Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA DE URGENTA nr. 71 din 26 iunie 2013  pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome si pentru prorogarea unui termen    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDONANTA DE URGENTA nr. 71 din 26 iunie 2013 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome si pentru prorogarea unui termen

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 28 iunie 2013
    Având în vedere:
    - necesitatea întăririi disciplinei economico-financiare de la nivelul operatorilor economici pentru evitarea nedeclarării şi nevirării la termen a dividendelor cuvenite autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale;
    - necesitatea administrării unitare prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a dividendelor şi viramentelor datorate bugetului de stat de către societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul ori o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, majoritar sau deţine controlul, precum şi de către regiile autonome;
    - că termenul de virare a vărsămintelor din profitul net/dividende cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale expiră la 31 iulie 2013;
    - imperativul diminuării presiunii asupra deficitului bugetului general consolidat;
    - că termenul cu scadenţă la 30 iunie 2013, prevăzut la art. V alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobată prin Legea nr. 106/2012, nu poate fi respectat,
    în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    ART. I
    Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
    "(3^1 ) Se autorizează Ministerul Sănătăţii să utilizeze 50% din dividendele repartizate statului de către Societatea Comercială ANTIBIOTICE - S.A., pentru exerciţiul financiar al anului 2012, pentru majorarea capitalului social al acestei societăţi, cu condiţia avizului Consiliului Concurenţei, în condiţiile legii."

    2. La articolul 1, alineatele (4), (4^3) şi (4^4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(4) Regiile autonome au obligaţia să declare la organul fiscal competent şi să vireze la bugetul de stat sau local, după caz, până la termenul prevăzut la alin. (3), sumele reprezentând vărsămintele din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit.
    .............................................................................................
    (4^3) Societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care statul ori o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, majoritar sau deţine controlul au obligaţia să depună la organul fiscal competent, până la data de 25 a lunii următoare aprobării repartiţiei profitului, o declaraţie informativă privind dividendele cuvenite acţionarilor, în vederea urmăririi modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute la alin. (3).
    (4^4) Autorităţile publice centrale au obligaţia să declare la organul fiscal competent şi să vireze, până la termenul prevăzut la alin. (3), cuantumul dividendelor datorate la bugetul de stat, primite de la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care statul este acţionar unic, majoritar sau deţine controlul."

    3. La articolul 1, după alineatul (4^4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^5), cu următorul cuprins:
    "(4^5) Repartiţia profitului, conform alin. (1), se aprobă odată cu situaţiile financiare anuale."
    ART. II
    Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
    ART. III
    Termenul prevăzut la art. V alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, aprobată prin Legea nr. 106/2012, se prorogă până la data de 31 decembrie 2013, inclusiv.


                                 PRIM-MINISTRU
                              VICTOR-VIOREL PONTA

                                Contrasemnează:
                                ---------------
                 Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,
                                  Rovana Plumb

             Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură,
                                Lucia Ana Varga

                              Viceprim-ministru,
         ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
                             Nicolae-Liviu Dragnea

                Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
                                 Daniel Chiţoiu

                       p. Ministrul delegat pentru buget,
                                  Enache Jiru,
                                secretar de stat

                              Ministrul economiei,
                               Varujan Vosganian


    Bucureşti, 26 iunie 2013.
    Nr. 71.


                                        --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016