Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA nr. 10 din 30 ianuarie 2013  pentru modificarea art. 11^5 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2001 privind infiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple si serviciilor publice comunitare regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDONANTA nr. 10 din 30 ianuarie 2013 pentru modificarea art. 11^5 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2001 privind infiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple si serviciilor publice comunitare regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 31 ianuarie 2013

    Având în vedere necesitatea desemnării punctului naţional de contact în scopul schimbului transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, astfel cum acestea sunt prevăzute de Directiva 2011/82/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 de facilitare a schimbului transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 288 din 5 noiembrie 2011,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 1/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

    ART. I
    Articolul 11^5 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 11^5. - (1) Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor are următoarele atribuţii principale:
    a) răspunde de punerea în aplicare a reglementărilor legale în domeniul evidenţei permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare, precum şi al desfăşurării examenelor pentru obţinerea permiselor de conducere;
    b) elaborează normele şi metodologiile de lucru utilizate de serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor;
    c) asigură dotarea serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor cu tipizate speciale necesare emiterii autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor şi cu echipamente informatice aferente activităţii de înmatriculare a vehiculelor, de eliberare a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere;
    d) constituie, utilizează şi actualizează Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate;
    e) constituie, gestionează şi administrează Sistemul informatic naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate;
    f) furnizează, în condiţiile legii, date de identificare a persoanei, solicitate de autorităţi şi instituţii publice, operatori economici şi de alte persoane juridice pentru derularea unor acţiuni de interes general reglementate prin acte normative;
    g) prelucrează date referitoare la persoană, asigură monitorizarea şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale în domeniul asigurării protecţiei acestora şi răspunde de punerea în aplicare, împreună cu celelalte instituţii abilitate, a reglementărilor privind confidenţialitatea şi protecţia acestor date;
    h) colaborează cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale pentru constituirea unor baze de date, potrivit legii, şi cooperează pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, în condiţiile legislaţiei în vigoare, cu instituţiile statului, cu instituţii similare din străinătate şi cu alte organisme internaţionale cu competenţă în domeniu, cu asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice;
    i) personalizează permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare, pe care le livrează direct la domiciliile/sediile solicitanţilor sau la serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, şi produce plăcile cu numere de înmatriculare, potrivit actelor normative în vigoare;
    j) asigură formarea, evaluarea, examinarea, atestarea şi controlul examinatorilor care participă la desfăşurarea examenelor practice de conducere, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne;
    k) îndeplineşte funcţia de punct naţional de contact pentru Tratatul EUCARIS şi instrumentele PRUM - schimbul de date privind vehiculele înmatriculate, calitate în care acordă accesul automat la datele proprii pentru autorităţile competente din statele Uniunii Europene sau membre EUCARIS, în condiţiile instrumentelor juridice menţionate, precum şi accesul autorităţilor române competente la datele similare ale statelor Uniunii Europene sau membre EUCARIS. Desemnarea autorităţilor române competente, în funcţie de competenţele specifice pentru Tratatul EUCARIS şi instrumentele PRUM - schimbul de date privind vehiculele înmatriculate, precum şi stabilirea procedurilor şi a regulilor de prelucrare a datelor cu respectarea cărora se realizează comunicarea se stabilesc prin hotărâre a Guvernului;
    l) îndeplineşte funcţia de punct naţional de contact pentru Directiva 2011/82/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 de facilitare a schimbului transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, calitate în care acordă, în condiţiile legii, accesul automat la datele privind vehiculele, proprietarii sau deţinătorii vehiculelor pentru autorităţile competente din statele Uniunii Europene, precum şi accesul autorităţilor române competente la datele similare ale statelor Uniunii Europene. În calitatea de punct naţional de contact pentru Directiva 2011/82/UE , Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor acordă accesul automat la datele privind vehiculele şi la datele privind proprietarii sau deţinătorii vehiculelor pentru autorităţile competente dintr-un stat terţ, precum şi accesul autorităţilor române competente la datele similare ale statului terţ, în condiţiile acordului încheiat de statul terţ cu Uniunea Europeană. Desemnarea autorităţilor române competente se stabileşte prin hotărâre a Guvernului;
    m) administrează componenta naţională a platformei informatice EUCARIS.
    (2) Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.
    (3) În sensul prezentei ordonanţe, prin instrumentele PRUM se înţelege Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 210 din 6 august 2008, şi Decizia 2008/616/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind punerea în aplicare a Deciziei 2008/615/JAI privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 210 din 6 august 2008.
    (4) Plata cotizaţiei privind participarea la Tratatul EUCARIS se face în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
    (5) Plata cotizaţiei privind utilizarea componentei naţionale a platformei informatice EUCARIS se face de către Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, din bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne."
    ART. II
    Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

                                       *

    Prezenta ordonanţă transpune art. 4 alin. (3) din Directiva 2011/82/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 de facilitare a schimbului transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 288 din 5 noiembrie 2011.


                                 PRIM-MINISTRU
                              VICTOR-VIOREL PONTA

                                Contrasemnează:
                                ---------------
                         Ministrul afacerilor interne,
                                   Radu Stroe

                Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
                                 Daniel Chiţoiu

                        Ministrul delegat pentru buget,
                                  Liviu Voinea

                         Ministrul afacerilor externe,
                                Titus Corlăţean

    Bucureşti, 30 ianuarie 2013.
    Nr. 10.

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016