Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDONANTA DE URGENTA nr. 75 din 12 iulie 2005 privind asigurarea calitatii educatiei
Luând în considerare necesitatea asigurãrii calitãţii educaţiei, prin stabilirea cadrului legislativ care sã permitã dezvoltarea unei culturi instituţionale a calitãţii educaţiei şi protecţia beneficiarului de educaţie, ţinând cont de necesitatea schimbãrii situaţiei actuale când România se numãrã printre foarte puţinele ţãri europene care nu dispun de un mecanism reglementat de asigurare a calitãţii educaţiei, având în vedere <>art. 141 lit. s) din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,
Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã.
CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Prezenta ordonanţã de urgenţã reglementeazã asigurarea calitãţii educaţiei. (2) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţã se aplicã tuturor organizaţiilor furnizoare de educaţie care opereazã pe teritoriul României. ART. 2 În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţã: a) educaţia se referã la programele şi activitãţile de formare academicã sau profesionalã iniţialã şi continuã. b) organizaţia furnizoare de educaţie este o instituţie de învãţãmânt, o organizaţie nonguvernamentalã sau o societate comercialã, care, potrivit statutului, desfãşoarã activitãţi ori programe legal autorizate de formare iniţialã sau continuã; c) programele de studii concretizeazã oferta educaţionalã a unei organizaţii furnizoare de educaţie; d) beneficiarii direcţi ai educaţiei sunt elevii şi studenţii, precum şi persoanele adulte cuprinse într-o formã de educaţie; e) beneficiarii indirecţi ai educaţiei sunt angajatorii, angajaţii, familiile beneficiarilor direcţi şi, într-un sens larg, întreaga societate; f) cadrul naţional al calificãrilor cuprinde în mod progresiv şi corelat gradele, diplomele sau certificatele de studiu care atestã nivelurile distincte de calificare, exprimate în termenii rezultatelor în învãţare. Cadrul naţional al calificãrilor este comparabil şi compatibil cu cel european corespunzãtor. ART. 3 (1) Calitatea educaţiei este ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt satisfãcute aşteptãrile beneficiarilor, precum şi standardele de calitate. (2) Evaluarea calitãţii educaţiei constã în examinarea multicriterialã a mãsurii în care o organizaţie furnizoare de educaţie şi programul acesteia îndeplinesc standardele şi standardele de referinţã. Atunci când evaluarea calitãţii este efectuatã de însãşi organizaţia furnizoare de educaţie, aceasta ia forma evaluãrii interne. Atunci când evaluarea calitãţii este efectuatã de o agenţie naţionalã sau internaţionalã specializatã, aceasta ia forma evaluãrii externe. (3) Asigurarea calitãţii educaţiei este realizatã printr-un ansamblu de acţiuni de dezvoltare a capacitãţii instituţionale de elaborare, planificare şi implementare de programe de studiu, prin care se formeazã încrederea beneficiarilor cã organizaţia furnizoare de educaţie satisface standardele de calitate. Asigurarea calitãţii exprimã capacitatea unei organizaţii furnizoare de a oferi programe de educaţie, în conformitate cu standardele anunţate. Ea este astfel promovatã încât sã conducã la îmbunãtãţirea continuã a calitãţii educaţiei. (4) Controlul calitãţii educaţiei în instituţiile de învãţãmânt preşcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal şi postliceal presupune activitãţi şi tehnici cu caracter operaţional, aplicate sistematic de o autoritate de inspecţie desemnatã pentru a verifica respectarea standardelor prestabilite. (5) Îmbunãtãţirea calitãţii educaţiei presupune evaluare, analizã şi acţiune corectivã continuã din partea organizaţiei furnizoare de educaţie, bazatã pe selectarea şi adoptarea celor mai potrivite proceduri, precum şi pe alegerea şi aplicarea celor mai relevante standarde de referinţã. ART. 4 (1) Acreditarea organizaţiilor furnizoare de educaţie şi a programelor lor de studiu este parte a asigurãrii calitãţii. (2) Acreditarea este acea modalitate de asigurare a calitãţii prin care se certificã respectarea standardelor predeterminate, pentru înfiinţarea şi funcţionarea organizaţiilor furnizoare de educaţie şi a programelor lor de studii. ART. 5 (1) Calitatea educaţiei reprezintã o prioritate permanentã pentru orice instituţie, organizaţie sau unitate de învãţãmânt, precum şi pentru angajaţii acesteia. Predarea şi învãţarea de calitate contribuie la dezvoltarea personalã a elevilor, studenţilor şi a altor beneficiari de educaţie, la bunãstarea societãţii şi la pãstrarea şi ameliorarea mediului. (2) Politicile promovate de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii şi strategiile specifice de aplicare a acestora contribuie la evaluarea, asigurarea, controlul şi îmbunãtãţirea permanentã a calitãţii educaţiei. Finanţarea din surse publice a educaţiei se face, în primul rând, în funcţie de calitate. (3) Instituţiile de învãţãmânt trebuie sã funcţioneze astfel încât prin calitatea activitãţii sã satisfacã încrederea publicã, iar învãţãmântul sã se afirme ca bun public. (4) Politicile de asigurare a calitãţii educaţiei din România sunt permanent corelate cu acţiunile promovate la nivel european şi mondial. ART. 6 (1) La nivel de organizaţie furnizoare de educaţie şi la nivel de sistem educaţional, prezenta ordonanţã de urgenţã are ca obiective principale: a) îmbunãtãţirea calitãţii educaţiei prin stabilirea şi implementarea de mecanisme instituţionale şi procedurale de evaluare, asigurare, control şi îmbunãtãţire a calitãţii; b) producerea şi diseminarea de informaţii sistematice, coerente şi credibile, public accesibile despre calitatea educaţiei, oferite de diferitele organizaţii prezente pe piaţa educaţionalã din România; c) protecţia beneficiarilor de educaţie; d) crearea unei culturi a calitãţii la nivelul organizaţiei furnizoare de educaţie; e) fundamentarea politicilor şi strategiilor sectoriale în domeniul educaţiei. (2) În cadrul învãţãmântului superior, evaluarea comparativã transinstituţionalã a programelor de studii universitare are drept consecinţã finanţarea diferenţiatã, în funcţie de calitatea diferitã a programului oferit, şi condiţioneazã accesul instituţiilor de învãţãmânt superior la granturi de cercetare. CAP. II Metodologia asigurãrii calitãţii educaţiei ART. 7 (1) Asigurarea calitãţii educaţiei este centratã preponderent pe rezultatele învãţãrii. (2) Rezultatele învãţãrii sunt exprimate în termeni de cunoştinţe, competenţe, valori şi atitudini care se obţin prin parcurgerea şi finalizarea unui nivel de învãţãmânt sau program de studii. ART. 8 (1) Metodologia asigurãrii calitãţii în educaţie se bazeazã pe relaţiile ce se stabilesc între urmãtoarele componente: a) criterii; b) standarde şi standarde de referinţã; c) indicatori de performanţã; d) calificãri. (2) Calitatea în educaţie este asiguratã prin urmãtoarele procese: a) planificarea şi realizarea efectivã a rezultatelor aşteptate ale învãţãrii; b) monitorizarea rezultatelor; c) evaluarea internã a rezultatelor; d) evaluarea externã a rezultatelor; e) îmbunãtãţirea continuã a rezultatelor în educaţie. (3) Componentele şi procesele de asigurare a calitãţii şi relaţiile dintre ele se diferenţiazã în funcţie de: a) nivelul de învãţãmânt şi, dupã caz, al calificãrii; b) tipul organizaţiei furnizoare de educaţie; c) tipul programului de studii. ART. 9 În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţã: a) Criteriul se referã la un aspect fundamental de organizare şi funcţionare a unei organizaţii furnizoare de educaţie. b) Standardul reprezintã descrierea cerinţelor formulate în termen de reguli sau rezultate, care definesc nivelul minim obligatoriu de realizare a unei activitãţi în educaţie. c) Standardul de referinţã reprezintã descrierea cerinţelor care definesc un nivel optimal de realizare a unei activitãţi de cãtre o organizaţie furnizoare de educaţie, pe baza bunelor practici existente la nivel naţional, european sau mondial. d) Indicatorul de performanţã reprezintã un instrument de mãsurare a gradului de realizare a unei activitãţi desfãşurate de o organizaţie furnizoare de educaţie prin raportare la standarde, respectiv la standarde de referinţã. e) Calificarea este rezultatul învãţãrii obţinut prin parcurgerea şi finalizarea unui program de studii profesionale sau universitare. ART. 10 Asigurarea calitãţii educaţiei se referã la urmãtoarele domenii şi criterii: A. Capacitatea instituţionalã, care rezultã din organizarea internã din infrastructura disponibilã, definitã prin urmãtoarele criterii: a) structurile instituţionale, administrative şi manageriale; b) baza materialã; c) resursele umane; B. Eficacitatea educaţionalã, care constã în mobilizarea de resurse cu scopul de a se obţine rezultatele aşteptate ale învãţãrii, concretizatã prin urmãtoarele criterii: a) conţinutul programelor de studiu; b) rezultatele învãţãrii; c) activitatea de cercetare ştiinţificã sau metodicã, dupã caz; d) activitatea financiarã a organizaţiei; C. Managementul calitãţii, care se concretizeazã prin urmãtoarele criterii: a) strategii şi proceduri pentru asigurarea calitãţii; b) proceduri privind iniţierea, monitorizarea şi revizuirea periodicã a programelor şi activitãţilor desfãşurate; c) proceduri obiective şi transparente de evaluare a rezultatelor învãţãrii; d) proceduri de evaluare periodicã a calitãţii corpului profesoral; e) accesibilitatea resurselor adecvate învãţãrii; f) baza de date actualizatã sistematic, referitoare la asigurarea internã a calitãţii; g) transparenţa informaţiilor de interes public cu privire la programele de studii şi, dupã caz, certificatele, diplomele şi calificãrile oferite; h) funcţionalitatea structurilor de asigurare a calitãţii educaţiei, conform legii. CAP. III Asigurarea internã a calitãţii educaţiei ART. 11 (1) La nivelul fiecãrei organizaţii furnizoare de educaţie din România se înfiinţeazã comisia pentru evaluarea şi asigurarea calitãţii. (2) Organizaţia furnizoare de educaţie elaboreazã şi adoptã propria strategie şi propriul regulament de funcţionare a comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calitãţii. (3) Conducãtorul organizaţiei este direct responsabil de calitatea educaţiei furnizate. Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calitãţii este formatã din 3-9 membri. Conducerea ei operativã este asiguratã de conducãtorul organizaţiei sau de un coordonator desemnat de acesta. (4) Componenţa comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calitãţii în unitãţile din învãţãmântul preuniversitar cuprinde, în numãr relativ egal: a) reprezentanţi ai corpului profesoral; b) reprezentanţi ai pãrinţilor, în cazul învãţãmântului preşcolar, primar sau gimnazial ori ai elevilor, în cazul învãţãmântului profesional, liceal şi postliceal; c) reprezentanţi ai consiliului local. (5) Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calitãţii în cadrul instituţiilor de învãţãmânt superior cuprinde, în numãr relativ egal: a) reprezentanţi ai corpului profesoral; b) reprezentanţi ai studenţilor şi ai absolvenţilor; c) reprezentanţi ai angajatorilor. (6) Membrii comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calitãţii nu pot îndeplini funcţii de conducere în instituţia respectivã, cu excepţia persoanei care asigurã conducerea ei operativã. Activitatea membrilor comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calitãţii poate fi remuneratã, cu respectarea legislaţiei în vigoare. (7) Pentru orice altã organizaţie furnizoare de educaţie, comisia pentru evaluarea şi asigurarea calitãţii cuprinde urmãtoarele categorii: a) reprezentanţi ai furnizorului; b) reprezentanţi ai beneficiarilor direcţi; c) reprezentanţi ai angajatorilor. ART. 12 Atribuţiile comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calitãţii sunt: a) elaboreazã şi coordoneazã aplicarea procedurilor şi activitãţilor de evaluare şi asigurare a calitãţii, aprobate de conducerea organizaţiei furnizoare de educaţie, conform domeniilor şi criteriilor prevãzute la art. 10; b) elaboreazã anual un raport de evaluare internã privind calitatea educaţiei în organizaţia respectivã. Raportul este adus la cunoştinţã tuturor beneficiarilor prin afişare sau publicare şi este pus la dispoziţie evaluatorului extern; c) elaboreazã propuneri de îmbunãtãţire a calitãţii educaţiei; d) coopereazã cu agenţia românã specializatã pentru asigurarea calitãţii, cu alte agenţii şi organisme abilitate sau instituţii similare din ţarã ori din strãinãtate, potrivit legii.
CAP. IV Evaluarea externã a calitãţii educaţiei ART. 13 Evaluarea externã a calitãţii educaţiei cuprinde: a) evaluarea capacitãţii instituţionale a organizaţiei furnizoare de educaţie; b) evaluarea eficacitãţii educaţionale a organizaţiei furnizoare de educaţie; c) evaluarea managementului calitãţii la nivel instituţional; d) evaluarea calitãţii programelor de studiu oferite; e) evaluarea concordanţei dintre evaluarea internã şi situaţia realã; f) evaluarea comparativã transinstituţionalã a unui acelaşi tip de program de studiu oferit de diferite organizaţii furnizoare de educaţie. ART. 14 (1) Pentru evaluarea externã a calitãţii se înfiinţeazã Agenţia Românã de Asigurare a Calitãţii în Învãţãmântul Superior, denumitã în continuare ARACIS, şi Agenţia Românã de Asigurare a Calitãţii în Învãţãmântul Preuniversitar, denumitã în continuare ARACIP. (2) Pe baza acordului ARACIS, respectiv ARACIP, evaluarea externã poate fi efectuatã şi de alte agenţii autohtone sau internaţionale. ART. 15 (1) ARACIS şi ARACIP au în structura organizatoricã: a) Departamentul de acreditare; b) Departamentul de asigurare a calitãţii. (2) Pentru evaluarea şi acreditarea organizaţiilor furnizoare de educaţie continuã şi a programelor acestora, agenţiile naţionale pot înfiinţa departamente speciale. ART. 16 (1) ARACIS este o instituţie publicã independentã, de interes naţional, cu personalitate juridicã şi cu buget propriu de venituri şi cheltuieli. (2) Sediul, organigrama şi regulamentul de funcţionare ale ARACIS se stabilesc, la propunerea ARACIS, prin hotãrâre a Guvernului. ART. 17 (1) ARACIS are urmãtoarele atribuţii în domeniul acreditãrii: a) elaboreazã periodic metodologia şi standardele de acreditare pentru diferitele tipuri de programe şi furnizori de învãţãmânt superior, care se avizeazã de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii şi se aprobã prin hotãrâre a Guvernului; b) evalueazã în temeiul standardelor şi al metodologiei aprobate prin hotãrâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie iniţiativã, şi propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învãţãmânt superior şi a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii elaboreazã actele normative pentru înfiinţarea de structuri de învãţãmânt superior. (2) ARACIS are urmãtoarele atribuţii în domeniul asigurãrii calitãţii: a) formuleazã şi revizuieşte periodic, pe baza bunelor practici, standarde naţionale de referinţã şi indicatorii de performanţã pentru evaluarea şi asigurarea calitãţii în învãţãmântul superior; b) colaboreazã cu Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii şi cu ARACIP în elaborarea şi promovarea de politici şi strategii de acţiune, pentru creşterea calitãţii educaţiei în România; c) organizeazã anual consultãri cu instituţiile de învãţãmânt superior pentru a stabili prioritãţile asigurãrii calitãţii; d) elaboreazã şi face publice propriile proceduri de evaluare externã a calitãţii educaţiei; e) încheie cu instituţii din ţarã şi din strãinãtate contracte de prestãri de servicii pentru evaluarea externã a calitãţii programelor şi furnizorilor de programe de educaţie specifice învãţãmântului superior, precum şi pentru evaluarea transinstituţionalã a programelor similare în vederea stabilirii de ierarhizãri la nivel naţional sau internaţional; f) efectueazã, pe bazã contractualã, la solicitarea Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii, evaluarea calitãţii unor programe şi instituţii de învãţãmânt superior; g) face publice rezultatele evaluãrilor externe; h) publicã manuale, ghiduri, lucrãri de sintezã a bunelor practici de evaluare şi de asigurare internã şi externã a calitãţii; i) elaboreazã periodic, cel puţin la fiecare 4 ani, analize de sistem asupra calitãţii învãţãmântului superior din România; j) colaboreazã cu agenţii similare din alte ţãri pentru dezvoltarea şi aplicarea de mãsuri eficiente de îmbunãtãţire a calitãţii programelor de învãţãmânt superior; k) elaboreazã Codul de eticã profesionalã a experţilor ARACIS; l) publicã anual un raport cu privire la propria activitate; m) elaboreazã periodic rapoarte de autoevaluare a calitãţii propriei activitãţi în vederea pregãtirii evaluãrii externe de cãtre agenţii similare din alte ţãri. ART. 18 În îndeplinirea atribuţiilor sale, ARACIS are urmãtoarele drepturi: a) sã foloseascã colaboratori externi, experţi în domeniul de activitate al ARACIS, remuneraţi conform legii; b) sã alcãtuiascã, pe baza unei metodologii transparente şi folosind criterii de competenţã şi competitivitate, propriul registru de evaluatori, pe care îi pregãteşte metodologic şi îi deleagã pentru efectuarea misiunilor de evaluare externã a calitãţii; c) sã verifice, la încheierea misiunii de evaluare, respectarea metodologiei de evaluare aplicate de experţi; d) sã informeze instituţia evaluatã şi, dupã caz, Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii asupra rezultatului evaluãrii externe. ART. 19 (1) ARACIS este condusã de un consiliu alcãtuit din 15 membri, cu funcţii didactice de predare în învãţãmântul superior. (2) La înfiinţarea ARACIS, membrii Consiliului interimar sunt stabiliţi dupã cum urmeazã: a) 8 membri propuşi de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii; b) 7 membri propruşi de Conferinţa Naţionalã a Rectorilor. (3) Consiliul interimar va avea în componenţã şi reprezentanţi ai învãţãmântului în limbile minoritãţilor. (4) Numirea membrilor, a preşedintelui şi a vicepreşedintelui Consiliului interimar se face prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetãrii, în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã. (5) În termen de cel mult 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, consiliul interimar: a) elaboreazã metodologia de evaluare externã, standardele, standardele de referinţã şi lista de indicatori de performanţã; b) scoate la concurs posturile din organigrama ARACIS. Candidaţii pentru ocuparea acestor posturi nu pot cumula funcţii didactice în învãţãmântul superior; c) constituie propriul registru de experţi pentru activitãţile de acreditare şi de evaluare a calitãţii în învãţãmântul superior; d) organizeazã concurs, pe baza unei metodologii proprii, pentru ocuparea a 8 posturi din consiliu. Noul consiliu rezultat are un mandat de 3 ani şi îşi alege preşedintele şi vicepreşedintele; e) nu pot fi membri ai consiliului persoane care îndeplinesc o funcţie de demnitate publicã sau funcţia de rector. (6) La fiecare 3 ani, Consiliul ARACIS se înnoieşte prin scoaterea la concurs a 8 posturi şi îşi alege noul preşedinte şi vicepreşedinte. ART. 20 Pentru îndeplinirea obiectivelor sale, ARACIS preia patrimoniul, toate drepturile şi obligaţiile, infrastructura logisticã, personalul tehnic şi baza de date a Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare Academicã. Funcţiile Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare Academicã sunt transferate Departamentului de acreditare din cadrul ARACIS, în termen de maximum 3 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã. ART. 21 (1) ARACIS se finanţeazã integral din venituri proprii. (2) Veniturile proprii ale ARACIS provin din: a) venituri din contracte de prestãri de servicii pentru evaluarea calitãţii; b) taxe de autorizare şi acreditare a instituţiilor de învãţãmânt superior pe programe de studiu, propuse de ARACIS şi aprobate prin hotãrâre a Guvernului; c) taxe de evaluare externã a calitãţii, stabilite de ARACIS; d) fonduri externe nerambursabile, obţinute prin participarea la programe internaţionale, donaţii, sponsorizãri, alte surse. ART. 22 (1) ARACIS poate face demersurile pentru înscrierea în registrul european al agenţiilor de asigurare a calitãţii în învãţãmântul superior. (2) ARACIS se supune periodic procedurilor de acreditare internaţionalã. ART. 23 Potrivit principiului subsidiaritãţii, instituţiile româneşti de învãţãmânt superior acreditate au dreptul de a solicita evaluarea externã a calitãţii fie de la ARACIS, fie de la o altã agenţie înscrisã în registrul european al agenţiilor de asigurare a calitãţii în învãţãmântul superior, agreatã de ARACIS. ART. 24 (1) ARACIP este instituţie publicã, de interes naţional, în coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii, cu personalitate juridicã şi cu buget propriu de venituri şi cheltuieli. (2) Sediul, structura organizatoricã şi funcţionarea ARACIP se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului. (3) ARACIP are urmãtoarele atribuţii: a) elaboreazã, actualizeazã periodic şi propune Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii standardele, standardele de referinţã şi indicatorii de performanţã pentru evaluarea şi asigurarea calitãţii în învãţãmântul preuniversitar, care se aprobã prin hotãrâre a Guvernului; b) elaboreazã şi propune Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii metodologia de evaluare instituţionalã şi de acreditare, care se aprobã prin hotãrâre a Guvernului; c) realizeazã activitatea de evaluare şi acreditare a furnizorilor de educaţie din învãţãmântul preuniversitar; d) propune Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii înfiinţarea, respectiv acreditarea, prin ordin, a instituţiilor de învãţãmânt preuniversitar pentru fiecare nivel de învãţãmânt, program de studii şi calificare profesionalã, dupã caz; e) efectueazã, pe baze contractuale, la solicitarea Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii, evaluarea calitãţii educaţiei din învãţãmântul preuniversitar; f) propune Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii acreditarea organizaţiilor care oferã programe de formare profesionalã; g) realizeazã împreunã cu inspectoratele şcolare şi direcţiile de resort din Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii activitatea de monitorizare şi control al calitãţii; h) efectueazã periodic, din 5 în 5 ani, evaluarea organizaţiilor furnizoare de educaţie acreditate; i) face publice rezultatele evaluãrilor externe; j) elaboreazã manuale de evaluare internã a calitãţii, diferenţiate potrivit art. 8 alin. (3), şi le supune aprobãrii prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetãrii; k) elaboreazã ghiduri de bune practici; l) publicã un raport anual cu privire la propria activitate; m) elaboreazã periodic, cel puţin la fiecare 4 ani, analize de sistem asupra calitãţii învãţãmântului preuniversitar din România; n) elaboreazã recomandãri de îmbunãtãţire continuã a calitãţii învãţãmântului preuniversitar; o) elaboreazã Codul de eticã profesionalã a experţilor în evaluare şi acreditare. (4) În îndeplinirea atribuţiilor sale ARACIP are dreptul sã foloseascã colaboratori externi, experţi în domeniul de activitate al agenţiei, înscrişi în registrul propriu al experţilor în evaluare şi acreditare, remuneraţi conform legii. (5) ARACIP este condusã de un preşedinte şi un vicepreşedinte şi dispune de un aparat propriu format din experţi şi personal administrativ, angajaţi prin concurs. (6) Nu pot fi angajaţi ai ARACIP persoane care îndeplinesc o funcţie de demnitate publicã. ART. 25 Pentru îndeplinirea obiectivelor sale ARACIP preia patrimoniul, toate drepturile şi obligaţiile, infrastructura logisticã, personalul şi baza de date ale Comisiei Naţionale de Evaluare şi Acreditare a Învãţãmântului Preuniversitar. Funcţiile Comisiei Naţionale de Evaluare şi Acreditare a Învãţãmântului Preuniversitar sunt transferate Departamentului de acreditare al ARACIP, în termen de maximum 3 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã. ART. 26 (1) Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii, prin structurile sale, este responsabil de controlul şi implimentarea mãsurilor de asigurare şi îmbunãtãţire a calitãţii recomandate de ARACIP. (2) Controlul calitãţii în învãţãmântul preuniversitar se exercitã prin inspectoratele şcolare şi direcţiile de resort din Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii, pe baza unor metodologii specifice, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetãrii. ART. 27 (1) Finanţarea ARACIP se face integral din venituri proprii. (2) Veniturile proprii ale ARACIP provin din: a) venituri obţinute pe bazã de contract încheiat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii pentru evaluarea calitãţii educaţiei în învãţãmântul preuniversitar; b) perceperea unor taxe de autorizare, acreditare şi evaluare periodicã, aprobate prin hotãrâre a Guvernului; c) fonduri externe nerambursabile obţinute prin participarea la programe internaţionale; d) donaţii, sponsorizãri, alte surse. ART. 28 (1) ARACIS şi ARACIP se reunesc bianual pentru a armoniza transectorial politicile şi strategiile aplicate în domeniul evaluãrii şi asigurãrii calitãţii în educaţie. (2) ARACIS şi ARACIP propun Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii proiecte de politici în domeniul asigurãrii calitãţii.
CAP. V Acreditarea organizaţiilor furnizoare de educaţie şi a programelor de studiu ART. 29 (1) Orice persoanã juridicã, publicã sau privatã, interesatã în furnizarea de educaţie se supune procesului de evaluare şi acreditare, în condiţiile legii, înainte de a începe sã funcţioneze. (2) În învãţãmântul preuniversitar acreditarea se face la nivelul structurilor instituţionale pentru fiecare nivel de învãţãmânt, fiecare tip de program de studii şi de calificare profesionalã, dupã caz. (3) În învãţãmântul superior acreditarea se face la nivelul structurilor instituţionale pentru fiecare program din ciclul de licenţã, care duce la o calificare universitarã distinctã. Programele specifice ciclurilor de studii de masterat şi doctorat se supun evaluãrii externe, în vederea acreditãrii, numai la cererea instituţiei de învãţãmânt superior. (4) Acreditarea presupune parcurgerea a douã etape succesive: a) autorizarea de funcţionare provizorie, care reprezintã actul de înfiinţare şi acordã dreptul de a desfãşura procesul de învãţãmânt şi de a organiza, dupã caz, admiterea la studii; b) acreditarea, care acordã - alãturi de drepturile prevãzute la lit. a) - şi dreptul de a emite diplome, certificate şi alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii şi de a organiza, dupã caz, examen de absolvire. (5) Evaluarea externã, în vederea acreditãrii, se declanşeazã la cererea organizaţiei care îşi propune sã ofere unul sau mai multe programe de educaţie iniţialã sau continuã şi se bazeazã pe un ansamblu de standarde referitoare la domeniile şi criteriile prevãzute la art. 10. (6) Standardele naţionale specifice fiecãrei etape de acreditare, diferenţiate potrivit art. 8 alin. (3), metodologiile de evaluare externã, eşalonarea în timp a procesului de acreditare, precum şi taxele percepute în vederea autorizãrii şi acreditãrii se stabilesc periodic, la propunerea agenţiilor de asigurare a calitãţii şi a Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii, prin hotãrâre a Guvernului. ART. 30 Procedura de autorizare de funcţionare provizorie cuprinde urmãtoarele activitãţi: a) organizaţia interesatã în furnizarea de educaţie elaboreazã un raport de evaluare internã, pe baza prevederilor art. 10, pentru fiecare nivel de învãţãmânt, tip de program de studiu şi de calificare; b) raportul de evaluare internã se depune la departamentul de acreditare al agenţiei de asigurare a calitãţii împreunã cu o cerere de declanşare a procedurii de evaluare externã şi de autorizare de funcţionare provizorie; c) departamentul de acreditare numeşte o comisie de experţi în evaluare şi acreditare, care analizeazã raportul de evaluare internã, verificã prin vizite la instituţia solicitantã îndeplinirea standardelor pe domeniile şi criteriile prevãzute la art. 10 şi elaboreazã propriul raport de evaluare; d) departamentul de acreditare al agenţiei de asigurare a calitãţii valideazã raportul experţilor prin verificarea respectãrii metodologiei de evaluare externã, iar agenţia propune Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii acordarea sau, dupã caz, neacordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie; e) pentru organizaţiile care sunt interesate în desfãşurarea de activitãţi de educaţie de nivel preuniversitar, autorizaţia de funcţionare provizorie se acordã în baza avizului favorabil al ARACIP, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetãrii; f) pentru organizaţiile care sunt interesate în desfãşurarea de activitãţi de învãţãmânt superior, autorizaţia de funcţionare provizorie se acordã în baza avizului favorabil al ARACIS şi al Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii, prin hotãrâre a Guvernului. ART. 31 Procedura de acreditare cuprinde urmãtoarele activitãţi: a) organizaţia autorizatã sã funcţioneze provizoriu elaboreazã un raport de evaluare internã folosind ca termeni de referinţã standardele specifice etapei de acreditare; b) raportul de evaluare internã se depune la departamentul de acreditare al agenţiei de asigurare a calitãţii împreunã cu o cerere de declanşare a procedurii de evaluare externã şi de acreditare; c) termenul de depunere a cererii în vederea acreditãrii nu poate depãşi 2 ani de la data absolvirii primei promoţii, sub sancţiunea ridicãrii autorizaţiei de funcţionare provizorie; d) departamentul de acreditare numeşte o comisie de experţi în evaluare şi acreditare care analizeazã raportul de evaluare internã, verificã prin vizite la instituţia solicitantã îndeplinirea standardelor referitoare la domeniile şi criteriile prevãzute la art. 10 şi elaboreazã propriul raport de evaluare; e) departamentul de acreditare al agenţiei de asigurare a calitãţii valideazã raportul experţilor prin verificarea respectãrii metodologiei de evaluare externã, iar agenţia propune Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii acreditarea sau, dupã caz, neacreditarea instituţiei solicitante; f) pentru organizaţiile care desfãşoarã activitãţi de educaţie de nivel preuniversitar, acreditarea se acordã prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetãrii, în baza avizului ARACIP; g) pentru organizaţiile care desfãşoarã activitãţi de învãţãmânt superior, acreditarea se acordã prin lege, în baza avizului ARACIS şi al Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii. ART. 32 (1) Organizaţia furnizoare de educaţie care a fost autorizatã sã funcţioneze provizoriu are dreptul de a gestiona personal didactic, nedidactic şi de cercetare, conform propriei strategii de dezvoltare, şi de a participa la programe europene, în condiţiile legii. (2) Organizaţia furnizoare de educaţie, acreditatã, este parte a sistemului naţional de educaţie, cu toate drepturile şi obligaţiile conferite de lege. ART. 33 (1) Dupã obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie, organizaţia furnizoare de educaţie implementeazã mecanismul de asigurare internã a calitãţii şi întocmeşte rapoarte de evaluare internã a calitãţii educaţiei, pe care le transmite, anual, ARACIP sau ARACIS, dupã caz. (2) Dupã obţinerea acreditãrii, rapoartele anuale de evaluare internã a calitãţii se transmit ARACIP, respectiv ARACIS, la cererea agenţiei sau din propria iniţiativã a organizaţiei furnizoare de educaţie, atunci când solicitã o nouã evaluare externã. (3) Organizaţia furnizoare de educaţie şi programele de studii acreditate ale acesteia se supun periodic, din 5 în 5 ani, evaluãrii externe de cãtre ARACIP, respectiv ARACIS, sau de o altã agenţie agreatã de acestea, potrivit legii. ART. 34 (1) În condiţiile în care ARACIP, respectiv ARACIS, constatã cã nu sunt îndeplinite standardele de calitate, informeazã Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii, care avertizeazã organizaţia furnizoare de educaţie şi acordã termenul de un an pentru aducerea activitãţii educaţionale cel puţin la nivelul standardelor naţionale. (2) Pe baza unui nou raport de evaluare internã întocmit de organizaţia furnizoare de educaţie, ARACIP, respectiv ARACIS, dispune o nouã evaluare externã. (3) Dacã şi noul raport de evaluare externã este nefavorabil, Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii dispune: a) încetarea şcolarizãrii în cadrul programului respectiv de studii începând cu anul I; b) obligarea organizaţiei furnizoare de educaţie sã elaboreze, în continuare, rapoarte anuale de evaluare internã a calitãţii educaţiei pentru anii de studii pentru care continuã activitatea. (4) Organizaţia furnizoare de educaţie este obligatã sã se supunã, dupã un termen de maximum 2 ani de la ultimul raport de evaluare nefavorabil, unei noi evaluãri externe. (5) Dacã şi acest al treilea raport de evaluare externã este nefavorabil, Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii elaboreazã şi promoveazã actul normativ prin care înceteazã definitiv şcolarizarea în cadrul respectivului program şi se reglementeazã situaţia bazei materiale şi a studenţilor sau elevilor, dupã caz. ART. 35 (1) Pot desfãşura activitãţi de învãţãmânt superior şi pot utiliza denumirile de universitate, academie de studii sau altele similare numai instituţiile de învãţãmânt superior autorizate sã funcţioneze provizoriu ori acreditate. (2) Desfãşurarea de activitãţi de învãţãmânt preuniversitar şi universitar şi eliberarea de acte de studii, în alte condiţii decât cele prevãzute prin prezenta ordonanţã de urgenţã, atrag rãspunderea civilã sau penalã, dupã caz, a celor vinovaţi. (3) Sesizarea organelor de urmãrire penalã se face de cãtre Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii sau de cãtre orice altã persoanã fizicã ori juridicã care se considerã lezatã în drepturile sale prin funcţionarea instituţiei în cauzã.
CAP. VI Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 36 (1) Organizaţiile furnizoare de educaţie aplicã mecanismele de evaluare internã a calitãţii, prevãzute de prezenta ordonanţã de urgenţã, începând cu semestrul al doilea al anului şcolar, respectiv universitar, 2005-2006. (2) În anul şcolar, respectiv universitar, 2005-2006 ARACIS şi ARACIP experimenteazã metodologiile de evaluare şi asigurare externã a calitãţii. Pânã la 1 septembrie 2006, ARACIS şi ARACIP elaboreazã un raport detaliat asupra rezultatelor experimentãrii. (3) Începând cu anul şcolar, respectiv universitar, 2006-2007 se trece la aplicarea metodologiilor de evaluare şi asigurare externã a calitãţii conform prezentei ordonanţe de urgenţã, la nivel naţional, ţinându-se cont de rezultatele stadiului de experimentare. ART. 37 (1) În cazul instituţiilor de învãţãmânt preuniversitar şi universitar care se aflã în proces de autorizare de funcţionare provizorie sau acreditare la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, se aplicã prevederile <>Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învãţãmânt superior şi recunoaşterea diplomelor, republicatã, şi, respectiv, ale <>Ordonanţei Guvernului nr. 87/1998 privind evaluarea şi acreditarea învãţãmântului preuniversitar, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 196/1999 , de cãtre Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academicã, respectiv Comisia Naţionalã de Evaluare şi Acreditare a Învãţãmântului Preuniversitar, pânã la finalizarea procesului, dar nu mai mult de 3 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã. (2) Organizaţiile interesate pot depune noi cereri de autorizare de funcţionare provizorie sau acreditare numai dupã 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã. ART. 38 În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, se vor supune aprobãrii hotãrârile Guvernului privind sediul, organigrama şi regulamentul de funcţionare ale ARACIS şi ARACIP. ART. 39 La 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, se abrogã <>Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învãţãmânt superior şi recunoaşterea diplomelor, republicatã, <>Ordonanţa Guvernului nr. 87/1998 privind evaluarea şi acreditarea învãţãmântului preuniversitar, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 196/1999 , art. 18 alin. (3), art. 23 alin. (2), art. 56 alin. (1), art. 106 alin. (2), art. 107, art. 113 şi <>art. 148 alin. (1) din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare. ART. 40 Toate instituţiile şi unitãţile de învãţãmânt public care funcţioneazã la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã sunt considerate acreditate şi se supun procedurilor de evaluare periodicã din 5 în 5 ani.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemneazã: --------------- Ministrul educaţiei şi cercetãrii, Mircea Miclea
Ministrul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei, Gheorghe Barbu
Ministrul finanţelor publice, Ionel Popescu
Bucureşti, 12 iulie 2005. Nr. 75. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email