Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere că România, prin Oficiul Naţional al Registrului, este membru cu drepturi depline al Forumului European al Registrelor Comerţului (ECRF) din anul 2004 şi, de asemenea, membru al Comitetului Director, organismul de guvernare şi planificare al Forumului, pentru trei ani consecutiv, începând din anul 2011, iar în acest an a preluat şi preşedinţia ECRF pentru perioada 2012-2013, calitate în care va organiza la Bucureşti, în luna iunie 2013, a 16-a Conferinţă anuală a Forumului European al Registrelor Comerţului, în cadrul căreia se va reuni un număr important de registre ale comerţului (aproximativ 50 de ţări, cu peste 100 de participanţi), atât membre ECRF (Olanda, Austria, Germania, Italia, Spania, Luxemburg, Marea Britanie - principali investitori europeni în societăţile comerciale cu participare străină la capitalul social în România), cât şi reprezentanţi ai altor organisme internaţionale (CRF, Comisia Europeană, Banca Mondială, IACA), dat fiind faptul că Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a fost invitat să facă parte, începând cu anul 2010, din grupul de lucru pentru elaborarea şi îmbunătăţirea conţinutului studiilor anuale, în baza cărora se efectuează rapoarte anuale ale ECRF şi care au ca scop o mai bună coordonare între registrele europene şi instituirea unor practici unitare în derularea activităţilor specifice registrelor în cadrul ECRF, forum de promovare a unui nivel ridicat de transparenţă informaţională, interoperabilitate eficientă, colaborare electronică şi schimb de bune practici între registrele comerţului, luând în considerare faptul că, în calitate de membru cu drepturi depline al Forumului European al Registrelor Comerţului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului are, în conformitate cu prevederile statutare, obligaţia de a plăti o cotizaţie anuală, Forumul fiind finanţat din cotizaţiile anuale ale tuturor membrilor, taxele de participare la conferinţa anuală, precum şi din sumele neutilizate virate de statele care au organizat conferinţele ECRF în anii anteriori, neplata contribuţiilor financiare conducând la respingerea solicitării de reînnoire sau, mai grav, la suspendarea invitaţiei de participare a României în cadrul Forumului, ţinând seama de faptul că, în absenţa unui cadru legal, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu ar putea gestiona fondurile necesare organizării Conferinţei anuale şi, totodată, nu ar putea derula operaţiunile financiar-contabile aferente, ceea ce ar periclita organizarea Conferinţei anuale, fiind astfel compromise capacitatea de asumare a obligaţiilor financiare şi calitatea României de organizator a celei de a 16-a Conferinţe a Forumului European al Registrelor Comerţului, imaginea şi credibilitatea instituţiei, având în vedere că, în cazul neadoptării imediate a prezentei reglementări, se creează premisele nerespectării Deciziei Curţii de Conturi, care, în perioada 9 ianuarie-5 martie 2012, a efectuat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului misiunea de audit cu tema "Audit financiar asupra contului de execuţie a bugetului de stat pe anul 2011", impunându-se astfel iniţierea măsurilor legale pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, cu modificările şi completările ulterioare, cu organismele internaţionale la care instituţia noastră este membru, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. ART. I (1) Se aprobă aderarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, ca membru cu drepturi depline, la Forumul European al Registrelor Comerţului (ECRF). (2) Se aprobă plata cotizaţiei anuale de participare a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în calitate de membru cu drepturi depline, la Forumul European al Registrelor Comerţului (ECRF), în limita echivalentului în lei al sumei de 4.000 euro. (3) Echivalentul în lei al sumei prevăzute la alin. (2) se va calcula pe baza cursului de schimb leu/euro în vigoare la data efectuării plăţii. (4) Suma prevăzută la alin. (2) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul anual aprobat al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. (5) Nivelul cotizaţiei prevăzute la alin. (2) poate fi modificat anual prin Hotărârea Adunării generale a membrilor Forumului European al Registrelor Comerţului. (6) În situaţia în care nivelul cotizaţiei anuale se va majora potrivit prevederilor alin. (5), plata cotizaţiei majorate se va aproba prin hotărâre a Guvernului. ART. II (1) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este autorizat să gestioneze şi să utilizeze fondurile financiare aferente conferinţelor anuale ale Forumului European al Registrelor Comerţului (ECRF) organizate de România. (2) Fondurile financiare prevăzute la alin. (1) sunt virate din bugetul ECRF şi provin din cotizaţiile statelor membre ale Forumului European al Registrelor Comerţului (ECRF), taxele statelor membre de participare la conferinţa anuală, stabilite conform Statutului Forumului European al Registrelor Comerţului (ECRF), precum şi sumele neutilizate virate de statele care au organizat conferinţele Forumului European al Registrelor Comerţului (ECRF) în anii anteriori. (3) Fondurile financiare prevăzute la alin. (1) se gestionează printr-un cont distinct în valută deschis la o instituţie de credit, selectată potrivit legii. (4) Echivalentul în lei al sumelor provenite din fondurile financiare prevăzute la alin. (1) necesar efectuării de plăţi se transferă, pe măsura necesităţilor de finanţare, într-un cont distinct, "Disponibil pentru conferinţe anuale ECFR", deschis la Trezoreria Statului. (5) Sumele gestionate prin contul distinct deschis la Trezoreria Statului prevăzut la alin. (4) nu sunt purtătoare de dobândă. (6) Disponibilităţile rămase la finele exerciţiului bugetar în contul "Disponibil pentru conferinţe anuale ECRF", deschis la Trezoreria Statului şi în contul în valută deschis la instituţia de credit se reportează în anii următori şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie. (7) După finalizarea auditului, potrivit Statutului Forumului European al Registrelor Comerţului (ECRF), sumele rămase neutilizate în contul "Disponibil pentru conferinţe anuale ECRF" se transformă în valută şi se transferă în contul prevăzut la alin. (3), al cărui sold se va vira de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în contul indicat de următorul stat membru organizator al conferinţei anuale a Forumului European al Registrelor Comerţului (ECRF). ART. III Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. La anexa nr. 1 punctul II "Organizaţiile internaţionale guvernamentale la care România a aderat în baza aprobărilor date de conducerea ministerelor şi a altor instituţii centrale", după poziţia 57, se introduce o nouă poziţie, poziţia 58, cu următorul cuprins:
┌────┬────────────┬──────┬───────┬────────┬─────────────────────────┬──────────┐
│Nr. │ Denumirea │Sediul│ Anul │ Anul │ Instituţia română care │Explicaţii│
│crt.│organizaţiei│ │înfiin-│aderării│coordonează relaţiile cu │ │
│ │ │ │ţării │României│ organizaţia │ │
│ │ │ │ │ │internaţională respectivă│ │
├────┼────────────┼──────┼───────┼────────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ "58│Forumul │ │ 1998 │ 2004 │Oficiul Naţional al │România │
│ │European al │ │ │ │Registrului Comerţului │participă │
│ │Registrelor │ │ │ │ │din anul │
│ │Comerţului │ │ │ │ │2004." │
│ │(ECRF) │ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴──────┴───────┴────────┴─────────────────────────┴──────────┘
2. La anexa nr. 2.2 "Cotizaţii la alte organisme internaţionale", după ultimul subcapitol, "Curtea Constituţională a României", se introduce un nou subcapitol, cu următorul cuprins: "Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
┌───┬──────────────────────────────────────────┬──────┬──────┐
│ 1.│Forumul European al Registrelor Comerţului│ euro │ 4000"│
└───┴──────────────────────────────────────────┴──────┴──────┘
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Ministrul justiţiei, Mona Maria Pivniceru p. Ministrul afacerilor externe, Dan Petre, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu Bucureşti, 27 noiembrie 2012. Nr. 76. -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.