Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
PRECIZARI din 22 decembrie 2003 privind unele masuri referitoare la organizarea si conducerea contabilitatii de gestiune
1. Prevederi generale privind contabilitatea de gestiune Potrivit prevederilor <>Legii contabilitãţii nr. 82/1991 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 26 august 2002, persoanele juridice prevãzute la art. 1 alin. (1) din lege au obligaţia sã organizeze şi sã conducã contabilitatea proprie, inclusiv contabilitatea de gestiune adaptatã la specificul activitãţii. Potrivit prevederilor <>art. 11 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 , republicatã, rãspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilitãţii de gestiune adaptate la specificul activitãţii revine administratorului sau altei persoane juridice care are obligaţia gestionãrii unitãţii respective. În funcţie de specificul activitãţii desfãşurate, contabilitatea de gestiune va asigura, în principal, înregistrarea operaţiilor privind colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe destinaţii, respectiv pe activitãţi, secţii, faze de fabricaţie, centre de costuri, centre de profit, dupã caz, precum şi calculul costului de achiziţie, de producţie, de prelucrare al bunurilor intrate, obţinute, lucrãrilor executate, serviciilor prestate, producţiei în curs de execuţie, imobilizãrilor în curs etc., din unitãţile de producţie, comerciale, prestatoare de servicii, financiare şi alte domenii de activitate. Prin contabilitatea de gestiune persoanele juridice pot obţine informaţii care sã asigure o gestionare eficientã a patrimoniului, respectiv: - informaţii legate de costul bunurilor, lucrãrilor, serviciilor, pentru persoanele juridice care desfãşoarã activitãţi de producţie, prestãri de servicii, precum şi de costul bunurilor vândute pentru persoanele juridice care desfãşoarã activitate de comerţ; - informaţii care stau la baza bugetãrii şi controlului activitãţii de exploatare; - informaţii necesare analizelor financiare în vederea fundamentãrii deciziilor manageriale privind conducerea activitãţii interne; - alte informaţii impuse de realizarea unui management performant. Contabilitatea de gestiune se organizeazã de administratorul persoanei juridice fie utilizând conturi specifice, fie prin dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiarã, fie cu ajutorul evidenţei tehnico-operative proprii. Folosirea conturilor contabile, precum şi simbolizarea acestora se efectueazã astfel încât sistemul de stocare şi de accesare a informaţiilor obţinute sã fie flexibil şi sã permitã o gamã largã de opţiuni. Lista conturilor de gestiune este adaptatã în funcţie de scopurile urmãrite, respectiv: evidenţierea fluxului costurilor, determinarea costurilor aferente stocurilor, determinarea veniturilor şi a rezultatelor în funcţie de activitatea care le genereazã, efectuarea de previziuni etc. Contabilitatea de gestiune furnizeazã informaţii necesare elaborãrii de rapoarte şi analize interne utilizate de managementul unitãţii în luarea deciziilor. Cerinţele de prezentare şi analizã a informaţiilor oferite de contabilitatea de gestiune nu sunt limitative. La organizarea contabilitãţii de gestiune se va urmãri ca informaţiile obţinute sã satisfacã atât necesitãţile de informare existente, cât şi pe cele în continuã schimbare. Procedeele şi tehnicile utilizate în contabilitatea de gestiune se stabilesc în funcţie de caracteristicile calitative ale informaţiilor cerute de utilizatori, precum şi de particularitãţile activitãţii desfãşurate. 2. Prevederi privind calculaţia costurilor Calculaţia costurilor presupune ansamblul lucrãrilor efectuate într-o formã organizatã cu scopul de a obţine informaţii privind costul bunurilor, lucrãrilor, serviciilor, activitãţilor sau altor obiecte de calculaţie. Organizarea lucrãrilor privind calculaţia costurilor depinde de o serie de factori, cum ar fi: mãrimea unitãţii, structura organizatoricã a acesteia, tipul şi modul de organizare a producţiei, tehnologia de fabricaţie, gradul de integrare a producţiei, caracterul etc. În scopul determinãrii costurilor unitare astfel încât bunurile, lucrãrile, serviciile sã poatã fi evaluate şi recunoscute în contabilitatea financiarã, iar preţurile de vânzare sã poatã fi stabilite şi verificate, precum şi pentru analiza costurilor şi a eficienţei activitãţii, în contabilitatea de gestiune cheltuielile se clasificã în: - costuri de achiziţie; - costuri de producţie; - costuri de prelucrare; - cheltuieli ale perioadei. 2.1. Principiile calculaţiei costurilor Pentru asigurarea unui conţinut real şi exact al structurii costurilor se vor avea în vedere urmãtoarele principii: 1. Principiul separãrii cheltuielilor care privesc obţinerea bunurilor, lucrãrilor, serviciilor de cheltuielile care nu sunt legate de achiziţia, producţia sau prelucrarea etc. acestora. Acesta presupune ca la nivelul obiectelor de calculaţie stabilite de fiecare persoanã juridicã sã se separe cheltuielile atribuibile obiectelor respective de cheltuielile ocazionate de restul activitãţii. Cheltuielile care nu participã la obţinerea obiectelor de calculaţie menţionate, cum ar fi: cheltuielile de administraţie, cheltuielile de desfacere, regia fixã nealocatã costului, cheltuielile financiare, cheltuielile extraordinare etc., nu se includ în costul acestora. 2. Principiul delimitãrii cheltuielilor în timp. Acesta presupune ca includerea cheltuielilor în costuri sã se efectueze în perioada de gestiune cãreia îi aparţin cheltuielile în cauzã. 3. Principiul delimitãrii cheltuielilor în spaţiu. Acesta presupune delimitarea cheltuielilor efectuate într-o anumitã perioadã de gestiune pe principalele procese sau alte locuri de cheltuieli care le-a ocazionat, cum ar fi: aprovizionare, producţie, administraţie, desfacere, iar în cadrul sectorului producţie, pe secţii, ateliere, linii de fabricaţie etc. În cadrul structurilor menţionate se pot constitui centre de producţie, centre de profit sau alte centre de responsabilitate în raport de care se adânceşte delimitarea cheltuielilor. 4. Principiul delimitãrii cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv. Acesta presupune delimitarea cheltuielilor productive, care sunt creatoare de valoare, de cheltuielile cu caracter neproductiv. 5. Delimitarea cheltuielilor privind producţia finitã de cheltuielile aferente producţiei în curs de execuţie. Acest principiu este valabil pentru acele unitãţi productive a cãror producţie se prezintã parţial la sfârşitul perioadei de gestiune în diverse stadii de transformare, cantitatea şi valoarea acesteia fiind diferitã de la o perioadã de gestiune la alta. 2.2. Structura costurilor Costul stocurilor trebuie sã cuprindã toate costurile aferente achiziţiei, producţiei, prelucrãrii, precum şi alte costuri suportate pentru a aduce bunurile, lucrãrile, serviciile în forma şi în locul în care se gãsesc în prezent. Costul de achiziţie al bunurilor cuprinde preţul de cumpãrare, taxele de import şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care persoana juridicã le poate recupera de la autoritãţile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare şi alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziţiei bunurilor respective. Reducerile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare nu se includ în costul de achiziţie. Costul de producţie sau de prelucrare al stocurilor, precum şi costul de producţie al imobilizãrilor cuprind cheltuielile directe aferente producţiei, şi anume: materiale directe, energie consumatã în scopuri tehnologice, manoperã directã şi alte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie alocatã în mod raţional ca fiind legatã de fabricaţia acestora. Costul stocurilor unui prestator de servicii cuprinde manopera şi alte cheltuieli legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv personalul însãrcinat cu supravegherea, precum şi regiile corespunzãtoare. Costul complet cuprinde costul de producţie plus cheltuielile generale de administraţie şi cheltuielile de desfacere, repartizate raţional. Alte cheltuieli se includ în costul bunurilor, lucrãrilor, serviciilor numai în mãsura în care reprezintã costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se gãsesc în prezent. 2.3. Gruparea cheltuielilor în vederea calculãrii costurilor Pentru calculul costurilor bunurilor, lucrãrilor, serviciilor şi al costurilor perioadei, cheltuielile înregistrate în contabilitatea financiarã dupã natura lor se grupeazã în contabilitatea de gestiune astfel: a) cheltuieli directe; b) cheltuieli indirecte; c) cheltuieli de desfacere; d) cheltuieli generale de administraţie. Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli care se identificã pe un anumit obiect de calculaţie (produs, serviciu, lucrare, comandã, fazã, activitate, funcţie, centru etc.) încã din momentul efectuãrii lor şi ca atare se includ direct în costul obiectelor respective. Cheltuielile directe cuprind: costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor directe consumate, energia consumatã în scopuri tehnologice, manopera directã (salarii, asigurãri şi protecţia socialã etc.), alte cheltuieli directe. Cheltuielile indirecte sunt acele cheltuieli care nu se pot identifica şi atribui direct pe un anumit obiect de calculaţie, ci privesc întreaga producţie a unei secţii sau a persoanei juridice în ansamblul ei. Cheltuielile indirecte cuprind: - regia fixã de producţie, formatã din cheltuielile indirecte de producţie care rãmân relativ constante indiferent de volumul producţiei, cum ar fi: amortizarea utilajelor şi echipamentelor, întreţinerea secţiilor şi utilajelor, precum şi cheltuielile cu conducerea şi administrarea secţiilor; - regia variabilã de producţie, care constã în cheltuielile indirecte de producţie, care variazã în raport cu volumul producţiei, cum ar fi: cheltuielile indirecte cu consumul de materiale şi forţa de muncã. Alocarea regiei fixe asupra costurilor se face pe baza capacitãţii normale de producţie. Capacitatea normalã de producţie reprezintã producţia estimatã a fi obţinutã, în medie, de-a lungul unui anumit numãr de perioade, în condiţii normale, având în vedere şi pierderea de capacitate rezultatã din întreţinerea planificatã a echipamentului. Regia fixã care se recunoaşte ca o cheltuialã a perioadei = regia fixã x (1 - nivelul real al activitãţii/nivelul normal al activitãţii). Nivelul real al activitãţii este reprezentat de producţia obţinutã, iar nivelul normal al activitãţii este reprezentat de capacitatea normalã de producţie. Regia nealocatã este recunoscutã drept cheltuialã în contul de profit şi pierdere în perioada în care a apãrut. Atunci când costurile de producţie, de prelucrare nu se pot identifica distinct pentru fiecare produs în parte, acestea se alocã pe baza unor procedee raţionale aplicate cu consecvenţã (procedeul diviziunii simple, procedeul cantitativ, procedeul indicilor de echivalenţã, procedeul echivalãrii cantitative a produsului secundar cu produsul principal, procedeul deducerii valorii produselor secundare etc.). Calculaţia costurilor poate fi efectuatã dupã una dintre metodele: metoda costului standard, metoda pe comenzi, metoda pe faze, metoda globalã, metoda direct costing sau alte metode adoptate de persoana juridicã în funcţie de modul de organizare a producţiei, specificul activitãţii, particularitãţile procesului tehnologic şi de necesitãţile proprii. Cheltuielile perioadei sunt acele cheltuieli reprezentate de consumurile de bunuri şi servicii aferente perioadei curente, care nu se pot identifica pe obiectele de calculaţie stabilite, deoarece nu participã efectiv la obţinerea stocurilor, fiind necesare la realizarea activitãţii în ansamblul ei. În costul bunurilor, lucrãrilor, serviciilor nu trebuie incluse urmãtoarele elemente care se recunosc drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit: a) pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producţie înregistrate peste limitele normal admise; b) cheltuielile de depozitare, cu excepţia cazurilor în care astfel de costuri sunt necesare în procesul de producţie, anterior trecerii într-o nouã fazã de fabricaţie; c) regiile generale de administraţie care nu participã la aducerea stocurilor în forma şi în locul în care se gãsesc în prezent; d) costurile de desfacere; e) regia fixã nealocatã costului. Alte cheltuieli care pot fi incluse în anumite condiţii specifice în costul bunurilor, lucrãrilor, serviciilor: - costurile îndatorãrii pot fi incluse în costul bunurilor, lucrãrilor, serviciilor etc. numai în mãsura în care sunt direct atribuibile achiziţiei, construcţiei sau producerii unui activ cu ciclu lung de fabricaţie, în conformitate cu reglementãrile contabile aplicabile. Costurile îndatorãrii cuprind dobânzile şi alte cheltuieli suportate de persoana juridicã în legãturã cu împrumutul de fonduri. Un activ cu ciclu lung de fabricaţie este un activ care solicitã în mod necesar o perioadã substanţialã de timp pentru a fi gata în vederea utilizãrii sale prestabilite sau pentru vânzare; - cheltuielile generale de administraţie pot fi incluse în costul bunurilor în mãsura în care reprezintã cheltuieli suportate pentru a aduce bunurile în forma şi în locul în care se gãsesc în prezent şi se justificã luarea lor în considerare în anumite condiţii specifice de exploatare. Recunoaşterea şi evaluarea iniţialã a bunurilor, lucrãrilor, serviciilor în contabilitatea financiarã se efectueazã la cost de achiziţie sau cost de producţie, dupã caz.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
