Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 26 mai 2000 privind modificarea si completarea Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, modificarea Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei si modificarea si completarea Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 mai 2000
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României emite prezenta ordonanta de urgenta.
ART. 1
<>Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 16 iulie 1992, cu modificãrile ulterioare, se modifica şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. Alineatul (6) al articolului 3 va avea urmãtorul cuprins:
"(6) Numerotarea circumscriptiilor electorale şi numãrul de deputaţi şi de senatori ce urmeazã sa fie aleşi în fiecare circumscripţie electoralã se aproba de Guvern, o data cu stabilirea datei alegerilor."
2. Alineatele (1), (2), (3), (4) şi (5) ale articolului 8 vor avea urmãtorul cuprins:
"Art. 8. - (1) Listele electorale permanente se întocmesc pe localitãţi şi cuprind toţi cetãţenii cu drept de vot care domiciliazã în localitatea pentru care au fost întocmite listele. Cetãţenii romani cu domiciliul în strãinãtate pot fi înscrişi, la cererea lor, în listele electorale permanente ale localitãţii în care s-au nãscut ori în care au avut ultimul domiciliu în ţara. Cererea se depune la misiunea diplomaticã a României din statul în care domiciliazã sau direct la serviciul judeţean de evidenta a populaţiei.
(2) Listele electorale permanente se întocmesc de Ministerul de Interne, prin formaţiunile de evidenta a populaţiei.
(3) Listele electorale permanente se întocmesc pentru comune, pe sate, iar pentru oraşe, municipii şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor, pe strãzi.
(4) Listele electorale permanente vor cuprinde în mod obligatoriu, în ordinea numãrului imobilelor în care locuiesc alegatorii, numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, numãrul şi seria actului de identitate, precum şi numãrul circumscripţiei electorale.
(5) Listele electorale permanente se întocmesc în doua exemplare oficiale, se semneazã de reprezentantul Ministerului de Interne, respectiv de şeful formatiunii de evidenta a populaţiei şi de primar. Un exemplar va fi predat spre pãstrare, pe baza de proces-verbal, primãriei, iar celãlalt, judecãtoriei în a carei raza teritorialã se afla localitatea pentru care au fost întocmite. Listele electorale permanente se pãstreazã în registre speciale cu file detasabile."
3. Alineatul (6) al articolului 8 se abroga.
4. Alineatele (1), (2) şi (4) ale articolului 9 vor avea urmãtorul cuprins:
"Art. 9. - (1) Ministerul de Interne actualizeazã listele electorale permanente, întocmite conform art. 8, şi le comunica primãriei şi judecãtoriei în cel mult 15 zile de la data stabilirii zilei votarii.
(2) Persoanele decedate se radiaza din lista electoralã pe baza comunicãrii serviciului public local la care s-a înregistrat decesul, în termen de 24 de ore de la înregistrare, cãtre serviciul judeţean de evidenta a populaţiei de la ultimul domiciliu al persoanei decedate.
....................................................................
(4) Persoanele care au pierdut drepturile electorale se radiaza din lista electoralã, în temeiul comunicãrii instanţei judecãtoreşti cãtre serviciul judeţean de evidenta a populaţiei la care este arondata localitatea în care persoana în cauza îşi are domiciliul."
5. Alineatul (2) al articolului 10 va avea urmãtorul cuprins:
"(2) Înscrierea în listele electorale permanente este obligatorie. Schimbarea domiciliului unei persoane va fi operata în mod corespunzãtor şi în lista electoralã permanenta de cãtre formatiunea de evidenta a populaţiei de la noul domiciliu."
6. Articolul 11 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 11. - Listele electorale speciale se întocmesc în cazurile prevãzute de prezenta lege şi vor cuprinde numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numãrul actului de identitate ale alegatorului. Listele se semneazã de preşedintele biroului electoral al sectiei de votare unde au fost întocmite."
7. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 12 vor avea urmãtorul cuprins:
"Art. 12. - (1) Alegatorii au dreptul sa verifice înscrierea în listele electorale. Intampinarile impotriva omisiunilor, inscrierilor gresite şi oricãror erori din liste se depun la primar, care le transmite de îndatã autoritãţilor care au întocmit listele. Acestea sunt obligate sa se pronunţe în cel mult 3 zile de la înregistrare.
(2) Impotriva soluţiei date se poate face contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicare. Contestaţia se soluţioneazã în cel mult 3 zile de judecãtoria în a carei raza teritorialã domiciliazã alegatorul sau, în cazul celor înscrişi în liste speciale, de judecãtoria în a carei raza teritorialã se afla biroul electoral al sectiei de votare care a întocmit lista. Hotãrârea judecãtoreascã este definitiva, executorie şi se comunica celor interesaţi în termen de 24 de ore de la pronunţare."
8. Articolul 13 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 13. - (1) La solicitarea formatiunilor de evidenta a populaţiei în a cãror raza teritorialã de competenta se afla localitatea, primãrii vor transmite informaţiile necesare în vederea determinãrii precise a adresei de domiciliu a cetãţenilor care locuiesc în sate, pe strãzi renumerotate sau pe strãzi a cãror denumire a fost modificatã prin hotãrâre a consiliului local.
(2) Primãrii vor efectua copii de pe listele electorale permanente cuprinzând alegatorii din fiecare secţie de votare, pe care le vor inainta, în doua exemplare, birourilor electorale ale secţiilor de votare, în termen de 24 de ore de la constituirea acestora. Un exemplar va fi pus la dispoziţie alegãtorilor pentru consultare, iar celãlalt va fi utilizat în ziua alegerilor.
(3) Formatiunea de evidenta a populaţiei va transmite primarului, în termen de 24 de ore, modificãrile intervenite dupã trimiterea copiilor de pe listele electorale, care le va comunica de îndatã judecãtoriei şi biroului electoral al sectiei de votare."
9. Dupã articolul 13 se introduce articolul 13^1 cu urmãtorul cuprins:
"Art. 13^1. - Modelul listelor electorale permanente, al listei speciale, precum şi cheltuielile de tipãrire a acestora se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului."
10. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 14 vor avea urmãtorul cuprins:
"Art. 14. - (1) Exercitarea dreptului de vot se face pe baza cãrţii de alegator, eliberata în condiţiile prezentei legi. Cetãţenii romani aflaţi în strãinãtate pot vota şi fãrã carte de alegator.
(2) Forma, conţinutul, modul de eliberare şi de utilizare a cãrţii de alegator, precum şi cheltuielile de tipãrire şi distribuire a acestora se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului de Interne şi a Ministerului Funcţiei Publice."
11. Alineatul (1) al articolului 15 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 15. - (1) Cãrţile de alegator sunt valabile pentru toate consultarile electorale, potrivit numãrului de scrutine prevãzut în cuprinsul lor, şi se elibereazã alegãtorilor înscrişi în listele electorale permanente ale localitãţii în care domiciliazã."
12. Alineatele (1), (2), (3), (4) şi (6) ale articolului 16 vor avea urmãtorul cuprins:
"Art. 16. - (1) Cartea de alegator se întocmeşte de Ministerul de Interne, prin formatiunea de evidenta a populaţiei la care este arondata localitatea în care îşi are domiciliul alegatorul.
(2) Eliberarea cãrţii de alegator se face pe baza actului de identitate, numai titularului şi sub semnatura acestuia, de cãtre Ministerul de Interne, prin formaţiunile de evidenta a populaţiei.
(3) Cãrţile de alegator neridicate se trimit de formatiunea de evidenta a populaţiei primarului, care, cu 3 zile înainte de ziua alegerilor, le va preda birourilor electorale ale secţiilor de votare, pe baza de proces-verbal cuprinzând numãrul cãrţilor de alegator, numele, prenumele şi domiciliul titularilor.
(4) Dupã actualizarea listelor electorale permanente potrivit art. 9 alin. (1) întocmirea şi eliberarea cãrţilor de alegator pentru cetãţenii care au împlinit varsta de 18 ani pana în luna ianuarie sau care vor împlini aceasta varsta pana în ziua alegerilor inclusiv se fac potrivit prevederilor alin. (1), (2) şi (3).
....................................................................
(6) Evidenta cãrţilor de alegator se asigura de Ministerul de Interne."
13. Alineatul (1) al articolului 17 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 17. - (1) În cazul pierderii sau distrugerii cãrţii de alegator se poate elibera un duplicat de cãtre autoritãţile prevãzute la art. 16 alin. (2), care vor face menţiunea corespunzãtoare în lista electoralã permanenta a localitãţii."
14. Articolul 22 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 22. - (1) Delimitarea secţiilor de votare se stabileşte de primãrii comunelor, oraşelor, municipiilor sau ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor şi se comunica prefectului. În termen de 3 zile de la stabilirea datei alegerilor primãrii vor comunica prefectului ultimele modificãri privind delimitarea secţiilor de votare.
(2) Prefectii sunt obligaţi sa facã numerotarea tuturor secţiilor de votare de pe raza judeţului şi sa comunice serviciului judeţean de evidenta a populaţiei numerotarea, precum şi delimitarea fiecãrei secţii de votare.
În termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor prefectii vor comunica serviciului judeţean de evidenta a populaţiei ultimele modificãri privind delimitarea secţiilor de votare şi numerotarea acestora. În termen de 10 zile de la stabilirea datei alegerilor prefectii vor aduce la cunostinta publica numerotarea, precum şi delimitarea fiecãrei secţii de votare, indicând şi locul unde se va desfasura votarea.
(3) Toate secţiile de votare dintr-o circumscripţie electoralã se numeroteaza, indiferent de localitãţi, începând cu localitatea de resedinta a judeţului şi continuand cu cele din municipii, celelalte oraşe şi apoi din comune, în ordinea alfabetica a acestora; în municipiile cu subdiviziuni administrativ-teritoriale numerotarea se face cu respectarea ordinii acestor subdiviziuni, prevãzutã de lege.
(4) Primãrii şi secretarii comunelor, oraşelor şi ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor vor asigura toate datele, informaţiile şi sprijinul necesar pentru îndeplinirea de cãtre prefecţi a obligaţiilor prevãzute la alin. (2)."
15. Articolul 23 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 23. - (1) În scopul bunei desfasurari a operaţiunilor electorale se înfiinţeazã, în condiţiile prezentei legi, pentru fiecare alegere, Biroul Electoral Central, birouri electorale de circumscripţie şi birouri electorale ale secţiilor de votare. La nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti se constituie oficii electorale.
(2) Birourile şi oficiile electorale sunt alcãtuite numai din cetãţeni cu drept de vot; candidaţii nu pot fi membri ai acestora.
(3) În realizarea atribuţiilor ce revin birourilor şi oficiilor electorale toţi membrii din compunerea acestora exercita o funcţie ce implica autoritatea de stat. Exercitarea corecta şi impartiala a acestei funcţii este obligatorie."
16. Literele d), e), f) şi h) ale alineatului (1) al articolului 27 vor avea urmãtorul cuprins:
"d) rezolva intampinarile referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare sau, dupã caz, oficiilor electorale, din cadrul circumscripţiei electorale în care funcţioneazã;
e) distribuie, împreunã cu primãrii, birourilor electorale ale secţiilor de votare buletinele de vot, ştampila de control şi stampilele cu menţiunea «Votat». Biroul electoral de circumscripţie al municipiului Bucureşti distribuie aceste materiale oficiilor electorale;
f) totalizeazã rezultatul alegerilor de la secţiile de votare şi comunica Biroului Electoral Central procesul-verbal cuprinzând numãrul de voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de candidaţi. Biroul electoral de circumscripţie al municipiului Bucureşti totalizeazã rezultatul alegerilor de la oficiile electorale şi comunica Biroului Electoral Central procesul-verbal cuprinzând numãrul de voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de candidaţi;
....................................................................
h) înainteazã Biroului Electoral Central procesele-verbale cuprinzând rezultatul alegerilor, precum şi intampinarile, contestaţiile şi procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare, iar în municipiul Bucureşti de la oficiile electorale;"
17. Dupã articolul 27 se introduc articolele 27^1 şi 27^2 cu urmãtorul cuprins:
"Art. 27^1. - (1) Oficiile electorale sunt alcãtuite dintr-un preşedinte, un loctiitor al acestuia şi din cel mult 7 membri, reprezentanţi ai partidelor sau aliantelor politice care participa la alegeri în circumscripţia electoralã în care funcţioneazã.
(2) Preşedintele şi locţiitorul sunt magistraţi, desemnaţi de preşedintele Tribunalului Bucureşti cu 20 de zile înainte de data alegerilor, prin tragere la sorţi, dintre judecãtorii în exerciţiu ai tribunalului. Prevederile art. 28 alin. (6), (7), (8), (9), (10) şi (11) se aplica în mod corespunzãtor.
Art. 27^2. - Oficiile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti au urmãtoarele atribuţii:
a) distribuie, împreunã cu primãrii, birourilor electorale ale secţiilor de votare, buletinele de vot, ştampila de control şi ştampila cu menţiunea «Votat»;
b) totalizeazã rezultatul alegerilor de la secţiile de votare şi comunica biroului electoral de circumscripţie al municipiului Bucureşti procesul-verbal cuprinzând numãrul de voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de candidaţi;
c) rezolva intampinarile referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare;
d) înainteazã biroului electoral de circumscripţie procesele-verbale cuprinzând rezultatul alegerilor, precum şi intampinarile, contestaţiile şi procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare."
18. Literele a) şi e) ale articolului 29 vor avea urmãtorul cuprins:
"a) primesc copia de pe listele comunicate, potrivit art. 13 alin. (2), şi cãrţile de alegator neridicate, potrivit art. 16 alin. (3), iar de la birourile electorale de circumscripţie, buletinele de vot pentru alegatorii care urmeazã sa voteze la secţia de votare, ştampila de control şi stampilele cu menţiunea «Votat». În municipiul Bucureşti buletinele de vot, ştampila de control şi stampilele cu menţiunea «Votat» le primesc de la oficiile electorale;
....................................................................
e) înainteazã birourilor electorale de circumscripţie sau, dupã caz, oficiilor electorale procesele-verbale cuprinzând rezultatul votarii, împreunã cu contestaţiile depuse şi cu materialele la care acestea se referã;"
19. Articolul 30 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 30. - Birourile şi oficiile electorale lucreazã în prezenta majoritãţii membrilor lor şi iau hotãrâri cu votul majoritãţii membrilor prezenţi."
20. Articolul 32 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 32. - (1) Partidele şi aliantele politice care participa la alegeri, precum şi candidaţii independenţi pot contesta modul de formare şi componenta birourilor şi oficiilor electorale în cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de constituire sau, dupã caz, de completare a acestor birouri şi oficii electorale.
(2) Contestaţiile se soluţioneazã de biroul electoral de circumscripţie, dacã privesc biroul electoral al sectiei de votare, de Biroul Electoral Central, dacã privesc biroul electoral de circumscripţie sau de Curtea Suprema de Justiţie, dacã privesc Biroul Electoral Central, în termen de cel mult doua zile de la înregistrare. Hotãrârea data este definitiva. În municipiul Bucureşti contestaţiile se soluţioneazã de oficiul electoral, dacã privesc biroul electoral al sectiei de votare şi de biroul electoral de circumscripţie, dacã privesc oficiile electorale."
21. Alineatul (1) al articolului 42 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 42. - (1) Buletinele de vot se predau preşedintelui biroului electoral de circumscripţie, care le va distribui preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, cu cel puţin doua zile înainte de data alegerilor. În municipiul Bucureşti preşedintele biroului electoral de circumscripţie distribuie, cu 3 zile înainte de data alegerilor, buletinele de vot preşedinţilor oficiilor electorale, care le vor preda preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare cu doua zile înainte de data alegerilor. Predarea şi distribuirea buletinelor se fac, în pachete sigilate de câte 100 de bucãţi, pe baza de proces-verbal."
22. Alineatul (3) al articolului 49 va avea urmãtorul cuprins:
"(3) Stampilele şi celelalte materiale necesare birourilor electorale ale secţiilor de votare se predau pe baza de proces-verbal de cãtre primari, împreunã cu preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie sau, dupã caz, ai oficiilor electorale, preşedinţilor secţiilor de votare, cu cel puţin doua zile înainte de data alegerilor. Dupã preluarea buletinelor de vot şi a stampilelor preşedintele sectiei de votare asigura pãstrarea acestora în deplina siguranta."
23. Alineatul (1) al articolului 50 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 50. - (1) În ziua alegerilor, la ora 6,00, preşedintele biroului electoral al sectiei de votare, în prezenta celorlalţi membri, verifica urnele, existenta listelor electorale, a buletinelor de vot şi a stampilelor, dupã care închide şi sigileaza urnele, aplicând ştampila de control a sectiei de votare."
24. Alineatul (4) al articolului 51 va avea urmãtorul cuprins:
"(4) Acreditarea delegaţilor pentru presa, cinematografia, posturile de radio şi de televiziune romane se face de cãtre Biroul Electoral Central, iar pentru presa, cinematografia, posturile de radio şi de televiziune strãine, precum şi pentru reprezentanţii unor organizaţii internaţionale, de cãtre Biroul Electoral Central, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe. Încãlcarea condiţiilor de acreditare atrage de drept încetarea acreditãrii."
25. Articolul 52 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 52. - Votarea începe la ora 7,00 şi se termina la ora 21,00."
26. Alineatele (2) şi (9) ale articolului 54 vor avea urmãtorul cuprins:
"(2) Alegatorii care ridica, potrivit art. 16 alin. (3), cartea de alegator de la secţia de votare vor semna de primire în procesul-verbal întocmit la predarea de cãtre primari a cãrţilor de alegator neridicate.
....................................................................
(9) Ştampila încredinţatã pentru votare se restituie preşedintelui, dupã care acesta o va aplica pe cartea de alegator în locul corespunzãtor numãrului de scrutin, menţionând şi data."
27. Articolul 60 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 60. - La ora 21,00 preşedintele biroului electoral al sectiei de votare declara votarea încheiatã şi dispune închiderea sectiei de votare."
28. Alineatul (1) al articolului 64 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 64. - (1) Pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se întocmeşte câte un dosar care va cuprinde procesele-verbale şi contestaţiile privitoare la operaţiunile electorale ale sectiei, precum şi buletinele nule şi cele contestate. Dosarele sigilate şi stampilele se vor inainta biroului electoral de circumscripţie sau oficiului electoral, dupã caz, de preşedintele biroului electoral al sectiei de votare şi de membrii biroului, cu paza militarã, în termen de cel mult 24 de ore de la declararea închiderii sectiei de votare. În termen de 24 de ore de la primire oficiile electorale înainteazã dosarele sigilate şi stampilele biroului electoral de circumscripţie al municipiului Bucureşti."
29. Dupã articolul 64 se introduce articolul 64^1 cu urmãtorul cuprins:
"Art. 64^1. - Oficiul electoral, dupã primirea proceselor-verbale cuprinzând rezultatul numararii voturilor, va încheia, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, câte un proces-verbal cuprinzând totalul voturilor valabil exprimate pentru fiecare partid sau alianta politica, pe care îl va inainta în termen de 24 de ore biroului electoral de circumscripţie al municipiului Bucureşti."
30. Alineatul (3) al articolului 67 va avea urmãtorul cuprins:
"(3) Procesul-verbal, împreunã cu intampinarile, contestaţiile şi procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare şi de la oficiile electorale, dupã caz, formând un dosar, încheiat, sigilat şi semnat de membrii biroului electoral, se înainteazã, cu paza militarã, la Biroul Electoral Central în termen cel mult 48 de ore de la primirea comunicãrii Biroului Electoral Central referitoare la desfãşurarea, pe circumscripţii electorale, a mandatelor repartizate centralizat pe ţara."
31. Alineatul (1) al articolului 71 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 71. - (1) Dacã alegerile parţiale au loc ca urmare a anulãrii alegerilor dintr-o circumscripţie electoralã, acestea se desfãşoarã pe baza aceloraşi candidaturi, birouri electorale, oficii electorale şi la aceleaşi secţii de votare, în a 3-a duminica dupã anularea alegerilor iniţiale."
32. Articolul 73 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 73. - Contravenţiile prevãzute la art. 72 lit. d), e), h), n) şi o) se sancţioneazã cu amenda de la 300.000 lei la 700.000 lei, cele prevãzute la lit. f), g), k), l) şi m), cu amenda de la 700.000 lei la 2.000.000 lei, iar cele prevãzute la lit. a), b), c), i) şi j), cu închisoare contravenţionalã de la o luna la 6 luni sau cu amenda de la 2.000.000 lei la 8.000.000 lei."
33. Alineatul (2) al articolului 83 va avea urmãtorul cuprins:
"(2) Sediul şi dotarea Biroului Electoral Central se asigura de Guvern, ale birourilor electorale de circumscripţie, de prefecţi şi de preşedinţii consiliilor judeţene, iar ale oficiilor electorale şi birourilor electorale ale secţiilor de votare, de primari împreunã cu prefectii."
34. Alineatul (2) al articolului 88 va avea urmãtorul cuprins:
"(2) De asemenea, în cazul în care prefectii constata ca în listele electorale un alegator nu a fost înscris sau nu a fost radiat, potrivit legii, sau ca birourile electorale de circumscripţie, oficiile electorale ori birourile electorale ale secţiilor de votare nu s-au constituit legal, vor formula întâmpinãri şi contestaţii, ce se soluţioneazã în conformitate cu prevederile prezentei legi."
35. Articolul 89 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 89. - Prin act de identitate, în sensul prezentei legi, se înţelege cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, adeverinta care tine loc de buletin de identitate ori pasaportul diplomatic sau de serviciu, iar în cazul militarilor în termen şi al elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar."
36. Articolul 92 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 92. - (1) Pentru alegerile din anul 2000 Ministerul de Interne va asigura întocmirea şi eliberarea cãrţilor de alegator, în condiţiile prezentei legi. Pentru cetãţenii cu drept de vot, posesori ai buletinului de identitate, cãrţile de alegator se vor elibera concomitent cu cãrţile de identitate, în condiţiile legii.
(2) Pana la finalizarea procesului de eliberare a cãrţilor de identitate, potrivit legii, pentru cetãţenii cu drept de vot care nu deţin carte de identitate, respectiv carte de alegator, dupã votare, pe actul de identitate al fiecãrui alegator se aplica ştampila cu menţiunea «Votat» şi data."
37. Alineatul (1) al articolului 93 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 93. - (1) Biroul Electoral Central poate acredita ca observatori interni numai persoanele anume împuternicite de o organizaţie neguvernamentala care are ca unic scop apãrarea drepturilor omului, constituitã legal pana la data deschiderii campaniei electorale."
38. Articolul 94 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 94. - (1) Buletinele de vot întrebuinţate sau neintrebuintate, procesele-verbale şi stampilele necesare în vederea votarii, primite de tribunale de la birourile electorale de circumscripţie, vor fi pãstrate în arhiva, separat de celelalte documente ale instanţei, timp de 3 luni de la publicarea rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României.
(2) Dupã împlinirea termenului prevãzut la alin. (1) tribunalele, cu sprijinul prefecţilor, vor preda, pentru topire, agenţilor economici specializaţi buletinele de vot şi celelalte materiale utilizate în procesul votarii, pe care le-au primit de la birourile electorale de circumscripţie."
ART. 2
(1) Delimitarea secţiilor de votare, stabilitã potrivit <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 , se comunica prefecţilor în termen de 5 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta.
(2) Numerotarea de cãtre prefecţi a tuturor secţiilor de votare de pe raza judeţului şi comunicarea cãtre serviciul judeţean de evidenta a populaţiei a numerotarii, precum şi a delimitãrii fiecãrei secţii de votare, potrivit <>art. 22 alin. (2) din Legea nr. 68/1992 , se fac în termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta.
ART. 3
Alineatul (1) al articolului 28 din <>Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 16 iulie 1992, se modifica şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 28. - (1) Prevederile legale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, referitoare la suportarea cheltuielilor electorale, taxa de timbru, sprijinirea de cãtre Guvern a activitãţii birourilor electorale, oficiilor electorale, la pãstrarea materialelor necesare în vederea votarii şi la judecarea de cãtre instanţe a intampinarilor, a contestaţiilor şi a oricãror alte cereri, se aplica şi în ceea ce priveşte alegerile pentru Preşedintele României."
ART. 4
<>Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modifica şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 2, dupã alineatul (1) se introduce alineatul (1^1) cu urmãtorul cuprins:
"(1^1) Exercitarea dreptului de vot se face pe baza cãrţii de alegator, eliberata în condiţiile prevãzute de <>Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, şi a actului de identitate."
2. La articolul 7, dupã alineatul (2) se introduce alineatul (2^1) cu urmãtorul cuprins:
"(2^1) Numãrul de scrutin din cartea de alegator se stabileşte şi se aduce la cunostinta publica de Guvern, o data cu data alegerilor."
3. Articolul 9 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 9. - Numerotarea circumscriptiilor electorale din fiecare judeţ, a municipiului Bucureşti şi din municipiul Bucureşti se face de cãtre prefecţi în termen de 3 zile de la stabilirea datei alegerilor. Prefectii sunt obligaţi sa comunice serviciului judeţean de evidenta a populaţiei numerotarea circumscriptiilor electorale în termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor."
4. Articolul 13 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 13. - (1) Delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare se fac în condiţiile prevãzute de <>Legea nr. 68/1992 .
(2) Primarul aduce la cunostinta alegãtorilor delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare în termen de 20 de zile de la stabilirea datei alegerilor."
5. Alineatele (2), (3), (4), (5) şi (7) ale articolului 14 vor avea urmãtorul cuprins:
"(2) Cetãţenii au dreptul sa verifice înscrierile fãcute în listele electorale. Intampinarile impotriva omisiunilor, inscrierilor gresite sau oricãror erori în liste se depun la primar. Acesta le transmite de îndatã autoritãţilor care au întocmit listele.
(3) Autoritãţile care au întocmit listele electorale sunt obligate sa se pronunţe în cel mult 3 zile de la înregistrarea cererii.
(4) Impotriva soluţiei date se poate face contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicare. Contestaţia se soluţioneazã în termen de cel mult 3 zile de la înregistrare, de cãtre judecãtoria în a carei raza teritorialã se afla secţia de votare. Hotãrârea judecãtoreascã este definitiva, executorie şi se comunica celor interesaţi în termen de 24 de ore de la pronunţare.
(5) Primãrii vor executa copii de pe listele electorale permanente cuprinzând alegatorii din fiecare secţie de votare, pe care le vor inainta în doua exemplare birourilor electorale ale secţiilor de votare, în termen de 24 de ore de la constituirea acestora. Un exemplar va fi pus la dispoziţie alegãtorilor pentru consultare, iar celãlalt va fi utilizat în ziua alegerilor.
....................................................................
(7) Listele electorale se semneazã de reprezentantul Ministerului de Interne, respectiv de şeful formatiunii de evidenta a populaţiei, şi de primar."
6. Articolul 15 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 15. - Copiile de pe listele electorale permanente se completeazã separat pentru fiecare secţie de votare. Ele vor cuprinde toţi cetãţenii cu drept de vot, care au domiciliul în circumscripţia electoralã în care se organizeazã alegerile şi care, potrivit delimitãrii efectuate în conformitate cu dispoziţiile art. 13, îşi vor exercita dreptul de vot la secţia respectiva. Aceste copii vor cuprinde: numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, numãrul circumscripţiei electorale, numãrul sectiei de votare, precum şi o rubrica destinatã semnãturii alegatorului."
7. Alineatul (2) al articolului 16 va avea urmãtorul cuprins:
"(2) Orice neconcordanta între copie şi lista electoralã permanenta va fi soluţionatã de şeful formatiunii de evidenta a populaţiei, pe baza datelor cuprinse în lista electoralã permanenta. Dispoziţiile art. 14 alin. (2) se aplica în mod corespunzãtor."
8. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 17 vor avea urmãtorul cuprins:
"Art. 17. - (1) La cererea cetãţenilor cu drept de vot, care şi-au stabilit cu cel puţin 3 luni înaintea scrutinului resedinta în circumscripţia electoralã în care au loc alegeri, aceştia vor fi trecuţi de cãtre şeful formatiunii de evidenta a populaţiei într-o lista electoralã suplimentarã, pe baza actului de identitate.
(2) Şeful formatiunii de evidenta a populaţiei, la care este arondata localitatea de resedinta, va solicita radierea persoanei din lista electoralã de la domiciliul acesteia. Solicitarea se va face în scris sau telefonic. Solicitarile telefonice sub forma de note vor fi consemnate într-un registru special."
9. Articolul 20 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 20. - Şeful formatiunii de evidenta a populaţiei va comunica biroului electoral de circumscripţie numãrul de alegatori rezultat din listele electorale permanente, în termen de 24 de ore de la constituirea acestuia. Numãrul definitiv de alegatori se va comunica biroului electoral de circumscripţie cu 10 zile înaintea datei alegerilor."
10. Litera e) a articolului 23 va avea urmãtorul cuprins:
"e) stabilesc, pe baza numãrului de alegatori înscrişi în listele electorale permanente, comunicat conform dispoziţiilor art. 20, numãrul de sustinatori necesar pentru depunerea candidaturilor independente;"
11. Litera a) a articolului 26 va avea urmãtorul cuprins:
"a) primesc, de la primari, copiile de pe listele electorale permanente, iar de la formatiunea de evidenta a populaţiei, listele electorale suplimentare şi asigura condiţiile necesare în vederea verificãrii acestora de cãtre alegatori; primesc de la birourile electorale de circumscripţie buletinele de vot pentru alegatorii care urmeazã sa voteze la secţia respectiva, ştampila de control şi stampilele cu menţiunea «Votat»;"
12. Alineatul (1) al articolului 61 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 61. - (1) În ziua alegerilor, la ora 6,00, preşedintele biroului electoral al sectiei de votare, în prezenta celorlalţi membri, verifica urnele, existenta listelor electorale, a buletinelor de vot şi a stampilelor, dupã care închide şi sigileaza urnele, aplicând ştampila de control a sectiei de votare."
13. Articolul 63 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 63. - Votarea are loc într-o singura zi. Ea începe la ora 7,00 şi se termina la ora 21,00."
14. Alineatele (2), (8) şi (10) ale articolului 64 vor avea urmãtorul cuprins:
"(2) Accesul alegãtorilor în sala de votare are loc în serii corespunzãtoare numãrului cabinelor. Fiecare alegator va prezenta cartea de alegator şi actul de identitate biroului electoral al sectiei de votare care, dupã verificarea înscrierii în lista electoralã, îi va incredinta buletinele de vot şi ştampila de votare.
.................................................................
(8) Ştampila încredinţatã pentru votare se restituie preşedintelui, dupã care acesta o va aplica pe cartea de alegator în locul corespunzãtor numãrului de scrutin, menţionând şi data.
..................................................................
(10) Pana la finalizarea procesului de eliberare a cãrţilor de identitate, potrivit legii, pentru cetãţenii cu drept de vot care nu deţin carte de identitate, respectiv carte de alegator, dupã votare, pe actul de identitate al fiecãrui alegator se aplica ştampila cu menţiunea «Votat» şi data."
15. Alineatul (11) al articolului 64 se abroga.
16. Alineatul (1) al articolului 80 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 80. - (1) În cazul în care unul dintre candidaţii la funcţia de primar, între care urmeazã sa se desfãşoare turul al doilea de scrutin, potrivit prevederilor art. 78 alin. (4), decedeazã, renunţa sau nu mai îndeplineşte condiţiile prevãzute de lege pentru a fi ales, la turul al doilea de scrutin va participa candidatul situat pe locul urmãtor."
17. Alineatul (1) al articolului 84 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 84. - (1) Consilierii judeţeni sau ai municipiului Bucureşti, validati, nu pot face parte în acelaşi timp din consiliile locale; locurile vacante se completeazã potrivit art. 77 alin. (9). Candidaţii aleşi atât în funcţia de consilier local, cat şi în funcţia de consilier judeţean sunt obligaţi ca în termen de 10 zile de la data ultimei validari sa opteze pentru una dintre cele doua calitãţi."
18. Litera i) a articolului 85 va avea urmãtorul cuprins:
"i) refuzul nejustificat de a inmana buletinul de vot şi ştampila de votare alegatorului înscris în lista, care prezintã cartea de alegator şi actul de identitate, precum şi înmânarea buletinului de vot unui alegator care nu prezintã aceste acte;"
19. Alineatul (1) al articolului 91 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 91. - (1) Tipãrirea şi utilizarea de buletine false, introducerea în urna a unui numãr suplimentar de buletine fata de cele votate de alegatori, falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale, precum şi utilizarea unei cãrţi de alegator nule sau false se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani."
20. Alineatul (2) al articolului 110 va avea urmãtorul cuprins:
"(2) Cu un an înainte de expirarea duratei normale a mandatului nu se mai organizeazã alegeri pentru consiliile locale, consiliile judeţene, primari, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi pentru primarul general."
ART. 5
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta se abroga:
- anexele nr. 1 şi 2 la <>Legea nr. 68/1992 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 16 iulie 1992, cu modificãrile ulterioare;
- <>Hotãrârea Guvernului nr. 729/1992 privind organizarea activitãţii de întocmire şi eliberare a cãrţii de alegator, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 14 decembrie 1992;
- <>Hotãrârea Guvernului nr. 758/1993 pentru aprobarea Metodologiei privind întocmirea şi eliberarea cãrţilor de alegator, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 1 februarie 1994, cu modificãrile ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
ART. 6
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenta nu se aplica pentru alegerile locale din anul 2000, cu excepţia prevederilor pct. 16 şi 17 ale art. IV.
ART. 7
<>Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, <>Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României şi <>Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare şi cu cele aduse prin prezenta ordonanta de urgenta, vor fi republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, dupã aprobarea lor de cãtre Parlament, dându-se textelor o noua numerotare.
p. PRIM-MINISTRU,
VALERIU STOICA
Contrasemneazã:
---------------
Ministrul funcţiei publice,
Vlad Rosca
p. Ministru de interne,
Ion Muresan,
secretar de stat
p. Ministrul finanţelor,
Iosefina Morosan,
secretar de stat
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: