Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANTA nr. 14 din 17 iulie 2013 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corectiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislatia din domeniul achizitiilor publice
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 30 iulie 2013
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
ART. 1
Prezenta ordonanţă se aplică beneficiarilor de fonduri europene, instituţii publice locale, respectiv comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţii publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora, din cadrul Programului operaţional regional 2007-2013, până la sfârşitul perioadei de implementare a Programului.
ART. 2
(1) Creanţele bugetare rezultate din corecţiile financiare şi sumele de recuperat rezultate în urma stabilirii corecţiilor, în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, pentru neregulile constatate în desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de la o poziţie distinctă din cadrul titlului 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", în situaţiile prevăzute la alin. (4).
(2) Sumele rezultate sau care vor rezulta din reducerile procentuale stabilite, în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, pentru neregulile constatate în desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de la poziţia distinctă menţionată la alin. (1), în situaţiile prevăzute la alin. (4).
(3) Sumele recuperate atât în cazul proiectelor finalizate care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe sunt contestate sau în litigiu, cât şi în cazul proiectelor aflate în implementare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, în urma stabilirii corecţiilor financiare, în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, pentru neregulile constatate în desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de la poziţia distinctă menţionată la alin. (1), în situaţiile prevăzute la alin. (4).
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică:
a) numai în cazul contractelor de achiziţie publică, a căror procedură de atribuire a fost iniţiată înainte de data de 10 iunie 2011 de beneficiarii prevăzuţi la art. 1, care a făcut obiectul verificării Unităţii pentru coordonarea şi verificarea achiziţiilor publice/compartimentelor de verificare a achiziţiilor publice, denumite în continuare UCVAP/CVAP, şi pentru care nu există un aviz consultativ emis de acestea, în conformitate cu art. 4 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, valabilă până la această dată;
b) numai în cazul contractelor de achiziţie publică, a căror procedură de atribuire a fost iniţiată în perioada 10 iunie 2011-1 octombrie 2011 de beneficiarii prevăzuţi la art. 1, care a făcut obiectul verificării UCVAP/CVAP şi pentru care a fost înscrisă opinia "fără observaţii" de către UCVAP/CVAP, în conformitate cu art. 4 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2006, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2011;
c) în cazul contractelor de achiziţie publică, încheiate de beneficiarii prevăzuţi la art. 1, a căror procedură de atribuire a fost iniţiată începând cu data de 1 octombrie 2011, pentru care documentaţia de atribuire a fost evaluată şi aprobată de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, denumită în continuare ANRMAP, în conformitate cu atribuţiile sale prevăzute la art. 71 alin. (3) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 525/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia contractelor de achiziţie publică la care, prin modificările aduse documentaţiei de atribuire intervenite după data publicării anunţului/invitaţiei de participare în Sistemul electronic al achiziţiilor publice, au fost constatate abateri de la prevederile legislaţiei privind achiziţiile publice.
ART. 3
(1) Creanţele bugetare rezultate din corecţiile financiare şi sumele de recuperat rezultate în urma stabilirii corecţiilor, în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, pentru încălcarea art. 38 din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de la poziţia distinctă menţionată la art. 2 alin. (1), în situaţiile prevăzute la alin. (4).
(2) Sumele rezultate sau care vor rezulta din reducerile procentuale stabilite, în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, pentru încălcarea art. 38 din Directiva 2004/18/CE , se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de la poziţia distinctă menţionată la art. 2 alin. (1), în situaţiile prevăzute la alin. (4).
(3) Sumele recuperate în cazul proiectelor finalizate care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe sunt contestate sau în litigiu, precum şi în cazul proiectelor aflate în implementare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, pentru încălcarea art. 38 din Directiva 2004/18/CE , se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de la poziţia distinctă menţionată la art. 2 alin. (1), în situaţiile prevăzute la alin. (4).
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică beneficiarilor prevăzuţi la art. 1 care au respectat în derularea procedurilor de achiziţii publice prevederile Ordinului preşedintelui ANRMAP nr. 51/2009 privind accelerarea procedurilor de licitaţie restrânsă şi negociere cu publicare prealabilă a unui anunţ de participare.
ART. 4
(1) Beneficiarii prevăzuţi la art. 1 transmit solicitările privind suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare şi a accesoriilor acestora, după caz, aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, Autorităţii de management a Programului operaţional regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, dacă se încadrează în prevederile art. 2 şi 3.
(2) Autoritatea de management a Programului operaţional regional verifică şi certifică solicitările prevăzute la alin. (1) sub aspectul încadrării acestora în situaţiile prevăzute la art. 2 şi 3 şi le supun aprobării conducerii Autorităţii de management.
(3) În situaţiile prevăzute la art. 2 şi 3, pe baza aprobării conducerii Autorităţii de management prevăzute la alin. (2), ordonatorul principal de credite dispune, după caz:
a) încetarea executării creanţelor bugetare prevăzute la art. 2 şi 3 şi, după caz, a accesoriilor acestora, pentru care s-a început procedura de recuperare prevăzută la art. 38 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi comunicarea acesteia către organele fiscale competente;
b) Autorităţii de management a Programului operaţional regional să solicite organelor fiscale competente restituirea în conturile de recuperare debite ale Autorităţii de management a sumelor recuperate de la beneficiarii prevăzuţi la art. 1 şi netransferate până la data primirii comunicării prevăzute la lit. a);
c) stingerea debitelor aferente beneficiarilor prevăzuţi la art. 1 din registrul debitorilor;
d) plata către beneficiar a sumelor recuperate deja de către Autoritatea de management a Programului operaţional regional de la acesta, aferente situaţiilor prevăzute la art. 2 şi 3, cu încadrarea în prevederile art. 7 alin. (1).
(4) Măsurile dispuse de către ordonatorul principal de credite enumerate la alin. (3) se comunică beneficiarilor prevăzuţi la art. 1 de către Autoritatea de management a Programului operaţional regional.
(5) Sumele aferente debitelor nerecuperate pentru fondurile externe nerambursabile, cofinanţare şi taxa pe valoarea adăugată, pentru care beneficiarul nu mai are calitate de debitor în condiţiile prezentei ordonanţe, se sting conform surselor de finanţare prin transferul din contul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice alimentat din poziţia bugetară prevăzută la art. 2 alin. (1) în conturile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice de disponibil aferente fiecărei surse şi vor fi utilizate pentru continuarea finanţării Programului operaţional regional.
ART. 5
(1) Sumele rezultate din aplicarea dobânzii datorate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor prevăzute la art. 2 şi 3, pentru care nu au fost emise titluri de creanţă, nu vor mai fi stabilite drept creanţe bugetare, cu excepţia dobânzilor datorate bugetului Uniunii Europene.
(2) Dobânzile aferente sumelor datorate bugetului Uniunii Europene se calculează până la data transmiterii comunicării prevăzute la art. 4 alin. (4) şi se vor suporta de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de la poziţia distinctă menţionată la art. 2 alin. (1).
ART. 6
Nu fac obiectul prezentului act normativ sumele aferente contractelor finanţate din fonduri europene din cadrul Programului operaţional regional:
a) asupra cărora au fost formulate sesizări către ANI, DLAF şi/sau organele de urmărire penală pentru suspiciune de fraudă, tentativă de fraudă sau conflict de interese, pentru care instanţele judecătoreşti, prin hotărâri definitive, au stabilit săvârşirea unei fapte penale;
b) asupra cărora au fost formulate sesizări către ANI, DLAF şi/sau organele de urmărire penală pentru suspiciune de fraudă, tentativă de fraudă sau conflict de interese până în momentul soluţionării definitive de către organele competente cărora le-a fost înaintată sesizarea sau până la soluţionarea definitivă a cauzei de către instanţele judecătoreşti prin care se stabileşte inexistenţa unei fapte penale;
c) în situaţia în care corecţiile financiare şi/sau creanţele bugetare stabilite prin note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, precum şi sumele rezultate din aplicarea reducerilor procentuale au fost menţinute de instanţele judecătoreşti în sarcina beneficiarilor prevăzuţi la art. 1, prin hotărâri definitive.
ART. 7
(1) Solicitările realizate de beneficiarii prevăzuţi la art. 1, potrivit prevederilor art. 4, se soluţionează de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în ordinea înregistrării acestora, cu încadrarea în sumele alocate prin legile bugetare anuale cu această destinaţie, pe întreaga perioadă de implementare a Programului operaţional regional.
(2) Sumele plătite beneficiarilor prevăzuţi la art. 1, aferente situaţiilor prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. d), pot fi utilizate, cu prioritate, de către aceştia pentru finanţarea activităţilor din cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, pentru rambursarea creditelor bancare contractate în vederea implementării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, pentru plata unor arierate şi pentru cheltuieli de capital.
ART. 8
(1) Pentru neregulile constatate în desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică, aferente situaţiilor prevăzute la art. 2 alin. (4), şi pentru neregulile rezultate din încălcarea art. 38 din Directiva 2004/18/CE , aferente situaţiei prevăzute la art. 3 alin. (4), după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, în Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare se menţionează că sumele reprezentând creanţe bugetare se recuperează de Autoritatea de management - în conturile Programului operaţional regional şi/sau în conturile de la bugetul de stat aferente acestora, din sumele alocate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice de la poziţia distinctă din cadrul titlului 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare".
(2) Sumele care vor rezulta din reducerile procentuale pentru neregulile constatate în desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică, aferente situaţiilor prevăzute la art. 2 alin. (4), şi pentru neregulile rezultate din încălcarea art. 38 din Directiva 2004/18/CE , aferente situaţiei prevăzute la art. 3 alin. (4), după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, se recuperează de Autoritatea de management - în conturile Programului operaţional regional şi/sau în conturile de la bugetul de stat aferente acestora din sumele alocate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice de la poziţia distinctă din cadrul titlului 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare".
ART. 9
(1) Normele de aplicare a prezentului act normativ, inclusiv modelul solicitărilor şi documentele justificative ce însoţesc solicitările beneficiarilor prevăzuţi la art. 1, se stabilesc prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.
(2) Ordinul prevăzut la alin. (1) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
---------------
p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale
şi administraţiei publice,
Shhaideh Sevil,
secretar de stat
Ministrul fondurilor europene,
Eugen Orlando Teodorovici
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru
Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice,
Bogdan-Paul Dobrin
Ministrul afacerilor externe,
Titus Corlăţean
Bucureşti, 17 iulie 2013.
Nr. 14.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: