Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi ale <>art. 1 pct. I.19 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României adopta prezenta ordonanta. ART. 1 Se ratifica Memorandumul de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeanã privind asistenta financiarã nerambursabila acordatã prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru mãsura "Asistenta tehnica pentru proiectul tehnic şi documentaţia de licitaţie pentru secţiunea Drobeta-Turnu Severin-Lugoj a drumului naţional DN 6 şi studiile aferente (faza 2 a proiectului Craiova-Lugoj), România", semnat la Bruxelles la 7 martie 2001 şi la Bucureşti la 1 iunie 2001. ART. 2 (1) În cadrul contractelor încheiate cu contractorii locali pentru executarea de lucrãri şi furnizarea de bunuri şi servicii plãţile pot fi efectuate şi în moneda euro. (2) Cheltuielile aferente costurilor neeligibile incluse în Planul de finanţare prevãzut în anexa nr. II la memorandumul de finanţare se suporta din surse proprii ale beneficiarului final. (3) Sumele necesare pentru continuarea finanţãrii mãsurii, în cazul indisponibilitatii temporare a contribuţiei comunitare ISPA, se prevãd în bugetul de stat la alineatul "Transferuri aferente Fondului naţional de preaderare", în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale" şi se transfera autoritãţii responsabile cu implementarea mãsurii - Regia Autonomã "Administraţia Nationala a Drumurilor din România", urmând sa se regularizeze cu fondurile transferate de Comisia Europeanã în limita sumelor eligibile cheltuite. (4) În cazul în care sumele prevãzute la alin. (3) vor fi cheltuite în alt scop decât cel prevãzut în memorandumul de finanţare, beneficiarul final va restitui aceste sume la bugetul de stat. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemneazã: --------------- p. Ministrul integrãrii europene, Andrei Popescu, secretar de stat p. Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, secretar de stat p. Ministrul lucrãrilor publice, transporturilor şi locuinţei, Ileana Tureanu, secretar de stat p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Mãsura ISPA nr. 2000/RO/16/P/PA/002 MEMORANDUM DE FINANŢARE convenit între Guvernul României şi Comisia Europeanã privind asistenta financiarã nerambursabila acordatã prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru mãsura "Asistenta tehnica pentru proiectul tehnic şi documentaţia de licitaţie pentru secţiunea Drobeta-Turnu Severin-Lugoj a drumului naţional DN 6 şi studiile aferente (faza 2 a proiectului Craiova-Lugoj), România" *) *) Traducere. C (2000).../... Comisia Europeanã, denumita în continuare Comisia, actionand pentru şi în numele Comunitãţii Europene, denumita în continuare Comunitatea, reprezentatã de directorul general pentru politica regionala, domnul Guy Crauser, pentru Comisie, pe de o parte, şi Guvernul României, reprezentat de doamna Hildegard Carola Puwak, ministrul integrãrii europene, denumit în continuare Beneficiarul, pe de alta parte, au convenit urmãtoarele: ART. 1 Mãsura la care se face referire în art. 2 va fi implementata şi finanţatã din resursele bugetare ale Comunitãţii, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. Mãsura la care se face referire în art. 2 va fi implementata cu respectarea Condiţiilor generale prevãzute în anexa la Acordul-cadru semnat între Comisie şi Beneficiar, completat cu prevederile prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta. ART. 2 Identificarea mãsurii Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare va contribui, sub forma asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea urmãtoarei mãsuri, conform celor descrise în anexa nr. I: Numãrul mãsurii: 2000/RO/16/P/PA/002 Denumirea mãsurii: Asistenta tehnica pentru proiectul tehnic şi documentaţia de licitaţie pentru secţiunea Drobeta-Turnu Severin-Lugoj a drumului naţional DN 6 şi studiile aferente (faza 2 a proiectului Craiova-Lugoj), România" Durata: ● data începerii: data semnãrii memorandumului de finanţare de cãtre Comisie; ● data încheierii: 31 decembrie 2002 Localizare: judeţele Mehedinti, Caras-Severin şi Timis, România Grup: Coridorul european de transport nr. IV (drum), ramura sudica ART. 3 Angajamentul (1) Cheltuielile eligibile maxime, publice sau echivalente, care pot fi luate în considerare la calcularea asistenţei financiare sunt de 1.500.000 euro. (2) Ponderea asistenţei acordate de Comunitate pentru aceasta mãsura este stabilitã la 75% din cheltuielile publice totale sau echivalente, conform celor indicate în Planul de finanţare prezentat în anexa nr. II. (3) Valoarea maxima a asistenţei acordate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este stabilitã la 1.125.000 euro. (4) O suma de 900.000 euro este angajata din bugetul pe anul 2001, din linia bugetarã B7-020. Angajamentele privind tranşele anuale ulterioare se vor baza pe planul de finanţare iniţial sau revizuit pentru mãsura respectiva, în funcţie de stadiul implementarii mãsurii şi de disponibilitãţile bugetare. ART. 4 Plãţile (1) Asistenta din partea Comunitãţii va acoperi plãţile referitoare la mãsura pentru care s-au fãcut angajamente valabile din punct de vedere juridic de cãtre Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesarã. Aceste plati trebuie sa fie în legatura cu lucrãrile descrise în anexa nr. I. (2) Plãţile efectuate înainte de data semnãrii memorandumului de finanţare de cãtre Comisie nu sunt eligibile pentru asistenta prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare. (3) Mãsura descrisã în anexa nr. I şi plãţile efectuate de autoritatea responsabilã cu implementarea acestei mãsuri se vor încheia nu mai târziu de data de 31 decembrie 2002. (4) Raportul solicitat pentru efectuarea plãţii finale va fi înaintat în maximum 6 luni de la aceasta data. (5) Plata în avans este stabilitã la 225.000 euro şi va fi transferata dupã cum urmeazã: - o suma de 112.500 euro este plãtitã dupã semnarea prezentului memorandum de cãtre Beneficiar; - plata pentru suma rãmasã se va efectua dupã semnarea primului contract de asistenta tehnica. ART. 5 Respectarea legilor şi politicilor Comunitãţii Mãsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante ale acordurilor europene şi va contribui la punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la transport şi la reţelele transeuropene. ART. 6 Proprietatea intelectualã Beneficiarul şi autoritatea responsabilã cu implementarea, menţionatã la pct. 3 din anexa nr. I, se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturilor de proprietate intelectualã pentru studii, schite, planuri, publicitate şi pentru alte materiale produse în legatura cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea mãsurii. Aceştia vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza astfel de materiale de cãtre Comisie sau de orice alt organism ori persoana delegatã de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propriu. ART. 7 Permisele şi autorizaţiile Orice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea mãsurii trebuie sa fie eliberate de autoritãţile competente ale Beneficiarului la timp şi în conformitate cu legislaţia nationala. ART. 8 Condiţiile specifice referitoare la mãsura Prezenta unui proiect în lista indicativa continuta în anexa nr. I nu constituie în nici un caz un angajament al Comisiei pentru a acorda sprijin financiar pentru faza de construcţie a proiectului. Studiile elaborate în cadrul prezentei mãsuri ar trebui sa permitã transmiterea cererilor de asistenta ISPA în domeniul transportului pe perioada eligibilitãţii ISPA. De asemenea, studiile vor asigura selectarea celor mai potrivite drumuri de acces la noul pod peste Dunare de la Calafat-Vidin. Forma finala a termenilor de referinta ai studiilor care vor fi executate prin intermediul acestei asistente tehnice va fi transmisã Comisiei pentru aprobare ex-ante. Se va asigura ca aceşti termeni de referinta sa nu reproduca studii similare deja executate în cadrul Programului PHARE. ART. 9 Prevederile privind implementarea, descrise în anexele la prezentul memorandum de finanţare, fac parte integrantã din acesta. Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor privind implementarea va fi tratata de Comisie conform procedurii stipulate în secţiunea a VIII-a din anexa nr. III.1. ART. 10 Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document semnat mai jos. Semnat la Bruxelles la 7 martie 2001. Pentru Comunitate, Guy Crauser, director general pentru politica regionala Semnat la Bucureşti la 1 iunie 2001. Pentru Beneficiar, Hildegard Carola Puwak, ministrul integrãrii europene, coordonator naţional ISPA Lista cuprinzând anexele ● Anexa nr. I "Descrierea mãsurii" ● Anexa nr. II "Plan de finanţare" ● Anexa nr. III: - Anexa nr. III.1 "Prevederi financiare privind implementarea ISPA" - Anexa nr. III.2 "Prevederi privind eligibilitatea cheltuielilor pentru mãsurile finanţate prin ISPA" - Anexa nr. III.3 "Model de cerere de plata pentru raportarea progresului financiar şi fizic şi pentru solicitarea de modificãri" - Anexa nr. III.4 "Acord privind cerinţele minime de control financiar aplicabile mãsurilor finanţate prin ISPA" - Anexa nr. III.5 "Acord cu privire la nereguli şi la recuperarea sumelor încasate eronat prin ISPA" - Anexa nr. III.6 "Cerinţe privind informarea şi publicitatea" ANEXA I DESCRIEREA MĂSURII Asistenta tehnica pentru proiectul tehnic şi documentaţia de licitaţie pentru secţiunea Drobeta-Turnu Severin - Lugoj a drumului naţional DN 6 şi studiile aferente (faza 2 a proiectului Craiova - Lugoj), România Codul mãsurii: 2000/RO/16/P/PA/002 1. Denumirea mãsurii: Asistenta tehnica pentru proiectul tehnic şi documentaţia de licitaţie pentru secţiunea Drobeta-Turnu Severin-Lugoj a drumului naţional DN 6 şi studiile aferente (faza 2 a proiectului Craiova-Lugoj), România" 2. Autoritatea care prezintã cererea (coordonatorul naţional ISPA) 2.1. Numele: Hildegard Carola Puwak, ministrul integrãrii europene 2.2. Adresa: Ministerul Integrãrii Europene Direcţia coordonarea programelor de dezvoltare Eugen Teodorovici, director str. Apolodor nr. 17, latura Nord, sectorul 5, Bucureşti, România E-mail: eugen.teodorovici@mie.ro Telefon: (40-1) 301.16.23 Fax: (40-1) 301.16.26 3. Autoritatea responsabilã cu implementarea (conform celor prevãzute la pct. 2 din secţiunea a II-a din anexa nr. III.2) 3.1. Numele: Octav Filimon, director Administraţia Nationala a Drumurilor 3.2. Adresa: bd Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, Bucureşti E-mail: admin.AND@mx.and.logicnet.ro 4. Beneficiarul final (în cazul în care exista un alt responsabil din partea autoritãţii menţionate la pct. 3): similar cu punctul anterior. 5. Localizare 5.1. Ţara beneficiara: România 5.2. Regiuni: judeţele Mehedinti, Caras-Severin şi Timis 6. Descriere Asistenta tehnica va fi organizatã în doua faze: - faza 1 are ca scop revizuirea/actualizarea studiilor de fezabilitate existente pentru reabilitarea celor doua secţiuni de drum: ● Drobeta-Turnu Severin (km 331+150) - Lugoj (km 494+800) pe drumul naţional DN 6 şi localizata pe ramura sudica a Coridorului european de transport nr. IV; ● Simian-Maglavit pe DN 56A, ca o legatura directa între Drobeta-Turnu Severin şi al doilea pod peste Dunare ce va fi construit între Calafat şi Vidin; - faza 2 reprezintã pregãtirea proiectului tehnic (detaliile de execuţie) şi a documentaţiei de licitaţie pentru reabilitarea secţiunii rutiere Drobeta-Turnu Severin-Lugoj. Context Reabilitarea secţiunii rutiere Drobeta-Turnu Severin - Lugoj este vãzutã ca o veriga lipsa în cadrul programului global de reabilitare şi de modernizare a ramurii sudice a Coridorului european de transport nr. IV. Studiul va include, de asemenea, şi proiectul tehnic al variantelor de ocolire a oraşelor Drobeta-Turnu Severin şi Caransebes. În prezent DN 56A (Simian-Maglavit) este închis traficului de mare tonaj (6 t/osie). Oricum, drumul permite o reducere considerabila a distantei (peste 100 km) dintre Drobeta-Turnu Severin şi viitorul pod dintre Calafat şi Vidin în comparatie cu ruta actuala (Drobeta-Turnu Severin-Craiova-Calafat). Reabilitarea drumului şi deschiderea ulterioara pentru traficul greu vor aduce importante avantaje traficului internaţional pe ramura sudica a Coridorului european de transport nr. IV. Studiile de fezabilitate revizuite vor cuprinde o evaluare completa din punct de vedere tehnic, economic şi al mediului a proiectelor de reabilitare, utilizându-se cele mai bune proceduri internaţionale, în deplina concordanta cu cerinţele Uniunii Europene şi cu legislaţia din România. Proiectul tehnic pentru secţiunea rutiera Drobeta-Turnu Severin - Lugoj şi documentaţia de licitaţie aferentã vor fi întocmite conform Condiţiilor de contract FIDIC. Un studiu similar pentru secţiunea rutiera Craiova - Drobeta-Turnu Severin este în curs de desfãşurare: "Revizuirea studiului de fezabilitate şi pregãtirea proiectului tehnic pentru reabilitarea secţiunii rutiere Craiova - Drobeta-Turnu Severin", finanţat prin Programul PHARE - LSIF 9903.03, şi va fi terminat la data de 31 mai 2001. Aplicatia ISPA pentru reabilitarea secţiunii Craiova - Drobeta-Turnu Severin a fost transmisã în luna octombrie 2000. Se intenţioneazã transmiterea unei aplicaţii ISPA la mijlocul anului 2001 pentru reabilitarea secţiunii Drobeta-Turnu Severin - Lugoj împreunã cu asistenta tehnica pentru proiectul tehnic al variantei de ocolire a oraşului Lugoj. Costul total pentru aceasta secţiune de 163,5 km este estimat la 153 milioane euro, excluzând construcţia variantei de ocolire a oraşului Lugoj. Obiectul de activitate Termenii de referinta pentru fiecare aplicaţie, conform celor menţionate mai jos, constituie subiectul unei aprobãri anterioare din partea Comisiei. Administraţia Nationala a Drumurilor este autoritatea contractantã. Comisia va primi rapoarte referitoare la implementarea fiecãrei aplicaţii cel puţin o data la doua luni. Lista cuprinzând proiectele menţionate mai sus este indicativa şi astfel noi proiecte ar putea fi adãugate la lista cu acordul scris al Comisiei, incluzând orice modificãri care sunt fãcute la documentul strategic. Consultantul va revizui şi va completa studiile de fezabilitate pentru reabilitarea secţiunilor proiectului şi va pregati documentaţia de licitaţie necesarã în scopul lansãrii licitaţiei conform procedurilor FIDIC (detaliile de execuţie, lista de cantitãţi, specificaţiile tehnice, instrucţiunile cãtre ofertanţi, condiţiile contractului). Consultantul va avea intreaga responsabilitate privind execuţia, administrarea şi coordonarea studiului care va cuprinde, printre altele, urmãtoarele: Faza 1: Studii de fezabilitate pentru secţiunea Drobeta-Turnu Severin-Lugoj şi pentru secţiunea Simian-Maglavit a) Prima data consultantul va examina şi va revizui standardele privind proiectarea drumurilor utilizate în România şi va determina dacã acestea pot fi aplicate. Standardele propuse vor fi discutate cu Administraţia Nationala a Drumurilor şi vor fi comparate cu cele europene pe care consultantul ar trebui sa le aplice în mãsura în care circumstanţele locale o permit. b) Consultantul va defini alternativele pentru lucrãrile de reabilitare (revizuirea lor în cazul secţiunii Simian-Maglavit). Aceste alternative vor include, pentru fiecare subsectiune, unde se pot aplica, urmãtoarele tipuri de lucrãri: - 2 benzi de 3,50 m fiecare, cu acostamente ranforsate de 2,50 m fiecare; - 2 benzi de 3,50 m fiecare, cu acostamente cu structura rutiera completa de 2,50 m fiecare şi acostamente ranforsate suplimentare la 0,50 m; - 2 x 2 benzi de 3,50 m fiecare, cu acostamente ranforsate de 2,50 m fiecare, preferabil cu separarea celor doua pãrţi carosabile. În plus vor fi dezvoltate alternative pentru urmãtoarele (pentru Drobeta-Turnu Severin-Lugoj): - varianta de ocolire a oraşului Drobeta-Turnu Severin; - varianta de ocolire a oraşului Caransebes; - varianta de ocolire a localitãţii Mehadia (km 386+000 - km 388+000); - modernizarea sau varianta de ocolire a sectorului de deal Plugova (km 388+500 - km 397+300); - modernizarea sau varianta de ocolire a sectorului Domasnea (km 409+000 - km 415+160). c) Consultantul va colecta (pentru Drobeta-Turnu Severin-Lugoj) şi va revizui (pentru Simian-Maglavit) datele tehnice existente şi le va completa pentru a examina şi a analiza viabilitatea tehnica şi economicã a alternativelor luate în considerare, şi anume: - studii privind materialele de construcţie; - investigaţii geologice şi ale solului; - studii hidrologice şi hidraulice. d) Recomandãrile proiectului preliminar pentru alternativele aflate în studiu e) Evaluarea studiilor de trafic şi a previziunilor f) Colectarea datelor economice şi a celor aferente transportului operational, necesare în vederea sustinerii concluziilor privind fezabilitatea economicã a proiectului g) Studii economice comparative pentru diferite alternative ale proiectului h) Evaluarea economicã a alternativelor i) Verificarea şi finalizarea studiilor privind evaluarea impactului asupra mediului, ţinându-se seama cel puţin de cerinţele Directivei C.E.E. nr. 85/337 şi de planul privind impactul asupra mediului, precum şi identificarea diferenţelor dintre cerinţele Comisiei Europene şi legislaţia romana în vigoare j) Consultantul va pregati un plan de consultãri publice în conformitate cu cerinţele directivelor C.E.E. nr. 85/337 şi C.E. nr. 97/11 şi va sprijini Administraţia Nationala a Drumurilor în implementarea acestuia. Faza 2: Proiectul tehnic pentru secţiunea Drobeta-Turnu Severin-Lugoj k) Proiectul tehnic pentru drumul şi variantele de ocolire avute în vedere, incluzând detaliile de execuţie, în scopul întocmirii dosarelor de licitaţie. l) Pregãtirea întregii documentaţii de licitaţie, inclusiv a Instrucţiunilor pentru ofertanţi şi a Condiţiilor de contract. Consultantul va rãspunde de obţinerea, în cadrul fazelor privind studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, a autorizaţiilor/permiselor care trebuie sa fie eliberate de municipalitati, instituţiile de utilitãţi publice şi de alte agenţii guvernamentale centrale sau locale şi în general de toate aprobãrile cerute de legislaţia romana. Taxele privind autorizaţiile şi permisele vor fi plãtite de Administraţia Nationala a Drumurilor. În ceea ce priveşte achiziţia terenurilor consultantul va transmite Administraţiei Naţionale a Drumurilor hartile detaliate referitoare la localizarea, limitele şi suprafata terenului care va fi achiziţionat, precum şi identificarea proprietarilor. Administraţia Nationala a Drumurilor va rãspunde de finalizarea procesului de achiziţie a terenului, conform legislaţiei din România. Consultantul va trebui sa identifice scopul actual al utilizãrii fiecãrei suprafeţe care va fi achizitionata (padure, agricultura, gradina, neproductiv etc.) Consultantul va identifica utilitatile publice şi reţelele şi va prezenta soluţii pentru înlocuire/relocalizare. Personal Personalul-cheie al consultantului va fi format cel puţin din urmãtorii: - manager de proiect pentru fiecare faza - specializat în managementul de proiect şi proiectare drumuri, cu o experienta de 15 ani în proiecte similare, cu activitate minima în România de: pentru faza 1: 3 luni şi pentru faza 2: 5 luni; - inginer proiectant de drumuri - minimum 10 ani experienta, cu activitate minima în România de: pentru faza 1: doua luni şi pentru faza 2: 4 luni; - inginer de structuri (poduri şi lucrãri de arta) - minimum 10 ani experienta, cu activitate minima în România de: pentru faza 1 : o luna şi pentru faza 2 : doua luni; - inginer pavaj şi materiale - minimum 10 ani experienta; - expert în trafic şi economist pentru transporturi - minimum 10 ani experienta, cu activitate minima în România de: pentru faza 1 : doua luni; - specialist în mediu (minimum 10 ani experienta). Întregul personal trebuie sa aibã experienta internationala considerabila (cel puţin 7 ani). În plus consultantul va furniza expertiza şi servicii în domeniile: geologic/geotehnic, topografic, utilizarea terenului, hidrologie/hidraulic, drenaje, consultãri publice. Implicarea consultantilor locali şi a companiilor de proiectare este incurajata. Echipamente, consumabile, vehicule, telefon, spaţiu pentru birou Consultantul va rãspunde de: - asigurarea spaţiului de locuit pentru personalul sau; - asigurarea transportului internaţional şi local al personalului sau; - asigurarea spaţiului pentru birouri, a echipamentului de birou şi a consumabilelor, a echipamentului de cercetare şi testare, hardware şi software; - organizarea activitãţilor de cercetare şi testare; - orice costuri privind comunicaţiile (telefon/fax, e-mail); - furnizarea serviciilor de secretariat; - orice costuri generate de traducerea documentelor, reproducerea, tipãrirea şi reproducerea rapoartelor de studii. Referitor la echipamentul ce va fi cumpãrat în cadrul proiectului preţurile trebuie sa fie exprimate în funcţie de costurile estimate, fãrã taxe, taxe vamale sau alte impuneri. Echipamentele urmeazã sa fie cumpãrate ca rambursabile în conformitate cu regulile şi regulamentele Comisiei Europene. La sfârşitul proiectului echipamentul şi materialele vor deveni proprietatea beneficiarului proiectului - Administraţia Nationala a Drumurilor. 7. Obiective Obiectivele imediate ale acestei asistente tehnice sunt: - faza 1: revizuirea studiilor de fezabilitate existente pentru reabilitarea secţiunilor rutiere Drobeta-Turnu Severin-Lugoj şi Simian-Maglavit şi realizarea rapoartelor de fezabilitate finale în deplina concordanta cu cerinţele legislaţiei Uniunii Europene şi a României. Studiile de fezabilitate constituie baza necesarã pentru implicarea potenţiala a Uniunii Europene şi/sau a instituţiilor financiare internaţionale în program, în particular prin pregãtirea aplicatiei ISPA, incluzând asistenta pentru pregãtirea cererii de finanţare şi pregãtirea documentelor necesare, astfel încât sa corespundã cerinţelor prevãzute în Regulamentul ISPA; - faza 2: întocmirea proiectului tehnic pentru secţiunea rutiera Drobeta-Turnu Severin-Lugoj, precum şi pentru variantele de ocolire implicate, în scopul realizãrii documentaţiei de licitaţie şi a detaliilor de execuţie. Obiectivele generale ale mãsurii sunt: - asistenta acordatã României pentru transformarea economiei sale în vederea pregãtirii aderãrii la Uniunea Europeanã, susţinerea României în perioada preaderarii, în particular cu privire la dezvoltarea coridoarelor de transport prioritare; - susţinerea reabilitãrii secţiunilor selectate de pe Coridorul european de transport nr. IV şi integrarea sa în reţeaua de transport transeuropeana a Uniunii Europene. Mãsura are o contribuţie directa la modernizarea Coridorului european de transport nr. IV în România. Chiar dacã nu are un impact transfrontalier direct, secţiunea rutiera Drobeta-Turnu Severin-Lugoj a DN 6 formeazã o legatura în ramura sudica a Coridorului european de transport nr. IV (Budapesta-Sofia-Thessaloniki) şi formeazã împreunã cu DN 56A (Simian-Maglavit) o parte a rutei de acces la noul pod peste Dunare propus la Calafat-Vidin. Standardele care vor fi utilizate sunt în concordanta cu cele europene (inclusiv cu Directiva C.E. nr. 96/53 referitoare la greutãţi şi dimensiuni) pentru a asigura interoperabilitatea reţelei. "Continuarea lucrãrilor de reabilitare a drumurilor naţionale" constituie parte a prioritatilor pe termen mediu pentru sectorul de transport, menţionate în Programul naţional pentru adoptarea acquisului comunitar, versiunea iulie 1999, pag. 176. În contextul aderãrii României la Uniunea Europeanã un interes deosebit s-a acordat pregãtirii şi sustinerii proiectelor de infrastructura de transport din cadrul procesului ŢINĂ. În Raportul final ŢINĂ secţiunea rutiera Drobeta-Turnu Severin-Lugoj este identificata ca o legatura importanta şi este consideratã o strangulare începând cu anul 2015. Este, de asemenea, consideratã o prioritate a strategiei naţionale de transport pentru ISPA. Administraţia Nationala a Drumurilor intenţioneazã într-adevãr sa continue modernizarea partii sudice a Coridorului european de transport nr. IV între Nadlac şi Calafat. Secţiunea rutiera Nadlac-Arad-Timişoara a fost reabilitata în cadrul primului program de reabilitare a drumurilor, cu cofinantare de la Banca Europeanã de Investiţii, prin Programul PHARE, şi de la Guvernul României. Lucrãrile au fost terminate în anul 1997. Pentru secţiunea rutiera Timişoara-Lugoj (inclusiv varianta de ocolire a Timisoarei) şi varianta de ocolire Craiova-Nord lucrãrile de reabilitare vor fi cofinantate de Banca Japoneza pentru Cooperare Internationala (JBIC) şi de Guvernul României. Aceste lucrãri sunt în faza de proiectare. Pentru secţiunea rutiera Drobeta-Turnu Severin-Craiova exista în curs de realizare un proiect ce include elaborarea studiului de fezabilitate, pregãtirea documentaţiei de licitaţie şi a detaliilor de execuţie, finanţat prin Programul PHARE-LSIF pe anul 1999, şi va fi finalizat pana la data de 31 mai 2001. O cerere de finanţare prin Facilitatea ISPA pentru reabilitarea acestei secţiuni a fost transmisã Comitetului de management în luna noiembrie 2000 şi a primit o apreciere pozitiva. În cadrul acestui proiect ISPA de reabilitare a drumului Craiova-Drobeta-Turnu Severin au fost asigurate surse pentru finanţarea studiului de fezabilitate pentru construirea variantei de ocolire Craiova-Sud împreunã cu revizuirea studiului existent pentru reabilitarea secţiunii Craiova-Calafat. Alte proiecte care sunt prevãzute pentru aceeaşi perioada (pana în anul 2006), dar pentru care nu au fost determinate încã sursele de finanţare: - construirea variantei de ocolire Craiova-Sud şi a Lugojului; - reabilitarea secţiunii rutiere Craiova-Calafat; - reabilitarea secţiunii rutiere Simian-Maglavit (Drobeta-Turnu Severin-Calafat).
8. Pregãtirea proiectului: implementare
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Începutul Încheierea
lucrãrii lucrãrii
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Revizuirea studiilor de fezabilitate: 15 aprilie 2001 15 august 2001
- proiect de rapoarte de fezabilitate 15 iunie 2001
- evaluarea impactului asupra mediului
şi consultãri publice 1 august 2001
- rapoarte de fezabilitate finale 1 august 2001
Cererea de finanţare prin Facilitatea ISPA
pentru Drobeta-Turnu Severin-Lugoj 15 iunie 2001 1 iulie 2001
Pregãtirea proiectului tehnic şi a documentaţiei 15 august 2001 15 februarie
de licitaţie pentru Drobeta-Turnu Severin-Lugoj 2000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
9. Cost şi asistenta
- euro -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Cost Contribuţia Cheltuieli Cost Asistenta financiarã Rata
total sectorul neeligibile total nerambursabila asistenţei
privat eligibil ISPA financiare
nerambur-
sabile
(%)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1.500.000 - - 1.500.000 1.125.000 75
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Bugetul Administraţiei Naţionale a Drumurilor va acoperi 375.000 euro, cofinantare nationala. 10. Implicarea instituţiilor financiare internaţionale B.E.I. cofinanteaza al patrulea program de reabilitare a drumurilor pe 650 km drumuri naţionale, printr-un împrumut de 245 milioane euro. Aceasta mãsura pregãteşte o componenta separatã a programului, care va fi cofinantata numai prin ISPA şi bugetul naţional.
ANEXA II
PLAN DE FINANŢARE
(conform angajamentelor din cadul bugetului Uniunii Europene)
Denumirea mãsurii: Asistenta tehnica pentru proiectul tehnic şi
documentaţia de licitaţie pentru secţiunea Drobeta-Turnu
Severin-Lugoj a drumului naţional DN 6 şi studiile
aferente (faza 2 a proiectului Craiova-Lugoj), România
Nr. ISPA: 2000/RO/16/P/PA/002
- euro -
┌────┬─────────┬─────┬───────────────────────────────────────┐ ┌────────────┐
│ │ │ │ │ │ │
│Anul│Cost │Cos- │ Costuri eligibile │ │ │
│ │total │turi ├─────────────┬─────────────┬───────────┤ │ Împrumut │
│ │ │nee- │ │ │Autoritãţi │ │ de la │
│ │ │ligi-│ │ │naţionale │ │ IFI │
│ │ │bile │ Total │ ISPA ├───────────┤ │ │
│ │ │ │ │ │ Guvern │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ ├─────────┼─────┼─────────┬───┼─────────┬───┼───────────┤ ├─────┬──────┤
│ │1 = 2 + 3│ 2 │ 3=5 +7 │(%)│ 5 │(%)│ │ │ │ (%) │
│ │ │ │ │4= │ │6= │ 7 │ │ 8 │9=8/1 │
│ │ │ │ │3/1│ │5/3│ │ │ │ │
│────┼─────────┼─────┼─────────┼───┼─────────┼───┼───────────┤ ├─────┼──────┤
│2000│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │
│2001│1.200.000│ - │1.200.000│100│ 900.000│ 75│ 300.000 │ │ - │ - │
│2002│ 300.000│ - │ 300.000│100│ 225.000│ 75│ 75.000 │ │ - │ - │
│2003│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │
│2004│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │
│2005│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │
│2006│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │
│ne- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│anu-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ali-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│zate│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │
├────┼─────────┼─────┼─────────┼───┼─────────┼───┼───────────┤ ├─────┼──────┤
│TO- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│TAL │1.500.000│ - │1.500.000│100│1.125.000│ 75│ 375.500 │ │ - │ - │
└────┴─────────┴─────┴─────────┴───┴─────────┴───┴───────────┘ └─────┴──────┘
ANEXA III.1 PREVEDERI FINANCIARE privind implementarea ISPA SECŢIUNEA I Forme şi rate de asistenta (1) Asistenta Comunitãţii prin ISPA poate fi sub forma de asistenta nerambursabila directa, de asistenta rambursabila sau orice alta forma de asistenta. Asistenta rambursata cãtre autoritatea de management sau cãtre alta autoritate publica va fi refolosita în acelaşi scop. (2) Rata asistenţei din partea Comunitãţii, acordatã prin ISPA, poate fi de pana la 75% din cheltuiala publica sau echivalenta, inclusiv cheltuielile fãcute de organismele ale cãror activitãţi se încadreazã într-un cadru legal sau administrativ care face ca acestea sa fie privite ca echivalente ale unor organisme publice. Comisia poate propune creşterea acestei rate pana la 85%, în special acolo unde considera ca o rata mai mare de 75% este necesarã pentru îndeplinirea unor mãsuri esenţiale pentru atingerea obiectivelor generale ale ISPA. Rata asistenţei şi suma maxima a asistenţei financiare nerambursabile ISPA vor fi specificate în memorandumul de finanţare aferent mãsurii respective. În cazul asistenţei rambursabile sau în cazul în care exista un interes special al Comunitãţii, rata de asistenta trebuie redusã ţinându-se seama de: a) disponibilitatea cofinanţãrii; b) capacitatea mãsurii de a genera venituri; şi c) aplicarea corespunzãtoare a principiului "poluatorul plãteşte". (3) Mãsurile care genereazã venituri în conformitate cu paragraful (2) b) sunt cele care privesc: a) infrastructura a carei folosinta implica taxe provenite de la utilizatori; b) investiţii productive în sectorul de mediu. Comisia a elaborat recomandãri privind aplicarea principiului "poluatorul plãteşte". (4) Mãsurile privind studiile preliminare şi asistenta tehnica pot fi finanţate în mod excepţional în proporţie de 100% din costurile totale. (5) Mãsurile acoperite de un memorandum de finanţare vor fi implementate de ţara beneficiara în strânsã colaborare cu Comisia, care îşi va pãstra responsabilitatea pentru utilizarea fondurilor alocate. SECŢIUNEA a II-a Angajamente (1) Comisia implementeaza cheltuielile prin ISPA în conformitate cu Reglementarea financiarã aplicabilã bugetului general al Comunitãţii Europene, pe baza memorandumului de finanţare care va fi încheiat între Comisie şi ţara beneficiara. Totuşi angajamentele bugetare anuale referitoare la asistenta acordatã mãsurilor vor fi efectuate în unul dintre urmãtoarele doua moduri: a) Angajamentele pentru mãsurile finanţate prin ISPA, care vor fi realizate pe parcursul a 2 ani sau mai mult, trebuie, ca regula generalã şi sub rezerva pct. b), sa fie efectuate în rate anuale. Angajamentele pentru prima rata anuala vor fi fãcute de Comisie la semnarea memorandumului de finanţare referitor la mãsura. Acest angajament nu va depãşi totalul plãţii în avans, prevãzutã la paragraful (2) din secţiunea a III-a de mai jos, şi al asistenţei financiare nerambursabile pentru cheltuielile estimate pentru primul an indicat în planul de finanţare. Angajamentele pentru ratele anuale urmãtoare trebuie sa se bazeze pe planul de finanţare iniţial sau revizuit al mãsurii. Acestea vor fi acordate, în principiu, la începutul fiecãrui an financiar, dar nu mai târziu de data de 1 aprilie a anului în discuţie, cu condiţia ca cheltuielile preconizate pentru anul urmãtor sa le justifice şi ca progresul lucrãrilor sa demonstreze ca proiectul avanseaza satisfãcãtor cãtre finalizare şi sub rezerva disponibilitatii resurselor bugetare. b) Pentru mãsurile cu o durata mai mica de 2 ani şi pentru care asistenta Comunitãţii nu depãşeşte 20 milioane euro un prim angajament de pana la 80% din totalul asistenţei acordate poate fi fãcut când Comisia semneazã memorandumul de finanţare referitor la mãsura. Diferenţa va fi angajata în condiţiile în care progresul lucrãrilor demonstreaza ca proiectul înainteazã satisfãcãtor cãtre finalizare şi sub rezerva disponibilitatii resurselor bugetare. (2) Cu excepţia cazurilor deplin justificate, asistenta angajata pentru o mãsura la care lucrãrile fizice nu au început în intervalul de 2 ani de la data semnãrii de cãtre Comisie a memorandumului de finanţare referitor la mãsura va fi anulatã. În orice caz Comisia trebuie sa informeze în timp util ţara beneficiara şi autoritatea desemnatã atunci când exista riscul unei anulari. SECŢIUNEA a III-a Plati (1) Plãţile pot lua forma fie a unui avans, fie a unor plati intermediare sau a diferenţei finale. Plãţile intermediare şi plata diferenţei finale trebuie sa se refere la cheltuieli certificate şi plãtite, care trebuie susţinute de facturi primite sau de documente contabile cu valoare probativa echivalenta. (2) Plãţile în avans Ca regula generalã, un avans de pana la 20% din totalul asistenţei acordate prin ISPA, asa cum a fost iniţial decis, va fi plãtit autoritãţii desemnate, astfel cum este definitã la paragraful (9). Avansul este, ca regula generalã, transferat în urmãtoarele moduri: - o prima transa de pana la jumãtate din valoarea avansului este plãtitã când ţara beneficiara semneazã memorandumul de finanţare; - diferenţa este plãtitã dupã semnarea primului contract, în mod normal primul contract de lucrãri. Abaterile de la aceasta regula generalã trebuie aprobate printr-o decizie a Comisiei în memorandumul de finanţare referitor la mãsura. Întregul avans sau pãrţi din acesta trebuie returnate de autoritatea desemnatã, menţionatã în paragraful (2), dacã nici o cerere de plata nu a fost transmisã Comisiei în termen de 12 luni de la data la care a fost plãtit avansul. Valoarea avansului care trebuie returnat va fi stabilitã de Comisie pe baza cheltuielilor eligibile fãcute efectiv. Returnarea avansului nu duce la anularea asistenţei acordate de Comunitate. (3) Plãţile intermediare Plãţile intermediare sunt efectuate de Comisie cãtre autoritatea desemnatã, la cererea acesteia, dacã mãsura progreseaza satisfãcãtor cãtre finalizare, şi vor fi fãcute pentru a se rambursa cheltuielile efectuate şi certificate, sub rezerva urmãtoarelor condiţii: - ţara beneficiara a înaintat un raport care sa descrie progresul mãsurii din punct de vedere al indicatorilor fizici şi financiari şi conformitatea acesteia cu memorandumul de finanţare, inclusiv, atunci când este cazul, orice condiţii specifice referitoare la asistenta; - s-au luat mãsuri în sensul îndeplinirii observaţiilor şi recomandãrilor autoritãţilor de inspecţie naţionale şi/sau comunitare; - au fost indicate mãsurile luate pentru corectarea oricãror probleme tehnice, financiare şi legale care au apãrut; - a fost analizata orice îndepãrtare de la planul de finanţare iniţial; - au fost descrise etapele parcurse pentru publicitatea mãsurii. Ţara beneficiara va fi informatã de Comisie dacã nu a îndeplinit una dintre condiţiile stipulate mai sus. Va fi folosit modelul standard furnizat de Comisie pentru cererile de plata şi pentru rapoartele de progres fizic şi financiar. (4) Ţãrile beneficiare trebuie sa se asigure ca cererile de plata sunt înaintate Comisiei, ca regula generalã, de 3 ori pe an, pana la 1 martie, 1 iulie şi 1 noiembrie cel mai târziu. (5) Suma totalã a plãţilor efectuate conform paragrafelor (2) şi (3) nu trebuie sa depãşeascã 80% din totalul asistenţei acordate. Comisia poate marii acest procent pana la 90% în cazuri justificate. (6) Plata diferenţei finale din asistenta acordatã de Comunitate Plata diferenţei finale din asistenta acordatã de Comunitate, calculatã pe baza cheltuielilor certificate şi într-adevãr efectuate, va fi facuta dacã: - mãsura a fost realizatã în conformitate cu obiectivele sale; - mãsura a îndeplinit condiţiile sale specifice, astfel cum sunt menţionate în memorandumul de finanţare; - raportul final menţionat în secţiunea a V-a a fost înaintat Comisiei; - autoritatea desemnatã sau organismul menţionat în paragraful (2) a înaintat Comisiei o cerere de plata, în termen de 6 luni de la data limita de finalizare a lucrãrii, pentru cheltuielile specificate în memorandumul de finanţare; - ţara beneficiara certifica Comisiei ca informaţiile furnizate în cererea de plata şi în raport sunt corecte; - ţara beneficiara a transmis Comisiei declaraţia menţionatã în apendicele B la anexa nr. III.4; - toate mãsurile de informare şi publicitate stabilite de Comisie, prevãzute în anexa nr. III.6, au fost implementate; - când managementul asistenţei acordate pentru o mãsura este conferit agentiilor de implementare din ţãrile beneficiare în sistem descentralizat, ţãrile beneficiare furnizeazã Comisiei toate informaţiile necesare pentru a verifica dacã regulile Comunitãţii privind achiziţiile publice au fost îndeplinite, în special cele care privesc publicarea anunţurilor de licitaţie şi transmiterea rapoartelor de evaluare a ofertelor şi de adjudecare a contractului, şi dacã au fost respectate toate condiţiile specificate în memorandumul de finanţare. (7) Dacã raportul final menţionat mai sus nu este transmis Comisiei în termen de 6 luni de la data de finalizare a lucrãrilor şi de efectuare a plãţilor, astfel cum este specificatã în memorandumul de finanţare, partea de asistenta care reprezintã diferenţa finala pentru acea mãsura va fi anulatã. (8) Cererile pentru plãţile intermediare şi pentru plata finala prezentate de ţara beneficiara sunt însoţite de o declaraţie a responsabilului naţional cu autorizarea, care specifica numai plãţile legate de cheltuielile susţinute de facturile primite sau de alte documente contabile cu valoare probativa şi care sunt conforme prevederilor care guverneazã eligibilitatea cheltuielilor pentru proiectele finanţate prin ISPA, astfel cum sunt specificate în anexa nr. III.2. (9) Rata asistenţei acordate de Comisie prin acest memorandum de finanţare va fi facuta cãtre o entitate centrala, Fondul Naţional, desemnatã de ţara beneficiara sa primeascã asemenea plati. Ca regula generalã, plãţile trebuie fãcute de Comisie într-un singur cont bancar desemnat de ţara beneficiara, nu mai târziu de doua luni de la primirea unei cereri valide şi complete de plata. Acest termen limita nu se aplica pentru plata avansului. Fondul Naţional trebuie sa transfere cat de repede posibil şi în totalitate contribuţia ISPA cãtre organismele responsabile cu implementarea. (10) Fondul Naţional, condus de responsabilul naţional cu autorizarea (RNA), va avea intreaga responsabilitate pentru managementul fondurilor în cadrul tarii beneficiare. RNA va fi, de asemenea, responsabil pentru returnarea cãtre Comisie a oricãror fonduri plãtite în plus sau nejustificat. Responsabilitãţile responsabilului naţional cu autorizarea sunt stabilite în memorandumul de înţelegere încheiat între Comisie şi ţãrile beneficiare. SECŢIUNEA a IV-a Folosirea euro (1) Sumele cuprinse în aplicatiile pentru asistenta împreunã cu planul de finanţare relevant vor fi prezentate în euro. (2) Sumele privind asistenta şi planurile de finanţare aprobate de Comisie vor fi exprimate în euro. (3) Declaraţiile de cheltuieli care justifica cererile de plata corespunzãtoare trebuie exprimate în euro. Rata de schimb care va fi folositã trebuie sa fie rata financiarã contabila a Comisiei, aplicabilã pentru luna în care declaraţia de cheltuieli a fost înregistratã în documentele contabile ale autoritãţilor responsabile cu managementul financiar al proiectului. Rata lunarã de schimb este fixatã conform prevederilor art. 1 (2) din Reglementarea Comisiei (EURATOM, ECSC, EC) nr. 3418/93 care stabileşte regulile detaliate de implementare a unor prevederi ale Reglementãrii financiare din 21 decembrie 1977. Rata de schimb este rata din penultima zi lucrãtoare a lunii precedente pentru care ratele sunt stabilite. Comisia va informa autoritãţile responsabile cu privire la aceasta rata*1). (4) Plãţile asistenţei financiare acordate de Comisie trebuie fãcute în euro cãtre autoritatea desemnatã de ţara beneficiara în acest sens.--------------- *1) http://europa.eu.int/comm/dg19/infoeuro/fr/index.htm SECŢIUNEA a V-a Raportul final Autoritatea sau organismul responsabil cu implementarea mãsurii trebuie sa transmitã Comisiei un raport final în termen de cel mult 6 luni de la finalizarea mãsurii. Raportul final va conţine urmãtoarele: a) descrierea lucrãrilor efectuate, însoţitã de indicatori fizici, cuantificari ale cheltuielilor pe categorii de lucrãri şi mãsurile luate cu privire la clauzele specifice conţinute în decizia de acordare a asistenţei financiare nerambursabile; b) certificatul de conformitate a lucrãrilor cu decizia de acordare a asistenţei financiare nerambursabile; c) o prima evaluare a gradului de îndeplinire a rezultatelor prevãzute, mai ales cu privire la: - data efectivã de implementare a mãsurii; - indicarea modului în care mãsura va fi administratã dupã finalizare; - confirmarea, dacã este necesar, a previziunilor financiare, în special a celor legate de costurile de operare şi veniturile asteptate; - confirmarea previziunilor socioeconomice, în special a costurilor şi beneficiilor asteptate; - indicarea acţiunilor luate pentru a se asigura protecţia mediului şi costurile acestora, inclusiv concordanta cu principiul "poluatorul plãteşte"; - data la care mãsura finanţatã devine operationala; d) informaţii referitoare la acţiunile de publicitate. SECŢIUNEA a VI-a Amendamente la memorandumul de finanţare (1) Dacã cheltuiala publica sau echivalenta într-adevãr efectuatã diferã de cheltuiala planificata iniţial, asistenta acordatã de Comunitate va fi modificatã luându-se în calcul aceasta, dar nu trebuie sa depãşeascã suma maxima stabilitã în memorandumul de finanţare. O schimbare a ratei asistenţei Comunitãţii fata de rata acordatã iniţial sau fata de asistenta financiarã nerambursabila maxima va necesita o modificare a memorandumului de finanţare conform procedurilor descrise în paragraful (3). (2) Dacã atunci când planul de finanţare a unui proiect este amendat angajamentele şi/sau plãţile Comunitãţii depãşesc deja sumele menţionate în planul de finanţare amendat, Comisia va opera ajustarile necesare, ţinând seama de suma suprngajata sau supraplatita, când autorizeaza prima operaţiune financiarã (angajare sau plata) dupã acel amendament. (3) Orice amendament la memorandumul de finanţare se va face în conformitate cu urmãtoarele proceduri: a) amendamentele care impun o modificare substantiala a obiectivelor sau a caracteristicilor proiectului ori o schimbare substantiala în planul de finanţare sau în programul cheltuielilor trebuie fãcute printr-un memorandum de finanţare, ca rãspuns la solicitarea tarii beneficiare sau la initiativa Comisiei dupã consultarea cu ţara beneficiara. Definitia modificãrii "substanţiale" este data în prevederile referitoare la eligibilitatea cheltuielilor; b) în cazul altor amendamente ţara beneficiara va trimite Comisiei o propunere în acest sens. Comisia va face observaţiile necesare sau îşi va transmite acordul în termen de cel mult 20 de zile lucrãtoare de la primirea propunerii. Amendamentul va fi adoptat dupã ce Comisia şi-a dat acordul. Comitetul de management ISPA va fi informat despre aceste amendamente; c) nici o modificare în cheltuiala anuala mai mica de 25% din totalul cheltuielilor planificate pentru proiect nu va fi consideratã o modificare substantiala a planului de finanţare şi a programului de cheltuieli. SECŢIUNEA a VII-a Controlul financiar (1) Un audit financiar corespunzãtor, intern şi extern, va fi îndeplinit, în conformitate cu standardele de audit internaţionale acceptate, de cãtre autoritãţile naţionale competente de control financiar, care trebuie sa fie independente pentru a-şi putea desfasura funcţia. În fiecare an un plan de audit şi un rezumat al concluziilor auditului efectuat trebuie transmise Comisiei. Rapoartele de audit vor fi puse la dispoziţie Comisiei. (2) Fãrã a prejudicia verificãrile efectuate de ţãrile beneficiare, serviciile Comisiei şi Curtea Auditorilor pot, prin propriul lor personal sau prin reprezentanţi autorizaţi corespunzãtor, sa efectueze pe teren audituri tehnice şi financiare, inclusiv verificãri prin sondaj şi audituri finale. (3) Ţara beneficiara trebuie sa se asigure ca atunci când personalul Comisiei sau reprezentanţii ei corespunzãtor autorizaţi şi/sau Curtea Auditorilor efectueazã verificãri, aceste persoane au dreptul sa inspecteze pe loc toate documentaţiile relevante şi care au legatura cu elementele finanţate prin memorandumul de finanţare. Ţãrile beneficiare trebuie sa sprijine serviciile Comisiei şi Curtea Auditorilor sa îşi efectueze auditurile referitoare la utilizarea fondurilor acordate prin ISPA. (4) Implementarea detaliatã a prevederilor principiilor controlului financiar, împreunã cu înţelegerile privind cooperarea şi coordonarea programãrii şi metodologiei controlului dintre Comisie şi ţãrile beneficiare sunt specificate în anexa nr. III.4. SECŢIUNEA a VIII-a Recuperarea plãţilor necuvenite (1) Dacã implementarea unei mãsuri nu justifica fie o parte, fie toatã asistenta alocata, Comisia va conduce o examinare completa a cazului, în special cerând tarii beneficiare sa îşi facã cunoscute observaţiile într-un interval specificat de timp şi sa corecteze orice neregula. (2) Ca urmare a examinãrii menţionate la paragraful (1) Comisia poate reduce, suspenda sau anula asistenta referitoare la mãsura în cauza, dacã examinarea dezvaluie nereguli, o combinare necorespunzãtoare a fondurilor sau neîndeplinirea uneia dintre condiţiile specificate în memorandumul de finanţare şi în special orice modificare semnificativã care afecteazã natura sau condiţiile de implementare a mãsurii şi pentru care acordul Comisiei nu a fost cerut. Orice reducere sau anulare a asistenţei implica recuperarea sumelor plãtite. (3) Când Comisia considera ca o neregularitate nu a fost corectatã sau ca o parte ori intreaga operaţiune nu justifica fie numai o parte, fie intreaga asistenta acordatã acesteia, Comisia trebuie sa examineze corespunzãtor cazul şi sa solicite tarii beneficiare sa îşi înainteze observaţiile într-o perioada specificatã. Dupã examinare, dacã ţara beneficiara nu a luat mãsurile corective necesare, Comisia poate: a) sa reducã sau sa anuleze orice avans; b) sa anuleze o parte sau intreaga asistenta acordatã mãsurii. Comisia va hotãrî mãsura corectoare ţinând seama de natura neregulii şi de existenta oricãror deficiente în sistemele de management şi control. (4) Orice suma plãtitã greşit trebuie returnatã Comisiei de autoritatea definitã în paragraful (9) din secţiunea a III-a. Dacã aceasta autoritate nu returneazã suma datoratã Comisiei, ţara beneficiara trebuie sa ramburseze aceasta suma Comisiei. Dobanda aplicatã conturilor pentru întârzierile de plata trebuie aplicatã sumelor nereturnate în conformitate cu regulile specificate în Reglementarea financiarã care guverneazã bugetul Comunitãţii. SECŢIUNEA a IX-a Managementul (1) Comisia trebuie sa ceara ţãrilor beneficiare: a) sa stabileascã începând cu data de 1 ianuarie 2000, dar în orice caz nu mai târziu de 1 ianuarie 2002, sistemele de management şi control care asigura: - implementarea corespunzãtoare a asistenţei acordate prin acest memorandum de finanţare, în conformitate cu principiile unui management financiar solid; - separarea funcţiilor de management şi control; - ca declaraţiile de cheltuieli prezentate Comisiei sunt corecte şi provin dintr-un sistem contabil bazat pe documente justificative care sunt disponibile pentru verificare; b) sa verifice regulat ca mãsurile finanţate de Comunitate au fost corect realizate; c) sa previnã neregulile şi sa ia mãsuri impotriva acestora; d) sa recupereze orice sume pierdute ca rezultat al neregulilor sau neglijentei. (2) Sistemele de management şi control ale ţãrilor beneficiare trebuie sa furnizeze un sistem corespunzãtor de audituri, astfel cum este definit în apendicele A la anexa nr. III.4, pentru a permite în special: - regularizarea închiderii conturilor sintetice ale Comisiei cu înregistrãrile contabile şi cu documentele justificative de la diferitele niveluri administrative; - verificarea transferurilor fondurilor comunitare disponibile şi ale altor fonduri; - examinarea planurilor tehnice şi de finanţare ale proiectului, a rapoartelor de progres, procedurilor de licitaţie şi contractare la diferite niveluri administrative. SECŢIUNEA a X-a Monitorizarea Ţãrile beneficiare şi Comisia vor asigura implementarea şi monitorizarea în conformitate cu urmãtoarele prevederi: (1) Înfiinţarea comitetelor de monitorizare trebuie sa aibã loc în urma unei înţelegeri între ţãrile beneficiare implicate şi Comisie. Autoritãţile şi organismele desemnate de ţara beneficiara, Comisie şi, unde este cazul, de B.E.I. şi/sau alte instituţii cofinantatoare vor fi reprezentate în aceste comitete. Vor fi de asemenea reprezentate în asemenea comitete şi autoritãţile regionale sau locale şi societãţile private, în cazul în care acestea au competenta necesarã pentru executarea unui proiect şi dacã sunt direct implicate în acest proiect. (2) Monitorizarea va fi facuta pe baza unor proceduri de raportare convenite în comun, de verificare prin sondaj şi, dacã este necesar, prin înfiinţarea unor comitete ad-hoc. Indicatorii se vor referi la caracterul specific al proiectului şi la obiectivele acestuia. Aceştia vor fi stabiliţi astfel încât sa arate stadiul atins în executarea mãsurii în relatie cu planul şi cu obiectivele propuse iniţial şi progresul realizat în domeniul managementului şi în alte probleme legate de acesta. (3) a) Pentru fiecare mãsura coordonatorul naţional ISPA trebuie sa înainteze Comisiei rapoarte de progres în ultimele 3 luni pana la sfârşitul fiecãrui an întreg de implementare. b) Pentru intalnirile comitetelor de monitorizare coordonatorul naţional ISPA trebuie sa înainteze rapoarte de progres conform modelului standard furnizat de Comisie. Raportul trebuie sa între în posesia Comisiei cu 15 zile lucrãtoare înaintea intalnirii programate. (4) Pe baza rezultatelor monitorizarii şi ţinând seama de observaţiile comitetului de monitorizare, Comisia va ajusta sumele şi condiţiile de acordare a asistenţei aprobate iniţial, precum şi planul de finanţare prevãzut, dacã este necesar, la propunerea ţãrilor beneficiare. Comisia va întocmi aranjamentele corespunzãtoare pentru aceste modificãri, în funcţie de natura şi de importanta lor. SECŢIUNEA a XI-a Transparenta în adjudecarea contractelor (1) Procedura care trebuie urmatã pentru acordarea contractelor de lucrãri, achiziţii sau servicii va respecta principiile-cheie stabilite în titlul IX din Reglementarea financiarã aplicabilã bugetului general al Uniunii Europene. (2) a) Participarea la procedurile de licitaţie trebuie sa fie deschisã şi pe baze egale pentru toate persoanele fizice sau juridice pentru care este aplicabil tratatul şi tuturor persoanelor fizice sau juridice din ţãrile beneficiare ISPA. Prin urmare, se va cere ofertanţilor sa îşi declare naţionalitatea şi sa prezinte în sprijinul acesteia probe normal acceptate de propria legislaţie. b) În cazurile justificate corespunzãtor, cum ar fi cofinantarea de la instituţii financiare internaţionale, şi dupã o examinare facuta din timp de Comitetul de management ISPA, Comisia poate permite naţionalilor unor terţe tari sa participe la licitaţia pentru contracte. (3) a) Ţãrile beneficiare vor lua toate mãsurile necesare pentru a asigura o participare cat mai mare. Pentru aceasta şi când valoarea contractelor o cere, ele trebuie sa asigure publicarea în avans a invitatiei de participare la licitaţie în Jurnalul Oficial al Comunitãţii Europene şi în "Monitorul Oficial" din ţãrile beneficiare. b) Se vor elimina, de asemenea, orice practici discriminatorii şi specificaţii tehnice care pot sa limiteze participarea pe baze egale a tuturor persoanelor fizice sau juridice din ţãrile membre sau din ţãrile beneficiare. c) În plus informaţia trebuie lansata pe Internet într-o forma transparenta. (4) Procedurile detaliate privind licitaţiile şi contractele sunt stabilite în Sistemul descentralizat de implementare (DIS), manual înfiinţat pentru programul PHARE. SECŢIUNEA a XII-a Transparenta în contabilitate şi în rapoartele proiectelor Ţara beneficiara trebuie sa se asigure ca pentru mãsura la care se referã memorandumul de finanţare toate organismele publice sau private implicate în managementul şi în implementarea operaţiunilor au fie un sistem separat de contabilitate, fie o codificare contabila adecvatã a tuturor tranzacţiilor implicate, ceea ce va facilita verificarea de cãtre Comisie şi de cãtre autoritãţile naţionale de control a cheltuielilor efectuate. De asemenea, trebuie sa se asigure ca toate cheltuielile sunt corect atribuite proiectului în cauza. Autoritãţile responsabile vor asigura accesul la toate documentele justificative cu privire la cheltuielile pentru fiecare proiect pe o perioada de 5 ani dupã efectuarea ultimei plati pentru proiectul respectiv. SECŢIUNEA a XIII-a Evaluarea ex-post Prin evaluarea ex-post se vor analiza atât utilizarea resurselor, cat şi randamentul şi eficienta asistenţei şi a impactului sau, precum şi factorii ce contribuie la succesul sau esecul implementarii mãsurilor, realizarilor şi rezultatelor. Dupã finalizarea mãsurilor Comisia şi ţãrile beneficiare vor evalua modul în care acestea au fost îndeplinite, inclusiv randamentul şi eficienta utilizãrii resurselor. Evaluarea va cuprinde şi impactul real al implementarii lor pentru a se stabili dacã obiectivele iniţiale au fost atinse. Printre altele, aceasta evaluare se va referi şi la contribuţia mãsurilor la implementarea politicilor Comunitãţii în domeniul mediului sau contribuţia acestora la politicile privind reţeaua transeuropeana extinsã şi transportul în comun. De asemenea, ele vor evalua şi impactul mãsurilor asupra mediului. ANEXA III.2 PREVEDERI privind eligibilitatea cheltuielilor pentru mãsurile finanţate prin ISPA SECŢIUNEA I Domeniul cheltuielilor ISPA acorda asistenta pentru urmãtoarele mãsuri: 1. proiecte de mediu care dau posibilitatea ţãrilor beneficiare sa se alinieze la cerinţele legilor Comunitãţii privind protecţia mediului şi la obiectivele Parteneriatului de Aderare; 2. proiectele de infrastructura în transport, care promoveazã o mobilitate susţinutã, şi, în particular, cele care constituie proiecte de interes comun în baza criteriilor Deciziei C.E. nr. 1692/96*2) şi acelea care permit ţãrilor beneficiare sa se conformeze obiectivelor Parteneriatului de Aderare; acesta include interconectarea şi interoperabilitatea reţelelor naţionale la reţelele transeuropene şi accesul la aceste reţele; 3. studii preliminare, evaluãri şi mãsuri de asistenta tehnica, inclusiv acţiunile de informare şi publicitate legate de proiectele eligibile. Acestea includ asistenta tehnica şi administrativã în beneficiul mutual al Comisiei şi al ţãrilor beneficiare, care nu sunt în mod normal în sarcina administraţiei publice naţionale, acoperind identificarea, pregãtirea, managementul, monitorizarea, auditul şi supervizarea proiectelor. Regulile specificate în secţiunile II-XII de mai jos, referitoare la proiectele menţionate la pct. 1 şi 2 de mai sus, sunt totuşi aplicate prin analogie şi deciziilor pentru proiectele menţionate la pct. 3.------------ *2) Decizia C.E. nr. 1692/96 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 iulie 1996 privind directivele Comunitãţii pentru dezvoltarea reţelei de transport transeuropean. SECŢIUNEA a II-a Definiţii şi concepte de baza 1. Conceptul de proiect, etape ale proiectului şi grupurile de proiecte În scopul prevãzut de acest document, se vor aplica urmãtoarele definiţii: a) un proiect reprezintã o serie de lucrãri indivizibile economic în scopul atingerii unei funcţii tehnice precise şi cu un scop clar identificat; b) o etapa independenta tehnic şi financiar reprezintã o etapa care poate fi identificata ca operationala în întregul sau. O etapa poate acoperi, de asemenea, studiile preliminare, de fezabilitate sau tehnice necesare pentru îndeplinirea unui proiect; c) pot fi grupate proiectele care îndeplinesc urmãtoarele condiţii: - trebuie sa fie localizate pe acelaşi curs de apa sau în aceeaşi arie de captare ori sa fie situate de-a lungul aceluiaşi coridor de transport; - trebuie cuprinse în acelaşi plan global privind cursul de apa sau aria de captare ori coridorul, în scopuri bine identificate; - trebuie supervizate de un organism responsabil cu coordonarea şi monitorizarea grupului de proiecte, în cazurile în care proiectele sunt derulate de autoritãţi competente diferite. 2. Organismul responsabil cu implementarea a) Pentru proiectele finanţate prin ISPA organismul responsabil cu implementarea este organismul responsabil cu licitaţiile şi contractãrile. Acest organism este specificat în pct. 3 din anexa nr. I la memorandumul de finanţare. Ca o consecinta, orice schimbare a organismului responsabil cu implementarea unui proiect trebuie sa fie aprobatã de Comisie printr-un memorandum de finanţare. b) În mod normal prin acest organism se înţelege beneficiarul final al asistenţei acordate prin ISPA. Numai acest organism efectueazã cheltuieli eligibile. c) Totuşi acest organism poate delega implementarea altui organism care poate, de asemenea, sa efectueze cheltuieli eligibile. În asemenea cazuri Comisia trebuie informatã despre tipul delegarilor propuse şi trebuie sa primeascã o copie de pe documentele relevante. 3. Conceptul de administraţie publica Administraţia publica poate cuprinde urmãtoarele trei niveluri de guvernamant: - organisme de guvernamant centrale (nivel naţional); - organisme de guvernamant regionale; - organisme de guvernamant locale. În plus, acest concept poate include şi organismele a cãror activitate poate intra într-un cadru legal sau administrativ în virtutea faptului ca sunt privite ca echivalent al unor organisme publice. 4. Implementarea şi perioada de implementare a unui proiect a) Implementarea unui proiect cuprinde toate etapele de la planificarea preliminarã (incluzând studiul variantelor) pana la finalizarea proiectului aprobat şi pana la mãsurile de publicitate pentru un proiect finanţat. b) Memorandumul de finanţare se poate aplica uneia sau mai multor etape menţionate mai sus. c) Perioada de implementare a proiectului reprezintã, ca regula generalã, perioada necesarã pentru finalizarea etapelor sus-menţionate pana în momentul în care proiectul devine complet operational şi obiectivul fizic descris în memorandumul de finanţare a fost finalizat/definitivat. 5. Evidenta documentelor şi transparenta Orice cheltuiala declarata Comisiei trebuie sa se bazeze pe înţelegeri legale obligatorii şi/sau pe documente. Este imperativa existenta unei evidente documentare corespunzãtoare. În scopul maximizarii transparenţei şi pentru a permite controlul Comisiei şi/sau al autoritãţii naţionale competente de control financiar asupra cheltuielilor, fiecare ţara beneficiara trebuie sa se asigure ca orice organism implicat în managementul şi implementarea proiectelor a stabilit o evidenta contabila separatã referitoare la proiectul descris în memorandumul de finanţare. 6. Cheltuieli Cheltuielile trebuie raportate la plãţile certificate şi fãcute efectiv de organismul responsabil cu implementarea, susţinute de facturi plãtite sau de documente contabile cu valoare probativa echivalenta. Documentul contabil cu valoare probativa echivalenta reprezintã orice document transmis de autoritatea definitã la pct. 2 din aceasta secţiune pentru a demonstra ca intrãrile contabile oferã o imagine adevarata şi corecta a tranzacţiilor reale implicate, în concordanta cu practicile contabile standard. Este necesarã o aprobare prealabilã a Comisiei atunci când se folosesc documente contabile cu valoare probativa echivalenta. SECŢIUNEA a III-a Principalele categorii de cheltuieli eligibile Ca regula generalã, cheltuielile legate de: - studiile de fezabilitate; - planificare şi proiectare, inclusiv studiul privind impactul asupra mediului; - pregãtirea terenului; - construcţii; - utilaje şi instalaţii implicate permanent în proiect; - testare şi instruire; - managementul proiectului; - mãsurile compensatorii şi de reducere a impactului asupra mediului; - alte tipuri de cheltuieli specificate în memorandumul de finanţare; - mãsurile luate ca urmare a prevederilor anexei nr. III.6 privind informarea şi publicitatea sunt subiecte eligibile pentru competentele prezentate mai jos. SECŢIUNEA a IV-a Studii de fezabilitate, planificarea şi proiectarea proiectului 1. Cheltuieli legate de studiile de fezabilitate, planificarea şi proiectarea proiectelor a) Cheltuielile legate de studiile de fezabilitate, planificare, incluzând studiile privind impactul asupra mediului, expertize legate de proiect şi proiectarea proiectelor sunt, ca regula generalã, eligibile, cu condiţia ca aceste cheltuieli sa fie direct legate de unul sau mai multe proiecte şi sa fie aprobate în mod special printr-un memorandum de finanţare. b) În cazurile în care mai multe proiecte se deruleazã prin acelaşi contract sau când organismul responsabil cu implementarea exercita funcţiile de mai sus pe cont propriu, acestea trebuie contabilizate printr-un sistem contabil separat şi transparent al proiectului, bazat pe documente contabile sau pe documente cu valori probative echivalente (de exemplu, cu ajutorul sistemului de alocare a timpului). 2. Implicarea administraţiei publice În cazurile în care functionarii din administraţia publica sunt implicaţi în activitãţile menţionate la pct. 1 a) din aceasta secţiune, cheltuielile pot fi acceptate ca eligibile de cãtre Comisie în cazuri clar justificate şi în concordanta cu urmãtoarele criterii: - funcţionarul a renunţat temporar la statutul sau de funcţionar în administraţia publica; - cheltuielile trebuie sa aibã la baza un contract privind unul sau mai multe proiecte specificate; în cazul în care un contract se referã la mai multe proiecte costurile trebuie sa fie alocate într-un mod transparent (de exemplu, cu ajutorul programarilor în timp); - cheltuielile trebuie sa fie direct legate de unul sau de mai multe proiecte individuale avute în vedere; - contractul trebuie sa fie limitat în timp şi nu trebuie sa depãşeascã data limita stabilitã pentru finalizarea proiectului; - sarcinile care trebuie îndeplinite pentru acel contract nu trebuie sa acopere atribuţii administrative generale, cum sunt cele specificate la pct. 1 din secţiunea a VIII-a; - dispoziţiile nu trebuie sa fie folosite pentru a ocoli procedurile de achiziţii publice ale Comunitãţii. SECŢIUNEA a V-a Pregãtirea terenului şi construcţiile a) În cazurile în care organismul responsabil cu implementarea executa pregãtirea terenului şi lucrãrile de construcţie sau pãrţi din acestea pe cont propriu, costurile trebuie contabilizate printr-un sistem contabil separat şi transparent al proiectului, bazat pe documente contabile sau pe documente cu valoare probativa echivalenta. În cazul în care sunt implicaţi funcţionari ai administraţiei publice se aplica prevederile specificate la pct. 2 din secţiunea a IV-a. b) Costurile eligibile trebuie sa includã doar costurile reale apãrute dupã datele specificate la pct. 1 din secţiunea a X-a şi legate direct de proiect. Costurile eligibile pot include toate sau numai unele dintre urmãtoarele categorii: - costuri privind munca (salarii brute şi nete); - cheltuieli pentru utilizarea durabila a echipamentelor pe perioada construcţiilor; - costuri de producţie folosite pentru implementarea proiectului; - costuri de funcţionare şi alte categorii de cheltuieli, dacã sunt în mod specific justificate; acestea trebuie alocate în mod echitabil, în concordanta cu standardele contabile general recunoscute; - cheltuielile de funcţionare impuse nu sunt eligibile în cazul în care organismul menţionat la pct. a) de mai sus este inclus în administraţia publica. c) Ca regula generalã, costurile trebuie sa fie evaluate la preţul pieţei. SECŢIUNEA a VI-a Achiziţii, închirieri de echipamente şi active necorporale (licenţe, software etc.) 1. Echipamentul durabil care este parte a cheltuielilor de capital din cadrul proiectului a) Cheltuielile privind achiziţiile sau producţia de utilaje şi echipamente care vor fi permanent instalate şi fixate în proiect sunt eligibile dacã sunt cuprinse în inventarul echipamentului durabil de cãtre organismul specificat la pct. 2 din secţiunea a II-a şi sunt considerate ca fiind cheltuieli de capital, în concordanta cu convenţiile standard de contabilitate. b) Fãrã a prejudicia prevederile pct. 3 din secţiunea a IX-a, închirierea acestor echipamente este consideratã ca parte a costurilor de operare şi este neeligibila. 2. Achiziţiile de active necorporale Achiziţiile şi utilizarea activelor necorporale, ca de exemplu patentele, sunt eligibile dacã sunt necesare pentru implementarea proiectului. 3. Echipamente utilizate pentru implementarea proiectului a) În cazul în care organismul responsabil cu implementarea executa pregãtirea terenului şi lucrãrile de construcţie sau o parte din acestea pe cont propriu, cheltuielile privind achiziţiile sau producţia echipamentelor care sunt angajate pe perioada fazei de implementare a proiectului nu sunt eligibile. b) Echipamentele durabile, care sunt în mod expres achiziţionate sau produse pentru implementarea proiectului, pot fi considerate eligibile dacã acestea sunt fãrã valoare economicã ori sunt distruse dupã folosinta şi dacã sunt specificate în memorandumul de finanţare. 4. Echipamentele durabile utilizate de administraţia publica a) Cheltuielile privind achiziţia sau închirierea de echipamente durabile utilizate de administraţia publica nu sunt eligibile. b) Fãrã a prejudicia prevederile pct. 2 sau 3 din secţiunea a VIII-a, cheltuielile privind echipamentul sau cele necesare pentru închirierea acestuia, utilizat de administraţia publica ca urmare a sarcinilor privind monitorizarea şi supervizarea, pot fi eligibile numai cu acordul Comisiei. SECŢIUNEA a VII-a Achiziţionarea terenului şi taxa pe valoarea adãugatã Cheltuielile cu achiziţionarea terenului şi taxa pe valoarea adãugatã (T.V.A.) nu sunt eligibile. SECŢIUNEA a VIII-a Cheltuieli administrative 1. Principii generale Ca regula generalã, cheltuielile administraţiei publice, inclusiv salariile funcţionarilor de la nivel naţional, regional şi local, nu sunt eligibile pentru asistenta (inclusiv asistenta tehnica), cu excepţia cheltuielilor clar fundamentate provenite din obligaţiile ce revin pentru realizarea controalelor financiare, monitorizarea financiarã şi fizica, evaluarea şi prevenirea neregulilor şi a cheltuielilor care intra sub incidenta obligaţiilor de recuperare a sumelor pierdute. Cu excepţia Fondului Naţional, costurile care includ salariile legate de angajarea temporarã, la initiativa Comisiei, a personalului temporar, fie funcţionari publici, fie proveniţi din sectorul privat, pentru lucrãri privind managementul, urmãrirea, evaluarea şi controlul sunt eligibile prin mãsuri de asistenta tehnica, astfel cum sunt definite la pct. 3 din secţiunea I. Echipamentul pentru monitorizare poate fi eligibil dacã acest lucru este permis în mod specific printr-o mãsura de asistenta tehnica menţionatã în memorandumul de finanţare. 2. Comitetul de organizare şi monitorizare a) Fãrã a prejudicia prevederile pct. 1 de mai sus, cheltuielile apãrute în organizarea procesului de monitorizare sunt eligibile prin prezentarea unor documente justificative. b) Ca regula generalã, costurile permise includ una sau mai multe dintre urmãtoarele categorii: - servicii de traducere; - închirierea de sali de conferinţa şi aranjamentele auxiliare; - închirierea de echipamente audio-video şi alte echipamente electronice necesare; - procurarea documentaţiei şi a facilitãţilor aferente; - taxe pentru participarea experţilor; - cheltuieli pentru cãlãtorii. c) Salariile şi alocaţiile pentru functionarii din administraţia publica, intervenite în acest context, nu sunt eligibile. 3. Intalniri la cererea Comisiei Regulile prevãzute la pct. 2 de mai sus pot fi aplicate prin analogie la organizarea de intalniri ad-hoc la cererea Comisiei. SECŢIUNEA a IX-a Alte tipuri de cheltuieli 1. Managementul şi supervizarea proiectului Cheltuielile referitoare la managementul şi supervizarea proiectului sunt, ca regula generalã, eligibile. Sunt aplicate prevederile specificate la pct. 1 şi 2 din secţiunea a IV-a. 2. Costuri financiare Nici un tip de costuri financiare legate de realizarea proiectului nu este eligibil; acestea privesc în particular dobânzile pentru finanţarea intermediara, comisioane bancare, comisioane de garanţie etc. Garanţiile bancare legate de împrumuturile bancare folosite pentru finanţarea proiectului pot fi eligibile cu acordul Comisiei. 3. Tehnici financiare care nu implica un transfer imediat al activelor proprii Fãrã a prejudicia prevederile pct. 2, tehnicile financiare care nu necesita implicarea imediata a transferului activelor proprii pot fi considerate eligibile dacã sunt justificate şi aprobate în memorandumul de finanţare. Ţãrile beneficiare trebuie sa demonstreze printr-o analiza a riscurilor ca tehnicile folosite sunt mai avantajoase din punct de vedere economic decât achiziţionarea directa a unor bunuri. 4. Cheltuieli de operare, costuri curente ale proiectelor finanţate a) Nici un tip de costuri de operare apãrute dupã finalizarea proiectului nu este eligibil. b) Ca excepţie de la prevederile pct. a) de mai sus, cheltuielile pentru pregãtirea personalului pentru operare şi testarea proiectului şi a echipamentelor pot fi luate în considerare ca fiind cheltuieli eligibile pentru o anumitã perioada definitã în memorandumul de finanţare. c) Principiile definite la pct. a) şi b) de mai sus sunt valabile, de asemenea, pentru o componenta individualã completa a unui proiect sau a unui grup de proiecte, chiar şi în cazul în care întregul proiect nu a fost încã finalizat. 5. Mãsuri de publicitate şi informare Cheltuielile pentru mãsurile luate în conformitate cu prevederile anexei nr. III.6 privind informarea şi publicitatea sunt eligibile. SECŢIUNEA a X-a Perioada de eligibilitate 1. Limita iniţialã de timp privind eligibilitatea Limita iniţialã de timp privind eligibilitatea este evaluatã diferenţiat, în conformitate cu urmãtoarele situaţii: a) Când selecţia proiectului, licitaţia şi contractarea de cãtre ţãrile beneficiare fac obiectul aprobãrii ex-ante a Comisiei*3), cheltuielile sunt eligibile pentru asistenta de la data la care memorandumul de finanţare a proiectului este semnat de Comisie. În caz excepţional, când finanţarea proiectului este realizatã printr-o combinatie fie de la B.E.I., fie de la alta instituţie finanţatoare şi asistenta financiarã nerambursabila ISPA, cheltuielile sunt eligibile pentru asistenta de la data încheierii acordului cu B.E.I. sau cu alta instituţie finanţatoare pentru fiecare proiect. Ca regula generalã, aceasta data nu trebuie sa fie mai devreme de 6 luni de la data menţionatã la primul subparagraf. Sunt necesare în mod obligatoriu urmãtoarele condiţii: - lucrãrile şi contractele pentru care se aplica prevederile trebuie sa fie identificate în memorandumul de finanţare; - B.E.I. sau alta instituţie finanţatoare certifica respectarea prevederilor art. 108 (2), 109 (2) şi (3), 114 (1), 115, 117 şi 118 din Reglementarea financiarã aplicabilã bugetului general al Comisiei Europene. În cazurile de mai sus, ca regula generalã, Comisia dispune aplicarea, dupã examinarea de cãtre Comitetul de management ISPA, a prevederilor art. 114 (2) din Reglementarea financiarã aplicabilã bugetului general al Comisiei Europene. b) Dupã decizia Comisiei de a acorda sprijin agentiilor de implementare ale ţãrilor candidate pe baze descentralizate*4) cheltuielile sunt eligibile pentru asistenta de la data la care cererea ajunge la Comisie (serviciul ISPA), cu condiţia ca cererea sa poatã fi consideratã completa. Plãţile fãcute înainte de data specificatã la pct. a) şi b) de mai sus sunt neeligibile. 2. Modificãri ale proiectelor a) Orice modificare a unui proiect aprobat, care este egala sau mai mare de 5 milioane euro ori de 20% din costul total al acestuia, oricare ar fi mai mic, trebuie consideratã o modificare substantiala a proiectului. Modificãrile majore ale obiectelor fizice ale proiectelor care schimba natura acestuia sunt, de asemenea, tratate ca fiind "substanţiale". Regulile stabilite la paragraful 1 se aplica şi pentru eligibilitatea cheltuielilor privind modificãrile de mai sus. b) Pentru orice alta modificare a proiectului cheltuielile privind noi elemente fizice suplimentare sau extinse sunt eligibile din momentul în care cererea de modificare este primitã de Comisie (serviciul ISPA). c) Cererea pentru modificãri şi informaţiile relevante anexate la aceasta pot fi prezentate Comitetului de monitorizare. Înregistrarea cererii şi a materialelor depuse trebuie sa fie facuta în minuta intalnirii. 3. Timpul limita final privind eligibilitatea a) Data finala a eligibilitãţii este specificatã, ca regula generalã, în art. 4 paragraful (3) din memorandumul de finanţare. b) Data finala depinde de plãţile fãcute de organismul responsabil cu implementarea. c) Data finala a eligibilitãţii este prevãzutã în memorandumul de finanţare respectiv. Dupã ce aceasta data a expirat beneficiarul dispune de o perioada de 6 luni pentru a supune Comisiei cererea de plata finala împreunã cu raportul final şi o notificare, astfel cum este prevãzut în paragraful (6) din secţiunea a III-a din anexa nr. III.1 şi în apendicele B la anexa nr. III.4 la memorandumul de finanţare. d) Comisia nu poate extinde aceasta perioada de 6 luni.----------------- *3) Vezi art. 12(1) din Reglementarea Consiliului (C.E.) nr. 1.266/99 din 21 iunie 1999. *4) Vezi art. 12(2) din Reglementarea Consiliului (C.E.) nr. 1.266/99 din 21 iunie 1999. SECŢIUNEA a XI-a Cererile de plata Cererile de plata prezentate Comisiei de ţãrile beneficiare au la baza facturile deja plãtite, astfel cum sunt definite la pct. 6 din secţiunea a II-a. În cazul lucrãrilor angajate de un concesionar sau de un organism echivalent autoritatea guvernamentalã responsabilã trebuie sa certifice corectitudinea cheltuielilor. Cererile de plata trebuie sa fie înregistrate şi certificate de responsabilul naţional cu autorizarea. Cererile sunt apoi înaintate Comisiei prin intermediul Delegaţiei Comisiei. SECŢIUNEA a XII-a Alte elemente specificate în detaliu (1) Orice întrebãri apãrute care nu sunt explicit specificate în principiile referitoare la eligibilitatea cheltuielilor în cadrul proiectelor finanţate prin ISPA trebuie discutate cu Comisia. Comisia se va strãdui sa rãspundã intrebarilor în mod deschis, în spiritul înscris în aceste principii şi cu referire la principiile stabilite pentru fondurile de coeziune. (2) În cazul conflictelor dintre aceste principii şi regulile naţionale de eligibilitate principiile prezentate mai sus trebuie sa primeze.
ANEXA III, 3a)
Model de cerere de plata pentru raportarea progresului financiar şi fizic
INSTRUMENTUL PENTRU POLITICI STRUCTURALE DE PREADERARE - ISPA
CERERE DE PLATA
A. Tipul plãţii
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Plati peste 80% Plati intermediare │
│ Plati ale balanţei finale │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
B. Fondul Naţional/Identificarea contului
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Numele: │
│ Adresa: │
│ Persoana de contact: │
│ Telefon: Fax: │
│ E-mail: │
│ Denumirea bãncii: │
│ Sediul bãncii: │
│ Codul poştal: Oraş: │
│ Numãrul contului: Codul scurt: │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
C. Mãsuri
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Titlul mãsurii: │
│ Codul mãsurii ISPA: Codul naţional de referinta: │
│ Numãrul memorandumului de finanţare curent: │
│ Data: │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
D. Autoritatea responsabilã cu implementarea
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Denumirea: │
│ Sediul: │
│ Cod poştal: Oraş: │
│ Persoana de contact: │
│ Telefon: │
│ E-mail: │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
E. Cheltuieli intervenite şi plati ISPA
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ a) Cheltuieli eligibile confirmate la data: │
│ b) În aceasta cerere de plata: │
│ c) =a)+b) cheltuieli cumulative la data: │
│ d) Plati cerute de aceasta cerere: │
│ e) =d)/b) % din cheltuielile confirmate: │
│ Totalul plãţilor ISPA primite de Fondul Naţional (NF) pana la data: │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
F. Cheltuielile eligibile curente pe categorii (moneda: euro)
┌──────────────┬──────────────┬─────────┬──────────────┬───────────┬───────────┐
│ │ Cheltuieli │ Cheltu-│ Cheltuieli │ Totalul │ Rata │
│ Categorii de │ în │ ieli │ confirmate │ cheltu- │ de │
│ cheltuieli*) │ memorandumul│ confir-│ în │ ielilor │ execu- │
│ │ de finanţare│ mate │aceasta cerere│ confir-│ tie │
│ │ curent │ anterior│ de plata │ mate │ finan- │
│ │ │ │ pana la data │ │ ciara │
│ │ │ │ ......... │ │ │
├──────────────┼──────────────┼─────────┼──────────────┼───────────┼───────────┤
│ │ (1) │ (2) │ (3) │ 4)=(2)+(3)│(5)=(4)/(1)│
├──────────────┼──────────────┼─────────┼──────────────┼───────────┼───────────┤
│ taxe de │ │ │ │ │ │
│ proiectare │ │ │ │ │ │
├──────────────┼──────────────┼─────────┼──────────────┼───────────┼───────────┤
│ Pregãtirea │ │ │ │ │ │
│ terenului │ │ │ │ │ │
├──────────────┼──────────────┼─────────┼──────────────┼───────────┼───────────┤
│ Principalele │ │ │ │ │ │
│ lucrãri │ │ │ │ │ │
├──────────────┼──────────────┼─────────┼──────────────┼───────────┼───────────┤
│ Utilaje şi │ │ │ │ │ │
│ echipamente │ │ │ │ │ │
├──────────────┼──────────────┼─────────┼──────────────┼───────────┼───────────┤
│ Asistenta │ │ │ │ │ │
│ tehnica │ │ │ │ │ │
├──────────────┼──────────────┼─────────┼──────────────┼───────────┼───────────┤
│ Supervizare │ │ │ │ │ │
├──────────────┼──────────────┼─────────┼──────────────┼───────────┼───────────┤
│ Altele │ │ │ │ │ │
├──────────────┼──────────────┼─────────┼──────────────┼───────────┼───────────┤
│ Total: │ │ │ │ │ │
└──────────────┴──────────────┴─────────┴──────────────┴───────────┴───────────┘
O lista suplimentarã la contract poate fi potrivita.---------------- *) Astfel cum se precizeazã în tabelul 9.1 din formularul aplicatiei pentru asistenta sau asa cum specifica modificãrile acestuia.
G. Indicatorii fizici ai execuţiei
┌───────────┬───────────────────┬────────┬──────────────┬─────────────┬────────┐
│ Tipul │Indicatori fizici*)│Execuţia│Pana la (data)│Pana la (data│ Rata │
│ lucrãrii*)├────────┬──────────┤fizica ├──────────────┼─────────────┤ execu- │
│ │ │ │pana la │ Execuţia │ Execuţia │tiei fi-│
│ │ │ │data │fizica referi-│fizica refe- │zice │
│ │Unitatea│Cantitatea│plãţilor│toare la acea-│ritoare la │ (%) │
│ │ │ │anteri- │sta cerere de │solicitarea │ │
│ │ │ │oare │plata │totalã inain-│ │
│ │ │ │ │ │tata │ │
│ │ ├──────────┼────────├──────────────┼─────────────┼────────┤
│ │ │ (1) │ (2) │ (3) │(4)=(2)+(3) │(5)=(4)/│
│ │ │ │ │ │ │(1) │
├───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────────┼─────────────┼────────┤
├───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────────┼─────────────┼────────┤
├───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────────┼─────────────┼────────┤
├───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────────┼─────────────┼────────┤
├───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────────┼─────────────┼────────┤
├───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────────┼─────────────┼────────┤
├───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────────┼─────────────┼────────┤
└───────────┴────────┴──────────┴────────┴──────────────┴─────────────┴────────┘
*) Astfel cum se precizeazã în tabelul 15.1 din formularul aplicatiei pentru asistenta sau asa cum specifica modificãrile acestuia. O lista suplimentarã la contract poate fi potrivita. H. Scurta descriere a lucrãrilor efectuate
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
I. Condiţii specifice referitoare la mãsura (art. 8 din memorandumul de
finanţare)
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Referitor la condiţii specifice, dacã acestea exista, şi modul în care │
│ acestea au fost îndeplinite. │
│ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
J. Observaţii şi recomandãri ale autoritãţilor de inspecţie naţionale sau
comunitare (anexa nr. III.1 la memorandumul de finanţare)
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Precizati câteva observaţii şi recomandãri sumare, dacã exista (cu referiri│
│complete la sursa acestora), şi modul în care acestea au fost îndeplinite. │
│ │
│ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
K. Probleme tehnice, financiare şi legislative (anexa nr. III.1 la
memorandumul de finanţare)
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Referitor la orice probleme care pot aparea în implementarea mãsurilor, │
│ incluzând devieri de la planul de finanţare original şi explicaţii cu │
│ privire la acţiunile întreprinse pentru corectare. │
│ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
L. Mãsuri adoptate în scopul informãrii cu privire la asistenta oferitã
de Comunitate
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Panouri ridicate la locul execuţiei? Da Nu │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Mijloacele folosite pentru informarea publicului asupra mãsurilor în cauza: │
│ Presa Televiziune Radio │
│ Alte mijloace audiovizuale │
│ Tipul documentaţiei scrise, disponibilã pentru public │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
M. Confirmarea responsabilului naţional cu autorizarea
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Prin prezenta declar ca cheltuielile eligibile confirmate se referã la │
│ articolele deja plãtite pentru realizarea investiţiilor aprobate şi ca nu │
│sunt rezultat al schimbãrii proiectului sau al lucrãrilor efectuate în afarã│
│celor prevãzute în cadrul descrierii mãsurii şi ca documentele originale │
│privind plãţile indicate în listele anexate sunt pãstrate de Fondul Naţional│
│sau de autoritatea responsabilã cu implementarea, stampilate şi disponibile │
│în vederea consultãrii şi verificãrii. │
│ │
│ Data: Semnatura şi autentificarea │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA LA CEREREA DE PLATA
Facturi*)
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Titlul mãsurii: │
│Codul ISPA: Codul naţional: │
│Memorandum de finanţare nr.: Data: │
├───────────┬─────────────┬─────┬──────────────┬─────┬──────────┬────────────┤
│ Furnizor│ │ │ │ │ │ │
│şi contract│Factura nr.. │ Data│Chitanţa nr...│Data │ Valoarea │ Observaţii │
├───────────┼─────────────┼─────┼──────────────┼─────┼──────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼─────────────┼─────┼──────────────┼─────┼──────────┼────────────┤
│ Total: │ │ │ │ │ │ │
└───────────┴─────────────┴─────┴──────────────┴─────┴──────────┴────────────┘
*) Copii stampilate corect de pe evidentele contabile referitoare la cheltuieli trebuie anexate la copia de pe cererea de plata transmisã responsabilului naţional cu autorizarea. Verificãri şi controale efectuate (anexa nr. III.1 la memorandumul de finanţare)
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Controlul fizic al lucrãrilor Data: Instituţia responsabilã: │
│ Concluzii: │
│ Data: Instituţia responsabilã: │
│ Concluzii: │
│ Data: Instituţia responsabilã: │
│ Concluzii: │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Controlul financiar Data: Instituţia responsabilã: │
│ Concluzii: │
│ Data: Instituţia responsabilã: │
│ Concluzii: │
│ Data: Instituţia responsabilã: │
│ Concluzii: │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA III.3.b)
Model pentru formularul care va fi înaintat comitetului
de monitorizare
FORMULAR DE MONITORIZARE ISPA
A. Identificarea mãsurii
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Denumirea mãsurii: │
│Autoritatea responsabilã cu implementarea: │
│Codul ISPA al mãsurii: │
│Memorandum de finanţare nr.: Data: │
│Contribuţia asistenţei ISPA: │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
B. Execuţia financiarã Planul de plati
┌────┬─────────────┬───────────────┬──────────────┬────────────┬──────────────┐
│ │Total costuri│Plati efectuate│Cheltuieli │Total chel- │Diferenţe/cost│
│ │ eligibile │ │viitoare │tuieli │ total (%) │
│ ├───────┬─────┼───────┬───────┼──────┬───────┼───────┬────┤ │
│ │Estima-│Esti-│(pana │ (%) │(de la│(%) │ │ (%)│ │
│Anul│rea │marea│în pre-│ │data) │ │ │ │ │
│ │accep- │accep│zent) │ │ │ │ │ │ │
│ │tata │tata │ │ │ │ │ │ │ │
│ │iniţial│în │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │pre- │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │zent │ │ │ │ │ │ │ │
│ ├───────┼─────┼───────┼───────┼──────┼───────┼───────┼────┼──────────────┤
│ │ (1) │ (2) │ (3) │(4)=(3)│ (5) │(6)=(5)│(7)=(3)│(8)=│(9)=(7)-(2)/ │
│ │ │ │ │/(2) │ │/(2) │+(5) │(7)/│total(2) │
│ │ │ │ │ │ │ │ │(2) │ │
├────┼───────┼─────┼───────┼───────┼──────┼───────┼───────┼────┼──────────────┤
│2000│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│2001│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│2002│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│2003│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│2004│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│2005│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│2006│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─────┼───────┼───────┼──────┼───────┼───────┼────┼──────────────┤
│To- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│tal │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┴───────┴─────┴───────┴───────┴──────┴───────┴───────┴────┴──────────────┤
│ │
│ Schimbare propusã în planul de finanţare: Da [] Nu [] │
│ Transmisã deja Comisiei Europene la data de: │
│ Urmeazã sa fie transmisã Comisiei Europene în data de: │
│ │
│ Va fi prezentatã Comitetului de monitorizare (anexati planul şi motivele │
│ modificãrii lui) │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
C. Execuţia pe categorii de cheltuieli
┌──────────────┬───────┬───────────────┬───────────────┬───────────────────────┐
│Categoria de │Decizia│Plati efectuate│ Cheltuieli │ Total cheltuieli │
│cheltuieli (ca│curenta│ │ viitoare │ │
│în cererea de │ ├────┬──────────┼───┬───────────┼───────────┬───────────┤
│plata)*) │ │(pa-│ │(de│ │ │ │
│ │ │na │ │la │ │ │ │
│ │ │în │ (%) │da-│ (%) │ │ (%) │
│ │ │pre-│ │ta)│ │ │ │
│ │ │zent│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ ├───────┼────┼──────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤
│ │ (1) │(2) │3)=(2)/(1)│4) │(5)=(4)/(1)│(6)=(2)+(4)│(7)=(6)/(1)│
├──────────────┼───────┼────┼──────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤
│Proiectare │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼───────┼────┼──────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤
│Organizare de │ │ │ │ │ │ │ │
│şantier │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼───────┼────┼──────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤
│Lucrãri │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼───────┼────┼──────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤
│Utilaje şi │ │ │ │ │ │ │ │
│echipamente │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼───────┼────┼──────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤
│Asistenta │ │ │ │ │ │ │ │
│tehnica │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼───────┼────┼──────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤
│Supervizare │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼───────┼────┼──────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤
│Altele │ │ │ │ │ │ │ │
│(specificari) │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼───────┼────┼──────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤
│Total: │ │ │ │ │ │ │ │
└──────────────┴───────┴────┴──────────┴───┴───────────┴───────────┴───────────┘
*) Este de dorit şi o defalcare pe contract. D. Execuţia fizica
┌───────┬──────────┬────────┬────────┬────────────┬────────────────┬───────────┐
│Tipul │Indicatori│Execuţia│Progres │Execuţia │Procentul de │ Execuţia │
│lucra- │ fizici │fizica │în exe- │fizica tota-│execuţie fizica │fizica pana│
│rilor*)├───┬──────┤pana la │cutia │la pana la │ (%) │ la │
│ │Ti-│Canti-│data │fizica │comitetul de│ │încheierea │
│ │pul│tatea │comite- │de la │monitorizare│ │ mãsurii │
│ │ │ │tului de│comite- │actual │ │ │
│ │ │ │monito- │tul de │ │ │ │
│ │ │ │rizare │monito- │ │ │ │
│ │ │ │anterior│rizare │ │ │ │
│ │ │ │ │anterior│ │ │ │
│ │ ├──────┼────────┼────────┼────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ (1) │ (2) │ (3) │ (4)=(2)+(3)│ (5)=(4)/(1) │ (6) │
├───────┼───┼──────┼────────┼────────┼────────────┼────────────────┼───────────┤
├───────┼───┼──────┼────────┼────────┼────────────┼────────────────┼───────────┤
├───────┼───┼──────┼────────┼────────┼────────────┼────────────────┼───────────┤
├───────┼───┼──────┼────────┼────────┼────────────┼────────────────┼───────────┤
├───────┼───┼──────┼────────┼────────┼────────────┼────────────────┼───────────┤
├───────┼───┼──────┼────────┼────────┼────────────┼────────────────┼───────────┤
├───────┼───┼──────┼────────┼────────┼────────────┼────────────────┼───────────┤
├───────┼───┼──────┼────────┼────────┼────────────┼────────────────┼───────────┤
└───────┴───┴──────┴────────┴────────┴────────────┴────────────────┴───────────┘
*) Este de dorit şi o defalcare pe contract. E. Motive pentru întârziere şi diferenţe
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
F. Data prevãzutã pentru finalizare
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ În memorandumul de finanţare iniţial: │
│ În memorandumul de finanţare actual: │
│ Data prevãzutã pentru finalizare: │
│ Data modificatã ce urmeazã sa fie propusã Comitetului de monitorizare: │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
De anexat, dacã este necesar, informaţii referitoare la:
● adjudecarea contractelor;
● aspecte legate de protecţia mediului;
● condiţii stabilite în memorandumul de finanţare;
● probleme apãrute pe parcurs.
ANEXA III.3.c)
Model pentru solicitarea de modificãri
PROPUNERE DE MODIFICARE ISPA
Autoritatea responsabilã cu implementarea:
1. Identificarea mãsurii
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Denumirea mãsurii: │
│ Autoritatea responsabilã cu implementarea: │
│ Codul ISPA al mãsurii: │
│ Memorandum de finanţare nr.: Data: │
│ Contribuţia asistenţei ISPA: │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
2. Schimbarea datei de finalizare a mãsurii
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ Data curenta: Data propusã pentru finalizare: │
│ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
3. Schimbãri propuse în planul de finanţare*) - euro -
┌───────────┬────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐
│ │ Cheltuieli eligibile totale │ Cheltuieli eligibile │
│ Anul │ conform memorandumului │ efectuate sau previziuni │
│ │ de finanţare în vigoare │ pentru cheltuielile totale │
├───────────┼────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│ 2000 │ │ │
├───────────┼────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│ 2001 │ │ │
├───────────┼────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│ 2002 │ │ │
├───────────┼────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│ 2003 │ │ │
├───────────┼────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│ 2004 │ │ │
├───────────┼────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│ 2005 │ │ │
├───────────┼────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│ 2006 │ │ │
├───────────┼────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│ Total: │ │ │
├───────────┴────────────────────────────────┴───────────────────────────────┤
│ │
│ Solicitare de creştere a asistenţei Da [] Nu [] │
│ Suma solicitatã drept creştere (euro) │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
*) De anexat planul de finanţare modificat. 4. Modificãri în costurile eligibile ale mãsurii
┌───────────────────────┬──────────────────┬───────────────────────┬─────────┐
│Categoria cheltuielii*)│ Costuri totale │Modificarea solicitatã │ Costuri │
│ │eligibile curente │ │ totale │
│ │ │ │eligibile│
│ │ │ │ propuse │
├───────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
│ Proiectare │ │ │ │
├───────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
│ Organizare de şantier │ │ │ │
├───────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
│ Lucrãri │ │ │ │
├───────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
│Utilaje şi echipamente │ │ │ │
├───────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
│Asistenta tehnica │ │ │ │
├───────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
│Supervizare │ │ │ │
├───────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
│Altele (specificari) │ │ │ │
├───────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
│ Total: │ │ │ │
└───────────────────────┴──────────────────┴───────────────────────┴─────────┘
*) Este de dorit şi o defalcare pe contract. 5. Modificãri ale indicatorilor fizici
┌───────────────────────┬──────────────────┬───────────────────────┬─────────┐
├───────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
├───────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
├───────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
├───────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
└───────────────────────┴──────────────────┴───────────────────────┴─────────┘
6. Modificãri ale caracteristicilor mãsurii
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
7. Motive pentru modificãrile propuse
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Propunerea de modificare:
Data inaintarii solicitãrii de modificare:
Semnatura coordonatorului naţional ISPA
ANEXA III.4 ACORD privind cerinţele minime de control financiar aplicabile mãsurilor finanţate prin ISPA SECŢIUNEA 1 Acordul privind cerinţele minime de control financiar aplicabile mãsurilor finanţate prin ISPA, denumit în continuare CMCF, se aplica asistenţei financiare furnizate în baza prezentului memorandum de finanţare şi implementate de administraţia tarii beneficiare. SECŢIUNEA a 2-a 1. Sistemele de control şi management ale tarii beneficiare trebuie: a) sa asigure implementarea corespunzãtoare a asistenţei în concordanta cu obiectivele managementului financiar adecvat; b) sa furnizeze o certificare corespunzãtoare a validitãţii solicitãrilor pentru plãţile intermediare şi plata finala, bazatã pe cheltuielile efectuate; c) sa furnizeze un sistem de audit corespunzãtor; d) sa specifice instituţiile şi responsabilitãţile şi, în particular, controlul efectuat la diferite niveluri pentru a asigura validitatea certificãrii; e) sa faciliteze identificarea posibilelor puncte slabe sau riscuri ce pot aparea în executarea acţiunilor şi a proiectelor; f) sa stabileascã mãsurile corective necesare pentru eliminarea punctelor slabe, riscurilor sau neregulilor identificate pe parcursul execuţiei proiectului, în particular în ceea ce priveşte managementul financiar. 2. Pentru atingerea obiectivelor CMCF un sistem de audit corespunzãtor este cel care îndeplineşte cerinţele menţionate în apendicele A. SECŢIUNEA a 3-a 1. Ţãrile beneficiare trebuie sa organizeze controale periodice sau finale ale mãsurilor şi proiectelor, denumite în continuare controale, efectuate în particular pentru: a) a verifica eficienta sistemelor de management şi control în vigoare; b) a verifica selectiv, pe baza analizei riscului, declaraţiile de cheltuieli de la diferitele niveluri implicate. 2. Ţãrile beneficiare trebuie sa organizeze o distribuţie egala a controalelor pe parcursul perioadei în cauza. 3. La selecţia mãsurilor şi proiectelor ce vor face obiectul controalelor se vor avea în vedere: a) controlul unui esalon reprezentativ de proiecte în ceea ce priveşte tipul şi mãrimea lor; b) factorii de risc identificati de controalele naţionale sau ale Comunitãţii; c) concentrarea proiectelor sub tutela unor autoritãţi de implementare sau beneficiari finali, astfel încât principalele autoritãţi de implementare şi beneficiarii finali sa fie subiectul aceluiaşi tip de control înainte de finalizarea fiecãrui proiect. SECŢIUNEA a 4-a Pe parcursul controalelor ţãrile beneficiare trebuie sa urmãreascã verificarea urmãtoarelor: a) aplicarea practica şi eficacitatea sistemelor de management şi control; b) corespondenta dintre înregistrãri şi documentele justificative la nivelul beneficiarului final şi al autoritãţilor intermediare, pentru un numãr adecvat de documente contabile; c) existenta unui sistem de audit adecvat; d) natura şi calendarul cheltuielilor relevante (angajamente şi plati) pentru un numãr adecvat de cheltuieli, corespunzãtor cerinţelor Comunitãţii, în ceea ce priveşte caracteristicile fizice aprobate ale proiectului şi ale lucrãrilor executate; e) utilizarea proiectului este în concordanta cu cea descrisã în solicitarea de cofinantare din partea Comunitãţii; f) contribuţiile financiare sunt în limitele stipulate în memorandumul de finanţare şi sunt plãtite beneficiarului final fãrã nici un fel de reducere sau întârziere nejustificatã; g) a fost facuta disponibilã cofinantarea nationala corespunzãtoare; h) mãsurile cofinantate au fost implementate în concordanta cu prevederile memorandumului de finanţare corespunzãtor mãsurii finanţate. SECŢIUNEA a 5-a Controalele trebuie sa stabileascã dacã anumite probleme apãrute au un caracter sistematic sau prezintã un risc pentru alţii; trebuie, de asemenea, sa identifice cauzele unor astfel de situaţii, orice examinari ulterioare şi acţiunile corective şi preventive, care sunt necesare. SECŢIUNEA a 6-a Fiecare ţara beneficiara şi Comisia trebuie sa se consulte cel puţin o data pe an în vederea coordonãrii programelor de control, pentru a se putea maximiza efectele benefice ale tuturor resurselor alocate pentru control la nivel naţional şi comunitar. Aceste consultãri trebuie sa se refere la tehnicile de analiza a riscului care vor fi aplicate şi trebuie sa ţinã seama de controalele recente, de rapoartele şi comunicãrile autoritãţilor naţionale, ale Comisiei şi Curţii Europene de Conturi. SECŢIUNEA a 7-a 1. Ţãrile beneficiare trebuie sa asigure investigarea şi soluţionarea corespunzãtoare a neregulilor evidente raportate în urma controalelor naţionale sau comunitare. 2. Dacã o neregula evidenta nu a fost soluţionatã în mod corespunzãtor în termen de 6 luni din momentul în care a fost raportatã autoritãţii de implementare în cauza, ţara beneficiara trebuie sa informeze Comisia, în cazul în care nu a informat-o în condiţiile prevãzute în anexa nr. III.5. 3. Pentru paragrafele 1 şi 2, soluţionat corespunzãtor înseamnã prezentarea de dovezi suficiente care sa demonstreze ca neregula nu a existat sau a fost corectatã de beneficiarul final ori de autoritatea de implementare în fata persoanei sau a organizaţiei adecvate, responsabilã pentru control în ţara beneficiara. Dacã o anumitã neregula are un caracter sistematic, soluţionat corespunzãtor înseamnã adoptarea acţiunilor necesare pentru corectarea cazurilor care nu au fost identificate în mod individual în cadrul controalelor, pentru a se preveni repetarea lor. 4. Dovezile la care se face referire în paragraful 3 pot consta în copii de pe înregistrãrile contabile şi de pe documentele relevante sau de pe orice alt document necesar. SECŢIUNEA a 8-a 1. Ţara beneficiara va prezenta Comisiei o declaraţie elaborata de o persoana sau de o organizaţie independenta de serviciul de implementare, al carei model indicativ este prezentat în apendicele B, nu mai târziu de data solicitãrii plãţii finale referitoare la mãsura finanţatã. Declaraţia va cuprinde concluziile controalelor efectuate în anii precedenti şi va furniza concluzii referitoare la validitatea solicitãrii efectuãrii plãţii finale, a legalitãţii şi regularitatii operaţiunilor, cu evidentierea declaraţiei finale privind cheltuielile. 2. În cazul în care exista puncte slabe importante în ceea ce priveşte managementul şi controlul sau frecventa ridicatã a neregulilor înregistrate nu permite furnizarea unei asigurãri de ansamblu pentru validitatea solicitãrii efectuãrii plãţii finale, declaraţia trebuie sa se refere la aceste circumstanţe şi sa furnizeze o evaluare a dimensiunii problemelor şi a impactului financiar. În asemenea cazuri Comisia poate solicita efectuarea unui control în vederea identificarii şi rectificarii neregulilor într-o perioada specificatã. SECŢIUNEA a 9-a Ţãrile beneficiare vor informa Comisia pana la data de 30 iunie a fiecãrui an, iar pentru prima oara pana la data de 30 iunie 2002 cel târziu, în ceea ce priveşte aplicarea CMCF în anul calendaristic precedent, cu referire specialã la cerinţele secţiunii a 2-a şi incluzând orice completãri sau actualizari necesare ale descrierii sistemelor de management şi control, cerute în secţiunea a IX-a din anexa nr. III.1. SECŢIUNEA a 10-a Comisia şi ţara beneficiara trebuie sa lucreze împreunã pentru a se asigura ca obiectivele acestui acord sunt îndeplinite în cadrul aranjamentelor administrative din fiecare ţara beneficiara. SECŢIUNEA a 11-a 1. Persoanele şi organizaţiile responsabile cu implementarea operaţiunilor cofinantate de Comunitate trebuie sa se asigure ca toate documentele şi evidentele contabile necesare pentru control sunt furnizate oficialilor responsabili de efectuarea controlului sau persoanelor împuternicite pentru aceasta. 2. Oficialii responsabili de efectuarea controlului sau persoanele împuternicite pentru aceasta pot solicita sa le fie furnizate extrase sau copii de pe documentele ori evidentele contabile menţionate în paragraful 1. SECŢIUNEA a 12-a Informaţiile colectate pe parcursul controalelor trebuie sa fie protejate de secretul profesional, în concordanta cu prevederile relevante ale legislaţiei naţionale şi comunitare. Aceste informaţii nu pot fi comunicate altor persoane decât celor care, conform atribuţiilor lor în cadrul tarii beneficiare sau în cadrul instituţiilor comunitare, trebuie sa între în posesia acestora pentru îndeplinirea atribuţiilor respective. SECŢIUNEA a 13-a Oficialii Comisiei Europene trebuie sa aibã acces la toate documentele elaborate în scopul efectuãrii controlului în cadrul CMCF sau la cele referitoare la controale deja efectuate, inclusiv la informaţiile stocate în sistemele de procesare a datelor. SECŢIUNEA a 14-a Prevederile acestui acord nu impiedica ţãrile beneficiare sa aplice proceduri naţionale de control mai riguroase decât cele descrise aici. Apendicele A DESCRIEREA SUCCINTĂ a cerinţelor referitoare la informaţiile necesare pentru un sistem de audit corespunzãtor Un sistem de audit corespunzãtor, descris în secţiunea a 2-a c), este îndeplinit pentru o anumitã forma de asistenta când: 1. Evidentele contabile ţinute la nivelul de management corespunzãtor furnizeazã informaţii detaliate despre plãţile fãcute beneficiarilor finali pentru fiecare proiect cofinantat, inclusiv data înregistrãrii contabile, suma fiecãrei cheltuieli, identificarea documentului justificativ, data şi metoda de plata; înregistrãrile vor fi susţinute de documentele justificative necesare (de exemplu, facturi). 2. În cazul cheltuielilor care au doar parţial legatura cu operaţiunile cofinantate de Comunitate exista justificãri suficiente care sa demonstreze corectitudinea alocãrii sumelor între cele cofinantate de Comunitate şi celelalte operaţiuni. Justificãri similare exista, de asemenea, pentru toate tipurile de cheltuieli care sunt recunoscute ca fiind eligibile ca valoare sau în raport cu celelalte costuri. 3. Planurile tehnice şi de finanţare ale proiectelor, rapoartele de progres, documentele privind aprobarea asistenţei financiare nerambursabile, procedurile de licitaţie şi contractare etc. sunt pãstrate disponibile la nivelul de management adecvat. 4. La raportarea plãţilor cãtre o autoritate intermediara informaţiile menţionate în paragraful 1 sunt incluse într-o declaraţie de cheltuieli detaliatã care precizeazã, pentru fiecare proiect cofinantat de Comunitate, fiecare cheltuiala individualã, în vederea întocmirii sumei totale certificate. Aceste declaraţii detaliate de cheltuieli constituie documentele de baza pentru înregistrãrile contabile ale autoritãţilor intermediare. 5. Autoritãţile intermediare vor tine înregistrãri contabile pentru fiecare proiect şi pentru sumele cheltuielilor certificate de fiecare data de beneficiarii finali. La raportarea cãtre ofiţerul financiar menţionat în paragraful (9) din secţiunea a III-a din anexa nr. III autoritãţile intermediare vor prezenta o lista cuprinzând proiectele aprobate în cadrul fiecãrei forme de asistenta, împreunã cu informaţiile pentru fiecare proiect, cuprinzând cel puţin o identificare completa a proiectului şi a beneficiarului final, data aprobãrii asistenţei financiare nerambursabile, sumele alocate şi plãtite, perioada acoperitã de cheltuieli şi suma cheltuielilor pe mãsuri şi subprograme. Aceste informaţii constituie documentaţia justificativã a înregistrãrilor contabile fãcute de autoritãţile desemnate şi baza pentru pregãtirea declaraţiilor de cheltuieli care vor fi prezentate Comisiei. 6. În cazul în care benficiarii finali raporteazã direct autoritãţii desemnate, declaraţiile detaliate de cheltuieli menţionate în paragraful 4 constituie documentaţia justificativã pentru înregistrãrile contabile ale autoritãţii desemnate care este responsabilã cu întocmirea listei cuprinzând proiectele, menţionatã în paragraful 5. 7. În cazurile în care una sau mai multe autoritãţi intermediare intervin între beneficiarul final şi autoritãţile desemnate fiecare autoritate intermediara solicita, pentru aria sa de responsabilitate, declaraţii detaliate privind sumele cheltuite procesate la un nivel inferior, pentru a fi folosite ca documentaţie justificativã pentru propriile înregistrãri contabile, raportand instituţiilor superioare un rezumat al sumelor cheltuite pentru fiecare proiect. 8. În cazul altor moduri de organizare a procedurilor de management şi de informare, inclusiv al transferurilor computerizate de date, toate autoritãţile implicate vor obţine suficiente informaţii de la nivelul inferior pentru a-şi justifica propriile înregistrãri contabile şi sumele raportate la nivel superior, asigurând în acest fel un sistem de audit corespunzãtor al rezumatelor sumelor raportate Comisiei pentru fiecare cheltuiala şi pentru documentele justificative la nivelul beneficiarului final. Apendicele B MODEL INDICATIV AL DECLARAŢIEI care trebuie anexatã la cererea finala de plata Cãtre Comisia Europeanã Directoratul General REGIO Subiect: <Mãsura finanţatã prin ISPA - numãrul şi localizarea> 1. Subsemnatul, ...................../(Se specifica numele, funcţia şi serviciul.), am examinat declaraţia finala de plata pentru ............./(Se indica mãsura finanţatã prin ISPA şi perioada acoperitã.), împreunã cu cererea cãtre Comisie pentru plata sumelor provenite din asistenta comunitara. Scopul controlului 2. Am condus controlul în concordanta cu prevederile CMCF, am planificat şi am executat controlul în vederea obţinerii unei asigurãri rezonabile ca declaraţia finala de cheltuieli şi cererea de plata a sumelor provenite din asistenta comunitara nu conţin declaraţii false ................./(Se descriu pe scurt etapele practice de executare a controlului.). Observaţii 3. Scopul controlului a fost îngrãdit de urmãtoarele: a) ................................................................... b) .................................................................... c) ................................................................etc. (Se vor indica limitarile controlului, de exemplu, probleme sistemice, deficiente de management, lipsa unui audit constant, lipsa documentaţiei ajutatoare, cazurile aflate în proceduri legale etc.; se va estima suma cheltuielilor afectate de aceste limitãri şi asistenta comunitara corespunzãtoare acestora.) 4. Controlul împreunã cu concluziile oricãrui alt control naţional sau din partea Comunitãţii la care am avut acces au dezvaluit o frecventa scãzutã/ridicatã (se va indica corespunzãtor; dacã este ridicatã se va explica) a erorilor/neregulilor. Toate erorile/neregulile au fost rezolvate în mod satisfãcãtor de autoritãţile de management şi nu par sa afecteze suma provenitã din asistenta comunitara, cu urmãtoarele excepţii: a) .............................................................. b) .............................................................. c) ...........................................................etc. (Se indica erorile/neregulile care nu au fost rezolvate corespunzãtor şi, pentru fiecare caz, posibilul caracter sistemic al acestora, extinderea problemelor şi mãrimea sumelor provenite din asistenta comunitara, care par sa fie afectate de acestea.) Concluzii În cazul în care nu exista limitãri ale controlului, iar frecventa erorilor depistate este redusã şi toate problemele au fost rezolvate în mod satisfãcãtor: 5. a) În urma controlului şi a concluziilor oricãrui control naţional sau din partea Comunitãţii la care am avut acces, opinia mea este ca declaraţia finala de cheltuieli prezintã corect, în toate aspectele materiale, cheltuielile fãcute în concordanta cu reglementãrile şi cu prevederile programului şi solicitarea facuta Comisiei pentru plata sumelor provenite din asistenta comunitara pare sa fie valida. În cazul în care exista unele limitãri ale controlului, dar frecventa erorilor nu este ridicatã, sau dacã exista probleme care nu au fost rezolvate în mod satisfãcãtor: 5. b) Cu excepţia problemelor la care s-a fãcut referire la pct. 3 şi/sau a erorilor/neregulilor care par ca nu au fost rezolvate în mod satisfãcãtor şi la care s-a fãcut referire la pct. 4, opinia mea, bazatã pe controlul efectuat şi pe concluziile oricãrui control naţional sau din partea Comunitãţii la care am avut acces, este ca declaraţia finala de cheltuieli prezintã corect, în toate aspectele materiale, cheltuielile fãcute în concordanta cu reglementãrile şi prevederile programului şi solicitarea facuta Comisiei pentru plata sumelor provenite din asistenta comunitara pare sa fie valida. În cazul în care exista limitãri majore ale controlului sau frecventa erorilor depistate este ridicatã, chiar dacã erorile/neregulile au fost rezolvate în mod satisfãcãtor: 5. c) Din cauza problemelor la care s-a fãcut referire la pct. 3 şi/sau a frecvenţei ridicate a erorilor menţionate la pct. 4, nu sunt în poziţia de a exprima o opinie asupra declaraţiei finale de cheltuieli şi asupra solicitãrii fãcute Comisiei pentru plata sumelor provenite din asistenta comunitara. ANEXA III.5 ACORD cu privire la nereguli şi la recuperarea sumelor încasate eronat prin ISPA SECŢIUNEA 1 Acest acord nu trebuie sa afecteze aplicarea în ţara beneficiara a regulilor referitoare la procedurile penale sau cooperarea judiciarã dintre ţãrile beneficiare ori dintre Comisie şi ţãrile beneficiare cu privire la problemele penale. SECŢIUNEA a 2-a (1) Ţãrile beneficiare trebuie sa comunice Comisiei în termen de 3 luni de la data intrãrii în vigoare a memorandumului de finanţare: - prevederile stabilite de lege, reglementãrile sau acţiunile administrative pentru aplicarea mãsurilor finanţate prin ISPA; - lista cuprinzând autoritãţile şi organismele responsabile cu aplicarea mãsurii, principalele prevederi referitoare la rolul şi funcţionarea acestor autoritãţi şi organisme şi la procedurile pentru aplicarea cãrora sunt responsabile. (2) Ţãrile beneficiare trebuie sa comunice imediat Comisiei orice amendamente la informaţiile furnizate prin îndeplinirea cerinţelor paragrafului (1). (3) Comisia trebuie sa studieze comunicãrile fãcute de ţãrile beneficiare şi trebuie sa le informeze asupra concluziilor rezultate. Aceasta trebuie sa rãmânã în contact cu ţãrile beneficiare atâta timp cat este necesar pentru îndeplinirea prevederilor acestei secţiuni. SECŢIUNEA a 3-a Neregula înseamnã orice încãlcare a prevederilor memorandumului de finanţare, rezultând dintr-o acţiune sau omisiune a unui operator economic, care are ori a avut ca efect prejudicierea bugetului general al Comunitãţii şi/sau a legilor naţionale relevante ori o grupa de cheltuiala nejustificatã. SECŢIUNEA a 4-a (1) În timpul celor doua luni dupã sfârşitul fiecãrui trimestru ţãrile beneficiare trebuie sa raporteze Comisiei, Oficiului European Antifrauda orice nereguli care au constituit subiectul initierii unor investigaţii administrative sau judiciare. Pentru aceasta trebuie, pe cat posibil, sa dea detalii privind: - mãsura finanţatã prin ISPA; - prevederile care au fost incalcate, natura şi suma cheltuielilor; în cazurile în care nu s-a efectuat nici o plata, sumele care ar fi fost plãtite greşit dacã nu s-ar fi descoperit neregulile, cu excepţia cazurilor în care eroarea sau neglijenţa este descoperitã înaintea plãţii şi nu conduce la pedepse administrative sau judiciare; - suma totalã şi distribuţia acesteia între diferitele surse de finanţare; - perioada în care sau momentul în care neregula a fost comisã; - practicile folosite pentru comiterea neregulii; - felul în care a fost descoperitã neregula; - autoritãţile naţionale sau organismele care au întocmit raportul oficial cu privire la nereguli; - consecinţele financiare, suspendarea, dacã este cazul, a plãţilor şi posibilitãţile de recuperare; - data şi sursa primei informaţii care a dus la suspiciunea ca se comite o neregula, data la care a fost întocmit raportul oficial privind neregula şi, dacã este cazul, ţara beneficiara şi tertele tari implicate; - identitatea oricãror persoane fizice sau juridice implicate, exceptând cazurile în care asemenea informaţii nu au relevanta în combaterea neregulilor din cauza caracterului neregulilor în cauza. (2) Dacã unele dintre informaţiile menţionate la paragraful (1) şi, în particular, cele care privesc practicile folosite în comiterea neregulilor şi maniera în care acestea au fost descoperite nu sunt disponibile, ţãrile beneficiare trebuie, pe cat posibil, sa furnizeze informaţiile lipsa atunci când înainteazã Comisiei urmãtoarele rapoarte trimestriale privind neregulile. (3) Dacã reglementãrile naţionale prevãd confidenţialitatea investigatiilor, comunicarea informaţiilor trebuie sa fie subiectul unei autorizari din partea unei instanţe judecãtoreşti competente. SECŢIUNEA a 5-a Fiecare ţara beneficiara trebuie sa raporteze Comisiei şi, dacã este necesar, statelor membre implicate orice nereguli descoperite sau presupuse ca au existat, atunci când exista temerea ca: - acestea pot avea foarte rapid repercusiuni în afarã teritoriului sau; şi/sau - arata ca un nou mal praxix a fost implicat (folosit). SECŢIUNEA a 6-a În timpul celor doua luni dupã sfârşitul fiecãrui trimestru ţãrile beneficiare trebuie sa informeze Comisia, cu referire la orice alt raport anterior întocmit conform prevederilor secţiunii a 4-a, despre procedurile instituite ca urmare a neregulilor notificate anterior şi a schimbãrilor importante care rezulta din acestea, incluzând: - sumele care au fost sau se asteapta sa fie recuperate; - mãsurile interimare luate de ţara beneficiara pentru asigurarea recuperãrii sumelor plãtite greşit; - procedurile judiciare sau administrative instituite în vederea recuperãrii sumelor plãtite greşit şi pentru impunerea sancţiunilor; - motivele în cazul suspendãrii procedurilor de recuperare; pe cat posibil, Comisia trebuie notificatã înainte de luarea deciziei; - orice suspendãri ale acuzarilor judiciare. Ţãrile beneficiare trebuie sa notifice Comisiei deciziile administrative sau judiciare ori principalele motive privind suspendarea acestor proceduri. SECŢIUNEA a 7-a Dacã nu exista nereguli de raportat în perioada de referinta, ţãrile beneficiare trebuie sa informeze Comisia despre acest lucru în aceeaşi limita de timp stabilitã în paragraful (1) din secţiunea a 4-a. SECŢIUNEA a 8-a Atunci când autoritãţile competente din ţara beneficiara decid, la cererea expresã a Comisiei, sa initieze sau sa continue procedurile legale în vederea recuperãrii sumelor plãtite greşit, Comisia poate sa decidã sa ramburseze tarii beneficiare, total sau parţial, costurile legale şi costurile care decurg direct din procedurile legale, la prezentarea probelor documentare, chiar dacã procedurile nu au avut succes. SECŢIUNEA a 9-a (1) Comisia trebuie sa pãstreze contacte corespunzãtoare cu ţara beneficiara în scopul suplimentarii informaţiilor furnizate despre neregulile la care se face referire în secţiunea a 4-a, despre procedurile menţionate în secţiunea a 6-a şi, în particular, despre posibilitatea de recuperare. (2) Independent de contactele menţionate în paragraful (1), Comisia trebuie sa informeze ţãrile beneficiare atunci când natura neregulii este de asemenea maniera încât sugereaza ca practici similare sau identice pot aparea în alte tari beneficiare. (3) Comisia trebuie sa organizeze pentru reprezentanţii ţãrilor beneficiare intalniri de informare la nivelul Comunitãţii, pentru a examina împreunã cu aceştia informaţiile obţinute conform secţiunilor 4, 5 şi 6 şi paragrafului (1) din aceasta secţiune, în special cu privire la invatamintele care trebuie trase în viitor referitoare la nereguli, la mãsurile de prevenire şi la procedurile legale. (4) La cererea unei tari beneficiare sau a Comisiei ţãrile beneficiare şi Comisia trebuie sa se consulte în scopul eliminãrii oricãrui aspect ce prejudiciazã interesele Comisiei, care devine evident în timpul îndeplinirii prevederilor în vigoare. SECŢIUNEA a 10-a Comisia trebuie sa informeze cu regularitate ţãrile beneficiare, în cadrul convenţiei de prevenire a fraudelor, despre ordinul de mãrime al fondurilor implicate în neregulile care au fost descoperite şi despre categoriile de nereguli, împãrţite pe tipuri şi pe sume (valoric). SECŢIUNEA a 11-a (1) Ţãrile beneficiare şi Comisia trebuie sa ia toate precautiile necesare pentru a se asigura ca informaţiile pe care le schimba rãmân confidenţiale. (2) Informaţiile la care se face referire în acest acord nu pot fi trimise în particular altor persoane decât celor din ţãrile beneficiare sau din cadrul instituţiilor comunitare, care au, conform atribuţiilor lor, acces la acestea, decât dacã ţãrile beneficiare care le furnizeazã au specificat în mod expres aceasta. (3) Numele persoanelor fizice sau juridice pot fi dezvãluite altor tari beneficiare sau instituţii comunitare numai dacã acest lucru este necesar pentru prevenirea sau pedepsirea unei nereguli sau pentru a se stabili dacã o presupusa neregula a avut loc. (4) Informaţiile comunicate sau obţinute în orice mod, potrivit acestui acord, vor fi supuse confidenţialitãţii profesionale şi vor fi protejate în acelaşi mod în care informaţii similare sunt protejate de legislaţia nationala a ţãrilor beneficiare care le primesc şi de cãtre prevederile corespondente aplicabile instituţiilor Comunitãţii. În plus aceste informaţii nu pot fi folosite în alt scop decât cel prevãzut în prezentul acord decât dacã autoritãţile care le-au furnizat şi-au dat acordul expres şi cu condiţia ca prevederile în vigoare în ţãrile beneficiare în care se gãseşte instituţia beneficiara sa nu interzicã asemenea comunicare sau folosire. (5) Paragrafele (1)-(4) nu impiedica folosirea, în orice acţiune legalã sau procedura instituitã ulterior pentru neconcordanta cu regulile Comunitãţii în domeniul asistenţei pentru preaderare, a informaţiilor obţinute conform acestui acord. Autoritatea competenta din ţãrile beneficiare care a furnizat aceste informaţii trebuie informatã dinainte despre o asemenea folosire. (6) Când o ţara beneficiara notifica Comisiei ca o persoana fizica sau juridicã, al carei nume a fost comunicat Comisiei conform prezentului acord, în urma anchetei ulterioare se dovedeşte ca nu a fost implicata în nici o neregula, Comisia trebuie sa îi informeze în continuare pe toţi cei cãrora le-a dezvaluit numele, conform prezentului acord, despre acest fapt. Aceste persoane nu trebuie dupã aceea sa mai fie tratate, în virtutea notificãrilor anterioare, ca persoane implicate în neregula avutã în vedere. SECŢIUNEA a 12-a Sumele recuperate trebuie distribuite între ţãrile beneficiare şi Comisie în conformitate cu ratele de cofinantare, proporţional cu cheltuielile deja fãcute de acestea. SECŢIUNEA a 13-a Verificãrile şi inspectiile pe loc, efectuate pentru protejarea intereselor financiare ale Comunitãţii impotriva neregulilor, astfel cum sunt definite în secţiunea a 3-a, trebuie pregãtite şi conduse de Comisie în strânsã cooperare cu autoritãţile competente din ţãrile beneficiare, care vor fi notificate în timp util despre obiectul şi scopul verificãrilor şi al inspectiilor menţionate în aceasta anexa, astfel încât autoritãţile sa poatã acorda tot sprijinul necesar. În acest scop oficialii tarii beneficiare implicate pot participa la verificãrile şi inspectiile pe loc. În plus, dacã ţara beneficiara implicata doreşte, verificãrile şi inspectiile pe loc pot fi efectuate împreunã de Comisie şi autoritãţile competente ale tarii beneficiare. SECŢIUNEA a 14-a Verificãrile şi inspectiile pe loc trebuie efectuate de Comisie la operatori economici persoane fizice sau juridice sau la alte organisme naţionale cãrora le este atribuitã putere legalã, dacã exista motive sa se creadã ca au fost comise nereguli. Pentru a se facilita efectuarea de cãtre Comisie a acestor verificãri şi inspecţii operatorilor economici trebuie sa le fie solicitatã o garantare a accesului la sediul, terenul, mijloacele de transport sau la alte suprafeţe folosite în scopuri de afaceri. Când este strict necesar sa se stabileascã unde şi dacã neregulile exista, Comisia poate efectua verificãri şi inspecţii la alţi operatori economici implicaţi, pentru a avea acces la informaţiile pertinente deţinute de aceştia despre faptele care fac subiectul verificãrilor şi inspectiilor pe loc. SECŢIUNEA a 15-a (1) Verificãrile şi inspectiile pe loc trebuie efectuate, în baza responsabilitãţii şi autoritãţii Comisiei, de cãtre oficialii sau de alţi angajaţi ai acesteia, împuterniciţi corespunzãtor în baza regulamentelor relevante ale Comisiei şi numiţi în continuare inspectorii Comisiei. Personalul pus la dispoziţie Comisiei de ţara beneficiara în cadrul procesului de înfrãţire institutionala - twinning - poate sa participe la aceste verificãri şi inspecţii. Inspectorii Comisiei îşi vor exercita puterea pe baza unei autorizaţii care le atesta identitatea şi poziţia, împreunã cu un document care sa indice subiectul şi scopul verificãrii şi inspecţiei pe loc. Conform legii comunitare aplicabile este necesar ca ei sa corespundã regulilor de procedura stabilite de legile tarii beneficiare implicate. (2) Sub rezerva înţelegerii cu ţara beneficiara Comisia poate cere asistenta oficialilor din ţãrile beneficiare ca observatori şi poate apela la alte organisme, care activeazã sub responsabilitatea sa, sa acorde asistenta tehnica. Comisia trebuie sa se asigure ca toţi oficialii şi organismele menţionate mai sus prezintã toate garanţiile cu privire la competenta tehnica, independenta şi respectarea secretului profesional. SECŢIUNEA a 16-a (1) Inspectorii Comisiei trebuie sa aibã acces, în aceleaşi condiţii cu inspectorii administraţiei naţionale şi în conformitate cu legislaţia nationala, la toate informaţiile şi documentaţiile despre operaţiunile implicate, care sunt necesare pentru desfãşurarea corespunzãtoare a inspectiilor pe loc. Aceştia se pot folosi de toate facilitãţile de inspecţie ca şi inspectorii administraţiei naţionale şi pot face copii în special de pe documentele relevante. Verificãrile şi inspectiile pe loc pot privi, în particular: - registre şi documente profesionale, cum ar fi facturi, liste de termene şi condiţii, omitere de plati, declaraţii privind materialele folosite şi munca efectuatã, documente bancare pãstrate de operatorii economici, date computerizate; - sistemele şi metodele de producţie, ambalare şi expediere; - verificãri fizice privind natura şi cantitatea bunurilor sau ale operaţiunilor finalizate; - prelevarea şi verificarea de mostre; - progresul lucrãrilor şi investiţiilor pentru care s-a acordat finanţarea şi utilizarea investiţiilor finalizate; - documente contabile şi bugetare; - implementarea tehnica şi financiarã a proiectelor subsidiare. (2) Dacã este cazul, este în sarcina tarii beneficiare, la cererea Comisiei, sa ia toate mãsurile de precautie corespunzãtoare, în conformitate cu legislaţia nationala, în special pentru protejarea probelor. SECŢIUNEA a 17-a (1) Informaţiile comunicate sau obţinute în orice fel conform prevederilor acestei anexe sunt acoperite de secretul profesional şi sunt protejate în acelaşi mod în care informaţiile similare sunt protejate de legislaţia nationala a tarii beneficiare care le primeşte şi de prevederile corespunzãtoare aplicabile instituţiilor comunitare. Asemenea informaţii nu pot fi comunicate altor persoane în afarã celor din instituţiile Comunitãţii sau din ţãrile beneficiare, a cãror funcţie necesita cunoaşterea lor, şi nici nu pot fi folosite de instituţiile Comunitãţii în alte scopuri decât cele de asigurare a unei protecţii eficiente a intereselor financiare ale Comunitãţii în toate ţãrile beneficiare. Când o ţara beneficiara intenţioneazã sa foloseascã în alte scopuri informaţiile obţinute de oficialii care participa sub autoritatea sa ca observatori la verificãrile şi inspectiile pe loc, trebuie sa ceara aprobarea tarii beneficiare de la care informaţia respectiva a fost obţinutã. (2) Comisia trebuie sa raporteze în cel mai scurt timp posibil autoritãţilor competente ale tarii pe al carei teritoriu au fost efectuate verificãrile şi inspectiile pe loc despre orice fapt sau suspiciune legatã de o neregula pe care a aflat-o în cursul verificãrii sau al inspecţiei pe loc. În orice moment Comisiei i se va putea cere sa informeze autoritatea sus-menţionatã despre rezultatele unor asemenea verificãri şi inspecţii. (3) Inspectorii Comisiei trebuie sa se asigure ca la întocmirea rapoartelor lor se tine seama de cerinţele procedurale specificate în legislaţia nationala a tarii beneficiare implicate. Documentele materiale şi probatoare specificate în secţiunea a 16-a trebuie anexate la rapoartele menţionate. Rapoartele astfel întocmite trebuie sa fie folosite ca probe (admisibile) în procedurile administrative sau juridice ale tarii beneficiare în care folosirea lor se dovedeşte necesarã, în acelaşi mod şi în aceleaşi condiţii ca şi rapoartele întocmite de inspectorii administraţiei naţionale. Acestea trebuie sa fie subiectul aceloraşi reguli de evaluare ca cele aplicabile rapoartelor administrative întocmite de inspectorii administraţiei naţionale şi vor avea aceeaşi valoare ca acestea. Când o inspecţie este desfasurata în comun, inspectorii nationali care au luat parte la operaţiune vor fi rugati sa contrasemneze raportul întocmit de inspectorii Comisiei. SECŢIUNEA a 18-a Când operatorii economici la care se face referire în secţiunea a 14-a se opun unei verificãri sau inspecţii pe loc, ţara beneficiara implicata, actionand în conformitate cu regulile naţionale, trebuie sa acorde inspectorilor Comisiei sprijinul necesar pentru a le permite acestora sa îşi îndeplineascã sarcinile de verificare sau inspecţie pe loc. Este de datoria tarii beneficiare sa ia toate mãsurile necesare în conformitate cu legislaţia nationala. ANEXA III.6 CERINŢELE privind informarea şi publicitatea Regulile stabilite în prezenta anexa referitoare la informare şi publicitate au încã un caracter provizoriu. De aceea regulile consimţite în acest memorandum de finanţare nu impun regulile ce vor fi aplicate altor mãsuri care beneficiazã de asistenta financiarã ISPA. Regulile privind detaliile înţelegerii referitoare la informare şi publicitate 1. Obiective şi scop Mãsurile de informare şi publicitate privind asistenta acordatã prin ISPA au ca scop: - sa mãreascã constientizarea şi transparenta publica fata de activitãţile Comunitãţii Europene; - sa informeze potentialii beneficiari şi organizaţiile profesionale despre posibilitãţile ISPA. Informarea şi publicitatea trebuie sa priveasca toate proiectele pentru care ISPA asigura asistenta financiarã. Tinta mãsurilor de informare şi publicitate este de a informa publicul general şi, de asemenea, potentialii beneficiari, inclusiv: - autoritãţile regionale, locale sau publice; - partenerii sociali şi economici; - organizaţiile neguvernamentale; - operatorii şi promotorii de proiect; - orice alte pãrţi interesate despre oportunitatile oferite de ISPA. 2. Principii generale Organismele responsabile cu implementarea proiectelor ISPA, denumite în continuare organisme responsabile, sunt rãspunzãtoare pentru toate mãsurile de publicitate imediate. Publicitatea trebuie condusã în cooperare cu departamentele Comisiei, care vor fi informate despre mãsurile luate în acest scop. Organismul responsabil trebuie sa ia toate mãsurile administrative necesare pentru a asigura aplicarea efectivã a acestor aranjamente şi sa colaboreze cu departamentele Comisiei. Mãsurile de informare şi publicitate trebuie luate în timp util, imediat dupã ce asistenta ISPA este aprobatã. Comisia îşi rezerva dreptul sa initieze procedura de restrangere, suspendare sau anulare a asistenţei ISPA, dacã ţara beneficiara nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite în prezenta anexa. 3. Îndrumãri privind activitãţile de informare şi publicitate În afarã de regulile detaliate, stabilite la pct. 4, urmãtoarele principii trebuie aplicate în conformitate cu toate mãsurile de informare şi publicitate: 3.1. Media Organismul responsabil trebuie sa informeze media în modul cel mai corespunzãtor despre acţiunile cofinantate prin ISPA. Participarea Comunitãţii Europene va fi reflectatã exact în aceste informãri. Pentru aceasta lansarea formala a proiectelor şi fazele importante ale implementarii lor vor face subiectul unor mãsuri de informare, în special în mijloacele media regionale (presa, radio şi televiziune). Trebuie asigurata o colaborare corespunzãtoare cu delegatiile Comisiei în ţãrile beneficiare implicate. 3.2. Acţiunile de informare Organizarea acţiunilor de informare, cum ar fi: conferinţe, seminarii, târguri şi expoziţii legate de implementarea proiectelor parţial finanţate prin ISPA, trebuie sa menţioneze explicit participarea Comunitãţii Europene. Trebuie sa se beneficieze de aceasta oportunitate pentru a se expune steagul Comunitãţii Europene în sãlile de conferinţa şi sigla Comunitãţii Europene pe documente. Delegatiile Comisiei în ţãrile beneficiare trebuie sa sprijine, dacã este necesar, organizarea şi desfãşurarea unor asemenea evenimente. 3.3. Material informativ Publicaţiile (cum ar fi broşuri şi prospecte) despre proiecte sau mãsuri similare trebuie sa conţinã pe coperta o indicaţie clara a siglei Comunitãţii Europene atunci când se foloseşte şi o sigla nationala, regionala sau localã. Când publicaţia include o prefata aceasta trebuie semnatã atât de persoana responsabilã din ţara beneficiara, cat şi, din partea Comisiei, de membrul Comisiei responsabil sau de cãtre un reprezentant desemnat, pentru a asigura faptul ca participarea Comunitãţii Europene este clara. Aceste publicaţii trebuie sa facã referiri la organismele responsabile pentru informarea pãrţilor interesate. Principiile sus-menţionate se vor aplica, de asemenea, şi materialelor audiovizuale sau de pe paginile web. 4. Obligaţii ale ţãrilor beneficiare Informarea şi publicitatea trebuie sa facã obiectul unei serii coerente de mãsuri definite de organismul responsabil în colaborare cu Comisia, pe durata proiectului. Ţãrile beneficiare trebuie sa se asigure ca reprezentanţii Comisiei, inclusiv delegatiile sale, sunt corect implicate în cele mai importante activitãţi legate de ISPA. Când proiectele sunt implementate, organismul responsabil trebuie sa ia urmãtoarele mãsuri care sa indice participarea ISPA în proiectele menţionate: a) Informarea referitoare la proiect Mãsurile de informare şi publicitate prompte trebuie luate pentru a constientiza publicul general în privinta asistenţei acordate de Comunitatea Europeanã prin ISPA. Organismul responsabil trebuie sa publice conţinutul proiectelor în cea mai adecvatã forma şi sa se asigure ca asemenea documente sunt difuzate cãtre media localã şi regionala şi sa le ţinã la dispoziţie pãrţilor interesate. Mãsurile prompte vor include: - panouri de publicitate ridicate la locul lucrãrilor; - plãci comemorative permanente pentru infrastructurile accesibile publicului general, care vor fi instalate în conformitate cu aranjamentele speciale privind informarea pe teren, detaliate mai jos. b) Informaţii generale referitoare la ISPA În plus fata de prevederile pct. a) organismul responsabil, împreunã cu coordonatorul naţional ISPA, este responsabil pentru difuzarea regulatã a informaţiilor generale despre asistenta ISPA alocata tarii lor, subliniind implementarea proiectelor şi rezultatele obţinute. Aceasta informare generalã trebuie sa aibã loc cel puţin o data pe an şi sa fie facuta disponibilã Comisiei pentru raportul anual. Informarea va avea forma unor broşuri de interes general, material profesional audio-video (de exemplu, videoclip) şi conferinţe de înştiinţare la un nivel corespunzãtor. Informarea trebuie sa grupeze proiectele dupã natura lor şi/sau sa se focalizeze pe proiectele de interes relevant. Aceasta trebuie actualizatã anual şi transmisã televiziunilor sau posturilor de radio naţionale şi regionale, Comisiei şi, la cerere, altor pãrţi interesate, astfel cum sunt definite la pct. 1. 5. Activitatea comitetelor de monitorizare Comitetele de monitorizare trebuie sa se asigure ca exista informaţii adecvate cu privire la activitatea lor. În acest scop fiecare comitet de monitorizare trebuie sa informeze media, cat de des considera necesar, despre progresul proiectului/proiectelor pentru care este responsabil. Preşedintele va fi responsabil pentru contactele cu media şi va fi asistat de reprezentanţii Comisiei. Pregatirile corespunzãtoare vor fi fãcute, de asemenea, în colaborare cu Comisia şi cu delegatiile acesteia în ţãrile beneficiare, atunci când au loc evenimente importante, cum ar fi intalniri la nivel înalt sau inaugurari. Reprezentanţii Comisiei în comitetele de monitorizare, în colaborare cu organismele responsabile, vor asigura concordanta cu prevederile adoptate privind publicitatea, în special cu cele care privesc panourile de publicitate şi plãcile comemorative (vezi prevederile de mai jos). Mãsurile de informare şi publicitate şi probele adecvate, cum sunt fotografiile, trebuie sa fie înmânate preşedintelui de cãtre organismul responsabil. Copii de pe unele materiale de acest fel vor fi transmise Comisiei. Preşedinţii comitetelor de monitorizare trebuie sa înainteze Comisiei toate informaţiile care trebuie avute în vedere la întocmirea raportului anual al acesteia. 6. Prevederi finale Organismul responsabil poate în orice moment sa desfãşoare acţiuni suplimentare pe care le considera necesare. Acesta trebuie sa consulte Comisia şi sa o informeze despre initiativele pe care le are, astfel încât Comisia sa poatã participa în mod corespunzãtor la îndeplinirea acestora. Pentru a facilita implementarea acestor prevederi Comisia, prin delegaţia sa la locul de desfãşurare, va asigura asistenta sub forma unui manual care va fi întocmit în limba nationala. Acesta va conţine îndrumãri detaliate în forma electronica (CD-ROM) şi va fi disponibil, la cererea contractanţilor, la organismul responsabil sau la coordonatorul naţional ISPA. Mãsuri speciale privind panourile de publicitate şi plãcile comemorative Pentru a asigura vizibilitatea proiectelor ISPA ţãrile beneficiare se vor asigura ca sunt îndeplinite urmãtoarele mãsuri de informare şi publicitate: 1. Panourile de publicitate Panourile de publicitate vor fi ridicate la locul de desfãşurare a lucrãrilor pentru proiectele finanţate prin ISPA. Asemenea panouri de publicitate trebuie sa cuprindã un spaţiu rezervat indicaţiilor privind participarea Comunitãţii Europene. Panourile de publicitate trebuie sa aibã o dimensiune potrivita cu scala operaţiunilor desfãşurate. Secţiunea panoului de publicitate rezervatã Comunitãţii Europene trebuie sa îndeplineascã urmãtoarele criterii: - trebuie sa ocupe cel puţin 50% din suprafata totalã a panoului de publicitate; - trebuie sa poarte sigla Comunitãţii Europene şi sa cuprindã textul urmãtor, astfel cum este prezentat în tabelul anexat. Atunci când organismul responsabil nu ridica propriul panou de publicitate care sa anunţe implicarea sa în finanţarea proiectului, asistenta acordatã de Comunitatea Europeanã trebuie anunţatã pe un panou de publicitate special. În asemenea cazuri prevederile sus-menţionate referitoare la contribuţia Comisiei Europene se aplica prin analogie. Panourile de publicitate trebuie inlaturate nu mai târziu de 6 luni de la data finalizarii lucrãrilor şi trebuie sa fie înlocuite cu o placa comemorativa, în conformitate cu prevederile pct. 2. 2. Plãcile comemorative Plãcile comemorative permanente trebuie plasate pe teren şi trebuie sa fie accesibile publicului general. În afarã siglei Comunitãţii Europene asemenea plãci trebuie sa menţioneze contribuţia Comunitãţii Europene la proiect. Trebuie folosit textul urmãtor ca model pentru conţinutul cerut: "Acest proiect a fost cofinantat cu ..... % de cãtre Comunitatea Europeanã. La finalul lucrãrii în .................../(se menţioneazã anul) costul total al proiectului a fost de ........... /(moneda nationala) şi contribuţia totalã a Comunitãţii Europene a fost de ................../(moneda nationala)."
Exemplu:
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Titlul proiectului │
│ Localizarea │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Sigla europeanã Finanţat de: │
│ Uniunea Europeanã (asistenta ..... euro .......... │
│ financiarã nerambursabila) (moneda nationala) │
│ IFI (împrumut) ...... euro .......... │
│ (moneda nationala) │
│ Autoritatea de implementare: (Ministerul ...) │
│ (Agenţia ...) │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Beneficiar: (Denumirea beneficiarului) │
│ Supervizare şi management: (Denumirea firmei) │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Contractant: (Denumirea contractantului) │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.