Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, precum şi ale <>art. 1 lit. j) din Legea nr. 134/1997 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României emite urmãtoarea ordonanta: ART. 1 <>Legea nr. 56/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecãtorilor Curţii Supreme de Justiţie, ale magistraţilor-asistenţi şi ale celorlalte categorii de personal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 4 iulie 1996, se modifica şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. Articolul 3 va avea urmãtorul cuprins: "Art. 3. - Salariile de baza pentru funcţiile de execuţie, altele decât cele de specialitate juridicã, sunt diferenţiate pe funcţii şi, în cadrul funcţiei, pe grade şi gradatii." 2. Articolul 5 va avea urmãtorul cuprins: "Art. 5. - (1) Pentru rezultate deosebite obţinute în activitate, personalul poate primi un salariu de merit lunar, de pana la 20% din salariul de baza brut şi care face parte din acesta. (2) Persoanele care beneficiazã de salariul de merit, precum şi cuantumul acestuia se stabilesc, de regula, o data pe an, dupã adoptarea bugetului. Pentru personalul nou-angajat, salariul de merit se poate acorda dupã o perioada de 6 luni de la angajare. (3) Salariul de merit poate fi acordat pentru cel mult 50% din numãrul total al posturilor de magistraţi prevãzut în statul de funcţiuni al Curţii Supreme de Justiţie şi pentru cel mult 25% din numãrul celorlalte posturi." 3. Articolul 11 va avea urmãtorul cuprins: "Art. 11. - (1) Judecãtorii Curţii Supreme de Justiţie şi magistraţii-asistenţi, care sunt numiţi dupã pensionare, beneficiazã de sporul de vechime în munca pentru vechimea totalã în munca, precum şi de celelalte drepturi prevãzute de lege. La încetarea activitãţii, aceste persoane au dreptul la recalcularea pensiei, incluzandu-se în baza de calcul a pensiei vechimea în munca şi salariul realizate dupã data pensionãrii. (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi magistraţilor care beneficiazã de pensie de serviciu potrivit Legii pentru organizarea judecãtoreascã nr. 92/1992." 4. La articolul 12, dupã alineatul (2) se introduce alineatul (2^1) cu urmãtorul cuprins: "(2^1) Sporul de stabilitate în magistratura se ia în calcul la stabilirea pensiilor şi a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporarã de munca, potrivit legii." 5. Articolul 12 alineatul (3) se abroga. 6. Articolul 13 va avea urmãtorul cuprins: "Art. 13. - (1) Judecãtorii şi magistraţii-asistenţi, desemnaţi conform legii sa desfãşoare activitãţi la comisiile electorale şi la comisia de cercetare a averilor, beneficiazã pe perioada respectiva de o indemnizaţie de 10% aplicatã la salariul de baza brut, în afarã de cazul în care, prin legi speciale se stabileşte o remunerare superioarã. În cazul în care un magistrat desfãşoarã activitate efectivã în ambele domenii enumerate, se acorda indemnizaţie pentru fiecare activitate. (2) Pentru participarea la şedinţele Secţiilor Unite, ale Completului de 9 judecãtori, ale secţiilor şi la cele ale Colegiului permanent al Curţii Supreme de Justiţie, magistraţii beneficiazã, pentru fiecare şedinţa, de o indemnizaţie egala cu 3% din salariul de baza brut, dacã sunt respectate criteriile de calitate şi operativitate stabilite cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii." 7. Dupã articolul 13 se introduc doua articole 13^1 şi 13^2, cu urmãtorul cuprins: "Art. 13^1. - Magistraţii care au titlul ştiinţific de <<doctor în drept>> sau <<doctor docent>> beneficiazã de un spor de 15% la salariul de baza brut. Art. 13^2. - (1) Magistraţii beneficiazã de rambursarea a 50% din costul cãrţilor de specialitate achiziţionate, cu excepţia celor asigurate gratuit. (2) Rambursarea se face în luna imediat urmãtoare prezentãrii documentelor justificative la Compartimentul economic-financiar administrativ al Curţii Supreme de Justiţie. (3) Sumele rambursate în cursul unui an calendaristic, în condiţiile alin. (1) nu vor putea depãşi salariul de baza brut din ultima luna a anului în care se face rambursarea." 8. Articolul 22 alineatul (1) va avea urmãtorul cuprins: "(1) Salariile de baza pentru personalul tehnic, economic, administrativ şi de întreţinere se stabilesc în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicatã, cu modificãrile ulterioare." 9. La articolul 23, dupã litera d) se introduce litera d^1), cu urmãtorul cuprins: "d^1) asigurarea de cãtre Guvern a unei locuinţe de serviciu, în cazul mutãrii din alta localitate;" 10. La articolul 23 literele e) şi f) vor avea urmãtorul cuprins: "e) compensarea chiriei stabilite pe baza unui contract de închiriere, încheiat în condiţiile legii, pana la asigurarea unei locuinţe; f) judecãtorii care nu beneficiazã de locuinta în localitatea în care îşi desfãşoarã activitatea şi nu li se acorda compensarea cheltuielilor de cazare în condiţiile prevãzute la lit. e) au dreptul la decontarea cheltuielilor de deplasare pana la nivelul contravalorii unui abonament lunar de transport. În situaţia în care nu exista mijloace de transport între aceste localitãţi ori efectueazã deplasarea cu autoturismul propriu, aceştia beneficiazã de decontarea a 7,5 litri carburant la 100 km, pentru perioada în care au lucrat efectiv;" 11. Dupã articolul 23 se introduce articolul 23^1 cu urmãtorul cuprins: "Art. 23^1. - Pentru risc şi suprasolicitare neuropsihica, judecãtorii şi magistraţii-asistenţi beneficiazã de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar." 12. Articolul 32 alineatul (3) va avea urmãtorul cuprins: "(3) Impotriva hotãrârii Colegiului permanent se poate formula contestaţie, în termen de 15 zile de la data luãrii la cunostinta la Secţia civilã a Curţii Supreme de Justiţie. Hotãrârea este definitiva şi irevocabilã." 13. Dupã articolul 34 se introduce articolul 34^1 cu urmãtorul cuprins: "Art. 34^1. - Salariile judecãtorilor, ale magistraţilor-asistenţi şi ale celuilalt personal al Curţii Supreme de Justiţie vor fi compensate, respectiv, indexate, prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, concomitent cu compensarea, respectiv, indexarea salariilor de baza şi a indemnizaţiilor autoritãţilor executivã şi legislativã, pentru corelarea nivelului de salarizare prevãzut de prezenta lege". ART. 2 Anexa la <>Legea nr. 56/1996 se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantã din prezenta ordonanta. ART. 3 Influentele în bugetul Curţii Supreme de Justiţie pentru anul 1997, determinate de prezenta ordonanta, se suporta din rezerva bugetarã la dispoziţia Guvernului. ART. 4 <>Legea nr. 56/1996 se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare. PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemneazã: --------------- p. Ministrul justiţiei, Dinu Ianculescu, secretar de stat Ministru de stat, ministrul finanţelor, Mircea Ciumara Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Alexandru Athanasiu ANEXA 1
I. COEFICIENŢII DE IERARHIZARE PENTRU CONDUCEREA CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE
Nr. Funcţia Coeficientul
crt. de ierarhizare
-------------------------------------------------------------------------------
1. Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie 7,50
2. Vicepreşedintele Curţii Supreme de Justiţie 6,80
3. Preşedinte de Secţie la Curtea Suprema
de Justiţie 6,60
-------------------------------------------------------------------------------
NOTA:
Coeficienţii de ierarhizare a salariilor de baza se actualizeazã o data cu modificarea coeficienţilor de ierarhizare a indemnizaţiilor membrilor Parlamentului şi a salariilor de baza pentru membrii Guvernului, cu care se coreleazã.
II. COEFICIENŢII DE IERARHIZARE PENTRU FUNCŢIILE DE EXECUŢIE DE SPECIALITATE JURIDICĂ DIN CURTEA SUPREMA DE JUSTIŢIE
A. Funcţii de execuţie de specialitate
-------------------------------------------------------------------------------
Nr. Funcţia Nivelul Coeficientul de
crt. studiilor ierarhizare
-------------------------------------------------------------------------------
1. Judecãtor S 6,30
2. Magistrat-asistent S 5,30
-------------------------------------------------------------------------------
NOTA:
Coeficientul de ierarhizare a salariului de baza pentru judecãtori se actualizeazã o data cu modificarea coeficientului de ierarhizare a indemnizaţiilor membrilor Parlamentului şi a salariilor de baza pentru membrii Guvernului, cu care se coreleazã.
Salariul de baza prevãzut pentru magistratul-asistent se majoreazã cu 3% când este înaintat pe loc în gradul de preşedinte de tribunal, cu 5% când este înaintat pe loc în gradul de judecãtor de curte de apel şi cu 7% când este înaintat pe loc în gradul de preşedinte de curte de apel.
B. Funcţii de conducere de specialitate juridicã
-------------------------------------------------------------------------------
Nr. Indemnizaţia de conducere
crt. Funcţia în procente din salariul de baza
-------------------------------------
minima maxima
-------------------------------------------------------------------------------
Funcţii de conducere
--------------------
1. Prim-magistrat-asistent 15% 20%
2. Director 15% 20%
3. Magistrat-asistent şef 10% 15%
-------------------------------------------------------------------------------
III. COEFICIENŢII DE IERARHIZARE PENTRU FUNCŢII DE EXECUŢIE DE SPECIALITATE PE TREPTELE PROFESIONALE
A. Funcţii de execuţie
-------------------------------------------------------------------------------
Nr. Coeficientul de ierarhizare -
crt. Funcţia Nivelul gradatia
studiilor ----------------------------------
1 2 3 4
-------------------------------------------------------------------------------
1. Grefier şi grefier-
secretar
- treapta I M 2,255 2,310 2,365 2,420
- treapta a II-a M 2,035 2,090 2,145 2,200
- treapta a III-a M/G 1,815 1,870 1,925 1,980
- debutant M/G 1,760 - - -
2. Agent procedural, aprod G 1,100 1,128 1,155 1,182
-------------------------------------------------------------------------------
NOTA:
Salariile funcţiilor de grefier şi grefier-secretar sunt mai mari cu 5% pentru personalul care utilizeazã în interesul serviciului cel puţin o limba strãinã, în medie 50% din timpul de lucru, şi pentru care poseda atestat.
Salariile funcţiilor de grefier şi grefier-secretar cu studii superioare sunt mai mari cu coeficientul de ierarhizare de 0,5 fata de salariile celor cu studii medii.
B. Funcţii de conducere
-------------------------------------------------------------------------------
Indemnizaţia de conducere
în procente din salariul de baza
Funcţia --------------------------------------
minima maxima
-------------------------------------------------------------------------------
Prim-grefier 20% 25%
-------------------------------------------------------------------------------
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.