Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PLAN DE MANAGEMENT din 10 mai 2016  al sitului Natura 2000 ROSCI0165 Pădurea Pogăneşti şi al ariei naturale protejate Pădurea Pogăneşti, cod 2.417    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PLAN DE MANAGEMENT din 10 mai 2016 al sitului Natura 2000 ROSCI0165 Pădurea Pogăneşti şi al ariei naturale protejate Pădurea Pogăneşti, cod 2.417

EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 642 bis din 22 august 2016
──────────
        Aprobat de Ordinul nr. 871 din 10 mai 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 642 din 22 august 2016.
──────────


    CUPRINS
        Lista tabelelor
        CAPITOLUL I. INTRODUCERE ŞI CONTEXT
    1.1. Scurtă descriere a planului, scopului şi obiectivelor sale
    1.2. Scopul şi categoria ariilor naturale protejate
    1.3. Baza legală pentru aria protejată şi pentru planul de management
    1.4. Procesul elaborării planului de management
    1.5. Procedura de modificare şi actualizare a planului de management

        CAPITOLUL II. DESCRIEREA ARIILOR NATURALE PROTEJATE DE LA POGĂNEŞTI
    2.1. Informaţii generale
    2.1.1. Localizare
    2.1.2. Căi de acces
    2.1.3. Folosinţa şi forma de proprietate a terenurilor

    2.2. Mediul fizico-geografic
    2.2.1. Geologia
    2.2.2. Geomorfologia
    2.2.3. Clima
    2.2.4. Hidrologia
    2.2.5. Solurile

    2.3. Mediul biotic
    2.3.1. Habitatele naturale şi flora
    2.3.2. Fauna

    2.4. Informaţii socio-economice şi culturale
    2.5. Evaluarea stării de conservare pentru speciile şi habitatele de interes conservativ
    2.5.1. Evaluarea stării de conservarea habitatelor
    2.5.2. Evaluarea stării de conservare pentru Echium russicum
    2.5.3. Evaluarea stării de conservare pentru specia Iris aphylla ssp. hungarica


        CAPITOLUL III. SCOP ŞI OBIECTIVE
    3.1. Scopul managementului
    3.2. Obiective pentru specii şi habitate

    CAPITOLUL IV. IMPLEMENTARE
    4.1. Acţiuni/măsuri de management propuse pentru îndeplinirea obiectivelor
    4.1.1. Acţiuni/măsuri de management propuse pentru gospodărirea habitatelor
    4.1.2. Măsuri propuse pentru conservarea speciilor de plante de interes conservativ din ariile protejate de la Pogăneşti
    4.1.3. Monitorizarea speciilor şi habitatelor de interes conservativ din ariile protejate de la Pogăneşti
    4.1.4. Planul de acţiuni pentru fiecare obiectiv, cu rezultatele scontate şi indicatorii de realizat
    4.2. Resurse umane, financiare, instituţionale pentru fiecare acţiune
    4.3. Calendar de implementare pentru fiecare acţiune

    BIBLIOGRAFIE
        Anexa 1 la planul de management: Hărţi
        Lista tabelelor
        Tabel 1: Corespondenţa între clasificările habitatelor
        Tabel 2: Distribuţia habitatelor forestiere în ariile naturale protejate Pădurea Pogăneşti
        Tabel 3: Inventar sumar al florei ierboase în ariile naturale protejate Pădurea Pogăneşti
        Tabel 4: Indicatori pentru evaluarea stării favorabile de conservare
        Tabel 5: Aprecierea stării de conservare a habitatelor forestiere din Pădurea Pogăneşti
        Tabel 6: Evaluarea stării de conservare a speciei Echium russicum
        Tabel 7: Evaluarea stării de conservare a speciei Iris aphylla ssp. hungarica
        Tabel 8: Măsuri de gospodărire a arboretelor cu stare nefavorabilă de conservare şi/sau ameninţate
        Tabel 9: Plan de monitorizare pentru ariile naturale protejate de la Pogăneşti
        Tabel 10: Plan de acţiuni cu evidenţierea resurselor umane şi financiare pe obiective şi acţiuni
        Tabel 11: Buget estimativ necesar implementării măsurilor din planul de management
        Tabel 12: Calendarul de implementare a planului de acţiuni

    CAP. I
    INTRODUCERE ŞI CONTEXT
    1.1. Scurtă descriere a planului, scopului şi obiectivelor sale
        Planul de management al sitului de importanţă comunitară ROSCI0165 Pădurea Pogăneşti şi al rezervaţiei naturale 2.417 Pădurea Pogăneşti reprezintă documentul oficial prin care se reglementează desfăşurarea tuturor activităţilor de pe cuprinsul acestor arii naturale protejate, precum şi din imediata vecinătate a lor. În planul de management este evaluată şi descrisă situaţia actuală a ariilor naturale protejate fiind definite măsurile de gospodărire necesare conservării lor. Scopul planului de management este de a asigura un cadru legislativ adecvat pentru a menţine sau a îmbunătăţi, acolo unde este cazul, starea favorabilă de conservare a speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară şi naţională pentru care au fost desemnate cele două arii protejate.
        Obiectivele planului de management sunt:
    1. Descrierea şi evaluarea situaţiei prezente a ariilor naturale protejate din punct de vedere al biodiversităţii şi al condiţiilor de mediu şi socio-economice;
    2. Definirea obiectivelor de management, precizarea acţiunilor de conservare necesare şi reglementarea activităţilor care se pot desfăşura pe teritoriul ariilor şi în imediata lor vecinătate în conformitate cu obiectivele de management propuse;
    3. Planificarea în timp şi spaţiu a măsurilor propuse pentru asigurarea conservării speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară şi naţională, în concordanţă cu activităţile tradiţionale ale comunităţilor locale.

    1.2. Scopul şi categoria ariilor naturale protejate
     Planul de management se referă la două arii naturale protejate din categorii diferite, un sit de importanţă comunitară şi o rezervaţie naturală. Este vorba de situl de importanţă comunitară ROSCI0165 Pădurea Pogăneşti, desemnat prin Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România cu modificările şi completările ulterioare, în a cărui suprafaţă este inclusă şi rezervaţia naturală 2.417 Pădurea Pogăneşti, desemnată arie naturală protejată de interes naţional prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, - Secţiunea a III-a, zone protejate, poziţia 2.417 din Anexa I.
     Situl Natura 2000 ROSCI0165 Pădurea Pogăneşti a fost declarat pentru conservarea habitatelor de importanţă comunitară 91AA Vegetaţie forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos, 91I0* Vegetaţie de silvostepa euro siberiană cu Quercus spp. şi 91Y0 Păduri dacice de stejar şi carpen, precum şi a două specii prezente în anexa II a Directivei Habitate: Echium russicum, cod 4047, denumită popular capul şarpelui şi Iris aphylla ssp. hungarica, cod 4097, denumită popular iris. Aria protejată de interes naţional 2.417 Pădurea Pogăneşti a fost declarată pentru conservarea habitatului de pădure cu stejari şi pentru următoarele specii importante de faună: Rana dalmatina, Rana ridibunda, Rana esculenta, Lacerta viridis şi Lacerta agilis. Din punct de vedere al modului în care trebuie atins scopul ariilor în cauză, conservarea speciilor şi habitatelor pentru care au fost desemnate, se prevede conservarea prin intervenţii active de gospodărire. Astfel, pentru situl de importanţă comunitară, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările, sunt prevăzute a fi aplicate măsurile de conservare necesare menţinerii sau refacerii la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale şi populaţiilor speciilor de importanţă comunitară pentru care situl este desemnat. Rezervaţia naturală este inclusă în categoria IV IUCN, care conform definiţiei se referă la zone terestre şi/sau marine supuse unor intervenţii active de management pentru a asigura menţinerea habitatelor şi/sau îndeplinirea necesităţilor anumitor specii. Ca atare şi aceasta este o arie protejată administrată pentru conservarea naturii prin intervenţii active de management.

    1.3. Baza legală pentru aria protejată şi pentru planul de management
        Acest plan de management este elaborat în concordanţă cu următoarele acte normative:
    - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a, zone protejate;
    – Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările şi completările ulterioare, poziţia 165;
    – Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 1052/2014 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate, cu modificările ulterioare.


    1.4. Procesul elaborării planului de management
        Planul de Management este elaborat ca un proces transparent, prin implicarea şi consultarea factorilor interesaţi, conform legislaţiei în vigoare. Procesul de elaborare a planului de management s-a desfăşurat în mai multe etape:
    - Evaluarea zonei prin cartarea limitelor ariilor protejate, a formelor de proprietate asupra terenurilor, a regimului de administraţie şi a folosinţei terenurilor din ariile protejate; analiza mediului socio-economic şi mediului fizic: geologie, geomorfologie, hidrologie, climă şi soluri, din zona ariei naturale protejate Pădurea Pogăneşti;
    – Evaluarea elementelor de biodiversitate prin identificarea şi cartarea în teren a habitatelor şi arealelor speciilor care fac obiectul conservării în aria protejată; identificarea potenţialelor ameninţări la adresa speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară şi naţională; evaluarea stării de conservare a acestora;
    – Fixarea obiectivelor de management, elaborarea măsurilor de gospodărire pentru îndeplinirea obiectivelor şi planificarea acestora în timp şi spaţiu.

        Pentru culegerea datelor necesare acestor paşi au fost derulate studii specifice în cadrul proiectului "Conservarea biodiversităţii în ariile naturale protejate: Pădurea Breana Roşcani, Pădurea Pogăneşti, Pădurea Fundeanu, Pădurea Tălăşmăni, Pădurea Camniţa", COD SMIS-CSNR 35635; beneficiar Asociaţia Judeţeană a Pescarilor Sportivi Galaţi. Elaborarea propriu-zisă a planului de management are la bază informaţiile din aceste studii. Acolo unde a fost necesar au mai fost folosite informaţii din alte surse: legislaţie, lucrări de specialitate şi altele asemenea.

    1.5. Procedura de modificare şi actualizare a planului de management
        Planul integrat de management al ariilor naturale protejate de la Pogăneşti se aprobă prin Ordin de Ministru.
        Planul de management cuprinde unele prevederi care iau în considerare, pe cât posibil, factorii ce ar putea schimba situaţia actuală, permiţând astfel o flexibilitate în luarea deciziilor, fără a compromite obiectivul principal, acela de conservare a mediului natural pentru care au fost desemnate ariile protejate în cauză.

    1.6. Procedura de implementare
        Responsabilitatea implementării planului revine custodelui în conformitate cu prevederile din convenţia de custodie nr. 239/07.04.2011 încheiată între autoritatea pentru protecţia mediului şi Direcţia silvică Galaţi. Organizarea activităţilor se va realiza de către custode, în colaborare permanentă cu factorii de interes: administraţii publice locale, Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi, Inspectoratul de Regim Silvic şi Vânătoare Focşani, Garda de Mediu Galaţi, proprietari şi administratori de terenuri, instituţii academice şi de cercetare, ONG-uri, specialişti şi altele asemenea.
     În conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, după aprobarea planului de management/regulamentului pentru ariile naturale protejate, autorităţile administraţiei publice locale competente au obligaţia să actualizeze documentaţiile de amenajarea teritoriului şi cele de urbanism, prin integrarea în cuprinsul acestor documentaţii a prevederilor referitoare la aria naturală protejată. Pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism care vor fi realizate ulterior aprobării planurilor de management/regulamentelor, în cadrul acestora trebuie să existe prevederi referitoare la aria naturală. Avizul custodelui ariei naturale protejate este necesar atât pentru actualizarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism cât şi pentru cele care vor fi elaborate în viitor, în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare.
        Pentru ca valoarea practică a informaţiilor culese din teren să fie una ridicată, în cadrul proiectului "Conservarea biodiversităţii în ariile naturale protejate: Pădurea Breana Roşcani, Pădurea Pogăneşti, Pădurea Fundeanu, Pădurea Tălăşmăni, Pădurea Camniţa" COD SMIS-CSNR35635, beneficiar: Asociaţia Judeţeană a Pescarilor Sportivi Galaţi s-a realizat o aplicaţie dedicată de management a ariei naturale protejate, cu ajutorul căreia să fie gestionate atât informaţiile spaţiale referitoare la învelişul vegetal dar şi a informaţiilor legate de mediul abiotic: geologie, geomorfologie, sol, climă. Aplicaţia poate fi accesată în internet la adresa http://biodiversity-geoportal.ro/ROSCI0165/.

    CAP. II
    DESCRIEREA ARIILOR NATURALE PROTEJATE DE LA POGĂNEŞTI
    2.1. Informaţii generale
    2.1.1. Localizare
        Ariile naturale din perimetrul Pogăneşti sunt localizate în Podişul Covurlui, regiunea biogeografică a Colinelor Covurlui, dealuri de platformă de tip Tutova, în partea de nord-vest a judeţului Galaţi.
        Mai precis, ariile protejate se află între localităţile Suceveni la nord, Rogojeni la est şi Roşcani la sud. Din punct de vedere administrativ, ariile sunt localizate în judeţul Galaţi, raza comunei Suceveni, în imediata vecinătate sudică a localităţii Suceveni. Coordonatele sunt: Latitudine 45,5851° N, Longitudine 27,0134° E.
        Conform sistemului Shuttle Radar Topography Mission, altitudinea medie faţă de nivelul mării este de 161 m. Cea minimă este de 94 m iar cea maximă de 219 m.

    2.1.2. Căi de acces
        Accesul către ariile naturale protejate se face urmând ruta drumului naţional DN 26 Galaţi - Cavadineşti, apoi DJ242D Băneasa - Suceveni - Rogojeni. Din acest drum judeţean, accesul către ariile protejate se poate face pe drumuri de exploataţie agricolă, de pământ, fie cu circa 1Km înainte de intrarea în intravilanul comunei Suceveni, fie din centrul comunei, fie de la ieşirea din comuna Suceveni înspre Rogojeni. Pe lângă aceste căi de acces mai există diverse drumuri de câmp utilizate pentru accesul la culturile agricole din zonă care însă sunt mai greu practicabile, mai ales în perioadele cu umezeală. Având în vedere faptul că accesul este relativ dificil, aria neaflându-se în calea unui drum asfaltat, presiunea antropică asupra ariei protejate este relativ redusă.

    2.1.3. Folosinţa şi forma de proprietate a terenurilor
        Pe raza ariilor protejate Pădurea Pogăneşti a fost identificat un singur tip de proprietate: formă de proprietate privată, proprietar Ioana Vasiliu Bolnavu. Suprafaţa este administrată de către Ocolul silvic Galaţi din cadrul Direcţiei silvice Galaţi, subunitatea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva.
        Toată suprafaţa inclusă în sit şi deci întreaga suprafaţă a ariei naturale protejate de interes naţional are folosinţa pădure. Anexat la prezentul plan de management se găsesc hărţile privind categoriile de folosinţă, administrare, şi proprietate la nivelul ariilor naturale protejate Pădurea Pogăneşti, Anexa nr. 1 la planul de management.


    2.2. Mediul fizico-geografic
    2.2.1. Geologia
        Aria naturală protejată se află în zona colinelor Covurluiului al căror relief e dezvoltat pe formaţiuni neogene, cu structură monoclinală, fragmentat în culmi şi poduri prelungi, separate de văi paralele, sculptate în pietrişuri şi nisipuri cu intercalaţii de argile pliocene, pe alocuri însoţite de cruste şi alunecări. Geologic se caracterizează printr-o cuvertură depusă în cadrul a patru cicluri de sedimentare: devonian, permian - triasic, jurasic - cretacic - eocen, badenian superior - romanian.
        În zona podişului Covurlui, apar la suprafaţă depozite cuaternare loessoide, din pleistocen, mediu şi superior. Depozitele loessoide sunt formate din prafuri nisipoase şi prafuri argiloase nisipoase, cu concreţiuni calcaroase. În masa depozitelor loessoide se întâlnesc nivele mai argiloase de culoare roşcată. Pe văile mai adânci depozitele loessoide au fost spălate şi apar la zi formaţiuni levantine. În această zonă levantinul apare sub formă de nisipuri gălbui şi ruginii, cu puţine intercalaţii de argile marnoase, care conţin rare fosile. Depozite, ponţian şi dacian, apar la baza văilor, în lungul văii Prutului, văii Chinejei, în jurul localităţii Băneasa. Aceste depozite au grosimi de 150 - 170 m în zona văii Prutului şi cresc către vest. În componenţa acestor depozite intră marne argiloase şi nisipoase urmate de nisipuri albe şi gălbui cu o bogată faună a Ponţianului inferior. Urmează nisipuri galben - roşcate cu lentile de gresii.

    2.2.2. Geomorfologia
        Suprafaţa aferentă ariei protejate Pogăneşti se încadrează geografic în Podişul Covurlui. Porţiunea vestică a acestuia aparţine Câmpiei Covurluiului, prezentând un aspect mai uniform şi o altitudine mai mică. Dealurile platformă, de tip Tutova pe care se găseşte aria protejată, sunt caracterizate prin culmi deluroase, prelungi, monoclinale, orientate paralel şi separate de văi consecvente cu procese de pantă destul de dezvoltate.
        Relieful cu pante pronunţate al câmpiei înalte şi prezenţa pământului loessoid fac ca acesta să se erodeze, iar particulele de pământ să fie antrenate uşor de apele din precipitaţii.

    2.2.3. Clima
        Aria naturală protejată Pădurea Pogăneşti se găseşte în condiţiile unui climat continental de câmpie, caracterizat prin veri foarte calde şi ierni foarte reci. După raionarea climatică a ţării teritoriul aparţine formulei climatice II As3, semnificând condiţii de climă continentală de câmpie, districtul stepei, subdistrictul Bărăgan.
        Regimul termic
        Temperatura medie anuală este de 9,5-9,6 grade C. Temperatura medie a lunii ianuarie variază între -3 şi -4 grade C, iar a lunii iulie între 21 şi 22 grade C. Temperatura medie a anotimpului cald este de 21 grade C, iar a celui rece de -1,7 grade C. Temperatura maximă absolută lunară a fost de 39,5 grade C, iar minima absolută de -28 grade C.
        Perioada cu temperaturi mai mari de 10 grade C, favorabile vegetaţiei forestiere, este de circa 190 de zile, între 10 aprilie şi 20 octombrie iar primul îngheţ se produce în medie la 25 octombrie, iar ultimul îngheţ la 10 aprilie.
        Regimul pluviometric
        Precipitaţiile medii anuale ating valorile de 460-470 mm. Cel mai secetos anotimp este iarna, atingându-se un cuantum mediu de precipitaţii de cca. 80 mm, iar vara de cca. 150-160 mm. În perioada de vegetaţie cad în medie precipitaţii totalizând 260-290 mm, iar indicele de ariditate are valori cuprinse între 18 şi 21.
        Evapotranspiraţia potenţială se situează în jur de 690 mm, iar în perioada de vegetaţie se înregistrează un deficit al precipitaţiilor atmosferice, comparativ cu evapotranspiraţia potenţială de 210-240 mm.
        Regimul eolian
        Circulaţia generală a atmosferei are ca principale caracteristici o frecvenţă înaltă de deplasări lente ale maselor de aer temperat oceanice de la Vest şi Nord-Vest, în special pe perioada caldă a anului, precum şi o frecvenţă mare a deplasărilor de aer temperat - continental de la Nord-Est şi Nord, în special în perioada rece a anului.
        În plus, sunt mai puţin frecvente deplasările de aer arctic şi de aer tropical - maritim. Direcţia predominantă a vântului este de Nord-Nord-Est, cu 18,4% frecvenţă şi o medie anuală de intensitate de 3 Beaufort sau o medie a vitezei între 3,3 şi 5,5 m/s. Vântul se intensifică începând cu octombrie şi îşi atinge valori de vârf în aprilie, în cazul în care media este de 5,5 m/s, vântul are intensitate mai mare de 6 Beaufort şi până la 8-7 Beaufort.

    2.2.4. Hidrologia
        Zona se încadrează în bazinul hidrografic Prut. La nivel local, cea mai mare parte din suprafaţa ariei protejate se găseşte în bazinul pârâului Oarba, ce se uneşte cu pârâul Horincea şi se varsă în râul Prut. Partea de vest a ariei protejate se găseşte în bazinul Roşcani, pârâu ce se varsă în Chineja şi aceasta în lacul Brateş. Resursele de apă subterană sunt de calitate, dar foarte greu accesibile datorită reliefului. Ca o caracteristică a spaţiului hidrografic Prut - Bârlad, pe teritoriul ariei analizate se găsesc văi temporare, scurgerea înregistrându-se numai în perioade cu precipitaţii.
        Pentru cartarea limitelor hidrologice s-au urmărit două caracteristici importante: cursurile râurilor şi limitele bazinelor hidrografice. Harta hidrologică este prezentată în Anexa nr. 1 la prezentul plan de management.

    2.2.5. Solurile
        Solul reprezintă partea superficială a scoarţei terestre formată dintr-un amestec de substanţe minerale,apă,aer şi substanţe organice care se caracterizează prin fertilitate şi are un rol esenţial în productivitatea fitocenozelor. Solurile întâlnite în interiorul ariei natural protejate Pădurea Pogăneşti sunt: cernoziomuri tipice şi cambice, cernisoluri.


    2.3. Mediul biotic
        În Pădurea Pogăneşti se urmăreşte protecţia şi conservarea a două specii de plante: Echium russicum, cod 4047, denumită popular capul şarpelui şi Iris aphylla ssp. hungarica, cod 4097, denumită popular iris şi a habitatelor de importanţă comunitară 91AA Vegetaţie forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos, 91I0* Vegetaţie de silvostepă euro siberiană cu Quercus spp. şi 91Y0 Păduri dacice de stejar şi carpen
        Pentru aceste specii şi habitate s-a realizat cartarea cu ajutorul tehnicilor moderne şi în special cu ajutorul sistemelor de informaţie geografică GIS şi a sistemelor de poziţionare globală.
        Pentru a se putea reprezenta cât mai concludent distribuţia speciilor de interes conservativ, având în vedere suprafaţa şi configuraţia spaţială a suprafeţei protejate, s-a utilizat un caroiaj de tip pătrat cu latura de 250 m. Prezenţa fiecărei populaţii a unei specii de interes conservativ a fost ulterior evaluată şi validată la nivel de pătrat în vederea realizării unei hărţi tematice privind distribuţia acelei specii.
        Identificarea habitatelor s-a făcut prin recunoaşterea fitocenozelor care le caracterizează şi anume prin luarea în considerare a speciilor edificatoare, în general dominante, şi indicatoare ecologic şi/sau cenologic, precum şi prin recunoaşterea caracteristicilor biotopului, în primul rând localizare geografică, altitudine, relief, rocă şi sol.
        Informaţiile culese în teren s-au prelucrat cu software GIS, în vederea integrării datelor geospaţiale în baza de date gis şi realizarea hărţii de distribuţie a habitatelor şi a celorlalte hărţi tematice realizate.
        Odată cu cartarea speciilor pentru care a fost declarată aria naturală protejata s-au făcut observaţii cu privire la alte specii importante de flora şi faună, fără însă a se face lucrări de cartare sau inventariere detaliate.
    2.3.1. Habitatele naturale şi flora
    2.3.1.1. Vegetaţia
        Descrierea habitatelor
        Habitatul 91AA Vegetaţie forestieră ponto-sarmatică, cu stejar pufos
        Habitatul este reprezentat de păduri extrazonale dominate de stejar pufos, cu floră submediteraneană, ocupând enclave mai calde în cadrul arealelor subcontinentale ale lui Quercion frainetto şi Carpinion illyricum.
        Alte caracteristici:
    - Plante: Quercus pubescens, Q. virgiliana, Carpinus orientalis, C. betulus, Fraxinus ornus, Galium dasypodum, Paeonia peregrina.
    – Vegetaţie: Galio dasypodi-Quercetum pubescentis Doniţă 1970; Paeonio peregrinae- Carpinetum orientalis Doniţă 1970; Echinopo banatici-Quercetum pubescentis Boşcaiu et al. 1971; Paeonio peregrinae-Quercetum pubescentis Sârbu 1978, Sanda et Popescu 1999; Ceraso mahaleb-Quercetum pubescentis Jakucs et Fekete 1957; Tilio tomentosae-Quercetum pedunculiflorae Doniţă 1968; Lathyro collini-Quercetum pubescentis Klika 1932.

        Habitatul 91I0* Vegetaţie de silvostepă euro siberiană cu Quercus sp
        Conform manualului de interpretare european acest tip de habitat este reprezentat de păduri şi rarişti xero-temofile de cvercinee din câmpiile Europei de sud-est. Climatul are un caracter pronunţat continental, cu o mare amplitudine termică, iar substratele pe care se dezvoltă sunt reprezentate în general de loess. Stejarul pedunculat, Quercus robur, cerul, Quercus cerris şi stejarul pufos, Quercus pubescens domină în etajul arborilor, habitatul fiind bogat în specii continentale stepice caracteristice alianţei Aceri tatarici - Quercion Zolyomi 1957. În prezent aceste păduri-rarişti au un areal foarte fragmentat şi adesea, în special în Austria,sunt degradate prin invazia salcâmului, Robinia pseudacacia.
        În România, habitatul 91I0* este întâlnit în zonele cu caracter continental, începând din sudul ţării, în Câmpia Dunării, până în nord, în zonele de nisipuri de la Carei.
        Pădurile şi rariştile de cvercinee din zona de silvostepă euro-siberiană au o răspândire largă la nivel naţional fiind întâlnite:
    - în Podişul Transilvaniei, mai frecvent în centrul podişului, Câmpia Transilvaniei, şi teritoriile înconjurătoare, în etajul nemoral, subetajul pădurilor de gorun şi de amestec cu gorun;
    – în nord-estul României, în depresiunea Jijia - Bahlui, în silvostepa cu stejari mezofili;
    – pe nisipurile din nord-vestul României, Carei, Valea lui Mihai, Secuieni, în zona de silvostepă;
    – în centrul şi vestul Câmpiei Dunării, în zona de silvostepă, subzona silvostepei cu păduri termofile;
    – în estul Câmpiei Dunării, în Dobrogea, sudul Moldovei şi estul Munteniei în zona de silvostepă, subzona silvostepei cu păduri de stejari termofili.

        Habitatul este reprezentat de păduri xerotermofile de stejar din câmpiile din sud-estul Europei. Clima este foarte continentală, cu o mare amplitudine a temperaturilor. Substratul constă din loess şi soluri de tip cernoziom. Quercus robur, Q. cerris, Q. pedunculiflora şi Q. pubescens domină stratul arborescent al acestor păduri, care sunt bogate în elemente stepice continentale şi geofite din Aceri tatarici-Quercion Zolyomi 1957.
        Flora este reprezentată de: Quercus cerris, Q. pubescens, Q. robur, Q. pedunculiflora, Q. petraea, Acer campestre, A. tataricum, Sorbus torminalis, Tilia tomentosa, Cornus sanguinea, Crataegus monogyna, Euonymus verrucosa, Ligustrum vulgare, Prunus spinosa, Pyrus pyraster, Rhamnus cathartica, Ulmus minor, Buglossoides purpurocaerulea, Carex michelii, Dactylis polygama, Galium dasypodum, Geum urbanum, Lathyrus niger, Polygonatum latifolium, Pulmonaria mollis subsp. mollis, Tanacetum corymbosum, Tulipa bibersteinniana, Vincetoxicum hirundinaria, Viola jordănii.
        Acest tip de habitat, care forma odată vegetaţia naturală a Europei de sud-est, este foarte fragmentat în prezent. În Austria, este adesea degradat ca urmare a invaziei salcâmului.
        Asocierile de vegetaţie sunt: Aceri tatarici-Quercetum roboris Zolyomi 1957; Quercetum pedunculiflorae-cerris Morariu 1944; Quercetum pedunculiflorae Borza 1937; Convallario-Quercetum roboris Soo, 1939, 1957.
        În ţara noastră Aceri tatarici-Quercetum roboris nu apare pe loess, aşa cum se precizează în manualul EUR 27.
        Habitatul 91Y0 Păduri dacice de stejar şi carpen
        La nivel european acest tip de habitat este descris ca păduri formate din diverse specii de cvercinee: Quercus robur, Q. petraea, Q. petraea ssp. dalechampii, Q. cerris, Q. Frainetto, în amestec cu carpen, Carpinus betulus, localizate pe flancurile şi piemonturile Carpaţilor de est şi sud şi în Podişul Ucrainei de vest. Azonal, pot apărea păduri de stejar cu carpen şi în zona Moesiacă a alianţei Quercion frainetto, în partea estică a zonei Panonice şi vestică a zonei Pontice de silvostepă şi în zona dealurilor pre - Pontice ale Europei de sud-est. Ecosistemele se caracterizează printr-un amestec al speciilor sub-mediteraneene din alianţa Quercion frainetto şi, în est, din specii Euxinice.
        Habitatul este reprezentat de păduri de Carpinus betulus şi diverse specii de Quercus, de pe versanţii şi piemonturile Carpaţilor Orientali şi Meridionali, şi din podişurile din vestul Ucrainei; păduri extrazonale, adesea izolate, de stejar şi carpen din arealul moesiac a lui Quercion frainetto, din zona de silvostepă est-panonică şi vest-pontică şi din dealurile pre-pontice din sud-estul Europei. Acestea se caracterizează printr-un amestec de specii submediteraneene de Quercion frainetto şi, în est, de specii pontice -euxinice. Alte caracteristici:
    - Plante: Carpinus betulus, Quercus robur, Q petraea, Q dalechampii, Q. cerris, Q. frainetto, Tilia tomentosa, Pyrus eleagrifolia, Cotinus coggygria, Stellaria holostea, Carex pilosa, C. brevicollis, Carpesium cernuum, Dentaria bulbifera, Galium schultesii, Festuca heterophylla, Ranunculus auricomus, Lathyrus hallersteinii, Melampyrum bihariense, Aposeris foetida, Helleborus odorus.
    – Vegetaţie: Aro orientalis-Carpinetum, Dobrescu et Kovacs 1973, Tăuber 1992; Lathyro hallersteinii-Carpinetum Coldea 1975; Melampyro bihariensis-Carpinetum Borza 1941, Soo 1964 em. Coldea 1975; Evonymo nanae-Carpinetum, Borza 1937, Seghedin et al. 1977; Galio kitaibeliani-Carpinetum Coldea et Pop 1988; Ornithogalo-Tilio- Quercetum Dihoru 1976; Tilio tomentosae-Quercetum dalechampii Sârbu 1978.

        În tabelul de mai jos se poate urmări corespondenţa între diversele clasificări ale habitatelor.

    Tabel 1: Corespondenţa între clasificările habitatelor

┌────────────────┬─────────────┬──────────┐
│Cod şi denumire │Cod conform │ │
│Natura 2000 │Doniţă şi │Cod │
│ │colaboratorii│Palearctic│
│ │ │Habitats │
├────────────────┼─────────────┼──────────┤
│91AA Vegetaţie │R4161, R4162,│41.7371., │
│forestieră │R4163, │41.7372 │
│ponto-sarmatică,│ │ │
│cu stejar │ │ │
│pufos │ │ │
├────────────────┼─────────────┼──────────┤
│91I0* Vegetaţie │R4138, R │41.2C13, │
│de silvostepă │4146, R 4148,│41.7A224, │
│euro siberiană │R 4156, │41.7A213, │
│cu Quercus spp. │R4157, R 4159│41.76223, │
│ │ │41.7A228 │
├────────────────┼─────────────┼──────────┤
│ │ │41.2C12, │
│91Y0 Păduri │R 4124, R │41.2C4, │
│dacice de stejar│4125, R 4126,│41.2C22, │
│şi carpen │R 4128, R │41.C23, │
│ │4135, R 4143,│41.2C11, │
│ │R 4147, │41.2C21 │
│ │ │ │
└────────────────┴─────────────┴──────────┘

        Metoda de cercetare pentru habitate forestiere
        Cercetarea s-a efectuat prin parcurgerea următoarelor etape:
    a. Evaluarea prezenţei habitatelor: pe baza corespondenţelor cu tipurile de pădure s-a realizat o hartă potenţială a prezenţei habitatelor, fiecare subparcelă silvică a fost încadrată într-unul dintre habitatele analizate.
    b. Pregătirea materialelor pentru teren: pentru teren au fost pregătite copii ale hărţilor amenajistice, copii după descrierea fiecărei subparcele silvice din suprafeţele analizate şi o copie după harta silvică; hărţile astfel echipate au fost încărcate în format electronic în GPS.
    c. Identificarea şi inventarierea tipurilor de habitate forestiere în teren: pentru eficienţă maximă a fost adoptată metoda de eşantionaj subiectiv, calitativă, uzuală în domeniul tipologiei forestiere şi amenajărilor silvice. Metoda se bazează pe observaţii şi estimaţii realizate cu ocazia parcurgerii terenului pe transecte, pentru a identifica discontinuităţile de omogenitate ale arboretelor. Unitatea de bază a studiului a constituit-o subparcelarul silvic. Astfel au fost culese date referitoare la stratul arborilor: compoziţie, acoperire, specii diseminate, la stratul arbustiv: compoziţie, acoperire, specii diseminate, la seminţiş: compoziţie, acoperire, mod de regenerare, specii diseminate şi stratul ierbos: acoperire, plus un inventar sumar la nivelul fiecărui sit. În plus au fost înregistrate imagini foto digitale, cu zone reprezentative de pe traseul eşantionajului.
    d. Delimitarea şi cartarea tipurilor de habitate: ca bază de pornire au fost folosite hărţile amenajistice, la scara 1:20000, care au fost retuşate pe baza ortofotoplanurilor, la scara 1:5000. Acolo unde au apărut probleme legate de o separare insuficientă a subparcelarului silvic din punct de vedere al habitatelor de importanţă comunitară şi eventuale erori de trasare a limitelor au fost remediate prin măsurători terestre cu receptoare GPS.

        Rezultate ale cercetării pentru habitate forestiere
        Au fost identificate habitatele forestiere de importanţă comunitară 91Y0 şi 91AA, dar nu au fost găsite suprafeţe cu habitatul 91I0*. De asemenea a fost identificată o suprafaţă ocupată de terenuri lipsite de vegetaţie forestieră, terenuri cultivate pentru hrana vânatului, sau pentru necesităţile administraţiei silvice, precum şi plantaţii mari de salcâm, frasin şi pin negru, cărora nu li se poate atribui cod Natura 2000. Suprafeţele identificate pe aceste categorii, în urma activităţii de teren, sunt următoarele:
    - 91AA Păduri est-europene de stejar pufos, pe circa 58.1 ha;
    – 91Y0 Păduri dacice de stejar şi carpen, pe circa 31.4 ha;
    – vegetaţie forestieră fără cod Natura 2000, pe circa 75.4 ha;
    – terenuri fără vegetaţie forestieră, pe restul suprafeţei.

        Distribuţia habitatelor forestiere, pe subparcele silvice, este prezentată în tabelul următor.

    Tabel 2: Distribuţia habitatelor forestiere în ariile naturale protejate Pădurea Pogăneşti

┌───────┬──────┬─────────┬────────┬─────────┬───────┬──────────┐
│Judeţul│Ocolul│Unitatea │Unitatea│Suprafaţa│ │ │
│ │silvic│de │amena- │aproxi- │ │ │
│ │ │producţie│jistică │mativă, │Habitat│ │
│ │ │ │ │ha │Natura │Observaţii│
│ │ │ │ │ │2000 │ │
├───────┼──────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │117 A │26.3 │91AA │- │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │117 B │1.4 │- │Plantaţie │
│ │ │ │ │ │ │de salcâm │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │117 C │1.2 │- │Plantaţie │
│ │ │ │ │ │ │de salcâm │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │117 D │10.4 │91Y0 │- │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │117 E │0.9 │- │Plantaţie │
│ │ │ │ │ │ │de salcâm │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│Galaţi │Galaţi│IV │121 A │8.6 │- │Plantaţie │
│ │ │ │ │ │ │de salcâm │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │121 B │9.6 │- │Plantaţie │
│ │ │ │ │ │ │de salcâm │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │121 C │3.7 │- │Plantaţie │
│ │ │ │ │ │ │de salcâm │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │121 D │10.4 │- │Plantaţie │
│ │ │ │ │ │ │de pin │
│ │ │ │ │ │ │negru │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │121 E │1.8 │- │Plantaţie │
│ │ │ │ │ │ │de salcâm │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │121 F │3.4 │- │Plantaţie │
│ │ │ │ │ │ │de salcâm │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │121 G% │13.3 │91AA │- │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │121 G% │5.0 │91Y0 │- │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │121 H │0.8 │- │Teren de │
│ │ │ │ │ │ │împădurit │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │121 I │0.4 │- │Teren de │
│ │ │ │ │ │ │împădurit │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │121V1 │0,5 │- │Fost teren│
│ │ │ │ │ │ │cultivat │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │121V2 │0,5 │- │Fost teren│
│ │ │ │ │ │ │cultivat │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │121V3 │0,4 │- │Fost teren│
│ │ │ │ │ │ │cultivat │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │121V4 │0,4 │- │Fost teren│
│ │ │ │ │ │ │cultivat │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │121V5 │1,1 │- │Fost teren│
│ │ │ │ │ │ │cultivat │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │122 A% │9.3 │91AA │- │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │122 A% │4.0 │91Y0 │- │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │122 B │6.4 │- │Plantaţie │
│ │ │ │ │ │ │de salcâm │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │122 C │3.2 │- │Plantaţie │
│ │ │ │ │ │ │de salcâm │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │122 D% │4.0 │91AA │- │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │122 D% │8.3 │91Y0 │- │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │122 E │1.4 │- │Teren de │
│ │ │ │ │ │ │împădurit │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │Plantaţie │
│ │ │ │123 A │10.4 │- │de frasin │
│ │ │ │ │ │ │american, │
│ │ │ │ │ │ │salcâm, │
│ │ │ │ │ │ │tei │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │123 B% │3.7 │91Y0 │- │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │123 B% │4.0 │91AA │- │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │123 C │1.4 │- │Teren de │
│ │ │ │ │ │ │împădurit │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │123 D │1.2 │91AA │- │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │123 E │10.4 │- │Plantaţie │
│ │ │ │ │ │ │de salcâm │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │123A │1,0 │- │Fost teren│
│ │ │ │ │ │ │cultivat │
│ │ │ ├────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │123V │1,7 │- │Fost teren│
│ │ │ │ │ │ │cultivat │
├───────┴──────┴─────────┴────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│Total │170,50 │- │- │
└─────────────────────────────────┴─────────┴───────┴──────────┘

        În continuare se prezintă un inventar sumar al florei ierboase întâlnite în cuprinsul celor două tipuri de habitate forestiere:

    Tabel 3: Inventar sumar al florei ierboase în ariile naturale protejate Pădurea Pogăneşti

┌─────────────┬─────────────────┬───────────────┐
│Achillea sp. │Erigeron │Phleum sp. │
│ │canadensis │ │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Agrimonia │Eryngium │Picris │
│eupatoria │campestre │hieracioides │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Ajuga │Euphorbia sp. │Piptatherum │
│laxmannii │ │virescens │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Alliaria │Festuca sp. │Plantago media │
│officinalis │ │ │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Allium sp. │Filipendula │Poa nemoralis │
│ │vulgaris │ │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Althaea │Fragaria sp. │Polygonatum │
│cannabina │ │latifolium │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Arctium lappa│Fritillaria │Polygonatum │
│ │orientalis │officinale │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Aristolochia │Galium sp. │Polygonum │
│clematitis │ │-Fagopyrum- sp.│
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Artemisia sp.│Galium verum │Potentila recta│
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Arum sp. │Geranium │Potentilla │
│ │robertianum │argentea │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Asparagus │Geum urbanum │Primula veris │
│officinalis │ │ │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Asparagus │Glechoma sp. │Prunus tenella │
│tenuifolius │ │ │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Asperula sp. │Helichrysum │Scutellaria │
│ │arenarium │altissima │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Asyneuma │Hieracium sp. │Sedum maximum │
│canescens │ │ │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Balotta nigra│Inula conyza │Silene │
│ │ │donetzica │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Bracypodium │Inula germanica │Silene sp. │
│sp. │ │ │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Bromus sp. │Inula sp. │Stachys │
│ │ │officinalis │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Campanula │Iris aphylla │Stachys recta │
│persicifolia │ │ │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Campanula │Iris sp. │Tanacetum │
│ranunculoides│ │corymbosum │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Campanula │Lathyrus niger │Teucrium │
│rapunculoides│ │chamaedrys │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Centaurea sp.│Lathyrus │Thalictrum │
│ │pannonicus │aquilegiifolium│
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Chenopodium │Lavathega │Thalictrum sp. │
│album │truringiaca │ │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Chenopodium │Leonurus cardiaca│Trifolium │
│hybridum │ │alpestre │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Cichorium │Lichnis coronaria│Trifolium sp. │
│intybus │ │ │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Clinopodium │Linaria sp. │Trinia │
│vulgare │ │ramossisima │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Convolvulus │Lithospermum │Urtica dioica │
│arvensis │purpureocaeruleum│ │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Coronilla │Lolium perenne │Verbascum sp. │
│varia │ │ │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Cynodon │Melica ciliata │Veronica │
│dactylon │ │austriaca │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Dactylis sp. │Melica picta │Veronica │
│ │ │chamaedrys │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Daucus carota│Melica uniflora │Veronica sp. │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Dianthus sp. │Mercurialis ovata│Vicia sp. │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Dictamnus │Nectaroscordum │Vinca herbacea │
│albus │siculum │ │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Digitalis │Origanum vulgare │Viola sp. │
│lanata │ │ │
├─────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│Elymus sp. │Paeonia peregrina│ │
└─────────────┴─────────────────┴───────────────┘

        O menţiune importantă este aceea că din sursele bibliografice disponibile, specia Nectaroscordum siculum nu a fost menţionată anterior în judeţul Galaţi.
        În unele cazuri habitatele ocupă părţi din subparcelele silvice şi ca urmare arealele au fost delimitate cu ajutorul GPS-ului. Numeroase subparcele silvice sunt ocupate de salcâmete care nu fac obiectul conservării în ariile protejate. Harta de distribuţie a habitatelor este redată în Anexa nr. 1 la planul de management.

    2.3.1.2. Flora
        Echium russicum J.F. Gmel., Capul şarpelui
        Descriere: Planta erbacee bianuală, cu tulpina înaltă de 30-90 cm, neramificată, cilindrică, acoperită cu peri setiformi albi, rigizi, la baza tuberculaţi şi cu peri scurţi şi moi. Frunzele sunt liniar lanceolate; cele bazale formează o rozetă. Inflorescenţa este lungă de 25-30 cm, cilindrică, alcătuită din flori scurt pedicelate, roşii. Corola ajunge până la 17 mm lungime, iar tubul acesteia depăşeşte de două ori lungimea caliciului. Staminele şi stigmatul ies mult din corolă. Fructul este reprezentat de 4 nucule cu pericarpul pronunţat zgrăbunţos. Înfloreşte în mai-iulie. Se deosebeşte de celelalte specii ale genului Echium de la noi prin culoarea corolei. La E. italicum corola este albă sau alb-roşietică, iar la E. vulgare corola este albastră.
        Habitat: 62C0* Stepe ponto-sarmatice, frecvent în fitocenoze cu Stipa lessingiana.
        Distribuţie în România: sporadică în Transilvania, Banat, Muntenia, Moldova şi Dobrogea.
        Ecologie: Xeromezofită, subtermofilă. Creşte prin pajişti şi tufărişuri din zona de stepă până în etajul gorunului.
        Iris aphylla ssp. hungarica, Stânjenel, Iris
        Descriere: Planta erbacee perenă, cu rizom, cu tulpina aeriană de 15 - 35 cm înălţime, ramificată de sub mijloc. Flori violete până la aproape purpurii, cu tepale interne şi externe uniform colorate şi spatul complet erbaceu. Tepalele externe sunt evident păroase pe nervura mediană, cu peri pluricelulari.
        Habitat: 6110 Comunităţi rupicole calcifile sau pajişti bazifile din Alysso -Sedion albi, 62C0* Stepe ponto - sarmatice, 6240* pajişti stepice subpanonice.
        Ecologie: Specia se instalează în pajişti naturale stepice, pe stâncării calcaroase, însorite sau pe loess, în poienile pădurilor termofile.
        Metoda de cercetare pentru floră
        Cercetările asupra florei au cuprins două etape: etapa de birou şi etapa de teren. În etapa de birou a fost analizată literatura existentă referitoare atât la răspândirea speciilor cât şi la biologia şi ecologia acestora. Ulterior au fost realizate hărţi de teren în format digital pentru a putea fi încărcate în GPS. În etapa de teren s-au făcut deplasări în aria protejată folosind metoda pe itinerar Borza et.Boşcaiu, 1965 pentru identificarea speciilor căutate. La determinarea taxonilor s-au folosit cheile dicotomice din Flora ilustrată a României, Ciocârlan, 2000 şi Flora României, Săvulescu et al., 1952-1976.
        Rezultate ale cercetării florei
        Inventarierea şi cartarea speciei Echium russicum J.F. Gmel., Capul şarpelui
        Conform ecologiei sale, ochiurile de pajişti stepice din această rezervaţie nu sunt de regulă favorabile existenţei acestei specii, xeromezofită, subtermofilă, ce vegetează prin pajişti şi tufărişuri dinzonade stepă până în etajul gorunului. Cu toate acestea, toate zonele ariei protejate conţinând enclave de pajişti ce păreau favorabile existenţei speciei Echium russicum, au fost parcurse cu atenţie şi nu a fost identificat nici un exemplar din această specie. De asemenea, au fost parcurse şi fâşiile de pajişti, situate între rezervaţie şi terenurile arabile care o înconjoară. Nici în aceste zone specia nu a fost identificată.
        În concluzie, este puţin probabil că specia să existe în aria protejată ROSCI0165 Pădurea Pogăneşti suprapusă cu rezervaţia naturală. Există posibilitatea ca Echium russicum să fi fost semnalată din pajiştile stepice din zonă, informaţia fiind preluată ca atare în formularul standard, fără a exista o verificare a prezenţei acestei specii în teren.
        Inventarierea şi cartarea speciei Iris aphylla ssp. hungarica, Stânjenel, Iris
        Specia a fost identificată şi des întâlnită în teren. Distribuţia ei este prezentată în Anexa nr. 1 la planul de management. Este bine răspândită pe suprafaţa rezervaţiei, preponderent în ochiurile stepice şi rarişti, în grupuri formate din 1-15 indivizi.


    2.3.2. Fauna
        Fauna zonei este destul de diversă. În acest plan de management, în rândurile care urmează se va face referire directă la speciile menţionate în fişa ariei naturale protejate de interes naţional Pădurea Pogăneşti, cod 2.417., precum şi la speciile poziţionate în secţiunea 3.3 a formularului standard al ROSCI0165 Pădurea Pogăneşti.
    2.3.2.3. Amfibieni şi reptile
        Speciile de amfibieni şi reptile din cele ce urmează fac parte din secţiunea 3.3 a formularului standard al sitului Natura 2000 Pădurea Pogăneşti.
        Guşterul, Lacerta viridis, este o specie mezo-termofilă, preferând habitate cu acoperire vegetală, cu un anumit grad de umezeală, dar şi cu posibilităţi de sorire. Este o specie des întâlnită în Pădurea Pogăneşti, mai cu seamă în luminişurile de pădure şi liniile parcelare. În timpul verii se pot surprinde numeroase exemplare sorind aproape pe tot cuprinsul pădurii. În situl Pădurea Pogăneşti nu pot exista dubii că starea de conservare este bună.
        Şopârla de câmp, Lacerta agilis, trăieşte în habitate deschise care permit insolaţie puternică, xerice, pajişti uscate, de obicei lipsite de vegetaţie arborescentă şi la oarecare depărtate de habitate acvatice. În zona pădurii Pogăneşti specia a fost întâlnită doar în poienile însorite din partea de nord a sitului precum şi la liziera pădurii. Au fost observate pe teren destul de puţine exemplare, din care doar câteva au fost observate între limitele rezervaţiei naturale. Ca atare, în interiorul sitului, datorită lipsei sau prezenţei foarte reduse a habitatului favorabil speciei L. agilis este dificil de vorbit de o stare de conservare favorabilă.
        Broasca roşie de pădure, Rana dalmatina trăieşte în păduri de foioase de la câmpie şi deal şi în mlaştini/zone umede, de la 0 la 900 m. Trăieşte pe uscat în cea mai mare parte a anului, fiind activă atât ziua, cât şi noaptea. Rana dalmatina înregistrează efective însemnate în România, probabil de ordinul sutelor de mii, având o distribuţie relativ uniformă, corelată cu existenţa habitatelor de pădure sau zone umede cu vegetaţie palustră. Pe parcursul lucrărilor de inventariere, broasca roşie de pădure a fost identificată într-o singură locaţie,în două exemplare. Situl Pădurea Pogăneşti prezintă un singur habitat propice reproducerii şi dezvoltării: valea situată în centrul rezervaţiei.
        Broasca mare de lac, Rana ridibunda şi broasca mică de lac,Rana esculenta, nu au fost întâlnite în situl Pogăneşti, pe parcursul lucrărilor de inventariere desfăşurate în vara anului 2012. Acest fapt se poate datora secetei pronunţate din vara anului 2012 dar mai degrabă lipsei aproape totale a habitatului caracteristic, cu ape stagnante caracteristic celor două specii. Chiar dacă în văile din partea de nord a sitului, în perioada de primăvară ar putea fi găsite exemplare ace celor două specii, reprezentarea acestora la nivel de sit este fără îndoială redusă.



    2.4. Informaţii socio-economice şi culturale
        Datele cuprinse în această secţiune se referă în principal la teritoriul comunei pe raza căreia este localizat situl, Suceveni, şi se bazează pe studiul socio-economic al zonei efectuat odată cu activitatea de elaborare a studiilor privind biodiversitatea în procesul de elaborare a planului de management.
        Demografia
        În comuna Suceveni populaţia este scădere: astfel, în anul 2010 erau cu 96 locuitori mai puţini decât în 2005. La nivelul anului 2010 în comuna Suceveni exista o populaţie stabilă de 2013 locuitori, cu peste 99% dintre ei de etnie română. Distribuţia pe sexe a populaţiei, la nivelul comunei Suceveni, arată o uşoară creştere în rândul bărbaţilor şi o scădere în cadrul persoanelor de sex feminin. Declinul sporului natural duce la o îmbătrânire a populaţiei, la care contribuie şi migraţia tinerilor din mediul rural,în special a celor cu pregătire profesională, din cauza lipsei de oportunităţi de dezvoltare.
        Conform Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi ponderea şomajului din comuna Suceveni cunoaşte o creştere în lunile de iarnă, faţă de cele de vară, reprezentând de fapt şomajul ascuns al celor care lucrează în agricultură. Cea mai afectată categorie de vârstă în anul 2009 este cea de 35-45 ani şi cea de peste 45.
        Activităţi economice
        Procentele scăzute ale populaţiei active din cadrul comunei Suceveni indică o forţă de muncă scăzută în zonă, acest lucru se datorează în mare parte faptului că agricultura este principala activitate economică din comună. Majoritatea locuitorilor lucrează pe cont propriu, în special în agricultură, unde productivitatea şi veniturile medii continuă să rămână scăzute în legatură şi cu specificităţi legate de sol, relief, climă, biodiversitate.
        Investiţiile în comuna Suceveni se referă la: alimentare cu apă, parc de agreement, construirea unui centru pentru persoane în vârstă, renovarea căminului cultural din localitatea Rogojeni.
        Comuna Suceveni necesită în acest moment o serie de investiţii direcţionate către crearea de locuri de muncă pentru locuitorii acestei comune. O soluţie care ar putea ajuta comună să se dezvolte pe termen lung este legată de sprijinirea agriculturii, aceasta fiind una din activităţile specifice zonei, alături de creşterea animalelor.
        Agricultura din zona Băneasa este reprezentată de mici proprietari de pământ ce nu practică o exploatare agricolă organizată, dar şi de exploataţii mai mari, deţinute de companii cu sediul în Galaţi, de exemplu SC Hanţă SRL, ce gospodăreşte o suprafaţă de peste 1000 ha parte proprietate proprie, parte arendată de la mici proprietari.Suprafaţa agricolă a comunei Suceveni este de 5.166 ha, suprafaţa fâneţelor şi păşunilor din Suceveni fiind cu mult mai restrânsă, de doar 737 ha.
        O categorie importantă de terenuri agricole o constituie viile care reprezintă cele mai valoroase ecosisteme din categoria terenurilor agricole,dar renunţarea în unele zone la activităţile agricole tradiţionale de îngrijire conduce la degradarea lor şi la modificări ce duc la pierderea rentabilităţii. În comuna Suceveni din totalul suprafeţei agricole, viile ocupa circa 6,49%.
        Producţia animalieră a înregistrat, la nivelul comunei Suceveni creşteri după anul 2001.Trebuie menţionat că în zona nu exista structuri organizate zootehnice, toate animalele fiind crescute în gospodării şi păşunate fie în comun pe islazul comunal, fie pe cont propriu pe păşunile private. Cele mai bine reprezentate animale sunt păsările, însă la fel de importantă este şi activitatea de creştere a ovinelor.
        Din punct de vedere silvic, Pădurea Pogăneşti este administrată de către Ocolul silvic Galaţi din cadrul Direcţiei silvice Galaţi, subunitate a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva. Toată suprafaţa sitului este în proprietate privată aparţinând doamnei Ioana Vasiliu Bolnavu.
        Fondul de vânătoare pe raza căruia se află situl Pădurea Pogăneşti este fondul 30 Suceveni, administrat de Ocolul silvic Galaţi.
        Patrimoniul cultural şi istoric al zonei
        Pe teritoriul comunei Băneasa se găsesc următoarele obiective turistice culturale: biserica veche din Rogojeni "Sfinţii Mihail şi Gavril"; biserica din Suceveni, cu hramul "Sfinţii Constantin şi Elena".
        Turism
        În dezvoltarea turismului, promovarea anumitor activităţi tradiţionale, produselor locale, ocupă un loc foarte important. Conştientizarea publică a specificului zonei ar putea conduce la creşterea vizibilităţii acesteia pe plan turistic. Promovarea produselor tradiţionale şi a sărbătorilor locale asigură o dezvoltare durabilă a resurselor turistice din zonă şi o creştere inevitabilă a nivelului de trai.

    2.5. Evaluarea stării de conservare pentru speciile şi habitatele de interes conservativ
    2.5.1. Evaluarea stării de conservare a habitatelor
        Conform Directivei Habitate privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice, starea de conservare a unui habitat este dată de totalitatea factorilor ce acţionează asupra sa şi asupra speciilor tipice şi care îi poate afecta pe termen lung răspândirea, structura şi funcţiile, precum şi supravieţuirea speciilor tipice. Această stare se consideră favorabilă atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
    - arealul natural al habitatului şi suprafeţele pe care le acoperă în cadrul acestui areal sunt stabile ori în creştere;
    – habitatul are structura şi funcţiile specifice necesare pentru conservarea sa pe termen lung, iar probabilitatea menţinerii acestora în viitorul previzibil este mare;
    – speciile care îi sunt caracteristice se află într-o stare de conservare favorabilă.

        În ceea ce priveşte habitatele de importanţă comunitară luate în studiu, considerăm că menţinerea structurii naturale şi a funcţiilor specifice pădurilor în cauză va conduce la menţinerea speciilor caracteristice într-o stare de conservare favorabilă şi ca atare va fi îndeplinită şi cea de-a treia condiţie necesară pentru asigurarea unei stări de conservare favorabilă la nivel de habitat. De aceea studiul de faţă se concentrează în special pe structura arboretelor.
        Evaluarea stării de conservare a habitatelor forestiere s-a realizat prin analizarea unor indicatori de suprafaţă şi dinamica şi a unor indicatori de structură a habitatului la nivel de arboret, de regenerare, de subarboret, de pătură erbacee sau în cazul unor perturbări diverse. Pentru analiza stării de conservare a habitatului forestier au fost urmăriţi toţi indicatorii din tabelul 4.

    Tabel 4: Indicatori pentru evaluarea stării favorabile de conservare

┌──────────────┬──────────────┬──────────────────────┐
│Indicatorul │ │Valoarea │
│supus │Mod de │indicatorului: │
│evaluării │exprimare ├───────────┬──────────┤
│ │ │Normală │Pragul │
│ │ │ │acceptabil│
├──────────────┴──────────────┴───────────┴──────────┤
│1. Suprafaţa │
├──────────────┬──────────────┬───────────┬──────────┤
│ │ │≥ 1 la │ │
│1.1. Suprafaţa│ │arboretele │Minim 1 │
│minimă │hectare │pure │ │
│ │ ├───────────┼──────────┤
│ │ │≥ 3 la │ │
│ │ │arboretele │Minim 3 │
│ │ │amestecate │ │
├──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤
│ │% de │ │ │
│ │diminuare, │ │ │
│ │privită ca │ │ │
│1.2. Dinamica │distrugere │ │ │
│suprafeţei │atât a │ │ │
│ │biotopului │ │ │
│ │cât şi a │0 │Maxim 5 │
│ │biocenozei, │ │ │
│ │din │ │ │
│ │suprafaţa │ │ │
│ │subparcelei │ │ │
├──────────────┴──────────────┴───────────┴──────────┤
│2. Etajul arborilor │
├──────────────┬──────────────┬───────────┬──────────┤
│ │ │80 - 100 în│ │
│ │ │cazul │ │
│ │% de │arboretelor│ │
│ │participare a │pure sau │ │
│ │speciilor │constituite│ │
│2.1. │principale de │doar din │Minim 60 │
│Compoziţia │baza în │specii │ │
│ │compoziţia │principale │ │
│ │arboretului, │de bază │ │
│ │potrivit ├───────────┼──────────┤
│ │tipului │50 - 70 în │ │
│ │natural │cazul │ │
│ │fundamental de│arboretelor│ │
│ │pădure │de amestec │ │
│ │ │dintre │ │
│ │ │specii │ │
│ │ │principale │Minim 40 │
│ │ │de baza şi │ │
│ │ │alte │ │
│ │ │specii │ │
├──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤
│2.2. Specii │% din │ │ │
│alohtone │compoziţia │0 │Maxim 20 │
│ │arboretului │ │ │
├──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤
│2.3. Mod de │% de arbori │ │ │
│regenerare │regeneraţi din│ │ │
│ │sămânţă din │100 │Minim 60 │
│ │total arboret │ │ │
├──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤
│2.4. │% de închidere│80 - 100 în│ │
│Consistenţa, │a │cazul │ │
│cu │coronamentului│habitatelor│Minim 70 │
│excepţia │la nivel de │de pădure │ │
│arboretelor în│arboret ├───────────┼──────────┤
│curs de │ │30 - 50 în │ │
│regenerare │ │cazul │ │
│ │ │habitatelor│Minim 20 │
│ │ │de rarişte │ │
├──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤
│2.5. Numărul │ │4 - 5 în │ │
│de arbori │Număr de │arborete de│ │
│uscaţi pe │arbori la │până la │Minim 3 │
│picior, cu │hectar │80 ani │ │
│excepţia │ ├───────────┼──────────┤
│arboretelor │ │2 - 3 în │ │
│sub │ │arborete de│ │
│20 ani │ │peste │Minim 1 │
│ │ │80 ani │ │
├──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤
│2.6. Numărul │ │4 - 5 în │ │
│de arbori │ │arborete de│ │
│aflaţi în curs│Număr de │până la │Minim 3 │
│de │arbori la │80 ani │ │
│descompunere │hectar │ │ │
│pe sol, cu │ ├───────────┼──────────┤
│excepţia │ │2 - 3 în │ │
│arboretelor │ │arborete de│ │
│sub │ │peste │Minim 1 │
│20 ani │ │80 ani │ │
│ │ │ │ │
├──────────────┴──────────────┴───────────┴──────────┤
│3. Seminţişul, doar în arboretele sau terenurile în │
│curs de regenerare │
├──────────────┬──────────────┬───────────┬──────────┤
│ │ │80 - 100 în│ │
│ │ │cazul │ │
│ │% de │arboretelor│ │
│ │participare a │pure sau │ │
│ │speciilor │constituite│ │
│3.1. │principale de │doar │Minim 60 │
│Compoziţia │bază în │din specii │ │
│ │compoziţia │principale │ │
│ │arboretului, │de bază │ │
│ │potrivit ├───────────┼──────────┤
│ │tipului │50 - 70 în │ │
│ │natural │cazul │ │
│ │fundamental de│arboretelor│ │
│ │pădure │de amestec │ │
│ │ │dintre │ │
│ │ │specii │ │
│ │ │principale │Minim 40 │
│ │ │de bază şi │ │
│ │ │alte │ │
│ │ │specii │ │
├──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤
│ │% de acoperire│ │ │
│3.2. Specii │pe care îl │ │ │
│alohtone │realizează │ │ │
│ │speciile │ │ │
│ │alohtone │0 │Maxim 20 │
│ │din total │ │ │
│ │subparcelă │ │ │
├──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤
│ │% de acoperire│ │ │
│3.3. Mod de │pe care îl │ │ │
│regenerare │realizează │ │ │
│ │exemplarele │ │ │
│ │regenerate din│100 │Minim 70 %│
│ │sămânţă din │ │ │
│ │total seminţiş│ │ │
├──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤
│ │% de acoperire│ │ │
│ │pe care îl │ │ │
│ │realizează │≥ 80 în │ │
│ │seminţişului │cazul │ │
│ │plus │habitatelor│Minim 70 │
│3.4. Grad de │arborii │de pădure │ │
│acoperire │bătrâni, unde │ │ │
│ │există, │ │ │
│ │în cazul │ │ │
│ │arboretelor în├───────────┼──────────┤
│ │care se │ │ │
│ │aplică │ │ │
│ │tratamente │> 30 în │ │
│ │bazate pe │cazul │ │
│ │regenerare sub│habitatelor│Minim 20 │
│ │masiv, din │de rarişte │ │
│ │total │ │ │
│ │arboret │ │ │
│ │ │ │ │
├──────────────┴──────────────┴───────────┴──────────┤
│4. Subarboretul, doar în arboretele cu vârstă de │
│peste 30 ani │
├──────────────┬──────────────┬───────────┬──────────┤
│4.1. Specii │% de acoperire│ │ │
│alohtone │din suprafaţa │0 │Maxim 20 │
│ │arboretului │ │ │
├──────────────┴──────────────┴───────────┴──────────┤
│5. Stratul ierbos, doar în arboretele cu vârstă de │
│peste 30 ani │
├──────────────┬──────────────┬───────────┬──────────┤
│4.2. Specii │% de acoperire│ │ │
│alohtone │din suprafaţa │0 │Maxim 20 │
│ │arboretului │ │ │
├──────────────┴──────────────┴───────────┴──────────┤
│6. Perturbări │
├──────────────┬──────────────┬───────────┬──────────┤
│ │% din │ │ │
│6.1. Suprafaţa│suprafaţa │ │ │
│afectată a │arboretului pe│ │ │
│etajului │care existenţa│ │ │
│arborilor │etajului │0 │Maxim 10 │
│ │arborilor este│ │ │
│ │pusă în │ │ │
│ │pericol │ │ │
├──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤
│ │% din │ │ │
│6.2. Suprafaţa│suprafaţa │ │ │
│afectată a │arboretului pe│ │ │
│seminţişului │care existenţa│ │ │
│ │seminţişului │0 │Maxim 20 │
│ │este pusă în │ │ │
│ │pericol │ │ │
├──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤
│ │% din │ │ │
│6.3. Suprafaţa│suprafaţa │ │ │
│afectată a │arboretului pe│ │ │
│subarboretului│care existenţa│ │ │
│ │subarboretului│0 │Maxim 20 │
│ │este pusă în │ │ │
│ │pericol │ │ │
├──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤
│ │% din │ │ │
│6.4. Suprafaţa│suprafaţa │ │ │
│afectată a │arboretului pe│ │ │
│stratului │care existenţa│ │ │
│ierbos │stratului │0 │Maxim 20 │
│ │ierbos │ │ │
│ │este pusă în │ │ │
│ │pericol │ │ │
└──────────────┴──────────────┴───────────┴──────────┘

        În tabelul de mai jos se prezintă aprecierea stării de conservare a habitatelor forestiere din Pădurea Pogăneşti.
        Tabel 5: Aprecierea stării de conservare a habitatelor forestiere din Pădurea Pogăneşti

┌────┬───────┬──────────────────────────────┬────────────┬────────────┐
│ │ │Stare de conservare: │ │ │
│u.a.│Tip │ │ │ │
│ │habitat├──────────┬───────────────────┤Ameninţări │Observaţii │
│ │ │Favorabilă│Nefavorabilă: │identificate│ │
│ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────┼────────┬──────────┤ │ │
│ │ │Supraf., │Supraf.,│ │ │ │
│ │ │ha │ha │Cauza │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼────────┼──────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │Regenerare │
│117 │91AA │26.3 │- │- │- │arbori din │
│A │ │ │ │ │ │lăstari 100 │
│ │ │ │ │ │ │% │
├────┼───────┼──────────┼────────┼──────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │Stare │
│ │ │ │ │ │ │favorabilă │
│ │ │ │ │ │Seminţiş │la limită, │
│117 │91Y0 │10.4 │- │- │invaziv de │din cauza │
│D │ │ │ │ │salcâm │compoziţiei │
│ │ │ │ │ │ │arboretului;│
│ │ │ │ │ │ │Regenerare │
│ │ │ │ │ │ │arbori din │
│ │ │ │ │ │ │lăstari 100 │
│ │ │ │ │ │ │% │
├────┼───────┼──────────┼────────┼──────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │Regenerare │
│121 │91AA │13.3 │- │- │- │arbori din │
│G% │ │ │ │ │ │lăstari 100 │
│ │ │ │ │ │ │% │
├────┼───────┼──────────┼────────┼──────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │Stare │
│ │ │ │ │ │ │favorabilă │
│ │ │ │ │ │ │la limită, │
│121 │ │ │ │ │ │din │
│G% │91Y0 │5.0 │- │- │- │cauza │
│ │ │ │ │ │ │compoziţiei │
│ │ │ │ │ │ │arboretului;│
│ │ │ │ │ │ │Regenerare │
│ │ │ │ │ │ │arbori din │
│ │ │ │ │ │ │lăstari 100 │
│ │ │ │ │ │ │% │
├────┼───────┼──────────┼────────┼──────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │Regenerare │
│ │ │ │ │ │ │arbori din │
│ │ │ │ │ │ │lăstari 100 │
│122 │91AA │9.3 │- │- │- │%; │
│A% │ │ │ │ │ │Nu sunt │
│ │ │ │ │ │ │suficienţi │
│ │ │ │ │ │ │arbori │
│ │ │ │ │ │ │uscaţi pe │
│ │ │ │ │ │ │picior şi la│
│ │ │ │ │ │ │sol │
├────┼───────┼──────────┼────────┼──────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │Regenerare │
│ │ │ │ │ │ │arbori din │
│122 │ │ │ │ │ │lăstari 100 │
│A% │91Y0 │4.0 │- │- │- │%; │
│ │ │ │ │ │ │Nu sunt │
│ │ │ │ │ │ │suficienţi │
│ │ │ │ │ │ │arbori │
│ │ │ │ │ │ │uscaţi la │
│ │ │ │ │ │ │sol │
├────┼───────┼──────────┼────────┼──────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │Regenerare │
│ │ │ │ │ │ │arbori din │
│122 │ │ │ │ │ │lăstari 100 │
│D% │91AA │4.0 │- │- │- │%; │
│ │ │ │ │ │ │Nu sunt │
│ │ │ │ │ │ │arbori │
│ │ │ │ │ │ │uscaţi pe │
│ │ │ │ │ │ │picior şi │
│ │ │ │ │ │ │la sol │
├────┼───────┼──────────┼────────┼──────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │Regenerare │
│ │ │ │ │ │ │arbori din │
│ │ │ │ │ │Uscare de │lăstari 100 │
│122 │91Y0 │- │8.3 │Compoziţia│intensitate │%; │
│D% │ │ │ │etajului │slabă │Nu sunt │
│ │ │ │ │arbores- │la tei, 10% │suficienţi │
│ │ │ │ │cent │ │arbori │
│ │ │ │ │ │ │uscaţi pe │
│ │ │ │ │ │ │picior şi la│
│ │ │ │ │ │ │sol │
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼────────┼──────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │Stare │
│ │ │ │ │ │ │favorabilă │
│ │ │ │ │ │ │la limită, │
│123 │ │ │ │ │Seminţiş │din │
│B% │91Y0 │3.7 │- │- │invaziv de │cauza │
│ │ │ │ │ │salcâm │compoziţiei │
│ │ │ │ │ │ │arboretului;│
│ │ │ │ │ │ │Regenerare │
│ │ │ │ │ │ │arbori din │
│ │ │ │ │ │ │lăstari 100 │
│ │ │ │ │ │ │% │
├────┼───────┼──────────┼────────┼──────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │Regenerare │
│ │ │ │ │ │ │arbori din │
│123 │ │ │ │ │ │lăstari 100 │
│B% │91AA │4.0 │- │- │- │%; │
│ │ │ │ │ │ │Nu sunt │
│ │ │ │ │ │ │arbori │
│ │ │ │ │ │ │uscaţi pe │
│ │ │ │ │ │ │picior şi │
│ │ │ │ │ │ │la sol │
├────┼───────┼──────────┼────────┼──────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │Regenerare │
│ │ │ │ │ │ │arbori din │
│123 │ │ │ │ │ │lăstari 100 │
│D │91AA │1.2 │- │- │- │%; │
│ │ │ │ │ │ │Nu sunt │
│ │ │ │ │ │ │arbori │
│ │ │ │ │ │ │uscaţi pe │
│ │ │ │ │ │ │picior şi │
│ │ │ │ │ │ │la sol │
├────┴───────┼──────────┼────────┼──────────┼────────────┼────────────┤
│Total │81.2 │8.3 │- │- │- │
│ │91% │9% │ │ │ │
└────────────┴──────────┴────────┴──────────┴────────────┴────────────┘


        Se observă că cea mai mare parte dintre arborete au stare de conservare favorabilă. Pe tipuri de habitate situaţia este următoarea:
    - la 91AA, 100%, adică 58,1 ha au stare de conservare favorabilă;
    – la 91Y0,74% adică 23,1 ha au stare de conservare favorabilă şi 26% adică 8,3 ha nefavorabilă.

        Cauza principală care a stat la baza stării nefavorabile de conservare este gospodărirea pădurilor din sit în regimul crâng, în perioada interbelică, gorunul nereuşind să facă faţă capacităţii remarcabile de regenerare vegetativă a teiului argintiu, dar şi a frasinului. Dar la aceasta a contribuit şi faptul că arboretul respectiv face parte din rezervaţia naturală, deci potrivit legilor în vigoare nu s-a putut aplica nicio intervenţie silviculturală în sprijinul speciei edificatoare, gorunul, sau pentru optimizarea numărului de exemplare la cioată, cazul în special al teiului argintiu care dă semne de uscare.
        Problema cea mai importantă o reprezintă fragmentarea habitatelor de interes comunitar prin plantaţii de salcâm, specie recunoscută pentru puterea invazivă deosebită.
        Cu ocazia lucrărilor de teren s-au observat şi unele neconcordanţe din planurile de amenajare. Ele nu sunt de natură a perturba managementul ariei protejate de aceea se recomandă corectarea lor cu ocazia elaborării următorului amenajament:
    - există zone în care separarea subparcelelor este insuficientă în u.a.: 121 G, 122 A, 122 D şi 123 B, în aceste subparcele sunt prezente ambele tipuri de habitate de importanţă comunitară identificate
    – există subparcele în care compoziţia arboretului nu este corect stabilită, ca în u.a. 117 A şi 122 A;
    – în u.a. 123 D clasa de producţie este greşit stabilită;
    – în suprafeţele din clasa de regenerare nu se propune revenirea la tipul natural de pădure, se doreşte introducerea salcâmului, acesta este propus pentru a fi folosit chiar şi la completări într-un arboret de stejar pufos, u.a. 123 D;
    – tipurile de pădure nu sunt stabilite corespunzător, problema cea mai mare este în cazul arboretelor din habitatul 91AA.

        Probleme de importanţă secundară sunt lipsa lemnului mort din pădure şi regenerarea cvasitotală a arborilor din lăstari, din cauză că aceste păduri, în trecut, au fost gospodărite în regimul crâng.

    2.5.2. Evaluarea stării de conservare pentru Echium russicum
        Faptul că nu au fost identificate exemplare din această specie denotă o stare de conservare puţin favorabilă. Perioada scurtă de numai un sezon de vegetaţie avută la dispoziţie nu ne permite să recomandăm eliminarea speciei din Formularul Standard Natura 2000, însă, în urma programului de monitorizare a speciei, această posibilitate trebuie luată serios în considerare, în ciuda faptului că habitatul acestei specii este relativ bine reprezentat în cadrul sitului.

    Tabel 6: Evaluarea stării de conservare a speciei Echium russicum

┌─────────────┬──────────────┬──────────────┐
│ │ │Caracterizarea│
│Parametrii │Limite │speciei pe │
│ │ │baza │
│ │ │observaţiilor │
│ │ │din teren │
├─────────────┴──────────────┴──────────────┤
│Cantitativi │
├─────────────┬──────────────┬──────────────┤
│ │Apare ca rară │ │
│ │în fiecare │Specia nu a │
│Dimensiunea │sit, │fost │
│populaţiei │2-20 indivizi │identificată │
│din sit │în siturile │în teren │
│ │vizitate │ │
│ │în ultimii │ │
│ │ani. │ │
├─────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │O reducere a │ │
│Tendinţa de │populaţiilor │Specia nu a │
│evoluţie a │existente │fost │
│populaţiei în│mai mică de 5 │identificată │
│sit │% poate fi │în teren │
│ │acceptată │ │
├─────────────┴──────────────┴──────────────┤
│Dinamica populaţiei │
├─────────────┬──────────────┬──────────────┤
│ │Seminţe │Specia nu a │
│Capacitatea │viabile la │fost │
│reproductivă │peste 50 % din│identificată │
│ │indivizii │în teren │
│ │populaţiei │ │
├─────────────┼──────────────┼──────────────┤
│Rata de │Cel puţin 50% │Specia nu a │
│supravieţuire│indivizi │fost │
│ │maturi │identificată │
│ │ │în teren │
├─────────────┴──────────────┴──────────────┤
│Boli şi dăunători │
├─────────────┬──────────────┬──────────────┤
│ │Leptosphaeria │ │
│Absenţa │dolioloides, │ │
│bolilor/ │Auersw.- │Specia nu a │
│dăunătorilor │Karst., │fost │
│specifice │Pleosporaceae,│identificată │
│ │trebuie să │în teren │
│ │fie absentă │ │
├─────────────┴──────────────┴──────────────┤
│Diversitatea genetică │
├─────────────┬──────────────┬──────────────┤
│ │ │Specia nu a │
│Hibridizarea │Nu │fost │
│ │ │identificată │
│ │ │în teren │
├─────────────┴──────────────┴──────────────┤
│Habitatul speciei │
├─────────────┬──────────────┬──────────────┤
│ │ │Specia nu a │
│Suprafaţa │Nu se admit │fost │
│habitatelor │reduceri ale │identificată │
│care │suprafeţelor │în teren, deşi│
│adăpostesc │siturilor │ochiurile de │
│specia │Natura 2000 │pajişti │
│ │în care se │stepice din │
│ │afla planta │rezervaţie │
│ │ │par adecvate │
│ │ │pentru această│
│ │ │specie. │
├─────────────┼──────────────┼──────────────┤
│Compoziţia │ │ │
│specifică a │Asociat cu │Specia nu a │
│comunităţilor│habitatul 62C0│fost │
│vegetale în │ │identificată │
│care se │ │în teren │
│găseşte │ │ │
│specia │ │ │
├─────────────┴──────────────┴──────────────┤
│Perturbări │
├─────────────┬──────────────┬──────────────┤
│ │Cosirea │Nu se observă │
│ │fâneţelor în │influenţa │
│Operaţiuni │care creşte │antropică în │
│agricole │specia se va │enclavele de │
│ │face după │pajişte, │
│ │maturizarea │habitat │
│ │fructelor. │potenţial │
│ │ │pentru această│
│ │ │specie. │
├─────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │Ameninţarea │
│ │ │potenţială la │
│ │ │adresa speciei│
│ │ │Echium │
│STAREA DE │- │russicum │
│CONSERVARE │ │este │
│ │ │dispariţia │
│ │ │enclavelor de │
│ │ │pajişti │
│ │ │stepice, ca │
│ │ │habitat │
│ │ │potenţial al │
│ │ │acestei │
│ │ │specii. │
└─────────────┴──────────────┴──────────────┘


    2.5.3. Evaluarea stării de conservare pentru specia Iris aphylla ssp. hungarica
        Starea de conservare a speciei este considerată favorabilă. În tabelul de mai jos se poate urmări aprecierea stării de conservare a specie Iris aphylla spp. hungarica în Pădurea Pogăneşti.

    Tabel 7: Evaluarea stării de conservare a speciei Iris aphylla ssp. hungarica

┌─────────────┬────────────┬───────────────┐
│ │ │Caracterizarea │
│Parametrii │Limite │speciei pe │
│ │ │baza │
│ │ │observaţiilor │
│ │ │din teren │
├─────────────┴────────────┴───────────────┤
│Cantitativi │
├─────────────┬────────────┬───────────────┤
│ │ │Populaţie bine │
│ │ │reprezentată. │
│ │Este posibil│În măsura în │
│ │ca un declin│care se va │
│ │cu 10% a │menţine │
│Tendinţa de │numărului de│structura şi │
│evoluţie a │indivizi/ │compoziţia │
│populaţiei în│populaţie să│actuală a │
│sit │nu afecteze │habitatelor │
│ │starea │caracteristice,│
│ │dinamicii │pajişte, │
│ │multianuale │rarişti de │
│ │a acestora │pădure; │
│ │ │impactul │
│ │ │antropic │
│ │ │actual, │
│ │ │redus, nu se │
│ │ │prevede un │
│ │ │declin │
│ │ │al numărului de│
│ │ │indivizi din │
│ │ │sit. │
├─────────────┼────────────┼───────────────┤
│ │Populaţiile │Populaţia │
│Dimensiunea │trebuie să │acestei specii │
│minimă a unei│aibă minimum│este │
│populaţii │10 indivizi │formată din │
│viabile │pentru a │peste 350 de │
│ │putea fi │indivizi. │
│ │viabile │ │
├─────────────┴────────────┴───────────────┤
│Dinamica populaţiei │
├─────────────┬────────────┬───────────────┤
│ │În unele │ │
│ │populaţii se│Nu s-au │
│Pierderi din │află unele │observat │
│populaţie │insecte │atacuri ale │
│ │Coleoptere │insectelor │
│ │ce consuma │consumatoare de│
│ │elementele │elemente │
│ │florale la │florale. │
│ │anteza │ │
│ │acestora │ │
├─────────────┴────────────┴───────────────┤
│Diversitatea genetică │
├─────────────┬────────────┬───────────────┤
│Hibridizarea │Nu │Nu este cazul │
├─────────────┴────────────┴───────────────┤
│Habitatul speciei │
├─────────────┬────────────┬───────────────┤
│Compoziţia │Specia │Habitatul │
│specifică a │creşte în │speciei are │
│comunităţilor│habitatele │compoziţie │
│vegetale în │naturale: │specifică │
│care se │6110, 62C0, │bogată. │
│găseşte │6240 │ │
│specia │ │ │
├─────────────┼────────────┼───────────────┤
│ │Ameninţarea │ │
│ │constă în │ │
│ │schimbarea │ │
│ │modului de │ │
│ │folosinţă a │ │
│ │terenurilor │ │
│ │unde creşte │ │
│ │această │ │
│ │specie. De │ │
│ │aceea, este │ │
│ │necesar a se│ │
│ │păstra │ │
│ │pajiştile │ │
│ │respective │ │
│ │ca fânaţuri │Habitatul │
│ │pentru │speciei se află│
│Menţinerea │cosit, şi nu│într-o stare │
│trăsăturilor │pentru │favorabilă de │
│specifice ale│păşunat │conservare, │
│habitatului │animalele. A│nefiind │
│speciei │nu se ara │identificate │
│ │ori prelua │semene ale unui│
│ │terenurile │impact antropic│
│ │spre alte │nefavorabil │
│ │folosinţe │speciei. │
│ │ori │ │
│ │pentru │ │
│ │construirea │ │
│ │locuinţelor │ │
│ │sau │ │
│ │a altor │ │
│ │construcţii │ │
│ │de tip │ │
│ │zootehnic/ │ │
│ │industrial. │ │
│ │În zona │ │
│ │montană unde│ │
│ │creşte │ │
│ │specia │ │
│ │ameninţarea │ │
│ │o constituie│ │
│ │colectarea │ │
│ │de către │ │
│ │turişti sau │ │
│ │localnici │ │
│ │pentru a │ │
│ │oferi │ │
│ │florile spre│ │
│ │vânzare │ │
├─────────────┴────────────┴───────────────┤
│Competiţie │
├─────────────┬────────────┬───────────────┤
│ │Poate apare │ │
│ │o competiţie│ │
│ │cu alte │ │
│ │specii de │ │
│ │nuanţă │ │
│Specii │xerofila; un│ │
│introduse/ │maximum de │Nu este cazul │
│specii │5% de alte │ │
│invazive │specii │ │
│ │competitoare│ │
│ │existente în│ │
│ │imediata │ │
│ │apropiere a │ │
│ │populaţiilor│ │
│ │de Iris │ │
│ │aphylla ssp.│ │
│ │hungarica │ │
│ │poate fi │ │
│ │admis │ │
├─────────────┼────────────┴───────────────┤
│STAREA DE │FAVORABILĂ │
│CONSERVARE │ │
└─────────────┴────────────────────────────┘

        Ameninţarea potenţială la adresa specie Iris aphylla L. ssp. hungarica este dispariţia enclavelor de pajişti stepice, ca habitat potenţial al acestei specii.
        Pentru a eficientiza procesul de conservare a habitatelor şi speciilor de interes conservativ din zonă, se propune corectarea limitelor sitului, în aşa fel încât ele să coincidă în totalitate cu limitele fondului forestier, mai cu seamă la limita exterioară parcelelor 121, 122, 123, 117 din UP IV Suceveni. Acest demers trebuie făcut în perioada până la elaborarea şi aprobarea următorului plan de management integrat al ariei. Ca atare, harta cu limitele finale propuse pentru situl Natura 2000 Pădurea Pogăneşti este redată în Anexa 1 la Planul de management.
     În ceea ce priveşte limitele rezervaţiei natural Pădurea Pogăneşti, faptul că starea de conservare a speciilor pentru care a fost desemnată rezervaţia este favorabilă atestă eficienta acestei rezervaţii şi, ca urmare, este oportună menţinerea ei în limitele pentru care a fost declarată - respectiv următoarele unităţi amenajistice:122A, 122D şi 123B din UP IV Suceveni, OS Galaţi. Aceste unităţi amenajistice au o suprafaţă însumată de 33,5 ha, care ce corespunde prevederilor din Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional, Secţiunea a III-a, Zone protejate.


    CAP. III
    SCOP ŞI OBIECTIVE
    3.1. Scopul managementului
        Scopul managementului ariilor naturale protejate de la Pogăneşti este de a menţine sau a îmbunătăţi acolo unde este cazul prin intervenţii active de management starea favorabilă de conservare a speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară pentru care au fost desemnate ariile naturale protejate.

    3.2. Obiective pentru specii şi habitate
        Habitatele forestiere 91AA Vegetaţie forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos, 91Y0 Păduri dacice de stejar şi carpen
    1. Conservarea habitatelor forestiere de importanţă comunitară 91AA şi 91Y0 în aria naturală protejată Pădurea Pogăneşti
    2. Monitorizarea stării de conservare a habitatelor forestiere de importanţă comunitară 91AA şi 91Y0 în aria naturală protejată Pădurea Pogăneşti
        Speciile de plante Iris aphylla şi Echium russicum:
    3. Conservarea populaţiilor de Iris aphylla şi Echium russicum în aria naturală protejată Pădurea Pogăneşti
    4. Monitorizarea stării de conservare a populaţiilor de Iris aphylla şi Echium russicum în aria naturală protejată Pădurea Pogăneşti
        Alte specii de flora şi faună importante
    5. Monitorizarea stării de conservare a populaţiilor aparţinând altor specii importante din aria naturală protejată Pădurea Pogăneşti
        Obiective comune
    6. Actualizarea informaţiilor din Formularul Standard al sitului de importanţă comunitară Pădurea Pogăneşti
    7. Gestionarea activităţilor antropice în ariile naturale protejate de la Pogăneşti
    8. Conştientizarea şi informarea populaţiei locale din zonă

    CAP. IV
    IMPLEMENTARE
    4.1. Acţiuni/măsuri de management propuse pentru îndeplinirea obiectivelor
    4.1.1. Acţiuni/măsuri de management propuse pentru gospodărirea habitatelor
        În ceea ce priveşte modul actual de planificare şi aplicare a managementului pădurilor, habitatele forestiere sunt incluse în fondul forestier naţional,administrarea acestora fiind supusă regimului silvic şi deci reglementată prin legislaţia naţională. Ca urmare, gospodărirea pădurilor se face prin amenajamente silvice, elaborate de către entităţi specializate după norme unitare la nivel naţional şi aprobate de autoritatea naţională care răspunde de silvicultură. Activitatea de amenajare a pădurilor se bazează pe principii ce urmăresc gospodărirea durabilă a pădurilor: principiul continuităţii exercitării funcţiilor atribuite pădurii, principiul exercitării optimale şi durabile a funcţiilor multiple de producţie ori de protecţie, principiul valorificării optimale şi durabile a resurselor pădurii, principiul estetic; principiul conservării şi ameliorării biodiversităţii. În plus, silvicultura în România promovează tipul natural de pădure şi regenerarea naturală din sămânţă a arboretelor. Se poate deci afirma că,mai ales când este vorba de conservarea habitatului forestier în sine, modul actual de gospodărire al pădurilor, conform instrucţiunilor în vigoare, nu trebuie modificat foarte mult pentru a corespunde cerinţelor de conservare a habitatelor forestiere de interes comunitar.
        Chiar dacă statutul legal al modului de gospodărire este definitivat şi funcţional, aplicarea în practică a măsurilor trebuie urmărită cu atenţie de către organele în drept. Ca atare, atât în habitatele forestiere de interes comunitar dar şi în pădurile din imediata vecinătate a acestora, aplicarea lucrărilor silvice trebuie să respecte cu stricteţe prevederile planurilor de gospodărire şi a instrucţiunilor în vigoare. Aceasta mai ales datorită faptului că siturile Natura2000,pe lângă valoarea ştiinţifică şi turistică, trebuie să reprezinte zone model pentru conservare prin gospodărire activă. Ca atare, la exploatarea masei lemnoase din habitatele forestiere se vor respecta cu stricteţe regulile silvice prevăzute în actele normative în vigoare. Cu atât mai mult vor trebui luate măsuri drastice de stopare a tăierilor ilegale dacă acestea vor apărea.
        Pe baza experienţei acumulate în alte zone ale Reţelei Natura 2000 şi printr-un proces de monitorizare a efectelor managementului în situri, măsurile de gospodărire vor trebui adaptate continuu la realităţile din teren, pentru a asigura conservarea eficientă a speciilor şi habitatelor.
        Punctul de pornire în analiza măsurilor ce se impun pentru o gospodărire eficientă a habitatelor forestiere luate în studiu îl reprezintă informaţiile referitoare la starea actuală de conservare precum şi eventualele ameninţări ce pot afecta starea de conservare a acestora. În continuare, se prezintă pentru fiecare habitat forestier măsurile necesare în general pentru menţinerea şi refacerea stării de conservare favorabile. Acestea reprezintă măsuri ce pot fi aplicate pe termen lung şi nu neapărat cele necesare în prezent. Măsurile necesare în prezent şi pe termen relativ scurt vor fi de asemenea subliniate pentru fiecare habitat în parte.
        Măsurile propuse sunt descrise în două mari categorii: cele necesare menţinerii unei stări de conservare favorabile pentru arboretele care au o stare bună la momentul actual şi cele necesare refacerii stării de conservare favorabile pentru arboretele care au o stare de conservare inadecvată sau chiar nefavorabilă în prezent.

    MĂSURI NECESARE MENŢINERII STĂRII DE CONSERVARE FAVORABILĂ
    I. MĂSURI SILVICULTURALE
        91AA Vegetaţie forestieră ponto-sarmatică, cu stejar pufos şi 91Y0 Păduri dacice de stejar şi carpen
        Cu toate că etajul arborilor din habitatul 91AA are o compoziţie puţin diversificată, fiind constituit aproape în exclusivitate din stejar pufos, datorită condiţiilor de mediu specifice gospodărirea lor reclamă multă atenţie. Toate intervenţiile silviculturale trebuie să se adapteze condiţiilor staţionale limitative şi în special să favorizeze regenerarea din sămânţă a stejarului pufos, mai ales în cazul arboretelor situate pe versanţi înclinaţi, cu sol superficial şi înierbare puternică. Fructificaţia acestora trebuie valorificată din plin, având în vedere frecvenţa redusă a anilor în care aceasta este abundentă, precum şi condiţiile în general vitrege instalării şi dezvoltării seminţişurilor. De asemenea, un alt aspect important ce trebuie avut în vedere în conducerea acestor ecosisteme este prevenirea declanşării unor procese erozionale.
        Habitatele din categoria 91Y0, pădurile dacice de stejar şi carpen, sunt printre cele mai complexe habitate de pădure, din punct de vedere al compoziţiei specifice, întrucât condiţiile staţionale sunt puţin restrictive. Din această cauză, managementul lor necesită o atenţie deosebită. Alte două aspecte importante care trebuie luate în considerare sunt periodicitatea mare a anilor în care fructificaţia gorunului şi stejarului pedunculat este abundentă şi necesităţile speciale privind dezvoltarea seminţişurilor acestor specii. La acestea se adaugă şi capacitatea competitivă deosebită, în special la vârste tinere, a teilor şi carpenului, dar şi a altor specii secundare ca jugastru, arţar tătărăsc sau altele. Aşadar, pentru evitarea declanşării unor succesiuni nedorite şi degradarea structurii habitatelor, proporţionarea optimă a amestecului de specii trebuie să fie unul din obiectivele principale ale gospodăririi silvice.
        Pădurile luate în studiu pentru habitatul 91AA sunt încadrate atât în categoria celor care sunt excluse de la reglementarea procesului de producţie, subparcelele silvice: 122 A%, 122 D% şi 123 B%, cât şi a celor în care recoltarea de masă lemnoasă este o activitate importantă, restul subparcelelor silvice, care conţin habitatul în cauză.
        Pădurile luate în studiu pentru habitatul 91Y0 sunt încadrate atât în categoria celor care sunt excluse de la reglementarea procesului de producţie, respectiv subparcelele silvice: 122 A%, 122 D% şi 123 B%, cât şi a celor în care recoltarea de masă lemnoasă este o activitate importantă, restul subparcelelor silvice, care conţin habitatul în cauză.
        Pentru arboretele cu rol important de producţie facem următoarele recomandări:
    a) pentru 91AA, la lucrările de regenerare, îngrijire şi conducere: prin toate operaţiunile culturale se vor promova cvercineele, în principal speciile de stejar pufos şi stejarul brumăriu;
    b) pentru habitatul 91Y0, la lucrările de regenerare, îngrijire şi conducere prin toate operaţiunile culturale, cel puţin în primii 20 - 25 ani de viaţă, stejarul şi gorunul vor fi sprijiniţi fără rezerve, mai ales pe porţiunile în care dezvoltarea lor este împiedicată de alte specii, în principal de tei, salcâm şi carpen
    c) la lucrările de regenerare:
    i) solul va fi mobilizat pe 30-40 % din suprafaţa ce se urmăreşte a fi însămânţată, cu atenţie însă pentru protejarea speciilor rare;
    ii) excepţional, în cazul în care fructificaţiile sunt foarte rare sau seminţişul cvercineelor nu se instalează, în ochiurile deschise prin tăieri de regenerare se va recurge la plantaţii, eventual la semănături directe. Materialul seminologic va fi de provenienţă locală sau din ecotipuri similare; pentru habitatul 91Y0, pe lângă speciile edificatoare, în microstaţiuni favorabile, pot fi introduse şi alte esenţe preţioase: cireş, frasin, arţar, sorb şi altele asemenea, în proporţie apropiată de cea a tipului natural fundamental de pădure, crescând astfel biodiversitatea şi valoarea ecologică şi economică a arboretelor;

    d) la lucrările de îngrijire:
    i) lucrările vor promova fenotipurile valoroase şi exemplarele regenerate din sămânţă în detrimentul celor din lăstari;
    ii) pentru 91AA lucrările vor urmări proporţionarea amestecului, prin protejarea stejarilor pufoşi fără a se neglija alte specii valoroase care se întâlnesc în arboret: stejar brumăriu, cireş, sorb, stejar pedunculat, goruni, cer, păr, jugastru, arţar tătărăsc;
    iii) pentru 91Y0, lucrările vor urmări proporţionarea amestecului, prin protejarea stejarului pedunculat şi gorunului, dar fără a se neglija speciile principale de amestec valoroase, inclusiv teii;
    iv) speciile secundare nu vor fi extrase în totalitate, fiind importante ca sursă de hrană pentru fauna;
    v) se recomandă ca, în urma aplicării lucrărilor, solul să nu rămână descoperit, consistenţa arboretului să nu se reducă sub 0,75;
    vi) se va evita executarea curăţirilor imediat după intrarea în vegetaţie, pentru a nu se răni lujerii tineri, sau la sfârşitul sezonului de vegetaţie, pentru a nu se predispune lujerii incomplet lignificaţi îngheţurilor timpurii;
    vii) pentru habitatul 91AA, pentru diminuarea evapotranspiraţiei produse de vânturile calde şi uscate, se recomandă menţinerea unui subarboret şi/sau subetaj continue şi a unor liziere bogate specii secundare, arborescente şi arbustive;
    viii) tăierile de igienă se vor aplica, în special, în ultima pătrime a ciclului de viaţă al arboretelor, socotit până la atingerea vârstei exploatabilităţii, cu recomandarea de a menţine 1 - 5 arbori uscaţi / ha, căzuţi sau / şi în picioare, pentru conservarea biodiversităţii;totuşi în habitatul 91Y0, ar trebui ţinută seama de specificul pădurilor de şleau, în care speciile de cvercinee au vârste ale exploatabilităţii mult mai mari faţă de cele ale speciilor secundare: carpen, tei, jugastru, arţar tătărăsc şi altele asemenea sau invazive cum ar fi salcâmul; ca urmare, ar fi posibil ca răriturile să continue în etajul dominat până aproape de vârsta exploatabilităţii cvercineelor, însă cu condiţia să nu descopere solul -să nu reducă consistenţa sub 0,75.Astfel de lucrări ar fi necesare în special în arboretele parţial derivate

    e) dacă este posibil, este de dorit ca în cuprinsul habitatului să se creeze şi să se menţină un mozaic de arborete cu vârste diferite, din care, în permanenţă, cel puţin unul să fie matur;
    f) pentru protejarea solului împotriva înierbării, a menţinerii unui mediu mai umed vor fi promovate subarboretul şi speciile arborescente de subetaj. Acolo unde lipsesc şi nu se instalează în mod natural, aceste specii pot fi introduse pe cale artificială;
    g) ochiurile cu pajişti stepice naturale nu vor fi propuse la împădurire;
    h) se va interzice abandonarea în habitat a deşeurilor de orice natură.

    Arboretele fără rol productiv corespondente habitatului 91AA, din punct de vedere silvicultural, inclusiv în amenajamentele silvice, sunt destinate ocrotirii integrale a naturii, fiind exceptate de la orice fel de intervenţie. Se poate interveni doar în cazuri excepţionale, numai după obţinerea aprobării din partea forurilor abilitate legal. Totuşi, ţinând cont că rezervaţiile naturale corespund categoriei IUCN IV, în care sunt permise măsuri active de gospodărire în vederea menţinerii habitatelor şi/speciilor în stare favorabilă de conservare, inclusiv unele activităţi de valorificare durabilă a unor resurse naturale, potrivit O.U.G. nr. 57/2007, se prezintă câteva măsuri silviculturale, referitoare la sprijinirea regenerării naturale din sămânţă în arboretele bătrâne, care au depăşit vârsta exploatabilităţii tehnice, care ar merita incluse în planurile de management ale siturilor:
    a) pentru crearea unor condiţii bune de regenerare, având în vedere faptul că în general pătura erbacee este foarte bine dezvoltată, solul poate fi mobilizat pe 20 - 30% din suprafaţa ce se urmăreşte a fi regenerată, cu atenţie însă pentru protejarea speciilor rare de plante;
    b) dacă subarboretul şi/sau speciile secundare sunt abundente acestea trebuie înlăturate, într-o proporţie care să permită instalarea şi apoi dezvoltarea seminţişului, imediat după instalarea seminţişului de cvercinee, la sfârşitul iernii, după trecerea perioadei cu geruri puternice, astfel încât să nu fie vătămat seminţişul crescut la umbră şi incomplet lignificat; tăierea arbuştilor se recomandă a fi executată de sub colet, cu atenţie însă pentru protejarea speciilor rare;
    c) în cazul în care fructificaţiile sunt foarte rare sau seminţişul de cvercinee nu se instalează în eventuale ochiuri apărute prin uscarea naturală a arborilor, se poate recurge la semănături directe, eventual la plantaţii. Materialul seminologic va fi de provenienţă locală sau din ecotipuri similare;
    d) pentru protejarea seminţişurilor valoroase de concurenţa speciilor ierboase şi arbustive, se pot executa descopleşiri; se recomandă ca în primii ani de la instalare, până la atingerea unei înălţimi de 40 - 50 cm, în funcţie de condiţiile caracteristice fiecărui arboret, să se efectueze câte 2 descopleşiri pe an,una la începutul sezonului de vegetaţie, luna mai, şi alta spre sfârşitul acestuia, lunile septembrie - octombrie, însă cu atenţie maximă pentru protejarea speciilor rare de plante;
    e) tot în acest stadiu se pot extrage şi lăstarii şi drajonii tineri care ameninţă dezvoltarea exemplarelor din sămânţă.

     Arboretele fără rol productiv, încadrate la habitatul 981Y0, cele care fac parte din rezervaţia naturală Pădurea Pogăneşti, respectiv unităţile amenajistice 122 A, 122 D şi 123 B, din punct de vedere silvicultural, inclusiv în amenajamentele silvice, sunt destinate ocrotirii integrale a naturii, fiind exceptate de la orice fel de intervenţie. Se poate interveni în ele doar în cazuri excepţionale şi numai după obţinerea aprobării din partea forurilor abilitate legal. Totuşi, ţinând cont că rezervaţiile naturale corespund categoriei IUCN IV, în care sunt permise măsuri active de gospodărire în vederea menţinerii habitatelor şi/speciilor în stare favorabilă de conservare, inclusiv unele activităţi de valorificare durabilă a unor resurse naturale, potrivit O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările ulterioare, ar fi de dorit să se execute în unele dintre acestea rărituri, unde există porţiuni de arboret care au consistenţă mai mare de 0,8, ţinând cont de faptul că sunt regenerate aproape integral din lăstari şi ponderea cvercineelor este în general destul de redusă;
    a) la lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor, la fel ca în cazul arboretelor în care se reglementează producţia, se vor executa lucrări specifice fiecărui stadiu de dezvoltare; în general, intensitatea va fi mai mică iar periodicitatea mai mare decât în arboretele cu funcţii de producţie şi protecţie;
    b) la lucrări de regenerare, modul de aplicare al lucrărilor va fi în general asemănător cu cel recomandat pentru pădurile în care se reglementează procesul de producţie, însă adaptat exigenţelor funcţiilor de protecţie.


    II. ALTE INTERVENŢII
        Alte măsuri necesare menţinerii stării de conservare favorabilă a habitatelor:
    1. Populaţiile de ungulate se vor menţine în efective optime pentru a nu periclita regenerarea stejarilor; ele pot distruge ghinda dar şi regenerarea de diferite dimensiuni. Având în vedere localizarea arboretelor de stejar în zone joase şi în vecinătatea terenurilor agricole, problema hranei este oarecum rezolvată şi deci presiunea faunei asupra vegetaţiei forestiere este în general redusă. Dacă este totuşi necesar, se vor aplica substanţe repelente sau se vor folosi alte metode de protejare a regenerării stejarilor împotriva faunei sălbatice;
    2. Se va interzice păşunatul în pădure, în special în zonele cu regenerare naturală sau unde se urmăreşte instalarea acesteia;
    3. Aprinderea focului va fi permisă doar zone special amenajate din afara habitatului. Având în vedere condiţiile de uscăciune caracteristice pentru aceste habitate, arderea resturilor vegetale de pe terenurile agricole limitrofe se va face doar cu acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi cu informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, conform prevederilor art. 94, alin. (1), litera n, din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare;
    4. Se va interzice abandonarea în habitat a deşeurilor de orice natură;
    5. Chiar dacă la momentul actual turismul în arie este redus, reglementarea acestei activităţi este deosebit de importantă. În cazul în care în viitor se va urmări promovarea ariei pentru turism, afişarea unor reguli generale de vizitare reprezintă o cale eficientă de educare a publicului şi evitare a degradării ecosistemelor naturale. În habitatele protejate, accesul în afara potecilor marcate, cât şi utilizarea vehiculelor motorizate în scopuri turistice vor fi restricţionate în funcţie de cerinţele de conservare. Verificarea respectării acestor reguli trebuie făcută regulat şi eventualele abateri trebuie sancţionate prompt.Atât căile de vizitare prin habitatele protejate dar şi locurile speciale de campare şi modul de gestionare a deşeurilor trebuie respectate cu stricteţe.



    MĂSURI NECESARE REFACERII STĂRII DE CONSERVARE FAVORABILĂ
    I. INTERVENŢII SILVICULTURALE
    1. În urma unor perturbări catastrofale, pădurile de stejari se vor reface prin plantaţii, semănături directe sau prin regenerare naturală, dacă poate fi asigurată din arborete învecinate neafectate. Se va utiliza material de provenienţă locală;
    2. Atunci când, din cauze naturale sau antropice, anumite specii ajung să domine şi să elimine stejarii, amestecul va fi reglat prin măsuri silviculturale adecvate, în funcţie de stadiul de dezvoltare: descopleşiri, degajări, curăţiri, rărituri, tăieri de regenerare, introducere prin însămânţări, plantaţii, ajutorarea regenerării naturale.

    Tabel 8: Măsuri de gospodărire a arboretelor cu stare nefavorabilă de conservare şi/sau ameninţate

┌────┬───────┬─────────┬───────────────┐
│ │ │Supraf. │Măsuri de │
│u.a.│Tip │cu stare │refacere a │
│ │habitat│nefavor.,│stării │
│ │ │ha │favorabile │
│ │ │ │de conservare │
├────┼───────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │ │Dacă este │
│ │ │ │posibil, │
│ │ │ │arboretul fiind│
│ │ │ │inclus în │
│ │ │ │rezervaţia │
│ │ │ │naturală, este │
│ │ │ │de dorit să se │
│ │ │ │execute │
│122 │ │ │rărituri, │
│D% │91Y0 │8.3 │astfel ca în │
│ │ │ │timp să se │
│ │ │ │extragă o parte│
│ │ │ │din tei, acesta│
│ │ │ │este afectat şi│
│ │ │ │de uscare de │
│ │ │ │intensitate │
│ │ │ │slabă, şi │
│ │ │ │frasin din │
│ │ │ │compoziţia │
│ │ │ │arboretului, │
│ │ │ │astfel încât │
│ │ │ │ponderea │
│ │ │ │gorunului să │
│ │ │ │crească la cel │
│ │ │ │puţin 40% │
└────┴───────┴─────────┴───────────────┘

        Pe viitor este bine să se revină, pe cât posibil, la tipul natural de pădure, în arboretele din sit care momentan sunt formate din alte specii, în general plantaţii de salcâm, fără cod Natura 2000.
        În arboretele de stejar pufos, din rezervaţia naturală, trebuie sprijinită regenerarea naturală din sămânţă, astfel încât, în timp, să se ajungă ca ponderea arborilor regeneraţi generativ să fie preponderentă. În plus trebuie începută cât mai curând o campanie de extragere a seminţişului invaziv de salcâm.
        În viitorul amenajament silvic trebuie să se remedieze lipsurile constatate şi menţionate la secţiunea 2.5.1 a prezentului document şi anume:
    - redelimitarea pe criterii de omogenitate a arboretelor din subparcelele: 121 G, 122 A, 122 D şi 123 B;
    – revizuirea determinării compoziţiei arboretelor în subparcelele 117 A şi 122 A;
    – revizuirea stabilirii clasei de producţie în arboretul din subparcela 123 D;
    – propunerea revenirii la tipul natural fundamental de pădure în suprafeţele din clasa de regenerare, inclusiv în ceea ce priveşte completările propuse pentru subparcela 123D;
    – revizuirea încadrării unităţilor amenajistice pe tipuri natural fundamentale de pădure, mai cu seamă în parcelele unde a fost identificat şi cartat habitatul 91AA;

        Chiar dacă în zonă condiţiile sociale sunt delicate şi costurile referitoare la paza eficientă a arboretelor ridicate, este de dorit să se menţină măcar un minim de lemn mort în arborete.
        Trebuie ţinut sub control seminţişul de salcâm, care a început să se instaleze în unele arborete naturale.

    II. ALTE INTERVENŢII
        În cazul în care, din diverse cauze, stabilitatea versanţilor este afectată sau sunt prezente fenomene de eroziune accentuată, de suprafaţă sau adâncime, se va acţiona prompt pentru înlăturarea factorilor declanşatori şi se vor aplica măsuri tehnice specifice pentru reabilitare a staţiunilor.


    4.1.2. Măsuri propuse pentru conservarea speciilor de plante de interes conservativ din ariile protejate de la Pogăneşti
        Măsuri de gospodărire pentru specia Iris aphylla L. ssp. hungarica
        Ca regulă generală, se va urmări menţinerea ochiurilor stepice care oferă habitat speciei. În acest sens:
    - păşunatul în ochiurile stepice va fi interzis;
    – recoltarea fânului, dacă e cazul, se va face după perioada coacerii seminţelor speciei;
    – se vor extrage speciile lemnoase, de arbori sau arbuşti, care se instalează în ochiurile stepice şi au tendinţa de a deveni copleşitoare;
    – nu se vor efectua plantaţii în ochiurile stepice şi nici lucrări de instalare a unor culturi agricole cu rol de asigurare a hranei complementare pentru vânat;
    – se vor aplica măsuri de conştientizare în rândul populaţiei din apropiere, asupra necesităţii de a proteja această specie.

        Menţinerea managementului forestier actual şi a mozaicului existent de habitate, pajişte/pădure, contribuie la menţinerea habitatului potenţial al acestei specii într-o stare de conservare adecvată.
        Măsuri de gospodărire pentru specia Echium russicum
        Ca regulă generală, sunt valabile aceleaşi măsuri ca la specia anterioară. În plus, se va interzice culegerea plantelor cu flori şi se va controla strict respectarea acestei prevederi. Dacă în anii următori va fi identificată specia în teren, se vor lua măsuri speciale de protejare împotriva oricăror ameninţări antropice sau naturale pentru asigurarea perpetuării ei şi a creşterii populaţiei.

    4.1.3. Monitorizarea speciilor şi habitatelor de interes conservativ din ariile protejate de la Pogăneşti
        Pentru a creşte eficienţa măsurilor de management în conservarea speciilor şi habitatelor pentru care au fost declarate ariile protejate de la Pogăneşti, este foarte important să se urmărească în timp efectele acestor măsuri. În acest sens, pentru fiecare obiectiv de interes conservativ, specie sau habitat, au fost elaborate protocoale de monitorizare a stării de conservare. Indicatorii aleşi şi frecvenţa monitorizării sunt stabiliţi în conformitate cu particularităţile fiecărui habitat sau specie. Pentru ariile protejate de la Pogăneşti se propune următorul plan, descris în tabelul de mai jos.

    Tabel 9: Plan de monitorizare pentru ariile naturale protejate de la Pogăneşti

┌──────────────┬─────────────┬─────────┐
│Specia/habitat│Frecvenţa │Perioada │
├──────────────┴─────────────┴─────────┤
│ROSCI0165 Pădurea Pogăneşti │
├──────────────┬─────────────┬─────────┤
│91AA Vegetaţie│Cu ocazia │ │
│forestieră │amenajării, │ │
│ponto- │10 ani, │ │
│sarmatică cu │sau la 5 ani │ │
│stejar pufos │pentru │mai-sept.│
├──────────────┤arboretele │ │
│91Y0 Păduri │în curs de │ │
│dacice de │regenerare │ │
│stejar şi │ │ │
│carpen. │ │ │
├──────────────┼─────────────┼─────────┤
│Echium │anual │apr.-iun.│
│russicum │ │ │
├──────────────┼─────────────┼─────────┤
│Iris aphylla │anual │apr.-iun.│
└──────────────┴─────────────┴─────────┘


    4.1.4. Planul de acţiuni pentru fiecare obiectiv, cu rezultatele scontate şi indicatorii de realizat
        Pe baza obiectivelor de management şi a măsurilor propuse pentru conservarea habitatelor şi speciilor, în continuare se prezintă planul de acţiuni. Pentru realizarea acestuia cât şi pentru a evalua resursele umane şi materiale necesare ducerii la îndeplinire a acestuia şi pentru planificarea în timp a activităţilor s-a folosit modelul propus de Appleton în anul 2002.

    Tabel 10: Plan de acţiuni cu evidenţierea resurselor umane şi financiare pe obiective şi acţiuni

┌────┬───────────────┬────────────────┬─────────────┬───────────────┬────────────┐
│ │ │Rezultatul │Indicatori de│Resurse umane │Resurse │
│Nr. │Acţiuni │scontat │realizat │necesare │financiare │
│ │ │ │ │ │necesare │
├────┴───────────────┴────────────────┴─────────────┴───────────────┴────────────┤
│Obiectiv 1. Conservarea habitatelor forestiere de importanţă comunitară 91AA şi │
│91Y0 în aria naturală protejată Pădurea Pogăneşti │
├────┬───────────────┬────────────────┬─────────────┬───────────────┬────────────┤
│ │Realizarea │Gestionare │Lucrări │ │ │
│ │lucrărilor │durabilă a │silvice │ │ │
│1.1.│silvice │arboretului şi │executate │ │ │
│ │necesare, │menţinerea │conform │ │ │
│ │ajutorarea │tipului natural │nevoilor de │ │ │
│ │regenerării, │de pădure │conservare │O persoană │Cheltuieli │
│ │controlul │ │ │responsabilă │salariale şi│
│ │salcâmului │ │ │cu │pentru │
│ │invaziv │ │ │supravegherea │deplasări │
├────┼───────────────┼────────────────┼─────────────┤modului │periodice │
│ │Promovarea │Proporţie │Proporţie │de elaborare şi│pe teren, │
│ │speciilor │ridicată a │ridicată, cel│aplicare │circa 4000 │
│ │edificatoare de│speciilor │puţin la │a │RON/ │
│1.2.│arbori: │edificatoare de │nivelul │amenajamentelor│lună, 12 │
│ │stejar pufos, │habitat, conform│corespunzător│silvice │luni pe an, │
│ │stejar, │pragului │tipului │respectiv │5 ani │
│ │prin ajutorarea│pentru o stare │natural de │cooperarea cu │ │
│ │regenerării │de │pădure, a │partenerii │ │
│ │naturale a │conservare │speciilor │ │ │
│ │acestora şi │favorabilă │edificatoare │ │ │
│ │controlul │ │ │ │ │
│ │salcâmului │ │ │ │ │
│ │invaziv │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼────────────────┼─────────────┤ │ │
│ │Controlul │Menţinerea │Lipsa │ │ │
│1.3.│tăierilor │pădurii în │tăierilor în │ │ │
│ │ilegale │stare │delict │ │ │
│ │ │corespunzătoare │ │ │ │
├────┼───────────────┼────────────────┼─────────────┤ │ │
│ │Controlul │Menţinerea │Lipsa zonelor│ │ │
│1.4.│păşunatului │pădurii în │afectate de │ │ │
│ │ilegal │stare │păşunat │ │ │
│ │ │corespunzătoare │ │ │ │
├────┼───────────────┼────────────────┼─────────────┤ │ │
│ │Corectarea │Planificarea │Amenajament │ │ │
│1.5.│erorilor de │corectă a │corect şi │ │ │
│ │amenajare la │activităţilor │adaptat │ │ │
│ │revizuirea │silvice │complet la │ │ │
│ │amenajamentului│ │cerinţele de │ │ │
│ │ │ │conservare │ │ │
├────┴───────────────┴────────────────┴─────────────┴───────────────┴────────────┤
│Obiectiv 2. Monitorizarea stării de conservare a habitatelor forestiere de │
│importanţă comunitară 91AA şi 91Y0 în aria naturală protejată │
│Pădurea Pogăneşti │
├────┬───────────────┬────────────────┬─────────────┬───────────────┬────────────┤
│ │Actualizarea │Oferirea de │Informaţii │ │ │
│2.1.│permanentă │informaţii │actualizate │ │Cheltuieli │
│ │a informaţiilor│actuale asupra │ │O persoană │salariale şi│
│ │privind │habitatelor │ │responsabilă │pentru │
│ │habitatele │ │ │cu │deplasări │
│ │ │ │ │supravegherea │periodice │
│ │ │ │ │modului │pe teren, │
│ │ │ │ │de elaborare şi│circa 4000 │
├────┼───────────────┼────────────────┼─────────────┤aplicare │RON/ │
│ │ │Menţinerea │ │a │lună, 12 │
│ │Evaluarea │într-o stare │Rapoarte │amenajamentelor│luni pe an, │
│2.2.│periodică a │favorabilă sau │periodice │silvice │5 ani; │
│ │stării de │surprinderea │privind │respectiv │cheltuieli │
│ │conservare a │acelor │starea de │cooperarea cu │cuprinse la │
│ │habitatelor │situaţii de │conservare a │partenerii │obiectivul │
│ │ │natură să │habitatelor │ │1. │
│ │ │afecteze │ │ │ │
│ │ │integritatea │ │ │ │
│ │ │habitatelor şi │ │ │ │
│ │ │care pot │ │ │ │
│ │ │fi remediate │ │ │ │
├────┼───────────────┼────────────────┼─────────────┤ │ │
│ │ │ │Raport │ │ │
│ │ │Limitarea │privind │ │ │
│2.3.│Monitorizarea │pagubelor │populaţiile │ │ │
│ │populaţiilor de│produse pădurii │de ungulate │ │ │
│ │ungulate │de către │prezente şi │ │ │
│ │ │ungulate │eventuale │ │ │
│ │ │ │pagube aduse │ │ │
│ │ │ │regenerării │ │ │
│ │ │ │speciilor │ │ │
│ │ │ │edificatoare │ │ │
├────┴───────────────┴────────────────┴─────────────┴───────────────┴────────────┤
│Obiectiv 3. Conservarea populaţiilor de Iris aphylla şi Echium russicum în aria │
│naturală protejată Pădurea Pogăneşti │
├────┬───────────────┬────────────────┬─────────────┬───────────────┬────────────┤
│ │Menţinerea │ │ │ │Cheltuieli │
│ │condiţiilor │ │ │O persoană │salariale şi│
│ │de habitat, │Ochiuri stepice │Habitat │responsabilă │pentru │
│3.1.│împiedicarea │bine │propice │cu │deplasări │
│ │împăduririi │conservate │speciilor │supravegherea │periodice │
│ │naturale │ │ │modului │pe teren, │
│ │sau artificiale│ │ │de elaborare şi│circa 4000 │
│ │şi a │ │ │aplicare │RON/ │
│ │cultivării │ │ │a │lună, 12 │
│ │ochiurilor │ │ │amenajamentelor│luni pe an, │
│ │stepice │ │ │silvice │5 ani; │
│ │ │ │ │respectiv │cheltuieli │
├────┼───────────────┼────────────────┼─────────────┤cooperarea cu │cuprinse la │
│ │ │Menţinerea sau │Populaţii de │partenerii │obiectivul │
│ │Interzicerea │chiar │iris şi │ │1. │
│3.2.│culegerii │creşterea │echium │ │ │
│ │plantelor din │numărului de │stabile sau │ │ │
│ │cele două │indivizi din │chiar în │ │ │
│ │specii │cele două │creştere │ │ │
│ │ │specii │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │
├────┴───────────────┴────────────────┴─────────────┴───────────────┴────────────┤
│Obiectiv 4. Monitorizarea stării de conservare a populaţiilor de Iris aphylla │
│şi Echium russicum în aria naturală protejată Pădurea │
│Pogăneşti │
├────┬───────────────┬────────────────┬─────────────┬───────────────┬────────────┤
│ │ │ │ │ │Cheltuieli │
│ │Actualizarea │Oferirea de │ │ │salariale şi│
│4.1.│informaţiilor │informaţii │Informaţii │ │pentru │
│ │privind │actuale asupra │actualizate │O persoană │deplasări │
│ │populaţiile de │populaţiei │ │responsabilă │periodice │
│ │Iris │speciei │ │cu studierea │pe teren, │
│ │aphylla şi │ │ │speciilor │cca. 4000 │
│ │Echium │ │ │de plante, │RON în │
│ │russicum │ │ │îmbunătăţirea │fiecare an, │
│ │ │ │ │stării de │plătibili în│
│ │ │ │ │conservare şi │activitatea,│
├────┼───────────────┼────────────────┼─────────────┤monitorizarea │5 ani │
│ │ │ │ │speciilor, │Cheltuieli │
│ │ │Menţinerea │ │o lună pe an │materiale │
│ │Evaluarea │într-o starea │Raport anual │ │pentru │
│4.2.│anuală a │favorabilă sau │privind │ │echipamente │
│ │stării de │surprinderea │starea │ │de │
│ │conservare a │acelor │de conservare│ │monitorizare│
│ │speciilor │situaţii de │a speciilor │ │5000 RON în │
│ │ │natură să │ │ │primul an │
│ │ │afecteze │ │ │ │
│ │ │integritatea │ │ │ │
│ │ │speciilor şi │ │ │ │
│ │ │care pot fi │ │ │ │
│ │ │remediate │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │
├────┴───────────────┴────────────────┴─────────────┴───────────────┴────────────┤
│Obiectiv 5: Monitorizarea stării de conservare a populaţiilor aparţinând altor │
│specii importante din aria naturală protejată Pădurea │
│Pogăneşti │
├────┬───────────────┬────────────────┬─────────────┬───────────────┬────────────┤
│ │Actualizarea │Oferirea de │ │ │Cheltuieli │
│5.1.│informaţiilor │informaţii │Informaţii │ │salariale şi│
│ │privind │actuale asupra │actualizate │O persoană │pentru │
│ │populaţia │populaţiei │ │responsabilă │deplasări │
│ │speciilor │speciilor │ │cu │periodice │
│ │ │ │ │monitorizarea │pe teren │
├────┼───────────────┼────────────────┼─────────────┤speciilor, o │4000 RON în │
│ │Evaluarea │ │Raport │lună pe an │fiecare an, │
│ │periodică a │Evaluarea │privind │ │plătibili în│
│5.2.│stării de │periodică a │starea de │ │luna în care│
│ │conservare a │vulnerabilităţii│conservare a │ │are loc │
│ │populaţiei │speciilor │populaţiei │ │activitatea,│
│ │speciilor │ │speciilor │ │5 ani │
│ │ │ │ │ │ │
├────┴───────────────┴────────────────┴─────────────┴───────────────┴────────────┤
│Obiectiv 6: Actualizarea informaţiilor din Formularul Standard al sitului de │
│importanţă comunitară Pădurea Pogăneşti │
├────┬───────────────┬────────────────┬─────────────┬───────────────┬────────────┤
│ │ │ │ │ │Cheltuieli │
│ │ │ │ │O persoană │salariale şi│
│ │ │ │ │responsabilă │pentru │
│ │Revizuirea │Gestionare │Formular │cu │deplasări │
│6.1.│suprafeţei │durabilă a │standard │supravegherea │periodice │
│ │sitului şi a │habitatelor │actualizat în│modului │pe teren, │
│ │rezervaţiei │prezente în │ceea ce │de elaborare şi│circa 4000 │
│ │naturale │sit │priveşte │aplicare │RON/ │
│ │ │ │suprafaţa │a │lună, 12 │
│ │ │ │ │amenajamentelor│luni pe an, │
│ │ │ │ │silvice │5 ani; │
│ │ │ │ │respectiv │cheltuieli │
│ │ │ │ │cooperarea cu │cuprinse la │
│ │ │ │ │partenerii │obiectivul │
│ │ │ │ │ │1. │
├────┴───────────────┴────────────────┴─────────────┴───────────────┴────────────┤
│Obiectiv 7. Gestionarea activităţilor antropice în ariile naturale protejate de │
│la Pogăneşti │
├────┬───────────────┬────────────────┬─────────────┬───────────────┬────────────┤
│ │Interzicerea şi│ │ │ │Cheltuieli │
│ │controlul │O arie protejată│Lipsa │O persoană │salariale şi│
│7.1.│depozitării │curată │gunoaielor │responsabilă │pentru │
│ │gunoaielor în │ │ │cu │deplasări │
│ │ariile │ │ │supravegherea │periodice │
│ │naturale │ │ │modului │pe teren, │
│ │protejate │ │ │de elaborare şi│circa 4000 │
│ │ │ │ │aplicare │RON/ │
├────┼───────────────┼────────────────┼─────────────┤a │lună, 12 │
│ │Interzicerea │ │ │amenajamentelor│luni pe an, │
│ │aprinderii │ │Lipsa │silvice │5 ani, │
│7.2.│focului în aria│Conservarea │incendiilor │respectiv │evidenţiate │
│ │naturală │fitocenozelor. │de │cooperarea cu │la │
│ │protejată şi a │ │vegetaţie în │partenerii │obiectivul 1│
│ │arderii │ │arie │ │ │
│ │vegetaţiei pe │ │ │ │ │
│ │terenuri │ │ │ │ │
│ │limitrofe │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │
├────┴───────────────┴────────────────┴─────────────┴───────────────┴────────────┤
│Obiectiv 8. Conştientizarea şi informarea populaţiei locale din zonă │
├────┬───────────────┬────────────────┬─────────────┬───────────────┬────────────┤
│ │ │ │ │ │Cheltuieli │
│ │ │ │ │ │salariale şi│
│ │ │ │ │ │pentru │
│ │ │ │ │ │deplasări │
│ │ │ │ │ │periodice │
│ │Realizarea unui│ │ │O persoană │pe teren, │
│ │punct │ │ │responsabilă │circa 4000 │
│ │de informare │Facilitarea │Birou │cu │RON/ │
│8.1.│turistică │accesului la │funcţional de│supravegherea │lună, 12 │
│ │pentru cele │informaţii │informare │modului │luni pe an, │
│ │două arii │pentru turişti │turistică │de elaborare şi│5 ani; │
│ │naturale │şi populaţia │ │aplicare │cheltuieli │
│ │protejate, cât │locală │ │a │cuprinse la │
│ │mai aproape de │ │ │amenajamentelor│obiectivul │
│ │intrarea │ │ │silvice │1. │
│ │în aria │ │ │respectiv │Cheltuieli │
│ │protejată │ │ │cooperarea cu │pentru │
│ │ │ │ │partenerii │amenajarea │
│ │ │ │ │ │şi │
│ │ │ │ │ │înzestrarea │
│ │ │ │ │ │punctului de│
│ │ │ │ │ │informare, │
│ │ │ │ │ │5.000 RON în│
│ │ │ │ │ │primul an │
│ │ │ │ │ │Întreţinerea│
│ │ │ │ │ │anuală a │
│ │ │ │ │ │punctului de│
│ │ │ │ │ │informare │
│ │ │ │ │ │1000 RON/an,│
│ │ │ │ │ │4 ani │
├────┼───────────────┼────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │Cheltuieli │
│ │ │ │ │ │salariale o │
│ │Promovarea │Facilitarea │Pagină web │O persoana │persoană │
│8.2.│celor două │accesului la │funcţională │responsabilă │2000 RON/ │
│ │arii naturale │informaţii │şi │cu actualizarea│lună 1 │
│ │protejate │pentru turişti │permanent │permanentă a │lună în │
│ │pe pagina web a│şi populaţia │actualizată │site-ului │primul an │
│ │custodelui │locală │ │ │Cheltuieli │
│ │ │ │ │ │pentru │
│ │ │ │ │ │întreţinerea│
│ │ │ │ │ │/ găzduirea │
│ │ │ │ │ │site- ului │
│ │ │ │ │ │2000 RON/an,│
│ │ │ │ │ │5 ani │
├────┼───────────────┼────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │Cheltuieli │
│ │ │ │ │O persoană │salariale şi│
│ │Realizarea de │ │ │responsabilă │pentru │
│ │acţiuni de │Informarea │Acţiuni de │cu │deplasări │
│8.3.│informare a │populaţiei │informare, │supravegherea │periodice │
│ │populaţiei │locale şi a │comunicate de│modului │pe teren │
│ │din zonă cu │turiştilor │presă │de elaborare şi│circa 4000 │
│ │ocazia unor │ │ │aplicare │RON/ │
│ │evenimente │ │ │a │lună, 12 │
│ │legate de │ │ │amenajamentelor│luni pe an, │
│ │protecţia │ │ │silvice │5 ani; │
│ │mediului │ │ │respectiv │cheltuieli │
│ │ │ │ │cooperarea cu │cuprinse la │
│ │ │ │ │partenerii │obiectivul │
│ │ │ │ │ │1. │
├────┼───────────────┼────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │Cheltuieli │
│ │ │ │ │O persoană │salariale şi│
│ │Realizarea unor│ │ │responsabilă │pentru │
│ │parteneriate cu│Creşterea │Parteneriate │cu │deplasări │
│8.4.│şcolile │respectului │cu şcolile │supravegherea │periodice │
│ │din zonă pentru│pentru natură în│din zonă şi │modului │pe teren │
│ │promovarea │rândul │realizarea de│de elaborare şi│circa 4000 │
│ │celor două │elevilor │prezentări │aplicare │RON/ │
│ │ariei protejate│ │tematice │a │lună, 12 │
│ │şi a │ │elevilor │amenajamentelor│luni pe an, │
│ │protecţiei │ │ │silvice │5 ani; │
│ │mediului │ │ │respectiv │cheltuieli │
│ │ │ │ │cooperarea cu │cuprinse la │
│ │ │ │ │partenerii │obiectivul │
│ │ │ │ │ │1. │
└────┴───────────────┴────────────────┴─────────────┴───────────────┴────────────┘



    4.2. Resurse umane, financiare, instituţionale pentru fiecare acţiune
        Din punct de vedere instituţional, aria protejată Pădurea Pogăneşti este în custodia Direcţiei silvice Galaţi conform convenţiei de custodie nr. 239/07.04.2011. La nivelul ocolului şi la nivelul Direcţiei silvice există câte o persoană responsabilă pentru aria protejata avută în custodie. În teren, paza şi controlul sunt asigurate permanent de personal de teren.

    Tabel 11: Buget estimativ necesar implementării măsurilor din planul de management

┌────┬────────────┬──────────────────────────────┬──────┐
│Nr. │ │Anul │Total │
│Crt.│Cheltuiala ├─────┬─────┬──────┬─────┬─────┤ │
│ │ │1 │2 │3 │4 │5 │ │
├────┼────────────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤
│1 │Cheltuieli │56000│56000│56000 │56000│56000│280000│
│ │salariale │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤
│ │Realizare şi│ │ │ │ │ │ │
│2 │întreţinere │ │ │ │ │ │ │
│ │pagină/ │2000 │2000 │2000 │2000 │2000 │10000 │
│ │subpagina │ │ │ │ │ │ │
│ │web │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤
│ │Amenajare şi│ │ │ │ │ │ │
│3 │întreţinere │ │ │ │ │ │ │
│ │punct │5000 │1000 │1000 │1000 │1000 │9000 │
│ │de informare│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤
│ │Cheltuieli │ │ │ │ │ │ │
│4 │materiale, │ │ │ │ │ │ │
│ │echipamente │5000 │0 │0 │0 │0 │5000 │
│ │pentru │ │ │ │ │ │ │
│ │monitorizare│ │ │ │ │ │ │
├────┴────────────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤
│Alte cheltuieli, │6800 │5900 │5900 │5900 │5900 │30400 │
│neprevăzute 10% │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────┤
│Total │74800│64900│664900│64900│64900│334400│
└─────────────────┴─────┴─────┴──────┴─────┴─────┴──────┘


    4.3. Calendar de implementare pentru fiecare acţiune
        Tabelul de mai jos prezintă calendarul de implementare al planului de acţiuni şi posibilii parteneri.

    Tabel 12: Calendarul de implementare a planului de acţiuni

┌─────────────────────────────────────────┬───────┬───────────────────────────────────────┬───────────┬───────────┬───────────────────────┐
│ │Priori-│Activitatea la │Termen de │Responsabil│Parteneri pentru │
│ACŢIUNI │tate │nivel de semestru │finalizare │activitate │implementare │
│ │ ├───────┬───────┬───────┬───────┬───────┤ │ │ │
│ │ │Anul 1 │Anul 2 │Anul 3 │Anul 4 │Anul 5 │ │ │ │
│ │ ├───┬───┼───┬───┼───┬───┼───┬───┼───┬───┤ │ │ │
│ │ │S1 │S2 │S1 │S2 │S1 │S2 │S1 │S2 │S1 │S2 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────┴───────┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───────────┴───────────┴───────────────────────┤
│Obiectiv 1. Conservarea habitatelor forestiere de importanţă comunitară 91AA şi │
│91Y0 în aria naturală protejată Pădurea Pogăneşti │
│ariei naturale │
├─────────────────────────────────────────┬───────┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───────────┬───────────┬───────────────────────┤
│1.1. Realizarea lucrărilor silvice │1 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Proprietari de pădure, │
│necesare, ajutorarea regenerării, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │autorităţi publice │
│controlul salcâmului invaziv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │locale │
├─────────────────────────────────────────┼───────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───────────┼───────────┼───────────────────────┤
│1.2. Promovarea speciilor edificatoare │1 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Proprietari de pădure, │
│de arbori, stejar pufos, stejar, prin │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │autorităţi publice │
│ajutorarea regenerării naturale a │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │locale │
│acestora şi controlul salcâmului invaziv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────┼───────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───────────┼───────────┼───────────────────────┤
│1.3. Controlul tăierilor ilegale │1 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Autoritatea publică │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │teritorială pentru │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │silvicultură │
├─────────────────────────────────────────┼───────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───────────┼───────────┼───────────────────────┤
│1.4. Controlul păşunatului ilegal │1 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Autoritatea publică │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │teritorială pentru │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │silvicultură │
├─────────────────────────────────────────┼───────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───────────┼───────────┼───────────────────────┤
│1.5. Corectarea erorilor de amenajare │2 │ │ │ │ │ │ │ │ │───│──→│Permanent │Custode │Autoritatea publică │
│la revizuirea amenajamentului │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │teritorială pentru │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │silvicultură, │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │elaboratorul │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │amenajamentului │
├─────────────────────────────────────────┴───────┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───────────┴───────────┴───────────────────────┤
│Obiectiv 2. Monitorizarea stării de conservare a habitatelor forestiere de │
│importanţă comunitară 91AA şi 91Y0 în aria naturală protejată │
│Pădurea Pogăneşti │
├─────────────────────────────────────────┬───────┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───────────┬───────────┬───────────────────────┤
│2.1. Actualizarea permanentă a │1 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Instituţii academice │
│informaţiilor privind habitatele │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │şi de cercetare │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────┼───────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───────────┼───────────┼───────────────────────┤
│2.2. Evaluarea periodică a stării de │1 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Instituţii academice │
│conservare a habitatelor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │şi de cercetare │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────┼───────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───────────┼───────────┼───────────────────────┤
│2.3. Monitorizarea populaţiilor de │2 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Instituţii academice │
│ungulate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │şi de cercetare, │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Administratorul │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Fondului de vânătoare │
├─────────────────────────────────────────┴───────┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───────────┴───────────┴───────────────────────┤
│Obiectiv 3. Conservarea populaţiilor de Iris aphylla şi Eschium russicum în │
│aria naturală protejată Pădurea Pogăneşti │
├─────────────────────────────────────────┬───────┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───────────┬───────────┬───────────────────────┤
│3.1. Menţinerea condiţiilor de habitat, │1 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Proprietari de pădure, │
│împiedicarea împăduririi naturale sau │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │autorităţi publice │
│artificiale şi a cultivării ochiurilor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │locale │
│stepice │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────┼───────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───────────┼───────────┼───────────────────────┤
│3.2. Interzicerea culegerii plantelor │2 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Proprietari de pădure, │
│din cele două specii │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │autorităţi publice │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │locale │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────┴───────┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───────────┴───────────┴───────────────────────┤
│Obiectiv 4. Monitorizarea stării de conservare a populaţiilor de Iris aphylla │
│şi Eschium russicum în aria naturală protejată Pădurea │
│Pogăneşti │
├─────────────────────────────────────────┬───────┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───────────┬───────────┬───────────────────────┤
│4.1. Actualizarea informaţiilor privind │1 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Instituţii academice │
│populaţiile de Iris aphylla şi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │şi de cercetare │
│Echium russicum │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────┼───────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───────────┼───────────┼───────────────────────┤
│4.2. Evaluarea anuală a stării de │1 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Instituţii academice │
│conservare a habitatelor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │şi de cercetare │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────┴───────┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───────────┴───────────┴───────────────────────┤
│Obiectiv 5. Monitorizarea stării de conservare a populaţiilor aparţinând altor │
│specii importante din aria naturală protejată Pădurea │
│Pogăneşti │
├─────────────────────────────────────────┬───────┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───────────┬───────────┬───────────────────────┤
│5.1. Actualizarea informaţiilor privind │1 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Instituţii academice │
│populaţia speciilor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │şi de cercetare │
├─────────────────────────────────────────┼───────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───────────┼───────────┼───────────────────────┤
│5.2. Evaluarea periodică a stării de │1 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Instituţii academice │
│conservare a populaţiei speciilor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │şi de cercetare │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────┴───────┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───────────┴───────────┴───────────────────────┤
│Obiectiv 6. Actualizarea informaţiilor din Formularul Standard al sitului de │
│importanţă comunitară Pădurea Pogăneşti │
├─────────────────────────────────────────┬───────┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───────────┬───────────┬───────────────────────┤
│6.1. Revizuirea suprafeţei sitului şi a │1 │ │ │───│───│───│───│───│───│───│──→│La finele │Custode │Autorităţi publice │
│rezervaţiei naturale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │anului 5 │ │responsabile de │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │protecţia mediului │
├─────────────────────────────────────────┴───────┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───────────┴───────────┴───────────────────────┤
│Obiectiv 7. Gestionarea activităţilor antropice în arii naturale protejate de │
│la Pogăneşti │
├─────────────────────────────────────────┬───────┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───────────┬───────────┬───────────────────────┤
│7.1. Interzicerea şi controlul │2 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Administratori de │
│depozitării gunoaielor în ariile │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │terenuri, Autoritatea │
│naturale protejate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │publică judeţeană în │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │domeniul protecţiei │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │mediului │
├─────────────────────────────────────────┼───────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───────────┼───────────┼───────────────────────┤
│7.2. Interzicerea aprinderii focului în │2 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Autorităţi publice │
│aria naturală protejată şi a arderii │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │locale, instituţii │
│vegetaţiei pe terenuri limitrofe │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │de control │
├─────────────────────────────────────────┴───────┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───────────┴───────────┴───────────────────────┤
│Obiectiv 8. Conştientizarea şi informarea populaţiei locale din zonă │
├─────────────────────────────────────────┬───────┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───────────┬───────────┬───────────────────────┤
│8.1. Realizarea unui punct de informare │1 │───│──→│ │ │ │ │ │ │ │ │La finalul │Custode │Instituţii academice │
│turistică pentru cele două arii naturale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │primului an│ │şi de cercetare │
│protejate, cât mai aproape de intrarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│în aria protejată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────┼───────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───────────┼───────────┼───────────────────────┤
│8.2. Promovarea celor două arii naturale │2 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Instituţii academice │
│protejate pe pagina web a custodelui │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │şi de cercetare │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────┼───────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───────────┼───────────┼───────────────────────┤
│8.3. Realizarea de acţiuni de informare │2 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Autoritatea publică │
│a populaţiei din zonă cu ocazia unor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │judeţeană în domeniul │
│evenimente legate de protecţia mediului │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │protecţiei mediului │
├─────────────────────────────────────────┼───────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───────────┼───────────┼───────────────────────┤
│8.4. Realizarea unor parteneriate cu │1 │───│───│───│───│───│───│───│───│───│──→│Permanent │Custode │Inspectoratul Şcolar │
│şcolile din zonă pentru promovarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Judeţean, Instituţii │
│celor două arii naturale protejate şi a │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │academice. │
│protecţiei mediului │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└─────────────────────────────────────────┴───────┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───────────┴───────────┴───────────────────────┘


        BIBLIOGRAFIE
        Agasyan, A., Avci, A.,Tuniyev, B., Lymberakis, P., Andren, C.,Cogalniceanu, D., Wilkinson, J., Ananjeva, N.,Uzum,N., Orlov,N.,Podloucky, R.,Tuniyev, S., Kaya, U., Crnobrnja Isailovic,J., Vogrin,M., Corti,C., PerezMellado,V., Sa-Sousa,P., Cheylan,M., Pleguezuelos,J., Kyek, M., Westerstrăm, A., Nettmann, H.K., Borczyk, B., Sterijovski, B. & Schmidt, B. -2010. Lacerta agilis. In: IUCN 2011. IUCN Red List of Threatened Species. Version 2011.2. <www.iucnredlist.org>.
        Appleton, M. R., -2002- Protected area management planning in România - A Manual and Toolkit. Fauna & Flora Internaţional
        Borza, A., Boşcaiu, N., -1965- Introducere în studiul covorului vegetal. Editura Academiei Române, Bucureşti.
        Bruun B., Delin H., Svensson L., Singer A., Zetterstrom D. -1999- - Păsările din România şi Europa, Hamlyn Guide
        Candrea Bozga Şt. B., Lazăr G., Tudoran Gh. M., Stăncioiu P. T. -2009- Habitate forestiere de interes comunitar incluse în proiectul LIFE05NAT/RO/000176: "Habitate prioritare alpine, subalpine şi forestiere din România" - Monitorizarea stării de conservare. Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 74 pg.
        Candrea - Bozga Şt.B., Indreica A.V., Lazăr G., Niţă M.D., Ştefan V.,Vlăduţi S. 2011. Raport floristic -Sit de importanţă comunitară ROSCI0209-Racâş-Hida -"Gestionarea durabilă a patrimoniului natural din Aria Naturală Protejată Racâş-Hida - sit de interes comunitar" COD: 7050; Beneficiar: Agenţia pentru Protecţia Mediului Sălaj.
        Ciocârlan, V., -2000- Flora ilustrată a României. Editura Ceres, Bucureşti.
        Ciochia V. -1984- -Dinamica şi migraţia păsărilor, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti
        Ciochia V. -1992- - Păsările clocitoare din România, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti
        Constantinescu N. -1976- Conducerea arboretelor, vol. I şi II. Editura Ceres, Bucureşti
        Doniţă N., Popescu A, Paucă-Comănescu M, Mihăilescu S., Biriş I. A. -2005-a.Habitatele din România, Editura Tehnică-Silvică, Bucureşti, 496 p.
        Doniţă N., Popescu A, Paucă-Comănescu M, Mihăilescu S., Biriş I. A. -2005-b.Habitatele din România - Modificări conform amendamentelor propuse de România şi Bulgaria la Directiva Habitate -92/43/EEC, Editura Tehnică-Silvică, Bucureşti, 95 p.
        Florescu I. I. -1991- Tratamente silviculturale. Editura Ceres, Bucureşti
        Florescu, I. I., Nicolescu, N. V. -1998- Silvicultură, Vol. II - Silvotehnica. Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 194 p
        Gafta D., O. Mountford -eds. -2008- Manual de interpretare a habitatelor Natura 2000 din România, Editura Rosprint, Cluj-Napoca, 101 pg.
        Giurgiu, V., -1988- Amenajarea pădurilor cu funcţii multiple. Editura Ceres, Bucureşti.
        Golob, A., -2005- Challenges and opportunities in the practical implementation of the birds and habitats directives in Slovenian forests. Paginile 105 - 114 în: Legal aspects of European Forest Sustainable Development-Proceedings of the 6th IUFRO Internaţional Symposium, I.V. Abrudan, F. Schmithusen şi P. Herbst editori. Editura Universităţii Transilvania din Braşov
        Haralamb A. M. -1963- Cultura speciilor forestiere -ediţia a II-a, revizuită şi adăugită. Editura Agro-Silvică de Stat, Bucureşti
        Isailovic Jelka Crnobrnja, Milan Vogrin, Claudia Corti, Valentin Perez Mellado, Paulo Sa- Sousa, Marc Cheylan, Juan Pleguezuelos, Hans Konrad Nettmann, Bogoljub Sterijovski, Petros Lymberakis, Richard Podloucky, Dan Cogalniceanu, Aziz Avci - 2009- Lacerta viridis. In: IUCN 2011. IUCN Red List of Threatened Species. Version 2011. 2. < www.iucnredlist.org>
        Leahu, I. -2001- Amenajarea Pădurilor. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 616 p.
        Mititelu D., Sârbu I., Pătraşc A., Gociu Z., Oprea A. -1993- Flora şi fauna judeţului Galaţi, Universitatea Al.I. Cuza, Iaşi
        Negruţiu A. -1983- Vânătoare şi Salmonicultură. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
        Posea Gr., Badea L.-1984- România. Unităţile de relief -Regionarea geomorfologică, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
        Săvulescu, T. -ed, -1952 - 1976- Flora României vol. I - XIII, Editura Academiei Române.
        Snow, D.W.& Perrins, C.M. -1998. The Birds of the Western Palearctic Concise Edition, Vol. 1, UK
        Snow, D.W.& Perrins, C.M. -1998. The Birds of the Western Palearctic Concise Edition, Vol. 2, UK
        Stăncioiu P. T., Lazăr G., Tudoran Gh. M., Candrea Bozga Şt. B., Predoiu Gh., Şofletea N. - 2008- Habitate forestiere de interes comunitar incluse în proiectul LIFE05NAT/RO/000176: "Habitate prioritare alpine, subalpine şi forestiere din România" - Măsuri de gospodărire. Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 184 pg.
        Sârbu I., Oprea A., Tănase C. -1995- rezervaţia naturală Pădurea Pogăneşti - Suceveni - jud Galaţi, Bul, Grăd. Bot. Iaşi.
        Svensson, L., Grant, P. J., Mullarney, K., Zetterstrom, D. -1999. Ed. Harper Collins, Collins Bird Guide, UK
        Vlad I., Chiriţă C., Doniţă N., Petrescu L. -1997- Silvicultură pe baze ecosistemice. Editura Academiei Române, Bucureşti
        *** Institutul Geologic -1968- Harta Geologică 1:200.000 -vol. 22. Bârlad, redactată de C. Ghenea, A. Ghenea, E. Saulea. Comitetul de Stat al Geologiei, Bucureşti
        *** I.G.F.C.O.T. -1992- Atlasul cadastrului apelor din România. Harta hidrografică a României, scara 1:100.000, Institutul de Geodezie, Fotogrametrie, Cartografie şi Organizarea Teritoriului, Bucureşti
        *** Comisia Europeană - Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice
        *** Comisia Europeană 2007 - Interpretation Manual of European Union Habitats, EUR27, - http://ec.europa.eu/environment/nature/legislation/habitatsdirective/docs/2007_07_im. pdf-
        *** Comisia Europeană -2004- NOTE TO THE HABITATS COMMITTEE: Assessment monitoring and reporting of conservation status Preparing the 2001-2007 report under Article 17 of the Habitats Directive -DocHab-04-03/03 rev.3- "Natura 2000 în România. Species Fact Sheet", 2008, realizat în cadrul EU Phare Project on Implementation of Natura 2000 Network in România EU Phare Europe Aid/12/12160/D/SV/RO, beneficiar Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile
        *** MAPPM 2000 - 2. Norme tehnice pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor, 211 p. Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului
        *** MAPPM 2000 - 3. Norme tehnice privind alegerea şi aplicarea tratamentelor, 211 p. Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului
        *** MAPPM 2000 - 5. Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor, 163 p. Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului
        *** Monitorul Oficial 29 noiembrie 2011 - Anexele 1-4 la Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 2387/2011 pentru modificarea Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România
        *** O.M. nr. 1540 din 3 iunie 2011 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemons
        *** OMMDD 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România modificat şi completat prin ordinul nr. 2387 din 29 septembrie 2011
        *** OUG nr. 57/20.06.2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice cu modificările şi completările din Legea nr. 49/2011
        *** WorldClim - Global Climate Data - Free climate data for ecological modeling and GIS - http://www.worldclim.org/

    ANEXA 1

    Hărţi
 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)
    Hărţi distribuţie specii şi habitate
 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)

                                         -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016