Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere existenţa unor disfuncţionalitãţi în procesul de implementare a programului de acordare a ajutoarelor pentru încãlzirea locuinţei şi a unor inechitãţi în acordarea acestora, reglementat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încãlzirea locuinţei, precum şi a unor facilitãţi populaţiei pentru plata energiei termice, aprobatã prin <>Legea nr. 245/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se impune adoptarea de mãsuri imediate în vederea înlãturãrii deficienţelor semnalate, precum şi pentru instituirea unui regim echitabil pentru toţi şi acoperirea unei game mai largi de categorii defavorizate ale populaţiei. Principalele deficienţe constatate în implementarea programului actual de acordare a ajutoarelor pentru încãlzirea locuinţei, semnalate atât de beneficiari, cât şi de autoritãţile publice locale şi de asociaţiile de proprietari/chiriaşi implicate în aplicarea prevederilor acestuia, deficienţe care au condus la imposibilitatea acordãrii în bune condiţii a ajutorului pentru încãlzirea locuinţei, sunt urmãtoarele: cheltuieli administrative mari din partea bugetului de stat prin utilizarea sistemului de platã cu bonuri valorice, volum mare de lucru pentru personalul de specialitate din cadrul direcţiilor de muncã, solidaritate socialã şi familie şi furnizorii de utilitãţi pentru aplicarea acestui sistem, mecanism greoi de acordare şi platã a ajutorului pentru încãlzirea locuinţei. Prin urmare, se impune adoptarea în regim de urgenţã a unor mãsuri prin instituirea, începând cu sezonul rece 1 noiembrie 2006 - 31 martie 2007, a unui nou sistem de acordare a ajutoarelor pentru încãlzirea locuinţei, mult mai flexibil şi cu impact direct asupra familiilor defavorizate. În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã, Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã. ART. I <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încãlzirea locuinţei, precum şi a unor facilitãţi populaţiei pentru plata energiei termice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 25 februarie 2003, aprobatã prin <>Legea nr. 245/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã dupã cum urmeazã: 1. Capitolul II "Ajutoare pentru încãlzirea locuinţei" va avea urmãtorul cuprins: "CAPITOLUL II Ajutoare pentru încãlzirea locuinţei SECŢIUNEA 1 Condiţii de acordare şi cuantumul ajutorului pentru încãlzirea locuinţei Art. 5. - (1) Familiile şi persoanele singure cu venituri reduse, care utilizeazã pentru încãlzirea locuinţei energie termicã furnizatã în sistem centralizat, beneficiazã de ajutor lunar pentru încãlzirea locuinţei prin compensarea procentualã a valorii efective a facturii la energie termicã, denumitã în continuare compensare. (2) În funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie, compensarea prevãzutã la alin. (1) se acordã dupã cum urmeazã: a) în proporţie de 90% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã pânã la 125 lei; b) în proporţie de 80% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 125 lei şi 170 lei; c) în proporţie de 70% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 170 lei şi 210 lei; d) în proporţie de 60% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 210 lei şi 250 lei; e) în proporţie de 50% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 250 lei şi 290 lei; f) în proporţie de 40% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 290 lei şi 345 lei; g) în proporţie de 30% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 345 lei şi 390 lei; h) în proporţie de 20% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 390 lei şi 440 lei; i) în proporţie de 10% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 440 lei şi 500 lei. (3) Persoanele singure ale cãror venituri se situeazã în limitele prevãzute la alin. (2) beneficiazã de o compensare mai mare de 10% faţã de proporţiile stabilite pentru familie. (4) Pentru familiile şi persoanele singure prevãzute la alin. (2) lit. a), beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor <>Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, compensarea se acordã în proporţie de 100%. (5) Compensarea prevãzutã la alin. (1) se acordã pe o perioadã de 12 luni în situaţia în care beneficiarii au optat pentru facturare în condiţiile prevãzute la art. 1 alin. (1) lit. a) şi la art. 1^1. (6) Compensarea prevãzutã la alin. (1) se acordã pe o perioadã de 5 luni în situaţia în care beneficiarii au optat pentru facturare în condiţiile prevãzute la art. 1 alin. (1) lit. b) şi c) şi la art. 1^1. (7) Compensarea prevãzutã la alin. (1) se acordã pe o perioadã de 12 luni, diferenţiat pentru perioada sezonului rece şi pentru restul anului, în situaţia în care beneficiarii au optat pentru facturare în condiţiile prevãzute la art. 1 alin. (1) lit. d). (8) Valoarea efectivã a ajutorului pentru încãlzirea locuinţei se calculeazã în funcţie de compensarea stabilitã la alin. (2)-(7), ca procent din valoarea facturii calculatã prin înmulţirea consumului defalcat pe consumatori individuali cu preţul local al energiei termice facturate populaţiei. Art. 6. - Familiile şi persoanele singure cu venituri reduse, care utilizeazã pentru încãlzirea locuinţei gaze naturale, beneficiazã de ajutor lunar pentru încãlzirea locuinţei pe perioada sezonului rece, dupã cum urmeazã: a) familiilor şi persoanelor singure al cãror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã pânã la 125 lei li se acordã o sumã de 210 lei; b) familiilor şi persoanelor singure al cãror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 125 lei şi 170 lei li se acordã o sumã de 130 lei; c) familiilor şi persoanelor singure al cãror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 170 lei şi 210 lei li se acordã o sumã de 110 lei; d) familiilor şi persoanelor singure al cãror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 210 lei şi 250 lei li se acordã o sumã de 90 lei; e) familiilor şi persoanelor singure al cãror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 250 lei şi 290 lei li se acordã o sumã de 70 lei; f) familiilor şi persoanelor singure al cãror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 290 lei şi 345 lei li se acordã o sumã de 50 lei; g) familiilor şi persoanelor singure al cãror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 345 lei şi 390 lei li se acordã o sumã de 35 lei; h) familiilor şi persoanelor singure al cãror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 390 lei şi 440 lei li se acordã o sumã de 25 lei; i) familiilor şi persoanelor singure al cãror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situeazã între 440 lei şi 500 lei li se acordã o sumã de 15 lei. Art. 7. - (1) Ajutorul pentru încãlzirea locuinţei, calculat în condiţiile prevãzute la art. 5 alin. (8), nu poate depãşi o valoare calculatã prin înmulţirea consumului maxim lunar stabilit pe tip de apartament şi în funcţie de zona de temperaturã cu preţul local de referinţã. (2) În vederea stabilirii ajutorului lunar pentru încãlzirea locuinţei în condiţii de echitate se instituie zone de temperaturã. (3) Ajutorul pentru încãlzirea locuinţei cu gaze naturale se acordã în cuantumurile stabilite la art. 6, dar nu mai mult decât valoarea facturii individuale sau, dupã caz, a cheltuielilor efectiv repartizate pentru cantitatea de gaze naturale folositã în perioada sezonului rece. Art. 8. - Familiile şi persoanele singure care sunt beneficiare de ajutor social stabilit în condiţiile prevãzute de <>Legea nr. 416/2001 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi care utilizeazã pentru încãlzirea locuinţei lemne, cãrbuni şi combustibili petrolieri beneficiazã de ajutor pentru încãlzirea locuinţei, în perioada sezonului rece, în sumã de 50 lei lunar. Art. 9. - (1) În sensul art. 5 şi 6, prin familie se înţelege soţul, soţia, precum şi alte persoane, indiferent dacã între acestea existã sau nu relaţii de rudenie, care au acelaşi domiciliu sau reşedinţã ori care locuiesc şi gospodãresc împreunã, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei. (2) Prin persoanã singurã se înţelege persoana care a împlinit vârsta de 16 ani, locuieşte şi se gospodãreşte singurã. (3) Beneficiazã de drepturile prevãzute la art. 5 şi 6 familiile şi persoanele singure, cetãţeni români, precum şi cetãţeni strãini ori apatrizi cu domiciliul sau, dupã caz, reşedinţa în România, stabilitã în condiţiile legislaţiei române. Art. 10. - (1) Ajutorul pentru încãlzirea locuinţei se acordã familiilor, respectiv persoanelor singure, numai pentru locuinţa de domiciliu sau, dupã caz, de reşedinţã a acestora. (2) Prin locuinţã de domiciliu sau de reşedinţã se înţelege locuinţa situatã la adresa înscrisã în actele de identitate ale membrilor de familie sau, dupã caz, adresa la care persoanele sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei. Art. 11. - (1) Limitele de venituri pentru acordarea ajutorului lunar pentru încãlzirea locuinţei, precum şi nivelul ajutorului pentru încãlzirea locuinţei cu gaze naturale se corecteazã în funcţie de evoluţia preţurilor şi se aprobã prin hotãrâre a Guvernului. (2) Ajutoarele pentru încãlzirea locuinţei, acordate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã, nu se iau în calcul la stabilirea altor drepturi şi obligaţii. Art. 12. - (1) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţã, prin sezon rece se înţelege perioada de 5 luni cuprinsã între data de 1 noiembrie a anului curent şi data de 31 martie a anului urmãtor, iar perioada de 12 luni reprezintã anul calendaristic. (2) Perioada sezonului rece prevãzutã la alin. (1) poate fi prelungitã la propunerea Ministerului Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei, cu avizul Autoritãţii Naţionale de Meteorologie. Condiţiile în care se prelugeşte perioada sezonului rece, perioada de prelungire, precum şi procedura de acordare a ajutoarelor pentru încãlzirea locuinţei în aceastã perioadã se aprobã prin hotãrâre a Guvernului. Art. 13. - Consiliile locale pot aproba din bugetele locale ajutoare pentru încãlzirea locuinţei peste cele stabilite în condiţiile art. 5 şi 6, cu respectarea tranşelor de venituri. SECŢIUNEA a 2-a Modul de stabilire şi acordare a ajutorului pentru încãlzirea locuinţei cu energie termicã furnizatã în sistem centralizat şi cu gaze naturale Art. 14. - (1) Ajutorul pentru încãlzirea locuinţei se acordã pe bazã de cerere, însoţitã de declaraţia pe propria rãspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia. (2) Titularul ajutorului pentru încãlzirea locuinţei este persoana care a completat cererea, iar beneficiarul este familia sau persoana singurã prevãzutã la art. 9. (3) Titularul ajutorului pentru încãlzirea locuinţei este proprietarul locuinţei sau titularul contractului de închiriere al acesteia ori alt membru de familie major şi legal împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere ori, dupã caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Art. 15. - (1) Formularele conţinând cererile şi declaraţiile pe propria rãspundere sunt transmise de cãtre primãrii furnizorilor de energie termicã şi gaze naturale, pânã la data de 15 septembrie a fiecãrui an. (2) Furnizorii de energie termicã şi gaze naturale prevãzuţi la alin. (1) transmit formularele titularilor de contract, şi anume consumatorilor individuali şi asociaţiilor de proprietari/chiriaşi, pânã la data de 25 septembrie a fiecãrui an. (3) Formularul de cerere şi declaraţie pe propria rãspundere se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţã. Art. 16. - Pentru sezonul rece 1 noiembrie 2006 - 31 martie 2007, direcţiile de muncã, solidaritate socialã şi familie judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare direcţii teritoriale, au obligaţia ca pânã la data de 20 septembrie 2006 sã transmitã baza de date privind beneficiarii de ajutor pentru încãlzirea locuinţei, înregistraţi în sezonul rece 1 noiembrie 2005 - 31 martie 2006, la primãrii, precum şi la furnizorii de energie termicã şi gaze naturale. Art. 16^1. - Familiile şi persoanele singure care îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 5 şi 6 depun, individual, prin asociaţiile de proprietari/chiriaşi sau prin furnizorii de energie termicã şi gaze naturale, cererile şi declaraţiile pe propria rãspundere la primãria comunei, oraşului, municipiului sau, dupã caz, a sectorului municipiului Bucureşti în a cãrei razã teritorialã se aflã locuinţa de domiciliu sau de reşedinţã, pânã la data de 15 octombrie a fiecãrui an. Art. 16^2. - (1) Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încãlzirea locuinţei cu energie termicã se realizeazã în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã, prin dispoziţie a primarului, care va conţine compensarea procentualã, în funcţie de venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, precum şi valoarea calculatã în condiţiile art. 7 alin. (1). (2) Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încãlzirea locuinţei cu gaze naturale se realizeazã în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã, prin dispoziţie a primarului, care va conţine cuantumul ajutorului calculat în funcţie de venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure. (3) Dispoziţiile primarului prevãzute la alin. (1) şi (2) se emit o singurã datã pentru toatã perioada de acordare a ajutorului. (4) La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, dupã caz, al persoanei singure, se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioarã depunerii cererii. Pentru stabilirea dreptului, primarul poate solicita prezentarea de documente doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia sau, dupã caz, de persoana singurã. (5) Dispoziţiile prevãzute la alin. (1) şi (2) se transmit pânã la data de 1 noiembrie titularilor ajutoarelor pentru încãlzirea locuinţei, direct sau prin intermediul furnizorilor de energie temicã şi gaze naturale, precum şi prin asociaţiile de proprietari/chiriaşi. Aceste dispoziţii se transmit, în copie, şi direcţiilor teritoriale. (6) În termenul prevãzut la alin. (5) primarii vor transmite furnizorilor de energie termicã în sistem centralizat, de gaze naturale şi asociaţiilor de proprietari/ chiriaşi, precum şi direcţiilor teritoriale situaţia centralizatoare privind titularii ajutoarelor şi compensarea procentualã şi valoarea calculatã în condiţiile art. 5 alin. (8), respectiv art. 7 alin. (1), pentru beneficiarii de ajutor pentru încãlzirea locuinţei cu energie termicã, sau cuantumul ajutorului, pentru beneficiarii de ajutor pentru încãlzirea locuinţei cu gaze naturale stabilit în condiţiile art. 6, dupã caz. (7) În termenul prevãzut la alin. (5) primarii vor comunica solicitanţilor care nu îndeplinesc condiţiile de acordare a ajutorului pentru încãlzirea locuinţei dispoziţia privind respingerea cererii. (8) În situaţia în care consumatorii individuali îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 5 şi 6 pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului la ajutorul pentru încãlzirea locuinţei se face începând cu luna depunerii cererii. Art. 16^3. - (1) Titularii ajutoarelor pentru încãlzirea locuinţei sunt obligaţi sã comunice primarului orice modificare intervenitã în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificãrii. (2) Comunicarea modificãrilor prevãzute la alin. (1) se va face prin depunerea unei noi declaraţii pe propria rãspundere, individual, prin asociaţiile de proprietari/chiriaşi sau prin furnizori. (3) În cazul modificãrilor prevãzute la alin. (1), primarii vor emite noi dispoziţii, dupã cum urmeazã: a) cu privire la modificarea compensãrii şi a valorii calculate în condiţiile art. 7 alin. (1) sau, dupã caz, la încetarea dreptului la ajutorul pentru încãlzirea locuinţei cu energie termicã; b) cu privire la modificarea cuantumului ajutorului sau, dupã caz, la încetarea dreptului la ajutorul pentru încãlzirea locuinţei cu gaze naturale. (4) Modificãrile sau, dupã caz, încetarea dreptului la ajutorul pentru încãlzirea locuinţei, prevãzute la alin. (3), se fac începând cu luna în care au intervenit modificãrile prevãzute la alin. (1), în cazul în care acestea s-au produs în primele 15 zile ale lunii. (5) Primarii vor transmite titularilor ajutoarelor pentru încãlzirea locuinţei dispoziţiile prevãzute la alin. (3), în termen de 5 zile de la data emiterii, direct sau prin intermediul furnizorilor de energie termicã şi gaze naturale, precum şi prin asociaţiile de proprietari/chiriaşi. (6) În termenul prevãzut la alin. (5) primarii vor transmite furnizorilor de energie termicã şi gaze naturale, asociaţiilor de proprietari/chiriaşi, precum şi direcţiilor teritoriale situaţia privind modificãrile sau, dupã caz, încetarea dreptului la ajutor, prevãzute la alin. (3). Art. 16^4. - (1) Lunar, pânã cel târziu la data de 3 a lunii, reprezentantul furnizorului de energie termicã ori de gaze naturale împreunã cu reprezentantul asociaţiei de proprietari/chiriaşi, dupã caz, stabilesc consumul general de energie termicã sau de gaze naturale. (2) La stabilirea consumului general, persoanele prevãzute la alin. (1) încheie un proces-verbal constatator al cãrui model se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţã. (3) Pe baza datelor cuprinse în procesul-verbal constatator, asociaţia de proprietari/chiriaşi defalcã consumul general pe consumatori individuali. (4) Pânã la data de 5 a fiecãrei luni asociaţia de proprietari/chiriaşi transmite furnizorilor prevãzuţi la alin. (1) situaţia centralizatoare cuprinzând consumurile defalcate pentru beneficiarii de ajutor pentru încãlzirea locuinţei. (5) Pe baza situaţiei centralizatoare prevãzute la alin. (4), pânã la data de 10 a fiecãrei luni, furnizorii de energie termicã calculeazã cuantumul ajutorului pentru încãlzirea locuinţei, în conformitate cu dispoziţia prevãzutã la art. 16^2 alin. (1). (6) Situaţia cuprinzând beneficiarii ajutorului pentru încãlzirea locuinţei cu energie termicã şi cuantumul acestuia calculat potrivit alin. (5) este transmisã de furnizorii de energie termicã la primãrie pentru certificare şi la asociaţia de proprietari/chiriaşi ca anexã la factura prevãzutã la art. 16^6 alin. (1), în termen de maximum douã zile de la realizarea calculului. (7) Situaţia prevãzutã la alin. (6) va fi întocmitã potrivit modelului ce va fi aprobat prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţã. (8) Situaţia prevãzutã la alin. (6) reprezintã document de platã pe baza cãruia direcţiile teritoriale achitã la furnizori sumele reprezentând ajutoarele pentru încãlzirea locuinţei cu energie termicã. (9) În cazul asociaţiilor de proprietari/chiriaşi, furnizorii de energie termicã în sistem centralizat transmit lunar factura reprezentând consumul general de energie termicã la nivel de asociaţie. (10) În cazul furnizorilor de energie termicã, factura va cuprinde contravaloarea consumului general de energie termicã şi ajutorul pentru încãlzirea locuinţei calculat potrivit prevederilor alin. (5). Art. 16^5. - (1) Furnizorii de energie termicã în sistem centralizat transmit lunar consumatorilor individuali, titulari de contracte, facturile reprezentând consumul de energie termicã şi, dupã caz, suma de platã calculatã ca diferenţã între valoarea consumului şi ajutorul pentru încãlzirea locuinţei calculat în condiţiile art. 16^4 alin. (5). (2) Furnizorii de gaze naturale transmit lunar consumatorilor individuali, titulari de contracte, facturile reprezentând consumul de gaze naturale şi, dupã caz, suma de platã calculatã ca diferenţã între valoarea consumului şi ajutorul pentru încãlzirea locuinţei aprobat de primar. Art. 16^6. - (1) Lunar, în termen de 10 zile de la primirea facturii, asociaţiile de proprietari/chiriaşi au obligaţia de a defalca cheltuielile privind energia termicã pe consumatori individuali, ţinând cont de ajutorul pentru încãlzirea locuinţei stabilit în condiţiile art. 7 şi art. 16^4 alin. (5). (2) În cazul asociaţiilor de proprietari/chiriaşi care utilizeazã pentru încãlzirea locuinţei energie termicã furnizatã în sistem centralizat, defalcarea cheltuielilor prevãzute la alin. (1) se evidenţiazã într-un borderou care se transmite furnizorului în termen de maximum douã zile de la întocmire. (3) Asociaţia de proprietari/chiriaşi are obligaţia de a evidenţia lunar ajutorul pentru încãlzirea locuinţei cu energie termicã în tabelul cu cheltuielile de întreţinere. Art. 16^7. - (1) Lunar, furnizorii de gaze naturale transmit asociaţiilor de proprietari/chiriaşi, titulare de contracte de furnizare a gazelor naturale, factura reprezentând consumul la nivelul asociaţiei de proprietari/chiriaşi, însoţitã de un borderou cuprinzând consumatorii din cadrul asociaţiei şi ajutoarele aprobate pentru aceştia de cãtre primar. (2) Lunar, în termen de 10 zile de la primirea facturii, asociaţiile de proprietari/chiriaşi au obligaţia de a defalca cheltuielile privind gazele naturale pe consumatori individuali şi de a completa borderoul transmis de furnizori cu sumele de platã calculate ca diferenţã între contravaloarea consumului şi ajutorul pentru încãlzirea locuinţei stabilit pe primar. (3) Furnizorii de gaze naturale au obligaţia sã preia de la asociaţiile de proprietari/chiriaşi borderoul prevãzut la alin. (2). (4) Asociaţia de proprietari/chiriaşi are obligaţia de a evidenţia lunar ajutorul pentru încãlzirea locuinţei cu gaze naturale în tabelul cu cheltuielile de întreţinere. Art. 16^8. - (1) Pe baza facturilor emise în condiţiile art. 16^5 alin. (2) şi a borderoului prevãzut la art. 16^7 alin. (2), furnizorii de gaze naturale întocmesc situaţia centralizatoare cuprinzând beneficiarii de ajutor pentru încãlzirea locuinţei cu gaze naturale şi cuantumul efectiv al acestuia. (2) Situaţia prevãzutã la alin. (1) este transmisã la primãrii pentru certificare şi reprezintã document de platã pe baza cãruia direcţiile teritoriale achitã la furnizori sumele reprezentând ajutoarele pentru încãlzirea locuinţei. Art. 16^9. - Sumele reprezentând cheltuielile pentru încãlzirea locuinţei, aferente consumului de energie termicã sau de gaze naturale, plãtite direct de consumatorii titulari de contract de furnizare a energiei termice sau a gazelor naturale, sumele prevãzute de <>Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţã pentru energia termicã furnizatã populaţiei prin sisteme centralizate, achitate furnizorilor de energie termicã, precum şi ajutoarele pentru încãlzirea locuinţei achitate de direcţiile teritoriale se vor colecta în conturile tip ESCROW, deschise la bãnci de cãtre distribuitorii şi producãtorii de energie termicã sau de gaze naturale. SECŢIUNEA a 3-a Modul de stabilire şi acordare a ajutorului pentru încãlzirea locuinţei cu lemne, cãrbuni, combustibili petrolieri Art. 16^10. - (1) Pânã la data de 15 septembrie a fiecãrui an, primarii au obligaţia sã întocmeascã lista cu beneficiarii de ajutor social care utilizeazã pentru încãlzirea locuinţei lemne, cãrbuni, combustibili petrolieri, pe baza documentaţiei depuse la stabilirea ajutorului social. (2) Pe baza listei prevãzute la alin. (1), primarii emit dispoziţiile privind stabilirea dreptului la ajutorul pentru încãlzirea locuinţei, pe care le transmit titularilor de ajutor social pânã la data de 30 septembrie a fiecãrui an. Art. 16^11. - (1) Dreptul la ajutorul pentru încãlzirea locuinţei se stabileşte o singurã datã pentru toatã perioada sezonului rece. (2) Plata ajutorului pentru încãlzirea locuinţei prevãzut la art. 8 se efectueazã o singurã datã, pânã la data de 30 octombrie a fiecãrui an, pentru toatã perioada sezonului rece. (3) Data plãţii ajutorului pentru încãlzirea locuinţei şi modalitatea de platã a acestuia se stabilesc de cãtre primar prin dispoziţie, care se aduce la cunoştinţã titularilor. Art. 16^12. - (1) Pentru familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutor social dupã data de 30 octombrie, ajutorul pentru încãlzirea locuinţei prevãzut la art. 8 se acordã începând cu luna în care s-a stabilit dreptul la ajutor social. (2) Plata ajutorului pentru încãlzirea locuinţei stabilit în condiţiile alin. (1), pentru perioada rãmasã pânã la sfârşitul sezonului rece, se efectueazã o singurã datã, în luna în care s-a stabilit dreptul. Art. 16^13. - Pentru familiile şi persoanele singure cãrora le înceteazã dreptul la ajutor social dupã data de 30 octombrie, dreptul la ajutorul pentru încãlzirea locuinţei înceteazã în luna urmãtoare, iar sumele plãtite necuvenit cu acest titlu se recupereazã în condiţiile legii. SECŢIUNEA a 4-a Finanţare, verificare şi monitorizare Art. 16^14. - (1) Fondurile necesare pentru plata ajutorului pentru încãlzirea locuinţei prevãzut la art. 5 şi 6 se suportã din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei. (2) Cheltuielile administrative privind stabilirea, modificarea sau încetarea dreptului la ajutorul pentru încãlzirea locuinţei prevãzut la art. 5 şi 6, precum şi pentru tipãrirea formularelor de cerere şi declaraţie pe propria rãspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia se suportã din bugetele locale. (3) Cheltuielile pentru transmiterea la consumatorii individuali a formularelor de cerere şi declaraţie pe propria rãspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, a dispoziţiilor de stabilire a dreptului, precum şi pentru alte activitãţi ale furnizorilor de energie termicã în sistem centralizat sau de gaze naturale, legate de aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţã, se suportã de cãtre aceşti furnizori. Art. 16^15. - Fondurile necesare plãţii ajutorului pentru încãlzirea locuinţei prevãzut la art. 8, precum şi pentru cheltuielile administrative se suportã din bugetele locale. Art. 16^16. - (1) Pentru verificarea veridicitãţii datelor înscrise în declaraţiile pe propria rãspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, primarii pot dispune efectuarea prin sondaj de anchete sociale. (2) Veridicitatea datelor înscrise în declaraţiile pe propria rãspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia poate fi verificatã şi de cãtre direcţiile teritoriale prin efectuarea prin sondaj de anchete sociale. (3) În situaţia în care familia sau persoana singurã beneficiarã de ajutor pentru încãlzirea locuinţei refuzã sã furnizeze informaţiile şi documentele necesare pentru întocmirea anchetei sociale, dreptul la ajutorul pentru încãlzirea locuinţei înceteazã începând cu luna urmãtoare, iar sumele plãtite necuvenit cu acest titlu se recupereazã în condiţiile legii. Art. 16^17. - (1) Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei monitorizeazã şi controleazã aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã cu privire la acordarea ajutorului pentru încãlzirea locuinţei. (2) La solicitarea direcţiilor teritoriale, primarii, furnizorii/distribuitorii de energie termicã şi gaze naturale, precum şi celelalte instituţii implicate au obligaţia de a furniza date şi informaţii cu privire la aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã. Art. 16^18. - Pentru primele douã luni ale sezonului rece 1 noiembrie 2006 - 31 martie 2007, termenele prevãzute la art. 15 alin. (1) şi (2), art. 16^1, art. 16^2 alin. (5) şi la art. 16^4 alin. (1), (4) şi (5) se prelungesc cu maximum 15 zile." 2. Articolul 21 va avea urmãtorul cuprins: "Art. 21. - (1) Nerespectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2), art. 16^2 alin. (5)-(7), art. 16^3 alin. (1), (5) şi (6), art. 16^4 alin. (1), (2), (4)-(6) şi (9), art. 16^6, art. 16^7, art. 16^8 alin. (1), art. 16^10 alin. (1) şi ale art. 16^11 alin. (2) constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã de la 1.000 lei la 10.000 lei. (2) Încasarea de cãtre furnizorii de energie termicã a sumelor de la titularii de contract de furnizare a energiei termice, precum şi a fondurilor de la bugetul de stat şi bugetele locale, acordate conform legii, în alte conturi decât cele tip ESCROW constituie contravenţie şi se sancţioneazã în conformitate cu prevederile <>art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 115/2001 privind reglementarea unor mãsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizãrii energiei termice şi a gazelor naturale pentru populaţie, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 84/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare. (3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac, dupã caz, de cãtre organele cu atribuţii de control ale Ministerului Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei, Ministerului Finanţelor Publice şi ale autoritãţii administraţiei publice locale." ART. II (1) Consumul maxim lunar prevãzut la art. 7 alin. (1) din cuprinsul art. I este prezentat în anexa nr. 1. (2) Repartiţia judeţelor pe zonele de temperaturã prevãzute la art. 7 alin. (2) din cuprinsul art. I este prezentatã în anexa nr. 2. ART. III Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta ordonanţã de urgenţã. ART. IV În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor vor elabora norme metodologice de aplicare a prevederilor acesteia, care vor fi aprobate prin hotãrâre a Guvernului. ART. V <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încãlzirea locuinţei, precum şi a unor facilitãţi populaţiei pentru plata energiei termice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 25 februarie 2003, aprobatã prin <>Legea nr. 245/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi cu modificãrile aduse prin prezenta ordonanţã de urgenţã, se va republica, dupã aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe de urgenţã, dându-se textelor o nouã numerotare. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemneazã: ------------- Ministrul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei, Gheorghe Barbu p. Ministrul administraţiei şi internelor, Mircea Nicu Toader, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlãdescu Bucureşti, 30 august 2006. Nr. 57. ANEXA 1 CONSUMUL MAXIM LUNAR stabilit pe tip de apartament şi în funcţie de zona de temperaturã
┌───────────────┬──────────────────────────────────┬───────────────────────┐
│ Zone │ Tipul apartamentului │ Consumul maxim lunar │
│ │ │ (Gcal) │
├───────────────┼──────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│ │ 1 camerã │ 0,82 │
│ ├──────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Zona caldã │ 2 camere │ 1,22 │
│ ├──────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│ │ 3 camere │ 1,59 │
│ ├──────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│ │ 4 camere │ 2,21 │
├───────────────┼──────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│ │ 1 camerã │ 0,91 │
│ ├──────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Zona temperatã │ 2 camere │ 1,36 │
│ ├──────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│ │ 3 camere │ 1,76 │
│ ├──────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│ │ 4 camere │ 2,45 │
├───────────────┼──────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│ │ 1 camerã │ 1,01 │
│ ├──────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Zona rece │ 2 camere │ 1,49 │
│ ├──────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│ │ 3 camere │ 1,94 │
│ ├──────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│ │ 4 camere │ 2,70 │
└───────────────┴──────────────────────────────────┴───────────────────────┘
ANEXA 2 REPARTIŢIA judeţelor pe zone de temperaturã
┌───────────────┬────────────────────────────┬─────────────────────────────┐
│ Zone │ Nr. │ Judeţul │
│ │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 1 │ Harghita │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 2 │ Suceava │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 3 │ Covasna │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 4 │ Braşov │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 5 │ Bistriţa-Nãsãud │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 6 │ Bacãu │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 7 │ Botoşani │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ Zona rece │ 8 │ Cluj │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 9 │ Vaslui │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 10 │ Neamţ │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 11 │ Mureş │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 12 │ Sibiu │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 13 │ Hunedoara │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 14 │ Iaşi │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 15 │ Alba │
├───────────────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 16 │ Vrancea │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 17 │ Satu Mare │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 18 │ Dâmboviţa │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 19 │ Argeş │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 20 │ Ialomiţa │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 21 │ Sãlaj │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 22 │ Dolj │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│Zona temperatã │ 23 │ Maramureş │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 24 │ Galaţi │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 25 │ Prahova │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 26 │ Brãila │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 27 │ Buzãu │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 28 │ Olt │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 29 │ Bihor │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 30 │ Teleorman │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 31 │ Ilfov │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 32 │ Gorj │
├───────────────┼────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 33 │ Giurgiu │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 34 │ Tulcea │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 35 │ Vâlcea │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 36 │ Arad │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│Zona caldã │ 37 │ Caraş-Severin │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 38 │ Bucureşti │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 39 │ Cãlãraşi │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 40 │ Timiş │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 41 │ Mehedinţi │
│ ├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │ 42 │ Constanţa │
└───────────────┴────────────────────────────┴─────────────────────────────┘
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.