Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA nr. 14 din 31 ianuarie 2007 (*republicata*)  pentru reglementarea modului si conditiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului*)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDONANTA nr. 14 din 31 ianuarie 2007 (*republicata*) pentru reglementarea modului si conditiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului*)

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 27 martie 2009
--------
*) Republicatã în temeiul <>art. IV din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 2/2008 privind modificarea şi completarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 8 februarie 2008, aprobatã prin <>Legea nr. 156/2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 18 iulie 2008, dându-se textelor o nouã numerotare.
<>Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 2 februarie 2007, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 274/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 11 octombrie 2007 şi rectificatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 2 martie 2007 şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 7 mai 2007.

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Bunurile de orice fel intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului se valorificã în condiţiile prezentei ordonanţe de cãtre Ministerul Finanţelor Publice prin organele de valorificare abilitate.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) bunurile care nu îndeplinesc condiţiile legale de comercializare.
(3) Bunurile prevãzute la alin. (2) vor fi distruse pe cheltuiala persoanelor fizice ori juridice de la care au fost confiscate sau a deţinãtorului, în cazul în care acestea nu pot fi identificate. Distrugerea se va efectua în prezenţa şi cu confirmarea prin semnãturã a unei comisii de preluare şi distrugere formate din reprezentanţi ai deţinãtorului, ai Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, ai organului de valorificare, ai Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ai Ministerului Mediului.
(4) Distrugerea drogurilor şi a precursorilor confiscaţi se efectueazã în condiţiile prevãzute în legile speciale ce reglementeazã regimul acestor substanţe.
(5) Bunurile dovedite cã aduc atingere unui drept de proprietate intelectualã se distrug în prezenţa şi cu confirmarea comisiei de preluare şi distrugere prevãzute la alin. (3).
(6) Convocarea comisiei de preluare şi distrugere se face de cãtre deţinãtor.
(7) În cazul bunurilor prevãzute la alin. (5), care fac obiectul prevederilor Legii nr. 344/2005 privind unele mãsuri pentru asigurarea respectãrii drepturilor de proprietate intelectualã în cadrul operaţiunilor de vãmuire, cheltuielile de distrugere urmeazã regimul stabilit prin aceastã lege.
ART. 2
În înţelesul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:
a) organe de valorificare - direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, administraţiile finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi alte structuri ale Ministerului Finanţelor Publice, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, pentru bunurile intrate în proprietatea privatã a statului aflate pe teritoriul României, precum şi structurile de specialitate cu atribuţii în acest sens din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru bunurile intrate în proprietatea privatã a statului, care nu se aflã pe teritoriul României;
b) deţinãtor de bunuri - persoana fizicã sau juridicã ce deţine cu sau fãrã titlu bunuri de natura celor prevãzute la art. 1.
ART. 3
(1) Bunurile confiscate sau neridicate, conform legii, în orice procedurã judiciarã trec în proprietatea privatã a statului, în temeiul unei ordonanţe emise de procuror sau al unei hotãrâri judecãtoreşti definitive/irevocabile prin care se dispune valorificarea acestora.
(2) În cazul bunurilor ridicate cu ocazia constatãrii şi sancţionãrii contravenţiilor pe bazã de proces-verbal, titlul de proprietate îl constituie însuşi procesul-verbal de contravenţie, în cazul în care acesta nu a fost contestat în termenul legal sau dacã a fost contestat şi contestaţia a fost respinsã printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã şi irevocabilã.

CAP. II
Declararea şi preluarea bunurilor intrate în proprietatea privatã a statului

ART. 4
(1) Declararea bunurilor trecute în proprietatea privatã a statului se face la organele de valorificare, în termen de 10 zile de la data primirii de cãtre deţinãtor a documentului care constituie titlu de proprietate al statului asupra acestora.
(2) Bunurile devenite proprietate privatã a statului se declarã şi se predau organelor de valorificare, dupã ce actul de preluare în proprietatea privatã a statului, prevãzut la art. 3, a devenit executoriu, potrivit legii.
ART. 5
(1) Deţinãtorii bunurilor care au trecut în proprietatea privatã a statului, persoane fizice sau juridice, dupã caz, au obligaţia sã inventarieze bunurile respective, luând în acelaşi timp şi mãsurile de securitate, de pãstrare şi de conservare corespunzãtoare pânã la predarea lor efectivã organelor de valorificare.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) urmãtoarele categorii de bunuri:
a) medicamentele, materialele consumabile de utilitate medicalã, materialele de natura obiectelor de inventar medicale, aparatura medicalã, substanţele toxice, materialele radioactive, bunurile culturale de patrimoniu, documentele istorice, materialele de arhivã, obiectele, veşmintele şi cãrţile de cult, timbrele filatelice, materialele lemnoase, care se predau organelor de specialitate ale statului care au competenţa de a gestiona astfel de bunuri, conform prevederilor legale;
b) mijloacele de platã în valutã neconvertibilã care se depun la Banca Naţionalã a României în condiţiile legii;
c) armele de foc, muniţiile, materiile explozive şi bunurile cu specific militar, care se predau imediat, cu titlu gratuit, Poliţiei Române, Ministerului Apãrãrii Naţionale ori, dupã caz, altor persoane juridice autorizate, prevãzute de legislaţia privind regimul armelor şi muniţiilor.
(3) Bunurile prevãzute la alin. (2) se vor evalua, utiliza, valorifica, distruge sau se vor casa de cãtre organele specializate care le-au preluat, dispunând de acestea conform atribuţiilor legale ce le revin.
(4) Sumele obţinute ca urmare a valorificãrii bunurilor prevãzute la alin. (2) se vireazã la bugetul de stat, în termen de 5 zile lucrãtoare de la încasare, dupã deducerea cheltuielilor efectuate conform prevederilor legale în vigoare, precum şi a altor reţineri prevãzute prin legi speciale.
(5) Sunt exceptate de la prevederile alin. (4) sumele rezultate din valorificarea bunurilor ce intrã sub incidenţa legislaţiei în vigoare privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, care rãmân la dispoziţia cultelor religioase.
(6) Precursorii de droguri se valorificã de organele de valorificare numai cãtre un operator cu substanţe clasificate, potrivit legislaţiei privind regimul juridic al precursorilor de droguri.
(7) O copie a documentului care atestã valorificarea sau distrugerea precursorilor de droguri se comunicã Agenţiei Naţionale Antidrog.

CAPITOLUL III
Evaluarea şi valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privatã a statului

ART. 6.
(1) Predarea bunurilor intrate în proprietatea privatã a statului se face de cãtre deţinãtori la organele de valorificare.
(2) Bunurile vor fi predate de cãtre deţinãtori organelor de valorificare, care sunt obligate sã le preia în termen de 10 zile de la data primirii de cãtre deţinãtor a documentului care constituie titlu de proprietate al statului asupra acestora.
(3) Dupã preluarea bunurilor intrate în proprietatea privatã a statului, o comisie de evaluare va proceda la evaluarea acestora în termen de 21 de zile de la preluare.
(4) Comisia de evaluare este formatã din 5 membri: 3 reprezentanţi ai organului de valorificare, un reprezentant al Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi un reprezentant al deţinãtorului bunurilor respective.
(5) Cheltuielile de deplasare şi de cazare se plãtesc membrilor comisiei de evaluare de cãtre instituţia care i-a desemnat.
(6) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) bunurile de consum alimentar cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animalele, pãsãrile vii şi plantele, care se predau imediat persoanelor juridice specializate sau persoanelor fizice autorizate pentru comercializarea acestor bunuri cãtre populaţie. Valorificarea acestor bunuri se face fãrã efectuarea procedurilor de evaluare.
(7) Prin exceptare de la prevederile art. 3 alin. (2), la solicitarea deţinãtorului, acelaşi termen şi aceeaşi procedurã de valorificare prevãzute la alin. (6) se aplicã şi bunurilor al cãror termen de garanţie expirã înainte de data rãmânerii definitive a hotãrârii ce se va pronunţa în litigiu, al cãrui obiect îl constituie legalitatea procesului-verbal de confiscare.
(8) În cazul în care prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã se dispune restituirea bunurilor prevãzute la alin. (6) şi (7), sumele obţinute din valorificarea acestora se achitã persoanei de la care au fost preluate bunurile respective, conform prevederilor din hotãrârea judecãtoreascã definitivã şi irevocabilã, de la bugetul de stat sau de la bugetul local, dupã caz, la nivelul actualizat al preţurilor în situaţia în care în hotãrâre nu se prevede suma.
(9) Instituţiile abilitate prin lege sã ateste calitatea bunurilor, pentru bunurile supuse valorificãrii, sunt obligate sã emitã avizul constatator în termenul solicitat de organul de valorificare, cu excepţia bunurilor perisabile, pentru care avizul constatator se va emite de îndatã.
(10) Produsele de natura celor supuse marcãrii potrivit legii, nemarcate sau cu marcaje false supuse valorificãrii, vor purta marcaje speciale, conform reglementãrilor legale în materie.
ART. 7
(1) Bunurile supuse valorificãrii care în perioada valorificãrii au devenit necomercializabile, precum şi cele care nu au putut fi valorificate vor fi distruse sub supravegherea unei comisii de distrugere.
(2) Comisia de distrugere este formatã din 5 membri: 2 reprezentanţi ai organului de valorificare, un reprezentant din partea inspectoratului judeţean de poliţie, un reprezentant al oficiului judeţean pentru protecţia consumatorilor sau al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti şi un reprezentant al agenţiei judeţene de protecţie a mediului.
(3) Membrii comisiei de evaluare, precum şi membrii comisiilor prevãzute la art. 1 alin. (3) şi la art. 7 alin. (2) primesc o indemnizaţie fixã lunarã, stabilitã prin ordin al ministrului finanţelor publice*), care se indexeazã anual cu indicele de inflaţie, cu condiţia întrunirii comisiilor cel puţin o datã în cursul lunii, care se acoperã din veniturile încasate din valorificarea bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului.
--------
*) A se vedea <>Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.495/2007 privind stabilirea indemnizaţiilor comisiilor constituite în conformitate cu prevederile art. 1 alin.(3), art. 6 alin.(3) şi <>art. 7 alin.(2) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 274/2007 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2008.

(4) Cheltuielile de deplasare şi de cazare se plãtesc membrilor comisiilor de distrugere prevãzute la art. 1 alin. (3) şi la art. 7 alin. (2) de cãtre instituţia care i-a desemnat.
ART. 8
(1) Valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privatã a statului se face prin bursele de mãrfuri, prin magazine proprii, licitaţie publicã, în regim de consignaţie sau direct de la locul unde acestea se aflã.
(2) Valorificarea bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului, care se aflã în strãinãtate, se face prin licitaţie publicã sau alte proceduri legale, potrivit legislaţiei aplicabile din statul pe teritoriul cãruia se aflã.

CAP. IV
Atribuirea, cu titlu gratuit, a unor categorii de bunuri intrate în proprietatea privatã a statului

ART. 9
(1) Ministerul Finanţelor Publice poate transmite sau, dupã caz, propune Guvernului transmiterea cu titlu gratuit a unor bunuri supuse valorificãrii unor persoane fizice sau juridice, astfel:
a) Secretariatului General al Guvernului - autovehicule, ambulanţe sanitare cu dotãri aferente, ambarcaţiuni şi motoare ataşabile acestora, care vor fi repartizate de comisia interministerialã, cu titlu gratuit, ministerelor, autoritãţilor publice centrale şi locale, în limita normativelor de dotare, cu respectarea procedurilor de declarare şi evaluare, precum şi instituţiilor de cult şi Societãţii Naţionale de Cruce Roşie din România;
b) creşelor, grãdiniţelor, centrelor de plasament şi centrelor de primire a copilului, cãminelor de bãtrâni, cantinelor pentru sãraci, azilurilor, spitalelor, şcolilor, bibliotecilor, instituţiilor de cult, persoanelor cu handicap, Societãţii Naţionale de Cruce Roşie din România, precum şi persoanelor fizice care au avut de suferit de pe urma calamitãţilor naturale, la propunerea organelor de valorificare, prin ordin al ministrului sau decizie a conducãtorului organului de valorificare, conform prevederilor normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe;
c) ministerelor, autoritãţilor publice centrale şi locale echipamente de comunicaţie, tehnicã de calcul şi biroticã, rechizite, bunuri de folosinţã îndelungatã, inventar gospodãresc, materiale de întreţinere şi reparaţii, cu respectarea procedurilor de declarare şi evaluare, prin ordin al ministrului finanţelor publice sau decizie a conducãtorului organului de valorificare, dupã caz;
d) Ministerului Afacerilor Externe - bunuri mobile şi imobile aflate în strãinãtate, prin hotãrâre a Guvernului;
e) persoanelor juridice care administreazã case memoriale, prin hotãrâre a Guvernului;
f) ministerelor, autoritãţilor publice centrale şi locale bunurile imobile intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului, ce provin din succesiuni vacante, cu excepţia celor deţinute de stat în cote indivize, prin hotãrâre a Guvernului, iniţiatã de Ministerul Finanţelor Publice, cu destinaţia de locuinţe de serviciu.
(2) Repartizarea bunurilor prevãzute la alin. (1) lit. a) se va face de o comisie interministerialã care va funcţiona pe lângã Secretariatul General al Guvernului, constituitã prin decizie a primului-ministru, formatã din reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apãrãrii Naţionale, Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi Cancelariei Primului-Ministru*).
----------
*) Conform prevederilor <>art. XI din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea unor mãsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 9 martie 2009, "denumirea «Cancelaria Primului-Ministru» se înlocuieşte în mod corespunzãtor cu denumirea «aparatul propriu de lucru al primului-ministru» sau, dupã caz, cu denumirea «Secretariatul General al Guvernului»".

CAP. V
Venituri şi cheltuieli rezultate din valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privatã a statului

ART. 10
(1) Veniturile încasate din valorificarea bunurilor se varsã la bugetul de stat, dupã deducerea cheltuielilor efectuate conform prevederilor legale în vigoare, precum şi a altor reţineri prevãzute prin legi speciale în cazul organelor abilitate, în termen de 5 zile lucrãtoare de la încasare.
(2) Bunurile confiscate de organele autoritãţii administraţiei publice locale se predau organelor de valorificare, iar sumele încasate din valorificarea acestora se fac venit la bugetul local, dupã deducerea cheltuielilor cu valorificarea efectuate conform legislaţiei în vigoare şi a unui comision de 20% din veniturile rãmase dupã deducerea cheltuielilor cu valorificarea.
(3) Comisionul de 20% se varsã la bugetul de stat, în termen de 5 zile lucrãtoare de la încasare.
(4) În situaţia în care nivelul veniturilor încasate din valorificarea bunurilor nu asigurã acoperirea cheltuielilor necesare în vederea valorificãrii acestora, diferenţa va fi acoperitã de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, dupã caz.
(5) În categoria cheltuielilor efectuate în vederea valorificãrii bunurilor intrate în proprietatea privatã a statului, în condiţiile prezentei ordonanţe, se cuprind cheltuielile efectuate de la preluarea acestora şi pânã la valorificare, atribuirea cu titlu gratuit sau distrugere, precum şi cele efectuate pentru stabilirea bunurilor care îndeplinesc condiţiile de comercializare.
ART. 11
(1) Bunurile necomunitare care au intrat în proprietatea privatã a statului sunt supuse prevederilor art. 867a din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 privind crearea Codului vamal comunitar, cu modificãrile ulterioare.
(2) Drepturile de import se aplicã asupra valorii rezultate din valorificarea acestora potrivit prezentei ordonanţe.
(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) bunurile distruse.
(4) Drepturile de import privind taxele vamale, taxele agricole şi taxele antidumping se aplicã şi în cazul bunurilor atribuite cu titlu gratuit asupra preţului stabilit de comisia de evaluare, aflat în vigoare în momentul atribuirii, şi intrã în categoria cheltuielilor de valorificare prevãzute la art. 10 alin. (5).

CAP. VI
Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 12
Nerespectarea obligaţiilor prevãzute de prezenta ordonanţã atrage rãspunderea disciplinarã, contravenţionalã, materialã sau, dupã caz, penalã, potrivit legii**).
---------
**) A se vedea <>Hotãrârea Guvernului nr. 597/2008 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 10 iunie 2008.

ART. 13
(1) În termen de 90 de zile de la publicarea prezentei ordonanţe, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Consumatorilor vor elabora norme metodologice de aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotãrâre a Guvernului***).
---------
***) A se vedea <>Hotãrârea Guvernului nr. 731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a <>Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 august 2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

(2) În termen de 90 de zile de la publicarea prezentei ordonanţe, Ministerul Afacerilor Externe va elabora norme metodologice de aplicare a acesteia pentru bunurile intrate în proprietatea privatã a statului, care nu se aflã pe teritoriul României, aprobate prin ordin al ministrului, avizat de Ministerul Finanţelor Publice.
ART. 14
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogã:
a) <>Ordonanţa Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005;
b) <>Hotãrârea Guvernului nr. 514/1999 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a <>Ordonanţei Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 3 mai 2005, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
ART. 15
Prezenta ordonanţã intrã în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

----------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016