea cursului. În aceasta perioada de timp, candidatul îşi va îmbunãtãţi pregãtirea teoreticã şi va efectua un nou stagiu de practica, confirmat prin eliberarea unei noi adeverinte de practica, conform modelului din anexa L. J.6.9 Rezultatele examenelor vor fi consemnate de comisie într-un proces-verbal tip, conform modelului din anexa M, care va purta un numãr dat de inspectorul ISCIR-INSPECT IT. Un exemplar din procesul-verbal va fi luat de inspectorul ISCIR-INSPECT IT care a participat la examene. J.6.10 Pe baza datelor din procesul-verbal, ISCIR-INSPECT IT va elibera candidaţilor care au reuşit la examen un carnet de autorizare tip, conform modelului din anexa N, în care se va înscrie tipul instalaţiei pentru a carei deservire este autorizat absolventul. Carnetul de autorizare se înmâneazã de cãtre ISCIR-INSPECT IT absolvenţilor care au reuşit la examen pe baza de semnatura de primire. J.6.11 În cazul pierderii carnetului de autorizare, în baza unei cereri scrise din partea posesorului şi la care se va anexa dovada publicãrii pierderii carnetului în mass-media, conform prevederilor legale aplicabile în astfel de cazuri, ISCIR-INSPECT IT emitenta va elibera un nou carnet de autorizare (duplicat). J.7 Verificãri periodice J.7.1 Persoanele autorizate, în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice, au obligaţia sa se prezinte anual la examinarea medicalã, prezentând rezultatul comisiei menţionate la pct. J.7.3. J.7.2 Pentru improspatarea cunoştinţelor profesionale, persoanele autorizate vor fi instruite periodic, odatã cu instructajul de protecţia muncii, de cãtre personalul tehnic de specialitate desemnat pentru acest scop de cãtre conducerea agentului economic deţinãtor de instalaţii, iar rezultatele instruirii periodice vor fi consemnate într-un proces-verbal. J.7.3 Persoanele autorizate vor fi examinate anual pentru verificarea cunoştinţelor profesionale şi a deprinderilor practice de cãtre o comisie numita de conducerea agentului economic deţinãtor la care acestea îşi desfãşoarã activitatea. Din comisie va face parte obligatoriu şi responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnica a instalaţiilor (RSVTI), autorizat de ISCIR-INSPECT. Rezultatele examinarilor vor fi consemnate într-un proces-verbal de verificare. J.7.4 Persoanelor autorizate care practica activitatea operativã pentru care deţin carnet de autorizare şi nu se prezintã la examinarile menţionate la pct. J.7.1 şi J.7.3 sau persoanelor autorizate care, în urma examinarilor respective, obţin rezultate necorespunzãtoare, li se vor retrage carnetele de autorizare de cãtre agentul economic deţinãtor de instalaţii unde lucreazã posesorii carnetelor pe timp limitat sau definitiv, dupã caz. În cazul initierii procedurii de retragere definitiva a carnetelor de autorizare, agenţii economici deţinãtori, care intenţioneazã sa aplice o astfel de mãsura, vor depune carnetele retrase la ISCIR-INSPECT IT emitenta, comunicând în scris şi motivele retragerii acestora. Retragerea carnetului de autorizare rãmâne definitiva numai dupã confirmarea scrisã a acesteia de cãtre ISCIR-INSPECT IT în cauza. J.7.5 Persoanele care au întrerupt practicarea efectivã a activitãţii operative pentru care sunt autorizate mai mult de un an pot sa reia practicarea activitãţii operative respective numai cu condiţia respectãrii prevederilor de la pct. J.7.1 şi J.7.3. J.7.6 Persoanelor autorizate, transferate de la alţi agenţi economici deţinãtori sau de la alte secţii ale aceluiaşi agent economic deţinãtor, li se poate incredinta deservirea instalaţiilor de tipul celor pentru care sunt autorizate numai dupã efectuarea unui instructaj de specialitate şi a unei practici de acomodare de minimum 50 ore, în raport cu complexitatea instalaţiei şi numai dupã examinarea acestora, conform prevederilor de la pct. J.7.3. Pregãtirea teoreticã şi practica se va face pe baza unei programe analitice întocmite de agentul economic deţinãtor şi avizate de RSVTI, autorizat de ISCIR-INSPECT. J.8 Sancţionarea personalului autorizat J.8.1 Personalul autorizat poate fi verificat de cãtre inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT precum şi de cãtre organele în drept ale agentului economic deţinãtor la locul de munca, în timpul efectuãrii activitãţilor de operare/manevrare a instalaţiilor, cu privire la modul cum îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu şi cum aplica cunoştinţele teoretice şi practice. Verificarea se va efectua în prezenta RSVTI sau a altor persoane competente desemnate de conducerea agentului economic. În cazul în care, în urma verificãrilor efectuate se constata deficiente tehnice la instalaţii, datorate personalului de manevrare autorizat, sau alte abateri care pericliteazã securitatea în funcţionare a instalaţiilor, în funcţie de gravitatea lor, se vor lua urmãtoarele mãsuri: a) sesizarea conducerii agentului economic deţinãtor, pentru aplicarea de sancţiuni prevãzute în regulamentul de ordine interioarã; b) consemnarea în carnetul de autorizare a abaterii constatate; c) aplicarea unei amenzi, în cazul în care abaterea se încadreazã în prevederile legislaţiei în vigoare privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor; d) retragerea carnetului de autorizare pe timp limitat sau definitiv, în funcţie de gravitatea abaterii comise; e) retragerea definitiva a carnetului dupã comiterea a 5 abateri consemnate în carnetul de autorizare. Abaterile consemnate în carnetul de autorizare vor fi aduse la cunostinta ISCIR-INSPECT IT emitente pentru a fi înregistrate în evidenta tehnica a acestora. Mãsurile de la lit. a) şi b) se vor lua pe baza procesului-verbal de verificare întocmit de cãtre cei care constata abaterile. Mãsurile de la lit. c), d) şi e) se vor aplica numai de cãtre ISCIR-INSPECT IT, pe baza procesului-verbal de verificare întocmit de inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT. Mãsurile precizate la lit. d) şi e) vor fi aduse la cunostinta persoanelor sancţionate, în scris, şi vor fi, în prealabil, aprobate de conducerea ISCIR-INSPECT IT. Deciziile de aplicare a mãsurilor precizate la lit. d) şi e) pot fi contestate de cãtre persoanele sancţionate, în termen de 15 zile de la comunicarea scrisã a acestora, la conducerea ISCIR-INSPECT IT. J.8.2 În cazul în care personalul autorizat se prezintã la locul de munca sub influenta alcoolului sau deserveste instalatia necorespunzãtor, astfel încât pericliteazã securitatea în funcţionare a acesteia, conducerea agentului economic deţinãtor, pe lângã sancţiunile prevãzute în regulamentul de ordine interioarã, poate propune retragerea carnetului de autorizare pe termen limitat sau definitiv. Retragerea carnetului de autorizare devine definitiva numai dupã confirmarea scrisã transmisã de ISCIR-INSPECT IT agentului economic deţinãtor care a initiat aceasta mãsura de sancţionare. J.8.3 Carnetele de autorizare retrase definitiv se depun la ISCIR-INSPECT IT emitenta. J.9 Personalul autorizat este obligat sa poarte permanent, la locul de munca, carnetul de autorizare asupra sa. Lipsa carnetului de autorizare, la verificarea efectuatã de cãtre persoanele îndreptãţite, este echivalenta cu exploatarea instalaţiilor de cãtre personal neinstruit şi neautorizat de ISCIR-INSPECT IT pentru operare/manevrare şi se sancţioneazã conform prevederilor legale. J.10 În cazul uzurii avansate sau deteriorarii accidentale a carnetului de autorizare eliberat de ISCIR-INSPECT IT, în baza unei cereri scrise şi motivate, ISCIR-INSPECT IT va elibera alt carnet de autorizare, pentru înlocuirea celui uzat, cu condiţia depunerii carnetului de autorizare uzat la ISCIR-INSPECT IT. J.11 Orice modificare, adãugire sau stersatura efectuatã în carnetul de autorizare de cãtre persoane neautorizate atrage dupã sine anularea carnetului de autorizare şi sancţionarea celui vinovat conform legii. ANEXA K Model pentru adeverinta de absolvire a cursurilor pentru autorizarea mecanicilor trolisti pentru exploatarea instalaţiilor de transport pe plan înclinat UNITATEA ................... Localitatea ........ ADEVERINTA DE ABSOLVIRE Nr. ..... din ...... Prin prezenta se adevereste ca dl.(dna.) ..................... angajat la ................*1) nãscut(a) la data de ................ în localitatea ........................................ sector/judeţ .................... având ca studii de baza ...................... şi calificarea ............................. a urmat şi a absolvit cursul de specializare ţinut la ..............*2).... de la ..................... pana la ...................... . Prezenta adeverinta s-a eliberat pentru a-i servi absolventului la examenul de autorizare de cãtre ISCIR-INSPECT ca .........*3)......... DIRECTOR, RESPONSABIL DE CURS, (Numele, prenumele, (Numele, prenumele, semnatura) semnatura, ştampila)---------- *1) Se va scrie denumirea agentului economic şi localitatea de resedinta. *2) Locul de desfãşurare a cursului de specializare. *3) Se va preciza "activitatea operativã" pentru care a fost instruit absolventul. ANEXA L Model pentru adeverinta de efectuare a practicii obligatorii pentru autorizarea mecanicilor trolisti pentru exploatarea instalaţiilor de transport pe plan înclinat UNITATEA ...................... Localitatea .......... ADEVERINTA DE PRACTICA Nr. ..... din ......... Prin prezenta se adevereste ca dl. (dna.) ............ nãscut(a) la data de ................ în localitatea ............ judeţul ............... angajat la ...................*1)........... a efectuat practica la (tipul şi parametrii instalaţiei) ............... sub supravegherea dlui. ................*2).......................... de la ...................... pana la ............... totalizand .................. ore. Prezenta adeverinta s-a eliberat pentru a-i servi la examenul de autorizare. DIRECTOR, RESPONSABIL CU SUPRAVEGHEREA SUPRAVEGHETOR ŞI VERIFICAREA TEHNICA A DE PRACTICA, INSTALAŢIILOR, (Numele, prenumele, (Numele, prenumele, semnatura) (Numele, prenumele, semnatura, ştampila) semnatura)------------- *1) Se va scrie denumirea agentului economic şi localitatea de resedinta. *2) Se va scrie numele şi prenumele supraveghetorului de practica sub supravegherea cãruia s-a efectuat practica.
ANEXA M
UNITATEA
(care a organizat cursul de specializare)
.........................................
Localitatea ..............................
PROCES-VERBAL
Nr. ....... din ..........
cu rezultatele obţinute la examenul de autorizare ca
............................ a urmãtorilor candidaţi:
┌─┬─────┬────┬────────┬───┬───────┬────────┬──────────┬──────┬──────┬──────┬───┐
│N│Nume-│Data│Locul │ │Prega- │Unitatea│Rezultatul│Grupa │ Nr. │Semna-│ │
│r│le şi│nas-│naşterii│ │tirea │la care │obţinut la│ şi │carne-│tura │ │
│ │pre- │te- │(locali-│CNP│şcolarã│lucrea- │examen │tipul │tului │ de │Obs│
│c│nu- │rii │tatea, │*1)│anteri-│za şi ├──────────┤insta-│ de │pri- │ │
│r│mele │ │judeţ) │ │oara │locali- │Admis (A) │latiei│auto- │mire │ │
│t│ │ │ │ │ │tatea │Respins(R)│pentru│rizare│ │ │
│ │ │ │ │ │ │ ├─────┬────┤care │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │teo- │prac│ se │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │retic│tic │elibe-│ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │reaza │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │auto- │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │riza- │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │tia │ │ │ │
├─┼─────┼────┼────────┼───┼───────┼────────┼─────┼────┼──────┼──────┼──────┼───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─┼─────┼────┼────────┼───┼───────┼────────┼─────┼────┼──────┼──────┼──────┼───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└─┴─────┴────┴────────┴───┴───────┴────────┴─────┴────┴──────┴──────┴──────┴───┘
Dosarele candidaţilor de mai sus au fost verificate de cãtre comisie şi gãsite complete, iar cele ale candidaţilor reusiti, împreunã cu lucrarea scrisã şi un exemplar din procesul-verbal, au rãmas la unitatea de specialitate organizatoare a cursului. PREŞEDINTE COMISIE DIRECTOR UNITATE RESPONSABIL CURS, (numele, prenumele, ORGANIZATOARE (numele, prenumele, semnatura, ştampila) (numele, prenumele, semnatura) .................... semnatura, ştampila) ................... ..................... ALŢI MEMBRI AI COMISIEI (Numele, prenumele, semnatura) .......................----------- *1) CNP - Cod numeric personal. ANEXA N (Coperta carnetului de autorizare) (Sigla ISCIR) AUTORIZAŢIE Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat -ISCIR -
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(Pe prima coperta, în interior)
Posesorul autorizaţiei are obligaţia sa cunoascã şi sa aplice întocmai prevederile Prescripţiilor tehnice - Colecţia ISCIR şi ale instrucţiunilor specifice referitoare la exploatarea instalaţiilor respective. Acesta trebuie sa se prezinte anual la examenul medical şi anual la verificarea cunoştinţelor în fata comisiei din unitatea unde lucreazã.
Autorizaţia este personalã, se va pãstra permanent asupra posesorului în buna stare şi se va prezenta la cererea delegatului ISCIR-INSPECT şi a organelor împuternicite ale deţinãtorului.
Posesorul autorizaţiei nu poate manevra decât instalaţii de tipul celor înscrise în autorizaţie.
Este interzisã manevrarea instalaţiilor dacã acestea nu sunt autorizate sa funcţioneze, exceptând cazurile în care se executa verificãri şi încercãri în vederea punerii în funcţiune sau evaluãrii şi certificãrii. Autorizaţia se poate retrage de cãtre organele oficiale de verificare ale deţinãtorului când posesorul este gãsit sub influenta alcoolului în timpul serviciului sau când se constata ca a sãvârşit abateri grave care pericliteazã securitatea instalaţiei şi a persoanelor.
Autorizaţia poate fi retrasã de ISCIR-INSPECT, pe baza cererii deţinãtorului, când:
- se constata abateri de la instrucţiunile de manevrare a instalaţiilor;
- personalul are o slabã pregãtire în meseria respectiva şi da dovada de lipsa de interes în improspatarea cunoştinţelor profesionale;
- se constata modificãri, adãugiri sau ştersãturi în carnetul de autorizare, fãrã viza ISCIR-INSPECT. Modificarea carnetului de autorizare se considera falsificare de acte publice şi se sancţioneazã conform legii.
- dupã notarea a 5 abateri în carnet, când se retrage definitiv autorizaţia.
În cazul pierderii carnetului de autorizare, persoana în cauza poate obţine un nou carnet de la ISCIR-INSPECT, în baza unei cereri scrise, vizate de unitatea unde lucreazã, cu condiţia publicãrii pierderii conform normelor legale privind pierderea actelor oficiale.*1)
*1) În cazul în care este necesar, textul se va continua şi pe interiorul ultimei coperte.
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(Pagina 1)
ROMÂNIA
Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor,
Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat
- ISCIR -
AUTORIZAŢIE
Nr. .......*1)......
2)
........
*1) Numãrul autorizaţiei se va scrie pe fiecare pagina, în partea de jos. *2) În partea de jos, dreapta sau stanga, se va scrie numãrul paginii respective (pe toate paginile carnetului).
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(Pagina 2)
AUTORIZAŢIE DE ...........*1).......
Numele ......................
Prenumele .........................
Data şi locul naşterii ............
CNP........................*2)......
Se autorizeaza a deservi ...........
din grupa............(..................) tipul ..........
Eliberat de ....................*3).........
în baza procesului-verbal nr. .......... din ............
Delegat ISCIR-INSPECT IT: ...............................
(Semnatura şi ştampila)
Nr. ...........
*1) Completarea carnetului se va face cu tus negru. *2) CNP - Cod numeric personal. *3) Denumirea ISCIR-INSPECT emitente.
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(Pagina 3)
Loc pentru fotografie
Semnatura posesorului
Data eliberãrii ..................
Completat de .......................
INSPECTOR ŞEF ISCIR-INSPECT IT ......*1).......
(numele, prenumele, semnatura, ştampila)
Nr. ............
*1) Localitatea de resedinta.
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(Paginile 4, 5 şi 6)
EXTINDEREA VALABILITĂŢII AUTORIZAŢIEI
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1) ISCIR-INSPECT IT .................................
Nr. proces-verbal şi data ................
Se autorizeaza a deservi .......... din grupa ......(.......)
tipul................................
Preşedinte comisie
...................
(numele, prenumele, semnatura, ştampila)
..........................................
2)
..........................................
Nr. .........
NOTA ----- - Textul de la pct. 1) se va repeta de 2 ori pe pagina.
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(Paginile 7, 8, 9 şi 10)
EXAMINARI ANUALE
┌─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐
│ Nr. proces-verbal │ Denumirea deţinãtorului │ Preşedintele comisiei │
│ Data │ │ (numele, prenumele, │
│ │ │ semnatura, ştampila) │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 1) │ │ │
│ │ │ │
└─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘
Nr. ..........
1) Pe fiecare pagina se vor tipari 5 randuri.
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(Paginile 11 şi 12)
ABATERI
de la normele legale în vigoare
┌─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐
│ Nr. proces-verbal │ Natura abaterii │Organul care a constatat│
│ Data │ Sancţiunea │abaterea │
│ │ │ (numele, prenumele, │
│ │ │ semnatura, ştampila) │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 1) │ │ │
│ │ │ │
└─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘
Nr. ........
1) Pe fiecare pagina se vor tipari 3...... 5 randuri.
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA O
Conţinutul documentaţiei pentru obţinerea/reactualizarea
autorizaţiei de a efectua analiza de securitate pentru
instalaţii de transport pe plan înclinat
Documentaţia se întocmeşte de cãtre agentul economic solicitant, care se înainteazã la ISCIR-INSPECT şi va conţine un memoriu tehnic în care se vor preciza urmãtoarele:
a) domeniul pentru care se solicita autorizarea;
b) dotarea cu mijloace de examinare şi investigare prin laboratoare proprii sau angajate cu contract, autorizate de cãtre ISCIR-INSPECT;
c) numele şi prenumele, pregãtirea teoreticã (obligatoriu absolvent al învãţãmântului superior tehnic), vechimea în specialitate şi cea în domeniu pentru personalul propus sa avizeze studiile pentru analiza de securitate, care urmeazã sa fie autorizat de ISCIR-INSPECT;
d) document din care sa rezulte ca vechimea în specialitate este de cel puţin 10 ani;
e) decizia de numire a personalului pentru avizare, conform anexei G.
Obligaţiile agentului economic, care urmeazã sa fie autorizat de ISCIR-INSPECT pentru a efectua analiza de securitate pentru instalaţiile de transport pe plan înclinat, sunt urmãtoarele:
● sa posede prescripţiile tehnice - Colecţia ISCIR în domeniu;
● sa elaboreze programul de analize specific scopului urmãrit, care urmeazã sa fie prezentat spre avizare la ISCIR-INSPECT;
● sa numeascã personal de specialitate, ce urmeazã sa fie autorizat de ISCIR-INSPECT, absolvent al învãţãmântului tehnic superior şi cu o vechime corespunzãtoare în domeniu mai mare de 10 ani;
● la elaborarea şi avizarea analizei de securitate sa utilizeze numai buletine de examinare, încercare şi testare emise de laboratoare autorizate de ISCIR-INSPECT.
ANEXA P
COMPONENTE DE SECURITATE
DECLARAŢIA DE CONFORMITATE
Declaraţia de conformitate CS şi documentaţia tehnica ce o însoţeşte trebuie sa fie datate şi semnate. Acestea trebuie sa fie redactate sau traduse în limba romana.
Declaraţia de conformitate trebuie sa conţinã urmãtoarele elemente:
a) referire la <>Hotãrârea Guvernului nr. 433/2002 ;
b) denumirea şi sediul producãtorului de componente de securitate sau ale reprezentantului autorizat al acestuia. În cazul reprezentantului autorizat, acesta trebuie sa indice denumirea şi sediul producãtorului de componente de securitate;
c) descrierea componentei de securitate (marca, detalii asupra tipului sau seriei şi numãrul seriei de fabricaţie etc.);
d) detalii cu privire la procedura utilizata de evaluare a conformitatii, conform <>art. 9 din Hotãrârea Guvernului nr. 433/2002 ;
e) toate prevederile importante cu care componenta de securitate trebuie sa fie conformã şi, în special, condiţiile de utilizare;
f) denumirea, sediul şi numãrul de identificare ale organismului notificat implicat în procedura de conformitate şi data emiterii certificatului de examinare CS şi, dupã caz, detalii cu privire la durata şi condiţiile de valabilitate a certificatului;
g) referire la standardele armonizate utilizate, acolo unde este cazul;
h) identificarea persoanei împuternicite sa semneze în numele producãtorului de componente de securitate sau al reprezentantului sau autorizat.
ANEXA Q
SUBSITEME
DECLARAŢIA DE CONFORMITATE
Declaraţia de conformitate CS şi documentaţia tehnica ce o însoţeşte trebuie sa fie datate şi semnate. Acestea trebuie sa fie redactate sau traduse în limba romana.
Declaraţia de conformitate CS trebuie sa conţinã urmãtoarele elemente:
a) referire la <>Hotãrârea Guvernului nr. 433/2002 ;
b) denumirea şi sediul persoanei care a solicitat examinarea CS;
c) descrierea subsistemului;
d) denumirea şi sediul organismului notificat care a efectuat examinarea CS;
e) toate prevederile importante care trebuie respectate de cãtre subsistem şi, în special, detalii referitoare la condiţiile şi restricţiile de utilizare necesare şi instrucţiuni pentru întreţinere;
f) rezultatul examinãrii CS prevãzut în anexa nr. 7 din <>Hotãrârea Guvernului nr. 433/2002 , referinte privind certificatul de examinare CS de tip;
g) date pentru identificarea persoanei împuternicite sa semneze declaraţia de conformitate CS în numele producãtorului sau al reprezentantului sau autorizat.
ANEXA R
Metodologia de autorizare/reautorizare a agenţilor
economici care construiesc (monteaza), repara şi
efectueazã analiza de securitate pentru
instalaţii de transport pe plan înclinat
R.1 Autorizarea/reautorizarea agenţilor economici care construiesc (monteaza) şi/sau repara instalaţii de transport pe plan înclinat
În vederea autorizãrii/reautorizarii agenţilor economici care construiesc (monteaza) şi/sau repara instalaţii de transport pe plan înclinat în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice, ISCIR-INSPECT IT, prin inspectorii sãi de specialitate, are urmãtoarele obligaţii şi raspunderi:
a) sa verifice concordanta dintre datele din documentaţia tehnica prezentatã de agenţii economici care solicita autorizarea şi situaţia existenta la agentul economic;
b) sa verifice personalul tehnic propus, privind pregãtirea în domeniu şi cunoaşterea prevederilor prescripţiilor tehnice specifice - Colecţia ISCIR;
c) sa verifice existenta la agentul economic a prescripţiilor tehnice specifice - Colecţia ISCIR în domeniu;
d) sa întocmeascã un proces-verbal (conform modelului din anexa D, adaptat corespunzãtor) asupra constatãrilor fãcute privind verificãrile menţionate la lit a), b) şi c);
e) în cazul îndeplinirii condiţiilor de autorizare şi pe baza constatãrilor fãcute în conformitate cu prevederile lit. a) ... d), ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia îşi are sediul agentul economic va elibera autorizaţia conform modelului din anexa S.
R.2 Autorizarea/reautorizarea agenţilor economici care efectueazã analiza de securitate la instalaţii de transport pe plan înclinat
În vederea autorizãrii/reautorizarii agenţilor economici pentru efectuarea analizei de securitate la instalaţiile de transport pe plan înclinat, ISCIR-INSPECT, prin inspectorii sãi de specialitate, are urmãtoarele obligaţii şi raspunderi:
a) sa verifice concordanta dintre datele din documentaţia tehnica prezentatã de agenţii economici care solicita autorizarea şi situaţia existenta la agentul economic;
b) sa verifice existenta la agentul economic a prescripţiilor tehnice - Colecţia ISCIR în domeniu;
c) sa verifice existenta procedurilor pentru efectuarea analizei de securitate, care urmeazã sa fie avizate de ISCIR-INSPECT;
d) sa verifice personalul tehnic propus, privind pregãtirea în domeniu şi cunoaşterea prevederilor prescripţiilor tehnice specifice - Colecţia ISCIR;
e) sa întocmeascã un proces-verbal (conform modelului din anexa D, adaptat corespunzãtor) asupra constatãrilor fãcute privind verificãrile menţionate la lit. a) ... d);
f) în cazul îndeplinirii condiţiilor de autorizare şi pe baza constatãrilor fãcute în conformitate cu prevederile lit. a) ... e), ISCIR-INSPECT va elibera autorizaţia conform modelului din anexa T.
ANEXA S
Model pentru autorizaţia eliberata agenţilor economici
care construiesc (monteaza), repara, întreţin şi revizuiesc
instalaţiile de transport pe plan înclinat
ISCIR
INSPECŢIA DE STAT PENTRU CONTROLUL
CAZANELOR, RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE
ŞI INSTALAŢIILOR DE RIDICAT
ISCIR-INSPECT
INSPECŢIA TERITORIALĂ ...........................
Str. .............................. nr. ..... telefon ..........
AUTORIZAŢIA NR. ...... din ......
În baza prevederilor legale în vigoare şi în urma verificãrilor efectuate şi consemnate în procesul-verbal nr. .... din ..............
I Se autorizeaza pentru*1) ...................................... agentul economic ............................................. din ........................ str. .......................................... nr. ........ urmare cererii nr. .............. din .............
II Se autorizeaza pentru supravegherea tehnica a lucrãrilor de mai sus urmãtorul personal tehnic de specialitate ....................... şi responsabilul tehnic cu sudura ...............................
În cazul schimbãrii denumirii, întreruperii activitãţii sau desfiinţãrii ..........................................*2) are obligaţia sa anunţe în termen de maxim 15 zile ISCIR-INSPECT IT care a eliberat autorizaţia.
Autorizaţia poate fi retrasã de ISCIR-INSPECT IT în baza documentului de constatare a comiterii unor abateri de la prevederile legale.
Prezenta autorizaţie este valabilã pana la data de*3) ...... .
Se considera reînnoirea autorizaţiei numai cazul în care cererea scrisã de reinnoire va fi depusa la ISCIR-INSPECT IT cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizaţiei. În caz contrar se considera autorizare noua.
INSPECTOR ŞEF ŞEF BIROU
(numele, prenumele, (numele, prenumele şi semnatura)
semnatura şi ştampila)
L.S.
*1) Se va indica domeniul autorizaţiei. *2) Se va indica agentul economic. *3) Se va indica data efectivã (ziua, luna şi anul) - maxim 2 ani. ANEXA T Model pentru autorizaţia eliberata agenţilor economici care efectueazã analiza de securitate pentru instalaţii de transport pe plan înclinat ISCIR INSPECŢIA DE STAT PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE ŞI INSTALAŢIILOR DE RIDICAT ISCIR-INSPECT Str. ................ nr. .... telefon ................. AUTORIZAŢIA NR. .......... din .......... În baza prevederilor legale în vigoare şi în urma verificãrilor efectuate şi consemnate în procesul-verbal nr. .... din ............ I Se autorizeaza agentul economic*1) ............................ din ..................... str. .......................................... nr. ........ judeţ/sector ........... urmare cererii nr. .............. din ............. sa efectueze analiza de securitate la instalaţii de transport pe cablu pentru persoane - ....................*2) supuse prevederilor prescripţiilor tehnice, Colecţia ISCIR. II Se autorizeaza pentru efectuarea lucrãrilor menţionate la pct. I ........................ Schimbarea din orice motiv a persoanelor autorizate va fi comunicatã în scris la ISCIR-INSPECT şi devine definitiva numai dupã confirmarea scrisã a acesteia. În cazul schimbãrii denumirii, întreruperii activitãţii sau desfiinţãrii .................................*1) are obligaţia sa anunţe în termen de maxim 15 zile ISCIR-INSPECT. Prezenta autorizaţie este valabilã pana la data de*3) .............. Se considera reînnoirea autorizaţiei numai cazul în care cererea scrisã de reinnoire va fi depusa la ISCIR-INSPECT cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizaţiei. În caz contrar se considera autorizare noua. INSPECTOR DE STAT ŞEF INSPECTOR ŞEF ISCIR-INSPECT (numele, prenumele şi (numele, prenumele şi semnatura şi ştampila) semnatura şi ştampila) L.S. Inspector de specialitate-------------- *1) Se va indica agentul economic. *2) Se va indica tipul instalaţiei (instalatie de transport pe plan înclinat). *3) Se va indica data efectivã (ziua, luna şi anul) - maxim 2 ani. ANEXA U Conţinutul documentaţiei pentru obţinerea/reactualizarea autorizaţiei de a întreţine şi revizui tehnic instalaţii de transport pe plan înclinat Documentaţia se întocmeşte de cãtre agenţii economici care efectueazã lucrãri de întreţinere şi revizie tehnica la instalaţii de transport pe plan înclinat şi se înainteazã la ISCIR-INSPECT IT în raza cãreia îşi are sediul agentul economic. Documentaţia va fi constituitã dintr-un memoriu tehnic din care sa rezulte ca agentul economic poate efectua lucrãri de întreţinere şi revizie tehnica la instalaţii de transport pe plan înclinat în condiţii optime şi de siguranta, în conformitate cu normele legale în vigoare, prevederile documentaţiei tehnice, regulamentului de exploatare şi ale unitãţii constructoare (montatoare). Memoriul tehnic trebuie sa cuprindã şi urmãtoarele: a) felul lucrãrilor şi domeniul de activitate; b) dotarea minima cu piese de schimb; c) numele, pregãtirea şi vechimea în specialitate a personalului tehnic responsabil cu întreţinerea şi revizia tehnica, propus de agentul economic sa fie autorizat de ISCIR-INSPECT IT; d) decizia de numire a personalului tehnic, conform anexei G. Memoriul tehnic va fi însoţit de documente din care sa rezulte urmãtoarele: a) utilajele, sculele, dispozitivele, verificatoarele, aparatura de mãsurare şi control şi de intervenţie etc.; b) pregãtirea şi activitatea practica în domeniu a personalului de specialitate. ANEXA V Instalaţii care nu fac obiectul prescripţiei tehnice Nu fac obiectul prescripţiei tehnice urmãtoarele instalaţii, care sunt reglementate prin alte prescripţii tehnice: a) ascensoare; b) instalaţii de transport pe cablu pentru persoane-telescaune; c) instalaţii de transport pe cablu pentru persoane-telegondole; d) instalaţii de transport pe cablu pentru persoane-teleschiuri şi telesanii; e) instalaţii de transport pe cablu pentru persoane-telecabine; f) instalaţii de transport pe plan înclinat pentru materiale; g) instalaţii de transport pe plan înclinat care sunt în subordinea Ministerului Apãrãrii Naţionale şi Ministerului de Interne; h) instalaţii de transport pe plan înclinat necesare executãrii lucrãrilor pentru amenajãri hidroenergetice; i) instalaţii de transport pe plan înclinat pentru lansat şi ridicat nave şi instalaţii de transport pe plan înclinat acţionate manual; j) tramvaie acţionate cu cabluri în construcţie tradiţionala; k) instalaţii destinate activitãţilor agricole; l) echipamente montate în teren sau mobile, utilizate la serbari campenesti şi/sau parcuri de distracţii, care sunt destinate activitãţilor recreative şi care nu sunt utilizate ca mijloace de transport pentru persoane; m) instalaţii utilizate în sectorul minier precum şi alte instalaţii montate în teren, utilizate în scopuri industriale; n) bacuri fluviale trase cu cabluri; o) trenuri cu cremaliera; p) instalaţii trase cu lanturi. -------