Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA Nr. 42 din 29 august 1995  privind productia de produse alimentare destinate comercializarii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDONANTA Nr. 42 din 29 august 1995 privind productia de produse alimentare destinate comercializarii

EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 203 din 1 septembrie 1995
În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi al art. 1 lit. c) din Legea nr. 81/1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României emite prezenta ordonanta.

CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
Producţia de produse alimentare destinate comercializãrii se desfãşoarã în condiţiile prevãzute de prezenta ordonanta, urmãrind, în principal, protecţia vieţii, sãnãtãţii populaţiei şi a mediului înconjurãtor, satisfacerea necesitãţilor de consum ale tuturor categoriilor de consumatori şi respectarea condiţiilor de igiena şi de mediu la fabricarea, manipularea, depozitarea şi transportul produselor.
Prevederile prezentei ordonanţe sunt obligatorii pentru toţi agenţii economici, persoane juridice, indiferent de forma de organizare şi tipul de proprietate, asociaţii familiale sau persoane fizice autorizate sa desfãşoare o activitate economicã independenta.
ART. 2
Agenţii economici care desfãşoarã activitãţi în domeniul producţiei de produse alimentare destinate comercializãrii au obligaţia sa ia mãsurile necesare pentru a elimina riscul de contaminare sau degradare a produselor şi transformarea acestora în produse improprii consumului uman.
ART. 3
Agenţii economici care desfãşoarã activitãţi în domeniul producţiei de produse alimentare destinate comercializãrii pot desfasura aceste activitãţi numai în baza unor licenţe de fabricaţie.
Acordarea licenţelor de fabricaţie a produselor alimentare destinate comercializãrii se efectueazã de cãtre Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
ART. 4
În înţelesul prezentei ordonanţe:
a) produse alimentare sunt alimente, bãuturi sau alte produse, obţinute prin prelucrarea unor materii prime alimentare, care sunt destinate consumului uman, cu excepţia produselor farmaceutice;
b) aditiv alimentar este orice substanta care se adauga alimentelor pentru a se îmbunãtãţi valoarea nutritiva a acestora şi, de asemenea, orice produs sau substanta care se adauga alimentelor pentru a influenta culoarea, consistenta, gustul sau aroma, termenul de valabilitate, sau de a da alimentelor orice alta proprietate specifica, dacã substanta sau produsul de imbogatire nu sunt ele însele materii prime alimentare;
c) substanţe strãine sunt orice alte substanţe decît aditivii alimentari, care, dacã sunt prezente peste limitele maxime admise de Ministerul Sãnãtãţii, pot constitui un risc pentru protecţia vieţii, sãnãtãţii consumatorilor sau altereaza compozitia normalã sau calitatea produselor alimentare;
d) eticheta este orice material scris, imprimat sau grafic, litografiat, gravat sau ilustrat, referitor la un produs alimentar, pe care îl însoţeşte cînd acesta este prezentat la vînzare pentru consumatori;
e) ambalajul este materialul specific, ca execuţie şi natura, destinat ambalarii produselor alimentare în vederea asigurãrii protecţiei şi utilizat pentru transportul, manipularea, depozitarea sau desfacerea acestora;
f) agent economic, producãtor de produse alimentare este orice persoana fizica, autorizata sa desfãşoare o activitate economicã independenta, sau persoana juridicã, romana sau strãinã, indiferent de forma de organizare şi tipul de proprietate, care desfãşoarã, în condiţiile legii în România, o activitate de producţie, prestãri servicii ori operaţiuni de import-export al produselor alimentare;
g) falsificare sau substituire în domeniul calitãţii constituie orice înşelãciune sau tentativa de înşelãciune privind natura, caracteristicile calitative, compozitia, conţinutul în substanţe utile, înlocuirea în componenta produsului a unor substanţe cu altele vãtãmãtoare sãnãtãţii, precum şi folosirea de denumiri, descrieri sau alte declaraţii false privind originea, cantitatea sau identitatea mãrfurilor sau serviciilor, care contribuie la stabilirea valorii produsului;
h) laborator autorizat sau acreditat este laboratorul cãruia o autoritate desemnatã de Guvern i-a recunoscut competenta de a efectua încercãri şi analize pentru determinarea calitãţii produselor alimentare;
i) licenta de fabricaţie a produselor alimentare este documentul care atesta ca agentul economic este capabil sa desfãşoare activitãţi în domeniul producţiei de produse alimentare, în conformitate cu legislaţia interna în vigoare, la un nivel de calitate şi siguranta care sa asigure protecţia vieţii şi sãnãtãţii consumatorilor.

CAP. 2
Calitatea produselor alimentare
ART. 5
Produsele alimentare realizate în ţara sau cele importate, supuse unui proces tehnologic, trebuie sa aibã o asemenea compoziţie şi calitate, încît sa nu constituie un pericol pentru organismul uman, din punct de vedere fizic, chimic, microbiologic, toxicologic, parazitologic sau al nivelului de radioactivitate.
ART. 6
Agenţii economici care produc produse alimentare sunt obligaţi ca, la fabricarea acestora, sa utilizeze numai materii prime şi materiale care sa corespundã condiţiilor de calitate prevãzute în standarde, caiete de sarcini, specificaţii tehnice, norme sanitare şi sanitar-veterinare, precum şi normelor de protecţie a mediului, în vigoare.
La recepţia materiilor prime condiţiile de calitate se verifica prin analize de laborator.
ART. 7
La fabricarea produselor alimentare se vor utiliza numai aditivi alimentari aprobaţi de cãtre organismele specializate ale Ministerului Sãnãtãţii.
Nivelul maxim admis de aditivi, de substanţe strãine sau de incarcatura microbiana se stabileşte pentru fiecare clasa de produse alimentare de cãtre Ministerul Sãnãtãţii, împreunã cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, cu organismele specializate ale administraţiei publice centrale, precum şi cu consultarea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor.

CAP. 3
Obligaţii ale agenţilor economici care desfãşoarã activitãţi în domeniul producţiei de produse alimentare
ART. 8
Produsele alimentare pot fi fabricate de cãtre agenţii economici care desfãşoarã activitãţi în domeniul producţiei de bunuri alimentare, numai dupã avizarea acestora de cãtre Ministerul Sãnãtãţii ca sunt apte pentru consum uman şi cu respectarea condiţiilor de calitate şi tehnice prevãzute în standarde, caiete de sarcini, specificaţii tehnice, norme sanitare şi sanitare veterinare, în vigoare.
ART. 9
Verificarea calitãţii produselor alimentare, pe toate fazele de fabricaţie, începînd cu materiile prime, pînã la obţinerea produselor finite, cît şi timpul depozitarii acestora, se realizeazã prin organele de control tehnic ale agenţilor economici.
În cadrul unitãţilor producãtoare se pot organiza laboratoare proprii autorizate.
ART. 10
La recepţia materiilor prime, materialelor sau produselor alimentare din import se verifica, de cãtre organele împuternicite prin lege sau alte reglementãri în vigoare, dacã acestea au certificate de calitate şi dacã performanţele prevãzute în acestea sunt la nivelul parametrilor înscrişi în standarde sau alte norme de calitate.
Verificãrile se fac obligatoriu la recepţie, în laboratoarele proprii ale agenţilor economici, iar în cazul celor care nu dispun de dotarea specifica, în laboratoare neutre specializate, autorizate sau acreditate.
Pentru produsele alimentare fabricate în România, rãspunderea pentru calitatea acestora revine agentului economic sub a cãrui marca se comercializeazã acestea.
În cazul produselor şi materiilor prime alimentare provenite din import, rãspunderea pentru calitatea acestora revine agentului economic care a efectuat importul.
ART. 11
Ambalajele folosite pentru produsele alimentare trebuie sa asigure menţinerea calitãţii şi cantitãţii acestora, sa fie realizate din materiale reciclabile sau sa aibã asigurate condiţiile de valorificare sau eliminare ecologica, conform prevederilor din standarde sau alte reglementãri în vigoare. Materialele de ambalare şi ambalajele utilizate pentru produsele alimentare trebuie sa fie avizate din punct de vedere sanitar de cãtre Ministerul Sãnãtãţii.
ART. 12
La etichetarea şi marcarea produselor alimentare se vor mentiona în mod obligatoriu elementele de identificare a produsului, cu precizarea tarii în care acesta a fost fabricat şi ambalat.
ART. 13
Stabilirea termenului de valabilitate pentru produsele alimentare se face de cãtre producãtor, pe rãspunderea acestuia, sau prin colaborare cu unitãţi de cercetare şi laboratoare specializate, dupã experimentari prealabile.
ART. 14
Se interzice prelungirea termenului de valabilitate expirat, prin reetichetare sau reambalare, de cãtre producãtor.
ART. 15
Pe ambalajele produselor alimentare destinate persoanelor cãrora le sunt necesare diete speciale pentru virsta, boli sau alte motive, se vor mentiona, în plus fata de cele prevãzute la art. 12, indicaţiile şi precautiile de folosire a acestora.
ART. 16
La manipularea, transportarea şi depozitarea produselor alimentare se vor asigura fiecãrui produs condiţiile specifice de pãstrare, conform prevederilor din standarde sau alte reglementãri în vigoare.
ART. 17
Agenţii economici care produc produse alimentare au obligaţia executãrii verificãrilor metrologice impuse de legislaţia în vigoare.

CAP. 4
Licentele de fabricaţie a produselor alimentare
ART. 18
Licentele de fabricaţie a produselor alimentare se acorda agenţilor economici care desfãşoarã activitãţi în domeniul producţiei de produse alimentare, de cãtre Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, conform regulamentului privind acordarea acestora, aprobat prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei şi publicat în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe în Monitorul Oficial al României.
ART. 19
Activitãţile pentru care se acorda licenţe de fabricaţie sunt din domeniul producţiei de lapte şi produse lactate, carne şi produse din carne, peste şi produse piscicole, pîine şi produse de morarit şi panificatie, zahãr şi produse zaharoase, uleiuri şi grãsimi vegetale alimentare, bãuturi racoritoare, conserve din legume şi fructe, vin, bere, spirt, bãuturi alcoolice, drojdie de panificatie, prestãri servicii şi alte activitãţi în domeniul producţiei de produse alimentare.
ART. 20
Licentele de fabricaţie a produselor alimentare se acorda urmãtoarelor categorii de producãtori;
a) agenţilor economici care desfãşoarã activitãţi în domeniul producţiei de produse alimentare, persoane juridice, indiferent de forma de organizare şi tipul de proprietate;
b) asociaţiilor familiale sau persoanelor fizice autorizate sa desfãşoare o activitate economicã independenta, care desfãşoarã activitãţi în domeniul producţiei de bãuturi alcoolice sau bãuturi racoritoare.
Asociaţiile familiale fizice autorizate sa desfãşoare o activitate economicã independenta, cu excepţia celor prevãzute la lit. b), pot desfasura activitãţi în domeniul producţiei de produse alimentare, fãrã licenţe de fabricaţie.
ART. 21
Activitãţile în domeniul producţiei de produse alimentare pentru care se acorda licenţe de fabricaţie, competentele privind acordarea lor, documentaţia necesarã, procedurile privind acordarea, suspendarea, prelungirea sau anularea licenţelor de fabricaţie, precum şi controlul privind modul de respectare a condiţiilor ce au stat la baza acordãrii licenţelor de fabricaţie, se stabilesc de cãtre Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei prin regulamentul prevãzut la art. 18.
ART. 22
Acordarea licenţei de fabricaţie a produselor alimentare se solicita de cãtre agentul economic care desfãşoarã activitatea respectiva, la punerea în funcţie a fiecãrei unitãţi.
Agenţii economici aflaţi în funcţiune la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe sunt obligaţi sa solicite, în termen de 60 de zile, acordarea licenţei de fabricaţie a produselor alimentare.
Licentele de fabricaţie a produselor alimentare se elibereazã în termen de cel mult 120 de zile de la data înregistrãrii cererii agentului economic şi achitãrii unei taxe de cãtre acesta. Taxa pentru eliberarea licenţei de fabricaţie a produselor alimentare este de 500.000 lei pentru agenţii economici, persoane juridice, şi de 250.000 lei pentru asociaţiile familiale şi agenţii economici, persoane fizice autorizate, iar pentru prelungirea valabilitãţii acesteia este de 250.000 lei pentru agenţii economici, persoane juridice, şi de 100.000 lei pentru asociaţiile familiale şi agenţii economici, persoane fizice autorizate. Veniturile încasate de cãtre Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei se vireazã la bugetul de stat lunar, pînã la data de 20 a lunii urmãtoare.
Modificarea condiţiilor care au stat la baza acordãrii licenţei de fabricaţie a produselor alimentare obliga agentul economic sa solicite în termen de 30 de zile o noua licenta de fabricaţie.
Licenta de fabricaţie a produselor alimentare are valabilitate pentru o perioada de 5 ani de la data acordãrii. Cu 90 de zile înainte de expirarea acestei perioade, se va solicita prelungirea valabilitãţii licenţei de fabricaţie.
ART. 23
Licentele de fabricaţie a produselor alimentare se acorda pentru fiecare produs alimentar şi sunt netransmisibile.

CAP. 5
Supravegherea şi controlul desfãşurãrii activitãţilor privind producţia de produse alimentare
ART. 24
Produsele alimentare care nu îndeplinesc condiţiile prevãzute în capitolele I - IV din prezenta ordonanta sunt interzise a fi livrate de producãtor.
ART. 25
Supravegherea şi controlul agenţilor economici care desfãşoarã activitãţi în domeniul producţiei de produse alimentare privind modul de respectare a reglementãrilor din prezenta ordonanta se face de cãtre reprezentanţii împuterniciţi ai Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
ART. 26
Pentru activitatea de supraveghere şi control şi în scopul protecţiei vieţii, sãnãtãţii sau mediului înconjurãtor, reprezentanţii împuterniciţi ai Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei şi ai Ministerului Apelor, Pãdurilor şi Protecţiei Mediului au dreptul de acces în zone, clãdiri, anexe sau alte spaţii ale agenţilor economici care desfãşoarã activitãţi în domeniul producţiei de produse alimentare şi pot dispune analize tehnice sau preleva probe pentru expertize în laboratoare specializate, autorizate sau acreditate.
Agenţii economici care desfãşoarã activitãţi în domeniul producţiei de bunuri alimentare sunt obligaţi sa punã la dispoziţia autoritãţii de supraveghere şi control, la cererea acesteia, informaţiile şi documentele care sa ateste legalitatea activitãţii lor.

CAP. 6
Sancţiuni
ART. 27
Încãlcarea prevederilor din prezenta ordonanta atrage rãspunderea civilã, contravenţionalã sau penalã, dupã caz.
ART. 28
Reprezentanţii împuterniciţi ai Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei pentru supravegherea şi controlul activitãţilor prevãzute în prezenta ordonanta, în funcţie de constatãrile fãcute, au urmãtoarele atribuţii:
(1) Interzic livrarea de cãtre producãtori pentru comercializare a produselor alimentare care:
a) pot periclita sãnãtatea sau viata consumatorilor, datoritã deficienţelor calitative, confirmate prin documente oficiale emise de organisme de specialitate;
b) sunt interzise consumului prin reglementãri legale;
c) sunt confirmate ca falsificãri sau substituiri;
d) au termenul de valabilitate expirat.
(2) Dispun oprirea temporarã a fabricaţiei sau a prestãrii serviciului privind producţia de produse alimentare, în cazurile în care:
a) se produc în continuare produsele cu aceleaşi deficiente care au determinat interzicerea comercializãrii, potrivit pct. (1) lit. a), b), c) şi d);
b) se presteazã servicii care pun în pericol viata sau sãnãtatea consumatorilor.
(3) Dispun oprirea temporarã a livrãrii pentru comercializare sau prestare de servicii privind producţia de produse alimentare, dacã:
a) produsele nu au certificate de conformitate cu standardele naţionale sau cu alte acte normative în vigoare;
b) produsele sau serviciile nu îndeplinesc caracteristicile calitative prescrise, dar nu pun în pericol sãnãtatea sau securitatea consumatorilor şi nici nu constituie falsificãri sau substituiri;
c) produsele nu prezintã elementele de identificare şi/sau documentele de însoţire privind calitatea acestora, conform reglementãrilor legale în vigoare;
d) informaţiile obligatorii referitoare la serviciile prestate lipsesc sau sunt neconforme cu prevederile din standarde, caiete de sarcini, specificaţii tehnice, norme sanitare şi sanitare veterinare în vigoare;
e) produsele nu au fost remediate în termenul stabilit sau au fost remediate necorespunzãtor fata de deficientele constatate în timpul controlului.
(4) Sesizeazã organele competente pentru retragerea autorizaţiei de funcţionare a agenţilor economici, data potrivit legii, cînd aceştia comit abateri repetate de la prevederile prezentei ordonanţe.
ART. 29
Constituie contravenţii sãvîrşirea urmãtoarelor fapte, dacã nu sunt comise în astfel de condiţii încît, potrivit legii penale, sa fie considerate infracţiuni:
a) comercializarea unor produse alimentare a cãror livrare a fost interzisã potrivit art. 28 pct. (1) lit. a) - d);
b) comercializarea produselor alimentare pentru care s-a dispus oprirea temporarã a livrãrii potrivit art. 28 pct. (3) lit. a) - e);
c) fabricarea, ambalarea, etichetarea, manipularea, transportarea şi depozitarea produselor alimentare destinate comercializãrii în condiţiile în care nu se asigura stabilirea parametrilor calitativi şi salubritatea acestor produse şi se incalca prevederile art. 6 - 15;
d) împiedicarea sub orice forma a exercitãrii atribuţiilor autoritãţii de supraveghere şi control, în conformitate cu art. 26;
e) desfãşurarea activitãţilor de producţie a produselor alimentare fãrã licenta de fabricaţie;
f) nerespectarea condiţiilor care au stat la baza acordãrii licenţei de fabricaţie;
g) nesolicitarea eliberãrii unei noi licenţe de fabricaţie, în cazul prevãzut de art. 22 alin. 4.
ART. 30
Contravenţiile prevãzute la art. 29 se sancţioneazã cu amenda, dupã cum urmeazã:
a) faptele prevãzute la art. 29 lit. a), cu amenda de la 2.000.000 lei la 3.000.000 lei;
b) faptele prevãzute la art. 29 lit. b), cu amenda de la 1.500.000 lei la 2.500.000 lei;
c) faptele prevãzute la art. 29 lit. c), cu amenda de la 1.000.000 lei la 1.500.000 lei;
d) faptele prevãzute la art. 29 lit. d), cu amenda de la 500.000 lei la 1.000.000 lei;
e) faptele prevãzute la art. 29 lit. e), cu amenda de la 1.500.000 lei la 2.000.000 lei şi sesizarea organelor competente pentru retragerea de funcţionare, data potrivit legii;
f) faptele prevãzute la art. 29 lit. f), cu amenda de la 1.000.000 lei la 1.500.000 lei şi suspendarea licenţei de fabricaţie pînã la îndeplinirea condiţiilor a cãror nerespectare a fost constatatã;
g) faptele prevãzute la art. 29 lit. g), cu amenda de la 500.000 lei la 1.000.000 lei.
ART. 31
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru încãlcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe se face de cãtre personalul de specialitate anume împuternicit din Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi din Ministerul Finanţelor.
Pentru faptele care aduc atingere protecţiei mediului, competenta constatãrii şi aplicãrii sancţiunilor contravenţionale revine personalului de specialitate anume împuternicit din Ministerul Apelor, Pãdurilor şi Protecţiei Mediului.
ART. 32
Contravenţiilor prevãzute de prezenta ordonanta le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia art. 25 - 27.

CAP. 7
Dispoziţii finale
ART. 33
Prezenta ordonanta intra în vigoare la 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României.
La data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe, orice dispoziţii contrare de abroga.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU

Contrasemneazã:
---------------
Ministrul agriculturii
şi alimentaţiei,
Valeriu Tabara

Ministru de stat,
ministrul finanţelor,
Florin Georgescu

Ministrul sãnãtãţii,
Iulian Mincu

Ministrul apelor, pãdurilor
şi protecţiei mediului,
Aurel Constantin Ilie

---------------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016