Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANTA nr. 77 din 30 august 1999 pentru ratificarea Conventiei europene privind transferul de proceduri in materie penala, adoptata la Strasbourg la 15 mai 1972
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 31 august 1999
În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al <>art. 1 lit. C pct. 11 din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României emite urmãtoarea ordonanta:
ART. 1
Se ratifica Convenţia europeanã privind transferul de proceduri în materie penalã, adoptatã la Strasbourg la 15 mai 1972.
ART. 2
Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare se vor formula urmãtoarele declaraţii:
În baza art. 13 paragraful 3:
(1) Cererile formulate în temeiul prezentei convenţii în faza de urmãrire penalã vor fi adresate Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie.
(2) Cererile formulate în temeiul prezentei convenţii în faza de judecata vor fi adresate Ministerului Justiţiei.
În baza art. 18 paragraful 2:
Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 18 paragraful 3, cererile formulate în temeiul prezentei convenţii şi documentele anexate vor fi trimise autoritãţilor romane, însoţite de o traducere în limba franceza sau engleza.
În baza art. 41 paragraful 1:
(1) România va refuza o cerere de urmãrire, dacã apreciazã ca infracţiunea are un caracter pur religios - anexa nr. 1 lit. a).
(2) România va refuza o cerere de urmãrire pentru o fapta a carei sancţionare, conform propriei legislaţii, este de competenta exclusiva a unei autoritãţi administrative - anexa nr. 1 lit. b).
(3) România nu accepta art. 30 şi 31 - anexa nr. 1 lit. g).
(4) În sensul prezentei convenţii, termenul resortisant înseamnã cetãţean - anexa nr. 2.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemneazã:
---------------
Ministru de stat,
ministrul justiţiei,
Valeriu Stoica
Ministru de interne,
Constantin Dudu-Ionescu
p. Ministrul afacerilor
externe,
Ioan Pascu,
secretar de stat
CONVENŢIA EUROPEANĂ
privind transferul de proceduri în materie penalã*)
-----------
*) Traducere.
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei convenţii,
considerând ca scopul Consiliului Europei este de a realiza o mai strânsã uniune între membrii sãi,
intentionand sa completeze ceea ce deja au adoptat în domeniul dreptului penal pentru a ajunge la o sancţiune mai justa şi mai eficienta,
considerând a fi utila pentru acest scop, în spiritul încrederii reciproce, organizarea urmãririi infracţiunilor la nivel internaţional,
evitand inconvenientele care pot aparea ca rezultat al unor conflicte de competenta,
au convenit urmãtoarele:
TITLUL I
Definiţii
ART. 1
În sensul prezentei convenţii, termenul:
a) infracţiune se referã la acele fapte care constituie infracţiuni, precum şi la cele care sunt vizate de dispoziţiile legale menţionate în anexa nr. 3 la prezenta convenţie, cu condiţia ca, atunci când infracţiunea este de competenta unei autoritãţi administrative, persoana interesatã sa aibã posibilitatea de a aduce cazul respectiv în fata unei instanţe judecãtoreşti;
b) sancţiune se referã la orice pedeapsa sau alta mãsura ocazionatã de/sau pronunţatã pentru o încãlcare a prevederilor legale menţionate în anexa nr. 3.
TITLUL II
Competenta
ART. 2
1. În vederea aplicãrii prezentei convenţii, orice stat contractant va avea competenta de a efectua urmãrirea, conform propriilor legi penale, a oricãrei infracţiuni cãreia i se aplica legea penalã a unui alt stat contractant.
2. Competenta recunoscuta unui stat contractant exclusiv în temeiul paragrafului 1 din acest articol poate fi exercitatã numai în urma unei cereri de urmãrire formulate de cãtre un alt stat contractant.
ART. 3
Orice stat contractant competent, în temeiul propriilor legi, de a urmãri o infracţiune poate, în vederea aplicãrii prezentei convenţii, sa renunţe la angajarea procedurii de urmãrire în justiţie sau sa o abandoneze pentru o persoana suspecta care este sau va fi urmãritã pentru aceeaşi infracţiune de cãtre un alt stat contractant. Ţinând seama de dispoziţiile art. 21 paragraful 2, orice decizie de renunţare la procedura este provizorie atâta timp cat n-a intervenit o hotãrâre definitiva în celãlalt stat contractant.
ART. 4
Statul solicitat înceteazã urmãrirea bazatã în exclusivitate pe dispoziţiile art. 2 atunci când, dupã cunostinta sa, dreptul de pedeapsa se întinde, conform legii statului solicitant, pentru o alta cauza decât prescripţia, situaţie în care se face aplicarea prevederilor art. 10 lit. c) ale art. 11 lit. f) şi g), ale art. 22, 23 şi 26.
ART. 5
Dispoziţiile titlului III din prezenta convenţie nu limiteazã competenta conferita statului solicitat de cãtre legislaţia sa interna în materie de urmãrire.
TITLUL III
Transmiterea urmãririi
Secţiunea 1
Cererea de urmãrire
ART. 6
1. În cazul în care o persoana este suspectata de a fi comis o infracţiune conform legii unui stat contractant, acel stat poate solicita unui alt stat contractant sa înceapã urmãrirea în cazurile şi conform condiţiilor prevãzute de prezenta convenţie.
2. Dacã, conform prevederilor acestei convenţii, un stat contractant poate solicita unui alt stat contractant sa înceapã urmãrirea, autoritãţile competente ale primului stat vor lua în considerare aceasta posibilitate.
ART. 7
1. Urmãrirea nu poate fi exercitatã în statul solicitat decât atunci când fapta în legatura cu care s-a solicitat începerea urmãririi ar fi infracţiune în cazul comiterii pe teritoriul acestui stat şi când autorul ar fi pasibil de o condamnare şi în baza legilor acestui stat.
2. Dacã infracţiunea a fost comisã de o persoana investitã cu o funcţie publica în statul solicitant sau cu privire la o persoana investitã cu o funcţie publica la o instituţie ori la un bun care are caracter public în acest stat, aceasta va fi consideratã în statul solicitat ca şi cum ar fi fost comisã de o persoana investitã cu o funcţie în acest stat sau cu privire la o persoana, instituţie ori bun corespunzand, în acest din urma stat, aceluia ce face obiectul infracţiunii.
ART. 8
1. Un stat contractant poate solicita unui alt stat contractant sa înceapã urmãrirea în unul sau mai multe dintre cazurile urmãtoare:
a) dacã acuzatul are resedinta obişnuitã în statul solicitat;
b) dacã acuzatul este cetãţean al statului solicitat sau dacã acest stat este statul sau de origine;
c) dacã acuzatul executa sau urmeazã sa execute o pedeapsa privativã de libertate în statul solicitat;
d) când acuzatul face obiectul, în statul solicitat, al unei urmãriri judiciare pentru aceeaşi infracţiune sau pentru alte infracţiuni;
e) dacã se considera ca transferul urmãririi este justificat prin interesul de a descoperi adevãrul şi, mai ales, dacã elementele de proba cele mai importante se gãsesc în statul solicitat;
f) dacã se considera ca executarea unei eventuale condamnãri în statul solicitat este susceptibilã sa amelioreze posibilitãţile de reintegrare socialã a condamnatului;
g) dacã se considera ca prezenta acuzatului la audieri nu poate fi asigurata în statul solicitat;
h) dacã statul solicitant considera ca nu este în mãsura sa execute o eventuala condamnare, chiar atunci când are calea extrãdãrii, şi ca statul solicitat este în mãsura sa o facã.
2. În cazul în care acuzatul a fost condamnat efectiv într-un stat contractant, acest stat nu poate solicita transferul urmãririi pentru unul sau mai multe dintre cazurile menţionate la paragraful 1 al acestui articol decât atunci când nu poate executa condamnarea respectiva, chiar având calea extrãdãrii, şi atunci când celãlalt stat contractant nu accepta principiul executãrii unei hotãrâri date în strãinãtate sau refuza executarea unei astfel de hotãrâri.
ART. 9
1. Autoritãţile competente din statul solicitat vor examina cererea pentru transferul urmãririi, care le-a fost adresatã în aplicarea articolelor precedente. Acestea vor decide, în conformitate cu propria legislaţie, cum vor acţiona în continuare.
2. Atunci când legea statului solicitat prevede pedepsirea infracţiunii de cãtre o autoritate administrativã, acest stat va informa, cat mai curând posibil, statul solicitant, cu excepţia cazului în care statul solicitat a fãcut o declaraţie conform paragrafului 3 al acestui articol.
3. Orice stat contractant poate, în momentul semnãrii sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare ori de aderare sau în orice alt moment, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, sa facã cunoscute condiţiile în care legea sa nationala permite pedepsirea anumitor infracţiuni de cãtre o autoritate administrativã. O asemenea declaraţie înlocuieşte înştiinţarea prevãzutã la paragraful 2 al acestui articol.
ART. 10
Statul solicitat nu va da curs cererii:
a) dacã aceasta nu este conformã cu dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi ale art. 7 paragraful 1;
b) dacã exercitarea urmãririi este contrarã dispoziţiilor art. 35;
c) dacã, la data menţionatã pe cerere, prescripţia acţiunii publice este împlinitã în statul solicitant, conform legislaţiei sale.
ART. 11
Fãrã a prejudicia dispoziţiile art. 10, statul solicitat nu poate refuza complet sau parţial acceptarea cererii, decât în unul sau mai multe dintre cazurile urmãtoare:
a) dacã considera ca motivul pe care se bazeazã cererea, în aplicarea art. 8, nu este justificat;
b) dacã acuzatul nu are resedinta obişnuitã în statul solicitat;
c) dacã acuzatul nu este cetãţean al statului solicitat şi nu avea resedinta sa obişnuitã pe teritoriul acestui stat în momentul comiterii infracţiunii;
d) dacã considera ca infracţiunea în legatura cu care se solicita urmãrirea are un caracter politic sau este o infracţiune pur militarã ori pur fiscalã;
e) dacã estimeaza ca exista motive serioase sa creadã ca cererea de urmãrire este determinata de considerente de rasa, naţionalitate sau opinii politice;
f) dacã propria sa lege este deja aplicabilã faptei şi dacã, conform acestei legi, acţiunea publica este prescrisã la momentul primirii cererii; în acest caz, nu se va putea face aplicarea prevederilor art. 26 paragraful 2;
g) dacã competenta sa se bazeazã exclusiv pe prevederile art. 2 şi dacã, în momentul primirii cererii respective, acţiunea publica este prescrisã conform legii proprii, luându-se în considerare prelungirea cu 6 luni a termenului de prescripţie prevãzut la art. 23;
h) dacã fapta s-a comis în afarã teritoriului statului solicitant;
i) dacã urmãrirea este contrarã angajamentelor internaţionale ale statului solicitat;
j) dacã urmãrirea este contrarã principiilor fundamentale ale ordinii juridice din statul solicitat;
k) dacã statul solicitant a încãlcat o regula de procedura prevãzutã în aceasta convenţie.
ART. 12
1. Statul solicitat revoca acceptarea cererii dacã, ulterior acestei acceptãri, se descoperã un motiv pentru a nu se da curs cererii, conform art. 10.
2. Statul solicitat poate sa îşi revoce acceptarea cererii:
a) dacã ar fi evident ca prezenta acuzatului nu poate fi asigurata pentru audiere în acest stat sau dacã o eventuala condamnare nu poate fi executatã în statul respectiv;
b) dacã unul dintre motivele de refuz prevãzute la art. 11 este descoperit înainte de începerea judecãrii cazului de cãtre o instanta; sau
c) în alte cazuri, dacã statul solicitant este de acord.
Secţiunea a 2-a
Procedura de transfer
ART. 13
1. Cererile prevãzute în aceasta convenţie sunt fãcute în scris. Acestea sunt adresate, ca şi toate comunicãrile necesare aplicãrii prezentei convenţii, fie de cãtre Ministerul Justiţiei din statul solicitat, fie, conform unor acorduri speciale, direct de cãtre autoritãţile statului solicitant cãtre cele ale statului solicitat şi returnate pe aceeaşi cale.
2. În cazuri urgente, cererile şi comunicãrile necesare vor putea fi trimise prin Organizaţia Internationala a Poliţiei Criminale (INTERPOL).
3. Orice stat contractant va putea, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, sa facã cunoscutã intenţia sa de a deroga de la regulile de transfer cele menţionate în paragraful 1 al acestui articol.
ART. 14
Dacã un stat contractant considera informaţiile furnizate de cãtre un alt stat contractant insuficiente pentru a-i permite sa aplice prezenta convenţie, cere completarea informaţiilor necesare. El poate fixa un termen pentru primirea informaţiilor.
ART. 15
1. Cererea de urmãrire este însoţitã de originalul sau de o copie certificatã a dosarului penal, precum şi de toate documentele utile. Totuşi, dacã acuzatul se afla în arest preventiv, în temeiul prevederilor secţiunii a 5-a, şi dacã statul solicitant nu este în mãsura sa anexeze documentele la cererea de urmãrire, acestea pot fi trimise ulterior.
2. Statul solicitant informeazã în scris statul solicitat în legatura cu toate actele de procedura sau cu mãsurile relative la acţiunea publica luate în statul solicitant dupã transmiterea cererii. Aceasta notificare este însoţitã de orice documente utile.
ART. 16
1. Statul solicitat informeazã, fãrã întârziere, statul solicitant despre decizia sa asupra cererii de urmãrire.
2. Statul solicitat trebuie sa informeze statul solicitant despre abandonarea urmãririi sau referitor la decizia luatã în urma desfãşurãrii procedurii. O copie certificatã de pe orice hotãrâre scrisã trebuie sa fie transmisã statului solicitant.
ART. 17
Dacã competenta statului solicitat se bazeazã exclusiv pe prevederile art. 2, acest stat trebuie sa anunţe acuzatul despre cererea de urmãrire, cu scopul de a-i permite acestuia sa îşi expuna argumentele înainte ca acest stat sa ia o hotãrâre în legatura cu cererea respectiva.
ART. 18
1. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2 al acestui articol, traducerea documentelor referitoare la aplicarea prezentei convenţii nu este necesarã.
2. Orice stat contractant poate, în momentul semnãrii sau depunerii instrumentului sau de ratificare, acceptare ori de aderare, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, sa îşi rezerve dreptul de a solicita ca documentele sus-menţionate, cu excepţia copiei de pe hotãrârea scrisã la care s-a fãcut referire la art. 16 paragraful 2, sa îi fie adresate însoţite de o traducere. Celelalte state contractante vor trebui sa trimitã traducerile respective fie în limba nationala a statului destinatar, fie în una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei, dupã cum va indica statul destinatar. Totuşi o asemenea indicaţie nu este obligatorie. Celelalte state contractante pot aplica regula reciprocitãţii.
3. Acest articol nu aduce atingere dispoziţiilor referitoare la traducerea cererilor şi a documentelor anexate, conţinute în acordurile sau aranjamentele în vigoare ori care urmeazã sa fie încheiate între doua sau mai multe state contractante.
ART. 19
Documentele transmise în vederea aplicãrii acestei convenţii sunt scutite de toate formalitãţile de legalizare.
ART. 20
Fiecare dintre statele contractante renunţa sa reclame rambursarea cheltuielilor rezultate din aplicarea acestei convenţii.
Secţiunea a 3-a
Efectele cererii de urmãrire în statul solicitant
ART. 21
1. Când statul solicitant a prezentat cererea de urmãrire nu mai poate sa îl urmãreascã pe acuzat pentru fapta care a motivat aceasta cerere sau sa mai execute o hotãrâre pe care a pronunţat-o anterior acesteia. Totuşi, pana la notificarea deciziei statului solicitat asupra cererii de urmãrire, statul solicitant îşi pãstreazã dreptul de a proceda la toate actele de urmãrire, cu excepţia celor care au drept efect sesizarea instanţei judecãtoreşti sau, eventual, a autoritãţii administrative competente pentru a se pronunţa asupra infracţiunii.
2. Statul solicitant îşi reia dreptul de urmãrire şi de executare:
a) dacã statul solicitat îl informeazã despre decizia sa de a nu da curs cererii, în cazurile prevãzute la art. 10;
b) dacã statul solicitat îl informeazã ca refuza acceptarea cererii, în cazurile prevãzute la art. 11;
c) dacã statul solicitat îl informeazã ca revoca acceptarea cererii, în cazurile prevãzute la art. 12;
d) dacã statul solicitat îl informeazã despre hotãrârea sa de a nu începe urmãrirea sau de a o întrerupe;
e) dacã îşi retrage cererea înainte ca statul solicitat sa îl informeze referitor la hotãrârea sa de a da curs cererii respective.
ART. 22
În statul solicitant cererea de urmãrire facuta conform prezentei secţiuni are drept efect prelungirea cu 6 luni a termenului de prescripţie a acţiunii publice.
Secţiunea a 4-a
Efectele cererii de urmãrire în statul solicitat
ART. 23
Dacã competenta statului solicitat se bazeazã exclusiv pe prevederile art. 2, termenul de prescripţie a acţiunii publice în acest stat se prelungeşte cu 6 luni.
ART. 24
1. Dacã urmãrirea este subordonata unei plângeri în cele doua state, plângerea depusa în statul solicitant are aceeaşi valoare ca şi cea din statul solicitat.
2. Dacã plângerea este necesarã doar în statul solicitat, acest stat poate începe urmãrirea chiar şi în absenta plângerii, dacã persoana indreptatita sa o formuleze nu se opune în termen de o luna de la data primirii înştiinţãrii prin care autoritatea competenta o informeazã despre acest drept.
ART. 25
În statul solicitat sancţiunea aplicabilã infracţiunii este cea prevãzutã de legea acestui stat, cu excepţia cazului în care legea respectiva prevede altfel. Când competenta statului solicitat se bazeazã exclusiv pe prevederile art. 2, sancţiunea pronunţatã în acest stat nu poate fi mai severã decât cea prevãzutã de legea statului solicitant.
ART. 26
1. Orice act în scopul urmãririi, îndeplinit în statul solicitant conform legilor şi reglementãrilor sale în vigoare, are aceeaşi valoare în statul solicitat ca şi cum ar fi fost îndeplinit de cãtre autoritãţile acestui stat, fãrã ca aceasta asimilare sa poatã avea efectul de a-i da acestui act o forta probanta superioarã aceluia pe care o are în statul solicitant.
2. Orice act întrerupãtor de prescripţie, valabil întocmit în statul solicitant, are aceleaşi efecte în statul solicitat şi invers.
Secţiunea a 5-a
Mãsurile provizorii în statul solicitat
ART. 27
1. Când statul solicitant îşi anunta intenţia de a transmite o cerere de urmãrire şi dacã competenta statului solicitat se bazeazã exclusiv pe prevederile art. 2, statul solicitat poate, în urma cererii statului solicitant, sa treacã, în temeiul prezentei convenţii, la arestarea preventivã a învinuitului, dacã:
a) legea statului solicitat autorizeaza detenţia preventivã pentru infracţiunea respectiva;
b) exista motive sa se creadã ca invinuitul va disparea sau va crea un pericol de distrugere a probelor.
2. Cererea de arestare preventivã va mentiona existenta unui mandat de arestare sau a oricãrui alt act de aceeaşi forta, emis în formele prescrise de legea statului solicitant; va mai mentiona pentru ce fel de infracţiune se solicita urmãrirea penalã, când şi unde infracţiunea respectiva a fost comisã, precum şi descrierea cat mai precisa a învinuitului. Trebuie sa conţinã, de asemenea, o expunere succintã a circumstanţelor comiterii faptei.
3. Cererea de arest preventiv este trimisa direct de cãtre autoritãţile statului solicitant, menţionate la art. 13, autoritãţilor corespondente din statul solicitat, fie prin posta sau telegraf, fie prin orice alt mijloc scris sau care a fost acceptat de cãtre statul solicitat. Statul solicitant este informat, fãrã întârziere, în legatura cu rezultatul cererii sale.
ART. 28
Dupã primirea cererii de urmãrire, însoţitã de documentele prevãzute la art. 15 paragraful 1, statul solicitat are competenta de a aplica toate mãsurile provizorii, inclusiv arestarea preventivã a învinuitului şi sechestrul de bunuri, a cãror aplicare ar fi permisã de legea sa, dacã infracţiunea pentru care este cerutã urmãrirea ar fi fost comisã pe teritoriul sau.
ART. 29
1. Mãsurile provizorii menţionate la art. 27 şi 28 sunt reglementate de prevederile acestei convenţii şi de legea statului solicitat. Legea acestui stat sau convenţia determina şi condiţiile în care aceste mãsuri pot inceta.
2. Aceste mãsuri pot inceta în toate cazurile menţionate la art. 21 paragraful 2.
3. O persoana detinuta trebuie sa fie eliberata în cazul în care a fost arestata în temeiul art. 27, iar statul solicitat nu a primit cererea de urmãrire în termen de 18 zile de la data arestãrii.
4. O persoana detinuta trebuie sa fie eliberata în cazul în care a fost arestata în temeiul art. 27, iar documentele care însoţesc cererea de urmãrire nu au fost primite de cãtre statul solicitat într-un termen de 15 zile de la primirea cererii de urmãrire.
5. Perioada de detenţie, aplicatã exclusiv în temeiul art. 27, nu va fi în nici un caz mai mare de 40 de zile.
TITLUL IV
Pluralitatea de proceduri penale
ART. 30
1. Orice stat contractant care, înainte de începerea sau în cursul urmãririi pentru o infracţiune pe care nu o apreciazã ca având caracter politic sau militar, are cunostinta de existenta într-un alt stat contractant a unei proceduri de urmãrire în curs, impotriva aceleiaşi persoane, pentru aceleaşi fapte, examineazã dacã poate fie sa renunţe la propria urmãrire, fie sa o suspende, fie sa o transmitã celuilalt stat.
2. În cazul în care considera oportun ca în stadiul respectiv sa nu renunţe la propria urmãrire sau sa nu o suspende, anunta celãlalt stat contractant despre aceasta în timp util şi, în orice caz, înainte de pronunţarea hotãrârii în fond.
ART. 31
1. În situaţia descrisã la art. 30 paragraful 2, statele interesate se straduiesc sa facã tot ceea ce este posibil sa determine, dupã aprecierea în fiecare caz de speta a circumstanţelor menţionate la art. 8, cãruia dintre ele îi incumba grija continuãrii unei urmãriri unice. În timpul acestei proceduri de consultãri statele interesate amana pronunţarea hotãrârii în fond, fãrã sa fie totuşi obligate sa prelungeascã aceasta amânare mai mult de 30 de zile de la expedierea înştiinţãrii prevãzute la art. 30 paragraful 2.
2. Prevederile paragrafului 1 nu se impun:
a) statului care a expediat înştiinţarea prevãzutã la art. 30 paragraful 2, atunci când dezbaterile principale în fond au fost declarate deschise în prezenta învinuitului, înainte de expedierea înştiinţãrii;
b) statului cãruia i se adreseazã înştiinţarea, atunci când aceste dezbateri au fost declarate deschise, în prezenta învinuitului, înainte de primirea înştiinţãrii.
ART. 32
În interesul descoperirii adevãrului şi aplicãrii unei sancţiuni adecvate, statele interesate examineazã dacã este oportun ca o urmãrire unica sa fie intentatã de unul dintre ele şi, în caz afirmativ, se straduiesc sa determine care dintre ele va intenta urmãrirea atunci când:
a) mai multe fapte distincte, care constituie toate infracţiuni dupã legea penalã a fiecãruia dintre aceste state, sunt atribuite fie unei singure persoane, fie mai multor persoane care au acţionat împreunã;
b) o fapta unica, care constituie infracţiune dupã legea penalã a fiecãruia dintre aceste state, este atribuitã mai multor persoane care au acţionat împreunã.
ART. 33
Orice hotãrâre pronunţatã în aplicarea prevederilor art. 31 paragraful 1 şi ale art. 32 produce între statele interesate toate efectele unui transfer de urmãrire prevãzut de aceasta convenţie. Statul care renunţa la propria sa urmãrire este considerat ca şi cum ar fi transferat urmãrirea sa celuilalt stat.
ART. 34
Transferul urmãririi penale menţionate în secţiunea 2 din titlul III se aplica prin acelea dintre prevederile sale care sunt compatibile cu prezentul titlu.
TITLUL V
Ne bis în idem
ART. 35
1. O persoana care a fãcut obiectul unei hotãrâri penale definitive şi executorii nu poate, pentru aceeaşi fapta, sa fie urmãritã, condamnata sau supusã executãrii unei sancţiuni în alt stat contractant:
a) când aceasta a fost achitatã;
b) când sancţiunea impusa:
(i) a fost executatã în întregime sau este în curs de executare;
(ii) a fost gratiata sau amnistiatã în totalitate sau pentru partea din sancţiune neexecutata;
(iii) nu mai poate fi executatã datoritã prescripţiei;
c) dacã instanta a constatat culpabilitatea autorului infracţiunii, fãrã sa pronunţe sancţiunea.
2. Totuşi un stat contractant nu este obligat, cu excepţia cazului când el însuşi a solicitat urmãrirea, sa recunoascã efectul ne bis în idem, dacã fapta care a dat loc judecaţii a fost comisã impotriva unei persoane, instituţii sau unui bun ce are un caracter public în acest stat, sau dacã persoana judecata avea ea însãşi un caracter public în acest stat.
3. În plus, un stat contractant în care a fost comisã fapta respectiva sau este consideratã ca fiind comisã conform legii acestui stat nu este obligat sa recunoascã efectul ne bis în idem decât atunci când statul însuşi a solicitat urmãrirea.
ART. 36
Dacã o noua urmãrire este intentatã impotriva unei persoane judecate pentru aceeaşi fapta în alt stat contractant, atunci orice perioada privativã de libertate, efectuatã în executarea hotãrârii respective, trebuie sa fie dedusã din pedeapsa care va fi, eventual, pronunţatã.
ART. 37
Acest titlu nu va impiedica aplicarea dispoziţiilor naţionale mai favorabile, care se referã la efectul ne bis în idem aferent hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate în strãinãtate.
TITLUL VI
Dispoziţii finale
ART. 38
1. Prezenta convenţie este deschisã semnãrii de cãtre statele membre ale Consiliului Europei. Ea va fi ratificatã sau acceptatã. Instrumentele de ratificare sau de acceptare vor fi depuse la Secretariatul general al Consiliului Europei.
2. Convenţia va intra în vigoare dupã 3 luni de la depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare sau de acceptare.
3. Aceasta va intra în vigoare, pentru orice stat semnatar care o va ratifica sau o va accepta ulterior, dupã 3 luni de la data depunerii instrumentului sau de ratificare sau de acceptare.
ART. 39
1. Dupã intrarea în vigoare a prezentei convenţii Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei va putea invita orice stat nemembru al Consiliului Europei sa adere la prezenta convenţie. Rezoluţia privind aceasta invitaţie va trebui sa primeascã acordul unanim al membrilor consiliului, care au ratificat convenţia.
2. Aderarea se va realiza prin depunerea la secretarul general al Consiliului Europei a unui instrument de aderare, care va avea efect la 3 luni dupã data depunerii sale.
ART. 40
1. Orice stat contractant poate, în momentul semnãrii sau în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare sau de aderare, sa menţioneze teritoriile cãrora li se va aplica prezenta convenţie.
2. Orice stat contractant poate, în momentul semnãrii sau în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare ori de aderare sau în orice moment dupã aceea, sa extindã aplicarea prezentei convenţii, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, asupra oricãrui teritoriu menţionat în declaraţie şi cãruia îi asigura relaţiile internaţionale sau pentru care este abilitat sa stipuleze.
3. Orice declaraţie facuta în temeiul paragrafului precedent va putea fi retrasã, în privinta oricãrui teritoriu menţionat în aceasta declaraţie, în condiţiile prevãzute la art. 45.
ART. 41
Orice stat contractant poate, în momentul semnãrii sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, acceptare sau de aderare, sa declare ca va face uz de una sau mai multe dintre rezervele cuprinse în anexa nr. 1 sau ca va face o declaraţie conform anexei nr. 2.
2. Orice stat contractant poate sa îşi retragã, în totalitate sau în parte, o rezerva sau o declaraţie formulatã în temeiul paragrafului precedent, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, care va avea efect la data primirii sale.
3. Statul contractant care a formulat o rezerva asupra unei dispoziţii a prezentei convenţii nu poate pretinde aplicarea acestei dispoziţii de cãtre un alt stat contractant; totuşi, dacã rezerva este parţialã sau condiţionalã, acesta poate sa pretindã aplicarea acestei dispoziţii în mãsura în care a acceptat-o.
ART. 42
1. Orice stat contractant poate, în orice moment, sa indice, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, dispoziţiile legale care sa fie incluse în anexa nr. 3.
2. Orice modificare a dispoziţiilor naţionale menţionate în anexa nr. 3 trebuie notificatã secretarului general al Consiliului Europei, dacã prin aceasta informaţiile cuprinse în anexa nr. 3 devin inexacte.
3. Modificãrile aduse anexei nr. 3 în aplicarea paragrafelor precedente au efect pentru fiecare stat contractant dupã o luna de la data notificãrii lor de cãtre secretarul general al Consiliului Europei.
ART. 43
1. Prezenta convenţie nu aduce atingere nici drepturilor şi obligaţiilor decurgând din tratate de extrãdare şi convenţii internaţionale multilaterale referitoare la domenii speciale, nici dispoziţiilor care privesc aspecte ce fac obiectul prezentei convenţii şi care sunt conţinute în alte convenţii existente între statele contractante.
2. Statele contractante nu vor putea încheia, între ele, acorduri bilaterale sau multilaterale referitoare la probleme reglementate de prezenta convenţie decât pentru completarea dispoziţiilor acesteia sau pentru a facilita aplicarea principiilor conţinute de aceasta.
3. Totuşi, dacã doua sau mai multe pãrţi contractante au stabilit sau urmeazã sa îşi stabileascã relaţiile lor pe baza unei legislaţii uniforme sau a unui regim deosebit, ele vor avea facultatea sa îşi reglementeze raporturile lor reciproce în materie bazându-se exclusiv pe aceste sisteme, indiferent care sunt dispoziţiile prezentei convenţii.
4. Statele contractante care vor urma sa excludã din raporturile lor reciproce aplicarea prezentei convenţii conform dispoziţiilor paragrafului precedent vor adresa, în acest sens, o notificare secretarului general al Consiliului Europei.
ART. 44
Comitetul European pentru Probleme Criminale al Consiliului Europei va urmãri executarea prezentei convenţii şi va facilita tot ce este necesar pentru soluţionarea amiabila a oricãrei dificultãţi ce va aparea în executarea convenţiei.
ART. 45
1. Prezenta convenţie va rãmâne în vigoare pe durata nelimitatã.
2. Orice stat contractant va putea, în ceea ce îl priveşte, sa denunţe prezenta convenţie printr-o notificare adresatã secretarului general al Consiliului Europei.
3. Denunţarea va avea efect dupã 6 luni de la data primirii notificãrii de cãtre secretarul general.
ART. 46
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei şi oricãrui alt stat care a aderat la prezenta convenţie:
a) orice semnare;
b) depunerea oricãrui instrument de ratificare, de acceptare sau de aderare;
c) orice data a intrãrii în vigoare a prezentei convenţii conform dispoziţiilor art. 38;
d) orice declaraţie primitã în aplicarea dispoziţiilor art. 9 paragraful 3;
e) orice declaraţie primitã în aplicarea dispoziţiilor art. 13 paragraful 3;
f) orice declaraţie primitã în aplicarea dispoziţiilor art. 18 paragraful 2;
g) orice declaraţie primitã în aplicarea dispoziţiilor art. 40 paragrafele 2 şi 3;
h) orice rezerva şi declaraţie formulatã în aplicarea dispoziţiilor art. 41 paragraful 1;
i) retragerea oricãrei rezerve sau declaraţii efectuate în aplicarea dispoziţiilor art. 41 paragraful 2;
j) orice declaraţie primitã în aplicarea dispoziţiilor art. 1 şi orice notificare ulterioara primitã în aplicarea dispoziţiilor paragrafului 2 al acestui articol;
k) orice notificare primitã în aplicarea dispozitiilor art. 43 paragraful 4;
l) orice notificare primitã în aplicarea dispoziţiilor art. 45 şi data la care denunţarea va avea efect.
ART. 47
Prezenta convenţie, declaraţiile şi notificãrile pe care le autorizeaza nu se vor aplica decât infracţiunilor comise ulterior intrãrii sale în vigoare între statele contractante interesate.
Drept care, subsemnaţii, deplin autorizaţi în acest scop, au semnat prezenta convenţie.
Adoptatã la Strasbourg la 15 mai 1972, în limbile franceza şi engleza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copie certificatã fiecãruia dintre statele semnatare sau aderente.
ANEXA 1
Orice stat contractant poate sa declare ca îşi rezerva dreptul:
a) de a refuza o cerere de urmãrire, dacã considera ca infracţiunea vadeste un caracter pur religios;
b) de a refuza o cerere de urmãrire motivatã de o fapta a carei pedepsire, conform legislaţiei sale, este de competenta exclusiva a unei autoritãţi administrative;
c) de a nu accepta art. 22;
d) de a nu accepta art. 23;
e) de a nu accepta dispoziţiile conţinute de fraza a doua a art. 25, pentru motive de ordin constituţional;
f) de a nu accepta dispoziţiile prevãzute la art. 26 paragraful 2, în cazul în care acesta este competent în baza legislaţiei sale interne;
g) de a nu aplica art. 30 şi 31 pe motivul unei fapte a carei pedepsire, conform legislaţiei proprii sau a unui alt stat, este de competenta exclusiva a unei autoritãţi administrative.
h) de a nu accepta titlul V.
ANEXA 2
Orice stat contractant poate sa declare ca, pentru motive de ordin constituţional, nu poate formula sau primi cereri de urmãrire decât în cazurile care sunt precizate în legea sa interna.
Orice stat contractant poate, printr-o declaraţie, sa defineascã, în ceea ce îl priveşte, termenul resortisant în sensul prezentei convenţii.
ANEXA 3
LISTA
cuprinzând infracţiunile, altele decât infracţiunile penale
Urmeazã sa fie asimilate infracţiunile sancţionate de legea penalã:
- în Franta - orice comportament ilegal, sancţionat printr-o contravenţie de grande voirie (la regulile de circulaţie);
- în Republica Federala a Germaniei - orice comportament ilegal pentru care se aplica procedura instituitã de Legea incalcarilor regulilor de ordine (Gesetz uber Ordnungswidrigkeiten din 24 mai 1968 BGB 1, 1968, I, 481);
- în Italia - orice comportament ilegal cãruia îi este aplicabilã Legea nr. 317 din 3 martie 1967.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
