Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA nr. 82 din 30 august 2001  privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitatile de cult apartinand cultelor religioase recunoscute din Romania    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDONANTA nr. 82 din 30 august 2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitatile de cult apartinand cultelor religioase recunoscute din Romania

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 1 septembrie 2001
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale <>art. 1 pct. IV.10 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adopta prezenta ordonanta.

ART. 1
(1) Unitãţile aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, precum şi unitãţile şi instituţiile de învãţãmânt teologic autorizate şi acreditate potrivit legii, aflate în subordinea acestora şi neintegrate în învãţãmântul de stat, primesc de la bugetul de stat şi de la bugetele locale un sprijin sub forma de contribuţii, care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unitãţilor de cult centrale şi locale respective.
(2) Unitãţile şi contribuţiile prevãzute la alin. (1) vor fi nominalizate de conducerea centrelor de cult, potrivit criteriilor stabilite de acestea.
ART. 2
(1) Sprijinul financiar pentru personalul neclerical angajat în unitãţile ce aparţin cultelor religioase din România se asigura, în limita prevederilor bugetare anuale, dupã cum urmeazã:
a) de la bugetele locale:
- 17.500 de contribuţii pentru personalul neclerical angajat în unitãţile de cult din ţara prevãzute la art. 1. Contribuţia lunarã este la nivelul salariului minim brut pe economie şi poate fi indexata prin hotãrâre a Guvernului, în raport cu creşterea preţurilor de consum;
- sumele aferente, necesare pentru plata contribuţiilor la bugetul asigurãrilor sociale de stat, la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj şi la Fondul de asigurãri sociale de sãnãtate;
b) de la bugetul de stat:
- 300 de contribuţii pentru personalul neclerical angajat în unitãţile şi instituţiile de învãţãmânt teologic prevãzute la art. 1. Contribuţia lunarã este la nivelul salariului minim brut pe economie şi poate fi indexata prin hotãrâre a Guvernului, în raport cu creşterea preţurilor de consum;
- 30 de contribuţii pentru personalul neclerical trimis sa deserveasca aşezãmintele din strãinãtate ale Bisericii Ortodoxe Romane. Contribuţia lunarã reprezintã echivalentul în lei a 50% din drepturile în valuta stabilite în cuantum net, prin asimilare cu funcţiile pe care este încadrat personalul roman trimis sa îşi desfãşoare activitatea în cadrul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare şi al altor forme de reprezentare a României în strãinãtate;
- sumele aferente, necesare pentru plata contribuţiilor la bugetul asigurãrilor sociale de stat, la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj şi la Fondul de asigurãri sociale de sãnãtate.
(2) Numãrul contribuţiilor prevãzute la alin. (1) poate fi modificat prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat.
(3) La stabilirea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat în vederea echilibrarii bugetelor locale se va avea în vedere şi alocarea fondurilor pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a).
ART. 3
(1) De la bugetul de stat se pot aloca, prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor sau prin bugetele judeţelor, fonduri pentru restaurarea lacasurilor de cult care sunt monumente istorice, pentru construirea lacasurilor de cult de valoare deosebita, pentru achiziţionarea de imobile necesare în vederea desfãşurãrii activitãţii unitãţilor de cult şi pentru susţinerea unor acţiuni cu caracter internaţional realizate de cultele religioase din România.
(2) De la bugetele locale se pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii, necesare pentru întreţinerea şi funcţionarea unitãţilor de cult fãrã venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea şi repararea lacasurilor de cult şi pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor de patrimoniu aparţinând cultelor, precum şi pentru activitãţile de asistenta socialã susţinute de acestea.
ART. 4
Respectarea destinaţiei fondurilor alocate este supusã controlului organelor abilitate prin lege.
ART. 5
Guvernul va aproba normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe, la propunerea Ministerului Administraţiei Publice şi Ministerului Culturii şi Cultelor.
ART. 6
Prezenta ordonanta intra în vigoare pe data de 1 ianuarie 2002.
ART. 7
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe se abroga <>Ordonanta Guvernului nr. 72/2000 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitãţile de cult cu venituri mici sau fãrã venituri aparţinând cultelor religioase din România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 29 august 2000, cu modificãrile ulterioare, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 244/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 1 iunie 2001, precum şi orice alte dispoziţii contrare, cu excepţia prevederilor <>art. 1 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 38/1994 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitãţile de cult cu venituri mici sau fãrã venituri şi acordarea de indemnizaţii unor ierarhi şi cadre din conducerea cultelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 19 august 1994, aprobatã prin <>Legea nr. 130/1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 21 decembrie 1994, şi ale <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 203/1999 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitãţile de cult cu venituri mici sau fãrã venituri, din cadrul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 30 decembrie 1999, aprobatã prin <>Legea nr. 25/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 7 martie 2001.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE

Contrasemneazã:
---------------
Ministrul culturii şi cultelor,
Razvan Theodorescu

p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat

----------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016