Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANTA DE URGENTA nr. 79 din 26 iunie 2013 privind modificarea si completarea Legii imbunatatirilor funciare nr. 138/2004, pentru completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/2011 privind unele masuri de organizare a activitatii de imbunatatiri funciare, precum si pentru modificarea literei e) a alineatului (6) al articolului 3 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 390 din 29 iunie 2013
În urma aplicării Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a constatat că în unele cazuri organizaţiile de îmbunătăţiri funciare care au primit gratuit în proprietate infrastructura de îmbunătăţiri funciare nu au asigurat paza şi protecţia acesteia, în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultatul fiind devastarea amenajărilor.
De asemenea, s-a constatat că infrastructura nu a fost întreţinută potrivit destinaţiei sale, aflându-se, în prezent, în stare de degradare.
Având în vedere situaţia infrastructurii de îmbunătăţiri funciare aflată în domeniul privat al statului, transmisă în proprietate organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare sau de Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare şi de alţi deţinători,
luând în considerare faptul că această infrastructură în cele mai multe cazuri nu a fost întreţinută şi utilizată în scopul în care aceasta a fost transmisă, se impune emiterea unui act normativ prin care să se stabilească măsuri de protecţie a acestei infrastructuri prin limitarea modalităţii de transmitere numai la folosinţa gratuită.
Pentru a se asigura cadrul legal necesar respectării principiilor care stau la baza realizării obiectivelor îmbunătăţirilor funciare prevăzute de Legea nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este necesar ca Agenţia, organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare să poată desfăşura activităţi de furnizare a energiei electrice în conformitate cu prevederile legale în vigoare. În acest scop se impune completarea atribuţiilor, activităţilor şi cheltuielilor prevăzute pentru Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 199/2012, cu completările ulterioare.
Este necesar să existe şi un control cu privire la utilizarea şi întreţinerea infrastructurii de îmbunătăţiri funciare transmise în folosinţă gratuită organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare.
Aceste modificări legislative se impun cu necesitate în contextul actual în care irigaţiile constituie o prioritate pentru agricultura României.
Ţinând cont că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare şi de urgenţă, a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. I
Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 13 februarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Agenţia, organizaţiile şi federaţiile pot desfăşura activităţi de furnizare a energiei electrice în conformitate cu prevederile legale în vigoare."
2. La articolul 27, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 27. - (1) Infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei, societăţilor comerciale, staţiunilor şi institutelor de cercetare şi producţie agricolă, unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, precum şi a altor instituţii publice, situată pe teritoriul unei organizaţii, se poate transmite, la cerere, cu titlul de comodat acelei organizaţii, în condiţiile legii."
3. La articolul 27, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Predarea-preluarea infrastructurii de îmbunătăţiri funciare prevăzută la alin. (1) se face prin protocol încheiat între părţi, cu specificarea obligaţiilor privind modernizarea, reabilitarea, exploatarea, întreţinerea, reparaţiile şi paza integrităţii bunurilor, aprobat prin ordin al ministrului."
4. La articolul 27, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Transmiterea dreptului de folosinţă gratuită prin comodat asupra infrastructurii de îmbunătăţiri funciare, aflată în proprietatea privată a statului şi în administrarea Agenţiei, se face pentru o perioadă de 5 ani şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului."
5. La articolul 27, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
"(4^1) Cu 60 de zile înainte de expirarea perioadei de 5 ani prevăzute la alin. (4), organizaţiile pot solicita:
a) prelungirea succesivă, pentru perioade de cel puţin 5 ani, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului;
b) transmiterea, în proprietatea organizaţiei, a infrastructurii de îmbunătăţiri funciare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."
6. La articolul 27, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(5) Punerea în funcţiune a infrastructurii de irigaţii aflate în administrarea Agenţiei, care face obiectul transmiterii la cerere, fără plată, în folosinţa sau în proprietatea unei organizaţii, se realizează din fonduri asigurate din bugetul Agenţiei, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."
7. La articolul 28, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Se exceptează de la prevederile alin. (1) infrastructura principală de aducţiune."
8. La articolul 28, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Punerea în funcţiune a infrastructurii de irigaţii aflate în administrarea Agenţiei, care face obiectul transmiterii la cerere, fără plată, în folosinţa unei federaţii, se realizează din fonduri asigurate din bugetul Agenţiei."
9. După articolul 29 se introduc două noi articole, articolele 29^1 şi 29^2, cu următorul cuprins:
"Art. 29^1. - (1) Prin mandat din partea ministerului, Agenţia poate verifica periodic, din momentul transmiterii dreptului de folosinţă gratuită asupra infrastructurii de îmbunătăţiri funciare, organizaţiile şi federaţiile cu privire la respectarea obligaţiilor stabilite prin protocolul de predare-preluare, privind întreţinerea, exploatarea şi utilizarea infrastructurii de îmbunătăţiri funciare, în condiţiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) Organizaţiilor şi federaţiilor care nu întreţin, nu exploatează şi/sau nu utilizează infrastructura de îmbunătăţiri funciare în condiţiile prevăzute de normele metodologice sau distrug infrastructura primită în folosinţă gratuită, după caz, li se retrage, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului, dreptul de folosinţă gratuită asupra infrastructurii preluate. Respectivele organizaţii şi federaţii au obligaţia de a preda Agenţiei infrastructura dobândită în starea în care a fost predată, conform unei proceduri aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Art. 29^2. - (1) Organizaţiile care primesc dreptul de folosinţă gratuită prin comodat asupra infrastructurii de îmbunătăţiri funciare au obligaţia de a constitui o garanţie în contul Agenţiei, în cuantum de 10% din valoarea de inventar a infrastructurii transmise, care va fi reglementată conform normelor metodologice şi procedurilor stabilite prin hotărâre a Guvernului.
(2) Agenţia are dreptul de a reţine garanţia constituită de organizaţiile şi federaţiile care primesc dreptul de folosinţă asupra infrastructurii, dacă acestea nu respectă obligaţiile stabilite prin protocolul de predare-preluare, nu întreţin, nu exploatează şi/sau nu utilizează infrastructura de îmbunătăţiri funciare în condiţiile prevăzute de normele metodologice sau distrug infrastructura primită în folosinţă."
ART. II
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 30 septembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 199/2012, cu completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 4 alineatul (1), după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:
"m) desfăşoară activităţi de furnizare a energiei electrice în conformitate cu prevederile legale în vigoare."
2. La articolul 5, după litera ş) se introduce o nouă literă, litera t), cu următorul cuprins:
"t) efectuează activităţi de furnizare a energiei electrice către clienţi, precum şi alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aflate în administrarea furnizorului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."
3. La articolul 11, după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:
"k) sumele încasate ca urmare a furnizării energiei electrice către clienţi."
4. La articolul 12, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:
"c^1) furnizarea energiei electrice către clienţi, precum şi alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aflate în administrarea Agenţiei, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;"
ART. III
Procedurilor privind transmiterea dreptului de proprietate asupra infrastructurii de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, societăţilor comerciale, staţiunilor şi institutelor de cercetare şi producţie agricolă, unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, precum şi a altor instituţii publice, aflate în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgentă le sunt aplicabile, până la finalizare, normele în vigoare la data începerii lor.
ART. IV
Litera e) a alineatului (6) al articolului 3 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"e) energia electrică produsă în centrale electrice fotovoltaice situate pe terenuri care, la data de 31 decembrie 2013, erau în circuitul agricol;"
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
---------------
Ministrul agriculturii şi
dezvoltării rurale,
Daniel Constantin
Viceprim-ministru,
ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu
p. Ministrul delegat pentru buget,
Enache Jiru,
secretar de stat
Ministrul economiei,
Varujan Vosganian
Ministrul delegat pentru energie,
Constantin Niţă
Bucureşti, 26 iunie 2013.
Nr. 79.
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: